Pocainta e sa ne vedem mereu pacatele. dar sa le vedem pe toate!! asa nu vom mai avea timp sa privim pe ale altora.

Pocainta se naste atunci cand omul isi da seama ca fara Dumnezeu a surpat totul. E acea trezire dureroasa dintr-un vis aparent frumos care a creat o realitate plina de rani si de intristare. De aici se naste dorinta de vindecare, iar vindecarea exista doar la doctorul sufletelor si al trupurilor.

Pocaintza este un fel de monstru marin, un fel de meduza transparenta si tampa si buna, care a inghitzit cateva stridii de apa dulce pe care, ca n-aveai cu ce sa te ocupi, incercai sa le aduci la liman intr-o discutzie tetatet cand stiai ca n-ai cu cine si n-are nici rost, dar findca tot ai facut-o acum trebuie sa ashteptzti sa se smeresca si meduza, daca n-ai fost atent, sa tzi-i dea la schimb pe nishte buretzi de mare si scoici stiind si ea ca face indigestie de ele, de stridii, iar pe urma cand au ajuns insfarshit in farfurie, bine rumenite si impanate trebuie sa-ti aminteshti ca trebuie obligator si stors peste ele niscaiva lamaie, ca sa potzi sa incepi insfarshit sa degushti adevarata minune ... cam ca in drumul oaselor cand Margelatu trebuia sa ajunga cu diligentza plina cu pushti si pistoale la ... adica ce vreau sa spun cu astea, pocaintza inseamna si lamaie si frunza de dafin dar mai ales roshii cand in loc de stridii pui la cuptor ditamai bibanul sau somnul sau shtiuca sau crapul... De la conserva, e deja ca un fel de para malaiatza... ce sa mai...??? Oricum se shtie ca pocaintza este cel mai greu lucru, de facut, deshi este trambitzat si mediatizat cel mai mult din lucrarile lui Dumnezeu... dar mai sunt si alte lucruri frumoase si bune...

Am batut atatea apropouri marine fiindca ieri a fost dezlegare la peshte :D

:hmmm::hmmm::hmmm::hmmm::hmmm:

Frate, daca doresti sa te exprimi astfel incat sa inteleaga fiecare si mia ales sa avem un folos din cuvantul tau, atunci ar fi f bine. Multumesc!

uite sa luam un caz concret de pocaintza, cam cum am sa spun eu acuma starnind ilaritate ... da, ata este, ca in timp ce am scris textul anterior in mintea mea stridiile erau un fel de pestishori marini cam ca, am uitat cum le zice, si zicand stridii la ceva soi din ala ma gandeam, ca apoi sa ma uit in dexonline si sa citesc ca tot scoici sunt si stridiile, si abea atunci mi-am amintit ca stiam mai demult ca stridiile sunt defapt scoici... dar cine se putea prinde citind textul anterior de gafa facuta... ei bine, m-am pocait la concret, cerandu-mi scuze pentru confuziunea creata, ca oricum era mare prostie in textul respectiv sa dai pe scoici alte scoici si ceva buretzi, eventual daca ale tale aveau perle... dar nu asta voiam sa zic, asha ca a trebuit sa rectific pocaindu-ma intr-un fel... deshi aici nu prea poate fi vorba despre pocaintza... ???

Dupa mine pocainta este starea omului care incepe sa-si dea seama de pacatele pe care le-a facut si dorinta de a se indrepta .

Problema este ca ea depinde de niste factori . N-asi putea sa-i punctez ,ar trebui sa ma mai gandesc . Adica , o schimbare de curs inseamna o "interventie" , nu cred ca vine asa peste noapte : un soc , o boala ,un vis , o intalnire cu o persoana etc.

Interesant e ca , cu cat acest proces se accentuiaza ,cu atat vezi mai "clar" tot ce ai facut , uneori poate de ingrozesti !

Deocamdata atat , caci mesajele lungi nu se citesc !

maria

Pocainta....un dar care poate fi pierdut indata ce-l primim. Parerea de rau este doar un prim pas spre vindecare. Vindecarea necesita mai multa osteneala, rugaciune, un sir de mici jerfe prin care cerem lui Dumnezeu sa ne fie alaturi. Pacatul e boala, de aceea avem nevoie de vindecare. Iertarea lui Dumnezeu si vindecarea sufletului, aceste lucruri sunt necesare mantuirii.

Iertarea primita prin spovedanie este urmata de canonul care devine medicament, tratament pentru bolile noastre sufletesti.

Slava Domnului ca exista iertare, ca exista cale de scapare.

Pocainta,cred eu,ca este acea stare,in care suntem atat de patrunsi de adancul pacatelor noastre,incat ne simtim atat de zdrobita inima,ca izvorasc lacrimi de durere si regret.Este acea stare in care-ti vezi NUMAI PACATELE TALE,neexistand niciun gand de mandrie,de prefacatorie,de inselare.

Dap.Subscriu,adaugand ca este parerea de rau pentru fapta noastra si intoarcerea la normal...adica iubirea de Dumnezeu.Este a doua nastere,dupa cum ai zis.Se curata "vasul",adica interiorul nostru - sufletul,si apoi revine Duhul Sfant in noi ca intr-o "casa" noua.Si apoi vom si parea mai tineri din exterior,mai placuti la vedere.Experienta plus ce am citi confirma asta,cred ca si vou,ca si unii care cititi asta ati trait-o.

Pocainta vine acolo unde exista sinceritate, dorinta de adevar. Nu se va pocai niciodata un suflet care NU ISI CUNOASTE LIMITELE! Nu se va pocai niciodata un suflet care nu isi simte fragilitatea, nonsensul vietii lipsite de Dumnezeu. Nu se va pocai niciodata un om care refuza iubirea, care nu vrea sa renunte la mandrie, pe motiv ca vrea sa ramana "demn".

Sa ne cunoastem limitele si vom fi in adevar, ne vom smeri si ne vom pocai. Cred ca asa ar suna un indemn crestin corect.

DUMNEZEU LUCREAZA IN FIECARE DIN NOI NU CRED CA TREBUIE SA FIE CEVA ASA CATEGORIC
TOT CE TREBUIE ESTE SA CREDEM IN EL SI SA VREM SA DUCEM O VIATA FRUMOASA IN FATA LUI DUMNEZEU APOI VINE SI POCAINTA, DEZVOLTAREA SPIRITUALA, LINISTEA, BUCURIA ,IUBIREA - CAREE NU ESTE CEA DIN URMA.....
DUMNEZEU SA NE AJUTE!

Draga Nicoleta,

Daca noi nu vrem, nici Dumnezeu "nu poate". E libertatea totala a omului! Dumnezeu ii trimite doar prilej de pocainta, insa nu va lua niciodata decizia asta. La asta ma refeream, nu la sansele de pocainta care exista de+a lungul vietii!

da poate ai dreptate ca si atunci cand a fost rastignit Iisus un talhar s-a mantuit iar altul nu dar sper ca Domnul sa ne ajute sa avem mintea treaza si inima cat mai curata sa putem sa-L simtim cat mai aproape
mie personal imi este frica cand magandesc la Judecata ,la vesnicia care ne asteapta si care poate fi bucurie sau chin poate si de aia ma gandesc ca nu exista om care sa nu simta in inima lui ca este un pacatos si sa-i para rau chiar si pt o secunda
Dumnezeu sa ne ajute!

preotul meu spunea ca unii se pot mantui si intr-o singura zi iar altora le trebuie ani de rugaciuni ,de pocainta

"Pocainta e un proces care incepe odata cu Nasterea din Nou (momentul in care decizi Sa-L urmezi pe Domnul) pana la sfarsitul vietii", (Abell)
pocainta este intr-adevar un proces ce dureaza intreaga viata (trebuie sa te pocaiesti de faptele rele la modul continuu) dar nasterea din nou este mai mult decit o decizie sentimentala, emotionala sau volutiva de moment, de a-L urma pe Hristos (se zice ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune).
Vis a vis de nasterea din nou, Hristos vorbeste despre despre o nastere din APA si din DUH, nu despre o decizie mai mult sau mai putin eroica de a-L urma pe El.

"Pocainta este intoarcerea la Dumnezeu, sau literal vorbind, schimbarea mintii. Cred ca in primul rand avem nevoie sa ne convingem pe noi insine si sa simtim din toata inima ca ceea ce am facut, am facut gresit si ca trebuie sa ne schimbam modul de a gandi, ca trebuie sa punem randuiala in minte. Modul in care gandim ne afecteaza intreaga viata", (iosif)
intoarcerea SPRE Dumnezeu, mai bine zis, si care se manifesta prin fapte concrete si anume, parere de rau pentru faptele (tot concrete) rele facute, indiferent de ce si cum "simtim", marturisirea pacatelor unui preot (pentru a fi dezlegat in cer si pe pamint, deci iertat) precum si dorinta si efort real de te lasa de ele.

"cum trebuie sa vietuim sa o dobandim", (jeny)
facind mai putina teorie si ducindu-te la preot mai des (la spovedanie). Tot teoretizind despre pocainta, nu mai ajungi la preot si ramii cu pacatele cele teoretizate, nedezlegate (neiertate).

"Pocainta fara iertare nu exista", (iosif)
exista dar nu foloseste celui in cauza. E bine sa te pocaiesti (sa regreti) de raul facut si/sau sa incetezi in a face raul dar asta nu foloseste celui ce face raul daca iertarea de pacate nu are loc. Care iertare de pacate se face in anume context.

Necazurile aduc pocainta?

Da Iosif, intodeauna necazul pleaca genunchii si grumazul..Dar din pacate Nu ptr. totdeauna...Cand e bine uitam, apoi iar vine necazul iar ne amintim..si tot asa. Necazul ne tine inima VIE Iosif. Doamne da-mi rabdare sa nu cartesc cand Tu din IUbire ma vei certa..
jenica

Oare de ce personal când aud cuvântul pocăit,mă apucă disperarea?Oricum,nu văd sensul.Pocăinta e după câte stiu părere de rău în fata Domnului.Adică au terminat(pocăitii-neoprotestanti)cu părerea de rău pentru păcatele lor si nu mai au nevoie de acea părere de rău ca si cum de acum înainte nu mai au păcate ,sunt ok,mântuiti?Vaaai!!De as avea măcar o bucătică din batista sf.Antonie cel mare.Acela ne arată nouă peldă de pocăintă.Îsi plângea în fiecare clipă păcatele.Si vai!Ce păcate avea oare?Eu asa văd sensul la acest cuvânt-pocăit-ai terminat cu toate luptele,,te -ai botezat,ai ajuns în rai.Doamne ajută,multumesc.

Da,depine 06dec. Unii au nevoie sa isi planga pacatele toata viata, altii trebuie sa renunte la amintirea dureroasa si sa se indrepte cu gandul la dragostea lui Dumnezeu care i-a iertat, depinde....Dumnezeu randuieste fiecaruia dupa putinta si nevoie. Nu exista un singur model de pocainta, insa pocainta se naste din parerea de rau pentru pacate, din cunoasterea adevarului duhovnicesc.

Excelent spus, ca pocainta se naste din parerea de rau pentru pacatele savirsite. O remuscare unica in felul ei. O lupta continua ce o ducem pina la sfarsitul vietii din asta lume. Cadem si ne ridicam , mergem mai departe intru dragoste pentru Hristos. Trebuie sa avem puterea de a ne ridica tot timpul in caderile noastre , sa-l avem tot timpul in inima si-n suflet pe Mantuitorul nostru si pilda ce ne-a lasat-o. E un proces greu dar nu imposibil , un proces de curatire a noastra si de indepartarea de cele trecatoare de multe ori inselatoare si inutile.

Bine ai revenit Cristian!:D

Doamne ajuta, Jenica, acelasi bine ai revenit ti-l adresez din toata inima. Esti un exemplu de urmat in ale pocaintei , eu cel putin am avut multe de-nva tat din postarile tale .

pocainta =metanoia =schimbarea mintii si a inimii ,atunci cind DUMNEZEU hotaraste ,IN MAREA lui MILOSTIVIRE sa ne ARATE PACATELE DE CARE SUFERIM!Numai prin milostivirea lui DUMNEZEU putem sa ne cunoastem pacatele ,iar pocainta pt ca L-am ranit pe DOMNUL ,insotita de rugaciune si o profunda parere de rau,insotita de spovedanie si cu rugaciunile duhovnicului ,pe linga ale noastre,aduc la cunoasterea altor pacate pe care nu ni le cunosteam si care sint mai multe decit ce stiam inainte ,pe care din nou tre sa le spovedim;lacrimile ,daca apar in acest timp sint tot din milostivirea lui DUMNEZEU si nu din vre-un merit al nostru; ooooooo dc le-am putea pastra cit mai mult,ar aci este greutatea!pocainta intensa de la inceput sa o pastram toata viata,dar din pacate lupta cu pacatele dc scade ,scade si pocainta sau intensitatea pocaintei.

s-aus spus lucruri frumoase aici,merita notate.ce as adauga si eu:
Iisus a spus ca va trimite pe Mangaietorul,adica Duhul Sfant,care va dovedi lumea in ceea ce priveste pacatul si neprihanirea.Deci problema noastra este pacatul.si inca un deci:pana cand Duhul lui Dumnenzeu ,cel Sfant,nu ne va convinge ca suntem pacatosi,si ca avem nevoie de iertare,nimeni cu o sa cunoasca ce este aceea pocainta.Nici un om nu o sa se pocaiasca dupa standardele lui Dumnezeu,atata timp cat nu se simte pacatos.S=a amintit aici despre nasterea din nou...Nasterea din nou este lucrarea ce o face Dumnezeu in viatza unui om,in urma pocaintei si credintei in Iisus Cristos.Daca ajungi aici,esti garantat mantuit.

eu cred ca pocainta este LACRIMA SUFLETULUI,ATUNCI CIND NE DAM SEAMA CIT DE MULT L-am necajit pe DOMNUL.

Pocainta= trezirea constiintei.

DA!

Bine zis Jeni.

Pocainta este acea stare a revoltei din noi, a scarbei de cele putedre si trecatoare, este revenirea la matca, a descoperiri si definirii eului din noi, a remuscarii si a regasirii celui mai bun prieten , a raportarii noastre la cele vesnice. Pocainta nu ne-o impune nimeni, ne-o dorim din tot deauna fara a realiza si constientiza acest lucru pe parcursul vietii noastre. Pocainta este dorinta noastra launtrica spre normalitate . Toti ne nastem cu un suflet bun, iubitor si curat, numai ca multi din noi il imbacsim , il intinam, il taram prin noroiul pacatelor. Vine vremea cand totul refuleaza, cand revolta din noi , ne trezeste la realitate, buimaci si dezorientati. Pocainta este drumul obligatoriu cu sens unic, intru dragoste far de cuvinte , in Unicul si Bunul Dumnezeu.

O singura data am simtit pocainta si nu a fost decat o singura clipa in care am simtit ca toti sunt mai buni, mai curati, mai sfinti, mai crestini decat mine insumi. O singura clipa a fost, insa amintirea ei mi-a ramas in inima. Atunci mi-a aratat Dumnezeu ce inseamna pocainta intr-adevar! Ea este intotdeauna legata de smerenie!

Te rog frumos, frate Iosif dezvolta putin mai mult ideea.

(Marcu 1, 15).
Pocăinţa este Taina prin care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele creştinilor care se căiesc sincer şi se mărturisesc înaintea preotului.
Pocăinţa este, după Sfântul Ioan Damaschin, întoarcerea dintru cea afară de fire la cea după fire, şi de la diavolul către Dumnezeu, prin nevoinţă şi osteneală. Altfel spus, ea este întoarcerea de bună voie de la greşeală către binele cel împotrivă. Pocăinţa are patru părţi: 1. căinţa sau zdrobirea inimii; 2. mărturisirea păcatelor prin viu grai; 3. facerea canonului; şi 4. dezlegarea păcatelor. Nici un duhovnic nu are voie să facă dezlegare aceluia care nu primeşte să facă un anumit canon ce i se rânduieşte .
Pocăinţa, ca taină, a fost anunţată şi instituită de Mântuitorul, Care a vestit-o atunci când a spus lui Petru şi, prin el, şi celorlalţi apostoli: Şi îţi voi da cheile împărăţiei Cerului şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri; şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri (Matei 16, 19). De asemenea, a mai anunţat Pocăinţa când le-a spus tuturor apostolilor Săi: Adevărat grăiesc vouă, oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer; şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer (Matei 18, 18) şi a instituit-o după Învierea Sa, ca pe una din roadele Învierii Sale, când, arătându-se apostolilor Săi, le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 22–25).
În legea lui Moise nu exista pocăinţă, ci răzbunare împotriva păcătosului, moartea răsplătindu-se cu moarte, ucigaşul fiind scos chiar de la altar spre a fi omorât: …viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie (Ieş. 21, 12–25). Cine purta vreo povară pe el sâmbăta sau făcea vreo lucrare, chiar de s-ar fi căit şi ar fi făgăduit că nu mai face, nu era iertat, şi trebuia neapărat să moară. Cine ar fi făcut foc în casă sâmbăta, nu era iertat, ci trebuia omorât (Ieş. 31, 12–15; Num. 15, 32–36). De făcea cineva desfrânare, negreşit trebuia omorât (Lev. 20, 10-21) şi altele de acest fel.
Astfel era legea dată evreilor. Dar în Legea cea Nouă a lui Hristos, Evanghelia sau Legea credinţei (Rom. 3, 27–28), oare este tot aşa? Nu! Hotărât, nu! Căci Dumnezeu a trimis pe Sfântul Ioan Botezătorul să strige: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor... Faceţi voi roade vrednice de pocăinţă (Matei 3, 1–8). Cine are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă la fel. Vameşilor (un fel de preceptori) le spunea: Să nu cereţi nimic mai mult decât ce vă este rânduit. Ostaşilor, care întrebau şi ei ce să facă spre a fi iertaţi, le spunea: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să pârâţi şi să vă mulţumiţi cu solda voastră (Luca 3, 11–14).
Venind Hristos, zicea: Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie (Marcu 1, 15); Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci Împărăţia lui Dumnezeu se vesteşte şi fiecare se sileşte spre ea (Luca 16, 16). Căci Legea a fost dată prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos (Ioan 1, 17). Iar marele Apostol Pavel ne spune: Hristos este sfârşitul Legii (Rom. 10, 4; 6, 14; 7, 1–6) şi cine crede în Iisus este prin El iertat de toate lucrurile de care n-a putut fi iertat prin Legea lui Moise (Fapte 13, 38–39).
Pocăinţa a fost prezisă de prooroci, după cum este scris: Spune-le: viu sunt Eu, zice Domnul, nu voiesc moartea (osânda) păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi în păcat, casa lui Israel (a creştinătăţii)? (Iez. 33, 11; Isaia 1, 16–18; 43, 25–26; 44, 21–23). Şi prin Osia zice Duhul Sfânt: Întoarce-te, Israele (creştine), la Domnul Dumnezeul tău, că tu te-ai poticnit din pricina fărădelegii tale. Găsiţi rugi de pocăinţă, întoarceţi-vă către Domnul şi-I ziceţi Lui: Iartă-ne orice fărădelege, ca să ne bucurăm de milostivirea Ta şi să aducem, în loc de tauri, lauda buzelor noastre (Os. 14, 2–3). În psalmi, de asemenea, se vorbeşte mult despre iertarea prin pocăinţă.
Pocăinţa constă în întoarcerea la Hristos şi la învăţătura Evangheliei Sale; în întoarcerea de la calea cea rea, la cea bună, adică pe calea Bisericii. Pocăinţa constă în a fugi de calea cea rea a desfătărilor şi a umbla pe calea cea strâmtă şi aspră (Matei 7, 13–14). Pocăinţa constă în a-ţi părea rău de relele pe care le-ai făcut şi să te hotărăşti să nu le mai faci (II Petru 2, 20–22). Pocăinţa constă în a-ţi mărturisi păcatele la preot (I Ioan 1, 9; Luca 17, 11–14; Ioan 20, 19–23; Matei 16, 18–19; 18, 18; Fapte 19, 18).
Pildă de iertare a păcatelor prin preot a arătat Domnul în iertarea slăbănogului (Matei 9, 1–8), a femeii păcătoase (Maria Magdalena) (Luca 7, 36–50), la întoarcerea fiului risipitor (Luca 15, 11–32), în neosândirea femeii care a fost prinsă în desfrânare (Ioan 8, 1–11).
În scurt, Domnul nostru Iisus Hristos, după cum Însuşi arată, Fiul Omului a venit ca să mântuiască pe cel pierdut, să caute oaia pierdută, să mântuiască pe cei păcătoşi ce se pocăiesc (Matei 18, 11–14), căci nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12, Luca 19, 1–10). Idealul credinţei creştine este ca nimeni să nu mai păcătuiască, însă spune Sfântul Evanghelist Ioan: Copiii mei, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Adică jertfa ce se face în Sfântul Altar, la biserică (I Ioan 2, 1–2).
Sectarul: Mărturisirea păcatelor cu pocăinţă nu trebuie făcută preotului, ci celorlalţi credincioşi; ea nu trebuie să fie secretă, ci dimpotrivă publică. Aşa reiese din cuvintele Scripturii: Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul (Iacov 5, 16).
Preotul: Numai cei ce au darul preoţiei pot săvârşi această Taină, pentru că numai apostolilor – şi, prin ei, urmaşilor lor care au darul preoţiei – le-a încredinţat Mântuitorul puterea şi dreptul de a ierta şi de a ţine păcatele, de a lega şi a dezlega (Matei 16, 19; 18, 18 ş.a.). Iar expresia «unul altuia» (Iacov 5, 16), «unul» înseamnă credincios care se pocăieşte şi cere dezlegarea păcatelor şi «altuia» preotul, care primeşte pocăinţa credinciosului. Când marele Apostol Pavel a predicat Evanghelia lui Hristos în Efes, mulţi dintre cei ce crezuseră veneau să se mărturisească şi să-şi spună faptele lor (Fapte 19, 18). Dar la cine veneau, decât numai la marele Apostol Pavel, spre a primi de la el iertarea păcatelor. Fiindcă numai apostolii lui Hristos au primit o putere ca aceasta, de a lega sau dezlega păcatele oamenilor.
Iarăşi vedem că Sfântul Apostol Pavel a excomunicat şi iarăşi a primit în Biserică – după ce s-a pocăit – pe cel ce făptuise un mare păcat în Corint (vezi I Cor. 5 şi II Cor. 2, 5–11). Acelaşi Apostol Pavel a dat satanei pe Imeneu şi pe Alexandru, scoţându-i pe ei din împărăţia lui Dumnezeu, care este Biserica, şi dându-i pe ei diavolului, ca să se înveţe să nu hulească (I Tim. 1, 20). Aşadar, puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, precum şi puterea disciplinară în Biserica Sa, Hristos a dat-o sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, iar nu la toţi oamenii de rând, aşa cum rău şi sucit înţelegeţi voi sectarii. La dreapta judecată a lui Hristos veţi vedea cine a primit puterea pe pământ, dată de El, spre a dezlega şi a ierta păcatele oamenilor, dar atunci va fi prea târziu.
Sectarul: Mărturisirea trebuie făcută direct lui Dumnezeu şi nu preoţilor. Căci noi trebuie să zicem cu psalmistul, adresându-ne de-a dreptul lui Dumnezeu: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Ps. 50, 1–4). Acelaşi psalmist zice, adresându-se, de asemenea, direct lui Dumnezeu: Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu (Ps. 31, 5). Iată deci că mărturisirea păcatelor trebuie făcută direct lui Dumnezeu iar nu preotului.
Preotul: Văd că dumneata eşti surd cu totul la cele ce ai auzit până acum. Dumneata nu crezi nici în Hristos după dreapta credinţă şi nici în puterea dată de El apostolilor şi urmaşilor lor în Biserica Sa. Ţi-am arătat în cele de mai sus că nu toţi oamenii au puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor şi, prin urmare, nu la oricine ne putem mărturisi păcatele noastre spre a primi dezlegare şi iertare.
La toate acestea te-ai făcut mut şu surd şi nu mi-ai răspuns cele ce se cuvenea. Iar acum vii cu alte citate din psalmi, pe care le aduci unde nu este cazul. Într-adevăr, aşa era în Vechiul Testament, unde mărturisirea se făcea direct lui Dumnezeu, căci în altă formă nu se putea face. Dar mărturisirea aceasta era numai o pocăinţă, iar nu o Taină a pocăinţei, de vreme ce în Legea Veche, nici preoţia nu era o Taină prin care preoţii să fi primit de la Dumnezeu puterea de «a lega» sau «a dezlega», de «a ierta» sau de «a ţine» păcatele oamenilor. Aceste două Taine s-au instituit de-abia în Noul Testament, anume după Învierea Domnului şi după ce El a trimis în lume pe Duhul Sfânt cu darurile Sale sfinţitoare.
Cu toate acestea, chiar şi în Vechiul Testament se întâlnesc cazuri când mărturisirea păcatelor nu se făcea direct lui Dumnezeu. Aşa, de pildă, însuşi Psalmistul David s-a mărturisit lui Natan Proorocul (II Regi 12, 12), iar Aaron s-a mărturisit cu căinţă lui Moise, şi nu direct lui Dumnezeu (Num. 3, 11–22). Iată, deci, că şi în pocăinţa Vechiului Testament exista posibilitatea mărturisirii indirecte.
Sectarul: Iertarea păcatelor vine direct de la Dumnezeu, nu prin mijlocirea preoţilor, căci aşa ne-a învăţat Mântuitorul să cerem: Şi ne iartă nouă greşelile noastre... (Matei 6, 12). De la Dumnezeu direct au primit iertare: slăbănogul din Capernaum (Marcu 2, 5; Luca 5, 20); femeia păcătoasă în casa lui Simon (Luca 7, 48); vameşul în templu (Luca 18, 13), tâlharul pe cruce (Luca 23, 43) ş.a. Nici unul dintre aceştia nu a avut nevoie de mijlocirea preoţilor spre a primi iertarea. Tot aşa, nici noi nu avem nevoie de preoţi şi de mijlocirea lor pentru noi.
Preotul: Ca şi mai înainte, tot aşa şi acum ai adus nişte citate din Sfânta Scriptură prin care ţi se pare că poţi să susţii rătăcirea în care petreci împreună cu toţi asemenea. Dar nu este deloc aşa cum gândeşti dumneata. Textele de mai sus nu au nimic de-a face cu Taina Pocăinţei şi cu mărturisirea păcatelor la preot, căci ele se referă la întâmplări petrecute pe vremea când încă Mântuitorul nu instituise nici pocăinţa ca Taină şi nici preoţia cu putere de a lega şi a dezlega păcatele. Pe atunci Mântuitorul încă era de faţă şi, deci, ca un Dumnezeu adevărat, El însuşi făcea dezlegările de păcate. Noi ştim că această putere a dat-o apostolilor Săi abia după învierea Sa cea din morţi, când li s-a arătat şi le-a zis: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 21–23). Tot aşa şi darul sfinţitor al Sfântului Duh, abia după Înviere a fost dat apostolilor.
Deci textele aduse de dumneata aici sunt explicate de la sine. Iar în ce priveşte rugăciunea – sau mai bine-zis cuvintele din rugăciunea «Tatăl nostru» –, prin care ne adresăm direct lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, ele nu înlătură mijlocirea preoţilor în dezlegarea păcatelor prin Taina Pocăinţei, pentru că nici nu au legătură cu această Taină. Noi putem cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi în afară de Taina Pocăinţei. Aceasta o putem cere direct, în orice pocăinţă şi în orice rugăciune, mai ales atunci când făgăduim să facem fapte bune, după cum este cazul aici, când zicem în continuare: ...precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Iertarea unor păcate se poate obţine şi altfel decât prin Taina Pocăinţei şi prin rugăciunea preoţilor. De pildă, prin rugăciune, căinţă, fapte bune etc. Însă Taina Pocăinţei este un mijloc mult mai sigur şi mai la îndemână. Iertarea prin ea este totală, în măsura în care şi ea este completă, de la temelia ei nelipsind nici faptele care atrag de la Dumnezeu mila şi iertarea: rugăciunea, postul, evlavia, dragostea ş.a. În plus, în ea obţinem şi dezlegarea prin puterea pe care Însuşi Mântuitorul a dat-o apostolilor Săi şi, prin aceştia, urmaşilor lor. Astfel, textele de mai sus nu contrazic învăţătura şi practica noastră privitoare la Taina pocăinţei, în care preoţii duhovnici dau dezlegarea.
Sectarul: Nu trebuie să mărturisim preoţilor, deoarece ei nu pot ierta păcatele, căci scris este: Cine poate să ierte păcatele, decât Unul Dumnezeu? (Luca 5, 21).
Preotul: Într-adevăr, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Dar în însăşi Taina Pocăinţei, nu preotul este cel ce iartă păcatele, ci tot Dumnezeu, prin mijlocirea preotului. Dumnezeu este izvorul şi Stăpânul Darului, al puterii de a ierta păcatele; preotul fiind numai un administrator al acestui dar. Deci şi noi, la mărturisire, nu de la preot primim dezlegarea, ci de la Dumnezeu, prin darul Său pe care îl administrează preotul. Preotul este acela care numai transmite sau mijloceşte darul.
Sectarul: Preoţii sunt oameni păcătoşi şi este cu neputinţă ca un păcătos să ierte păcatele altora sau ca un preot să poată ierta păcatele cuiva în dezlegarea ce o dă când săvârşeşte Taina Pocăinţei.
Preotul: Adevărat este că preoţii sunt oameni păcătoşi ca toţi oamenii, după cum la fel de adevărat este că nu numai oamenii păcătoşi, dar nici chiar cei drepţi nu pot ierta păcatele cuiva. Dar – după cum ai văzut – în Taina Pocăinţei nu preotul iartă prin puterea sa păcatele penitentului, ci harul lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului. Harul nu este al său, ci al lui Dumnezeu (II Cor. 4, 7) şi, chiar păcătos fiind, preotul poate avea acest dar. Căci şi Apostolul Petru a fost păcătos, fiindcă s-a lepădat de Domnul şi Învăţătorul său, şi totuşi a primit acest dar. De asemenea, l-a primit şi Apostolul Ioan, deşi el însuşi mărturiseşte că nu există om fără de păcat (I Ioan 1, 8; Apoc. 15, 4). Iar Apostolul Pavel se socoteşte cel dintâi dintre păcătoşi (I Tim. 1, 15).
În aceeaşi situaţie poate şi preotul, însă are în el darul pe care l-a primit prin Taina Preoţiei, de a lega şi a dezlega păcatele (Matei 18, 18; Ioan 20, 21

Mi-au placut mult aceste cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur: "Pacatul si pocainta sunt doua lucruri diferite. Pacatul este rana, pocainta, leac. Dupa cum in trup sunt si rani, dar exista si doctorii, tot asa si in suflet sunt si pacate, si pocainta. Pacatul aduce rusine, pocainta, indraznire. Asculta-ma, te rog, cu mare luare-aminte, ca nu cumva, amestecand randuiala, sa pierzi folosul. Exista deci rana si doctorie, pacat si pocainta. Pacatul este rana, pocainta - doctoria, in rana este puroi, in doctorie, curatire de puroi; in pacat, puroi, in pacat, ocara, in pacat, batjocura; in pocainta, indraznire, in pocainta, libertate, in pocainta, curatire de pacate. Pacatului ii urmeaza rusinea, pocaintei, indraznirea. Esti atent la cele ce spun? Satana a schimbat randuiala asta si a dat pacatului indraznire, iar pocaintei, rusine.

Este, oare, puroi in doctorie? Este, oare, vindecare in rana? Nu-si pastreaza, oare, rana randuiala ei, iar doctoria, randuiala ei? Se poate schimba, oare, rana in doctorie si doctoria in rana? Nicidecum! Sa venim acum la sufletul pacatosilor. Pacatul are rusine, pacatul are ocara si mostenire - necinstea; pocainta are indraznire, pocainta are post, pocainta are dreptate."

of of of, pocaintza, pare ceva absurd, ceva din alta tzara, de pe marte... de unde o fi? cum se face? cine o cere? cui sa o aratzi? intrebari, discutzi shi iar discutzii!

Semnul lui Iona: "pocaitziva ca trei zile mai sunt shi cetatea va fi distrusa!"

saducheii shi fariseii: "da-ne un semn ca sa shtim vremile, ca daca e cerul rosh atunci maine ne va fi bine iar daca e rosh-posomorat atunci v-a fi furtuna"

Hristos: din aluatul fariseilor shi saducheilor sa nu mancatzi, ca acestui neam viclean shi desfranat nu li se va da altceva decat semnul lui Iona...

saducheii shi fariseii: "da-ne un semn din cer, arata-ne un semn..."

Domnul: Fatza cerului shtitzi sa o judecatzi dar vremile NU PUTETZI!

deci ucenicilor le-a zis, sa nu mancatzi din aluatul fariseilor shi saducehilor...

dar atunci ce o fi insemnand pocaintza? ca shtim ca s-a tot zis dar nimeni n-a auzit:

Pocaitzi-va!
Pocaitzi-va!
Pocaitzi-va!

ca iata ca acum a ajuns rau Dumnezeu ca in ziua de azi toate lucrurile ii sunt batjocurite shi intinate...

A mai strigat Dumnezeu: Nu mai pacatuitzi! ca in Cer e interzis pacatul, shi moartea...

noi inca n-am aflat ce este pocaintza, shi trebuie sa marturisesc ca ma uit mirat shi speriat la aceste indemnuri shi nu shtiu ce sa fac, raman perplex, consternat, incremenit...

s-a mai gasit un deshtept shi a intrebat, dar ce este pocaintza? asha cum a intrebat Pilat, dar ce este Adevarul? ; Hristos a tacut...

ca l-au mai intrebat shi maimarii siniedrului : Eshti tu Acela? Eshti Fiul lui Dumnezeu?

-Sunt! a raspuns Domnul... shi au urlat, a urlat in ei ceva shi shi-au rupt hainele... Nu puteau sa-l omoare, nu puteau ca nu era voie sa omori in zilele alea... deci ce vroiau de fapt de la Hristos?

ei hotarasera cu mult inainte ce vor face, dar acum ce era aceasta "judecata"?

pocaintza... ar spune unii... cautau sa se pocaiasca... ar spune altzii

l-au cercetat, l-au intrebat, s-au uitat curioshi shi shi-au rupt hainele de pe ei... ca la durere, ca la mort? dar unde era mortul? unde era durerea? ce auzeau ei? ce vedeau?

Fiul Omului a fost dat in mainile oamenilor faradelegii a oamenilor rai... l-au batjocurit shi l-au osandit la moarte...

pocaitzi-va! rasuna inca de peste tot... ca un indemn la ruperea hainelor shi imbracarea in sac shi trairea in cenushe...

dar ce inseamna pocaintza? ce vrea sa insemne aceasta Tainica chemare lansata catre oameni? trimisa din ceruri... trimisa din gura in gura...

Pocaitzi-va caci Imparatzia Cerurilor s-a apropiat!

Ce este acest indemn spre ingrozitoarea ingrozire a apropierii Imparatziei Cerurilor?

Trei zile mai sunt shi cetatea va fi distrusa... despre care cetate era vorba in cazul saducheilor shi al fariseilor? shi ce aluat faceau ei spre a fi dat ca mancare lui Israel? unde te potzi feri de acest aluat, cum sa nu mananci din el shi cum sa nu ceri semne ale vremilor pe baza semnelor fetzei Cerului? ...

Dar pocaintza, aceasta taina rushinoasa shi dureroasa... pocaintza... acest ecou ce inca nu a sosit la urechile noastre ce spune el in taina ei, a inimii ei din sufletul nostru? Spre ce ne indeamna, unde ne poarta spre ce ne cheama, cine poate sa priceapa shi sa intzeleaga aceasta chemare? Cine sa asculte de acest indemn? Unde sa-l plineshti, unde sa o primeshti shi cine este aceasta femeie minunata? ca o vezi shi o intrebi cum te cheama femeie frumoasa? iar ea nu mai spune ci tacuta pleaca de la tine pe furish... vai ce te-ashi mai iubii femeie frumoasa.... cum te numeshti? iar ea pleca shi n-ai s-o mai vezi poate niciodata... Unde te-ai ascuns de la oasele mele de la ochii mei cei galbeni de atata galbinarie shi urdori somnolente? Unde ai zburat libelula? Ce s-a intamplat cu mine ca nu te mai regasesc nici in camari shi nici in pustie shi nici aici shi nici acolo?

Cum sa te auzim o tu, Fiu al Omului cand el sarmanul nici macar nu se incepe... nu se incepe... findca crede-ma ca nu se poate shtii Doamne ce este aia pocaintza... a fost ca un vis frumos care s-a spulberat in momentul cand am dat drumul la TV... s-a stins...

Trei zile mai sunt! 3x???:(:( shi Fiul Omului (a)luat-a fost de la ei...?????? iar cetatea lor.... o cetatea lor...

o sa ne intrebe Dumnezeu la judecata, atunci cand va veni ea ca un fulger pe capul nostru, pe capul tau, :-pentru ce n-ai crezut? asemenea cum a intrebat candva : -pentru ce vi se ridica in inimile voastre ganduri rele?

iar noi o sa ne intrebam in zadar... pentru ce nu m-am pocait? in ce m-am ascuns shi pentru ce? pentru ce imi rasuna mereu in ecou.... ca eu ma intreb incremenit:

-pentru ce: pentru ce? vai mie ca nu voi putea nici pricepe ce insemneaza indemnul asta: Pocaitzi-va! caci...

eu nu fac decat sa fiu un incremenit ingrozitor... shi zic ca m-am pocait... ce s-a cerut shi ce am intzeles eu... poi v-am zis ca sunt pitidiot... nu eu ci omul interior care defapt ala sunt... peafara inteligent iar prin launtru pitidiot... de la idei... 3x???:(:(

cine e, frate, CLD-ul asta?... ca te-am mai intrebat o data si nu mi-ai raspuns.

Cuvantul Legii lui Dumnezeu

Cuvantul Lui Dumnezeu... dar n-ai greshit ca El este Legea dar shi proorocii :) Domnul adica prin Harul Duhului Sfant... eu l-am prescurtat asha tocmai ca sa se intrebe unii ca mirelat :D ... de parca nu s-ar intzelege din text...

:) eh, ce sa facem, unii suntem mai prosti...

... altii mai mandri, ghici care unde ajung! :sleep:

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/08/07/cuviosul-paisie-despre-pierderea-simtamantului-pocaintei-la-crestinii-de-azi/#comments

Daca vreun bolnav ii cerea sa se roage pentru sanatatea lui, Staretul il sfatuia sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Acelasi lucru il spunea si studentilor care vroiau sa aiba rezultate bune la examene. Sotilor care aveau probleme le recomanda sa aiba duhovnic, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca si sa traiasca duhovniceste. “Medicamentul” pe care Staretul il prescria pentru toate cazurile era pocainta. Aceasta era esenta propovaduirii lui.


Staretul invata din experienta proprie: “In viata duhovniceasca actioneaza legile duhovnicesti. Daca ne pocaim sincer pentru o oarecare greseala, nu este nevoie sa o mai platim cu vreo boala. Dumnezeu ingaduie bolile si nedreptatile pentru greselile facute intru nestiinta“.
Staretul mai recomanda “pocainta pentru a se evita razboiul, deoarece noi insine, prin pacatele noastre, pricinuim razboaiele. Lumea aceasta s-a stricat, de aceea va fi distrusa (daca nu se va pocai). Ea seamana cu un sac gaurit care nu mai poate fi carpit. Poate Dumnezeu va reusi sa faca din el vreun saculet“.

Pocainta este (pozita) de Start a crestinului. Fara "Start" nu exista competitie.:)