Linişteşte-te!
În catehism scrie clar că avortul e păcat împotriva Duhului Sfânt. Şi tu începi să filozofezi întrebându-te "cand incepe existenta unui om".
Te superi degeaba pe mine, dar cele scrise-n catehism nu sunt negociabile.

Cât despre chestia cu spusul la admin: pârâcioaso!:32:

[quote=sophia;487747] Nu cred că trebuie să ne limităm la a milita, însă şi a face asta are un rost în formarea mentalităţilor după învăţăturile lui Hristos, adică în pocăinţă. Pentru că lumea toată, începând cu noi înşine, are în primul rând nevoie de schimbarea (înnoirea) gândirii.

Se referă la actul sexual căruia i se refuză finalitatea, rodul: naşterea. Iar asta îl îmbolnăveşte pe om; spiritual, sufleteşte şi, probabil, şi trupeşte. Pentru că îl scoate din har, iar fără har se slăbănogeşte, nu mai are putere dumnezeiască, spirituală („Fără Mine nu puteţi face nimic”).

Biserica ne învaţă tocmai cum să rămânem în har. Nu din răutate condamnă păcatele, ci le arată ca fiind ucigătoare de suflet. Ea vrea să avem viaţă, de aceea ne învaţă cum să evităm moartea sufletului. Căci lumea e mai mult moartă decât vie. Şi din cauza asta au ajuns oamenii să se sperie atât de mult de o sarcină, de un copil care vrea să vină pe lume, încât preferă să-l omoare înainte de a vedea lumina. În loc să se bucure ca de cel mai mare dar.
Neputinţa de a primi un prunc, indiferent în ce stare materială te-ai afla, e sufletească în primul rând. Eşti trupeşte apt să-l faci, dar nu şi sufleteşte, ca să-l iubeşti şi să-l îngrijeşti. Eşti mort sufleteşte, de aceea îi dai moartea.
Iar ceea ce trebuie să facă Biserica în primul rând este să se ocupe de morţii cu sufletul; să îi învieze. Şi poate s-o facă, dar numai dacă şi ei vor.

Da, s-au discutat mult problemele privind abstinenţa sau contracepţia, n-are rost să le reluăm aici. Aici era vorba doar despre avort.

Adica? Puteti detalia?

@UNNOOM: Am privit la oamenii credincioşi care au mulţi copii şi i-am văzut împliniţi, mereu veseli, fericiţi. Nu vezi la ei angoase şi anxietăţi, nu vezi nefericiri din cauza lipsei de sens a vieţii; nu-i vezi neliniştiţi. Viaţa lor este mai plină cu fiecare copil. Iubirea jertfelnică a devenit pentru ei un mod de a fi, nu mai trăiesc pentru ei înşişi, iar viaţa lor a devenit o Evanghelie pusă în practică.
Când vorbesc, vorbesc cu rost şi cu înţelepciune, cuvintele lor au o putere
care vine din viaţa roditoare pe care au trăit-o.

A refuza rodul iubirii tale e nefiresc, e boală, pentru că încerci să întorci energia ta sufletească către tine, în mod egoist. Şi n-ai cum s-o păstrezi. Pentru că această energie pe care o dă iubirea nu are viaţă, nu există decât atunci când circulă; nu o ai decât atunci când o dai.

Vrei plăcerea, dar refuzi bucuria, pentru că nu vrei să treci şi prin jertfa pe care o presupune naşterea şi creşterea copiilor (în cazul ăsta). Vrei să rămâi mereu infantil sufleteşte, refuzând să te maturizezi.

(Disclaimer: Eu acum nu acuz Biserica de ceva(ar fii chiar stupid sa ii cer sa se ocupe de toti copii nedoriti). Mar refer la contextul general)

Faza asta imi aduce aminte de un mic comentariu al lui George Carlin referitor la toata situatia cu avortul si contraceptia si abstinenta. Spunea ironic ca ''pt astia pro-vita, viata incepe la conceptie si se termina la nastere''.

Să ştiţi că cei de la Provita au ajutat în mod concret mulţi copilaşi nedoriţi, abandonaţi etc. Gândiţi-vă doar la... activitatea părintelui Nicolae Tănase care a luat în grijă peste 400 de copilaşi.

Doamne ajută!

Astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii, s-a citit pericopa evanghelică despre fuga în Egipt şi despre uciderea pruncilor din Bethleem de către Irod cel Mare.
Să ne rugăm, în cămara inimilor noastre, pentru sufletele nevinovate ale copilaşilor avortaţi care, asemenea pruncilor din Bethleem, sunt ucişi fără milă, profitându-se cu laşitate de incapacitatea lor de a se apăra.
Dumnezeu să le dăruiască, în schimbul acestei vieţi vremelnice, viaţa veşnică şi adevărată!

Povestea lui Nik – un baiat rămas fără picioare în urma unui avort nereuşit

Nik Hoot este în acelaşi timp elev de liceu şi luptător profesionist. Ceea ce îl face remarcabil este faptul că participă la numeroase competiţii şi câştigă medalii şi campionate cu toate că are ambele picioare parţial amputate.

Povestea lui devine cu adevărat interesantă atunci când afli motivul acestui handicap: un avort nereuşit.

Cu toate că a fost un copil nedorit, Nik a ajuns să fie adoptat de o familie iubitoare cu nouă copii, dintre care cinci erau adoptaţi. Datorită faptului că medicii nu şi-au putut duce procedura de avort până la capăt, Nik este acum un campion şi nu o altă cifră printre statisticile numeroase ale avortului în Rusia.

Acest articol nu este doar despre Nik, ci şi despre părinţii săi care şi-au deschis inimile atât de larg încât au adoptat cinci copiii pe care i-au primit cu căldură în căminul lor. Patru dintre ei suferă de dizabilităţi fizice: Ged, cu 2 ani mai mic decât Nik, este orb. Mitchell, cu 2 ani mai mic decât Ged are 16 defecte din naştere. Emmalee, în vârstă de 9 ani s-a născut fără oasele femurului.
Despre adopţia acestor copii, Marvin mărturiseşte: „Am adoptat aceşti copii pentru că ştiam că au nevoie de un cămin. Am vrut să facem ceea ce credeam noi că e important.” Iată cum dragostea şi o atitudine plină de compasiune sunt soluţii salvatoare în orice situaţie.

Faptul că se poate vorbi acum despre Nik este cu siguranţă un miracol. S-a născut în Siberia în anul 1996 şi din prima clipă a vieţii lui a luptat pentru a câştiga dreptul la viaţă. Mama lui a mers să facă avort, iar în raportul medical s-a precizat în mod clar: “Gestaţie întreruptă la 24 de săptămâni”. Cu toate acestea Dumnezeu a vrut ca acest copil să trăiască. Astfel, Nik a supravieţuit, însă a rămas fără o parte din ambele picioare.

continuare (povestea lui Nik)
 

În urmă cu 17 ani, în cealaltă parte a lumii, la o distanţă de 8000 de kilometri de locul unde s-a născut Nik, într-un oraş din Indiana locuia familia Hoot. Copii crescuseră mari şi plecaseră la casele lor, iar Apryl şi soţul ei Marvin s-au hotărât să adopte copii. Nik a fost unul dintre copii adoptaţi, iar faptul că a intrat într-o nouă familie a fost o şansă extraordinară pentru el. Înclinaţia lui pentru lupte se datorează lui Ged, care atunci când era în clasa a VI-a a început să lupte pentru un club, iar apoi şi-a mutat activitatea în sufragerie unde îl implica şi pe fratele lui mai mare. La început Nik nu făcea faţă şi s-a hotărât să ia acest sport în serios. Antrenorul său Tony Girod spune că a dus o luptă foarte mare la început, însă Nik este un luptător prin definiţie. A început să frecventeze sala de forţă şi după o vreme Nik şi Girod au pus la punct o strategie.

În anul următor Nik a participat la concursurile locale la categoria de 48 de kilograme. Anul acesta chiar a fost aproape de calificarea în semifinale.

„Nu poţi să te bazezi pe experienţă anterioară, pe ceva ce a funcţionat până acum, ca să aplici în cazul lui Nik. Pentru că, evident, Nik e unic.”

Nik este foarte împăcat cu sine însuşi: “Ştiu că sunt unele lucruri pe care nu le pot face, dar totuşi încerc. Mă străduiesc să învăţ lucruri simple cum ar fi alergarea… Ştiu însă că nu voi putea niciodată să alerg la fel de repede ca majoritatea oamenilor. Lupt cu oameni care au ambele picioare, aşa că ştiu tot ce pot face ei. Ei însă nu ştiu despre mine tot atât de multe. Încerc întotdeauna să fiu cât se poate de rapid şi ştiu de ce să mă feresc. Pentru că dacă intru într-o situaţie mai dificilă, ştiu că mă pot pune la pământ.”

Acesta este Nik… un luptător adevărat şi un învingător în lupta cu viaţa.


http://www.culturavietii.ro/2013/03/.../#.UTvFX1eRc7N

Cutremurător
 

Va felicit ca luati atitudine impotriva acestui teribil pacat.

Pe de alta parte, cei care scriu astfel de articole cu informatii aiurea si cu titluri agramate ar trebui sa beneficieze de corectura, daca nu pe un portal ca "ortodoxia tinerilor" (portal admirabil altfel), macar in ziarul "Lumina" de unde articolul este preluat.

Texas: activisti pro-avort invocand pe diavolul in timpul unei demonstratii [VIDEO]
 

http://www.youtube.com/watch?v=r2Fx3vJNY6E

In statul american Texas intentia republicanilor de a interzice avorturile dupa a 20-a saptamana de sarcina, lucru ce ar duce la inchiderea a foarte multe clinici de “profil”, a provocat dezbateri aprinse in legislativul local precum si demonstratii ale activistilor anti si pro-avort.


Modul de manifestare al activistilor anti-avort este unul surprinzator. Astfel, asa cum se poate observa in video, drept replica fata de cantecul religios invocat de manifestantii pro-viata, activistii pro-avort il invoca pe diavol (Hail Satan) drept metoda de hartuire a oponentilor.Blogul First Things se intreaba daca nu cumva acest lucru arata adevarata origine a atitudinii suporterilor avortului. In orice caz, si celelalte marturii foto de la proteste arata o latura de-a dreptul sadica a acestora.
Sursa foto: the blaze


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/recom...stratii-video/ )

http://www.razbointrucuvant.ro/recom.../07/texas1.jpg

*
http://www.razbointrucuvant.ro/recom.../07/texas2.jpg

*

http://www.razbointrucuvant.ro/recom.../07/texas4.jpg

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA
 

Părinte Dosoftei, societatea noastră pare a nu mai fi deloc interesată de problema avorturilor. Vi se pare o atitudine corectă?

Nu e firesc să se vorbească atât de puţin în spaţiul public despre acest subiect. Jumătate din populaţia României este omorâtă încă din pântecele mamei şi aproape nimeni nu vorbeşte despre asta.

Acest lucru ar trebui pus pe tapet în fiecare zi, aşa cum spunem Crezul la fiecare Liturghie.Pentru că este esenţială apărarea vieţii. Viaţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu este ceva fundamental. Asta nu înseamnă că trebuie să spui în fiecare predică, însă apărarea vieţii trebuie afirmată în orice cuvânt al nostru, în orice discuţie, în orice relaţie, în mod firesc, aşa cum vorbim limba română fără să ne propunem, tot aşa trebuie să promovăm viaţa. Cred că preocuparea faţă de omorârea copiilor nenăscuţi în pântece ar trebui să fie firească pentru orice om care consideră că are ori vrea să aibă o minimă dragoste faţă de aproapele, un minim interes faţă de viaţa socială sau faţă de România.

Mi se pare o componentă primară. Nu văd în momentul de faţă un subiect social mai important.Discutăm despre ce se întâmplă în Siria, de exemplu (n.n.: interviul a fost luat în ianuarie 2013). Bun, dar acolo se instaurează un regim nou. Au murit 70.000 de oameni până acum. În România, numai anul trecut au fost luate mai multe vieţi nevinovate decât au murit în Siria. Şi au fost luate prin contribuţia celor care ar fi trebuit să le protejeze viaţa, părinţii lor. Mi se pare o orbire sufletească lipsa de implicare, dar ea arată măsura vieţii noastre duhovniceşti.

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA
 

Credeţi că problema s-ar rezolva prin schimbarea legislaţiei?

Rezolvarea nu vine de la nivel legislativ. Este profund falsă această gândire. Ea porneşte de la schizofrenia în care omul se vede despărţit de societate: viaţa privată este viaţă privată, iar de viaţa socială se ocupă politicienii.

Putem spune că se fac atâtea avorturi în România câte iau eu parte la ele. Exact atâtea. Pentru că eu sunt în legătură sufletească cu toţi oamenii din România. Cât mă implic eu în binele organismului care este comunitatea, ori Biserica Ortodoxă Română, ori Statul român? Noi suntem legaţi sufleteşte de toţi cei care vieţuiesc în ţara asta, pentru că împărţim cu ei toată viaţa.

În 1871, la prima serbare a Românilor de Pretutindeni de la Putna, a avut loc şi primul congres al Studenţilor Români din mai multe centre universitare, inclusiv de peste hotare. Şi s-au pus două probleme. Una dintre ele: ce se face mai întâi, unirea politică sau unirea culturală? Atunci, Transilvania aparţinea Ungariei, Bucovina, inclusiv Mănăstirea Putna, aparţinea Austriei, în Imperiul Austro-Ungar, Dobrogea era la turci, iar Basarabia era la ruşi. Aparent, soluţia era unirea politică. Dar este fals, pentru că însemna să cauţi soluţia în afara ta, să vină politicienii să unească ţara.

Eminescu a spus foarte clar: unirea culturală trebuie făcută mai întâi. Să ne unim noi sufleteşte şi, când plăcile tectonice ale imperiilor se vor clătina, atunci se va face unirea politică, pentru că te vei recunoaşte în ceilalţi. Şi în chip firesc vei spune „suntem una“.

Deci, nu trebuie să aşteptăm niciodată legislaţia. Ea nu face decât să urmeze starea poporului. Chiar şi când se instaurează o dictatură, este tot o urmare a stării poporului. Avorturile apar din cauza lipsei de dragoste şi de responsabilitate.

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA
 

Cum ar putea fi evitat avortul?

Să încetăm să mai minţim. Minciuni de genul termenului de „întrerupere de sarcină“ – de parcă după întrerupere cândva o să o reiei; nu o să mai reiei. Apoi, faptul că avortul te scapă de copil; nu, copilul nu dispare, ci femeia devine mama unui copil mort, iar tatăl, tatăl unui copil mort. Se spune că avortul a fost interzis de comunişti; fals, regimul comunist l-a legalizat în 1957, şi, la un moment dat, a introdus restricţii, dar în perioada restricţiilor, 1967-1989, s-au făcut mai mult de 6.000.000 de avorturi – „curată“ interzicere.

Să privim adevărul în faţă. Peste 80% dintre avorturi nu ar avea loc dacă mama ar avea pe cineva în preajmă, un singur om care să o sprijine necondiţionat pentru păstrarea copilului. În toate aceste cazuri nu există o persoană care să sprijine acea femeie. Să îi spună că o ajută să îl crească. În general, să ne pese de viaţa copiilor. Uitaţi-vă la mişcarea pro-viaţă din SUA. Ei nu sunt ortodocşi şi unii nici măcar nu sunt religioşi. Dintre ţările occidentale, în SUA este cel mai mare procent de oameni fermi pro-viaţă şi împotriva avortului.

S-au implicat foarte mult. O tânără din Canada are o formă extremă. Se duce în clinici şi vorbeşte cu femeile care doresc să facă avort. Personalul de la clinică cheamă poliţia şi e arestată. A fost de zeci de ori arestată până acum. Stă o lună, două în închisoare, iese şi iarăşi face acelaşi lucru. De curând, a avut colegă de celulă o femeie care i-a spus că o cunoaşte. Pentru că era într-o clinică de avorturi şi, după ce a vorbit cu ea, femeia s-a răzgândit şi nu a mai avortat. Până şi această formă extremă este de folos.

La noi nu există o cultură a adopţiilor. Se fac fertilizări in vitro şi oamenii şi statul plătesc sume foarte mari pentru aceste tratamente prin care se distrug embrioni. Pentru că din 100 de copii concepuţi, în medie doar unul – doi ajung să trăiască, restul mor în diferite etape. Să nu ne amăgim că aceasta aduce fericire, ci un noian de morţi. Dacă s-ar investi într-o cultură a adopţiilor, o femeie care este convinsă că nu poate să crească copilul pe care îl are în pântece ar şti foarte clar că îl va da spre adopţie. Ar ajuta familiile care nu au copii şi care recurg disperate la FIV, unde, pe lângă atâţia copii pierduţi, cei care se nasc au şanse mai mari să aibă diferite afecţiuni.

Dar, în primul rând, păstrarea fecioriei până la căsătorie şi o viaţă de familie plăcută lui Dumnezeu sunt împlinitoare, aducătoare de har şi bucurie şi izbăvesc de astfel de păcate grele. Iar, în situaţii de criză, lăsarea în mâna lui Dumnezeu: spovedanie şi purtarea crucii. Bucuria şi izbăvirea vor veni. Câte minuni a făcut Maica Domnului: copii despre care se spunea că vor fi bolnavi, mame ameninţate… Puţină credinţă şi hotărâre şi să-L lăsăm pe Hristos să lucreze. El spune „Lăsaţi copiii să vină la Mine“. Lăsaţi-i să se nască şi va purta El la toţi de grijă, şi copii, şi părinţi.

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA
 

Care consideraţi că este motivul recurent pentru care se întâmplă avorturile?

O mulţime de tinere fac avort pentru că sunt necăsătorite şi se tem că nu se vor mai căsători dacă nasc. Mai ales la ţară. Nu pentru că nu au cu ce să îl crească, ci de „gura lumii“, care spune că dacă a făcut un avort nu e nici o problemă, dar că are un copil e o problemă. O mentalitate pe care nici o lege nu poate să o schimbe, decât dragostea şi bunul-simţ: cum gândeşte Dumnezeu? Spre cine caută Dumnezeu cu bucurie? Spre aceea care a greşit şi a făcut o greşeală şi mai mare făcând avort sau spre cea care a greşit, dar care apoi şi-a asumat consecinţele şi îşi creşte copilul aşa cum trebuie? Dar noi, societatea, o învinuim pe cea cu copil.

Nu trebuie aşteptat de la lege, ci trebuie lucrat. În susţinerea vieţii nu trebuie doar să spunem „nu faceţi avort“, pentru că o femeie ajunge la această decizie pentru că i se pare că nu are altă soluţie. Dar cei din jur sunt responsabili că ea nu vede soluţiile, ei trebuie să i le ofere.
Sunt tinere care rămân însărcinate şi le dau părinţii afară din casă pentru că nu vor să facă avort. Au acea curăţie a minţii care le spune că, oricât de greu ar fi, nu e bine să ia viaţa copilului lor. Preferă să fie date afară din casă. Cine le încurajează după aceea? Rămân şi se roagă singure pentru că sunt prea puţine mâini care să ajute.

Nu există o cultură a adopţiilor şi aceasta nu o poate face legea. Şi familiile cu copii pot adopta copii! În SUA există familii care au un copil cu handicap. Şi, pentru că au văzut câtă dragoste poate oferi un copil cu dizabilitate severă (autism, Sindrom Down etc.), adoptă special al doilea copil cu acelaşi tip de problemă, pentru că ei ştiu câtă bucurie poate aduce un asemenea copil şi, pe de altă parte, ştiu cât de greu e să îngrijeşti un asemenea copil, dar ei se pricep deja.

La noi, când e vorba de un astfel de copil, adesea îl ţin în ultima cameră a casei, ca să nu îl arate. Acela nu e un suflet dat de Dumnezeu? Am observat de multe ori cum copiii cu probleme mentale severe sărută icoanele cu atâta bucurie şi sunt atât de bucuroşi când sunt stropiţi cu agheasmă! Pentru că şi sufletul lor intră în legătură cu Hristos. Şi duhul simte sfinţenia. Raţiunea nu este organul de simţire a sfinţeniei. Simţirea sfinţeniei o au şi persoanele cu handicap.

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA
 

Care sunt traumele femeilor în urma avortului?

Nu doar mamele, ci şi taţii pot trăi drame uriaşe. Este o persoană publică care spune că nu s-a căsătorit pentru că, în tinereţe, o femeie cu care a avut un copil a făcut un avort fără să îi spună. El şi-ar fi dorit foarte mult copilul. Atât de mult s-a îndurerat, încât nu s-a mai căsătorit toată viaţa. Nu spun că este o atitudine bună, dar iată ce traumă a putut trăi.Aceste lucruri se întâmplă de obicei la tinereţe, dar, după mai mulţi ani, oamenii îşi dau seama că ar fi fost bine să mai fi avut câţiva copii. Şi nu se mai poate.

Avortul este prezentat ca un fel de panaceu pentru orice problemă o are o femeie în criză de sarcină. Este profund fals. Avortul va agrava toate problemele. Şi nu doar pe moment, ci şi peste decenii. Sunt femei care au 80 de ani şi care se apropie de moarte. Vor să se mai spovedească încă o dată. Spun că în ziua cutare asta am făcut. A trecut jumătate de secol şi nu s-a şters deloc din conştiinţa lor. Pentru că este teribil să iei o viaţă care nu a apucat să îşi dea mărturia ei, să conlucreze sau să respingă pe Dumnezeu. Iei libertatea copilului, care nu a apucat, în primul rând, să fie botezat. Şi conştiinţa spune acestea.

Dacă oamenii ar da mărturie că au trecut prin aşa ceva, ar fi avertizaţi ceilalţi să nu facă la fel. Sunt persoane care dau mărturii, şi astfel sunt salvaţi mulţi prunci. Tinerele discută între ele. Şi dacă una spune că avortul este cumplit şi îndeamnă să nu facă, celelalte abia aşteaptă un sprijin şi o încurajare pentru a rezista presiunii. De fapt, de foarte multe ori femeile sunt presate cu putere de alţii să facă avort. Sunt ameninţate fie că vor fi părăsite, că vor fi date afară din casă, de la serviciu. Sunt locuri de muncă unde sarcina este privită rău, pentru că implică lipsa de la serviciu.

O altă soluţie sunt mărturiile pozitive. Mamele care au avut această problemă, le-a fost foarte greu, au născut copilul şi apoi şi-au dat seama că au făcut ceea ce trebuie, şi-au dat seama că acel copil nu a fost doar un boţ de celule, ci Ion, Maria, Roxana sau cum i-au pus numele. Copilul acela cu ochi frumoşi care te ia în braţe şi care îţi spune mama şi tata, acela e copilul micuţ, pe care îl pândeau gândurile tale rele.

Prea puţini au curajul să vorbească despre lucrurile acestea. Dar lipsa de curaj şi de mărturisire face ca ele să se întâmple mai departe. Despre comunism, occidentalii nu ştiau mai nimic până ce Soljeniţîn, în Arhipelagul Gulag, nu a vorbit despre el. De astfel de lucruri este nevoie, şi continuu, nu o singură dată, ori într-o singură predică.

Bărbaţii trebuie să îşi asume responsabilităţile. Când rămâne soţia sau prietena însărcinată, spun că nu vor să aibă copii. Dar el deja are, copilul există! Şi o ameninţă că o va părăsi – dar, dacă recurge la şantaj, dacă are inima asta, el oricum o va părăsi.Laşitatea bărbaţilor este una din cauzele clare ale avortului. Trebuie încurajaţi bărbaţii să îşi asume responsabilitatea.

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA
 

Cum ar putea fi conştientizaţi oamenii implicaţi în săvârşirea acestui păcat de crima pe care o comit?

Vorbeam cu un bărbat român din Crasna, un sat din nordul Bucovinei, dincolo de graniţă, în Ucraina, cu populaţie românească. Şi mi-a spus că este imposibil ca o femeie căsătorită să facă avort, pentru că ea are bărbat. Nu putea concepe altceva decât că bărbatul o ocroteşte şi are grijă de tot ceea ce este rod al căsătoriei lor. Dar, de fapt, câţi bărbaţi nu spun, după unul sau doi copii, „ia bani, du-te şi rezolvă“? Lipsă de responsabilitate. Nu vor să îşi asume responsabilitatea creşterii unui copil. Şi femeile, ce tărie trebuie să aibă ca să reziste singure? Nu trebuie judecate şi condamnate, căci faptul că nu le sprijinim este vina noastră.

Câţi oameni respectabili sunt prieteni cu doctori ginecologi? Dar în discuţia cu un doctor ginecolog, subiectul acesta este tabu. Când doresc un avort, apelează la ei, dar să nu afle nimeni. În schimb, când sunt la o masă, discută numai despre naşteri, de parcă doctorul acela se ocupă numai de naşteri. Fals, pentru că majoritatea ginecologilor se ocupă majoritatea timpului de avorturi, nu de naşteri.

Or, de ce nu le spun prietenii că îl stimează, dar ar dori să discute despre conştiinţa lui?! Spune: sunt plătit şi fac ceea ce cere femeia care vine, naştere sau avort. Dar tu, ca medic, scoţi de acolo copilul bucăţică cu bucăţică. Îi vezi inima cum bate şi vezi fiecare parte din acel copil, pentru că îl pui pe măsuţă şi îl asamblezi ca să te asiguri că l-ai scos pe tot când faci avort. Tu ştii foarte bine că scoţi acel ceva despre care unei paciente îi spui „ce copil frumos aveţi!“, iar alteia îi spui: „Vom rezolva această sarcină!“ Unde e conştiinţa ta? Bine ar fi dacă oamenii din jurul lui ar discuta cu prietenul lor medic ginecolog, chiar dacă alţii fac, măcar el să nu facă! Dacă ar fi mai mulţi astfel de oameni, tot s-ar schimba ceva! Dar este o tăcere vinovată, în masă.

Aceste păcate nu apasă numai pe conştiinţa celor care le fac în mod direct, ci pe conştiinţele noastre, ale tuturor. Pentru că nu s-au întâmplat în altă parte, ci lângă noi şi în lipsa unor cuvinte şi atitudini ale noastre. În lipsa unor încurajări ale noastre.Tăcerea, ruşinea mărturisirii adevărului, este o vină. Şi nu poate nimic să meargă bine. Este imposibil să clădeşti ceva fără temelia adevărului. Viaţa duhovnicească, dragostea de aproapele, coeziunea socială nu există atunci când îl omori pe cel mai vulnerabil. Solidaritatea este atunci când cei puternici îi apără pe cei mai slabi. Dacă nu avem grijă de cei mai slabi, nu vom putea avea niciodată solidaritate.

Dacă inima s-a împietrit în aşa fel şi alungi harul din tine încât să ridici mâna asupra unui prunc care nu ţi-a greşit cu nimic, ce relaţie vei avea cu vecinul sau cu cei care ţi-au făcut un rău, sau nu te-au ajutat? Ce inimă poţi avea dacă tu l-ai omorât pe cel care este rodul dragostei şi al trupului tău? Este o iluzie să credem că va exista pace şi coeziune socială în aceste condiţii. Cât timp va exista această fărădelege, trăim în dizarmonie şi ură pentru viaţă, respingem darurile lui Dumnezeu care sunt copiii şi bine nu va fi. Să ne îndreptăm, Hristos de aceea a venit în lume şi este cu noi până la sfârşitul veacurilor!
***********
sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/recom...potriva-firii/
Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII

Da, foarte bine punctate aceste aspecte! Nu mai e nevoie de nici un comentariu.

ce mutre de animale posedate occidentale...ma intreb, oare porcii din Gadareni aratua la fel dupa posesie? cred ca da. sunt citeva rase pe lumea asta, care pur si simplu jignesc Universul prin modul lor de existenta.