Problema e ca se pune prea mult accentul pe pedeapsa, si prea putin pe bunatate. Asa a fost si cand eram eu in scoala; 4/5 profesori puneau accentul pe pedeapsa, iad, suferinta; uitau sane mai vorbeasca si de bunatatea lui Dumnzeu.
In clasa a 2-a (n-o sa uit niciodaa separe faza asta), mergeam cu testul rezolvat in fata, la catedra, sa ii predau. Pe drum, m-am impiedicat de aer (cum am eu obiceiul) si am cazut. Profa s-a apucat sa imi spuna ca am cazut pentru ca sigur am facut ceva rau, am pacatuit, ca de-aia m-a pedepsit Dumnezeu si mi-a dat cazatura, ca sa nu mai fac. Si de acolo a pornit o intreaba teorie cum ca nu cadem din nimic, cane pedepseste Dumnezeu, daca ne musca un caine de pe strada e pentru ca asa ne atrage dumnezeu atentia ca am facut ceva rau si minunatii din astea cretine si de doi lei.

Culmea e ca tocmai in clasa a 12-a am prins un profesor super (pe care la vremea respectiva nu prea l-am bagat in seama), dar uitandu-ma retrospectiv, chiar am retinut, si fara sa vreau, lucruri folositoare spuse de el. Tin minte ca filozofam foarte mult pe anumite teme, si chiar, aca la momentul respectiv incercam sa il incurc si nu luam de bune explicatiile lui, totusi, au fost bune explicatiile lui. Culmea, profu' avea vreo 26 e ani, dar era ff bine pregatit si era un om foarte bun si saritor.

PROBABIL TREBUIE SA EXPLIC DE LA INCEPUT CE VROAM SA ZIC.

Inca mai au sanse daca sunt copii si daca nu au ajus sa fie atat de siguri pe ce cred ei.

Corect, dar daca mi se explica mai in pruncie/preadolescenta toate lucrurile astea, cu aceiasi logica ca cum, probabil nu as fi crezut ce cred acum. Acum pur si simplu nu vad logica in anumite lucruri. Daca eram atunci convinsa, foarte probbil ca nu subiectul/subiectele nu mai prezentau intres pentru mine. Pentru ca nu mi-a putut raspunde nimeni la intrebari, astfel incat sa aiba logica, normal, m-am indoit si practic, mai ca mi-am construit o "doctrina" proprie legata de unele lucruri. Ori s-a nimerit sa nu pun intrebarile cui trebuie, la momentul respectiv, ori persoan nu era avizata sa imi raspunda ori era doar slab pregatita. Si s-a intamplat sa intreb exact unadin aceste persoane (care au fost mai multe per total).

Ah, totusi, recunosc ca doar pentru ca mie mi se para c aia nu e ok, nu inseamn ca m dreptate. Inseamna doar ca aia e convingerea mea, si pana nu imi dau cumva singura seama de ceva (pana nu imi lumineaza Dumnezeu mintea sa inteleg), oi ramane cu coneptia respectiva.

La unele am renuntat; la altele inca nu; cel putin nu inca; iar la altele probabil oricate explicatii mi se vor da nu voi renunta (vreo 1 sau 2 coneptii de-ale mele, nu mai multe).

Corinusha....
 

Daca Hristos a zis:,,Nici macar un fir de par din capul vostru nu se misca fara stirea lui Dumnezeu!'' Daca ai fi citit macar o evanghelie ai fi stiut si de aceste cuvinte. Ele arata ca nimic din tot ce patim nu se petrece degeaba; exista un motiv cel putin. Se numeste providenta divina. Exemple: Daca nu ai observat pana acum, atunci cand te lauzi cu ceva ori pierzi acel lucru, ori nu mai poti sa-l faci, ori te faci de ras dupa cuvantul Mantuitorului: ,,Cel ce se inalta pe sine, se va smeri...'',
Daca judeci, barfesti sau razi de cineva, te va aduce Dumnezeu intr-o situatie asemanatoare cu a aceluia dupa cuvantul Mantuitorului:,,Cu judecata cu care ati judecat cu aceea veti fi judecati si cu masura cu care ati masurat cu aceea vi se va masura.'' Inainte de a-ti da cu parerea, mai ales ca esti mare, ai peste 25 de ani, mai ia si citeste o evanghelie, din vietile Sfintilor, din Pateric, etc
Uite aici:http://www.ebible.ro/biblia/romana/ortodoxa/matei/1/

Doar nu crezi ca la scoala, la toate materiile sunt profesori bine pregatiti, nu?

Adevarat graiesti, Aline...


@iustin, nu-s chiar asa sigur ca intocmai cum exemplifici mai sus; nu in toate cazurile oricum...

Oricum n-are nici un sens ca Dumnezeu sa stie de gandurile de sinucidere ale tinerilor si sa nu faca nimic, ca deh, las' sa moara si sa nu mai aiba nicio sansa de mantuire ca oricum sunt prea multi in rai. Sa fim seriosi. Aici nu ar exista niciun Dumnezeu drept si/sau milostiv; aici ar fi un Dumnezeu crud si nepasator, ceea ce nu prea cred ca e posibil. Nu cred ca prin faptul ca nu opresti un copil de 12-13 ani ela sinucidere se numeste acceptarea liberului sau arbitru, pentru ca un copil la anii aceia nu e perfect capabil sa hotarasca pentru el; nu degeaba pana la 18 esti minor, nu ai dreptul sa votezi, sa fumezi, sa bei si alte drepturi care le capeti can esti major...
Si salase Dumnezeu sa se intample o asemenea nenorocire ca sa ii pedepseasca pe parinti, iarasi nu are nici un sens. cu ce a gresit copilul acela daca prin el trebuie pedepsiti parintii? De ce a permis atunci sa se nasca?

Astea-s niste lucruri care se bat cap in cap cand vine vorba de Dumnezeu, de judecata Lui si de actiunile Lui... prefer sa cred ca nu poate fi atent la toata lumea, decat Dumnezeu permite sa se intample norocirile (in special cele care implica minori- si nu ma refer la lucruri reparabile, cum ar fi un accident usor de masina, din care copilul victima si/sau agresor invata ceva, ci la boli incurabile, morti subite, sinucideri etc.) ca sa "proove a point", sau sa pedepseasca pe altcineva...

Serios? Asa gandesti tu? Ca pe altii nu i-am vazut sa scrie asta.

Haha, Dumnezeu a pus limita cu 18 ani sau cum? SI la 18 ani, in noaptea in care i-a implinit, devine brusc responsabil si matur.
Ca sa vezi cum se schimba lucrurile peste noapte :21:

Parintii se pedepsesc singuri si trag si copiii in alegerile lor.
Sau nici ei n-au liber arbitru si varsta maturitatii.

Astea sunt explicatii gasite de unii sau de altii.
De fapt si de drept, de cele mai multe ori, omul face niste alegeri si nu doar in dreptul sau, alegerile lui ii privesc intr-o anumita masura si pe cei din jur.

Corinusha ,Dumnezeu ne-a dat un inger pazitor care sa ne pazeasca.
Si tot El spune in Sf.Evanghelie ca nimic nu misca fara voia Lui.
Dar sa vezi in ceea ce ni se intampla rau o pedeapsa divina mi se pare o lipsa de maturitate duhovniceasca.
Nu stii ca la Psaltire spune "intru necaz m-ai desfatat"?
Din ceva rau poate sa iasa ceva bun pana la sfarsit.

Eu nu am auzit de copii de pana la 8-9 ani sa se sinucida. In cazul lor, prevaleaza instictul de conservare, sadit in om (ca si in animale). Este un adevarat instinct, adica este innascut (mai corect spus, prezent inca din viata intrauterina, fiindca inregistrarile ecografice arata cum embrionul se opune chiuretajului).

Odata cu varsta intelegerii apare libertatea. Si cu ea, posibilitatea sinuciderii. Pentru ca sinuciderea sa corespunda definitiei, ea trebuie sa fie un act de libera alegere. Prin urmare, adolescentii despre care e vorba aleg in mod liber sa se sinucida. Iar cel mai mare ajutor pe care parintii, nasii, celelalte rude, profesorii etc il pot aduce pentru ca asemenea lucruri sa nu se intample este dezvoltarea sensului pacatului, intarirea ideii ca un om este o fiinta unica, cu care Dumnezeu are un plan unic. Motiv pentru care i-a daruit viata. A-si lua viata este actul de a-I arunca lui Dumnezeu darul in obraz si, totodata, taierea oricarei posibilitati de iertare. Este supremul pacat contra Spiritului Sfant.

Adolescentii (ca si adultii) care aleg sa Il scuipe astfel pe Dumnezeu in fata ajung aici fiind victime ale invataturilor gresite, potrivit carora fie Dumnezeu nu exista, fie se vor reincarna in vreo viata viitoare. Ignoranta si absurdul contribuie decisiv la ajungerea in robia pacatului deznadejdii, care precede sinuciderea. Diavolul ispiteste, omul ii spune "Da" sau "Nu", dupa caz. In cazul lui Cristos, cand a fost ispitit sa se arunce de pe templu, El a spus "Nu". La fel raspund toti cei care Il urmeaza. Din pacate, nefiind integrati sau iesind, la varsta protestului, din viata de credinta a Bisericii, nebeneficiind de mediamentele supranaturale ale sale, intrand in situatii periculoase in care nu trebuiau sa intre si neavand suficient ajutor din partea parintilor, scolii, anturajului, care ofera copiilor ce nu ar trebui si nu ofera ceea ce ar trebui, se ajunge aici.
Cauza antecedenta a sinuciderii este deznadejdea, cauza intermediara e lipsa iubirii, cauza prima este lipsa credintei.

Poate mai e si varianta in care crezi ca Dumnezeu va intelege gestul tau, ca nu ai mai putut face fata solicitarilor si rautatilor acestei lumi, sau ca ai esuat lamentabil in implinirea menirii, misiunii tale pe aceasta lume ( de ex, ca tanar adolescent, nu ai resuit sa iei bacul sau sa intri la facultate; ca tanara mama, intr-o clipa fatala de neatentie ti-ai pierdut sau vatamat grav pruncul ; ca tanar profesionist, dintr-o nebagare de seama ai facilitat accidentarea grava sau moartea mai multor persoane, fereasca-ne Dumnezeu) ; sau ai devenit o povara pentru ceilalti ( somer, bolnav, handicapat fizic sau emotional, incapacitat , eventual tot din vina ta ) si poate crezi ca in acest context Dumnezeu te va ierta si te va primi la El, ca un parinte bun care este si care ne primeste intotdeauna inapoi pe toti cei care gresim, spre deosebire de semenii si parintii nostri lumesti, care nu o fac intotdeauna....

Nu stiu ce e de inteles...

Crezi ca daca ai plecat nefericit si bolnav sufleteste din lumea asta, ceva miraculos se va intampla dincolo si vei deveni instant fericit?

Din ceea ce stim, omul poate opera schimbari la nivelul asta atat timp cat este in viata..

Mai, si cu mintea mea nufoartestralucitalacapitolulcredinta tot nu vad rostul unei sinucideri si nu pot concepe asa ceva. Pe langa faptul ca lasi in urma ta oameni care isi vor pune o tona de intrebari si cae se vor simti vinovati chiar daca poate n-au avut nicio treaba cu decizia ta idioata, mai dai dovada si de o lasitate crunta; in loc sa lupti alegi "calea usoara" afara din joc, care mie mi se pare calea cea grea, pentru ca alegi sa nu mai fi si gata. Daca ai si un minim de credinta mai si sti clar ca iadul te asteapta fara sansa de scapare...

Si mie mi-au trecut prin cap idei idioate cand eram adolescenta, dar niciodata serios; adica, daca tot esti lasat pe Pamant, stai si lupta si trage pana la capat, ca nu ai fost lasat pe pamant chiar degeaba. Consider ca toti avem o menire pe Pamantul asta, fie ea cat de mica si nesemnificativa in aparenta, chiar daca avem impresia ca de fapt noi am ajus pe pamant degeaba... Ca am dreptate sau nu, nu stiu, dar raman la opinia mea legata de acest lucru.
Io n-as avea curajul si lasitatea (paradoxal, huh?) sa fac asa ceva si nici nu mi-au mai trecut prin cap asemenea ganduri de muuult. Dde ce sa fie actiunile mele cauzatoare de atata suferinta si zbucium, cand alte actiuni pot fi cauzatoare de bucurie si liniste?! De ce sa incerc sa opresc ceva ce are sanse egale de a avea un sfarsit rau si bun? Acele 50% sanse de sfarsit bun si frumos mie personal mi-a dat intotdeauna putere sa merg mai departe si sa lupt sa fie bine...

Si nu vad cum ar putea intelege Dumnezeu faptul ca tu ai aruncat darul care ti L-a dat: viata; esuam lamentabil in fiecare zi la cate ceva, rautate este si, sa nu fim ipocriti, nici noi nu suntem bunatatea intruchipata, important e sa ne mai dam o sansa, sa mergem mai departe si sa incercam sa fie mai bine, si mai bine, in fiecare zi.
Pana la un punct consider ca si accidentele sunt cu un rost; si zic pana la un punct, pentru ca daca cineva ii perde viata, deja nu ma vad niciun rost in accidentul respctiv; pana la un punct, consider ca tot ce se intampla, se intampla cu un scop, sa ne ajute pe noi (si pe altii) si realizam ceva, sa avem acel click care sa ne puna pe ganduri si sa schimbam ceva in viata noastra (in bine).

Sorry for the long post...

Sinuciderea nu e un act rational ci mai mult emotional, a unei persoane care a trecut prin niste traume MAJORE - tu n-ai avut asa ceva, asa ca n-ai ce sa intelegi.

Uneori diferenta intre un sinucigas si un om care isi duce viata mai departe si poate e un om normal mai tarziu, sunt doar niste circumstante.
Sinucigasul a avut intr-un moment de paroxism emotional la indemana mijlocul sa o faca fara a intra intr-un conflict prea brutal cu instinctul de conservare.
De ex. a lua niste pastile e asociata cu ideea de "vindecare", omul nu o percepe ca o amenintare imediata la adresa vietii sale desi ideea care il impinge sa o faca, este categoric una.
Nu stiu daca intelegi.

In ceea ce priveste vinovatia,
Daca se simte cineva vinovat e f. probabil ca are motive sa se simta asa, si de obicei nu se simte nici pe jumatate din cat ar trebui.

Se mai spune despre sinucigasi, dra nustiu dc e 100% adevarat, ca fiecare din cei care incearca ( sau reusesc) sa o faca defapt isi doresc, spera pna in ultima clipa, sa fie salvati.
E posibil ca unii sa ajnga sa vadamoartea insasi ca pe o salvare de la ceva mult mai rau, de la o existenta cel putin la fel de rea ca iadul, ceva cd numai poate fi suportat...( sau, chiar daca viata lor nu a ost asa rea pana la acel moment, intre timp s-au intamplat niste lucruri cae ar putea duce la consecinte absolut dezastruoase care ar face imposibil de continuat viata, existenta asa cum era inainte si cum ne-am obsinuit cu ea, ducandu-ne in niste situatii de viata aparent imposibil de suportat, de ex sa ne continuam viata imobilizati la pat, sau la puscarie, sau fara anumit persoane langa noi, fara un acoperis deasupra capului, etc...)

Si mai cred ca in proportie foarte mare tinerii si adolescentii se sinucid din cauza parintilor ( si poate si adultii tot datorita unor modele invatate in copilarie); poate o mica parte o fac din cauza agresiunilor la care sunt supusi de catre alti tineri de seama lor sau de catre profesori...

Nu ca parintii le-ar vrea raul copiilor, Doamne feresre, dar...probabil nu-si dau intotdeauna seama cat rau le fac, zicand ei ca poate le fac bine....
Citisem deunazi ca conform unui sondaj, copiii ar vrea de la parintii lor sa nu mai ie asa stresati si sa fie mai fericiti...din pcate insa parintii nu vor asta intotdeauna ...ba chiar par ca ar vrea sa fie si copiii un pic mai stresati, mai responsabili, mai constienti de grijile si necazurile parintilor, sa le impartaseasca si ei, si sa nu mai ie atat de fericiti, ncrezatori si sa vada viata asa in roz cand ea defapt nu e asa...bine, nu trebuie sa creasca mari si iresponsabili, dar poate totusi nu ar trebui sa-i mpovaram prea de timpuriu cu probleme care ii depasesc, sa ii fortam sa se maturizeze ( incomplet) atunci cand poate nu sunt pregatiti. Se pare ca uneori si fericirea se invata, nu e suta la suta o stare naturala, la fel ca si teama, angoasa si celelalte stari negative...

Bine, am putea crede ca daca un om invata de mic sa fie doar trist si ngrijorat, acestea i se parea naturale si nu-si va dori altcva, nu-i va lipsi starea de bine, dar...se pare ca nu e chiar asa....nu va sti sa o obtina si sa o experimenteze, nu o va gasi in nimic ( ahedonie) dar ea tot ii va lipsi...e un paradox, se pare....sa iti doresti sa te bucuri, dar sa nu gasesti motive suficiente...

Si un alt motiv ar fi teama, amenintarile...de ce s-ar sinucide un copil sau tanar care ia o nota proasta sau nu trce un test important, daca nu ar fi teama de ce vor zice ai lui, ca-i va dezamagi, ca va pierde dragostea ai protectia si aprecierea lor ??? I-ar mai putea fi frica si ca se va face de ras in fata colegilor, ca-l vor ridiculiza, sau ca profesorii vor fi dezamagiti si-l vor mustra; dar asta probabil tot acasa o invata, ca imaginea de sine e foarte importanta, si daca ti-o patezi sau strici este fatal si irecuperabil....

Si apoi, indiferent daca ai sau nu modele cu care sa compari, cred ca nici unui copil nu-i plac violentele, tensiunile si certurile, scandalurile dintre parinti...unora le displac atat de profund, ncat ar vrea sa plece sau sa moara, pecand altora poate le e indiferent sau chiar ajunge sa li se pare firesc, nsa ma indoiesc ca aceia vor deveni vreodata oameni normali....

sinuciderea este o prostie fara doar si poate , insa in anumite situatii pot sa zic ca inteleg decizia pe care o iau unii .........sa luam cazul cel mai recent , cel cu copii orfani din craiova , chiar orasul meu natal.......

adevarul este ca , ca si copil orfan care a trait in instituii specializate , nu ai multe sanse odata ce ai implinit 18 ani si te dau afara de acolo .......sa te angajezi undeva ai sanse doar la vreo spalatorie auto sau in cel mai bun caz in constructii ca necalificat , exclus partea cu invatatul unei meserii , asta e propaganda tampita , chiar daca prin absurd , ai putea sa inveti , nu te angajeaza nimeni doar cu diploma .....si toatea astea in cazul baietilor , la fete e mai rau

ca si locuinta nu mai vorbesc , o chirie plus cheltuieli intr-un oras mare depasesc lejer salariul minim pe care o sa il primesti daca ai norocul sa iti gasesti ceva de munca ....

intr-o asemenea situatie nu poti razbi decat daca te sprijina cineva , altfel nu ai nici o sansa , decat sa ingrosi randurile aurolacilor din canale sau a prostituatelor in randul fetelor .


si uite asa te trezesti fara bani, fara casa, fara servici , fara sperante .........si la ce credeti voi ca te gandesti ? la faptul ca ajungi in IAD???????? sa fim seriosi , probabil ca ar fi ultimul lucru care ti-ar trece prin cap .........viata unora prea este un chin chiar daca noua stand in fotoliu acasa la caldurica ni se pare altfel ........

cateodata pur si simplu se aduna prea multe si la nivel psihic cedezi .....ganditi-va de 100000000 ori inainte sa judecati .....

Pai tu tocmai ai emis o judecata.

Ca sa nu mai vorbim ca esti pe langa subiect.
Nu era vorba de o persoana data afara din orfelinat si trimisa sa-si castige traiul.

Nici nu a lasat vreun bilet ca se teme pentru viitorul sau financiar.

nici o cauza (necaz, trauma, etc.) din lumea asta nu poate justifica sinuciderea

sinuciderea e un act de agresiune, dar in cazul copiilor e o agresiune indusa
un copil nu are personalitatea formata, el se vede pe sine prin ochii adultilor
daca adultii ii comunica ca este lipsit de valoare, el se vede ca fiind lipsit de valoare iar in cazuri extreme se pedepseste pe sine pentru asta, luandu-si viata.

faptul ca nu a lasat un bilet nu inseamna ca nu are temeri .........ca daca nu ar avea temeri probabil ca nu ar recurge la gestul asta ........ideea este ca , cateodata pur si simplu nu mai vezi calea de iesire ........

aici fac exceptie sinuciderile din dragoste , creca e CEA MAI MARE TAMPENIE pe care o poti face in viata ta .....

pai si atunci cine e vinovat ????????

Depinde de perspectiva. In orice caz, fiecare din persoanele implicate, o parte mai mare sau mai mica..

Treaba necuratului este sa ne duca in deznadejde. Daca nu stim sa luptam cu deznadejdea, atunci un necaz mic ni se poate parea urias, caci necuratul il supradimensioneaza. Daca atunci cand cadem in deznadejede am alerga la preot si la rugaciune si daca ne-am smeri un pic, niciun rau nu ni s-ar parea prea mare. De noi depinde sa alegem ce imparatie sa fie in inima noastra. Parintele Arsenie Boca ne invata sa mai spunem si ,,Asa-mi trebuie!'" cand avem cate-un necaz.

Suntem noi mai mari ori mai importanti decat Iisus? Adica smerenia si necazurile sunt doar pentru El? Daca nu sunt, atunci trebuie sa mai si multumim lui Dumnezeu chiar si pentru unele necazuri pe care le ingaduie Dumnezeu asupra noastra pentru a ne smeri. Daca nu acceptam smerenia si ne consideram peste masura de ofensati cand avem cate-un necaz, inseamna ca suntem prea mandri. Iar Dumnezeu celor mandri le sta impotriva. Deci, in opinia mea, cea mai importanta cauza a sinuciderilor este mandria. Daca Dumnezeu se retrage de la omul mandru, acesta calca in strachini mai mult sau mai putin grav.