placerea este parte a acestui instinct de perpetuare, indiferent de specie.
daca nu ar exista placerea sexuala, ori nu mai existam ca specie, ori aveam legi care ne obligau la un numar minim de copii.

placerea este, daca vreti, o rasplata data tuturor vietuitoarelor ce raspund acestui instinct primar.
in consecinta, placerea nu este pacat in sine.

Oare? Hai sa nu vorbim de placerea de a ne "usura" pe care o simte toata lumea, desi nimeni nu merge acolo pentru a cauta placerea, ci pentru necesitati pur fiziologice. NE-placerea o resimti brutal abia cand dintr-un oarecare motiv nu mai poti face ceea ce faci in mod firesc.
Daca placerea nu este pacat in sine, ce oare ne opreste sa o... "inbunatatim", sa o cautam in orice imprejurare? Auzi mereu in jurul tau: "Pai daca-mi rapesti pana si placerea de a fuma, sau de a privi la serialul preferat, sau de a dansa, sau de a te imbata, sau de a manca bunatati in post, sau de a privi cu patima un trup "focos", sau de a merge la meci, sau de a face nudism, etc, etc) atunci de ce sa mai traiesc? De ce or fi evitat sfintii "placerea" cu toata fiinta lor? Pentru ca nu ar fi un pacat in sine? Eu cred ca "placerea animalica" i-a fost daruita vrajmasului sa insele pe cei slabi, sau sa-i intareasca pe cei vrednici.

Reglarea naturală
 

Cristos a înviat!Vă rog să mai citiți o dată mesajul meu #37, postat cu 2 zile înaintea acestuia la care răspund acum.



Deci pe dvs vă intrigă sursa și nu conținutul?
Sursa este logica.



Asta vă dă de gol că de fapt vorbiți despre Reglarea naturală a contracepției.


-Senzația de dorință și apropiere trupească nu poate fi eliminată (sau înlocuită cu nimic) numai dacă este considerată ”loc de închinare”, numai dacă mă domină în aspirații, numai dacă echilibrul meu sufletesc depinde de ea.
-Sfințenia intr-adevăr nu alterează natura umană, ci o glorifică, adică omul lasă în urmă natura umană, o părăsește voluntar, adoptând aici, pe pământ, o concepție înnobilată de viață veșnică, pe care, însă, nu o poate concepe cât timp se închină la idolul orgasmului.

Oare observați cum vă contraziceți în formulare? Adică recunoașteți că este imoral să se despartă actul de procreare, dar se înfăptuiește porunca ”înmulțiți-vă”!?!?!
Enorma culme e că nu frecvența relațiilor e problema familiei, ci... sarcina!

O nouă contradicție: nu condiționezi iubirea de act, dar ”asceții” ăia cum se înțeleg?

Din fericire, n-am auzit să fie un astfel de document, pentru că dacă ar fi, s-ar creea ”naufragiatului” iluzia unui deget întins, iar el ar pretinde o mână.
Legătura verticală(frumos ați spus) relaționează perfect divinul din om cu planurile superioare făcând abstracție de planul instinctual din care el ar trebui să se sustragă făcând voia Domnului, că doar mântuirea-i sensul vieții terestre.

Cred că acum e momentul să postez cum începe apostolul Pavel 1Corinteni 7 Despre căsătorie:
1. Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.(1Cor7,1)

Reglarea naturală
 

Cristos a înviat!Dacă animalele ar simți plăcere, atunci ele n-ar fi legate de călduri și de perioada de împerechere.
Plăcerea este dată omului pentru a-l determina să se ferească de a fi stăpânit și posedat de ea, făcând astfel voia Domnului.

Existența speciei umane în plan terestru este condiționată de înmulțirea sexuală, dar mântuirea omului dimpotrivă.

si animalele au orgasm.

Cristos a înviat!Serios? De unde știi tu dacă ele nu știu?
Ai ”brevetat” această descoperire?


P.S. sper că nu confunzi cu fecundare.

Dumitru este adevarat dar am fost programati sa simtim placere de Dumnezeu (sau in cazul tau de natura) cu un anumit scop. Sa asiguram perpetuarea speciei.
Felul in care privim sexualitatea astazi ne face sa gandim asa dar asta nu inseamna ca este adevarat.Placerea este modul prin care Dumnezeu (sau natura ) au rezolvat o problema nu un cadou.
Ce s-ar intampla daca albina ar merge la dus dupa ce viziteaza fiecare floare ? Deja ea a gustat nectarul deci partea aia e rezolvata.Dar intr-o zi nu ar mai fi deloc flori si apoi ar disparea si albinele.
Numai omul modern in marea lui intelepciune a inventat termenii astia cu orientarea sexuala, planning-ul familial etc.Desi pare a fi in regula este o mare minciuna pentru ca nu respecta singurul motiv pentru care avem instinct sexual.Si motivul nu e placerea.

Citind asta, prima dată am ridicat din sprânceană a neîncredere. Dar mi-am amintit un lucru pe care l-am constatat eu însumi mai demult. Este vorba de utilizarea termenului de "sex" pentru a desemna "genul". De fapt, acest înţeles este extrem de nou. Timp de secole, şi chiar în anii copilăriei şi adolescenţei mele, se spunea că plantele, animalele şi oamenii sunt de gen feminin, respectiv masculin. Aşa apărea şi în chestionare de stare civilă, în formularistica medicală. Oamenii erau de gen bărbătesc sau de gen femeiesc. Termenul de "sex", provine din terminologia religioasă catolică. Porunca referitoare la curăţia trupească este prezentată (în catehisme) drept porunca a şasea. Încălcările ei, de felul curviei, masturbării, etc erau numite "erori contra sextum". "Sex", deci, vine de la şase (porunca a VI-a). Cu timpul, cuvântul "sex" şi flexiunile lui a ajuns să semnifice ceva legat de aparatul reproducător, în special sistemul de copulaţie. Florile aveau un "aparat sexual": stamine, gineceu etc, dar nici unui naturalist nu-i trecea prin minte să formuleze "studiez un arbore Gingko Biloba de sex masculin", ci formularea era "de gen masculin". La fel era şi despre oameni. Abia foarte recent, de fapt în anii studenţiei mele, s-a ajuns ca şi în formularistică să se completeze "sexul" în loc de "genul". Eu îmi aduc aminte limpede cum erau înainte formulare de constatare a naşterii. Copilul era de gen bărbătesc, respectiv femeiesc.

Deci, aparatul reproducător a ajuns să desemneze persoana însăşi, lucru care e o mutaţie recentă. Termenul de "gen" nu l-am mai auzit decât referitor la substantive şi alte părţi de vorbire. Poate că, în viitor, cuvântul "mare" va fi socotit de sex feminin, cuvântul "dulap" va fi de sex neutru, etc.

nu este descoperirea mea.
dar este real.

Se face confuzie (adică se pune egal) intre metodele naturale de reglare a conceptiilor si contraceptie, ceea ce nu este corect, din punctul meu de vedere. Permiteti-mi sa-mi argumentez pozitia.

In primul rand, cred ca trebuie sa facem o distinctie intre doua termene: evitare si impiedicare. Prin abstinenta periodica sau totala, un cuplu evită o sarcina. Prin contraceptie, un cuplu impiedică o sarcină. Diferență de luat în seamă.

Cu alte cuvinte, exista doua nivele distincte prin care un cuplu poate sa ajunga sa nu aiba copil. Un nivel intentional (abstinenta = evitare), si un nivel cauzal-mecanic (contraceptie = impiedicare).

Asadar, putem vorbi de contraceptie (acțiune fizică, efectivă de împiedicare) doar in "cadrul" actului conjugal, și nu la nivel intențional, adică înainte ca actul conjugal să existe. La fel cum nu poți spune că ai omorât pe cineva, doar fiindcă te gândești că vrei să-l omori.

În cadrul metodelor naturale de reglare a concepției, actul conjugal propriu-zis este complet, deschis vieții, o posibilă sarcină nefiind împiedicată cu nimic, din punct de vedere mecanic. Din această cauză, nu putem spune că sunt contraceptive metodele naturale de reglare a concepției.
În cadrul unui cuplu care folosește contracepția, vor exista împiedicări fizice (mecanice) la diverse nivele: fie va fi împiedicată ovulația (pilule contraceptive, prezervativ, diafragmă, spermicide), fie - mai grav - va fi împiedicată nidația (sterilet) sau dezvoltarea ovulului (pilula de a doua zi), provocându-se astfel un avort timpuriu. Mai mult decât atât: în cadrul unui cuplu care practică contracepția, mentalitatea contraceptivă va presupune avortul, în cazul în care metoda contraceptivă va eșua. De partea cealaltă, mentalitatea unui cuplu care utilizează metodele naturale de reglare a concepției este deschisă vieții: dacă metoda eșuează, cuplul respectiv este pregătit să întâmpine și să îngrijească, cu ajutorul lui Dumnezeu, noua viață care va apărea după aprox. 9 luni.

Deci, o metodă este contraceptivă când împiedică desfășurarea fizică a unui fenomen. La nivel intențional, nu poate exista contracepție, fiindcă simplul gând nu are acțiune directă asupra derulării actului conjugal propriu-zis, sau asupra funcționării ciclului feminin.

La nivel de intenție, abstinența periodică (propovăduită de BC), urmărind evitarea unei sarcini, este identică cu abstinența completă (propovăduită de BOR), care urmărește, de asemenea, să evite o sarcină.

Acesta să fie motivul pentru care BOR evită să se aplece asupra unei probleme acute și actuale? Din câte știu, Biserica are datoria de a se pronunța, prin intermediul urmașilor apostolilor, asupra tuturor chestiunilor care țin de viața credincioșilor ei, indiferent dacă unii vor "pretinde o mână" sau nu.

Și care ar putea fi "degetul întins" de BOR în acest caz? Mie asta îmi sună a adaptare. Dacă știi că propovăduiești adevărul, de ce să te temi, ca Biserică, să-l afirmi, doar fiindcă unii nu vor avea puterea să-l urmeze?

Mi-e greu, stimate frate in Cristos, sa gasesc o pozitie mai obscurantista...daca tot Scriptura si Biserica afirma ca femeia se mantuie prin nastere de prunci (printre altele, nu doar asta), atunci cum puteti pune viata conjugala a barbatului si femeii uniti in Domnul, in antiteza cu mantuirea?! Iertati-ma, dar e o pozitie gnostic de tenebroasa/obscurantista. Sincer, daca mantuirea inseamna o mortificare oarba, reducand la absurd, atunci cred ca mantuirea va inceta sa faca parte din scopurile mele. Oricum, cand afli adevarul, nu iti mai vine sa ramai in minciuna; nu spun mai mult...

Te grabesti cu logica. Citeste mai cu atentie.
Nu a pus nici o antiteza.

Excelent pus "punctul pe i", frate andreicosmovici. Tocmai acest joc, dintre excesul de informatie pacatoasa si scarcitatea celei ajutatoare in drumul mantuirii, este problema interactiunii Biserica-societate, oricat de pacatoasa statistic ar fi aceasta din urma. Si nu, unirea trupeasca a celor casatoriti nu face parte din starea pacatoasa. Cine crede asta, probabil are inclinatii gnostice...
Ce e mai greu de sesizat este tocami faptul ca genul acesta de "bisericisme" fanatice sunt exact cultul anti-viata al binecunoscutilor nostri "conducatori" (a se citi dusmani ai vietii si credintei), insa imbracat in contururi si culori ce amintesc vag o "credinta tare" (!!!). Pe termen lung si al nivel de mase, efectul este exact cel dorit de suboamenii occidentali care conduc planeta: senescenta si depopularea natiunilor. Gresesc?

Cuvantul "dimpotriva", din fraza aceea cu mantuirea si viata trupeasca a speciei noastre induce o antiteza. Nici macar nu e nevoie sa alergam la orosuri dogmatice si canoane ca sa respingem asa o viziune fanatica: e de ajuns sa citesti ce spune Sf. Ap. Pavel.

Cristos a înviat!Depinde cui te închini.
Ia vezi cum începe apostolul Pavel capitolul 7 (despre căsătorie):
1. Cat despre cele ce mi-ati scris, bine este pentru om sa nu se atinga de femeie.(1CO 7:1)


Când un om realizeazî că a greșit, va renunța de îndată ori la greșeală, ori la cinste.

Cristos a înviat!Cum spuneam înainte, încercați să inventați formule lingvistice cât mai ”elaborate”, care să creeze amatorilor impresia de vrednicie în fața lui Dumnezeu când ei, de fapt, Îi încalcă Voia. Formula MNRC(metoda naturală de reglare a concepției) este o minciună(ca să nu-i spun sacrilegiu) prezentată în așa fel încât amatorii să fie triplu satisfăcuți: de orgasm, de respectarea voii lui Dumnezeu și de lipsa surprizelor ca urmare a ”propovăduirii” dvs.

Concepția este reglată de la natură tot așa cum aprinderea bujiilor de la mașină este reglată din fabrică, nu-i așa?
Oare cât ați fi dispus să plătiți unui mecanic auto pentru un reglaj al aprinderii bujiilor după ”rețeta” dvs?
Cum puteți dvs (prin MNRN) să ajutați un cuplu care încearcă cu mult ”spor”, dar nu reușesc nicicum să aibă un copil? Cum puteți dvs favoriza efectiv natural con-cep-ți-a, când de fapt dvs ”lucrați” împotriva ei?
Ca să vedeți cât de fals este scopul propus de MNRC(care pretinde complicitatea adepților) vă întreb cum puteți adapta metoda la animalele mamifere care au același aparat reproducător ca omul? Oare n-ar dipare animalele acelea?

Doar din punct de vedere al CP(cod penal), dar de fapt nu poți să-l omori dacă mai întâi nu-l urăști. Metoda dvs îi învață nu să iubească(să procreeze), ci să simuleze și prin asta să se denatureze pe sine.
Prin urmare, dvs îi învățați să ”simuleze practic” concepția naturală, dar niciodată în ”perioada de foc”.

Nu, domnule.
Un act complet, deschis vieții, este doar cel care îndeplinește toate condițiile de concepție de viață; la astea mai e nevoie de avizul lui Dumnezeu, dar adepții metodei și promotorii ei se feresc de ”orarul de eliberare” al acestui aviz.

Asta e o nouă construcție marca ”andreicosmovici” pentru a creea între ei o diferență când de fapt toți sunt morți, cum spunea Isus:
22. Iar Iisus i-a zis: "Tu vino dupa Mine si lasa-i pe cei morti sa-si ingroape mortii". (MT 8:22)

Adică vreți să spuneți că actul ”conjugal” vine pe negândite?
Nu există faptă voluntară fără de intenție.

Dacă perioada fertilă a femeii ar fi aleatorie, cum s-ar ”conjuga” soții după metoda dvs (că denumirea 100% ar fi aceeași)?

Scriptura cuprinde tot necesarul crediciosului. Dacă BOR ar elabora noi acte, acestea ar ”ecrana” Scriptura și ar compromite-o; dacă omul nu se mulțumește cu Scriptura, nu Ea e de vină, ci omul.
Dacă vorbim de adaptare, nu Biserica trebuie să se adapteze (El fiind veșnic), ci omul și-atunci Mântuitorul așteaptă:
12. Inca multe am a va spune, dar nu le puteti purta acum. (IN 16:12)

Adevarat a inviat! Bun, si atunci noi toti oamenii cum am aparut!? Cand se vor introduce clonarea si droizii pe scara larga, veti fi de acord cu ele, doar datorita versetului aluia? E ciudat, dar simtul realitatii pare sa se estompeze datorita eclesiolatriei sau scripturolatriei unora sau altora. Parerea cuiva, fie el si apostol, nu are valoare in fata existentei vietii cu regulile ei, atentie! create tot de Facatorul.
Ia-o logic, frate Demetrius: daca Mantuitorul vorbeste de casatorie, cu tot ce implica ea, ca de ceva de Dumnezeu nu doar permis, ci si stabilit, atunci chiar nu iti inteleg revolta. Adu-ti aminte, cand e intrebat de pricinile de despartire, cum vorbeste despre casatorie/cuplu, implicit si despre ce presupune un cuplu casatorit: elogiaza casatoria pe viata, si infiereaza adulterul. Daca Dumnezeu a binecuvantat muntele, cine esti sa afurisesti stancile din munte?! Spune-i confesorului tau ce postezi.
Pe vremea cand Domnul a umblat prima oara pe Pamant in trup uman, casatoriile erau de la varste destul de tinere. Ce crezi ca faceau sotul/sotia, in care clocotea viata, de se ajungea obisnuit la peste patru-cinci-zece copii? Jucau in retea?! Sau se rugau tot timpul ca anahoretii?! Dumnezeu iubeste ordinea. Doar oamenii amesteca lucrurile, in mod impios si deci destructiv. Fiecare are calea sa: monahi si mireni. Aiureli de genul casatoriei albe sunt doar pentru fanatici, care sunt sfinti inchipuiti. Putini, precum Sf. ioan de Kronstadt sunt sfintii autentici care imbratiseaza asta. Si asta pentru ca, fiind sfinti, au ceea ce se numeste "indrazneala la Dumnezeu"; orice cer, fie si aproape neuman de greu de purtat duhovniceste, li se da lor, cu cununa biruitorului in urma straduintelor.
Cu alte cuvinte, nu aprobi Humanae Vitae. Esti cumva lefebrist/sedevacantist? Intreb de curiozitate.

După cum spuneam împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de plăcere. Însă omul, numai omul, dintre toate vieţuitoarele, vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două, vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul.

Alegând deci plăcerea și refunzând rostul instinctului este păcat. De aceea Dumnezeu a dat dat oamenilor poruncă, frâna a şaptea: „Să nu desfrânezi".

Putem concluziona mai simplu astfel: toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.

Cum era si normal, s-a discutat despre multe teme adiacente temei principale a acestui subiect (metodele naturale de reglare a conceptiei), si anume: despre placere, despre oportunitatea unei pozitii oficiale a Bisericii etc. Personal, pot spune ca am primit elemente noi si foarte interesante dinspre partea ortodoxa. Nu punem la socoteala exprimarile gratuit rauvoitoare, sau interventiile pasionale, lipsite de argumente, fiindca in fiecare "curte" exista astfel de persoane. Daca prezentul meu mesaj poate constitui un semnal in directia stăpânirii propriilor porniri, astfel încât să fie favorizat un dialog decent și argumentat, atunci foarte bine.

In schimb, rămân destule întrebări, pe care voi încerca în continuare să le lămuresc. Pentru a fi mai practic (este o propunere personală), voi veni cu o singură întrebare (sau problemă) per post.

Întrebarea din acest post priveste situația următoare. Să presupunem că avem în fața noastră două cupluri "similare" (ca vârstă, condiții materiale, sănătate etc), familia A și familia B. Soțiile ambelor cupluri au ajuns la menopauză. Familia A a avut 5 copii, familia B doar 3. Repet, din exterior (inclusiv medical), presupunem că ambele cupluri au avut exact aceleasi conditii ideale, astfel incat familia B, "pe hârtie", ar fi putut să aibă și ea 5 copii. Acuma, sunt câteva întrebări, la care vă rog să mă ajutați cu răspunsuri:
1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?
2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii? În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu? Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?
3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?
4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Vă mulțumesc, aștept răspunsuri.

Să nu uităm că Sfinții Părinți Ioachim și Ana au avut un copil (pe Maica Domnului) la bătrânețe, prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu. Cum ne iconomisește Dumnezeu numărul de copii El știe mai bine. Dar ține și de noi ca părinți câți copii vrem să avem - Dumnezeu nu ne îngrădește această opțiune. Sunt însă soți care nu pot avea copii și atunci ceea ce am afirmat mai sus se anulează. Un sigur lucru trebuie ținut minte, Dumnezeu întotdeauna ne dă ceea ce ne este mai de folos.

Să avem în vedere frâna a șaptea: "Să nu desfrânezi". Să nu uităm că și în cadrul relațiilor conjugale dintre soți poate exista defrânare - adică urmărind plăcerea și evitând rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte.

Eu aș puncta vremurile oprite:
- cele patru posturi mari
- cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai daca este voinţă)
- sărbătorile şi zilele asupra sărbătorilor (inclusiv duminica – ziua Domnului şi sâmbăta)
- vremea necurăţiei
- vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi
- vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.

Eu aș spune de la cel puțin 2 ani în sus. :1: ”Vremea alăptării trebuie ţinută curată, pentru că pruncul e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi nu poate rodi copil nou, pentru ca nu-şi poate împărţi sângele în trei părţi şi toate să meargă bine: o parte cu laptele, alta pentru sine şi a treia pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai.
Dar de aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice fel de desfrânare e o putrezire înceată … ca gunoiul care arde … şi scurtează zilele omului”.

Vremuri oprite de la actul conjugal este și perioada de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi. Dacă medicul spune că e bine să se evite procreerea într-o anumită periodă o spune pentru că știe el mai bine de ce. În acest caz este foarte simplu - abstinența care la fel îl sfintește pe om. Și facem ascultare și față de medic și față de Dumnezeu împlinind porunca a șaptea.

Nu cred că într-o perioadă de slăbiciune (boală) a unuia dintre soți Dumnezeu ne cere să facem copii, dar cu siguranță ne cere să nu desfrânăm.
Orice poate omul să facă omeneşte, trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase la Dumnezeu.

Preacuviosul Paisie ne dă un răspuns la această întrebare:
“A venit cineva la Colibă şi mi-a spus: “De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”. Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: De ce umblă călugării prin lume?. Acum, când nu merg, spui de ce nu merg”. După aceea îmi spune: “De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?“. “Această întrebare mi-a mai pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. “Acesta nu-i evreu”, mi-a spus unul care era împreună cu el. “N-are importanţă că nu este evreu. Intrebarea este însă evreiască. Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. Tu, ca evreu ce eşti trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament, i-am spus. Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului: “Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta – împăratul avea o rană – Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine, şi te vei face bine“. Dacă Dumnezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Insă aceea s-a tămăduit cu o turtă de smochine. Lucrurile ce se pot face de oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul “.

Eu aș dori să aflu: vremurile oprite sunt stabilite ca porunci ale Bisericii Ortodoxe, de către Biserica Ortodoxă, sau ca recomandări venite de la Sfinții Părinți? De exemplu, există 5 porunci ale Bisericii Catolice, foarte clare. Pe lângă acestea, evident că există diverse recomandări, poziții pe care care nu ești ținut, sub păcat, să le respecți, cum ești ținut să respecți poruncile lui Dumnezeu sau poruncile Bisericii.

Dacă sunt porunci ale Bisericii Ortodoxe, unde există textul acestor porunci, care să stabilească toate aceste perioade?

Dacă nu sunt porunci ale Bisericii Ortodoxe, credinciosul ortodox pierde mântuirea dacă nu le ascultă? Dacă nu pierde mântuirea, atunci care sunt perioadele de postire de la relațiile conjugale, de fapt?

Adevarat a inviat!

Nu vad legatura cu subiectul discutat aici, sau miza plății unui mecanic pentru un reglaj al bujiilor după rețeta mea.

Bună întrebare. MNRC sunt reversibile. Ajutând cuplul să descopere perioadele fertile și infertile, MNRC vor oferi informație prețioasă cuplului care urmărește să aibă un copil, indicând cu exactitate perioada cea mai fertilă a ciclului.

Dacă cineva nu vrea să aibă copil, nimic nu-i va sta în cale, nici măcar voia lui Dumnezeu. Problema favorizării concepției presupune rezolvarea, stăpânirea și acceptarea multor aspecte prealabile concepției. De aceea, nu se poate pune în cârca MNRC scăderea ratei natalității. Am făcut odată un studiu la INS, în facultate. 99% din avorturi sunt la cerere (la cerere!), adică una sau alta din metodele contraceptive folosite au eșuat, iar femeia (sau cuplul) respectiv(ă) a(u) persistat în mentalitatea contraceptivă, care presupune e-li-mi-na-rea fătului. Încă o dată: MNRC bine înțelese și bine aplicate presupun deschidere la viață, altfel sunt orice altceva, dar NU MNRC.


Este bine pusă problema, și probabil că ar dispărea. Înțeleg ce doriți să spuneți. Dar sunt convins că decizia contraceptivă este situată înainte de practica contraceptivă. Asta spune totul. Trebuie prevenită mentalitatea contraceptivă, care să neutralizeze necesitatea contracepției.
Mai departe, avem un mic diferend pe fond: eu spun că MNRC NU sunt contraceptive, fiindcă nu intervin cu nimic în cadrul actului conjugal. Mai mult decât atât, inclusiv la nivel de intenție (mentalitate), MNRC presupun o viziune deschisă vieții, în care apariția accidentală a unei sarcini este privită ca un dar al Providenței. Nu același lucru se va întâmpla în cadrul unui cuplu care urmărește să nu aibă copil. MNRC nu urmărește să nu aibă copil, ci, cu ajutorul metodelor înseși, într-un context temporal limitat și justificat de cauze serioase (medicale, materiale, psihologice), se poate trăi în continuare viața conjugală între soți, atât pentru a manifesta iubirea conjugală, pentru a întări unitatea cuplului, cât și pentru a preveni devierile conjugale.

MNRC pot identifica cu precizie foarte mare inclusiv ciclurile neregulate.

Domnule Cosmovici, discuţia îmi pare că devine circulară şi nu duce la nimic. Acest lucru provine nu din faptul că între catolici şi ortodocşi ar fi vreo deosebire în privinţa doctrinei morale, ci din cauza marilor deosebiri, să le spunem "filosofice" sau "culturale" sau de optică.
Astfel privită problema, oricine poate constata că deosebirile îmbracă următoarele aspecte:
1. La ortodocşi "normele" canonic-disciplinare sunt foarte puţin reglementate, pe când la catolici sunt foarte reglementate, cristalizate, precise. Noi suntem înclinaţi să numim situaţia de la ortodocşi "lipsă de claritate", iar ei sunt înclinaţi să numească situaţia de la noi "juridizarea moralei".
2. Ortodocşii stabilesc nişte standarde foarte înalte, de la care, în jos, se fac dispense ("pogorăminte"). La noi, standardele sunt minimale, orice om normal le poate îndeplini cu foarte puţin efort. Dacă cineva vrea să depăşească aceste standarde morale, eu nu am auzit să fie împiedicat de preot, aceste depăşiri fiind socotite la noi fapte suprameritorii. În principiu, nimeni nu împiedică un cuplu catolic să practice căsătoria iosefină (căsătoria albă) în toate zilele vieţii lor. Vor ajunge în acelaşi rai în care un alt cuplu de catolici practică abstinenţa periodică pentru un motiv grav. Nu sunt primii deasupra ultimilor, aşa cum nu sunt călugării deasupra mirenilor.

3. La ortodocşi nu se face deosebire atât de netă cum facem noi între legile care vin de la Dumnezeu în mod direct şi legile care vin tot de la Dumnezeu, dar prin Biserică. Cu alte cuvinte, nu este delimitată competenţa Bisericii de ceea ce este numai de competenţa lui Cristos. Din acest motiv, ortodocşii se miră că la noi condiţiile de îndeplinit pentru post sunt atât de diluate, romano-catolicii ajungând să postească vreo patru zile pe an. Ei văd aici laxism. În acelaşi timp se miră că noi considerăm căsătoria un legământ care nu poate fi desfăcut nici chiar de vicarul lui Cristos, ci numai de însuşi Cristos. De data asta, ei văd aici rigiditate. Pentru noi, lucrurile sunt foarte simple: Biserica are competenţă de a schimba regulile postului în orice fel consideră că e spre binele oamenilor, dar nu are vreo competenţă de a dezlega Taine, fiindcă ar însemna ca Mireasa să desfacă ceea ce Mirele a făcut.

4. Există un grad mult mai mare de libertate a duhovnicilor ortodocşi faţă de cei catolici. Ei văd aici "modulare în funcţie de particularitatea cuiva şi de cât de sus e pe Cale". Noi vedem aici indisciplină şi bramburirea credincioşilor. Spunea Blaga într-una dintre cele două Trilogii că modelul cultural al catolicilor este Statul (Imperiul Roman în special), pe când al ortodocşilor este Natura. În esenţă, îi dau dreptate.

5. La ortodocşi, autoritatea mai mare o au călugării în raport cu episcopii. Nu există un concept de "autoritate a trăitorilor" la noi. Între ce spune un mare sfânt călugăr precum padre Pio şi ce spune preotul de la parohia unde plăteşte simbrie, orice catolic dă întâietate celui de al doilea. Dacă summa teologiei mondiale care este Sf Toma din Aquino spune într-un fel şi papa Benedict în altul, e foarte clar cine are autoritate mai mare în Biserică. Ei bine, la ortodocşi nu e atât de clar. Trebuie ca să ai ca model Statul ca să percepi Papa ca generalissim şi pe Sf Toma ca un foarte priceput şi cu multă experienţă luptător, având gradul de soldat.

"Sunt lucruri extrem de generale şi fără legătură cu cestiunea" aţi putea spune. Deloc. Aplicând la chestiunea nostră observaţiile de mai sus, înţelegem:
-de ce ortodocşii consideră că nu se pot schimba vechi canoane. De exemplu, oprirea de la relaţii matrimoniale sâmbăta şi Duminica se referă la situaţia în care ortodocşii s-ar împărtăşi la Sf Liturghie. În practică, ei se împărtăşesc rar, astfel încât nu e nicio nevoie de abstinenţă în week-end, de fapt, potrivit canoanelor lor.
-Teoretic, un cuplu ortodox are voie să aibă legătură matrimonială în câteva zeci de zile pe an. Practic, înţeleg că duhovnicii îi pot sfătui să folosească prezervative.
-De ce nu există, la ortodocşi, vreo reglementare în chestiune. De fapt, ei nu percep că ar avea nevoie. Canonul există. Este duhovnicul. Orice duhovnic e un fel de Papă şi orice mănăstire precum Radu-Vodă este Conciliul Apostolic.
Şi multe altele încă.

In acest caz, presupunand buna intentie (buna poziționare) față de cultul din care face parte fiecare, căsătoria dintre un ortodox și o catolică (sau vice versa) poate să pună reale probleme. Ar trebui să existe un fel de comisie comună (catolic-ortodoxă) care să pună în gardă asupra acestor diferențe destul de consistente, în perioada premergătoare căsătoriei.

Desigur, de aceea Biserica nici nu recomandă căsătoriile mixte.
Pe de altă parte, multe lucruri se pot rezolva atunci când există bună înţelegere. Şi invers, dacă nu există înţelegere, nu e necesar ca soţul (soţia) să aparţină altei religii pentru a apărea reale probleme.

Aici, chiar nu văd rostul unor comisii. Interparohiale, sau cum ? De exemplu, doi preoţi de la Catedrala Sf Iosif şi doi de la Biserica Amzei să facă o comisie care să avizeze căsătorii mixte privind deosebirile ? Să fim serioşi, deocamdată se face, timp de câteva luni, pregătire cu mirii pentru primirea Sacramentului Căsătoriei. Oare noi luăm destul de în serios această pregătire ? Nu cumva o considerăm o formalitate şi facem presiune asupra preoţilor noştri, deorece noi avem probleme importante de pregătit pentru nuntă, cum ar fi cocardele şi cine aduce bomboanele ?

Ar trebui ca ambii sa se intereseze serios vizavi de aceste aspecte dar de cele mai multe ori cel putin unul din ei nu este cu adevarat practicant si celalalt intrevede oportunitatile care se ivesc de aici - o eventuala convertire mai tarziu a celui slab sau daca nu macar obedienta in privinta religie dominante.

Desigur, exista si situatia cand ambii sunt varza la acest aspect dar na..totusi se casatoresc in Biserica, fara prea multe intrebari.

O comisie totusi n-ar strica (nu inter-religioasa) ca respectivul sa fie pus in tema macar in al 11 lea ceas despre ce inseamna de fapt crezul lui.

Dar din cate stiu la casatorie nici macar nu se cer certificatele de botez deci la o adica un preot ar putea casatori si doi atei atat timp cat sunt dispusi sa minta vizavi de crezul lor.

Sa zicem ca pana la un punct reglementarea stricta este buna, problema este cand devine impersonala sau spune bine la ce este de fapt rau, ca in cazul subiectului discutat aici.

Sfintenia este una singura. Nu exista sfintenie minimala si sfintenie suprameritorie.
Insasi denumirea de "suprameritorie" trimite la o plafonare.

Sa fim sinceri, aceasta plafonare a fost facuta pentru a veni in intampinarea comoditatii materialistului catolic occidental care totusi n-ar vrea sa se rupa cu biserica cu toate ca din perspectiva sfinteniei este practic rupt de Biserica.

Dar pentru a i se servi un minim de viata morala uite ca am rupt viata crestina in "standarde minimale" si "suprameritorii".

Asta s-a vazut nu doar in "Humanae Vitae" care la inceput condamna contracepti ca pe urma sa o binecuvanteze ci si cu alte ocazii - gen Vatican II, hotarari deplanse de multi catolici si cred ca chiar si de dvs. desi nu o sa recunoasteti asta tocmai pe un forum ortodox unde vezi Doamne, trebuie sa aratam perfectiunea doctrinala si morala si unitatea extraordinara a religie romano-catolice

Desi Papa zice alfel este indoielnic ca abstinenta si contraceptia (pardon, abstinenta periodica) sunt sub aceeasi binecuvantare.

Abstinenta este cu adevarat un mod ingeresc de viata daca este cu binecuvantat motiv iar a doua este cel mult pogoramant daca exista un motiv foarte serios, motiv care, culmea, in bine inchegata jurisdictie morala catolica cade totusi in afara problemelor morale tratate la spovedanie.

Am auzit catolicii luati in vizor de comunitate si biserica pentru divort de exemplu, dar niciodata de catolici luati in vizor pentru faptul ca nu sunt dispusi sa faca mai mult de unul sau doi copii, fie chiar din pura comoditate.

Si te pomenesti ca nu o fi.
Pai daca faci distinctia asta intre ceea ce vine de la Dumnezeu (mandatoriu) si ce vine de la Biserica (optional, minimal), de ce sa va mirati ca incep catolicii sa faca diferente din ce in ce mai mari intre Dumnezeu si Biserica si inceteaza sa mai vada Biserica ca un instrument al lui Dumnezeu pe pamant si mai degraba ca o sursa de abuzuri si condusa de fapt de capricii omenesti?

Si uite asa apare cate un Luther care spune "da" pentru Dumnezeu si "pas" pentru Papa si catolicism si fenomentul continua si in prezent.

Ar fi mai multe de spus dar e complet offtopic.

Rigiditatea unui sistem moral nu tine loc de eficienta duhovniceasca - pacat ca un catolic nu poate intelege lucrul asta.

De gresit poate sa greseasca atat un duhovnic ortodox care e slab pregatit duhovniceste si trateaza prea usor pacate grave dar la fel de usor poate sa le trateze si un preot catolic cu atat mai mult cu cat natura impersonala a relatiei (spovedania la cutiutza) il impiedica sa evalueze pacatele intr-un context mai general a vietii de credinta.

Nu e atat de clar pentru unii care vor ca lucrurile sa stea astfel si aici vorbim de niste miscari dezaxate care tu vrei sa le prezinti drept norma.

Nu cred ca exista un canon absolut in aceasta privinta.

De unde si pana une ai inteleg ca duhovnicii ortodocsi dau astfel de sfaturi??

Afirmatia este clar rauvoitoare.

Sigur ca exista.
Problema este cati credinciosi sunt dispusi sa le ia in serios si cati preoti sunt dispusi sa le ia in serios si sa le transpuna in viata credinciosilor.

La fel cum exista si in "Humanae Vitae" specificatia ca contraceptia "naturala" este permisa in cazuri serioase dar nimeni nu da doi bani pe cat de serioase sunt de fapt acele motive.

Dar vezi tu, in timp ce la ortodocsi Biserica este corecta mentinand standardele inalte insa gresind poate prin lipsa unei implementari riguroase, universale, stricte, in fortza, la catolici standardele sunt coborate pana la nivelul imoralitatii (contraceptia condamnata pe urma binecuvantata cu false justificari) iar la nivel de implementare a ultimii farame de corectitudine morala enuntata (sa existe motive serioase pentru contraceptie) aceeasi lipsa de riguriozitate si strictete.

Problema este f. simpla dar tu vrei sa o faci complicata.

Nu exista o vina morala majora daca omul nu vrea sa mai faca copii intr-o anumita perioada cu atat mai putin daca motivele sunt reale si serioase.

Da, cu o doza mai mare de credinta poate ar mai putea sa mai aduca inca un copil pe lume in viitorul apropiat, dar nu poate fi condamnat pentru faptul ca in prezent nu are acea doza de credinta.

Asa cum nimeni nu este de condamnat pentru ca nu este un mare sfant in viata AZI, atat timp cat rezultanta eforturilor sale il indreapta totusi spre sfintenie.

Ideea asupra careia trebuie sa te concentrezi ca sa intelegi care este problema de fapt este aceea ca singura cale binecuvantata prin care poti sa spui "stop" copiilor este abstinenta.

Abstinenta si atat, nu "abstinenta periodica" sau "contraceptia naturala" sau cine stie ce alte metode.

TOATE, dar absolut toate, toate aduc cu ele o parte de vina, si aspectul prin care "Humanae Vitae" greseste enorm fata de morala si fata de Dumnezeu este aceea ca indeparteaza aceasta vina creand iluzia ca ar exista un soi de contraceptie care este justificata moral.

Intelegem contextul istoric prin care s-a facut acest compromis si ca s-au evitat totusi astfel compromisuri mai mari (anticonceptionale avortive si chiar avort) insa un romano-catolic care are un simt moral cladit pe Dumnezeu si nu pe Papa sau biserica romano-catolica ( distinctie care se pare ca au definit-o chiar si catolicii, a se vedea mai sus M.D.) trebuie sa inteleaga ca se afla in greseala daca are impresia ca metoda contraceptiva pe care o pratica si i s-a predat chiar de biserica in care crede este fara vina dpdv moral, pe langa o posibila vina vizavi de motivele pentru care o practica.

Ai și întrebare și răspuns în textul de mai sus, doar că ambele formulate sub forma unor răutăți mascate. Nu e nevoie să schimbe nimeni canoanele, întrucât ele nu sunt legi, ci repere generale care au făcut lumină în cazul unor abuzuri și practici dubioase.
Ai observat bine, însă cu ochi rău, faptul că duhovnicul distribuie autoritatea canonului la nivelul persoanei, însă fără autosugestia stupidă a infailibilității. Duhovnicul crede că prin el vorbește Hristos, fiindcă prin Sfintele Taine și în jurul lor, Dumnezeu comunică cu oamenii. Dacă voi susțineți că papa e vicarul lui Hristos pentru toată lumea, noi credem că duhovnicul este persoana prin care Hristos vorbește la spovedanie altei persoane. El (duhovnicul) nu se substituie Bisericii, fiind chiar Biserica ipostaziată pentru penitent.
Vizunea ortodoxă a rămas fidelă realității diferențiate a persoanei, nu privește omul ca pe atom rătăcit într-o massă umană amorfă identificată în mod fals ca eclessia. Diferențele esențiale dintre cele două creștinisme sunt uriașe, practic vorbim despre credințe diferite. Dar ai și un motiv de bucurie: mulți ortodocși contemporani gândesc astăzi ca niște catolici, pânându-și nădejdea în formule, norme, proceduri etc. și nu în puterea lui Dumnezeu. Dar avem și noi un motiv de bucurie: sunt mulți catolici care gândesc ca niște ortodocși veritabili, aflați în diferite stadii ale procesului dificil de eliberare din schemele ideologice pseudocreștine ale instituției cu sediul central la Vatican.


O asemenea formulare poate suprinde un cititor oarecare, dacă e luată în considerare sursa: un catolic ce-și pune nădejea în prestigiul infailibil al unei instituții.
Nu există legi care vin de la Dumnezeu în mod direct, fără o formă sau alta de mijlocire a Bisericii. Hristos a dat Bisericii toată competența sa, în afară de firea divină care nu-i tranzitivă. Să faci o disjuncție între Hristos și Biserică, e cel puțin o abordare contradictorie pentru un creștin al unei grupări ce se condideră pe sine apostolică.
Pozițiile ecleziologice de tipul acesta par să recunoască, indirect, că Duhul Sfânt i-a cam lăsat în treaba lor.

Iată ce spune Hristos :

”Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18:18)

Hristos leagă în cer, ceea ce Biserica leagă pe pâmânt, și tot Hristos dezleagă în cer, ceea ce dezleagă Biserica pe pâmânt. Toate Sfintele Taine se instituie prin mijlocirea Bisericii, fără excepție. Aici ideologia catolică utilizează standardul dublu, deoarece obsesia pentru imutabilitatea sacramentulului căsătoriei nu o regăsim și în cazul preoților caterisiți, cărora li se ia ”darul” primit prin hirotonie sau ereticilor care sunt lipsiți de darurile dobândite prin sacramentul botezului. Ca să nu mai spun că dă apă la moară tuturor orientărilor sectare ce s-au lepădat de papa, iar apoi s-au rupt unele din altele.
Tot eșafodajul apolegetic catolicist care apară presupusa valoare eternă a sacramentelor are la bază o argumentație șubredă, o inepție superintelectualizată, de altfel specialiatea casei la vaticanezi.

La dv, răutăţile sunt fără nicio mască: sunt la vedere.

Deci, dacă nu sunt legi, ci repere generale (recomandări), înseamnă că pot fi încălcate fără pedeapsă. Prin urmare, ortodoxul care are legătură trupească cu ortodoxa de nevastă-sa lunea, miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica, precum şi marţea şi joia când e zi de post sau zi de menstruaţie sau zi de alăptat copilul, ce ne mai strofocăm aici atâta ? nu este călcător de lege, cel mult călcător de repere generale.

Asta e culmea substituţiei. Deci, duhovnicul pravoslavinic nu se substituie Bisericii, ci e chiar Biserica.

Mereu am susţinut acest lucru. Dincolo de credinţele diferite, pe ici pe colo şi anume în punctele esenţiale, există un ocean de diferenţe culturale, care face ca toate să fie văzute diferit.

Înţeleg că meciul e 1:1 ? Mă temeam să nu câştige schemele politice pseudocreştine ale instituţiei cu sedul central la Moscova.

Biserica nu este Cristos, nici Cristos nu este Biserica. După cum o împărăţie nu este Împăratul, nici nu există identitate între Împărat şi împărăţia sa. Uniunea mistică nu înseamnă identitate. Biserica este prelugire a lui Cristos, instrument al Său, mijloc al salvării de care El se foloseşte. Ea leagă şi dezleagă în limitele unui mandat conferit. Modificarea a ceea ce a spus Cristos nu este în limitele mandatului conferit. Biserica trăieşte în ascultarea lui Cristos aşa cum mireasa trăieşte în ascultare faţă de mire, ori trupul mistic în ascultare faţă de capul său. Noi credem că, atunci când Capul Cristos spune: "ceea ce Dumnezeu a legat, omul să nu desfacă" îi interzice Bisericii în mod specific să dezlege o Taină a Căsătoriei, şi, prin aceasta, toate Tainele, fiindcă toate sunt făcute, de fapt, de Cristos.

Prin urmare, Biserica, în virtutea puterii ei de a lega şi dezlega, ar putea institui o a opta taină ? Sunt curios dacă veţi împinge alienarea până aici.

De unde aţi tras această concluzie răuvoitoare ?

Care daruri ? Botezaţii rămân botezaţi orice ar face. Ereticilor, marca primită la Botez la va atârna ca o piatră de moară. De aceea, Biserica Catolică nu se grăbeşte să boteze copiii (sănătoşi), decât dacă există garanţii rezonabile că vor fi crescuţi în Cristos. Dacă nu există asemenea garanţii din partea părinţilor şi (sau) naşilor, preoţii catolici amână rBotezul până când asemena garanţii pot fi furnizate, până când copilul la vârsta înţelegerii cere el însuşi Botezul sau până când este într-un pericol iminent de a muri nebotezat. De ce ? Tocmai fiindcă mai aspru decât infidelii vor fi judecaţi ereticii, schismaticii, apostaţii şi excomunicaţii. Aveţi grijă să nu fiţi printre aceştia!

În acest pasaj, se vede strălucirea tristă a răutăţii dv, despre care v-am vorbit la începtul mesajului.

Nu vreau să vă deranjez discuţia interesantă de altfel.
Dar, să fac o afirmaţia ca cea citată, eu, catolic (deci eretic prin definiţie, dacă e să dăm cărţile pe faţă) şi pe deasupra şi păcătos prin părăsirea Bisericii în care am fost botezat, aş intra în pământ de ruşine. Duhovnicească desigur.

Duhovnicul nu este un fel de Papa, pentru ca duhovnicul nu se singularizeaza, nu devine substitutul vizibil a lui Hristos care controleaza relatia oamenilor cu transcendentul, ceea ce-i confera o senzatie de putere si autoconfirmare, ci se unifica cu penitentul in scopul vindecarii acestuia, Hristos insusi lucrand in aceasta Taina prin intalnirea intimitatii sensibilizate a celor doi.

Da, dar una e răutatea lui Iuda (mascată) și alta a lui Petru (pe față).

Fragmentul de mai sus e dovadă în plus că nivelul tău intelectual e cu mult sub pojghițele înșelătoare pe care le afișezi pe forumul ăsta.
Canoanele sunt repere (modele) de interpretare și reguli de conduită pe care episcopul sau preotul le are la îndemână ca ajutor pentru discernământ, nu înlocuitor pentru discernământ. Ei aplică autoritatea canonului cu acrivie sau iconomie, după particularitățile fiecărui caz.
Exemplul cu relațiile trupești e total aiurea, întrucât laicii n-au nicio treabă cu canoanele, ci cu ce le predică preotul și îndrumările lui duhovnicești.

O postare mai veche: ”Dacă vorbim de canoanele disciplinare ale sinoadelor, ele nu au așa mare relevanță pentru mireni, întrucât ele au apărut (ca și corpusul dogmatic de altfel) în urma unor abuzuri generalizate sau controverse insolubile din interiorul Bisericii, și se adresează în primul rând clerului. Una dintre erorile curente ale gândirii moderne și postmoderne este aplicarea retroproiectivă a mijloacelor de informare din prezent asupra posibilităților trecutului; or noi știm astăzi că un credincios mirean din sec. XI din spațiul carpato-danubiano-pontic nu avea cum să se informeze asupra hotărârilor literale ale Sinodului Quinisext (primul sinod ecumenic care a reglementat viața intimă a credincioșilor) . Lăsând la o parte analfabetismul, e foarte clar faptul că documentele au fost puține și circulau foarte greu în epoca aceea.
Însă canoanele de toate tipurile sunt aplicate la nivelul persoanei de către duhovnici, prin spovedanie, povățuire sau paternitate duhovnicească. Niciodată Biserica n-a făcut din canoane un fel pandativ creștin al Legii lui Moise sau a altor repere legaliste, ci le-a dat ca pe niște clarificări în chestiuni aflate în dispută, practici exagerate sau prea laxe etc.
De aceea duhovnicul hotărăște cum și cât aplică din conținutul canoanelor, în funcție de situația particulară în care viețuiește fiecare penitent, altfel riscăm să cădem în practici formaliste rigide și individualism, sau, cu alte cuvinte, în afara ortodoxiei bisericești. ”

Biserica ipostaziată într-un anumit tip de relație: duhovnic/penitent. Mă tem că răutatea, în cazul tău, e agravată și de altceva....
Valabil și pentru:
Biserica este trupul lui Hristos, una cu El, de-aia se numește Biserica lui Hristos, fiindcă este a Lui, și nu a lui Mihnea Dragomir. Biserica leagă și dezleagă fiindcă Duhul Sfânt lucrează în ea. Hristos n-are raporturi birocratice sau juridice cu Biserica, nu e ”mandatată” pentru nimic și nici intrumentul nimănui. Biserica este creația cea nouă a lui Dumnezeu, pentru ea s-a întrupat, răstignit și pentru ea a înviat Domnul. Nu e nicidecum un holding globalist cu sediul la Vatican.
Știu că Hristos a spus: ”ceea ce Dumnezeu a legat, omul să nu desfacă”, de-aia Biserică nu stă într-un om, fie el și papa de la Roma, ci într-un corp viu care viază prin harul și lucrarea Duhului Sfânt, prezent în ea. ”Omul” nu e totuna cu Biserica.

Alianare, zici?
Dar oare dacă nu poate institui o taină, poate oare inventa dogme fără presiunea unei erezii din sânul ei, așa cum a făcut BRC după schismă? Iaca unde-i alienarea!

Conform logicii alienate a catolicismului susținut de tine, un preot caterisit de de BRC poate să-și facă biserică privată, întrucât harul nu-l poate lua înapoi dacă l-a dat Dumnezeu. Nici nu poate excomunica (anatemiza) pe cineva, fiindcă harul botezului și celelalte daruri spirituale dobândite prin sacramente nu se pot retrage din moment ce ele au fost legate în cer. Consecințele logice și teologice ale ideologiei vaticaneze împing creștinismul în solipsism și absurditate, oricâte semipreparate sofistice mi-ai servi sub formă de argumente cum sunt cele de mai jos:

Probabil că am și eu destule paie prin ochi de care o să mă îngrijesc, dar nu era mai creștinește să-ți vezi de bârna ta?

Dar eu niciodata nu am sustinut ca nivelul meu intelectual ajunge la altitudinea la care se plaseaza al dv.

Q.E.D. Deci, canoanele nu sunt legi, ci un fel de ghiduri de practică cu aplicare facultativă. Par coercitive la lectura lor, dar se aplică mai aşa într-un caz şi mai aşa în altul, după capriciile unui duhovnic pravoslavnic sau a altuia, după cum el e mirean sau călugăr, este ecumenist sau raduvodist, într-o zi proastă sau într-o zi bună. Cine se duce la unul, are toate şansele să primească alt nivel de aplicare a canoanelor decât cine se duce la altul. Curios lucru, având în vedere că, cică, Dumnezeu grăieşte prin gura lor. Grăieşte El, dar pe limbi diferite!

Deci, există sau nu există canoane ortodoxe (adică: ghiduri de practică de la caz la caz) care se referă la relaţiile trupeşti ale LAICILOR (presupunem că monahii nu au legături trupeşti).

"Omul nu poate desface" înseamnă "niciun om nu poate desface". Adică, nici chiar vlădica ortodox de Moscova. E foarte simplu. Suciţi Biblia ca şi sectanţii, după cum vă convine.

Exact. Chiar există asemenea Biserici private rupte. BOR e un exemplu. Noi le spunem "Biserici Particulare", dar "Particulare" sau "Private" sunt perfect sinonime.

Aici, le faceţi varză. Dar am dialogat destul cu dv. Nu mai insist. Am să vă las satisfacţie ultimului cuvânt.

Cristos a înviat!1-Numărul de copii îl stabilește Dumnezeu ținând cont de vrednicia celor doi părinți.
2-S-a răspuns frumos de colegi.
3,4-Am vâzut cu ochii mei 2(două) femei care (participante la un turneu de propovăduire a credinței creștine) lăudau pe Cristos spunând că au 7(șapte), despectiv 6(șase) copii născuți toți prin cezariană.


Mie mi s-a părut irefutabil acest argument deoarece delcoul trimite bujiei la momentul optim impulsul electric prin care se asigură explozia amestecului cerburant(benzină+aer) în cilindrii la momentul de compresie maximă executat de piston. Dacă din acest ansamblu lipsește benzina, bujia, compresia, atunci aprinderea nu se mai efectuează, iar motorul nu mai contează ce rost are.

La fel, actul sexual are rolul de a face copii. Punct.
Dacă lipsește ovulul, spermatozoidul, uterul sau momentul de fertilitate, atunci actul nu-și mai are rostul rânduit de Dumnezeu. Punct.

Prin urmare, socotiţi că legătura trupească după menopauză este păcat ?

N-a zis că e păcat. Ci fără rost. E tot aia?

Adevărat ai spus!
Dacă merg mai departe, nu e păcat explicit, dar poate fi o neînfrânare, adică... desfrânare. La fel ca în toate cazurile din care nu pot rezulta sarcini.

29. Si pe aceasta v'o spun, fratilor: Ca de-acum vremea se scurteaza, asa ca si aceia care au femei sa fie ca si cum n'ar avea; (1Cor7,29)