Mai lipseste ca barbatii, mai ales cei care nu au copii, sa dea sfaturi despre alaptat! :4:

...
Categoric pentru nasterea naturala. Chiar in aceeasi zi iti poti lua copilasul in brate si alapta (daca s-a declansat lactatia..daca nu, a doua zi...)
Cezariana doar in caz de recomandare medicala.

Repet... cand o sa te vezi in fata faptului implinit mai discutam. Bine a zis Adriana : sa isi dea cu parerea despre alaptare , barbatii. :) Cam aici esti tu acum,Ana.

In familia mea,toate femeile care au nascut dupa '90 ,toate au apelat la cezariana,si asa cum spunea si AlinB ,toate s-au oprit la 2 copii.
Acest fenomen duce si la consumarea anticonceptionalelor,dupa cele 2 nasteri,caci vb aia ce faci daca ramai insarcinata dupa cele 2 sarcini finalizate cu cezariana?A treia sarcina nu poate intra in discutie...

Legat oarecum de subiect,in America s-a perfectat un medicament(hormonal)care sa opreasca menstruatia la femeile care nu o doresc-ma intreb cine o doreste,in fiecare luna,in conditiile in care nu procreezi?Insa este o functie fiziologica,deci trebuie acceptata cu tot intregul.
Legatura vine din ideea ca folosindu-ne de tot felul de descoperiri nastrusnice dorim sa schimbam datul firesc al lucrurilor,urmarind confortul personal si libertatea suprema.
Numai ca pt aceste descoperiri,exista si dezavantajul efectelor pe termen lung.

Acum,din cate stiu de la toate prietenele care au nascut natural,asistenta medicala a fost cam brutala si traumatizanta(pe langa durerile si dramatismul situatiei),toate descriind aceasi experienta de "fatat"pe banda.
Pana la urma,si nascutul asta nu este o floare la ureche,asa cum multi doctori si asistente il considera,si fiecare femeie doreste sa fie tratata cu multa consideratie,blandete si compasiune.
Probabil asta este un motiv de luat in consideratie atunci cand femeile recurg la cezariana.

Un alt motiv,pe care femeile sunt il ascund atunci cand vine vb despre alegerea cezarianei,este ca nu doresc ca musculatura vaginala sa se dilate,la nastere/nasteri si sa ajunga nedorite de barbati!!
Personal,am avut discutii cu astfel de cazuri!Altele se feresc chiar si sa alapteze-din aceleasi motive legate de fizic!

Motivele lor(ale femeilor) intr-un fel sunt indreptatite,nu toti barbatii traiesc la strana si nu sunt destui sfinti in lume care sa se lege la jugul casatoriei.Pana si sotia preotului ortodox din parohia noastra arata ca un model de revista-adica cu eforturi intretinute si nu asa cum iti imaginezi femeia in viziunea Parintilor,accesorizata cu basmale si poale lungi.
Daca femeia iese din ascultarea barbatului care o doreste atragatoare,va trebui sa-si creasca copiii singura...si nu vorbim aici numai despre barbati in stare cazuta ci chiar despre credinciosi!

Cezariana este o operatie.
Doua cezariene= doua operatii, in care nu este taiat doar peretele abdominal ci si uterul!
Pe langa acestea, solicitate, mai pot interveni de-a lungul vietii si altele, neprevazute. Apoi herniile, etc, multe complicatii...
Dupa cezariana nu se declanseaza uneori lactatia, doar nasterea naturala declanseaza implicit lactatia (activitatea hormonala), de aceea se administreaza medicamente care sa stimuleze lactatia.
Sunt foarte multe consecinte benefice, pe termen scurt si pe termen lung, ale nasterii naturale si alaptarii, atat cat este necesara. La fel, extrem de multe riscuri, in cazul cezarienei si nealaptarii (aceasta din urma mai ales pentru bebelus...)

Barbatii care isi parasesc sotia si copiii din motivele descrise mai sus= pacatul lor, nici nu merita discutat.....
E adevarat ca pe capul femeii ramane o mare raspundere si greutate, cu atat va fi mai merituoasa.

Faceti haz de AlinB,insa inclin sa cred ca are o umbra de adevar in ceea ce afirma.
Acum cateva pagini in urma,cred ca am facut si eu asemenea afirmatii la adresa barbatilor care intervin in discutie,insa multi dintre ei sunt medici deci comentariile lor sunt indreptatite.

Cum ramane apoi cu sintagma ca femeia sa asculte de barbatul sau?Daca sotul nu este de acord sa aiba un copil nascut printr-o interventie nenaturala?
Cred ca pana la urma aceasta decizie,arata ca esti de acord cu planul lui Dumnezeu si accepti ca esti femeie si ai o alta cruce de dus;caci daca se voia altfel,erai barbat!
Stiu,nu este placut,dar stiti voi...razvratirea unde duce!

Eu stiu ce este o cezariana.Nu pledez pt ea,decat daca cazuistica medicala o propune.

Nu este asa usor sa spui"pacatul lor"si sa mergi mai departe cu greutatile,adica stiu sigur ca sunt femei in afara acestui spatiu virtual care nu sunt atat de puternice!!

Asa este, nu-i deloc usor.....pentru nimeni nu-i usor. Dar mergi mai departe si-ti cresti copiii.

Nu chiar asa.... e bine sa cunoasca problemele acestea ale femeilor pentru atunci cand vor avea sotie si copiii. Iar daca le cunosc mai din timp, nu strica...E bine sa inveti din experienta altora, care au trecut prin aceste probleme. Atunci cand faptul va fi implinit vor sti ce necazuri se pot ivi.

Uite ce pati colegul nostru Ioan Cezar cand a dat de subiect (acolo cu rabdarea...), cum zicea el, mai bine ar fi facut munca de cercetare:4:.

Nu spun ca nu are dreptate insa nu ma poate acuza daca nici macar nu are inca un copil si nu stie ce inseamna sarcina si schimbarile care se petrec atunci in toate planurile. Eu atunci asa am considerat. Nu stiu daca a fost o alegere buna sau nu. Fiecare femeie este libera sa aleagace crede ca i se potriveste.

Eu m-am nascut prin cezariana, dar am fost alaptata, e un mit acesta cum ca nu poti alapta daca ai nascut prin cezariana.

Eu am spus doar ca alaptarea nu se declanseaza la fel de rapid ca in cazul nasterii naturale (http://ro.wikipedia.org/wiki/Oxitocin%C4%83) fiind nevoie deseori de stimulente galactofore si nu ca cezariana exclude alaptarea.

Asa este. La mine s.a declansat imediat lapticul. L.am alaptat 9 luni pe Nicolas. Ii mai dadeam dar n.am mai vrut si ma musca foarte tare.

Cand nu vrea femeia sa nasca natural si o durere de cap poate fi motiv de cezariana.

Zic din ce cunosc personal.

Serios?
Pai de ce nu or fi doar femeile ginecoloage?

Spunea parintele Tanase ca o femeie care facuse de 2 ori cezariana a plecat (emigrat?) in Grecia iar acolo a mai facut 3 copii.
Cu cele 2 cezariane cu tot.

Deci se poate, se pare ca nu e o problema medicala decat la noi, unde e invocata ca pretext pentru a nu mai face copii.

Problema nu este de ordin medical - o femeie care alearga la cezariana de frica unei nasteri naturale, aceeasi frica si comoditate o are si vizavi de cresterea copiilor.
1 sau 2 i se par de ajuns, de ce ar face mai mult?
Aaa, sigur ca ar mai vrea dar nu poate saraca, ca are 2 cezariene la activ.
Pac, a scapat.

Corect!

In linii mari ce-mi aduc aminte: exista un singur hormon anti-conceptional - acela impiedica maturarea ovulului dar are ca efect secunar disparitia ciclului.
De aceea se mai adauga in hormon care "pacaleste" organismul femeii sa produca ciclul.

Deci disparitia ciclului nu e rezultatul unui hormon minune ci efectul indirect al hormonului anticonceptional.

Da, si e o linie f. subtire iar mintea omului apeleaza la nenumarate tertipuri pentru a faceea ceea ce nu e bine si totusi a declara cu seninatate ca se afla pe directia buna.
Sau..vezi Doamne, n-a avut de ales.

Depinde de la caz la caz, eu stiu cazuri din ambele categorii, acelasi spital.
Cred ca pe undeva conteaza si propria atitudine fata de celalalt, daca pornesti cu niste idei preconcepute, ele sigur se vor manifesta in gesturi, atitudini, vorbe, priviri care tie iti scapa dar celalalt le vede si reactioneaza in consecinta..

Si binenteles este si argumentul financiar, daca te zgarcesti de la cateva sute de RON ca sa ungi rotitele ruginite si scartiitoare ale sistemului, bani care sunt o nimica toata pana la urma fata de ce inseamna venirea pe lume a unui copil, mai sunt si pe linia asta consecinte..

Si post-cezariana poti fi bruscata la o adica, nu doar la nastere, stai linistita. :)
Tot asa, stiu caz concret.

Oricat ar parea de paradoxal, astfel de atitudini sunt devastatoare pe termen lung, pentru familie.

La fel..dar daca in cazul de sus afecteaza doar familia, in cazuri de genul asta afecteaza o intreaga parohie..

Si crezi ca in multe cazuri, nu se intampla asta oricum?
Daca entuziasmul barbatului pentru femeia lui se reduce la niste parametri fizico-mecanici, de ce s-ar simti atasat si implicat foarte in cresterea copilului?

Da si eu cred ca femeia este judecata prea aspru,insa mult prea putin ajutata... Nasterea naturala,atunci cand sanatatea o permite,este cea mai indicata din toate punctele de vedere,atat pentru mama,cat si pentru fat,insa multe femei sunt confuze,debusolate,traim intr-o societate paradoxala,in care,din cate vad valorile s-au cam rasturnat...se pune mult mai mult accent pe latura fizica,decat pe maternitate.
Ca un alt pol al aceleiasi axe,insa,de multe ori vad printre unii crestini ortodocsi o alta extrema,in sensul ca pun mult prea mult accent pe latura maternitatii,uitand ca femeia,este si are nevoie sa ramana si sa se simta ...femeie, nu doar mama,ci si frumoasa,feminina,dorita de partenerul de viata.Iar pe de alta parte,frica de durere,este ceva firesc,inserat in fiecare fiinta,indiferent ca este sex feminin ori masculin si cred ca cel mai normal ar fi ca aceste femei sa fie ajutate,consiliate sa depaseasca aceste temeri si sa gaseasca solutiile cele mai potrivite pentru ele si prunc,decat aspru judecate.
Cred ca cel mai tare se tem femeile care nu au nascut deloc,pentru ca este teama de necunoscut,iar pe de alta parte de mici li s-a inoculat ideea ca nasterea aduce cu sine niste chinuri atroce,insuportabile.Eu am stat de vorba,fiind interesata in mod direct,in ideea ca intr-o zi imi doresc sa devin si eu mama,cu mai multe femei care au nascut si surpriza a fost ca unele au trecut prin asta foarte usor,iar altele,da,au trait niste dureri,insa omenesti,totusi suportabile.
Cred ca pe viitoarele mamici le-ar ajuta foarte mult sa se informeze,sa stea de vorba cu alte mamici,care deja au trecut prin etapa nasterii,sa citeasca materiale,sa fie consiliate psihologic.
Iar in privinta aspectului fizic,din nou,cunosc multe mame,chiar cu doi copii,care arata mai bine decat niste tinerele de 20 de ani.Aici iar cred ca ajuta o educatie in privinta alimentatiei,ingrijire corporala,sportul,in limita in care sarcina iti permite si ai acordul medicului.La sala unde eu merg pentru orele de aerobic,mult timp a venit o mamica.Era insarcinata cu al doilea bebe deja si venea regulat la sport.Nu partea de cardio intens,ci mai mult la tonifiere.Toate o admiram ce bine arata,ce vointa avea,dar si pentru faptul ca parea sa se simta minunat,tinea pasul cu noi toate si a continuat sa vina pana mai avea in jur de doua saptamani pana la nastere.Din cate stiu,cu cele cu care am mai vorbit,practicarea sportului anterior le-a ajutat si sa aiba o nastere mai usoara si sa isi revina mult mai repede dpdv fizic,fata de cele care au preferat sa stea mai mult in pat pe perioada cat au fost insarcinate si sa traiasca sedentar.Bine,nu mai vorbesc despre instructoarele de aerobic,care toate sunt femei care ori se apropie ori sunt trecute de 40 de ani,au copilasi destul de mari si au un corp demn de revistele de frumusete.
Ca si concluzie,cred ca informarea corecta,un program de viata adecvat si suportul psihologic al celor din jur si al specialistului,ar ajuta femeile sa isi depaseasca aceste temeri si sa reuseasca sa impace in ele atat latura materna,cat si cea de sotii,de femei care isi doresc sa ramana frumoase pentru ele si partenerii lor.

Cat de tare pledezi pentru aceasta cauza. E foarte bine dar sa te vedem in stadiul graviditatii si apoi mai discutam :). Oricum faci afirmatii in necunostinta de cauza si judeci oamenii aiurea.

@Heaven
Nu sunt impotriva sportului cand vine vb despre altii,insa eu personal consider ca este o pierdere de resurse doar pt satisfacerea unei vanitati sau a hrani niste complexe. Fiecare este liber sa aleaga ce crede ca este mai potrivit pt personalitatea sa,desi la ce amploare i se da acestui fenomen al perfectiunii fizice,cred ca in viitorul apropiat vom fi obligati de angajatori sa acceptam niste injectii cu restylane din cand in cand drept bonus(ahhh si abonament la pilates).

O prietena de-a mea s-a prezentat la lucru nemachiata,iar superiorul ei i-a pus in vedere sa nu mai apara asa,ba chiar a cerut unei alte femei gentuta de farduri si a trimis-o frumusel la baie!
Incerc sa-mi imaginez viitorul in 20 de ani...

Si eu tot din ce cunosc personal zic :)

Draga Yasmina,evident situatia prietenei tale poate fi o extrema.Deasemena,nu stiu in ce cadru lucreaza ea,pentru ca sunt meserii in care aspectul fizic al unei persoane este important si chiar nu poti aparea oricum.In acelasi timp sunt de acord cu tine,am observat la randul meu asta,ca se pune exagerat de mult accent pe aspectul fizic,nu ca acesta nu ar fi important,insa asta se face in detrimentul unor alte trasaturi umane,care ar fi normal sa fie prioritare in sistemul valorilor personale.
Sportul,insa,tine de mult mai mult decat de mentinerea unui aspect fizic placut,ceea ce,de ce sa nu recunoastem,da un plus de incredere oricarui om,barbat ori femeie,insa mai presus de atat sportul inseamna sanatate,atat fizica,dar si psihica.In timpul sportului sunt secretate niste substante,precum serotonina,epinefrina,dopamina si endorfina,ceea ce ajuta la mentinerea unei stari de buna dispozitie,ajuta inima,circulatia,favorizeaza arderile.
Deoarece depresia are si cauze neuro-chimice,pe langa tratamentul de specialitate si psihoterapie,sportul constituie una dintre recomandari,tocmai datorita beneficiilor pe care le aduce.Rar o sa vezi sportivi deprimati,iar asta nu este intamplator,pentru ca structurile fizica,mentala si spirituala ale omului sunt interconectate si fiecare dintre ele le poate influenta pe celelalte doua.
Eu nu am vizitat atat de multe tari,insa pe unde am fost in Europa,Elvetia,partea germana a ei,m-a impresionat cel mai mult din acest punct de vedere: acolo oamenii se imbraca absolut normal,aproape banal,rar o sa vezi femei atat de cochete cum sunt la noi,insa,alimentatia sanatoasa si sportul fac parte din cultul lor de viata.Acolo,de la copii la varstnici,toata lumea face diferite sporturi,mai putin se deplaseaza cu masina si mai mult cu bicicleta etc.
Din pacate la noi nu exista o astfel de educatie,insa cu putina bunavointa ea se poate forma,pentru ca,din punctul meu de vedere,beneficiile sunt de necontestat si cred ca orice persoana,oricat de spirituala ar fi,nu isi poate neglija sanatatea si aspectul corpului fizic,pentru ca este ceva de care avem nevoie,cata vreme suntem aici in trup,pentru a ne putea desfasura si functiona corespunzator.Cred ca extremele nu sunt si nu vor fi vreodata sanatoase...punem accent doar pe fizic si uitam sa ne mai dezvoltam intelectul sau latura spirituala.Ori punem prea mult accent pe ratiune,neglijand celelalte doua aspecte.Ori ne dorim sa fim spirituali,insa ignoram alte doua structuri de baza ale fiintei noastre.Cred ca important este sa stim sa fim in armonie cu noi insine,oferind importanta cuvenita fiecarei parti din ceea inseamna fiinta noastra.

scuze celor care inca dezbat nasterea naturala :)
 

Ataşament 4353
Nu,cazul prietenei mele nu este unul izolat si nici aflat la extreme.Este doar un curent care creste alamant si amentitator,in dezavantajul libertatii personale a individului.De altfel,poti observa in jur vedetele care se afla in linia intai a fenomenului si se confrunta cu totul felul de intoxicatii,adictii si tentative de suicid,deoarece lupta cu trupul ,varsta si frumusetea ideala nu a biruit-o nici un muritor pana acum.Este o cauza pierduta.


Prietena mea(lucreaza la banca,nu la postul national TV),este o femeie tanara de pana in 30 de ani,genul de frumusete naturala,blonda cu ochii albastrii;daca nu se fardeaza nu este nici o pierdere,este la fel de rapitor de frumoasa;fardurile doar subliniaza niste trasaturi insa nu-ti pot aduce frumusetea asa,din neant-decat daca recurgi la efecte speciale.
Desigur,daca ar fi vrut peste 50,poate ca seful ar fi fost deranjat de pungile de sub ochi,decolorarea tenului sau lipsa culorii din obraji,insa la o blonda de nici 30...


Sincer ,oamenii care au reusit sa schimbe ceva in lumea aceasta, au contribuit cu roadele intelectului si spiritului lor,fiind deloc cunoscuti pentru muschii lor sau alte caracteristici fizice iesite din comun.

Despre sport,din nou...
Una este sa iesi din coconul sedentar ,sa faci o plimbare,o alergare sau o cursa cu bicicleta si alta este sa faci sala pt a te alinia la standardele curentului actual,din complexe,marginalizare/discriminare.

Serotonina este eliberata si in multe alte conditii,nu numai in activitatea fizica,altfel sportivii ar fi fost cei mai fericiti si joviali oameni de pe planeta,ba chiar si-ar fi schimbat profesia in comedianti!
Serotonina atinge cantitati semnificative atunci cand ne aflam in compania unui animal de companie,a intalnirii cu cineva drag sau poata fi declansata si de stimuli olfactivi/gustativi,mirosuri placute din natura sau consumul de fructe exotice si carbohidrati.
Endorfinele la fel,nu se produc doar prin exercitiu fizic(ba chiar si prin consumul unui banal ardei iute!!!).

Daca sportul a adus toate aceste beneficii oamenilor din prezent,oare cum au supravietuit oamenii din vremuri imemoriale si pana prin anii'80,cand fitnessul si sportul de sala au inceput sa se afirme?!
Oare au fost generatii si generatii intregi de deprimati si mase de oameni care nu au cunoscut fericirea si echilibrul?

Nota:ma intreb de ce persoanele care fac sport sustinut poarta din ce in ce mai putine haine(sau mai minuscule)??Este legat de performantele fizice la care au ajuns?sau voiau dintotdeauna sa-si arate trupul insa erau complexati ca nu pot oferi o imagine apetisanta?Persoanele pe care le intalnesc pe strada practicand jogging sunt imbracate f sumar...au disparut subit pantalonii lungi de altadata si tricourile...
Deci daca practici sport pt spirit de ce alergi in sutien si pantaloni scurti,scurti ? :))

Iar acum ca sa inchei cu o gluma,mie nu-mi plac muschii fiind vegetariana :)

Draga Yasmina,nu contest ca ceea ce povestesti despre prietena ta ar fi real si probabil unul din multele cazuri care se leaga de superficialitatea lumii in care traim.
Desigur,subiectul legat de sport este unul deosebit de interesant,poate chiar am putea face un topic la sectiunea generalitati legat de un stil de viata sanatos,insa,topicul acesta este legat de un cu totul alt subiect.
In acelasi timp,nu are sens sa ne contrazicem,pana la urma este opinia ta si probabil ai dat o anumita interpretare personala legata de ideea de sport in sine si mai ales de sala.
Insa,nimeni nu spune sa mergi la sala daca nu simti acest lucru...eu personal am ales aerobicul in prezent si am facut si arte martiale in trecut,pentru ca m-am identificat cu acestea si ma simt bine practicandu-le,nu pentru ca ar fi in trend sau la moda.Insa la fel de bine,cineva poate opta pentru ski,innot,ciclism,alergat in aer liber,mersul pe munte,care este extraordinar pentru ca aduce omul in contact cu natura sau orice alt tip de miscare fizica ce il face sa se simta bine.Iar ca sa ma leg putin de subiectul topicului,s-a constatat ca la cei care fac sport si toleranta la durere creste,ceea ce ar putea sa explice si faptul ca multe din femeile care fac sport inainte de nastere,au parte de un travaliu mai usor.
Iar revenind la comparatia pe care ai facut-o,cred ca m-ai inteles putin gresit: una este sa spui ca sportul ajuta la mentinerea unei stari de sanatate fizice si psihice pozitive,ii ajuta pe cei care se lupta cu depresia,iar alta este sa afirmi ca cine nu face sport automat devine depresiv,nu cred ca am afirmat vreodata undeva un astfel de lucru.
In trecut,insa,chiar daca lumea nu facea neaparat sport cu titlul de "sport"...miscarea fizica exista prin simplul fapt ca se muncea fizic mai mult decat in prezent.Totodata,alimentatia era una naturala,sanatoasa.Acum,marea majoritate dintre noi avem niste joburi sedentare,alimentatia este cum stim cu totii ca este...adica bombardata de chimicale si tot felul de otravuri,traim in medii poluate, o viata profunda artificiala,care ne bulverseaza pe absolut toate planurile si ne supune organismul la tot felul de dezechilibre.Pe de alta parte,prezenta stresului,nesigurantei,a contradictiilor,dar mai ales lipsa unor valori sanatoase, care exista in societatea noastra,ii face pe din ce in ce mai multi sa se confrunte cu stari de anxietate,depresie si din pacate,in anumite cazuri,chiar mai mult de atat.Traim niste timpuri in care suntem bulversati pe toate planurile,de aceea din punctul meu de vedere (nu este obligatoriu sa fie si al tuturor),este important sa cautam acel echilibru,armonie si sanatate,care sa ne ajute sa supravietuim in aceste situatii si sa functionam in conditii optime.
Acum,imi cer scuze pentru paranteza facuta,chiar daca s-a extins putin dezbaterea ei,insa personal sunt de parere ca un stil de viata echilibrat,alaturi de informare si suportul afectiv al celor apropiati, ar ajuta inclusiv pe femeile care din teama de durere sau ca s-ar urati,refuza sa mai dea nastere la prunci sau opteaza pentru tot felul de proceduri care le-ar putea pune in dificultate si pe ele,dar si pe bebelusul care se pregateste sa vina pe lume. :)

Poti sa faci sala si din aceleasi motive cu care ai inceput prelegerea "Despre sport".
Sigur, echilibrul si motivele corecte nu sunt tocmai pe toate drumurile in ziua de azi.

Nu intru intr-o disputa arida despre neurotransmitatori, doar fac o remarca - nici una din aspectele mentionate de tine nu genereaza starea de bine + efectele beneficie pentru organism, date de un efortul fizic sustinut si sistematic.

E un criteriu nu tocmai obiectiv dar in mod sigur sanatatea lor a avut de suferit.
Faptul ca sedentarismul ucide e fapt medical.
Iar o ora pe zi dus/intors la servici chiar pe jos, nu cred ca se poate numi "efort fizic".

Transpira mult?:)


Categoric nu cazi mort instant daca nu faci sport, dar e la fel si cu regimul vegetarian fara suplimente de B12, poti trai binemersi si 20 ani dar si cand te prabusesti, te duci la vale bine de tot.

Yasmina, sa stii ca fix unele din problemele epuse de tine, le am si eu in minte...cum ar fi faptul ca la un moment dat observand oamenii de pe strada, chiar mi s-a parut oarecum comic faptul ca unele persoane acorda atat de mult timp sportului. Eu nu sunt impotriva sportului, ii apreciez chiar cumva pe cei care reusesc sa se tina de treaba....dar mi se pare ceva cam fara sens, ca si cum semneaza un contract cu sportul asta, pentru ca din ce stiu, orice persoana care are un fizic atletic datorita sportului, in momentul in care inceteaza sa il mai practice...isi schimba aspectul, ba chiar ii poate dauna.

Mai bine semnat un contract cu televizorul?
Oricat de paradoxal ar prea pentru unii, sportul cere mai putin timp decat vizionarea serialului preferat.
Ca sa nu mai vorbim ca pe langa serialul preferat mai sunt vreo 2 la care suntem curiosi ce se mai intampla, buletinul de stiri, vreo 2 talkshow -uri, etc.

Serios? Cum ii dauneaza?
Ii pica mai rau ca unul care pana atunci a fost sedentar?

Probabil ca userii care-mi citesc comentariile nu tocmai prietenoase adresate sportului isi inchipuie ca sunt vreo casnica sedentara...
Ca si la topicul despre fardat - daca nu esti pentru,oamenii te eticheteaza intr-o extrema:daca nu te intereseaza folosirea fardurilor,esti neaparat vreo aratare care sperie copiii mici si cardiacii: unsuroasa,nespalata,infasurata in carpe.
O alta extrema este aceasta:daca nu agreezi sportul de sala,atunci musai esti casnica sedentara de care vb mai sus sau vreo obeza cu sanatate subreda.

Personal,nu sunt IMPOTRIVA miscarii ca definitie,am bicicleta chiar daca paradoxal imi place marsul pe distante lungi ,iar la sfarsit de saptamana sunt mereu prin natura,fie ca merg cateva ore pe niste poteci desemnate sau ca bat mingea pe plaja.
Oricum ar fi,de miscat ma misc iar asta nu ma incadreaza nici la imbratisarea sedantarismului nici la obsesia pt perfectiunea fizica la care societatea ma impinge.
Sper ca am clarificat cat de cat diferentele!

Asa privesc eu lucrurile, daca te apuci de sport si te alegi si cu o silueta care reflecta acest fapt, atunci semnezi un contract, trebuie sa alergi de sa-ti sara ochii constant, sau in fine...sa mergi la sala & Co., iar daca nu mai faci miscarea datorita careia te tii fit, poti arata la fel ca inainte...sau chiar sa te ingrasi.

Acest tip de sport nu ma prea incanta, in rest da...sa ma plimb imbracata cum vreau, nu cu echipament termo-izo-bla bla, sau sa fac miscare pur si simplu, nici prea, nici foarte foarte...intotdeauna. :)

Andrusco,mama,ai facut suficient sport si apoi a fost nevoie sa alergi de "sa iti sara ochii" ?Te-ai ingrasat?Si daca da,cu cate kg?Ce alimentatie urmai in acea perioada?Adica vreau sa inteleg daca discutam pe niste lucruri traite personal sau pe niste convingeri bazate pe diverse mituri?
Discutam aici nu de sport de performanta,ci de miscare fizica pentru intretinere si sanatate,e total altceva.Cred ca trei ore pe saptamana oricine isi poate face timp,indiferent ce sport alege sa practice.
Chiar si Yasmina a admis ca ea,de fapt,face miscare fizica,nu este o persoana sedentara,cred ca singura problema este ca nu agreaza ideea de sala sau de a pune exagerat de mult accentul pe latura fizica.
Apropo de ce spuneai,eu fiind in plina lucrare de licenta,sesiune etc,nu am avut cum sa imi mai urmez prea mult programul de aerobic.Insa in tot cazul nu m-am ingrasat,ci,dupa cum au spus ceilalti am slabit destul de mult.In realitate nu e vorba de a slabi,ci tonusul muscular s-a mai diminuat,ceea ce este si normal si este ceva ce pot recupera usor,pentru ca pauza nu a fost chiar atat de mare.Asta este toata "nenorocirea" care s-a intamplat.
Cred ca Alin a pus punctul pe "i" cand a spus ca decat sa ai contract cu televizorul,calculatorul si o viata sedentara,mai bine sa ai semnezi un contract cu sportul.
Trei ore pe saptamana,repet...in principiu are cam oricine.Nici eu nu practic mai mult de patru ore,imi este suficient si nici nu am timp pentru mai mult!
Problema nu cred ca se refera,insa, la timp,ci la mentalitate,la obisnuinta...si asta intr-adevar este putin mai greu de lucrat,insa daca ne ferim sa gandim lucrurile in extreme,vom reusi sa ne situam pe acea linie de mijloc in care sa intelegem importanta de a practica sportul intr-o maniera moderata,pentru a fi sanatosi si a ne simti bine in pielea noastra,fara a cadea in patima exagerarilor.

PS:Vad ca subiectul acesta naste multe postari,mai bine l-am transfera la generalitati,pentru ca aici suntem cam offtopic... :)

Adica sa inteleg ca daca faci sport si arati bine, ai facutu n pact cu diavolul. :21:

Efortul fizic aduce beneficii daca este facut in mod constant si cu perseverenta, nu iti ies ochii 2 luni ca sa slabesti 8kg si pe urma stai ca leguma la televizor pana la pui la loc.

De altfel, asa cum am zis sunt alte lucruri care le facem din rutina, constant si nu aduc beneficii similare - televizorul cum ziceam.

Iar aia cu echipament termo-izo..daca isi inchipuie unii ca slabesc (real) transpirand, trebuie sa fie tare naivi.

Povestea venirii pe lume a celui de-al optulea copil din familia Capsali
 

Povestea venirii pe lume a celui de-al optulea copil din familia Capsali, nașterea întâmplându-se acasă

Venirea pe lume a unui copil este pregătită cu cea mai mare grijă de viitorii părinţi: vor să beneficieze de aparatura cea mai performantă, de spitalul cel mai renumit şi, desigur, de medicul cel mai bun. De aceea, pentru mulţi poate părea curată nebunie să hotărăşti ca naşterea să aibă loc acasă, sub asistenţa unei moaşe - şi asta în zilele noastre, în plin centru al Capitalei, în casa unui cunoscut jurnalist: lulian Capsali. Însă cele întâmplate au fost mai insolite de-atât: Cleopatra a născut acasă moşită de soţul ei! Dumnezeu le-a purtat de grijă şi astfel au mai dobândit un prunc, frumos şi sănătos, al optulea în familia lor: Miriam.

- Cum aţi ajuns să luaţi decizia aceasta, ca nasterea să aibă loc la voi acasă, asistați doar de o moașă?

Iulian Capsali: N-a fost o decizie pe care s-o fi luat de la bun început. Trebuia să naștem la Polizu, dar maternitatea a fost închisă pentru o perioadă... Şi, din pas în pas, am ajuns aici. Întâi am vorbit cu o moasă, de altfel foarte cunoscută, care a fost însă reticentă - ne-a spus că ea nu asistă o naștere acasă. Dumnezeu a vrut să aflu apoi de o moașă, despre care mi-a vorbit o prietenă. Am sunat-o şi ea a fost foarte deschisă. O cheamă Irina Popescu, e o tănără extraordinară, care a făcut o facultate de moașe (există așa ceva, nu ştiam iniţial). Imediat cum am sunat-o a venit să ne cunoască, să stăm de vorbă, să vadă condiţiile din casă. ..

Cleopatra Capsali: A fost foarte drăgută, ne~a vorbit despre ce înseamnă să naști acasă cu moaşă. Iniţial, eu nu eram chiar atât de liniştită, pentru că aveam impresia că „moașa” este acea asistentă din spital care stă pe lângă medicul ginecolog atunci când naști. Or, nu prea aveam încredere în așa ceva; dar, după ce-am vorbit cu Irina, mi-am dat seama că moașa este mult mai mult decât o simplă asistentă. Din faptul că făcuse această facultate de trei ani, din felul în care aborda problema, mi-am dat seama că este foarte competentă, că stie ce are de făcut. În plus, urma ideile unui ginecolog francez, Michel Odent, care vedea nașterea ca pe ceva normal. De fapt, chiar deviza ei este: „Naște cum simți”.

Ascultând-o, mi-am dat seama că-mi plac toate lucrurile astea: să naști acasă, în condiţii obişnuite, fără stres, fără nici un fel de intervenţie, să te porţi firesc, să poţi face ce vrei, când vrei. Mi-a mai spus că nașterea nu este o boală, ci un lucru normal. Stai la tine acasă și, când îţi vine să naști, naști! Naşterea nu trebuie să devină un factor de stres. Pe mine, faptul că trebuia să mă duc la spital mă stresa groaznic. În primul rând nu știam dacă voi ajunge la timp, din cauza traficului, și nu ştiam nici dacă voi găsi înţelegere acolo unde mă voi duce - pentru cã, atunci când nu ai medicul tău, eşti plimbat de la unul la altul, te controleaza toţi rezidenţii şi, până la urmă, nu se uită nimeni la tine dacă nu bagi în buzunare în stânga şi în dreapta N-ai nici un fel de statut. Nu mai vorbesc de mizeria din spitale, de faptul că nu poţi să te duci la o toaletă, de bagajul pe care trebuia să-l fac - care, în fiecare zi, devenea din ce în ce mai mare, pentru cît în spital nu erau de nici unele. Mă mai îngrijora şi că lăsam acasă o grămadă de copii, iar soţul meu urma să bată toată ziua drumurile până la spital. Ajunsesem din ce în ce mai stresată - dar nu de naşterea în sine, ci de „ambalajul” ăsta al spitalului. . .

Apoi, stând de vorba cu moasa, după tot ce mi-a povestit, începând cu teoria „Naşte cum simţi” - dintr-odată am simţit că am scăpat de tot stresul! Am avut incredere în ea. Mai era şi experienţa mea, cu atâtea naşteri dinainte...

„Naşte cum simţi!"

- Teoria aceasta de care aminteați: „Naşte cum simţi” este o teorie nouă?

Iulian Capsali: Este, de fapt, oredescoperire a tradiţiei şi a naturalului - nu e nimic special. Deosebit este faptul că acel medic de excepţie, Michel Odent, a adus argumente ştiinţifice în favoarea naşterii naturale, a dovedit că este mai sănătoasă pentru mamă si pentru copil. Pe vremuri, bunicile noastre năşteau acasă fără probleme. Bunica mea a născut la rândul ei şase copii, evident că acasă. Acum, şi daca mergi la o clinică privata unde plăteşti foarte mult, sistemul excesiv de medicalizare a naşterii rămâne acelaşi, fără nici o participare afectivă din partea personalului. Ei participă la un act medical, nu la o naştere - şi se comporta ca atare şi cu mama, dar mai ales cu copilul.

Copilul este luat imediat de lângă mamă şi i se taie cordonul ombilical, lucru care am înţeles că nu este firesc. Copilul este bine să mai stea puţin legat de cordonul ombilical, prin care îşi trage nu
numai sânge, dar şi anumite substanţe care îi sunt propice. E bine să mai stea legat vreo zece minute, pentru că sunt nişte celule speciale care trebuie să ajungă la el - şi atunci copilul trebuie pus pe pieptul mamei, cu cordonul ombilical netăiat, să simtă căldura ei şi să stea în aşa-numiţii „germeni materni”. El îşi extrage, prin mamă, posibilitatea de a supraviețui, cu o mai mare putere decât un copil care imediat este luat, i se taie cordonul şi e dus într-o cameră cu alţi zeci de copii!

Sistemul actual de naşteri şi maternităţile de acum sunt făcute după un concept tributar dorinţei Statului de a controla naşterea - cu specificitatea comunistă, unde totul era sub un control absolut. Din păcate, medicii ginecologi care au crescut şi-au învăţat în acea perioadă au rămas cu acest tip de raportare, de control asupra naşterii. Niciodată, în mod normal, la naştere mama nu stă culcată pe spate, aşa cum stă pe o masă de control ginecologie! Mama se ajută de gravitatie, stă în general pe vine - asta ar fi poziţia naturală a naşterii – iar lucrul acesta nu se întâmplă în nici un spital!

Cleopatra Capsali: Asta pentru că mamele sunt privite ca fiind ceva ,,secundar”; în maternităţi, doctorul este „actorul principal”, împreună cu asistentele. Mamele nu sunt decât un ,,număr de ordine”, intră pe „bandă rulantă” - şi... gata! Nu contează ce se întâmplă acolo, nu contează dacă una naşte uşor, iar alta chiar are probleme. Toate sunt anesteziate, e ca o fabrică...

- Aceastã naștere ați văzut-o ca pe o experiență ieșită din comun?

Iulian Capsali: Faptul că am asistat la naştere nu mi-a creat impresia că am făcut un act cu totul şi cu totul deosebit. A fost voia lui Dumnezeu. Pentru mine, asta a fost limpede de la Început; am realizat ulterior că Dumnezeu ma pregătise pentru asta... De exemplu, moașa, Irina, Îi povestea soţiei mele că se pot întâmpla lucruri care sunt gestionabile, cum ar fi cordonul ombilical în jurul gâtului copilului. Eu eram lângă ele, dar cu altă treabă (scriam ceva) - şi, cu toate astea, am fost atent la ce vorbeau. Iar lucrul acesta m-a ajutat în momentul naşterii, pentru ca Miriam s-a născut cu cordonul ombilical in jurul gâtului si am ştiut sa fac faţă situaţiei!
Dacă nu ascultam ce spunea Irina, n-aş fi stiut ce-i de făcut, iar copilul ar fi fost în pericol... De asta spun că n-am făcut noi un act de eroism, ci pur si simplu Dumnezeu a vrut să ni se întâmple asta şi să ne dăm seama că, de fapt, să naști acasă este normalitatea. Să naști la spital, da, desigur – în cazuri speciale, când mama are diabet, hipertensiune sau altă boală gravă, dar lucrurile astea se ştiu deja dinaintea naşterii... Şi, după ce am anunţat pe net cum a născut soţia mea, am primit foarte multe mesaje de felicitare de la cunoscuți, printre care şi nişte prieteni din afara ţării, care ne-au spus că acolo naşterea acasă, cu moașa este ceva absolut normal. Un prieten din Suedia mi-a spus că soţia lui a născut acasă cu două tinere moașe, iar o prietenă din Statele Unite mi-a scris că toate femeile din parohia ei nasc acasă, cu moașa. Au fost insă şi opinii contra, mult mai puţine decât mă aşteptam, mai ales din partea celor care idolatrizează ştiinţa., care şi-au făcut din ea un fetiş.

"Ne-am rugat la Maica Domnului şi la toţi Sfinţii..."

- Ce a însemnat legătura cu Dumnezeu în aceastã experienţă?

Cleo: În primul trimestru de sarcină am avut mari probleme şi am fost nevoită să stau în pat. Atunci, părintele duhovnic mi-a spus că am ocazia să mă rog cât pot de mult - pentru că eu nu prea aveam timp pentru rugăciune, în timpul zilei, mai ales. Acatiste şi paraclise, ce vreau, să citesc – însă permanent să spun Rugăciunea inimii. Mi-a spus să iau cea mai lungă metanie din casă şi să spun tot timpul Rugăciunea, cât de mult pot. Am simţit că mi-a folosit mult mai ales că o făceam cu mâna pe burtică: mângâiam copilul, pe care-l simţeam. . .

Iulian: Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie să fie numai în momentul nașterii. Mama trebuie să fie pregătită prin spovedanie, prin împărtăşanie... S-au rugat foarte mulţi prieteni pentru noi, preoţi, s-a rugat şi comunitatea...Ne-am simţit permanent în mijlocul acestor rugăciuni - şi lucrul acesta a contat enorm. Am avut şi un moment foarte delicat, când placenta nu mai ieşea, iar cei de la Salvare au zis că neapărat trebuie s-o ducă pe Cleo la spital. Noi chemasem Salvarea ca să-i taie cordonul ombilical, iar ei voiau să ia mama de-acasă şi s-o ducă la spital! Atunci am zis: ,,Gata, rolul vostru s-a încheiat aici, vă mulţumescl”.

Cleo: Evident că ei spun: „Acasă n-ai născut într-un mediu steril”, şi copilul este dus la spital şi injectat cu antibiotice - ceea ce mi se pare absolut stupid, pentru că dacă intervii cu antibiotice asupra unui copil atât de mic îi slăbeşti sistemul imunitar. În plus, se ştie că sunt foarte multe spitale şi maternităţi închise tocmai din cauza streptococilor. Toate lucrurile acestea duc la tratarea naşterii ca pe-un proces patologic...

Iulian: Eu nu vreau acum să fac o pledoarie pentru ca naşterea să fie neasistată, mai ales că am prieteni medici şi am un mare respect pentru cei care au acest mare dar de la Dumnezeu. Nu sunt împotriva actului medical atunci când este cazul - dar, repet, naşterea nu este o boală, este un act fiziologic, care trebuie să se întâmple în condiţii normale, fără intervenţie. În spitale, de exemplu, pentru a se grăbi procesul, se introduc hormoni artificiali. Tot felul de proceduri care nu-şi au nici un rost într-o naştere normală. Nu ştiu de ce hormonii naturali ai mamei trebuie să fie înlocuiţi cu oxitocina sinteticñ!?... Mie mi se pare un lucru care nu poate fi explicat decât prin faptul că naşterile trebuie să fie rapide. Totul e gândit în termeni de eficientizare, fără să ştim exact care este efectul acestor intervenţii asupra mamei şi a copilului.

Imaginaţi-vă că Irina, moaşa, a dormit pe canapea cu Cleo cu două seri înainte, când a avut mai multe contractii şi a crezut că naşte. Ne-a spus că ea nu crede că o să se întâmple în seara aceea, dar a stat cu Cleo ca să se simtă in siguranţă. Aşa ceva ar fi de neimaginat într-un spital!

- Şi placenta, cum a ieșit până la urmă?

Iulian: Am pus mâna pe un mir de la Sfântul Munte, am însemnat-o pe burtica cu Sfanta Cruce şi i-am rugat pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii ca placenta să iasă - şi placenta a ieşit foarte bine! În spital, în acest moment, medicul nu ar mai fi avut răbdare şi ar fi intervenit mecanic ca sa scoată placenta. Este o intervenţie dezagreabilă, în cel mai bun caz. . .

De fapt, în aproape toate naşterile normale, medicii intervin şi prin faptul că foarte mulţi taie zona perineală din start, chiar dacă nu e necesar, pentru că aşa-i mai simplu pentru ei (copilul iese mai uşor), dar pentru mamă este mai dificil, pentru că tăietura trebuie cusuta, iar zona e sensibilă.... Ulterior am citit că, şi dacă se rupe puţin la naştere zona perineală, acele rupturi se vindecă mai uşor şi zona se poate reface fară nici un fel de probleme, fară intervenţia medicului.

Cleo: Şi mai e ceva: copilul luat de la mamă este hrănit artificial, ceea ce este o aberaţie! Copilul nostru, de data asta, a fost ţinut pe burtica mea şi el s-a dus singur, printr-un reflex natural, şi a supt din sân la mai puţin de o jumătate de oră de la naştere - lucru pe care n-o să-l vadă nimeni, niciodată, într-un spital de stat, ci doar in acele clinici unde există acest concept de „naştere cu blandețe”.

Iulian: Soţia mea era cu copilul în braţe dupã foarte puţin timp de la naştere şi se plimba prin casă, vorbea la telefon... Totul era normal.

- Dar cum a descirs naşterea, efectiv?

Cleo: S-a intamplat totul foarte repede, pentru că la prima oră a dimineţii s-a rupt apa, în somn, şi aproape instantaneu au început contractiile acelea uriaşe de naştere, din două în două minute. Nu mă mai puteam mişca. In primă fază, nu ne-am dat seama ce trebuie să facem: moaşa nu era, şi-am chemat Salvarea — ne-am zis: „Dacă nu este moaşa, aşa a fost să fie, o să mergem la spital. Dar, în panica aceea de alteva minute, pină am vorbit cu moaşa la telefon, mi-am dat seama nu mai pot să mă mişc și nu voi reuşi să mă urc în Salvare.
Apoi moaşa ne-a liniştit și ne-a zis să ne apucăm de treabă! După ce m-am linistit, am acţionat. Şi moaşă a fost, pană 1a urmă, Iulian

- Cum a fost?

Iulian: Păi, te întăreşte Dumnezeu în momentele alea, nu ai incotro! A fost bine, din punctul meu de vedere a fost o naştere perfectă! Maica Dornnului a fost cu noi... Copilul, când a ieşit, cu căpşorul într-o parte, aproape că îmi arăta cordonul ombilical din jurul gâtului - şi l-am tras peste cap. Iar copilul a putut să iasă, un pic ajutat și de mine; am ţinut putin, ca să nu fie o expubie foarte rapidă. Asta o auzisem tot în discuţiile dintre Irina şi Cleo.

Cleo: Multa lume m-a întrebat dacă am avut copiii acasă în acel moment, şi dacă nu s-au şocat să asiste la naştere! Am avut doi dintre copii acasă, gemenii de 14 ani, și nu, nu s-au şocat. Probabil întrebarea asta vine din faptul că lumea se gândește la ceea ce se intamplă în spital — urlete, ge-mete — dar n-a fost aşa: copiii ne-au fost chiar de ajutor. E adevărat că nu i-am lăsat să intre atunci în cameră. Soţul meu i-a trimis afară şi a inchis uşa, dar din când in când le striga: „Adu-mi un prosop, adu-mi un mop!". Fata era pregătită, stă-tea lângă uşă şi ne aducea absolut tot ce trebuia, dar nu s-a şocat câtuşi de puţin! Băiatul a fost 1a nişte cumpărături, în apropiere... Știau că nasc şi că nu aveau de ce să le fie teamă. Au participat şi ne-au ajutat cât de mult s-a putut.

Material reafizat de Raluca Tănăseanu. Fotografii de Ana Capsali.
(Revista Familia Ortodoxă – numărul 11 (46) / 2012, paginile 32 - 36)

DITTA DEPNER: De ce am ales să nasc acasă

Ditta Depner, membră-fondatoare a Asociaţiei Mame pentru Mame, a hotărât să facă public modul în care şi-a adus fiul pe lume: la domiciliu, asistată de un medic obstetrician de mare calibru profesional şi o moaşă experimentată. Naşterea a avut loc la domiciliul Dittei din Braşov chiar în ziua de Crăciun.
Media nu a întârziat să preia subiectul:

NAŞTERE CA ÎN SECOLUL XIX Braşoveanca Ditta Depner a născut sub autohipnoză

O braşoveancă a ales să-şi aducă pe lume băiatul în propriul cămin

O femeie a nascut primul ei copil acasa, pe canapea, prin autohipnoza

Material prezentat la Stirile Kanal D

Ditta a ales să vorbească direct despre motivele pentru care a ales să nască acasă prin situl Asociatiei:

După acuzaţii de genul: "ca-n evul mediu" şi "inconştientă şi iresponsabilă", care doar m-au făcut să zâmbesc, aş vrea să vă împărtăşesc anumite lucruri absolut fantastice legate de naşterea băieţelului nostru acasă, în decembrie 2010, da anul trecut, în Brasov şi nu în vreun sat părăsit de Dumnezeu....
Şi da, a fost o naştere acasă asistată de un medic redutatbil din Braşov, un om extraordinar cu un Suflet deschis şi mare, şi de o moaşă simpatică şi plină de curaj să participe cu know-how-ul ei specific la prima naştere asistată în ţara asta. Îmi doresc din toată inima, ca femeile care îşi vor dori o astfel de experienţă unică şi de neuitat, să poată beneficia cât de curând de o astfel de facilitate extraordinară. Eu am avut parte de acest lux şi mă consider o norocoasă să fii cunoscut astfel de oameni care să-mi fie alături în aceste clipe minunate.

Cei care nu suportă că există şi alte păreri decât cele clasice, le recomand să-şi vadă în continuare de treaba lor, că nu impune nimeni aici niciun trend sau vreo modă, ci din contră: fiecare este absolut responsabil de acţiunile sale din viaţa personală, şi este alegerea fiecăruia cum îşi aduce pe lume copii. Iar cei care fac afirmaţii defaimatoare la adresa mămicilor deschise la minte, care aleg o astfel de naştere, ar trebui să se întrebe singuri dacă nu cumva ei sunt cei demodaţi sau înapoiaţi?

În primul rând: aş mai face-o şi data viitoare şi ori de câte ori aş mai naşte în viaţa asta! Deşi n-a fost o naştere tocmai uşoară, aşa cum mă aşteptam eu la vreo 3-4 ore, ci cu un travaliu lung de 3 zile şi 3 nopţi (ca şi nunta lui Făt Frumos din poveste), a fost experienţa împlinitoare pe care mi-am dorit-o. Să ştii că ţi-ai născut copilaşul cu propriile puteri, fără anestezii oferite gratis pe tavă ca într-un meniu la un restaurant de lux, este o adevărată “performanţă” în ziua de astăzi, când cezarienele curg ca pe bandă. Femeile gravide chiar şi tinere sunt de-a dreptul “asaltate” de la prima vizită la ginecolog de propunerea nefondată medical de a naşte prin cezariană, că doar aşa e elegant, nu? Din păcate prea puţine dintre ele se întreabă cât de sănătos sau cât de bine este pentru copilaş să te supui unei astfel de operaţii pentru a aduce un bebeluş pe această lume... dar asta este o altă temă de discuţii...

Revenind la subiect, în al doilea rând n-am vrut sub nicio formă o naştere medicalizată inutil aşa cum este practica la orice spital de stat sau privat. Deşi asociaţia noastră “Mame pentru Mame” a reuşit să promoveze şi să şi implementeze în anumite clinici planul de naştere, tocmai pentru a evita abuzurile în privinţa derulării fireşti a naşterii, sunt absolut convinsă că în cazul meu soarta mea ar fi fost cu totul alta dacă năşteam într-un spital.

Din cauza travaliului meu nespus de lung, deşi în primele 2 zile am roboţit prin casă, iar nopţile mi le petreceam să mai pregătesc ceea ce credeam eu că nu e gata - ca de exemplu baia, care trebuia să aibe neapărat lumânări, etc...- am fost destul de obosită atunci când trebuia să fiu “fresh”, adică în momentul apropierii expulziei. Nu mă aşteptam să dureze atât de mult, în fiecare zi spuneam că astăzi nasc... dar lucurile aveau să se întâmple un pic mai altfel decât credeam eu. Am stat în cadă, m-am plimbat, n-am simţit nevoia să stau culcată, am râs, am povestit, am respirat pe contracţii, m-am relaxat şi am fost foarte glumeaţă şi bine dispusă, doar un pic obosită spre sfârşit.

Doctorul care a acceptat cu mare interes propunerea mea curajoasă de a mă asista la naşterea mea acasă, venea şi pleca văzând că lucrurile merg în acest ritm, lăsându-mă în voia mea, aşa cum mi-am şi dorit, ca totul să fie cât mai natural. Era atât de prezent şi totuşi aveam intimitate deplină, iar tot ce se întâmpla se desfăşura natural şi firesc. Între timp, trecuse şi ajunul Crăciunului, mai născuse cineva la clinica unde lucra doctorul meu, iar eu înaintam încet dar sigur spre marele eveniment. Ce Crăciun unic, cu un brad verde şi neîmpodobit, clipe frumoase, pline de speranţă, linişte şi încredere că totul va fii bine, le-am petrecut împreună în cel mai frumos mod posibil.

În al treilea rând, şi pot spune cu mâna pe inimă că acesta a fost motivul principal, am vrut să nasc acasă mai ales pentru beneficiile imense pe care le va avea copilaşul, care nu va vedea pereţii reci ai unui spital, luminile şi agitaţia de acolo, tratamentul ca pe bandă a nou-născuţilor, ci se va delecta în braţele părinţilor săi, va simţi căldura şi iubirea celor doi, va auzi glasul liniştitor al mamei, va beneficia de mângâiere până se va linişti şi va adormi fericit că este în siguranţă în lumea asta nouă, necunoscută.

Dau crezare studiilor care arată că prima oră, imediat după naştere, este cea mai importantă, din punct de vedere atât fiziologic cât şi psihologic, pentru că atunci bebe îşi formează puncte de reper, care îl vor marca pentru tot restul vieţii.

Atunci el se va simţi pentru prima oară în viaţă dacă este bine primit sau dimpotrivă abandonat în mâini străine, reci care vor să-l măsoare, să-l testeze, să-l cântărească, să-l atingă fără milă cu rutina unor ani petrecuţi făcând aceleaşi mişcări stereotipe etc, în loc să-l mângâie, să-i ţină de cald, să-l liniştească şi să-i vorbească în şoaptă cuvinte dulci.

Atunci îşi va forma puncte de reper cu care va compara stările lui pentru tot restul vieţii. Atunci el va simţi pentru prima oară sau nu frica de schimbare (dintr-un mediu în care a fost în siguranţă timp de 9 luni, într-un mediu nou, cu aer care îi inundă plămânii fragili, cu stări de foame, de frig şi de frică de mişcări prea bruşte care-i ating pielea sensibilă).

Atunci va ştii sau nu că totul este bine, chiar dacă mediul din care a venit nu este deloc asemănător cu cel în care trăieşte acum.

Toate aceste lucruri nu ţi se spun nicăieri într-o consultaţie medicală, nu ţi se va spune nici de anestezia de orice fel făcută mamei, care îi face rău copilului, îl va anestezia şi pe el deopotrivă, de va avea simţurile amorţite când va păşi în această lume ciudat de egoistă, nu?

Iar în al patru-lea rând am ales să nasc acasă natural, tocmai pentru faptul că naşterea este un act fiziologic normal - atâta timp cât totul se desfăşoară normal-, şi nu o boală care trebuie rezolvată de vreun doctor priceput. Orice femeie este astfel construită încât să poată naşte perfect normal, iar corpul ei va ştii exact ce trebuie să facă, aşa cum tot corpul femeii a ştiut să menţină sarcina, să-l hrănească pe făt şi să-i ofere condiţiile optime ca acesta să se dezvolte timp de 40 de săptămâni în pântecul ei.

Naşterea este un eveniment în familie, care aparţine familiei şi nu spitalului sau doctorilor. Naşterea, precum şi întreaga sarcină, rămân două minuni ale trupului chiar şi acum în secolul 21. De ce nu putem accepta aceste minuni ca fiind fireşti, aşa cum sunt ele de fapt?


Video despre al doilea bebe nascut acasa: http://www.dailymotion.com/video/xvc...om=embediframe
site-ul ei: http://bbmic.ro/index.php

(ps. deși se menționează cuvântul „hypnobirthing” subliniez că nu este vorba și nu are nicio legătura cu hipnoza :) nu știu de ce se folosește acest termen. Este vorba numai de faptul că mamele, în momentul nașterii, trebuie să se relaxeze profund, să aibă încredere în faptul că trupul lor a fost creat pentru a da naștere unei noi ființe și nu are ce rău să se întâmple. De altfel, frica, nu numai că sporește durerea, dar și inhibă procesul în sine al nașterii, ducând la diverse complicații. )

Ce faci ,iar ai scris pe topicuri despre copii si nasteri?
Vezi ca se supara iar Sophia,ca nu ai voie!

Chiar am citit articolele si m-am ingrozit.
Eu crdeama ca firul se vrea propaganda impotriva cezarianelor la cerere.
Si cu asta eram de acord. Cezariana sa se faca numai acolo unde este nevoie.

Dar daca Laura se simte bine scriind (fara a stii pe pielea ei) lucruri din astea, treaba ei.
Nu stiu, eu n-o inteleg, de ce se baga in astfel de subiecte.
De ce nu scrie de ex. la subiectul cu literatura beletristica ortodoxa, sau alte lucruri.

Eu nu am copii, nu am nasteri, nu ma intereseaza de fapt aceste interviuri.
Stiu cam am citit in alta parte, pe net si cunosc un caz, poate chiar al doilea. Mamele au scris pe forum suparate din cauza acestor articole.

Si zic si eu la fel si rog cu toata puterea mea si pe mame si pe Dumnezeu sa le ajute sa nasca in conditii corespunzatoare.

Femei, aveti o responsabilitate pentru copil. Pentru ei trebuie sa traiti si voi si sa fiti sanatoase.

Da, inainte, pe vremea bunicii, nasteau femeile pe camp si in bordeie, pentru ca nu aveau alte conditii. Si mureau copii, mureau si mame la nastere si dupa.

Eu nu stiu cum este in tara in maternitati. Credeam ca este totusi mai bine.
Partial o inteleg pe femeia din primul caz: are multe nasteri la activ, deci o anumita experienta, stie ca este sanatoasa, nu are complicatii, este un stres mersul la spital.

Dar sa va spuna cum cum se face in alte tari:
1. Tatal este permanent langa mama si o ajuta, chiar si la cezariana este in sala.
El taie cordonul ombilical.

2. Dupa expulzie, copilul este dat mamei pe piept, apoi este luat, spalat, cantarit, controlat si imbracat si dat inapoi mamei.
Poate sa-l alapteze imediat. Numai dupa operatie (cezariana) este hranit copilul poate o zi doua cu biberonul, ca nu poate mama.

3. Sunt cazuri de nastere acasa, sau eu stiu in masina, sau pe undeva, intamplator. Dar mama si copilul sunt dusi apoi la spital pentru control.
Trebuie controlata femeia daca este curata inauntru (a eliminat tot, au ramas parti de placenta), trebuie vazut de hemoragie, trebuie vazut sanatatea ei.
Trebuie controlat si copilul. Ca unele lucruri nu se vad, dar medicul le stie. Cum sa stai asa acasa? Si cand fata un animal si tot este medicul veterinar la el.

Suntem totusi in secolul 21 si in tari civilizate!

Apoi trebuie inregistrat copilul si cu actul de la spital se obtine certificatul medical.

4. In spitale si maternitati sint conditii foarte bune. Au nastere in sala, sau in cada, au personal, pot interveni imediat in caz de urgenta.

Nasterea nu este o joaca, este un act medical de viata si moarte.

Riscuri:

- mama: rupturi, stop cardiac, tensiune, accident cerebral, tromboze, hemoragii, infectii, etc.
- copilul: asfixii, pozitii in care nasterea este imposibila (cu fundul inainte, sau cordon ombilical infasurat), boli, malformatii, probleme respiratoirii etc.
Poate face icter. Poate fi prematur (adica insuficient dezvoltat)
Daca mama poarta virus de hepatita B sau C (in tara sunt multe cazuri), copilul trebuie vaccinat imediat dupa nastere, altfel se transmite virusul imediat.
Daca sunt incompatibilitati sanguine (de Rh), trebuie transfuzii.

Nasterea este provocata (si nu neaparat hormonal) numai daca se depaseste un termen si copilul este in pericol.

Ceea ce spun acesti oameni, care nu sunt personal sanitar/medici, ci doar parinti (nu stiu nici cata scoala au) nu este corect si daca la ei a functionat, nu inseamna ca trebuie luati de exemplu.

Va rog mult. Ganditi-va bine. Raspundeti de viata unei familii (prunc, sot, alti copii). Nu va jucati!

Daca se intampla ceva acasa? Ce faceti, cand salvarea abia daca ajunge (in tara) dupa ore?

Eu n-as fi nascut fara medic. Numai in spital si cu medic. Sa fie acolo si poata interveni.
Repet aici sunt cazuri exceptionale, de mame super sanatoase si cu experienta. Dar in general sunt atatea probleme.
Citesc si vad mereu.

Si daca trebuie intervenit urgent, cu operatie, daca apare pe moment pericol de moarte? Ce faci acasa?

Da, pe vremuri murea copilul mai facea altii, murea mama. Era altceva.
Dar acum sa facem asa ceva in mod constient?

Sa ma ierte Dumnezeu, dar este o crima.

Nu fi rea!

Cate am citit imi e nu frica ci foarte frica si asta de ambele variante. Totusi cred ca starea mea de sanatate va fi o problema.

Nu ai de ce sa iti fie frica. Nasterea e o experienta normala, naturala prin care au trecut sute de milioane de femei. E cel mai important pas in viata unei femei. E cea mai minunata experienta posibila.E drept ca nu e lipsita de durere, dar bucuria de a simti o mogaldeata calda cum aluneca usor din trupul tau, apoi auzi un planset puternic...urmeaza apoi un moment unic cand medicul ti-l ia si il pune pe pieptul tau. Mogaldeata aia mica, zbarcita, unsuroasa, calda...sta cu ochii mici si luminosi, ca o raza de soare si te priveste fix...Esti tu, mamica lui. E un moment unic cand timpul se opreste ptr cateva secunnde in loc. Universul incremeneste ca tu sa te poti bucura in tihna de minunea aceea cu ochii mici. ai vrea ca momentul acela sa nu se mai termine niciodata.
Nu exista bucurie mai mare pe pamantul asta.
In clipele alea uiti totul: uiti durerea, uiti teama, uiti efortul prelungit si sustinut de a expluza pruncul. Nimic nu mai conteaza: doar el.
Si merita!
Eu la primul ma incurajam: daca atatea femei au putut s-o faca , de ce n-as putea tocmai eu?
La urmatorul ma incuraja bucuria avuta la nasterea primului.
Si acolo, in travaliul nu am incetat sa ma rog. Asa simplu, printre contractii, cum puteam. Iar rugaciunea m-a ajutat sa suport mult mai usor totul. Imi dadea putere.Si bucurie.Si emotie. Si chiar atunci cand eram pe masa, in expulzie nu urlam. O rugam mereu pe maicuta Domnului sa ma ajute, sa imi dea putere. Si am simtit o putere nemaintalnita. Se mirau si medicii si personalul medical cum de sunt asa linistita. Cum de nu tip...

Nu o zic ca motiv de lauda. Nici nu as avea de ce. O zic doar ca sa iti arat ca atunci cand iti pui nadejdea in Domnul, El te ajuta. Suporti mult mai usor totul. Iar dupa...sti ce e minunat? ca te simti o femeie puternica.
Am trecut, cu ajutorul Domnului si hopul acesta. privesti increzatoare inainte. Faci primul pas spre o noua etapa a existentei. O etapa in care tu, mama, ai un rol important. Fundamental.

@Sophia Te rog frumos nu imi mai spune ce sa fac si unde as avea voie sa scriu. Am tot dreptul din lume sa scriu despre ce doresc, sa imi spun opinia sau sa aduc articole in discutie. Respecta-mi libertatea si nu mai incerca sa ma cenzurezi. Multumesc.
***
Si ca sa clarific odata ptr. totdeauna de ce ma implic in subiectele legate de copii/mama/sarcina/nastere . E destul de simplu. Ma fascineaza subiectul. Imi face mereu placere si mi se umple inima de bucurie cand citesc/aud povestile mamicilor care au nascut si in acelasi timp ma intristeaza povestile triste si experientele traumatice prin care au trecut unele mamici. Se poate numi un fel de pasiune si mereu am impulsul sa citesc si sa ma documentez cat mai mult pe acest subiect. Si aceasta pasiune s-a nascut tot din literatura ortodoxa, mai ales din cartile duhovnicilor in care se explica f.frumos rolul mamei si misiunea ei, nasterea si importanta educarii copiilor. Acum am trecut de la carti ortodoxe despre nastere si familie, la carti scrise de specialisti (cum ar fi cele de la La Leche League). Ma bate gandul sa fac ceva pe viitor in acest domeniu, dar o sa vad. Daca ptr. voi este ciudat ca o tanara necasatorita si fara copii se intereseaza de subiectul sarcina+nastere+alaptare, ptr. mine este ceva normal sa stiu din timp cum stau lucrurile avand in vedere ca imi doresc si eu o familie.

Sper sa fie clar acum. Si daca totusi deranjeaza in continuare faptul ca bebelusii de 20 si ceva de ani isi spun cunostiintele si opiniile, ma voi limita doar la topicele cu povesti ptr. copii. (si la topicele despre credinta ortodoxa tinerii sunt pusi la colt si li se da peste nas ca au ei experienta necesara sa spuna ce este cu ortodoxia asta)

De data asta ii dau dreptate Sophiei.

A naste natural - sigur ca aceasta este calea corecta pe care ar trebui sa o aleaga multe mamici, acele f. multe care din frica si lipsa credintei apeleaza la cezariana.

DAR, sa nasti acasa doar de dragul nascutului acasa, ca pe undeva niste oameni cu probleme considera din motive doar de ei stiute ca asa este cel mai bine, este totusi un sport extrem ca sa nu zic ca oarecum frizeaza deranjamentul.

Este de inteles acolo unde nu sunt conditii, unde nu sunt bani si alte motive pentru care vrand nevrand iti asumi anumite riscuri care pot aparea indiferent de varsta, numarul anterior de nasteri, etc.

Dar sa o faci doar de dragul conceptului, cu false argumente chiar, nu e in regula.

Si apropo, o ruptura a zonei perineale (sau chiar mai mult) nu este deloc ceva care "se vindeca usor, chiar si fara interventia medicului".
Cine este inclinata sa creada varianta asta, ar trebui sa vorbeasca cu cineva care a trecut prin asta - eu stiu un caz.

Legat de articolele pe care le-am postat si de socul provocat de ele. (ma asteptam la o reactie mai normala sincer, mai ales ca ambele mamici au spus ca au avut o experienta frumoasa si nici decum traumatizanta si nasterea acasa nu este ceva nou--poate e ptr. romani). Am postat articolele ptr. a se vedea o opinie diferita, sa aflam experientele acestor mamici, ci nu ptr. a fi criticate si judecate. Plus ca este o diferenta mare intre nasterea acasa asistata si cea neasistata.

Nasterea acasa in Romania poate este tabu datorita mentalitatii, dar in alte tari vestice (da! din vest) este ceva normal. In Olanda de exemplu 80% din nasteri sunt acasa. In SUA procentul nu este asa mare, dar e in crestere (cezariana este la moda ca si in Romania datorita mass-mediei), dar sunt destule mamici care au optat sa nasca acasa si au avut o experienta frumoasa. (chiar si unele 'vedete')

Daca ati fi citit cu atentie articolele, ati fi observat ca mamele nu au nascut singure cuc pe camp. In primul caz, mamica cu 8 copilasi, a avut alaturi o moasa si s-a informat f.bine inainte sa faca aceasta alegere. Moasa este o persoana bine informata si bine educata. Tot din articol, aflati ca se face facultate ptr. a deveni moasa. Moasa poate sa faca tot ceea ce face medicul, mai putin operatia de cezareana! Poate sa coase, poate sa nasca cand copilul este cu piciorele inainte, cand are cordonul ombilical infasurat in jurul gatului etc. Nu este deloc vorba de o baba cu batic de la tara.

Al doilea caz. Prima nastere a fost acasa si asitata de un medic!+ dula+sotul. Nu a fost singura in grajd. La a doua nastere a avut doar dula+ sotul. Din nou, nu a nascut in pod. Nasterea acasa, mai ales cea asistata de o moasa (eventual si cu o dula) nu este ceva ciudat si infricosator. Se poate stii din timp daca nasterea este cu probleme sau ba. Plus ca, deobicei cele care nasc acasa sunt in contact si cu un medic de la spital in caz de urgenta, deci se asigura din timp si iau in considerare toate posibilitatile.

In vest nasterea acasa este asistata de moasa, eventual si de medic, depinde de tara. In Romania poti naste acasa, daca nu esti asistata. Ori mama ar trebui sa aibe dreptul sa aleaga unde naste, cum naste, in ce pozitie, cine sa fie alaturi de ea si sa nu fie stresata de tipetele asistentelor si a altor mamici. Drepturile femeii insarinate sunt practic 0.

Nu sunt impotriva spitalelor in sine. Ci a procedurii si a mentalitatii tampite cum ca nasterea este o boala si mama este incapabila sa nasca singura. Nasterea nu este o interventie medicala, nu este o operatie de apendicita, nu iti extirpezi o tumoare. Orice femeie are in fiinta ei puterea de a naste, asa a fost creata. Nasterea este ceva natural. Daca vei privi nasterea ca o intervetie medicala, vei avea parte de interventie medicala.
Fiecare nastere este diferita, fiecare femeie este diferita si ar trebui sa se respecte lucrul acesta. Poate o femeie naste mai repede si mai usor, alta mai greu si are nevoie de mai mult timp. Nu este normal sa se forteze si sa se grabeasca nasterea doar ptr. ca medicul vrea sa plece acasa. Nu este normal ca dupa 12 ore de travaliu sa fi bagata la cezariana ptr. ca asa vrea medicul. Si lista poate continua.
Nasterea naturala este nastere naturala, nasterea indusa este medicalizata, nu mai este naturala. Oxitocine sintetica nu este chiar asa bune ptr. copil in primul rand si nici pentru mama. In general hormonii sintetici nu sunt buni pentru organismul uman. Sa nu mai zic ca de multe ori mama ajunge la cezareana din cauza inductiei si a epidularii.
Termenul nasterii nu este o data. Medicii deobicei pun o data fixa, si nu un interval de timp. Ori copilul are propriul lui ceas. Daca se depaseste 39 de sapt. deobicei ai parte de nastere indusa sau cezareana.(nu stiu daca e asa si in Romania) Ai o luna de zile in care poti sa nasti, nu o data fixa.
Nu ar mai mai normal si mai corect ca mama sa fie lasata in pace sa isi asculte instincul pe care il are sadit in ea, eventual sa fie incurajata si sustinuta emotional, si doar daca este nevoie sa se intervina?

SUA, tara civilizata, este pe locul doi cand vine vorba de deces in cazul noilor nascuti si a femeilor care nasc.( dintre tarile civilizate) Majoritatea nasterilor sunt induse de unde rezulta tot felul de complicatii si interventii. Efectul bulgarului de zapada. Nu uitati ca in ziua de astazi totul este o afacere, inclusiv nasterea. (cel putin in state este o afacere de miliarde)

OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) recomanda ca bebele sa fie pus la san impediat dupa nastere, chiar in sala de nastere sau dupa 1-2 ore, nu dupa 12-24 de ore cum e prin Romania. Deci intai se pune pe pieptul mamei si se incurajeaza alaptarea dupa nastere, abia apoi se duce la spalat si infasat, iar in multe maternitati se face exact pe dos. Mama are dreptul la 2 ore cu copilul imediat dupa nastere, asa nespalat cum e.

Personalul medical al oricarei maternitati ar trebui sa stie si sa recomande contactul fizic imediat dupa nastere al mamei cu nou-nascutul si punerea lui imediata la san deoarece :
1. stimuleaza secretia hormonilor de lactatie
2. asigura instalarea rapida a secretiei lactate
3. ajuta eliminarea mai rapida a placentei
4. previne hemoragia dupa
5. pune bazele fundamentului relatiei de atasment precoce dintre mama si copil. (http://mamepentrumame.ro/index.php?o...atos&Itemid=55)

Placenta se desprinde singura deobicei si se intampla asta imediat dupa nastere, ci intr-un interval de maxim o ora. Nici macar nu este lasata placenta sa iasa singura, imediat se intervine medical, sa nu mai zic de unele spitale(bulgaria) unde medicii sar pe abdomenul mamei ptr. a iesi mai repede placenta.

Aici este un clip cu poze cu femeile insarcinate din maternitatile din SUA. Poze facute secolul trecut, cand nasterea in spitale era abia la inceput.
https://www.youtube.com/watch?v=tzxs5qPsqX4

Clipul este extras dintr-un documentar american despre nastere.
The Business of Being Born Trailer

https://www.youtube.com/watch?v=RPaNCw2mMUI

Daca vrea cineva sa vada filmul il pot trimite prin transfer sau il puteti cumpara de pe site-ul lor. :)

In fine.E un subiect lung. Si nu ar trebui sa aruncati cu pietre in ceva ce este diferit, mai ales daca nu a fost cercetat riguros inainte.
Cercetati sa vedeti cate femei nasc acasa, asistate bineinteles, in vest, ca sa nu mai spuneti ca este absolut ciudat. Si va rog frumos, nu puteti compara maternitatea din UK cu maternitatea jalnica din Romania. (in UK tot cu moasa nasti, medicul intervine doar daca e cazul si femeia are libertate de miscare, sa aleaga pozitia etc. nu este legata de pat)
Consider ca este mai important intr-un fel cu cine nasti, decat locul. Daca in spitale ar fi o atmosfera frumoasa, calda, intima atunci ar fi f.bine si nimeni nu ar mai comenta. In acelasi timp, nu ar trebui blamate si judecate femeile care aleg sa nasca acasa. Este dreptul lor, corpul lor, copilul lor. Mai bine am intelege intai, apoi am critica.

Repet ce am spus. Nasterea este normala si fireasca, nu este o boala sau o interventie medicala. Este o crima sa ii iei puterea femeii de a naste cum simte. Iar despre vaccinuri nu mai discut, caci este cu totul alt subiect. Spun doar atat: e dreptul parintilor sa aleaga daca bebele va fi vaccinat sau nu, iar legea nu obliga vaccinarea, ci o recomanda doar. (cititi legea sa vedeti)

Femeile care aleg sa nasca acasa, nu aleg asta de dragul de a naste acasa, ci ptr. a avea o experienta frumoasa si ptr. a fi intr-o ambianta placuta. Nasterea ar trebui sa fie o experienta de care sa iti aduci aminte cu placere, si nu una traumatizanta si sa povestesti cum si-au batut joc de tine medicii si asistentele prin spitale. (consider ca femeia are tot dreptul sa aleaga ce doreste sa faca in privinta nasterii si cum e mai bine ptr. ea, iar barbatul ar trebui sa o lase in pace, eventual sa o sustina. nasterea este a femeii 100%)