![]() |
Citat:
Da este adevarat,grecii ortodoxi primesc impartasania fara spovedanie(mai au parte si ei de o spovedanie in posturile mari,cand preotul ii indeamna s-o faca). Eu frecventez aceasta biserica greaca ortodoxa,deoarece nu am una romaneasca pe langa casa. Ca veni vorba,ce inseamna pacate mari si pacate mici? Am fost f dezamagita la spovedanie,care desi este un proces destul de jenant,a devenit si mai jenant prin neparticiparea preotului-adica am fost lasata sa vb ca la psiholog,dar fara sa primesc sfaturi sau indreptari;defapt preotul s-a comportat ca un martor la confesiunea mea... Acum nu spun ca este bine sau nu,probabil ca nu sunt obisnuita cu genul acesta de abordare ci ma asteptam la stilul spovedaniei clasice din Romania. Preocupata de aceste diferente,am uitat multe din cele ce aveam de spovedit,asa ca am nevoie de o alta spovedanie... |
Citat:
O, da si nu e singura influenta catolica. Am fost surprinsa sa vad biserica plina de scaune, dupa modelul catolicilor. Sa nu mai vorbim ca femeile nu mai poarta deloc capul acoperit si tinuta in fusta se practica doar pe timp de vara, cand toata lumea poarta fusta(desi de multe ori nici atunci).Noi, romancele, in fuste si esarfe pe cap eram privite ca o ciudatenie. Asadar am remarcat starea din bisericile grecesti in totala opozitie cu cea din cele ucrainene, slave. Nimeni nu indrazneste sa se impartaseasca de doua ori cu aceeasi spovedanie, femeile(aici includem partea feminina incepand cu cateva luni) poarta toate fuste si esarfe/baticuri, nu intalnesti scaune decat rar in biserica s.a. Un pic cam multe deosebiri intre doua Biserici ortodoxe, nu crezi? Apropo, am citit invatatura sf Ioan Hristostom privind deasa impartasanie, referindu-se la faptul ca starea crestinului nu mai e aceeasi ca a celor primelor secole.Nu milita ptr deasa impatasanie, decat in conditii speciale. Citat:
Citat:
Iar dovada cea mai tangibila ca deasa impartasanie nu foloseste daca e luata oricum e insasi viata omului. Intr-un om care se impartaseste saptamanal de Hristos ar trebui sa vezi stralucind chipul sfinteniei.(Si intradevar, am cunoscut si oameni din acestia, dar rar) . |
Citat:
Redau fragmentul care te interesează: "Pentru a demonstra că cele spuse de noi mai sus sunt adevărate, vom cita din cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie – Sfântul Nicolae Cabasila. În Erminia sa el spune astfel: Cât timp suntem uniți și păstrăm legătura cu Hristos, trăim viață sfântă, sorbind izvor de sfințenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărțim de Biserică – Trupul tainic al Său –, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viață nu mai curge prin mădularele moarte și tăiate. Și cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărțitor între Mine și voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se și numește de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5,17). Prin urmare credincioșii care n‑au săvârșit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriți să se împărtășească cu Sfintele Taine și să devină părtași la sfințire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos).[60] Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viața în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmație și mai directă spunând: pe cât este de nedrept să te împărtășești din Sfintele Daruri dacă ai săvârșit păcat de moarte și nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greșeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greșit de moarte![61] Pentru a clarifica și mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinții Părinți opresc de la Împărtășanie. Povățuirile de la sfârșitul Liturghierului opresc de la Împărtășanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia și răzbunarea, lăcomia, zavistia și lenevirea spre faptele cele bune.[62] La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) și care, de asemenea, opresc automat de la Împărtășanie. Acestea sunt: minciuna și mărturia falsă, descântecul și vrăjitoria (atât cel care face, cât și cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia și omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderență la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte și nerespectarea rânduielilor bisericești (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocșii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericești etc.), hula împotriva lui Dumnezeu și negarea existenței Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creștinism + yoga, credința în reîncarnare, meditația transcendentală etc.)[63]. Toate aceste păcate (și altele înrudite cu ele) sunt grave sau deosebit de grave și de aceea nici un duhovnic nu le poate dezlega fără a da vreun canon (epitimie), cât de mic, dar și în aceste cazuri se pot admite și excepții.Iar creștinii care au făcut măcar unul dintre aceste păcate (indiferent de treapta ierarhică) trebuie să meargă neapărat la duhovnic să se spovedească, să‑și facă canonul și abia după aceea să îndrăznească să se apropie de Sfintele Taine." |
Citat:
Dintre pacatele amintite mai sus, subliniez cateva mai des intalnite:suprimarea posturilor, afara de motiv de boala, mania, minciuna, lenevirea spre faptele bune. Oare de cate ori am trecut pe langa suferinta umana prea grabiti? oare de cate ori nu "omitem" ceva?Sau nu ne maniem? sau.... Asadar, cred ca o parte din aceste pacate le facem zilnic, tocmai de aceea ar trebui marturisite inainte de fiecare Sf Impartasanie. Cine reuseasca sa traiasca fara sa le incalce, vrednic este. Uitanadu-ma in ograda proprie, imi dau seama cat de important e rolul marturisirii dese. |
Citat:
Este clar deci că însăși săvârșirea Liturghiei e legată de împărtășirea credincioșilor. Chiar dacă se oficiază zilnic sau numai în anumite zile din săptămână, Liturghia nu poate fi concepută fără împărtășire și acest lucru e confirmat și de Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia III la Efeseni prin următoarele cuvinte: Văd că se face multă neorânduială la Împărtășire. În celelalte zile ale anului nu vă împărtășiți chiar dacă adeseori sunteți curați [adică nu aveți păcate opritoare –n.n.], iar când vin Paștile (și alte sărbători), chiar dacă ați făcut ceva rău, îndrăzniți să vă împărtășiți?! Vai de nepriceperea voastră și de răul vostru obicei! În zadar se săvârșește Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtășiți[18]… Acestea le spun nu ca să vă împărtășiți oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceți vrednici. Omule, nu ești vrednic să te împărtășești? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioșilor –n.n.] nu ești vrednic să le auzi…, deci, dacă (zici că) nu ești vrednic să te apropii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumeii, pentru că nu te deosebești cu nimic de ei…[19] Citat:
1. Este vorba despre păcatele grave care opresc de la împărtășania fără spovedanie. Adică păcatele de moarte și cele strigătoare la Cer, nu mai zic de cele împotriva Duhului Sfînt. 2. Păcatele celelalte se pot ierta și prin rugăciunea particuară. Să nu rămîi uimită cînd citez din Sfinții care spun așa: "În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune și zicem: „Miluiește-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ți-se păcatele tale…!” Și tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinți, de cuvioși și de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăță numaidecât”. Mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, iar noi, păcătoșii și lăsătorii, nu voim să-I dăm nici măcar o jumătate de ceas drept mulțumită și înlocuim vremea rugăciunii, care e mai însemnată decât orice, cu grijile și interesele vieții, uitând de Dumnezeu și de datoria noastră!" Ce sens mai are rugăciunea zilnică, particulară sau publică, dacă nu avem credința tare că Dumnezeu chiar ne iartă la insistențele noastre? Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Sănătate! |
Citat:
Citat:
|
Offtopic, ca topicul este cum sa faci misto de ortodocsi cu trairi inchipuite:
Citat:
Se impartasesc, ies afara, aprind tzigara. Asa este? Citat:
Desigur, exista si un al doilea rol, acela de sfatuitor si indrumator. Si adevarat este ca multi cauta in partea infantila a spiritualitatii lor acest rol si din pacate relatia cu duhovnicul nu de putine ori se degradeaza intr-un joc de-a soarecele si pisica: "nu ma intreaba, nu spun, am scapat", "ii spun cum vad EU lucrurile, si deci o sa-mi dea dreptate, ca nu o fi vazator cu duhul", "eu fac ce-mi zice, daca nu zice, nu fac si nici nu-mi bat capul cu mai mult de atat", etc. Si in loc ca individul sa evolueze in relatie cu Dumnezeu (acesta fiind scopul final) prin ascutirea constiintei, sinceritatii, a simtului moral si a judecatii de sine, se aseaza cu toata greutatea pacatelor si delasarii spirituale pe umerii duhovnicului, ca deh, de aia este tata spiritual, sa suporte toate ifosele, sa ne care in spate si sa ne scuze toate iesirile. Nu stiu cati ati observat dar oamenii isi aleg duhovnicii dupa legile lui Newton, adica gravitational - cei cu aspiratii in sus -duhovnici mai aspri, cei care sunt trasi in jos de anumite pacate, duhovnici care sunt toleranti fata de pacatele in cauza, cei cu anumite orientari pseudo-duhovnicest duhovnici care incurajeaza aceste orientari. etc. Citat:
|
Citat:
Insa nu-l il poate simti atat demult pe Hristos, daca in sufletul sau este haos, este iad. Il poate simti si primi pe Hristos in toata plinatatea Sa, numai atunci cand este pregatit. Acesta pregatire se refera la inlaturarea patimilor, iar mai apoi poate sa se intalneasca si sa-l primeasca in el pe Hristos prin euharistie. |
Citat:
In trecut oamenii erau mai curati, de aceea se impartaseau des. Cand se spovedeau isi spuneau pacatele in public. In zilele nostre multi credinciosi nici nu stiu ce sunt pacate de moarte, pacate usoare, ba chiar unii sustin ca nu au niciun pacat. Pentru multi pacatele sunt cand cineva omoara (dar nu cand e avort), probabil si cand fura de la cineva (ca daca fura fara sa il vada nu e chiar un pacat). Majoritatea tinerilor traiesc in necuratie pana la casatorie, cum ar putea sa ii impartaseasca fara spovedanie inainte. Mai e un aspect azi, preotii nu ii ma cunosc indeaproape pe cei ce vin sa se impartaseasca, daca vin credinciosi pe care nu-i cunoste si nu-i spovedeste se bazeaza pe cuvantul lor ca nu au facut pacate? Sa spunem ca ar putea fi o scuza la cei ce le este duhovnic si ii cunoaste bine, dar daca un preot impartaseste pe oricine vine la impartasit chiar si fara sa ii cunoasca eu cred ca este grav. Din fericire nu am intalnit preoti care sa impartaseasca fara sa spovedeasca, chiar si daca acela crede ca e sfant. In schimb am citi ca in unele parohii din tari neortodoxe se mai practica nu numai asta, dar si sa se impartaseasca neortodocsi (asta inainte de cazul IPS. Corneanu). |
Citat:
Mai ramane problema din Grecia, nu stiu cum e acolo, nu stiu daca asa este. In acest caz probabil toti sunt sfinti sau se cred sfinti. |
Citat:
Imi amintesc ca si eu am luat o impartasanie cu nevrednicie pe la 18 ani:preotii bisericii pe care o frecventam,biserica Silvestru,opreau de la impartasit pe cei care fumau-printre ei ma numaram si eu;nu am mintit ca nu fumez,dar am mers la o alta biserica unde stiam ca se fac dezlegari de pacate(da chiar asa)printr-o simpla rugaciune colectiva,apoi te impartasea.Asa s-a si intamplat,nu-mi mai amintesc daca am fumat in ziua aia,se prea poate sa da... Diferenta intre asprimea regulilor consta doar intr-o suta,doua de metri...Aici iti cere mai mult,treci strada si iti cere mai putin:) Pt mine este foarta importanta relatia in sine cu duhovnicul,insa la nivelul la care este acuma nu pot spune ca am una.Relatia cu propria constiinta este una relativa,omul se indreptateste sa faca tot felul de rele fara mari batai de cap.De unde stiu eu ca, constiinta mea este 100% dreapta? Plus ca as avea atatea intrebari sa-i pun,dar aici este altfel,asa ca ma multumesc(momentan) cu experienta de pe forum fara insa a ma impaca cu redusa cultura ortodoxa pe care o detin... |
Citat:
Ei bine, daca ne-am judeca cu tot atata asprime cu cat ii judecam pe altii, viata noastra spirituala ar avea un castig fantastic. Daca vrei sa faci ceva, gandeste-te ca vezi deja lucrul ala facut de altcineva in acelasi context care vrei sa-l faci si tu si judeca-l, a facut bine, sau rau? Altfel, fara aceasta vigilenta moala, insusita la modul personal, asa cum am zis si ai observat si tu, nu e greu ca subiectivismul tau moral sa te puna sa-ti gasesti un duhovnic care sa treaca peste problemele tale morale cu aceeasi nonsalanta cu care treci si tu. |
Citat:
Cat despre subiectivitatea constiintei careia i te raportezi, depinde de multe: varsta, educatie, caracter (bland sau razvratit)... Oricum, daca vom cauta mai in adancul sufletului si nu doar la suprafata, constiinta este raportata la Dumnezeu, iar noi fata de aceasta vom da socoteala, nu fata de orgoliul nostru ridicat la rang de constiinta... |
a)
Citat:
Nu ai citit tot eseul. Chiar înainte de fragmentul citat, protosinghelul ne arată că nu trebuie să ne spovedim de fiecare dată înainte de împărtășanie, ci doar în cazurile cînd se comit anumite păcate. Există referiri la Sfinții care au lăsat scris în Sfîna Tradiție acest lucru prea puțin cunoscut astăzi. Redau partea dinaintea citatului pe care l-am postat mai sus, care este aproape tot capitolul VI: După părerea celor mai mulți teologi, astăzi în Biserica noastră, mai ales printre monahi, se confundă Taina Spovedaniei, la care se dă dezlegarea preotului‑duhovnic, cu ceea ce numește tradiția monastică „descoperirea gândurilor și faptelor părintelui duhovnicesc – ava”. Tradiția identifică acest avă cu „nașul” luat la călugărie, care, cel puțin în trecut (mai ales în epoca Patericului), nici măcar nu era hirotonit, ci era un simplu monah (în cazul maicilor – o monahie), desigur îmbunătățit duhovnicește și care, uneori, avea și unele harisme. Cel care făcea o mărturisire în fața unui asemenea avă nu venea pentru a primi iertarea păcatelor, ci pentru a cere sfaturi în legătură cu gândurile și patimile care îl asaltau. Acest „al doilea fel de spovedanie” este recomandat în special monahilor și trebuie făcut zilnic sau cel puțin săptămânal, având un efect strict terapeutic și pedagogic. Iertarea păcatelor pe care toți o caută nu se datorează în acest caz unei dezlegări harice, ci rugăciunii părintelui (pentru fiu) și rugăciunilor sale personale, căci acesta și este rolul rugăciunii și al „pravilei”. Dacă am spune că iertarea păcatelor se dă numai prin Taina Spovedaniei, atunci rugăciunile zilnice, în care înșiruim tot felul de păcate făcute peste ziși pentru care cerem iertare, reiese că nu au nici un rost?! Consider acest mod de a privi lucrurile ca fiind greșit și străin de optimismul și realismul ortodox. Nu se poate ca Dumnezeu să treacă cu vederea pocăința noastră făcută în afara Tainei Pocăinței (ca rit liturgic), căci în felul acesta nu se justifică acest strigăt neîncetat al Bisericii și al fiecărui om în parte: „Doamne miluiește.” Tradiția Bisericii arată că și acest fel de pocăință este perfect valabil pentru a ne împărtăși, fără a exclude Sfânta Taină a Spovedaniei, mai ales pentru cazurile grave. Unii exegeți spun chiar că „cercetarea de sine” pe care o cere Sfântul Pavel înainte de Împărtășanie (I Corinteni 11, 28) s‑ar referi la efortul duhovnicesc de a‑ți vedea păcatele și de a cere iertare pentru ele, dar nu la mărturisirea ca Taină sacramentală, care în Sfânta Scriptură este numită chiar „mărturisire” și nu „cercetare” sau altfel (Fapte 19:18 și Iacov 5:16). Nu dorim să diminuăm în nici un fel Taina Spovedaniei instituită de Însuși Mântuitorul Hristos (Ioan 20:22‑23), dar cert este că în trecut Spovedania nu era cerută înainte de fiecare împărtășire, ci numai în cazul unor păcate grave, numite „de moarte (duhovnicească – n.n.)” și care erau considerate de Sfinții Părinți ca fiind despărțitoare de Biserică. Pentru aceste păcate se dădea obligatoriu un „canon”/epitimie, după îndeplinirea căruia penitentul era primit să asculte Sfânta Liturghie până la capăt și, desigur, să se împărtășească.Pentru a fi mai convingător, voi aduce următoarele argumente: |
b)
1. Practic, niciodată preoții, oricărei perioade istorice ar fi aparținut ei, nu ar fi putut să spovedească toată comunitatea care, așa cum se știe, se împărtășea la fiecare Liturghie. Gândiți‑vă cum ar fi putut un preot să spovedească un sat întreg, cât de mic ar fi, zilnic sau chiar și o dată pe săptămână.
2. Într‑o rugăciune de la Spovedanie (a III‑a), preotul se roagă ca Hristos „să‑l împace și să‑l unească (pe cel venit la mărturisire) cu Sfânta Sa Biserică”; iar rupți de Biserică sunt considerați doar cei ce au făcut păcate de moarte, păcate strigătoare la cer și păcate împotriva Duhului Sfânt. Deosebirea între cei cu păcate mici și cei cu păcate mari o face și Sfântul Ioan Evanghelistul în I‑a sa Epistolă (cap. 5:16‑17) și deci are suport biblic. 3. Toate Canoanele date de Sfinții Părinți referitor la cantitatea și calitatea actului de penitență (epitimia) se referă doar la păcate mari. Nu există, de exemplu, vreun canon care să prevadă epitimie pentru somnul peste măsură și nici pentru mândrie, care este cea mai mare patimă. Și mai interesant e că în lista de păcate de care‑l poate întreba duhovnicul pe penitent (din Molitfelnic) lipsesc o mulțime de „păcate ușoare” – lucru care arată că păcatele mici nu s‑au spus vreodată la Spovedanie, căci ele țin de un război ascetic personal, pentru care credinciosul primea doar sfaturi de la preot sau de la un creștin mai îmbunătățit, monah de regulă. Astăzi ce se întâmplă? Noi spovedim aceste păcate (mai mici), preotul duhovnic nu dă și nici nu are vreun temei pentru a da canon pentru aceste păcate; apoi nici noi nu facem nimic pentru a ni se ierta, întrucât credem (cum de fapt este și normal) în dezlegarea dată la Spovedanie, și reiese că degeaba mai cerem iertare în fiecare dimineață și seară pentru păcatul mândriei, căci până la urmă, tot printr‑un „act formal”, s‑a dat iertarea. L‑am numit act formal întrucât, în cazul acestor păcate, nu se dă altceva afară de dezlegare și deci penitentul nu este angajat în nici un fel. |
c)
4. Neobligativitatea Spovedaniei înainte de fiecare împărtășire s‑a menținut și astăzi în cazul clericilor. Deși Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preoții au nevoie de aceeași pregătire pentru împărtășire ca și mirenii, căci în această privință nu este nici o deosebire între ei, preoții în zilele noastre se spovedesc foarte rar (mai ales cei de mir). Cu toate acestea, fără „a se uita în oglindă”, pretind de la mireni să se spovedească înainte de fiecare împărtășire. Deși mulți preoți recunosc că sunt unii mireni care duc o viață mai sfântă decât ei, aceștia nu se rușinează să impună spovedania acelora, chiar dacă sfințiile lor se spovedesc o singură dată pe an, dar se împărtășesc cel puțin o dată pe săptămână. Nici nu știu de unde se inventează asemenea „reguli” și „canoane” – și ce este mai grav – cu standard dublu.
Se plângea cineva că odată s‑a spovedit într‑o vineri și s‑a împărtășit duminica; nu a fost nici o problemă. Peste o săptămână iar s‑a spovedit vineri, sâmbătă s‑a împărtășit și a vrut să se împărtășească și duminică. Pe lângă faptul că preotul a încercat să îl amâne (fără să existe vreun motiv canonic plauzibil), în cele din urmă i‑a spus persoanei respective că trebuie să se mai spovedească o dată, că „așa‑i regula”. Vai, ce hulă! Săracul preot nu știe că Sfintele Taine care i le‑a dat tot el în ziua aceea i s‑au dat tocmai „spre iertarea păcatelor”. Pentru sfinția sa, ca cineva să se împărtășească cu vrednicie, trebuie să se mai spovedească o dată; altfel s‑ar înțelege că este fără vrednicie. Nu știm însă de ce, pentru sfinția sa, există o „altăregulă”! „Toți trebuie să ne spovedim, spune Sfântul Simeon al Thesalonicului, și mireni, și călugări, și preoți, și arhierei…” atunci când simțim că ne apasă păcate grele.Nu se precizează însă nici un termen sau perioadă care să arate cât de des trebuie să se facă aceasta. Cert este însă că, dacă cineva se spovedește o dată pe săptămână și vrea să se împărtășească în fiecare zi, nu greșește cu nimic și nici nu încalcă vreo rânduială a Sfinților Părinți. Preoții care nu sunt de acord cu aceasta ar trebui să facă mai întâi ei astfel! |
Unde pot gasi un calugar vazator cu duhul care sa-mi spuna mai multe?
|
Citat:
Sau crezi ca-si fac reclama prin ziare ca mama Omida si adevaratele ei fiice? Oamenii acestia, nici unul din ei nu ar spune despre sine asa ceva.. sub nici o forma nu ar fi de acord sa li se faca o asemenea prezentare. Daca tot esti in Bucuresti, ai acolo unde merge, roaga-te sa-ti scoata Dumnezeu in cale o fata bisericeasca cu care sa poti discuta problemele tale. Fii sigura ca vei gasi. Chiar si la biserica cea mai apropiata de tine. Daca acolo nu iti vine sa vorbesti, mergi mai departe, sunt atatea biserici in Bucuresti, si chiar manastiri. Citeste aici postarile Azzuurrei: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...light=azzuurra |
Citat:
|
A nu se intelege ca judec pe cineva, dar nu cred ca sunt singura care e de parere ca sunt multi preoti care fac din Harul lor care l-au primit, doar o simpla meserie.Imi pare rau daca supar pe cineva cu vorbele astea.
Doamne ajuta! |
Citat:
Spunea parintele Ioanichie Balan ca o femeie , deja matura bine, venita de departe, din Ardeal , a dorit neaparat sa il vada pe batrin tocmai pt. faptul ca era clarvazator, ca sa zic asa . Parintele , avind inainte vedere , a prins de veste ca s-ar putea sa dea peste ceva neplacut si in toata ziua aceea a dorit sa nu stea de vorba cu nici un pelerin venit in minastire . Femeia s-a dus de dimineata la liturghie, unde batrinul a slujit, si s-a gindit ca dupa ce se va termina il va aborda . Dar dupa liturghie , parintele a parasit biserica prin usa de la altar . Femeia vazind ca parintele nu mai iese din altar s-a gindit ca ar putea pierde ocazia si a iesit din biserica inconjurind-o cu directia spre altar . A dat astfel peste parinte si vazuindu-l ia strigat : parinte , numai putin , vreau sa va vorbesc , stiu ca sunteti clarvazator si vreau sa vorbim . Parintele vazind ca este f. posibil sa i se intimple ceva neplacut a raspuns cu ton aspru si hotarit : cind ti-o-i trage una cu batul asta un cap (era bastonul in care se sprijinea) am sa ti-l crap , si atunci o sa vezi tu ce clarvazator sunt . I-a intors spatele si a plecat , ea raminind pe loc, inerta si mult surprinsa . Este adevarat ca acest raspuns a dat pe spate si a scirbit o intreaga Europa catolica si pseudoortodoxa (manifesta chiar aici pe forum : Fany, Sophia, Erethorn & comp.): vai draga, da' cum e posibil ca un batrin cu multa judecata si un duhovnic de talia lui sa dea un asemenea raspuns si sa se poarte astfel ? Pai ce incredere sa mai ai sa vi la el, sa il mai cauti , nu se vede ce barbar este ... si cine ? tocmai el care trebuie sa fie un munte de blindete si iubire ! Dar batrinul stia ca lupta adevarata , atunci cind este sa fie, nu este cu oamenii si cu mofturile sau prostiile lor, ci cu ispititorul care abia atit asteapta , sa vineze un batrin hitru si nu un novice . El si-a ferit astfel sufletul de iad dar si pe al femeii care putea pleca cu convingerea inselata ca parintele este clarvazator si nu ca are darul inaintevederii . Asadar , feriti-va sa cautati calugari pt. altceva decit pt. ce sunt lasati ei de Domnul : ca preoti duhovnici, sa spovedeasca si sa te invete sa te minuiesti fara a incerca sa deprinzi sau sa afli lucruri care nu iti sunt de folos sau care chiar iti pierd sufletul ! |
fereste-te de ciumag.
Citat:
|
Citat:
" Gheronul Cleopa are o poveste cu clarviziunea . Spunea parintele Ioanichie Balan ca o femeie , deja matura bine, venita de departe, din Ardeal , a dorit neaparat sa il vada pe batrin tocmai pt. faptul ca era clarvazator, ca sa zic asa . Parintele , avind inainte vedere , a prins de veste ca s-ar putea sa dea peste ceva neplacut si in toata ziua aceea a dorit sa nu stea de vorba cu nici un pelerin venit in minastire . Femeia s-a dus de dimineata la liturghie, unde batrinul a slujit, si s-a gindit ca dupa ce se va termina il va aborda . Dar dupa liturghie , parintele a parasit biserica prin usa de la altar . Femeia vazind ca parintele nu mai iese din altar s-a gindit ca ar putea pierde ocazia si a iesit din biserica inconjurind-o cu directia spre altar . A dat astfel peste parinte si vazuindu-l ia strigat : parinte , numai putin , vreau sa va vorbesc , stiu ca sunteti clarvazator si vreau sa vorbim . Parintele vazind ca este f. posibil sa i se intimple ceva neplacut a raspuns cu ton aspru si hotarit : cind ti-o-i trage una cu batul asta un cap (era bastonul in care se sprijinea) am sa ti-l crap , si atunci o sa vezi tu ce clarvazator sunt . I-a intors spatele si a plecat , ea raminind pe loc, inerta si mult surprinsa . Este adevarat ca acest raspuns a dat pe spate si a scirbit o intreaga Europa catolica si pseudoortodoxa (manifesta chiar aici pe forum : Fany, Sophia, Erethorn & comp.): vai draga, da' cum e posibil ca un batrin cu multa judecata si un duhovnic de talia lui sa dea un asemenea raspuns si sa se poarte astfel ? Pai ce incredere sa mai ai sa vi la el, sa il mai cauti , nu se vede ce barbar este ... si cine ? tocmai el care trebuie sa fie un munte de blindete si iubire ! Dar batrinul stia ca lupta adevarata , atunci cind este sa fie, nu este cu oamenii si cu mofturile sau prostiile lor, ci cu ispititorul care abia atit asteapta , sa vineze un batrin hitru si nu un novice . El si-a ferit astfel sufletul de iad dar si pe al femeii care putea pleca cu convingerea inselata ca parintele este clarvazator si nu ca are darul inaintevederii . Asadar , feriti-va sa cautati calugari pt. altceva decit pt. ce sunt lasati ei de Domnul : ca preoti duhovnici, sa spovedeasca si sa te invete sa te minuiesti fara a incerca sa deprinzi sau sa afli lucruri care nu iti sunt de folos sau care chiar iti pierd sufletul ! " |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Atentie totusi la Slava Desarta ! |
Citat:
Biserica ruseasca n-ai pe langa tine? Stiu ca rusii sunt mai conservatori si mai seriosi. (Biserica la care merg eu: http://www.bisericaortodoxaaurora.com/) |
Oare este cineva vrednic? Oare vine Hristos in noi ca recompensa sau merit pentru vrednicia noastra? Vine ca sa ne curateasca si sa ne daruiasca viata vesnica, asta nu inseamna ca eu trebuie sa fiu indiferenta sau sa ma duc fara o pregatire duhovniceasca.
|
Citat:
|
Impartasania primita fara spovedanie duce la neputinta, la boala si la moarte
In cazul in care impartasania este primita fara spovedanie si pregatirea necesara, ea duce la neputinta, la boala si la moarte. O spune Sfantul Apostol Pavel: "Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din Potir; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, isi mananca si bea osanda, nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceea sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si multi au murit."
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul precizeaza: "Boala si neputinta precum si moartea celor ce se fac vinovati de Trupul si Sangele Domnului, nu sunt obisnuite, ca la toti oamenii. De obicei la acestia bolile si neputintele sunt mai mult sufletesti, dar se rasfrang si asupra trupului. La ei vine boala pe neasteptate si fara sa aiba vreo pricina fireasca. Ii ajunge de multe ori paralizia sau boala grea la creier. Mai toti au mereu fiori de frica, neastampar si sunt cu ideea ca-i urmareste cineva si-i persecuta. Intocmai cum spune in Sfanta Scriptura despre Cain". http://www.crestinortodox.ro/diverse...chi-69655.html |
Ora este GMT +3. Ora este acum 03:47:36. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.