Definiţia asta dată ortodoxiei este foarte bună, dumnezeiască, aş spune. Ea arată că omul cel adevărat, curat, eliberat de păcate, de tot ce îl depărtează de Dumnezeu, întors Acasă, adică, la Tatăl ceresc e omul care şi-a regăsit adevăratul Chip - Hristos; căci Hristos este Chipul Tatălui, iar pecetea acestui Chip a fost pusă în noi atunci când a fost creat Adam (conform Părintelui Galeriu). Ei bine, aceasta este Ortodoxia: firea cea adevărată a omului; cu alte cuvinte, atunci devenim ortodocşi, când ne-am regăsit adevărata fire.
Acest cuvânt se întâlneşte cu cel al părintelui Arsenie Papacioc: „Hristos este ortodox”. Aceasta înseamnă că El este ortodox (dreptmăritor), nu noi. Noi, numai în măsura în care ne asemănăm Lui. Cuvântul acesta nu vrea să spună că Hristos aparţine Bisericii Ortodoxe (ar fi un absurd ca El să aparţină cuiva), ci că dacă vrem să fim ortodocşi, trebuie să ne asemănăm Lui.
Nu Hristos aparţine Bisericii, ci Biserica este a Lui. El nu este „deţinut” de Biserică sub forma Sfintelor Taine, ci binevoieşte să Se dăruiască pe Sine şi sub această formă, care nu este singura în care Se dă; căci El este şi Cuvântul lui Dumnezeu şi ni se dă şi în cuvintele evangheliei, Se dă şi atunci când Îi împlinim poruncile, căci „Hristos stă ascuns în poruncile Sale” (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Drag prieten
 

Ce as putea sa-ti spun mai mult decat ne-am spus noi doi? Iti las, din partea mea,ce i-a spus demult Apostolul Pavel lui Filimon, el cu siguranta a exprimat mai bine ceea ce as dori eu sa-ti spun din inima:

,,Mulţumesc pururea Dumnezeului meu, pomenindu-te în rugăciunile mele, Auzind despre dragostea ta şi despre credinţa pe care o ai către Domnul Iisus şi către toţi sfinţii, Ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucrătoare în deplina cunoştinţă a oricărei fapte bune, pe care o faceţi pentru Hristos Iisus; Căci am avut multă bucurie şi mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate."

Cel de Sus sa-ti calauzeasca pasii.

Foarte clar si raspicat explicat ! Frumos!

Subscriu.
Cand Fiul lui Dumnezeu a hotarat sa coboare din inaltimile cele nevazute ale Sfintei Treimi pana la noi muritorii si pacatosii, a facut-o si pentru ca sa ne aduca in intunericul lumii noastre lumina unui SENS nou. Oamenii cautau sensul in gnoza, in mistere, in sofisme, in ratiune si cunoastere, dar Cel ce S-a scoborat pana la noi si a imbracat haina nimicniciei noastre, "chip de rob luand", ne-a adus un altfel de sens: cel al JERTFEI si al izvorului acesteia, DRAGOSTEA jertfelnica. Acesta este sensul inalt al mantuirii si el trebuie sa devina si sensul existential al nostru, al pacatosilor. Simbolul acestui sens este CRUCEA. "Luati-va crucea" este indemnul facut noua ca sa ne insusim sensul existential fara de care nu ne putem mantui. Este minimul necesar pentru mantuirea noastra. Scoboratu-Sa ca sa ne invete Jertfa, coboratu-Sa ca sa ne inalte prin Jertfa si a patimit pentru noi si pacatele noastre ca sa ne curateasca prin Jertfa. Nu prin gnoza, nu prin sofisme, nu prin tipic, nu prin cunoastere. Ci simplu si bland, smerit si bun, la un loc cu talharii, nu de la catedra vreunei academii, nu imbracat in mantia cu ciucuri a fariseilor ultracorecti, a carturarilor atotstiutori, ci in rand cu cei simpli, cu prostituatele, cu talharii si cu vamesii. De ce l-au urmat acestia si nu carturarii asa cum se cadea? Simplu, pentru ca Domnul nostru nu le-a vorbit in gnoza, in sofisme, in filosofii, ci le-a deschis acelora INIMA si aceia L-au primit inlauntru. Carturarii si fariseii aveau mintea plina de cunostinte si tipicuri, dar inima le era inghetata si impietrita. Erau plini de ei si nu puteau accepta dragostea jertfelnica, sensul si lumina cea noua. Se inaltasera pe piedestalul cunoasterii, la rangul de invatatori si calauze, dar nu se indurau sa coboare la rangul de simpli slujitori ai aproapelui, la "injosirea" de a spala picioarele semenilor, de a darui mila si dragoste si jertfa de sine. Jertfa de sine era cel mai greu lucru pentru ei, imposibilul chiar, pentru ca ei erau plini de sine si mandri de sine. "Lepadati-va de sine" este o cerinta nebuneasca pentru ei, de neinteles, nerationala, prosteasca. Insa, nu poti lua CRUCEA, nu poti sa-ti insusesti SENSUL existential al JERTFEI daca nu te lepezi de tine. Nu poti primi Harul daca nu te lepezi de tine. Spune foarte frumos un sfant intr-o scrisoare: "nu poti primi Harul fara sange", adica fara spiritul de jertfa Harul nu vine si nu ramane in noi. Nu se primeste Harul cu lingurita ci cu o inima infranta, inmuiata in dragoste jertfelnica.
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS, mi-ai facut azi o bucurie. :25: Bunica mea asa a procedat la viata ei, nu stiu daca s-ar fi exprimat asa, ca nu era mare teoreticiana, dar ea pune ain practica exact ce ai spus tu: dragoste, jertfa de sine, fapte bune izvorate din dragoste, nu din tipic.
Ai intrat mai rar, dar ai spus ceva adevarat!

Si eu sunt de acord cu ceea ce ai scris, de fapt spunem acelasi lucru, cel putin la prima vedere. Eu am spus ca nu stiu ce se intelege prin corectitudine, daca se intelege ca adevarul de credinta nu are importanta sau e doar pentru fundamentalisti e ceva gresit. Si cred ca asta era sensul dat initial pe forum.
Ceea ce scrii mai sus se refera la altceva, la a-i iubi pe toti, indiferent de pacate sau chiar religie. Asta e cu totul altceva, asta spun si cei care condamna alte credinte, ca Parintele Rafail. E de fapt diferenta intre sa iubesti pacatosul dar sa respingi pacatul. Daca iubesti pe un musulman nu trebuie sa te convertesti la islamism ca altfel nu-ti dovedesti iubirea. Sau sa spui ca si islamismul e la fle de bun, pentru ca astfel il renegi pe Iisus.
Da, toti paritnii si sfintii spun de blandete in sensul asta, se spune sa-l certi cu blandete. Asa trebuie facut.
Dar nu intotdeauna reuseste fiecare sa faca asta. In primul rand nu am ajuns noi la masura parintilor sau sfintilor, sa avem dragoste curata pentru toti. In al doilea rand aici pe forum e o situatie atipica fata de viata reala. De exemplu vorbesti cu un om si te citesc vreo 100. Apoi nu-l vezi pe cel cu care vorbesti, esti singur cu calculatorul. Iar unii sunt mai agresivi, nu stii cum sa reactionezi pe moment.

Să ne ajute Dumnezeu să formăm, fie şi aici, pe forum, o mare familie, şi să învăţăm unii de la alţii, ca să ne zidim împreună. Nepricepuţi suntem cei mai mulţi dintre noi şi avem nevoie de îndrumători, însă păstrând dorinţa sinceră de a fi de folos şi de a ne folosi, totodată, cred că ne putem ajuta, aşa cum un şchiop poate fi ajutat de alt şchiop (de preferat să fie şchiopi de picioare diferite:1:). Faptul că putem sta de vorbă unii cu alţii despre Hristos mi se pare nu puţin lucru, şi ne ajută pe toţi să ne întărim în credinţă.

Nu stiu daca despre tipic era vorba sau despre invataturile de credinta si BO. Bunica ta pe langa acestea a avut si o intelgere a credintei dreapta, a ramas ortodoxa. In schimb daca devenea se convertea la adeventisti sa zicem nu prea era acelasi lucru, nu? Bunicii lui draga de Anna erau buni dar s-au convertit la neoprotestanti (daca am inteles eu bine).
Eu cred ca cine e practicant si merge si la Liturghii si aculta predicile preotilor cunoaste si invatatura, pentru asta nu e nevoie sa citeasca niste carti. Mie imi plac foarte mult si persoane care nu sunt ortodoxe sau nici macar crestine. Persoane deosebite am intalnit si printre unguri, sau chiar turci, indieni, americani, etc.

Asa este, bunica mea era ortodoxa practicanta, dar stia de ce se duce duminica la liturghie, de ce se roaga, de ce tine post, de ce se spovedeste si se impartaseste: din dragoste fata de Dumnezeu. Stia si de ce da milostenie si face fapte bune: din dragoste fata de aproapele. asa e, nu citise ea prea multe carti, dar traise suficiente. Adica nu le facea mecanic si din tipic, ca asa trebuie, ci pentru ca asa simtea. Iar bunica nu putea decat sa simta ortodox.

Mi-aduc aminte ca avem in scoala primara niste colege sectante, martorii lui iehova, parca. Ei, si mama acestora intrase in discutii contradictorii pe teme religioase cu bunica, si hotarasera sa isi dea intalnire, sa aduca fiecare argumente. Bunica nu stia prea multa teologie, doar din ce auzise la biserica si, mai ales, din ce traise si din ce i se aratase in diferite imprejurari. Mi-aduc aminte ca si-a luat in ziua aceea Biblia la ea si niste portocale, pentru ca stia ca fetita aceleia e bolnava si saraca. Persoana respectiva nu a mai venit la intalnire si bunicii ii parea rau ca a pierdut ocazia sa manance si fetita aceea niste portocale.

P.S. Cred ca le va fi mai usor la judecata acelor turci, americani, care nu sunt ortodocsi si fac faptele ortodoxiei, decat noua, ortodocsilor cu nume si tipic si la inima nimic.

Offtopic
Nu ştii pilda cu imamul care se purta cu slujitorii săi ca şi cu copiii lui? La un moment dat ajunge să discute cu un preot ortodox, şi-l întreabă pe acesta dacă, după părerea lui, conform cu credinţa ortodoxă, ţinând cont că a făcut numai fapte bune în viaţa lui, se va mântui.
Părintele i-a răspuns: "când vei muri, cine va moşteni averea agonisită? Slujitorii tăi sau copiii tăi?" Auzind acestea, s-a botezat ortodox.

Asa cred ca este, cine e practicant (adica merge la slujbe, se roaga, se spovedeste si impartaseste) e cel mai bun teolog.
In schimb tot nu am inteles cu ce sens se foloseste cuvantul "corect". Din ce mi-am dat seama nu pentru tipic sau pentru cei ce sunt mai repeziti. Cei buni sunt considerati cei ce vad toate cultele (sau si religiile la fel), iar cei corecti sunt vazuti cei ce spun de ortodoxie si critica alte culte. In cazul bunicii tale, daca nu accepta si conceptiile despre religie ale acelei persoane ar fi insemnat ca e prea corecta.
Eu asta am inteles, s-ar putea sa ma fi inselat, atunci sunt probleme de comunicare. Tu de exemplu ai inteles ca prin "corect" e vorba de tipic.

Nu, nu, nu! "Cei buni", Parintii Paraian sau Noica, de pida, despre care s-a vorbit aici, nu credeau ca toate cultele sunt la fel. Bunatatea nu exclude corectitudinea si invers. Vad corectitudinea ca fiind dreptate, adevar, exprimat prin tipic, norme, reguli, legi. Dragostea exista in dreptate si in adevar, dar adevarul sau corectitudinea sau dreptatea fara dragoste la baza nu fac nici cat o ceapa degerata.

Ceea ce am vrut sa spun despre bunica era faptul ca, desi NU era de acord cu conceptiile iehoviste, pentru ca simtise pe pielea ei ajutorul sfintilor si nu suferea sa auda din partea unora ca sfintii nu exista, de pilda, totusi, avea dragoste chiar si fata de ei, ca oameni. Adica a vrut sa hraneasca fetita aceea, chiar daca era iehovista! Cand e sa faci un bine, nu il intrebi pe om: auzi, esti ortodox, ca daca nu, te las sa mori de foame! Condamna invatatura gresita, dar ii era mila de om.

Eu una iubesc ortodoxia, consider ca e calea cea adevarata, imi pare rau ca sunt atatia care o hulesc si care se rup de ei, imi doresc ca toti sa ajunga la masura Adevarului si sa il implineasca, dar nu sunt in masura sa zic ca X se mantuieste pentru ca face o suta de metanii pe zi in biserica si altul se osandeste, ca nu a auzit in viata lui de ortodoxie. Ceea ce voiam sa spun e ca sunt clar impotriva formalismului si a rigorismului si pledez pentru practicarea adevarului, a corectitudinii si a tipicului care sunt fundamentate pe dragostea de Dumnezeu si dragostea fata de oameni si nu pe ele insele. Adica una e, spre exemplu, sa te duci la biserica fiindca asa crezi ca te mantuiesti sau fiindca asta e obiceiul tau saptamanal, si alta e sa te duci pentru ca doresti sa ii aduci slava lui Dumnezeu. Eu nu sunt asa, dar stiu ca la masura asta trebuie sa ajung: sa fac tipicul din dragoste, Sper sa fie clar. Sunt sigura ca nu suntem in contradictoriu.

Si eu inteleg tot ca glykys, ii iubim pe toti - din toate religiile si ii respectam pentru ca vedem in ei chipul lui Hristos, creatura Sa in care a pus suflare de viata...a pus suflet in noi...a pus pret pe fiecare dintre noi...DAR nu suntem de acord cu celelalte credinte, intrucat suntem ortodocsi nascuti si crescuti in lumina adevarului neschimbat...cunoastem ortodoxia...cine n-a cunoscut-o ori nu doreste sa o cunoasca pt ca s-a nascut in alta religie...este altceva...Dumnezeu le lasa acelora probabil alte cai spre mantuire. De aceea si spune parintele Cleopa ca fiecare va fi judecat in credinta sa, sau la necredinciosi, judecata va fi dupa masura constiiintei fiecaruia.
Deci nu-i detestam, ii acceptam si-i iubim dar nu suntem de acord sa preluam noi credinta lor, ceea ce este cu totul si cu totul altceva, asa dupa cum poti iubi un om dar sa nu fii de acord cu unele perceptii ale lui, te poti supara pe el il poti certa sau contrazice, dar nu ai voie sa-l urasti.

In cealalta privinta eu inteleg tot asa, ca hipercorectitudinea si inflexibilitatea unora tin bineinteles de tipic....si la inima ....cine stie...mic...sau mai nimic?!

N-am citit chiar tot, dar se pare ca marea majoritate doreste ca MariS sa nu plece. Oare cati dintre noi putem gandi detasat? Oare Dumnezeu ce parere are in acest sens? Nu conteaza daca prezenta lui a fost de folos unora, sau de nefolos pentru sine, ci ceea ce vrea Dumnezeu de la el ca o urmatoare treapta. Ce ganduri ne anima cand ne pomenim dand sfaturi? Ne amintim oare cand apostolul Petru il ia deoparte pe Mantuitor sa-L "dojeneasca" fiindca nu se cade sa se lase omorat? Oare pe-ale lui Dumnezeu le gandim noi, sau pe-ale oamenilor?
Din punctul meu de vedere, consider ca fiecare dintre noi este liber sa decida cand si daca vrea s-o mai rareasca sau sa incheie definitiv. Numai cine nu vrea nu recunoaste ca acest forum, oricat de ortodox ar parea, creaza o dependenta periculoasa, dandu-ne impresia (falsa!!!) ca suntem mai de folos aici, decat in meditatie si rugaciune, imaginandu-ne ca suntem cineva care salvam suflete in deriva. E adevarat ca uneori se mai poate intampla si asa ceva, dar in marea majoritate dintre cazuri, este vorba de risipa si sminteala si ca de fapt aproape nimeni nu vrea sa inteleaga ca fiecare are de invatat de la fiecare. Centrul atentiei suntem NOI, ce-am spus noi, ce ni se raspunde noua, cine ne lauda, cine ne deranjeaza, pe cine mai vanam, pe cine mai laudam... Intotdeauna altii sunt pacatosi si rai si mandri si intotdeauna logica noastra este obiectiva si fara echivoc. Poate ca este, dar din pacate asta se intampla in detrimentul unei bune relatii cu Dumnezeu, pentru ca ajungem sa facem o rugaciune cam pe fuga, daca nu cumva suntem deja prea obositi de calculator si... adormim pe noi!! Este mult mai de folos sa facem o jumatate de ora de rugaciune pentru toti membri de pe forum, decat daca stam 24 de ore on-line cautand sa dam sfaturi "utile"!
Dumnezeu sa ne intelepteasca pe toti si va rog sa ma iertati daca raspunsul meu a suparat pe cineva!

Ma bucur ca bunica ta, draga glykys, nu a uitat dragostea "acasa". Nu conta valoarea acelor portocale ci gandul ei bun si milostiv catre un semen al ei. De multe ori noi ratam "intalnirea" cu semenii tocmai pentru ca "uitam" ce-i mai important "acasa", iubirea, daca o avem si pe aceea, ca unii spun ca se poate si fara, dar suntem doldora de citate si "demonstratii" cu Biblia in mana si apoi pretindem sa-i invatam pe altii. Fara iubire esecul e garantat si stradania in van. Ba ne alegem si cu judecarea aproapelui, ca e viclean sau neinstruit sau mai stiu eu cum si nu vrea sa primeasca adevarul nostru. Sa punem iubire in cuvinte, sa nu le lasam goale de continut si atunci ele vor lucra, incet dar sigur.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ca si Marimira avem aceleasi conceptii, sunt total de acord cu ce spui. Eu am vrut sa arata ca noi avem aceleasi conceptii, dar din ce am observat MariS intelge ceea ce am spus eu in primul mesaj prin "corect" si "bun" (sau cel putin asa am inteles eu). Cum spuneti si voi, ambele sunt necesare, si dreapta credinta si bunatatea, niciuna fara alta.

Cel "corect" se impiedica, deobicei, de paiul altora, cel "bun" de barna proprie.
Cele doua, corectitudinea si bunatatea, nu sunt opuse, dar sunt foarte putini cei care reusesc sa le echilibreze. Ce preferati, un patron "bun" sau un patron "corect"? Cum preferati sa fie Dumnezeu cu voi, "bun" sau "corect"? Sigur, Dumnezeu poate fi si una si alta, dar eu cred ca El este mai mult "bun" decat "corect", caci daca ar fi "corect", asa cum ne credem noi, nu ne-am mai mantui niciunul. Noi ne mantuim din bunatatea (infinita) Sa, nu din corectitudinea Sa. Principiul comuniunii Treimice este jertfa, iubirea jertfelnica, adica trairea unul prin altul, unul pentru altul, unul intru altul, si ea, iubirea jertfelnica, este izvor al bunatatii, corectitudinea fiind doar un corolar.
Cel "corect" este "degraba judecatoriu de altul", cel "bun" este "degraba judecatoriu de sine".
Iertati-ma, daca va necajesc cu astfel de ganduri, ca nu ma consider nici bun si nici corect.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

Pentru Catalin 2 si Maris:

Nu poti fi bun cu adevarat daca nu esti si corect. Cele doua trebuie sa se echilibreze cumva.
Poti fi corect fara a fi bun, fara a avea dragoste, si atunci esti fariseu - inteleg ca Maris are ceva cu oamenii astia, nici mie nu imi place categoria, desi nu m-as grabi sa fac pe nimeni fariseu, ca nu stim noi ce e in sufletul omului.
Iar dragostea fara adevar si corectitudine, gen toti se mantuiesc, indiferent de confesiune, fapte etc, nu mai e dragoste, e altceva, inselare, naivitate... de aia m-am ratoit la inceput la Maris, ca eu credeam ca el predica asa ceva, dar m-am inselat.

Eu una cred ca voi doi faceti parte din prima categorie. Toate se fac cu simtul masurii.

MariS, eu cred ca Dumnezeu nu numai ca poate fi si bun si corect, ci chiar este si una si alta simultan - si bun si corect, si drept si milostiv in chip absolut, fara contradictii.
Nu putem vorbi de atributele Lui ca fiind potentiale, ci reale.
Nu putem spune ca e mai mult bun decat corect, pt. ca astfel ar insemna ca nu e atotcorect si atotdrept. Am deforma prin asta perfectiunea Lui. La fel, nu putem spune ca e mai mult drept si corect fara sa nu-i stirbim din nou perfectiunea.

Noi, ca niste creaturi imperfecte ce suntem, nu avem cum sa intelegem cum se imbina aceste doua atribute ale lui Dumnezeu: bunatatea si corectitudinea, fara sa credem ca Dumnezeu e bun in defavoarea corectitudinii sau e corect in defavoarea bunatatii.

Cum era intr-un psalm „mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea
s-au sarutat”... sau cum se zice: Dumnezeu nu este nici drept pana la a fi nemilos, nici milos pana la a fi nedrept.
La Dumnezeu, dreptatea divina e iubire divina, o iubire care nu cauta justitie, ci in-dreptare, adica re-cuperare si tamaduire (perspectiva ortodoxa).

In ce-i priveste pe oameni, ortodoxia zice ca atitudinea echilibrata intre bunatate si corectitudine vine din smerenie si merge mana in mana cu discernamantul.
Recunoscand adica, ca daca e dupa dreptate, nici unul n-avem pe unde scoate camasa. De aceea, cu smerenie trebuie sa nadajduim in multa Lui milostivire fara insa a neglija corectitudinea, fara a relativiza parti din adevarul lui Hristos.
Nimeni - normal la cap- nu poate zice ca-L prefera pe Dumnezeu ca judecator doar in ipostaza de corect si drept.
Din smerenie si dreapta socotinta vine echilibrul. Iar din lipsa (nedesavarsirea) acestora, tendinta de a inclina spre una si de a o relativiza astfel pe cealalta.
Unii le aveti (smerenia si dreapta socotinta) si vi le tot sporiti, altii urmeaza (poate) sa le dobandim.

Bine ai grăit.

Sunt de acord cu tine, dar nu inteleg care e prima categorie in care ne incluzi. Eu cred ca niciun om nu este complet rau, chiar si unii care sunt considerati mai rai isi iubesc copii sau familia. Nu cred ca putem sa-i spunem cuiva ca e rau pentru ca in primul rand nu stim cum e el in interior (unii au un caracter mai impulsiv si se supara repede si apoi uita, altii se supara mai greu dar uita la fel de greu) si in al doilea rand devenim judecatori si inseamna ca noi ne consideram buni fata de acea persoana.
Apoi tot n-am inteles ce intelege fiecare prin corectitudine. In sensul de tipic nu prea are legatura cu adevarul de credinta. Tipicul in sensul folosit de farisei ar insemna de exemplu sa pasesti cu dreptul in biserica, sa saruti toate icoanele din biserica, sa mergi cu spatele pana la iesirea din biserica, etc. Adica inventiile omenesti. Corectitudinea ca o exagerare a unui credincios inseamna sa faca cineva observatie pentru fardare, nepurtat batic, imbracat necuviincios, etc. Nici nu stiu daca judecarea pacatelor aproapelui intra la asta.
Dar sensul de la care s-a pornit in discutiile de aici nu e acesta, ci prin corectitudine se intelege adevarul. In sensul ca cel corect, un fel de opus al celui bun e cel ce afirma dreapta credinta si din cauza lipsei de iubire fata de alti oameni critica alte credinte gresite. Din ce mi-am dat seama asta spune de fapt MariS. Eu nu am nimic cu MariS, nici nu stiu daca e suparat pe cineva, il cunosc de pe forumul catolic si n-am avut nimic nici acolo. Am observat doar ca a inceput sa spuna teoriile acestea cand era vorba de adevarurile de credinta si raporturile cu alte credinte. N-am avut niciodata o suparare pe el, cand a fost cazul i-am raspuns, nu stiu daca e suparat pe altcineva sau pe ceva.
Toate cele bune.

Dumnezeu a creat lumea din bunatate, nu din corectitudine, Dumnezeu si-a jertfit Fiul pentru noi, pacatosii, din bunatate, nu din corectitudine, Dumnezeu ne mantuieste pe noi, firele de praf, din bunatate, nu din corectitudine. De asta am spus ca la Dumnezeu predomina bunatatea. Dar ... nu sunt eu cel ce are adevarul, deci posibil sa ma insel. Spun doar ceea ce simt si ceea ce cred. Foarte probabil ca pentru asta sa ajung la ... butoiul cu smoala.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

P.S. Delia draga, imi place cum scrii, chiar si cand suntem, partial, in dezacord. O faci cu caldura si asta se simte. Continua, ca e nevoie de tine pe forum.

Aveti perfecta dreptate. exact asa e. Eu am simt asta pe pielea mea. Intru si cateva zile ma prinde, ma tine acaparata, apoi realizez ca risipesc timp si iar ma retrag. Asa e. Te prinde ca intr-o valtoare , cu replici, si contrarii, care nu mai de folos nu sunt.

Este smoala si in Paradis ??? Aflam imediat... :100:

Revin fiindca am impresia ca din cauza unei proaste exprimari n-am fost suficient de clar si, de aceea, am fost inteles doar pe jumatate. Imi cer scuze pentru defectele de exprimare.
Eu nu contest desavarsirea lui Dumnezeu, adica faptul ca ESTE si corect si bun, pe langa toate celelalte atribute supreme, ci spun ca dintre acestea doua se foloseste sau uzeaza mai mult de bunatate decat de corectitudine. O mama poate fi si corecta si buna dar ea decide sa fie mai mult buna decat corecta cu copiii sai. Copiii pot fi si ei, la randul lor, si buni si corecti dar ei decid sa fie mai mult buni decat corecti in relatiile dintre ei. Deci poti avea foarte bine ambele calitati dar sa le utilizezi diferit. Asta nu inseamna sa-i negi acele calitati, insa, per ansamblu, poti spune despre acea persoana ca este mai mult buna decat corecta, nu in sensul ca n-ar avea corectitudine, ci in sensul ca ea decide sa se foloseasca mai mult de bunatate decat de corectitudine. Asa si Dumnezeu, cred ca se foloseste mai mult de bunatate decat de corectitudine si de aceea si noi trebuie sa ne asemanam cu El si sa ne folosim mai mult de bunatate decat de corectitudine. Corectitudinea da o nota impersonala, bunatatea e pur personala. Si un robot poate fi corect (si, mare atentie, asta va fi provocarea urmatoare, ca vor aparea roboti corecti ce vor inlocui oamenii, la serviciu sau casnici, de companie, la menaj, la educatie chiar, etc, etc si ei vor constitui ETALONUL corectitudinii) dar nu poate fi si bun. Sa incercam sa fim buni unii cu altii, sa nu ne transformam singuri in roboti, ca si asa vor veni aceia peste noi.
Toata consideratia, Delia draga, pentru cuvintele, gandurile si simtamintele tale. Tu esti un exemplu cel mai clar pentru mine de bunatate. Eu doar mimez bunatatea, dar mi-ar place s-o obtin.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS, om bun, n-as zice dezacord, ci mai degraba faze de intelegere, faze complementare. Sau ca dizacordul aparent vine dintr-un fel de disociere (cam artifciala) intre mila si dreptatea lui Dumnezeu. Ele nu pot fi nicicum despartite. Sunt ca fata si verso-ul unei foi.
O sa-ti zic o interpretare interesanta, dar nu acum. Sa vad cand am timp sa o caut.

Acuma, e adevarat ce spui ca Dumnezeu a creat lumea din bunatate si iubire. Cine ar putea contrazice asta? Dar mai adaugi ca nu a creat-o din corectitudine.
Daca ai un pic rabdare, hai sa despicam un pic firu’n 4 si sa vedem care e intelesul “corect” (sau bun) al termenului “corectitudine” in contextul creatiei de care zici.
Iti zic cam ce am inteles eu pana acum fara sa am pretentia ca detin eu intelesul deplin si duhovnicesc.

Actul creatiei, fiind facut din bunatate si deci fiind bun, a avut ca rezultat un cosmos. Cuvantul “kosmos” in greaca e extraordinar de bogat si plin de sensuri: e si frumusete, si armonie si ordine si tot ce tine de perfectiune.
Cosmosul creat din bunatate si iubire e tocmai armonia lucrului drept si bine-facut. “Corectitudine” inseamna fara greseala.

Cosmosul, asa cum l-a creat initial, e fara fisura, fara greseala, deci nu putem exclude cu nici un chip, dreptatea si corectitudinea din actul creatiei.
Putem chiar nuanta: a facut lumea din bunatate si iubire, adica avand ca imbold si motivatie iubirea si bunatatea. Iar ca rezultat a iesit ceva fara fisura, fara greseala, adica corect, in armonie cu El.

Mai departe, nu putem neglija un lucru evident. Ne-a lasat si pe noi in peisaj ca fiinte libere, iar noi ce am facut din kosmos? Am stricat armonia si ordinea create de El, din noi insine si din natura.

Pentru a ramane lucru al lui Dumnezeu, (pe langa toate calitatile ce presupun armonia), lucrul/creatia trebuie sa fie si sa ramana drept, ne-strambat, in armonie cu Cel-ce-nu-poate-fi-stramb.
Daca ceva/cineva e nedrept, tocmai ne-dreptatea lui e cea care cere in-dreptarea lui.
Creatia s-a strambat si trebuie in-dreptata, armonizata din nou.

Dreptatea/corectitudinea tine de lucrul drept, fara devieri. Atunci cand ceea ce e drept prin creatie, devine stramb, intervenţia dreptatii divine e solicitata tocmai de firea lucrului, care tanjeste sa redevina drept, adica firesc.

Omul ne-drept, (stramb) sufera din cauza strambatatii lui, pt. ca ne-dreptatea e improprie firii, e ne-fireasca. Adam, dupa pacat, s-a „strambat” pe dinlauntru.
Noi l-am mostenit. Aveam nevoie sa fim in-dreptati. Hristos ne-a in-dreptat prin jertfa Lui, dar noi iar ne-am strambat. Sper sa nu ne prinda sfarsitul ne-indreptati.

Dumnezeu drept fiind, isi manifesta dreptatea nu pentru ca ar fi fost ofensat de strambatatea (nedreptatea) lumii (Dumnezeu nu poate fi limitat de nici o ofensa), ci pentru ca lumea are nevoie de dreptatea Lui, are nevoia sa fie in-dreptata, sa fie din nou facuta dreapta. Cosmosul/creatia are nevoie sa i se restabileasca armonia, corectitudinea, lipsa de greseala.

Eu inteleg dreptatea / in-dreptarea ca o necesitate pt. ca omul sa poata fi din nou in comuniune cu Cel drept. Cu precizarea ca prefer in-dreptarea aici si acum, decat dupa ce va fi prea tarziu.
Stii doar ce zic ortodocsii in multe rugaciuni: “pedepseste-ma Doamne, insa cu mila si indurare.. in sensul de in-drepteaza-ma, corecteaza-ma, in-dreapta-ma, fa-ma partas dreptatii Tale, nu ma lasa stramb.

Omul cazut e o creatura suferinda care nu stie ca tocmai din pricina ca s-a strambat si nu e drept, tocmai de aceea ajunge sa-si provoace mai mult rau si sa sufere.
Iar in-dreptarea (facerea unui lucru stramb sa fie din nou drept) o face Dumnezeu nu ca pedeapsa, ci ca leac de vindecare, spre in-dreptare, tocmai din multa milostivirea si bunatatea Lui.
Eu nu le vad deloc separate – bunatatea si corectitudinea lui Dumnezeu.

Situatia e cam ca si a unei mame care din iubire pt. copilul care s-a jucat cu focul si a ars casa, il cearta, il pedepseste ca sa-i fie de leac, sa-l in-drepte, nu asa, ca se simte ea ofensata de pagubele materiale. Iar daca mama nu-l va certa spre in-dreptare, copilul va mai repeta experimentul si isi va provoca mai mult rau.

A zice ca Dumnezeu e bun si primeste pe oricine in Imparatia Lui e foarte corect si adevarat, ca doar El a zis “pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara”.
Iar ortodoxia precizeaza raspicat: cel ce vine la Hristos, daca nu vrea sa fie scos afara, trebuie sa se lase in-dreptat daca cumva e stramb (si cine nu e?), nu de alta dar sa nu ne trezim ca in pilda cu cel ce a fost dat afara pentru ca nu avea haina de nunta.
A venit omul la Hristos, bazandu-se ca nu-l va scoate afara si totusi a fost dat afara ca nu avea haina de nunta. Cum vine asta? Se contrazice Hristos? Prima data ii zice cu bunatate ca nu-l va scoate afara iar apoi totusi il scoate afara. Cum e? E corect sau nu ca l-a dat afara?

Cred ca aceluia i s-a dat un rastimp la dispozitie sa se pregateasca de nunta, sa-si schimbe tinuta launtrica, ca doar nu putea aparea asa oricum.
Nu stiu ce o fi facut in rastimpul ala, dar se pare ca vesmantul lui sufletesc era in disonanta cu nunta kosmica la care fusese invitat (unde kosmos = creatie in armonie cu Creatorul; lucru care, desi a fost stramb, s-a lasat in-dreptat, facut drept).

Bunatate-Corectitudine
Pe un forum poti spune cu bunatate lucruri corecte si sa PARI ca le spui cu ura.
MariS,multi poate nu suntem crestini-ortodocsi cum ar trebui sa fim,dar nu ne dezicem de numele de ortodox din cauza asta.
La un sfant au venit niste oameni si au inceput sa-l faca ba desfranat,ba hot,ba lacom;la toate el raspundea ca "sunt",cand i-au spus ca este si eretic a spus NU,eretic nu sunt.

Mi-a placut mesajul tau, asa vad si eu lucrurile chiar daca nu stiu sa explic asa frumos ca tine.
Am doar o mica remarca: in greaca cuvantul κοσμος - kosmos inseamna "lume".

Cred ca topicul ar trebui sa se intituleze altfel...,vad ca si-a atins scopul si incep sa fie dezbatute alte subiecte...

Exemplu de sfant care a fost bun dar a si certat pe cei necredinciosi
 

Astazi 10 iunie pomenim pe Sfantul Mucenic Timpotei, episcopul Prusiei

Cetatea Prusiei este în partile Bitiniei si se învecineaza cu Frigia si Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. In aceasta cetate a fost episcop Sfântul Timotei, iar pentru curatenia si sfintenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, caci pe un balaur ce se încuibase sub un chiparos într-o pestera si care vatama dobitoacele si oamenii, el 1-a ucis cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci, arun-cându-i în gura un acoperamânt cu care se acoperea sfintita pâine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împarat cu numele Areta, care zacea de o boala foarte grea si care era aproape de portile iadului. Asemenea si pe o împarateasa oarecare a întors-o de la moarte la viata si, din întunericul închinarii de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinte.

El toate bolile le-a tamaduit cu darul cel dat lui si alte multe minuni a facut, cu puterea lui Hristos. Si a luminat turma sa cu învatatura si pe multi din cei necredinciosi i-a întors la cunostinta adevaratului Dumnezeu. Iar dupa ce a venit împarat Iulian Paravatul, care, lepadându-se de Hristos, s-a închinat idolilor si a început a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfântul Timotei si mai mult se ostenea în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, întarind pe cei credinciosi în credinta; iar pe cei necredinciosi certându-i pentru ratacirea lor. Si aflând despre dânsul pagânul Iulian, a trimis sa-1 prinda si, aducându-1, 1-a aruncat în temnita. Iar pe când sfântul sedea legat, multi veneau la el si-i învata despre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Si s-a înstiintat de aceasta Iulian, ca episcopul cel crestin, chiar si legat, învata credinta sa pe cei ce se duc la dânsul, si a trimis sa-1 opreasca, ca sa nu mai propovaduiasca numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe împaratul cel pagân si fara de lege, ci facea fara de temere cele cuviincioase lui.

Si aflând iarasi împaratul despre Sfântul Timotei ca propovaduieste fara de frica numele lui Hristos, s-a mâniat si, trimitând un calau, i-a taiat capul în temnita. Si luând credinciosii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste; iar de la mormântul lui se dau tamaduiri de neputinte si de boli, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Iata un sfant bun prin vindecarile bolilor oamenilor dar si corect prin certarea celor rataciti.

Se dezbate subiectul bunatate - corectitudine in prisma vazuta de MariS in postarea sa, acesta fiind motivul pentru care el vroia sa plece.

E binevenita discutia. Am subliniat ceea ce cred eu ca e esenta:
(Dumnezeu) a facut lumea din bunatate si iubire, adica avand ca imbold si motivatie iubirea si bunatatea. Iar ca rezultat a iesit ceva fara fisura, fara greseala, adica corect, in armonie cu El.
Total de acord. Deci, daca impulsul vine din bunatate, rezultatul contine si corectitudine. N-as putea sustine ca si invers se intampla la fel, adica daca impulsul ar veni din corectitudine, rezultatul ar contine si bunatate. Sa ne gandim ca daca Dumnezeu ar fi facut lumea din corectitudine, noi am fi fost roboti, pentru ca cei mai corecti sunt robotii. Sa ne gandim ca in Evul Mediu niste minti "corecte" au vrut sa actioneze "drept", intelegand prin dreptate corectitudine. Si ce a iesit? Ruguri umane. Dreptatea nu e tot una cu corectitudinea. Daca ar fi asa atunci ar fi vai de noi, ca nu ne-am mai mantui niciunul.
De acord ca noi ne-am "strambat" prin cadere si ca e nevoie sa fim "in-dreptati", dar in-dreptarea se face cu/din bunatate si atunci rezultatul va avea si corectitudine, dar daca in-dreptarea s-ar face cu/din corectitudine nu mai cred ca rezultatul ar mai contine si bunatate. Evul Mediu imi confirma acest lucru. Eu incerc sa evit un nou Ev Mediu, de data asta generalizat. Stiu, insa, ca e zadarnic pentru ca lucrurile evolueaza spre acea directie, accelerate de semnele ce vor apare in curand. Dar imi fac datoria punand pietricele pentru a impiedica alunecarea. Ele imi vor zbura direct in fata, stiu si asta, dar nu pot face altfel.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!" - citat al unei simple mame de posibil sfant.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu inteleg esenta celor spuse de tine. Am vazut oameni care aplicau corectitudinea fara pic de bunatate. I-am vazut in actiune. Deci am putut discerne daca au sau nu bunatate. Stiindu-i trecutul de pilda si alte anumite fapte. Dar aici pe forum, nu ne cunoastem decat din prisma celor ce postam, nu stim ce viata am avut fiecare, ce fapte am facut, cum suntem in carne si oase , e greu sa spunem despre cineva ca nu este bun fara sa gresim, judecandu-l in acest mod.
Dar pot sa iti spun ca a incerca sa pastram o credinta curata fara amestec ecumenic nu inseamna ca nu suntem buni la fire. In discutiile de acest gen fireste ca aperi credinta ta, insa ca om intre oameni trebuie sa facem fapte bune daca vrem sa fim buni.
Sunt oameni cu inima buna dar care au o vorba mai taioasa, o fire mai iute, dar sunt buni si fac mult bine. Am vazut si din acestia. E foarte greu sa judecam oamenii din prisma asta si nici nu trebuie de altfel sa facem asta ca e mare pacat.

In evul mediu acele minti corecte care au vrut sa actioneze drept prin corectitudine cine erau? Nu tot niste rataciti?
Mie nu mi-e frica niciodata ca in sanul ortodoxiei va iesi "ruguri umane" pentru ca ortodoxul nu va recurge la violenta niciodata. Ortodoxia este iubire, este dragoste si niciodata nu se va ajunge la ura , decat daca poate nu este ortodox sau este un caldicel din acela care nu stie ce este ortodoxia. de aceea eu cred ca noi ortodocsii ar trebui sa corectam pe cei ce gresesc si nu cunosc credinta noastra pentru ca dintr-o iubire inteleasa gresit de unii, multi ortodocsi se pierd.

Eu consider ca Dumnezeu este si bun si drept, fara a fi mai mult bun si mai putin drept si corect, pentru ca El este Totul si Atotputernic si le contine pe toate mai presus de firea noastra si de intelegerea noastra. Si o astfel de discutie este de-a dreptul periculoasa pentru cei care inca nu sunt intariti in credinta suficient.
Eu consider ca suntem liberi sa traim cum vrem si sa facem ce vrem dar apoi cand vom ajunge in vesnicie sa nu spunem ca Dumnezeu nu este drept ca uite unde m-a pus si cum m-a judecat. Pentru ca el este bun cu noi in aceasta lume si corect cu noi in lumea de dincolo si ne aseaza acolo unde singuri ne-am randuit in asta lume.

Sigur ca da, kosmos inseamna lume in sensul de totalitatea fiintelor care populeaza universul. Cu precizarea ca universul a fost creat ca un sistem perfect ordonat, perfect armonios, cu legi perfecte. Semantic vorbind, termenul kosmos cuprinde in el insusi atat ideea de lume, cat si ideea de armonie ca atribut implicit al acestei lumi.

Din radacina grecescului kosmos avem in romana termenii: cosmetic, a cosmetiza si toata familia de cuvinte.
Chiar poti sa intrebi pe cineva prin preajma ta ce inteleg grecii prin "kosmetikos" -cosmetic.
In intelesul lui originar, „kosmetikos” are sensul de a pune ceva in armonie, de a restabili frumusetea, de a restabili ordinea, de a decora pt. a se asemana cu "kosmosul" initial.
afaik

Eu m-am referit strict la termenul Kosmos. Aici in Grecia cand se intreaba de pilda: este lume multa la magazin? se spune: ine poli kosmos sto magazio? poli kosmos insemnand multa lume.
Acum poate in greaca veche are inteles mult mai larg , asa cum zici tu, nu contest. Dar oricum , frumoasa explicatia ta si completa.

Cand am venit aici prima data, m-a intrigat foarte tare acest termen de kosmos. Eu intelegeam cosmos in sensul stiut si ei se referau strict la lume. Eu ma gandeam la tot universul si ei se referau la lume, la oameni.

Era acum cativa ani o reclama pentru restaurarea manastirilor din Moldova care spunea aproximativ asa:

"Cu sute de ani in urma oamenii nu stiau sa citeasca, dar stiau sa priveasca. Si intrevedeau nevazutul. Acum oamenii stiu sa scrie si sa citeasca, dar nu mai inteleg nimic, nici din cele vazute ori nevazute si nici din cele stiute ori nestiute."

Catolicii au infailibilitatea unor persoane, si noi avem infailibilitate, a Bisericii, dar numai ce tine de partea divina. Se spune ca Biserica este o institutie divino-umana. De partea divina tin si invataturile de credinta, dogmele. Daca cineva spune ca acestea nu au importanta, afirma niste lucruri care tin de divinitate. Intreaga invatatura am primit-o prin revelatie prin Duhul Sfant. Oamenii nu aveau cum sa o ghiceasca sau sa o gandeasca, pentru ca din cauza indepartarii de Dumnezeu isi pierdusera legatura cu Dumnezue si capacitatea de a deosebi binele de rau si adevarul de neadevar.
Orice invatatura altfel fata de cea revelata inseamna contrazicerea Duhului Sfant. Adica pacat impotriva Duhului Sfant. Iar Iisus a spus ca orice se iarta, afara de pacatul impotriva Duhului Sfant.
Daca luam din Biblie sau din invatatura doar o parte si cealalta o neglijam inseamna ca e ceva gresit. Si facem noi invataturi care sunt diferite de cele aratate de Dumnezeu. Noi pe El il credem, nu conceptiile omenesti.
E o greseala sa spui ca bunatatea trebuie mai bine decat corectitudinea sau adevarul. Toate sunt necesare, dar fara Iisus sunt degeaba.

Problema şi necesitatea distincţiei sau accentuării diferite a corectitudinii învăţăturii respectiv a bunătăţii vine din faptul că prima este accesibilă doar învăţaţilor, celor care se îndeletnicesc cu studiul aprofundat al cunoaşterii teoretice a celor despre Dumnezeu, pe când cea de a doua e accesibilă oricui, inclusiv celui care nu ştie să citească.

Iar la Judecată nu ni se va cere să recităm frumos şi corect Crezul, ci vom fi întrebaţi de acele fapte ale milosteniei pe care ni le-a arătat Mântuitorul, respectiv dacă L-am văzut pe El în fiecare sărman, nevoiaş, om în suferinţă. Căci acolo poate fi El aflat.

Ai dreptate, nu trebuie sa cunosti ce sun alte culte, dar trebuie sa cunosti ce spune Biserica Ortodoxa. De aceea cineva care vine la ortodoxie, chiar daca nu stie nici sa citeasca i se face o catehumizare de cateva zile, luni. Inainte aceasta dura chiar si cativa ani. Daca doar faptele conteaza de ce a venit Iisus, nu puteau face fapte si inainte? Am citit mai demult ca s-a facut un sondaj mai demult in cea mai periculoasa inchisoare din SUA. La intrebarea daca au facut ceva rau toti detinutii au raspuns ca nu, ca ei sunt buni.
De ce spune Biserica despre manturie ca e nevoie de har, fapte si credinta? De ce nu spune doar fapte?

Nu e vorba numai de fapte, într-adevăr. E vorba de cunoaşterea lui Hristos şi comuniunea cu El. Trebuie să ne hrănim cu seva Lui - harul, şi pentru asta trebie să fim în Biserică. Dar trebuie înţeles că pe El nu-L cunoaştem la modul teoretic, prin învăţături tot mai elaborate şi sofisticate. Îl cunoaştem din Evanghelii, din Sfintele Taine, din rugăciuni... din omul aflat în nevoi.

Fiind fiinţe dotate şi cu minte, şi cu inimă, trebuie ca amândouă să se împărtăşească de Hristos. Însă dacă primează una, va apărea un dezechilibru: folosindu-ne mai mult de minte vom deveni reci la inimă, folosindu-ne doar de inimă, fără minte, vom deveni sentimentalişti.

Asa este, acum ai dreptate. Nici nu e nevoie sa cunoastem dogmele in profunzime, dar daca discutam cu alte culte trebuie sa stim si ceva din toate acestea, nu putem doar repeta la nesfarsit ca asa spune BO. Pentru ca unii din ei cunosc foarte bine si Biblia si altele, iar pentru cineva mai putin intarit in credinta poate fi o cale de alunecare.
Cel mai bine pentru cineva mai putin pregatit este sa aplice ceea ce scrie in Biblie: "9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit."