Nu te judeca nimeni Fallen, incercam sa ne dam seama de cauzele nefericirii tale si sa-ti dam cate un sfat, dupa cum ne pricepem (sau nu) si noi, ca sa-ti fie bine. Omul pe pamant este dator sa caute fericirea, dar sa accepte necazul ca un mijloc de indreptare de la Dumnezeu. Nu trebuie sa caute el necazul cu lumanarea.

Tu esti fericita cu omul asta care este din cand in cand "mai binevoitor"? Nu bunavointa tre' sa stea la baza unei relatii de casatorie, ci dragostea. Cum crezi tu ca el te iubeste daca se poarta urat cu tine si te bruscheaza verbal? Ori nu este admisa casatoria decat din dragoste reciproca.

Binecuvantarea casatoriei de care vorbesti vine doar in momentul in care TEMELIA casatoriei este bine pusa. Asta inseamna ca cei doi trebuie OBLIGATORIU sa aiba dragoste reciproca unul pentru altul. Dragostea reciproca este o CONDITIE de inceput nu o consecinta a casatoriei. Daca nu te iubeste dintru inceput nu te amagi ca te va iubi pe parcurs. Mai mult decat i-ai aratat cine esti, ce poti sa faci ca sa te iubeasca pentru cine esti cu adevarat TU, nu pentru cum ar vrea el sa fii. Nu vede si PACE.

Cine te iubeste, te iubeste si te accepta asa cum esti, cauta sa inteleaga gandurile tale, nevoile, aspiratiile, etc. Sa faca cele pe plac tie. El mi se pare un egoist lenes care nu vrea sa-l deranjezi cu PERSOANA ta adevarata. De ce sa miste el un pai, sa faca un mic efort si pentru tine, sa caute sa te inteleaga si sa te multumeasca? Nu cumva sa-l deranjezi cu prostiile tale ca se supara. Si zi bogdaproste cand mai este binevoitor din cand in cand.

Lasa-l pe "binevoitor" in lumea lui. Meriti sa fii iubita, si tratata ca o regina (ca de asta ni se pun cununi pe cap la casatorie, ambii nuntasi sunt regi), nu te multumi doar cu bunavointa!

Daca dragoste nu e, nimic nu e si nimic nu o poate inlocui, nici macar credinta! Tu intreaba-te si socoate daca el chiar te iubeste, daca asa este normal sa te comporti cu un om atunci cand il iubesti? Tu vad ca ai rabdare si compasiune pentru el, dar el pentru tine? Unde, unde este dragostea lui?

Inainte de a cunoaste cuvantul Domnului referitor la Ziua de Duminca,m-a "instruit" bunica mea acum muuulti ani, cand eram mititica tare, ca niciodata sa nu lucrez NIMIC in zi de duminica sau de sarbatori, ca e mare pacat. Imi dadea mereu exemple de la ea din sat cu necazuri abatute asupra celora care isi continuau treburile "casnice" si in ziua de duminica. Atat de bine mi s-a "insurubat" in cap acest lucru, incat eu nu numai ca nu fac absolut nici o treaba casnica duminica( si in zi de sarbatoare) dar ma si sperii cand aud pe cineva ca face din duminica o zi obisnuita.

Aveam la un moment dat o colega care mereu facea curatenie in casa duminica , motivand ca in timpul saptamanii trebuie sa meraga la sat sa o ajute pe soacra-sa.Mereu am certat-o si i-am spus sa inceteze sa ma faca asta. Atunci cand i-a murit unicul copil in accident de masina, eu personal n-am putut sa nu ma ingrozesc si sa ma gandesc ca poate si din cauza asta s-a intmplat nenorocirea..

Deci sfatul meu din inima este sa nu mai lucrezi nimic duminica. Daca nu reusesti sa-ti termini treaba sambata, las-o pe luni.

Doamne ajuta!

de ce nu foloseşte definiţia dată de Biserică?
 

Pentru ca intamplator nu am gasit-o azi dimineata la 4. Daca o aveti mi-o puteti spune si mie ca chiar ma intrereseaza.
Si in alta ordine de idei, "omul" chiar se considera "omul meu" iar pe mine "femeia lui", lucru care oarecum ma cam sperie, pentru ca imi limiteaza putin libertatea personala.
El "considera" ca suntem ca si casatoriti si nu "considera " ca este necesara implicarea "lui Vanghelie" (citat Mircea Badea) in relatia noastra si nici sa "dea bani la popa" . Stiu, si pe mine ma seaca la matze aceste expresii stereotipe pe care incearca sa mi le inoculeze in creier, sti vorba aia, vin cu ideile mele si plec cu ideile lui.
Cine stie, poate e adevarat ce mi-a spus un alt mascul in trecut, si anume ca nu sunt facuta sa fiu nevasta, ca sunt prea "usuratica", asa s-a exprimat acel individ.
Eu n-as zice ca sunt o astfel de persoana, si mai ales nu dpdv sexual, dar intr-adevar pretuiesc foarte mult independenta personala si mi-e f greu sa ma "supun".
Dar "omul meu" sustine ca totusi ma iubeste si ca e dispus sa ma accepte asa cum sunt chiar daca nu sunt cum ar vrea el.
Eu acum ce sa fac, sa-i cer "totul sau nimic?" Sincer as prefera sa fie el cel care sa-mi ceara asta.

De multe ori alegerile noastre sunt în termeni de "totul sau nimic". Mai ales în ceea ce priveşte alegerile noastre fundamentale, degradeurile nu îşi au rostul. Domnul nostru nu ne vrea căldicei. În faţa noastră este alegerea între totul sau nimic. Iar "totul" înseamnă Dumnezeu, în timp ce "nimic" este o viaţă departe de Dumnezeu. Departe de El în viaţa aceasta, departe de El în viaţa eternă.

Prin urmare, deşi dorinţa de a merge la slujba duminicală şi de a posti este lucru bun şi lăudabil, ceea ce dv aveţi de făcut acum este să ieşiţi din starea de păcat în care vă aflaţi. Fie vă căsătoriţi dacă el vrea şi dacă dv înşivă îl iubiţi şi vreţi acest lucru, fie nu numai că este absolut necesar să trăiţi în curăţie, dar ar fi foarte înţelept să nici nu mai locuiţi sub acelaşi acoperiş cu un bărbat cu care nu sunteţi căsătorită, fiindcă vă expuneţi la o ispită prea mare.
După ce veţi face acest lucru, alcătuiţi o listă cu alte eventuale păcate şi mergeţi la preot ca să primiţi absolvirea. Abia după aceea puteţi avea merit prin post şi rugăciune şi acestea vă vor întări. A proceda ca în prezent, adică a pune regulile de disciplină eclezială înaintea regulilor pe care le ştim de la Însuşi Domnul nostru, continuând a trăi în păcat şi a apăsa mai tare, astfel, pe Crucea Lui pe care o poartă, este o metodă de a aşeza carul înaintea boilor, după care vă miraţi că nu merge căruţa.


Adică ? Să vă ceară în căsătorie ? Singurul motiv pentru care un ateu s-ar căsători religios ar fi acela că aşa vor persoanele pe a căror stimă contează: femeia lui, mama lui, alte eventuale persoane. Altfel, într-adevăr nu are rost "să de bani la popa". Deci, spuneţi-i cât de mult contează pentru dv să fiţi căsătorită. Dacă ţine la dv, o va face. De atâtea ori a cheltuit câte trei milioane pentru tot felul de prostii: nu are niciun motiv să nu cheltuie trei milioane pentru liniştea "femeii lui".

Genul asta de superstitie am intalnit-o la oameni care nu prea aveau de a face cu Biserica, mers la biserica nu prea, post nu prea deloc, spovedit nu, antipatie la preoti da, in schimb sa fereasca Dumnezeu sa lucreze duminica sau de sarbatori ca pica cerul pe ei.

Sau, sa luam cazul romanului la care dumnica e sfanta, in sensul ca de dimineata cu trusa de picnic si gratarel la iarba verde, dar biserica ba.

Sau al treilea caz, cel mai fericit, dimineata la biserica, dupaamiaza televizor plaja si mici.

Cred ca pana la urma s-a uitat ce este Duminica de fapt si ca nu e Sabatul evreilor si daca exista o exceptie de la munca este pentru a ne ocupa de cele spirituale asa ca din punctul asta de vedere, ori ca stai cu telecomanda in mana ori ca dai cu sapa in gradina tot pe acolo este.

Iar ispita asta de a incerca sa gasim cauzele ispitelor si incercarilor altora nu e un sport tocmai sanatos si se poate solda cu vatamari grave.

Te simteai dator,nu? Acum te simti mai bine?:-)

"fallen", in primul rand, poti sa ne spui numele de botez?
Ar putea fi persoane aici care sa simta nevoia sa te pomeneasca in rugaciunile lor.

In al doilea rand, am aflat nu fara o oarecare surprindere ca nu esti casatorita.
Surprindere dar si bucurie.

Suprindere pentru ca nu ma asteptam ca o persoana care incearca sa faca voia lui Dumnezeu si sa-si indrepte viata i-ar fi putut scapa un astfel de "detaliu" vizavi de sursa a ceea ce poate fi gresit in viata sa.

Bucurie, pentru ca si din ce ai mai scris dupa, problemele tale nu sunt nici atat de rele nici atat de complicate pe cat par.

Din primele postari am putut vedea lucruri frumoase la tine dar si o mare durere si durerea parea cu atat mai mare cu cat impresia de inceput a fost ca esti prinsa intr-o casatorie in care celalalt nu doar nu-ti impartaseste credinta, ci iti sta cu toate puterile impotriva iar copii au prea putine sanse la randul lor sa fie educati crestineste.

Dar chiar si fara copii, intr-o astfel de situatie divortul este foarte greu de justificat spiritual si crucea este una foarte, foarte grea si cu mult mai grea atunci cand vin si copii.

Dar uite ca nimic din toate acestea nu exista in realitate, solutia la problemele pe care le aveti este foarte simpla si foarte aproape, important este ca dvs. sa o constientizati si nadajduiesc ca o veti face asa cum ati avut recent si alte mici revelatii despre care vorbiti.

Probabil incepeti sa intelegeti ca ati facut niste compromisuri si calea pe care ati urmat-o va cere si mai multe compromisuri, unele devenit chiar ridicole: post fara post, mers la biserica cu permisiune sau pe ascuns, etc.

Solutia care cred ca devine tot mai evidenta este sa cautati sursa compromisului si sa taiati raul de la radacina.

Incercati sa nu va mai tratati partenerul ca un sot virtual. Nu este si probabil nu va fi niciodata. Nici macar ca "aproapele". Nu se comporta ca atare si probabil nici nu va intelege vreodata sa va trateze macar ca atare desi fara doar si poate ii oferiti destule servicii din moment ce, vezi Doamne, cu toate ca nu corespundeti mai deloc, va tolereaza prezenta.

Ceea ce la inceput parea o crestineasca si autentica smerenie la dvs. acum pare de fapt un complex.
Ce complexe aveti incat nu puteti spera la o relatie decenta si renunta una la care sunteti intr-un evident dezavantaj pe multiple planuri?

Ce fel de speranta sau sentimente sau inertie va fac sa mai sperati ca intr-o zi v-ar putea cere in casatorie si daca ar face-o pentru el ar insemna mai mult decat o formalitate care asa cum are o formala legare (din punctul lui de vedere) poate avea si o rapida dezlegare ?

Sa nu va para rau ca nu v-ati adresat exclusiv duhovnicului si ati mai cerut si alte pareri.
Nu stiu in ce masura duhovnicul dvs cunoaste toate situatia si ce sfaturi v-a v-a spus ceva despre aceste lucruri, e posibil sa o fi facut dar la modul mai putin..imperativ.
Aici oamenii vorbesc mai dezlegat si in plus puteti vedea si mai multe pareri.

Dupa cum stau lucrurile, cred ca va dati seama ca in mod cert nimeni nu va sfatui sa continuati aceasta relatie.
Dar poate reusiti dvs. sa ne faceti sa intelegem de ce credeti ca merita aceasta relatie si de ce credeti dvs. ca nu meritati ceva mai bun de atat.

In ceea ce priveste cununia, ea se aseamana oarecum cu permisul de conducere. Inseamna ca aveti o baza pentru a conduce o masina dar unde ajungeti cu masina e decizia celor de la volan (se conduce la dublu :)

Da, va considera "femeia lui", dar asa cum probabil are si "casa lui" si "masina lui", adica practic lucruri de care el dispune dupa bunul lui plac, dar nu persoane inzestrate cu drepturi, mai ales dreptul la respect.

Bineneles ca el "considera" ca sunteti casatoriti pentru ca alta implicare mai profunda ar fi costisitoare pentru el ca timp si bani, prefera o relatie in care il controleaza pe celalalt, in care celalalt daca isi apara drepturile este "afurisit", in care celalat munceste si la serviciu si acasa si el nici nici, etc.
In plus, daca va inseala, nici macar nu s-ar putea numi adulter.

Cum sa nu fie fericit, de ce n-ar fi relatia perfecta pentru el?

De ce spuneti ca va este greu sa va supuneti?
Mi se pare ca o faceti la perfectiune intr-un mod care tinde sa va transforme credinta intr-o formalitate iar cu timpul ar putea fi chiar mai rau.
Sigur ca va iubeste, dar asa cum ziceam mai sus, ca o suma de avantaje, ca om, nu prea cred ca apreciaza mare lucru la dvs.

Daca ar fi sa o iei de la capat cu omul acesta, in aceleasi conditii, ai mai lua-o?

Mersi ca vreti sa va rugati pt mine.
Din pacate s-ar putea sa mai fie un rau de taiat de la radacina in viata mea ...Nu stiu dac-o s-o fac pana l aurma dar macar n-o sa mai am remuscari pentru atitudinea nagativa pe care o am vizavi de aceste persoane, dupa ce am auzit si Evanghelia de azi :
("De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau.
Iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvantul.
Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames. ")
Sa ne ierte Dumnezeu pe toti!

Apropos, credeti ca e posibil (sau cunoasteti pe cineva care a facut-o si a supravietuit) sa-ti lasi in acelasi timp si serviciul si barbatul si sa supravietuiesti?
Nu e echivalent cu sinuciderea?
(nu ma bagati neaparat in seama, sunt furioasa acum, o sa-mi treaca. Mi s-a mai intamplat sa ma enervez si sa ma gandesc sa-mi las serviciul si m-am razgandit de dragul unor clienti...sau nu)
Si inca ceva, am mai intrebat si nu m-a lamurit nimeni : de ce vamesii erau considerati pacatosi?

Depinzi material de el sau (si) de el? ("partener" / servici)

Ia-o incet si cu calm, fa-ti o lista de prioritati. Cu termene.

Un motiv era faptul ca erau considerati mana dreapta a fortei de ocupatiei (romanii).

Al doilea motiv, pentru ca in mod general si regulat abuzau de pozitia lor. Strangeau mai mult decat erau datori sa stranga ca sa faca avere.
Ca si acum, cei cu functii f. importante ajung acolo datorita faptului ca platesc niste bani pe care stiu mai tarziu ca urmeaza sa-i recupereze abuzand de postura lor de functionar public.

Vameşii, în sensul biblic, nu erau lucrători vamali, ci agenţi ai fiscului. De regulă erau evrei care lucrau pentru romani. De multe ori aceşti agenţi ai Gărzii Financiare erau corupţi şi strângeau averi ilicite (dar, după 2000 de ani, cam cât de mult s-a schimbat situaţia ?).
Pe de altă parte, Cristos cheamă pe oameni din toate mediile sociale. Unul dintre apostoli era vameş (mi se pare că Matei). Alt sfânt era fariseu (Nicodim) etc.

capitulare
 

Din pacate cu regret va anunt ca am fost nevoita sa 'capitulez", sa abandonez cauza, in urma unui conflict cu familia (toata familia), in care mi s-a cerut sa nu mai merg la biserica
si sa nu mai tin post. Nu stiu cu ce am gresit fata de ei, eu am incercat doar sa ii conving ca e important ca macar eu sa merg, din toata familia, sa ma rog pentru toti dar dansii considera ca sunt alte lucruri mai importante de facut si ca atitudinea mea a fost una "ostila".
Sper ca Domnul Isus sa ma ierte ca nu am fost vrednica sa-l urmez, asa cum a spus Evanghelia de duminica. Poate totusi o sa mai am alte ocazii. Uite, Sf. Petru, de exemplu, daca nu s-ar fi "lepadat " de Cristos in noaptea aceea, pana la cantatul cocosilor, ar fi fost ucis chiar atunci si nu ar mai fi putut sa faca ce a facut. As mai vrea daca se poate sa ma mai intalnesc o data cu preotul duhovnic, sa ii explic situatia si sa vad daca ma iarta si el. Nu stiu cand si daca lucrul acesta va fi posibil prea curand. Cred ca si asta este o "incercare" de la Dumnezeu. Poate ca El nu vrea sa ii primeasca inapoi pe cei "cazuti" asa usor ci doar daca dau dovada de multa perseverenta.
Doamne Isuse Cristoase, ai mila de mine pacatosul ( si de toata familia mea)!

tendinte "obsesiv-compulsive"
 

Si inca ceva, va rog.
Nu va grabiti sa ii judecati pe ai mei, ca s-ar putea pana la urma tot eu sa fiu cea vinovata. Pentru ca, amintindu-mi de copilaria mea, mereu am avut tendinte "obsesive " legate de anumjite actiuni sau persoane, pe care ai mei au incercat, cum s-au priceput, sa le opreasca. (ei nefiind desigur specialisti in psihologie infantila). Adica, eu cand imi doream ceva (de exemplu : sa merg la strand sau stiu eu undeva, la munte etc) deveneam foarte inversunata si aveam impresia ca s-ar putea ca ceva sau cineva sa imi stea in cale si ma panicam (mi-era frica sa nu se rasgandeasca ai mei, sa nu se strice vremea, sa nu ma imbolnavesc, etc) si atunci deveneam "defensiva" fara motiv, ceea ce de cele mai multe ori pe parinti ii irita si incepeau sa ma ameninte ca nu mai megem nicaieri, ceea ce imi amplifica si mai mult panica.
Apoi, cand m-am facut mare, am avut oarecum aceeasi atitudine si fata de baieti (ma temeam ca ai mei n-or sa fie de acord cu relatia, etc) fapt care crea o oarecare tensiune pe ambele planuri (si in familie, si in "relatie"). La un moment dat am crezut ca am depasit momentul, dar iata ca, fiind implicata in acesta relatie de peste 4 ani (pe care parintii au acceptat-o fara probleme), mi-au revenit "problemele" din copilarie. Adica m-am inversunat atat de tare sa merg la biserica (mi-am pus atatea sperante ca imi voi regasi increderea in Dumnezeu si in mine insami) incat am inceput sa ma tem sa nu devin "dependenta" si la un moment dat sa nu mai pot merge din motive obiective sau subiective si sa se intample ceva nasol. Iar una dintre piedicile care pareau sa imi stea in cale parea sa fie chiar el, iar tendinta mea naturala a fost sa incerc sa-l "combat". Nu stiu ce am facut sau ce-am zis, si cum a perceput-o el, ca pana la urma l-am enervat atat de rau ca practic l-am "intors" impotriva bisericii (la inceput si el a fost de acord sa merg, crezand ca imi va face bine, dar ulterior a constatat o schimbare in rau a starii mele de spirit). Poate nu e neaparat vorba de rea-vointa nici la mine, nici la ai mei nici la el, ci doar de nepricere in abordarea problemelor celuilalt.
Dupa ce "conflictul" pare sa se fi incheiat (sa fi luat o pauza), imi dau seama ca increderea mea in Dumnezeu nu ar trebui sa se "intareasca" sau sa "slabeasca " direct proportional cu frecventa participarii la slujbe, ci ar trebui sa ramana constanta, indiferent ce s-ar intampla, sa se "inradacineze" in sufletul meu. Poate ca asta a vrut sa-mi arate Dumnezeu.
Faca-se voia Lui !

Nu stiu cum de nu puteti avea libertatea de a face ce vrea ,3 ore pe saptamana,Duminica cu timpul D-voastra liber!

Si iarasi nu inteleg ce va opreste sa postiti,doar nu va poate impune asta cineva,ce sa mancati!

Domnule ,eu nu mananc carne ca ma doare stomacul ,sau tin regim,la nevoie puteti inventa o scuza.

Doar nu sunteti o sclava,si nu puteti face ceea ce doriti cu trupul D-voastra,si cu o parte din timpul D-voasta ?!

La care familie va referiti?
Concubinul?
Parintii lui? Parintii dvs. ?

Asta e o vorba inspirata de cel rau.
Nu se stie ce ar fi urmat.
Poate daca in loc de lepadare ar fi avut curajul marturisirii Dumnezeu i-ar fi dat cuvant de mustrare pentru acei oameni care poate si ei au strigat "Osana" cand Domnul a intrat in Ierusalim, si poate si ei si-ar fi recunoscut greseala.

Nu este din acelasi oras cu dvs.?
Parintele duhovnic nu va poate ajuta prea mult atat timp cat decideti in continuare sa traiti in pacat si inca cu un barbat care este potrivnic lui Dumnezeu.
Nu stiu cat realizati dvs. ca nu el sau altii sunt problema ci chiar dvs. si alegerile gresite pe care le-ati facut si nu doriti sa le indreptati.

Inca o data, la care familie va referiti?

Apropo, unde locuiti? La parintii dvs.? La parintii lui? Stati singuri in chirie?

Pai nu inteleg cum a inteles el sa rezolve problema pe care o aveti, stiind ca standu-va impotriva nu face decat sa va mareasca anxietatea, va sta impotriva?

Stiind ca problema dvs. vine dintr-o incertitudine, in loc sa va creeze certitudini (ca nu o sa va stea impotriva cu Biserica), v-a dat dovezi pentru a va indreptati incertitudinile si de aici starea de angoasa? (va sta sistematic in cale vizavi de relatia cu Biserica)

Credinta autentica in Dumnezeu nu se poate intretine si pastra fara participarea la viata bisericii: slujbe, post, Sf. Taine.

Aveti e drept de lucru la personalitatea dvs. mai ales ca aveti o varsta si discernamant, incepeti sa intelegeti anumite lucruri, etc.

Dar nu vad ca cei din jur sa va ajute intr-un fel ci dimpotriva, fac exact ce faceau parintii cand erati mica, daca vedeau ca va crizati, va dadeau si mai multe motive pentru angoasa si crize ( "nu mai mergem nicaieri!").

Rezolvati problema concubinajului si alte lucruri se vor rezolva de la sine.

Ceea ce faceti acum este fundamental gresit, indiferent de frecventa actului sexual, nu doar fata de Dumnezeu si legile Lui ci chiar fata de persoana dvs. si consecintele nefaste ale acestui gen de relatie le veti suporta in primul rand dvs.
Nu va mai cautati scuze de nici un fel, dracul e mare teolog, dar dati mai multa credibilitate lui Dumnezeu, ceea El ne cere este mai mult decat clar si nu exista scuze iar daca gresim, platim si inca mai mult decat socotim.

Daca veti continua acest compromis, nu veti ajunge nicaieri, problemele se vor inmulti si sa fereasca Dumnezeu unde se poate ajunge..

Alin are dreptate: trebuie rezolvata urgent de tot problema concubinajului.
Draga Fallen, in viata nu e bine sa fii dependenta de nimeni, nici afectiv, nici material, nici sexual! Lasa-l in plata Domnului, ca de patru ani traiti in pacat si acum ai ajuns ca nici in biserica sa nu poti intra sa te rogi. Asta e viata? Asta e libertate? pentru ce? Pentru cativa banuti in plus si pentru iluzia ca aveti o familie? Tu sa fii sclava lui si sa iti sacrifici mantuirea, cand sunt in lume atatia si atatia barbati? Cati ani crezi ca mai stai pana cand ii vine mintea la cap? Patru ani de zile nu au fost suficienti? Iti risipesti tineretea langa un barbat care nu te respecta si care nu stie ce vrea de la viata lui, caruia ii gatesti si ii speli si el, ins chimb, nu binevoieste sa te lase nici trei ore duminica sa faci ce vrei?

Sa citesti pe forum ce scrie Anna 21, despre socrii ei, cum aproba concunbinajul dintre fiul lor si vesnica lui prietena si cum o constrang sa nu isi ia serviciu, ca sa aiba grija de fiul lor, desi ei nu sunt casatoriti si nici nu vor fi.

Acum vad ca ii si gatesti si ii faci curat, chiar si duminica... Pff, dar ce, tu esti servitoarea lui, n-am inteles? Tu stii ca unele fete nu sunt lasate sa faca nimic la casa mamei /bunicii ? Si cum,apoi sa intri sluga la unul cu care nu esti maritata? Pleaca si nu te uita inapoi!

MAI FETELOR, NU MAI FITI PROASTE!

Sa nu te superi pe mine, dar asta e adevarul. Nu e asta voia Domnului, prin ce treci tu. Cum sa fie voia Domnului, sa traiesti in pacat?! El vrea ca pacatosul sa se intoarca si sa fie viu, dar nu obliga pe nimeni. Asta e voia ta, care te agati de orice pretexte si te minti pe tine, pentru ca nu poti sa traiesti fara el.

Draga Fallen,

Ai primit sfaturi bune de la Alin, glykys si probabil si de la altii, nu am citit toate mesajele...
Imi cer scuze ca voi repeta unele sfaturi, dar este incredibil ca familia ta si prietenul tau sa iti impuna ce sa faci si ce sa nu faci. Tu te raportezi tot timpul la ei, nu vrei sa ii superi, iar ei te trateaza fie ca pe o sclava, fie ca pe un copil mic care nu poate lua decizii de unul singur.
Din cate spui ai serviciu, acesta este un pas spre independenta. In cazul in care ti-o doresti... Asta nu inseamna singuratate, ci faptul de a fi stapan pe propria viata. Nu este o dovada de egoism faptul de a te gandi intai la binele tau. Iar relatia cu Dumnezeu este baza, nu poti sa o sacrifici si sa te sacrifici... pentru ce??

Si eu am avut o relatie de concubinaj, de 2 ani si jumatate, in care am facut tot posibilul sa-i fiu pe plac... El a profitat cu nesimtire si rezultatul a fost ca imi pierdusem toata increderea in mine, credeam ca fara el nu ma descurc sau ca sunt datoare sa il ajut la nesfarsit... Multumesc lui Dumnezeu ca s-a terminat (au trecut deja multi ani) si sunt "pe picioarele mele".

Din ceea ce spui si din ceea ce am trait eu pot spune ca nici daca te-ai casatori cu el nu ar fi mai bine. Incearca sa-ti faci ordine in viata! Pentru asta trebuie sa fii sincera cu tine, vezi ce-ti face bine si ce nu...

Daca intr-adevar vrei sa mergi la biserica, mergi si spovedeste-te! Nu va fi usor de la inceput, vei mai avea ispite, toti avem, dar nu putem nimic fara Dumnezeu!

Doamne-ajuta!

mmm ca sa rezolvam problema lipsei de incredere in tine in relatia cu barbatii in general, nu doar cu asta, cred ca tre sa ne intoarcem in copilarie... nu degeaba exista in psihologie tema "fetei care se indragosteste de prototipul tatalui sau", sau "a victimei care se indragosteste de agresorul sau"...

cine se opunea dorintelor tale mai mult in copilarie, tatal sau mama, cat de autoritar a fost tatal cu tine? de obicei fetele care aleg barbati "defectuosi" au avut o relatie "defectuoasa" cu tatal...

trebuie sa-ti castigi libertatea, trebuie sa lupti pentru ea, ai fost tinuta sub papuc si din scurt in copilarie, asta e modelul pe care l-ai primit acasa, asta e modelul pe care l-ai cautat mai departe... pentru ca asta fusesei invatata....

draga mea, modelul asta nu este cel corect, nu trebuie sa mai asculti de nimeni, iubeste-l pe tatal tau asa cum este, dar nu-l cauta in viitorul tau sot...

parere personala
 

fallen,daca nu ai libertate interioara,sufleteasca,vei fi mereu nehotarata si vei renunta la orice iti vei pune in minte sau la orice simti...dupa cate am citit in acest topic,esti o fire dependenta de ceilalti,indiferent ca e sotul,parintii sau altii...tu trebuie sa te regasesti pe tine mai intai,iar apoi sa "invinuiesti" pe cei din preajma ta. cand te vei descoperi pe tine,nu vei mai tine cont ce spun sau gandesc ceilalti..asta iti este chemarea si faci orice pt ea..daca aproapele nu iti este aproape, Dzeu iti este in fiecare moment.

in ziua de azi,oamenii au "trend"-uri,sunt in pas cu "moda",nu conteaza in ce domeniu si in ce directie,pt ei este important sa tina pasul cu moda,,cu stiinta...insa ceea ce simti in inima ta este si va fi mereu cel mai la moda,daca este permis un superlativ de genul asta...asculta-ti inima! si lasa pt un moment ratiunea deoparte.

eu nu iti spun ce este bine sau nu sa faci. TU trebuie sa faci asta singura. Tu cu tine insati si cu Dzeu. El iti arata Calea...tu pe unde doresti sa o apuci?

cu tot respectul...

Fallen, uite, eu am o colega, are 24-25 de ani, e din provincie, statea la camin, dar acum a terminat masterul in Bucuresti si a fost nevoita sa se decazeze. Lucreaza part-time, ia vreo 5 milioane pe luna, deci nu isi poate plati o chirie in Bucuresti, parinti bugetari / pensionari... Este o fata extraordinara, foarte promitatoare, e foarte buna pe domeniul ei, dar nu are unde sta. Sa faca naveta zilnic ar fi prea costisitor, sa se intoarca in oraselul de provincie, nu s-ar putea angaja nici ca vanzatoare si si-ar rata profesia. Ei bine, fata asta are si ea un prieten in Bucuresti de vreo doi ani, si a spus foarte clar ca ea nu se muta cu el, desi asta i-ar rezolva foarte usor problema cazarii si oarecum pe cea materiala. In ruptul capului nu se muta cu el, desi foarte multi din anturajul ei o sfatuiesc sa faca asta. Dar ea prefera sa doarma o noapte la colega X, doua nopti la colega Y, sa o astepte in parc pe colega X pana cand aceasta iese de la serviciu si ii deschide apartamentul... din fericire, acum colega Y o primeste o durata mai mare de timp (dar determinata), pana cand isi gaseste undeva cazare.
O viata stresanta, dar nu e traita in pacat... e mare lucru.

Daca e asa credincioasa si perseverenta, poate are noroc si o cere de nevasta prietenul ei (desigur, daca o si iubeste). Sau daca el are familia aici, si familia lui e de buna credinta, ar putea s-o ia in casa lor, ca "oaspete", deocamdata, pana cand se vor cununa. Nu ar fi frumos?

Probabil sta singur, nu cu parintii, deci statutul de oaspete e cam discutabil si chiar daca ar sta cu parintii, i-ar trebui o camera separata si chiar si asa..

Fallen, imi pare rau sa citesc asta, mai ales ca eu am trecut prin intamplari similare si stiu ca-ti este greu.
Cand aveam copilul bolnav (cu ani in urma, acum e sanatos, multumesc lui Dumnezeu), eram disperata si nu stiam ce sa fac, asa ca posteam si ma rugam Sfintei Maici a Domnului sa ne ajute - ei bine, familia sotului a inceput o lupta inversunata impotriva postului meu. Ceva de neimaginat, nu aveau alta preocupare decat ce mananc eu, erau obsedati! Ba inca sotul meu dadea examene in strainatate si l-au sunat alarmati sa-i explice cum eu ma imbolnavesc de foame. Cand s-a intors era deja f convins ca am innebunit, ca ma imbolnavesc, ca sunt exagerat de slaba etc... Asa ca circul a continuat.

Ce am facut:
- nu spun ca tin post, dar spun ca incerc sa am o dieta mai sanatoasa, bazata pe salate
- strike back (asta e partea mea favorita): cand la masa esti "rugata" (=fortata?) sa mananci ciorba de burta sau friptura etc., incepi sa vorbesti despre cat de daunator este colesterolul, in special pt pers. varstnice, cum te poti imbolnavi de la mancaruri prajite, ce sanatoasa este vaza, prin comparatie etc.. Dupa un timp nu te mai bate nimeni la cap cu mancarea (cu exceptia prietenului, poate).
- spun ca nu mananc dupa ora 17 pt ca altfel am un somn agitat
- daca mancarea gatita de sot e pe masa, zic ca trebuie sa merg la sala de sport (si chiar merg) si ca voi manca la intoarcere (cand ma intorc o arunc, ca el probabil a mancat singur intre timp)

.. Poti gandi si alte strategii in functie de situatie, important este sa spui "azi e post" cat mai rar, in lipsa de imaginatie :). Si atunci poti sa fii indignata "dar tin post atat de rar!"


Dar Alin a observat lucrul extraordinar ca tu nu ai nevoie de atata bataie de cap!
Poti iesi acum pe usa, nimic nu te impiedica (decat prejudecatile tale).
E plina lumea de barbati, fara suparare. Poate gasesti crestini dornici de insuratoare.

Casatoria cu un necredincios implica multe probleme, nici nu- ti trec acum prin minte. Postul e pb mica fata de altele.. Cum ar fi educarea copiilor si altele.

Nu stiu cat de mult se iubesc ei, oricum, relatia lor e mai mult decat platonica, dar parintii lui vor ca fiul lor sa isi termine mai intai studiile,sa isi faca o situatie si apoi sa se casatoreasca cu cineva de conditia lui. Fiul e de acord cu ei, si colega mea e de acord cu ei, mai ales ca si ea gandeste asemanator, vrea sa isi faca un rost in viata intai, are alte prioritati, e OK daca vorbeste cu el de doua ori pe saptamana si ies in parc...Parintii lui sunt oameni de vaza, cu principii si nu ar accepta ca prietena fiului lor sa locuiasca cu ei, nici macar intr-o camera separata - nu stiu daca au asa ceva si nici cum o privesc pe ea, probabil nu o plac prea tare, pentru ca e saraca... Nici ea nu ar accepta sa traiasca cu el, in concubinaj, chiar daca asta presupune sa isi care bagajele aproape zilnic pe unde se duce.

Ceea ce imi place insa este ca dragostea sau nevoia stringenta de o locuinta nu le intuneca gandurile si ca amandoi sunt sinceri unul cu altul si se inteleg, au principii, prioritati...

P.S. Si chiar de ar sta ca oaspete (pe o perioada nelimitata!!! cine se inhama la asa ceva?), in camera separata, ar avea foarte multe ispite. Acum sta la o colega care locuieste cu prietenul ei, iar aceasta i-a zis ca o poate tine numai o luna-doua, tocmai din cauza prietenului ei...Deci...

Sa stii ca si cand stai "singura" sunt ispite. Poti sa ajungi in bratele unui barbat (chiar strain) si din deznadejde. Sunt si barbati perversi, si femei slabe pe lumea asta, te poate aborda unul intr-un moment de deznadejde si sa ai impresia ca-ti ofera alinare si el de fapt sa vrea doar.... Tu de ce crezi ca n-am curaj sa plec, ca mi-e teama ca voi renunta la un compromis si voi fi nevoita sa fac mai multe. Bine, stiu ca asta nu e o mentalitate de invingator dar e una din temerile care mi-a intrat in cap si nu o pot scoate, e una din chestiile care ma tine pe loc.

Mersi pt sfaturi, dar sa stii ca minciuna, chiar si asa "motivata", nu e una din punctele mele forte. Cu toate ca in multe situatii m-ar fi salvat si cu toate ca multa lume prefera sa fie mintita decat sa stie un adevar care nu convine. Foarte rar am reusit sa mint cu convingere si cu toate astea nu sunt foarte mandra. Stiu ca nu-mi folosesc la nimic aceste "scrupule", avand in vedere restul situatiei (de compromis) dar pur si simplu nu pot si nu cred ca nici nu vreau sa ma incurajez sa invat sa mint. Mai degraba mint pentru altii. Scuze. Atata pot, atata fac.

Nu prea inteleg logica asta, adica de teama unui compromis, sa renunti la orice lupta si sa alegi direct compromisul.

Si compromisurile sunt de mai multe feluri, exista si compromisuri onorabile, ti s-a dat exemplu mai sus.

Si iarasi, vad un defect de logica, sunt mai multe feluri de minciuni, minciuna adevarata, zic eu, se cunoaste prin faptul ca raneste pe cineva, mai exact sentimente sincere si loveste in lucruri bune.

Ori, minciuna de care se vorbeste mai sus dimpotriva, face un bine la toata lumea, omul poate sa-si tina postul, ceilalti au impresia ca si-au impus punctul de vedere (care e absurd), toata lumea e fericita.
Sa zicem ca ar afla intr-o buna zi ca e minciuna, cine ar fi ranit? Un sistem de valori adevarat? Principii? Nu, doar incapatanarea, orgoliul, necredinta.

In schimb, un compromis rusinos, care incalca flagrant si constient principii vitale din sistemul de valori pe care incerci sa-l pui in practica, este mai mare decat orice minciuna si este o minciuna pentru ca te minti pe tine in primul rand, spunand ca ceea ce faci ar avea totusi o intentie sau finalitate buna.
Cam asa stau lucrurile daca este sa le privim riguros moral si spunem ca nu vrem minciuna in viata noastra, atunci sa taiem minciuna din radacine nu sa alegem sa practicam o minciuna paguboasa pentru viata noastra si in schimb sa ne eschivam de una care ne-ar da sansa de a face ceva bun in viata noastra (spirituala in primul rand).

Toata lumea minte. Asta-i clar. Chiar si cu acest mesaj te-ai mintit pe tine insuti. Si atunci de ce sa nu ascunzi adevarul intr-o minciuna nevinovata, pentru o cauza atat de curata si nobila? Ti se pare normal sa crezi ca e mai bine sa minti pentru altii( tu nestiind niciodata ce repercursiuni poate avea minciuna ta) decat sa-ti protejezi cu o minciunica, propria credinta si scopul propus? Adica probabil ti se pare mai cool sa spui ca sotia unui prieten de familie a fost cu tine aseara si nu cu amantul, decat sa spui ca nu mai mananci dupa ora 17 ca sa nu ai un somn agitat...

Draga Fallen, fiecare are propriile metode de a razbi. Daca as fi necasatorita, probabil as da cu pumnul in masa si as zice "eu vreau asta!".
Si cand eram necasatorita chiar nu depindeam de nimeni cu nimic, dar imi luam eu singura obligatii imaginare fata de prieten pt ca mi se parea ca iubirea e lucru mare :1:.
Dar obligatiile le ai fata de sotul cu care te-ai cununat in biserica. E o mare diferenta (pe care nu am constientizat-o nici eu in tinerete, desi cred ca parintii au incercat sa-mi explice ceva, dar cand ai 20 ani "parintii nu stiu mimic").

Sa nu minti este foarte foarte greu. Dar cel mai greu este sa nu te minti pe tine.
Este admirabil sa vorbesti intotdeauna adevarul, dar daca apoi cedezi si te minti pe tine ( ca nu gresesti f mult, ca vei schimba lucrurile la anu etc), nu ti-a folosit la nimic. Dimpotriva.

Revenind.. Daca spui adevarul trebuie sa ai si convingerea propriilor opinii.
Altfel vei intra in situatii sau discutii in care nu ai puterea sa razbesti (cazul de fata).

Sa-ti dau un exemplu personal pt a ma face inteleasa. In ultimele posturi mari am avut probleme cu stomacul. De cateva ori am avut dureri infernale, sotul e chirurg, ma examina si suspecta ocluzie. Dar dupa o zi- doua simptomele treceau si eram iar sanatoasa tun. La insistentele sotului am fost sa fac CT scan la spitalul unde lucreaza. A iesit ca nu am nimic. Sotul glumeste ca ma prefac, dar nu a mai glumit cand a venit scrisoare in care compania de asigurare medicala refuza plata efectuarii CT-ului (in valoare de 5mii usd!!). S-a intors catre mine si primul lucru care m-a intrebat a fost "tineai post cand ai fost bolnava?".
Daca raspund "da", el va zice "ia mataluta scrisoarea asta si du-o la duhovnicul care te invata astfel de lucruri, sa plateasca el cheltuielile medicale!".
Asa ca am raspuns ca aveam o dieta bazata pe carne si oua... El a raspuns ca foarte bine, aia de la spital sunt tampiti, dar vorbeste el. Dar nu cumva sa ma mai joc de-a postul si sa mananc prostii (deci banuia el ceva).

Mai am si alte exemple din care reiese ca e mai bine sa taci cand tii post (sau sa minti).

(In orice caz, nu vreau sa las impresie gresita: probleme medicale nu am avut intamplator ci doar cand am vrut sa mananc ceva mai deosebit sau cand am fost lacoma.. Ca daca mancam putin si modest nu as fi avut nimic.)

Ai o casnicie eroica, cu accente martirice pe ici pe colo chiar :)
Povestile tale sunt ca cele spuse de bunica la gura sobei, mereu incitate, curioase, amuzante pe alocuri si pline de invataturi :)

In primul rand durerile cele mai cumplite de stomac se datoreaza stresului. Poate ca sotul chirurg ar fi trebuit sa-si dea seama si de asta, nu te doare stomacul ca tii post, ci pentru ca esti stresata de faptul ca ei nu sunt de acord cu asta. Nu zic ca nu poate exista si o cauza organica (gastrita hiperacida sau chiar ulcer ) care se precipita pe fondul consumului de produse vegetale, sau din contra la reluarea regimului cu produse animale. Astea s-ar putea tine cat de cat usor sub control cu medicatie, fie ea si naturista. trebuie sa stii insa ca daca ai facut ulcer, nu vei scapa de el niciodata, simptomele vor reveni si vor disparea de la sine cu sau fara medicatie, iar daca ai tulburari neurovegetative (traduse prin crampe, balonari, dureri abdominale) acestea pot avansa si pot afecta in timp si alte aparate si sisteme (cel mai frecvent cardiovascularul). Asa ca ar face bine dnul doctor sa se gandeasca un pic si la sanatatea ta pe termen lung inainte sa bage frica in tine, dar pentru asta ar trebui sa aiba o revelatie divina, ca altfel nu vad cum ,ca eu sunt convinsa ca si el e convins ca iti face tot binele din lume.
Chiar daca minciuna ta a fost salvatoare, e totusi regretabil ce s-a intamplat. Si e regretabil sa ai o casnicie bazata pe astfel de minciuni. Sa stii ca va trebui mereu sa o acoperi pe una cu alta, pana nu vei mai sti nici tu ce sa crezi. Eu nu stiu daca ceea ce te detrmina pe tine de fapt sa minti e credinta in Cristos ci frica de ceilalti. Poate ca postul n-ar trebui totusi sa fie un razboi cu restul lumii, ci sa fie mai mult in sufletul nostru. (si nici sa nu ne duca la imbolnaviri, caci am auzit de curand ca totusi Dumnezeu nu apreciaza cand ne batem joc de noi singuri).

poate va aruncati un ochi si pe topicul alaturat
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=12408&page=5

Postul bisericesc,cel pe care il cere Biserica,este in primul rand o porunca.
Modul cum ne raportam noi la aceasta porunca ,arata ascultarea noastra fata de Biserica.
Eu consider ca crestinul are doua lucruri eliminatorii ,care daca nu le face ,inseamna ca nu e credincios cu adevarat :

1.Mersul duminica la Biserica

2. Postul randuit de Biserica.

Aceasta denota in primul rand gradul de asculatare care ne caracterizeaza.

Apoi vin celelalte.

Bineinteles ca (pentru cine stie matematica,sau logica) aceste lucruri sunt NECESARE,insa nu si SUFICIENTE.

NECESAR = OBLIGATORIU ....

Desparte-te de el.Pune-i punct, zi NU si gata. "Nu da margaritare porcilor" sau "e mai bine sa se mantuiasca macar un suflet decat nici unul".

Fructele pacatului par dulci la inceput, dar cand incepi sa gusti din ele incep sa fie amare si sa te otraveasca...

Stiu prin ce treci. Acum sau mai tarziu, tu alegi...

Se spune sa ne rugam pt cei in pacat, sa-si revina. Poti sa faci asta si departe de el.
Pt ca impreuna cu el traind nu poti sa traiesti decat in pacat...
E dificil.

Ia-ti cartea "Valoarea sufletului" de Ilie Cleopa. Cred ca motivul principal pt care multe fete tind sa dea "margaritare porcilor" e pt ca se subestimeaza teribil. "Valoarea sufletului" o sa-ti redea simtul realitatii.

Raspunsul pentru durerea de stomac, il gasesti intr-o carte a parintelui arsenie boca.

Doamna Fallen, n-am citit toate comentariile, doar primul post, insa vreau sa va intreb: cine gateste in familie la dumneavoastra? Daca el/ea nu tine cont sa va separe o parte din meniu, atunci poate ar fi bine sa va faceti dumneavoastra mancarea si sa luati masa impreuna, asa e frumos, nu sa fiti nevoita sa refuzati sa va alaturati lor la masa din cauza meniului servit. Daca am inteles gresit, imi cer scuze.

Din moment ce v-au cerut sa nu mai mergeti la Biserica, inseamna ca atitudinea dumneavoastra s-a schimbat , iar ei au perceput aceasta schimbare, de aceea isi fac griji in privinta dumneavoastra, sa nu cadeti in patima habotniciei. V-au spus "afurisita", deci schimbarea dumneavoastra e negativa in ochii lor, trebuie sa vedeti ce s-a schimbat in relatia cu ei, de au pararea asta si cum puteti remedia. Cat de des mergeti la Biserica?

Din confesiunile unui barbat:
In fine, sotia mea e non stop la Biserica, am facut dragoste ultima data in 1914 toamna, ba e post , ba e miercuri, ba o doare capu. De cativa ani a inceput sa-si puna batice pe cap si poarta doar fuste lungi si bluze lalai, o confunzi usor cu o maicuta. Nu am cu cine sa ma cert, e lipsita de viata si mereu imi intoarce spatele cand vreau sa zic ceva. M-a tarat la toate manastirile saptamana de saptamana plus ca ne spovedim , eu respectiv fortat , practic din 5 in 5 minute. E o femeie buna nu zic, dar sincer eu nu mai fac parte de mult din lumea ei , cred ca divortul o sa vina ca o eliberare pt amandoi, dar astept sa termine baiatul, nu vreau sa-l influentez.
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iub...-divortez.html

Ce trist! De parca Dumnezeu o sa o intrebe prin cate manastiri a fost sau cat de lungi i-au fost fustele si nu ce s-a ales de juramantul ei din cadrul Tainei de Cununiei... prea adesea schimbam si confundam mijloacele de mantuire cu scopurile.

Stati putin.
Sa inteleg ca daca am fi fost casatoriti si se intamplau toate astea, nu ati fi fost de acord cu divortul?
Ar fi fost "mai ok" ca el sa-si permita toate astea?
Ar fi fost obligatia mea fata de sot mai presus decat cea fata de Dumnezeu ? (in conditiile in care el ar fi fost tot impotriva lui Dumnezeu)
Eu, una, nu cred. Ba din contra cred ca daca as fi fost casatorita, ar fi trebuit sa am mai multe drepturi, cel putin egale cu ale lui.
Iar in ce priveste cununia, nu stiu ce sa zic, dar parerea mea e ca de multe ori este fortata, cei care o fac nici macar nu stiu ce implicatii are si chiar daca stiu nu si le asuma, situatie in care nici macar Dumnezeu nu poate (si nici nu cred ca vrea neaparat) sa o tina legata "cu sila".
Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, ceea ce pentru unii e bine, pentru unii e rau. Deci, ca atare avem libertatea sa facem alegeri, multe dintre ele gresite. Si multi dintre noi atunci ne suparam si zicem "ce ne-ai facut, Doamne? Ti-ai batut joc de noi?" . Dar de fapt noi suntem cei care am gresit.
Alte ori zicem "Doamne, faca-se voia Ta" (= fa sa-mi fie bine, fa ce crezi ca e mai bine pentru mine). Si in atare situatie, e posibil ca ce vrem noi (ce credem ca e mai bine pentru noi) sa nu coincida cu ce vrea El (sau ce crede El ca e mai bine pentru noi); si iar nu intelegem si ne suparam ca "nu ni l-a dat pe gigel sau pe costel", sau ca ne-am rugat pentru o relatie sa mearga si ea pana la urma nu a mers, s-a stricat de tot.
Ma rog, poate asta ar trebui sa fac si eu. cum spuneam, e mai usor sa-ti dai cu parerea decat sa pui in pratica.
Toate cele bune!