Toată admiraţia pentru Maica Siluana şi pentru munca ei , dar aici este un caz care este ieşit din tiparul clasic al acestei patimi . În primul rând trebuie să -ţi doreşti tu îndreptare , dar aici nu-i vorba de aşa ceva . Când nu mai conştientizezi patima, şi o săvârşeşti în cuplu, situaţia este la limită . Maica Siluana nu are cum să ajute în acest caz şi în cazuri similare de acest fel . Ajutorul de astă dată trebuie să vină urgent de la cei din jurul lor , de la adevăraţii prieteni , rude apropiate, medici , şi nu în ultimul rân un preot cu experienţă . Nu prin intermediul site-urilor se învinge patima asta ce a lovit nemilos un cuplu !

Eu imi repet mereu:,,Nu mor caii cand vor cainii!"Ma adun cum pot si merg mai departe. Cosbuc zicea:,,O lupta este viata!" deci lupt-cu mine, cu toti ceilalti, cu birocratia si toate celelalte! Cand simt ca nu mai pot, ma rog si apoi ma scol si merg mai departe! Parca Oscar Wilde zicea:,,Lumea este a celor nemultumiti!" Deci sunt un mereu nemultumit! Incerc sa apropii nemultumirea spre mine si sa o indepartez de ceilalti!

Doamne ajuta, prieteni!

Revin la un aspect de care am mai scris in acest thread, despre cei doi soti apropiati mie, biruiti de patima betiei; eu i-am mai pomenit la liturghii, Sfinte Masluri, Manastiri, dar parca e din ce in ce mai grav, ne se mai opresc din bautura si urmarile... parintele duhovnic zice ca nu exista leac( cum zicea si dl Cristi mai sus) , dar oare nu au fost ascultate rugaciunile, sunt prea slaba in credinta? va rog frumos, daca cumva stiti, ati cunoscut cazuri de genuri sa-mi spuneti, trebuie sa existe o cale de salvare pentru bietii oameni invinsi de cel rau sau la ce duhovnic mare ar trebui sa merg pentru sfat? nu vreau sa fiu asa insistenta, dar e grava situatia, cei care cunoasteti cazuri probabil stiti cum e...nu mai stiu unde sa intreb si ce sa fac, imi cer scuze daca v-am incomodat. Multumesc anticipat, Domnul sa va pazeasca sufletele!

asta e lipsa de credinta in puterea Lui Dumnezeu


betia e un pacat, apoi o patima ... dar orice pacat este iertat de iubirea de oameni a Lui Iisus

Dumnezeu ii va ajuta pentru rugaciunile lor sau ale celor care ii iubesc

eu am fumat o buna bucata de timp ... apoi m-am lasat efectiv fara niciun efort ... sunt convins ca am fost ajutat de rugaciunile bunicii mele, ale mamei mele ... nu a fost meritul meu


Dobandeste pacea si mii de oameni din jurul tau se vor mantui ! - ne spune Sf.Serafim

Din cate stiu cu patima betiei e si mai greu si foarte multi sustin ca cei cuprinsi de patima nu dau inapoi, nu renunta la aceasta patima; e foarte greu daca nu au cei bantuiti de patima vointa proprie.

Patima beţiei se pare că este una dintre cele mai puternice. Dar, ca orice patimă, are leacul ei.
Însă e de făcut o distincţie: beţivul nu e totuna cu alcoolicul. Primului îi place să bea, ultimul ar vrea să scape de consum dar este incapabil fără ajutor şi, lucru hotărâtor, fără renunţarea la voinţă.
Cea mai mare greşeală este să îi ceri alcoolicului să aibă voinţă. Implicarea voinţei împotriva consumului produce la alcoolic efectul invers: bea şi mai zdravăn. Printre altele deoarece voinţa lui deja este coruptă şi slujeşte unui împărat străin...
Leacul este lepădarea voinţei proprii şi predarea totală în mâna unei puteri superioare ţie: medicul, grupul de terapie, duhovnicul. Doar aşa este posibilă abstinenţa. Iar fără abstinenţă nu este posibil nici un tratament al alcoolismului. Altfel spus, recuperarea alcoolicului se face doar în abstinenţă totală, absolută.
Curios lucru, tocmai alcoolicul reuşeşte uneori ceea ce puţini credincioşi, altminteri cu o viaţă destul de curată, reuşesc: să se lepede cu desăvârşire de voia proprie şi, astfel, să urmeze Domnului...
Este cu adevărat o minune.

Sunt mii de cazuri descrise în literatura AA.
Voi pomeni unul care m-a impresionat cândva în mod deosebit:
Un american a devenit alcoolic. Ca majoritatea beţivilor s-a trezit că este deja alcoolic, avînd toate caracteristicile acestei maladii aparte (se descoperă prin aplicarea unor grile elaborate special pentru diagnosticul alcoolismului).
În faţa evidenţei, omul a avut de ales: intră în abstinenţă sau ... moare.
A ales să trăiască, însă a refuzat calea recomandată în AA de a abandona voinţa proprie şi de a nu lupta cu alcoolul (care e numit în AA ca fiind "puternic, derutant, viclean"). Şi, om dotat cu o voinţă rarisimă, a reuşit incredibilul: s-a oprit din băut, vreme de aprox. 30 ani, prin propria voinţă.
Ajuns aproape de vârsta pensionării, devenit între timp un prosper om de afaceri, într-o zi şi-a oferit o gură de vin pentru a-şi aniversa reuşita abstinenţei (deh, vechea meteahnă a obsesiei alcoolicului).
Din acel moment a băut încontinuu câteva zile, tipic alcoolic, până a murit. Nu s-a bucurat de victorie decât pentru a muri beat criţă. Un scenariu tipic de învins.

Dacă ar fi avut modestia (smerenia) să facă distincţia între victoria prin mijlocirea puterii de deasupra lui şi "victoria" obţinută temporar prin puterea personală, probabil ar fi depăşit ispita de a bea şi ar fi avut un alt sfârşit.
Dar a preferat să îşi atribuie sieşi, propriei voinţe şi puteri, victoria abstinenţei.

Să o lăsăm aşadar mai uşor cu voinţa, pentru tratamentul alcoolismului, dacă voim să ajutăm pe careva! Nu voinţa (acea voinţă grav afectată a omului bolnav) vindecă, ci bună-voinţa de a ne pune viaţa/inima/mintea la picioarele Domnului.
Verbul-cheie nu este "a lupta", ci "a te preda".
A deveni, astfel, rob al lui Dumnezeu, pentru a învinge El pentru noi, El Împăratul Slavei, iar nu omul cel bolnav de îngâmfare şi de rea-voinţă...

(Cât de mulţi oameni se îmbată încă, mai nainte de a se îmbăta cu alcool, cu iluzia că pot învinge prin propria lor voinţă diavolul alcoolului!...)

Psalmul 51:

5. Vedea-vor drepţii şi se vor teme; şi de el vor râde şi vor zice:
"iată omul care nu şi-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui,
6. Ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa."

O înţelegere asemănătoare arată şi Marius, aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...985#post505985

Pe de altă parte, cred că oamenii care vor să ajute un alcoolic au două şanse de a fi utili:
a) dacă eşti alcoolic, dar te afli în abstinenţă şi ai cel puţin 1 an de experienţă a eliberării TOTALE de consum, îi poţi arăta celui care încă mai suferă de pe urma patimii alcoolului cum ai făcut să ajungi la liman; îi descrii experienţa ta, lupta, căderile şi victoria (temporară, întrucât cea finală este doar dacă închizi ochii izbăvit de patima alcoolului). Inevitabil vei ajunge să îi mărturturiseşti că ai primit în dar abstinenţa, de la Dumnezeu, prin oamenii care au lucrat pentru El (doctorul, grupul de suport, preotul etc.). Vei sublinia că nu a folosit la nimic propria voinţă şi vei repeta că secretul nu este verbul "a vrea" ci "a te preda" (cu totul, în Mâinile Domnului şi ale oamenilor prin care lucrează Harul Lui tămăduitor); PE ACEASTĂ CALE, ÎN LUME, CONFORM STATISTICILOR OMS ŞI AA, AU FOST TĂMĂDUIŢI PÂNĂ ÎN ACEST MOMENT ZECI DE MILIOANE DE ALCOOLICI ÎN ULTIMII 50 ANI. Majoritatea fuseseră consideraţi incurabili, cazuri de Bălăceanca, de către doctori, psihologi etc. În unele ţări, cum ar fi Polonia, prin lege se află în fiecare localitate, cât de mică, o cameră special destinată întrunirilor AA unde oamenii se strâng periodic pentru a-şi împărtăşi experienţa spre folosul noului venit, al celui care încă mai caută, cu disperare, izbăvirea. În România aceste camere sunt oferite deocamdată de Biserică, exceptînd Spitalul 9, în Bucureşti, care oferă o singură cameră pentru salvarea alcoolicilor... Aceasta întrucât psihiatrii ne-alcoolici nu cunosc condiţia bolii. O cunosc, eventual, doar psihiatrii alcoolici aflaţi în abstinenţă.

b) dacă nu eşti alcoolic, oricine vei fi fiind, înţelege bine mai întâi că nu cunoşti alcoolismul. Smereşte-te şi abţine-te să dai sfaturi. În ciuda bunăvoinţei tale, sfaturile sunt proaste şi fac rău sau, în varianta fericită, nu fac nici un bine.

Ce poţi face în acest caz? Să te rogi cu tot sufletul, din toată inima pentru cel care pătimeşte!
Iar dacă rugăciunea nu dă încă roade, sunt două explicaţii: ori nu a fost auzită din pricina nevredniciei tale (motiv pentru sporirea lucrării tale de pocăinţă, spre mântuirea ta mai întâi), ori Domnul a auzit rugăciunea însă are alt plan, numai de El ştiut.

Dintre cunoscuţii mei, toţi cei care sunt abstinenţi de mai multă vreme au avut rude sau prieteni care s-au rugat constant la Dumnezeu pentru milostivirea faţă de cel căzut în patima alcoolului. Domnul nu lasă nerăsplătită rugăciunea curată, a celui care suferă sincer pentru aproapele şi care se face, astfel, părtaş cu dragă inimă la povară. Mai devreme sau mai târziu, alcoolicul pentru care se roagă o inimă înfrântă şi smerită, va fi izbăvit.

Doamne ajuta!
Fiind la inceputul postului, am inceput inca de aseara sa ma rog sa pun inceput bun inca din prima zis de post; a fost o zi cu grea incercari peste tot: la serviciu, acasa etc , o zi in care toate merg intr-adevar prost; apropiidu-se seara mi-am dat seama ca multe lucruri le-am facut nu asa cum mi-am propus, m-am mahnit prea repede,m-am tulburat, poate am zis lucruri care nu trebuiau zise( nu grave) , desi imi propusesem sa tac.
Ma intreb acum si va intreb si pe voi, e posibil ca la inceputul postului sau cand tii post sa fie ispite mai mari si mai multe? sau nu m-am rugat inseajuns? prea multe au mers pe dos:(
Multumesc frumos celor care se vor osteni sa imi raspunda!

Da, de parca am fi niste masochisti carora trebuie sa le placa durerea.
Oare parintii acestia nu au simtit niciodata suferinta pe pielea lor? Este foarte usor sa vorbesti altuia despre suferinta si sa ii spui: rabda, indura, infrunta. Ca doar nu te doare gura sa pronunti cuvintele.

Dacă nici părintele Arsenie Papacioc n-a cunoscut suferința, atunci nu știu cine a cunoscut-o.

Creştinul nu e masochist, nu iubeşte durerea de dragul experienţei în sine a durerii.
Cine poate vorbi aşa de strâmb despre creştini? De unde aiureala asta? Ea nu are nimic de-a face cu experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu Cel Milostiv, cu experienţa fericitei asceze creştine (că despre asta e vorba, în fond, dincolo de toate formele aparente pe care le poate îmbrăca), cu lepădarea fericită de sine, în sensul distanţării de plăcerile/patimile omului trupesc din noi (omul cel "dinafară", numit în creştinism şi "Adam cel vechi").

Suferinţa creştinului, suferinţa din credinţă în Hristos, e altceva decât suferinţa necredinciosului. În toate felurile! Mai întâi este suferinţa bolnavului care a conştientizat că e bolnav, prin Cuvântul Domnului, şi purcede la drumul vindecării şi eliberării cu toată încrederea în Mântuitor (Vindecător).
Îţi doresc să descoperi această fericire prin experienţă personală!

http://mironel.wordpress.com/2011/11...-mod-de-viata/

"Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza.
Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că oferă o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens.
Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens.
Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste.
Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte."

Fuga de Cruce, surogatele sentimentaliste şi egalitariste
Versus "răstignirea minţii" şi ieşirea din închisoarea de sinapse, prin durerea eliberatoare, prin foc...

http://video.crestinortodox.ro/TA7Zf...urere_est.html