|
Citat:
Și încă un amănunt, e Bogorodișnaia, nu Bogorodicina, și e ușor de pronunțat, limba slavonă nu e greoaie deloc, ci ușoară. Și arată așa: http://cdn4.libris.ro/img/pozeprod/5.../B1/373225.jpg Costă 1,5 lei: http://www.libris.ro/pravila-de-ruga...--p373225.html |
|
|
"Imitatio Christi" a lui T.A.Kempis a fost, timp de multe decenii, best-seller-ul Evului Mediu. Scrisa intr-un limbaj pe intelesul nostru, al vulgului, lucrarea este pe deplin folositoare si azi. Imitatiunea lui Isus nu este ceva numai pentru mistici, ci este calea spre mantuire de care oricine poate beneficia.
Dar, binestiind ca Sfanta Liturghie este recapitularea si actualizarea Jertfei lui Isus, traim noi imitatiunea Lui asa cum ar trebui ? Retraim noi momentele Patimilor ? Cand spunem ca, imbracat in sfintele vesminte imparatesti, preotul actioneaza "in persona Christi capitis", spunem mai mult decat un concept pur teologic. Este un concept mistic si liturgic: Isus este, in acelasi timp, jertfitor si jertfa. Este Marele Arhiereu si Mielul lui Dumnezeu. Isus se jertfeste pe sine. Iata, mai jos, corespondenta dintre principalele momente ale Missei si principalele momente ale Patimilor. A trai mistic Sfanta Missa inseamna a trai Patimile. Preotul........................................... ....... Isus Merge la Altar............................. Merge pe Muntele Maslinilor Incepe Missa................................. Incepe sa se roage Confiteor............................. Cade la pamant si transpira sange Urca la Altar si il saruta.............................. Este tradat prin sarutul lui Iuda Merge in lateralul pupitrului............................. Este facut prizonier si condus la Ana Spune "introit"-ul............................. Este acuzat si insultat la Ana In mijlocul Altarului, spune............................. Este renegat de Petru de trei ori de trei ori Kyrie Spune "Dominus vobiscum"............................. Il priveste pe Petru si il converteste Citeste Apostolul....................................... Este condus la Pilat Merge in mijlocul Altarului............................. Este condus la Irod si luat in batjocura Citeste Evanghelia.................................... Este recondus la Pilat si pus sub acuzare Descopera Potirul................................. Este despuiat, in mod rusinos, de hainele Sale Ofera painea si vinul ................................ Este flagelat Acopera Potirul............................... Este incoronat cu spini Isi spala mainile................................ Pilat il recunoaste ca inocent Spune "Orate, fratres" ............................... Este prezentat de Pilat ("Ecce homo") Spune rugaciunea cu voce joasa............................... Este acoperit de batjocura si scuipat Rosteste Prefata si Sanctus................................... Ii este preferat Baraba si e condamnat la moarte Pomenirea viilor................................. Isi poarta Crucea spre Calvar Rugaciunea continua ............................... Isi intalneste mama si pe Sfintele Femei Binecuvanteaza painea si vinul............................... Este fixat in cuie pe Cruce Ridica Hostia.............................. Este ridicat pe Cruce Ridica Potirul.............................. Isi lasa sangele sa curga prin cele cinci rani Rugaciunea cu voce joasa............................... Isi vede maica indurerata. Spune "Nobis quoque".............................. Se roaga pe Cruce pentru oameni Spune "Pater noster" (7 cereri).............................. Rosteste cele 7 cuvinte de pe Cruce Frange Hostia...................................... Isi da sufletul si moare Lasa sa cada o particica...................................... Sufletul Sau coboara in "iad" Spune "Agnus Dei" .............................. Multi Il recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu Cumineca..................................... Este coborat in mormant Curata Potirul......................................... Este imbalsamat Imbraca Potirul in ornate............................. Invie dintre morti Spune "Dominus vobiscum"............................... Apare Maicii Sale si Apostolilor Spune ultimele rugaciuni............................... Apare si ii invata pe ucenici timp de 40 de zile Spune ultimul "Dominus vobiscum".............................. Se desparte de ucenici si urca la Cer Spune "Ite, Missa est!"........................................ Isi trimite ucenicii in toata lumea Da binecuvantarea finala............................................ Trimite Sfantul Spirit (Sursa: Reiners "Sf Sacrificiu al Missei, secretele sale, frumusetile sale" Stuttgart, 1906) Kyrie, eleison! |
Maine, Duminica 29 noiembrie, incepe, pentru majoritatea Bisericilor de rit latin, Adventul. Si, odata cu el, un nou an liturgic.
Adventul este un timp liturgic care inseamna, literal, "venire" si are o tripla semnificatie: 1) venirea lui Isus in inimile noastre (convertirea) 2) recapitulatia Nasterii Domnului si 3) asteptarea Celei de a Doua veniri a Domnului nostru (Parusia). Adventul, ca timp al pregatirii pentru un mare eveniment, a fost mereu prezentat in cumpana cu Postul Pastelui. In comparatie cu Postul Pastelui, Adventul are un mai mic caracter penitential si un mai mare caracter de bucurie. Este normal acest lucru, fiindca la capatul primului stau patimile si moartea pe cruce, pe cand la capatul celui care incepe maine sta bucuria Nasterii. De aceea, in Advent au loc, din punct de vedere liturgic, "restrictii partiale" in comparatie cu Postul Pastelui. Astfel, preotii imbraca ornate violet (iar nu negre). Nu se renunta la imnul Alleluia, precum in Postul Pastelui, orga poate canta, desi doar ca acompaniament si nu singura, iar nuntile sunt permise, cu conditia ca preotul / diaconul celebrant sa atraga atentia mirilor si nuntasilor asupra caracterului special al acestui timp al anului. Postul este recomandat, dar nu obligatoriu ca in Postul Pastelui. Odinioara, Adventul dura sase saptamani, ca si Postul Pastelui si, dintre cele trei semnificatii mentionate, accentul era pus pe cea de a doua venire. Acest lucru era corelat cu faptul ca anul liturgic incepea si se sfarsea cu Pastele, corespunzand perceptiei mai larg raspandite in Antichitate, potrivit careia anul incepe cu primavara. Dealtfel, intrebarea "cand anume ar trebui sa inceapa un an ?" a fost mereu subiect de controversa si nu are solutie "obiectiva", fiind o aplicatie a intrebarii mai generale "unde anume incepe un cerc ?" Mai multe despre aceasta si, eventual, despre cum vedeau evreii problema, cu alta ocazie. Deocamdata, sa retinem ca structurarea actuala a Adventului s-a cristalizat in secolele VIII-IX. Dar, cand spunem "timpul Adventului este timp de pregatire", ce spunem, de fapt ? Am vazut pentru ce anume ne pregatim si tripla lui semnificatie. Ramane de vazut cum ne pregatim. Mai intai, asa cum am aratat, postul este foarte recomandat. Cine a postit doar vinerea, ar fi bine sa posteasca, pana la Craciun, si miercurea. Cine nu a postit nici macar vinerea ar fi bine sa introduca aceasta practica macar pana la Craciun. Pentru ca sa avem un Craciun personal, pentru ca Domnul sa se nasca in noi, trebuie, mai intai, sa-i facem loc. Practicarea postului este metoda magistrala pentru aceasta. Nu doar interiorul nostru trebuie sa fie curatat, ci si locul unde traim: casa noastra. In special sambetele din Advent sunt foarte potrivite pentru curatenia generala. Aceea pe care o facem "din An in Pasti". Mai apoi, pentru a fi eficient spiritual, postul trebuie sa se deosebeasca de simpla dieta prin practica rugaciunii. Instructiunea "Eucharisticum Mysterium", data de Sfantul Oficiu al Inchizitiei in anul 1967, invita pe toti credinciosii sa mearga zilnic la Sf Missa in aceasta perioada. Curatenia generala din casa, cea vizibila, este inceputul curateniei din sufletul nostru. Un examen al constiintei urmat, eventual, de spovada este in mod special nimerit in aceasta perioada. In sfarsit, sa ne amintim de actul de generozitate pe care Sfanta Fecioara, pe cand il purta in pantece pe Domnul, l-a facut fata de Sfanta Elisabeta, precum si de darurile pe care cei trei crai de la Rasarit le-au pregatit. Facem noi la fel ? Ii ajutam pe frati si surori, pe cumnati si cumnate, pe verii si verisoarele noastre, asa cum a facut Maica Domnului ? Macar ne-am impacat cu ei ? Vedem bine, in Evanghelie, ca Sfanta Fecioara s-a dus la Sf Elisabeta, iar nu invers: nu a asteptat sa vina aceea, la ea. Dar darurile ? Ii pregatim noi Celui pe care il asteptam: aur, tamaie, smirna ? Nasterea Domnului a fost prevestita de 1) profetii si 2) semne ceresti. Noi, cum prevestim nasterea Lui ? Sa citim, in Advent, profetiile despre El. In special din cartea care i-a fost cea mai draga Lui, cartea lui Isaia. Daca e adevarat ca au fost semne ceresti ale nasterii Lui, semne care i-au chemat pe cei trei crai, inseamna ca si nasterea Lui in inimile noastre are semne, prin care El ne cheama. Care sa fie acestea ? |
Citat:
Mereu mi-am dorit să particip la o Liturghie Tridentină doar pentru a vedea bogăția liturgică pe care Biserica Catolică Romană a cărat-o timp de secole, pentru că, deși aceasta a fost codificată în consiliul din Trento în anul 1572, ea își are originile la Sfântul Grigorie Dialogul (cel mai mare episcop al Romei, în opinia mea). Împărtășesc părerea dvs., nici mie nu îmi place Novus Ordo în mod excepțional și de multe ori văd lucruri demne de sacrilegiu, spre exemplu; cum de timp de secole preoții după epicleză au ținut unite degetele mare și arătător din respect față de euharistie, ca nu cumva să cadă vreun praf minuscul sau vreo particulă pe jos după transubstanțiere și acum ostia este înmânată oricui fără nici o grijă? Mi se pare un abuz liturgic în toată regula. Pe lângă împărtășirea credincioșilor și cu sângele Domnului. Nu mă înțelegeți greșit, consider că împărtășirea cu Acesta este complet corectă dar nu este o practică consistentă catolic vorbind, de ce atâtea secole aceasta nu a fost permisă iar acum da? Asta ar însemna că Biserica Romană a fost în eroare atâta timp... |
Citat:
Citat:
Nici Novus Ordo nu prevede ca laicii sa fie impartasiti, de rutina (horribile dictu...), cu ambele specii. La Liturghiile obisnuite, ei primesc numai ostia consacrata. Ei stiu (sau ar trebui sa stie) ca acolo, in ostia consacrata, este prezent Isus intreg si viu, cu Trupul Sau, cu Sangele Sau, lucru confirmat si de miracolele euharistice. |
|
De ce Nasterea Domnului, Taierea Imprejur si Botezul Sau sunt sarbatori atat de apropiate ? Ne raspunde P.S. Claudiu:
"Nașterea, Tăierea Împrejur și Botezul Domnului sunt trei sărbători ce marchează tot atâtea etape ale intrării lui Dumnezeu în lumea noastră. Isus se naște în Betleem și intră astfel în prima formă de organizare a societății umane: familia. Prin împlinirea ritualului tăierii împrejur intră în schimb într-un anume popor: poporul lui Israel. Se botează apoi, punându-se în rând cu păcătoșii și face astfel pe deplin parte din neamul omenesc." Sursa |
Nu stiu unde se mai poate vedea oficierea unei missei tridentine!Cert este ca in Romania in locasurile de cult romano-papale de prin 1970 aceasta missa culta nu mai exista in uz,fiind inlocuita cu o missa vernaculara de inspiratie protestanta,sau mai exact,de inspiratie luterana.
|
În prealabil postat de Vitiate Vezi mesajul
Interesant. Ma intreb, a propos de Sf. Rozariu si de practicile omoloage din spatiul rasaritean, cum privesc catolicii de rit latin Bogorodicina (bine, mai putin greoaia denumire slava). Exista, in comunitati mixte de greco-catolici si romano-catolici, romano-catolici care sa fie interesati de a experia si aceasta rugaciune? Stiu, au deja Rosariul, dar ma intreb. Asta a propos de dinamica comunicarii intre rituri, care mi se pare absolut fireasca. Daca de pilda as vedea maine un preot din BOR care slujeste Liturgia ortodoxa copta, ar fi ceva si interesant si frumos. In biserica crestin-ortodoxa un preot trebuie sa oficieze doar slujbele aprobate de arhiereul sau,iar arhiereul este obligat sa urmeze tipicul sinoduli fata de care este sufragan.Orice abatere este erezie! |
Citat:
Multe secole dupa aceea, a perdurat obiceiul ca, in Joia Sfanta, Papa sa spele dimineata picioarele a 12 diaconi, iar seara sa spele picioarele a 13 saraci, in amintirea intamplarii miraculoase petrecute sub pontificatul Sfantului Grigore. |
Daca am vorbit putin despre vesmintele liturgice si despre calendar, poate ca e acum timpul sa spunem cateva lucruri despre carti. Despre cartile liturgice.
Dintre acestea, cea mai importanta (in afara de Evanghelie, pe care a vazut-o toata lumea) este Missalul. Acesta corespunde Liturghierului din ritul rasaritean. Sunt doua feluri de Missal care difera prin redactare si conditiile grafice. Deosebim Missalul pentru preoti, care e o carte mare, cu scris mare si frumos, traditional avand coperti rosii, de Missalul pentru laici, o carte mica, scrisa mai mic, pe hartie subtire ca sa incapa tot textul si cu coperta de culoare variabila. Indiferent ca e vorba de un Missal pentru preoti sau de unul pentru laici, orice Missal are multe semne de carte (de regula, 5) diferit colorate. Acestea sunt foarte folositoare pentru ca celebrantul si credinciosii sa treaca de la o rubrica la alta. Fiindca rubricile sunt de doua feluri: -"comunele": ceea ce se repeta la fiecare Missa. De exemplu Credo-ul (Crezul) tine de "comune", fiindca este spus la orice Liturghie. -"properele": este ceea ce e specific Missei din ziua respectiva. De exemplu rugaciunile catre sfantul/sfintii care se aniverseaza in ziua respectiva. Preotul are obligatia de a avea Missalul deschis la pagina corespunzatoare in tot timpul Sfintei Misse. In acest scop, el isi pregateste inca din sacristie Missalul, punand semnele de carte la locul care trebuie. Un acolit, daca exista, are rolul de a da paginile, de a urmari textul si de a-i arata preotului, daca a uitat textul slujbei, locul din pagina care trebuie citit. Misalul pentru credinciosi mai contine, pe langa textul slujbei, multe alte lucruri: lectionarul (adica ce anume se citeste din Evanghelie, din Apostol si, in cazul ritului aparut dupa Vatican 2, din Vechiul Testament), hagiografia pe scurt a sfintilor sarbatoriti in calendar, sfaturi liturgice. In sfarsit, o parte importanta (cam o treime) o reprezinta rugaciuni si cantece nu numai pentru Sfanta Liturghie, ci si pentru alte situatii. In principiu, oricare credincios catolic ar trebui sa aiba, in afara de Biblie, un Missal cu care sa mearga la biserica. Dar, fiindca acest ideal nu e atins in practica de pe teren, se gasesc Missaluri la intrarea in nartex (corespunde pronaosului din arhitectura rasariteana). In sfarsit, in parohiile care isi permit, mai pot exista "Missalete". Acestea sunt cartulii (sau simple pagini scoase la copiator si capsate) spre folosul credinciosilor, continand textul Missei cap-coada din ziua respectiva. Au marele avantaj ca nu mai trebuie folosit evantaiul multicolor de semne de carte. |
Ne-am obsinuit sa folosim cuvinte precum "ceremonial" sau "ritual" ca substantive comune. Dar ele sunt...carti. Din titluri de carte, ele au intrat in limbajul de zi cu zi, astfel incat nici nu ne mai gandim ca folosim un termen din jargonul materiei de liturgica si tipic bisericesc.
Astfel, un "Ceremonial" este o carte liturgica in care este descris cu mare amanuntime ce trebuie facut la fiecare rubrica a Sfintei Liturghii. Missalul da numai unele sumare indicatii, precum in ce moment este prescris semnul sfintei cruci (marcat cu "+" in text). Dar in niciun caz nu prescrie, de exemplu, ordinea dintr-o procesiune. Nici in ce fel se recomanda a fi facuta genuflexia. Toate acestea se gasesc in "Ceremonial". Rugaciunile de la invesmantare sunt descrise in "Missal", dar nu si modalitatea de invesmantare cu ornatele imparatesti: aceasta apare in "Ceremonial". Ritualul este pentru ritul apusean ceea ce este Euhologhion-ul in ritul rasaritean. Cuprinde randuielile pentru Sfintele Sacramente (in afara de Liturghie, care e in Missal, dupa cum am aratat), dar si randuielile pentru Sacramentalii (in limbaj rasaritean: ierurgii), precum si alte slujbe, dintre care cele mai fascinante pentru publicul larg sunt exorcismele. In sfarsit, "Pontificalul" este o carte pentru episcopi, mitropoliti, cardinali, patriarhi, papi. Ea contine textul si randuiala Sfintelor Sacramente si Sacramentalii care sunt apanajul deplinei preotii, cum ar fi: consacrarile si ordinarile de episcopi, preoti si diaconi (in limbaj apusean, hirotonirea intru episcopat se cheama "consacrare", pe cand hirotonirea intru presbiterat sau diaconat se cheama "ordinare"). De asemenea, randuiala pentru primirea Mirungerii (=confirmatiunea) care, in ritul apusean, se administreaza numai de catre episcop. Mai sunt cuprinse celelalte sacramentalii rezervate episcopului, precum: sfintirea uleiurilor, tarnosirea de biserici, sfintirea de altare si Sfinte Vase, etc. De mentionat ca, desi randuiala Liturghiei arhieresti (= Missa Pontificalis) difera de cea a unei Liturghii obisnuite, nu face obiectul Pontificalului, ci al Missalului. |
Daca Ritualul este "cartea pentru preoti" si Pontificalul este "cartea pentru ierarhi", avem si o carte pentru calugari. Este Breviarul, echivalent al Orologhionului din ritul catolic rasaritean, mai cunoscut de ortodocsi sub numele de Ceaslov.
Asadar, Breviarul cuprinde Orele (Ceasurile), adica acele rugaciuni si imnuri pe care le fac calugarii. Ansamblul lor este Divinum Officium (Dumnezeiasca Slujba). Este vorba de 9 rugaciuni zilnice, doar ca Breviarul contine opt dintre ele. A 9-a este Missa, care e in Missal, asa cum am aratat. Celelalte opt, prezente in Breviar sunt, in esenta, superpozabile peste acelasi slujbe din ritul rasaritean. Avem: -Matinele (Matutinae) -Laudele -Primele -Tertele -Sextele -Nonele -Vesperele -Complinele Breviarul tipic este Breviarul roman, dar anumite congregatii de calugari au primit privilegiul de a avea propriul lor Breviar. Laicii pelerini, laicii in faza de discernamant, tertiarii, novicii si oblatii au dreptul, in general, sa nu participe la intregul program de rugaciune la care participa calugarii si maicile care au primit consacrarea. Inca o clarificare despre doua cuvinte asemanatoare, dar cu sens diferit: liturgie si liturghie. In limbaj catolic, liturgia (fara "h") este ansamblul rugaciunilor. Breviarul contine, asadar, liturgia Orelor. Dimpotriva, liturgHia (cu "h") este un alt nume pentru Missa. |
Continand rugaciunile de la toate Ceasurile, Breviarul este o carte voluminoasa. Pentru ca, asa cum am aratat, laicii aflati in stagii pe la manastiri, precum si novicii, tertiarii, oblatii, adica toti calugarii-care-inca-nu sunt-calugari sunt dezlegati de slujbele de noapte, a aparut, pentru ei, o carte mai mica, numita Diurnal. Un Diurnal este, asadar, un Breviar din care lipsesc rugaciunile de noapte.
Daca Missalul contine textul Sfintei Misse, in schimb nu contine si cantecele care se canta cu ocazia Liturghiilor cantate (Missa cantata). Acestea se afla in Gradual. Notatia muzicala nu se face asa cum stim de la partiturile zilelor noastre, ci in alt fel, numit notatie neumatica. O neuma este un grup de note (de regula doua sau trei) care se canta pe o silaba. Deci, daca in muzica moderna avem, de regula, "o silaba-o nota", in muzica gregoriana (ca si in cea psaltica) avem frecvent mai multe note pentru o silaba. Ascultatorului neobisnuit o astfel de muzica i se va parea "lalaita". Notatia neumatica are un mare avantaj: permite notatia muzicala chiar pe text. Adica, in loc sa avem portative sub care scrie textul, avem text desupra carora sunt neumele. Dar neumele sunt un sistem de notare relativ, adica arata inaltimea relativa a notelor una fata de alta. Sunt de mare ajutor ca sa aminteasca cum trebuie cantat cuiva care a invatat deja prin transmitere vie de la maestru la discipol, dar nu sunt de ajutor celui care ar vrea sa cante numai dupa notatie. Ideea de notatie muzicala moderna, pe portativ, astfel incat notele sa fie infatisate in tonalitatea lor absoluta a avut-o un calugar benedictin, pe nume Guido d'Arezzo. El, pe la anul 1000, ne-a lasat portativul, care pe vremea aceea si pana dupa Renastere avea 4 linii. Patru linii desprartind trei spatii interliniare inseamna sapte note. Tot de la el provin denumirile a 6 din cele 7 note, pastrate pana azi. Cum i-a venit ideea ? A luat o poezie religioasa in cinstea Sf Ioan Botezeatorul, poezie creata tot de un calugar benedictin din vremea lui Charlemagne, numit Petru Diaconul si a facut un cantec, astfel incat prima silaba a primului vers sa corespunda sunetelor gamei. Iata textul: Ut queant laxis Resonare fibris Mira gestorum Famuli tuorum Solve polluti Labii reatum Sancte Iohannes In traducere: "Pentru ca servitorii (Domnului) sa cante minunile faptelor tale, scoate toata greseala de pe buzele lor impure, Sfinte Ioane!" Literele subliniate au devenit denumirile sunetelor gamei. Mult timp dupa aceea, denumirea "ut", care incurca putin solfegiul, a fost inlocuita cu "do", de la Dominus. |
Un alt termen preluat din liturgica catolica apuseana de limbajul profan (si devenit, adesea, peiorativ) este cel de "acolit". In ziua de azi, multa lume foloseste termenii de "ministrant" si "acolit" in mod indistinct si intersanjabil, ceea ce nu este corect: in timp ce ministrantii sunt, de regula, copii mici de 6-14 ani, acolitii pot foarte bine fi adulti. In mod traditional, acolitii sunt sau ar fi bine sa fie clerici aflati pe "treptele minore". In acest caz ei sunt binecuvantati pentru functia lor si pot purta colul roman, ca si preotii.
Functiile acolitilor sunt multiple. Unul este sacristian, avand rolul de a pregati vesmintele imparatesti pe care le va imbraca preotul (si, daca exista, diaconul si subdiaconul). Altul este ceremoniar, adica maestrul intregii ceremonii liturgice: el, printr-un semn discret din cap, arata cand anume ceilalti acoliti sau ministrantii trebuie sa faca ceea ce au de facut. De multe ori tot el este acela care urmareste textul din Apostol sau Evanghelie pe care lectorul, respectiv diaconul il citeste, pentru ca acela sa vada repede unde a ramas in caz ca se incurca. Il recunoastem usor pe ceremoniar: este singurul care sta mereu in picioare pe toata durata slujbei. Turiferarul este cel care are grija de candela, de tamaie si cadeste el insusi in momentele prescrise. In mod traditional, turiferarul este un tanar aflat la varsta discernamantului vocational si care ia in calcul, cel putin ca ipoteza, ideea de a deveni preot.Crucigerul poarta crucifixul la intrarea si la iesirea din procesiune. La vederea crucifixului purtat de cruciger ajuns in dreptul lor, credinciosii isi fac semnul crucii. Crucigerul in procesiune este flancat de alti doi acoliti care tin cu ambele maini lumanari mari de o parte si de alta a lui.Cel din dreapta tine lumanarea avand mana stanga la baza si mana dreapta spre coronamentul ei, cel din stanga invers. Unele dintre functiile acolitilor pot fi realizate si de ministranti. De exemplu functia de ceroferari, adica purtatorii de torte. Acestia sunt in numar de patru. La cuvintele din Prefata "Gratia agamus" ei ies din sanctuar si merg in sacristie, iau fiecare o torta aprinsa si o aduc, astfel incat reintra in sanctuar la sfarsitul Prefatei si inainte de Sanctus. ("Sanctus" e momentul Missei echivalent cu "Trisaghion-ul" din ritul rasaritean). Acolitii si ministrantii dau nu doar frumusete si grandoare Sfintei Misse. Dintre ei vor fi chemati multi dintre viitorii preoti. Slujindu-l pe Domnul la altar inca de la varsta comuniunii solemne, unii dintre ei vor prinde drag sa il slujeasca si mai tarziu in acest fel privilegiat, spunand in inima lor: "Tu m-ai chemat, eu Te-am urmat". Acelora, Arhiereul Cristos le va spune: "Tu es sacerdos in aeternam!". |
Dupa atata teorie tipiconala si atatea argutii din cele liturgicesti, sa se bucure urechile noastre!
Dum esset Salvator in monte, un imn din Liturghia Sfantului Iacob (cel Mare, de la Compostella), asa cum apare pe o partitura din jurul anului 1100 (Codex Calixtinus). Apropo: un banc la care Papa Francisc a ras cu lacrimi cand l-a auzit, recent: -Care este deosebirea dintre un terorist si un liturgist ? -Cu teroristul, de regula se poate negocia... E prea bun bancul ca sa nu i-l trimit episcopului meu, care e liturgist de formatie, sub forma de scrisoare. Doar ca nu sunt sigur ca am sa o semnez... |
Citat:
Dimpotriva, la noi e prea multa rigiditate: ritul bizantin e aproape ubicuitar. Stiu, exista ritul Galic si alte citeva, dar sint folosite doar in diaspora si in cazul convertitilor occidentali. Ok, scuze de offtopic. |
In forma moderna a Sfintei Misse, aceea promulgata de Papa Paul al VI-lea, toate lecturile se fac de la pupitrul care este asezat in stanga. Dar in forma traditionala a Missei Romane pupitrul este mutat: la inceputul slujbei se afla in partea dreapta si de acolo se citeste Apostolul. Imediat dupa Apostol un ministrant (sau preotul, daca e singur) muta pupitrul in partea stanga, unde se va citi Evanghelia si unde va ramanea pana la sfarsitul Missei. Miscarea e un pic mai complicata decat pare, datorita prescriptiei de a se face o genuflexie ori de cate ori cineva, preot sau laic, trece de axul bisericii, altfel spus trece prin fata Tabernacolului unde se afla Cristos in Sfanta Euharistie. Asadar ministrantul, care poate fi o mogaldeata de copil, ia pupitrul (care in cazul optimist este pliant), face cativa pasi in stanga, odata ajuns in axul bisericii lasa pupitrul, face genuflexia, se ridica, reapuca pupitrul si il duce in stanga, la locul de unde se va citi Evanghelia.
Mereu m-am intrebat care sa fie explicatia acestei ciudatenii. Stiam ca trebuie sa fie o explicatie, fiindca in limbajul inalt codificat al Liturghiei, cea mai mica miscare si cel mai mic gest au un rost. Ei bine, m-am dumirit recent, citind un articol al unui reputat liturgist. Expansiunea Bisericii s-a facut, in perioada ei primara, de la sud la nord. Sfintele lacase, care pe vremea aceea erau orientate, adica aveau Sanctuarul spre Orient (regula arhitectonica ce s-a pierdut in Apus intre timp) aveau pupitrul spre Sud, fiindca Apostolul este o carte pentru cei convertiti deja. In schimb, Evanghelia, carte pentru catehumeni, era cititia spre Nord, fiindca aceea era directia in care trebuia raspandita. Dar, daca avem teorii si in fizica, de ce nu am avea si in liturgica ? Un alt autor a venit cu o explicatie spirituala a acestei practici. Nordul este "directia diavolului" (intr-adevar, bisericile construite dupa regulile traditionale ale arhitecturii au o usa mica spre miazanoapte, usa care este inchisa cu strasnicie si deschisa numai cu ocazia Botezurilor). Iar Evanghelia este Vestea cea Buna a surparii imparatiei sale si arma puternica a crestinilor impotriva dusmanului lui Dumnezeu si a oamenilor. Sunt gesturi si practici liturgice care, fara indoiala, au avut, odata, o explicatie. Problema este ca nu o mai cunoastem cu siguranta. Intrebarea care se pune imediat ar fi: in aceste conditii, ar fi preferabil sa renuntam la practici al caror rost s-a pierdut ? Sau ar fi preferabil sa fie mentinute, fiindca a fi uitat rostul lucrurilor nu inseamna ca el ar fi incetat sa existe ? |
Citat:
"Mai intai, apucand amictul de extremitatile lui si de snururile lui, il saruta pe mijloc, acolo unde se afla o cruce si il aseaza pe cap; deindata il coboara pe gat, acopera cu el gulerul hainelor sale, petrece snuririle pe sub brate, apoi pe dupa spate, le readuce in fata pieptului si le innoada facand funda. Apoi, se invesmanteaza cu alba, in care trece mai intai capul sau [alba este camasa necusuta, n.m], apoi isi pune bratul drept in manseta dreapta, apoi bratul stang in manseta stanga[nu cumva invers! id]. Isi aranjeaza alba in jurul corpului si, ridicand-o prin fata si de fiecare parte, se incinge cu cingatoarea pe care servantul i-o prezinta stand in spatele lui. Servantul aranjeaza ca alba sa cada in intregime in jurul cingatorii, astfel incat sa aiba infatisare decenta si sa acopere toate celelalte vesminte. El aranjeaza poalele albei astfel incat toate partile sa fie in mod egal deasupra pamantului si anume la cota de aproximativ un deget. Apoi, preotul ia manipla, saruta crucea de pe mijlocul ei si o aseaza pe bratul lui stang. Mai apoi, preotul ia stola cu ambele maini, o saruta in acelasi mod, aseaza mijlocul ei pe gatul sau si o petrece in fata pieptului in forma de cruce, facand sa treaca in dreapta partea care ii coboara de pe umarul stang si in stanga partea care ii coboara de pe umarul drept." Invesmantarea continua, dar noi sa ne oprim la acest citat. Evident, episcopii (si staretii care au primit binecuvantarea sa slujeasca Liturghii arhieresti, ca si arhiepiscopii, patriarhii, papii au atat vesminetele lor proprii, cat si indicatiile ceremoniale necesare. La fel, preotii anumitor ordine. |
Un arhiepiscop din Mexic a poruncit ca la sfarsitul tuturor Misselor parohiale tinute in forma noua se se citeasca Prologul din Evanghelia dupa Ioan, care contine esenta credintei ("La inceput a fost Cuvantul, etc"). Aceasta practica exista de multe secole in ritul roman, dar fusese abandonata in forma Novus Ordo.
Ambele Missaluri prevad trei lecturi biblice. Deosebirea e ca in forma tridentina cele trei lecturi sunt: Apostolul, Evanghelia zilei si Prologul Evangheliei dupa Ioan, pe cand in forma Novus Ordo cele trei lecturi sunt: din Vechiul Testament, Apostolul si Evanghelia zilei. Iata ca acest arhiepiscop raspunde unei mai vechi dorinte exprimate de Papa Benedict ca cele doua forme sa se imbogateasca reciproc. Sursa: http://rorate-caeli.blogspot.com/201...st-gospel.html |
Din Imnul prevazut de Breviar (=Orologhion-ul apusean) pentru vesperele (=vecernia) de azi, a treia Duminica dupa Pasti:
Ad regias Agni dapes, Stolis amicti candidis, Post transitum Maris Rubri, Christo canamus Príncipi: La banchetul regal al Mielului Invesmantati in hainele noastre albe Dupa trecerea Marii Rosii Sa cantam Principelui nostru: Divina cuius caritas Sacrum propinat sanguinem, Almique membra corporis Amor sacerdos immolat. Iubirea lui dumnezeiasca Ne indeamna sa bem sangele sfant, Dragostea e preotul care Imoleaza corpul hranitor. Sparsum cruorem postibus Vastator horret Angelus: Fugitque divísum mare; Merguntur hostes fluctibus. Sangele de care portile noastre sunt marcate Umple de spaima Ingerul Exterminator Marea, despartita in doua, fuge in fata noastra Dusmanii sunt inecati in revarsare. Iam Pascha nostrum Christus est, Paschalis idem victima, Et pura puris mentibus Sinceritatis azyma. Pastile noastre sunt, acum, Cristos Victima noastra pascala El este, pentru inimile pure Azima pura a sinceritatii. O vera caeli victima, Subiecta cui sunt tartara, Soluta mortis víncula, Recepta vitae praemia. O, victima adevarata, venita din Cer, Careia infernul i se supune Legaturile mortii sunt rupte Darurile vietii redobandite! |
Solemnitatea Preasfintei Inimi
Este raspandita perceptia gresita potivit careia "traditional" inseamna "vechi". Eroare. Vechimea unei practici nu este nici necesara, nici suficienta pentru ca sa fie traditionala. Uitam mereu esenta conceptului de traditie: ceva transmis si imbogatit, ceva viu. Exista si o componenta definitorie de non-contradictie cu ceea ce a fost mai inainte, dar asta e cu totul altceva decat vechimea. Mai usor, poate, ne vine sa intelegem ce NU este traditia. Traditia nu e ceva mort si reanimat, nici nu e ceva muzeificat, osificat.
Numai astfel intelegem de ce practici foarte noi (raportat la "timpul Bisericii"), precum Adoratia Euharistica, sunt, in fond, foarte traditionale si imbratisate cu entuziasm de catolicii traditionalisti. Si numai astfel intelegem de ce, dimpotriva, practici despre care Biblia scrie negru pe alb, precum obiceiul comunitatii neo-catechumenale de a savarsi Liturghia cum vede scris acolo, cu credinciosii stand la cina in jurul unei mese si preotul rupand o turta sunt cat se poate de pseudo-traditionale. Pentru o mai fina intelegere a deosebirii dintre traditia autentica, chiar cand e vorba de practici noi si pseudo-traditia, chiar cand e vorba de practici vechi si atestate de surse indiscutabile, recomand a se citi "Domnia cantitatii si spiritul vremurilor" de Rene Guenon, tradusa in romana in multe editii. In vinerea care urmeaza celei de a 2-a Duminici dupa Rusalii este asezata in Calendarul Romano-Catolic solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus. Inca din Antichitate misticii au contemplat rana de la piept a Domnului Nostru. A existat perceptia ca Biserica s-a nascut, in forma mistica, din coasta deschisa a Domnului nostru pe Cruce. Tasnirea a doua jeturi, unul de apa, celalalt de sange, a fost inca din traditia Bisericii Primitive considerata ca fiind simbol al Botezului si Euharistiei. Si totusi, devotiunea la Preasfanta Inima (Sacré Cœur) este relativ noua. Abia la 20 octombrie 1672 un preot normand, pe nume Jean Eudes, oficiaza, pentru prima data, o Missa in onoarea Preafintei Inimi. Trei ani mai tarziu, in 1675, o calugarita contemplativa, pe nume Marguerite-Marie Alacoque primeste viziuni de la Domnul la Paray le Monial (nu departe de Lyon), in care i se reveleaza (si ni se revelaza) importanta acestui cult. Aceasta vizionara a fost beatifiata abia in 1864 si canonizata in 1920. Dar, ca de obicei, Roma nu a facut decat sa confirme si sa intareasca un cult popular. Despre continutul viziunilor Sf Marguerite-Marie Alacoque, care au fost hotaratoare in raspandirea cultului Preasfintei Inimi tot asa cum viziunile Sf Dominic fusesera, cu secole mai inainte, hotaratoare in raspandirea devotiunii Rozariului, cu alta ocazie si pe un topic adecvat. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 00:21:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.