Iti raspund, desigur, desi nu cred ca dorinta de a afla adevarul te face sa intrebi, cat aceea de a gasi ceva eronat in ce scriu. Daca aveai dorinta de a afla adevarul il gaseai si pe google in cateva secunde. Chiar prima cautare e un site protestant, care da o explicatie corecta si detaliata. Prin aceste explicatii le raspundem si celor ce nu sunt credinciosi cand intreaba de ce Domnul i-a facut imperfecti pe Adam si Eva si de ce i-a lasat sa cada. Chiar eu am avut mai demult un dialog pe tema asta cu un ateu. Raspunsul este liberul arbitru. Cum am putea sa spunem ca Domnul L-a creat pe Adam imperfect? Si ingerii au fost creati cu chipul lui Dumnezeu, de aceea aveau liberul arbitru si au cazut. Se spune ca liberul arbitru este cel mai mare dar facut oamenilor, fara el nu am fi prea deosebiti de animale. Asta daca te intereseaza cu adevarat raspunsul meu.

Mulţumesc, dar nu sunt încă mulţumit sau, mai bine zis, lămurit.
Din ce scrii tu, reiese, printre altele, că Dumnezeu l-a creat pe Adam cu un liber arbitru cam ... imatur, nu?
Să fie imaturitatea/naivitatea o caracteristică a desăvârşirii? Aşa alege un om desăvârşit?
Ce crezi că ar răspunde azi un creştin cât de cât îmbunătăţit la aceeaşi ispită pusă lui Adam?
Apoi, îţi mai aminteşti cum a răspuns Noul Adam la cele 3 ispitiri ale diavolului? (propun acest argument, dacă tot vorbim despre desăvârşire)

Aşadar, dacă Adam a fost creat "perfect şi terminat", precum ai susţinut, ca argument că Dumnezeu e perfect: cum de mai avea nevoie de un proces al desăvârşirii, adică al actualizării/împlinirii potenţialului sfinţeniei, care să includă şi încercări?
Era sau nu era "terminat"?

Cred că ai fentat elegant, răspunzînd cu totul parţial la întrebări...
În fine, mulţumesc că te-ai ostenit!

O sa detaliez acum, ca e mai mult timp. Afirmatia mea din mesaj era o explicare a argumentului Sfantului Fotie cel Mare, face parte din mesajul acesta, pe care prima data l-am scris pe forumul catolic intr-o lunga discutie despre Filioque: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=148
Acolo scriam asa: "1. Daca si Tatal si Fiul participa la purcedere, pentru ca nu poate fi o Purcedere compusa sau nedesavarsita facuta de O Persoana divina, ar insemna ca si Tatal va Purcede desavarsit, si Fiul va avea o Purcedere desavarsita. Adica vom avea doua Purcederi, si asa, cum spunea Sf. Fotie, Duhul va fi dublu. Dar nu putem accepta asa ceva, deci nu pot participa ambele Persoane."
In legatura cu perfectiunea, acest atribut la modul absolut il poate avea doar Dumnezeu. Si la asta se si referea, la Sfanta Treime.
Legat de creatie, fiecare lucru e creat desavarsit pentru scopul cu care a fost creat. De exemplu si un leu si o rama sunt creati perfect (poate cuvantul nu e tocmai cel mai nimerit) pentru conditia lor. Ramei nu-i mai trebuie inca ceva ca sa devina o super-rama, are tot ce-i trebuie. Desigur, nu se poate compara cu un leu, care e un animal mai complex.
La fel si omul, a fost creat cat de desavarsit a fost posibil pentru conditia sa. A primit Chipul lui Dumnezeu (vointa, ratiune, liberul arbitru), prin aceasta a primit si libertatea de alegere. Cum era o creatie, putea fi doar in legatura cu Domnul, Creatorul. Prin ascultare se apropia tot mai mult in asemanare cu Domnul. Dar a ales neascultarea, la indemnul anturajului (tot femeile si dorinta de putere) si a rupt astfel asemanarea cu Domnul, care se realiza cu ajutorul harului.
Putea fi creat fara libertatea de alegere ca sa nu cada, era astfel mai perfect? Nu, nicicum, pentru ca liberul arbitru este probabil cel mai pretios dar, atribut. Fara liberul arbitru nu este nici fericire, iar omul era chemat pentru comuniunea deplina, fericire alaturi de Domnul.

Dacă tu eşti mulţumit cu acest mod de "gândire" şi exprimare "ortodoxă"...

În prima afirmaţie Îl arăţi pe Dumnezeu ca limitat, constrâns de posibilitatea condiţiei omului, creatură pe care Însuşi Dumnezeu a voit-o. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a fost neputincios în faţa posibilităţii limitate a condiţiei omeneşti create de El Însuşi. Cine L-a limitat pe Dumnezeu în măsura stabilirii şi cultivării desăvârşirii lui Adam? - condiţia creaturii.
(Aşa ne învaţă Cătălin, ortodoxul forumului, pe noi umaniştii, ecumeniştii, relativiştii, filocatolicii, psihologii, ocultiştii şi nu mai ştiu câte a mai înşirat cu vremea...)

Această expresie "a fost posibil" este una impersonală, rece. În definitiv, ea omite senin faptul că Dumnezeu Creatorul este Nelimitat în faţa posibilităţilor, că nu se supune lor. Persoanele Dumnezeu, Unul în Fiinţă, nu ascultă de o posibilitate distinctă de Voia Dumnezeirii!
Cătălin, mereu te făleşti a fi ortodox şi ne iei peste picior pe cei care ne ţinem, după puteri, la dreapta credinţă. Fii bun cu sufletul tău şi reaminteşte-ţi: atunci când Dumnezeu crează, El face cum voieşte, cât voieşte, după nemăsurata lui Putere, Înţelepciune şi Iubire!

Lui Dumnezeu nu Îi atribui, dacă ai fulguit o brumă de teologie ortodoxă şi de credinţă pravoslavnică, limite ale posibilităţii!
Dumnezeu nu Se supune posibilităţii (o realitate care scapă lui Dumnezeu? o limită a Dumnezeirii căreia i se supune Însuşi Creatorul a toate?), tocmai pentru că El Însuşi este deţinătorul oricărei şi al tuturor posibilităţilor.
Libertatea lui Dumnezeu constă şi în aceea că EL dispune de orice posibilitate, înfiinţînd-o, cultivînd-o sau dimpotrivă - limitînd-o, desfiinţînd-o, după Voia Lui.
Vorbeşti despre o posibilitate în sine, distinctă/ruptă de Voia Creatorului. Ca şi cum nu ar fi putut Dumnezeu să lărgească această posibilitate, de la bun început, dacă ar fi voit... Rău faci când judeci aşa, deloc ortodox.

A doua afirmaţie arată o ignoranţă, o vulgaritate şi trivialitate, în raport cu planul cugetării smerite la Dumnezeire şi Eden, care nu mai necesită comentarii.

Ei bine, amice, te-ai aştepta de la cei pe care i-ai numit eterodocşi, ecumenişti, filocatolici, umanişti, iubirişti, psihologi, ocultişti (şi nu mai ştiu câte asemenea, că eşti bogat în defăimări - să mai adaug că ieri l-ai numit pe Decebal "cam sărit", nu ştiu în baza căror competenţe în psihopatologie),
te aştepţi aşadar de la Decebal, N.Priceputu, LauraStifter, Mihailc, MariS, Pelerin spre Răsărit, Eugen, Delia, Mihnea Dragomir şi alţi creştini pe care i-ai tot luat peste picior, creştini printre care abia îndrăznesc să mă număr şi eu (iar asta doar pentru că m-ai inclus în grupul lor luîndu-mă frecvent în tărbacă),
te aştepţi să cugetăm "ortodox" ca tine, atunci când îndrăznim să ne apropiem cu mintea de sfintele realităţi?

Ei bine, poţi să aştepţi cât doreşti dar cred că, prin Mila Domnului, nu vom fi niciodată părtaşi la modul penibil, ruşinos de-a dreptul în care te obrăzniceşti tu când te apropii de cele sfinte.
Ai fost primit în dezbateri ca un frate, cu bună voire, dar ai ales (liberul tău arbitru!) să ne dispreţuieşti şi să ne desfizi în public de câte ori ai avut ocazia, în loc să te foloseşti de resursele şi de dragostea noastră, aşa limitate cum sunt.
Nu suntem sfinţi, pesemne, nici unul dintre noi! Eu nici măcar un bun creştin nu sunt, dar insolenţa ta ar fi putut să aibă unele limite. N-a avut şi nu are încă, din păcate... Te ţii dârz, mândru de limitele tale cu totul caraghioase, în fond.
Cine te-o fi învăţînd să-ţi vrei răul cu dinadinsul, însingurîndu-te tot mai strâns în turnul tău de iluzii perdante?

P.S. Din Perfecţiunea Dumnezeirii tu ai inferat, după voia ta, că Adam era "perfect şi terminat". Aşa ai spus. Simplist, schematic.
Îţi dai seama, măcar acum, de greşeală? Sesizezi că tâlcul "chip şi asemănare" e cu totul altul?
Parcă te voiai smerit, aşa te ştiu, măcar în intenţii... Păi aşa te smereşti tu, frate, înaintea Facerii?

De ce erau suparati fariseii si conducatorii iudeilor pe Iisus? Pentru ca nu puteau suporta sa le spuna ca gresesc. Din mandrie nu puteau accepta asta, pentru ca doar lauda ii incanta. Pentru ca nu puteau sa ii gaseasca ceva ca sa Il acuze cautau sa ii puna intrebari ca sa ii arate ca spune ceva gresit.
Eu am observat ca de Cezar se chinuie de mult timp sa gaseasca ceva gresit in mesajele mele si nereusind se incranceneaza si mai tare. Desi are cunostinte putine, (si nu din cauza ca nu le poate afla in scurt timp, ci pentru ca in gandirea lui luata din ecumenism desconsidera invatatura si dogma, crezand ca doar trairea e importanta) din marea mandrie crede ca le stie pe toate din intelepciunea sa proprie, de aceea nu doar ca scrie la orice subiect la care nu intelege despre ce e vorba, dar se si contrazice pe baza imaginatiei lui.
Si doar acum cateva zile i-am scris ca problema lui e ca nu are cunostintele necesare (bine, el crede ca oricand poate deveni doctor chirurg, fizician, astronaut, pentru ca e el insusi o valoare in sine, nu ar avea nevoie de cunostinte ca ceilalti fraieri, le spune o poveste filozofico-psihologica si e gata de academician).
Pe langa aceasta mandrie care il si impiedica sa caute cateva minute cunostintele, sa aiba macar habar despre ce vorbeste, problema e si ca fiind in credinta eronata care crede ca este ortodoxa (si nici nu ar putea sa stie daca e sau nu, pentur ca nu are dorinta sa caute adevarul) e atras aproape tot timpul de neadevar. Daca cineva spune un adevar si altul o prostie in noua cazuri din zece el alege greseala si apoi se razboieste cu adevarul.
Sunt doua feluri de oameni, care iubesc adevarul si care nu il iubesc. Din cei ce il iubesc pot fi atei, hindusi, eterodocsi si bineinteles ortodocsi etc., la un moment dat cautand adevarul il vor gasi. Ei se bucura de adevar il doresc. Cei ce nu iubesc adevarul pot fi chiar ortodocsi, acestia vor cauta doar sa gaseasca ceva in sprijinul propriilor conceptii, respingand cu fermitate adevarul cand nu corespunde concpetiilor lor gresite. Unii, mai incrancenati, aleg sa lupte si impotriva celor ce spun adevarul, aratand de fapt de care parte sunt.

Cum pronosticam pe celalalt topic Cezar nu a putut sa reziste mai mult de cateva zile sa-si dea in petic, aratandu-si ca de fiecare data caracterul. Recunosc, greseala e si a mea, ca i-am tot dat sanse sa mai discut cu el desi am vazut ce fel de om este.
Nici macar nu inteleg ce i s-a nazarit de data asta, eu i-am scris un mesaj normal, dar nu e prima data cand il apuca dintr-o data o isterie din nimic.
Ce am scris eu e corect, dar filozoful Cezar bineinteles ca nu a inteles prea multe, pentru ca nu are nevoie si de cunostinte, el insusi isi e suficient. Si a pornit iar o pagina intreaga de filozofie proprie in loc sa aiba ragazul sa caute cateva minute pe net sa vada daca e corect ce spun. Banui ca nici macar gluma n-a inteles-o anturajul fiind Eva si sarpele, am vazut ca Facerea e motiv de suparare pentru el si nu trebuie sa o citeasca.
Rau imi pare doar ca mi-am pierdut timpul cu raspunsurile pentru el si cu mesajele adresate, crezand ca poate isi revine si se comporta ca un om normal. Dar nu intelepciunea noatra e bune ci cea data, care spune sa te departezi de cel in eroare pentru ca neiubind adevarul te va ataca pana la urma si pe tine.
Asadar, nu mai astept sa-i acord si a zecea sansa, nu doresc nici macar un minut sa mai am vreun gand negativ, de aceea o sa il ignor complet si sper ca atat cat mai zabovesc pe forum sa nu mai intru in contact cu el.
In legatura cu ecumenismul si zelotismul/stilismul, nu degeaba spunea Parintele Paisie ca sunt doua fete ale aceleiasi monede, ambele avand la baza mandria, ma refer acum la Cezar si Decebal. Desi l-a balacarit si pe el in trecut momentan il ia ca aliat, in functie de interese.
Am vazut ca exista o funcite a forumului ignore, nu am stiut de ea pana acum. Nu stiu de ce forumul acesta atrage tot felul de persoane, care are cate o idee gresita vine imediat pe forumul ortodox sa o expuna si propovaduiasca.

Din fericire am gasit optiunea ignore, am si adaugat singurul nume pe care doresc sa il scriu acolo.
P.S. Din fericire observ ca functioneaza si mesajele userului Cezar nu-mi mai apar, asta ca sa nu se mai oboseasca sa-mi scrie filozofia lui pe multe randuri.

"Cine te-o fi învăţînd să-ţi vrei răul cu dinadinsul, însingurîndu-te tot mai strâns în turnul tău de iluzii perdante?",
ziceam, bănuind parcă trista alegere a unui încăpăţânat incurabil care se făleşte că e ortodox...

Şi iată, Cătălin tocmai a mai adăugat una bucată glod de-însingurare pe sub Tâmpa...
Of, teribila închisoare vie care e mândria (sau, poate, sensibilitatea exagerată la critica socială, chiar de rostul criticii ar fi unul binevoitor, în fond)...
Nu era mai bine, vorba lui Decebal, să pună mâna pe carte o vreme şi să crească, în taină, cu harul lui Dumnezeu?
Era, dar a ales să rămână pitic. Un pitic ortodoxist, umbrit de o pancartă mare pe care a scrijelit, penibil de agramat, numele de care mai degrabă ar fi trebuit să se înfricoşeze, decât să se fălească, în mod compensatoriu pentru acra-i sărăcie şi strâmbătate a duhului, vai!

Intelepciunea Sfintei Scripturi, desi noua cateodata ne pare ca stim mai bine si putem sa ii ajutam pe cei ce nu iubesc adevarul:

1 Timotei 6, 3-5 3. "Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, 4. Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, 5. Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia."

Parcă ziceai că m-ai trecut pe ignore, amice!...
Mare orgolios mai eşti, frate!
Lumina-te-ar Dumnezeu mai grabnic, că iar am primit mustrare pentru tine...

Cezar, calmeaza-te, nu am scris un raspuns, doream sa scriu si acel mesaj. Am vazut mesajul tau pentru ca am reportat adminului primul mesaj si a trebuie sa scot temporar de pe ignore. In rest se vad mesajele daca nu te loghezi, sau poti sa dai pe mesaj, daca nu as avea ce face si as dori sa mai citesc o filozofie personala a ta.

Să înţelegem că ăsta este un fir de discuţie despre purcederea Duhului Sfânt
 

Să înţelegem că ăsta este un fir de discuţie despre purcederea Duhului Sfânt şi că, mai ales că eu am deschis acest fir, rog să se respecte deci tema, subiectul. Pentru alte subiecte gen perfecţiunea sau nu a lui Adam rog să se deschidă fire noi de discuţie sau să se apeleze la unele deja existente. Am observat că fratele Cezar are un obicei în a genera off-topicuri total paralele cu subiectul firului, de aceea îl rog pe Cătălin să nu continue discuţia pe acest fir, cred că se poate muta pe altul, aici fiind vorba despre purcederea Duhului.

Ai putea să fii mai generos şi mai înţelegător, dacă nu ai fi şi matale cam rigid şi limitat la puncte iar nu la cercuri şi sfere largi.
Decebal, orice digresiune are ca natură să aprofundeze, să lărgească o înţelegere sau alta. Uneori asta presupune şi o dezvoltare legată de un anumit procedeu al interlocutorului, de o tendinţă mai generală a lui de a vedea lucrurile, întrucât suntem în dialog.
Nu facem digresiuni de dragul or sau pentru că vrem să ne etalăm cunoştinţele ci lărgim, uneori, cadrul, chiar unde alţii poate nu se aşteaptă, astfel încât tema centrală, aşa cum bine spui, să poată fi dezvoltată.

Dacă însă îţi pare că digresiunile mele sunt cu totul arbitrare şi rupte de miezul topicului, din una două: ori nu ajung la tine (sau poate nu pricepi; că nu poţi să pricepi ori că n-ai chef să cugeţi, centrat pe ale tale exclusiv) ori, pur şi simplu eu scap cu adevărat caii din hăţuri. În prima variantă, poate ar fi bine să te mai revizuieşti niţel, pe ici pe colo. În a doua, ce să zic, îmi pare rău dacă e aşa şi îmi cer scuze pentru devieri nefolositoare.

Din nou observ că nu te poţi abţine, ca şi alte dăţi, ca şi faţă de alţi utilizatori, să nu insulţi, să nu ataci persoana, chiar şi atunci când nu eşti insultat şi nu îţi este vizată persoana, ci ideile. Ai călcat cam de prea multe ori "pe bec" şi nu pot decât să văd că îţi permiţi cam multe pentru că ţi se permit cam multe.

În al doilea rând, povestioarele cu Adam nu au nici cea mai mică legătură cu firul de discuţie iniţiat de mine, nu au nici o continuitate, de niciun fel, decât poate în minţile poetice ale unora. Dar ştim bine că fantazările poeţilor nu au în mod necesar legătură cu realitatea.

În al treilea rând, nu îţi permit să faci aprecieri la adresa mea de genul "cu totul rigid şi limitat la puncte iar nu la cercuri şi sfere largi"; cred că este mai bine pentru dumneata să te uiţi nu puţin, ci mai mult în oglindă şi să te trezeşti la realitate când vorbeşti cu alţii sau despre alţii.

Oh, năzbâtie învelită,
Pe cine vrei să minţi tu?
Câte nume ai purtat pe forum şi cum le suporţi în memoria conştiinţei tale, sărmane?
Şi până unde crezi că vei înainta, din îngăduinţă, obraznice?

"Din contră, noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substanţială, care există într-o ipostasă proprie ei însăşi, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul şi îl face cunoscut."

Sursa: CAPITOLUL VII. Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 24-25)

"Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcezătorul Sfântului Duh."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 27)

"De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, (...); purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine. Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte au Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

"Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul şi Duhul se raportează la o singură cauză[...]

Un Tată, Tatăl, care este fără de început, în sensul că este necauzat. Căci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fără de început, în sensul că nu este necauzat. Căci este din Tatăl. Dar dacă ai raporta termenul de „început" la timp, atunci şi Fiul este fără de început, căci el este făcătorul timpurilor şi prin urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfântul Duh, care este din Tatăl, nu în chip firesc, ci purces. Tatăl nu este lipsit de nenaştere, pentru că a născut, nici Fiul de naştere, pentru că a fost născut din cel nenăscut — dar cum? — şi nici Duhul nu se schimbă în Tatăl sau în Fiul, pentru că purcede şi este Dumnezeu, însuşirea este ceva netransmisibil"

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 35-36)

"Când mă gândesc, însă, la una din ipostase, ştiu că ea este Dumnezeu desăvârşit şi fiinţă desăvârşită; iar când unesc şi număr împreună pe cele trei ipostase ştiu că sunt un singur Dumnezeu desăvârşit, căci Dumnezeirea nu este compusă, ci este o unitate desăvârşită, neîmpărţită şi necompusă, în trei ipostase desăvârşite. Dar când mă gândesc la raportul reciproc al ipostaselor ştiu că Tatăl este soare mai presus de fiinţă, izvor al bunătăţii, abis al fiinţei, al raţiunii, al înţelepciunii, al puterii, al luminii, al Dumnezeirii; izvor născător şi producător al binelui ascuns în El. El este mintea, abisul raţiunii, născătorul Cuvântului, iar prin Cuvânt purcezătorul Duhului revelator. Şi ca să nu spun multe, nu este în Tatăl, Cuvânt, înţelepciune, putere, voinţă decât Fiul, care este singura putere a Tatălui, cauza primară a creării tuturor. Astfel El este născut, cum numai El ştie, ca ipostasă desăvârşită din o ipostasă desăvârşită; El este şi se numeşte Fiu. Iar Duhul Sfânt este puterea Tatălui, care revelează cele ascunse ale Dumnezeirii, purces, cum numai El ştie, nu născut, din Tatăl prin Fiul. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul creării tuturor.

Prin urmare toate câte convin Tatălui care cauzează, izvorului, născătorului, trebuie atribuite numai Tatălui. Toate câte se potrivesc celui cauzat, Fiului născut, Cuvântului, puterii care este cauza primară a creaţiei, voinţei, înţelepciunii, trebuie atribuite Fiului. Şi toate câte convin puterii cauzate, purcese, revelatoare şi desăvârşitoare trebuie atribuite Duhului Sfânt. Tatăl este izvorul şi cauza Fiului şi a Sfântului Duh, Tată numai al Fiului şi purcezător al Duhului Sfânt. Fiul este Fiu, Cuvânt, înţelepciune, putere, icoană, strălucire, chip al Tatălui şi din Tatăl. Sfântul Duh nu este Fiu al Tatălui, ci Duh al Tatălui, pentru că purcede din Tatăl — căci nu este mişcare fără duh — şi Duh al Fiului, nu în sensul că este din El, ci în sensul că este purces din Tatăl prin El. Căci numai Tatăl este cauza."

Sursa: CAPITOLUL XII. Despre aceleaşi lucruri (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 43-44)

"Dumnezeu este şi Tatăl, cel care există veşnic, nenăscut, pentru că nu s-a născut din cineva, dar a născut pe Fiul cel de o veşnicie cu El. Dumnezeu este şi Fiul, care este totdeauna cu Tatăl şi este născut din El în afară de timp, veşnic, nestricăcios, impasibil, nedespărţit. Dumnezeu este şi Duhul cel Sfânt, putere sfinţitoare, enipostatică; purcede în chip nedespărţit din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul."

Sursa: Cartea Întâi, CAPITOLUL XIII. Despre locul lui Dumnezeu şi că numai Dumnezeirea este necircumscrisă (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - Editura IBMBOR, 2005, pag. 48)

Sf Maxim Mărturisitorul:

"Deşii unii apuseni zic că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, ei prin aceasta exprimă numai comunitatea de substanţă a Sfântului Duh cu Fiul, distingând că una este cauza atât a Fiului, cât şi a Duhului, adică Tatăl Se află către Unul în raport de naştere, către Altul în raport de purcedere."

sf Grigorie de Nazianz

"Tată este Tatăl şi El este fără de început fiindcă nu este din altul. Fiu este Fiul şi nu este fără de început, căci El este din Tatăl. Iar dacă iei începutul de la timp, atunci El este fără de început, căci Făcătorul timpurilor nu este sub timp. Duh Sfânt adevărat este Duhul, care de la Tatăl purcede, însă nu în felul Fiului, căci nu provine pe calea naşterii ci pe calea purcederii." (Sfântul Grigorie de Nazianz - Cuvântarea 39, fragm. 12)

sf Vasile cel mare:

Unul este şi Duhul Sfînt, enunţat de asemeni separat, dar unit cu Tatăl cel unic prin Fiul cel unic, Care completează prea Sfînta şi fericita Treime. Intimitatea Sa cu Tatăl şi Fiul o vădeşte foarte clar faptul că n-a fost rînduit printre creaturi, ci aparte, pentru că El nu este o (creatură) dintre cele mai multe, ci unul (creator). După cum Tatăl este Unul şi Fiul este Unul, la fel şi Duhul Sfînt Unul este. Prin urmare, atît de departe se găseşte faţă de natura creată, pe cit de departe se află Cel ce este unic faţă de creaturile cele ce sînt multe (la număr); este atît de unit cu Tatăl şi Fiul, pe cît de unită este celula de celulă. Şi nu se vede numai de aici că participă la firea (lui Dumnezeu), ci şi din faptul că se spune (despre El) că este «din Dumnezeu»; nu după cum provin de la Dumnezeu toate (creaturile), ci provine din Dumnezeu (ca Dumnezeu), nu prin naştere ca Fiul, ci ca suflare a gurii Sale. (Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, PSB 12, Editura IBMBOR, 1988)

Întrebîndu-ne dacă bunurile care urmează a fi împărtăşite celor vrednici provin numai de la Duhul Sfînt, sîntem îndemnaţi în acelaşi timp de Sfînta Scriptură să credem că autorul şi cauza împărţirii bunurilor pe care Duhul le lucrează în noi este numai Dumnezeu Fiul cel Unul-Născut. Căci «toate prin El s-au făcut» şi «prin El sînt aşezate toate», după cum ne-a învăţat însăşi Sfînta Scriptură. Şi iarăşi, ori de cîte ori ne ridicăm pînă la această idee, duşi fiind de mîna unui inspirat de sus, înţelegem că toate lucrurile au fost aduse la viaţă din nimic, dar că ele nu de fiecare dată vin de la aceeaşi putere fără început, ci mai presus de toate există o Putere care subzistă fără să fi fost născută vreodată, fiind fără început şi Care-i cauza cauzei a tot ce există. Căci într-adevăr, din Tatăl se naşte Fiul, prin Care au fost făcute toate şi de Care e subînţeles inseparabil şi Duhul Sfînt, căci nu poţi ajunge să te gîndeşti la Fiul fără să fi fost mai întîi luminat de Duhul. Deci întrucît Duhul Sfînt, din Care izvorăşte asupra creaţiei orice împărţire de bunuri, e în strînsă legătură pe de o parte cu Fiul, cu Care îl şi concepem în chip imediat, dar pe de altă parte e strîns legat şi de Tatăl (Care e cauza Lui, căci din El purcede) judecînd-o după ipostas, însuşirea proprie a Duhului îl situează în urma Fiului şi împreună cu Fiul, dar fiinţa Şi-a luat-o prin purcedere de la Tatăl. Căci Fiul e Cel care face cunoscut şi pe Duhul Cel purcezător din Tatăl, ca unul Care fiind singur născut în chip unic a ieşit strălucind ca o lumină din Lumina cea nenăscută, aşa încît potrivit acestei însuşiri distinctive El nu se confundă nici cu Tatăl, nici cu Duhul Sfînt, ci se recunoaşte singur după însuşirea de care am vorbit. (Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Editura IBMBOR, 1988, Epistola 38)

Când şi cine dobândeşte Duhul Sfânt?

http://www.calauzaortodoxa.ro/calauz...hului-sfant-i/

"Iisus Hristos a zis: “Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici unde se duce. Astfel este cu oricine născut din Duhul” (Ioan 3, 8). Aceste cuvinte înseamnă că putem să auzim prezenţa Duhului în inima noastră, s-o simţim şi s-o pipăim, dar nu putem niciodată să ghicim de dinainte împrejurarea şi ceasul în care ne va vizita. Vedem că Apostolii au primit Duhul Sfânt în momentul în care nici nu se aşteptau. Doar în ziua Rusaliilor le-a fost prevestită venirea Duhului, care s-a întâmplat în ziua rânduită, în locul rânduit. Şi atunci n-au primit Duhul Sfânt ca răsplată pentru reuşitele lor personale, ci în dar, pentru credinţa şi nădejdea lor. Rugăciunea din tot sufletul, căruia i se dedicaseră de la Înălţarea Domnului până la venirea Duhului Sfânt, nu era atât un mijloc ca să primească Duhul, cât o pregătire pentru acest eveniment. Prin urmare, nimeni nu poate să ştie în ce moment şi în ce chip va primi darurile Sfântului Duh, pentru că darurile se dau pe neaşteptate, atunci când vrea, şi celui care vrea Dătătorul darurilor. De aceea, fac o mare greşeală cei care aşteaptă să primească Duhul Sfânt într-un loc concret, şi la o anumită oră. Mai ales cei care născocesc mijloacele proprii pentru dobândirea acestui scop, nu numai că nu primesc Duhul Sfânt, dar îşi iau asupra lor un păcat înfricoşător. Înainte să vorbim despre cum putem să dobândim Duhul Sfânt, trebuie să subliniem că acesta se dă doar celor cu adevărat credincioşi. Şi credinciosul adevărat este cel care mărturiseşte corect Sfânta credinţă ortodoxă, fără niciun adaos, lipsă sau schimbare, aşa cum ne-au lăsat-o Sfinţii Apostoli şi cum ne-au formulat-o şi au garantat-o Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice. Orice îndoială sau sofism, pe teme de credinţă, înseamnă neascultare. Şi cel care nu ascultă nu poate niciodată să devină locaş în care să se sălăşluiască Duhul Sfânt. "

de Sfântul Inochentie al Moscovei
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008

Mantuitorul spune foarte clar "Duhul adevarului care de la Tatal purcede", purcederea din vesnicie a Duhului este doar de la Tatal, trimiterea in lume este prin Fiul.

Deci arată tu că Dumnezeiescul Duh este din cele ce nu au fost, şi atunci Îi dai Lui ipostasul şi de la Fiul, acelaşi lucru fiind a zice că de la amândoi (de la Tatăl şi de la Fiul). Deci, fiind din amândoi, nu este cu putinţă ca Duhul să nu fie una din toate (zidirile) sau - ceea ce pare mai măsurat - a nu avea Cel unul pe amândoi pricinuitori şi început şi pe unul, şi pe altul. Căci - aşa cum amândoi sunt început al tuturor, din amândoi aducându-se întru fiinţă toată zidirea - tot astfel, dacă Duhul Sfânt Se va purcede din amândoi (după cei ce cugetă cele ale papistaşilor), amândoi vor fi început al Duhului şi, de aici, două vor fi începuturile Dumnezeirii celei una. Căci, dacă Fiul foloseşte la ceva şi aici, precum şi acolo împreună zideşte cu adevărat, fără de îndoială că şi El va fi pricinuitor al Duhului. Iar dacă nu foloseşte la ceva, în zadar s-a lua; şi, ca dintru o socoteală geometrică, teologii papistaşi s-au arătat cu adevărat deşerţi. Căci nu pot zice că - aşa cum la zidiri şi unul şi altul (Tatăl şi Fiul) fiind început, nu mai puţin un început este - tot astfel şi aici unul va fi începutul, deşi s-ar zice din amândoi. Căci acolo - precum am zis - este firesc, iar nu ipostatic. Pentru aceea, puterea cea ziditoare este una la amândoi. Căci l-am auzit puţin mai sus pe cel numit cu numele teologiei (Grigorie Teologul), numindu-L pe Tatăl "izvor şi început al Luminii celei veşnice", iar pe fiul "fără de început nicidecum, ci început a toate". "Pentru aceea, numai Tatăl este izvor al Dumnezeirii celei mai presus de fiinţă", a zis marele Dionisie Areopagitul. Şi iarăşi: "Tatăl este Dumnezeire izvorâtoare, iar Fiul şi Duhul ale Dumnezeirii celei cu naştere dumnezeiască (dacă se cuvine a zice aşa) vlăstare sădite de Dumnezeu Tatăl şi oarecum flori, şi lumini mai presus de toată fiinţa." Şi iarăşi: "iar deosebite sunt cel mai presus de fiinţă nume şi lucru al Tătălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, nici o întoarcere întru acestea s-au cât de cât obştime aducându-se în lăuntru". Şi, întru al treilea capitol pentru tainica teologie, zice: "În Învătăturile teologice, am arătat care este părintimea şi fiimea (de care se vorbeşte în teologie); ce vrea să însemne teologia Duhului; cum, din binele cel nematerial şi fără de părţi au răsărit luminile cele din inimă; şi cum au rămas neclătite, deşi cu odrăslirea veşnică, întru Dânsul, şi întru Sine, şi unele întru altele." Şi iarăşi: "cele ale naşterii (odrăslirii, rodirii) Dumnezeirii celei mai presus de fiinţă nu se întorc unele către altele". Deci, dacă-L vei numi "pucezător" pe Fiul, Tatăl nu poate fi purcezător niciodată, căci Se va împărtăşi cu Fiul la naşterea cea dumnezeiască. Ci acest lucru este oprit. Iar de-L vei numi "purcezător" pe Tatăl (precum şi este cu adevărat), Fiul nu poate fi purcezător. Aşadar Duhul nu este dintr-Însul. Căci Dumnezeire cu odrăslire dumnezeiască este numai Cel unul născător şi purcezător, fiindcă după acestea şi este El cu odrăslire dumnezeiască.

Pe această împărtăşire oprind-o şi marele Vasilie, scriind către fratele său (Sf. Grigorie al Nissei), zice: "Duhul Sfânt Se ţine de Fiul cu Care fără de despărţire Se înţelege. Iar de pricina care este Tatăl are aţinat pe a fi, de unde Se şi purcede, semn cunoscător al însuşirii ipostasului având a Se cunoaşte după Fiul, şi împreună cu Dânsul şi a avea fiinţa din Tatăl. Iar Fiul, Cel ce are Duhul Care Se purcede din Tatăl, Îl face cunoscut prin Sine şi împreună cu Sine, El singur strălucind cu chip de cea una naştere din Lumina cea nenăscută. Nu are nici o împărtăşire către Tatăl sau către Duhul Sfânt după însuşirea semnelor cu care Se cunoaşte". Vezi cum se află Duhul Sfânt către Tatăl şi către Fiul şi care sunt semnele Fiului şi ale Duhului cu care Se cunosc? Deci - zice - Fiul lui Dumnezeu cel unul-născut ni-L face cunoscut şi Îl arată pe Duhul Sfânt prin Sine şi împreună cu Sine. Dar nu Îl şi purcede, ca să nu aibă împărtăşire la însuşire cu Tatăl. Căci - zice - Duhul Sfânt are aţinat pe a fi de pricina care este Tatăl, însuşire care este numai a Tatălui. Căci - zice Teologul - toate câte are Tatăl sunt ale Fiului, afară de pricină. Deci care din dumnezeieştii teologi din tot veacul s-au auzit că au dat la cele două însuşirile fiecăreia din cele trei Feţe ale uneia Dumnezeiri, şi nu le-au păzit neamestecate? Iar că însuşire a Tatălui este a purcede este arătat. Căci - zice - de pricina Care este El este aţinat Duhul, de unde Se şi purcede, de la Care şi are fiinţa, măcar că este cunoscut după Fiul şi împreună cu Dânsul.
.................................................. .................................................. ...............................................
După acest nemincinos martor al adevărului să vie de faţă să mărturisească împreună cel ce a fost viu luminător al Alexandriei, Chiril; că zice în cuvântul cel pentru Sfânta Treime: "Cele trei închinate Ipostasuri se cunosc şi se cred în Tată fără de început şi în Fiu Unul Născut şi în Duh Sfânt, Care Se purcede din Tatăl nu cu chip de naştere, precum Fiul, ci Se purcede, precum s-a zis, numai din Tatăl ca de la gură, dar S-a arătat prin Fiul şi a grăit în toţi Sfinţii Prooroci şi Apostoli"€. Şi aiurea iarăşi "nu precum Fiul este cu chip de naştere din Tatăl, aşa şi Duhul Sfânt din Fiul cu chip de purcedere, departe de această hulă şi multa dumnezeire (politeism); că Unul este la noi a amândurora Feţelor pricinuitor şi legătură, Tatăl".€
.................................................. .................................................. .................................................. .
Deci, de vreme ce după Acestea, adică după Feţe, zic ei din cele două cea una, după care şi începutul şi pricina se înţelege şi se zice, pentru aceea din două începuturi zic ei pe Faţa cea una şi două începuturi şi două pricini şi multă dumnezeire (politeism) aduc înăuntru. Că un Dumnezeu este nu numai pentru că este o fire, ci pentru că şi la o Faţă au aducerea Cele dintr-Insa; şi la o pricină şi un început Cele din Început Se aduc, nu numai împreună Amândouă Cele două, ci şi Fiecare dintr-Însele deosebit. Şi pentru aceasta un început al Dumnezeirii este şi un Dumnezeu după această aducere; pentru că amândouă Feţele se aduc la una fără de mijlocire. Că, de nu ar fi fără de mijlocire şi Duhul din Tatăl, aceasta, adică cu mijlocire, două de nevoie face pricinile Duhului, pe cea din mijloc şi pe cea de la margine şi nu este cu putinţă pentru o aducere care ar fi întru acest fel să fie un Dumnezeu Cele trei; iar mai vârtos nici Dumnezeu nu este cu putinţă a fi Cel ce prin mijlocirea Dumnezeirii este din Tatăl; că prin mijlocirea Dumnezeirii a venit Tatăl la zidiri, după teologi.
.................................................. .................................................. ................
Iar latinii (o, nebunie împreună şi mândrie) pe cea după dreapta credinţă şi mărturisită la Dumnezeu rânduială o leapădă, iar pe cele ce Marele Vasile şi Grigorie Teologul mărturisesc că sunt mai presus de cunoştinţa lor, ca cele ce sunt negrăite şi mai presus de noi, ei se laudă că le-au priceput şi pentru purcederea cea negrăită şi neînţeleasă a Duhului în deşert grăiesc, iar mai potrivit a zice, hulesc, cu mijlocire şi fără de mijlocire pe ea zicându-o şi de aproape şi de departe, prin care acestea se primejduiesc şi întru zidire a trage pe Sfântul Duh. Pentru aceasta nu de nevoie, nici pururea după Fiul Se pune Sfântul Duh de cea de Dumnezeu insuflată Scriptură.
.................................................. .................................................. .............
Ci ca să nu zică cineva, socotind că acestea pentru înomenirea lui Dumnezeu şi s-au zis şi s-au săvârşit de Tatăl, că nu este semn de ajuns acesta spre aflarea pricinii celei ce se caută, să asculte pe dumnezeiescul Damaschin, care scrie întru al 8-lea din dogmaticeştile capete: "Credem şi întru Unul Duhul Sfânt, Care din Tatăl Se purcede şi în Fiul Se odihneşte[69]. Şi în cel pentru locul lui Dumnezeu Dumnezeu este Duhul cel Sfânt, putere sfinţitoare, ipostatică, din Tatăl fără de despărţire purcezându-Se şi întru Fiul odihnindu-Se[70]. Pentru aceea şi cămăraş al dumnezeiescului Duh şi este şi Se zice Hristos, ca Cel ce este Fiu adevărat al lui Dumnezeu. Care şi dumnezeiescul Chiril în Comori arătând, toată nevoia este, zice, pe Sfântul Duh a-L zice că este de dumnezeiască fire; al căreia începătură şi este, după Apostolul; iar de este aceasta, nu este zidire, ci Dumnezeu mai vârtos, ca Cel ce este din Dumnezeu şi în Dumnezeu[71]. Şi iarăşi Dumnezeu dar este Duhul, Cel ce este în Fiul de la Tatăl fireşte şi toată lucrarea Lui o are[72]. Şi dumnezeiescul Grigorie Dialogul, în cuvântul său cel de pe urmă, zice: Duhul Sfânt din Tatăl Se purcede şi în Fiul rămâne[73]. Că aşa privindu-Te pe Tine, vom apuca mai înainte văzându-Te izvor al vieţii, întru Sine vărsându-Te şi întru Sine stând[74], după marele între cei arătători de cele dumnezeieşti Dionisie. (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti. Vol. 2, Editie ingrijita de Florin Stuparu)

(Sf. Grigorie Palama - Cuvânt întâi doveditor cum că nu şi din Fiul, ci numai din Tatăl Se purcede Duhul Sfânt)