Exclamatia avea atat sens propriu, cat si figurat. gandeste-te ca se zice si acum, la sfarsitul liturghiei catehumenilor: Cei chemati, iesiti, cei chemati, iesiti, ca nimeni din cei chemati sa nu ramana... Acum a ramas doar sensul figurat, din cauza ca au disparut acele realitati, dar iata ca nu au disparut, de fapt, in totalitate.

Uşile istoriei se închid şi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos

Uăile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! rosteşte diaconul introducând rostirea Crezului. Iniţial prima parte (Uşile, uşile!) era un îndemn adresat ipodiaconilor pentru a închide şi păzi uşile bisericii şi a nu lăsa să intre necredincioşii şi catehumenii. Partea a doua (Cu înţelepciune să luăm aminte!) este o provocare a atenţiei credincioşilor asupra Crezului care urmează a fi rostit.

Sfinţii Părinţi ne atrag atenţia asupra sensurilor duhovniceşti ale acestui îndemn. „Închiderea uşilor bisericii, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, arată trecerea celor pământeşti şi intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibilă sau la ospăţul de nuntă al lui Hristos; de asemenea, lepădarea desăvârşită a lucrării rătăcite din simţiri”. Sfânta Liturghie este înălţarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă prima parte a Liturghiei, Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului, exprimă deschiderea misionară a Bisericii către lume, cea de a doua parte, Liturghia credincioşilor (euharistică) reprezintă separarea Bisericii de lume, ieşirea din timp şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Uşile istoriei se închid şi noi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos. În Biserica primară acest lucru era exprimat de închiderea efectivă a uşilor bisericii după ce au rămas înăuntru numai cei credincioşi care se vor şi împărtăşi. Este un privilegiu înfricoşător să rămâi în biserică la Liturghia credincioşilor, privilegiu pe care îl conştientizăm atât de puţin astăzi. Nu poţi intra la ospăţul de nuntă al lui Hristos fără haină de nuntă pentru că vei fi aruncat afară (Matei 22, 1-14); de aceea, pentru a ne face vrednici trebuie să lepădăm „lucrarea rătăcită din simţiri” adică să ne curăţim de toată pervertirea pe care patimile au lucrat-o în noi. Cu năzuinţa de a înainta astfel de la credinţa simplă, din auzire, la cea desăvârşită, din vedere, să lepădăm toată grija cea lumească, cum ne îndeamnă şi imnul heruvimic, şi să ne îndreptăm toată atenţia spre mărturisirea credinţei prin rostirea Crezului.
http://www.dervent.ro/resurse/liturghia/index-D-41.html

Exagerezi.

E o crima intamplatoare, opera unui lunatec.
In loc de un preot putea sa-l injunghie pe taicasu si atunci trecea aproape neobservat printre stirile de la ora 5.

Se incearca inclusiv prezentarea cazului ca un mare act de martiraj.

Individul in cauza putea sa intre intr-o adunare penticostala si sa omoare un pastor de acolo - atunci ce s-ar fi spus? Ca o merita, atragandu-si mania divina?

Au fost cazuri de genul asta prin toate confesiunile, relativ nu de mult chiar un preot catolic a patit-o (google).

Daca ar fi fost ucisi N preoti ortodocsi in orase diverse de indivizi diferiti ar fi fost poate un caz-problema, in rest e o chestiun mediatizata de asa natura incat sa starneasca si sa astampare pofta de senzational si cancan.

Si dupa cele 3 topicuri deschise chiar aici, pe tema asta, se pare ca s-a si reusit si inca cu "crema" dreptcredinciosilor care totusi mai frecventeaza biserica.

Asta e destul de ingrijorator as zice - suferim de boli grele.

Este evident ca sunt probleme psihice la mijloc...mi-a atras atentia insa modul in care vrajmasul a lucrat la savarsirea acestei fapte ingrozitoare...in vis.

"Florentin Puşcoiu a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Avocatul tânărul a a explicat că acesta avea discernământ în momentul în care a comis crima. "Mi-a spus că în Biblie era vorba de anumiți preoți cu chip de diavol. Cu o săptămână în urmă i s-au arătat în vis. Tot în vis i-ar fi apărut Dumnezeu care l-ar fi îndemnat să-l omoare pe preotul cu acest chip de diavol (...) Din câte știu eu mai fusese în acestă biserică acum două săptămâni, când a avut acest vis, și mi-a spus că chipul preotului ucis semăna cu chipul preotului din vis cu chip de diavol", a declarat avocatul."
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cazu...-inc-9872.html

Stiu o poveste asemanatoare cu un om, care avea tot asa un fond psihic, si povestea cum visase(in situatii de genul asta visul si realitea se confunda f. usor) ca cineva ii spunea sa-si omoare fratele pentru ca fratele are de gand sa-l omoare pe el.

Asta arata ca exista o legatura intre acest gen de "fond psihic" si vulnerabilitatea fata de ispite, probabil si ca o consecinta a pacatului.

Pacat insa, ca din ce zic ziaristii pe acolo se pare ca a fost (intr-un fel) om credincios si frecventa (probabil, cat de cat) biserica.

Nu mai stiu citatul exact si locul, dar sigur scrie undeva in Vechiul Testament ca atunci cand Dumnezeu se leapada de purtarea de grija a unui om, ii ia mintile, il lasa prada nebuniei... Cam asa ceva...

M-a frapat in filmul Secta, pus pe alt topic, momentul cand actioneaza cu putere vrajmasul: exact atunci cand suntem mai vulnerabili. Ataca precum fiara, in punctul slab, in locul cel mai vulnerabil, unde esti cu totul incapabil sa te aperi.
Daca un om o avea vreo tulburare psihica, fie ea si usoara, eu unul ma astept ca tocmai in zona de vulnerabilitate, in miezul morbid al procesului bolii, sa-si bage dracul coada. Sa ne miram? Nu, ca doar nu ne e prieten, precum doftorul de cap.

Pe mine nu asta m-a surprins. Dumnezeu ingaduie sau nu, diavolului sa-si bage coada. In lipsa lui Dumnezeu, vrajmasul face ravagii si chiar nu vad de ce ar fi altfel. Mi-am amintit astfel de MISA; extrem de multe asemanari...
Pe mine cel mai mult m-a tulburat atitudinea mamei in nenumarate randuri, chiar si atunci cand copilul ei era intr-o situatie limita. Cred ca scenariul a fost un pic fortat, inclusiv privind caracterul ipocrit al sotului-tata. Inca mai cred ca oamenii-parinti, sau pe cale de a deveni parinti ar trebui sa aiba in ei indumnezeirea si chiar daca egoismul se manifesta grosier, la o cercetare mai profunda (pana si amanta a incercat sa-l aduca cu capul pe umeri fara succes, in cazul lui, iar in ce priveste mama, nici macar gandul ca o va pierde definitiv pe fiica ei, nu i-a inmuiat sufletul si sa-i spuna sa pastreze copilul...), la o reanalizare, zic, doar o indaradnicie bolnava ar mai putea sa ne mai mentina intr-o astfel de pozitie.

Nu înţeleg de ce sunt atâtea topice despre acelaşi subiect
Doamnule administrator eu vă rog să lăsaţi doar unul singur.

Eu îl rog să nu lase nici măcar unul.

O explicatie e batatoare la ochi: sunt intamplari care ne misca, ne ating pe mai multi dintre noi. Au trezit interesul pentru ca au legatura cu miezul unor framantari importante.
E drept totusi ca putina organizare n-ar strica. Emotiile pot avea desigur si un efect dezorganizator, starnesc dezordine, asa e.
Ma alatur si eu propunerii de a restrange postarile intr-un singur topic.

Nu cred ca era ipocrit. Cred ca e un exemplu tipic de avorton afectiv, un impietrit monstruos, inuman, rece, de o rara stupiditate. Un penis testiculat in trup de om, cu aparente de fiinta umana. Oho, cati nu sunt ca el... Dar, culmea, din toti acestia se tot nasc copii, de mii de ani. Unii dintre copiii acestor retarzi ajung, uimitor, oameni de toata isprava. Numai Bunul Dumnezeu stie de ce si cum e posibil asa ceva.
Sa luam aminte!...

Preotul Tudor Marin era apreciat şi iubit - cuvantul Arhiepiscopului Epifanie
 


http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1862209144.jpg


Evenimentul tragic petrecut sâmbătă, 16 iunie 2012, în Focşani, când preotul Tudor Marin, de 69 de ani, a fost ucis în biserică, i-a întristat pe mulţi credincioşi din cuprinsul întregii ţări.

Aşa cum se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei, pentru Biserica noastră este o durere ca un preot să fie ucis chiar în sfântul lăcaş unde el a propovăduit iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Patriarhia Română adresează condoleanţe familiei părintelui Tudor Marin şi parohiei îndoliate din Focşani. 'Este regretabil faptul că tocmai în biserică, unde preotul predică pacea şi iubirea faţă de semeni, un preot paşnic şi venerabil este ucis cu cruzime. Această crimă oribilă arată starea alarmantă de degradare, de violenţă şi de nesiguranţă din societatea românească de azi. Prin urmare, este nevoie ca şi bisericile, fiind spaţii de utilitate publică religioasă a comunităţilor locale, să fie mai bine păzite şi protejate', se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române, citat de Ziarul Lumina.

De la purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, pr. Adrian Ionescu, am primit câteva date biografice referitoare la preotul trecut la cele veşnice. Preotul Tudor Marin s-a născut la 2 iunie 1943 în comuna Budeşti din judeţul Vrancea. Între 1961 şi 1966 a urmat cursurile Seminarului Teologic 'Chesarie Episcopul' din Buzău, iar în 1966 a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1977. Pe 28 august 1966 s-a căsătorit cu Ana Agapie din comuna Scutelnici, judeţul Buzău, la 25 septembrie 1966 a fost hirotonit întru diacon, iar la 2 octombrie a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Boldeşti, din judeţul Prahova. În anul 1972 a fost transferat la Parohia Mirceşti din Vrancea, iar din 1991 a devenit parohul Bisericii 'Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul' din municipiul Focşani. Părintele are doi copii: Mălina, născută în 1970, şi Ioan Cristian, în 1974.

Cunoaştem jertfelnicia şi ostenelile sale

Am aflat cu deosebit regret de sfârşitul tragic al părintelui Tudor Marin din municipiul Focşani, care a fost ucis cu sânge rece - după ce oficiase Sfânta Liturghie şi făcuse pomenirea celor mutaţi la Domnul - în biserica pe care a slujit-o cu devotament vreme de mai bine de 20 de ani. Preacucernicia Sa s-a distins prin lucrarea depusă la Sfântul Altar în toate parohiile unde a activat de la hirotonie şi până când Dumnezeu a rânduit să-l cheme în lumea veşniciei.

Cunoaştem jertfelnicia de care a dat dovadă spre înfrumuseţarea sfintelor lăcaşuri de cult, iar Biserica 'Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul', ce străjuieşte centrul municipiului Focşani, va da mărturie, peste timp, despre strădaniile preotului Tudor Marin. El este cel care, cu binecuvântarea noastră, în anul 1990, a redeschis acest lăcaş de cult - monument istoric şi de arhitectură - şi s-a preocupat de restaurarea lui, împodobindu-l, la interior, cu pictură nouă.

Nu ne sunt străine ostenelile Preacucerniciei Sale întru slujirea lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor. Nu a precupeţit nici un efort pentru întărirea duhovnicească a Bisericii celei vii, a bunilor săi credincioşi, cărora le-a propovăduit învăţăturile Mântuitorului Hristos, îndrumându-i la iubire frăţească şi bună înţelegere.

Ne-am convins de râvna pe care o avea spre săvârşirea sfintelor slujbe şi a Dumnezeieştii Liturghii, de înţeleapta povăţuire dată în scaunul de spovedanie, precum şi de preocuparea pentru promovarea cântării corale în biserică. În acest sens, trebuie precizat că părintele Tudor Marin este cel care a sprijinit activitatea corului Parohiei 'Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul', de la a cărui înfiinţare au trecut puţin peste 100 de ani.

Ştim că, în toată această activitate, sprijin i-au fost credinţa nestrămutată în Bunul Dumnezeu, dar şi căldura şi înţelegerea pe care le-a găsit în familie, care a fost al doilea sfânt altar drag sufletului său. Nimic nu ar fi fost posibil fără rugăciunea întru ocrotire a dumneavoastră, doamnă preoteasă Ana, şi fără dragostea copiilor Mălina şi Ioan-Cristian, care vor purta vie în suflet amintirea părintelui lor după trup.

În aceste momente grele, vă suntem alături şi vă încredinţăm de rugăciunea pe care o facem înaintea Tatălui Ceresc pentru ca să aşeze sufletul preotului Tudor Marin în ceata drepţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Dumnezeu să-l odihnească în pace, cu aleşii Săi!

† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

* Maine va avea loc inmormantarea Parintelui !
Dumnezeu sa-l odihneasca intru Imparatia Sa !+

Dumnezeu sa-l odihneasca pe parinte,este un martir!
Privind aceasta societate,nu pot decat sa observ cum atat bolile trupesti,cat si cele psihice se inmultesc si se agraveaza,insa putini sunt cei care iau pozitie in fata acestui fenomen sau macar sunt pe deplin constienti de el.
Pe de alta parte,mai este si ignoranta si lipsa de educatie a romanului,care inca traieste in niste prejudecati care nu pot decat sa dauneze,iar atunci cand exista cazuri de acest gen in familie sau ei insisi sunt bolnavi,putini sunt cei care apeleaza la ajutor specializat.
Butonam computerul si comunicam virtual,insa in era informatiei,am ramas,totusi,la credinte de Ev Mediu.La asta se adauga si multa indiferenta,raceala afectiva,lipsa de comunicare mai ales in sanul familiilor.Se nasc copii normali,insa mutilarea sufleteasca si lipsa unor repere sanatoase ii transforma in timp in bieti monstri cu mintile ratacite pe unii oameni.
Ei sunt acea fata a societatii pe care noi nu dorim sa o vedem sau eventual o privim cu furie,dezgust si in cel mai fericit caz cu o oarecare mila,dar,in tot cazul ca pe ceva ce nu ne priveste,decat poate in masura in care ne dam cu parerea sau ridicam piatra sa osandim.Insa deja au devenit prea multi acesti oameni bolnavi,pentru a mai putea fi ignorati,iar cazurile multe prea grave (cum a fost si cel de la Brasov,cu acel copil ucis de mama sa ori cei doi copii tarati in apele inghetate ale raului de tatal lor),traim vremuri apocaliptice cu adevarat...
Cred ca daca am darama din aceste ziduri care ne inconjoara si dupa care traim fiecare,daca ne-ar pasa mai mult de semeni si ne-am dori sa ne implicam si sa intelegem ca daca azi ridicam din umeri in fata cuiva care are nevoie de o vorba buna,de ajutor,de implicare,considerand ca nu ne priveste,poate ca maine nepasarea noastra se va intoarce ca un bumerang impotriva'ne!
Probabil ca Dumnezeu l-a luat pe acest preot pentru ca el si-a incheiat misiunea aici,insa felul in care a plecat,ne arata noua tuturor ca mai avem multe de invatat si este o oglinda pentru stadiul maladiv in care se tara o mare parte a omenirii.

Imi pare rau, dar eu inteleg martirajul ca pe o alegere, atunci cand te expui unui risc mortal, previzibil si real in numele credintei.

Ori, un preot cred ca risca mai putin sa fie ucis in biserica decat risti sa fii ucis mergand pe strada de acasa la servici.

A fost poate un preot bun si capabil prin lucrurile care le-a facut in viata, dar nu e cazul sa facem dintr-un eveniment nefericit si cvasi-intamplator ceea ce nu este de fapt.

Ma intreb totusi cati preoti au totusi de a face cu persoane care au clar probleme de ordin psihic si nu au timpul, resursele sau vointa de a-i directiona spre ajutor de specialitate si poate chiar, de ce nu, asistenta spirituala mai speciala.

Comunicatul biroului de presa al Patriarhiei deplange violenta din societate, dar ce face Biserica pentru societate mai mult decat a pune preoti in biserici oricum insuficiente?

Se porneste de la premiza ca romanul este ~90% crestin cand de fapt este in jur de 5% crestin practicant (adica ceea ce conteaza), pentru crestinarea (in adevaratul sens al cuvantului) celor de 85% se face prea putin.

Iar in acest sens, solutia nu sunt gardienii si perchezitiile corporale la intrarea in Biserica.

In 1993, la Manastirea Optina s-a petrecut o crima oarecum similara: trei calugari au fost ucisi de un satanist in noaptea de Inviere. Cei trei sunt considerati martiri, iar la mormintele lor se arata multe minuni. (http://www.crestinortodox.ro/reporta...ina-72408.html).

Daca parintele a fost un martir, o va arata Duhul Sfant in mod lamurit. Frumusetea lucrarii lui Hristos este ca trece dincolo de mintea omeneasca si de impartirile si categorisirile acesteia.

Impresionant articol!
Nu am putut sa nu remarc o anumita idee: monahii respectivi au fost"chemati"la mucenicie dar pt asta este nevoie de o mana de calau,de cineva care se ocupa efectiv de beregata lor(mijlocul crimei).

Intrebare: in ce relatie se va gasi criminalul cu judecata divina?Mai poate fi vorba despre o urgie divina in cazul acesta?
Din punct de vedere logic,mucenicia are nevoie de un act deosebit de violent...Plecand de aici,se poate ajunge pana la a multumi criminalului care a conlucrat la acest proiect,are o contributie la mucenicie.
Un fel de munca de jos,pe care cineva trebuie s-o faca!

Nu stiu cat am fost de coerenta,si cum s-a inteles ideea...

1. Depinde..poate criminalul se va pocai pana la urma.
2/ Aceleasi dileme si discutii inutile ca in jurul "muncii de jos" a lui Iuda...

Chemarea la mucenicie o au toti crestinii care se sfintesc. Toti cei care ii urmeaza Mantuitorului doresc sa ii urmeze in mod real, chiar si pe cruce, cum s-a si intamplat in cazul unora dintre ei. Nu toti sfintii sunt mucenici, datorita iconomiei lui Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca n-au avut chemarea muceniciei.

De aceea fapta ucigasului este la fel de inutila ca cea a lui Iuda, dupa cum zice si fratele AlinB. Orice crima este inutila, ea nu adauga nimic la slava mucenicilor. Slava mucenicilor este rabdarea si dragostea lor pentru Hristos, iar acestea nu au nevoie de un criminal pentru a exista.

In ce priveste judecata lui Dumnezeu, numai El stie, ca este a Lui, nu a noastra. Au fost cazuri de ucigasi de martiri care s-au pocait si ei insisi s-au sfintit sau chiar au murit la randul lor martiri. Nu mai departe de Targu Ocna este cazul acelui tortionar care s-a pocait fata de Pr. Gherasim Iscu si au murit amandoi intru Domnul in aceeasi noapte (mai multe detalii aici sau aici).

Dar nu trebuie sa uitam ca Dumnezeu este drept si "nu se joaca" de-a atotputernicia, predestinand pe unul sa fie rau si pe altul sa fie bun. Orice criminal va lua plata de criminal si orice drept va lua plata de drept, daca acesta este modul in care se va prezenta la judecata lui Dumnezeu, la care sa dea Domnul sa fim si noi cu oile, nu cu caprele.

Am inteles ideea,multumesc pt detalii!

Nu e "mintea omeneasca" ci ghidul moral al Bisericii.

Oamenii aceia aveau o viata sfanta in primul rand si in al doilea rand au fost ucisi tocmai pentru aceasta viata sfanta de cineva care ii ura tocmai pentru asta.

Asa se explica in parte si minunile de la mormantul lor (pe langa credinta celor care se roaga).

In aceste circumstante se poate vorbi de un fel de mucenicie.

Nu poti fi martir doar daca esti ucis din betie, nebunie, neatentie, doar pentru ca esti botezat crestin sau chiar si preot fiind.

In cazul acestui preot este vorba de un om cu mintile zdruncinate, care a facut un lucru rau crezand ca face un bine.
La fel de bine se putea intampla sa fie calcat de o masina pe strada, sa cada tavanul bisericii peste el sau alte lucruri care n-au o logica sau certitudine facil accesibila mintii omenesti.

Daca trebuie onorat, este onorat pentru viata care a avut-o, nu pentru circumstantele nefericitei intamplari care i-a adus moartea.

Perfect de acord.

De acord iarasi, numai ca eu nu cred in intamplari. Nici eu nu cred ca trebuie fortate lucrurile in privinta martirilor, cu atat mai putin in cazul unor crime de acest gen.

Cred ca cel mai rau lucru care i se poate intampla unui om e sa aiba parte de o moarte brusca fara sa aiba timp de pocainta. Biserica noastra a si randuit asa frumos o rugaciune ptr ferirea de moarte naprasnica si mintea intreaga in ceasul mortii.

Cred ca esentialul sta in aceasta cum te prinde moartea....
in ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca... zice Domnul.

poate ca evenimentul acesta e ocazia potrivita ptr a medita mai mult la modul nostru de viata, gandindu-ne ca oricand putem noi urma....

Mare e insa puterea Domnului, care face din desfranati si betivi martiri ai Sai!
Iata viata Sf. Muc. Bonifatie (19 dec.):

"Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, fiind rob al unei femei de neam mare si de cinste, anume Aglaia, fiica a lui Avachei, prefect al Romei. Si era femeia aceasta, Aglaia, foarte bogata, iar Bonifatie, sluga ei credincioasa, purta de grija averii sale, dar el vietuind in pacate trupesti cu stapana-sa si era si betiv. Nu spre defaimare se spune aceasta, ca degraba se va arata si fericita schimbare a acestora, cum pacatosul se face sfant, ba inca si mucenic al lui Hristos.
Dar, si in vremea vietuirii sale, cea cu iubire de patima, macar ca slujea pacatului, avea si parti bune, ca era milostiv si iubitor de straini si da cu dragoste celor lipsiti si i se frangea inima si i se facea mila de nevoile oamenilor, ca n-astepta sa fie rugat ca sa vina in ajutor; asemenea si stapana lui era milostiva si iubea pe mucenici. Si, fiindca adeseori suspinau catre Dumnezeu pentru pacatele lor, Domnul nu i-a lasat mai mult sa se intineze, cu pacatele lor cele necurate, ci a randuit o spalare de intinarile lor.
Deci, intr-una din zile, stapana a zis lui Bonifatie: "Mergi in Rasarit, unde marturisesc Sfintii, si-mi ada moaste de Mucenici, ca sa le avem de ajutor si de sufleteasca mantuire." Iar Bonifatie, raspunzand, a zis: "De vor aduce moastele mele le vei primi oare?" Iar ea a ras, zicandu-i: "Betivule." Si, invatandu-l, l-a trimis. Si el a luat douasprezece slugi si multi galbeni si a ajuns la Cilicia, unde erau dati la chinuri Sfintii. Si, aflandu-i in chinuri, le saruta legaturile si ranile.
Deci, aprinzandu-se de ravna dumnezeiasca, a stat Bonifatie in fata dregatorului, marturisind ca este crestin. Si, prinzandu-l, l-au spanzurat cu capul in jos si l-au strujit fara mila si l-au impuns cu trestii ascutite pe sub unghii si i-au dat plumb topit pe gura, si l-au bagat cu capul in jos intr-o caldare plina de smoala ce fierbea. Dar, din toate, nevatamat a iesit. Atunci dregatorul a poruncit sa i se taie capul. Deci, l-au luat ostasii si l-au scos, spre ucidere. Iar Sfantul, dupa ce s-a rugat, si-a plecat capul si a fost taiat. Si ceea ce zisese stapanei sale, razand, cand a plecat, s-a implinit cu fapta.
Iar slugile ce venisera cu dansul de la Roma, daca vazura ca zaboveste, socotira ca va fi umbland prin carciumi dupa betie, cum ii stiau naravul. Iar daca au aflat de chinurile si de taierea ce a rabdat si cum si-a dat sfarsitul, au umblat de i-au gasit moastele si, plangandu-l, cadeau catre el, cerandu-si iertare, ca il graisera de rau, ci cumparandu-i trupul cu pret de cinci sute de galbeni, l-au adus la Roma. De acestea afland, Aglaia, stapana lui, a dat slava lui Dumnezeu si l-a primit cu cinste mare si l-a ingropat aproape de cetate, ca la cincizeci de stadii si, facand o o biserica cu numele lui, la casa ei in oras, l-a mutat acolo. Si, in toate zilele, la sfintele lui moaste, se faceau multe tamaduiri. Iar ea, de atunci binevietuind, cu cuviinta si randuiala dumnezeiasca, cu pace si-a dat sufletul la Dumnezeu."

Conteaza cum mori, nu doar ce viata ai avut. Au fost multi cu viata curata, care s-au lepadat in ultimul moment si altii cum este sfantul acesta.

Da, asa zic si eu.Conteaza care e starea ta atunci cand moartea vine.
Am citit ieri un caz care m-a cutremurat.Poate e bine sa il postez aici.

O sa fac un scurt rezumat.
E vorba de viata unei tiganci, Zamfira, inchisa ptr multi ani ptr ca si-a ucis pruncul si alte multe nelegiuri facuse.Statea inchisa de la varsta de 16 ani, acum avnd 25-26.
Era inchisa la o inchisoare mixta din Chisinau. Aici venea periodic un preot care spovedea si impartasea detinutii, le dadea sa citeasca dn cartile sfinte, din ceaslov, din psaltire.
In zilele cand era in pentenciar, facea slujbe la paraclisul din incinta penitenciarului. Si iata, ca intr-una din zile, o detinuta Zamfira doreste si ea sa mearga la rugaciune.
Preotul se aduna ptr rugaciune, oamenii(35-40) stau in genunchi....numai Zamfira sta in picioare, rade, ingana preotul, repeta Amin.
Mult sa tulburat preotul de aceasta intamplare.La fel si ceilalti detinuti, veniti fie ptr spovedanie, fie ptr rugaciune. Colega de camera a Zamfirei se spovedea si ea.primeste canon, urmand ca dupa 2 saptamani sa vina iar preotul sa o impartaseasca.
La sfarsit, preotul o intreaba si pe Zamfira :Vrei sa te spovedesti? nu, raspunde femeia. Atunci poate vrei sa iti citesc vreo rugaciune? Nici asta. Atunci ptr ce ai venit?intreba din nou parintele. Sa te vad cat esti de frumos, fu raspunsul femeii.

Iata ca trec si cele 2 saptamani, iar parintele trimite vorba pe unul din detinutii care il ajuta cu pregatirea oamenilor sa ii spuna colegei Zamfirei sa citeasca rugaciunile necesare ptr a o impartasi a doua zi. Cand omul ajunge la celula, Zamfira ziceSi eu vreau sa merg. Tu nu mai mergi, ii raspunde omul, dupa cum te-ai purtat data trecuta...Ba vreau sa merg, da-mi si mie sa citesc ceva. Atunci omul ii da psaltirea si pleaca.

A doua zi vine preotul, o cheama pe colega Zamfirei sa o impartaseasca. Aceasta plina de mirare ii ziceParinte, o innebunit Zamfira...Cum asa? se mira preotul.
Pai de aseara tot citeste si plange, apoi s eopreste iara plange, iara citeste....

Preotul trimise un om dupa Zamfira.Zamfira a venit, dar total schimbata. Cu fata schimonosita de plans, incercanata. S-a asezat intr-un coltisor pana ce preotul a terminat.
La gata, parintele a intrebat-o:Vrei sa te spovedesti, Zamfira?
Da....dar nu asa...altfel. Vreau sa spun tare tot ce am de spus.
Si astfel, in fata a 35-40 de oameni incepu marturisirea publica a femeii.A durat in jur de 45 de minute. A fost cutremuratoare.Dupa fiecare pacat, facea cate o inchinaciune si plangand spunea"Rog sa fiu iertata".
In timpul asta, asistenta asculta cu stupoare. Chiar preotul gandeaDoamne, ptr ce pacate are, dupa randuiala sfantului Vasile ar trebui s-o leg ptr 300 de ani. Ce sa fac , Doamne? . Din cele marturisite, intelese ca femeia nu s-a impartasit niciodata, fusese botezata in copilarie si...atat. Mai intelese ca trase vreo 2 fumuri de tigara de dimineata, dar nu gustase nimic. Dupa inelunga framantare, preotul hotareste sa o impartaseasca. Povestea ca dupa ce s-a impartasit o bucurie cereasca a invadat chipul, o bucurie rar intalnita in toata activitatea sa.
Apoi Zamfira s-a intors in celula, iar preotul la ale sale.Seara, la ora 9 parintele primeste un telefonParinte, a murit Zamfira. Cum sa moara? Doar azi am fost la ea si era bine...
Pleaca de urgenta la penitenciar.Aici discuta cu colega de camera a tinerei. aceasta marturisesteParinte, s-a intamplat ceva cu ea.Dupa ce ati impartasit-o, s-a intors in celula si radia de bucurie.Mi-a vorbit toata ziua despre Dumnezeu, despre dragoste, pace , iubire si iertare. Apoi a plecat sa faca un dus, s-a imbracat cu hainele cele mai bune, s-a asezat pe pat si mi-a zis:Ma, mie mi rau.Eu mor. Dati-mi o lumanare, ceva.... apoi s-a intors cu fata la perete si dusa a fost.
preotul ramane consternat. A doua zi se intalnesc medicii din spital ptr a discuta cazul Zamfirei.tanara nu suferea de nimic, afara de o hernie, dar acre nu era grava si in nici un caz nu i-ar fi cauzat moartea. Asadar, moartea Zamfirei a ramas un mister.


Asadar, important e cum traiesti, dar mai important e cum te gaseste moartea.

P.S. articolul l-am citit in revista Familia Ortodoxa.