Maine, 29 ianuarie, ora 18, Dl. Andrei Plesu va sustine la Cluj conferinta “Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste”, in sala Auditorium Maximum a Universitatii Babes Bolyai (Casa universitarilor).

http://citynews.ro/sites/default/fil...359199653.jpeg

Sfatul meu personal: EVITAŢI această conferinţă!!

Păcat că se implică şi autorităţile bisericeşti!

Chiar nu mai avem preoţi adevăraţi şi oameni cu viaţă sfântă să scrie despre parabolele lui Iisus?

Decebal, au doara nu tot ceea ce sustine Andrei Plesu este "uraciunea pustiirii". In toata pledoaria sa, trebuie sa fie macar un gand, un sens, o traire, care sa ne zideasca.

Chiar si in acest caz, daca noi am avea cu adevarat "urechi de auzit", nu consider ca am merge in zadar.

De fapt, ce anume ne face asa de siguri ca dl Andrei Plesu nu duce o viata sfanta ? Exista ceva grav, vreo pata teribila pe biografia lui ? Omul curveste, betivaneste, trandaveste, cleveteste, face apologia pacatului, sustine erezii in raspar cu Biserica ? Este el pidosnic, ori practica malahia ? Este sperjur ori face furaciuni ? Rosteste sudalme referitoare la cele sfinte, ori fratelui lui ii spune "dobitoc" ? Incalca obligatia duminicala, nu duce zeciuiala Bisericii, se tine de nunti in zile oprite, nu se marturiseste, nici nu ia cuminecatura nici macar o data intr-un an ?

Multumim, Delia.
Pentru multi oameni cartile lui Andrei Plesu sunt mai accesibile decat scrierile unori teologi, ce nu percuteaza atat de bine spatiul religiozitatii neimbisericite.

Cei care puteți merge, poate ne veți împărtăși impresiile și nouă.

http://img203.imageshack.us/img203/7673/89513520.jpg

Expunerea lui Andrei Pleşu, "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste" prezentată marţi seară la Casa Universitarilor din Cluj a atras peste 1.000 de oameni, care au umplut atât sala de la primul nivel, cât şi spaţiul de la etaj, zeci de persoane ascultând conferinţa în picioare.http://ziuadecj.realitatea.net/cultu...t--105489.html

Impresii, filme ... mai tarziu. ( se incarca incet pe youtube)

Dl. Plesu a venit insotit de la Bucuresti de parintele Iustin Marchis de la Stavropoleos, cu care are o relatie spirituala de mare apropiere. La sfarsit, a zis si parintele Iustin cateva vorbe, mai mult despre autor decat despre carte si a amintit un indemn pe care i-l facuse candva parintele Ica Jr.: “parinte, vezi sa-i mai imbisericesti pe Horia (Patapievici) si pe Andrei (Plesu).” La care a adaugat ca dupa ce a citit cartea cu parabolele, parintele Ica Jr. ar fi afirmat despre Plesu: ”e imbisericit!”


[IMG]http://s7.postimage.org/672hnrk5j/tn_DSC07592.jpg[/IMG]


parintele Iustin Marchis
[IMG]http://s13.postimage.org/5joiccp3n/DSC07593.jpg[/IMG]


la sfarsit, dand autografe
[IMG]http://s9.postimage.org/jn9b09buj/DSC07595.jpg[/IMG]

Iar maine, 30 ian. de la ora 17, dl. Plesu va susţine o cuvantare in memoriam Mitropolitul Bartolomeu, la Muzeul Mitropoliei din demisolul Catedralei din Cluj-Napoca, unde se afla si cripta ierarhilor, cu ocazia implinirii a 2 ani de la plecarea inaltului la Domnul.

[IMG]http://s9.postimage.org/are571l4r/tn...nania_12_1.jpg[/IMG]

La ce nivel de spiritualitate au rumânii mă mir că nu s-au dus mai mulţi şi că nu s-au încălecat unii pe alţii.

Vorbe ... (vorbe dintr-astea şi dintr-altele am tot auzit şi mai tot auzim) ... realitatea este niţel mai complicată ...

Iar pe tema respectivă au scris Sfinţi Părinţi şi mai scriu teologi; acolo trebuie să ne raportăm: Sfânta Tradiţie a Bisericii.

Poate că inteligenţa ta insultată dramatic de cam tot ce-i depăşeşte capacitatea de absorţie/prelucrare, ar trebui să producă mai întâi o legătură logică între Sfânta Tradiţie a Bisericii şi hăituitul mediatic al ungurilor pe forum şi abia după aceea să măsoare nivelul de spiritualitate al altora...

Acum sa nu va suparat pe mine, iubitilor... Insist si va rog cu umilinta, nu va supartai, fratii si surorile mele...
Totusi, priviti si voi: poza (dlui. Plesu, desigur, ca doar nu a Domnului...), caracterele-boldul-culorile, paginarea si alte chestii ale tehnoredactarii....
Daca nu as sti deloc cine e Iisus (nu neaparat ca as si cunoaste) si cine e Plesu, privind afisul asta impecabil marca "Humanitas sau orice alta gasca de baieti priceputi si avuti la pampoane pe hartie creatata si policromie", as jura ca e vorba despre Andrei P., nu despre Hristos.

Poate sa zica Domnul Ica de mii si mii de ori ca dl. Plesu e imbisericit: eu, nesocotitul si nimicnicul am rezervele mele. Boala mea, sa fiu iertat de multa-mi nebunie si prostie. Sunt satul de actorii si de intelectualii jucareti in maidanul dimprejurul Bisericii.

Nu fi rău frate: n-auzi c-a mai rămas Patapievichi? Și, cu voia Dumneavoastră: Liiceanu.

Oricum ar fi, și oricâte li s-ar putea reproșa pe drept, îi prefer pe acești intelectuali altora. Mi se pare mie că ei aduc rod bun. Poate mă înșel, poate mi se vor deschide ochii și voi vedea altfel.
Din păcate, ei nu sunt contestați doar de cei îmbisericiți, ci și de tinerii intelectuali atei.

Observația ta, Cezar, privitoare la afiș, îmi pare corectă, deși nu m-am gândit la asta până acum. Însă poate ar fi mai bine să nu comentăm atât persoana lui Pleșu, cât ce spune el, și să vedem dacă spune bine sau spune rău.

Fiecare cu limitele sale.

E cam scumpă cartea. (Oricum nu o cumpăr.) De banii ăia mi-aş lua o Biblie.

Am fost aseara la conferinta sustinuta de Andrei Plesu in care a vorbit succint despre ultima sa publicatie, pe care insa eu nu am citit-o (inca), de aeea, ceea spun e o impresie pur subiectiva. Ideea pe care am retinut-o e ca, in opinia dansului,pildele si vorbele lui Iisus nu sunt generatoare de ideologii si nici nu pot fi cuprinse in formule fixe, de aceea considera interpretarea alegorica ca o incremenire intr-o schema, ce elimina orice discutie ulterioara, iti suspenda reflectiunea. Poti sa interpretezi alegoric de nenumarate ori, sa gasesti corespondente si simboluri, insa tot la o schema revii: decodifici textul, il codifici din nou si gata, nu mai ai nimic de spus.

Eu una nu subscriu parerii sale (poate nici n-am inteles eu exact ce a dorit sa spuna), caci chiar daca am spune ca interpretarea alegorica reduce textul la un univers inchis , credinta taie orice univers inchis, prin ea avand posibilitatea articularii cu Infinitul Cel Viu, articularea fiind o reflectiune iubitoare. Chiar daca schema pare aceeasi la scriitorii bisericesti (traducerea unui cod in alt cod) repetarea ei nu altereaza caracterul de nou, e intotdeauna un crampei de viata. Asta ofera pildele lui Iisus, crampee de viata si din punctul asta de vedere, cred ca interpretarea alegorica are meritul de a-ti da acel gust al vietii ce te tine intr-o permanenta deschidere si receptivitate, traind bucuria mistica a transformarii.

Din ce am dedus din conferinta, Andrei Plesu nu interpreteaza in cartea sa pildele cat mai degraba face o analiza semantica a lor, descoase sensul etimologic al cuvintelor. Chiar ne spunea despre cuvantul “copil” care in limba greaca are patru nuante diferite, deci utilizarea in unele locuri a cuvantului “copil” (in loc de necopt, fraged) ar putea denatura sensul unor afirmatii. Aici sunt de acord si nu prea, pentru ca daca tu nu te limitezi la sensul strict literal, deci la o formula fixa, ci te pui si in situatia de a primi interpretarea alegorica, tipica si anagogica a versetelor respective, esti deschis la ele, ajungi sa intelegi mesajul evanghelic, principiul lor pe care-l actualizezi.

Repet, nu i-am citit inca cartea, deci posibilitatea ca eu sa gresesc e mare, insa din ce a spus, mie imi reiese ca tot demersul sau conduce la anularea reflectiunii, adica exact ceea ce el contesta la interpretarea alegorica, apropriindu-se de o exegeza de tip protestant, un inteles (sau in orice caz nu vad care ar fi plusul). Dupa tot efortul tau de a cauta la surse, a traduce din orginial s.a.m.d ajungi la o formula pe care ai satisfactia ca ai gasit-o si gata, meditezi asupra ei si mergi mai departe, caci calitatea ta de fiinta cautatoare nu te poate tine pe loc, treci la alte analize, la alte texte, situatii etc. pe care sa le discuti, sa le impartasesti cu altii, dialogul fiind o forma de cunoastere. Primul om, care tot revine asupra textului biblic interpretandu-l alegoric simte de fiecare data ca pilda are ceva din el si el ceva din acea pilda odata ce s-au intalnit, de fiecare data altceva, al doilea om traieste bucuria prin dorinta de cautare continua, de gasirea de noi lucruri mai putin subintelese si mai putin actuale pe care sa le descoasa, cautarea influentandu-i in mod pozitiv mintea si sufletul, autoconstruindu-se permanent, adica traind in spiritul gandirii umaniste. Asa il percep eu pe Andrei Plesu, drept o fiinta cautatoare, cu sensibilitatile ei, pe care nu le arata, dar le intuiesti. (cred ca il doare ucigator de tare vorbele unora ca e netraitor) Chiar daca devine un model umanist, nevoia de autodefinire il va impinge mai departe, iar atunci va dori sa respire sacralitate, preocuparile sale devenind legaturi spirituale.

Au mai fost si alte aspecte dezbatute, analize etimologice cum e cea "La inceput a fost Cuvantul", sensul Cuvantului (ratiune, rost, sfarsit ...) si altele, i s-au pus intrebari din public, dar nu intru in amanunte. (sincer, dupa ce am vazut ce a scris Cezar sau Decebal, mi-a pierit cheful sa postez, dar am dorit sa scriu totusi ceva pentru d-voastra) Ce m-a emotionat au fost vorbele domnului Plesu despre parintele Andrei Scrima si amanuntul acela de la inmormantarea sa pe care eu nu-l stiam. Spunea ca a venit inopinat patriarhul Teoctist, a rostit o cuvantare memorabila, apoi a luat o haina monahala si a acoperit cu ea sicriul parintelui.(acesta era imbracat intr-un costum).

Spuneati ca preferati genul asta de intelectuali cum e Andrei Plesu, decat altii, caci si ei aduc un rod bun. Sunt in asentimentul d-voastra. Cred ca dincolo de bogatia lexicala rafinata a lui Plesu ce-ti ofera desfatare estetica, uneori chiar mai mult decat continutul, ramane rodul. Traind intr-o lume secularizata, ce se misca tot mai putin in orizontul credintei, e extraordinar ca o carte despre piledele lui Iisus a ajuns sa fie desemnata Cartea Anului 2012 in Romania.

să cumperi o carte, se merită, indiferent de cost...

Mulțumesc, ioanna. Nici eu n-am citit cartea (încă). Sunt convins că e interesantă. Pe scurt, din ce ai scris, îmi pare că Pleșu descoperă deschiderea nesfârșită către tainele Dumnezeirii în aceste parabole ale Fiului lui Dumnezeu, arătând modul unic în care vorbește, neînchizând în concepte sau idei fixe vorbirea Sa, din contră, oferind-o ca pe un izvor viu și nesecat de înțelesuri mereu mai adânci.

Bine a spus Pascal: “Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile”, in asta consta miracolul ei, fiecare poate sa inteleaga ceva, fie ca e un erudit , fie un om fara scoala, singura conditie e sa fie receptiv la impartasirea misterului din ele.

Mai degraba Plesu insinueaza ca omiletica dulceaga, sentimentala se indeparteaza de intelesul neconventional al pildelor. Dupa ce o sa-i citesc cartea, o sa revin la topicul dedicat cartii sale.

Inchei cu o nota de can-can.
Vorbeste Radu Preda, lumea asculta.
Aud un glas langa mine, intreband: e preot?
alta voce: sigur nu o sa mai fie :))
(cine a fost in sala, stie la ce ma refer)

Dupa cum singur a facut (auto)critica ratiunii exegetice in capitolul final al cartii despre parabole, si oarecum, in a nutshell, si la conferinta, povestea de culise, de laborator, e ea insasi foarte interesanta.

Pentru un intelectual rafinat si riguros ca Plesu, demersul de a scrie o carte despre parabole nu putea incepe decat prin intentia de a acoperi cat mai exhaustiv bibliografia pe tema asta.

Pe cat de scrupulos ar fi vrut sa fie in zelul lui “de a defrisa livresc” rafturile bibliotecilor, pe atat de inhibat a ajuns sa fie de asfixianta cantitate a textelor si de inepuizabilul miez al zicerilor lui Iisus. E ceea ce se cheama “brain inhibitive phase”, faza de descurajare adica, de autosabotare in fata utopiei de a epuiza exhaustiv si autentic subiectul ( la ce bun inca o carte despre parabole?)

Cu toate astea, doar parcurgand un asemenea travaliu a ajuns sa afle cum se poate “rata” interpretarea parabolelor din cauza unor exegeze spectaculoase tehnic dar care risca sa obtureze drumul catre miezul si inima textului si mai ales catre inima Celui care le-a rostit.

Facand un inventar al lucrarilor catolice, protestante si iudaice in paralel cu cele ortodoxe, Plesu a observat ca cele dintai inclina spre studiul istoric al parabolelor, in timp ce teologii ortodocsi le abordeaza ca materie omiletica.

Dupa cum zicea si Ioana, am observat ca Plesu critica lucid atat aroganta exegezei moderne cu sobrietatea si precizia ei de tip luteran, dar si exegeza de la antipodul ei: omiletica sentimentalisto-moralizatoare care rateaza efectiv esentialul si transforma parabolele in “ora de dirigentie sau dadaceala duminicala”.
In termeni asemanatori, zice si Steinhardt:” cele mai bune si mai frumoase simtaminte ori mai folositoare invataturi sunt annihilate de tipizarea verbala, care-i simptom de lene, frica si uscaciune a inimii. Tot atat de dusmanoase sunt stilul pilduitor, edificator, onctuos, stilul emfatic, grandilocvent sau deprinderea comoda de a reduce predica la reprezentarea pericopei evanghelice”.



Aici pune Plesu un mare punct pe i. Preoti si predicatori plictisiti si de o platitudine exasperanta “arunca fara gratie de la amvon comorile Scripturii ca pe o gramada de pesti morti, ratand dimensiunea cosmica, miraculoasa, tainica si in fond scandaloasa a Intruparii.”

Kenoza unui Dumnezeu dispus sa treaca hotarul inimaginabilului, pentru a-si insusi un trup omenesc cu tot balastul si slabiciunile lui, ar suna ridicol, daca rezultatul acestui plonjon halucinant ar fi doar un compendiu de buna purtare. Nu e de crezut ca Dumnezeu a facut acest plonjon in lumea materiala doar pentru a tine un duios discurs de matusa cumsecade ("sa fii cuminte, sa nu minti, sa nu faci prostii”).

Foarte corecta surprindere esentei unei carti foarte interesante,mie personal mi-a placut chiar daca nu am subscris la toate opiniile autorului(nu cele ce m-ar plasa intr-un subiectivism confesional) si banuiesc ca nici el nu si-ar fi dorit asta :) din perspectiva unei analiza ce nu se doreste a fi un produs finit ci doar o usa deschisa.Am subliniat o parte din finalul mesajul tau pt ca,din ce in ce mai mult,sunt convins de faptul ca reducerea mesajului hristic la limitarile unei eticii orizontale fara nici un fior metafizic este doar o alta forma de ateism, pentru ca acele cuvinte ale Mantuitorului ,,Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?"(am dat un exemplu),isi afla mesajul nu intr-un formalism mort in justificarea sa fara de viata ci in alte cuvinte alte Mantuitorului,cele din Matei 7:21, care ridica fiinta umana spre ceva cu mult superior si transformator oricarei etici,notiune ce are tot atatea sanse sa genereze o nastere din nou pe cat avea Nicodim sanse sa se poata naste din nou :) Si pentru etica,ca si pentru acel batrin fariseu,raspunsul este acelasi :) ,eliberator de restrictiile intelegerii umane,fie ele si aparent morale: ,,Trebuie să vă naşteţi de sus.Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul."

Numai bine Delia,God be with you.

Domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici si ceilalti, vor spune mereu lucruri foarte interesante. Iar asta imi pare evident, intrucat asta au si facut toatat viata: au invatat sa produca snoave interesante, sa gandeasca, sa exprime. Au si talentul si munca si scolile si toate conditiile unei reusite pe linia asta. De aceea ii si admir. Si le iau apararea (de parca ar avea ei nevoie...) in fata celor care le minimalizeaza opera si rolul in societate.

Cand, insa, vine vorba de Biserica, cand ii aud vorbind [i]despre [i]Dumnezeu.... Cu mina lor vesnica de intelectuali rasati, cu mimica aceea sigura de sine si cu acel mod de a pune cuvintele... Cand, in fine, intru in atmosfera creata de ei cu dibacia caracteristica, patinata de mii de discursuri.... Atunci simt clar si cred ca inteleg ca, pur si simplu, asa putem vorbi la nesfarsit... Problema e ca nici cea mai savuroasa deiscutie purtata de vreunul dintre acesti inetlectuali nu-mi risipeste certitudinea faptului ca ma aflu in fata unor actori.
Care joaca o tragicomedie pe scena meschina a unei Romanii care, dupa mine, se zbate intre vocatia ei de a crea intelectuali isihasti si surogatele nesfarsite oferite de zbuciumata si trista ei istorie.

Deplang mereu nesansa de trai in mediul cultural oferit de o cultura minora, impanata cu trucuri ale unor saltimbanci ai cuvantului si de o "imbisericire" care trece cand prin culoarele ministerelor si Cotroceniului, cand prin birourile contabililor unor edituri profitabile, cand prin aerul curat al Paltinisului... Numai prin inima infricosata, imbolnavita si disperata a multimii de oameni debusolati nu prea reuseste sa treaca.

Nu era destul ca suntem "ici au cote de l,orient, ou tout est pret a la legere...", era nevoie sa fim si in fundul gandirii.

Cartile si conferintele or fi bune, or fi folositoare, or fi interesante. Nu neg asta, nu contest, dimpotriva!
Nu sunt, insa, tamaduitoare. Cand, de fapt, asta e marea prioritate, intrucat ... e boala mare in popor.


P.S. Intrucat pe forum sunt multi admiratori ai domnilor intelectuali "imbisericiti", iar acesti forumisti imi sunt mult dragi mie, inchei cerindu-mi mai intai iertare ca nu le-am impartasit entuziasmul si ma straduiesc ca, pe viitor, sa imi cenzurez impresiile subiective pe tema sensibila a intelectualilor nostri de azi. M-as bucura sa fiu eu cel care vede stramb, avind ochiul rau. Dar si mai mult m-as bucura sa avem cu totii ochiul cel bun si sa avem cu adevarat ce vedea..

Nu e cazul, frate să-ți ceri iertare. Cel puțin eu nu consider asta. Întotdeauna am avut ceva de învățat de la tine. Încerc, acum, să privesc și prin prisma ta. Însă, într-adevăr, îmi trebuie și mie ochi curat și luminat. Poate cu vremea...

P.S. Acum să nu te superi tu, însă mai devreme mi-a trecut prin minte că ar trebui să-i ceri ceva lui Pleșu...

Nu trebuie sa impartasiti entuziasmul, ci sa nu exagerati cu zeflemeaua.

Intrebandu-se cine va impartasi entuziasmul cartii, Sorin Lavric spune:
"Volumul e ca un laborator aseptic în care dialectica nuanţelor nu stă pe un filon afectiv. Grija de a nu cădea în dulceaţa omiletică a predicilor patetice l-a împins pe autor la o analiză de concepte din care ghimpele efuziunii a fost tăiat. La fel, rezerva faţă de accentele categorice, care trădează asumarea unor certitudini tari, menite a fi propovăduite cu nerv prozelitic, i-a dat lui Andrei Pleşu obişnuinţa afirmaţiilor relative, şi din acest motiv inteligenţa lui sclipitoare are un straniu efect dizolvant: pruncii nu sînt chiar inocenţi, neruşinarea (anaideia) e uneori bună, iar săracii cu duhul nu sînt defel proşti. În fond, ne mişcăm în tărîmul speranţelor, nu al certitudinilor, şi de aceea orice perspectivă e posibilă.

Şi atunci cine va gusta volumul? Intelectualii grăbiţi nu, cărora aplombul speculativ al lui Pleşu le va insufla resemnarea neputinţei de a-l pricepe. Preoţii ortodocşi nu, care îi vor reproşa că îl degradează pe Hristos la treapta unui povestaş care se complace în basme cu tîlc. Rău-voitorii nu, care îi vor imputa că împrumută prea mult din tehnica occidentală de exegeză evanghelică. Iar credincioşii obişnuiţi iarăşi nu, fiindcă în locul unor meditaţii fierbinţi, dătătoare de consolare şi mîngîiere, vor da peste analiza severă a unor etimologii sofisticate. Simplu spus, volumul se adresează degustătorilor de stil rafinat, melomanilor livreşti care vor ritmul unei fraze de rasă, şi filosofilor care vor să înveţe cum poţi mînui nuanţe contrare fără a te încurca în capcana lor. În contra filantropiei evanghelice, Andrei Pleşu nu scrie pentru toţi şi în nici un caz pentru oricine.”
(sursa: Receptivitatea pericopelor, Romania Literara, nr.49/2012)

Tocmai (si) asta, mi se pare mie, ca deplange Cezar si…ciudat, tocmai (si) asupra acestui fapt avertizeaza si Plesu: exclusivismul si modul in care savantlâcul steril, eruditia divagatorie il pot face pe cititorul parabolelor sa treaca pe langa text, sa rateze tocmai substanta lor launtrica, sa-l deturneze in hatisurile labirintice ale exactitatilor inutile, fara prea mare legatura cu Adevarul.

Plesu, insusi, referindu-se atat la exegetii parabolelor, cat si la cititorii exegezelor, avertizeaza asupra „riscului de a esua in eruditie goala, de a focaliza halucinatoriu asupra unor detalii anexe care nu favorizeaza in nici un fel, ba dimpotriva, o lectura comprehensiva. A citi parabolele si exegeza lor din unghiul deprinderilor, achizitiilor metodologice, idiosincraziilor si modelor de ultima ora e a cadea victima unei anamorfoze derutante si paguboase.”

„Savantii strica intotdeauna vinul vechi, recurgand la burdufuri noi”. "A te bucura de un vin vechi fara ideea fixa a „actualizarii”, fara scenografia cocheta a ingeniozitatii „bransate”, fara tapaj metodologic de catedra nu inseamna a fi opac la sunetul veacului, a te tine dogmatic, la distanta de orice innoire fertila. Inseamna, pur si simplu, a pastra masura, a nu manipula textele de dragul spectacolului academic.”

,,Nu voi contesta –zice Plesu - nici competentele, nici buna credinta a unora din cercetatorii parabolelor. Dar nu ma pot abtine sa deplang futilitatea baroca a stradaniilor lor si patologia unei anumite sectiuni a spiritului vremii, care nu mai vrea si nu mai poate sa distinga intre esential si accesoriu, intre evidenta cadaverica a literei si freamatul discret, dar viu al spiritului.
Cat despre marii inovatori subtili (...), acestia au pretentia ca vad sporii de feriga, dar nu zaresc un elefant la zece metri departare, ziua in amiaza mare”.

Thx, kai to pnevmati sou...now and ever unto the ages of ages

Vreun autograf, cumva?... :)
Daca as fi in situatia sa ii cer ceva, i-as cere sa renunte la prostul obicei de a ma invita la tipul lui de intelegere... Ce de foraje face domnul P. in intelegerea noastra... Si ce de speculatii savante...
Sunt tare curios, in schimb, ce poate exprima domnul Plesu in materie de simtire/traire personala. In calitate de intelectual imbisericit, desigur... Sau, poate, intelectualii imbisericiti nu isi exprima decat la rugaciune-spovedanie simtamintele de evlavie si cainta?...

P.S. Am mai spus si cu alt prilej: pana cand nu-i voi vedea pe acesti domni facindu-si PUBLIC treburile de cainta (pentru tot ce au facut, cu multa inteligenta in trecut), ei raman pentru mine actori cabotini care se complac in admiratia unui public adecvat.
Acesti ambitiosi si descurcareti baroni ai limbajului si ai intregii cochetarii intelectuale din biata cultura muribunda de azi, nu fac decat sa isi continue micile afaceri in modul si in domeniul care i-a consacrat: blablaul smecheresc, care te tine mereu "deasupra". Nonsalanta lor de a vorbi in legatura cu Hristos si Biserica Lui (in timpul liber dintre doua intalniri cu oamenii politici si cu oamenii de afaceri, intalniri in care, desigur, nu fac nici cateheza crestina nici exegeza biblica) nu ma surprinde. Ce imi pica insa, greu, e ca voua nu vi se pare nimic dubios la mijloc...

Reamintesc convingerea mea: intelectualul roman are vocatie isihasta. Asta-i tot. Restul e ratare, cu, desigur, consecinte notabile pentru toti ceilalti din Cetate...

In fine, am promis ca imi cenzurez opiniile... Mai bine tac acum, decat niciodata...

Intocmai. E precum spuneam: "... si baba se piaptana".

Gândesc că pentru oamenii care sunt foarte prinşi în modul lumesc, "raţional", de a înţelege lumea, poate fi foarte folositor şi un autor ca Pleşu, care le poate deschide mintea şi spre textele scripturii sau către sfinţii părinţi. Aşa am fost şi eu acum câţiva ani şi prin cărţile lui Jung, care numai autor ortodox nu este, am ajuns să răsfoiesc Biblia, la care Jung făcea trimitere adeseori, pentru a-şi justifica unele teorii psihologice. Poate că şi Pleşu va face acelaşi serviciu unora care iubesc filosofia dar nu au deschis încă Biblia. Doamne ajută!

Frate Cezar, poate îmi recomanzi o carte bună de psihologie, accesibilă şi profanilor...Mi-e dor de vremurile în care citeam psihologie şi mi se părea că toţi oamenii sunt foarte interesanţi.

Apăi vezi măi Ioane că nu toţi oamenii au porniri exhibiţioniste când vorbesc despre ei înşişi.... şi se mai întâmplă câteodată ca lupingurile patetico-lirice ce desenează pe cerul altora, cu aburi hipercondensaţi, cuvinte cum sunt "evlavie" şi "căinţă", să nu fie altceva decât o altă încercare a ego-ului de a se căţăra pe un pisc încă virgin al slavei deşarte.
Trăirismul de vitrină a fost şi va rămâne o formă vulgară de promovare a sinelui, cu mare succes la public. Fariseii au făcut din genul acesta de iluzionism o ştiinţă exactă iar modernii, un pic îngrijoraţi de dimensiunile pandemice ale fenomenului, de i-au dat un nume, respectiv o definiţie: bovarism - stare de insatisfacție a unei persoane față de propria condiție și care tinde să-și făurească o personalitate fictivă, ideală, corespunzătoare cu aspirațiile sale.

mesaj editat

Mult as vrea, Cezare, sa nu te necajesc cu mesajul meu, dar tare ma tem ca nu am incotro. Imi cer de pe acum iertare, fiindca eu nu pot impartasi aceiasi parere!
Si nu ma leg de faptul ca pe de o parte sustii ca-i apreciezi pe acesti intelectuali si le iei apararea, iar pe de alta, iti dezvalui in intregime dezgustul fata de ei. Asta e o chestiune de fond, care probabil ti-a scapat din greseala. Reactia ta se simte, oricate elogii ai vrea sa adaugi la adresa lor; sunt fortate si de complezenta!
Nu, frate Cezar, n-ar trebui sa ne deranjeze prea mult "gaselnitele" acestor indivizi de a-si face treaba lor de oratori... Oare te-ar fi multumit mai mult daca ar fi vorbit impotriva Mantuitorului Hristos? Imi amintesc de un timp cand mi se zburlea parul cand auzeam de Dan Puric si conferintele lui, dar mai apoi am inteles ca asta stie el sa faca mai bine, si ca asta-i "talantul" lui. La fel si cu Plesu. Eu am fost mult mai bulversat de conferintele lui Danion, care mi se parea un lup in blana de oaie, fiindca aducea dezbinare si sminteala acolo, in interiorul bisericii. Plesu, Puric si altii ca ei, se adreseaza unui segment de oameni care in mod obisnuit nu prea vin pe la biserica. Pentru acest segment, Dumnezeu oranduieste cum stie El mai bine, sa-i intoarca la credinta, putin cate putin. Si-apoi ce stim noi ce-i randuieste Dumnezeu lui Plesu? Oare avem cumva certitudinea ca noi suntem mai buni si ca meritam mai mult? Dar chiar sa fie adevarat ca poate astazi meritam mai mult (desi nu noi putem face diferenta), maine Dumnezeu are intreaga putere sa faca din el un sfant, iar pe mine care nu pot sa dorm de grija lui, sa ma arunce afara asa cum si trebuie, fiindca nu merit mai mult.
Oare nu ochiul nostru ne sminteste, frate Cezar, gandind astfel. Daca el asta stie sa faca, iar Dumnezeu ii ingaduie, de ce sa arunc eu cu pietre? Sunt oare in masura?

Ieri, dupa sfanta liturghie, Parintele a tinut o predica ce m-a facut sa meditez indelung dupa intoarcerea acasa! A vorbit despre cei trei ierarhi, lucruri pe care eu in ignoranta mea, nu le stiam. Fiecare dintre ei era atat de deosebit, incat in lumea ortodoxa s-au creat "bisericute" pentru fiecare dintre cei trei. Sf. Vasile cel Mare, era atat de sever incat nu dezlega la sf impartasanie, daca ai facut pacate chiar mici fiind. Sf Grigore despica firul in patru si gasea calea pentru dezlegare la sf. impartasanie, astfel ca omul, chiar daca primea canon, era fericit si multumit. Iar Sf Ioan Gura de Aur, pe langa faptul ca parea sa detina fraiele timpului, fiindca daca se apuca de vorbit, lumea nu se mai satura ascultandu-l, si dupa ore in sir, li se parea ca abia incepuse, el ura pacatul, dar il iubea pe pacatos atat de mult incat dezlega pe toata lumea pentru sf. impartasanie. Ba mai mult, nu numai ca se apropia de leprosi, dar ii mai strangea cu toata dragostea la piept si-i saruta, ceea ce era de neinteles pentru orice om rational!... Pentru toti acesti trei ierarhi, Dumnezeu a oranduit sa apara in vis unui alt patriarh ce avea in acele vremuri multa evlavie, si sa determine lumea sa inteleaga ca in fata Lui, toti sunt la fel, iar pentru a intari aceste vorbe, i-a poruncit sa aleaga o zi anume in luna Ianuarie, in care sa fie praznuiti toti la un loc, chiar daca fiecare dintre ei au fost deja praznuiti separat in cursul acestei luni!
Poate vei spune ca asta n-are nici o relevanta, dar eu cred ca are... Asa cum Sf Ioan Gura de Aur iubea tot pacatosul, lasandu-I lui Dumnezeu modul in care sa-l indrepte pe pacatos, cred ca asa si noi ar trebui sa reactionam fata de semenii nostri. Si stii de ce? Fiindca noi insine SUNTEM de atatea ori in locul lor, dar nu ne dam seama. Noi insine vorbim de Hristos, desi suntem pacatosi si vai de zilele noastre... Noi insine alegem uneori sa facem "o afacere" din talantul noastru, sau daca nu alegem, macar gandim asta!... Nu e nici o diferenta intre ei si noi, Cezare!... Asa vrem noi sa credem, dar ne inselam, frate!...
Iarta-ma, te rog. Ca de obicei, n-am astampar si imi arog (ca si tine) dreptul sa... veghez, de parca ar fi mare lucru de capu' meu!...

Va multumesc, Mihail si Moshule, pentru cuvantul vostru. (Chiar asteptam opiniile voastre si ma cam miram ca nu apar...:))

Mihail, ma amuza un pic gandul ca mi-ai scris ca si cum eu nu as fi avut din capul locului in vedere ceea ce spui tu. Pai, tocmai de aici am plecat si incerc sa plec mereu... Dar bat in alta parte, mai departe.
Bag seama ca imi scapa mie ceva in modul cum redactez mesajele. Ca, daca e sa ma iau dupa feedback, e ca si cum as scrie altceva. Si cred ca nu e vorba de receptor, aici, cat mai degraba de modul balbait si ne-simplu in care scriu. Cred ca ma grabesc un pic...

Moshule, pur si simplu iti impartasesc opinia, macar in cateva puncte centrale. Cand voi avea un mic ragaz voi incerca sa nuantez pe marginea temei. Multumesc!

Asa e, adica asa mi s-a intamplat si mie si altora.
Totusi, ajutorul primit la start risca sa devina balast, mai tarziu... E dovedit.
Nici un ajutor de la oameni nu ramane neplatit, intr-un fel sau altul. Deseori pagubos. Jung, in special, imi pare un autor de evitat pentru cel care cauta sa aprofundeze vietuirea crestina. S-a scris mult pe tema asta, iar experientele unor cunoscuti, nu putini, imi intaresc convingerea.

Dintre cartile de psihologie iti recomand pe oricare dintre clasici. Care vrei tu, eu avind preferinta pentru doi americani: Carl Rogers si, mai batrinul si invechitul Wiliam James. Ultimul a scris destul de mult si pe tema experientelor religioase. A practicat rugaciunea etc.

In orice caz, sunt departe de a-ti recomanda vreuna dintre cartile la moda azi pe piata psi. Sunt porcarii de consum aservite curentului californian consumist. Speculatii si aplicatii mediocre ale unor descoperiri epocale.

Asadar, clasicii mai intai! Opinia mea.

P.S. Filocalia si Scriptura sunt, desigur, tratatele de psihologie cele mai folositoare.

Ce te-a facut sa crezi ca nu gandim similar cu privire la persoana sa? Daca omului ii face bine sa scrie, ii face bine cercetarea, se bucura cand gandurile sale le identifica si la altii, se amuza sau se irita de gandurile altora, atunci sa scrie. La final va constientiza ca creatia e mai buna decat propria persoana :) Cel putin asta a spus Andrei Plesu si "Despre ingeri" si acum despre "Pilde".

Asta cu punctele centrale, ma amuza!... Fara a avea pretentia de a fi infailibil, consider ca aceste metehne ale noastre de a da celorlalti dreptate partial, (nici eu nu fac exceptie, din pacate), nu ne scapa de osanda, in sensul ca, in loc sa devenim "fierbinti", preferam mai departe sa fim doar "caldicei"...
Imi amintesc nu demult cand am ramas surprins de prezenta la "trinitas-tv" a actorului Mihai Coada (alias Nelu Curca din "La bloc"). Spunea cum, la un moment dat a ingenuncheat in fata icoanei Mantuitorului si a inceput sa planga ca un copil, fiindca avea multe remuscari pentru meseria pe care si-a ales-o. Se ruga si intreba in acelasi timp: "Cum scap din grozavia asta, Doamne, daca eu asta stiu sa fac?" Cred ca mai degraba trebuie sa selectam bine tot ceea ce alegem sa facem in viata. Si soldatii romani il intrebau nedumeriti pe Sf Ioan Botezatorul: "Si noi ce sa facem?" Iar Sf Ioan le-a raspuns: "Va faceti datoria, fara sa napastuiti pe cei nevinovati!" Si iarasi revin: avem un talant sau mai multi. Daca vrem sa-l inmultim, nu avem dreptul sa trandavim, ci sa ne ostenim asa cum putem si sa facem mai multi. Poti prin talantul tau sa aduci sminteala, sau dimpotriva. Vorbeam pe un alt thread cu acea ocazie cand se discuta despre intoarcerea la Dumnezeu a lui "Nelu Curca", despre Vasile Murariu care, desi merge prin biserici si este credincios, nu de putine ori l-am vazut facand bascalie de preoti, imbracand sutana sau dialogand ca... sfintii. Aceste fapte au efecte adanci asupra celor destepti "gramada", si care nu sunt iertate usor celui ce le propaga. De aceea spun ca bine ar fi pentru tot omul sa nu se aventureze "dincolo" de limite, si ori de cate ori are ocazia, sa nu omita sa aminteasca rolul lui Dumnezeu si a Mantuitorului in lume. Poate asa el insusi, pacatos fiind, ajunge sa se indrepte si sa urmeze vorbelor pe care poate le spune la inceput doar ca sa dea bine la public!...

Film- conferinta de la Cluj
 

Mă bucură că spui asta, este concluzia la care am ajuns şi eu. Mulţumesc pentru recomandări, am notat cele două nume.

Iti multumesc, Ioanna, pentru postare.
L-am gasit pe dl. Plesu un pic schimbat, fata de cum il stiam: a inceput sa devina un batranel simpatic... (inainte fusese, pe rand, un tanar teribil, apoi un adult fortzos, in fine iata-l si dulcic si amuzant s.a.m.d.)
Ceva, insa, am gasit neschimbat: poceste, nonsalant, limba romana. Nu ca m-ar deranja asta, nu prea tare in orice caz (sunt mai atent la continutul mesajului iar nu la forma).

Il prefer, mai departe, pe Andrei Plesu cel din Dilema (cand nu se apropie de cele sfinte, desigur).

Moshule, pur si simplu iti impartasesc iarasi opinia, fie si doar in cateva (mai putine, de data asta) puncte centrale.