Mulțumesc pentru răspunsul detaliat, Annyta. :53: Da, am văzut că ai mai scris și pe topicul cu imagini minunate.

Iata ce am gasit: o reprezentare a faptelor Prorocului Iona. O fi oare canonica reprezentarea aceasta?

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.n...97849757_n.jpg

Cina cea de taină (icoană a lui Rubliov)

http://www.uer.varvar.ru/rublev8.htm

Icoana este dincolo de comentarii (ca orice icoană adevărată de altfel). Totuși nu înțeleg de ce apostolii nu privesc toți spre Hristos. Spre exemplu, una din multele diferențe sesizabile oricui dintre icoanele Adormirii Maicii Domnului și tablourile religioase catolice cu aceeași tematică, e faptul că în reprezentările apusene apostolii au atenția f. dispersată, compoziția sugerează clar neorânduială și balamuc pe când la noi apostolii se uită toți, cu umilință spre centrul imaginii unde este Maica Domnului și Hristos. Aici, la o primă vedere, apostolii par să privească mai degrabă precum în tablourile religioase decât precum în icoane, deși nu se transmite sentimentul ăla nasol de dispersare. O posibilă explicație pt acest detaliu ar putea fi faptul că momentul este înainte de Înviere, înainte de ridicarea zăgazului la izvorul de apă vie. ar mai putea fi și alte explicații. ce părere aveți?

Am descoperit icoanele pe sticla din Transilvania, pictate de tarani.

http://www.icoane-vultur.ercomp.net/photos/01-074.jpg

Crucea Brâncovenilor!!! (prietenii pot vedea poza mai mare în albumul de la profilul meu)

Pantocrator exemplar! (prietenii pot vedea poza mai mare în albumul de la profilul meu)

Foarte interesantă! Poți să explici puțin cele 4 laturi? Mulțumiri anticipate. :53:

E destul de simplu... de jos în sus, aducerea la Constantinopol, încarcerea în temniţa Celor Şapte Turnuri, în dreapta privitorului execuţia propriu-zisă, în stânga recuperarea trupurilor din apele Bosforului, iar în centru e închinarea Sfinţiilor Brâncoveni!

http://www.crestinortodox.ro/forum/p...ictureid=14487


Zilele trecute, ca de obicei, căutând altceva am dat peste această frescă dintr-o biserică grecească.
Compoziţia iconică are la bază următoarea întâmplare din viaţa Sfântului Macarie Egipteanul: "Într-o zi, pe când Sf. Macarie mergea prin deşert, a văzut la marginea drumului un craniu uman. Cu băţul, a atins acest craniu şi a întrebat: 'Tu cine eşti?', iar craniul a răspuns: 'Am fost un preot păgân; sunt în iad'. Sf. Macarie întreabă: 'Şi cum este acolo?', iar craniul a răspuns: 'Este locul pedepsei noastre; suntem legaţi unul de altul, spate în spate, aşa încat să nu ne vedem feţele unii altora'."

Oare ce l-a determinat pe realizatorul programului iconografic din respectiva biserică să dedice un spaţiu generos acestei anecdote din Pateric? Ce vrea, cu dinadinsul, să ne spună?

Dar vouă, ce vă transmite?

Probabil idea ca iadul este teribil,lugubru si plin de solitudine pt eternitate.
Oamenii din iad nu pot crea comunitati,nu pot socializa,nu se pot bucura unii de altii,desi impreuna isi traiesc durerea in mod separat.Nu-si pot plange durerea unii altora si nu pot primi compatimire de la un alt suflet.
Este o imagine mentala dezolanta.
Simbolul legaturilor mai arata si faptul ca acum nu mai sunt liberi,nu mai au liberul arbitru,nu mai pot decide pt soarta lor cum a fost pe durata vietii.

Am gasit si povestea respectiva intr-o varianta mai detaliata:

Povestea avva Macarie: umbland odata prin pustie am gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grait capatana. Si am zis ei: tu cine esti? Si mi-a raspuns capatana: eu am fost slujitor al idolitor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu esti Macarie, purtatorul de duh si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin.
I-a zis ei batranul: care este mangaierea si care chinul? I-a raspuns lui: pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul de dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilait. Aceasta este mangaierea. Si plangand batranul, a zis: vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii! I-a zis ei batranul: este alta munca mai rea? I-a raspuns lui capatana: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin suntem miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si S-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Si luand batranul capatana, a ingropat-o.

Mulţumesc, Yasmina, pentru ambele postări!
Versiunea dezvoltată a anecdotei completează mesajul principal cu un avertisment adresat nouă, drept- credincioşilor cum că micile apostazii reziduale în faptele mărunte contrare voii lui Dumnezeu, în nelucrare, în indolenţa duhovnicească ne aşează într-o postură mai rea decât cea a păgânilor sau heterodocşilor.

Are părintele Arsenie Boca o vorbă adâncă: "Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ."
Asimetric, tot pe pământ putem experimenta anticipat iadul descris lapidar de către preotul păgân. Putem fi egoişti, nepăsători, autosuficienţi, putem vieţui izolaţi în lumea măruntelor noastre satisfacţii cotidiene, putem refuza iubirea, putem să ne facem din impulsurile şi dorinţele noastre spontane chipuri cioplite în cuget care ne induc iluzia libertăţii, autonomiei, împlinirii.
Chiar şi astăzi, în trup fiind şi încă având la îndemână opţiunea trecerii de partea cealaltă, întoarcem spatele aproapelui nostru cel mai de aproape fiindcă ni se pare nouă că nu ne face pe plac, că ne afectează comoditatea, că ne spulberă prejudecăţile, că ne răneşte în orgoliul profund confecţionat din false impresii despre sine, că ne ameninţă zonele de siguranţă iuzorie ale propriilor idei solipsiste şi intranzitive.
Până existenţa noastră se desfăşoară dincoace nu suntem conştienţi că procedând în felul descris mai sus de fapt suntem deja în iad, fiindcă încă ne putem folosi de oameni ca de nişte obiecte pentru a ne consolida blocajul în noi înşine şi a ne procura alimentele care ne ţin în viaţă individualismul şi mulţumirea de sine.
Sfântul Andrei Criteanul a notat, în Canonul cel Mare, o mărturisire care rezumă într-o singură sintagmă starea de iad: "Însumi, idol m-am făcut mie". Dar, ca orice idol, sinele nostru are nevoie de cult şi adoratori. Paradoxal, cei mai fervenţi credincioşi ai noştri suntem chiar noi înşine, exploatând astfel verigile slabe şi rupturile din adâncurile propriului nostru psihic. Iar aproapele are şi el un rol în povestea asta doar dacă se înscrie în mica sectă adoratoare a idolului care suntem, altfel nu există sau este extirpat mecanic şi fără regrete din suflet , dacă nu ne slujeşte conform aşteptărilor şi exigenţelor noastre.
Şi ne mai "protejează" de conştientizarea iadului în care am început deja să fiinţăm, posibilitatea pe care încă o avem la îndemână aici de a ne minţi pe noi înşine într-o varietate şi forme nesfârşite.
Or, odată trecuţi în iadul cel de după trecerea acestei vieţi, nu ne mai putem păcăli că suntem ceea ce credem că suntem, ci ne confruntăm cu realitatea dură a adevărului despre noi. Cine ajunge acolo va "trăi" o veşnicie numai şi numai cu cel pe care l-a iubit cel mai mult în existenţa terestră: el însuşi. Şi tot acolo va descoperi cu surprindere că atunci când credea că-L iubeşte pe Dumnezeu se iubea de fapt pe el însuşi, atunci când credea că iubea un om se iubea cu ardoare tot pe el însuşi şi la capătul oricărei simţiri mai profunde se întâlneşte doar cu el însuşi, toate celelalte ipostaze ale alterităţii nefiind altceva decât simple catalizatoare externe ale iubirii de sine.

Sper într-o continuare a acestui cuvânt adânc, pentru că am putea deznădăjdui văzând cât de rău stăm, cât de mare este riscul/ probabilitatea autoamăgirii. Cum ieșim din iadul vieții de acum, pentru a-l evita și pe cel veșnic? Cum ieșim din înșelare? Cum putem învăța să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele în mod real?

Sper şi eu într-o continuare în planul vieţii reale, unde zi de zi şi ceas de ceas putem să dăm posibile răspunsuri personale întrebărilor capitale pe care le-ai formulat. Oricum starea de deznădăjduire este mult mai favorabilă trezirii conştiinţei decât ignoranţa şi automulţumirea trufaşă. Printre rugăciunile dimineţii există una care spune: "şi întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat ca să mânec şi să slăvesc puterea Ta", deci deznădejdea poate fi locul de unde ne ridicăm întru înnoirea minţii şi a vieţii, spre arătarea şi slava puterii lui Dumnezeu. Abandonul activ în grija Tatălui devine operant în momentul când renunţăm să vedem în creştinism un mall ideologic de unde luăm doar ce ne place, ce ne convine, ce credem noi că ne vine bine şi nu ne afectează prostia, comoditatea şi lenea.

"Plângerea Rașelei" - o icoană care se pretează astăzi la subiectul avorturi.

Adica Irod inca mai exista, el s-a translatat din Irod al Iudeei, in Irod
cel din familie.

Bine zis. Din pacate, nu e un Irod singular, precum cel antic, care a crapat demult, sunt legiune, acei irozi anonimi si acele salomee anonime.

sfinti
 

Mă întreb dacă știe cineva să-mi explice ce sfinți apar în icoana aceasta a Sfântului Antonie cel Mare, în brâul de jur-împrejur. Pe unii îi știu, sau îi intuiesc.. Mulțumesc frumos !

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...84&oe=56E62416

continuare / imagini de detaliu
 

Multumesc mult!

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...b0&oe=56E9F1AB

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...70&oe=56DAE85C

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...96&oe=56DC15C4

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...f4&oe=56ECD92E

Ceva frumos şi reconfortant:

https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/...cheia-suceava/

Intr-adevar!

Panagia Gorgona (Fecioara Maria sirenă)
 

Această reprezentare este frecvent întâlnită în Grecia, iar grecii cu greu pot fi surprinși de ea; în schimb, restul lumii poate manifesta o nedumerire la vederea Maicii Domnului înfățișată ca o sirenă.

Poetul grec Myrivilis a lăudat această icoană neobișnuită, inspirându-se de fresca capelei Fecioarei Maria de pe insula Lesbos.

În icoana „Fecioara Maria Sirenă”, Maica Domnului este înfățișată de la brâu în sus în formă umană, în timp ce partea de jos a corpului este reprezentată cu o coadă de pește, similară sirenelor din mitologia greacă antică.

O explicație logică pentru apariția acestei icoane, ar putea fi faptul că această capelă este situată în apropierea unui sat de pescari, ai cărui locuitori au combinat într-un mod inedit credința ortodoxă cu tradiția la nivel local.

Primii pași a lui Hristos
 

Cea mai veche reprezentare a acestei teme datează din sec. al XVII-lea și este păstrată în mănăstirea Limónos, de pe insula greacă Lesvos. Este remarcabil faptul că Iisus Hristos este înfățișat la vârsta de 2-3 ani, ci nu ca un copil foarte mic, așa cum ne-am aștepta de la cineva care face primii pași.

Pruncul divin întinde mâinile către Mama Sa, iar Ea se apleacă cu bucurie asupra Lui. O posibilă explicație a acestei teme, ar putea fi legată de evanghelia apocrifă a lui Iacov, în care se vorbește despre copilăria timpurie a Maicii Domnului și despre primii săi șapte pași.

Maica Domnului Țesătoarea
 

În această icoană, Maica Domnului este înfățișată torcând lână și legănând Pruncul Iisus Hristos în pătuț.

Icoana se păstrează în mănăstirea patriarhală a Sfântului Gheorghe din Cairo, unde Iisus s-a refugiat în timpul fugii. Aceasta este considerată rară, nu pentru că astfel de reprezentări nu ar mai exista în altă parte, ci pentru că Maica Domnului este prezentată ca o femeie pământească, preocupată de grijile vieții cotidiene — torcând pentru a face o haină Fiului Său.

Este demn de remarcat faptul că Maica Domnului cu fusul în mână, apare de obicei în scenele Bunei Vestiri, unde este înfățișată împreună cu Arhanghelul Gavriil. Astfel, această scenă capătă o semnificație simbolică secundară, bine exprimată în troparul Maicii Domnului din cântarea a 8-a a Marelui Canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul:

„Ca din porfiră s-a țesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce ești porfiră înțelegătoare”.

Traducere din slavona bisericească: „Preacurată! Purpura minții – trupul lui Emanuel s-a țesut în pântecele Tău ca dintr-o materie purpurie, de aceea Te cinstim pe Tine, adevărata Născătoare de Dumnezeu.”

Astfel, în pântecele său, Maica Domnului „a țesut” Pruncul dumnezeiesc „din materie purpurie,” adică din propriul Ei trup și sânge.

Maica Domnului a lui Haron (Maica Domnului în fața morții)
 

Această icoană este considerată cu adevărat unică, fiind singura reprezentare a Maicii Domnului în care Ea nu ține Pruncul Iisus în brațe, ci îmbrățișează cu blândețe o cruce. Icoana este considerată ocrotitoarea insulei grecești Lipsi, situată în sud-estul țării.

Maica Domnului a lui Haron și-a primit denumirea datorită crucii pe care este răstignit Hristos, acesta fiind asociat conceptual cu personajul mitologiei grecești antice, Haron. Haron (gr. veche Χάρων) - este cel care transporta sufletele morților peste râul Styx către Tartar (lumea subterană a morților a zeului Hades, echivalentă cu Άδης — iadul în creștinism). Un alt nume al icoanei este „Maica Domnului în fața morții”.

Icoana făcătoare de minuni este păstrată la mănăstirea Maicii Domnului de pe insula Lipsi, situată la un kilometru de satul omonim. Icoana și mănăstirea datează de la în. sec. al XVII-lea, când doi călugări au sosit aici de pe insula Patmos. Este de remarcat că pe Patmos, Ioan Evanghelistul a scris Evanghelia și Apocalipsa (Revelația).

Maica Domnului Însărcinată (în așteptarea nașterii lui Iisus Hristos)
 

Aceasta este o icoană extrem de rară și puțin cunoscută. Unii teologi au considerat-o erezie, deoarece această reprezentare se abate de la toate descrierile cunoscute din această perioadă a vieții Maicii Domnului. Cu toate acestea, reprezentări similare apar în arta bizantină, începând cu sec. al XI-lea.

Pruncul Iisus era înfățișat înconjurat de un medalion, simbolizând Cuvântul lui Dumnezeu, aflat în pântecele Fecioarei Preacurate. Nu este surprinzător faptul că această icoană ajută, în primul rând, femeile însărcinate și cuplurile fără de copii, care își doresc urmași.

În Grecia, această icoană poate fi văzută, de exemplu, în biserica Sfântului Stelian din orașul Katerini, situat în partea de nord a țării.

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae ‒ Streidas („cu scoică”)
 

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae ‒ Streidas („cu scoică”) este o Icoană făcătoare de minuni ce se află în Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos.

În perioada iconoclastă, călugării din Sfântul Munte obișnuiau să arunce în mare Sfintele Icoane, încredințându-le voii lui Dumnezeu. Ei motivau că măcar în valurile mării Icoanele mai au o șansă de supraviețuire, pe când dacă ajung în mâinile prigonitorilor, vor fi distruse complet.

Odată, când mănăstirea a fost atacată de corsari, pentru a salva o parte din odoarele mănăstirii, călugării au mers și le-au aruncat în mare după vechiul obicei. Printre aceste odoare sfinte s-a aflat și o Icoană rară a Sfântului Ierarh Nicolae.

Icoana este rară nu doar prin vechimea pe care o are, dar și datorită faptului că a fost realizată într-o tehnică foarte veche, mozaic pe lemn.

În anul 1589, Icoana Sfântului Nicolae a fost descoperită în mreje de niște călugări Mănăstirea Stavronikita, ce ieșiseră la pescuit. Ridicând Icoana din mreajă, monahii au constatat că de fruntea Sfântului era prinsă o scoică. Când au desprins scoica din locul unde era prinsă, a început să sângereze, lucru care este încă vizibil pe Sfânta Icoană. În locul scoicii, pe Icoană a rămas o crăpătură de 8 cm.

Învelișul scoicii este păstrat ca mărturie a minunii. O jumătate se află în mănăstire, iar cealaltă jumătate a fost dăruită Patriarhului Iov al Rusiei. Jumătatea de scoică dăruită Patriarhului Iov a fost folosită pentru confecționarea unui engolpion cu Maica Domnului, care se află în prezent în Muzeul Patriarhiei Moscovei.

Se crede că Icoana a fost aruncată în mare în anul 1306, stând în apele mării până în anul 1589, adică vreme de 283 de ani.

Icoana Maicii Domnului Hodigitria de la Mănăstirea Rila
 

Icoana Născătoarei de Dumnezeu este principalul obiect de cult din Mănăstirea Rila. Se execută în tipul iconografic Hodigitria. Moaștele a 32 de sfinți creștini ale căror nume sunt scrise pe plăci metalice sunt amplasate în adâncituri speciale din jurul acesteia. În partea de sus se află inscripția „Hodigitria” (Ghid)

Icoana, cel mai probabil, a fost pictată în secolul al XIV-lea din dorința aristocrației bizantine.

Într-un articol dedicat Mănăstirii Rila, Mihail Enev consideră că icoana a fost adusă în mănăstire după cucerirea Belgradului (1521), în secolul al XVI-lea, rămânând probabil o vreme la Constantinopol.

Conform altei ipoteze, icoana a fost o danie către mănăstire, dăruită de Mara Brankovic (cunoscută sub numele de Mara sultana sau Mara Regina, care a adus înapoi la mănăstire moaștele Sfântului Ioan de la Rila de la Veliko Tărnovo), fiind fiica despotului Gheorghe Brancovici al Serbiei. Mara a donat icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu Sfintei Mănăstiri Rila, care a păstrat limba bulgară, cât timp a fost sub turban turcesc.

În istoriografie, există și o versiune bazată pe încredere și interpretări ale datelor din viața Sfântului Cuvios Ioan de la Rila de către Gheorghe Skilitsa, conform căreia icoana a fost un dar pentru mănăstire încă din timpul domniei lui Manuel I Comnen - ca recunoștință pentru vindecarea acestuia primită de la moaștele Sfântului Cuvios Ioan de Rila.