Datoria soţilor legată de relaţia conjugală lăsată de Dumnezeu este de a da viaţă şi nu pentru satisfacerea plăcerilor apelând la mereu la confort şi neputinţă, apelând la "dragostea" faţă de apropele şi uitând de dragostea faţă de Dumnezeu. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, prima noastră datorie este să nu săvârşim păcatul, căci prin păcat îl duci la moarte şi pe aproapele având conştiinţa împăcată că tu "îl iubeşti" de fapt.

Şi de ce dragoste vorbeşti? Poţi să-mi spui tu că-L iubeşti pe Dumnzeu când nici măcar un post nu-l putem ţine? Îţi iubeşti tu aproapele săvârşind împreună cu el păcatul?

Şi cum îţi înfrânezi pofta? Nu prin răbdare? Nu prin abstinenţă? Sau relaţiile conjugale nu ţin de poftă?

Asa e, asa cred si eu.
Iar abstinenta, fie si pentru o perioada, cum spunea Andrei, implica si rabdare indelunga, si infranarea poftelor si desigur dragoste.
Cand abstinenta e pusa in slujba smeririi noastre si a dragostei de aproapele, atunci ea nu mai este act trufas, ci jertfelnic. E greu de dus uneori, chiar sperie cand ne gandim la ea ca la o povara indelungata, insa prin punerea duhului cu umilinta la Hristos jugul infranarii devine usor, venind la schimb pacea, linistea, bucuria, blandetea si sporind prin acestea credinciosia. Eu asa am inteles, asa am vazut la altii si asa mi s-a intamplat si mie, cu picatura (ca sunt tare de cerbice si patimas, din pacate).

Nu m-ai necăjit deloc. :1: Înţeleg idea ta şi ai dreptate...dar tocmai de la lecţia pe care mi-ai dat-o şi pentru care îţi mulţumesc, ar trebui să pleci şi tu. Încearcă să mă înţelegi şi pe mine. Nu toţi suntem la fel...şi nu putem fi la fel aşa cum tu ţi-ai dori, la fel cum nu sunt toţi aşa cum mi-aş dori. Şi atunci trebuie să dezbatem subiectele aici deschise. Sunt convins că fiecare dintre noi suntem diferiţi de imaginea pe care neam făcut-o unii despre alţii aici în cadrul acesta virtual. Nu am nimic cu cineva, ci doar cu păcatul, care se provoduieşte pe aici. Că eu sunt mai direct şi pun degetul pe rană, că pot greşi de multe ori, nu neg. Dar ăsta sunt eu...te rog ia-mă aşa cum sunt şi iartă-mă dacă prin mesajele mele ţi-am adus tulburare.

Da, Ovidiu, poti iubi pe Dumnezeu desi NU POTI sa tii postul. E cu totul posibil si mai ales e destul de frecvent. Ca nu e dragoste desavarsita, de acord. Dar cine e in stare de dragoste desavarsita fata de Domnul, de postire pana la sange? Putini, foarte putini pamanteni...
Si invers, poti sa tii postul ceva de speriat, dar sa nu-l iubesti pe Domnul ci pe tine, marele postitor... Atentie la asta, un picut, iti mai cer: POATE E O NEBUNIE dar eu as recomanda unui mare "postitor", cand e vadita oarecare trufie acolo, sa procedeze invers! Sa se "desfraneze"! Ca sa-si taie voia, adica, si mai degraba sa lucreze altceva, de pilda sa ia lectii de umilinta pe ici pe colo sau lectii de generozitate etc.
Pentru unii e usor sa tina post (sunt si chestiuni de tip de personalitate, de pilda personalitatea anancasta e prin natura ei auto-constrictiva, cu reduse impulsuri spre desfatare, cu severitate de sine) insa e tare greu sa fie calzi si generosi in relatii. Pentru altii e greu sa tina post, din varii motive, insa sunt oameni saritori, sunt mari sufletisti. Oare nu avem nevoie si de astfel de oameni? Ce s-ar face lumea fara cei saritori la greu?
Important e ca omul sa fie cu inima si gandul la Hristos si sa isi treaca singur, in cercetarea de sine, neimplinirile ca act de pocainta si sa aiba oarecare ingaduinta cu sine si desigur cu altii, vazind la sine ca nu e mereu la indemana sa fii virtuos. Astfel cu vremea se mai fac si progrese, prin lucrarea harului in om.
Dar cine poate sa posteasca in tandem cu altele, tot duhovnicesti, foarte bine!
In fine, e treaba de duhovnic, pana la urma... Ca fiecare cu sufletul si tainitele lui... Nu putem sa punem reguli generale ca pe o obligatie strictaca devenim nerealisti, nedrepti...

P.S. Da, incerc mereu sa tin cont ca altii nu sunt ca mine si viceversa. Tocmai de aceea nu insist decat pana la un punct si prefer, in schimb, sa subliniez ca exista multa variatie/diversitate impreuna cu o anumita unitate.

Da, la alimentatie mai putina carne,ca mai linisteste hormoni in vene.
Si daca nu munca nu e destul de obositoare,sa bage putin sport la sfarsitul zilei. In plus, ajuta si la sanatate.

Fiecare dintre noi frate Ioane...după puterile noastre, adică de la Domnul...dar ca noi să primim trebuie să renunţăm, trebuie să vrem, trebuie să credem. Fiecare dintre noi suntem copii mai mici a lui Dumnezeu şi fraţii mai mici ai lui Hristos. De ce să ne lăsăm înşelaţi de ideea "dar oare cine poate". Hai să fim noi primii care să spunem "se poate", eu, tu, el...hai să ne scoatem ideea asta din cap "nu se poate". Avem credinţa amestecată. La Dumnezeu nu există: „pot, nu pot”, nu există! Credinţa în propiul ego aduce nesinguranţă.

Aşa este...ai mare drepate. Nu cât posteşti, ci cum posteşti este mai important. Hai să lămurim şi aspectul ăsta dacă l-ai adus în discuţie. Majoritatea dintre noi postim pentru că privim postul ca pe o interdicţie sau că aşa e bine, postim pentru că ne aduce un beneficiu – pentru unii sănătate, pentru alţii iertare de păcate, iar pentru alţii şi sănătate şi iertare de păcate, dar puţini postesc din dragoste, din dragostea pentru Hristos, pentru aproapele, pentru întreaga zidire. Deci depinde foarte mult din ce unghi privim postul. :1:

Din nou îţi dau dreptate. Îţi mulţumesc de grija pe care mi-o porţi. Sunt departe de a fi un virtuos, aşa cum şi alţi useri au mai crezut că mă consider un virtuos. În primul rând un virtuos nu şi-ar etala aici deile, ba mai mult nu ar lăsa rugăciunea în schimbul conversaţei pe un forum. Consider că mai de folos este să ne ascudem păcatele, frica şi neputinţa, adică aici pe forum, ca nu cumva să cadă şi aproapele şi să le discutăm mai bine cu duhovnicul. Cum suntem fiecare numai Dumnezeu ştie mai bine.

Ovidiu, nu ma contrazic. dar discutia asta mereu capata alte valente.
Din postul initial al initiatorului topicului am inteles ca el vb de o relatie permisa doar in zilele cand femeia poate ramana insarcinata.(acele 5-6 pe luna). De aceea ma revoltam, oarecum.

Din punctul meu de vedere, relatia conjugala poate avea loc regulat, atata vreme cat se respecta posturile, sarbatorile, zile de miercuri si vineri fara a se opri de nasterea de prunci!
Nu discutam aici de situatia de sarcina, sau chiar de alaptare cand de asemenea e recomandata infranarea!
Scopul casatoriei nu e doar nasterea de prunci. Acestea e darul minunat care decurge din relatia conjugala. Sotii se pot bucura de relatia conjugala, atata vreme cat nu opresc nasterea de prunci prin nici o metoda(fie naturala, fie nu) fara sa fie pacat.
Cum nu e pacat sa te bucuri de gustul aromat al unui mar, atata vreme cat scopul tau nu e doar cautarea gustului bun.
Daca sotii considera ca le sunt destui pruncii trimisi de Domnul, atunci se pot pazi doar prin infranare(abstinenta, cum vrei sa zici)!
Dar asta nu inseamna ca relatia conjugala le este ingaduita doar in zilele fertile!

Ovidiu, punctul meu de vedere nu difera de al tau, deoarece avem ca model aceeasi persoana.(in ceea ce priveste aspectul acesta, la treaba cu alimentatia vedem lucruile diferit) Dar repet, subiectul acesta capata mereu alte valente si daca pui o virgula gresit.

ai vreun temei biblic la tot ceea ce spui?

ai temei biblic la ceea ce zici?

Lore, mă bucur că suntem de acord, chiar mă mirasem ce s-a întâmplat aşa dintr-o dată cu tine. :1:

editat ....

amice, te ratacesti nestiind scripturile. Eu cand am dat acest exemplu ma refeream la 2 oameni casatoriti. Cand un barbat face dragoste cu sotia lui desfraneaza?

Da am...ţi-am răspuns tocmai cu citate din Biblie...te faci că nu le vezi?

la ce anume vreti temei biblic? ce anume nu vi clar?Sau ce vi se pare nepotrivit, deplasat raportat la invatatura de credinta ortodoxa?

Apropo un tu ai temei biblic petru comoditate, idee pe care o susţii?

...........................

Da desfrânează, dacă evită scopul, urmărind doar plăcerea.

Sfântul Augustin spune "Când este evitată concepţia copilului, este nepermisă şi ruşinoasă chiar împreunarea cu soţia legitimă”. De cine ascult, de Ştefan sau de ce spune Sf Augustin?

Dar unde a pomenit Ştefan Florin sau altcineva de evitarea concepţiei?

Dacă eşti atent a subliniat în mesajul lui Lore, cerând argumente biblice.

Convorbiri cu Părintele Cleopa
 

137. Ce trebuie sa faca ( sotii ) ca sa aiba copii buni si sanatosi ?
Pentru a avea copii intelepti si credinciosi, parintii trebuie sa se roage mult, sa mearga regulat la biserica, sa posteasca sfintele posturi, sa se spovedeasca adesea, sa tina curatenie in zilele randuite, sa faca milostenie, sa fie blanzi, smeriti si plini de dumnezeiasca dragoste pentru toti. Sotii sunt datori sa se infraneze in sarbatori si in posturi si sa nu faca nici un fel de mestesug diavolesc spre a nu avea copii. Copiii zamisliti in zile de sarbatori, si in posturi si in stare de betie sau dupa avorturi, de obicei, se nasc bolnavi, sunt debili si uneori chiar infirmi.

149. Ce ne spuneti despre infranare, in general ?

Infranarea statornica este temelia moralei crestine; dar nu orice infranare, ci numai aceea inchinata Domnului si implinita cu intelepciune, dupa dreptatea legii lui Dumnezeu. Toata faptura este buna si vrednica sa fie folosita de om. Dar nu toti oamenii sunt facuti pentru toate lucrurile din lume. " Toate imi sunt slobode, dar nu toate imi sunt de folos " ( I Corinteni 10, 23 ) . De aceea, crestinul care se foloseste de lumea aceasta trebuie sa fie ca si cum nu s-ar folosi de ea, " Ca chipul lumii acesteia trece " ( I Corinteni 7, 31; I Timotei 4, 4; Tit 1, 15 ) . Indeosebi clericii, ca si apostolii de odinioara, trebuie sa fie tuturor pilda de infranare ( VI Ecumenic 12,13,18, 30 ) , spre slava lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui si spre mantuirea lor ( Fapte 20, 34-35; I Corinteni 9, 12 si 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 si 13 ) .

Batranii si bolnavii care si-au istovit trupul cu infranarea in tinerete, pot sa-si usureze intretinerea cu hrana mai buna, fiindca infranarea recomandata de Biserica nu omoara oameni, ci pacate. Deci, acolo unde pacatul a slabit si infranarea se indulceste, ca hrana buna se socoteste ca doctorie folosita in numele Domnului ( Romani 16, 3-6 ) . Cei scrupulosi si neintelegatori in iconomia infranarii, trebuie sa se supuna sfaturilor duhovnicilor. Infranarea trebuie respectata, atat de clerici si monahi, cat si de mireni, respectandu-se invataturile Sfintilor Parinti, traditia Bisericii si sfaturile duhovnicului.

150. Care este randaiala de infranare ( curatie ) si traire conjugala a sotilor ?

Celor casatoriti legal le zice acelasi Sfant Apostol : " Sa nu va lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere, pe un anumit timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea si apoi iar sa va impreunati ca sa nu va ispiteasca pe voi satana pentru neinfranarea voastra. Si aceasta o zic dupa sfat, iar nu din porunca " ( I Corinteni 7, 5-6 ) .

"Insa este de trebuinta a se feri de impreunane sambata si Duminica, pentru ca in aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca " ( Timotei, canonul 13 ) . " Nu s-a oprit barbatul si femeia de la impreunare trupeasca, decat numai cand vor a se pregati pentru rugaciune si Sfanta Impartasanie " ( Pravila Mare, 170 ) . Sfantul Simeon al Tesalonicului invata pe cei casatoriti : " Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au legat de Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie sa pazeasca unul fata de altul nunta neintinata si sa vietuiasca in pace si evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curatie si dragoste, sa pazeasca insotirea intr-un cuget, cu pace, ca un mare dar, pentru ca vor raspunde inaintea Domnului, alaturi de celelalte indatoriri dumnezeiesti, ingrijindu-se nu numai de trup, ci si de sufletul lor. Caci numai asa Dumnezeu va fi cu ei. Sa-si creasca copiii cu frica de Dumnezeu ( Efeseni 6, 4 ) , sa faca milostenie si sa se mantuiasca " ( Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262 ) .

Pravila Marie a lui Matei Basarab, cap. 170, spune urmatoarele despre curatenia trupeasca a celor doi soti : " Barbatul si femeia sa nu se afle in pofta trupului, nici sambata, nici Duminica, ca in aceste zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie. Insa sambata pentru sufletele celor morti, iar Duminica pentru Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa aceasta sa fie cu intelegerea amandurora, adica sa fie cu voia barbatului si a femeii " . Iar in Molitfelnical mare, numit Trebnic, pagina 519, spune despre infranarea trupeasca a sotilor : " In cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea este bine ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca, ca semn ca iubim pe Dumnezeu " .

Asadar, zilele de infranare trupeasca a sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte de a merge sarbatoarea la biserica, iar cand vor sa se impartaseasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a primi Prea Curatele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie.

editat .........

Patima desfrânării
 

Din scrierile patristice aflăm că imboldul trupesc a fost lăsat de Ziditorul spre naşterea de prunci, căci judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Aşadar, unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie, împreunându-se cu ea. - Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a doua, cap. 17, în FR, vol. II, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 71.


În acelaşi duh filocalic, Sfântul Ioan Casian menţionează: De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre naşterea de prunci şi spre continuarea neamului omenesc prin coborâre unii de la alţii, nu spre curvie [...] Prin urmare, nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăţi pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat dacă cel ce l-a primit îl foloseşte pentru ucidere? - Sfântul Ioan Casian, Despre cele 8 gânduri ale răutăţii, în FR, vol. I, p. 117

Voluptatea este egoistă, prin urmare este păcat. Sexualitatea în familie nu trebuie a fi folosită pentru a procura plăcerea, pentru că aceasta din urmă nu trebuie văzută ca scop, ci ca mijloc în împreunarea trupească. Este condamnabilă împreunarea pentru plăcere, nu cea pentru procreaţie. Nu faptul în sine, ci abaterea de la rânduiala lui constituie o ruşine, faptul fiind chiar binecuvântat de Dumnezeu: «Creşteţi şi vă înmulţiţi», fiind blestemată ieşirea din rosturile lui în adultere, ticăloşii, lupanare.
- Tertulian, Despre suflet, XXVII, 4, trad. Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, în col. PSB, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 297

Nu trebuie idolatrizată plăcerea. Dumnezeu vrea ca iubirea să fie constructivă, creatoare, nu un egoism carnal, căci în acest caz lipseşte finalitatea, care este procrearea şi dăruirea de sine reciprocă. A avea legături sexuale, nu cu scopul de a avea copii, înseamnă a batjocori natura - Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. X, 95.3., trad., note şi indici de Pr. Prof. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 284

Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale prin exces şi perversiune, exagerări necunoscute acestora, întrucât ele urmează instinctului nepervertit. Până şi împreunarea lor trupească (a animalelor sălbatice — n.n.) urmează legile firii şi are loc numai în scop de procreare, iar nu pentru desfrâu. - Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creştinilor, III, trad., note şi indici de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. PSB, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 494

Ce spune nu-stiu-ce sfant, mai mult sau mai putin politic (precum numitul episcop din Hippo citat) sau chiar unul autentic, luat singular, e irelevant. Pe mine ma intereseaza ce spun Biserica si Scriptura. Biserica a sfintit si ocrotit ceea ce numesc unii "desfranare intraconjugala" (!!!) prin Taina Casatoriei, pe care toti o recunoastem, de ambele parti ale "Cortinei 1054". Pana si cunoasterea empirica, cea mai bruta (in sens de non-mistica), pe care o au toti oamenii intregi, spune ca o femeie/un barbat lipsit/a de implinirea trupeasca, si, culmea ridicolului tragic cu pretentii mistice: inca cu partenerul alaturi (!!!!), se va gasi intr-o relatie alienata si alienanta. Nu e evident, chiar si in relatiile pacatoase, ca dragostea creste inclusiv hranita cu unire trupeasca? Iubirea e de Sus, si nu are nevoie de reguli, relatii, conditionari. Dragostea dintre barbat si femeie (ca e sau nu pogoramant pentru firea cazuta, nu conteaza) are ceea ce eu numesc "legile interne ale dinamicii genurilor", acele legi nescrise, iar unirea trupurilor, care, repet, in Taina Casatoriei e sfintita de Biserica si deci placuta lui Dumnezeu, se supune acestor legi nescrise.

exista asa ceva am cunoscut un tinar din sibiu ce spunea ca mai cunoaste inca 7 astfel de familii.

Asta e şi părerea mea. Cu adevărat, căsătoria înseamnă unirea mai deplină şi mai profundă a celor doi soţi, cu sufletul şi cu trupul, ea având sens şi atunci când nu se pot naşte copii (din motive ce nu ţin de voinţa soţilor).

Iată un scurt fragment din dialogul dintre Sorin Dumitrescu şi Părintele Stăniloae:

„Pr.D.S. - [...] Hristos, prin binecuvântările Bisericii, vine între oameni. Nu numai în om, ci şi între oameni. Şi este un har special care intervine în legătura dintre bărbat şi femeie.
S.D. - Atunci, din tot ceea ce aţi spus, reiese că scopul căsătoriei, al familiei este dobândirea acestei puteri, a harului de la Duhul Sfânt, şi nu procreerea?
Pr.D.S. - Bineînţeles.
S.D. - Deci, o familie care n-are copii şi n-a putut să aibă...
Pr.D.S. - Asta-i altceva. Dar dacă putea să aibă şi n-au avut, atunci căsătoria lor nu a fost la înălţimea tainei, a binecuvântării. Şi prin copii te uneşti. Să te uneşti în veci cu aceşti copii, ce mare bucurie!” (din 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae - joi/2 aprile/92)

P.S.Prefer să iau aminte mai degrabă la ce spun părinţii care au cunoscut căsătoria, mai degrabă decât la ce spun călugării, care poate privesc mai mult din afară. Soţii care sunt creştini trebuie să înveţe să se iubească integral, suflet şi trup, făcând şi copii, folosind şi abstinenţa atunci când se cuvine.
Desfrânarea între soţi consider că apare atunci când cei doi nu se mai unesc suflet şi trup, ci numai trupeşte, cu alte cuvinte, atunci când nu se iubesc. Atunci lipseşte Dumnezeu din relaţia lor.

Ok. Faceti un efort si ajutati-ne sa cunoastem, pe surse, pozitia Bisericii Ortodoxe despre abstinenta. Este important sa ne fie clar substratul teoretic al chestiunii, desi este la fel de clar ca nu exista viata conjugala fara perioade de abstinenta. Nu trebuie sa mergi la Sfintii Parinti ca sa intelegi ca, spre exemplu, imediat dupa o nastere, femeia nu este disponibila pentru relatii conjugale cu sotul. Ce sa faci, sa o fortezi sa aiba relatii conjugale fiindca exista porunca de a ne inmulti? Nu, este absurd. Deci, abstinenta exista in mod firesc, oricum, in cuplu. Eu asta intreb: stiind ca barbatii sunt mai inclinati sa doreasca relatii conjugale, voi cum va descurcati la modul foarte foarte concret? Sunt barbati (si femei, evident) care se abtin pe cat de mult posibil, conform cu invatatura ortodoxa, dar si cu situatiile naturale care intervin? Perfect, cum fac ei? Se roaga si postesc. Le reuseste tot timpul? Mai exista si alte modalitati de a ne opune năvălniciei poftelor?

Si cum procedeaza? Contraceptie? Exista duhovnici care recomanda contraceptie (prezervativ, contraceptive)?


Steriletul este o metoda contraceptiva abortiva. Impiedica ovulul fecundat (fecundat!, deci o nouă viaţă) să se implanteze, modificând mucoasa uterina. Se numeste avort timpuriu.

Evident. Dar cum stie un cuplu ortodox cand sunt zile fertile, si cand nu? De ce ar fi interesat de aceasta informatie, daca Biserica Ortodoxa nu adminte decat abstinenta totala, si nu cea periodica, practicata in Biserica Catolica? Daca te abţii pur şi simplu, nu mai ai nevoie să ştii când este femeia fertilă, şi când nu.

Nu pe perioade determinate, ci pe perioadele care trebuie, având în vedere intenţia de sfinţire reciprocă a soţilor. Sau diverse alte probleme de natură medicală, financiară etc relevante.

Nu inteleg. In primul rand, abstinenta ar trebui sa fie intercalata cu perioade de intalnire conjugala. De ce m-as abtine doar pentru o luna, doua, si apoi gata? In plus, abstinenta in sine nu este un scop in sine, din ce văd eu. Este o necesitate cerută în acelaşi timp de motive obiective (care nu permit, temporar, apariţia unei noi sarcini) şi de dorinţa de sfinţire reciprocă, în cuplu, inclusiv prin renunţarea la inima exprimării iubirii conjugale.

.....................

Initiatorul topicului, daca nu a fost clar, este acum: este interesat strict de moduri si metode de a ajunge sa traiasca abstinenta din cadrul relatiei conjugale, atunci cand situatia o cere (post, boala, neputinta). Atat.

Curat creştineşte, coane Fănică.

Mi-a mers bine si asa:
a) prin insingurare si tacere (am o casa la tara, acolo petrec din cand in cand cateva zile; dar ma ajuta si o plimbare mai lunga, printr-un parc linistit, cu putini oameni - imbie la reflectie, la linistirea nervilor; iar impreuna cu rugaciunea predispune la pace sufleteasca si aduce o bucurie aparte, in ciuda oricaror ispite si incercari, oricat de mari ar fi...)

b) gandul la ceasul mortii, cat poate inima suporta... Pe mine ma cuminteste strasnic.

c) lectura zilnica din Scriptura si/sau dintr-o carte ziditoare de suflet

d) spovedanie deasa

e) o cantare, doua, ... noua. Modifica clar dispozitia sufleteasca, trage la cele duhovnicesti si insenineaza sufletul.

f) munca fizica / jogging (joggingul in ritm moderat, indelung si monoton adica fara ruperi de ritm, are un efect sedativ, calmant si totodata invioreaza cugetul spre cele bune; este si un cunoscut antiafrodisiac...)

g) desigur, taierea gandului poftitor din prima, de cum apare (altminteri prinde puteri si e tot mai greu de oprit - vezi modelul bulgarelui de zapada...)

h) aminteste-ti de vreun proiect mai vechi, abandonat din lipsa de timp sau resurse, de vreo pasiune care te atragea, un hobby, un interes stiintific sau artistic sau practic: e vremea, oare, sa le readuci la viata?...:)

i) treci la un proiect nou: ai cucerit pana acum Everestul?...:) (daca-i greu, incearca mai intai Dealul Mitropoliei)

i) sfatuieste pe altul care duce aceeasi lupta ("metoda expertului") chiar daca habar n-ai ce sa-i spui... :) Zambesc, dar nu glumesc: vei gasi solutii nebanuite!

j) tine conferinte, scrie carti, predica infranarea. As vei fi! Fa-te ca esti cel mai infranat om si, cu uimire vei constata ca .. vei deveni cu fiecare zi! AMIN+

k) cere familiei (sotiei insasi) sa te sustina; nu fi macho, fii sensibil - e treaba pur barbateasca!

l) creaza un grup inedit de suport, format din barbati care au aceeasi problema - dupa modelul AA! (daca ai un sediu, vin si eu!)

De evitat:
1) alcoolul (aduce si excitatie dar si dispozitie depresiva, in general dezechilibreaza emotional, sporeste impulsivitatea/irascibilitatea) si alte stimulante (cafea, tigari... pe cat posibil)
2) grupuri de oameni petrecareti, certareti, pasionali (chiar daca nu consuma alcool, induc stari asemanatoare betiei)
3) autocompatimirea (induce o dispozitie infantila, cu luciditate scazuta si crestere a impulsivitatii/capriciilor)
4) cultivarea impresiei ca ai o problema; o fi, dar cand e cultivata genereaza scaderea puterii asupra ei si risti sa te alegi cu o mica obsesie precum si cu altele...
5) forumul: in general creaza dependenta...:))

In Corinteni 1 - 7 scrie despre casatorie.
La 29 scrie ca, mai spre sfarsit, sa fi ca si cum n-ai avea femeie, dorinta de infranare are baza Biblica.

Impreunarea e pentru copii care inseamna iubire.
Poate ca in cugetul inimii si mintii se face diferenta daca ai fost cu dorinta de a da nastere sau a iti face o pofta .

Daca respecti femeia in sarcina , nu umbli cu fereli , casatoria are multa abstinenta in ea, e mare si frumoasa.

Esentiale pentru celibat crestin :
1. Ruga calda si constanta , permanenta catre Maica Domnului.
2. Impartasanie facuta asa cum trebuie.

Mare adevăr ai grăit. :1:

Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morţi şi când află dspre Dumnezeu şi suflet, invie din morţi şi încep pocăinţa. Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotriviţi-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. „Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi „Dumnezeul lui e stomacul”, n-are ce sfat e mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să nu aveţi teamă. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici voi să nu aveţi teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii.

Aşadar să ne împotrvim păcatului, nu să ne lăsăm mereu amăgiţi de scuza neputinţei a uneia dintre părţi sau mai rău a ambelor. Nu spun că nu trebuie să existe înţelegere sau derogări, dar astea în situaţii mai delicate, nu oricând. Dacă noi vrem cu adevărat binele soţului şi al nostru, mai de folos este să încercăm să-l îndreptăm, iar îndreptarea nu o faci prin a-i satisface mereu poftele, când el are chef, căci prin aceasta amândoi vor slăbi. Mai de folos este ca cel tare să rămână tare şi să-l tragă şi pe cel slab după el. Nu invers, cum de cele mai multe ori se întâmplă, asta şi din cauza că mulţi trăiesc cu FALSA impresie că în cadrul nu familiei nu există desfrânare, iar posturile sunt lăsate doar pentru înfrânare de la mâncare, ci înfrânare de la orice plăcere.

Iertare, dar nu degeneram? Daca abstinenta presupune insingurare si tacere, atunci unde mai e comuniunea frumoasa, dialogul din familie?

Asta mi se pare o isipta strasnica. MAi ales intr-o lupta duhovniceasca.Sa fac pe invatatul, pe expertul. Cred ca se creaza cadrul prilenic ca vrajmasul sa imi arate cat de "puternic " sunt. Intr-o lupta duhovniceasca, reusesc doar cei smeriti.
Nu am intalnit inca un parinte duhovnicesc imbunatatit sa arate cat de expert e el in practicarea rugaciunii.

Nu te contrazici?
MAi intai zici ca abstinenta nu ar trebuie practicata pe perioada determinate, apoi spui ca aceaste perioade ar trebuie sa fie intercalate(deci determinate) cu perioada de intalnire conjugala? hmm....

Perioadele de abstinenta sunt perioade determinate(sau nedeterminate dar care devin determinate dupa o anumita perioada). Asadar, eu iti spuneam de perioade determinate(1,2,3 luni) dupa care intervine firesc legatura conjugala. Apoi se reiau periodele de infranare.
Din cate am auzit de la unii duhovnici, acesta ar fi un prim pas in educarea trupului, necesara mai ales in situatia in care familia decide ca nu mai doreste copii.(dar asta nu inseamna abstinenta in perioada fertila).
E ca si cum anul asta postesc doar miercurile si vinerile, de la anul adaug si posturile mari si uite asa pana ajung sa postesc toate posturile, sau....de ce nu? viata mea sa devina un post continuu.

dar e suficienta o perioada de abstinenta de 3 luni(sau cate luni vrei tu), iar apoi relatia conjugala sa aiba loc in perioada fertila ca peste noua luni sa iti tii in brate bebelusul. ;)

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...estina&page=12

Am mai scris şi pe alt topic, cerându-vă părerea, de fapt argumentele privind ideea că sexul între soţi trebuie să aibă ca prim (sau unic?! ) scop naşterea de prunci...
Eu am găsit în cartea lui Jean Claude Larchet "Terapeutica bolilor spirituale" (recunosc că nu o consider chiar o carte de căpătâi, dar poate fi un punct de plecare...) consideraţii contrare ideii de mai sus:


Putem vorbi de necumpatare sau, mai precis, de rea folosire, atunci cand omul se foloseste de sexualitatea sa numai pentru dobandirea placerii legate de ea, atunci cand face din placerea sexuala un scop in sine, ceea ce este un lucru pervers si patologic din mai multe motive. Mai intai, se neaga una dintre principalele meniri ale functiei sexuale, cea mai vadita si care este inscrisa in insasi firea ei: procrearea. Astfel, Sfantul Maxim spune ca, indeobste, viciul "este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor (abuzul de lucruri)" si, de pilda, "cand este vorba despre femeie, judecata dreapta cu privire la impreunare trebuie sa vada scopul ei in nasterea de prunci. Deci cel care urmareste placerea greseste in judecata socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Asadar, unul ca acesta face rea intrebuintare (abuzeaza) de femeie impreunandu-se cu ea".
Aceasta menire, chiar fireasca cum este, nu este nici singura, nici cea mai importanta. Pentru speta umana, procrearea poate aparea mai curand ca un rezultat firesc al unirii sexuale, decat ca scopul ei. Unirea sexuala este in primul rand unul dintre modurile de unire ale barbatului cu femeia, una dintre manifestarile iubirii ce si-o poarta unul altuia, ea exprima aceasta iubire pe un anumit plan al fiintei lor, cel trupesc. Cea dintai tinta a unirii sexuale este iubirea si multele binefaceri de ordin spiritual pe care omul le poate dobandi prin ea, in sanul casatoriei binecuvantate si in legatura cu alte moduri de unire conjugala. Trebuie totusi sa precizam ca iubirea conjugala, in viziunea crestina, este privita ca unire a doua persoane - adica a doua fiinte privite in intregul lor, pe de o parte, si in natura lor spirituala, pe de alta -, in Hristos, in vederea ajungerii in imparatia cerurilor, unire pecetluita in ceea ce priveste natura si menirea ei de harul Duhului Sfant, dat prin taina cununiei. Aceasta conceptie subordoneaza unirea sexuala, ca si toate celelalte moduri de unire dintre soti, dimensiunii spirituale pe care o au fiinta si iubirea lor. Trebuie, de aceea, ca unirea sexuala sa fie precedata in chip fiintial de unirea spirituala, cea care ii confera sens si valoare, numai asa respectandu-se finalitatea ei, si cea a naturii fiintelor pe care le pune in legatura.

Nu vreau să încing spiritele, nu sunt pentru desfrânare, dar conform apostolului Pavel unirea trupească între soţi este binecuvântată atunci când cei doi "se învoiesc"... pentru că ei se iubesc (cel puţin aşa se presupune)... nu se pomeneşte nimic despre naşterea de prunci...