Subscriu și eu viziunii neobiectuale asupra minciunii. Adevărul este o persoană nu o descriere corectă a ceea ce numim noi realitate.

Asta e cu dus-întors. "A nu răni pe cineva" nu este un bun criteriu de discriminare a minciunii păcătoase de minciuna legitimă. Fiecare dintre noi a fost pus, poate de zeci de ori, în faţa situaţiilor de următorul tip:
Un prieten sau un cunoscut ne întreabă, să zicem: "doar nu crezi că împrejurarea că trăiesc necununat (ă) cu cutăricescu e un păcat ! Noi ne iubim, cum o să se supere Dumnezeu, care este iubire ?". Ei bine, cu tot riscul (ba chiar certitudinea) că răspunusul nostru sincer la asemenea întrebare va răni persoana care a întrebat, trebuie să dăm un răspuns sincer, iar a minţi ar fi un păcat străin. Păcatele străine sunt: a spune că nu este păcat ceea ce este, a împinge pe altul să păcătuiscă sau a face apologia păcatului. Sigur, orice adevăr poate fi formulat mai diplomatic sau mai oblu. Nu e absolut obligatoriu să spunem "după părerea mea, ceea ce faci este curvie clară". Putem să formulăm cu alte cuvinte ori să o luăm mai de departe, explicând că legitimitatea practicării vieţii sexuale nu este dată de iubire, ci de căsătorie. În esenţă însă, mesajul pe care suntem chemaţi să îl transmitem este: "acesta e un păcat, pe care nu e bine să îl mai faci". Până la urmă, ce înseamnă a-ţi iubi aproapele ? Înseamnă a avea grijă să nu îl contrariezi, sau înseamnă a-ţi păsa de sufletul lui şi a dori ca acesta să se bucure de părtăşia lui Dumnezeu ?

Ah,nu ma refer la acest gen de abordare...
Daca cunosc cu bunastiinta existenta unui pacat infaptuit nu-l maschez de aparente,doar pt a intretine voia buna intre cunoscuti.
De exemplu,cand parintii ma intreaba din Romania daca totul este in regula cu mine eu le raspund pozitiv,pt ca anumite amanunte subiective care ma supara la serviciu sau in alte domenii i-ar putea intrista,rani.
Am observat asta si din partea lor,aflu amanunte mai putin fericite despre ei(o boala,o prostioara)de la alte rude;ei nu vor sa ma supere,ascunzand fapte reale mai putin magulitoare.
Defapt ascund doar prezentul,cat situatia este stagnanta si doare.Cand se amelioreaza lucrurile le spun"ei,sa vedeti ce-am patit dar cu ajutorul lui Dumnezeu am scapat cu bine!"
Alte exemple de minciuni"nevinovate":

Din discutiile telefonice avute cu mama in care ma intreba cum ma descurc cu gasitul mancarii cu specific romanesc(nu am o reala problema legata de acest aspect :)) imi amintesc ca i-am marturisit ca nu gasesc macrou afumat,preferatul meu.Intr-o saptamana ma trezesc cu pachet de la mama,2 macrouri afumate si alte chestii ba chiar si o broboada crosetata,de culoare roz!!!!!
Am aruncat degraba pestii care nu aratau apetisant,am daruit unei fetite broboada,mult mai apropiata ca gen de varsta ei si i-am multumit mamei pt cele trimise de dansa cu atat drag,dar am certat-o familiar sa nu care cumva sa mai trimita ca am destule haine si accesorii iar macrourile afumate au inceput sa se gaseasca si aici,adica erau de la inceput dar nu am stiut eu unde sa caut...
Pai era mai bine sa-i spun adevarul ?Sa-i stric bucuria daruirii?Sa par dificila?


Suna telefonul,dar nu pot sa raspund deoarece sunt la buda...Observ ca am un mesaj de la sotul meu,il sun inapoi iar el oarecum iritat ma intreaba de ce nu am raspuns imediat?Acum,gradul de intimitate pe care-l am cu sotul meu poate permite dezvaluirea adevarului mai putin gratios de a fi ocupat in buda...Insa cand acest lucru se intampla cu seful meu,nici in ruptul capului nu-i voi spune ca am pierdut apelul fiind pe buda.La fel,bunul simt iti va dicta sa ocolesti amanunte care creaza imaginatii unei persoane de sex opus.In acest caz,daca pierd apelul de la tatal meu,un prieten oarecare sau sotul unei cunostiinte nu le spun adevarul chiar daca intreaba(sa zicem ca eram la dus=inevitabil se va forma imaginea mentala).

Imi aduc aminte de "sinceritatea"unui cuplu care m-a pus intr-o situatie stanjenitoare...Oricat de buna prietena sunt cu cineva nu ma intereseaza detaliile lor intime sau care duc la intimitatea lor(ei s-au scuzat o data cand nu au raspuns ca erau ingajati intr-ale dragostei).

putin offtopic
 

Exemplu de "acoperire", dar nu de minciuna, petrecut astazi:

Doua babute vorbind in drum spre miruit despre o a treia:

- Auzi, mereu aia grasa primeste o plasa plina cu mancare.
- Pai daca ii dau oamenii de pomana.
- Dar ce-o face cu atata mancare, nu stiu.
- Are nepoate si le imparte si lor, nu tine numai pentru ea.
- Da, asa o fi?
- Hai, bre, ca doar nu vinde mancarea si nici nu o arunca.

Pana cand au ajuns la miruit, babuta mai cartitoare a ajuns la parerea celei impaciuitoare.

Un adevar (in sensul nostru lumesc de concordanta intre o afirmatie si un lucru despre care afirmam ceva) care contine rautate: este minciuna.
In exemplul dat mai sus, imi pare ca vedem lucrarea de imbunare a unei babute, de catre alta, in sporovaiala lor... Se spala treptat adevarul de rautate, e lepadare treptata de minciuna, in final bunatatea, ingaduinta, mila pentru aproapele, ochiul bun castiga lupta.
Frumos exemplul tau, Ana Maria! Multumesc cu tot sufletul..:)

Cata rautate, atata minciuna
(exprimare in dunga negativa; varianta pozitiva o flutura mereu, ca pe un drapel, MariS_, caruia din nou ii multumesc).

Imi pare acum ca intre cele doua personaje din istorisirea lui Glykys, pe masura lucrarii de imbunare, "creste" treptat Duhul, este primit Hristos! :)

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Imi cer iertare de la voi ca postez a treia oara succesiv, in lipsa altor interventii. Ma voi opri aici, dupa aceste cuvinte in care voi incerca un prim raspuns al meu la intrebarea din topic.

Da, minciuna este pacat. Anume cand vorba, gandul, fapta mea:
- cultiva rautatea
- exprima mandria
- refuza dragostea jertfelnica
- se sustrage de la harul pocaintei
- uita de Domnul, incalcind Legamantul intru mantuirea omului
- cade din muntele Fericirilor
- nu lucreaza pacea, imbunarea inimii mele si a aproapelui
- nu trage la jugul bun al blandetii
- nu ingaduie, nu iarta, nu uita (ofensa, jignirea)
- nu rabda, nu poarta (ci zvarle, irascibil, nervos)
- face contabilitate seaca, morbida (dinte pentru dinte, ochi pentru ochi)
- ramane o slova, un inscris exclusiv in cercul orizontal al oamenilor, neprimind verticala Crucii.

Si nu, nu este pacat si nici minciuna nu este de fapt, atunci cand jertfim un adevar propozitional (o potrivire intre o afirmatie si obiectul afirmatiei, asa cum parea mintii si inimii noastre ca vede) pentru a face loc lui Hristos in viata noastra concreta.

Dar cine poseda discernamantul si dinamica unei astfel de lucrari, daca nu cei despatimiti care au devenit vase curate ale Duhului Sfant?...
Opusul (antidotul?) minciunii este dragostea jertfelnica, croita pentru om in trei pasi: Ghetsimani, Rastignirea si Invierea .

Ma tem acum ca mint, de fapt, tot timpul, cata vreme nu sunt cu totul cufundat in lucrarea pocaintei, ci mai degraba calaresc pe caii suri ai gandurilor mele, trup nestavilit.
Da-ne, Doamne, lacrimi de neincetata pocainta, cautind la Tine, intru surparea turnului de iad al minciunii! AMIN+

P.S. Iertati-ma, fratilor, pe mine, pacatosul si nevrednicul ingaduit intre voi... Ca iata, vad acum, mult v-am gresit...... Cu zdrobire, va rog, iertati-ma si ingaduiti-ma asa cum vedeti ca (rau) sunt, intru nadejdea indreptarii ravnite.......................................

Cu mai multi ani in urma, cand incepusem sa (imi) pun intrebari despre cum sa traiesc "bine placut lui Dumnezeu", m-am dus la preot si i-am zis: "Eu as vrea sa spun tot timpul adevarul, dar unele persoane, mai in varsta, zic ca pe lumea asta trebuie uneori sa mai si mintim. Ce sa fac?". Si parintele mi-a spus sa citesc Psaltirea.
Cred ca la o intrebare generala, precum cea a topicului de fata, nu se poate raspunde doar cu "da" sau "nu" - asa cum s-a detaliat si in mesajele anterioare.

Deci, ca o concluzie pentru ioan cezar (ca să pornesc și eu de undeva:29:):
De la Aristotel încoace adevărat se spune pentru “ceea ce este” și “ceea ce nu este” fiindcă afirmăm că “este”, respectiv “nu este”, iar fals se spune pentru “ceea ce este” fiindcă afirmăm că nu este și “ceea ce nu este” fiindcă afirmi că este. Simplu, adică, teoria adevărului-corespondență de care pomeneai și dumneata și alții pe topic.
Cam asta acceptăm îndeobște despre adevăr chiar dacă s-au mai trezit vreo doi americani (vezi pragmatismul) să susțină că adevărat este ceea ce aduce vreun folos (adică, ceea ce este util, implicit, este adevărat). De pildă, dacă ideea de Dumnezeu ne folosește la ceva (mai ales, material-financiar), este adevărat că El există și în acest context și mediu cultural, nu e de mirare explozia de propovăduitori neoprotestanți și martori ai lui Iehova, organizație cu sediul central undeva aproape de Wall Street (probabil e o coincidență, dar de ce nu pot crede eu în coincidențe?). Scuze pentru digresiune.

Revin. Deci, pentru cei mai mulți, adevărul este un “ce”, iar minciuna (falsul) ar fi lipsa acestui “ce”.
În totală opoziție cu tatăl minciunii (diavolul), Dumnezeu, Tatăl Fiului și deci, implicit, Tată al Adevărului (Mântuitorul fiind El însuși Adevărul) este un “cine”, de astă dată transcendent, accesibil nouă prin credință și euharistie.

Cu alte cuvinte, nimic mai adevărat că fiind întru Hristos , ești întru Adevăr, dar ca “unitate de măsură” pentru probarea afirmației de mai sus (pentru a mărturisi semenilor) am nevoie de un etalon accesibil celorlalți (adevărul corespondență, care va să zică). Cu atât mai mult cu cât nici unul dintre noi nu probăm desăvârșit că suntem întru Adevăr și din nefericire, pervertim imaginea Adevărului în lume prin viața și comportamentul nostru.
Eu prin viața mea, care va să zică, trebuie să probez corespondența (aproape identitate la sfinții părinți) dintre mine și Adevăr pentru a se vădi că sunt întru El. Deci, neprobând această corespondență a ceea ce mărturisesc cu starea de fapt existentă sunt întru minciună (adică, diavol, tatăl minciunii) și nu întru Adevăr (Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu). Și mărturisind strâmb pentru aproapele meu poate fi lăudabil, omenește vorbind, dar asumă-ți minciuna ca atare și plătește acum sau la vremea judecății. Minciuna e tot minciună indiferent că ești pentru sau împotriva aproapelui tău.
Probabil că și eu aș minți în acele situații limită (evrei, regim comunist etc.), dar care este motivul, oare? Vă spun: lipsa încrederii în Dumnezeul nostru, absența credinței autentice, credința noastră că noi hotărâm aici și acum totul asupra vieții noastre și a semenilor noștri (de fapt, păcatul mândriei, cel mai vechi dintre toate - e întâmplător că apare în contextul în care vorbim despre minciună?). Cunoaște cumva cineva determinările și motivațiile Creatorului nostru cu privire la ceea ce ni se întâmplă? De ce permite acele situații “catastrofale” pentru noi, dar nesemnificative în raport cu eternitatea?
Dumnezeu este mult mai mult, iar viața noastră este alta decât cea pregătitoare de aici. Slabă credință avem, fraților! Și-i dau dreptate cuiva de pe acest forum acuzat de multe ori pe nedrept că e dur și inuman. Dar, oameni buni dacă vrem să devenim desăvârșiți precum Tatăl nostru este nu putem fi decât inumani, adică altfel decât lumea, să devenim întru Adevăr și nu întru minciuni și paralogisme.

Iar salvarea unora prin minciună nu probează creștinește nimic. Și ateii au salvat viețile multor persecutați de-a lungul timpului, nu numai a evreilor, de care se face atâta caz.

Și ca o concluzie a celor spuse mai sus, ceea ce am precizat și mai înainte pe topic:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...770#post420770

Încă o dată:
"Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)
Amin.

P.S. Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu: Seamănă, oare, cu adevărul - corespondență?

Frate I.Călin, te rog şi pe tine, spune-mi cum crezi că trebuie să înţelegem Ioan 7, 8-10? Este acolo vorba de o minciună, sau nu?

Repet: avva Ammona n-a încălcat nici o poruncă, nici un canon. S-a suit pe vasul acela și a "profitat" oarecum de poziția sa dându-le căutătorilor indicații despre ce și cum să caute. Ba i-a mai și dojenit, probabil, știind el de ce. Cine este fără de păcat?
Avva Ammona nici nu a mințit! Sau n-am înțeles eu bine pilda?

Avva Ammona a dovedit tact și diplomație, însă. Nu ne-ar strica nici nouă. Și nu prin multe vorbe. Ci printr-o viață de înfrânare a limbii pentru ca celălalt să știe că nu merită să te întrebe prea multe că tu oricum nu discuți prea multe. Deci, neîntrebându-te, nu vei avea ocazia să minți! Aha, dar preacucernicele și preacuvioasele noastre persoane nu vor mai socializa? Vai, vai, ce pierdere...!

Ce-ar fi să socializăm prin faptă și nu prin vorbă! Și cuvântul nostru să fie: "ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)

Aceasta poate fi, uneori, adevărat: "să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh."

Excelentă întrebarea

Felul cum a procedat avva Ammona e un exemplu viu de aplicare a iconomiei duhovnicului. El nu a protejat păcatul, dar i-a administrat păcătosului o terapie de șoc prin care acela a aflat instantaneu scurtătura către căință și îndreptare, fără multă verbalizare, fără dreptăți abstracte și reguli imuabile. Înțelepciunea dragostei se numește această procedură duhovnicească și e opusă pastorației prin cultivarea teroristă a spaimei de pedeapsă. Frica nu provoacă schimbare ontologică, ci doar stimulează conformismul ipocrit la o grilă generală de reguli. Iubirea însă schimbă persoana în străfundurile ființei, de unde nu te mai poți întoarce în mizeria din ai ieșit.
Mântuire nu înseamnă a scăpa de chinurile veșnice, ci a înainta nesfârșit în unirea cu Dumnezeu. Asta în creștinismul bisericesc.... În versiunile denaturate ale creștinismului căzut în religie, mântuirea e totuna cu (auto)asigurarea eu-lui că scapă de iad. Diferența dintre cele două este uriașă, doar una are de-a face cu Adevărul iar celelalte sunt forme de minciună camuflate în produse pietiste de larg consum.

Nu este minciună
 

Răspunsul Mântuitorului “Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă” vine în contextul în care frații săi insistă să meargă să se facă cunoscut oamenilor “Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii.” (Ioan, 7, 4) Deci nu a vrut să se arate încă lumii “căci vremea Mea nu s-a împlinit încă”. El este Lumina lumii și “Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele” - Ioan 3, 19), iar riturile acelei sărbători presupuneau apa și lumina.
A mers, apoi, ca un ins oarecare amestecat prin mulțime. Asta înseamnă “pe ascuns” sau “ci cam într’ascuns” la Bartolomeu Anania. N-a mers la praznic în calitate de mântuitor, fiindcă vremea mea nu I-a sosit încă.
Deci, El nu s-a dus la sărbătoare ca Mântuitor, s-a dus ca un om oarecare “cam într’ascuns”, fiindcă totuși, s-a vădit parțial în ziua a opta “Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.“ (“din inima lui “, Bartolomeu Anania) (Ioan, 7, 38).

În concluzie, nu este minciună, fiindcă, cu alte cuvinte, Mântuitorul a spus că nu I-a sosit vremea să se facă cunoscut, mergând la sărbătoare, nu că nu va merge la sărbătoare. Mergând în urma celorlalți nu înseamnă că ar fi vrut să se ferească de ei (am spus mai sus, semnificația lui "pe ascuns", mai corect, totuși, "ci cam într'ascuns").

- Ia spune MariS, ma iubesti tu pe Mine?
- Da, Doamne, sigur ca Te iubesc.
- Esti atat de sigur? Nu minti tu putin?
- Nu Doamne, cum sa mint, eu nu mint niciodata.
- Zau, chiar asa, nu minti niciodata?
- Nu, Doamne, nu mint, spun totdeauna adevarul.
- Care adevar MariS? Care adevar?
- Adevarul corespondenta, Doamne, adevarul logic.
- Asa, asa, adevarul corespondenta, adevarul logic. Da' ia spune cum a fost atunci cu gestapoul, MariS?
- Pai, cum sa fie Doamne, am spus adevarul. Asta a fost. Din pacate a fost trist pentru acel evreu.
- Asa MariS, a fost trist! Si care adevar ai spus tu atunci, MariS draga?
- Adevarul corespondenta, Doamne! Adevarul ca am in casa un evreu. Si aveam.
- Bine, MariS, asta era adevarul lumii, MariS, adevarul cel lumesc, da' tu aveai in casa un OM, un om MariS, intelegi, un om, nu un evreu. Nu stiai ca la mine nu exista evreu, grec, roman, ci om?
- Doamne acuma stiu, da' atunci nu stiam.
- Bine, MariS, sa zicem ca ai uitat. Dar daca erai tu in situatia celuilalt, ia spune cum ti-ar fi placut sa raspunda acela?
- Pai, mi-ar fi placut sa spuna ca nu are evreu in casa, Doamne.
- Asa, asa, adica nu mai doreai adevarul corespondenta, da?
- Nu, Doamne, nu mai vroiam adevarul corespondenta, vroiam doar sa supravietuiesc.
- Bine, MariS, da' ia zi constiinta ta ce-a zis dupa ce l-ai dat calaului pe acel OM?
- Pai, constiinta mi-a zis ca gresesc, da' io stiam teologie inalta si ziceam ca n-am cum sa gresesc daca respect adevarul corespondenta, Doamne.
- Bine, MariS, acu' vei merge intr-un loc unde ai tot timpul sa respecti adevarul corespondenta, cel care corespunde cu inima ta. Cred ca stii care e acel loc?
- Doamne, mai bine nu stiam atata teologie inalta si as fi facut cum imi dicta constiinta atunci. Da, merit acel loc, Doamne. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Amin, amin. Nimic mai adevărat decât Adevărul Acesta!

Dumnezeu cu tine, Mihailc. Și ai perfectă dreptate. Cei mai mulți fug către Biserici din frica de iad, de teamă și pedeapsă și mai puțin, datorită dorinței "de a fi acasă", de a fi întru Cel ce este Iubire sau "înaintării nesfârșite în unirea cu Dumnezeu", după cum bine spui.

Dar canoanele și normele bisericești sunt reperele vieții noastre duhovnicești și morale și este bine să ni le asumăm ca atare. Le respectăm în duh, firește. Dar când se spune la canon 1 an (sau 2?) oprire de la împărtășanie pentru fumători, există, oare, "loc de întors"? Da, există, pentru cel care respectă canonul în duh: zilele de oprire pot fi diminuate prin înmulțirea orelor / zi dedicate rugăciunii și a zilelor de post, putând fi redus canonul chiar și la o lună.

Evident, că există o variabilă foarte importantă: credinciosul. Și aici mă abțin, nu de alta, dar de aici încolo acționează duhovnicii.

Oricum, calea mântuirii nu înseamnă flori și premii, înseamnă luptă aspră, chin și răstignire, frățiile voastre, decorațiile le primim la sfârșit!

Doamne ajută

Pe acest topic un participant i-a aplicat o fenta teologica sarmanului Erethorn de l-a trimis dupa tigari,cum se spune-n football.Driblingul in argumentie,desi extrem de fin,a fost facut in pozitie de offside.Tot din punct de vedere teologic.Poate autorul verifica o anumita postare din punct de vedere biblic si corecteaza atat eroarea cat si rationamentul subsecvent.In cazul in care nu m-am exprimat clar atunci o sa fiu mai precis.Nu este ,,pentru" ci ,,din pricina".Si acest mic cuvant schimba tot rationamentul.Cu multumiri.

Suberb exemplul tău, MariS.
Mulțumesc.

Doamne ajută!

Din cate imi aduc aminte, exista in Pateric o pilda in care un parinte ascunde un raufacator. Cei care il urmareau pe talhar, ajung la chilia parintelui si il intreaba daca stie de acesta ceva. Parintele desi il ascunsese, spune ca nu l-a vazut. Si din pilda reiese ca talharul se pocaieste de toate faptele sale rele pentru ca i-a fost salvata viata. Asa ca in cazul de fata minciuna a ajutat la curatirea sufleteasca a talharului.

Pentru noi cei care suntem prunci in cele duhovnicesti, e bine sa nu mintim. Chiar daca incercam sa ascundem binele ca sa nu ne fie spre lauda, diavolul se poate folosi de acest lucru si ne poate ispiti in asa fel incat sa ajungem sa mintim chiar pentru a obtine lauda.

In tratatul "Despre preotie" al Sfantului Ioan Gura de Aur intalnim fragmente unde acesta pledeaza in favoarea minciunii sau marturiei mincinoase, intemeindu-se pe citate si evenimente biblice.

Desi este un fapt ce ne contrariaza, trebuie sa luam seama ca Sfantul Ioan vorbeste de minciuna ca exceptie (precum in cazul amintit in Pateric) si nicidecum ca obicei pacatos exercitat, de regula, in scop egoist.

Acestea le cugeta Sfantul Ioan de la masura inaltimii sale duhovnicesti, potrivit intelepciunii sale si familiaritatii cu Dumnezeu, ca unul ce s-ar fi putut folosi de unele ca acestea in chip nepatimas.

Dar potrivit masurii noastre, se cuvine a pazi cuvintele Mantuitorului, asa incat DA sa ne fie DA, iar NU, NU.

Poate ca ar fi nimerit aici un link spre scena din Mizerabilii, cu tacamurile furate de Jean...
Poate si scena evocata de Paisie Aghioritul, cand il "minte" pe tanarul care cauta pe staret ca staretul e plecat, e betiv, e din cale-afara de lumesc (scotind astfel la iveala, prin replicile tanarului care ii ia neincetat apararea staretului, toata nobletea sufletului aceluia)...
Poate si cateva pasaje din "Jurnalul Fericirii", din indreptarul de conduita pentru situatia cand te afli in relatie cu anchetatorii securitatii... Indemnul curios, la prima vedere, de a minti pana in panzele albe cand ai in fata ta pe omul intunericului, cel care spune ca iti vrea "binele", precum odinioara in gradina Raiului...


Oare cea mai nebuneasca minciuna din istorie (in sensul ordinar al adevarului-corespondenta) nu apartine Cuiva, Care, fara a fi comis vreo talharie, vreun furt, vreo farima de pacat fie si in gand, a luat toate pacatele oamenilor ca si cum El ar fi fost responsabil si S-a facut, in ochii oamenilor, vinovat pe Sine, purtind pana la capat batjocura si Crucea, dindu-Si duhul ca vinovat in fata oamenilor?
Si oare El nu a voit prin aceasta (aici posibila mea eroare adinca atinge apogeul) sa salveze ... prima oaie ratacita... luind asupra Lui, prin ceea ce aparatorii "adevarului" ar numi "minciuna", toata faradelegea adevaratului vinovat, spre ... indreptarea (caderea la pocainta a) acestuia din urma?
Dar acela a ales sa refuze pocainta.
Din mandrie.
Si alege neindurat sa refuze si astazi. In (si prin) intunericul din noi. Desi pentru pocainta lui se roaga sfintii la Dumnezeu...

Va cer iertare tuturor, daca e cu putinta. Iar daca binevoieste sa ma indrepte cineva, va rog indrumati-ma in acest punct al gandului.

[quote=I.Calin;420926]
Minciuna e tot minciună indiferent că ești pentru sau împotriva aproapelui tău.
Probabil că și eu aș minți în acele situații limită (evrei, regim comunist etc.), dar care este motivul, oare? Vă spun: lipsa încrederii în Dumnezeul nostru, absența credinței autentice, credința noastră că noi hotărâm aici și acum totul asupra vieții noastre și a semenilor noștri (de fapt, păcatul mândriei, cel mai vechi dintre toate - e întâmplător că apare în contextul în care vorbim despre minciună?). Cunoaște cumva cineva determinările și motivațiile Creatorului nostru cu privire la ceea ce ni se întâmplă? De ce permite acele situații “catastrofale” pentru noi, dar nesemnificative în raport cu eternitatea?
Dumnezeu este mult mai mult, iar viața noastră este alta decât cea pregătitoare de aici. Slabă credință avem, fraților! Și-i dau dreptate cuiva de pe acest forum acuzat de multe ori pe nedrept că e dur și inuman. Dar, oameni buni dacă vrem să devenim desăvârșiți precum Tatăl nostru este nu putem fi decât inumani, adică altfel decât lumea, să devenim întru Adevăr și nu întru minciuni și paralogisme.

Iar salvarea unora prin minciună nu probează creștinește nimic. Și ateii au salvat viețile multor persecutați de-a lungul timpului, nu numai a evreilor, de care se face atâta caz.

quote]

In cazul acesta subiectiv cu evreul din pivnita(din nou!)ceea ce afirmi mai sus s-au traduce cam asa:
Desi ai acceptat sa ascunzi un evreu,dandu-i aceluia speranta desarta ca va supravietui tocmai datorita interventiei tale,brusc ai o reflecsie interioara vizavi de corectitudinea respectarii unui adevar logic,care nu ajuta nimanui(ah,ba da!ajuta dusmanilor).
Asa ca te duci frumos la evreu si-i spui cu tot regretul ca pt fiecare om are Dumnezeu un plan iar pt el,vezi bine are planul gazarii "care este nesemnificativ in plan cu eternitatea",asa ca sa-l accepte bucuros ca tu esti crestin si trebuie sa spui adevarul si numai adevarul...

Imi pare comic...

In viata exista situatii cand crestineste trebuie sa-ti aperi semenii de raufacatori,asta fiind un exemplu clar de iubire al aproapelui.
Este mai presus Legea de Iubirea de semeni?
Oare Iisus nu a vindecat un bolnav in ziua de Sabbat?Sau trebuia sa le zica:"ramaneti bolnavi si in suferinta,caci Tatal Meu stie El ce planuri are cu voi"!

Printr-o extensie a comparatiei,ar trebui sa inchidem spitalele in ziua de Duminica pt a respecta cu strictete legea.
Ne pare rau,ai un accident duminica noi nu te putem ajuta caci respectam cu strictete legea si nu putem sa miscam un deget!
Dar te putem asigura ca Dumnezeu are un plan maret cu tine,degeaba te sperii asa si faci crizele astea,hai vino-ti in fire ca nu este nimic semnificativ daca traiesti sau daca daca mori!
Din nou,tragic-comic!

Astazi cineva mi-a spus sa arunc o privire pe acest topic. Recunosc ca pana astazi nu intrasem pe el, gandindu-ma ca sunt destui de multi crestini care inteleg cum este cu minciuna.
Dar nu despre asta vreau sa scriu eu acum ci tocmai despre cele semnalate de dvs.
Si va spun si de ce. Acum cateva luni o prietena draga intru credinta tocmai acest verset m-a rugat sa il explic. cazuse in aceeasi greseala pe care dvs ati semnalat-o: pentru / din pricina. M-am dus asadar sa citesc postarea cu pricina adresata userului Erethorn.

Si acum am sa postez mesajul meu adresat ei, datat septembrie 2011, ca imi dau seama ca este folositor si pentru altii nu doar pentru prietena mea (te rog prietena mea sa nu te superi, cand ai sa vezi aceasta, te rog, insa sa te gandesti ca iata mai sunt care au nevoie de aceasta explicatie) :
"Draga mea , draga sora
Asa-i ca se cutremura sufletul tau cand aude Cuvantul Domnului? cand prima data am inceput sa citesc Cuvantul Domnului nu mi-a mai ramas decat sa plang. Sa plang de mila pentru mine intrebandu-ma cum oare am putut sa stau departe de intelepciunea Lui Dumnezeu atat de muti ani. Poate ajuta Domnul si ne cunoastem.

Zici de versetul din Fericiri. iata cum este el scris:
11. Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea.

aici draga mea nu trebuie interpretare caci daca esti atenta Domnul zice: fericiti veti fi voi daca din pricina Mea, veti fi ocarati si prigoniti si vor zice cuvant rau impotriva voastra , iar cei care vor zice vor minti.
Adica, daca eu am cugetul curat, si voi zice curat cu inima eu pe Domnul il iubesc, sau voi face toate cate le fac pentru Domnul din iubire curata iar altii ma vor ocari, ma vor prigoni si vor zice cuvinte mincinoase impotriva mea, cat de fericita voi in ceruri ca am suferit din pricina Domnului.

iti amintesti zilele trecute si forumul nostru?
Eu acolo am zis cuvintele Domnului .
Deci iata: daca eu am zis acolo cuvinte din mandrie si imagine si in inima mea nu exista iubirea de Dumnezeu cei care au spus ca sunt ipocrita n-au mintit si nu voi primi fericirea promisa prin cuvantul Domnului din fericiri. Dar ce plata primesc eu? Plata cui? Ca Domnul isi va intoarce fata de la mine. La ce imi foloseste mandrie si imaginea ?

Dar daca eu am zis acolo cuvinte izvorate din iubire de Dumnezeu si ce este pe buzele mele este si in inima mea atunci fericita voi fi eu ca am fost ocarata de mincinosi spunand ca am fost ipocrita. Insa adevarul il stie Dumnezeu. El stie ce este in inima mea si eu stiu ca El stie. Daca mint, pe cine pacalesc? Intelegi?

Semnul pentru care stim daca cu adevarat ce este in inima este si pe buze, este iubirea ce o revarsam catre oameni atunci cand suntem prigoniti, iubirea catre dusmani. Cel care minte, cand este vadit, se supara cel care nu minte, cand este ocarat, iti multumeste si uita.
Si asta s-a vazut si acolo cu mine. Eu nu m-am suparat cand au spus despre mine toate cate le-au spus (tu te intrebai cum de suport) ca eu stiu cum sunt si stiu ca si Domnul stie. Daca sunt curata am Domnul cu mine si nu ma tem si nu ma supar ba din contra multumesc. Ca imi aminteste de pacatele ce le-am facut in trecut, de mocirla pacatului din care m-am ridicat, de pacatele de care ma curat in continuare si ma ajuta sa invat smerenia Si asa vine mila si dragostea de prigonitor. Si dorinta de al vedea si pe el scapat de pacat.
Cat de nefericit este cel care minte si prin minciuna prigoneste semenul sau!

Aceste verset din fericiri cuprinde multa intelepciune. Ne invata sa nu ne prigonim semenii, sa nu ii ocaram niciodata ca daca cumva din nestiinta, ma fac mincinos in fata Domnului? Daca eu cred ca e rau un om dar el nu e? Asta vine din mandrie. Eu le stiu pe toate , imi zic, eu stiu ca acesta este rau ca asa il vad eu dar oare vad eu bine? Asa cum numai Dumnezeu vede? Pai sunt eu desavarsit? Atunci trebuie sa tac si sa ma smeresc si sa alung mandria si sa nu mai ocarasc semenul meu facandu-ma mincinos in fata Domnului. Intelegi acum? Domnul pe toate le vede si pe toate le stie. Si iata cum prin ocara celalalt primeste plata. Ca doar Domnul a zis: Fericiti veti fi."

M-am gândit destul de mult dacă să răspund acestei intervenții care nu are nici o legătură nici cu subiectul discuției, nici cu ceea ce spusesem eu. Iar despre comparațiile acestea "prin extensii" voi vorbi atunci când voi găsi un topic deschis pentru astfel de teme.

Și ai dreptate: suntem tragico-comici cu toții. Și exact: nu are nici o importanță pentru un creștin autentic dacă trăiește aici sau dincolo (adică, moare, după cum spui). Dar pentru asta trebuie să fii creștin și să ai încredere în Dumnezeu și să aplici acel "Facă-se voia Ta" (Tatăl Nostru) pe care nu-l luăm în considerare majoritatea "creștinilor". Păi, să lăsăm în voia Sa dacă așa ne rugăm zilnic. Dar orgoliul / mândria este mult prea mare ca să nu avem impresia că rezolvăm noi, totul, prin mijloacele noastre de iubiriști, în general, ai speciei umane (:6:), dar acri și incapabili să gestionăm relațiile cu cei de lângă noi (:100:, înțelegi ce vrei).

Și apoi, draga mea, nu am să-i spun acelui om persecutat că trebuie să-l trădez și nici n-aș face-o invocând nu'ș ce plan al lui Dumnezeu, dar sigur aș trăi cu convingerea că am mințit fiindcă nu am avut suficientă încredere în El.

P.S. Iubirismul n-are nimic de a face cu iubirea creștină, cu atât mai mult cu iubirea divină. E cam aceeași diferență dintre a face dragoste (a iubi) și a face sex (a iubiri). Adică, un soi de kitch și o deformare a mesajului evanghelic. Oricum, trăim în era iubiristicii creștine profunde. E de-ajuns "să răsfoiești" net-ul să vezi...de pildă, anunțuri matrimoniale creștine.

Iertare și Doamne ajută!

Din ciclul ,,Scria in cartea cutare ... ca mai poti si minti "
 

Va redam si va marturisim un parinte si o scriere in care se vorbeste cu totul si cu totul contrariul, de a nu face poruncile, printre care si ceea de a minti !
Sa ascultam proloagele se astazi . Poate vor fi cuiva de folos :

Sf. Atanasie cel Mare , despre calcarea poruncilor/legii :

,, Cel care nu face voia lui Dumnezeu , in cursa diavolului este . Ca precum o pasare, chiar daca nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde intr-o cursa , se afla in intregime in stapinirea celui ce a pus latul, tot asa si noi, prin viata si prin credinta cea rea , cadem in stapinirea diavolului (prezisa de insusi Hristos daca vorbim mai mult decit da, da... sau nu , nu !)
Caci asa ne graieste Domul : ,, Nu tot cel ce-mi zice Mie , Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor" .
Si iarasi ne aminteste Domnul : ,,Nu va stiu pe voi, departati-va de la Mine toti cei ce lucrati faradelegea ".
Vedeti dara ce dobinda vom avea dintr-o credinta dar fara de fapte bune? ca si fecioarelor tot asa le-a zis : ,, Nu va stiu pe voi" . Deci ce au cistigat din fecioria cea cu atita osteneala agonisita , daca nu vrea sa le stie pe dinsele Stapinul .
Si mai sunt si multe alte locuri din Scriptura multi neosinditi pt. credinta , dar chinuiti pt. viata lor cea rea.
Dar cei ce nu pazesc poruncile, aceia de tot vor pieri ! Ca si fecioarele acelea , nu pt. desfrinare nu au intrat in viata vesnica, nici pt. betie si nici pt. zavistie, nici pt reauacredinta (aici pe forum cei mai multi sunt de de una buna credinta !!!), ci numai pt. lipsa untdelemnului , ca cele ce nu faceau milostenie . "

Daca este ingaduit in cazuri exceptionale sa nu spunem adevarul, in schimb tot Pravila ne spune ca si pe acesta trebuie sa il marturisim, tot ca pe un pacat.

Sensul conteaza ! exista un sens, restul este contrasens, si pe el te expui la rau !
 

A nu marturisi adevarul este diferit de a minti .
Sfinta Treime, Dumnezeu Tatal a tinut ascuns adevarul despre intruparea Fiului , pina la un timp (teofanie), adica pina la mometul oportun si nu la orice moment si oricarei persoane !Asa a facut Tatal .
Hristos la rindul sau nu s-a lasat pacalit de diavol cind a fost dus in pustie (imediat dupa botez), fara a minti, in legatura cu cine este El, la intrebarile staruitoare ale satanei (pt. a-l cunoaste si a fi sugur de el !) ci a facut exact ceea ce trebuie sa faca toti crestinii (fie si in situatia in care are evrei in pod si Gestapoul la usa) : a dat cele trei raspunsuri mintuitoare , adica :
1. ,, NU numai cu piine traieste omul ci cu tot cuvintul care iese din gura lui Dumnezeu"
2. ,,Scris este sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau "
3. ,,Scris este ca numai Domnului Dumnezeu sa I Te inchini si sa ii slujesti "

Facind asa ne-a arata inca o data Calea pe care o avem de urmat .
Apoi, insa, stiind ca omul este slab din fire , a dat Fericirile si a ingaduit in penultimul verset minciuna , dar doar pt. a-L marturisi pe El .
Pe urma, a dat Sf. Canoane ca sa stim cum suntem certati/pedepsiti daca nu vom face intocmai !
Si in cele din urma ni i-a dat pe sfintii parinti ca sa ne invete precis cum sa traim fara minciuni , adica practic ce sa facem in fiecare secunda ca sa ne ferim de pacat !

Asadar, ne-a dat totul, fara a intelege/accepta toate subterfugiile de minciuni ale omului in care el insusi se binecuvinteaza cind pacatuieste . Ca atare , noi trebuie sa ne ferim de minciuna (pt. ca in clipa aceea il pupam pe diavol nu numai pe miini ci si pe talpi !) ca de foc si numai in mod cu totul exceptional, dar exceptional , sa mintim pt. El. Desi prima minciuna pe care o fac toti ortodocsii, si pe care doar f. rar o si marturisesc, este sa zica cum ca marturisesc pe Hristos dar ca prin faptele lor ei sunt cu mult prea departe de aceasta dorinta, marturisind de regula altceva (vanitati, ambitii, pretentii, pareri personale, obisnuinte nefiresti, neostoire, caderi morale, si cite si mai cite poate face un om dar care numai cu gura este la Hristos) !

Dar de ce a facut asa Hristos ? Precis , precis cred ca este greu de aflat dar poate pt. a se tainui de cel prost si rau (este vorba de cum a marturisit inaintea ispitirii diavolului) !
A nu marturisi orisicind adevarul(in cazul nostru al oamenilor, dar bine intentionat) se rezuma , in cele din urma, la a tacea (fara a balmaji altceva, minciuni , de exemplu !).
Asa , de exemplu, gheronul Cleopa , ca si Paisios, cind erau intrebati ,, Care este secretul vietii gheronda...!" raspundeau : ,,... sa taci ! "
Pornid de la acest raspuns , despre care eu cred ca nu este a unui ,,spiter de neant ", aminteam intr-un post despre cum trebuie sa vorbim, cu da sau nu , dar mai ales semnalam ca studentii la teologie nu sunt invatati inca sa ... taca !

NB : revin si fac totusi o remarca, pe care am mai insinuat-o in una din primele postari ale mele pe acest fir de discutie , si-anume ca insusi Hristos ne spune si ne invata in penultimul verset din Fericiri , care minciuna este ingaduita inaintea lui .
Nimeni , si ma refer la cei care dadeau cu mine de pamint incercind sa ma prinda in chingile vicleniilor lor, ca nici macar nu au citit sau daca au citit nici macar nu s-au ostenit sa caute sa inteleaga sau sa caute talmacirea acestui verset din Fericiri , pt. a se lamuri care si cum este mincina pt. Hristos .
Ei au crezut ca daca dau exemplul cu evreii din pod si cu Gestapoul , gata , au si descoperit scobitorile pt. masa !
Daca erau intr-adevar cu pace si bunavointa frateasca (lasind laoparte ,,iubirea frateasca" ca deja este prea mult ) ar fi putut intelege postul meu , dar interesul lor era polemica . Pt. aceasta m-am si retras din discutie !
Discutam cind avem cu cine !
Asadar, este de prisos sa intoarcem pe toate fetele ideea pt. a vedea cite feluri de a minti pt. Hrtistos sunt , daca ele se marturisesc totusi ca pacate , daca suntem la fel de vinovati facind astfel ca si pt. orice alt pacat , s.a.m.d.
Un crestin de buna cuviinta intelege , patrunde si actioneaza conform canoanelor si educatiei duhovnicesti evitind la maximum posibil pacatul.
Restul , vedem cu totii... polemici de gust neplacut pe un subiect care nu se cade(despre felurile de minciuni veniale) crezind ca defapt sustinem zborul interplanetar sau ca am descoperit pe unde face gaina oul !

Cu iertare , nu a ingaduit minciuna nici macar in penultimul verset.

desi am explicat odata aceasta, vin cu alt cuvant care e mai demn de incredere si de luat in seama.

""Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri"

In Biserica lui Hristos mucenicia este un fapt permanent, valabil pentru credinciosii tuturor veacurilor care stiu ca "prin multe suferinte trebuie sa intram in Imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 14, 22). De aceea, Sfantul Apostol Pavel scria: "Toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti" (II Tim. 3, 12). In toate generatiile de crestini a existat pe langa mucenicia sangelui si o mucenicie a evlaviei. Daca prigoanele sangeroase din primele veacuri ale erei crestine au incetat de mult, totusi, chiar in vremea de astazi, exista o patimire pentru credinta. In aceasta privinta, Fericitul Augustin scria: "Intreaga viata a unui crestin, cand e traita dupa Evanghelie, este o mucenicie si o cruce". Intr-adevar, cei ce urmeaza astazi calea lui Hristos sunt adeseori ironizati, clevetiti, batjocoriti si considerati ipocriti sau "inapoiati". Marturisirea lui Hristos devine izvor de neintelegeri si luari in ras, de ostilitati si marginalizari. Din toate acestea se vede clar necredinta si paganismul zilelor noastre.

Ura impotriva ucenicilor este ura impotriva Fiului lui Dumnezeu, este dovada ca facem parte din Biserica sau Trupul lui Hristos, Care ne-a spus: "Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni" (In. 15, 20). Crucea este punctul de plecare, dar si substanta vietii crestine. Crucea, oricare ar fi ea: boala, moarte, prigoana, ura celor rai, esec, saracie, este o dovada ca apartii lui Hristos, ca esti fratele Lui, ca porti haina Lui mohorata ce I s-a dat cand era dus la moarte. Crestinul intelept stie ca este dator sa suporte cu inima voioasa ocara pentru credinta, cum ne incurajeaza Sfantul Apostol Iacob: "Drept mare bucurie sa socotiti, fratilor, feluritele ispite in care cadeti ... ca sa fiti desavarsiti" (Iac. 1, 2-4). Insusi Mantuiroeul ii fericeste pe toti aceia care vor suferi ocari, prigoniri si chiar moarte din cauza credintei in El si din cauza predicarii Evangheliei in lume. Prin suferintele lor, crestinii au prilejul sa-L preamareasca pe Domnul si sa experieze mangaierile speciale ale prezentei Sale."
Arhiep. Irineu Bistriteanul

Oare, de atâția ani trăiesc în eroare?
 

“Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.” (Evanghelia după Matei, 5, 11)

Eu înțeleg, totuși, că aici Mântuitorul se referă la minciunile prigonitorilor, ale celor care ar face și ar spune orice (chiar minciuni) pentru a-L discredita pe El și mesajul evanghelic și datorită acestui fapt îi vor discredita inevitabil și pe creștini.

Nu înțeleg eu bine?

La fel îl înţeleg şi eu

Sunt minciunile prigonitorilor impotriva crestinilor care sunt prigoniti pentru numele lui Dumnezeu si pentru credinta lor. Iar pentru acesti crestini prigoniti Hristos le fagaduieste fericirea Lui din ceruri pentru ca au suportat ocari si jigniri pentru El.

Aici intra si cei care fac pe crestini ipocriti si falsi, pentru ca ei nu au de unde stii ce e in inima crestinului si astfel devin prigonitori, iar crestinul va primi fericirea promisa de Hristos.

Sunt foarte multi pe forum care acuza de ipocrizie pe crestinii ortodocsi facandu-se singuri prigonitori si mincinosi in fata Domnului, pierzandu-si astfel plata Lor in ceruri.

deci nu indeamna Hristos la minciuna cum s-a inteles gresit.

Corect, exact așa credeam și eu.

Doamne ajută!

N-a înţeles nimeni greşit, în afară de domnul Zaharia care nu ştiu ce sensuri ascunse îşi închipuie că a găsit în versetul cu pricina, şi care ne socoate prea proşti ca să ne explice.

Nu trebuie sa atingem nici macar cu o adiere de vant pe un seaman al nostru fiindca noi oamenii avem suflete sensibile.
Si chiar de suntem ocarati , sa ne smerim, ca daca ne gandim la pacatele noastre ce le purtam nu realizam decat ca suntem asemenea lor. Noi suntem oglinda celorlalti.
Toti suntem pacatosi. unul cu un pacat, altul cu altul. E nevoie de ingaduinta intre noi.

Corect, asa se intelege.

Multumesc de talmacire, eu abia acum inteleg acest sens... si are sens...

intrebare
 

Este un pacat, mai ales daca vrei sa faci rau unui om.
Am si eu o intrebare. Exista o rugaciune speciala care sa scoata la iveala o minciuna?
Din cauza minciunii unei persoane am ajuns sa nu mai vorbesc cu un coleg, chiar sa nici nu ne mai salutam. Am incercat sa lamuresc lucrurile, dar persoana minte in continuare.

Se numeste a minti atunci cand in loc sa minti dai un raspuns ambigu care poate duce la mai multe interpretari ?

Ca sa dau un exemplu, la intrebarea daca lucrez am raspuns cu ''putin probabil'', eu fiind angajat. Interlocuitorul nu a intrebat mai departe ce vrea sa insemne raspunsul meu.

Deci este minciuna ?

Pai ori lucrezi, ori nu lucrezi. Nu e cale de mijloc aici. Si nu cred ca doreai sa protejezi, prin acest raspuns, pe cineva de niste soldati care voiau sa il execute.
Interlocutorul si-a dat seama ca nu vrei sa ii spui da sau ba, si foarte probabil ca si-a dat seama ca esti angajat.

Pur si simplu nu doream ca persoana respectiva sa stie ca lucrez, dar nu am putut raspunde clar cu da sau nu pentru a nu minti prin vorbe. Intentia era ca el sa inteleaga ca nu sunt angajat.

Ceea ce ma intereseaza e daca acea intentie de a-l face pe celalalt sa presupuna gresit realitatea se numeste a minti.