:)
Corect pusa intrebarea. Din nou corect ....nu voi raspunde. Asta incercam sa explic si eu ca nu poti pedepsi pe cineva de doua ori pentru ce a facut. Ce am facut eu............e problema mea si a lui Dumnezeu. Imi asum tot, nu va faceti griji. Dar nu regret. Eventual ma caiesc, dar sa regreti ce ai facut..........e tardiv. Poti vedea doar ce poti indrepta sau cum sa nu mai faci.......

Daca am lasat impresia ca-l judec............nu asta era intentia. Cred ca mai mult decat mine l-au inteles familia lui.

Varianta o stiu de atunci. M-a sunat un prieten comun si m-a rugat sa citesc ziarele. Atunci nimeni nu a inteles nimic decat ca e arestat. Cateva luni nu a vrut sa vorbeasca cu nimeni.

Dupa ce a iesit si ne-am intalnit i-am pus eu intrebari. Am primit raspunsuri partiale. Incearca sa nu dea vina pe nimeni. Mi-a spus ca nu poate sa-mi explice caci nici el nu intelege clar, dar a incercat pas cu pas sa-m povesteasca ce facea in perioada aia. Restul sunt concluziile mele...........din cele povestite de el si de altii

Lui nimic doar ca din cauza lui ea nu va mai putea sta cu capul sus in fata lumii.
Doar ca daca facem un copil la scoala vor striga dupa el ca este copil de puscarias.


In rest spune ca ea crede ca el este baiat de treaba, dar sa-l ia alta care are mai putine calitati decat mine :). De ce sa-l iau eu care sunt " cea mai cea" pe el unul " cu pata"?

Nu neaparat, mai ales ca ruptura nu vine din partea ta, ai si tu o varsta ar trebui sa stie sa-ti respecte alegerile.

Din ceea ce spui esti o persoana destul de matura si inteleapta, iar el e un om de treaba.

Poate ca dupa cativa ani in care va vedea ca lucrurile merg cum trebuie, mama ta isi va schimba parerea, mai ales ca din ce spui, e formata din prejudecati si nu are nimic obiectiv de reprosat acelui om.

Nu incerca sa-ti gasesti o scuza in comportamentul altora pentru a sta departe de Biserica, un dumnezeu oarecare, "prietenul imaginar" au multi, de la cei care nu calca prin biserica cu anii pana la cei care ii tocesc treptele, tu trebuie sa cauti credinta asa cum trebuie sa fie ea nu sa ramai doar la exemplele negative din jur.

Si nu te sminti nici pentru duhovnicul mamei tale, sfaturile care le primeste de la el (daca de la el sunt) pot fi in functie de cum i-a prezentat mama ta lucrurile, adica subiectiv.

Multumesc pentru sfaturi. Nu caut scuze, am trecut de faza asta mai demult. Dupa cum puneam intr-un mesaj cred ca sunt la faza in care am trecut de recunosterea faptelor si a realitatii si am intrat in aceea in care vreau sa fac ceva sa schimb in bine atat comportamentul meu cat si modul meu de a gandi.

Asa ca primesc orice sfat bun si................promit sa incerc sa-l pun i aplicare daca.

Nu pot promite ca voi si reusi. De obicei prefer sa nu promit si sa fac :D

Da,dar daca nici el nu intelege clar,inseamna ca lucrurile nu sunt chiar rezolvate.
Mie nu mi se pare chiar asa de alarmant faptul ca a ajuns sa faca inchisoare pentru viitorul vostru,ci faptul ca totusi a demonstrat o instabilitate care l-a costat ani din viata si a afectat relatiile cu cei apropiati,cu societatea.Lucrurile astea nu dispar de la sine prin trecerea timpului,asta este problema.

Nu trebuie tu sa-ti sacrifici fericirea pentru ca ea nu vrea sa-si sacrifice orgoliul.
La un moment dat poate va realiza ca a gresit, dar timpul tau nu mai poate fi dat inapoi si nici nu mai ai 20 ani sa-ti permiti sa astepti sa se maturizeze.

Iar daca vreti copii, grabiti-va cu casatoria :)

Ceilalti copii..sa-l strige cum vor, important este sa-l invatati voi sa se uite mai mult la ce zice Dumnezeu despre el si familia lui, nu in gura oamenilor.

N-a facut rau nimanui, doar siesi si inca nu atat de rau cat putea fi daca ajungea la sinucidere.

Eu nu inteleg, vine cineva in viata cu certificat de stabilitate psihica garantanta lifetime?
Si daca cineva a avut momente grele, trebuie stigmatizat toata viata?

De ce nu te uiti la circumstante, cine l-a "ajutat" sa faca acel gest atunci, si uita-te acum cum stau lucrurile.

Acum are sansa sa lase trecutul in urma, ce ar trebui sa mai asteapte?
Pensia, pana se conving cei din jur, inclusiv cei mai sceptici ce fel de om este da fapt acum?

Daca tu ai facut candva niste greseli nu inseamna ca toti sunt atat de naivi cum ai fost tu sau atat de rai ca alegerea ta.

Asta este si din punctul meu de vedere cea mai mare problema a lui.
Ma bucur ca suntem de aceeasi problema.
Eu imi asum acest risc........Stiu ca e greu de inteles, dar am intalnit foarte multi oameni cu probleme de instabilitate psihica. De fapt cred ca 80% din cei intalniti au probleme psihice candva in viata (cu mine in frunte). Cei mai multi nu si-o recunosc si o intalnim sub forma de " mandrie prosteasca" incapatanare, furie, adevarul suprem detinut, etc.........
El stie ca are aceasta problema si de aici si increderea ca daca vrea poate sa o rezolve.

La intrebarea de ce nu a vorbit cu nimeni mi-a raspuns " de rusine si din mandrie". Sunt convinsa ca adoua oara stie sa ceara ajutorul ...............ca despre asta e vorba. De a cere ajutorul cand esti jos.

Multumesc de ajutor :).

Asta era ceea ce urma sa scriu eu, asta e adevarul...........cata vreme trebuie sa demonstreze cineva ca s-a schimbat?!?!?!

Nu se pune problema de a demonstra ceva cuiva,iar daca te referi la mama ta...intelege-o ca e mama.
Ideea este ca nu e bine sa cauti ajutor doar atunci cand ti-a ajuns cutitul la os si te afli intr-o situatie limita,ci cand depistezi ca exista o problema,lucru de care dealtfel spui ca el este si constient,ceea ce este foarte bine.
Ai putea sa incerci sa ii sugerezi sa stea de vorba cu un psihoterapeut,care sa il poata ajuta sa isi inteleaga mai bine trairile si cum sa isi gestioneze emotiile,conflictele interioare etc.

N-ai inteles, omul asta n-are nici un fel de probleme de genul asta acum, ba chiar sunt altii "normali" care au mult mai multe si tot nu ajung pe la psiholog ..

Draga Ioana,
AlinB, care e un foarte bun psiholog, a detectat exact cauza pentru care mama ta se impotriveste casatoriei: orgoliul dansei. Iar orgoliul, adaug eu, vine din faptul ca s-a ocupat special de tine si are asteptari mari din partea ta, pe care, i se pare ei, ca tu nu le onorezi. Dar de impacat fii sigura ca se va impaca cu timpul, ba chiar la primul copil va fugi cat de repede la voi. Deci cade si problema cu impacarea. Atunci ce mai ramane? Raspunsul, draga Ioana, raspunsul pe care tu il astepti de la noi se afla, de fapt, in inima ta. Hai sa-ti spun si cum esti tu. Esti o persoana matura, echilibrata, cu o gandire bine ancorata in realitate, iti iubesti mama foarte mult si n-ai vrea sa o superi. Esti, cel putin acum, mai neconformista in relatia cu Dumnezeu, dar eu te inteleg perfect pentru ca si eu sunt vazut de multi de pe forum, si nu numai, ca un exemplu negativ, ecumenist, iubirist, relativist si nu mai stiu cum, numai ortodox sadea nu. Nu ma dau exemplu, de aia am si pus in semnatura ca sunt exemplu negativ ca nu cumva sa se ia si altii dupa mine si sa-i duc, cumva, in prapastie. Dar oarece psihologie am acumulat la viata mea si la anii mei atat cat sa citesc printre randuri si sa-mi fac o imagine a unei persoane din ceea ce scrie. A, am uitat ceva, esti sincera si pentru asta te respect, pentru ca, n-ai sa crezi, dar pe-aici pe forum sinceritatea nu e la mare cinste si cautare. Ai recunoscut imediat ca ai pacate multe, ai recunoscut ca nu esti "ortodoxa" practicanta cum scrie la carte, adica nu ai cautat sa pari altceva, asa cum multi, multi, dintre noi facem. Noi purtam masti pe care scrie ortodox, cu litere mari, dar daca dai jos masca o sa te ingrozesti de ceea ce vei gasi. Nu te sfatuiesc sa nu ai un duhovnic al tau, dimpotriva, e bine sa-l gasesti caci vei avea un sprijin si indrumari din cele mai bune, dar e bine sa te feresti de "ortodocsii" de parada.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Pe mama o inteleg mai puti la partea cu ce zice lumea. Si de asemenea cred ca trebuia sa fie prima care sa-mi spuna ca e langa mine orice decizie iau.

In privinta ajutorului cerut, am observat ca ne este foarte greu sa cerem ajutorul inainte de a ne ajunge cutitul la os. Si aici generalizez. El si-a invatat lectia si nu cred ca va mai repeta aceeasi greseala. Eu la fel..........anul trecut am fost la psiholog pentru ale mele.

Conflicte interioare vor exista intotdeauna, dar pentru asta nu poti condamna un om si nu il poti cataloga. Aici ma refer la mama mea si la toti cei care privesc viata in alb si negru.

Viata are multe nuante de gri si cred ca pe tot parcursul ei ne straduim sa fim mai buni.......cu toate greselile pe care le facem

Faptul ca sunt niste probleme de ordin interior in viata noastra nu inseamna ca suntem anormali sau nebuni.I-am vorbit despre un psihoterapeut,nu psihiatru,ceea ce este cu totul altceva.
Doar ca acest gen de probleme nerezolvate ne pot afecta intreaga existenta,precum si pe a celor dragi,chiar daca pentru moment se afla in stare latenta.
Chiar Ioana a vorbit despre acest lucru :"El stie ca are aceasta problema si de aici si increderea ca daca vrea poate sa o rezolve."- ceea ce,repet,mi se pare minunat,deja a facut primul pas pentru rezolvarea ei!

Multumesc,

Partea cu sinceritatea e dobandita. Ani de zile am mintit si m-am mintit. Am descoperit ca in afara de avantaje imediate nu obtii altceva decat propriul consum interior si nemultumire de sine. (mai stau si foarte prost cu memoria :P). In mare sunt un om simplu care incearca sa-si traiasca viata simplu. Nu pot sa inteleg de ce e nevoie de atata prefacatorie si in mod special in randul celor care se dau mari crestini.

Si ca si o concluzie la ce am intrebat, cred ca am aflat raspunsul: mai exista oamenii care pot fi iertatori, care pot privi viata asa cum este, care cred ca ai drptul la o a doua sansa.Iar cu mama ............sper sa se rezolve candva..............cand va intelege ca nimic din ce fac nu este ca sa-i fac ei rau.

Referitor la mama ta,probabil lucrurile se vor rezolva in timp,iar temerile ei se vor linisti daca ginerele ii va demonstra ca intr-adevar este un om de incredere,care ii iubeste fiica si este alaturi de ea.Prin comunicare si rabdare se poate rezolva spun eu,pentru ca mama tot mama ramane orice ar fi...
Revenind la prietenul tau: cu totii facem greseli si da important este sa invatam din ele,insa depinde ce numeste el a invata lectia.Poate doar a respins acea parte din el promitandu-si solemn ca niciodata nu va mai repeta episodul,insa asta nu inseamna o rezolvare concreta.
Apropo de contrastul alb-negru,din pacate multi dintre noi procedam astfel:acceptam doar o parte din fiinta noastra,pe cea pe care o etichetam ca fiind buna,de regula,respingand latura pe care nu o putem accepta si astfel se formeaza ceea ce Jung numea "umbra din noi."
Aceasta umbra integrata la nivel constient este o mare sursa de potential,de forta interioara,insa neintegrata si respinsa poate da reactii surprinzatoare,nocive chiar, cum a fost episodul trait de prietenul tau ani de zile in urma si pe care nici el nu si-l poate explica.De asta spuneam ca psihoterapia l-ar ajuta in acest sens.
Bineinteles ca este o simpla sugestie,un punct de vedere.

Am inteles exact ce ai vrut sa spui si nu m-am ofticat. Chestia cu greseala din care a invatat e citat din mine nu din el. Chiar daca unele lucruri nu le afirma il prefer asa sa-mi demonstreze nu sa vorbeasca doar. Ca o completare la tot pot sa mai spun ca de mai multe ori m-am facut ca sunt suparata sau am provocat discutii care sa nui convina. Am remarcat ca a invatat principiul simplu al psihologiei: nu lasa sa se adune nemultumirile. Dupa ce sta cateva minute sa rumege ce i-am zis vine si insista sa rezolvam problema.

De aia zic ca si-a invatat lectia, pentru ca tot ce a fost in capul lui a venit din lucruri nespuse. Nici una dintre probleme nu era asa de grava incat sa declanseze un asemenea comportament, dar toate luate impreuna pot genera asa ceva (candva vroiam sa ma fac psihiatru :D m-a fascinat mintea umana intotdeauna )

mama
 

Pentru o mama copilul este totul.E normal ca nu-i plac "petele" pe care viitorul ginere le are.Stii ceva?Si daca ar fi fost impecabil nu s-ar fi ridicat la valoarea ta -in ochii ei.Nu stiu daca este chiar orgoliu ca se gandeste sa ai toate premisele de a fi fericita si sa te scuteasca de suferinta viitoare.Dar te vad foarte pornita si ai sa regreti toata viata daca nu iti dai o sansa acestei relatii.Sa te gandesti bine la ce va trebui sa accepti : un copil care nu este al tau si care va fi mereu primul daca nu singurul lui copil si eticheta pe care o veti avea pe viata in ochii oamenilor de rand.Crezi ca esti destul de puternica mai ales ca altii zici ca au fugit de manifestarile tale?

Am inteles acest lucru ca nimeni nu se va ridica " la nivelul meu". Acesta este unul dintre motivele pentru care o iubesc asa mult ca mi-a dat incredere in mine.

In legatura cu copilul lui.......imi plac copiii si nu cred ca acel copil este o piedica, e normal sa-l iubeasca, e normal sa-ti iubesti diferit fiecare copil chiar daca fiecare parinte se straduie sa nu faca diferentieri. El iubeste enorm toti copiii si nu cred ca pe al nostru nu il va iubi. Dar e normal ca la un moment dat sa-i dea fetitei lui mai mari mai mult ajutor...pentru ca va fi mai mare si va avea nevoie mai repede de el.

In legatura cu lumea........incerc sa nu ma bag in viata nimanui cu bocancii si ca atare astept acelasi lucru. Prietenii sunt ceva rar si se cern singuri

atunci
 

Mai ar fi o "incercare" posibila.Psihologii spun ca dragostea cu nabadai trece in maxim 3 ani si atunci in urma ei ramane iubirea,devotiunea,respectul sau...nimic.Mai poti astepta un an pana la nunta sa vezi cat de profund este ce simti si vezi si cum sta el cu rabdarea.In fond sunteti oricum impreuna in timpul asta.

Hm, m-am gandit si la acest aspect, a fost o solicitare a memei mele ca sa aiba timp sa se obisnuiasca cu ideea. Dar intre timp eu daca vreau sa merg acasa pot sa merg dar el nu are ce cauta acolo.

Am stat o luna si jumatate sa ma gandesc ce sa fac si am ajuns la urmatoarea concluzie: daca eu aman nunta, mamei mele nu ii vor trece nervii si supararea. Mai ales ca el nu are ce cauta sa se mai intalneasca.

Doi la mana, daca eu aman nunta (si nu mi-a zis el asta, el a lasat la alegerea mea) cum mai poate avea el incredere in mine ca va trece vreodata pe primul loc ca si sot al meu. Va fi convins ca orice problema va aparea intre noi doi eu voi pune parerea mamei mele pe primul loc.

Daca ar fi invers nici mie nu mi-ar conveni sa ma lupt pentru locul meu in sufletul lui. Sa stiu ca mama lui ramane mult mai importanta decat mine.

M-am gandit sa completez. Nu este incapatanare din partea mea, ca asa suna. Am luat toate aspectele la puricat in perioada asta.

Solicitarea de amanare a venit dupa 1 luna dupa ce i-am spus si in momentul in care a vazut ca nu ma poate convinge cu forta sa renunt la planurile mele. Mie mi s-a parut tardiva..........daca venea la 2-3 zile de la anunt era in regula, dar dupa ce ai improscat cu noroi in mine si in el...................cam tarziu. Cu toate asta am stat sa cantaresc si acest aspect

parerea mea
 

Mama ta sa stii ca sufera foarte mult si traieste un cosmar.Improscatu ala cu noroi o fi de cand a trecut de limita rabdarii.Mie mi-a facut mama ceva asemanator si am ajuns dupa multa suferinta sa-i dau dreptate.Pe tine nu cred sa te mai opreasca ceva.Esti indragostita clar si nici un argument nu e valabil in alta directie decat cea pe care o vrei tu acum.Asadara da-i bataie cu planurile de nunta si Dumnezeu sa te ajute sa fie intr-un ceas bun! De o ruptura cu parintii nu poate fi vorba daca va fi cazul vor suferi alaturi de tine si daca vei fi fericita vor fi si ei fericiti.Orice ai face tot copilul lor ramai.

Stiu ca sufera mama, ca daca sufeream numai eu nu ma apucam de scris pe forumuri. De hotarata sunt hotarata, de iubit il iubesc, dar contrar parerii generale nu e acea dragoste oarba . Tinand cont ca intr-adevar nu sunt dispusa sa aman nunta sau sa renunt la fericirea mea, aici am intrat ca sa gasesc probabil, alte sfaturi cum sa fac sa nu agravez mai mult situatia si sa ascult si alte pareri.

parere !
 

mama ca mama,da unde e tatal in ecuatia asta ???

el ar fi avut un cuvant greu de spus, si de dat o educatie solida, astfel incat copilul sa faca la maturitate, singur, numai cele mai bune alegeri !

insa desigur, atitudinea ta, depinde si de alti factori,uneori foarte importanti !

mai face si omul ce poate uneori, nu toti suntem miss sau mister Univers,asa incat sa ne impiedicam in pretendenti la tot pasul !!!
asa ca uneori ne multumim si cu ce gasim pe marginea santului ! si mai zicem si bogdaproste pt noroc !!!

asa ca aflat omul in asa situatie, nu-l mai poti condamna, ci doar sa-i urezi noroc !!!

Sper sa ne "reintalnim" aici pe forum dupa..hai sa spunem un an de zile si sa ne povestesti cum e viata ta. Pana atunci..no comment. Sper sa fi destul de constienta sa nu dai vina pe el daca lucrurile nu merg. E o alegere e care tu o faci si prin urmare esti responsabila de urmarile ei.

Cred ca ar trebui sa te casatoresti cu omul de langa tine, indiferent de parerea mamei tale, atat timp cat va iubiti si va intelegeti.Pana la urma, mama ta ce vrea de la tine? Ti-a oferit ea alt viitor sot pe care tu l-ai respins sau o stare sociala si materiala care sa o indreptateasca sa-ti hotarasca soarta(prin absurd vorbind).
Ori te vrea langa ea, blanda si supusa, numai buna sa-i asculti si sa-i executi comenzile?

Tatal este si el in ecuatie: "faci cum crezi tu caci esti destul de mare sa stii ce faci. Orice decizie iei eu ti-o respect"

Chiar daca el imi respecta decizia, nu poate s-o influenteze pe mama. Fiecare au dreptul la opinie si tin bine de ea.

Sper ca nu am inteles bine legat de educatia mea. Nu s-a putut plange nimeni, pana acum, de gradul meu de educatie. Educatia, din punctul meu de vedere nu implica lipsa personalitatii si a propriilor decizii si pareri.


Imi da senzatia unui mesaj scris la misto.

Chestia cu pretendentii nu s-a pus in discutie, cu toate ca am specificat cat de cat la inceput ca nu am fost chiar singura pana la 34 de ani.

Viitorul meu sot este mult superior multora dintre cei care se dau mari crestini, mari oameni de afaceri sau sunt intr-o pozitie sociala extraordinar de buna.

Si ca sa inchei: am avut ocazia sa cunosc in pozitii extraordinare social niste adevarate scursuri ale societatii ...................care daca nu-si bateau sotia cel putin o inselau pe la toate colturile, care furau si inselau tot ce le trecea prin raza de actiune, care santajau si nu aveau nici un Dumnezeu. Am o experienta de viata mult mai vasta decat a multora dintre oamenii care s-au gandit sa ma judece.

Cunosc mii e oameni (prin natura meseriei mele) si pot sa afirm ca de cele mai multe ori cei care nu au facut nimic gresit in viata lor au o frustrare si o invidie iesita din comun, iar cei care au mai gresit din cand in cand sunt mult mai spasiti si mai intelegatori cu semenii lor (nu vreau sa generalizez)

Si eu sper si tot asa sper sa-mi fie bine.
Stiu ca nimeni nu poate sa-mi dea nici o garantie. Nici nu vreau acest lucru pentru ca nu as crede daca ar veni cineva si mi-ar spune" sigur vei fi fericita, da-i drumul mai departe"
Dar.........am primit de la fratele meu un raspuns care m-a uns la inima " sper ca-ti va fi bine, nu am cum sa-ti dau garantii, dar oricum va fi eu voi fi tot langa tine."

Cred ca asta cuprinde tot ce am nevoie.........ideea ca si daca iau o decizie gresita am a cine sa apelez pentru o vorba buna.

Pe el nu am de ce sa dau vina, e decizia amandurora.
Absolut cu toti cu care am fost impreuna am ramas prietena. Nu e vina numai a unuia daca nu merge o relatie. De fapt cred ca mi-e mai frica de ce sunt in stare eu decat de ce este instare el sa faca :D

:)) Mi-am amintit ceva, la ultima discutie cu ea s-a apucat sa-mi aminteasca doi oameni cu care am avut o legatura si sa ma intrebe imperativ de ce nu am putut ramane cu unul dintre ei ca erau baieti de treaba. Nu am putut sa reactionez si sa-i spun ca unul era afemeiat din cale afara, iar celalalt era violent. Nu imi place sa vorbesc de rau fosti iubiti. Aicea pot sa spun sub acoperamantul anonimatului, dar ei nu puteam sa-i explic aceste lucruri deoarece acesti oameni sunt ok ca si prieteni, dar nu pentru o relatie lunga (cel putin nu pentru mine)

Asta e partea pe care nu o inteleg: ce vrea de la mine...........uneori mi se pare ca e asa cum spui........are nevoie sa ma stie a ei. Adevarul e ca de cand ma stiu i-am ajutat........nu neaparat material cat faptul ca am facut intotdeauna cum au vrut ei (cel putin la nivel declarativ) Mai am doi frati mult mai mici decat mine si ei i-au invatat pe ai mei sa faca ce doresc ei (in lmitele decentei). Ca atare de la ei accepta absolut orice..........Dar povestea e lunga si implica ani de zile de greseli ale mele de a nu le arata ce simt eu cu adevarat si ce imi doresc cu adevarat.
De multe ori am luat decizii ca sa-i stiu pe ei impacati.........atunci asa am crezut ca e bine............acum se intoarce impotriva mea...........asta e

Nunta va fi frumoasa si cine vrea sa fie langa mine e bine primit. Cine nu..........asa e viata. Nu mai am ce sa fac decat sa ma rog sa ma accepte asa cum sunt.
Pentru ca pana la urma am pus gresit subiectul acesei discutii. Nu viitorul meu sot e problema ci eu. El e doar un pretext, un mijloc sa ma puna pe mine la colt.

Foarte adevarat ce spui aici..Si paradoxal, cei mai periculosi mie imi par cei FRUSTRATI SI INVIDIOSI, desi cum spui,aparent nu fac greseli!

Asa consider si eu

Amandoua aveti dreptate.Si inca ceva!

Daca si noua ni s-ar socoti greselile(pacatele) trecutului tot asa? De neacceptat, de netrecut cu vederea?!

Atunci ce sa cred ca in zadar a spus Mantuitorul,"... caci nu doresc moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu?.."

Ceea ce conteaza:

- ca va iubiti;
- ca nu va indoiti unul de bunavointa si bunacredinta celuilalt;
- ca sunteti hotarati;

Va rog sa mergeti inainte cu seninatate si detasare fata de trecut, lupati din rasputeri sa va apropiati de Domnul nostru Iisus Hristos prin tainele bisericii.
Mai intai Sf Spovedanie, neaparat inaintea nuntii sa puneti un bun inceput casniciei voastre, pentru ca nunta este una din cele 7 Taine ale bisericii Sale.

Incredintati-va voii si ocrotirii Sale si Sfintei Fecioare Maria - maica Sa, si nu uitati ca chiar daca vor mai fi greseli....Dzeu cauta la inima omului si la intentiile Sale.

Dzeu sa va ajute sa va intemeiati o adevarata familie, sa fiti sanatosi si sa va intelegeti!

Doamne ajuta! Sa auzim numai de bine!

Multumesc, asa vom face. Exista semne ca totul este din ce in ce mai bine intre noi. Situatia asta ne-a apropiat mai mult.
Greseli sigur vor mai exista caci suntem oameni, dar conteaza daca sunt facute cu rele intentii sau sunt simple greseli.

Înainte de a lua o decizie de căsătorie, ştiu că este de mult folos ca viitorii miri să citească cel puţin un Acatist al Maicii Domnului (sau un Paraclis) şi un Acatist către un sfânt, care să-i ocrotească. Mulţi creştini citesc 40 de astfel de Acatiste.
De asemenea este de ajutor să mergeţi să vă închinaţi la moaştele unor sfinţi.

Îţi propun să citeşti şi una din minunile Sfintei Xenia (a doua de pe pagină):

http://www.crestinatate.ro/Sfinti/minuniSfXenia.html

decizii cruciale de luat in viata
 

Din principiu, cred ca o casatorie nu ar trebui facuta impotriva vointei parintilor.
Denota lipsa de respect si nu e de bun augur. O vorba zice ca "cine se aseamana, se aduna".
Daca mama iti spune ca nu ai face casa buna cu acest om, cred ca ar trebui sa ii acorzi mai mult credit (ei, MAMEI).
Te cunoaste de-o viata si fara indoiala iti vrea binele. Plus ca are mai multa experienta de viata.

COCOREL:
[quote=Sa te gandesti bine la ce va trebui sa accepti : un copil care nu este al tau si care va fi mereu primul daca nu singurul lui copil [/QUOTE]

Pentru generatiile mai tinere conceptiile vis-a-vis de copiii vitregi nu mai sunt scoase de la naftalina -adica vechi,amenintate de molii!
Presupun ca deja l-a acceptat in prima faza a relatiei lor si este un suflet frumos si o minte luminata incat nu are nici o problema cu asta,,dar mai presus de asta intelege drama unui copil despartit de parintii naturali,din acest considerent poate chiar si-o fi propus sa aibe o relatie plina de caldura cu bietul copil!
Ce inseamna copilul altuia?un sac de gunoi?un defect?un geamantan cu rufe murdare?

Eu...
 

Nu am rabdare sa citesc toate reply-urile pe care le-ai primit,si nici nu crd ca tre sa o fac...am mai raspuns cuiva intr-o problema asemanatoare aici pe forum...e manastirea de la DUMBRAVA,chiar pe drumul principal intre TURDA si ALBA-IULIA!Din turda vreo 15-20 km din Cluj pana acolo is maxim 50...cauta-l pe parintele CRISAN...cere si tu un sfat!in rest e o pr delicata...sti prin ce treci...daca rei sa vb mai multe ...pe privat...NUMAI BINE!!!

Nu vreau sa sune a lauda, dar chiar sper sa pot sa fac copilul lui sa ma iubeasca (ca pe o prietena). Copilul nu e devina cu absolut nimic ca are doi parinti care au fost prosti si nu au stiut ce inseamna (la varsta respectiva) asumarea responsabilitatilor.

Am cunoscut multa lume care isi dorea un copil pe post de jucarie. Am reusit pe cativa sa-i opresc sa faca de foarte tineri cand le-am explicat ca nu inseamna doar rasete si voie buna. Ca e pe viata, nu doar in vacanta. Cam asa privesc eu. E copilul lui pe viata.....si daca copilul respectiv va avea nevoie de el, la orce varsta e datoria lui sa i-o dea. La fel gandeste si el, de aici nici o problema. Copiii sunt cel mai delicat lucru din viata, ei se nasc puri, noi ii stricam dupa aceea.
Si aici ma refer inclusiv la cei de pe strada, urmariti-i cand vorbesc intre ei.......sunt tot copii...........
Am devenit mult prea rai incat nu ne mai putem bucura de un raset de copil (daca nu este al nostru).

Nu ma cunoaste...............aici e problema. La o ultima discutie am ajuns la subiectul: "niciodata nu ai vrut sa faci ce mi-am dorit eu pt tine:.........asta, asta........". Am intrebat-o simplu: " dar pe mine m-a intrebat cineva ce vreau?" Cam despre asta e vorba.

Experienta...........in afara de crescut copiii mei...........in rest cred ca la 34 de ani nu pot fi numita fara experienta intr-o societate de consum care te macina in fiecare clipa