credinta este adevarul si nu religia , pacat ca moare omul din cauza nestiintei si totusi nu poate fi nimica perfect aplicat la oameni , din cate vad unii li se pare ca si egoismul mintii este sfintit si cate si mai cate adevaruri s au spus si vine vrajmasul sa duca asa cum scrie in biblie ca nu cumva sa inteleaga . adevarata invatatura este cea care inima iti spune ca este asa nu mintea egoista pregatita de atac .sa mi fie cu iertare !

Decodificarea realitatii poate fi facuta prin observatie directa sustinuta de minti conceptuale corecte.

O poarta de intrare in esenta realitatii o reprezinta observatia transformarii (miscarii).

Aceasta metoda de rezolvare face parte din abordarile Caii Profunde (pentru ca releva adevarul ultim).

Mintile conceptuale care sustin observatia directa a fenomenelor sunt specificate mai jos:

• anica – sesizarea macro-impermanentei
• vikara – sesizarea impermanentei subtile
• maya – integrarea aspectelor discrete ale realitatii si sesizarea adevarului conventinal in aspectul iluziei, reflexiei in apa, curcubeului...
• shanti - intrarea mintii in starea de pace golita de forme (saracia duhului, pustia mintii)
• aviti – iubirea "saraciei duhului" - releva progresiv adevarul ultim
• satia – iubirea adevarului

Anica poate fi sesizata si validata in continuumul oricarui fenomen (lucru sau fiinta) cu relativa usurinta de orice persoana care observa si cugeta.

Vikara presupune o minte puternica si bine antrenata in anica. Daca anica sesizeaza modificarea conturului fenomenelor, vikara sesizeaza aparitia si disparitia pixelilor (cuantelor de realitate).

Maya este o minte evoluata care integreaza toate vikarele specifice fenomenelor din continuumul propriilor experiente si genereaza experienta unei realitati inconsistente "de curcubeu", "reflexie in apa", "unduire", "iluzie"...

Astfel mintea se desprinde rational de orice forma si intra intr-o profunda stare de pace - shanti. Eul se intoarce acasa din perindarile prin peisajele miscatoare ale lumii, recunoscanu-se pe sine dincolo de orice referinte.

Mintea in aceasta stare nu mai asculta de niciun "proroc mincinos" - promisiuni ale realitatii care ofera satisfactia in anumite forme si configuratii. Aceasta minte stie ca aceste satisfactii sunt trecatoare si se transforma inevitabil in suferinta, ca sunt minciuni - pentru ca nicio forma nu are un aspect ultim /"end-state".

Mintea care se goleste de forme prin cunoastere ( nicio forma nu exista la modul ultim) se spune ca intra intr-o stare de "saracie sfanta". Placerea recunoasterii acestei stari "saracacioase" se numeste aviti. Este fructul maturat al votului saraciei, semnificatia profunda a acestuia nefiind initial recunoscut de aspirant.

Satia este mintea bine exersata in aviti care se stabilizeaza ferm in adevarul ultim. O minte ca aceasta lumineaza si patrunde cu usurinta realitatea pe dinlauntrul ei.

Kala - este fiecare felie "discreta" de realitate pe care o constientizam.

Kala este circumstanta, este instanta pe care o constientizam la un moment dat.

Poate fi euforica, neutra, dureroasa. Putem fi bebelusi, tineri, batrani, magnati, intelepti, sfinti, budha, saraci, fie in mizerie, in boala, in agonia mortii....


Kala este tot timpul produsul convergentei cauzelor si circumstantelor.

sau Kala se produce prin asamblarea cauzelor si circumstantelor.

Cand kala apare, ea se dezintegreaza instantaneu.

Toate fenomenele, in fapt, se dezintegreaza in momentul in care apar.

Aceasta proprietate, specifica tuturor fenomenelor, se numeste vikara.

Niciun fenomen nu exista prin sine, ci prin cauze si circumstante.

Factorul mental care constientizeaza non-existenta-prin-sine a unui fenomen imputat de minte se numeste vacuitate.

Constientizarea vacuitatii kalei prin cauze si circumstante se numeste videya kala.

Videya este factorul cognitiv intelepciune care sesizeaza lipsa existentei intrinseci, autodeterminate si independente - moha - fie prin vikara, fie prin relationare dependenta de alte fenomene - prava.

Cand videya kala devine matura, mintea experimenteaza suniata.

Senzatia este ca toate fenomenele se dizolva in spatiu: minte, trup, ganduri, persoane, sunete, imagini, ....


Nu ramane decat o infinita libertate a mintii - fara experimentarea nici unei forme de contact / obstructie.

Este o covarsitoare usuratate si liniste a mintii.


Mintea care priveste kala (realitatea conventionala instantanee din campul perceptiei proprii) din perspectiva suniatei se numeste sunikala.

Este factorul mental care priveste realitatea conventionala in mod corect, fara betia mohai.

Sunikala este mintea care vede direct cum formele sunt produsul spatiului.

Cand mintea devine matura in sunikala, poate dezvolta factorul mental mayakala.

Mayakala este perceptia continua, unificata a kalei si suniatei ca fiind o singura realitate indivizibila.


Mayakala este uniunea care nu mai necesita invatare. Este apexul cunoasterii realitatii.

O minte mayakala nu are obstructii, este omniscienta.

Paradox
 

Universul este paradoxal.
Desi contine toate fiintele,
Este in acelasi timp continut complet in fiecare fiinta.

Tot universul depinde biunivoc de fiecare fiinta in parte.
Daca fiinta se lumineaza, tot universul se lumineaza,
Daca ea se intuneca, tot universul se intuneca.

De aceea, ce este pierdut trebuie gasit.
Ce este intunecat, trebuie luminat.

Punti psihologice intre practicile religioase, inclusiv crestinism:

http://www.scribd.com/doc/115926656/...-to-Meditation

Clonele Lui Dumnezeu

Daca fiecare om este alcatuit dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu
inseamna ca suntem cu totii clonele Lui Dumnezeu.

Replici care trebuie sa-si gaseasca identitatea profunda.

Mintile noastre sunt pline de asperitati si imprastiate in diversitate,
minti care nu sesizeaza unicul soare stralucitor dinlauntrul fiecaruia.

Ce diferentiaza o clona de alta?

Care este diferenta de esenta dintre doua clone?

Unde este pozitionata linia de demarcatie?

Poate o clona sa fie altceva decat o clona?

Fiecare clona este consumata inexorabil de foamea de identitate.

Ma intreb daca budismul nu se inscrie printre religiile pagane. Eu cred ca da.

Ce inseamna "pagan", "paganism"?

Asteptam o definitie originala, de genul "paganism inseamna fictiune sau perspective ontologice neconforme cu realul".

Sa speram ca astfel de fenomene vor inceta...curind.
 

http://wihara.com/forum/seputar-budd...82-1996-a.html

Cei care ard lacasurile de cult ale altor credinte sau le darima, construind de-ale lor peste ruine, sunt doar animale decerebrate. Sunt chiar mai jos decit o ceata de languri sau babuini care ar devasta o masina a unor turisti: cel putin, maimutele o fac pentru hrana si din joaca/curiozitate. Umanii imbecilizati de un nivel foarte jos/virtual inexistent al compasiunii o fac din ura... Trist, dar adevarat.

Pana nu cunoastem in inima ce este dragostea de oameni toti suntem intoleranti, indiferent ce eticheta fluturam, fie de crestin, fie de budist.

Pana nu cunoastem in inima ce este dragostea de oameni toti suntem intoleranti chiar si cu cei apropiati, chiar si cu cei de aceiasi confesiune, indiferent cat proslavim dragostea cu buzele.

Dragostea de oameni nu poate fi stavilita sau innabusita de ceea ce cred semenii de langa noi sau chiar de pacatele lor, indiferent cat de mari si cutremuratoare sunt.

Dragostea de oameni nu este violenta ci este blanda si imbratiseaza fara ranchiuna sau retinere.

Serveste cu insufletire - nu da foc, nu darama, nu spurca, nu blestema.

Alin,aroganta si dispretul fata de tot ce iese din sfera crestinismului iti confera vreo placere morala?Cine esti tu ca sa afirmi ca singura cale spre mantuire e reprezentata de crestinism?
Iti permiti sa fii cinic,doar este ascuns dupa o aparenta nobila,dupa crestinism si ca atare violenta se justifica,nu?Toate religiile s-au tras din Iudaism...Asadar,ne aflam pe aceeasi lungime de unda;nicio religie nu se afla mai prejos sau mai presus.Si in cazul in care esti ateu,vei fi judecat dupa constiinta.

http://carteromaneasca.wordpress.com...rului-crestin/

Un calugar budist l-a vazut pe Buddha in iad si recunoaste ca doar crestinii detin adevarul

Marturisirea de mai jos e scrisa de un fost calugar budist. Redam cateva fragmente din ea:

“ Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu si sunt din Myanmar. M-am nascut in 1958 in orasul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parintii mei erau budisti devotati, asa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o manastire budista pentru a deveni calugar novice. In Myanmar, multi parinti incearca sa-si trimita fiii intr-o manastire budista, considerand ca e o mare onoare in a servi in felul acesta.

Cand am implinit 19 ani si 3 luni (in 1977), am devenit calugar obisnuit. Calugarul senior de la manastirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul in tara noastra. El era cel mai faimos calugar budist din tot Myanmar-ul. Toata lumea stia cine era, fiind onorat pe scara larga de catre oameni si respectat ca un mare invatator. Din pacate, in 1983 el muri brusc, fiind implicat intr-un accident de masina mortal. Moartea lui a socat pe toata lumea. La momentul acela eram calugar deja de sase ani.

Am incercat din greu sa fiu cel mai bun calugar si sa urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat intr-un cimitir unde am trait si am meditat continuu. Unii calugari care doresc sa cunoasca adevarurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc in adancul padurilor si duc o viata solitara. Am incercat sa ma detasez de gandurile mele egoiste si de dorinte, pentru a scapa de boala si suferinta si pentru a ma elibera de ciclul acestei lumi. Cat am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci cand am incercat sa ating pacea interioara, un tantar a aterizat pe bratul meu si, in loc sa-l alung, l-am lasat sa ma piste. Si asta pentru ca invataturile noastre budiste ne spun ca nu trebuie sa facem rau niciunei fiinte.

Putin timp după piscatul tantarului, m-am imbolnavit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus ca am atat febra galbena cat si malarie. Am stat o luna i spital, timp in care nu numai ca nu m-am facut mai bine, dar mi-era din ce in ce mai rau. Medicii mi-au dat drumul, spunandu-mi ca nu aveam nicio sansa de supravietuire.

Dupa ce am fost externat din spital, m-am intors la manastire, unde alti calugari au avut grija de mine. Mi-era atat de rau, incat, la un moment dat am intrat intr-o stare de inconstienta. Am aflat mai tarziu ca de fapt am murit timp de trei zile. Inima mea incetase sa mai bata, iar trupul meu a fost pregatit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform traditiilor budiste.

Desi cei din jurul meu spuneau ca sunt mort, totusi mintea si spiritul meu erau constiente. Sa va povestesc acum experienta mea dincolo de moarte. Am simt deodata un vant foarte puternic si cand privi in jur vazui un loc pustiu, fara persoane. Am mers un timp, pana cand am vazut un rau. De partea cealalta a raului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. In budism nu avem conceptul de iad. La inceput am fost confuz si nu am stiut ca era un iad pana cand l-am vazut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, in numeroase culturi din Asia). El avea un trup si o fata de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Imi era extrem de frica. Tremurand, am intrebat cum il cheama. El a raspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.

Regele iadului mi-a spus sa ma uit in iazul de foc. M-am uitat si am vazut mai multi calugari budisti. M-am uitat mai aproape si am vazut capul ras al unui om. Cand m-am uitat la fata omului am vazut ca era calugarul meu senior, cel care a murit intr-un accident de masina in 1983. L-am intrebat: “De ce se afla el in acest lac de foc? El a fost un invatator foarte bun.” Regele iadului a raspuns: “Da, a fost un invatator bun, dar nu credea in Iisus Hristos. De aceea, el este in iad.”.

Mi s-a spus sa ma uit la o alta persoana care se afla in foc. Am vazut un barbat cu parul foarte lung infasurat pe partea stanga a capului sau. L-am intrebat regele iadului “Cine este acest om?” El a raspuns: “Aceasta este cel caruia voi va inchinati: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat sa-l vad pe Gautama in iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun si a avut un caracter moral desavarsit. De ce sufera el in acest lac de foc?” Regele iadului mi-a raspuns: “Nu conteaza cat de bun a fost. El este in acest loc pentru ca nu a crezut in Dumnezeul cel vesnic.”

Am vazut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rana mare pe piept. L-am intrebat: “Cine este acest om?” Regele iadului mi-a raspuns: “Acesta este Aung San, liderul revolutionar din Myanmar. El este aici pentru ca a persecutat si a ucis crestini, dar mai ales pentru ca nu crede in Iisus Hristos.”

Epilog

Dupa descrierea infieratoare a iadului, acest fost calugar budist ne descrie cum a vizitat si paradisul, in cele 3 zile cat timp el a fost mort. Apoi, ca un miracol el s-a trezit. Iată ce ne mai povesteste el:

Imediat am inceput sa le spun calugarilor si oamenilor lucrurile pe care le-am vazut si auzit. Toti au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla in iazul de foc, si le-am spus ca numai crestinii detin adevarul si ca stramosii nostri ne-au inselat de mii de ani! Le-am spus ca tot ce credem noi este o minciuna. Oamenii au fost uimiti pentru ca stiau ce fel de calugar am fost, plin de ravna pentru invataturile lui Buddha.

Dupa acest eveniment marcant, fostul calugar deveni crestin si se lepada de credinta sa pentru Buddha.

Din păcate, genul acesta de argument, deşi frecvent întâlnit în literatură şi deşi plăcut multora dintre creştini, este departe de a fi un argument serios.
Seamănă cu tipul de "dovadă" de pe topicul "Confirmare minunată"...
Ambele: propagandă ieftină, ortodoxistă, de care nu avem nevoie, dar care ne seduc, în acest veac al amăgirilor celor mai cumplite, să neglijăm adevărata învăţătură a Bisericii, anume învăţătura din Scriptură şi din Tradiţie.

Înainte de a te grăbi să îmi răspunzi, te rog să răsfoieşti cartea recomandată de Dragoş, cartea Părintelui Seraphim Rose: "Sufletul după moarte - Experienţele post-mortem contemporane, în lumina învăţăturii ortodoxe cu privire la viaţa de apoi".

Aş adăuga şi cartea recomandată de CristiBoss pe un topic dedicat separat - Jean-Claude Larchet, "Tradiţia ortodoxă despre viaţa de după moarte".

Acolo, în special la Serafim Rose, vei găsi o evaluare foarte atentă şi competentă a unor astfel de "mărturii" din spaţiul oriental.
Precum şi o comparaţie cu mărturiile unor sfinţi ca Sfântul Antonie Cel Mare, de pildă, precum şi alte surse sfinte, evident demne întrutotul de crezare...

P.S. Cu atât mai mult cu cât eşti Antiecumenism, cred că e folositor să cercetezi cele două lucrări....:) Doamne ajută!

-ideea este ca eu personal nu pot sa garantez 100% ca respectivul calugar a fost in rai si iad,ca a vazut efectiv acele lucruri ca Budha e la iad…dar mai multi sfinti ortodocsi zic ca numai crestinii se mantuie,deci ajung in rai;

“Iisus Hristos singurul mijlocitor al mântuirii noastre

Creştinilor, îi răspunde Sfântul, voi vorbiţi despre mântuire, dar habar nu aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteţi pe Hristos, singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevărata învăţătură despre acest obiect, învăţătura Sfintei, Universalei Biserici: Mântuirea constă în restaurarea după chipul lui Dumnezeu.

Această comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a protopărinţilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinţe pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor virtuoşi, cât şi a răufăcătorilor. Ne zămislim în fărădelegi, ne naştem în păcat. Voi pogorî la fiul meu, plângând, în iad, zice sfântul patriarh Iacov despre el însuşi şi despre sfântul său fiu, Iosif cel cast şi minunat.

Coborau în iad, după sfârşirea pribegiei pământeşti, nu doar păcătoşii, ci şi drepţii Vechiului Testament. La atâta se limitează puterea faptelor bune omeneşti. Acesta este preţul virtuţilor firii noastre căzute!

Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El.

Ne mântuieşte credinţa în Hristos, nu „faptele bune”

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul!
Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.”

http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/12/07/sfantul-ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor/

Bun.
Aşadar să ţinem de dovezile şi întăririle furnizate de sfinţii noştri, iar nu de "ajutorul" dat de tibetani sau de alţi oameni care, nefiind mădulare ale Bisericii îşi permit totuşi să ne "instruiască" în cele sfinte.
N-au decât să propovăduiască astfel de argumente la ai lor. N-au decât să se convertească între ei, budhiştii. Ei între ei să treacă la Hristos, dacă aşa ceva o fi posibil! Că învăţătura creştinilor n-au primit-o ci, dimpotrivă, au venit cu ashramuri prin România, să ne "elibereze" şi "ilumineze". Pre mulţi nenorocind...
Iar noi nu avem nevoie să primim argumentele şi învăţăturile lor despre Hristos, despre Rai şi Iad, despre mântuire, despre viaţa de apoi etc.
Noi, creştinii ortodocşi, avem deja Tezaurul Viu al Adevărului în Sfânta Biserică. Să ne vedem, aşadar, de ale noastre în toate sensurile posibile.
Doamne ajută!

Nu stim ce este mantuirea. Corect.

Dar stim cum arata Chipul Lui Dumnezeu?

Este o exagerare.

Doar credinta in Hristos nu este mantuitoare.

Credinta este necesara, dar nu suficienta.

Trebuie incununata de fapte.

O credinta fara fapte nu este credinta.

Citat:

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.”

Păgânismul este un termen generic folosit de obicei de crestini pentru a desemna diferitele tradiții politeiste, religioase non-avraamice.
Sau, as adauga eu, inchinarea la creatie, in loc de Creator.

Crestinismul este unica religie mantuitoare, ne marturiseste Sundar Singh. Ce altceva l-ar fi facut sa treaca de la budism la crestinism?!?

Iti recomand sa citesti II Epistola a Sf. Apostol Petru, ca sa vezi ca e nevoie de mai multe pentru a ne mantui. Credinta e prima, urmata de fapte bune si apoi de cunoastere. La sfarsit enumera iubirea si dragostea. Cu toate acestea, mantuirea o primim in dar de la Dumnezeu, avand in vedere ca aportul nostru, chiar in conditiile implinirii tuturor conditiilor, reprezinta doar 1%, iar restul ne da Dumnezeu.

Imi face o deosebita placere sa postez din nou aceste versete:

3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa,
4. Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.
5. Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa,
6. La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia;
7. La evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.
(II Petru 1)

Cunostinta

Ce intelegem prin "cunostinta"?

"Cunostinta" depinde de minte.
"Cunostinta" este o functie a mintii.

Prin minte intelegem atat cuvantul "Dumnezeu" cat si "cuvintele Lui Dumnezeu", prin minte ne infranam sau desfranam, prin minte facem fapte bune sau fapte rele.

Prin minte ajungem sa credem sau nu, prin minte ne inaltam sau coboram, prin minte poftim sau ne infranam, prin minte iubim sau uram, prin minte ne smerim sau ne mandrim.

Nimic nu poate ocoli MINTEA. Nici binele, nici raul. Nici credinta, nici necredinta.

Dar ce este mintea?

Este o intrebare esentiala, care necesita un raspuns pentru cei ce doresc sa cunoasca in profunzime insasi procesul cognitiei (element cauzal in procesele de decizie derivate)

In textele sacre budiste sunt identificate trei niveluri ale mintii:
-unul grosier corespunzator starii de veghe,
-unul subtil care este inactiv in stare de veghe dar se manifesta in somn (pt. fiintele obisnuite),
-unul foarte subtil, care devine activ doar in momentul mortii (pt. fiintele obisnuite)

Doar cel de al treilea nivel "supravietuieste" mortii - de aceea se spune ca este nivelul indestructibil - mintea radacina.


(1) Mintea corespunzatoare nivelului grosier

In sutrele sacre este definita prin trei parametri: natura, locatie si functie.

- Natura acesteia este claritatea. Claritate pentru ca in ea se reflecta toate obiectele cunoasterii. Este 'perfect clara'. Perfect clara - pentru ca niciun alt obiect nu are o asemenea 'transparenta'. De asemenea, este fara forma. Ii lipseste cu desavarsire orice forma, orice proprietate fizica. De aceea se spune ca este 'goala de forma'. Aceasta goliciune insa nu este ultima sa esenta, 'natura ultima', ci este natura ei conventionala. Fiind fara nicio proprietate fizica nu putem spune ca are o anumita intindere sau limitare spatiala.

-Locatia mintii este in inima (nu in cap). "Fara forma fiind, locasul ei adancul inimii este".

-Functia este aceea de a cunoaste. Mintea este cea care executa procesul de imputatie la interactiunea cu realitatea inconjuratoare. De exemplu, o padure nu este padure daca mintea nu o intelege astfel. O inchisoare nu este o inchisoare daca nu o intelegem astfel.


Mintea este cea mai puternica forta din univers. Intr-o clipita ne poate azvarli in iadul cel mai adanc. Niciun demon, nicio forta exterioara nu ne poate clinti, daca mintea nu se clinteste.

In sutre se spune ca mintea fiintelor obisnuite se aseamana cu un animal vorace, neimblanzit sau cu un tiran. Este poftitoare si patimasa. Fiintele obisnuite se afla sub comanda propriilor lor minti, fara putere de a i se impotrivi.

Procesul cunoasterii directe a propriei minti se aseamana cu imblanzirea unei fiare crude, cu imblanzirea unui cal naravas.

Fara realizarea propriei minti, fiintele desi vad - sunt oarbe, pentru ca vad ceea ce mintea lor necontrolata le arata. Astfel, desi ele cred ca sunt in lumina, in fapt umbla in bezna necunostintei.

DINCOLO DE STARI


Toate starile - fie ca sunt adictive, fie ca sunt stari "normale" ('de la caderea lui Adam incoace nu mai este nimic normal') - sunt, fara exceptie, fenomene neuropsihice.

Realitatea in care ne miscam si respiram este pur si simplu o compilatie din aceste stari.

Finalmente, chiar daca vorbim despre senzatii, idei abstracte sau amintiri cuibarite in ungherele memoriei – acestea sunt, fara exceptie, impresii mentale.

De aceea sta scris in scripturile budiste, ca privind cu intelegere in jurul nostru, in noi insine, putem observa ca "totul este in natura mintii".

Pentru ca orice percepem este o proiectie, o amprenta in minte.

De aceea, vanarea de stari este ca o invartire in jurul cozii. Este inselare, pentru ca aceste actiuni de apucare nu reusesc sa inteleaga natura profunda a starii si a setei de stare.

Se aseamana cu o betie. Sau cu alergarea dupa himere. ( "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!")

Nu este o deosebire fundamentala intre vanarea de stari trupesti sau stari duhovnicesti. Este implicat acelasi mecanism. Acelasi tipar de actiune. Se schimba doar conceptele. Acelasi om vechi, insa, imbracat cu alte haine.

"Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” - (Ma va vana) - va intra in imparatia cerurilor."

--------------

Ce este dincolo de "stare"?

Dincolo de neuropsihic?

Oare putem noi “saraci duhul” intr-o asemenea masura incat sa nu mai fie ingreunat de nicio impresie mentala?

Sa fie complet liber de mecanismul cognitiv cauzal: obiect stimul - simt - impresie mentala...?

Oare putem noi separa "sufletul" de trup, in trup fiind?

Mintea de neuron, in trup respirand?

Sa lasam in urma trupescul ca pe o piele de sarpe? Sa "naparlim" - sa lasam, cu totul, duhul cel vechi?

Sa linistim furtuna si sa facem pace pentru totdeauna?
-------------

Budismul spune ca da, si arata cum.

Bună Florin,
sunt nelămurit în legătură cu afirmaţia ta despre realitate (în care trăim, în care ne mişcăm şi respirăm).
Mai întâi nu sesizez distincţia dintre realitate şi mediu ambiental. Sunt acelaşi lucru?
Apoi, dacă realitatea e totuna cu o compilaţie a stărilor subiective, să înţeleg că natura realităţii nu are nimic obiectiv? Nu e nimic real independent de subiectivismul nostru?
În fine, dacă subiectivismul e atât de accentuat, ba chiar total, cum se face că persoane diferite, subiectivităţi diferite pot comunica, se pot deosebi ori asemăna etc.?

Pe de altă parte, afirmi că budismul arată cum putem despărţi mintea de neuron etc. Că a avea omul trup e cam totuna cu a avea piele de şarpe etc.
Aici îţi reamintesc că Biserica învaţă nu desconsiderarea trupului sau distrugerea lui, ci înfrânarea, asceza. Iar aceasta pentru un singur scop capital: curăţia necesară lucrării de schimbare a minţii prin nevoinţă şi har (despătimire, iluminare... ştii tu...).

Mai direct spus, ţinta ascezei creştine e spiritualizarea trupului, pneumatizarea lui. Nu separarea trupului şi a minţii, nu ruptura dintre "minte şi neuron" ci spiritualizarea/pneumatizarea materiei prin lucrarea (simţită, resimţită, cunoscută) harului în om, astfel încât omul să devină treptat lăcaş ori tron al Duhului Sfânt şi astfel să parcurgă devenirea întru Fiinţă, care este nesfârşită.
Biserica este tocmai organismul viu unde are loc acest proces al învierii şi al înveşnicirii omului întru Hristos.

Aşadar, în Biserică nu voim să separăm neuronul şi mintea (măcar că mintea e susţinută de fenomenologia unei mase de neuroni cu intercorelaţii sistemice de nespusă complexitate, neputînd funcţiona în baza câte unui element sau a unei grupări oarecare rupte de sistemul întreg) ci să avem parte de harul Duhului lui Hristos în relaţia "neuronului" cu mintea, a sufletului cu trupul.
Problema, după cum înţeleg eu, nu e de a găsi o cale de evadare din trup ci, tocmai prin relaţia (îmblânzitoare, înstăpânitoare în baza unui "duh stăpânitor" pe care îl cerem în rugăciune) cu trupul,
şi pe de altă parte, în extensie simultană cu semenii
şi cu Duhul Sfânt,
să dobândim o relaţie curată şi lucrătoare între minte şi trup, adică o relaţie mântuitoare şi necontenit sfinţitoare în Hristos Cel Înviat şi Pururea Viu.

Duhul şi materia omului se întrepătrund, subiectivul şi obiectivul coexistă. Sfinţii dau mărturie că răpirea în vedenie prin Duhul înseamnă cu totul altceva decât ruptura dintre suflet şi duh, dintre "neuron şi minte". Şi, în orice caz, aceste modificări ale cunoaşterii (care nu sunt în nici un caz detaşări budiste) vin din voia Domnului, din pedagogia Lui mântuitoare, iar nu din ambiţiile omului. Ambiţii care, se pare, vin adeseori din suferinţe personale şi colective insuficient elucidate ori incomplet dăruite Domnului întru binecuvântare.

Bine ai revenit Cezar!

Daca mediul ambiental este tot ceea ce percepe mintea noastra inclusiv ambientul senzorial intern trupului si mintii atunci putem afirma ca mediul ambiental este realitatea subiectiva.

“Realitatea in care ne miscam si respiram este pur si simplu o compilatie de stari.”

Realitate imediata/subiectiva este suma tuturor experientelor, clipa de clipa.

Este proiectia lumii in mintea noastra, inclusiv propriile ganduri, sentimente, stari trupesti.

Este realitatea efectiva.

Realitatea obiectiva, evident, exista si nu este suma starilor noastre subiective.

Insa, realitatea obiectiva, cea care exista dincolo de raza de actiune a simturilor, nu poate fi accesata decat inferential, prin reprezentari mentale subiective.

De aceea “realitatea obiectiva”, dpdv al sinelui, se curbeaza inerent, curge intr-o “realitate subiectiva”.

Astfel, se poate afirma ca realitatea obiectiva “nu exista efectiv”.

Aceasta nu inseamna ca realitatea obiectiva nu exista in mod absolut.

In experienta curenta, noi insa nu simtim cum ca mintea noastra este cea care oglindeste fiecare experienta personala. Ca este implicata in fiecare cuanta a cognitiei, indiferent cat de neinsemnata.

Figurativ, nu simtim ca propria minte da viata realitatii obiective intr-un mod subiectiv. Realitatea obiectiva o simtim in afara mintii noastre, nu inlauntrul ei.

Percepem viata de zi cu zi ca si cum am fi o singularitate printre alte singularitati. Ca si cum realitatea obiectiva, cu toate promisiunile ei (de mister, placere, cunostere exotica…) asteapta sa fie descoperita de mintea noastra.

Cand de fapt mintea noastra este in centru. Este cea care“da viata” efectiv fiecarei experiente.

Universul exista efectiv pentru ca mintea noastra exista.

Realitatea este inlauntrul nostru, nu inafara noastra.

Cand intelegem acest adevar incepem sa ne reintregim. Ne intoarcem acasa.

Mintea se reintoarce in chip minunat in ea insasi. Nu mai dam nimic dusmanului. Nu mai risipim.

Pana atunci ramanem pribegi, intr-o tara straina.

----------------------
Mintile pot comunica pentru ca pot stabili conventii in raport cu diferite forme de reprezentari mentale. (Etichete, foneme, tipare, simboluri).

Cand conventia nu este stabilita comunicarea este imposibila.

Conventiile sunt forme de realitate subiectiva congruente in subiecti diferiti.

“Sa lasam in urma trupescul ca pe o piele de sarpe? Sa "naparlim" - sa lasam, cu totul, duhul cel vechi?”


Adica, omul trebuie sa lase duhul sau cel vechi, apucator si aflat in necunostinta, ca pe o piele de sarpe.

De fapt, mintea trece prin multe naparliri pana ajunge la curatenia desavarsita.

In budism, trupul este considerat un vas extrem de pretios, insasi fundamentul iluminarii.

Prin ceea ce reflecta trupul in mintea noastra putem cunoaste in cele din urma ceea ce este dincolo de orice impresie trupeasca.

Prin trup patimitor lucram nepatimirea.

“Neuronul” lucreaza activ la toate impresiile noastre trupesti, dar sustine si cugetarea la Dumnezeu.

Insa duhul nu este trup. Mintea nu este trup.

Sunt doua continuumuri diferite, chiar daca temporar coexista si conlucreaza.

Ele sunt separate obligatoriu la moartea trupului (neuronul este despartit de minte), dar pot fi separate si in rugaciunea profunda.

Cand mintea intra in ea insasi poate vedea limpede propria sa natura si lucrare, diferita de cea a trupului.

In rugaciunea adanca mintea devine netrupeasca lasa in urma toate impresiile si imaginatiile - cultivate prin ascultare, citire sau reflectie.

Lasa cele ale trupului (roscoavele lumii) si se intorce la Tatal, hranindu-se cu “frumusetea si lumina Lui”.

Gaseste apa vie si devine apa vie. Nici nu mai inseteaza, nici nu mai flamanzeste.
------

Ortodoxia - Sfinţirea omului
 

Cuvântul lui Gheron Iosif:

"Si cand, in ascultare si in liniste, se vor curati simturile tale si se va odihni mintea ta si se va curati inima ta, atunci vei primi har si luminarea cunostintei. Vei deveni in intregime lumina, in intregime minte, in intregime straveziu. Si izvoraste din el asa o teologie, incat daca ar fi trei care sa scrie in acelasi timp, nu ar putea sa cuprinda raurile care ies cu repeziciune si care raspandesc pace si deplina nemiscare a patimilor in tot trupul. Se aprinde inima de iubirea dumnezeiasca si striga : " Tine, Iisuse al meu, valurile harului Tau, ca ma topesc ca ceara ". Si intr-adevar se topeste, netinandu-l. Si mintea este rapita in contemplatie, in vederea cea dumnezeiasca. Si se savarseste unirea. Se transforma omul si devine una cu Dumnezeu, incat nu se mai cunoaste si nu se mai distinge sinele sau, precum fierul inrosit in foc, cand se aprinde si se face una cu focul.

Pe toate acestea le vei gusta si tu cand te vei alipi de un Parinte ( Gheron ) duhovnicesc si cu experienta si vei lucra rugaciunea mintii. Ma ai si pe mine. Eu iti voi scrie des si iti voi descrie taine din care, daca traiesti in lume, nici picatura nu poti gusta din ele. Paraseste luptele si cuvintele umflate. Pe omul cel dinlauntru vrea harul Dumnezeiesc sa-l uneasca cu Dumnezeu. Atunci vei deveni folositor si altora."

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nul-80987.html

“Lumina mare /focul curatitor se pogoara si aprinde sufletul” atunci cand sufletul este pregatit, replamadit in ascultare si liniste.

Prima este pregatirea, a doua este forjarea.

Ascultarea initiaza lucrarea de Intregire a mintii (sufletului) iar Focul o desavarseste.

Insa samburele ascultarii este “luarea aminte”.

Ce este luare aminte, ce este ascultarea si ce este linistea?

Evident cele trei comunica - sunt ape ale aceluiasi izvor.

Care este insa diferenta dintre ele?

Caci fara “luare aminte” toata lucrarea se afla pe sol lunecos si mlastinos. Nemiscarea si aprinderea sunt imposibile.

Da, cam aşa înclin să cred şi eu... :)
E o ascultare şi în luarea aminte, liniştea fiind plămădită şi din ele,
iar liniştea hrăneşte şi împlineşte ascultarea şi luarea aminte ....
şi tot aşa mereu.... se împletesc reciproc, se nutresc şi se înalţă una pe alta.
O împletire care suie sufletul tot mai subţiat (prin strunjirea însângerată de grosolănie/răutate/împietrire)
pe măsură ce cugetarea se face tot mai smerită (conştientă de raportul şi de legătura dintre om şi Dumnezeu), se coboară pe sine din fumurile ameţitoare ale închipuirilor măririi, din falsele cunoaşteri care alcătuiesc ignoranţa lucie...
Iar inima se limpezeşte treptat, murindu-şi multe (lepădîndu-se) şi lăsîndu-se murită/văduvită de adaosurile pocitoare ale nesimplităţii. Prin focul curăţitor al harului (pentru aceasta avem Biserica, slujbele şi rânduielile şi toate Tainele), sfinţitor.
Dar pentru toate astea e nevoie de niţel curaj şi de oarece nebunie mişcătoare. Câţi oare mai îndrăznim astăzi? Şi câţi perseverăm?

Cezar, esti chiar tu! Te-ai intors...
Stilul este inconfundabil.

"strunjirea însângerată de grosolănie"

"adaosurile pocitoare ale nesimplităţii"

Limba romana are resurse inepuizabile de exprimare ...

------------------------------------

Apropo, ce a insemnat pentru tine perioada de "post al postarii"?

A fost autoimpusa, fortuita sau o tacere care a venit natural, firesc?