Accept scuzele. ;-)
Sunt sensibilizata pt problema asta pt ca am impresia ca multi de pe acest sit considera crestin sa vezi in unirea trupeasca ceva aproape murdar.

De ce crezi ca nu-ti mai da atunci?

Doamne ajută!

Nu trebuie sa uitam ca unirea sotilor reprezinta un dar primit de la Dumnezeu. Nu-i bine sa-l desconsidere, ci sa se bucure de el.

Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca cel ce se apropie de femeie fara scopul de a avea copii, desfraneaza. Asta e tinta. Cred ca aici trebuie sa se ajunga in casatorie. Ne casatorim pentru a evita desfranarea si ajungem la unirea conjugala in scopul zamislirii. E un drum anevoios, greu, dar care trebuie parcurs.

Referitor la zamislire, nu Dumnezeu e Cel ce creeaza copilul? Mai mult, El gandeste fiecare copil inainte de a-l crea, nimic nu e intamplator. Inseamna ca El planifica aducerea acestuia la existenta. De ce intervenim noi brutal, socotind ca nu-s bani, nu e spatiu etc.? Cumva, Ii spunem: Doamne, Tu nu prea Te pricepi, lasa-ne pe noi, ca planificam mai bine.

Sa inteleg ca "iresponsabilitatea" este o alta varianta a "lasarii in voia lui Dumnezeu".

Unde am judecat ? Sau... poate te simti judecata ?!

Da, momentan am unul... si dau slava lui Dumnezeu pentru a'mi fi dat sa vad casatoria in lumina harului.
Mandrie ?! Ia'o cum vrei. Insa iti spun, de vrei sa auzi... casatoria nu este departe de monahism.

Sa inteleg ca nu iti place poezia... o consideri ireala si ne'practica.
In cartea "Republica", care vorbeste despre orasul ideal, Platon interzice prezenta poetilor. Oare iti dai seama de ce ?

Viata mea este cat se poate de practica, altfel nu mi'as permite sa vorbesc.

"Realitatea de cuplu" suna... bizar, desi inteleg ce spui.
Cuplu implica numai doi, dar vezi tu... casatoria nu este "cuplu", caci ea nu poate implica niciodata doar doi.

Multe nu sunt scrise pe hartie.

Oare, prezervativul mai pastreaza patul neintinat ?!

Iti multumesc pentru cuvant. Chiar aveam nevoie de putina "poezie", cum mai sus a fost numita.

Ma iertati ca am varbit "idealist", desi... cuvantul lui Hristos "fiti desavarsiti" (Matei 5, 48) tot idealist o fi ?!

Ma retrag din acest topic.
Pace si bucurie sa ne dea Domnul, tuturor.

In primul rand, ma mir de tine, windorin. Esti cunoscut pe acest forum pentru echilibru si blandete - dar deodata, la acest subiect, iti iesi din fire.
De ce nu te poti arata si aici la fel de rabdator ca de obicei?

In al doilea, sigur ca m-am simtit judecata, din moment ce ai scris, ca raspuns la argumentele mele despre diverse situatii in care este mai degraba responsabil sa limitezi numarul de copii, ca 'ne ascundem in spatele acestor lucruri' cand nu ne convine. Dar sigur nu ma supar, pentru ca, sigur, ar fi putut fi adevarat. In cazul meu, nu cred ca este.

Exista si cupluri mai putin ideal crestine pe lumea asta. Exista multe situatii neideale, chiar si in cuplurile crestine, care il pun pe Dumnezeu la mijloc.

In anumite situatii, da.

In orice caz, iti doresc sa iti dea Dumnezeu copii pe care sa ii cresti cu dragoste, si sa poti trai ceea ce predici.
Admir oamenii care gandesc ca tine pentru familia lor, si si traiesc asa, insa nu cred ca este bine sa ii judece pe altii.

pot spune ca ex meu a confirmat regula .e nevoie de o singura zi pe an ca sa apara un copil. si, in caz ca nu eram convinsa am repetat povestea de 3 ori.deci nu are cum sa fie coincidenta.
acum, lasand gluma la o parte, cand iit apar copiii unii dupa altii, iti dai seama ca poate ai o fertilitate crescuta si asta ar insemna copii in fiecare an.As vrea sa vorbeasca vitejii dupa trei copii sau mai mult...

1. Nici la cei cu fertilitate normala nu este suficienta ziua si copilul conceput, pentru ca se stie ca femeia are zilele ei de fertilitate si in plus nu fiecare ciclu este fertil (nu intru aici in explicatii de anatomie si fiziologie).

2. Planificarea familiala este ceva complex si sensibil.
Nu stiu unde scrie in scripturi (cele originale de la Iisus citire), despre asta si nu cred ca sunt scrise astfel de norme uz privat si personal (in cuplu).
Nici nu se poate de fapt, pentru ca Dumnezeu nu a creat oamenii la indigo, sau la stanta, ci fiecare suntem altfel.
Ce se potriveste unuia, nu este bun altuia.

3. Religia (Iisus) ne da poate niste reguli generale de bun simt, dar care trebuie si adaptate personal, din motivele scrise mai sus.

4. Incerc sa-i inteleg pe fiecare din cei ce scriu aici. Windorin scrie din experienta lui de proaspat casatorit si tatic. Are abia primul copil. sa vedem ce va scrie dupa al 4-lea, si al n-lea.
Altul care nu vrea copii scrie altfel, altul care vrea si nu poate avea copil scrie si el altfel, altul care este bolnav si amarat si nu poate creste copii, scrie altfel, in fine altul care face copii bolnavi si anormali scrie altfel. Fiecare se ghideaza dupa situatia, sentimentele si experienta de moment, sau in anumite cazuri mai indelunga (aceia fara copii din diverse motive).
Nu vad ce rost are sa ne dam in cap unul altuia aici, fara a cunoaste povestea si necazurile fiecaruia.

5. Ar exista si solutii concrete reale, daca ar participa la asta si biserica (institutie si personal), statul, fie care din noi. Dar asa, numai cu o lege/dogma si aia necunoscuta de fapt in acest domeniu (ca Iisus nu a scris vreo pilda in acest sens, sau altceva in Biblie), nu se poate face nimic.

Eu am concret doua situatii sa va povestesc.

Una este dintr-o revista:
http://www.formula-as.ro/2010/949/sc...e-onoare-13219

Daca s-ar proceda asa si acum, nu ar mai fi case de copii si ar fi toti fericiti si s-ar respecta si legile scrise de voi aici.
Cei care pot sa fac copii, sa-i faca si daca nu-i pot creste, sa-i dea la altii care nu au si se vor bucura si le vor darui familii bune.

O alta situatie, legata de alt aspect:
Ieri am ascultat o discutie la televizor, pe teme medicale de fapt si unul din puncte a fost PID (diagnosticul de preimplantare).
Un preot se opunea impreuna cu alt etician. Argumente cam neclare.
O tanara a spus povestea ( avea o anomalie genetica si pierdea copii, plus ca si cei nascuti nu ar fi avut sanse sa traiasca mai mult de un an). A facut PID, de fapt interzis inca aici, dar aprobat de justitie ulterior.
Rezultatul: o mandrete de fetita.
Un alt domn mai in varsta suferea ddin copilarie de o boala genetica urata. O suferinta continua de aproape 60 ani. Asa ceva nu si-ar fi dorit, ar fi preferat sa nu existe. Nu mai intru in detalii, pe care le-a povestit, mai impresionante.

Din nou spun: trebuie analizat din toate punctele de vedere, adica luat in considerare toate partile implicate si pe urma emis o judecata.

Din discutii lipseste mereu parerea copilului/copiilor. Pe ei nu-i intreaba nimeni daca le place asa cum traiesc, daca sunt fericiti asa, ce si-ar fi dorit mai mult, cati frati/surori, cu boala/handicapt sau nu.
Si sa nu-mi spuneti ca parintii decid pentru copii. Nu este corect. La un moment dat ei dispar si copii raman si adeseori cu traume.
Ei traiesc in lipsuri, sau sunt batuti, abandonati prin orfelinate si in gari, sau nu mai au copilarie ca sa-si creasca fratii mai mici si sa raspunda de ei, nu-si realizeaza propriile visuri.
Ei sunt cei care suporta suferinte indelungate, operatii, tratamente, dureri, spitale (si nu parintii in primul rand), ei sunt cei care nu pot duce o viata normala, se rade de ei, sau sunt marginalizati. Ei si nu parintii.

Cum puteti sa le explicati lor apoi deciziile astea? Ca eu ca parinte, ma intereseaza numai un lucru, si fac copii cu nemiluita ca n-am voie protectie, sau abstinenta, ca nu am voie sa fac tratament la medic sau PID, ca sunt nevoit sa-l nasc bolnav si nenorocit, ca n-am cu ce sa-i cresc.

Am uitat sa scriu ceva la inceput.

Sa definim mai intai planificarea familiala.
Dupa parerea mea ea cuprinde asa:

1. Procreere: cati, cand, in ce conditii
Si aici: pentru cei cu fertilitate normala, cei cu supra-fertilitate, cei cu lipsa de fertilitate.
Si: conditii de sanatate (inclusiv dependente, sanatate mintala etc.), sociale(profesie, viata sociala, familie largita, etc.) , materiale.

2. Tratamente medicale, PID si adoptie, pentru cei cu infertilitate, cu boli genetice. Avortul din motive medicale ar intra si el aici.
Si contraceptie pentru cei cu fertilitate normala si supra-fertilitate.

3. Probleme de natura religioasa, fiindca suntem pe acest forum: abstinenta, post, etc.

Intrebarea deschisa (pentru mine cel putin) este cum face Dumnezeu plandificarea asta: cat si cui ii da si de ce asa. De la cine ia inapoi (copii morti)
Si tot El stabileste si limiteaza numarul populatie pana la urma, prin boli, calamitati, moarte, etc.

Inainte vreme se faceau multi copii in familie, dar ramaneau putini in viata (daca ramanea vreunul). Alt semn de intrebare.

Planificarea familială este un ansamblu de procedee şi practici care ajută cuplurile să aibă numărul dorit de copii sănătoşi, în perioadele dorite.

Mihnea Dragomir
competenţă certificată în planificare familială.

nu ca as fi o crestina autentica, dar sunt si eu in dilema asta... ce sa faci, daca Dumnezeu nu da? sa tii neaparat sa-i ai prin metode sa le zicem neconventionale, sau sa lasi cum vrea Dumnezeu? sincer, eu inclin spre varianta a doua, ma gandesc ca stie El mai bine de ce nu da.

este o dilema intradevar.
daca faci tot ce este crestineste posibil, iar Dumnezeu tot nu da, nu suna a implicare in planul Lui daca apelezi la alte mijloace?

ba da, tocmai de asta nu m-am hotarat sa apelez.

mai ai o solutie: adoptia.
e una de compromis, dar poate asta este planul Lui ;)

adoptia
 

din pacate, adoptia nu este agreata de restul familiei mele.
plus ca este si foarte complicat sa adopti un copil in ziua de azi, birocratia bat-o vina.
asa s-a ajuns sa se faca 'comert' sau tot felul de tranzactii cu bietii copii, trist.

eu cunosc, personal, doua cazuri de adoptie.
si ambele familii sunt fericite.
unul dintre cazuri este o fetita, botezata de mine, ce este in noua familie de la 9 luni.
acum are aproape 10 ani :)

Tatal nostru... Faca-se voia Ta
 

Multumesc, Dumitru, pentru incurajari. :53:
Si sotul meu ar vrea o fetita, dar sa fie "a lui". :25:
Acum, cum o vrea Dumnezeu.
Poate ne mai schimbam noi, poate se mai schimba altii, poate se mai schimba vremurile.
Sunt sigura ca El face cel mai bun planning si are grija de noi toti. Doamne ajuta!

Nu ceva murdar, ci ceva pacatos; caci daca nu era pacatos, adica o coborare in animalic, Dumnezeu nu ar fi trebuit sa ne dea Sf. Taina a Cununiei, prin care unirea dintre sot si sotie se sfinteste.
Tu fiind casatorita religios, esti la adapost si nu trebuie sa te simti atinsa. In schimb relatiile extraconjugale, precum si intre parteneri necasatoriti, raman pacatoase.

Nu vorbeam aici de relatii extraconjugale, ci de un cuplu casatorit care eventual vrea sa limiteze numarul copiilor.
Nu coborarea la animalic este pacatoasa. Omul este dupa cuvintele sfintilor parinti 'animal indumnezeit'; problema intervine doar cand vrea sa fie doar animal sau mai degraba animal, nu SI animal.

Nu coborarea in animalic e pacatosa?!? Cum asa? Atunci de ce avem Sfinta Taina a Cununiei? Atunci de ce trebuie sa tinem post inainte de Sf. Liturghie, inainte de Sf. Impartasanie?
De atata placere uitam lucruri esentiale.

Prin anii '70, dupa Decretul privind interzicerea avorturilor, multa lume considera f normal sa vrei sa scapi de sarcina, nu sa o duci la bun sfarsit. Pe atunci asa gandea multa lume, dar pacatul ramane pacat, oricati ar crede altfel.

La fel si unirea dintre barbat si femeie, este in principiu pacat, pe care Dumnezeu, prin Sf. Taina a Cununiei l-a curatat, cu conditia sa tinem patul curat. Dar cat de curat mai este, daca unirea nu se face cu gandul de a avea copii, indiferent daca copiii apar sau nu? Iar daca unirea se face cu gandul expres de a nu avea copii, concluzia e clara. Nu cred ca ajuta nici o diplomatie in aceasta directie.
Spunand acestea, nu ma bag in viata nimanui; faca fiecare ce vrea. Este totusi important sa stim cand si cum gresim, ca macar sa ne spovedim si sa scapam de povara acestui pacat. Atunci putem spera si in iertare, caci stim ca Dumnezeu ne iarta.

Eu nu cred ca unirea dintre barbat si femeie e in principiu pacat. Aceasta constituie un element al hainelor de piele primite de catre primii oameni imediat dupa cadere, din mana lui Dumnezeu. Dumnezeu a randuit acest mod de inmultire al oamenilor in starea lor cazuta, asemanator felului de inmultire al animalelor. Deci nu poate fi pacat, dupa cum nici impreunarea animalelor nu e pacatoasa, ci fireasca.

Este "fireasca" daca se realizeaza in anumite conditii... nu le mai enumar.

Ca sa facem o paralela cu mancatul.. si a manca este firesc (ba chiar necesar, spre deosebire de unirea trupeasca), dar ajunge f usor pacat daca mananci prea mult, daca nu respecti posturile, daca vrei sa mananci lucruri dreosebite, f gustoase sau rare etc.. Deci daca traiesti ca sa mananci (iar nu mananci pt a trai!)

In starea de pacat se poate cadea f usor.. unirea trupeasca in care eviti sarcina.. ca sa-mi continuu paralela ar fi echivalenta bulimiei, nu?
Parerea mea.

Daca nu e pacat, de ce a fost nevoie de Sf. Taina a Cununiei? Nepacatoasa este fecioria, doar ca putini o pot duce.

In ceea ce priveste foamea, setea, oboseala, s.a. si acestea sunt pacate datorate tot hainei de piele, dar sunt pacate ireprosabile, niste simple pedepse ale pacatului, ne spune Pr. Staniloae.

mi-a mai zis cineva, mergand pe acelasi principiu ca tine, despre casatorie ca este o curvie legalizata.
nu, nu, nu!
impreunarea nu este pacat daca este facuta in cununie, cu anumite conditii.

Vezi ce a scris george.m. Explicatii mai exacte le gasesti de ex. in cartea lui Panajotis Nellas: Omul, animal indumnezeit (de gaseste pe scribd, a postat cineva pe aici linkul). Sigur, gasesti si la p. staniloae dar este mai greu de inbteles la el.
Parintii au interpretat 'hainele de piele' pe care Dumnezeu le da omului dupa cadere ca o coborare, insa in sensul ca animalicul ia fraiele persoanei umane, in loc de duih; iar omul, in loc sa devina animal indumnezeit, devine rob al 'taranii' din care a fost facut.
Hristos a restaurat aceasta natura cazuta, ne-a dat putinta sa ne indumnezeim, insa trebuie sa facvem si noi un efort.
Tainele le avem exact pentru asta.
Feluml in care prezinti tu lucrurile, aici si mai jos, este de parca trupul omenesc este pacatos in sine. Or Dumnezeu de la inceput l-a facut pe om si cu trup. Tainele nu le avem ca sa scapam de trup, ci ca sa ilindumnezeim si pe el.

Asa este. Este gresit sa spui ca unire trupeasca este pacat, iar cununia o curata.
Unirea trupeasca in sine nu este pacat, este pacat in conditiile lumii cazute in care devine prilej de uitare de Dumnezeu, de posedare a celuilalt, in conditiile in care este despartita de Dumnezeu. Cum ar fi fost ea fara cadere, nu stim.
Cununia restaureaza (pentru cine incearca, toata viata, sa o traiasca ca atare: nu este un act magic, ci este o samanta) in om starea initiala, decine da popsibilitatea de a trai unirea in felul in care Adam si Eva in rai trebuiau sa traiasca: ca pe un prilej de unire si cu Dumnezeu. Vorbesc aici de unire in general, nu numai de cea trupeasca.

Foamea, setea etc nu sunt poacate, sunt urmari ale pacatului.
Daca spunem ca sunt pacate, chiar iresponsabile, din asta ar rezulta ca Hristos a pacatuit???

Totusi, mie imi lasa un gust amar, oarecum, tonul tau moralizator in aceasta chestiune. Nu pot sa nu ma impiedic sa imi amintesc ce iti scria Ory mai demult: este usor sa le faci morala altora cand nu mai esti in situatia periculoasa tu insati. Din cate am inteles, ai 'numai' doi baieti (ca si mine, insa deja adulti), si mai demult, pe acest forum, scriai pozitiv despre 'metoda calendarului' (deci, un fel de planificare familiala alta decat pur dumnezeiasca).
Te rog sa ma ierti daca te supar. Nu de asta scriu. Dar revin ca ideea ca ar fi preferabil sa scrie categoric despre asta cei care au multi copii si nu s-au ferit niciodata; eventual, si in conditii dificile, ca cele pe care le-am enumerat mai sus sau asemanatoare.

Amiunteste-ti de pericopa in care Hristos zice 'cine este fara de pacat sa arunce prima piatra'. Adapoteaz-o la chestiunea de fata si vezi ce este.

off-topic: Pe ce argumente vă bazaţi în a spune că foamea şi setea sunt urmări ale păcatului ?

Nu am intalnit cuvantul "pacat ireprosabil" pana acum. Pacatul este "reprosabil" sau nu este deloc.
Pedeapsa este ca "mancam" si nu ne saturam, caci ni se face iarasi foame, ca "bem" si nu se astamparam setea, decat pe moment.

"A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Facere 2, 16-17)

Adam putea sa manance din toate roadele pamantului, afara de unul singur.
Mancarea este fireasca, nepacatoasa in sine.
Indreptarea ei spre pofta si lipsa de masura aduce pacatul.

Foamea si setea sunt firesti.
Existau si inainte de pacat si vor exista si dupa, intr'o forma duhovniceasca.

"Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică." (Ioan 4, 13-14)

S-ar putea sa nu am dreptate, dar am pus foamea si setea aici la capitolul slabiciunilor umane. M-am gandit la foame si sete ca forme ale suferintei, pe care le simti cand esti infometat si insetat, nu la foamea si setea care sunt doar un indemn de a bea si a manca, si pot face, intr-adevar, parte si din firea umana necazuta. Asa cum sa zicem posibilitatea dureii, inceputul durerii, poate fi o avertizare de a nu ne apropia de foc, si care la inceput nu este suferinta ci o senzatie, un fel de semnal de alarma.

Eu sunt de parere ca foamea, setea, oboseala etc. sunt patimi ireprosabile, sau afecte. Ele pot duce la pacate prin vointa omului, dar nu sunt pacatoase in sine.

Parintele Staniloae spune, legat de asta: Afectele Tin cu totul de fire, si nicidecum de vointa, nefiind prin urmare condamnabile. Astfel de afecte sunt: pofta de mancare, frica, intristarea. Mai mult chiar, ele sunt necesare firii noastre, ajutand la conservarea ei.

Afectele nu fac parte din constitutia originara a firii, nefiind create o data cu ea. Ci ele au odraslit in fire dupa caderea omului din starea de desavarsire. Ele au patruns in partea mai putin rationala a firii, accentuand trasaturile irationale ale acesteia [...]. Ele reprezinta aspectul de animalitate al firii noastre, accentuat dupa caderea in viata paradisiaca spirituala, unita cu Dumnezeu [...].

Asa cum animalele sunt nevinovate in manifestarile instinctuale ale organismului lor, asa este si omul, atata vreme cat aceste afecte raman in granitele lor, servind existentei lui biologice.

Dar prin faptul ca omul este si spirit, si deci are o aspiratie ireductibila catre infinit, el isi poate asocia aceasta aspiratie cu afectele de ordin biologic, transformandu-le in patimi, adica in afecte exagerate, strabatute de o sete infinita de satisfacere. Din trasaturi animalice, ele devin trasaturi diabolice, prin elementul spiritual care le coloreaza.

DA, si eu ami multe pareri; totusi acest lucru exprimat mai sus despre foame si sete, nu constituie o parere personala, caci si eu as crede la fel ca tine, ci e ceea ce spune Pr. Staniloae, mentionand din Sf. Maxim Marturisitorul.

Noi ştim că Adam şi Eva, înainte de Cădere, au mâncat şi au băut. Pentru oameni a făcut Dumnezeu plantele şi animalele. Mai ştim că Mântuitorul a mâncat şi a băut atât în timpul vieţii Lui pe pământ cât şi după Înviere: preasfântul Său trup dobândise caracteristici noi, dar nu pe aceea de a nu mai bea şi a nu mai mânca. El Însuşi spune, înviat fiind: "Mi-e foame!"
Deci, aş îndrăzni să spun că trebuie să deosebim între suferinţe naturale, consubstanţiale naturii umane nepervertite, aşa cum sunt: foamea, setea şi oboseala pe de o parte şi suferinţele care au apărut ca rezultat al Căderii: cele legate de boală, de moarte. De gelozie. De invidie.

Şi acum să o aduc din condei ca să revin la subiect: dorinţa de a fi una cu celălalt, atracţia şi dorinţa de unire conjugală, face parte din prima categorie şi nu din a doua: deci, nu poate fi considerată păcat şi nici consecinţă a păcatului. Înainte de Cădere, şi nu după, Dumnezeu a poruncit primilor noştri părinţi: "creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul". Pentru aceasta, El i-a făcut să se iubească unul pe altul şi să dorească să fie un singur trup.

Scuze, George. Nu citisem cu atentie ceea ce ai scris.

Da, daca te-ai inspirat de la ei (vezi citatul dat de george.m) probabil deci ai citat gresit fara sa iti dai seama si ai zis ca sunt 'pacate' in loc sa zici ca sunt
'patimi ireprosabile, sau afecte'.
Patima nu este tot una cu pacat. Inseamna si ceea ce suferim.

Da, intr-adevar, asa este. Eu identificam patima doar cu o multime de pacate repetate. Iata ca asa am invatat si despre acest sens al patimei. Staniloae vorbeste totusi despre patimi.

Nu-ti face griji, se intampla. :)

Insasi expresia "planificare familiala" este straina duhului ortodox. Mersul societatii ne-a facut sa gandim aproape totul in termeni "manageriali". In acest sens, planificarea familiala o vad aproape sinonima cu "managementul familiei".

Insa o gandire de acest tip nu va fi niciodata compatibila in esenta cu taina familiei crestine. Nu este firesc sa punem in discutie nasterea unui copil, a unei persoane umane, raportandu-ne la "costuri".

Stiu ca, din contra, intr-o lume ca a noastra, poate parea o curata nebunie, acesta perspectiva, dar este singura care tine seama de valoarea persoanei umane si de Dumnezeu.

E vorba de patimi ireprosabile. "Pacate ireprosabile" nu imi suna nici mie bine, dar nu gasisem alt cuvant...

Ai dreptate ca termenul suna managerial si pare sa se refere la costuri. Sa nu fie - desi, cine sunt eu sa condamn o familie saraca, cand mie imi merge destul de bine?
Dar faptul de a face un plan, de a planui si (ne)conceperea unui copil (in plus, mai ales, pe langa altii) nu mi se pare incompatibil cu responsabilitatea crestina.
Bineinteles, asta nu include avortul.