Sigur ca da, numai ca, vezi tu, de aici pornesc si problemele, numarul de religii/credinte de cele mai multe ori antagonice, sectele, etc.

Nu ştiu cât de bine cunoşti cazul acesta. Presa nu ştiu cât de onest l-a prezentat. E bine să asculţi şi partea incriminată. Singurul lucru imputabil a fost lipsirea de libertate. În timp ce psihiatrului i se permite să facă asta, preotului nu. După ce am citit relatările călugărului şi ale maicilor, am înţeles că nu a avut nicio vină în moartea acelei nefericite.

De aceea noi ne bazăm pe revelaţie. Pentru că dacă e să pornească de la noi căutarea, bazându-ne doar pe ceea ce simţim lăuntric, nu putem deloc fi siguri că ajungem unde trebuie. Sunt multe duhuri în spaţiul spiritual şi, în loc să te uneşti cu Dumnezeu, te poţi uni cu Înşelătorul.

daca as folosi cuvantul entitate as personifica moartea, ceea ce conform invataturii crestine nu este corect. Moartea in urma Invierii lui Hristos a devenit o trecere catre un alt plan existential.

Pe scurt...
 

Și dacă ar fi să personificăm moartea cum ar arăta? Ciudat mod de-a privi moartea...

Moartea = sfârșit + început (contradicție logică, dogmă etc. las pe alții)... Sfârșitul existențialității (cu atribute materiale, spațiale, temporale etc.), dar și începutul eternității. Dar nimănui nu-i prea place simplitatea, în schimb suntem specialiști la capitolul simplisme.

Doamne ajută!

Cand auzi ca iti intra in casa cineva, si vezi cu ochii tai cum intra un camera si ce a urmat apoi, ca a urmat, dar nu am povestit atunci iti spun sigur ca nu visam ca m-am trezit. Intelege ca l-am vazut asa cum e el diavolul, infiorator cu o putere imensa. am mai povestit eu mai de mullt. Nu poti misca, esti paralizat, nu poti vorbi, doar gandul functioneaza.

asa ma gandesc si eu,lumea nevazuta functioneaza in legile ei fara a se intersecta cu lumea noastra,si totusi de ce exista"exceptii"din astea ca cea relatata de tine?
cu ce scop?

Că moartea vine, cel puţin uneori, prin intermediul îngerilor este un adevăr susţinut atât în Sfânta Tradiţie cât şi în Sfânta Scriptură. Ştim că un înger a fost delegat cu dificila misiune de a-i lua viaţa lui Moise. Ştim şi numele lui: Sariel. Un înger îi ucide pe amaleciţi. În noaptea Exodului, un înger ia viaţa oricui era într-o casă pe uşorii uşii căreia nu se afla sângele mielului sacrificat de Pessah.
La urma urmei, îngerii au felurite misiuni încredinţate de Domnul. Dar, de aici şi până la a susţine că moartea este o entitate, e un drum lung, care nu trebuie parcurs.

Moartea nu vine sa-i faci o cafea, spunea Parintele Arsenie Papacioc. Crestinii personifica uneori acest fenomen nefiresc - moartea.
Moartea e un fenomen; ea exista, intrucat exista pacatul.
Moartea spirituala consta in despartirea omului de Dumnezeu, iar moartea fizica consta in despartirea sufletului de trup. E o ruptura, o despartire.

Din Invierile realizate de catre Hristos, retinem ca moartea este un fenomen nu o persoana, ca doar nu se adreseaza Hristos mortii ca si diavolilor din cazul indracitilor.

Corect, am auzit undeva..., k nu acceptam venirea mortii, pt. k suntem slabi sa traim k in RAI !

bineinteles ca moartea nu poate fi o persoana ,dupa cum nici conceptia nu este o persoana.intruparea unei noi vieti,ori despartirea sufletului de trup au loc doar cu ajutorul unor entitati ce sunt trimise in acest scop.asa imi explic eu aceste situatii.ca dupa cum putem observa nimeni nu poate alege cand sa moara-decat daca se sinucide,dupa cum nici viitorii parinti nu pot alege data conceperii copilului lor,desi multi isi imagineaza ca totul s-a realizat conform planului stabilit de ei uitand de ajutorul divin in aceasta chestiune.
intr-adevar"moartea nu vine la o cafea" pt ca nu vine nici cand o chemam,nici cand vrea ea ci cand si la cine este trimisa in lumea asta pamanteana,fizica-cum vreti s-o numiti.

la ingerul mortii ma refeream cand vorbeam de moarte.m-am apucat de scris mesajul inainte sa-mi ordonez gandurile de asa maniera incat sa fiu inteleasa in sensul dorit de mine.

Exact. Avem scris in "Vamile vazduhului".

Samanta...
 

Unui bob de samanta ii trebuie natural, soare si apa, caci e asezat in pamant.

Credinciosului ii trebuie Dumnezeul si Fiul adevarat, caci e in lume asezat.

Un graunte cu viata in credinta, creste si devine pom cu flori...

Un graunte ce se duce prea tare in lume si pamant, bea deci apa lumii si putrezeste.
Un graunte care nu intelege trupul lui din pamant (lut), nu poate bea apa credintei,
si arde, impreuna cu uscatul pamant.
Un graunte cu pamant, care bea apa din cer, crede ca acolo e lumina (si nu o vede), dar o va gasi...
si cand o vede, va muri cu trupul, dar va renaste intr-o mie de seminte...

O mie de seminte intr-un cerc, cat zece ceruri de inalt, Unul Fiul, Dumnezeu!

Mesajul Fiului din cartea adevarului:
 

Iubiti semintele plantelor sunt mari in imparatia Domnului.
Stapaniti cu dragoste, animalele, caci sunt din imparatia Dumnezeului.
Iubiti semintele credintelor...sunt de la Dumnezeu.
Luati-va credinta data si mergeti, mergeti mai departe...
Nu va opriti in religii, plimbati-va prin ele, dar merge-ti mai departe...
Luati-va credinta si mergeti...
Caci El e departe de lumea aceasta, dincolo de confesiuni verticale,
si

... cu fiecare pas facut de om spre oglinda Fiului, Dumnezeul face zece pasi spre oglinda...
...credinciosului...

And i am become Death
 

nu stiu unde am citit(razboi intru cuvant sau ceva de genul),nu mai stiu cine zicea,ca moartea face parte din noi(o urmare a firii noastre umane corupte),se naste cu noi(murim de cum ne nastem,ceva demonstrat in medicina),si creste odata cu noi.

Strict din experienta personala de acum 24 de ani: in urma unei injectii (cu serul expirat!) am intrat in soc anafilactic. A fost cea mai oribila experienta de viata ( moarte?) din 46 de ani. Am fost dusa la spital, s-a constatat socul si am fost trimisa inapoi, pe ideea ca "organismul e tanar si o sa lupte singur". La 5 minute dupa injectie am simtit primele " adieri" ale mortii, la propriu. In sensul ca mi s-a facut brusc frig si aveam senzatia ca s-a facut curent de undeva, desi afara era inca vara si nu era niciun curent rece. In fine, au urmat vreo 6 ore de teroare, incepand cu scaderea drastica a tensiunii, pulsului, inclestarea gurii, nu mai aveam saliva, urechile tiuiau ingrozitor si vederea se impaianjenise. Si atunci a inceput un fenomen interesant: desi vedeam si imaginile reale din jur, intre ele, strecurate ca niste imagini sepia, au inceput sa apara figuri noi, care nu aveau legatura cu cei de langa mine. Nu se suprapuneau, nu se intrepatrundeau, aveau spatiul lor autonom, desi in mod normal ai fi zis ca trebuiau sa se "atinga" de ceea ce exista in material. Pareau sa fie la fel de reale ca si restul mediului inconjurator pe care continuam sa-l vad, dar tot mai estompat. La un moment dat, toate s-au amestecat, ca maturate de vant si am vazut in fata mea figura mitica a Mortii cu coasa, dansand, dupa ce isi infipsese coasa in pamant, in fata ei. Dansa in jurul ei, un fel de tango oribil. Totul pe ea era zdreanta putrezita, care statea sa se destrame. Eram fascinata. Dupa care a inceput panica adevarata de moarte. Imaginea ei disparuse si in jur "vedeam" numai creaturi infricosatoare, fara fata, negre, ceva cu aripile intinse, ca un liliac gigantic, bunica mea, care statea langa minie mi-a aparut deodata cu orbite goale ( in loc de ochelarii pe care ii avea), mama si bunica imi devenisera straine, parca nu mai aveam incredere in ele, nu mai simteam legatura de iubire care era de-o viata...am simtit atunci clar ca "atat a fost, o sa mor". Frica aceea animalica n-o pot descrie. Nu puteam sa vorbesc clar din cauza lipsei salivei si a mandibulei inclestate, dar voiam mereu sa le spun sa nu ma lase sa adorm. Asta era marea mea groaza, ca daca adorm, mor. Stiam asta prin toate simturile mele, iar dorinta de somn era atat de mare incat, la un moment dat, nu mi-a mai pasat. Trebuia sa "adorm". Nu-mi mai pasa de nimic si de nimeni de pe pamant, voiam doar sa dorm. Intrarea in somn a fost ceea ce probabil se numeste experienta mortii clinice pentru ca au urmat exact fazele cu caverna ( nu tunelul, la mine) din care veneau "sa ma ia" doua lumini ( nu una). Asta e alt capitol, despre care nu-mi place sa amintesc. Ulterior am aflat si citit ( in 1990, cand am patit asta nu exista inca atata literatura de specialitate si nici internet) ca nu e bine sa-l lasi sa adoarma in delir pe cel aflat in soc anafilactic, ca trebuia adrenalina sau macar o cafea...ma rog, alt subiect. Dar ca Moartea mi-a aparut ca entitate, da, asta am trait-o atunci, cu tot arsenalul groazei pe care o asemenea aratare ti-o provoaca, mai ales ca in acele momente ea era 'reala" pentru mine.
Cu cel putin trei concluzii m-am ales dupa acea experienta: 1. ca trecerea va fi oricum ceva ce nu ai mai trait in viata si nu-ti poti imagina macar de acum, tocmai pentru ca are loc o singura data si coincide cu sfarsitul vietii, deci reprezinta insasi contactul/impactul dintre "ceva" stiut" de "ceva" nestiut si 2. ca trecerea va fi ca un somn cu care nu te mai poti lupta si care, fiind asa de profund si imperios, va ajuta la ruperea de toate legaturile emotionale legate de viata si de cei dragi si 3. ca ceea ce ni se pare acum real va deveni atunci ireal sau difuz, cum ai intoarce un ciorap pe dos

ce experienta ati avut doamna!

"...si Moartea a fost aruncata in Iazul de Foc" (Revelatia Sf. ap. Ioan). Cam greu sa arunci un fenomen undeva. Un fenomen se manifesta sau nu. De exemplu, un fulger sau un cutremur.

Cred ca va conta mult, la trecere, starea in care ne gasim atunci. Experienta mea a venit pe un fond negativ, eram pe nicaieri atunci, un fel de liber-cugetatoare, abia iesita bine din adolescenta, plina de sofisme si contradictii. Spiritual- zero. Imi amintesc de fotografiile parintelui Iosif Vatopedinul, care au putut fi vazute pe diferite site-uri ortodoxe in anii trecuti, cel care a trecut la cele vesnice si, dupa o ora sau doua, era tot numai zambet. Le stiti? Sunt considerate o minune. Initial fata sa era serioasa. Cand l-am vazut "mort" si zambind cu bucurie, m-am umplut si eu de bucurie. Deci, "se poate si asa" , m-am gandit. Un zambet de confirmare. Dumnezeu sa-l tina langa El!

După opinia mea, stările pe care le-aţi descris (foarte plastic, sugestiv - se vede că le-aţi trăit...:)) sunt experienţe ale psihologiei obişnuite la confruntarea cu pericolul morţii, în stare fizică extremă, de limită.
Nu cred că aţi experimentat propriu-zis o trecere, fie şi parţială/subţire în lumea de dincolo ci doar o mică plimbare prin văzduhurile minţii omeneşti. Iar moartea nu cred că e ce aţi văzut ci, mai degrabă, aţi văzut propria plăsmuire personală, inconştientă, a morţii.

Pentru mai multe lămuriri, o carte de referinţă este cea a Părintelui Serafim Rose "Sufletul după moarte".
Veţi găsi acolo multe experienţe asemănătoare cu ale dvs. şi explicaţiile aferente, cu interpretarea Părintelui în Duhul Tradiţiei Ortodoxe.
Concluzia ar fi că experienţa dvs., departe de a fi inautentică, este totuşi o experienţă general-umană a funcţionării corpului şi sufletului în situaţii de apropiere de moarte.

Cât priveşte moartea, cred că nu este entitate, nu este nici fenomen.
Este o stare a omului, care începe încă din lumea aceasta, trece prin etapa despărţirii sufletului de trup şi plecarea sufletului din lumea aceasta, fiind caracteristică deplină a omului în lumea de dincolo. Ea se încheie la Judecata de obşte, când trupurile sunt reînviate şi reunite cu sufletele. Mai departe nu ştiu ce şi cum mai este.

P.S. Moartea, mă corectez acum, nu e doar o stare, ci un proces. O succesiune de stări.