In primul rand ca nu ar trebui sa-ti demonstrezi tie insati nimic. Asta cu demonstratul e mandrie si nu duce la nimic bun (duce doar la alte pacate de genul ca atunci cand constati ca nu reusesti ceva fie deznadajduiesti ceea ce e pacat, fie te manii pe tine ceea ce e alt pacat mania, etc). Nu poti lupta o patima cu alta patima, nu poti sa scapi de o patima folosindu-te de alta patima, ci doar folosindu-te de ajutorul Lui Dumnezeu. De aceea e important ca mereu sa-i ceri Lui ajutorul prin rugaciune pentru a scapa de patimi.
Corect e doar sa te stradui sincer si stradania sa fie pentru Dumnezeu, nu pentru tine insati (raportarea sa fie catre Dumnezeu, nu sa te raportezi la tine)!
Nimeni nu e liber de pofte, ispite, tentatii. Insa ceea ce conteaza este sa nu le cedezi, conteaza lupta si stradania ta de a nu le ceda. Iar antrenamentul asta dureaza toata viata si fiecare reusita e un pas inainte, te face mai liber.
Trebuie sa fii constienta ca singura prin efortul tau personal (daca tu iti pui nadejdea in fortele tale proprii in loc sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu), fara Dumnezeu, nimeni nu poate scapa de patimi. Pune-ti nadejdea in Dumnezeu si cand nu reusesti ceva, recunoaste neputiinta ta in fata Lui Dumnezeu si roaga-L sa te ajute, apoi straduie-te din nou cerandu-i permanent ajutorul lui Dumnezeu prin rugaciune.

Nu te mai preocupa despre ce gresesti tu oamenilor sau despre ce gresesc oamenii fata de tine, ci despre ce ii gresesti tu Lui Dumnezeu (adica de pacate)! Atentia ta ar trebui sa fie orientata catre Dumnezeu, sa nu-i gresesti Lui! Nu catre oameni.
Asa capeti in timp discernamantul despre care vorbesti.
Altfel, daca tu incerci sa placi oamenilor mai mult decat Lui Dumnezeu, devii dependenta de oameni (care se pot folosi de tine intr-o maniera egoista din cauza patimilor lor), intorcand spatele singurului tau ajutor real si ne-egoist de pe lumea asta, adica Dumnezeu (pe urma nu te mira daca toate lucrurile merg prost in viata ta ca a fost alegerea ta).
Daca tu gresesti fata de altii, cere-le iertare dar nu astepta si iertarea lor, ca nu trebuie sa te intereseze daca oamenii te-au iertat pentru vreo greseala, ci trebuie sa te intereseze daca Dumnezeu te-a iertat, asa ca mergi la duhovnicul tau si discuta cu el la spovedanie greseala ta si astfel vei invata ce este pacat si ce nu, iar pentru pacate astfel te vei spovedi.

"Adam", vorbesti aproape ca parintele meu duhovnic. Incep sa am banuieli. (era o gluma) Exact asta am facut pana acum, m-am dus si i-am facut "capul mare" parintelui cu toate prostiile: ca sefa m-a acuzat de neglijenta, ca barbatul m-a acuzat ca cheltui prea multi bani, etc si altele, care mai de care, lucruri de care eu nu stiam sigur daca sunt vinovata sau nu. Chiar a zis si d-lui la un moment dat ca nu crede ca eu cheltui prea multi bani (de exemplu); nu stiu cum si-o fi dat seama, probabil arat naspa... (era alta gluma). Si asta e, vreau sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat importante, ca pana la urma si timpul nostru e limitat, si nervii si tot, nu vreau sa ajunga parintele cand il caut sa-mi spuna ca e " plecat din tara" ca sa scape de mine.
(Scuze pentru "glume", am vrut sa mai destind atmosfera; nu sunt facute in scopul de a "denigra " ceva, Doamne fereste. Daca deranjeaza pe cineva, incerc sa ma abtin pe viitor)

Domnul Iisus in ce fel a tinut postul de 40 de zile? Post negru sau altfel?

Nu a mancat nimic trupeste, in schimb nu a lasat firea omeneasca pe care a asumat-o sa moara de foame - i-a dat alta mancare, duhovniceasca.

Asa se intampla si cu noi, ajungem sa postim mai mult si cum trebuie, pe masura ce Dumnezeu devine mai lucrator in noi. Fara El, postul ne duce la boala si suferinta.

Poate iti va folosi acest indreptar de spovedanie:
http://www.parohiamacin4.org/ghid_spovedanie.htm
E bine ca atunci cand ne spovedim, sa marturisim numai pacatele noastre, nu si ale altora, cu care venim in curand, si sa fim concisi, fara a relata si imprejurarile, mai ales daca asteapta multa lume la coada.

Am inteles. Inseamna ca au dreptate protestantii si unii catolici sa il tina negru. Spun asta pentru ca la un moment dat a venit sa stea la mine, pentru cateva zile, o prietena catolica, si cum era in perioada postului, am avertizat-o ca la capitolul mancare stateam prost pentru ca tineam post. Cand a auzit de cate zile tineam postul, a inceput sa se preocupe pentru mine si am inteles ulterior de ce, pentru ca ea tine numai post negru si nu auzise niciodata sa se tina postul si altfel si ca atare isi imagina ca de zile in sir nu mai mancam nimic. Cand i-am dat sa manance niste mancare de post, mi-a zis ca asta nu-i deloc post pentru ca a mancat atat de bine. Si la fel mi-a zis o colega vegetariana, ca in cazul asta ea tine post non-stop de cand se stie. Asta m-a pus pe ganduri si acum, daca ziceti ca Domnul a tinut post negru 40 de zile, inseamna ca postul adevarat este intr-adevar cel negru.

Ceea ce am remarcat este faptul ca Domnul a tinut acest post cu un scop anume, la inceputul misiunii sale, in timp ce posturile randuite prin Lege nu le tinea si a explicat de ce.

Noi insa ne-am intors tot mai mult la formalismul Legii si graitor este si faptul ca posturile nu au fost randuite de la inceput asa cum sunt astazi. Uitati de exemplu din istoria postului Adormirii Maicii Domnului:

"Postul Adormirii Maicii Domnului este randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata (Postul Nasterii Domnului, Postul Pastilor, Postul Sfintilor Apostoli si Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta.

La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot . Astfel, in partile Antiohiei se postea o singura zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile. Legat de timpul postirii din an, putem afirma ca unii posteau in luna august, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august)."

http://www.crestinortodox.ro/post/po...lui-73767.html

Exista aceasta "tendinta" in a-ti justifica pacatul , in a da vina pe altii , nu in mod direct , si aceasta denota o grava slabiciune a noastra in arunca mata in gradina altuia , ca vezi Doamne , suntem inconjurati de ispite , de tot felul de tentatii . . . , si tare-i greu in astfel de conditii . . . !

" Un frate la intrebat pe un batran mare si iscusit intru stiinta invataturilor si intelegerea Sfintelor Scripturi , zicand parinte, ce voi face cand mi se intampla sa merg undeva, afara la tara, sau la vreo manastire si acolo imi vor pune mie masa, sau ma vor pofti sa sed la masa, sa mananc bucate cu dansii? Iar bucatele ce mi le vor pune pe masa, vor fi toate de care eu postesc si nu le mananc? Deci, parinte, oare bine va fi sa-i poftesc, de vor avea ca sa-mi puna mie alte bucate de care mananc eu, sau mai bine va fi sa ma scol si sa ies de la masa lor, ca sa nu-mi smintesc si sa-mi stric obiceiul postirii? Raspuns-a lui batranul, zicand: fiule, la aceasta avem noi porunca si invatatura din gura insasi a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, a Purtatorului de grija pentru tot binele, folosul si mantuirea noastra, zicand: nicidecum sa nu va aratati oamenilor postind, ci oriunde veti merge si va vor pune voua masa, cele ce se vor pune voua dinainte, mancati de nimic indoindu-va, si nu aratati postirea voastra inaintea oamenilor. Deci, fiule, cine sunt eu ca sa te invat si sa te sfatuiesc pe tine alt sfat si alta invatatura mai buna si mai de folos tie, deact Domnul Hristos? Ci mai vartos si eu,dupa cuvantul Domnului, asa iti zic si te sfatuiesc: oriunde vei merge si iti vor pune tie masa, mananca cele ce ti se vor pune inainte intru slava lui Dumnezeu, de nimic indoindu-te. Iar daca te vei intoarce si vei merge la chilia ta, atunci iti pazeste obiceiul postirii tale, in taina! De nu vei vrea sa faci asa, atunci nu ti se cade nicidecum sa iesi, ca sa mergi undeva din chilia ta."

"Zis-a un batran oarecare: cel ce isi descopera si isi arata faptele sale cele bune pentru fericirea, lauda si slava oamenilor, acela este asemeni cu omul care seamana samanta sa pe deasupra pamantului si nu umbla cu grapa peste dansa ca s-o acopere si venind pasarile cerului, mananca toata samanta si-i ramane in zadar toata osteneala. Iar cel ce isi tainuieste si isi ascunde faptele sale cele bune, acela este asemenea omului care, semanandu-si samanta sa, indata o acopera cu tarana si ea ramane, rasare, creste si rodeste."- Pateric

Cuvantul este mereu al duhovnicului, prin duhovnic ne vorbeste Bunul Dumnezeu, ascultarea e cea care aduce roade. Uneori parintele duhovnic da dezlegare tot spre zidirea noastra, e bine ca arcul sa nu fie incordat prea tare si toate sa fie spre slava lui Dumnezeu.
Noi suntem atat de neinsemnati si departe de infranare si curatie, toata dreptatea noastra inaintea lui Dumnezeu e ca o carpa lepadata.
<cam fug de post, am copiat si eu cateceva ..poate or fi de folos>

Mai, eu n-am putut sa tzin post negru azi. Am tinut pana la 18 si ceva, dupa aia m-a luat cu ameteala si lesin si am mancat. Nu de dulce, de post, dar trebuia sa nu mananac deloc...

Credeti ca-i asa grav?

colac peste pupaza n-am printat nici acatistul Sfantului Ioan Botezatorul, ca mi s-a terminat cartusul exact azi. Inafara de rugaciune aceea scurta catre Sf.Ioan Botezatorul din rugaciunile de seara de pe la sfarsit nici nu am alta rugaciune pt acest sfant...o sa ascult acatistul pe youtube, dar nu-i acelasi lucru...

toate mi-au iesit aiurea azi.

Toate se fac cu dragoste, nu in mod automat, pentru indeplinirea rigorii. Si cei care mananca pentru Dumnezeu mananca, si cei care postesc, pentru Dumnezeu postesc. Fiecare jerteste cat poate, cat doreste...

Astazi e / a fost zi de post, pentru ca taierea capului Sf. Ioan prefigureaza intr-un fel patimile Mantuitorului, pentru a ne aminti de viata lui din pustie in post si rugaciune,dar si de faptul ca taierea capului sau a avut loc in cadrul unui ospat, din prea multa mancare si bautura.

Unii tin post astazi toata ziua, altii pana la apus, altii pana la 18, altii au mancat de post, unii s-au rugat mai mult, altii mai putin, in functie de cum i-a invrednicit Dumnezeu. Fie ca El sa primeasca jertfa fiecaruia!

Sunt incercari de la vrasmasul. Ca-l deranjeaza cand postim, cand ne punem in gand sa facem rugaciune...
Sau poate te-ai mandrit un piculet? Eu asa patesc. Azi m-a durut toata ziua capul, de dimineata. S-a asigurat domnul rautatilor ca nici macar pana la 15 sa nu pot posti.
Dar sti ceva? Eu cand vreau sa fac, asa o fapta laudabila si placuta lui Dumnezeu, nu spun nimic la nimeni, nimenus! Tac si fac. Si sa sti ca reusesc! Si daca reusesc sa nici nu ma mandresc... este bine facut. Vrajmasul nu ne poate citi gandurile si chiar daca sta la panda nu afla nimic daca tinem secret intentiile bune.
Sa te ajute Domnul sa poti tine post miercuri si vineri, saptamana asta!

Nu te întrista. Fiecare ţine cât poate... Faci rugăciune înaintea Maicii Domnului, de fiecare dată când încerci să faci un lucru, şi Ea va avea grijă ca fapta ta să fie plăcută de Dumnezeu. Părintele Arsenie Papacioc mai spunea că Dumnezeu nu are nevoie de nevoinţele noastre, ci de inima noastră, aşa că nu te întrista când nu iese aşa cum ţi-ai propus. Important e să dăruieşti ceva... iubire, ajutor, respect...orice...să nu ai inima împietrită, căci atunci degeaba ai ţinut post negru toată ziua. Dacă nu te poţi abţine, din felurite motive, de la alimente, atunci încearcă să te înfrânezi de orice lucru care nu te apropie de Dumnezeu..

Dar cine vă credeţi ? Sf Ioan, cât era el de tare în credinţă şi văr primar cu Isus, şi tot mânca insecte şi miere, ceea ce e mai mult decât nimic. El nu a îndrăznit să spună "iată, ţin post negru !". Şi dacă s-a terminat cartuşul din imprimantă, atunci trebuie făcut exact ceea ce ar fi făcut sfântul dacă ar fi avut o ipotetică imprimantă al cărei cartuş s-ar fi terminat pe când el era în deşert. Nu ar fi continuat să scrie nici cu mâna, că nu avea pe ce: ar fi căzut în faţa lui Dumnezeu şi ar fi spus: "Doamne, cât de nevrednic sunt ! Cât de mică este credinţa mea ! Aud în jurul meu că orbii văd şi şchiopii umblă, iar eu mă îndoiesc că Tu eşti Tu ! Deşertul mă înconjoară, Doamne, mai fă o minune şi arată servului Tău cărarea care duce spre Tine !" Acesta este Acatistul care, în lipsa celui scris, îi place sfântului !

Durerea de cap se datoreaza dependentei de cafea/cofeina.Eu patesc acelasi lucru numai in zilele in care din diverse motive nu beau cafea(zile de post negru sau zile de boala).
Si astazi am patit la fel,numai ca dupa ora3:30...am baut niste lapte de soia,am luat niste aspirine si sunt in drum spre serviciu,Doamne ajuta-mi sa nu-mi fie rau deoarece nu-s deprinsa cu postul negru!

Sper ca ai petrcut cu bine si in pace ziua de post.
Domnul sa binecuvinteze!

Foarte bună poezia... dar cine oare mai pricepe astăzi unde „bate” ea cu veșnicia ei?..

Adică începi să te miri cum un urs așa de mare mâncă el mure și fragi atât de mici, și miere atât de dulce... cum poate și cum de se apleacă el să caute și să culeagă așa ceva, când pădurea e plină de iepuri și de vulpi și de lupi și de căprioare și de porci mistreți... spălați.

Am impresia că până și ursul ascultă mai bine de Dumnezeu decât pădurarul. :mad:

E bai mare căci sună periculos, și dacă nu ești atent o pățești... definitiv, și degeaba mai oftezi: mor, mor, mor... și iarăsi mor după ea. E prea târziu. E târziu.

Poezia vb despre imbuibarea in zilele de post;postul alimentar este in primul rand si cantitativ nu numai calitativ(mancaruri simple din legume).
Imbuibarea urmata de plesnirea pantecelui iti da o stare de somnolenta si ameteala,te simti mai mult mort decat viu.Cand sa mai ai timp de rugaciune daca plesnesti si cauti o canapea sa te intinzi????

Lasa, ca nu se supara Sfantul Ioan Botezatorul pentru atata lucru...Daca i-a iertat el pe cei care i-au taiat capul, o sa ne ierte si pe noi, pacatosii.
Doamne ajuta!

Buna ziua,
Poate ne mai povestiti cum era cu ispitele "de sus" si "de dreapta", ca pe mine m-ati convins.

Ca sa te simti mai putin vinovata, sa stii ca eu am fost la mare (nu "premeditat", asa s-a nimerit), intr-un loc absolut superb, la Gura Portitei, si m-am simtit destul de aproape de Dumnezeu, in mijlocul naturii.

Voi nu credeti ca e "pacat" sa treci prin viata asta, printre atatea lucruri minunate lasate de Dumnezeu, si sa nu le bagi de seama, sa nu-I admiri lucrarea ?
Nu cred ca e bine sa te gandesti numai la necazurile si supararile pe care le-ai avut, la pacatele pe care (eventual) le-ai facut si sa te "canonesti" toata viata; daca Dumnezeu iti da un moment de bucurie, ia-l ca pe un dar, inseamna ca-l meriti. Si daca nu ti l-a dat inca, o sa ti-l dea, cu siguranta, totul e sa nu-l refuzi, ca cred ca se supara.
Dumnezeu nu e un tiran, nu cred ca vrea El de la tine, fata tanara, sa-ti pui cenusa in cap. Eventualele pacate se iarta prin spovedanie, canon, fapte bune si trairea in credinta, dar nu cred ca ai fost atat de pacatoasa incat sa tii post negru, iar daca vrei sa faci asta doar ca sa fii mai "sfanta", s-ar putea sa fie o ispita de la cel rau.

Toate cele bune!

Da, aşa este, despre îmbuibarea în zilele de post e vorba...:20:

Mai vroiam sa te intreb ceva. Nu e ok sa citesti acatistele direct de pe net, sau sa ti le salvezi intr-un fisier si sa citesti de=acolo, ca sa nu mai consumi atata toner si sa mai si "omori copaci"? Sau le printezi la serviciu? (Cam tot aia e, ca si consecinte si implicatii, doar ca daca n-ai calculator acasa, desi nu cred, nu prea ai alta solutie, decat sa ti le cumperi de la librariile de profil.)

Invataturi gresite despre post:

---Postul iartă păcatele.
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!


Care e rostul şi folosul postului?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că păstrează sănătatea trupului şi uşurează şi curăţeşte sufletul. Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.
Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului”.
El este o jertfă trupească care cere a fi unită cu milostenia, cu darurile de tămâie, lumânări, etc., aduse la altar, precum şi metaniile, închinăciunile, etc., toate laolaltă alcătuiesc închinarea datorată de trup, ca jertfă Domnului. Jertfa Domnului se ridică la cel mai înalt grad, numai când sufletul se curăţeşte prin înfrânarea de la orice răutate acoperind totul cu rugăciunea şi cu gândirea cea curată spre slava lui Dumnezeu. Postul este semnul, simbolul să iubim pe Dumnezeu, Care n-are nevoie de postul nostru, ci, noi avem nevoie de post fiindcă el este mijlocul cel mai bun de a ne birui pe noi înşine şi pe temeiul acestei biruinţe, vom birui şi lumea pusă în slujba păcatului şi uneltirile diavolului: "Acest soi de draci, nu iese decât cu post şi rugăciune". (Matei 17,21).
Nu orice post este post religios, ci numai acela care se face întru numele Domnului şi după legea lui Dumnezeu aşa cum a primit-o Adam (Facere 2,16-17; 3, 2-6) şi au învăţat proorocii (loil 2, 12-16) şi l-au practicat sfinţii (III Regi 19,8; Matei 4, 2; Luca 2, 37). Moise a stat pe muntele Sinai atunci cand a primit tablele legii „partuzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut.”(Ieşire 34; 28 şi Deuteronom 9; 9, 18). Când au fost să biruiască poporul cel păgân al filistenilor, evreii au postit (1 Regi 7; 6). Profetul Isaia vorbeşte mult despre valoarea postului (Isaia cap. 58), iar profetul Ioil, amintind de pocăinţă, îndemna şi la post (Ioil 2; 15). "Nu fi nesăţios în nici o desfătare şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa", zice Înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37; 32-34).Sf. Ioan Botezătorul a postit continuu (Matei 3,4; Marcu 1, 6). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4; 2 şi Luca 4; 2) şi ne-a poruncit limpede şi nouă ca să postim şi cum să postim (Matei 6, 16-18; Luca 21, 34). Apostolii au postit şi s-au rugat (Faptele Apostolilor 13, 3; 14, 23; 1 Corinteni 7, 5; Il Corinteni 11, 27). Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă. Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur în „Omilia a 10-a la cartea Facerii”: „Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înaltă şi îl uşurează.”
Deci, orice creştin trebuie să fie convins de trebuinţele postului, să-l respecte în convingerile sale şi să-l practice atât cât darul credinţei şi puterile îl ajută ferindu-se de a-l defăima, întrucât el este de origine dumnezeiască, dat nouă cu scopul de a ne înfrâna trupul de la patimi, a ne smeri sufleteşte şi a ne face mai buni întru pocăinţă şi rugăciune spre mântuirea noastră şi slava lui Dumnezeu.

Postul nu este o porunca. Este un sfat. Nimeni nu e obligat sa tina post, si la judecata nu cred ca vei fi intrebat ce ai mancat.

Postul nu e o porunca, si mai ales, nu este o virtute. Este o unealta. Postul inmoaie trupul, este o jertfa adusa nu lui Dumnezeu, ci noua. Noi jertfim ceva de la noi pentru a putea fi mai spirituali, refuzand trupului cele ce ii sunt evident permise, sculptand intr-un fel vointa noastra - refuzandu-ne cele simple (e usor sa nu mananci) ne e mai usor sa ne refuzam alte lucruri mai rele.

In BisericaOrtodoxa, postul nu are o reteta universala impusa tuturor crestinilor. Pentru unii post inseamna sa nu manance nimic, pentru altii inseamna ca macar in zilele de post sa nu mai fumeze. Depinde de fiecare persoana. Deci postul in ortodoxie nu este cel mai drastic. "Gradul de postire" este in functie de fiecare persoana, si este stabilit doar impreuna cu duhovnicul (singuri putem sa postim peste puterile noastre - ispita care este foarte deasa printre crestini).

Bolnavii nu tin post - boala induce in noi o stare mai grea decat cea a postului, si trimite la rugaciune. Asta e motivul pentru care bolnavii nu tin post. Cat de bolnav trebuie sa fii ca sa mananci de dulce? Cand ai nevoie de putere ca sa te faci mai bine. Daca doctorul iti spune sa mananci asta si asta, nu esti tu mai destept decat el. Smerenia e de baza.

Nu te arata altora ca postesti. Oamenii nu trebuie sa vada ca suntem crestini din haine, sau din faptul ca insistam sa vorbim despre religie. Ci din felul in care ne purtam . Pe de alta partem daca ne aratam ca postim, nu mai postim pentru noi, ci postim pentru altii, si vorba lui Hristos: ne-am luat plata noastra de la oameni.

Din nou, postul este o unealta si nu trebuie sa tinem mai mult de post decat de grija de indumnezeire, mai mult de post decat de smerenie, mai mult de dragoste. Daca cineva iti da sa mananci o ciocolata ca vrea sa iti faca o bucurie, mananca si taci.

cafeaua si miera de albine
 

Doamne Ajuta! Imi poate spune cineva daca mierea de albine si cafeaua se poate consuma in timpul postului?

Cred ca te-ar putea lamuri cel mai bine un preot,si mai mult decat atat-cel care te cunoaste mai bine:duhovnicul tau.
De ce mierea?
De ce cafeaua?

Cu toate ca este un produs animal, mierea de albine se poate consuma in timpul postului, datorita faptului ca albinele, ca si pestii se inmultesc asexuat, mierea de alibine se poate consuma oricand, pe cand pestele se poate consuma in post doar atunci cand e dezlegare.
Despre cafea...ce sa zic?Postul e renuntare, nu doar de produse de origine animala ci si de produsele care ne fac deosebita placere. Daca cafeaua e un moft, nu o necesitate, nu se poate consuma in timpul postului. dar ptr anumite afectiuni, medicul chiar recomanda consumul moderat de cafea.

Imi pare rau, dar albinele nu se inmultesc asexual. Exista matca si exista trantori, care do the dirty deed, si iese oul din care iese albinutza.

Postul nu e legat de produse animale. E de prefereat ca in anumite perioade sa mancam mai putin, sa evitam alimente care ne excita (nu neaparat sexual, ci la nivel de activitate cerebrala, motiv pentru care rugaciunea nu e facuta chiar cum trebuie).

Din nou, postul este o unealta, nu un scop. Tre sa mananci lucruri dupa care observi ca rugaciunea merge mai bine, fara alte si muuuulte ganduri.

Legat de miere si cafea, nu e vorba de da sau nu la nici una dintre ele, ci cantitatea pe care o bagam in noi. Trebuie dreapta chibzuinta, si un duhovnic iscusit.

Cam asa se vede din cartile pe care le-am citit recent - "Staretul meu Gheron Iosif Isihastul", de pilda.
Aici gasim cateva trimiteri la obiceiul celor din obstea Staretului de a consuma cafea inainte de priveghere. Sunt afirmatii clare: in lupta contra somnolentei la rugaciune, se obisnuia consumul de cafea.
Am intalnit si in alte lucrari despre viata sfintitilor rugatori, obiceiul de a bea cafea in sprijinul lucrarii rugaciunii.
Probabil ca oamenii cu anumite temperamente, cu anumite particularitati care tin de tipologiile neuropsihice, au nevoie de cafea precum avem nevoie de apa sau aer. Poate ca mai sunt si alte motive, cunoscute doar de cei care duc lupta aspra a nevointelor (iar nu ca mine, care doar vorbesc despre ele).
Ciudata mi se pare insa practica (relatata de preoti de-ai nostri, pe care ii cunosc, si care au avut intalniri cu preotii greci), destul de raspandita, a preotilor greci de a consuma opiu sau tigari pentru a favoriza (sic!) starea psihica la inceperea slujbei, a rugaciunilor...

Ce sa mai zic... vad ca e nevoie de multa flexibilitate ca sa nu te smintesti de-a binelea intre atatea informatii contrare...

Oare pe cand vom fuma pipa pacii, ca indienii despre care citeam in copilarie, in loc sa ne strangem mana, intru dragoste frateasca...
Vor fi fiind unii care vor zice, nu-i asa, ca nu conteaza pe ce cale obtinem pacea, doar pace sa fie.
Stiu si eu?...

P.S. Cand am inceput sa lucrez cu mai multa daruire rugaciunea, va marturisesc, nu mai simteam nevoia de cafea, tigari sau altele... Bucuria si/sau linistea din timpul rugaciunii, precum si dupa, erau cu mult mai pretioase decat surogatul viciilor mele. Apoi am cazut, din mandrie si lipsa de paza, asa incat zilele acelea cand dulceata rugaciunii ma insotea permanent sunt, vai mie, amintire. Dar a ramas certitudinea: "Bun este Domnul!" Laudat fie in veci!+

Prima intrebare
 

Imi amintesc de prima intrebare pe care am pus-o parintelui meu duhovnic la primul meu post.
Era, ca sa zic asa, tehnica: Cum sa postesc? Ce sa fac si ce nu...
Din fericire pentru mine, duhovnicul meu m-a scos din linia initiala a intrebarii mele si a avut bunatatea sa vorbim, ca doi oameni printre alti oameni, despre Dumnezeu si om, despre Jertfa si Invierea Domnului, despre Biserica, despre viata si moarte, despre bucurii si necazuri, despre familie, despre dragoste...
Am plecat, imi amintesc cu emotie, cu asa bucurie si pace incat aveam senzatia fizica, pur si simplu, ca nu mergeam ci parca pluteam... Am intrat in primul meu post cu dorinta de a fi cat mai aproape de Hristos, de sfintii Lui. Marturisesc ca pur si simplu asa ma si simteam!
Am cunoscut si situatia, ca sa spun asa, opusa: am postit din datorie, din disciplina seaca, pur si simplu pentru ca era randuita vremea postului. Eram cu totul impietrit, inrait... Suparat pe tot si pe toate, insingurat... Dar am inceput postul. Si in cateva zile "cerul" meu launtric s-a inseninat, norii s-au dus...
Asadar eu afirm, in baza experientei personale, ca putin conteaza cum intru in post. Important e (ca si la rugaciune, dealtfel) sa intru in campul meu de lucru. Rapid sau mai lent incep sa apara roadele, strop cu strop: bunavointa, liniste, umilinta, lacrimi... Si sentimentul de nedescris ca Domnul este aproape.
Intrebarea mea este: cum sa imi asez intrebarile despre post dinlauntrul postului si nu din afara? ... Din nazuinta catre dragoste (iubire jertfelnica), iar nu catre putere (mai mult sau mai putin subtil mascata)...

Foarte bună observaţie, aceasta este şi convingerea mea. Eu cred că postul, ca şi rugăciunea, ca şi faptele de milostenie, acţionează cumva autonom faţă de noi, astfel încât apar haruri lucrătoare, prin care Dumnezeu, prin persoana Spiritului Sfânt, ne cheamă mai departe.
Cu alte cuvinte, desigur că e preferabil să posteşti, să te rogi ori să practici caritatea cu anumită dispoziţie sufletească. Dar, dacă nu o ai iniţial, îndrăzneşte şi practică ! O vei avea în curând, după un pic de osteneală, iar apoi o vei avea tot mai abundent.

Da, da, da, Slava Domnului!
Care ne-a poruncit, Viata daruindu-ne Viata: "Indrazniti...!"