Rod Dreher, scriitor din Philadelphia- De la romano-catolicism la Ortodoxie [1]
 

Pe siteul Bisericii Ortodoxe la care merg eu s-a postat aceasta frumoasa marturie si m-am gandit sa o postez si aici.

"Am venit la ortodoxie in 2006 un om frant. Am fost un practicant sincer si un romano-catolic convins multi ani la rand dar credinta mea a fost zguduita in mare parte de ceea ce am descoperit lucrand ca reporter si investigand scandalul legat de abuzul sexual. Presupunerea mea dintotdeauna a fost ca ale mele convingeri teologice mi-ar proteja miezul credintei de orice incercare, dar informatiile pe care le aveam si care ma chinuiau mi-au diminuat puterea de a crede in pretentiile de adevar ecleziale ale Bisericii Romane. Pentru sotia mea si pentru mine Protestantismul nu era o optiune, dat fiind ceea ce cunosteam despre istoria bisericii si date fiind convingerile noastre despre teologia sacramentala. Ne-a mai ramas Ortodoxia ca singur liman la care putem trage in urma furtunii ce ameninta sa ne darame credinta.

Adevarul este ca tanjeam deja de o vreme dupa Ortodoxie din aceleasi motive pentru care eu, ca tanar, mi-am gasit calea in Catolicism. Mi s-a parut o stanca de stabilitate intr-o marea turbulenta a relativismului si modernismului care acaparau crestinismul apusean. Si in vreme ce Biserica Catolica a dat la o parte atat de mult din mostenirea sa liturgica si artistica in violenta Consiliului al doilea al Vaticanului, cea Ortodoxa si-a pastrat-o. Cu ceva ani inainte de a intra in Ortodoxie, eu si sotia mea am vizitat niste prieteni ortodocsi in parohia lor din Maryland. Ca niste catolici morali si conservatori in ceea ce priveste ritualul liturgic ce eram am fost miscati de ceea ce am vazut acolo si chiar invidiosi. A trebuit sa plecam mai devreme si s-o pornim in graba la drum pentru a ajunge catre cea mai apropiata parohie catolica pentru a ne indeplini indatoririle duminicale. Contrastul dintre dezordonatele proceduri liturgice de la Doamna noastra de la Pizza Hut, biserica la care am reusit sa ajungem, si ceea ce am vazut la parohia ortodoxa ne-a facut sa plangem. Dar uratenia estetica, chiar si un simtamant de dezolare spirituala nu inlatura adevarul si noi stiam ca trebuie sa stam cu adevarul – si prin urmare cu Roma – in ciuda tuturor acestor lucruri.

Daca Catolicismul in America ar fi fost sanatos poate ca am fi putut sta mai tari in timpul proceselor de abuz sexual. Dar sotia mea si cu mine ne ingrijoram deja de ceva vreme cum aveam sa crestem copii crestini data fiind lejeritatea invataturii morale din parohiile catolice. Noi ne consideram „catolici ortodocsi” insemnand ca noi chiar credeam ceea ce Catolicismul spune si ne sarguiam sa traim dupa aceste invataturi. Dadeam gres – toata lumea da gres – dar ideea e ca asteptam de la biserica sa ne dea invataturi morale limpezi si sa ne ajute sa ne traim credinta cu integritate si bucurie. Iata care era problema: este foarte putina ortodoxie in Biserica Catolica din Statele Unite si, la nivel de parohie, aproape nici un fel de recunoastere a conceptului de „credinta dreapta”. Nu era ca si cand as fi vrut sa-i dau afara pe toti cei care nu se ridicau la inaltimea trairii invataturii catolice – ar fi trebuit sa fiu primul caruia sa-i fie aratata usa daca asta era cazul – doar ca nu distingeam nicio directie si nicio convingere reala ca parohiile si comunitatile parohiale exista pentru alt motiv decat acela de a ne complace intr-o paruta stare de bine. Desi atunci nu aveam un termen cu care sa descriu situatia, eram istovit pana la pamant de acea forma artificiala de crestinism pe care sociologul Christian Smith o numeste „Deismul moralist terapeutic”. Eram atat de golit de deznadejde din pricina tuturor acestor lucruri ca si catolic incat atunci cand au batut acele vanturi tari legate de scandalurile privind abuzul sexual, structura credintei mele catolice nu a rezistat."

Rod Dreher, scriitor din Philadelphia- De la romano-catolicism la Ortodoxie [2]
 

'Spun toate astea nu pentru a discredita Biserica Romano-Catolica – pe care inca o iubesc si careia nu-i pot fi suficient de recunoscator pentru faptul ca m-a facut sa cunosc vechiul crestinism sacaramental – ci pentru a infatisa de ce Ortodoxia a fost atat de atractiva pentru mine. Cand l-am intervievat pentru carte mea, „Crunchy Cons”, prietenul meu, Hugh O’Beirne, un convertit de la Catolicism la Ortodoxie, mi-a spus ca pentru un catolic, istovit de razboaiele culturale ce au loc inlauntrul Catolicismului american, e o usurare binecuvantata sa afle ca in Ortodoxie nu exista astfel de „razboaie”. Tipurile de probleme care separa multe alte biserici americane nu sunt nici pe departe atat de disputate in practica ortodoxa. Desi ar fi ridicol sa pretindem ca aceste conflicte nu exista in parohiile ortodoxe, ele pur si simplu nu starnesc asemenea valva.

Si apoi mai este liturghia si muzica. Nimic nu este comparabil cu acestea in alte biserici. Este coplesitor de frumoasa si profunda si este in cea mai mare parte aceeasi Sfanta Liturghie pe care Sfantul Ioan Chrisostom, patriarhul Constantinopolului din secolul cinci, a scris-o. Frumusetea acestei liturghii este de-a dreptul emotionanta si evlavia pe care o inspira este intaritoare. Si desi duc dorul unor imnuri vechi cunoscute (in slujbele ortodoxe cantam psalmi si rugaciuni), sunt multe de spus pentru faptul ca nu mai trebuie sa rabd sa ascult „On Eagle’s Wings” (Pe aripile vulturului) si alte imnuri specifice cultului Catolic american.

Principalul motiv pentru care Ortodoxia este atat de atractiva pentru convertiti, cel putin pentru acest convertit, este seriozitatea cu care trateaza pacatul. Nu vreau sa spun ca e o religie dura – e departe de asa ceva! – doar ca Ortodoxia ia foarte in serios stricaciunea firii umane. Ortodoxia n-o sa-ti spuna ca esti bine. De fapt, iti va cere sa te numesti pe tine asa cum Sfantul Pavel se numea, „cel mai mare dintre pacatosi.” Si Ortodoxia iti va spune Veste cea Buna: ca Hristos a murit si a inviat ca si tu sa ai viata. Dar ca sa ai viata, va trebui sa mori tie iar si iar. Si ca nu va fi fara durere, ca nu poate fi, altfel nu va fi adevarat.

Din pricina tuturor acestora, in pofida frumusetii impresionante si a bogatiei sarbatorilor, Ortodoxia este mult mai austera si solicitanta decat majoritatea bisericilor crestine americane. Liturghiile lungi, desele rugaciuni, asprimea posturilor – toate solicita in mod serios credinciosul, in special americanii comozi din clasa de mijloc ca mine. Ne scot din noi insine si ne cheama la pocainta. Ortodoxia nu e interesata sa ne faca sa ne simtim confortabil in starea de pacatosenie. Nu vrea, nici mai mult nici mai putin, decat ca noi sa devenim sfinti.

E obisnuit printre convertitii americani ca barabtii sa fie mai intai atrasi de Ortodoxie si apoi ca sotiile lor sa ii urmeze. Nu e greu de vazut de ce. Multi barbati sun satui de un crestinism usurel, burghez care nu le cere prea mult. Barbatilor le plac provocarile si chiar asta le ofera Ortodoxia.

Nu va lasati inselati. Ortodoxia nu e, in adancul ei, despre reguli si practici. Cu cat sporesc in ortodoxie cu atat mai clar imi este ca Ortodoxia este o cale. Nu este o institutie, un set de doctrine sau o colectie de ritualuri, desi le contine pe toate trei. Este mai degraba o modalitate de a privi lumea si locul individului in lume si o traiectorie catre sfintenie care este, in mod paradoxal, atat foarte veche cat si actuala, cel putin pentru sensibilitatile apusene. Este calea catre libertate."

Rod Dreher, scriitor din Philadelphia- De la romano-catolicism la Ortodoxie [3]
 

"Desigur, exista posibilitatea sa fie si viata parohiala plictisitoare, mohorata in ortodoxia americana, cel mai adesea in parohiile mai vechi si care sunt orientate etnic, care se vad pe sine putin mai mult decat comunitatea la rugaciune. Si pentru ca bisericile ortodoxe sunt pline cu americani obisnuiti, sunt, de asemenea, pline cu probleme americane obisnuite. Oricine vine intr-o biserica ortodoxa si se astepta la perfectiune va fi dezamagit. Ceea ce veti gasi este adevarul si frumusetea prezentate intr-o forma care poate taia respiratia pentru americanul modern si o Cale veche fondata pe stabiltate doctrinara, realitate sacramentala si misticism crestin practic – un misticism care a fost marginalizat in mai toate celelalte biserici americane.

Am gasit in Ortodoxie ceea ce credeam ca voi gasi cand am devenit catolic. Sunt recunoscator lui Dumnezeu ca mi-a dat o a doua sansa in Ortodoxie si mi-a aratat Calea pe care am cautat-o toata viata mea. Cand am venit la usa bisericii pentru prima data, un dezastru spiritual, credeam ca nu voi putea sa rabd aceste liturghii lungi, aceste rugaciuni intense, aceste prosternari, posturile aspre si – cum sa ma exprim? – ciudatenia crestinismului ortodox intr-un context american. Au trecut cinci ani si nu-mi pot imagina cum am putut trai fara ele. Nu poti sa intri in Ortodoxie prin lectura. Trebuie sa vii si sa vezi."

sursa: http://www.bisericaortodoxaaurora.com/?p=3836

convertiri contemporane
 

Un preot catolic se converteste la ortodoxie. Marturia sa :

I am leaving Old Catholicism(video)

de la biserica luterana la ortodoxie:
Why I Became an Orthodox Christian(video)
***
Why I Converted To Eastern Orthodoxy : Author Frank Shaeffer(video)
***
Evangelicals Come Home to the Orthodox Church(video)

Convertirea unui samurai- Primul ortodox japonez
 

Aceasta povestire despre lucrarea Sfantului Nicolae Kasatkin, apostolul Japoniei este foarte insufletitoare. Chiar si mai mult, povestea si viata primului sau convertit intru Hristos, parintele Paul Takuma Sawabe. Ce preot luptator pentru Hristos!

Sfantul Nicolae Kasatkin a fost un preot orthodox care slujea lui Hristos in Japonia in timpul shogunatului Tokugava, in perioada Edoa (1603 – 1868). Strainii erau priviti cu neincredere, chiar urati si era ilegala pentru cineva sa propovaduiasca o religie straina. In primii ani ai misionariatului sau Sfantul Nicolae a fost infruentat de catre un razboinic samurai si preot shintoist pe nume Takuma Sawabe. Inarmat cu sabia katana, Swabe a stat in fata tanarului preot Nicolae cu intentia de a-l ucide inainte ca acesta sa apuce sa predice.

Cu o privire feroce pe chip, samuraiul s-a oprit in fata Parintelui Nicolae. Ce treaba avea omul asta sa intre in tara mult iubita a samuraiului si sa propovaduiasca o credinta ciudata? Ii va spune acestui tanar preot una sa-l tina minte! Daca vorbele nu vor fi de ajuns sa-l convinga atunci poate trebuie luate alte masuri.

Nu prea avea ce sa faca Parintele Nicolae. Stia ca multi japonezi sunt impotriva religiei ortodoxe. Si, iata, in fata lui statea acest mandru samurai, un pagan, un preot al celui mai vechi templu Shinto din oras, uitandu-se cu racela la el si exprimandu-si dispretul pentru credinta crestina. Parintele Nicolae nu putea pur si simplu sa-l ignore sau sa-l ocoleasca pe preot. Situatia cerea inititativa si pentru ca a fost pregatit de anii de munca, studiu si greutati pe care le-a avut de timpuriu in viata, Parintele Nicolae a fost in stare sa faca fata acestei provocari dure. Infatisand o grija iubitoare, a purtat o discutie calma cu acest om furios. Ura pe care samuraiul o simtise nu prea mai statea in picioare. Devenise serios si ingandurat.

Sfantul Nicoale continua cu ale sale cuvinte:

„Incepand cu a doua zi i-am dictat istoria sfanta a Vechiului Testament. El a adus hartie si pensula si a inceput sa astearna in scris tot ceea ce i se spunea. Vorbirea mea a fost intrerupta la aproape fiecare cuvant de catre obiectii care, la randul lor, aveau nevoie de explicatii. Pe masura ce zilele treceau, erau din ce in ce mai putine obiectii si el a continuat sa inregistreze fiecare gand si nume. Procesul nasterii unui om la o viata noua era infatisat de Dumnezeu chiar inaintea ochilor mei.”

Samuraiul preot-razboinic Takuma Sawabe a fost, prin mila lui Dumnezeu, botezat in aprilie 1868 impreuna cu doi dintre prietenii sai, Sakai si Urano. Si-a luat numele de Paul la botez – si cei trei oameni au devenit primii japonezi convertiti la ortodoxie. In 1875, Takuma (Paul) a fost uns intru preotie si a devenit primul preot japonez. Parintele Paul Swabe a continuat sa slujeasca noua sa credinta pe masura ce biserica sa continua sa creasca in deceniile urmatoare. Avea sa supravietuiasca dascalului sau, episcopul Nicolae cu un an, murind in 1913.
http://www.familiaortodoxa.ro/2012/0...nez/#more-4223

http://journeytoorthodoxy.com/wp-con...velsawabe1.jpg

Numeroşi au fost aristocraţii ruşi care s-au convertit în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsură ce catolicismul a fost mai bine cunoscut şi mai puţin supus persecuţiilor în Rusia, ca efect al intrării Rusiei în Sfânta Alianţă.

Dintre aceste cazuri, iese în evidenţă cel al lui Ivan Gagarin. Născut în 1814, prinţ descendent al unei ilustre familii, Gagarin este trimis ca diplomat al Rusiei la Paris. Acolo, îl cunoaşte pe preotul de la Notre-Dame, un adevărat pescar de oameni, cu care, fiind extrem de cultivat, are frecvente discuţii teologice. În 1842, prinţul Gagarin depune, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, profesiunea de credinţă catolică. Ştia că asta înseamnă, potrivit legilor ruseşti de atunci, pierderea bogatei moşteniri de la tatăl său, prinţul Serghei Gagarin. Ca şi pierderea postului de ambasador la Paris şi interzicerea accesului la orice post în diplomaţie şi, în general, în serviciul Imperiului Rus. Dar, preferând comorile din Cer în locul celor de pe pământ, servul lui Dumnezeu Ivan a trecut Tibrul. A făcut mai mult decât minimul necesar, a devenit novice, apoi membru cu drepturi depline în Societatea lui Isus. S-a distins drept un excepţional şi plin de fervoare gânditor în cadrul iezuiţilor, care nu duceau lipsă nici de capabilităţi intelectuale, nici de fervoare şi entuziasm pentru Cristos. A predat istoria Bisericii şi filosofia la înalte şcoli din Franţa şi Belgia. A petrecut un timp la Constantinopol, unde a întemeiat şi a animat Societatea Sf Dionisie Areopagitul. În această perioadă a scris o lucrare despre istoria Bisericii Româneşti, atât de legată de Bizanţ.

...............................

.......................

Ultimele doua replici sunt de-a dreptul apofatice. :-)

hehe...Nu pot decat banui....cunoscand deopotriva umorul absolut original si irezistibil al fratelui DragosP, precum si zelul pentru propria credinta atat al dansului, cat si al doamnei nutucutu (as vrea eu sa am credinta lor), ce au scris in ainte de editare...ca si de ce au lasat replicile in aceasta forma, care e mai putin decat conturul unei idei...
Oricum, daca toti am scrie asa replici, forumul a r fi muuult mai linistit...si ar insemna ca suntem telepati. :))

Din faptul ca au fost editat ar reiesi ca nu au fost initial asa gandite, ne spune Dragos cum e.

................................... !!!!!

Marturia unui evreu convertit la ortodoxie si devenit preot in america
 

MARTURIA UNUI EVREU CONVERTIT LA ORTODOXIE SI DEVENIT PREOT IN AMERICA: Pr. James Bernstein, “Uimit de Hristos. Calatoria mea de la Iudaism la Ortodoxie”

Această carte este povestea unei convertiri de la Iudaism la Ortodoxie. Uimit de Hristos este, totodată, şi o autobiografie, o istorie intelectuală; este o carte ce transmite o viziune duhovnicească şi teologică într-un mesaj care afectează oameni din sfere diferite ale societăţii. Este o vedere a Dumnezeului Cel viu, revelat în Iisus Hristos, Cel care este împlinirea Vechiului Testament, viaţa celor credincioşi, nădejdea celor fără de nădejde şi ţelul celor care se străduiesc să propovăduiască Evanghelia în toată deplinătatea sa. Dorinţa şi nevoinţa Părintelui James pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, l-au adus de la Iudaism la Ortodoxie, trecând prin cultele evanghelice, ajungând în final la Biserica creştină autentică.

„Nu cunosc altă carte care să se ocupe atât de cuprinzător cu procesul intelectual şi spiritual al convertirii de la Iudaism la Ortodoxie. Ea are importanţă nu numai pentru evreii care se gândesc la Ortodoxie. De asemenea, este importantă pentru majoritatea evanghelicilor contemporani care au o puternică orientare fie către Iudaism, fie către Sionism. Părintele James Bernstein a înţeles că Creştinismul ortodox este împlinirea Iudaismului ortodox şi astfel, adevăratul lui succesor, în timp ce iudaizarea sau Protestantismul afectează pe amândouă”. † Jonah, Mitropolit a toată America şi Canada
(Biserica Ortodoxă din America)

extrase din cartea Pr.James Bernstein aici .

Da-mi voie sa iti traduc.

Propaganda ortodoxiei ne invata ca daca un om isi lasa averea si puterea lumeasca pentru niste principii sau pentru o alta biserica decat cea ortodoxa, este inselat de diavol si se face precum cel ce si-a ingropat talantul. Adica, a renunta la avere, asa... aiurea, doar pentru niste principii; nu asta asteapta Dumnezeu de la noi, ci a ne folosi de avere in sanul bisericii ortodoxe din tara de care apartinem, evetual face donatii cat mai multe episcopiilor si mitropoliilor ortodoxe.

Acum ai inteles cum sta treaba cu ortodoxia post belica?

Un posibil raspuns
 

Sunt mai multe motice pentru care cineva isi paraseste Biserica:

1. E atras de "cele lumesti"
2. Acolo nu mai simte atractie, placere, vede numai lucruri negative
3. Descopera, prin studiu sau revelatie o alta Biserica, sau adevar
4.

In principiu, vreau sa vorbesc de punctul nr. 3 dupa parerea mea. Cand te apuci sa studiezi Sfanta Scriptura descoperi un univers de invataturi divine care, de cele mai multe ori contrazic pe cele primite pana atunci. Si incepi sa-ti pui intrebari, sa cauti raspunsuri. Te rogi la Dumnezeu pentru clarificare, cauti un preot sa te lamureasca, si, in final, dilemele raman, intrucat nu poate nimeni sa rastoarne invatatura Scripturilor in mintea celui care deja a gustat cu nesat din ea. Nu mai poate fi "amagit" asa usor. Scriptura imi da dreptul sa aleg, sa aleg intre bine si rau, intre o invatatura si alta, dar, imi arata si consecintele. Asadar, ea imi prezinta o credinta bazata pe invatatura lui Hristos, o Biserica, una singura care respecta aceste invataturi , un model pe care trebuie sal urmez in viata pentru a fi fericit, si o schimbare totala a vietii...Daca ea imi prezinta aceste alternative sfinte, inspirate de Dumnezeu, cine poate contesta ca ele sunt gresite? Daca Dumnezeu descopera adevarul, cine esti tu , omule sau cine ai fi sa contesti acest adevar? Nu te temi ca Dumnezeu iti va lua dreptul la pomul vietii?
Asadar, nu schimbarea credintei e problema , ci , faptul ca nu cumva acea credinta sa nu fie dupa voia lui Dumnezeu. Trebuie verificata, sa nu ma trezesc ca am trait si crezit o viata si, la sfarsit, Dumnezeu sami spuna , nu te cunosc...Aici e problema cea mai grava!
Daca viata mea spirituala, credinta are la baza invatatura lui Hristos, si nu contrazice Sfanta Scriptura (asa cum zicea si arhimandritul Cleopa Ilie), atunci stau bine, daca nu...sunt iin mare pericol...si, degeaba fac matanii, inalt rugaciuni,,,ma inchin////
Nu ne putem juca cu adevarul, cu Dumnezeu. Ori sunt cu totul de partea Lui, ori nu!

istorie
 

Mesaj reeditat

da, si s-au saturat de ipocrizia care predomina la baptisti sau penticostali, plus ca trebuiau sa plateasca numeroase taxe.

Nu,nu au spus asta!

Ce copil rau erai...:)
Astfel de oameni sunt "sarea Pamantului", indiferent ce credinta au...
La fel era si bunica mea materna, odihneasc-o Dumnezeu cu dreptii, careia i-am aruncat ochelarii in veceu... Prima icoana vazuta vreodata de mine era cea din camera ei...

Da,intradevar...am fost un copil cam rau :))

Ma asteptam sa fie mai populat topicul asta,se pare ca dupa 5 pagini s-a asezat?!
Haideti sa bagam o abstinenta in titlu sau ceva care sa vanda :))

:))
Nu, dat fiind continutul, sa bagam ceva cu "anatema", "eretici" "Iad", "inselati", etc.
Cuvintele-cheie manipuleaza consumatorul, dupa cum mi-a zis un prieten de la marketing.

Dumneavoastra traiti in a arunca mesaje de ura si dezinformare? http://en.wikipedia.org/wiki/Troll_%28Internet%29

Raspunsul interlocutorului a fost ca Ortodoxia este o credinta ce poate fi atestata mai bine istoric. A spune ca au renuntat la ipocrizie este afirmatia dumneavoastra, ce nu are nici un fundament.

Nu dumneavoastra erati cel ce spunea ca zeciuiala este obligatorie la baptisti?

Va rog sa cititi exact ce a zis Yasmina:
Eu unul felicit familia dumneaei ca a gasit pe Dumnezeu in forma ortodoxiei, si nu cred ca nimeni din familia ei ce a devenit ortodox, sau a plecat din lumea evanghelica a facut-o din motive de ipocrizie.

Am marcat (cu bold) partea ce mi se pare ca va referea pe dvs. domnule Urs.

Voi cauta sa fac concis, dar anumite detalii trebuie sa le zic si desi aceasta este experienta mea, experienta mea este subiectiva, si vreau sa fie spusa pe pozitie de onestitate.

Familia mea este impartita cam 50%-50% intre ortodocsi si atei. Pozitia religioasa a fost tratata intotdeauna cu respect in familia mea, si persoane cu alte pozitii (de genul lipoveni, ce erau din partea familiei unchiului meu) au fost intotdeauna tratate cu curtoazie. Daca bunicii lipoveni ar dori sa mergem si sa ii ducem la ei la biserica, ar fi fost ajutati atat de membrii credinciosi cat si de cei mai putin credinciosi oricand.

Eu fiind foarte mult in lumea "tocilarilor" am avut o apartenenta marginala cu pozitia credintei ortodoxe, desi stiam "baza" de genul a merge de Paste la biserica a lumina lumanari, a merge cu colindul.

Undeva acum 17 ani am cunoscut Martori ai lui Iehova ce mi-au pus intrebari ce nu stiam sa raspund (in legatura cu Biblia, ce ei o stiau foarte bine). Deoarece nu stiam aceste raspunsuri, am intrebat profesorul de religie despre ele. Profesorul a evitat raspunsurile. M-am dus la un preot, ce m-a tratat ca sunt eretic si ca nu am voie/nevoie sa gasesc raspunsurile. Deoarece "martorii" aveau o pozitie exclusivista, cum si ortodocsii o au, am cautat raspunsul intre mai multe confesiuni, in special 4: adventisti, evanghelisti, baptisti si penticostali.

Am avut un prieten adventist ce m-a marcat (in mod pozitiv) cu doua lucruri: mi-a zis ca el sustine punctul adventist de vedere, dar mi-a zis cum si de ce nu ar fi neaparat sa tin legea veche. Onestitatea unei pozitii in care un crestin arata ca intelege Scriptura, si a o trai este mai important decat interpretarea sa este importanta, este un fapt cheie ce mie unul mi-a lipsit in pozitia ortodoxa. Al doilea lucru ce mi l-a aratat acest crestin adventist e ca el studiind homiletica, mi-a aratat anumite "tactici" ce anumite persoane le folosesc in a arata anumite mesaje, dar cateodata ca desi tacticile sunt bine intentionate, ele pot sa "omita" adevarurile Scripturale.

Sub aceasta introducere, am putut relativ usor sa gasesc oamenii ce vor sa arate ca pozitia lor este "adevarata", dar fara sa aduca argumente. La final m-am botezat ca si baptist, deoarece a venit un pastor si mi-a aratat o crestinatate traita. Imi amintesc si azi predica despre Moise cum s-a dus in desert ca sa IL traiasca pe Dumnezeu, cum Domnul Iisus a facut la fel.

"Kill-switch"-ul de a pleca de la Ortodoxie, a fost ca pe de o parte membrii ortodoxiei pe de o parte ce faceau e de a ataca protestantii in general cu multe afirmatii ce erau in mintea mea spuse cel putin in ura, de genul "Catolicii s-au separat de ortodocsi, si protestantii s-au separat de ortodocsi deoarece Ortodoxia era prea grea pentru ei" sau "Iisus scris cu un i inseamna magar" sau "de Paste este incest in biserica X, dar ei nu au sa recunoasca, dar ai sa vezi cand ai sa fii inauntru". Acestea au venit dublate de anumiti membri ce mi-au "promis" ca o "sa mor inainte de a ma boteza, ca sa am cruce ortodoxa la cap".

Un lucru ce il pot afirma, este ca dupa 2-3 ani dupa botez apele s-au linistit, si pot sa zic ca am avut membri in familie (unul ortodox, doi atei) ce m-au sustinut in demersul acesta inca din timpul in care mergeam in diferite biserici protestante.

Unul dintre motivele pentru care nu cred ca avand optiunea ortodoxa azi, m-as "intoarce la adevar", deoarece cred ca BO are probleme nu numai de imagine, dar si de statut.

BOR cel putin nu accepta evolutia, parte din stiinta moderna, este intoleranta, iar in anumite pozitii personal o vad ipocrita ca institutie (de genul in construirea Catedralei Mantuirii Neamului), sau ca doctrina (in principiu cu orice calugar/preot l-am intalnit in BO a acceptat ca Sambata este in porunca a patra, dar - aproape - nici un preot nu o zice public. Pozitia mea cel putin este ca BO ar trebui sa spuna ca "sambata era ziua in care Iisus tinea ca zi de odihna, dar noi celebram ziua de duminica in amintirea Invierii").

Legat de probleme doctrinale, si acestea eu personal le vad destul de mari, in principal in ideea ca "Ortodoxia este singurul mod in care poate fi inteleasa Scriptura/Traditia, etc.." De obicei versetele ce sunt folosite de exemplu in suportul icoanelor sunt versete din Pentateuch, cand orice pozitie protestanta foloseste ca sa le combata, versete din Isaia 2 (Isaia 2 este numirea academica a scriitorului divin) ce sunt clar impotriva oricaror imagini. Ce vreau sa zic, e ca o singura interpretare aduce probleme exact in citirea mesajului divin, si a nu oferi posibilitatea unor oameni ce citesc Scriptura sa gaseasca pace cu Dumnezeu cu sau fara icoane, cu sau fara a bea vin, etc.

Multumesc pentru optiunea de a scrie, si totodata voi spune ca aceste lucruri mentionate nu m-au oprit sa ma casatoresc cu o persoana minunata din cadrul BO (Ruse) si nu am avut nici un conflict (de exemplu nu au fost probleme cand ea vrea sa pastreze postul) si am fost deschis la dialog (inclusiv odata cu un mitropolit ortodox) cand discutia a fost facuta cu respect.

Ati citit d-voastra toate comunicatele Bisericii Ortodoxe Romane sau ati ascultat macar predicile ca sa stiti de ce noi nu despartim ziua unu (duminica) de ziua a saptea (sambata)? Aveti multe idei preconcepute despre Ortodoxie.
Sinodul s-a pronuntat in privinta asta, ca n-ati auzit d-voastra e altceva.

Eu am spus de pozitia preotilor atunci cand i-am intrebat. Personal nu am citit sfintii parinti, nici toate comunicatele BOR, dar pot sa zic ca (relativ multe) persoane precum sotia mea nu stia de ziua a saptea ca e sambata, dar ca e duminica. (ea e din BO Rusa, dar acest lucru este destul de generalizat din experienta mea si in cadrul BOR)

Din prezentarea facuta n-am inteles la ce cult ati trecut, cu care va identificati, cu adventistii?
Prietenul adventist nu v-a aratat si tacticile pe care le folosesc unii dintre ei in lucrarea de evanghelizare? :)
Faptul ca ati gasit logica in ceea ce spune, nu inseamna ca are si dreptate, depinde din ce unghi v-a facut sa vedeti, atata tot.

Nu, cu baptistii:
In practica mi-a aratat tacticile de la toti (inclusiv ortodocsi, catolici, baptisti, adventisti sau martori, mormoni, sau oricine altii).

Ideea acestui mesaj este de a spune ca am invatat (azi pot sa va directionez spre ceva mai bun: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_fallacies ) cand cineva spune diferite argumente spre a aduce un argument de emotie, dar sa nu raspunda la intrebarile initiale.

In parte aveti dreptate. Trebuia sa formulez mai bine! Insa puteti spune ca anumite argumente (logice sau nu) fundamenteaza intr-un fel orice credinta. Ce explicit am zis este ca in multe cazuri sunt persoane ce zic cuvinte ce nu raspund intrebarea, si nu deoarece "nu am inteles ca nu-s intelept", ci deoarece raspunsul lipseste complet.

Voi folosi in mini-exemplu cu martorii (ce nu-s nici un cult intre BB, BO, BA). Ei sustin ca Hristos a murit pe stalp, si apoi folosesc ca argument diferente intre traduceri de Biblie, apoi zic ca in greaca originala era "xylos" si nu cruce. Aceste argumente, desi sunt foarte greu de verificat pentru cine nu stie greaca veche, poate fi confirmat relativ usor in ziua de azi. Trebuie folosita logica cateodata pentru a vedea substanta fundamentului.

Ganditi-va la un exemplu similar in care cineva ar intreba despre un "stalp" al ortodocsilor, si sa va ganditi la un raspuns dat pe jumatate, si cu discutii despre versiunile de Biblie, etc. Nu vreau sa zic, ca BO poate un are dreptate, sau martorii, dar aceste "argumente" nu-mi raspund intrebarea, si deci nu-mi ofera raspunsul.

Mi-a scapat fragmentul respectiv. E putin straniu pentru mine sa aderi la un cult doar pentru ca vezi roade intr-o persoana, insa e pana la urma problema constiintei d-voastra.

Poate persoana respectiva nu a aflat inca raspunsul.
In fine, problema cu martorii lui Iehova nu e "forma" , ca e stalp, T, cruce, e mai putin relevant, problema lor e de "fond", pentru ei Iisus Hristos nu e Dumnezeu si om. E foarte usor sa le areti martorilor ca Iisus n-a fost crucificat pe un stalp, sa intri in detalii despre crucificarea la romani, insa mi se par discutii fara rost, cand fondul lor e cangrenat. Aia e problema lor majora.

Argumentul meu nu era legat de martori, era de ortodocsi ;) Am folosit un exemplu de la martori, si dvs. vedeti aceleasi probleme: sunt probleme de forma si de fond in anumite argumente ce mi-au fost prezentate.

De asta am zis imediat dupa:
Martorii dupa mine au multe probleme, si intr-un fel, excluzant faptul ca-s minoritate religioasa, ii vad sub anumite nuante (de genul ca "exista doar o interpretare") foarte apropiati cu ortodocsii.

si nu v-am aratat ca este ?!!!

nu v-ati saturat sa platiti atatea taxe la biserica baptista?

Mi-am adus aminte de acest topic, în urma discuțiilor din ultima vreme...

Am avut o colegă (între timp a plecat la altă firmă) care era foarte credincioasă, în felul ei... Era ortodoxă și căsătorită cu un preot. Zicea că bunica ei o crescuse în spiritul credinței, obișnuia să citească des din Biblie.

Avea o fetiță, la grădiniță pe atunci, iar într-o înregistrare de la Craciun am văzut-o pe fetiță, lângă brad, recitând.. că nu îmi vine un cuvânt mai potrivit - Că într'atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într'Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Colega mea era uimită și nemulțumită că preoții, colegi ai soțului ei, nu dădeau toți banii care se strângeau la biserică săracilor; mai era uimită că părintele meu duhovnic mă împărtășea deși eram vinovată de anumite păcate...

Nu știu ce impresie vă face vouă acest portret.

Ideea este că această femeie a început să meargă pe la adunările mai multe confesiuni, să vadă cum se simte și care i se pare ei mai aproape de cuvântul Domnului. Și avea de gând să se boteze la baptiști, împreună cu soțul ei care a renunțat la preoție (sau intenționa...)... că de, botezul ar trebui să se facă atunci când omul știe ce vrea, nu când e bebe, zicea ea...

Îmi pare rău de acest caz.

Nu sunt în stare să scriu nicio concluzie. Îmi pare rău că ne certăm, sau vedem probleme când nu e cazul... în loc să facem ceva constructiv...
Oare putem preveni, sau împiedica, noi cei din Biserică, astfel de alunecări?

Père Placide Deseille: Drumul meu către Ortodoxie – Începutul (1926-1942)

10 Aprilie 2014

http://www.pemptousia.ro/files/2013/...e-Deseille.jpg

Mă gândesc cu o profundă recunoştinţă la toţi cei care au contribuit la educaţia mea umană şi spirituală. Am fost format, în sânul familiei mele, la şcoala marii tradiţii liturgice şi patristice a Bisericii. Bunica mea şi cele două mătuşi din partea tatălui, care au exercitat asupra mea o influenţă profundă, aveau ca şi cărţi de căpătâi Cartea rugăciunii antice de Dom Cabrol şi Anul Liturgic de Dom Guéranger, care conţin atâtea texte admirabile ale liturghiilor străvechi din Occident şi Orient.

Aceste trei femei, animate de o credinţă solidă şi de o evlavie profundă, detestau pietatea sentimentală şi au știut să-mi ofere de foarte devreme sensul şi gustul bogăţiilor Tradiţiei. Ele iubeau, de asemenea, viaţa călugărească, operele lui Dom Marmion [1], iar marile abaţii din Beuron, Maredsous şi din Solesmes [2] erau sferele înalte ale creştinismului lor. În liceu, educatorii mei iezuiţi – oameni de rugăciune, de o mare nobleţe a inimii şi de o mare inteligenţă – au trezit în mine dragostea pentru Antichitatea clasică greacă şi latină, pentru Evul Mediu Cavaleresc și, de asemenea, pentru secolul al XVII-lea francez. Sub îndrumarea lor, în pragul adolescenţei mele, am descoperit în rugăciune, mai ales în rugăciunea către Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, un izvor de pace şi de bucurie pururea curgător.

Totuşi, mediul meu familial era surprinzător de divers. Credinţei profunde a familiei mele din partea tatălui se opunea vechea tradiţie socialistă şi anticlericală căreia i se revendica mama mea, care nu putea suporta ideea vederii vreunei suferinţe pe marginea drumului. Două dintre mătuşile mele din partea mamei se căsătoriseră cu emigranţi ruşi, fraţii Constantin şi Serghie Cherchevsky din Chessin, astfel încât Ortodoxia avea să facă parte foarte curând din mediul meu familial. O altă mătuşă de-a mea se căsătorise cu un descendent al unei întregi linii de pastori calvini, Félix Gal-Ladevèze, şi am încă amintirea crucii hughenote pe care o purtau verii mei mai tineri. Acest unchi era animat de un duh profund evanghelic. Îmi amintesc că am asistat, pe când aveam zece sau unsprezece ani, la conversaţii în care el insista cu putere asupra iubirii vrăjmaşilor şi iertarea greşelilor, lucruri care erau, după el, criteriul adevăratului duh creştin. Anumite anecdote care circulau în familie arătau că ştia să pună în practică ceea ce profesa.

Trebuie să fi avut cam doisprezece ani când am citit într-o revistă mai veche, Luna literară şi pitorească, un articol ilustrat cu evocatoare fotografii despre mănăstirile din Meteore, în Thessalia. Această lectură avea să-mi lase o profundă impresie, presimţind că aceste cuiburi de vulturi duhovniceşti erau simboluri ale unei tradiţii încă şi mai venerabile, încă şi mai autentice decât aceea a marilor abaţii contemporane benedictine de care îmi vorbea bunica mea. Mi-ar fi plăcut să fiu călugăr în Marile Meteore. Dar, aceasta era, în mod evident, o dorinţă irealizabilă şi nici măcar nu-mi imaginam că aş fi putut fi acceptat într-o mănăstire catolică, într-atât sublimă şi inaccesibilă îmi părea viaţa care se ducea acolo. Calea mea îmi părea croită către căsătorie şi o carieră profană.

Războiul din 1939 şi ocupaţia germană vor schimba în mod brutal întreg cadrul existenţei mele. Mi s-a oferit ocazia să frecventez Abaţia de Wisques, în regiunea Pas-de-Calais. Acolo am cunoscut un călugăr admirabil, Dom Pierre Doyère, fost ofiţer de marină, intrat în această mănăstire al cărei rugător devenise apoi. Am rămas mereu foarte ataşat de el, cât şi de Părintele Abate, Dom Augustin Savaton. Cincisprezece ani mai târziu, am ajuns să colaborez cu Dom Doyère, pentru colecţia «Sources chrétiennes», la ediţia operelor Sfintei Gertrude din Helft, marea mistică benedictină a secolului al XIV-lea.

Mă entuziasma figura Sfântului Francisc de Assisi şi a primilor săi tovarăşi, descoperită de-a lungul operelor lui Joergensen [3] şi Fioretti [4], însă franciscanismul nu mă atrăgea. Am vizitat câteva abaţii benedictine, mai ales Solesmes, unde aveam să revin adesea şi care va rămâne pentru mine, alături de Trappe, o a doua patrie spirituală. Dar viaţa benedictină, care mă cucerea prin înrădăcinarea sa tradiţională, nu satisfăcea în mine o anumită nevoie de absolut, un gust pentru un fel de asprime a existenţei şi de primitivism evanghelic pe care le evocau aşa de bine, în ochii mei, sihăstriile franciscane din Ombrie şi mănăstirile din Meteore.

Va urma…

[1] Dom Colomba Marmion (1858-1923), Abate de Maredsous, a publicat solide opere de spiritualitate, fondate pe teologia Sfântului Pavel și pe Regulile Sfântului Benedict.

[2] Beuron, Maredsous și Solesmes sunt mănăstiri benedictine situate în Germania, Belgia și respectiv în Franța. În secolul al XIX-lea și în secolul al XX-lea au contribuit foarte mult la reînnoirea liturgică și patristică în Biserica Catolică.

[3] Autor danez care a scris o excelentă carte despre Viața Sfântului Francisc de Assisi și alte lucrări despre originile monahismului franciscan.

[4] Fioretti (Florilegii ale Sfântului Francisc) este o antologie scrisă în sihăstria din Ombria cuprinzând viața Sfântului Francisc de Assisi și a însoțitorilor săi.

sursa : www.pemptousia.ro

Père Placide Deseille: Drumul meu către Ortodoxie – Abația cisterciană Bellefontaine (1942-1966)

11 Aprilie 2014

În iulie 1942, circumstanțe providențiale m-au condus într-o scurtă vizită la Abaţia de Bellefontaine, în Anjou [5]. Părintele Abate mă va întreba în mod foarte abrut chiar de la prima noastră discuţie: «Când doriţi să intraţi?», făcând astfel, în mod cu totul straniu, o derogare de la obiceiul său de a încerca îndelung [pe cei chemați la monahism]. Surprins, dar nu descumpănit, i-am răspuns: «Cu cât mai curând, cu atât mai bine!» Am fost primit ca începător în luna septembrie a anului următor. Aveam pe atunci şaisprezece ani. Ca şi benedictinii, cistercienii trapişti urmau Regula Sfântului Benedict, dar viaţa lor avea un caracter de simplitate şi de austeritate mai marcat. La Trappe mă simţeam mai aproape de izvoarele vii ale monahismului, mai aproape de Evanghelie, aşa cum Părinţii Pustiului au vrut să-o transpună în viaţa lor.

http://www.pemptousia.ro/files/2014/...taine-in-1.jpg

foto : Abația Bellefontaine

Abatele mănăstirii, Dom Gabriel Sortais, era un bărbat de mare credinţă şi de rugăciune. Nu oprise el într-o zi un incendiu, aruncându-şi metanierul în flăcări? Energic şi bun, riguros în asceza sa personală şi ştiind să se arate exigent către ceilalţi, se străduia, după exemplul Sfântului Bernard de Clairvaux, să se arate «tată şi mamă» pentru călugării săi. Nu cred să fi citit prea mult din Părinţii Bisericii, dar era foarte legat de tradiţia monastică, întâlnindu-se cu duhul vechilor Părinţi prin respectarea şi practica concretă a Regulii.

La şcoala Părinţilor Bisericii şi a tradiţiei monastice

Pentru formarea mea, Părintele Abate mă va încredinţa dascălului începătorilor, Părintele Emil, un călugăr tânăr care se pătrunsese de învăţătura Sfântului Casian şi care împărtășea începătorilor Regula Sfântului Benedict, făcându-le tâlcuirea ei plecând de la izvoare: Părinţii Pustiei, Sfântul Pahomie şi Sfântul Vasile. Puţin mai târziu, va trebui să citesc scrierile Sfântului Dorotei al Gazei şi ale Sfântului Ioan Scărarul, care fuseseră, în vremea convertirii sale, principalele surse de inspiraţie ale Abatelui de Rancé, marele reformator al Abaţiei de Trappe din secolul al XVII-lea. În timpul acestor ani de formare îi frecventam asiduu pe autorii cistercieni ai secolului al XII-lea, care conjugau în mod armonios tradiţia spirituală augustiniană cu un origenism purificat şi decantat de către Sfântul Grigorie de Nissa şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Însă iubeam, de asemenea, şi învăţăturile Sfântului Ioan al Crucii din şcoala franceză a secolului al XVII-lea, unde se regăseşte ceva din marele suflu al Părinţilor Bisericii şi a unor autori iezuiţi cum ar fi Părintele Lallemant şi Părintele Surin, ghiduri practice şi lucide pentru cine vrea să progreseze în viaţa spirituală.

Continuarea aici : http://www.pemptousia.ro/2014/04/per...ine-1942-1966/

Trist cazul. Si nu e singular.
Nu stiu daca putem sau daca e bine sa prevenim astfel de cazuri. Cum spunea un Parinte calugar, mai bine sa se rataceasca, sa dea cu fruntea de tocul usii si apoi sa se intoarca. Deobicei cei care au avut rataciri si cautari, cand se intorc la Ortodoxie sunt mult mai vii si pretuiesc mult mai mult Biserica, decat cei care stau ca muraturile sau ca statuile si nu au nici o ispita.

Nu sunt eu experta, dar spun ce am inteles si eu de la diversi Parinti. In zilele noastre ispitele sunt la tot pasul si e f.greu. Noi nu suntem ca cei de acum 200 de ani. Suntem slabanogiti, si sufleteste si trupeste. Avem nevoie de Sf.Impartasanie si de spovedanie deasa ptr. a rezista. Sf.Impartasanie nu se da doar la puri, caci asa nu ne.am mai impartasii deloc. Povestea cineva de un baiat care, daca nu se spovedeste saptamanal, cade inapoi in pacat--cred ca malahie.

Lumea Credintei
 

«Ortodoxia este o luminare prin sfinţi a lumii şi a sufletelor noastre».
Interviu cu teologul ortodox Jean Claude Larchet

Gânditor creştin francez convertit la 21 de ani de la catolicism la ortodoxie, autor a numeroase lucrări teologice şi filosofice, unele traduse şi în românesşte (Terapeutica bolilor spirituale – teza sa de doctorat în Filosofie, din 1987; Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul – teza sa de doctorat în Teologie, din 1994; Semnificaţia trupului în Ortodoxie; Despre iubirea creştină; Sfântul Maxim Mărturisitorul, mediator între Răsărit şi Apus etc.), d-l Jean-Claude Larchet (n. 1949) a avut bunăvoinţa, în octombrie 2010, la Iaşi, cu prilejul vizitei întreprinse în România la invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să ne acorde acest interviu în exclusivitate pentru magazinul ilustrat Lumea credinţei.

Cum aţi descoperit Ortodoxia?

Am mai răspuns la această întrebare deja de patru ori de când am venit în România. Aşa cum spuneam, la sfârşitul studiilor mele filosofice a trebuit să scriu o mică lucrare despre Sf. Dionisie Areopagitul. Pe Sf. Dionisie trebuia să îl studiez din punct de vedere filosofic, dar atunci când am intrat în lucrările lui, pentru a le înţelege mai bine, a trebuit să citesc şi scrierile altor Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Am citit la acel moment câteva lucrări de Sf. Grigorie de Nyssa, de Sf. Vasile cel Mare şi de Sf. Grigore Teologul, precum şi ale unor părinţi din jurul Sf. Dionisie Areopagitul. Şi, pentru că înainte nu mai citisem nici o carte a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, acolo am descoperit că lucrările lor erau foarte apropiate de credinţa creştină originară, o credinţă foarte apropiată de predania evanghelică şi cu un mod de gândire foarte viu. Părinţii au fost pentru mine teologi foarte vii, care au exprimat în lucrările lor nu numai lucrurile pe care le-au gândit, ci lucruri pe care le trăiau. După această primă descoperire am fost nevoit să mai citesc pentru studiul despre Sf. Dionisie Areopagitul comentarii asupra lucrărilor şi gândirii lui, şi am ajuns în comentariile lui Vl. Lossky, la acel moment cel mai bun comentator al Areopagitului. Cu Lossky am intrat în teologia ortodoxă care aborda chestiunea pe care trebuia să o studiez, aceea a teologiei negative, a apofatismului, şi atunci am văzut că modul de gândire al teologiei ortodoxe era şi el foarte apropiat de credinţa creştină primară şi de modul de gândire al Părinţilor Bisericii. Atunci am văzut o legătură directă între modul de gândire al teologiei ortodoxe moderne cu modul de gândire al Sfinţilor Părinţi şi cu credinţa creştină aşa cum a fost ea dată de Hristos sfinţilor apostoli, Bisericii primare.

Dar de la naştere eraţi romano-catolic…

Eram romano-catolic, dar am constatat că modul de gândire şi modul de vieţuire în Biserica Romano-Catolică era foarte îndepărtat de acest mod de viaţă, de modul de viaţă ortodox, de modul de viaţă al Sfinţilor Părinţi şi al Bisericii primare. Am văzut că unele lucruri ale credinţei creştine originare au rămas şi în credinţa catolică, dar erau şi multe deviaţii, multe erori care fuseseră făcute de-a lungul istoriei catolicismului de după mileniul întâi. Convertirea mea la Ortodoxie nu a fost însă un gest de ostilitate faţă de Biserica Catolică, ci a fost rezultatul faptului că în Biserica Ortodoxă am găsit ceva mai mult, o plenitudine care nu era în Biserica Catolică, o plenitudine a credinţei şi o plenitudine a harului. Scopul meu nu e de a vorbi împotriva Bisericii Catolice, de a purta o controversă cu aceasta, ci de a exprima în munca mea această plenitudine a Bisericii Ortodoxe.

continuarea aici : http://www.lumeacredintei.com/revist...laude-larchet/