Atingerea conştiinţei pure
 

Prezenţa este acelaşi lucru cu Fiinţa?

Când deveniţi conştienti de Fiinţă, ceea ce se întâmplă de fapt este că Fiinţa devine conştientă de ea însăşi. Faptul că Fiinţa devine conştientă de ea însăşi — aceasta este prezenţa. Deoarece Fiinţa, conştiinţa şi viaţa sunt sinonime, am putea spune că prezenţa înseamnă conştiinţa care devine conştientă de sine sau viaţa care ajunge la autoconştientizare. Dar nu vă ataşaţi prea mult de cuvinte şi nu faceţi un efort pentru a înţelege aceste lucruri. Nu aveţi nevoie să înţelegeţi nimic pentru a putea deveni prezent.

Pare să reiasă că Fiinţa, realitatea transcendentală ultimă, încă nu este completă, că trece printr-un proces de dezvoltare. Dumnezeu are nevoie de timp pentru dezvoltarea personală?

Da, dar numai dacă privim din perspectiva limitată a universului manifest. In Biblie, Dumnezeu declară: „Eu sunt Alfa şi Omega. Eu sunt cel viu". In lumea atemporală în care există Dumnezeu, care este în acelaşi timp şi casa voastra, începutul şi sfârşitul, Alfa şi Omega, sunt una, iar esenţa tuturor lucrurilor care au existat şi vor exista vreodată este etern prezentă într-o stare nemanifestă de unitate şi perfecţiune — complet dincolo de orice lucru pe care l-ar putea imagina sau înţelege vreodată mintea umană. In lumea noastră de forme aparent separate, totuşi, perfecţiunea atemporală este un concept inimaginabil. Aici chiar şi conştiinţa, lumina ivită din Sursa eternă, pare supusă unui proces de dezvoltare, dar asta numai din cauza percepţiei noastre limitate. In termeni absoluţi, lucrurile nu stau aşa.

Evoluţia conştiinţei în această lume;
Tot ceea ce există conţine Fiinţa, conţine esenţa lui Dumnezeu, are un anumit grad de conştiinţă. Chiar şi o piatră are o conştiinţă rudimentară; altfel, nu ar exista, iar atomii şi moleculele sale s-ar dispersa. Totul este viu. Soarele, Pământul, plantele, animalele, oamenii — toate sunt expresii ale conştiinţei în diferite grade, conştiinţă manifestată ca formă.
Lumea apare atunci când conştiinţa ia diferite forme, mentale sau materiale. Gândiţi-vă la milioanele de forme de viaţă de pe această planetă. Din mare, de pe pământ, din aer — şi fiecare dintre ele este reprodusă de milioane de ori. In ce scop? Există o entitate sau o fiinţă prinsă într-un joc, care se joacă cu formele?
Formele de viaţă individuală nu sunt, evident, foarte importante în acest joc. In mediul marin, majoritatea formelor de viaţă nu supravieţuiesc mai mult de câteva minute după naştere. Forma umană se transformă şi ea în ţărână mult prea repede, iar când a dispărut, este ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Este acest lucru tragic sau crud? Numai în cazul în care creaţi o identitate separată pentru fiecare formă, atunci când uitaţi că acea conştiinţă a fiecăreia este esenţa lui Dumnezeu, ce se exprimă pe sine prin formă. Dar nu ştiţi cu adevărat acest lucru până când nu vă daţi seama de apartenenţa voastra la esenţa lui Dumnezeu drept conştiinţă pură.

Dacă un peşte se naşte în acvariul vostru şi îi daţi numele de Ion, scrieţi un certificat de naştere, îi povestiţi istoria familiei lui şi peste două minute este înghiţit de un alt peşte — este un lucru tragic. Dar este tragic numai pentru că voi aţi proiectat un sine individual acolo unde nu exista. Aţi luat o fracţiune dintr-un proces dinamic, un dans molecular, şi aţi făcut din ea o entitate separată.

Conştiinţa îşi pune masca formelor până când acestea ating o asemenea complexitate, încât se pierde complet în ele. Conştiinţa omului contemporan s-a identificat complet cu masca ei. Se cunoaşte pe sine numai ca formă — şi de aceea trăieşte temându-se că forma sa fizică sau psihologică va fi anihilată. Aceasta este mintea dominată de sinele fals, şi în acest moment apar disfuncţii considerabile. După cum vedem acum, se pare că a decurs total greşit ceva în lanţul evolutiv. Dar chiar şi asta face parte din "jocul divin". In final, presiunea suferinţei create de această aparentă disfuncţionalitate forţează conştiinţa să se desprindă din identificarea cu forma şi să se trezească din visul formei: îşi regăseşte conştiinţa de sine, dar la un nivel mult mai profund decât atunci când a pierdut-o.
Acest proces este explicat de Iisus în parabola fiului rătăcitor, care pleacă de la casa tatălui său, îşi risipeşte averea, ajunge un cerşetor şi este apoi forţat de suferinţele sale să se întoarcă acasă.
Când se întoarce, tatăl său îl iubeşte mai mult decât înainte. Starea fiului este aşa cum era şi înainte, şi totuşi diferită. Acum are o dimensiune în plus — profunzimea. Parabola descrie călătoria de la perfecţiunea inconştientă, prin imperfecţiunea aparentă şi „rău", până la perfecţiunea conştientă.
Acum înţelegeţi semnificaţia mai profundă şi mai largă a faptului de a deveni prezent ca observator al minţii? Ori de câte ori urmăriţi mintea, vă retrageţi conştiinţa din formele mentale, aceasta transformându-se atunci în ceea ce noi numim observator sau martor. Prin urmare, observatorul — conştiinţa pură dincolo de formă — devine mai puternic, iar formaţiunile mentale devin mai slabe. Când vorbim despre observarea minţii, personalizăm un eveniment de importanţă cosmică: prin voi conştiinţa se trezeşte din visul ei de identificare cu forma şi se retrage din formă.
Acest lucru prevesteşte — dar, de fapt, participă — la un eveniment aflat probabil în viitorul îndepărtat din punctul de vedere al timpului cronologic. Evenimentul se numeşte sfârşitul lumii.

Hristos: realitatea prezenţei divine din tine
 

Hristos nu este dogma, nici religie. Mintea oamenilor inconstienti a construit in jurul Fiintei lui Iisus, toate sistemele religioase, conceptele, iluzia si deformarea adevarului.

Nu va atasati de niciun cuvânt. Puteti înlocui cuvântul „Hristos" cu prezenta, daca acesta este mai semnificativ pentru voi. Hristos a fost esenta voastra divina sau Sinele, cum este numit uneori. Singura diferenta între Hristos si prezenta este ca primul cuvânt se refera la divinitatea care exista în voi indiferent daca sunteti constienti de ea sau nu, în timp ce prezenta înseamna divinitatea sau esenta divina trezita.
Multe neîntelegeri si credinte false legate de Hristos se vor lamuri daca veti realiza ca nu exista trecut si viitor în Hristos. A spune ca Hristos a fost sau va fi este o contradictie în termeni. Iisus a existat. El a fost omul care a trait acum 2.000 de ani si a realizat prezenta divina, adevarata sa natura. Si astfel a spus: „Înainte de Abraham sunt eu". El nu a spus: „Am existat si înainte de nasterea lui Abraham". Acest lucru ar fi însemnat ca el se mai afla înca în dimensiunea timpului si a identitatii ca forma. Cuvintele sunt eu folosite într-o afirmatie care începe cu trecutul indica o transformare radicala, o discontinuitate în dimensiunea temporala. Este o afirmatie de o mare profunzime. Iisus a încercat sa exprime direct, nu prin gândire discursiva, întelesul prezentei, al realizarii de sine. El depasise dimensiunea constiintei guvernate de timp si intrase în lumea atemporalitatii. Dimensiunea eternitatii patrunsese în aceasta lume. Desigur, eternitatea nu înseamna un timp nesfârsit, ci absenta timpului. Astfel, omul Iisus a devenit Hristos, un vehicul al constiintei pure. Cum se defineste pe sine Dumnezeu în Biblie? A spus cumva Dumnezeu: „Eu am fost dintotdeauna si voi exista întotdeauna"? Sigur ca nu. Acest lucru ar fi conferit realitate trecutului si viitorului. Dumnezeu a spus: „EU SUNT CEL CE SUNT". Aici nu exista timp, doar prezenta.
„A doua venire" a lui Hristos este o transformare a constiintei umane, o trecere de la timp la prezenta, de la gândire la constiinta pura, si nu venirea unui barbat sau a unei femei. Daca „Hristos" s-ar reîntoarce mâine sub o forma exterioara, ce altceva ar putea el sau ea sa ne spuna decât: „Eu sunt Adevarul. Eu sunt prezenta divina. Eu sunt viata eterna. Eu ma aflu în tine. Eu sunt aici. Eu sunt Acum".


Nu îl personalizati niciodata pe Hristos. Nu faceti din Hristos o identitate formala. Avatarurile, mamele divine, maestrii iluminati, cei foarte putini care sunt autentici nu sunt speciali ca persoane. Ei si-au dizolvat personalitatile. Fara un sine fals pe care sa-l mentina, sa-l apere si sa-l hraneasca, ei sunt mai simpli, mai comuni decât o femeie sau un barbat obisnuiti. Orice persoana cu un sine fals puternic i-ar considera nesemnificativi sau, mai probabil, i-ar trece complet cu vederea.
Daca va simtiti atrasi de un maestru spiritual este pentru ca în voi exista deja suficienta prezenta pentru a recunoaste prezenta în altul. Au fost multi oameni care nu i-au recunoscut pe Iisus sau pe Buddha, asa cum exista si au existat mereu oameni care se simt atrasi de maestri falsi. Sinele fals al cuiva se simte atras de un sine fals mai cuprinzator. Intunericul nu poate recunoaste lumina. Numai lumina poate recunoaste lumina. Asa ca, sa nu credeti ca lumina se afla în afara voastra, sau ca ea nu poate veni decât sub o anumita forma. Oamenii inconstienti de lumina existenta in ei insisi, sunt cei ce cauta lumina in afara lor, in biserici si concepte religioase.

Daca numai maestrul vostru este personificarea lui Dumnezeu, atunci cine sunteti voi? Orice forma de exclusivism este identificarea cu forma, iar identificarea cu forma înseamna sine fals, indiferent cât de bine ascuns este el.
Folositi prezenta maestrului pentru a va reflecta propria identitate, dincolo de nume si de forma, pentru a va întoarce la voi si a deveni mai prezenti voi însiva. Tot ceea ce a fost Iisus, sunteti si voi insiva. Inconstienta umana a distorsionat ceea ce a exprimat Iisus. Voi insiva trebuie sa fiti Iisus. Veti realiza curând ca nu exista „al meu" sau „al tau" în prezenta. Prezenta este unificare.
Munca în grup poate fi utila pentru intensificarea luminii prezentei. Un grup de oameni reunit într-o stare de prezenta genereaza un câmp colectiv de energie de o mare intensitate. Aceasta nu numai ca sporeste gradul de prezenta al fiecarui membru, dar ajuta si la eliberarea constiintei umane colective din starea ei actuala de sclava a mintii. Ceea ce va face starea de prezenta din ce în ce mai accesibila indivizilor. Totusi, daca nici macar unul dintre membrii grupului nu este ferm înradacinat în starea de prezenta pentru a putea mentine frecventa înalta a energiei acestei stari, sinele fals poate sa se reafirme usor si sa saboteze eforturile grupului. Desi exercitiul în grup este de nepretuit, nu este suficient si nu trebuie sa va bazati doar pe el. Asa cum nu trebuie sa va bazati pe un profesor sau pe un maestru, cu exceptia perioadei de tranzitie, când deprindeti semnificatia si practica prezentei.

Dezvoltare spirituala 5
 

Legătura cu nemanifestul;

Care este relaţia dintre prezenţă şi corpul interior?
Prezenţa este conştiinţă pură — conştiinţă care a fost retrasă din minte, din lumea formei. Corpul interior este legătura ta cu Nemanifestul, iar în cele mai profunde aspecte ale sale chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsă conştiinţa, aşa cum lumina se revarsă de la Soare.
Conştiinţa corpului interior este amintirea conştientizată a originii sale şi întoarcerea la Sursă.

Nemanifestul este acelaşi lucru cu Viaţa?
Da. Cuvântul Nemanifest încearcă, printr-o definire negativă, să exprime Ceea ce nu poate fi spus, gândit sau imaginat. Indică ceea ce este spunând ceea ce nu este. Fiinţa, pe de altă parte, este un termen pozitiv. Nu vă ataşaţi de niciunul dintre aceste cuvinte şi nu începeţi să credeţi în ele. Şi ele nu sunt mai mult decât simple indicatoare.

Daca prezenţa este conştiinţa retrasă din minte, cine operează această retragere?
Tu faci asta. Dar pentru că în esenţă esti conştiinţă, am putea la fel de bine să spunem că este o trezire a conştiinţei din visul formei. Asta nu înseamnă că propria ta formă va dispărea instantaneu într-o explozie de lumină. Poti continua să existi având forma ta prezentă şi fiind totuşi conştient de profunzimea fără formă şi fără moarte din tine.


Arta de a asculta;
Când asculţi o altă persoană, nu o asculta doar cu mintea, ascult-o cu tot corpul. Simţi câmpul energetic al corpului tau interior în timp ce o asculţi. Acest sentiment deviază atenţia de la gândire şi creează un spaţiu de calm, ce iti va permite să asculţi efectiv, fără intervenţia minţii. Ii acorzi celui din faţa ta un spaţiu — în care să existe. Este cel mai preţios dar pe care i-l poţi face. Majoritatea oamenilor nu ştiu să asculte pentru că cea mai mare parte a atenţiei lor este absorbită de gândire. Sunt mai atenţi la gândurile lor decât la ceea ce spune celălalt şi nu sunt deloc atenţi la ceea ce contează într-adevăr: Fiinţa celeilalte persoane, Fiinţă aflată în spatele cuvintelor şi al gândurilor. Desigur, nu poţi sa simţi Fiinţa altei persoane decât prin intermediul propriei Fiinţe. Acesta este începutul realizării unificării, care este iubirea. La cel mai profund nivel al Fiinţei esti una cu tot ceea ce există.
Cele mai multe relaţii umane presupun în principal minţi aflate în interacţiune, nu fiinţe umane ce comunică unele cu altele, fiinţe aflate în comuniune. Nicio relaţie nu poate înflori în acest fel. Ca un exemplu, in tot acest forum de asa zisi "credinciosi", se afla minti aflate in interactiune una cu cealalta, tot felul de personalitati distincte aflate in disputa. Daca ai cat de cat constiinta treaza si te uiti in jur, vei avea ocazia sa observi o sumedenie de personalitati, in lipsa fiintelor umane.
Acesta este motivul pentru care există atât de multe relaţii conflictuale. Când mintea vă conduce viaţa, conflictul, luptele şi problemele sunt inevitabile. Legătura cu corpul interior creează un spaţiu gol unde mintea nu există şi în care o relaţie poate înflori.

Adevarata Credinta este Ortodoxia
 

Despre credinta ortodoxa.Credinta ortodoxa isi are originea de circa 2000 de ani.Ea a fost intemeiata de Mantuitorul si propovaduita de Sfinti Apostoli.Citez Mantuitorul a spus ,,Voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor birui pe dansa"(Matei16-18) .Sfinti apostoli au vestit evanghelia si au intemeiat Biserica Lui Hristos pe pamanturile diferitor tari.Sf Ap Andrei a fost unu din cei 12 apostoli,venind pe meleagurile noastre pe timpul dacilor si a romanilor in Scitia Mare si Scitia Mica....adica Ucraina de azi si Dobrogea,intemeind credinta ortodoxa.Acesta a lasat si urmasi in tara nostra care sa aiba grija de intarirea tari in credinta,a hirotonit episcopi ,preoti......Iata ca noi am ascultat de el si ne-am increstinat primindu-l pe Hristos ,,Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine(Luca 10, 16).Deci prin urmare Hristos ne-a increstinat.Sf ap Iacob ruda Domnului i-a intemeiat pe crestini ortodocsi din Jerusalim.Sf ap Vartolomeu si Sf ap Tadeu i-a intemeiat pe crestini ortodocsi armeni.Sf Ap Pavel i-a intemeiat pe greci ortodocsi.Sf ap Toma i-a intemeiat pe crestini ortodocsi din India.Plina este acum lumea de tot felul de asa zisi crestini :crestini:penticostali,baptisti,iehovisti(antihris ti....deoarece ei nu cred in Dumnezeirea Mantuitorului).Eu ia-si intreba aceste secte care nenorocesc oameni de la adevar......si ma ierta-ti pt cuvinte mai arate dar este grav,Daca Sfinti apostoli au fost trimisi sa increstineze lumea de Hristos Dumnezeu(Ioan 1-5;1Ioan 5-20)crestini pe care i-au increstitnat cu timpul sau numit crestini ortodocsi=dreptcredincios;ca sa se faca diferenta intre adevarata credinta ortodoxia intemeiata de sfinti apostoli si cei lalti asa zisi crestini pe care nu au dreptul dea propovadui,deoarece nu au fost intemeiati de apostoli iar daca nu au fost intemeia-ti de apostoli nu au nici Darul Sfantului Duh iar daca spun ca sunt intemeiati atunci neadevar graiesc deoarece apostoli si ucenici sai(sfinti parinti,urmasi acestora)au lasat niste predani invataturi numita Sfanta Traditie dupa cum ne marturiseste Iustin Filosoful si Ignatie al Antitohiei (107 de la Hristos),Policarp al Smirnei,Sf Irineu(202 de la Hristos)Sf Ciprian si alti care afirma;cum invatau pe credinciosi sa fuga de invataturile eretice si a tie cu tarie Traditia apostolilor.Sectanti nu au nici un drept de a respinge traditia,deorece daca dreptilor din Vechiul Testament li se pastreaza memoria.Cu atat mai mult in Noul Testament pe care Hristos i-a rascumparat cu scump sangele Sau,si ei si-au varsat sangele lor pt dreapta dredinta .Mantuitorul i-a trimis pe ei (Matei 28-19)Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.Spune Sfantul Ap Iacob 5,19-20 Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva . Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate. Adevarul este Hristos precum a zis (Ioan 14-6) Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.Sfinti apostoli ne-au vestit adevarul adica pe Hristos.Capul Biserici este Hristos cu scump sangele Sau (Colos 1, 16-18) Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.Biserica Lui Hristos este una.Biserica Lui Hristos este stalp neclintit si intarirea adevarului precum spune in Sfanta Scriptura (1Tim3-15) Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.Insusi Hristos s-a dat pentru Biserica dupa cum ne marturiseste Sf ap Pavel care zice (Efeseni 1,22-23) Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.Dupa cuvintele Sfantului ap Pavel insu-si Hristos este Biserica prin scump sangele Lui.Frati mei trebuie sa iubiti Sfanta Biserica precum si Hristos a iubit-o (Efeseni 5,25-26-27)Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.Biserica Lui Hristos este una sfanta soborniceasca si apostoleasca (1Corinteni 3-11) Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.Cine nu vine la Biserica nu se va mantui ci pacatos ramane deoarece nu a venit la pastor ca sa-l treaca si pe el prin usa,adica sa i se dea si lui scumpul sange a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.(Ioan 10,1-9) Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.Biserica Lui Hristos este sorborniceasca fiind compusa din mai multe popoare.In Europa pe partea rasaritului predomina Biserica ortodoxa adevarata Biserica a Lui Hristos (Matei 8-11)Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.A-ti auzit ce spune Mantuitorul primi ortodocsi de la rasarit apoi catolici de la apus.Biserica Lui Hristos este Apostolica ,fiindca este intemeiata pe temelia apostolilor ,avand pe Hristos,piatra cea din capul unghiului(Efeseni 2, 20-22) Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. (Coloseni 1-18) Şi El este capul trupului Biserici.Pentru cei care nu sunt in Biserica Ortodoxa,dupa demontratia pe care v-am facut-o referitor ca Dumnezeu-Cuvantul este capul Bisericii si insusi Biserica prin scump sangele Sau.Toti cei ce se departeaza de Biserica,chiar daca predica evanghelia tot pierduti sunt Mantuitorul a zis:Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte(Matei 12,30).Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.(Matei18,17).Sectanti spun ca Dumnezeu nu poate locui in biserica facuta de maini omenesti deoarece omul este pacatos.Intrebam pe sectari!casa lor de rugaciune unde se aduna ei ,e facuta de ingeri?Si mai ales acolo unde se savarsesc toate pacatele omenesti cum poate locui Dumnezeu?Biserica Lui Hristos este Sfanta chiar daca in sanul ei exista pacatosi (2Timotei2,20) Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.(Matei 13,47-50) Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti.Mai inainte de Marea Schisma era o singura biserica ,Biserica ortodoxa precum spune Sfantul Ap Pavel (Efeseni 4,5-6) Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.Amin!

Toata demonstratia ta este anihilata de adevar, iar adevarul va iesi singur la lumina.

[quote]: Citez Mantuitorul a spus ,,Voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor birui pe dansa"(Matei16-18) [quote]

Iisus face referire la biserica ce trebuie zidita in interiorul fiecaruia. Oamenii au zidit biserici in exteriorul lor, si au ramas putrezi in interior. Dar din cauza inconstientei din oameni, Iisus le vorbea in parabole, iar oamenii l-au cautat pe Iisus in biserici, icoane, cladiri si institutii religioase, cand de fapt Iisus era mult mai aproape: in interiorul lor.



PS: daca esti atent la majoritatea religiosilor, nu ai sa vezi niciunul spunand despre propriul sau interior, Fiinta sa, ci ai sa il observi vorbind doar despre trecutul altor oameni, carti, in care el cauta sa se regaseasca pe sine. de aceea interiorul dogmaticilor ramane gol.

Relatia dintre barbat si femeie;
 

Intrebare: Este adevarat ca adevarata iluminare nu este posibila decat prin iubirea adusa de relatia dintre un barbat si o femeie? Acesta fiind lucrul care ne face din nou completi?

Nu este adevarat. Nu vi s-a intamplat asta niciodata iar gandul ca vi se va intampla este o iluzie. Cu alte cuvinte, asteptati un eveniment viitor care sa vina sa va salveze. Nu este aceasta eroarea fundamentala despre care am tot vorbit? Este aceeasi eroare fundamentala ca si a celor ce se identifica cu sistemele religioase, a tuturor religiilor ce isi asteapta "mantuirea" in viitor. Mantuirea nu se afla in alt timp sau spatiu. Ea este AICI si ACUM. Prezentul este Adevarul iar cel care se teme de prezent este falsul, minciuna.

Ce inseamna aceasta afirmatie: "Mantuirea este aici si acum?" Ce inseamna mantuire?Majoritatea oamenilor alearga dupa placerile fizice sau diferite forme de gratificatie psihologica deoarece cred ca aceste lucruri ii vor face fericiti sau ii vor elibera de un sentiment de frica sau de lipsa, gol. Fericirea poate fi perceputa ca un sentiment de traire mai intensa, atinsa prin intermediul placerii fizice, sau ca un sentiment mai sigur si mai complet al sinelui, atins printr-o forma sau alta de gratificatie psihologica. Aceasta este cautarea "mantuirii" ce provine dintr-un sentiment de insatisfactie sau de lipsa, mantuirea, inconstient cautata de cei religiosi. Invariabil, orice satisfactie pe care o va obtine o astfel de persoana este de scurta durata, asa ca starea de satisfactie sau de implinire este de obicei proiectata din nou intr-un punct imaginar, DEPARTE de aici si acum.

"Cand voi obtine X sau ma voi elibera de Y - atunci imi va fi bine." Acesta este cadrul mental inconstient ce creeaza iluzia mantuirii in viitor, asteptata de crestini, catolici, musulmani si toate celelalte concepte dogmatice.
Adevarata mantuire este implinirea, pacea, viata in toata plenitudinea ei. Inseamna sa fii tu insuti, sa simti in interior acea stare de bine pentru care nu exista o stare opusa, bucuria de a trai care nu depinde de nimic altceva decat de ea insasi. Vibratia Fiintei este adevarata iubire de Dumnezeu. Daca vrei sa iti testezi propria iubire fata de Dumnezeu, trebuie sa te intrebi mereu: "Cat de mult vibreaza Fiinta in mine, adica Viata, si cata bucurie exista in adancul meu profund, fata de momentul prezent in care are loc viata mea. Dumnezeu nu este altceva decat Viata din tine.

Aceasta stare este resimtita nu ca o experienta trecatoare, ci ca o prezenta constanta. Intr-un limbaj teist, aceasta inseamna "sa-l cunosti pe Dumnezeu" - nu ca pe un lucru exterior, ci ca pe esenta proprie cea mai profunda a ta. Adevarata mantuire este sa ne cunoastem pe noi insine ca parti inseparabile ale Vietii Unificate din afara timpului si a formei, Viata din care vine tot ceea ce exista. Adevarata mantuire este o stare de eliberare - eliberare de frica, de suferinta, de acea stare perceputa ca o lipsa sau o insuficienta si, din acest motiv, de orice dorinta, nevoie, pofta sau atasament. Este eliberarea de gandirea compulsiva, de negativism si, mai presus de toate, de trecut si de viitor ca nevoie psihologica. Mintea va spune ca nu puteti ajunge acolo. Ca ar trebui sa se intample un anume lucru sau ca ar trebui sa deveniti asa si pe dincolo inainte de a fi liber si implinit. Va spune, de fapt, ca aveti nevoie de timp - ca este nevoie sa gasiti, sa rezolvati, sa faceti, sa realizati, sa dobanditi, sa deveniti sau sa intelegeti un anumit lucru inainte de a va putea elibera sau de a fi implinit. Voi priviti timpul ca pe un mijloc de a atinge mantuirea, cand de fapt este cel mai mare obstacol in calea ei. Credeti ca nu puteti ajunge acolo din pozitia in care va aflati in acest moment pentru ca inca nu sunteti completi sau suficienti de buni, dar adevarul este ca aici si acum este singurul punct din care puteti ajunge "acolo".
"Ajungeti" acolo realizand ca sunteti deja acolo. Il descoperiti pe Dumnezeu in momentul in care realizati ca nu aveti nevoie sa-L cautati. Nu puteti sa va mantuiti in viitor. Fie o faceti acum, fie nu o mai faceti deloc.

Relatii de iubire/ura;
Pana in momentul in care aveti acces - si numai daca reusiti aceasta - la frecventa constientizata a prezentei, toate relatiile, mai ales cele intime, sunt profund viciate si, in ultima instanta, disfunctionale. Ele pot parea perfecte pentru un timp, ca atunci cand sunteti "indragostiti", dar invariabil aceasta perfectiune aparenta este distrusa prin aparitia tot mai frecventa a certurilor, a conflictelor, a nemultumirilor si a violentelor emotionale sau chiar fizice. Se pare ca majoritatea relatiilor de iubire devin in scurt timp relatii de iubire/ura. Acest lucru este considerat normal. In aceste conditii, relatia va oscila un timp, cateva luni sau cativa ani, intre polaritatea "iubirii" si cea a urii si va va da in egala masura placere si suferinta. Deseori cuplurile devin dependente de aceste cicluri. Drama lor ii face sa se simta vii. Atunci cand echilibrul dintre polaritatea pozitiva si cea negativa este pierdut, iar ciclurile negative, distructive apar cu o frecventa si o intensitate din ce in ce mai mare - situatie la care se ajunge intotdeauna mai devreme sau mai tarziu - nu mai dureaza mult si relatia se destrama complet.

Puteti avea impresia ca eliminarea ciclurilor negative sau distructive ar face ca totul sa fie bine si relatia ar inflori minunat -dar, din nefericire, acest lucru nu este posibil. Polaritatile sunt interdependente. Una nu poate exista fara cealalta. Latura pozitiva contine deja in ea latura negativa, care nu s-a manifestat inca. Ambele sunt, de fapt, aspecte diferite ale aceleiasi disfunctii. Ma refer la ceea ce se numeste, in general, relatie romantica - nu la iubirea adevarata, care nu are opus, pentru ca se naste din afara mintii. Iubirea ca stare continua este totusi foarte rara - la fel de rara ca si fiintele umane constiente. Sunt totusi posibile momente scurte si fugare de iubire ori de cate ori apare o pauza in fluxul gandirii.

Latura pozitiva, care este tot o iluzie, intr-o relatie, consta in aceea ca sunteti "indragostit" de partenerul vostru. La inceput aceasta stare va va produce o profunda satisfactie. Va simtiti "extrem de viu." Existenta proprie a capatat dintr-o data sens, pentru ca cineva "are nevoie de voi", va doreste si va face sa va simtiti o persoana deosebita, iar voi faceti acelasi lucru pentru ea sau el. Impreuna, va simtiti completi. Sentimentul poate deveni atat de intens, incat restul lumii sa devina complet nesemnificativ.
Totusi, aceasta intensitate este insotita de o senzatie de nevoie si de dependenta. Deveniti dependenti de celalalt. El sau ea are asupra voastra efectul unui drog. Va simtiti foarte bine cand drogul este disponibil, dar simpla ipoteza sau gandul ca el sau ea ar putea sa nu mai fie acolo pentru voi poate provoca o profunda suferinta - teama de pierdere. Se nasc astfel in voi, incercarea de a manipula prin santaj emotional, culpabilizare, acuzatii. Daca cealalta persoana va paraseste, acest lucru da nastere celei mai intense ostilitati sau celei mai profunde dureri si disperari. Intr-o secunda, afectiunea se poate transforma intr-un atac crunt sau o suferinta teribila. Ce mai este iubirea acum? Poate iubirea sa se transforme in opusul ei intr-o secunda? A fost oare iubire sau o pofta si un atasament prin dependenta?

Fiecare dependenta apare dintr-un refuz inconstient de a accepta durerea si de a o lasa in urma. Fiecare dependenta incepe cu durerea si se sfarseste in durere. Indiferent de substanta de care sunteti dependent - alcool, mancare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoana (sot/sotie, parinti/copii etc)- , va folositi de un lucru sau de o persoana pentru a va ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care in relatiile intime, dupa ce euforia initiala a trecut, apare atat de multa nefericire si durere. Nu relatiile provoaca durerea si nefericirea. Ele scot la lumina ceea ce se afla deja in voi. Oricare dependenta ajunge intr-un punct in care nu mai produce rezultatul dorit si atunci simtiti durerea mai puternic ca oricand.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii incearca mereu sa scape de momentul prezent si cauta un fel de mantuire in viitor. Acesta este motivul pentru care religiosii isi viseaza mantuirea in viitor - ascunzandu-si propria durere de momentul prezent. Primul lucru pe care l-ar putea intalni daca s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie si de acest lucru se tem ei. Daca ar sti macar cat de usor este ca in Clipa de acum sa obtina puterea care dizolva trecutul si durerea sa, realitatea care dizolva iluzia! Daca ar sti cat de aproape sunt de propria lor realitate, cat de aproape se afla de Dumnezeu!
Nici evitarea relatiilor cu scopul de a incerca sa se evite durerea nu este o solutie. Durerea este oricum prezenta. Exista o mai mare probabilitate ca trei relatii esuate in tot atatia ani sa va forteze sa va treziti decat trei ani traiti pe o insula pustie sau inchis in camera. Daca ati putea aduce o prezenta intensa in singuratatea voastra, acest lucru v-ar ajuta.

Iubirea - 1;
 

Iubirea este o stare a Fiintei. Iubirea voastra nu se afla in exterior, ci adanc in voi. Nu o puteti pierde niciodata si nici ea nu va poate parasi. Nu este dependenta de un alt corp, de o forma exterioara. Este linistea prezentei voastre, va puteti simti realitatea atemporala si lipsita de forma sub forma vietii nemanifeste care va anima forma fizica. Atunci puteti simti aceeasi viata in profunzimea fiecarui om si a fiecarei fiinte. Priviti dincolo de valul formei si al separarii. Aceasta este realizarea unitatii. Aceasta este iubirea.
Ce este Dumnezeu? Viata eterna din spatele tuturor formelor de viata. Ce este iubirea? Simtirea prezentei acestei Vieti adanc in strafundurile voastre si ale tuturor fiintelor. Identificarea cu ea. De aceea, orice iubire este iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea nu este selectiva, asa cum nici lumina soarelui nu este selectiva. Ea nu face o persoana sa fie speciala. Nu este exclusivista. Exclusivismul nu este iubirea lui Dumnezeu, ci "iubirea" sinelui fals. Religia este o forma de exclusivism fata de iubirea lui Dumnezeu. Legatura care va uneste cu persoana de langa voi, este aceeasi legatura care va uneste cu toate persoanele, cu o pasare, cu un copac, cu o floare. Mintea este cea care va separa de ceilalti, constituindu-va a fi niste personalitati distincte, care pot doar sa vorbeasca despre Dumnezeu dar nu il pot simti cu adevarat. Dumnezeu este Fiinta ingropata sub mintea voastra. Daca Fiinta incepe sa se dezvaluie in om, se dezvaluie astfel iubirea autentica, realizarea unitatii. Aceasta inseamna prezenta aici si acum. De indata ce mintea si identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteti voi insiva, ci va identificati cu imaginea voastra mentala si incepeti sa jucati din nou jocuri si roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals. Sunteti din nou o minte umana, care pretinde ca este o fiinta umana, interactionand cu o alta minte, jucand drama numita "iubire". Mintea (sinele fals) este efemer si oricum se va prabusi, odata cu moartea. Atunci ce va mai ramane din voi? Ce ramane din personalitatea voastra? Unde e viata voastra eterna daca nu ati realizat-o (devenind constienti) aici si acum?

Desi sunt posibile scurte momente de iubire autentica, iubirea nu poate inflori daca nu v-ati eliberat pentru totdeauna de identificarea cu mintea si prezenta voastra nu este suficient de intensa pentru a dizolva corpul-durere. Corpul-durere nu mai poate atunci sa puna stapanire pe voi si sa distruga iubirea.

Folositi relatiile ca forma de practica spirituala!
Pe măsură ce identificarea cu sinele fals ca mod al conştiinţei şi toate structurile sociale, politice şi economice se apropie din ce în ce mai mult de faza finală a colapsului, relaţiile dintre bărbaţi şi femei reflectă din ce în ce mai mult starea profundă de criză în care se află acum umanitatea. Pe măsură ce oamenii se identifică din ce în ce mai profund cu mintea lor, majoritatea relaţiilor nu îşi mai au rădăcinile în Fiinţă şi astfel se transformă în surse de durere, fiind dominate de probleme şi conflicte.

Milioane de oameni trăiesc singuri sau îşi cresc singuri copiii, incapabili să stabilească o relaţie intimă sau nedorind să repete drama nebunească din relaţiile trecute. Alţii trec de la o relaţie la alta, de la un ciclu de plăcere-durere la altul, în căutarea zadarnică a satisfacţiei prin uniunea cu polaritatea energetică opusă. Iar alţii preferă compromisul şi continuă să rămână împreună, perpetuând o relaţie în care domină negativismul, de dragul copiilor, al siguranţei, al obişnuinţei, de teamă să nu rămână singuri sau în virtutea unui alt gen de aranjament de pe urma căruia „beneficiază” şi unul şi celălalt sau chiar în virtutea dependenţei inconştiente de descărcarea energetică a dramelor emoţionale şi a suferinţei.

Totuşi, fiecare criză reprezintă nu numai un pericol, ci şi o oportunitate. Dacă relaţiile energizează şi amplifică tiparele mentale ale sinelui fals şi activează corpul-durere, de ce să nu acceptăm acest fapt, în loc să încercăm să scăpăm de el? De ce să nu cooperăm cu el, în loc să evităm relaţiile sau să continuăm să urmărim fantoma partenerului ideal ca răspuns la problemele noastre sau ca un mod de a ne simţi împliniţi? Ocazia ascunsă în fiecare criză nu se manifestă până când nu sunt recunoscute şi acceptate complet toate datele unei situaţii. Atâta timp cât continuaţi să le negaţi, atâta timp cât încercaţi să scăpaţi de ele sau vă doriţi ca lucrurile să fi fost altfel, fereastra oportunităţii nu se deschide şi rămâneţi prins în capcana situaţiei respective, care va rămâne neschimbată sau va continua să se înrăutăţească şi mai mult.

Recunoscând şi acceptând faptele, dobândim şi un anumit grad de eliberare în raport cu ele. De exemplu, când ştiţi că există o lipsă de armonie şi conservaţi această observaţie, prin faptul că acum ştiţi acest lucru, a apărut un nou factor, iar starea lipsei de armonie nu poate rămâne neschimbată. Când ştiţi că nu există pace într-o relaţie, conştiinţa acestui lucru creează un spaţiu de linişte, ce înconjoară lipsa de pace într-o îmbrăţişare afectuoasă şi iubitoare şi astfel transformă lipsa de pace în pace. Cât despre transformarea interioară, nu puteti face nimic în privinţa ei. Nu vă puteţi transforma şi nu-l puteţi transforma nici pe partener într-o persoană diferită. Tot ce puteţi face este să creaţi un spaţiu în care să se producă transformarea, în care să pătrundă iubirea şi graţia divină.

Aşa că, de câte ori o relaţie nu funcţionează, ori de câte ori o relaţie scoate la iveală „nebunia” voastra şi a partenerului vostru, bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină. Este o ocazie de a vă mântui. În fiecare moment, păstraţi observaţiile pe care le-aţi făcut, mai ales pe acelea care se referă la starea voastra interioară. Indiferent dacă este vorba despre gelozie, apărare, nevoia de a te certa, de a avea dreptate, un copil interior care cere iubire şi atenţie sau o durere emoţională de orice fel — indiferent despre ce este vorba, recunoaşteţi realitatea momentului şi păstraţi ceea ce aţi conştientizat. Atunci relaţia va deveni pentru voi o practică spirituală. Dacă observaţi la partenerul vostru un comportament inconştient, păstraţi ceea ce aţi conştientizat în îmbrăţişarea iubitoare a cunoaşterii şi nu reacţionaţi. Inconştienţa şi cunoaşterea nu pot coexista mult timp — chiar dacă această cunoaştere se referă numai la celălalt şi nu la persoana care acţionează inconştient. Forma de energie care se află în spatele ostilităţii şi atacului găseşte prezenţa iubirii absolut intolerabilă. Dacă reacţionaţi în vreun fel la inconştienţa partenerului, deveniţi inconştienti. Dar, dacă vă amintiţi să vă cunoaşteţi reacţia, nimic nu este pierdut.

Umanitatea este supusă unei presiuni teribile de a evolua, pentru că aceasta este singura ei şansă de supravieţuire ca rasă. Acest lucru va afecta fiecare aspect al vieţii voastre şi mai ales relaţiile intime. Niciodată până acum relaţiile umane nu au fost atât de problematice şi de pline de conflicte ca în prezent. Aşa cum aţi observat, poate, ele nu există pentru a vă face să vă simţiţi fericiti sau împliniti. În cazul în care continuaţi să urmăriţi scopul mântuirii prin intermediul unei relaţii, veţi suferi nenumărate deziluzii. Dar dacă acceptaţi faptul că relaţia există pentru a vă face conştienti, şi nu fericiti, atunci tocmai acest lucru vă va oferi mântuirea şi vă veţi alinia conştiinţei superioare care doreşte să ia naştere în această lume. Cei care continuă să se agate de vechile lor tipare vor avea parte de o durere, violenţă, confuzie şi nebunie din ce în ce mai mari.

De câte persoane este nevoie pentru a vă transforma viaţa într-un exerciţiu spiritual? Nu contează dacă partenerul nu vrea să coopereze. Sănătatea mentală — conştiinţa — poate să apară în această lume prin voi. Nu este nevoie să aşteptaţi ca lumea să devină mai puţin nebună sau ca o persoană să devină conştientă pentru a vă dezvolta spiritual. S-ar putea să dureze o veşnicie. Nu vă acuzaţi unul pe altul de inconştienţă, în momentul în care începeţi să vă certaţi, v-aţi identificat cu o poziţie mentală şi apăraţi nu numai această poziţie, dar şi sentimentul vostru de sine. Sinele fals a preluat comanda. Aţi devenit inconştienti. Uneori, poate fi bine să subliniem anumite aspecte ale comportamentului partenerului. Dacă sunteţi foarte vigilent, foarte prezent, puteţi face acest lucru fără implicarea sinelui fals — fără să învinovăţiţi, să acuzaţi sau să încercaţi să-i dovediţi celuilalt că greşeşte.

Iubirea -2;
 

Când partenerul are un comportament inconştient, abandonaţi orice critică. Critica înseamnă fie confundarea comportamentului inconştient al unei persoane cu persoana respectivă, fie proiectarea propriei inconştiente asupra altuia şi confundarea ei cu acea persoană. Abandonarea criticilor nu înseamnă că nu recunoaşteţi disfuncţia şi inconştienţa atunci când o vedeţi. Înseamnă să „fiţi cel care ştie” în loc să „fiţi reacţia” şi judecătorul. Atunci fie veţi fi complet liberi de orice reacţie, fie veţi reacţiona rămânând conştienti, păstrându-vă spaţiul interior în care reacţia este observată şi în care i se permite să existe. În loc să vă luptaţi cu întunericul, aduceţi lumina. În loc să reacţionaţi la o iluzie, priviţi iluzia şi în acelaşi timp vedeţi dincolo de ea. Când sunteţi conştienti creaţi un spaţiu de prezenţă iubitoare, care le permite lucrurilor şi oamenilor să existe aşa cum sunt. Nu există catalizator mai mare pentru transformare. Dacă exersaţi această atitudine, partenerul nu va putea rămâne alături de voi continuând să fie inconştient.

Dacă amândoi sunteţi de acord ca relaţia să devină un exerciţiu spiritual, atunci cu atât mai bine. Vă puteţi exprima sentimentele, gândurile şi reacţiile unul faţă de altul chiar în momentul în care apar, pentru a nu crea un gol temporal, în care o emoţie sau o durere neexprimată sau nerecunoscută să se poată deteriora şi amplifica. Învăţaţi să exprimaţi ceea ce simţiţi fără să învinovăţiţi. Învăţaţi să vă ascultaţi partenerul în mod deschis, nedefensiv. Acordaţi-i spaţiu pentru a se putea exprima. Fiţi prezent. Acuzarea, apărarea, atacul — toate aceste tipare care sunt făcute să întărească sau să protejeze sinele fals ori să satisfacă nevoile acestuia vor deveni inutile. Să acorzi spaţiu altora — şi ţie însuţi — este un lucru vital. Iubirea nu poate înflori fără el. Când aţi eliminat cei doi factori care distrug relaţiile: adică atunci când corpul-durere s-a transformat, iar voi nu vă mai identificaţi cu mintea şi cu poziţiile mentale şi partenerul vostru a făcut la fel, veţi trăi fericirea unei relaţii care înfloreşte. În loc să vă reflectaţi unul altuia durerea şi inconştienţa, în loc să vă satisfaceţi nevoile mutuale şi dependente ale sinelui fals, vă veţi reflecta unul altuia iubirea pe care o simţiţi adânc în interior, iubirea care vine odată cu conştientizarea faptului că sunteţi una cu tot ceea ce există. Aceasta este iubirea care nu are opus.

Dacă partenerul este încă identificat cu mintea şi corpul-durere, în vreme ce voi v-aţi eliberat deja, aceasta va fii o dificultate majoră — nu pentru voi, ci pentru partener. Nu este uşor să trăieşti cu o persoană iluminată sau, mai curând, este atât de uşor, încât sinele fals găseşte acest lucru extrem de ameninţător. Nu uitaţi că sinele fals are nevoie de probleme, conflicte şi „duşmani” pentru a-şi întări sentimentul de separare de care depinde identitatea sa. Mintea partenerului care nu s-a dezvoltat spiritual va fi profund frustrată, pentru că poziţiile sale fixe nu opun nicio rezistenţă, ceea ce înseamnă că vor deveni nesigure şi slabe, existând şi „pericolul” de a se prăbuşi cu totul şi de a duce la pierderea sinelui. Corpul-durere cere un feedback pe care nu îl primeşte. Nevoia de ceartă, de momente dramatice şi de conflict nu este satisfăcută.

Dar atenţie: unele persoane care sunt retrase, insensibile, cu care nu poţi comunica sau care sunt rupte de sentimentele lor pot fi convinse şi pot încerca să îi convingă şi pe alţii că sunt dezvoltate spiritual sau cel puţin că „nu este nimic în neregulă” cu ele şi că tot răul vine de la partener. Bărbaţii tind să facă acest lucru mai des decât femeile. Îşi pot privi perechea ca fiind iraţională sau emotivă. Dar, dacă vă puteţi simţi emoţiile, nu sunteţi departe de corpul interior radiant, aflat chiar în spatele lor. Dacă trăiţi preponderent la nivel mental, distanţa este mult mai mare şi trebuie să aduceţi conştiinţa în corpul emoţional înainte de a putea ajunge la corpul interior.

Dacă nu există o emanaţie de iubire şi bucurie, prezenţă completă şi deschidere către toate fiinţele, atunci nu v-aţi dezvoltat spiritual suficient de mult. Un alt indicator este felul în care o persoană se comportă în situaţii dificile, complicate sau atunci când lucrurile „merg prost”. Dacă „dezvoltarea voastra spirituală” este o autoamăgire mentală, atunci viaţa vă va pune curând în faţă un obstacol care va scoate la iveală inconştienţa voastra sub o formă oarecare — a fricii, furiei, a unei poziţii de apărare, a criticării, deprimării ş.a.m.d. Dacă aveţi o relaţie, multe probleme vor veni de la partener. De exemplu, o femeie poate fi pusă în dificultate de un partener indiferent sau apatic, cu care nu poate comunica şi care trăieşte aproape în întregime la nivel mental. Ea va fi afectată de incapacitatea lui de a o auzi, de a-i acorda atenţie şi spaţiu (libertatea de a fi ea însăşi), care se datorează lipsei lui de prezenţă.

Absenţa iubirii în relaţie, care de obicei este simţită mai acut de femeie decât de bărbat, va declanşa trezirea corpului-durere al femeii şi, prin intermediul lui, ea îşi va ataca partenerul — îl va învinovăţi, critica, îi va arăta că greşeşte ş.a.m.d. Lucru care, la rândul său, devine o dificultate pentru el. Pentru a se apăra de atacul corpului-durere al femeii, pe care îl consideră total nejustificat, el va deveni şi mai profund înrădăcinat în poziţiile sale mentale, pe măsură ce se justifică, se apără sau contraatacă şi mai mult. În final, acest lucru poate activa propriul său corp-durere. Când ambii parteneri au ajuns să fie astfel controlaţi, este atins un nivel de inconştienţă profundă, de violenţă emoţională, de atac şi contraatac sălbatic, care nu se va reduce până când ambele corpuri-durere nu şi-au făcut plinul cu energie, putând intra astfel în faza de somnolenţă. Până data viitoare.

Fiecare dificultate apărută aici este de fapt o şansă mascată de iluminare. În fiecare etapă de desfăşurare a procesului disfuncţional, este posibilă eliberarea de inconştient. De exemplu, ostilitatea femeii ar putea deveni pentru bărbat un semnal pentru a abandona nivelul de identificare cu mintea, pentru a se trezi în prezent — în loc să se identifice din ce în ce mai mult cu mintea, să devină din ce în ce mai conştient. În loc să „devină” corpul-durere, femeia ar putea deveni cunoscătorul care observă durerea emoţională în propria sa Fiinţă, accelerând astfel puterea Clipei de acum şi iniţiind transformarea durerii. Aceasta ar înlătura proiectarea compulsivă şi automată a durerii în exterior. Atunci ea ar putea să-şi comunice sentimentele partenerului. Desigur, nu există nicio garanţie că el ar asculta-o, dar astfel ar avea o mare şansă de a fi prezent şi de a sparge ciclul nesănătos de aplicare involuntară a tiparelor mentale inconştiente. Dacă femeia pierde această ocazie, bărbatul ar putea să-şi urmărească reacţia mental-emoţională faţă de durerea ei, defensivitatea care îl împiedică să reacţioneze. El ar putea atunci să privească trezirea propriului corp-durere şi astfel să-şi conştientizeze emoţiile. În acest mod, ar putea lua Fiinţă un spaţiu liber şi liniştit de conştiinţă pură — cunoscătorul, martorul tăcut, observatorul. Conştiinţa nu neagă durerea şi totuşi este cu mult deasupra ei. Ea îi permite durerii să existe şi totuşi o transformă în acelaşi timp. Ea acceptă totul şi transformă totul. Astfel, partenerei i-ar fi fost deschisă o uşă, prin care ea ar fi putut uşor să se alăture lui în acest spaţiu.

Dacă sunteţi în mod constant sau cel puţin predominant prezent în relaţia voastra, acest lucru va reprezenta cea mai mare dificultate pentru partener. El nu va fi capabil să vă tolereze prezenţa mult timp, atâta vreme cât rămâne inconştient. Dacă este pregătit, va intra pe uşa pe care aţi deschis-o pentru el şi vi se va alătura în această stare. Dacă nu este pregătit, vă veţi separa ca uleiul şi apa. Lumina este mult prea dureroasă pentru o persoană care doreşte să rămână în întuneric.

Desavarsirea spirituala;
 

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

Putem atrage numai circumstanţe pozitive în viaţă? Dacă atitudinea şi gândirea noastră sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente şi situaţii pozitive, nu-i aşa?

Nu. Ce este pozitiv şi ce este negativ? Aveţi o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmplă un lucru negativ, există o lecţie profundă ascunsă în acel eveniment, deşi în momentul respectiv poate că nu o sesizaţi. Chiar şi o boală scurtă sau un accident vă pot arăta ce este real şi ce nu este real în viaţa voastra, ce contează şi ce nu contează în ultimă instanţă.

Dintr-o perspectivă superioară, condiţiile sunt întotdeauna pozitive. Ca să fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Şi când trăiţi acceptând complet starea de fapt — singurul mod sănătos de a trăi — nu mai există „bine” şi „rău” în viaţa voastra. Există numai un bine superior — în care este inclus şi „răul”. Totuşi, din perspectiva minţii există bine-rău, plăcere-neplăcere, iubire-ură. De aceea, se spune în Cartea Genezei că Adam şi Eva nu au mai avut voie să rămână în „rai” după ce au „mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului”.

Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.

Desavarsirea spirituala 2;
 

2. Efemeritatea şi ciclurile vieţii

Totuşi, atâta timp cât vă aflaţi în dimensiunea fizică şi sunteţi legati de psihicul uman colectiv, durerea fizică — deşi rară — mai este încă posibilă. Ea nu trebuie confundată cu suferinţa, cu durerea mental-emoţională. Orice suferinţă este creată de sinele fals şi apare ca urmare a rezistenţei. De asemenea, atâta timp cât vă aflaţi în această dimensiune, mai sunteţi încă supusi naturii ei ciclice şi legii efemerităţii tuturor lucrurilor, dar nu mai percepeţi acest lucru ca „rău” — el există pur şi simplu.

Acceptând starea şi calitatea prezentă a tuturor lucrurilor, vi se dezvăluie o dimensiune mai profundă în spatele jocului contrariilor, ca o prezenţă durabilă, o linişte adâncă ce nu se schimbă, o bucurie fără nicio cauză, dincolo de bine şi de rău. Este bucuria Fiinţei, pacea lui Dumnezeu.
La nivelul formei, există naştere şi moarte, creaţie şi distrugere, creştere şi dispariţie a formelor aparent separate. Acest lucru se reflectă peste tot: în ciclul de viaţă al unei stele sau al unei planete, al unui corp fizic, al unui copac, al unei flori; în ridicarea şi prăbuşirea naţiunilor, a sistemelor politice, a religiilor, a civilizaţiilor; şi în inevitabilul ciclu câştig-pierdere din viaţa unei persoane.

Există cicluri ale succesului, când lucrurile se adună în jurul vostru şi prosperaţi, şi cicluri ale eşecului, când lucrurile se spulberă sau se dezintegrează şi trebuie să renunţaţi la ele pentru a lăsa să apară lucruri noi sau pentru a le permite transformărilor să se producă. Dacă vă agăţaţi de lucruri şi vă opuneţi în momentul respectiv înseamnă că refuzaţi să acceptaţi cursul vieţii şi veţi suferi.

Nu este adevărat că ciclul ascendent este bun şi cel descendent este rău, cu excepţia evaluărilor mentale. Creşterea este de obicei pozitivă, dar nimic nu poate creşte la infinit. Dacă această creştere, de orice fel, ar continua mereu, în final ar deveni monstruoasă şi distructivă. Distrugerea este necesară ca să poată avea loc o nouă creştere. Nu se poate una fără alta.
Ciclul descendent este absolut esenţial pentru realizarea spirituală. Trebuie să ai un eşec profund la un anumit nivel sau să trăieşti o pierdere sau o durere profundă ca să te simţi atras către dimensiunea spirituală. Sau poate că, la un moment dat, succesul însuşi a devenit gol şi lipsit de sens şi astfel s-a transformat în eşec. Eşecul se află ascuns în fiecare succes şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formei, toată lumea are „eşecuri” mai devreme sau mai târziu şi, desigur, fiecare realizare ajunge în ultimă instanţă un nimic. Toate formele sunt efemere.

Natura ciclică a universului este strâns legată de efemeritatea tuturor lucrurilor şi a situaţiilor.Atâta timp cât o stare este evaluată de mintea voastra ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie, o posesiune, "raiul" religiilor, un rol social, un loc sau corpul fizic, mintea se ataşează de ea şi se identifică cu ea. Vă face fericiti, vă face să aveţi un sentiment pozitiv faţă de propria persoană şi poate să devină o parte din voi sau din acela care credeţi că sunteţi. Dar nimic nu durează în această dimensiune. Lucrurile iau sfârşit, se transformă sau suferă o schimbare de polaritate: aceeaşi stare care ieri sau anul trecut era bună a devenit brusc sau treptat rea. Starea care vă făcea fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de azi devine consumismul fără sfârşit de mâine. Căsătoria şi luna de miere fericite devin divorţul nefericit sau coabitarea nefericită de mâine. Sau o anumită stare dispare, şi absenţa ei vă face nefericiti. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu poate accepta acest lucru. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este ca şi cum un membru ar fi smuls din corpul vostru. Atunci apare suferinta si durerea.

Fericirea înseamnă „suferinţă” sau „insatisfacţie”. Este inseparabilă de opusul ei. Adică fericirea şi nefericirea sunt, de fapt, una. Numai iluzia timpului le separă.
A privi lucrurile în acest fel nu înseamnă negativism. Înseamnă, pur şi simplu, recunoaşterea naturii lucrurilor, astfel încât să nu alergaţi după o iluzie tot restul vieţii. Nu înseamnă nici că nu ar trebui să apreciaţi lucrurile sau stările plăcute. Dar a încerca să obţineţi prin ele un lucru pe care acestea nu vi-l pot oferi — o identitate, un sentiment de permanenţă şi împlinire — este o reţetă sigură de frustrare şi suferinţă.

Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar vă vor da şi durere. Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar nu vă vor da bucurie. Nimic nu vă poate aduce bucurie. Bucuria nu are o cauză şi vine din interior, întocmai ca bucuria Fiinţei. Este o parte esenţială a stării interioare de pace, stare care a fost numită pacea lui Dumnezeu. Este starea voastra naturală, nu un lucru pentru care trebuie să vă străduiţi mult să-l obţineţi sau să-l realizaţi.

Mulţi oameni nu îşi dau seama niciodată că niciunul dintre lucrurile pe care le fac, le posedă sau le realizează nu le poate aduce „mântuirea”. Cei care observă acest fapt devin deseori plictisiţi de lume şi depresivi: dacă nimic nu le poate oferi o satisfacţie adevărată, pentru ce să te lupţi, ce rost mai au toate? Am vazut preoti care isi cantau slujba scarpinandu-se adesea in cap. Se pare ca si ei, au inceput sa vada iluzia si au devenit plictisiti de rolul pe care trebuie sa-l joace la nesfarsit, in mod inutil. Religia a ajuns sa se repete la nesfarsit ca o moara stricata, si o data cu trecerea timpului, povara psihologica care s-a adunat isi spune cuvantul : pasi batuti in loc pe drumul spre desavarsirea spirituala care este atingerea Fiintei eterne, infinitatea si profunzimea care nu se repeta. Constiinta ce va lua nastere in aceasta lume, va aduce prabusirea tuturor conceptelor religioase, inclusiv a crestinismului. Acest lucru va avea loc cat de curand iar procesul a inceput deja, multi oameni nu isi vor mai cauta identitatea in aceste concepte fixe. Un mare obstacol ii asteapta pe capii religiilor, preoti si alti avizi de statut social, care isi vor pierde "locurile de munca". Ei sunt personalitatile ce au ingropat fiinta.

A nu opune rezistenţă vieţii înseamnă a fi atins starea de graţie, de uşurinţă şi iluminare. Această stare nu mai depinde de anumite stări sau calităţi ale lucrurilor, bune sau rele. Pare aproape paradoxal, şi totuşi, atunci când dependenţa interioară de o anume formă a dispărut, condiţiile generale de viaţă, formele exterioare, tind să se amelioreze foarte mult. Lucrurile, oamenii sau condiţiile de care credeaţi că aveţi nevoie ca să fiţi fericit vă vin acum fără să fie nevoie să faceţi vreun efort şi sunteţi liberi să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi — cât există. Toate aceste lucruri, desigur, vor dispărea, ciclurile vin şi se duc, dar, dacă dependenţa a dispărut, nu mai există frica de pierdere. Viaţa curge mai uşor.
Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată prea profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Fiinţei, pacea vibrantă pe care o descoperiţi în interior atunci când vă abandonaţi pe sine. Fiinţa vă poartă dincolo de polarităţile opuse ale minţii şi vă eliberează de dependenţa de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar distruge în jurul vostru, tot aţi simţi un miez interior de pace profundă. Poate că nu veţi fi fericiti, dar veţi fi împăcati.

Desavarsirea spirituala 3;
 

3. Folosirea şi abandonarea negativismului

Orice rezistenţă internă este trăită ca negativism sub o formă sau alta. Orice formă de negativism este rezistenţă. În acest context, cele două cuvinte sunt aproape sinonime. Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare până la furia feroce, de la o stare de deprimare sau supărare tăcută la disperarea suicidară. Uneori, rezistenţa declanşează corpul emoţional de durere, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate provoca un negativism intens, ca furia, deprimarea sau suferinţa profundă.
Ego-ul crede că prin negativism poate manipula realitatea şi poate obţine ceea ce doreşte. Crede că prin negativism poate atrage o stare dezirabilă sau dizolva una indezirabilă.

Ori de câte ori sunteţi nefericiti, există credinţa inconştientă că prin nefericire „plătiţi” lucrul anume pe care-l doriţi.

Dacă „voi” — mintea — nu credeţi în faptul că nefericirea duce la vreun rezultat, de ce o mai creaţi? Adevărul este, desigur, că negativismul nu duce la niciun rezultat. În loc să atragă o stare dezirabilă, el o împiedică să apară. În loc să dizolve starea indezirabilă, el o ţine pe loc. Singura sa funcţie „utilă” este că întăreşte sinele fals şi acesta este motivul pentru care acesta o iubeşte.
Odată ce v-aţi identificat cu o formă sau alta de negativism, nu mai vreţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel inconştient profund, nu doriţi nici schimbări pozitive. Ele v-ar ameninţa identitatea de persoană deprimată, furioasă şi greu de mulţumit. Atunci veţi ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa voastra. Este un fenomen des întâlnit. Şi nebunesc în acelaşi timp.

Urmăriţi orice plantă sau animal şi lăsaţi-le să vă înveţe acceptarea situaţiei date, abandonarea în faţa Clipei de acum. Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa. Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea — care înseamnă a fi o unitate, a fi tu însuţi, a fi real. Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi, cum să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa sau moartea într-o problemă. Observarea lor este o meditaţie în sine. Cât de liniştite plutesc, într-o totală acceptare de sine, complet prezente în Clipa de acum, demne şi perfecte, aşa cum numai o Fiinţă fără minte poate fi.

O emoţie negativă nu poate conţine un mesaj important? De exemplu, dacă mă simt deseori deprimat poate fi un semn că ceva nu este în regulă cu viaţa mea şi mă poate obliga să îmi analizez situaţia de viaţă şi să fac anumite schimbări. Aşa că am nevoie să ascult ce îmi spune emoţia şi nu să o resping ca fiind negativă.

Da, emoţiile negative recurente conţin uneori un mesaj, ca şi bolile. Dar orice schimbări veţi face, indiferent dacă ele sunt legate de muncă, de relaţiile personale sau de mediul ambiant, acestea sunt, în ultimă instanţă, doar o cosmetizare — dacă nu vin dintr-o modificare de conştiinţă. Modificarea nu poate însemna decât un singur lucru: o prezenţă mai intensă. Când aţi ajuns la un anumit grad de prezenţă, nu mai aveţi nevoie ca negativismul să vă spună de ce anume aveţi nevoie într-o situaţie de viaţă dată. Dar atâta timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca pe un fel de semnal care să vă reamintească să fiţi mai prezent.
Cum împiedicăm apariţia negativismului? Cum scăpăm de el după ce a apărut?
Il împiedicaţi să apară fiind total prezent. Dar nu vă descurajaţi. Există foarte puţini oameni pe pământ care îşi pot menţine o stare de prezenţă continuă, deşi unii sunt foarte aproape de acest lucru. În curând cred că vor fi mult mai mulţi.
Ori de câte ori observaţi că resimţiţi o formă sau alta de negativism, nu o consideraţi un eşec, ci un semnal util, care vă spune: „Trezeşte-te! Părăseşte-ţi mintea! Fii prezent!”.

Chiar şi cea mai mică iritare este semnificativă şi trebuie acceptată şi analizată; altminteri, se va produce o acumulare crescândă a reacţiilor neobservate. Aşa cum v-am mai spus, aţi putea renunţa la negativism odată ce vă veţi da seama că nu doriţi ca acest câmp energetic să se afle în interiorul dvs. şi că este inutil. Dar în acest caz asiguraţi-vă că îl abandonaţi complet. Dacă nu reuşiţi să îl abandonaţi, atunci acceptaţi existenţa lui şi îndreptaţi-vă atenţia asupra acestui sentiment, aşa cum v-am arătat mai devreme.

Nu căutaţi nicio altă stare în afara celei în care vă aflaţi acum; altfel, veţi construi singur conflictul interior şi rezistenţa inconştientă. Iertaţi-vă pentru faptul că nu sunteţi împăcat. În momentul în care veţi accepta complet lipsa voastra de pace, ea se va transforma în pace. Orice lucru pe care îl acceptaţi pe deplin vă va duce acolo, vă va aduce pacea. Acesta este miracolul abandonării. Poate că aţi auzit expresia „întoarce şi celălalt obraz”, pe care a folosit-o acum 2.000 de ani un mare maestru spiritual. El încerca să exprime simbolic secretul lipsei de rezistenţă şi de reacţie. În această afirmaţie, ca şi în toate celelalte, el era interesat numai de realitatea voastra interioară, nu de comportamentul exterior din viaţă.

Natura compasiunii
Depăşind sfera contrariilor create de minte, veţi deveni asemeni unui lac adânc. Situaţia externă de viaţă şi tot ceea ce se întâmplă aici este suprafaţa lacului. Uneori calmă, uneori bătută de vânt şi neuniformă, în funcţie de cicluri şi anotimpuri, în adâncuri, totuşi, lacul este mereu netulburat. Voi sunteţi întreg lacul, nu doar suprafaţa lui, şi sunteţi în contact cu propria profunzime, care rămâne absolut nemişcată. Nu vă opuneţi schimbărilor, agăţându-vă mental de orice situaţie. Liniştea voastra interioară nu depinde de acest lucru. Rămâneţi în Fiinţă — neschimbătoare, atemporală, nemuritoare — şi satisfacţia sau fericirea voastra nu va mai depinde de lumea exterioară a formelor schimbătoare. Vă puteţi bucura de ele, vă puteţi juca, de asemenea, cu ele, puteţi crea forme noi şi aprecia frumuseţea lor. Dar nu va fi nevoie să vă ataşaţi de niciuna.

Când devii atât de detaşat nu înseamnă că te îndepărtezi şi de ceilalţi oameni?

Dimpotrivă. Atâta timp cât nu sunteţi conştienti de Fiinţă, nu veţi înţelege realitatea altor persoane, pentru că nu aţi descoperit-o pe a voastra. Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu include numai corpul, ci şi mintea lor. Relaţiile autentice devin posibile numai atunci când există conştiinţa Fiinţei. Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi mintea altei persoane ca pe un ecran în spatele căruia puteţi simţi realitatea ei adevărată, aşa cum o simţiţi pe a voastra. Aşa că, atunci când vă veţi confrunta cu suferinţa sau cu comportamentul inconştient al altei persoane, rămâneţi prezent şi în contact cu Fiinţa şi astfel veţi putea privi dincolo de formă, simţind Fiinţa pură şi strălucitoare a celuilalt prin propria Fiinţă. La acest nivel, orice suferinţă este recunoscută ca iluzorie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma. Uneori această înţelegere este însoţită de miracole ale vindecării prin trezirea conştiinţei Fiinţei în alţii — dacă aceştia sunt pregătiţi.
Aceasta este compasiunea?
Da. Compasiunea este conştiinţa unei legături profunde între voi şi toate celelalte fiinţe. Unul dintre cele mai puternice exerciţii spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice, inclusiv a propriei fiinţe. Acest lucru se numeşte „moartea înainte de moarte”. Pătrundeţi cât mai profund în acest exerciţiu. Forma voastra fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Şi totuşi voi sunteţi încă aici — prezenţa divină din voi. Radiind, complet trează. Niciun lucru real nu a murit vreodată, numai numele, formele şi iluziile.
Conştiinţa existenţei acestei dimensiuni nemuritoare, natura voastra adevărată, este cealaltă latură a compasiunii. La un nivel profund, recunoaşteţi acum nu numai propria nemurire, dar prin ea şi pe aceea a tuturor fiinţelor. La nivelul formei, vă împărtăşiţi din moartea şi efemerul existenţei. La nivelul Fiinţei, împărtăşiţi viaţa eternă, strălucitoare. Acestea sunt cele două aspecte ale compasiunii. În compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristeţea şi bucuria, se contopesc într-un singur sentiment şi se transformă într-o pace interioară profundă. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili oamenii şi are o mare putere de vindecare şi transformare. Dar adevărata compasiune, aşa cum am descris-o eu, este rară. O empatie profundă pentru suferinţa altei fiinţe umane necesită, bineînţeles, un grad înalt de conştiinţă, dar reprezintă numai o latură a compasiunii. Nu este completă. Adevărata compasiune depăşeşte empatia sau simpatia. Ea nu apare până când tristeţea nu se contopeşte cu bucuria, bucuria Fiinţei dincolo de formă, bucuria vieţii eterne.

Domnule Tangun, recunosc ca ati ajuns la o adancime a cugetarii demna de invidiat. Totusi, parerea mea, e ca nu ati atins inca adancimea maxima. Va aflati in apropierea ei dar nu ati atins-o. Ultimul principiu pe care l-ati atins este PACEA. Pace pe care o numiti pacea lui Dumnezeu si bucuria ce izvoreste din ea. E adevarat ca exista acest principiu si ca el este foarte adanc. Dar exista unul si mai adanc si acela e cel ce da SENS Fiintei. Va las placerea de a-l descoperi singur. Daca pacea ar fi ultimul principiu, asa cum transpare din viziunea expusa de dvs, atunci, intr-adevar, Nemanifestul este Sensul, si nu Fiinta. Atunci nemanifestarea e mai "buna", adica ar avea mai mult sens, decat manifestarea, caci manifestarea presupune forma si dualitate, iar dualitatea instabilitate si, deci, ciclicitate. Nemanifestul ar trebui, cu adevarat, sa nu se manifeste. Or, el totusi se manifesta. Asta inseamna ca altul trebuie sa fie SENSUL ULTIM. Nu pacea, nu linistea, nu nonactiunea, nu nemanifestul. Ci altceva, mai adanc si mai plin de sens decat pacea. Mai faceti un pas in adancime si il veti gasi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Daca dizolvi si ultimele picaturi de personalitate din tine, intelegi ca Sensul Fiintei este insasi Fiinta. Sensul vietii este insasi Viata si bucuria ei. Atata timp cat vrei sa dai un sens Vietii la nivel mental, nu vei reusi. Mintea nu poate sa perceapa bucuria Fiintei si nici nu poate da un sens Vietii. De aceea tot ceea ce exista la nivel mental, este efemer. Acesta este sensul mortii. Moartea iti poate lua mintea, si corpul, si tot ceea ce ai crezut tu ca esti, dar nu iti poate lua Viata. Moartea este opusul nasterii, pentru ca Viata nu are opus. Dar, desigur, este necesar sa traiesti acestea si sa iti trezesti constiinta, ca sa poti ajunge la bucuria de a fiinta. In ultima instanta trebuie sa pierzi si personalitatea, si atunci ce va mai ramane din tine? Va ramane Viata care are ca sens insasi Viata eterna si bucuria. Acesta este scopul ultim. Dar nu poti ajunge la el decat atunci cand in tine se aseaza pacea.
Distruge-ti personalitatea si tot ceea ce crezi ca esti, ca sa poti elibera Fiinta si bucuria ei.


Nu uita ca felul in care percepi lumea este o reflectare a starii tale de constiinta. Nu esti separat de ea si nu exista nicio lume obiectiva in afara ei. In fiecare moment constiinta ta creeaza lumea in care traiesti. Atunci cand credeti, la un nivel profund, in separare si lupta pentru supravietuire, vedeti aceasta credinta reflectata peste tot in jur si perceptiile voastre sunt guvernate de nevoia de a da un sens Vietii, sau de frica, frica de moarte etc. Locuiti intr-o lume a mortii si a corpurilor care se lupta, se omoara si se devoreaza unele pe altele.
Nimic nu este asa cum pare a fi. Lumea pe care o creati si o vedeti prin mintea care creeaza sinele fals poate parea un loc extrem de imperfect, chiar o "vale a plangerii". Dar indiferent ce anume percepeti, totul este numai un fel de simbol, ca o imagine dintr-un vis.
Este felul in care constiinta voastra interpreteaza si interactioneaza cu dansul energiei moleculare din univers. Aceasta energie este materia bruta a asa-numitei realitati fizice. O vedeti in termenii corpurilor, nasterii si mortii sau ca pe o batalie pentru supravietuire. Este posibil un numar infinit de interpretari complet diferite, de lumi complet diferite si de fapt chiar exista - toate depind de constiinta care percepe. Fiecare fiinta este un punct focal al constiintei si fiecare astfel de punct focal isi creeaza propria lume, desi toate lumile sunt conectate. Fiintele cu o constiinta inalta, care sunt constiente de legatura lor cu Sursa si cu celelalte fiinte si lucruri, ar locui intr-o lume care voua vi s-ar parea un rai - si totusi toate lumile sunt, in final, una singura.

Bucuria Fiintarii
Nefericirea sau negativitatea reprezinta o boala pe planeta noastra. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea in plan interior. Este prezenta pretutindeni, nu doar in cazul oamenilor care nu au indeajuns, ci chiar mai mult in cazul celor care au mai mult decat suficient. Cei cu personalitate se identifica si mai profund cu forma, se pierd mai mult in continut, cad mai usor in capcana egoului. Cine nu ii lasa sa inteleaga ca sensul vietii este chiar insasi viata? Egoul sau sinele personalitatii. Oamenii cred ca sensul lor depinde de ceea ce se intampla, adica depinde de forma. Ei nu realizeaza ca intamplarea reprezinta lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbarii.

In viziunea lor,ca si a ta de altfel, Sensul Fiintei este ori tulburat de ceva ce s-a intamplat si n-ar fi trebuit sa se intample, ori incomplet pentru ca ceva ar trebui sa se intample, si nu s-a intamplat inca. In acest fel, ratezi perfectiunea mai profunda inerenta Vietii insesi, o perfectiune ce intotdeauna exista deja, dincolo de ceea ce se intampla sau nu se intampla, dincolo de forma. Accepta momentul prezent si gasesti perfectiunea aceea mai adanca decat orice forma si neatinsa de timp.

Bucuria Fiintarii, care este singura fericire adevarata, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, forme mentale, realizari, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se intampla. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodata. Ea izvoraste din dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, din constiinta insasi; astfel, este una cu ceea ce sunteti.

Nu, n-ati inteles inca. Eu nu vorbesc de minte, aici sunt de acord cu dvs ca nu mintea e cea care gaseste SENSUL. SENSUL e mai adanc decat mintea, dar e mai adanc si decat PACEA si el nu se cauta cu mintea. De acord si cu faptul ca singura care il percepe este CONSTIINTA si nu egoul. Iar constiinta este situata pe axul adancimii fiintei, dincolo de gandire. Mai incercati.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ceva nu este corect in ceea ce afirmi, pentru ca eu spun despre Sensul Fiintei si a Vietii ca sens ultim si bucuria ei, descriind pacea interioara ce te apropie de Fiinta, iar tu spui altceva sau in oarecare masura,ceva asemanator cu ceea ce spun eu.
Voi continua in cele ce urmeaza(dar nu acum,poate maine), cu unele explicatii la cum te poti elibera de acest tip de ego, de fapt si de ultima picatura egocentrista.

Acum esti pe aproape. Tu vorbesti despre pacea interioara ca fiind sensul sau starea care te apropie cel mai mult de Fiinta si Viata, iar eu spun ca sub acest sens sau stare, al pacii si bucuriei, se ascunde un altul si mai adanc. Deci nu-l neg pe al tau, dar adaug un sens mai adanc si pe acesta trebuie sa-l constientizezi. Acela e adevaratul SENS. Daca pacea si linistea ar fi ultimul sens atunci Nemanifestatul nu s-ar manifesta. Dar el se manifesta! Deci exista un sens mai adanc decat pacea si linistea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cred ca nu ai citit tot de aceea nu ai observat ca le iau pe toate pe rand, le-am si numerotat ca sa se inteleaga. Trebuie sa se inteleaga mai intai ce este pacea, ca sa poti sa intri adanc in Fiinta. Trebuie data o explicatie fiecarei stari, doar asa se poate ajunge la intelegere. Ori nu ai citit tot ori nu ai rabdare si te grabesti ori ai inteles gresit.

Tu spui acum sunt pe aproape...aproape de ce? Pai eu asta am spus de la bun inceput, ca pacea si linistea sunt stari ce te apropie de Fiinta, si ca SENSUL cel mai profund este insasi Fiintarea, Viata. Nemanifestul nu se manifesta (deformezi adevarul). Nemanifestul EXISTA in spatele formelor care se manifesta... Nemanifestul este SPATIUL care exista lasand formele sa umple acest spatiu. Daca nu intelegi aceasta, vei cauta un alt sens mai "profund" decat Fiinta, Viata insasi, EXISTENTA.

Bun, deci inteleg ca le iei pe rand. Am rabdare, nu-i problema. Poate e doar o neintelegere. Totusi, te asigur ca imi sunt familiare cele de care vorbesti (poate le-am mai uitat putin, deh varsta!), in cautarile mele am trecut pe aici pe unde esti tu. E drept ca nu m-am oprit aici, am cautat mai adanc si am gasit o adancime si mai mare decat cea pe care o expui aici. Dar, posibil sa nu-ti fi terminat expunerea si de aceea sa mi se para ca n-ai ajuns si tu la ea. Pana atunci, totusi, pun o intrebare: daca Nemaifestul nu se manifesta, atunci ce face ca Viata sa se manifeste?
Har, smerenie si jertfa de sine.

Inainte de toate, nu incerca sa te atasezi de cuvinte. Daca incerci asta inseamna ca incerci sa intelegi Viata printr-un proces mental.Trairea apare atunci cand in fluxul gandirii intervine o pauza, adusa de Constiinta, si nu o forma de subgandire specifica animalelor.
Ca sa poti "intelege" viata, este necesara transcederea mintii rigide.

Cuvantul "Nemanifest" incearca, printr-o definire negativa, sa exprime Ceea ce nu poate fi spus, gandit sau imaginat. Cuvantul "Nemanifest" indica ceea ce <este> spunand ceea ce <nu> este. Cuvantul "Fiinta" incearca acelasi lucru, dar printr-o definire pozitiva. Totusi cuvintele raman doar niste indicatoare mentale asa ca nu incerca sa te atasezi de ele.
Nemanifestul este acelasi lucru cu Viata. Dar Viata nu este forma care se manifesta pentru ca Viata nu se manifesta, Viata EXISTA. De aceea "viata" care se manifesta este inseparabila de moarte, este ceva efemer care are inceput si sfarsit iar asta trebuie sa constientizezi.

De asemenea Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei. Viata nu este corpul exterior animat. Viata este corpul interior lipsit de forma. Corpul interior este legatura ta cu Nemanifestul din spatele formei tale care se manifesta. In cele mai profunde aspecte ale sale corpul interior chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsa constiinta.
Constiinta corpului interior este amintirea constientizata a originii sale si intoarcerea la Sursa. Tot ceea ce se separa de Sursa inseamna dualitate: nastere si moarte.

Cheia pentru a avea radacini interioare adanci este de a te afla mereu in legatura cu corpul tau interior - a il simti in orice moment. Acest sentiment se va adanci rapid si iti va transforma viata. Cu cat va constientizati mai mult corpul interior, cu atat frecventa sa vibratorie va fi mai inalta, ca o lumina ce devine mai intensa pe masura ce intoarceti mai mult un buton. La acest nivel superior de energie, negativismul nu poate sa va mai afecteze si tindeti sa atrageti noi situatii care sa reflecte aceasta frecventa superioara. Daca va mentineti atentia asupra corpului interior cat mai mult posibil, veti ramane ancorat in clipa de fata. Nu va veti pierde in lumea exterioara si nici in propria gandire.
Prezenta este constiinta retrasa din gandire. Cine opereaza aceasta retragere? Tu faci asta. Iar pentru ca in esenta esti constiinta, putem la fel de bine sa spunem ca este o trezire a constiintei din visul formei. Forma se manifesta pentru a atinge constiinta Vietii nemanifeste.

Sinele fals nu te lasa sa Vietuiesti, el iti da senzatia de "nevoie de a avea o relatie cu tine insuti". Aceasta este ciclul viata-moarte. De ce este neaparat necesar sa ai o relatie cu tine insuti? De ce nu poti pur si simplu sa fii tu insuti? Cand aveti o relatie cu voi, va impartiti in doua: "eu" si "eu insumi", subiect si obiect. Aceasta dualitate creata de minte este cauza principala a problemelor si a conflictelor din viata. In starea de iluminare, sunteti voi insiva - "voi" si "sinele vostru" fuzioneaza. In aceasta stare, nu va criticati, nu va plangeti de mila, nu sunteti mandri de voi, nu va iubiti, nu va urati s.a.m.d. Ruptura produsa de constiinta autoreflexiva se repara, iar blestemul ei este inlaturat. Nu exista niciun "sine" pe care sa fie nevoie sa-l aparati, sa-l protejati sau sa-l hraniti. Cand ati atins un anumit nivel de dezvoltare spirituala, exista o singura relatie pe care nu o mai aveti: relatia cu sine. Odata ce ati renuntat la ea, toate celelalte relatii vor fi relatii de iubire.

Mai mult decat atat, trebuie sa devii cat mai constient de Viata existenta in spatele oricarei iluzii. Tu spui ca ai trecut cand erai mai tanar, prin ceea ce trec eu acum. Poate ca ceva a trecut pe langa tine ce voia sa iti arate o cale, calea Vietii. Vorbesti despre varsta ta, te cramponezi de ea spunand "deh, varsta" , dar cine este aceasta voce? Este personalitatea care imbatraneste in tine, este ceva efemer supus nasterii si mortii. Pentru ca daca spui ca totusi ai o varsta, nu mai e mult si vine sfarsitul personalitatii, acest sine fals, aceasta identitate falsa care este supusa mortii. Atunci ce a mai ramas din tine? Unde este Viata eterna pe care nu ai reusit sa o prinzi in drumul tau? Cat de treaz ai fost sa iti dai seama de viata din tine?

Personalitatea incearca sa se distinga de ceilalti printr-o forma negativista : deh, am imbatranit! Omul identificat cu personalitatea este omul supus nasterii si mortii. De ce in oamenii cu personalitati nu poate exista un interior vesnic tanar? Pentru ca ei rateaza scopul principal separandu-se de Sursa lor: Viata. Daca privesti lucrurile la nivelul gandirii dualiste, te consideri "superior" cu cat inaintezi in varsta dar te inseli. La nivelul Fiintei esti acelasi cu toti ceilalti doar ca nu iti dai seama sau nu vrei sa accepti. Asa ca daca in tinerete ai avut unele sclipiri a vietii si acum spui ca nu le mai ai, inseamna ca ai ratat ceva. Un lucru ti-a scapat si te-a facut identificat cu batranetea. Asa poti rata Constiinta Vietii. Si nu vreau sa crezi acum ca sunt usor rautacios, doar vreau sa iti aduc aminte de unele lucruri pe care daca nu esti complet treaz si vigilent, le poti rata.
A constientiza Viata si tineretea din adancul tau nu este nebunia manifestata de unii adolescenti. Retineti, totul este interior, si numai ce este interior este cu adevarat important. In ce relatie esti tu cu viata din tine? De unde vine bucuria si daca bucuria vine din interior. Aceea este bucuria Fiintei.
Incercati sa ramaneti vesnic tineri in interior si deveniti cat mai constienti de Fiinta. Renuntati la personalitate, pentru ca ea va accelereaza procesul de imbatranire al corpului.Renuntati la sistemele rigide de gandire caci ele va imbolnavesc si va distrug viata.

Pana aici mi-e clar totul. Tu numesti Viata o esenta sau o stare mult mai subtila decat cea manifestata, cu alte cuvinte "Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei". Bun, nimic de comentat.

Si aici e clar. Cu cat ma adancesc in mine, in corpul interior spui, in corpul constiintei, cu atat ma regasesc in Viata. Bun, nimic de comentat.

Clar si aici. Sinele fals, adica mintea, opereaza cu dualitati, opereaza cu forme.
Dar tot de aici apar si problemele: formele sunt doar iluzii ale mintii, ale sinelui fals, sau ele exista si in realitate?

Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. Si mai raman intrebarile: ce se intampla cu formele, cu dualitatile? Viata la nivel de forme e reala sau e doar iluzie a mintii? Eu cand ma duc dimineata sa-i dau de mancare cainelui meu, el exista ca si forma sau e doar iluzia mintii mele? Intreb pentru ca exista filosofii orientale care spun ca formele sunt iluzii, ca ele nu exista in realitate.
Si inca o intrebare: starea de iluminare e tot una cu starea de pace interioara si bucurie? Asta e tot? Sau mai e ceva, mai adanc?
Har, smerenie si jertfa de sine.

O, multumesc de oglinda. Ai pus-o foarte bine si ma vad destul de corect in ea. Tine-o insa bine sa nu se intoarca spre partea ailalta! S-ar putea sa ai surprize. Ceea ce nu-ti doresc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu se poate intoarce nimic odata ce nu esti identificat cu cauza. Orice cauza are si un efect iar daca nu intri in sfera cauzei, efectul nu are loc.

Nu trebuie sa spui ca nu imi doresti ceea ce in realitate nu exista. Nu exista nici pentru tine doar daca esti identificat cu un sine fals: personalitatea.

Nu trebuie sa te simti ranit, pentru ca ranit este doar egoul nu tu. Nu trebuie sa confunzi un ego ranit cu fiinta din spatele lui. Eu nu te confund pe tine cu egoul tau si de aceea nu ma refer la tine ci la personalitatea ta. Pentru ca in esenta, viata este la fel de eterna pentru toti. Cine poate fi jignit, ranit, umilit? Este sinele fals, egoul care se supune dualitatii. Egoul este umilitul , jignitul si ranitul, dar si exaltatul, superiorul, separatul, diferentiatul. Viata este aceeasi pentru toti, separarile au loc atunci cand personalitatea a pus stapanire pe tine.

Dragul meu, nu stiu cum se face dar tu intelegi doar ce vrei tu din ce spun. Eu ti-am spus ca e corect ce ai spus despre mine. Deci nu vad unde e ranirea. Eu sunt surprins doar de un lucru, au mai fost persoane care mi-au pus oglinda in fata si bine au facut. Nu sunt de loc suparat pe asta, dimpotriva, imi foloseste, dar sunt surprins de acele oglinzi, cum nu vor ele sa se intoarca si pe partea cealalta? Sa fie un defect al lor, ca al celui ce o manuieste nu prea cred, ca prea sunt iluminati sau corecti si n-ar trebui sa aiba defecte. Ba chiar exista oglinzi cu duble fete, dar nu stiu cum se face ca de-astea nu se nimeresc prin preajma. Da', nu-i nimic nu ma supar eu dintr-atat, sper ca nici cel ce a atins deja iluminarea. Nu-ti fa probleme din cauza mea, incearca mai bine sa ma iluminezi, ca-s cam intunecat la minte, recunosc. De la egou spui ca mi se trage. No, las' pe mine, sa vezi ce dau eu cu el pamant acu'.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Formele fac parte dintr-o realitate iluzorie, a mintii. Spre exemplu din iluzia fundamentala fac parte nasterea si moartea, ca forma, corp fizic.

Intrebare: "Nu sunt de acord cu ideea că un corp are nevoie să moară. Sunt convins că putem ajunge la nemurirea fizică. Dar motivul pentru care corpul moare este acela că noi credem în moarte?
Corpul nu moare pentru că voi credeţi în moarte. Corpul există, sau pare să existe, deoarece credeţi în moarte. Corpul exista pentru ca va identificati cu forma. Forma moare in final. Corpul şi moartea sunt aspecte ale aceleiaşi iluzii, create de modul de conştiinţă dominat de sinele fals, care nu are conştiinţa Sursei vieţii şi se vede pe sine ca separat şi constant ameninţat. Astfel, creează iluzia că sunteţi un corp, un vehicul fizic dens, constant ameninţat.
A te percepe pe tine sub forma unui corp vulnerabil, care s-a născut şi peste puţin timp moare — aceasta este iluzia. Corpul şi moartea: o singură iluzie. Nu pot exista una fără alta. Vreţi să păstraţi o parte a iluziei şi să scăpaţi de cealaltă, însă acest lucru este imposibil. Fie o păstraţi pe toată, fie o abandonaţi în întregime.
Totuşi, nu puteţi scăpa de corp şi nici nu trebuie să faceţi acest lucru. Corpul este o percepţie incredibil de greşită a naturii voastre adevărate. Dar natura voastra adevărată este ascunsă undeva în această iluzie, nu în afara ei, şi astfel corpul este singurul punct de acces spre ea.
Dacă aţi vedea un înger, dar l-aţi confunda cu o statuie, tot ce ar trebui să faceţi ar fi să vă modificaţi felul de a privi şi să observaţi din nou mai atent „statuia de piatră”, nu să începeţi să vă uitaţi în altă parte. Atunci aţi descoperi că nu a existat niciodată o statuie de piatră.
Repet, nu uitaţi că felul în care percepeţi lumea este o reflectare a stării voastre de conştiinţă. Nu sunteţi separat de ea şi nu există nicio lume obiectivă în afara ei. În fiecare moment, conştiinţa voastra creează lumea în care trăiţi. Dacă ai impresia ca esti o formă, atunci nu te poti elibera de ciclicitatea naştere-moarte. Aici e conştiinta ce trebuie trezită.
Aceasta este iluminarea.

Lumea noastră umană colectivă este creată în mare parte prin nivelul de conştiinţă pe care noi îl numim minte. Chiar şi în interiorul lumii umane colective există diferenţe majore, multe „sublumi”, în funcţie de cel care percepe sau creează lumea respectivă. Deoarece toate lumile sunt conectate, când conştiinţa umană colectivă se transformă, natura şi lumea animalelor vor reflecta această transformare. De aici şi afirmaţia din Biblie, potrivit căreia în era următoare „apoi am păşit într-un câmp plin de tot felul de animale — leul, mielul, leopardul şi lupul -— stând toţi la un loc într-o unire desăvârşită”. Aceasta indică posibilitatea unei ordini complet diferite a realităţii.

Lumea aşa cum ne apare ea azi, după cum am mai spus, este în mare o reflectare a minţii conduse de sinele fals. Frica fiind o consecinţă inevitabilă a iluziilor induse de sinele fals, lumea noastră este dominată de frică. Aşa cum imaginile dintr-un vis sunt simboluri ale stărilor şi sentimentelor interioare, la fel realitatea noastră colectivă este în mare parte expresia simbolică a fricii şi a straturilor profunde de negativism acumulate în psihicul uman colectiv. Nu suntem separaţi de lumea noastră, aşa că atunci când majoritatea oamenilor se vor elibera de iluzia sinelui fals, această schimbare interioară va afecta întreaga creaţie. Veţi locui efectiv într-o lume nouă. Este o schimbare a conştiinţei planetare. Un straniu proverb budist spune că fiecare copac şi fiecare fir de iarbă vor deveni în ultimă instanţă puncte de iluminare ale aceluiaşi adevăr. După spusele Sfântului Pavel, întreaga creaţie aşteaptă ca oamenii să atingă iluminarea. În felul acesta interpretez eu propoziţia: „Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” [Romani 8, 19]. Sfântul Pavel continuă spunând că, prin aceasta, întreaga creaţie se va mântui: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” [Romani 8, 22].
Ceea ce se naşte este o conştiinţă nouă şi, ca o inevitabilă reflexie a ei, o lume nouă. Acest lucru este prezis şi în Noul Testament, în Apocalipsă [21, 1]: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut”.

Dar nu confundaţi cauza cu efectul. Sarcina voastra principală nu este căutarea mântuirii prin crearea unei lumi mai bune, ci trezirea din identificarea cu forma. Atunci nu veţi mai fi legat de această lume, de acest nivel al realităţii. Vă veţi putea simţi rădăcinile în Nemanifest şi astfel vă veţi putea elibera de ataşamentul faţă de lumea manifestă. Vă veţi putea bucura de plăcerile trecătoare ale acestei lumi fără să mai existe frica de pierdere, aşa că nu veţi mai simţi nevoia să vă agăţaţi de ele. Deşi veţi putea simţi bucuriile plăcerilor senzoriale, dorinţa şi nevoia de a simţi experienţele senzoriale nu vor mai exista, ca de altfel nici căutarea constantă a satisfacţiei prin gratificare psihologică, prin alimentarea sinelui fals. Veţi fi în contact cu ceva infinit mai mare decât orice plăcere, mai mare decât orice lucru manifest.
Într-un fel, nu veţi mai avea nevoie de lume. Nu veţi mai avea nevoie ca ea să fie altfel decât este.
Numai în acest moment veţi începe să aveţi o contribuţie reală la construirea unei lumi mai bune, a unei realităţi diferite. Numai în acest moment veţi fi capabil să simţiţi adevărata compasiune şi să îi ajutaţi pe ceilalţi la nivelul cauzei. Numai cei care au cunoscut transcenderea lumii pot crea o lume mai bună.

Adevărata compasiune este conştiinţa unei legături între moartea şi nemurirea împărtăşită. La acest nivel profund, compasiunea devine vindecare în sensul cel mai amplu. În această stare, influenţa voastra vindecătoare se bazează în primul rând nu pe realizarea unui anumit lucru, ci pe simpla existenţă. Toţi cei cu care veţi veni în contact vor fi atinşi de prezenţa voastra şi influenţaţi de pacea pe care o iradiaţi indiferent dacă sunt conştienţi de acest lucru sau nu. Când sunteţi complet prezenti şi oamenii din jur manifestă comportamente inconştiente, nu mai simţiţi nevoia de a reacţiona la ele, aşa că nu le mai acordaţi niciun fel de realitate. Pacea voastra interioară este atât de vastă şi de profundă, încât tot ceea ce nu este pace dispare în ea de parcă nici nu ar fi existat. Acest lucru rupe ciclul karmic de acţiune şi reacţie. Animalele, copacii, florile vor simţi pacea voastra şi vor răspunde la ea. Veţi învăţa pe alţii numai existând, arătându-le pacea lui Dumnezeu. Deveniţi „lumina lumii”, o emanaţie a conştiinţei pure, şi astfel eliminaţi suferinţa la nivelul cauzei. Eliminaţi inconştienţa din lume.

Asta nu înseamnă că nu îi puteţi învăţa pe alţii şi prin ceea ce faceţi — de exemplu, arătându-le cum să scape de identificarea cu mintea, cum să-şi recunoască tiparele inconştiente ş.a.m.d. Dar cel care sunteţi este întotdeauna o lecţie mult mai importantă şi cu o putere de transformare mult mai mare decât ceea ce spuneţi, chiar mai importantă decât ceea ce faceţi. Mai mult, recunoscând primatul Fiinţei şi astfel lucrând la nivelul cauzei, compasiunea voastra se va putea manifesta simultan la nivelul acţiunii şi al efectului, alinând suferinţa ori de câte ori vă veţi întâlni cu ea. Când un om flămând vă va cere o bucată de pâine şi aveţi una, îi veţi da şi lui. Dar în timp ce îi daţi pâinea, chiar dacă interacţiunea este foarte scurtă, ceea ce contează în realitate este împărtăşirea Fiinţei, pentru care pâinea este doar un simbol. Prin ea are loc o vindecare profundă, în acest moment nu mai există un om care dă şi unul care primeşte, ei sunt una.

Da, draga Tangun, aici ai dat direct raspuns la intrebari fara sa te mai legi de cel ce intreaba. Nu ca m-as fi suparat daca o faceai, dar asa mi se pare mai corect. Ma bucur ca nu te-a afectat replica mea. Iarta-ma pentru incomoditatea ei.
Acuma trec la subiect. Da, trebuie sa recunosc ca ma asteptam la acest raspuns. Adica forma e o iluzie a mintii din care sinele nostru adevarat trebuie sa se trezeasca. Sigur, eu am alta viziune aici, dar vroiam sa vad si viziunea ta. As putea raspunde cu o gluma, ca sa destindem putin atmosfera, ca iluzia formei musca! Si as argumenta asa. M-am dus de dimineata la cainele meu sa-i explic iluminarea. El astepta sa-i dau de mancare, iar eu am zis ca de data asta ii voi servi o "mancare" spirituala. Zis si facut. Numai ca lupul meu nu a apreciat deloc mancarea mea spirituala si, intr-un moment de neatentie a mea, cand ii explicam, aratand cu degetul spre el ca forma lui e doar o iluzie mentala, hap la degetul meu, probabil fiind si el furat de iluzia ca degetul e os, l-a muscat zdravan de tot incat am avut asa o "stra-iluminare" de tare de s-a auzit pana in marginea cealalta de sat. Doua babe surde m-au blagoslovit ca au auzit pentru prima oara un sunet si alte doua ca au surzit.
Acuma, lasand gluma la o parte, inteleg ca iluminarea, in viziunea ta, consta in parasirea iluziei formei, cea cu care se identifica mintea noastra, sinele nostru cel fals, in parasirea dualitatii, modalitatea prin care mintea noastra face evaluarile si, la urma de tot dar cel mai important, in parasirea iluziei separabilitatii. Adica, mintea e cea care ne da falsa impresie ca suntem separati si separabili, in entitati individuale, cand de fapt nu exista entitati separate ci totul e una. Aceasta e iluminarea. Sa-mi spui, te rog, daca am inteles bine mesajul tau.
Cand am ajuns la aceasta stare de iluminare o pace si o liniste profunda ne va cuprinde si o bucurie constanta va izvori din ea. Sper ca am inteles bine.


Problema e ca pentru mine aceasta viziune si aceasta stare de iluminare e mult prea putin. Stiu, vei spune ca din cauza legaturii cu forma, ca n-am parasit acele identificari cu aia, cu aia, cu aia, din cauza asta am impresia falsa ca iluminarea reprezinta mai nimic. Da, pentru mine reprezinta nimic pentru ca n-am sesizat SENSUL. Pe de-o parte nu sunt de acord ca formele, dualitatile si separabilitatea sunt iluzii, iar pe de alta parte nu ma multumeste pacea, linistea si bucuria in lipsa unui SENS mai profund. Daca imi dai un SENS mai profund decat acestea mai discutam, functie de acel sens pe care mi-l vei da, in caz contrar ma declar dezmagit de iluminare si raman doar la credinta mea.
Multumesc, oricum, pentru efortul de a-mi raspunde.
Har, smerenie si jerfa de sine.

[quote]Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. [quote]

Ca sa iti dai seama ca sinele adevarat si Sursa sunt Una, trebuie sa intelegi ca Sursa este Viata. Dar nu stii ce este Viata.
Egoul rezultă din scindarea produsă în interiorul spiritului uman, în urma căreia identitatea se separă în două părţi pe care le-am putea denumi „eu” şi „mine” sau „mine” şi „însumi”. Aşadar, orice ego este schizofrenic, ca să utilizăm cuvântul în sensul său cunoscut, cel de scindare a personalităţii. Trăiţi cu o imagine mentală despre voi înşivă, despre sinele conceptual cu care sunteţi în relaţie. Viaţa însăşi devine conceptualizată şi separată de ceea ce sunteţi atunci când spuneţi „viaţa mea”, în momentul în care spuneţi sau gândiţi „viaţa mea” şi credeţi în ceea ce spuneţi (nefiind deci o simplă convenţie lingvistică), aţi intrat pe tărâmul iluziei. Dacă există „viaţa mea”, înseamnă că eu şi viaţa sunt două lucruri separate, astfel că pot să-mi şi pierd viaţa, imaginara mea avuţie preţioasă. Moartea devine o pretinsă realitate şi o ameninţare. Cuvintele şi conceptele divid viaţa în segmente separate care n-au nicio realitate intrinsecă. Putem chiar spune că noţiunea „viaţa mea” este iluzia primordială a separării, sursa egoului. Dacă eu şi viaţa suntem două lucruri distincte, dacă eu sunt separat de viaţă, atunci sunt separat de toate lucrurile, de toate fiinţele, de oameni. Dar cum aş putea fi separat de viaţă? Ce „eu” ar putea exista în afara vieţii, în afara Fiinţării? Este absolut imposibil. Aşadar, nu există ceva ce poate fi denumit „viaţa mea”, iar eu nu am o viaţă. Eu sunt viaţa. Eu şi viaţa suntem una. Nu poate fi altfel. Atunci cum aş putea să-mi pierd viaţa? Cum aş putea pierde ceva ce nu am dintru început? Cum pot pierde ceva ce Sunt? Este imposibil.

Tu nu ai trait bucuria ca sa iti poti da seama ca un sens mai profund decat infinitatea Vietii e imposibil. De aceea bucuria ti se pare un lucru marunt. Daca continui asa viata ta este inseparabila de iluzia si suferinta.

Prin intermediul momentului prezent aveţi acces la însăşi puterea vieţii, la ceea ce a fost denumit în mod tradiţional „Dumnezeu”. De îndată ce-i întoarceţi spatele, Dumnezeu încetează să mai fie o realitate în viaţa voastra, iar tot ceea ce vă rămâne este conceptul mental de Dumnezeu, în care unii cred şi pe care alţii îl neagă. Chiar şi credinţa în Dumnezeu este doar un palid substitut pentru realitatea vie a lui Dumnezeu, ce se manifestă în fiecare moment al vieţii voastre. Ceea ce este măreţ se naşte din lucrurile mărunte, dacă ştii să le acorzi suficient respect şi atenţie. Viaţa tuturor constă în realitate din lucruri mici. Măreţia este o noţiune mentală abstractă şi fantezia preferată a egoului. Paradoxul este că fundamentul măreţiei îl reprezintă tratarea cu respect a lucrurilor mărunte din momentul prezent, nu urmărirea ideii de măreţie. Momentul prezent este întotdeauna mic, în sensul că este întotdeauna simplu, dar înăuntrul lui se află ascunsă cea mai mare putere. Doar atunci când sunteţi în concordanţă cu momentul prezent aveţi acces la puterea respectivă. Sau ar fi poate mai adevărat să spunem că atunci are ea acces la voi, iar prin voi, la această lume. Iisus vorbea despre această putere atunci când spunea: „Nu eu, ci Tatăl — care rămâne întru mine — face lucrările Lui.” Şi: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic”. Neliniştea, stresul şi negativitatea vă taie legătura cu puterea respectivă. Iluzia că sunteţi separaţi de puterea care conduce universul revine. Simţiţi din nou că sunteţi singur, că vă luptaţi cu o situaţie sau că încercaţi să realizaţi un lucru sau altul. Dar de ce au apărut neliniştea, stresul sau negativitatea? Deoarece aţi întors spatele momentului prezent. Şi de ce aţi procedat aşa? Aţi crezut că altceva era mai important. Aţi uitat care vă era scopul principal. O singură greşeală mică, o singură interpretare eronată dă naştere unei lumi de suferinţă.

Bucuria nu ai trait-o inca. Pacea adusă de acţiunea în stare de abandon interior se transformă în însufleţire atunci când chiar vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Bucuria este o a doua modalitate de efectuare a acţiunii conştiente. Pe noul pământ, bucuria va înlocui dorinţa ca forţă motivaţională din spatele acţiunilor oamenilor. Dorinţa se naşte din amăgirea egoului că sunteţi un fragment separat, fără legătură cu forţa care se află în spatele întregii creaţii. Prin intermediul bucuriei vă conectaţi la însăşi forţa aceea creativă universală.
Atunci când faceţi din momentul prezent, nu din trecut sau din viitor, punctul focal al vieţii voastre, capacitatea voastră de a vă bucura de ceea ce faceţi — şi prin aceasta calitatea vieţii voastre — creşte în mod dramatic. Bucuria este aspectul dinamic al Fiinţării. Atunci când forţa creativă a universului devine conştientă de sine, ea se manifestă ca bucurie. Nu trebuie să aşteptaţi ca ceva „semnificativ” să apară în viaţa voastră pentru a vă putea bucura în sfârşit de ceea ce faceţi. In bucurie există mai multă semnificaţie decât aţi putea avea nevoie vreodată. Sindromul „dorinţei de a începe să trăiţi” este una dintre cele mai obişnuite amăgiri ale stării inconştiente. Este mult mai probabil că expansiunea şi schimbarea pozitivă la nivel exterior vor veni în viaţa voastră dacă vă puteţi bucura de ceea ce faceţi deja, în loc să aşteptaţi vreo schimbare ca să puteţi începe să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Nu cereţi minţii permisiunea să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Nu veţi primi decât o mulţime de motive pentru care nu vă puteţi bucura. „Nu acum”, va spune mintea. „Nu vezi că sunt ocupată? N-am timp. Poate mâine ai putea începe să te bucuri...” Acel mâine nu vine niciodată dacă nu începeţi să vă bucuraţi de ceea ce faceţi acum. Când spuneţi: îmi place să fac aceasta sau cealaltă, este vorba despre o percepţie greşită. Face să pară că bucuria vine din ceea ce faceţi, dar nu este cazul. Bucuria nu vine din ceea ce faceţi, ea curge din adâncul vostru în ceea ce faceţi şi, astfel, în lumea aceasta.

Percepţia eronată că bucuria vine de la ceea ce faceţi este normală, dar şi periculoasă, căci dă naştere credinţei că bucuria poate fi derivată din altceva, dintr-o activitate sau dintr-un lucru. Şi atunci căutaţi în lume bucuria, fericirea. Dar lumea nu vi le poate da. De aceea trăiesc mulţi oameni într-o stare constantă de frustrare. Lumea nu le dă ceea ce cred ei că le este necesar. Atunci care este legătura dintre ceea ce faceţi şi starea de bucurie? Vă veţi bucura de orice activitate în care veţi fi pe deplin prezenţi, orice activitate care nu reprezintă doar un mijloc pentru atingerea unui scop. Nu acţiunea este cea de care vă bucuraţi în realitate, ci sentimentul profund de însufleţire ce curge în ea. Însufleţirea respectivă este una cu ceea ce sunteţi. Aceasta înseamnă că, atunci când vă bucuraţi să faceţi ceva, experimentaţi cu adevărat bucuria Fiinţării în aspectul ei dinamic. De aceea, orice faceţi cu bucurie vă conectează la forţa din spatele întregii creaţii. Iată o practică spirituală care va aduce forţă şi expansiune creativă în viaţa voastră. Faceţi o listă cu mai multe activităţi de rutină pe care le efectuaţi frecvent. Includeţi activităţi pe care le consideraţi neinteresante, plictisitoare, obositoare, iritante sau stresante. Dar nu includeţi nimic din ceea ce urâţi sau nu puteţi suferi să faceţi — caz în care fie acceptaţi, fie încetaţi să faceţi lucrul respectiv. Lista poate include mersul la serviciu şi înapoierea, cumpărăturile cotidiene, spălarea rufelor sau orice altceva consideraţi obositor sau stresant în munca de fiecare zi. Apoi, ori de câte ori efectuaţi activităţile respective, faceţi din ele o cale spre vigilenţă. Fiţi absolut prezenţi în ceea ce faceţi şi simţiţi liniştea vigilentă, însufleţită din interiorul vostru ca fundal a activităţii. Veţi descoperi în curând că ceea ce faceţi într-o astfel de stare de atenţie susţinută nu mai este stresant, obositor sau iritant, ci devine sursă de bucurie. Mai exact, ceea ce vă produce bucurie nu este în realitate acţiunea exterioară, ci dimensiunea interioară a conştiinţei ce curge în acţiune. Aceasta înseamnă să găsiţi bucuria Fiinţării în ceea ce faceţi. Dacă simţiţi că viaţa voastră este lipsită de semnificaţie sau este prea stresantă sau obositoare, aceasta se întâmplă deoarece nu aţi adus încă în viaţa voastră dimensiunea respectivă. Scopul vostru principal nu a devenit încă acela de a fi conştienţi în ceea ce faceţi.

continuare ;
 

Fiţi sinceri faţă de viaţă fiind sinceri faţă de scopul vostru interior. Atunci când deveniţi prezenti şi, astfel, totali în ceea ce faceţi, acţiunile voastre primesc încărcătură spirituală. La început e posibil să nu fie sesizată vreo schimbare în ceea ce priveşte ceea ce faceţi — doar modul în care acţionaţi se schimbă. Scopul vostru primordial este acum acela de a permite conştiinţei să curgă în ceea ce faceţi. Scopul secundar este reprezentat de ceea ce doriţi să realizaţi prin acţiune. Dacă înainte asociaţi întotdeauna noţiunea de scop cu viitorul, acum există un scop mai profund ce poate fi găsit doar în prezent, prin negarea timpului.

Bucuria Fiinţării este bucuria de a fi conştient. Conştiinţa trează preia apoi controlul de la ego şi începe să vă conducă viaţa. Se poate atunci să descoperiţi că o activitate pe care o efectuaţi de mult timp începe să se extindă în mod firesc în ceva mult mai mare, atunci când conştiinţa îi oferă forţă.
Unii dintre acei oameni care, prin acţiune creativă, îmbogăţesc vieţile multor altora, fac pur şi simplu ceea ce le aduce cea mai mare bucurie, fără să încete să realizeze sau să devină ceva prin activitatea respectivă. Pot fi muzicieni, artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, procesori sau constructori sau pot fi cei care iniţiază noi structuri sociale sau acţiuni de amploare (acţiuni iluminate). Uneori se întâmplă ca sfera lor de influenţă să rămână mică timp de câţiva ani; apoi se poate întâmpla ca deodată sau progresiv să curgă în ceea ce fac ei un val de energie creativă, iar activitatea lor se extinde mai mult decât şi-ar fi putut imagina şi îi atinge pe nenumăraţi alţii. Pe lângă bucurie, ceea ce fac ei primeşte o anumită intensitate, iar odată cu aceasta vine o creativitate ce trece dincolo de orice ar putea săvârşi un om obişnuit.
Dar n-o lăsaţi să ajungă în minte, căci acolo s-ar putea ascunde o reminiscenţă de ego. Voi sunteţi încă oameni obişnuiţi. Extraordinar este ceea ce vine prin voi în această lume, iar esenţa respectivă o împărtăşiţi cu toate fiinţele.

Apoi, pentru cei care rămân sinceri faţă de scopul lor interior al conştientizării, mai există şi un alt mod de manifestare creativă. Brusc, într-o zi, ei ştiu care este scopul lor exterior. Au o mare viziune, un ţel, iar de atunci înainte lucrează pentru a duce la îndeplinire ţelul respectiv. Ţelul sau viziunea lor are de obicei legătură cu ceea ce fac deja, la o scară mai mică, şi le aduce bucurie. Aici apare cea de-a treia modalitate de acţiune conştientă: entuziasmul.
Entuziasm înseamnă că bucuriei profunde aduse de ceea ce faceţi i se adaugă un element nou, acela al ţelului sau viziunii către care vă îndreptaţi. Când adăugaţi un ţel bucuriei produse de ceea ce faceţi, câmpul energetic sau frecvenţa vibraţională se schimbă. Bucuriei i se adaugă într-o anumită măsură ceea ce am putea numi tensiune structurală, ea devenind astfel entuziasm. Atunci când activitatea creativă este alimentată de entuziasm, în spatele a ceea ce faceţi va exista o intensitate şi o energie uriaşă. Vă veţi simţi asemenea unei săgeţi ce se îndreaptă către ţintă — şi care se bucură de călătorie.

Dati-mi voie aici, doar pentru o secunda, sa fiu eu profesorul si pe urma va acord catedra fara sa mai intervin. Aici intrezariti un SENS. Sunteti foarte aproape de el, numai ca il vedeti altfel. Cand il veti constientiza corect, el va va schimba toata viziunea prezentata si veti scapa de principalul obstacol: iluzia iluziei.
Atat. Inchei dialogul nostru si va dau din nou cuvantul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

"Iluzia" pe care o numesti tu iluzia iluziei este viata cu sensul insasi de existenta si bucuria de a exista. Diferenta dintre noi doi este ca tu privesti viata ca pe un concept mental, si astepti sa afli sensul ei, iar eu ma bucur de viata pentru ca sensul ei este insasi existenta mea. Iluzia iluziei nu exista, exista doar o singura iluzie reala, aceea ce numesti tu viata.

Cine credeţi că sunteţi
 

Sentimentul pe care-l aveţi referitor la cine sunteţi determină ceea ce percepeţi a fi nevoile voastre şi ceea ce contează în viaţa voastră — iar ceea ce contează pentru voi va avea puterea de a vă provoca supărare sau tulburare. Puteţi folosi cele de mai sus ca un criteriu care să vă ajute să aflaţi cât de profund vă cunoaşteţi. Nu neapărat ceea ce spuneţi sau credeţi că are importanţă pentru voi este într-adevăr ceea ce contează în cazul vostru, ci ceea ce acţiunile şi reacţiile voastre revelă ca fiind important şi serios pentru voi. Aşadar, ar fi poate potrivit să vă puneţi întrebarea: care sunt lucrurile care mă supără sau mă deranjează? Dacă lucrurile mărunte au puterea de a vă aduce tulburare, atunci ceea ce credeţi că sunteţi este exact aşa: mărunt. Aceasta este credinţa voastră inconştientă. Care sunt lucrurile mărunte? În ultimă instanţă toate lucrurile sunt mărunte, căci toate sunt trecătoare.


Din citatele tale de mai sus, da-mi voie sa iti explic ceva privitor la un lucru probabil considerat nesemnificativ, dar care tine de integritatea sinelui. Din faptul ca la inceputul unei discutii folosesti apelativele "dvs, fiti, sunteti", apoi cam pe la mijlocul discutiei, sa zicem, folosesti apelativele normale "tu, esti, apoi din nou folosesti apelativele de dvs, fiti, sunteti, iti "dai de gol" scindarea ta de personalitate. Personalitatea in sine este o scindare de sine. Si acesta este un lucru aparent marunt.

Rareori, imi este dat sa interactionez cu un sine integru, si asta se intampla mai ales in cazul unui copil. Personalitatea nu poate fi altfel decat o "relatie" mincinoasa a lui "eu" cu "eu insumi". Un om prizonier al personalitatii nu este el insusi, el are - sau doreste sa aiba - o relatie cu sine insusi, din cauza faptului ca mintea (personalitatea creata de sinele fals) este formata din doua bucati, duala. Este un lucru considerat aproape nesemnificativ de multi dintre noi, dar atunci cand interactionezi cu o alta fiinta mai constienta, acest lucru se simte ca ceva disfunct in integritatea acelei persoane care incearca sa aiba o "relatie" cu sine.

Dacă într-adevăr aţi şti despre voi că sunteţi Eu şi nu micuţul eu, aţi rămâne fără reacţie şi complet vigilenţi atunci când vă confruntaţi cu oameni sau situaţii dificile. Aţi accepta imediat situaţia şi aţi deveni astfel una cu ea, nu v-aţi mai separa de ea.
Apoi răspunsul ar veni ca o consecinţă directă a vigilenţei voastre. El ar veni de la ceea e sunteţi (conştiinţa), nu din ceea ce credeţi că sunteţi (un eu mic). Ar fi puternic şi eficient şi n-ar transforma nicio persoană sau situaţie în duşman.
Existenţa are întotdeauna grijă să nu vă puteţi păcăli pentru mult timp cu privire la ceea ce credeţi cu adevărat că sunteţi, arătându-vă ce contează cu adevărat pentru voi. Modul în care reacţionaţi faţă de oameni sau situaţii, mai ales atunci când apar probleme, reprezintă cel mai bun indicator al profunzimii cunoaşterii pe care o aveţi faţă de voi înşivă.
Cu cât viziunea pe care o aveţi asupra voastră înşivă este mai limitată, mai îngust-egoistă, cu atât mai mult veţi vedea limitările egoiste ale celorlalţi, inconştienţa din ei şi vă veţi concentra asupra acestora, veţi reacţiona faţă de ele. „Vinile” lor sau ceea ce percepeţi ca fiind vini ale lor devin pentru voi identitatea lor. Aceasta înseamnă că veţi vedea doar egoul din ei şi veţi consolida astfel egoul din voi. În loc să priviţi „prin” egoul celorlalţi, voi priviţi „către” egoul lor. Cine priveşte către egoul celorlalţi? Egoul din voi.
Oamenii foarte inconştienţi îşi experimentează propriul ego prin reflexia acestuia în alţii. Când realizaţi că acele lucruri faţă de care reacţionaţi atunci când le întâlniţi în ceilalţi există şi în voi (şi uneori numai în voi) începeţi să deveniţi conştienţi de propriul vostru ego. Tot atunci aţi putea realiza şi că le făceaţi celorlalţi ceea ce credeaţi că alţii vă fac vouă. Încetaţi atunci să vă mai vedeţi în postura de victime. Voi nu sunteţi egoul. Prin urmare, atunci când deveniţi conştienţi de egoul din voi nu înseamnă că ştiţi cine sunteţi — înseamnă că ştiţi cine nu sunteţi. Dar ştiind cine nu sunteţi înlăturaţi cel mai mare obstacol din calea adevăratei cunoaşteri de sine.
Nimeni nu vă poate spune cine sunteţi. N-ar fi decât un alt concept, de aceea nu v-ar aduce o schimbare. Ceea ce sunteţi nu reclamă o credinţă. De fapt, orice credinţă este un obstacol. Nu reclamă nici măcar înţelegerea voastră, din moment ce sunteţi deja ceea ce sunteţi. Dar dacă nu înţelegeţi ceea ce sunteţi, atunci ceea ce sunteţi nu poate străluci în această lume. Rămâne în dimensiunea nemanifestată care este, desigur, adevărata voastră casă.

Iată ce cred astfel de oameni despre ei înşişi: „Sunt un biet eu mic cu nevoi neîmplinite.” Această percepţie elementară greşită a ceea ce sunt ei generează disfuncţii în interiorul tuturor relaţiilor lor. Ei cred că nu au nimic de oferit şi că lumea sau ceilalţi oameni le refuză ceea ce le este necesar, întreaga lor realitate se bazează pe un sentiment iluzoriu referitor la ceea ce sunt ei. Acesta sabotează situaţiile, le deteriorează toate relaţiile. Dacă gândul lipsei — fie că e vorba de bani, recunoaştere sau iubire — a devenit parte integrantă a ceea ce credeţi că sunteţi, atunci lipsa vă va însoţi pretutindeni. În loc să confirmaţi binele care deja existe în viaţa voastră, nu vedeţi decât lipsa. Confirmarea binelui care deja există în viaţa voastră reprezintă fundamentul belşugului de orice fel. Lucrurile stau în felul următor: voi refuzaţi lumii tot ceea ce credeţi că lumea vă refuză vouă. Îi refuzaţi pentru că în adâncul vostru credeţi că sunteţi mărunţi şi nu aveţi nimic să-i oferiţi.

Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea despre sine;
E posibil să nu vreţi să vă cunoaşteţi pentru că vă temeţi de ceea ce aţi putea afla. Mulţi oameni au o teamă secretă că sunt răi. Dar nimic din ceea ce puteţi afla despre voi înşivă nu vă reprezintă esenţa. Nimic din ceea ce puteţi afla despre voi nu este ceea ce sunteţi voi.
În vreme ce există oameni care nu vor să ştie cine sunt din cauza fricii, alţii au o curiozitate insaţiabilă cu privire la ei înşişi şi vor să afle tot mai multe. Puteţi fi atât de fascinaţi de voi înşivă încât să petreceţi ani supunându-vă psihanalizei, scormonind fiecare aspect al copilăriei, desluşind frici şi dorinţe secrete şi descoperindu-vă complexitatea în straturi peste straturi interioare ce formează personalitatea şi caracterul vostru. După zece ani terapeutul se poate sătura de voi şi de povestea voastră şi vă poate spune că analiza voastră este acum încheiată. Îşi ia la revedere de la voi înmânându-vă un dosar de cinci mii de pagini. „Găseşti aici tot ce se poate spune despre tine. Găseşti aici ceea ce eşti.”
Cărând către casă dosarul voluminos, satisfacţia iniţială de a vă cunoaşte în sfârşit este repede înlocuită de un sentiment de nedesăvârşire şi de o bănuială furişă că sunteţi mai mult decât atât. Şi într-adevăr sunteţi mai mult — nu în termenii cantitativi ai unor date suplimentare, ci în dimensiunea calitativă a profunzimii.
Nu e nimic rău în psihanaliză şi în aflarea unor lucruri despre trecutul vostru atât timp cât nu confundaţi cunoaşterea despre voi cu cunoaşterea esenţei voastre. Dosarul de cinci mii de pagini este despre voi: este conţinutul minţii voastre condiţionate de trecut. Indiferent ce aflaţi prin psihanaliză sau observare de sine este despre voi. Nu vă reprezintă pe voi. Este conţinut, nu esenţă.

A trece dincolo de ego înseamnă a ieşi din conţinut. A vă cunoaşte pe voi înşivă înseamnă a fi voi înşivă, iar a fi voi înşivă înseamnă a înceta să vă identificaţi cu conţinutul.
Majoritatea oamenilor se definesc prin conţinutul vieţii lor. Orice percepeţi, experimentaţi, faceţi, gândiţi sau simţiţi este conţinut. Conţinutul absoarbe în întregime atenţia majorităţii oamenilor, cu el se identifică ei. Atunci când gândiţi sau spuneţi „viaţa mea”, ceea ce vreţi să spuneţi nu e că voi sunteţi viaţa aceea, ci că aveţi sau păreţi a avea viaţa respectivă. Vă referiţi la conţinut — vârsta voastră, starea de sănătate, relaţiile, banii, munca şi condiţiile de viaţă şi, în egală măsură, la starea voastră mental-emoţională. Împrejurările interioare şi exterioare ale vieţii voastre, trecutul şi viitorul, toate ţin de conţinut — la fel şi evenimentele, adică orice se întâmplă. Ce altceva mai există în afară de conţinut? Acel ceva care permite conţinutului să existe: spaţiul interior al conştiinţei.

Tinere iluminat, da-mi voie sa-ti explic si eu "scindarea" personalitatii batranului. Uita-te putin la avatarurile noastre. Batranul decide sa intre in dialog cu tanarul iluminat. Si il trateaza cu pluralul dvs. Tanarul iluminat il trateaza la per tu, ba ii mai face si un "portret" pe masura. Iluminata decizie! Batranul decide sa raspunda si el la per tu, aliniindu-se modalitatii de dialog a tanarului. Proasta decizie, caci asta il infumureaza si mai tare pe tanarul iluminat. La final, batranul decide sa retraga din dialog, caci nu ducea nicaieri, si sa-i redea tanarului aerul de profesor(!) si pentru asta i se adreseaza din nou respectuos cu dvs. Si mai proasta decizie, caci tanarul iluminat deduce doct ca batranul are personalitatea scindata. Si o demonstreaza si mai doct alaturand colaje din raspunsurile batranului. Tinere iluminat, sa stii ca auditoriul nu e format din fraieri, ba s-ar putea sa fie mai iluminat decat "profesorul". Maestrul, de la care ai dat copy-paste si pe care se pare ca nu-l prea intelegi, te-ar certa daca ar citi ce ai scris aici. Dar am sa vorbesc eu cu el sa n-o faca, ca esti tanar si te mai fura valul iluminarii.
No, acu' te las sa te joci cu colajele cum vrei matale.

A fi batran, tanar, superior pentru ca esti batran, inferior pentru ca esti "mai tanar" sau invers, toate astea sunt un continut, o iluzie. "Batranetea" ti-o daruieste personalitatea pentru ca doar personalitatea "a imbatranit" in tine. Pentru ca pot privi dincolo de personalitatea ta, eu ma adresez tie si nu personajului tau. Intelesul scindarii la care ma refeream este foarte profund dar repet, pare ceva marunt, aparent. Sunt sigur ca Tu ai inteles ce am spus, dar tot tu (personajul tau) se face ca nu pricepe.

Nu are nici cea mai mica relevanta de ce, daca si de la cine am dat eu copy-paste, atata vreme cat vreau doar mesajul sa ajunga. Trezirea constiintei e importanta, si scoaterea minciunii din adancul "personalitatilor".
In rest..daca eu sunt sau nu iluminat..toate sunt de mica importanta..

Bine, tinere domn, imi place ca ai dres-o binisor. Ma gandeam io ca batranetea mea e o iluzie!
Da' oare iluminarea n-o fi tat o iluzie?

Daca te-ai lepada de batranetea (personalitatea) ta, ti-ai fi dat seama ca si tu esti iluminat, si ca batranetea (personalitatea) ta, nu te lasa sa ajungi la ea. Iluminarea este ceva extrem de simplu, dar totodata extrem de profund. Cand te afli pe intuneric, te poti lupta cu el pana nu mai poti dar degeaba, nu trebuie sa faci altceva decat sa aprinzi lumina. Aprinde lumina si vei vedea dincolo de personalitatea ta si a celuilalt.

Aprinde lumina, si, cand cineva iti pune intrebarea: Cine esti? Ii vei raspunde: eu sunt fiinta. In loc sa ii asezi in fata cele cinci mii de cuvinte, cu privire la cine crezi ca esti.
Pentru personalitatea ta, a fi iluminat inseamna cinci mii de lecturi invatate, dar poate si mai mult si tot degeaba.
Aprinde lumina (uitate in interiorul tau), si daca poti, incearca sa ajungi la centru. Vei observa ce nu esti tu in exterior. Ceea ce nu esti tu nu este nici celalalt. Ceea ce nu esti tu este exterior tie si celuilalt. Cu cat poti merge mai adanc in interiorul tau, cu atat iti dai seama ce va leaga pe amandoi: Fiinta sau viata cum vrei sa o numesti. Este ceea ce te leaga pe tine, pe el, si pe toti ceilalti. Aceasta e iubirea. Restul sunt doar masti. Mastile ce te-au indepartat de centru, miezul tau, in toate directiile. Prin urmare, revino inapoi la centru, lepadandu-ti masca si vei fi mai pur pentru ca daca eu exist si sunt fiinta, tu nu esti altceva, decat daca incerci a fi o masca, in cele din urma o masca trecatoare.

In afara de cei cativa salbatici ai regiunilor de la tara care, in esenta sunt si ei de inteles, tinerii sunt cei de la care aveti cel mai mult de invatat. Va vine sa credeti sau nu dar asta e adevarul. Ei vor aduce o lume noua in care personalitatile dispar existand doar fiinte umane.
"Nebunia" tinerilor din ziua de azi este pentru ca ei trebuie sa consume "raul" tinut ascuns de catre voi, in minciuna in care ati trait ca si generatie de personalitati. Voi ati fost personalitatile si manipularea. Voi nu ati fost mai putin "rai", voi ati ascuns raul in voi fiind duali, traind intr-o relatie cu voi insiva si mintindu-va in primul rand pe voi insiva in loc sa fiti voi insiva. De aceea "raul" a fost cu adevarat rau pentru voi. Tinerii din ziua de azi trebuie sa consume acel rau tinut de voi inabusit sub masca personalitatii. De aceea cuvantul care li se potriveste cel mai bine adultilor este manipularea iar cel al tinerilor este de a fi tu insuti. Chiar daca acum trebuie consumat "raul" - care inseamna distrugerea manipularii din inimile generatiei voastre prin revolta tinerilor -, el odata consumat, va da nastere unei lumi noi, mai sincere. O lume cat se poate de vie. O lume nu a personalitatilor mincinoase, ci o lume a fiintelor umane.
Comportamentul revoltator - chiar poate uneori inconstient - al tinerilor fata de adulti, parinti, este pentru ca nu se mai suporta tendinta fina de manipulare existenta in ei. Se simte, se miroase, se vede de la distanta. In cei cu personalitate exista doua "euri" care se ascund unul de celalat sau incearca sa aiba o relatie unul cu celalalt. Unul dintre "euri" este cel cu care intra in contact noaptea in pat iar cu celalalt isi joaca rolul: de parinte, de adult, de batran, de stapan si in cele din urma de victima. E rolul personalitatii, personajul imaginar, inchipuit.

De ce femeile sunt mai aproape de iluminare?
 

Obstacolele în calea dezvoltării spirituale sunt aceleaşi pentru femei şi bărbaţi?
Da, dar accentul se pune diferit. În general, pentru o femeie este mai uşor să-şi simtă şi să-şi locuiască corpul, aşa că ea este în mod natural mai aproape de Fiinţă şi potenţial mai aproape de dezvoltarea spirituală decât un bărbat. Acesta este motivul pentru care multe culturi vechi aleg instinctiv figuri sau analogii feminine pentru a reprezenta sau descrie realitatea transcendentă sau lipsită de formă. De multe ori, ea a fost privită ca un pântec care dă viaţă tuturor lucrurilor care au fost create, care le susţine şi le hrăneşte în timpul vieţii lor în lumea formei. În Tao Te Ching, una dintre cele mai vechi şi mai profunde cărţi care au fost scrise vreodată, Tao, care ar putea fi tradus prin Fiinţă, este descris ca „prezentul etern, infinit, mama universului”. Este natural ca femeile să fie mai aproape de Fiinţă decât bărbaţii, deoarece ele „întrupează” Nemanifestul. Şi mai mult, toate creaturile şi toate lucrurile trebuie să se întoarcă în final la Sursă. „Toate lucrurile dispar din nou în Tao. El este singurul care durează”. Deoarece Sursa este privită ca fiind feminină, acest lucru este reprezentat prin cele două părţi, luminoasă şi întunecată, ale arhetipului feminin în psihologie şi mitologie. Zeiţa sau Mama Divină are două aspecte: ea dă viaţă şi ia viaţa.

Când mintea a preluat controlul şi oamenii au pierdut contactul cu realitatea esenţei lor divine, ei au început să îl gândească pe Dumnezeu ca figură masculină. Societatea a devenit dominată de bărbaţi, iar femeia, supusă bărbatului.
Nu încerc să sugerez că ar fi bine să ne întoarcem la reprezentările feminine iniţiale ale divinului. Unii oameni folosesc în prezent termenul de Mamă Divină în loc de Dumnezeu. Ei restabilesc astfel un echilibru între partea feminină şi cea masculină, care s-a pierdut cu mult timp în urmă, şi asta este foarte bine. Dar rămâne totuşi o reprezentare şi un concept, poate temporar util, ca o hartă sau un indicator folositor o vreme, dar care sunt mai mult un obstacol decât un ajutor atunci când sunteţi pregătit să vă daţi seama de realitatea din spatele tuturor conceptelor şi imaginilor. Adevărat rămâne totuşi faptul că frecvenţa energetică a minţii pare să fie, în esenţă, masculină. Mintea opune rezistenţă, se luptă pentru control, foloseşte, manipulează, atacă,
încearcă să înşface şi să posede ş.a.m.d. Acesta este motivul pentru care Dumnezeul tradiţional este o figură patriarhală, învestită cu autoritate, ce deţine controlul, dominatoare şi de multe ori un bărbat mânios, de care ar trebui să ne temem mereu, după cum sugerează Vechiul Testament. Acest Dumnezeu este o proiecţie a minţii umane.
Pentru a depăşi mintea şi a vă reconecta cu realitatea mai profundă a Fiinţei aveţi nevoie de calităţi extrem de diferite: abandonarea, atitudinea necritică, o deschidere care să-i permită vieţii să existe în loc să i se opună, capacitatea de a păstra toate lucrurile în îmbrăţişarea plină de iubire a cunoaşterii. Toate aceste calităţi sunt mult mai strâns legate de principiul feminin. Dacă energia mentală este dură şi rigidă, energia Fiinţei este moale şi flexibilă şi infinit mai puternică decât mintea. Mintea conduce civilizaţia noastră, în timp ce Fiinţa guvernează viaţa pe Pământ şi în univers. Fiinţa este inteligenţa ale cărei manifestări vizibile formează universul fizic. Deşi femeile sunt potenţial mai aproape de ea, şi bărbaţii pot avea acces la aceasta în sinea lor.

În acest moment, marea majoritate a bărbaţilor şi femeilor încă se mai află în ghearele minţii: se identifică cu gânditorul şi corpul-durere. Desigur, acest lucru împiedică dezvoltarea spirituală şi înflorirea iubirii. Ca regulă generală, obstacolul major tinde să fie pentru bărbaţi mintea în plină activitate de gândire, iar pentru femei corpul-durere, deşi în anumite cazuri situaţia poate fi inversă, iar la unele persoane ambele obstacole să aibă o forţă egală.

Dizolvarea corpului-durere feminin colectiv
De ce corpul-durere este un obstacol mai mare pentru femei?
Corpul-durere are de obicei un aspect colectiv şi unul personal. Aspectul personal este reziduul acumulat al durerii emoţionale suferite în timpul vieţii. Corpul-durere colectiv este durerea acumulată în psihicul uman colectiv de-a lungul a 2.000 de ani, prin boli, torturi, războaie, crime, acte de cruzime, nebunie ş.a.m.d. Corpul-durere personal al fiecărui om participă la acest corp-durere colectiv. Există zone diferite în ce priveşte corpul-durere colectiv. De exemplu, anumite rase au ţări în care apar forme extreme de conflict sau violenţă au un corp-durere colectiv mai puternic decât altele. Orice persoană care are un corp-durere puternic şi insuficientă conştiinţă pentru a se desprinde din identificarea cu el va fi forţată continuu să îşi descarce periodic durerea emoţională; ea ar putea foarte uşor să devină fie autorul, fie victima unor acte de violenţă, după cum corpul-durere propriu este predominant activ sau pasiv. Pe de altă parte, acest gen de persoană ar putea fi potenţial mai aproape de dezvoltarea spirituală. Acest potenţial nu este neapărat o realitate, desigur, dar, dacă vă aflaţi în capcana unui coşmar, veţi fi probabil mai puternic motivat să vă treziţi decât o persoană care trăieşte momentele plăcute şi neplăcute ale unui vis obişnuit.

În afară de corpul-durere personal, fiecare femeie are rolul ei în ceea ce ar putea fi descris drept corpul-durere colectiv feminin — dacă nu este total conştientă. Acesta este format din acumularea durerii suferite de femei, în parte prin subjugarea lor de către bărbaţi prin sclavie, exploatare, viol, naştere, avort etc. vreme de mii de ani. Durerea emoţională sau fizică ce pentru multe femei precede şi coincide cu ciclul menstrual este corpul-durere în aspectul său colectiv, care se trezeşte din somnolenţă în acel moment, deşi el poate fi trezit şi în alte momente. El împiedică circulaţia liberă a energiei prin corp, a cărei expresie fizică este menstruaţia. Haideţi să rămânem la această idee un moment şi să vedem cum poate ea să devină o ocazie de dezvoltare spirituală.
Deseori, femeile sunt „stăpânite” de corpul-durere în perioada menstruaţiei. Acesta are o încărcătură energetică foarte puternică şi vă poate atrage cu uşurinţă în identificarea inconştientă cu el. Atunci sunteţi activ posedată de câmpul energetic ce vă ocupă spaţiul interior şi pretinde că sunteţi chiar dvs. — dar, desigur, nu sunteţi deloc dvs. Vorbeşte prin dvs., acţionează prin dvs., gândeşte prin dvs. El va crea în viaţa dvs. situaţii negative, astfel încât să se poată hrăni cu această energie. Vrea mai multă durere, indiferent sub ce formă. Am descris deja acest proces, care poate fi violent şi distructiv. Este durere pură, durere trecută — şi nu sunteţi dvs.

Numărul femeilor care se apropie acum de starea de trezire completă este deja mai mare decât cel al bărbaţilor şi va fi din ce în ce mai mare în anii care vor veni. În final, bărbaţii s-ar putea să le ajungă din urmă, dar pentru un interval de timp considerabil va exista un decalaj între gradul de conştiinţă al celor două sexe. Femeile îşi redobândesc funcţia la care au dreptul prin naştere şi care din acest motiv le revine mai mult lor decât bărbaţilor: aceea de a fi o punte de legătură între lumea manifestă şi Nemanifest, între fizic şi spirit. Principala dvs. sarcină acum, ca femeie, este să transformaţi corpul-durere astfel încât să nu se mai interpună între dvs. şi sinele dvs. adevărat, esenţa dvs. Desigur, trebuie să depăşiţi şi celălalt obstacol în calea dezvoltării spirituale — mintea gânditoare —, dar prezenţa intensă pe care o veţi genera când veţi lucra cu corpul-durere vă va elibera şi de identificarea cu mintea.

Primul lucru pe care trebuie să vi-l amintiţi este acesta: atâta timp cât vă construiţi o identitate din durere, nu vă veţi putea elibera de ea. Atâta timp cât o parte a sentimentului dvs. de identitate este investit în durerea dvs. emoţională, vă veţi opune inconştient sau veţi sabota orice încercare de a vă vindeca de durere. De ce? Pur şi simplu pentru că doriţi să rămâneţi intactă, iar durerea a devenit o parte esenţială a dvs. Acesta este un proces inconştient şi singurul mod de a-l depăşi este să îl aduceţi în conştiinţă.
A vă da brusc seama de faptul că sunteţi sau aţi fost ataşată de durerea proprie poate fi şocant. În momentul în care vă daţi seama de acest lucru aţi rupt ataşamentul. Corpul-durere este un câmp energetic, aproape ca o entitate, care a devenit temporar locatarul spaţiului dvs. interior. O parte a energiei vitale a rămas blocată în această capcană, o energie care nu mai circulă. Desigur, corpul-durere există din cauză că în trecut s-au întâmplat anumite lucruri. Este trecutul viu din dvs. şi, dacă vă identificaţi cu el, vă identificaţi cu trecutul. Atunci când vă identificaţi drept victimă, credeţi că trecutul este mai puternic decât prezentul, credinţă contrară adevărului. Este credinţa că alte persoane şi ceea ce v-au făcut sunt responsabile pentru felul în care sunteţi azi, pentru suferinţa dvs. emoţională sau pentru incapacitatea de a fi cel/cea care sunteţi în realitate. Adevărul este că singura putere care există este conţinută în momentul prezent: este puterea prezenţei dvs. Odată ce veţi cunoaşte acest lucru, vă veţi da seama că numai dvs. sunteţi responsabil pentru spaţiul dvs. interior de acum — şi nimeni altcineva — şi că trecutul nu poate învinge puterea Clipei de acum.

Iarta-ma !!
 

Vorbiti ca din carte, ma mir ca dl. Maris a inceput discutia cu d-voastra. Probabil ca sunteti iluminat dupa cum spune dl. Maris de diferite carti, dar nu sunt cele bune, asa ca nu vad de ce trebuie sa navigati pe forumul ortodox si nu pe altele. Dar inchei discutia cu d-voastra cu un citat dintr-un sfant parinte drag mie :
[COLOR=windowtext] Despre cei ce cred ca le cunosc pe toate[/COLOR]

[SIZE=3]A crede ca stii nu înseamna totdeauna întelepciune, ba se întâmpla sa fie chiar prostie. Spuneti-mi: Dintre doi oameni, din care unul ar pretinde ca poate masura vazduhul de la cer la pamânt cu sfoara, în vreme ce altul ar râde si-ar zice ca nu-i în stare a face aceasta – care din acestia doi ne-ar face sa râdem?[/SIZE]
[SIZE=3]Omul care pretinde a sti sau cel care se marturiseste nestiutor. Fara îndoiala, cel dintâi. La întâmplarea aceasta, necunoscatorul este mai întelept decât cel ce se crede încarcat de stiinta. De ce?[/SIZE]
[SIZE=3]Pentru ca presupusa stiinta nu-i decât o necunoastere mai mare. Cel ce se marturiseste nestiutor stie, cel putin, ceva. Ce anume? Ca sunt unele lucruri pe care mintea omeneasca nu le poate sti; si aceasta nu-i putin lucru. Dimpotriva, cel care – de-ar fi sa-l crezi – zice ca ar sti mult, înca mai nestiutor decât altul este cu privire la ceea ce spune ca stie – si asta îl face sa fie si de rusine.[/SIZE]
[SIZE=3]Sa ne lasam, asadar, de asemenea cercetari – si sa ne marginim a aduce laude lui Dumnezeu pentru toate. “De aceea – zice apostolul – aduceti multumiri pentru tot”. Iata faptele unei slugi recunoscatoare, întelepte si destepte; a te purta altfel, este fapta unui vorbaret, a unui trândav, a unui nerusinat.[/SIZE]
[SIZE=3]Cel ce mult vorbeste, nimic nu face, ci cel ce munceste mult nu vorbeste niciodata fara rost.[/SIZE]
Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!!

Nu ai citit intreg topicul meu, incearca sa citesti tot. Atata timp cat mesajul ajunge, e bine. Restul sunt de mai mica importanta...

Nu inteleg pentru ce sa te iert?

mesaj pentru umilul;
 

Umilul tu esti mai aproape de adevar decat iti poti da seama singur. Dar ai putea sa-ti dai seama doar daca ai incerca sa cauti cine esti Tu. Tu esti cel mai sfant lucru ce poate exista vreodata. In tine se afla Viata eterna si stralucitoare, cel mai frumos dar ce poate exista. Dar nu iti poti da seama de acest lucru pentru ca nu esti "atent" la Tine. Esti ne-atent la ceea ce esti tu cu adevarat si esti atent doar la ceea ce cred altii ca esti tu. Asa cum ai fost atent mai mult la mine, decat la ceea ce scrie, asa cum ai fost atent mai mult la dl Maris si la ceea ce crede el ca e. Observa unde nu scrie nici despre mine, nici despre tine, cele mici. Scrie despre ceea ce esti TU. Nu fii atent la mine, ci la ceea ce scrie.

De aceea eu nu am pentru ce sa te iert, ca iti gresesti tie nu mie.