Da este adevarat,grecii ortodoxi primesc impartasania fara spovedanie(mai au parte si ei de o spovedanie in posturile mari,cand preotul ii indeamna s-o faca).
Eu frecventez aceasta biserica greaca ortodoxa,deoarece nu am una romaneasca pe langa casa.

Ca veni vorba,ce inseamna pacate mari si pacate mici?
Am fost f dezamagita la spovedanie,care desi este un proces destul de jenant,a devenit si mai jenant prin neparticiparea preotului-adica am fost lasata sa vb ca la psiholog,dar fara sa primesc sfaturi sau indreptari;defapt preotul s-a comportat ca un martor la confesiunea mea...
Acum nu spun ca este bine sau nu,probabil ca nu sunt obisnuita cu genul acesta de abordare ci ma asteptam la stilul spovedaniei clasice din Romania.
Preocupata de aceste diferente,am uitat multe din cele ce aveam de spovedit,asa ca am nevoie de o alta spovedanie...

.
O, da si nu e singura influenta catolica. Am fost surprinsa sa vad biserica plina de scaune, dupa modelul catolicilor. Sa nu mai vorbim ca femeile nu mai poarta deloc capul acoperit si tinuta in fusta se practica doar pe timp de vara, cand toata lumea poarta fusta(desi de multe ori nici atunci).Noi, romancele, in fuste si esarfe pe cap eram privite ca o ciudatenie. Asadar am remarcat starea din bisericile grecesti in totala opozitie cu cea din cele ucrainene, slave. Nimeni nu indrazneste sa se impartaseasca de doua ori cu aceeasi spovedanie, femeile(aici includem partea feminina incepand cu cateva luni) poarta toate fuste si esarfe/baticuri, nu intalnesti scaune decat rar in biserica s.a. Un pic cam multe deosebiri intre doua Biserici ortodoxe, nu crezi?
Apropo, am citit invatatura sf Ioan Hristostom privind deasa impartasanie, referindu-se la faptul ca starea crestinului nu mai e aceeasi ca a celor primelor secole.Nu milita ptr deasa impatasanie, decat in conditii speciale.
Wow, super! oamenii traiesc ca sfintii! o saptamana fara sa faca nici un fel de pacat: cu gandul, cu vorba, cu fapta.In conditiile, astea sunt de acord.


As fi mai rezervata in a face astfel de afirmatii. Rar inseamna ptr unii la trei saptamani. Asta ca sa nu mai vorbesc de cele 2-3 ore de rugaciune particulara zilnic, plus alte nevointe specifice lor. Ca sunt si preoti care privesc lucruile neserios, fara pregatire cuvenita, nu contest. Dar in mod cert, ei vor raspunde. In schimb, pana nu vom ajunge sa urmam modelul de daruire si de jertfa ptr aproapele, asemenea lui Hristos, dupa cum invata sfantul Ioan Gura de aur, bine ar fi sa ne cercetam mai bine inainte, sa ne pregatim mai cu cutemur de intalnirea cu Stapanul vietii.
Iar dovada cea mai tangibila ca deasa impartasanie nu foloseste daca e luata oricum e insasi viata omului. Intr-un om care se impartaseste saptamanal de Hristos ar trebui sa vezi stralucind chipul sfinteniei.(Si intradevar, am cunoscut si oameni din acestia, dar rar) .

Am dat acel link mai sus, acolo scrie în detaliu despre problema asta. Cu trimiteri la lucrările din care se citează.

Redau fragmentul care te interesează:

"Pentru a demonstra că cele spuse de noi mai sus sunt adevărate, vom cita din cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie – Sfântul Nicolae Cabasila. În Erminia sa el spune astfel: Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică – Trupul tainic al Său –, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5,17). Prin urmare credincioşii care n‑au săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos).[60] Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viaţa în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmaţie şi mai directă spunând: pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte![61]
Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune.[62] La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte şi nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.)[63]. Toate aceste păcate (şi altele înrudite cu ele) sunt grave sau deosebit de grave şi de aceea nici un duhovnic nu le poate dezlega fără a da vreun canon (epitimie), cât de mic, dar şi în aceste cazuri se pot admite şi excepţii.Iar creştinii care au făcut măcar unul dintre aceste păcate (indiferent de treapta ierarhică) trebuie să meargă neapărat la duhovnic să se spovedească, să‑şi facă canonul şi abia după aceea să îndrăznească să se apropie de Sfintele Taine."

Vezi, cat de mult se complica lucrurile?
Dintre pacatele amintite mai sus, subliniez cateva mai des intalnite:suprimarea posturilor, afara de motiv de boala, mania, minciuna, lenevirea spre faptele bune.

Oare de cate ori am trecut pe langa suferinta umana prea grabiti? oare de cate ori nu "omitem" ceva?Sau nu ne maniem? sau....
Asadar, cred ca o parte din aceste pacate le facem zilnic, tocmai de aceea ar trebui marturisite inainte de fiecare Sf Impartasanie.
Cine reuseasca sa traiasca fara sa le incalce, vrednic este. Uitanadu-ma in ograda proprie, imi dau seama cat de important e rolul marturisirii dese.

În acelaşi link de mai sus, pe care l-am postat de zeci de ori şă-l voi mai pune aici pe forum, scrie despre Ioan Gură de Aur aşa:

Este clar deci că însăşi săvârşirea Liturghiei e legată de împărtăşirea credincioşilor. Chiar dacă se oficiază zilnic sau numai în anumite zile din săptămână, Liturghia nu poate fi concepută fără împărtăşire şi acest lucru e confirmat şi de Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia III la Efeseni prin următoarele cuvinte: Văd că se face multă neorânduială la Împărtăşire. În celelalte zile ale anului nu vă împărtăşiţi chiar dacă adeseori sunteţi curaţi [adică nu aveţi păcate opritoare –n.n.], iar când vin Paştile (şi alte sărbători), chiar dacă aţi făcut ceva rău, îndrăzniţi să vă împărtăşiţi?! Vai de nepriceperea voastră şi de răul vostru obicei! În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi[18]… Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor –n.n.] nu eşti vrednic să le auzi…, deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te apropii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumeii, pentru că nu te deosebeşti cu nimic de ei…[19]

Aici sînt două aspecte:

1. Este vorba despre păcatele grave care opresc de la împărtăşania fără spovedanie. Adică păcatele de moarte şi cele strigătoare la Cer, nu mai zic de cele împotriva Duhului Sfînt.

2. Păcatele celelalte se pot ierta şi prin rugăciunea particuară. Să nu rămîi uimită cînd citez din Sfinţii care spun aşa:

"În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”. Mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, iar noi, păcătoşii şi lăsătorii, nu voim să-I dăm nici măcar o jumătate de ceas drept mulţumită şi înlocuim vremea rugăciunii, care e mai însemnată decât orice, cu grijile şi interesele vieţii, uitând de Dumnezeu şi de datoria noastră!"

Ce sens mai are rugăciunea zilnică, particulară sau publică, dacă nu avem credinţa tare că Dumnezeu chiar ne iartă la insistenţele noastre?

Aici te cam contrazici cu ce susţii mai sus. Preoţii sînt tot oameni chiar dacă sînt îmbrăcaţi în negru, deci cum rămîne cu păcatele lor cu care merg la Liturghie? Mă refer, evident, la preoţii serioşi şi la păcatele acelea care nu-s grave. Deci rugăciunile lor nu sînt în zadar şi Dumnezeu îi iartă, de aceea îndrăznesc să se apropie de Potir fără spovedanie de fiecare dată. Eu altă explicaţie nu găsesc.

Lasă-i pe ei acum, deşi trebuie criticaţi cu voce tare. Duminică am avut o experienţă urîtă cu alt preot în vîrstă de la parohia Dacia vizavi de împărtăşirea Teodorei.

Amestecînd aşa-zisa smerenie şi jertfelnicie la care probabil că nu vom ajunge vreodată cu aceste "canoane" de genul "să nu ne împărtăşim pînă nu devenim sfinţi", riscăm să nu mai îndrăznim niciodată să gustăm din Potir. Şi aşa va trece viaţa aşteptînd sfinţenia şi ne vom împărtăşi de vreo două ori pe an, maxim. Ceea ce este în total dezacord cu Canoanele Apostolice stabilte cu mult timp în urmă, în dezacord cu însăşi ideea de coparticipare autentică la Liturghie şi cu scopul Liturghiei, adică împărtăşindu-ne unul cu altul prin intermediul Lui Hristos. Bine că măcar copiii fac asta.

Nu ştim noi cine e Sfînt şi cine nu. Nici Sfinţii nu au ştiut vreodată că s-au ridicat deasupra lumii devenind bineplăcuţi Lui Dumnezeu.

Sănătate!

Se poate curati omul de patimi singur in afara unirii cu Hristos prin impartasirea cu Sfintele Taine?

Offtopic, ca topicul este cum sa faci misto de ortodocsi cu trairi inchipuite:

Am inteles ca la ei fumatul nici nu este un impediment pentru spovedanie.
Se impartasesc, ies afara, aprind tzigara.
Asa este?

Adevarul este ca asa cum se spune si in molifta spovedaniei, rolul preotului este acela de martor si instrument divino-uman prin care se acorda dezlegarea de pacate.

Desigur, exista si un al doilea rol, acela de sfatuitor si indrumator.

Si adevarat este ca multi cauta in partea infantila a spiritualitatii lor acest rol si din pacate relatia cu duhovnicul nu de putine ori se degradeaza intr-un joc de-a soarecele si pisica: "nu ma intreaba, nu spun, am scapat", "ii spun cum vad EU lucrurile, si deci o sa-mi dea dreptate, ca nu o fi vazator cu duhul", "eu fac ce-mi zice, daca nu zice, nu fac si nici nu-mi bat capul cu mai mult de atat", etc.

Si in loc ca individul sa evolueze in relatie cu Dumnezeu (acesta fiind scopul final) prin ascutirea constiintei, sinceritatii, a simtului moral si a judecatii de sine, se aseaza cu toata greutatea pacatelor si delasarii spirituale pe umerii duhovnicului, ca deh, de aia este tata spiritual, sa suporte toate ifosele, sa ne care in spate si sa ne scuze toate iesirile.

Nu stiu cati ati observat dar oamenii isi aleg duhovnicii dupa legile lui Newton, adica gravitational - cei cu aspiratii in sus -duhovnici mai aspri, cei care sunt trasi in jos de anumite pacate, duhovnici care sunt toleranti fata de pacatele in cauza, cei cu anumite orientari pseudo-duhovnicest duhovnici care incurajeaza aceste orientari. etc.

Asadar, considera-te norocoasa de noua intorsatura a lucrurilor, o usa care se inchide in spate inseamna una noua care se deschide inaintea ta.

Nu, ii trebuie ajutorul Lui Dumnezeu.
Insa nu-l il poate simti atat demult pe Hristos, daca in sufletul sau este haos, este iad.
Il poate simti si primi pe Hristos in toata plinatatea Sa, numai atunci cand este pregatit. Acesta pregatire se refera la inlaturarea patimilor, iar mai apoi poate sa se intalneasca si sa-l primeasca in el pe Hristos prin euharistie.

In acest fragment nu e vorba de lipsa spovedaniei, ci de oprirea de la impartasanie pentru pacate grele, care se face si azi de catre preot dupa ce ne-am spovedit. La spovedanie vedem ca unii sunt opriti de preot sa se impartaseasca, li sa da apa sfintita, de exemplu cei ce traiesc necununati. Ei, despre asta e vorba in acel citat. Cei ce au pacate de moarte chiar si dupa ce se spovedesc nu se pot impartasi decat dupa ce fac un canon, se pocaiesc, etc.
In trecut oamenii erau mai curati, de aceea se impartaseau des. Cand se spovedeau isi spuneau pacatele in public. In zilele nostre multi credinciosi nici nu stiu ce sunt pacate de moarte, pacate usoare, ba chiar unii sustin ca nu au niciun pacat. Pentru multi pacatele sunt cand cineva omoara (dar nu cand e avort), probabil si cand fura de la cineva (ca daca fura fara sa il vada nu e chiar un pacat). Majoritatea tinerilor traiesc in necuratie pana la casatorie, cum ar putea sa ii impartaseasca fara spovedanie inainte.
Mai e un aspect azi, preotii nu ii ma cunosc indeaproape pe cei ce vin sa se impartaseasca, daca vin credinciosi pe care nu-i cunoste si nu-i spovedeste se bazeaza pe cuvantul lor ca nu au facut pacate? Sa spunem ca ar putea fi o scuza la cei ce le este duhovnic si ii cunoaste bine, dar daca un preot impartaseste pe oricine vine la impartasit chiar si fara sa ii cunoasca eu cred ca este grav. Din fericire nu am intalnit preoti care sa impartaseasca fara sa spovedeasca, chiar si daca acela crede ca e sfant.
In schimb am citi ca in unele parohii din tari neortodoxe se mai practica nu numai asta, dar si sa se impartaseasca neortodocsi (asta inainte de cazul IPS. Corneanu).

Calugarii nu intra in categoria aceasta, si probabil nici preotii. Despre parohiile din strainatate am scris in mesajul de mai sus, au luat obiceiuri din alte culte, catolice in general.
Mai ramane problema din Grecia, nu stiu cum e acolo, nu stiu daca asa este. In acest caz probabil toti sunt sfinti sau se cred sfinti.

Am vazut oameni care-si aprind tigara imediat dupa Liturghie,dar nu i-am urmarit daca au luat impartasania sa nu...Foarte probabil ca da!
Imi amintesc ca si eu am luat o impartasanie cu nevrednicie pe la 18 ani:preotii bisericii pe care o frecventam,biserica Silvestru,opreau de la impartasit pe cei care fumau-printre ei ma numaram si eu;nu am mintit ca nu fumez,dar am mers la o alta biserica unde stiam ca se fac dezlegari de pacate(da chiar asa)printr-o simpla rugaciune colectiva,apoi te impartasea.Asa s-a si intamplat,nu-mi mai amintesc daca am fumat in ziua aia,se prea poate sa da...
Diferenta intre asprimea regulilor consta doar intr-o suta,doua de metri...Aici iti cere mai mult,treci strada si iti cere mai putin:)

Pt mine este foarta importanta relatia in sine cu duhovnicul,insa la nivelul la care este acuma nu pot spune ca am una.Relatia cu propria constiinta este una relativa,omul se indreptateste sa faca tot felul de rele fara mari batai de cap.De unde stiu eu ca, constiinta mea este 100% dreapta?

Plus ca as avea atatea intrebari sa-i pun,dar aici este altfel,asa ca ma multumesc(momentan) cu experienta de pe forum fara insa a ma impaca cu redusa cultura ortodoxa pe care o detin...

E foarte simplu, fiecare din noi are instrumentul dar din pacate nu stie sa-l foloseasca.
Ei bine, daca ne-am judeca cu tot atata asprime cu cat ii judecam pe altii, viata noastra spirituala ar avea un castig fantastic.

Daca vrei sa faci ceva, gandeste-te ca vezi deja lucrul ala facut de altcineva in acelasi context care vrei sa-l faci si tu si judeca-l, a facut bine, sau rau?

Altfel, fara aceasta vigilenta moala, insusita la modul personal, asa cum am zis si ai observat si tu, nu e greu ca subiectivismul tau moral sa te puna sa-ti gasesti un duhovnic care sa treaca peste problemele tale morale cu aceeasi nonsalanta cu care treci si tu.

Nu exista intrebare pusa lui Dumnezeu la care sa nu primesti raspuns. Fie prin cei din jurul tau, fie prin anumite intamplari bizare, fie pur si simplu printr-o revelatie pe care intr-un fel... nu ti-o poti explica. Dar un raspuns ADEVARAT si INTELEPT, intotdeauna il vei primi.
Cat despre subiectivitatea constiintei careia i te raportezi, depinde de multe: varsta, educatie, caracter (bland sau razvratit)... Oricum, daca vom cauta mai in adancul sufletului si nu doar la suprafata, constiinta este raportata la Dumnezeu, iar noi fata de aceasta vom da socoteala, nu fata de orgoliul nostru ridicat la rang de constiinta...

a)
 

Cătălin,

Nu ai citit tot eseul. Chiar înainte de fragmentul citat, protosinghelul ne arată că nu trebuie să ne spovedim de fiecare dată înainte de împărtăşanie, ci doar în cazurile cînd se comit anumite păcate. Există referiri la Sfinţii care au lăsat scris în Sfîna Tradiţie acest lucru prea puţin cunoscut astăzi. Redau partea dinaintea citatului pe care l-am postat mai sus, care este aproape tot capitolul VI:

După părerea celor mai mulţi teologi, astăzi în Biserica noastră, mai ales printre monahi, se confundă Taina Spovedaniei, la care se dă dezlegarea preotului‑duhovnic, cu ceea ce numeşte tradiţia monastică „descoperirea gândurilor şi faptelor părintelui duhovnicesc – ava”. Tradiţia identifică acest avă cu „naşul” luat la călugărie, care, cel puţin în trecut (mai ales în epoca Patericului), nici măcar nu era hirotonit, ci era un simplu monah (în cazul maicilor – o monahie), desigur îmbunătăţit duhovniceşte şi care, uneori, avea şi unele harisme. Cel care făcea o mărturisire în faţa unui asemenea avă nu venea pentru a primi iertarea păcatelor, ci pentru a cere sfaturi în legătură cu gândurile şi patimile care îl asaltau. Acest „al doilea fel de spovedanie” este recomandat în special monahilor şi trebuie făcut zilnic sau cel puţin săptămânal, având un efect strict terapeutic şi pedagogic. Iertarea păcatelor pe care toţi o caută nu se datorează în acest caz unei dezlegări harice, ci rugăciunii părintelui (pentru fiu) şi rugăciunilor sale personale, căci acesta şi este rolul rugăciunii şi al „pravilei”. Dacă am spune că iertarea păcatelor se dă numai prin Taina Spovedaniei, atunci rugăciunile zilnice, în care înşiruim tot felul de păcate făcute peste zişi pentru care cerem iertare, reiese că nu au nici un rost?! Consider acest mod de a privi lucrurile ca fiind greşit şi străin de optimismul şi realismul ortodox. Nu se poate ca Dumnezeu să treacă cu vederea pocăinţa noastră făcută în afara Tainei Pocăinţei (ca rit liturgic), căci în felul acesta nu se justifică acest strigăt neîncetat al Bisericii şi al fiecărui om în parte: „Doamne miluieşte.” Tradiţia Bisericii arată că şi acest fel de pocăinţă este perfect valabil pentru a ne împărtăşi, fără a exclude Sfânta Taină a Spovedaniei, mai ales pentru cazurile grave. Unii exegeţi spun chiar că „cercetarea de sine” pe care o cere Sfântul Pavel înainte de Împărtăşanie (I Corinteni 11, 28) s‑ar referi la efortul duhovnicesc de a‑ţi vedea păcatele şi de a cere iertare pentru ele, dar nu la mărturisirea ca Taină sacramentală, care în Sfânta Scriptură este numită chiar „mărturisire” şi nu „cercetare” sau altfel (Fapte 19:18 şi Iacov 5:16).
Nu dorim să diminuăm în nici un fel Taina Spovedaniei instituită de Însuşi Mântuitorul Hristos (Ioan 20:22‑23), dar cert este că în trecut Spovedania nu era cerută înainte de fiecare împărtăşire, ci numai în cazul unor păcate grave, numite „de moarte (duhovnicească – n.n.)” şi care erau considerate de Sfinţii Părinţi ca fiind despărţitoare de Biserică. Pentru aceste păcate se dădea obligatoriu un „canon”/epitimie, după îndeplinirea căruia penitentul era primit să asculte Sfânta Liturghie până la capăt şi, desigur, să se împărtăşească.Pentru a fi mai convingător, voi aduce următoarele argumente:

b)
 

c)
 

Unde pot gasi un calugar vazator cu duhul care sa-mi spuna mai multe?

Asta eu nu pot s-o inteleg, de ce cauti un calugar vazator cu duhul... ai impresia ca-si fac carti de vizita pe care scrie asa ceva?
Sau crezi ca-si fac reclama prin ziare ca mama Omida si adevaratele ei fiice?

Oamenii acestia, nici unul din ei nu ar spune despre sine asa ceva.. sub nici o forma nu ar fi de acord sa li se faca o asemenea prezentare.

Daca tot esti in Bucuresti, ai acolo unde merge, roaga-te sa-ti scoata Dumnezeu in cale o fata bisericeasca cu care sa poti discuta problemele tale.
Fii sigura ca vei gasi.
Chiar si la biserica cea mai apropiata de tine.
Daca acolo nu iti vine sa vorbesti, mergi mai departe, sunt atatea biserici in Bucuresti, si chiar manastiri.


Citeste aici postarile Azzuurrei: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...light=azzuurra

In postarea aceasta mi s-a recomandat sa caut un calugar vazator cu duhul. Nu am pus intrebarea in speranta ca-mi va raspunde vreun calugar care are anunt ca si mama omida sau carti de vizita. Am intrebat in speranta ca-mi poate raspunde vreo persoana oarecare, care a intalnit in Bucuresti vreun calugar desavarsit care s-o fi ajutat. N-am nevoie de preoti care isi fac doar "meseria", am nevoie de cineva desavarsit.

A nu se intelege ca judec pe cineva, dar nu cred ca sunt singura care e de parere ca sunt multi preoti care fac din Harul lor care l-au primit, doar o simpla meserie.Imi pare rau daca supar pe cineva cu vorbele astea.
Doamne ajuta!

Gheronul Cleopa are o poveste cu clarviziunea .
Spunea parintele Ioanichie Balan ca o femeie , deja matura bine, venita de departe, din Ardeal , a dorit neaparat sa il vada pe batrin tocmai pt. faptul ca era clarvazator, ca sa zic asa .
Parintele , avind inainte vedere , a prins de veste ca s-ar putea sa dea peste ceva neplacut si in toata ziua aceea a dorit sa nu stea de vorba cu nici un pelerin venit in minastire .
Femeia s-a dus de dimineata la liturghie, unde batrinul a slujit, si s-a gindit ca dupa ce se va termina il va aborda . Dar dupa liturghie , parintele a parasit biserica prin usa de la altar .
Femeia vazind ca parintele nu mai iese din altar s-a gindit ca ar putea pierde ocazia si a iesit din biserica inconjurind-o cu directia spre altar . A dat astfel peste parinte si vazuindu-l ia strigat : parinte , numai putin , vreau sa va vorbesc , stiu ca sunteti clarvazator si vreau sa vorbim .
Parintele vazind ca este f. posibil sa i se intimple ceva neplacut a raspuns cu ton aspru si hotarit : cind ti-o-i trage una cu batul asta un cap (era bastonul in care se sprijinea) am sa ti-l crap , si atunci o sa vezi tu ce clarvazator sunt . I-a intors spatele si a plecat , ea raminind pe loc, inerta si mult surprinsa .
Este adevarat ca acest raspuns a dat pe spate si a scirbit o intreaga Europa catolica si pseudoortodoxa (manifesta chiar aici pe forum : Fany, Sophia, Erethorn & comp.): vai draga, da' cum e posibil ca un batrin cu multa judecata si un duhovnic de talia lui sa dea un asemenea raspuns si sa se poarte astfel ? Pai ce incredere sa mai ai sa vi la el, sa il mai cauti , nu se vede ce barbar este ... si cine ? tocmai el care trebuie sa fie un munte de blindete si iubire !
Dar batrinul stia ca lupta adevarata , atunci cind este sa fie, nu este cu oamenii si cu mofturile sau prostiile lor, ci cu ispititorul care abia atit asteapta , sa vineze un batrin hitru si nu un novice .
El si-a ferit astfel sufletul de iad dar si pe al femeii care putea pleca cu convingerea inselata ca parintele este clarvazator si nu ca are darul inaintevederii .

Asadar , feriti-va sa cautati calugari pt. altceva decit pt. ce sunt lasati ei de Domnul : ca preoti duhovnici, sa spovedeasca si sa te invete sa te minuiesti fara a incerca sa deprinzi sau sa afli lucruri care nu iti sunt de folos sau care chiar iti pierd sufletul !

fereste-te de ciumag.
 

nu ai nevoie mai mult decit de un duhovnic bun,si multa rabdare.

si sa citesti atent ce a scris Zaharia :
"
Gheronul Cleopa are o poveste cu clarviziunea .
Spunea parintele Ioanichie Balan ca o femeie , deja matura bine, venita de departe, din Ardeal , a dorit neaparat sa il vada pe batrin tocmai pt. faptul ca era clarvazator, ca sa zic asa .
Parintele , avind inainte vedere , a prins de veste ca s-ar putea sa dea peste ceva neplacut si in toata ziua aceea a dorit sa nu stea de vorba cu nici un pelerin venit in minastire .
Femeia s-a dus de dimineata la liturghie, unde batrinul a slujit, si s-a gindit ca dupa ce se va termina il va aborda . Dar dupa liturghie , parintele a parasit biserica prin usa de la altar .
Femeia vazind ca parintele nu mai iese din altar s-a gindit ca ar putea pierde ocazia si a iesit din biserica inconjurind-o cu directia spre altar . A dat astfel peste parinte si vazuindu-l ia strigat : parinte , numai putin , vreau sa va vorbesc , stiu ca sunteti clarvazator si vreau sa vorbim .
Parintele vazind ca este f. posibil sa i se intimple ceva neplacut a raspuns cu ton aspru si hotarit : cind ti-o-i trage una cu batul asta un cap (era bastonul in care se sprijinea) am sa ti-l crap , si atunci o sa vezi tu ce clarvazator sunt . I-a intors spatele si a plecat , ea raminind pe loc, inerta si mult surprinsa .
Este adevarat ca acest raspuns a dat pe spate si a scirbit o intreaga Europa catolica si pseudoortodoxa (manifesta chiar aici pe forum : Fany, Sophia, Erethorn & comp.): vai draga, da' cum e posibil ca un batrin cu multa judecata si un duhovnic de talia lui sa dea un asemenea raspuns si sa se poarte astfel ? Pai ce incredere sa mai ai sa vi la el, sa il mai cauti , nu se vede ce barbar este ... si cine ? tocmai el care trebuie sa fie un munte de blindete si iubire !
Dar batrinul stia ca lupta adevarata , atunci cind este sa fie, nu este cu oamenii si cu mofturile sau prostiile lor, ci cu ispititorul care abia atit asteapta , sa vineze un batrin hitru si nu un novice .
El si-a ferit astfel sufletul de iad dar si pe al femeii care putea pleca cu convingerea inselata ca parintele este clarvazator si nu ca are darul inaintevederii .

Asadar , feriti-va sa cautati calugari pt. altceva decit pt. ce sunt lasati ei de Domnul : ca preoti duhovnici, sa spovedeasca si sa te invete sa te minuiesti fara a incerca sa deprinzi sau sa afli lucruri care nu iti sunt de folos sau care chiar iti pierd sufletul ! "

Intr-adevar ,este o poveste de mult folos dar si teribil de amuzanta prin comicul situatiei :)

multumesc de sfat,am citit viata parintelui cleopa ilie cu mult timp in urma ma inpresionat foarte tare. si acum parca am multe amintiri inca vii din ce relata insusi parintele intr-un mod poular autentic ce te facea sa traiesti acele momente.

Pentru putin ! Dovada ca cele 17 volume " Ne vorgeste parintele Cleopa " au avut si au un mare succes , iar editurile s-au "imbogatit" pe seama vanzarilor !
Atentie totusi la Slava Desarta !

Si eu am avut probleme pana sa gasesc un preot,un duhovnic care sa imi placa, cu care sa ma simt ok, cu care sa pot comunica. Chiar daca nu sunt la Biserica, il pot intreba pe mail sau la telefon. Se vede ca nu e venit aici de mult timp. Am mers pe la vreo 4 biserici ortodoxe romanesti pana sa il gasesc pe duhovnicul meu. La greci ma gandeam sa merg, dar nu mi-a placut. Preotii de aici par asa grabiti, sa termine repede cu tine. Nu tin toate sarbatorile, grabesc slujbele etc. Desi Biserica care imi place si la care am ales sa merg este la 2 ore distanta fata de mine-cu autobuzul- nu regret. Merita atata drum.
Biserica ruseasca n-ai pe langa tine? Stiu ca rusii sunt mai conservatori si mai seriosi.
(Biserica la care merg eu: http://www.bisericaortodoxaaurora.com/)

Oare este cineva vrednic? Oare vine Hristos in noi ca recompensa sau merit pentru vrednicia noastra? Vine ca sa ne curateasca si sa ne daruiasca viata vesnica, asta nu inseamna ca eu trebuie sa fiu indiferenta sau sa ma duc fara o pregatire duhovniceasca.

Dumnezeu a randuit sa am timp de 8 ani un duhovnic minunat, caruia ii datorez mult. Imi amintesc ca spovedania dura si o ora iar dupa spovedanie puteam sa il intreb tot ce era pentru mine neclar in acel moment. Nu ma mai spovedesc la acest parinte de aproape 6 ani si la inceput mi-a fost extrem de greu. Desprinderea de acest duhovnic (motivul a fost distanta), a fost extrem de dureroasa si imi era greu sa ma spovedesc la alt parinte (pot spune ca oarecum in mintea mea, fara sa vreau, il subestimam sau ramaneam cu un sentiment de nemultumire cand il comparam cu parintele meu). In timp, am ajuns sa apreciez spovedania in sine, fara sa mai am pretentii (pentru ca la inceput aveam). Acum sunt extrem de multumita sa-mi pot marturisi pacatele si sa iau iertare de la Dumnezeu. Este important sa ai un duhovnic la care sa iti poti deschide sufletul si sfaturile lui sa te foloseasca in mod real, dar daca nu ai intalnit inca un asa duhovnic (personal cred ca acest lucru este un mare dar, pentru care trebuie sa fim recunoscatori), trebuie sa iei lucrurile asa cum sunt si sa fii constienta ca spovedania te ajuta oricum. Este bine ca in ziua de astazi putem sa gasim carti duhovnicesti care raspund la multe din intrebarile noastre.

Impartasania primita fara spovedanie duce la neputinta, la boala si la moarte
 

In cazul in care impartasania este primita fara spovedanie si pregatirea necesara, ea duce la neputinta, la boala si la moarte. O spune Sfantul Apostol Pavel: "Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din Potir; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, isi mananca si bea osanda, nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceea sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si multi au murit."

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul precizeaza: "Boala si neputinta precum si moartea celor ce se fac vinovati de Trupul si Sangele Domnului, nu sunt obisnuite, ca la toti oamenii. De obicei la acestia bolile si neputintele sunt mai mult sufletesti, dar se rasfrang si asupra trupului. La ei vine boala pe neasteptate si fara sa aiba vreo pricina fireasca. Ii ajunge de multe ori paralizia sau boala grea la creier. Mai toti au mereu fiori de frica, neastampar si sunt cu ideea ca-i urmareste cineva si-i persecuta. Intocmai cum spune in Sfanta Scriptura despre Cain".
http://www.crestinortodox.ro/diverse...chi-69655.html