Bineînţeles.
Roadele însă, nu e nevoie să le judecăm, nici să ne facem închipuite impresii.
E un obicei urât acesta des întâlnit printre (pseudo)creştini, de a justifica şi apăra totul, vezi Doamne, în numele unei cumsecădenii care se vrea virtute. Şi nu e.
Pentru că roadele Duhului, atunci când există, se văd oricum de la sine, lumina neputînd să fie ţinută sub obroc.

Atât Scriptura cât şi Tradiţia oferă instrumentarul limpede şi necesar de a vedea când sunt şi când nu sunt roade întru Hristos, în lucrarea zisă metanoia. Fiecare se vede pe sine şi totodată vede, prin noua lentilă, şi pe ceilalţi.
Există o mulţime de indicii ale lucrării duhovniceşti şi cine are ochi de văzut, vede (la sine şi la altul). Una la mână.
Pe de altă parte, sunt mereu capcane care trag spre osândire. Şi asta e adevărat. Doi la mână.
Iar a arunca o privire critică, asta nu e musai să fie osândire. De ce nu ar putea să fie ceva bun? Şi de ce nu, mai degrabă, ar fi bine-primită de către nevoitor, dacă chiar există nevoinţă reală şi dorinţă sinceră de îndreptare? De ce, de ce, de ce... Din îngâmfare, de-aia. Ce atâta fals-mister?
Cel care vrea să se îndrepte, caută singur o opinie critică, precum şi sprijin şi lămurire. Întrucât trage să se ridice la viaţă adevărată şi asta nu se poate prin laude şi tăceri infinit prelungite, întrucât duc la confuzie, ca orice formă de ignorare. Dacă vrei să ajuţi pe cineva să avanseze, strategia recomandată de orice cunoscător este aceasta: îi evidenţiezi reuşitele (întăreşti mişcarea bună, care a dus la ţintă) şi îi atragi atenţia, la momentul potrivit, asupra nereuşitei, indicîndu-i şi alternativa corectă. Dacă îl ignori, ajunge să confunde binele cu răul şi să-şi facă păreri de sine închipuite... Cel care-i încântat de sine (narcisistul, mândruţul şi mândruţica), fuge însă de orice formă de critică şi sare ca ars strigînd "osândire!"... El cere mereu aprobare, apreciere, mângâiere, competenţă, rafinament... O, câte nu cere el! Mereu cere şi reproşează că nu i se oferă. Şmecher tipu, nu-i aşa? Şmecher prost, însă, că-i spre surparea lui.

Aşa cum înţeleg eu, pe măsură ce îşi vede de lucrarea personală creştinul este chiar dator să privească şi în jurul lui şi, uneori, când desigur este justificat şi constructiv, să mustre şi să îndrepte pe fratele de credinţă, oricine ar fi acesta. Mă rog, să mustre, nu să dărîme, asta-i evident...

Da, intr-adevar interesant. La fel cum cel care ii e "piatra de poticnire" cuiva...

Prima data cand am citit textul am inteles "isi va mantui sufletul prin moarte" si nu "din moarte" si m-am speriat un pic dar si varianta asta era interesanta desi nu poate fi 100% valabila. Ce e drept e ca in ceasul mortii se pot petrece schimbari radicale : unii castiga mantuirea intr-o secunda de pocainta autentica - talharul de pe cruce, pe cand altii o pot pierde precum fariseul cel mandru.

Da, asa e...nu stiu ma mai gandesc ...

Aşa grăieşte şi Domnul:

Iezechiel 3

17. "Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea.
18. De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta.
19. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.
20. De asemenea, când cel drept se va abate de la dreptatea sa şi va săvârşi răul când voi pune înaintea lui o cursă şi va muri, dacă tu nu l-ai înştiinţat, acela va muri pentru păcatul său, iar faptele lui de dreptate, pe care le-a făcut el, nu i se vor pomeni, şi Eu voi cere sângele lui din mâinile tale.
21. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel drept să nu păcătuiască şi el nu va păcătui, atunci va fi şi el viu, pentru că a fost înştiinţat şi îţi vei mântui şi tu sufletul tău".

Mulţumesc, frate bun, că ai ridicat până la Cer bătaia proastei mele cugetări...:)
Domnul să te răsplătească pentru că ai adus înaintea ochilor cuvântul Domnului, la care nu luasem, până azi, aminte!
(nu reţinusem versetele, trecusem prin ele ca gâsca prin apă)

Frumos, intr-adevar, dar oare poate oricine sa faca asta?
E indicat s-o faci pe salvamarul daca inca nu stii bine sa inoti? Nu e posibil sa te ineci si tu incercind sa salvezi pe unul mai ales daca nu se vrea salvat?
Pe de alta parte, ma gindesc si asa: daca nu e nimeni acolo si n-are cine s-o faca afara de tine ? Oare n-o sa intinda Dumnezeu o mana in ajutorul tau?

Unii mai "" ar spune ca vine o vreme cind tb sa inveti sa nu mai faci pe tine sau daca totusi o faci sa te cureti singur, asa cum poti. Sa nu mai fi dependent de "mama". Ca o anecdota, in virtutea acestui fapt am observat ca copiii mai marisori au obiceiul sa arunce in diverse locuri gen dupa soba izmenele murdarite accidental, in sperant ca nu-i va gasi nimeni niciodata...

Si eu ma rog mereu cand ma duc la Biserica,la duhovnic,la spovedanie si la Impartasanie sa fie BINE SI MANTUITOR pentru mine.Sa nu ma certe cineva,sa nu ma trateze cu indiferenta sau dispret etc.Sincer am suferit mult la viata mea din cauza rautatii unora,indiferentei si dispretului,nu preoti sau duhovnici,oameni obisnuiti,colegi!Ce colegi am avut eu..Acum e ok.Scuze pentru devierea de la subiect.Referitor la subiect cred si eu ca nu conteaza la cine te spovedesti dar parca te simti prost,neplacut cand un preot,un duhovnic te cearta sau te trateaza cu indiferenta,se grabeste etc.E diar parerea mea.Important este ca te SPOVEDESTI dar cu atat mai BINE daca iti alegi un duhovnic CU HAR!Nu e nimic rau in asta,cred eu.Doamne ajuta!

Stiu ca e o prostie din partea mea sa cred asta, dar s-ar putea sa fiu silita de imprejuirari sa traiesc fara acest "serviciu". Daca voi fi nevoita sa plec din casa in care stau acum, e foarte posibil sa nu mai gasesc asa curind alta biserica si alt duhovnic si nici macar sa nu mai caut. Asa cum nu m-am dus de 6 ani la medicul de familie si am supravietuit... Poate o sa spuneti ca nu voi mai avea nevoie ca nu voi mai pacatui dar ma indoiesc ca va fi chiar asa...
Daca nu mai apuc sa vb cu duhovnicul inainte sa plec ma pot duce direct la altul? Daca prin absurd plec inainte de Pasti pot sa ma duc de Pasti direct la altul? Ar putea sa-mi dea alt preot dezlegare ?

Sigur că poți să te duci la altul, mai ales când ești silită de împrejurări. N-ar fi rău, însă, dacă tot știi că e posibil să trebuiască să pleci, să-i spui asta actualului duhovnic și să-i ceri binecuvântare. Iar dacă nu vei pleca, nu va fi nicio supărare.

E vorba cum s-a mai spus parca pe undeva de "harul lucrator". Adica acea capacitate a preotului de a te determina sa nu mai pacatuiesti in viitor, sa renunti macar la acele pacate care te-au robit pana acum. Bineinteles ca daca vezi un preot sau un doctor fumand, de exemplu, cand el iti spun eca nu e bine sa fumezi, nu prea iti vine sa ii dai crezare, sau chiar daca ii dai, te gandesti "trebuie sa fie tare greu ,daca nici el care stie cel mai bine cat de rau face, nu se poate opri". E clar ca trebuie sa fie un exemplu de traire duhovniceasca, zicala "fa ce zice popa nu ce face popa" nu e intodeauna prea convingatoare.
Insa mai poate depinde si de abilitatile duhovnicului de a explica si de a se face inteles de catre fiecare enorias in parte, in functie de caracterul sau chiar educatia fiecaruia, nu mai zic si varsta. De multe ori nu e de ajuns sa-i spui cuiva ca "e pacat" si ca "se supara Dumnezeu", trebuie explicatii logice, pertinente, dar pe intelesul fiecaruia.
De-asta ma intreb daca nu cumva e posibil ca "harul lucrator" sa nu functioneze la fel de bine sau de mult la fiecare enorias, mai laes ca unii oamnei sunt predispusi spre neascultare si contrazicere, unii chiar spre minciuna, unii zic ca fac si nu fac, altii zic ca nu fac dar pana la urma fac.

Dacă îmi permiteţi, sper să nu spun prostii: părerea mea este că cel care ne ajută să lepădăm păcatul este Dumnezeu, căci unde sunt păcate sporeşte şi harul vindecător de la Domnul. Nu contest că şi duhovnicii sunt diferiţi, eu însămi alegându-mi pe unul care am considerat că "mi se potriveşte". Nu aş putea spune, în general, că a dus muncă de lămurire cu mine despre cum să mă opresc din anumite păcate, ci prin îndelunga sa răbdare m-a iertat de fiecare dată, dându-mi canon, şi neoprindu-mă de la Sfânta Împărtăşanie decât de puţine ori şi pe termen f scurt. De asemenea, de mare folos îmi sunt predicile dumnealui şi faptul că atunci când am probleme sau nelămuriri pot să îl întreb şi primesc un sfat de urmat.

Acum nu ştiu cum se transpun aceste fapte în cuvinte de teorie, nu ştiu despre harul lucrător şi nu credeam că Dumnezeu ne iartă în funcţie de "harismele" părintelui duhovnic. Percepţia mea (întărită şi de vorbe din popor) este că fiecare preot îşi asumă şi nişte riscuri atunci când ne iartă anumite păcate, de aceea unii pot să ducă mai multe, iar alţii mai puţine.

Rog să fiu iertată şi corectată dacă am scris prostii. Este doar percepţia mea la acest moment.

P.S. fallen, nu te contrazic. Doar că modul în care duhovnicii ne influenţează depinde atât de ei, cât şi de noi.

schimbare duhovnic
 

Se poate schimba preotul la care te spovedesti sau nu? Care este invatatura bisericii ortodoxe? Sunt canoane cu privire la acest aspect? Rog sa raspunda doar cei ce au cunostiinta despre acest subiect.

Dacă ai motive întemeiate şi cu binecuvântarea vechiului duhovnic se poate.

Eu n-am avut niciodata un duhovnic. M-am spovedit "pe unde am apucat", ca sa zic asa. Ce ar fi de facut in cazul asta?

Prima data cand m-am spovedit la actualul duhovnic mi-a vorbit despre sfanta Maria egipteanca, si nu era pe vremea asta, cand tocmai am praznuit-o, ci inante de Craciun...
Acum nu vreau sa ma laud, dar deja in momentul cand m-am dus eram convinsa ca pana atunci nu facusem numai lucruri bune, nu mi s-a "revelat" abia atunci...

In alta ordine de idei, mai am si eu o intrebare: e ok sa-i spui duhovnicului lucruri pe care nu ai curajul sa le marturisesti si sotului? sotul e indreptatit sa se supere daca afla ca ai marturisit unei terte persoane (duhovnicului) lucruri pe care ar fi tb sa le stiti doar voi doi?

stabileşte-te la unul bun şi cât de cât accesibil, că timp şi distanţă.

Stiti ce mi-e mie frica? Cei de varsta mea sau mai mari, va amintiti cum erau pe vremuri dentistii? riscai sa ramai traumatizat pe viata dc nu aveai noroc sa intilnesti unul bland, si sa-ti pierzi toti dintii doar de frica. Acum se pare ca nu mai simti nimic, oriunde te-ai duce...
Cred ca m-ati inteles ce am vrut sa zic.
Bine, acum sunt si persoane care se simt jignite de ex daca li se pun intrebari prea personale, prea intime ( in timp ce altele poate exagereaza cu detalii sordide). Sunt multe persoane de asemeni care din pacate le place sa ascunda gunoiul sub pres si sa nu-l mai dezgroape niciodata,crezand ca asa sunt in siguranta (adica sa-si uite si sa-si renege greselile, sperind ca se vor sterge de la sine).
Ca sa revin la discutia anterioara, poate sunt si duhovnici care nu au experienta sau dispozitia necesara sa faca sapaturi in constiinta cuiva, mai ales daca persoana se arata refractara, si poate niuci nu e recomandat sa o faca. Uitarea e si ea un mijloc de protectie randuit probabil tot de Dumnezeu pt cei mai slabi, in timp ce pocainta autentica poate e doar pt cei in stare sa ii faca fata; zic si eu, parerea mea, iertati-ma daca gresesc...probabil sunt subiecti carora dc le-ar arata cineva toate greselile pe care le-au facut, n-ar putea rezista si ar lua-o razna.