|
Citat:
Daca Biserica ar oficia si pentru sinucigasi aceeasi slujba de inmormantare, ar insemna ca ea nu mai face distinctie intre omul care a refuzat viata si crestini si atunci s-ar dovedi nedreapta. Prin oficierea ei nu ar da dovada de multa dragoste, ci ar pune pe acelasi picior de egalitate minciuna si adevarul. |
nu e vorba despre a refuza nimic, este vazuta ca iesirea dintr-o situatie fara rezolvare, asa cum s-a scris mai sus "Ademenirea, dulcea seductie a mortii, vraja ei cu iz eliberator "
nu a mai putut sa mai duca boala, nu a vrut sa mai fie povara nimanui, si a abandonat. |
Citat:
|
Citat:
Sunt tot felul de boli, sunt unele care cauza suferinta majora - cancerul dar care poate fi intr-o buna masura controlata cu morfina (suferinta) si sfarsitul in general este rapid si previzibil. Sunt altele care nu implica poate o suferinta asa mare dar omul nu mai poate avea viata dinainte si face tot ce facea inainte iar sfarsitul este impredictibil si poate dura multi ani pana se ajunge acolo. Asta cu "nu a vrut sa fie povara nimanui" este un fals altruism atunci cand duce la sinucidere. Probabil era prea mandru ca sa accepte sa fie ajutat sau pur si simplu un pretext, faptul ca nu se mai putea bucura de viata de dinainte si nici nu a vrut sa o inlocuiasca cu altceva mai profund, l-a impins la acest gest. Omul in mod sigur nu era crestin, daca ar fi fost, ar fi stiut ca moartea este eliberare doar daca viata a fost una virtuoasa - ori pentru un crestin sinuciderea este antinomul tuturor virtutilor la o adica, deci ar fi trebuit sa stie ca pe acest drum nu va urma "eliberarea" ci o suferinta si mai crunta. Iar daca nu a fost crestin sau crestinismul n-a fost un reper pentru el... cam greu se mai poate schimba ceva din starea lui de dupa moarte. Asta nu inseamna ca rugaciunea nu i-ar fi utila .. daca te simti vinovat oarecum pentru starea in care a murit, ai putea sa te rogi pentru el. |
da este asa cum ati spus, o boala ce nu implica suferinta mare dar omul nu mai poate trai viata de dinainte si incerca sa faca tot ce facea inainte, si pe langa era si un om mandru. nu cred ca a stiut sa gestioneze problema, incerca din rasputeri sa se vindece si nimic nu l-a ajutat. nici la munca nu se mai putea duce din cauza a ce avea.... asta i-a pus capac.
din cate am citit nu exista slujbe pt aceste persoane, dar macar in pomelnic pot sa il trec?? multumesc pt raspunsuri |
Citat:
|
Citat:
Am auzit această părere și la un preot. Nădejdea rămâne la Dumnezeu - în mila Lui cea mare poate să primească rugăciunea și pentru cel care s-a sinucis... |
Citat:
Citat:
Cred ca cel mai bine ar fi sa intrebati direct niste preoti mai induhovniciti, ca sa nu ispititi poate pe cineva care poate se gandeste doar la banii de pomelnic, ca sa zic asa. "Povestea avva Macarie : umbland odata prin pustie am gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grait capatana. Si am zis ei : tu cine esti ? Si mi-a raspuns capatana : eu am fost slujitor al idolitor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu esti Macarie, purtatorul de duh si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. I-a zis ei batranul : care este mangaierea si care chinul ? I-a raspuns lui : pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul de dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilait. Aceasta este mangaierea. Si plangand batranul, a zis : vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii ! I-a zis ei batranul : este alta munca mai rea ? I-a raspuns lui capatana : noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin sunteni miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si S-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtut nostru sunt." |
gresit...avea ceva libertate dar nu prea putea sa tina un serviciu din cauza afectiunii. nu doresc sa intru in detalii
si da frustrarea, disperarea, lipsa unei solutii au dus la o familie indurerata. |
Sfantul Luca al Crimeei - Arhiepiscopul de Crimeea
Despre viata Sfântului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta în temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul! Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu în anii terorii bolsevice. După anii petrecuti în închisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord în timpul războiului cu Germania nazistă, episcopul-chirurg salvează vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicină face ocolul lumii. La adânci bătrâneti, lipsit de vederea trupească avea să răspundă mirării stârnite de liturghisirea lui fără gres prin următoarele cuvinte: „Cel ce si-a închinat viata Domnului nu poate fi niciodată orb fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor". Autobiografia acestui Sfânt al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotrivă oferă lumii contemporane o extraordinară lectie de sfintire prin slujire si jertfă a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a înzestrat neamul omenesc. E minunata aceasta carte, pe care o putem citi atunci cand ni se pare ca avem o cruce prea grea: http://www.librariasophia.ro/images/zitem1.png http://www.librariasophia.ro/images/zitem3.png http://www.librariasophia.ro/img/poz..._patimirea.jpg |
Citat:
Dar si aceasta frustrare poate fi valorificata duhovniceste. Rugandu-se puternic cu rugaciunea vamesului, Dumnezeu poate sa mangaie si familia si sufletul celui adormit. ,, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma/ iarta-ma pe mine , pacatoasa, si pe N. De asmenea exista: ACATIST PENTRU CEI ADORMIȚI - Mănăstirea Dervent |
Citat:
|
Citat:
Teribila capcana, cred eu, este sa ne gandim ca "avem putere spirituala". In clipa aceea, dimpotriva, cred ca obtinem alta "putere": demonica. Fiti buna, asadar si nu ma ispititi...:) Exista o serie de mituri, de prejudecati legate de persoana terapeutului. Una din ele este ca detine o putere speciala (culmea e ca, intr-adevar, detine o putere, cea terapeutica, alaturi de inca 2 P: permisiune si protectie), eventual oculta. Nu de putine ori clientii mei asteptau de la mine pur si simplu sa fac lucruri imposibile, eventual vreo magie ... Nu glumesc. Asteptarile acestea distorsionate le au majoritatea clientilor, pana inteleg cum sa se implice ei insisi in propria munca cu sine, pana sesizeaza in ce poate consta cooperarea pentru depasirea impasurilor, pana descopera limitele relatiei terapeutice etc. Un alt mit este ca terapeutul nu se enerveaza niciodata, este calm, are discernamant infailibil, detine solutii la orice etc. Si mai ales ca e curat ca lacrima, ca e aproape un sfant, ca e un om perfect etc. Tot felul de bazaconii. Terapeutii sunt oameni ca toti oamenii. Au slabiciuni, probleme personale, uneori lupta ei insisi din rasputeri cu necazuri care ii coplesesc, unii sunt alcoolici, altii sufera de tulburari din spectrul schizo si alte nenumarate grozavii. Oho, daca ati sti cate studii s-au facut si la ce rezultate au condus.... poate ca ati trece exact in pozitia opusa (ceea ce, insa, iarasi Nu ar trebui facut). Cine doreste sa cunoasca tainele psihoterapiei si secretele terapeutilor, cred ca are doua cai: sa devina terapeut / sa intre in terapie. Acestea sunt singurele cai pe care le consider valide pentru a cunoaste cu adevarat aceasta profesie si oamenii sai. Restul sunt pareri, opinii, prejudecati... pierdere de vreme si autosabotare (intrucat ne blocheaza accesul si folosul unei terapii, atunci cand chiar avem nevoie). M-am folosit de prilej ca sa raspund unor intrebari precum si unor atacuri puerile si rauvoitoare care s-au tot purtat pe aici pe forum, de catre gura-casca si alde stie-tot, oameni care in mod evident ar avea doar de castigat daca ar intra intr-o forma sau alta de consiliere. Si daca tot am deschis subiectul, sper sa il inchid pentru totdeauna in legatura cu alta tampenie: ca as face aici un demers de atragere a clientilor pentru propriul cabinet. Pai, asta e o aberatie, intrucat un om de meserie nu intra niciodata in relatie terapeutica cu oameni pe care ii cunoaste deja, avind o altfel de relatie. S-ar produce confuzia numita "cine ce este", ar aparea urata problema a relatiilor paralele etc. Deci, cata vreme nu voiesc sa imi fac singuri necazuri, nu voi accepta in ruptul capului sa lucrez cu vreun coleg de pe forum. Sper ca acest punct s-a lamurit definitiv. In fine, ar mai fi un motiv serios: momentan nu am cabinet si nici nu intentionez sa am in curind. Din toamna voi lucra iarasi ca profesor de psi in invatamantul liceal. Acum sper sa am putina liniste din partea nu putinilor banuitori, suspiciosi si mai stiu eu caror oameni care m-au tot sacait pe privat si chiar prin diverse postari. Imi cer scuze pentru ca m-am abatut mult de la topic. Ma reintoarc doar pentru a ma alatura lui Costel, cu toata convingerea, legat de afirmatia lui legata de SENSUL bolii, al suferintei. Logoterapia si terapia ortodoxa tocmai aici isi au punctul forte si ii multumesc lui Costel ca a reamintit acest punct central in terapia bolilor sufletesti si in problema suicidului. Nu de putine ori am meditat, impreuna cu clientii mei, la cartea lui Iov. A fost intotdeauna cu folos. Nadajduiesc ca ne va fi de folos tuturor, totdeauna. P.S. Sa le salvez sufletele?.......:)))) Oh, Doamne... Va rog sa nu mai ganditi / scrieti astfel de vorbe! |
Imi cer iertare. Nu asta a fost intentia mea.
|
Inteleg...
Va rog sa ma iertati pentru ca am prezentat o idee generala / o pozitie de principiu, intr-un dialog cu accente foarte personale...:) Va asigur ca am inteles buna dvs. intentie si ca va sunt recunoscator pentru mesajul cald, afectuos, pe care am simtit de la inceput ca mi l-ati adresat. A fost doar o problema de formulare, cred. Sper sa intelegeti si dvs. buna mea intentie. Domnul sa ne ocroteasca! |
Citat:
Nu doar ca a pierdut un membru al ei, ci si cum l-a pierdut. Sinuciderea e echivalentului unei ratari majore (ca sa nu mai vorbim de ce inseamna dpdv spiritual). Citat:
Daca l-ar fi cautat pe Dumnezeu, probabil ca le-ar fi avut pe amandoua, asa ..fara nici una. Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii la cel care sufera de o boala care ii da dureri cumplite, nu are analgezice si nici nu intrevede vreo scapare, nici spre vindecare, nici spre moarte. Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii a unui om inchis si torturat groaznic. Dar intr-o societate in care sinuciderea poate fi motivata de o indispozitie, omul neavand nici lipsuri nici dureri majore nu poate fi decat un gest de lasitate, o "evadare" dinspre rau (relativ) spre si mai rau (spiritual vorbind). |
Citat:
Nu vă mai grăbiți să judecați atât sinuciderea că nu știți cum se simte un om care în pragul ei. Pe cei care o fac nu-i duce capul că dacă omul respectiv ar gândi și s-ar simți cum gândesc și simt ei, nu ar mai recurge la gest? |
...........
|
Citat:
Poate ai vrut sa spui ca ne simtim oarecum descurajati atunci cand studiem creierul omenesc. Mda... Depinde insa ce asteptari avem. Daca aflam de la inceput ca ne confruntam cu sistemul cel mai complex din organismul uman, ca studiile din domeniu sunt departe de a fi lamurit pana la capat vreo problema, atunci poate ca am avea o perceptie mai realista asupra creierului si asupra capacitatii noastre de a-l cunoaste cat de cat. Pe de alta parte, un anumit respect se impune de la sine. Pai, sa ne gandim o clipa: - e organul cu cele mai multe celule (miliarde) - interconectate, direct sau indirect, astfel incat "in creier totul se leaga cu totul" (principiul, de inceput de secol 20, al savantului Le Ny) - ale carui celule se pot divide si inlocui/regenera (asta s-a descoperit abia in ultimii ani) - la care vin toate informatiile din organism si de la care pornesc comenzi pentru toate componentele corpului, nimic nefiind lipsit de monitorizare si conducere cerebrala in corpul nostru - care detine o capacitate incalculabila de stocare a informatiilor si o viteza si adancime de procesare uluitoare, cu efecte inclusiv creative (performanta pe care, in ciuda dotarilor, nu o detine deocamdata nici un computer) - responsabil de reglajul si conducerea tuturor activitatilor umane (joc, munca, invatare, creatie - nu se poate cand esti lipsit de creier...) - legat, indiscutabil, desi nu se stie prea precis in ce mod, de viata psihica, de suflet (unii vad creierul si sufletul coabitind, precum o gazda si un parazit; altii vad sufletul ca pe o functie a creierului; altii considera ca sunt doi vecini de apartament siliti sa convietuieasca o vreme, desi s-ar lipsi daca ar fi posibil; altii cred ca sufletul naste totul inclusiv pe creierul sau etc. etc. Teorii si teorii, modele si modele, savanti si savanti, scoli si scoli, dovada ca acest organ preocupa in gradul cel mai inalt pe posesorii de creier.) Am incercat sa trasez o linie foarte subtire, caricatural de schematica, in legatura cu motivatia noastra de a lua in serios creierul. Pentru a aprofunda problema (iar nu pentru a bagateliza, desconsidera - tipic nevrotic - realitatea) e nevoie de ani lungi de studiu serios. Eu am facut-o pe branci intre 20 si 35 ani si garantez ca abia de am zarit un strop din zarea problemei, in ciuda faptului ca am si publicat 2 volume, prin anii 95, din care mai dadeau examene pe la Medicina, Biologie si Psihologie cei din anii I si II. (Cine doreste sa verifice informatia, poate sa caute si sa citeasca la biblioteca oricareia dintre facultatile amintite.) Cat despre faptul ca unele centre de investigatie a fenomenelor psi (in special rusesti si americane) au adus la cunostinta publicului date din domeniul parapsihologiei, implicit din activitatea creierului, asta nu face decat sa arate ca ne aflam noi, cu mintea noastra mititica, intr-un stadiu infantil al cunostintelor despre creier si ca, de va mai fi omenirea, aventura cunoasterii creierului va continua pe drumuri deocamdata nebanuite. |
Nimic nu garanteaza ipoteza biologista, aflata intr-unstadiu inca incipient, ca tulburarile psihice sunt un fel de efect al unei disfunctii biochimice cerebrale.
Desi o lezare anatomica (de pilda o ablatie) sau o dereglare functionala a activitatii creierului sunt urmate, cel putin o vreme, de tulburari semnificative ale vietii psihice: aceasta nu constituie un motiv suficient de tare pentru a admite ca boala psihica decrge, ca sa zic asa, din imbolnavirea creierului. Sa dau un exemplu, legat chiar de suicid si depresie: desi medicamentele antidepresive au o rata oarecare (nu grozav de mare) de succes, fie si temporar (intrucat au loc frecvent recaderi), exista in paralel abordarile: psihanalitica, cognitivista si, mai ales, psihoterapia ortodoxa ale caror rezultate, arata cercetarile, sunt cel putin comparabile cu interventia medicamentoasa, de nu chiar superioare. In teorie, aflam de pilda ca depresia este numita si "sindromul de neajutorare dobandita". Dobandita cum? Prin invatare! Oamenii invata pur si simplu sa gandeasca, simta, voiasca, sa actioneze, sa reactioneze intr-un mod pe care il etichetam noi cu termenul de depresie. Cum e aici cu rolul creierului? E limpede ca el nu genereaza depresia, ci gazduieste, facind posibila, reprezentatia ei teatrala... Pe bulevardul social, desigur, ca sa pomenesc si neglijatul factor numit socialul (relatii, roluri, ierarhii, presiuni, clisee culturale, reprezentari sociale, cutume-obiceiuri, traditii etc.) unde, mai nou, ne dam in vant dupa cross/culture... Abuzul de psihotrope - neuroleptice, sedative, hipnotice si alte bazaconii, au adus deja date alarmante in literatura medicala din intreaga lume. Am dori bucurosi sa scapam de psihotrope insa, deocamdata, ne lasam purtati de obisnuinta abordarii biochimice si visam mai departe la medicamente tot mai performante. Interesant insa, pentru a spune si contrareplica, urmatorul fapt: vin la spital tot felul de "indraciti", unii trimisi chiar de oamenii Bisericii care, dupa niscaiva neuroleptice si putina odihna, dupa o cura de liniste si grija profesionista, se trezesc parasiti de toti dracii care ii bantuiau. Hopa! Cum vine asta? ..... Pai, probabil, a fost la mijloc vreun diagnostic gresit, vreo pripeala, ne asigura balbaindu-se desteptii care, initial, se aratau foarte convinsi ca iar au prins o vrajitoare.... (Personal nu stiu ce sa zic, raman insa atent la noutati in domeniu.) |
In final ma voi adresa nesimtitilor (printre care ma numar si eu, deseori, mai mereu):
Pana cand vom continua sa ne scremem, sa ne indarjim, sa ne nenorocim, in orbirea noastra cutremuratoare si vom continua sa negam ca: orice afectiune psihica, orice suferinta aparent inexplicabila si netratabila si-a gasit leacul, fapt de mii de ori petrecut si verificabil, in Sfanta Biserica. Pana cand ne vom preface, in cutremuratoarea nostra nebunie si insolenta, ca Sfintele Taine, impartasirea cu harul / energia necreata a Divinitatii, nu au putere tamaduitoare deplina, ca nu vindeca orice bolnav, chiar de ar fi inchis sub munti de piatra? Pana cand si conform carei ratiuni, carui scop demn de fiinta umana, vom alege mai degraba sa ne sinucidem decat sa plecam frumusel grumazul, sa ne rusinam foarte, sa recunoastem curvia si faradelegea din noi si sa rugam Mangaietorul sa se indure de noi? Pana cand si pentru ce ne purtam ca bezmeticii? Pana cand vom minti? Pana cand vom ucide? Pana cand vom muri, putrezind de vii in noi insine? Pesemne pana cand ne vom fi saturat, odata pentru todeauna, de mandria draceasca, de iluziile omnipotentei noastre, de gustul inselator a toata rautatea. Pana cand ne va ingadui, cu uluitoarea Sa dreptate, Bunul Dumnezeu. Vai noua, sinucigasi de zi cu zi dincolo de orice sinucidere constatata de IML... |
Citat:
|
Citat:
(Si apoi, doar am zis ca sunt nesimtit...) |
Citat:
Citat:
Citat:
Nu am de gând să pornesc o polemică „psihologie vs. psihiatrie” pentru că cele mai bune rezultate au fost obținute când pacientul a apelat la amândouă în același timp. Motivul pentru care m-am implictat în discuție nu a fost să fac apologetica medicamentului sau să denigrez rostul psihoterapiei, ci de a atrage atenția celor care judecă sinucigașii și declară cu o ignoranță zdrobitoare că „ajung în iad. Nu și-au pus nădejdea în Domnu'. Ajung în iad”. Creierul într-adevăr învață depresia, învață disperarea, dar o dată ce le-a învățat cu greu mai poate ieși de unul singur din ele și nu sunt chiar multe cazurile. Pentru că această stare a devenit noua realitate a bolnavului în care nu mai are energia psihică necesară de-a se lupta singur. Mai mult, în lipsa tratamentului care să repare modificările biochimice terapia poate eșua și am să vă rezum un studiu chiar referitor la „neajutorarea dobândită”: injectarea oxidopaminei în creierul șoarecilor epuizează complet neuronii noradrenergici de norepinefrină provocând simptome tipice sindromului deficitului de atenție în care creierul nu poate filtra stimulii veniți din exterior. În imposibilitatea ierarhizării acestora șoarecele nu mai poate acorda prioritate celor ce impun urgență în fața celor ce nu semnalează niciun pericol. Într-un experiment, atât șoarecii din grupul de control, cât și cei din grupul de test au fost supuși unor șocuri și unei surse de lumină. Șoarecii normali au găsit calea de ieșire. Și șoarecii injectați au învățat calea de ieșire în lipsa un stimul luminos (întrucât șocurile nu provocau epuizarea neuronilor pentru că dacă ar fi făcut-o, le-ar fi fost imposibil). Însă atunci când s-a introdus și stimulul luminos în experiment, șoarecii lezați au eșuat să găsească calea de ieșire chiar și după 120 de încercări. Degeaba aruncă unii vina în cârca bolnavului (că nu a făcut nimic, că nu a vrut el să iasă din starea de depresie, că nu a crezut etc.). Omului respectiv îi e imposibil să-și găsească motivația și buna dispoziție chiar dacă e conștient de faptul că asta trebuie, pentru că atâta timp cât neurotransmisia din anumite zone ale creierului e afectată sau chiar absentă e ca și cum nu ai avea porțiunea respectivă. Nu poți să-i ceri unui om cu un sistem limbic defect să simtă așa cum nu poți să-i ceri pancreasului să producă insulină și chiar să înceapă să o sintetizeze. E irelevant dacă modificările organice sunt provocate de o moștenire genetică proastă sau sunt dobândite ca urmare a diverși factori. Cert e că ele apar în orice tulburare psihică indiferent de natura și cauza ei și există atâtea studii care să demonstreze că alterările biochimice provoacă modificări fie în cogniție, fie în memorie, fie în învățare etc. Ori ce pretenție ai mai putea avea de la un om cu judecata afectată? Cei din jurul lui sunt cei care ar trebui să observe și să-l apuce de mână să-l țină cu toată puterea pentru a nu se scufunda mai mult, în loc să-l acuze sau să-l repudieze. Ei trebuie să-l ducă la un psihiatru care să-i dea un tratament și psihiatrul (în cazul tulburărilor precum tulburarea obsesiv-compulsivă, depresie, anxietate) să-l îndrume și către un psihoterapeut. Însă nu-i mai poți cere credință când el e incapabil de credință. |
Citat:
|
lua tratament antidepresiv a fost si la psiholog, asa a mai tras de timp un pic. avea zile in care ii era bine, dar nimic mai mult. nu il mai interesa nimic, si mi s-a zis ca at cand mergea pe strada era foarte neglijent parca dorea sa fie calcat de masini. si noi cred ca l-am scapat din mana.....
|
La biserica a fost?
|
Citat:
da, si familia lui |
Citat:
|
nu stiu exact, dar avea tulburari de comportament, de somn, depresii,anxietate , si incercase seroxat ,ansilan,xanax si ceva naturist
|
Citat:
Cu benzodiazepinele merge să iei când și când, cu antidepresivele nu. Durează cel puțin 3 săptămâni până să scadă în intensitate efectele adverse și cresc în intensitate cele benefice (uneori poate dura și 3 luni). Să iei o săptămână și apoi să întrerupi 3 zile după care iei încă două și tot așa e ca și cum n-ai lua. Ba chiar pot să facă mai rău și să dea receptorii peste cap. Dacă era în evidența psihiatriei ar fi trebuit să aibă parte de slujbă normală de înmormântare. Nedumerirea dvs. o am și eu: de ce celor care se sinucid, dar se certifică că au o tulburare afectivă (sau chiar o boală) li se permite slujba de înmormântare, în timp ce cei care nu au fost niciodată la medic sunt blamați, condamnați când la baza gestului a stat în ambele cazuri o problemă de comunicare între neuroni ce a alterat inhibiția, motivația și judecata celui în cauză? PS: Am văzut că ați modificat mesajul inițial, dar partea cu „nu lua mereu” e foarte importantă și poate fi răspunsul pentru care tratamentul nu și-a făcut efectul. |
Citat:
Remarc insa ca mergi in continuare pe ipoteza REDUCTIONISTA a etiologiei biochimice a tulburarilor psihice. Pentru ca am dedus ca lucrezi in domeniu, iti sugerez sa nu te lasi sedus de curentul american contemporan ci sa reconsideri si sa valorifici psihiatria clasica franceza si germana. Americanii sunt, dupa mine, mult prea centrati pe solutii care se pot procura cu banii jos la taraba. iar astea sunt medicamentele, in primul rand. Apoi, exista o ruptura intre campul foarte larg al psihoterapiei si al consilierii, care la ei a ajuns la un nivel impresionant comparativ cu noi (unde de fapt domeniul nici nu exista, suntem deocamdata doar copisti sau strafulgerati de intuitii geniale dar primare) si abordarea centrata pe medicatia psihotropa. Ei bajbaie, inoveaza, testeaza dar cred ca le lipseste flerul psihiatriei clasice europene. E doar o opinie personala, bazata pe sistemul de gandire al profesorului G. Ionescu de care am fost foarte apropiat, o vreme. In fine, daca esti dispus macar o clipa sa largesti campul investigatiei, dincolo de presiunile zilnice pe care ti le induce probabil locul de munca, iti propun sa dai atentie modelului sistemic al suicidului (sunt cateva doctorate pe tema asta la UMF Bucuresti). DSM este doar un reper (si este inca foarte discutabil). As consulta si varianta franceza. Succese remarcabile au fost obtinute de interventii alternative: AA pentru tulburari severe asociate alcoolismului, uneori cu rezultate de-a dreptul miraculoase, incredibile; psihoterapia ortodoxa, logoterapia etc. In toate aceste variante de tratament, desi rolul mecanismelor cerebrale nu este negat, succesul se obtine fara medicatie si fara a urma vreun program considerat valid din punctul de vedere al geneticii / metabolismului cerebral. Probabil ca metabolismul cerebral se modifica sub influenta unor stimuli psiho-sociali pe care, altminteri, nu are nici un sens sa ii reducem iarasi si iarasi la modelele neuronale, pe motiv ca orice vad sau aud, de pilda, intr-o relatie interpersonala, se traduce in impulsuri nervoase care ajung la creier s.a.m.d. Afirmi ca la baza oricarei tulburari psihice sta intotdeauna o tulburare fiziologica. Asta e doar o ipoteza si inca una pe care o consider mai degraba preferinta afectiva decat certificare a vreunor cercetari serioase. Sunt autori care demonstreaza, din cate imi amintesc, exact contrariul: ca fiziologia creierului se modifica sub impactul unor procesari psi disfunctionale. Conteaza mult ce model avem in background referitor la relatia creier-psihic. Din cate constat, se pare ca esti adeptul unui model materialist clasic, in care viata organica determina viata psihica. O, asta e depasit de mult si, chiar daca pe alocuri se nimereste sa fie valid, modelul e cu totul precar fata de gama mult mai larga a situatiilor intalnite in practica. Nu te supara, dar iti spun ceva care sigur e de folos cui vrea sa auda: de obicei, doctorii pur si simplu habar nu au de psihologie. Iar in materie de filosofie inclina mereu spre materialism. E lucru dovedit la modul serios. Exceptie sunt cei care au studii si practica serioase in psihologie. Asta poti verifica destul de usor, citind cateva lucrari ai caror autori sunt medici psihiatri (nu neaparat din curentul antipsihiatrist american). Consider insa ca un profesionist al domeniului sanatatii mintale trebuie sa se instruiasca serios in mai multe domenii conexe, printre care psihologia, filosofia si teologia sunt, dupa mine, indispensabile. Iar cand ma refer la teologie nu fac trimitere doar la studiul academic, desi nici acesta nu e de colea, ci pur si simplu la o viata traita in Biserica. Ma crezi ori ba, eu mi-am facut datoria, cu prietenie, cu drag, sa iti comunic convingerea mea. Succes in dificila ta munca! Domnul fie cu tine si cu pacientii tai! |
Citat:
|
Citat:
Sper sa si intelegem bine ceea ce ne pare ca intelegem, sa fim pe o partie fertila pentru noime noi. Doamne ajuta! |
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 11:24:21. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.