În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487847)

Din perspectiva lor e convenabil - ca să zic așa...:3:

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487847)

Mai întâi negi abordarea juridic-omenească și-mi oferi în schimb o abordare matematică?

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487847)

Prin chiar textul de aur al Bibliei!

În prealabil postat de MihaiG (Post 487802)

Întrebarea: Cum poate X să fie veşnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veşnicie în Iad ?

În prealabil postat de ioanna (Post 487926)

Eu v-as intreba: cum poate fi un om in Raiul vesnic daca aproapele sau (tata, mama, copil) e in Iadul vesnic? Credeti ca merita sa fie in Rai? Nu exista perfectionare de sine fara grija aproapelui.

În prealabil postat de ioanna (Post 487926)

Eu v-as intreba: cum poate fi un om in Raiul vesnic daca aproapele sau (tata, mama, copil) e in Iadul vesnic? Credeti ca merita sa fie in Rai? Nu exista perfectionare de sine fara grija aproapelui.

În prealabil postat de DragosP (Post 487929)

Auzi, dar la faptul că cineva a ajuns în rai şi copilul a devenit demn de iad DUPĂ ce părintele a ajuns în rai, te-ai gândit?

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487922)

Esti in stare sa argumentezi?

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487922)

Deci dumnezeul tau face dreptate dupa regulile oamenilor ?

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487922)

Deci omul este chinuit mult timp din cauza textului de aur al Bibliei!

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487922)

Conform textului de aur, nu dumnezeu ar trebui sa pedepseasca ci omul... adica oamenii ar trebui sa-i perpeleasca in foc pe cei pacatosi?

În prealabil postat de MihaiG (Post 487802)

Întrebarea: Cum poate X să fie veşnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veşnicie în Iad ?

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487941)

Să argumentez, ce?

În prealabil postat de MihaiG (Post 487802)

Întrebarea: Cum poate X să fie veşnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veşnicie în Iad ?

În prealabil postat de Cornel Urs (Post 487945)

cei mantuiti nu-i vad pe pacatosi, ca sa le fie mila de ei.

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487947)

Cand am citit intrebarea asta, ma intreb daca faci sau pe prostu' cu mine!

În prealabil postat de MihaiG (Post 487802)

O întrebare, cred eu, legitimă, plecând de la câteva dogme ale religiei creştine şi de la o situaţie ipotetică, dar cu mare grad de probabilitate:

X ajunge în Rai, se mântuieşte. Aceasta presupune fericirea veşnică.

X a avut familie, prieteni, cunoştiinţe. Ca atare (şi cu atât mai mult cu cât s-a mântuit, deci a fost bun creştin), X i-a iubit pe toţi aceşti oameni - cu dragoste de fiu, de soţ, de părinte, sau de prieten.

O parte (chiar şi numai unul) din membrii familiei lui X nu se mântuieşte - deci ajunge în Iad, la pedeapsa veşnică.

Întrebarea: Cum poate X să fie veşnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veşnicie în Iad ?

Nota bene, ipoteza mea se referă la situaţia de după Judecata de obşte, atunci când, conform învăţăturii ortodoxe, nu mai este posibilă nicio schimbare în situaţia de fapt - cine e damnat, rămâne damnat.

Rugăminte - vă rog să trataţi întrebarea mea cu seriozitate. Este o problemă care mă macină la modul real şi serios.

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487954)

Nu fac, ci chiar sunt! Mă poți lumina, sau...:3:

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487847)

Din perspectiva lor e convenabil - ca să zic așa...:3:

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487958)

Esti in stare sa argumentezi afirmatia ta ca este convenabil o oarecare "perpelire chinuitoare" a pacatosilor inainte ca ei sa moara?

În prealabil postat de UNNOOM (Post 487958)

Si inca ceva!
Cand imi dai reply, nu mai adu in actualitate chinul vesnic fiindca nu despre el discut cu tine (asa ca sa nu mai divaghezi atat)! Despre asta da reply altora!

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 487896)

Am vazut un film odata,cu actori mari(Paul Newman,Jude Law,Tom Hanks).Se numea ,,Drumul spre pierzanie" dar era cumva,paradoxal,fix invers.Hanks,asasin platit,ajunge din sa fie cautat la randul sau pentru a fi ucis si singura lui grija era sa-si salveze baiatul.O replica din reclama filmului spunea fiecare tata este un erou pentru fiul sau.Hanks stia ca pentru el,cumva,este prea tarziu sa mai poata scapa,din mai multe motive si atunci alege sa-si izbaveasca cumva fiul,sa nu-i calce pe urme,sa nu aiba aceiasi soarta,sa ajunga in Rai chiar si fara el.Intr-un dialog cu Paul Newman(eroul negativ)acesta spune: ,,Stii,noi am trait cum am vrut si exista o singura garantie:nici unul dintre noi nu va vedea Raiul".Hanks raspunde: ,,Fiul ar putea sa-l vada".In final,cu pretul vietii sale reuseste sa-i ofere fiului o alta sansa,nu un drum spre pierzanie ci unul spre izbavire,spre o viata normala,chiar daca pentru asta,el,ca tata,a trebuit sa ramina pana la capat ceea ce fusese.Pentru personajul intruchipat de Hanks,Raiul chiar si fara el dar cu fiul sau in el,era tot ce si-ar fi putut dori,o viata noua,fara greselile tatalui care cumva alesese sa plateasca pentru ele cu tot doar pentru a-si salva fiul.Drumul spre pierzanie(oare?) al tatalui a fost paradoxal drumul spre izbavire al fiului.Topicul acesta,cumva, mi-a adus aminte de acel film.

În prealabil postat de Patrie si Credinta (Post 487978)

frumoasa idee.

În prealabil postat de ioanna (Post 487926)

Eu v-as intreba: cum poate fi un om in Raiul vesnic daca aproapele sau (tata, mama, copil) e in Iadul vesnic? Credeti ca merita sa fie in Rai? Nu exista perfectionare de sine fara grija aproapelui.

În prealabil postat de DragosP (Post 487929)

Auzi, dar la faptul că cineva a ajuns în rai şi copilul a devenit demn de iad DUPĂ ce părintele a ajuns în rai, te-ai gândit?

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 487941)

Dumnezeul meu face dreptate conform caracterului Său, iar acesta e definit prin iubire; dacă ar face "dreptate" mai rău ca oamenii, ai avea tot dreptul să-L numești dumnezeu.
Vreau să zic că omul (care e socotit rău) condamnă pe ticălos la câţiva ani de chin în închisoare. Nu se poate ca Dumnezeu (care e socotit bun) să condamne pe ticălos la miliarde de ani de chin în Iad!

În prealabil postat de MihaiG (Post 487870)

Domnule Dragomir, eu nu vorbeam despre un "tată" generic. Eu vorbeam, chiar dacă ipotetic, despre tatăl meu.

În prealabil postat de AlinB (Post 488047)

Nu-l condamna, este alegerea lui (a pacatosului).

În prealabil postat de AlinB (Post 488047)

Mai incearca.
De exemplu ai putea sa incerci sa vezi cum defineste Biblia viata si moartea, dar vezi tu, dintr-o perspectiva mai 3D, pe cont propriu, fara ochelarii de adventist.

În prealabil postat de Patrie si Credinta (Post 487978)

frumoasa idee.

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 488053)

Desigur, credinciosul și necredinciosul fac alegeri; însă verdictul și aducerea la îndeplinire a condamnării n-o face nici omul nici diavolul, ci Dumnezeu.

Chestiunea nu e legată de ochelarii mei de adventist, ori de ochelarii tăi de ortodox, ci de termenii de netăgăduit ai Scripturii: a pieri și a mistui.
Diferă cumva definițiile?... în ce dicționar voiești tu să alegi...

În prealabil postat de AlinB (Post 488063)

Prezenta termenilor e de netagaduit (in masura in care si traducerea este corespunzatoare), interpretarea lor de catre adventisti lasa de dorit.

În prealabil postat de AlinB (Post 488047)

Mai incearca.
De exemplu ai putea sa incerci sa vezi cum defineste Biblia viata si moartea, dar vezi tu, dintr-o perspectiva mai 3D, pe cont propriu, fara ochelarii de adventist.

În prealabil postat de Mihailc (Post 487876)

Încă persistă eroarea asta de interpretare, cum că Origen ar fi susţinut o mântuire generală, inclusiv a duhurilor răzvrătite şi că această poziţie ar fi adoptat-o ca să tranşeze o contradicţie asemănătoare cu cea propusă pe acest topic de MihaiG. Povestea este mult mai complicată decât pare la prima vedere.
În primul rând, apocatastaza lui Origen nu prea are nicio treabă cu mântuirea în sensul căpătat ulterior în creştinism de acest termen. Apocatastaza înseamnă restaurare, revenire la o stare perfectă iniţial dar pierdută printr-un proces degradare ontologică. Povestea lui Origen porneşte de la ideea neoplatonică a unităţii divine primordiale (henada) din care sufletele s-au desprins cândva prin individualizare şi la care se vor întoarce altcândva, după ce accidentele numite Creaţie şi Istorie îşi vor fi consumat rolurile, într-un scenariu metafizic cu multe tangenţe la mitologii gnostice încâlcite şi total neverosimile. Prin urmare, nici vorbă de o mântuire a persoanelor în teoriile lui Origen, ci o reintegrare a spiritelor individuale în Unul neoplatonic, un epilog semănând mai mult cu nirvana decât cu eshatonul Bisericii.
Condamnarea lui Origen este alt episod interesant şi controversat al istoriei ecleziale. Ca să nu lungesc foarte mult postarea de faţă, amintesc doar faptul că intervenţia sinodală nu a avut neapărat în vizor opera lui Origen în ansamblul ei (apreciată inclusiv de Părinţii Capadocieni), ci anumite interpretări ale scrierilor filosofice ale alexandrinului care au produs tulburări grave printre monahii palestinieni (la început), şi care riscau să degenereze în schisme şi scindări sectare.
Dacă o să abordaţi în mod serios povestea condamnării selective a lui Origen şi împrejurările în care s-a produs, o să găsiţi multe apucături evlavioase ale origeniştilor condamnaţi atunci indirect, foarte răspândite în creştinismul contemporan. Printre ele, spiritualismul habotnic, mortificarea extremă a simţurilor, dispreţul faţă de trup şi, desigur, demonizarea sexualităţii.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 487859)

Intre fericirea de pe pamant si fericirea din Rai este nu numai o deosebire de grad (de "intensitate a fericirii") ca sa zic asa, ci o deosebire de natura: fericirea de pe pamant este o fericire naturala, pe cand fericirea din rai este o fericire supranaturala. Sau, cum s-a mai spus, o "fericire infuza". Atunci cand spiritul nostru se va impartasi din "pleroma" divina, nu va mai fi loc de nicio suferinta. Nu vom suferi la cunosterea suferintei celor din iad mai mult decat sufera Dumnezeu cu care vom fi in partasie.

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 487885)

Dacă înţelegem corect sensul ideii de Iad şi diversele grade de chin veşnic, atunci problema e rezolvată. Cel din Rai va accepta alegerea celui care de bunăvoie a preferat calea depărtării de Hristos, prin mîndria proprie, prin înlocuirea iubirii cu ura, prin răzvrătirea împotriva Lui Dumnezeu şamd.

În prealabil postat de ioanna (Post 487930)

În prealabil postat de Lucian008 (Post 488176)

Si asta se bazeaza pe ....? Concret ce fac?
Nu exista persoane care sa fi ajuns in Rai si copii in Iad? Ba da. Pentru ca exista liberul arbitru. Altfel am fi vorbit de o lume perfecta, ideala. Ca parintii crestini ar fi nascut sfinti si asa mai departe si toti am fi fost buni. Dar lucrurile sunt departe de a sta asa.

În prealabil postat de celestial_pottery (Post 488162)

http://www.ovrlnd.com/Universalism/U...yclopedia.html

http://christianspiritualism.org/dow...versalism.html

http://chriscarrollsmith.blogspot.ro...h-fathers.html

http://www.christianspiritualism.org...iversalism.htm

Cam despre asta este vorba, ca solutie intrezarita de mai multi ganditori, dinlauntrul si dinafara Bisericii, la aceasta problema dureroasa si profund umana.

În prealabil postat de ioanna (Post 488203)

Credeti ca diavolul este supus unui chin vesnic, neputand iesi din starea de nedeplina personalizare, neputandu-se imbogati (spiritual)?

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 487921)

Iată că m-am dus la culcare şi m-am şi trezit, însă răspunsul e tot cel pe care îl găsisem aseară:
N-aş putea fi fericit. Şi cred că nici Dumnezeu n-ar putea fi fericit cu nefericirea mea şi a altora („pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”). Şi această nefericire, durere a mea pentru ceilalţi ar fi mai mult decât orice rugăciune pentru ei şi o legătură între inima mea şi inima lor. Iar această legătură ar putea fi funia pe care ei să se cocoaţe, înainte de Judecata Universală, în Rai. Cel mai dureros pentru ei ar fi să-i uiţi, să-ţi întorci faţa, să-i renegi. Atunci s-ar prăbuşi în iadul deznădejdii.
Pe de altă parte, nici ceilalţi nu pot fi cu totul opaci. Nu cunosc pe nimeni care să se opună cu încrâncenare oricărei chemări a lui Dumnezeu. Poate nu se duce la biserică, dar poate Îi răspunde altfel. Nici nu cred că aş putea iubi pe cineva cu o inimă împietrită cu totul.
De aceea am speranţă pentru toţi.
Iadul şi raiul cred că pot fi cunoscute încă din viaţa asta, în sufletele noastre. Un suflet liniştit, împăcat cu Dumnezeu, pregustă Împărăţia, răspândind lumină în jurul lui. Cel stăpânit de păcatele, de egoismul lui, e neliniştit şi chinuit, aducând tulburare, răceală, întuneric în jur. Dacă el se învârtoşează în starea asta şi moare în ea, dacă nu mai are nicio licărire de pocăinţă sau de milă pentru cineva, în ea se va adânci, probabil, şi după moarte.
Dar, din nou, cred că nimeni nu poate fi atât de bolnav de moarte. Nici măcar de l-ar chema Stalin sau Hitler.
Însă încep să speculez, aşa că mă opresc aici, păstrând, cum am spus, speranţa.

În prealabil postat de MihaiG (Post 488208)

nu mai cred în ceea ce creştinismul (ortodox, catolic, protestant etc.) înţelege prin "diavol".

În prealabil postat de ioanna (Post 488213)