|
Sf. Teofan Zavoratul - Despre harul Prea Sfantului Duh
"De ce harul Sfântului Duh lucrează astfel? De ce nu își revarsă din primele clipe
mângâierile asupra sufletului care îl caută pe Domnul, mai ales că aceste ispitiri servesc uneori ca piatră de încercare pentru un suflet neexperimentat și slab? În general vorbind, la aceasta există un singur răspuns. Desigur că nu se poate lucra altfel pentru convertirea și îndreptarea păcătosului, dacă înțeleptul har dumnezeiesc alege această cale și nu o alta. Înțelepciunea lui Dumnezeu și-a pus parcă drept lege neabătută să nu împlinească imediat făgăduințele făcute, ci după o încercare destul de îndelungată și uneori deosebit de anevoioasă. Lui Avraam i s-a făgăduit înmulțirea urmașilor ca stelele cerului și ca nisipul de la marginea mării, dar apoi i s-a poruncit ca însăși sămânța făgăduinței să o aducă jertfă Celui Care i-a dat făgăduința. Lui Iosif, visele îi vesteau slava și înălțarea deasupra fraților săi, dar până atunci el suferă chinuri, este vândut în țară străină și e aruncat în temniță. David este uns pentru împărăție încă din tinerețe, dar câtă ocară, câtă prigoană și câte primejdii nu a îndurat până la dobândirea coroanei împărătești! Aceeași lege, a încetinirii întru ispitire, o respectă și preaînțeleptul har, chivernisind mântuirea sufletului păcătos. Mari sunt făgăduințele harului, dar pentru dobândirea lor trebuie să te așezi sub greutatea crucii." |
Sf. Teofan Zavoratul - Despre harul Prea Sfantului Duh
"De altfel, întrucât Dumnezeu, preaînțelept în lucrarea Sa asupra făpturii, ia în
considerare și însușirile făpturii, atunci, bazându-ne pe noțiunea de stare păcătoasă a sufletului, putem ajunge la unele temeiuri lămuritoare de ce harul lui Dumnezeu, chivernisind mântuirea omului, lucrează la început în ascuns și cu asprime. O astfel de lucrare a harului este necesară, date fiind: însușirea inimii păcătoase, care este curățită de har; principala condiție de mântuire și de transfigurare harică și cu precădere, în scopuri morale. Între convertire și sfințire, locul de mijloc trebuie să-l ocupe îndreptarea sau curățirea: altminteri, ce părtășie are lumina cu întunericul? Această curățire poate fi mai mult sau mai puțin îndelungată, mai mult sau mai puțin anevoioasă, în funcție de starea morală a celui adus la cuvenita desăvârșire creștină; în orice caz, ea este chinuitoare. Păcatul a pătruns în adâncul cel mai intim al ființei omenești, de acolo s-a ramificat în diferite porniri, obiceiuri și patimi și, străbătând întreaga ființă a omului, s-a răspândit în afara lui și l-a legat de lucrurile sensibile cu legături, aproape tot atât de solide ca și legăturile existenței. Cu oricâtă grijă vei curați de păcat ființa molipsită de el, nu poți să nu-i pricinuiești durere, după cum nu poți să nu pricinuiești durere când scoți un ghimpe din carne vie. Inima, împătimită de ceva, pătrunde parcă singură în obiectul patimii; rupând inima de obiectul patimii, ori rupând obiectul de ea, desprindem parcă o parte chiar din inimă, îndreptarea este chinuitoare: de aceea, sufletul nu vede mângâierile harului, care săvârșește această îndreptare." |
Citind cu atentie sporita cuvintele Sf. Teofan Zavoratul vedem deslusit unele temeiuri la faptul ca nu se poate mantuire doar prin credinta asa cum sustin unii, fara faptele credintei. Vedem destul de clar si inca si mai clar am vedea daca am primi experienta harului, ca nu exista partasie a intunericului pacatos din noi cu lumina Duhului Sfant.
Daca ar ajunge credinta pentru mantuire, ar trebui ca atunci cand am primi credinta, Harul ar veni, ne-ar tamadui si am deveni sfinti. Caci tamaduire inseamna despatimire, inseamna suflet curatit, inima si minte curatita. Daca este asa de ce totusi cel care crede mai continua sa pacatuiasca? Si daca continui sa pacatuiesti mai poti spune ca esti curatit? Si daca nu esti curatit mai poti spune ca te mantui? Harul te cerceteaza intr-ascuns la inceput ca pedagogie spre indreptare din mila Domnului si din iubirea Lui pentru oameni. Daca staruiesti in nevointa prin faptele credintei primesti si roadele cele bune. Toate aceste rataciri ca te mantui prin credinta, fara faptele credintei, vin din inchipuire. In marea dorinta de a cunoaste pe Hristos cat mai repede si cat mai usor, omul isi inchipuie ca daca spune cred in Tine Doamne gata l-a castigat pe Hristos in inima sa si suferintele au disparut Si cum sa nu cada usor in ispita inchipuirii cand nu are termen de comparatie cu ce inseamna cu adevarat sa aiba pe Hristos in inima sa! Ca sa fi ferit de o astfel de inselare trebuie sa asculti. Aici intervine ascultarea, lepadarea mandriei si dobandirea duhului umilit, a inimii infrante. Despatimirea nu este ceva nou pentru nimeni. Asa au facut toti sfintii, toti ascetii de la Hristos pana astazi. calea aceasta au ales-o toti cei care s-au mantuit. |
Si totusi pasarea isi ia zborul. Poate gasim si cateva cuvinte despre tot ce facem noi ca sa speriem pasarea...
De ce ne paraseste harul, atat cat va fi dobandit fiecare? Uneori mi s-a parut ca traiesc o clipa de pace si un sens al lucrurilor apropiat de ceea ce mi-a spus Biserica, Evanghelia... Cum s-a petrecut pierderea? Cum a fost ridicarea harului, pierderea binecuvantarii, a mirului din frunte insemnat de preot? Un gand de mandrie (eu acum sunt in har, iata...) cu sensul ca am eu o insusire aparte, ceva mai de soi ca restul muritorilor. O grosolanie, cat de mica in aparenta, mare insa in resorturile adinci ale mintii. Un varf de iceberg care ascundea un colos de aroganta si impietrire. O decizie lipsita de dragoste. Un act de razbunare, care parea a fi doar din dreptate, vai... O nevinovata placere, care imi purta mintea pe mari de iluzii si visuri... O rugaciune plictisita ori fariseica. Un refuz al cererii cuiva, doar din teama sau din simplu egoism sau din gandul ca am mai dat deja... Ca ar putea sa mai dea si alti frati... O criticare a unui preot... O cat de mica abatere de la duhul umilit si inima infranta.... Si gata! Pasarea si-a luat zborul. Orice act lipsit de gingasie al fiintei mele a fost o piatra zvarlita, daca nu in Duh, cu siguranta in alte fapturi delicate ale vazduhului... Orice grosolanie, orice graba neghioaba, orice infatuare, orice nerabdare, orice iuteala, orice zvac al maniei.... Si pasarea isi ia zborul! Restul este iluzie. Sau, poate pocainta. Catarare, din nou si iar si iara... |
Citat:
Odata parintele meu mi-a spus asa: scrie acum , scrie celorlalti , spune-le de Hristos, ca va veni vremea cand va ramane rugaciunea. Nu am inteles atunci insa acum inteleg. |
Citat:
Ei, primii crestini, primele comunitati, de demult! |
Citat:
|
Citat:
Se intampla un lucru extrem de ciudat, ca o provocare tendentioasa, desi nu de intentie e vorba ci de o naivitate copilareasca, in ciuda maturitatii noastre. Ne intrebam de ce pleaca harul, si ne dorim in primul rand sa vina, iar daca vine sa stea acolo cat mai mult, eventual o vesnicie!... Dar cum? Ce facem noi aici? Vorbim de har? Care har? Al cui? Deja, in momentul in care aratam cu degetul catre el, la modul personal, s-a duuus in cele patru zari, si cine stie cum si cand il mai putem aduce inapoi. Ca si-asa, nu depinde numai de noi... Orice mica aluzie la rodul ostenelilor noastre, ne osandeste si ne trimite inapoi. Sunt convins ca multi, foarte multi, ar avea de spus lucruri importante raportandu-se la experientele personale, dar simt si stiu ca nu pot vorbi despre ele decat cel mult prietenilor celor mai apropiati, care-i inteleg destainuirea su nu o iau ca pe o lauda sau marire de sine, ci ca pe o experienta ce se vrea impartasita cu toata dragostea. Mult am stat si m-am gandit la vamesul Zaheu... Lumea il privea asa cum privim si noi pe multi dintre semenii nostri: un pacatos!!! Fara echivoc!!! Ce sa caute Mantuitorul Hristos, in casa unui pacatos? Ce sa caute "pasarea" pe crenguta sufletului celui nesmerit? Ce sa caute Dumnezeu in visul celui pe care NOI il consideram iremediabil pierdut? Iar daca el isi deschide sufletul cum ca L-a visat pe Mantuiror sau pe Sf Fecioara, vor sari pe data 20 de farisei care sa strige: "E de la diavol, visul"! De parca diavolul ar mai avea vreo indoiala ca deja l-a castigat pe pacatos!... Dar daca Mantuitorul incearca cu blandete sa trimita "pasarea" cu mesajul cel bun, intr-o forma sau alta, se vor gasi destui care sa se indoiasca, sau sa huleasca indrazneala de a te crede vrednic de a gazdui pe Dumnezeu - fie si pentru o clipa: "Zahee, coboara si pregateste-te, ca astazi voi cina in casa ta!" Oare, asa cum Zaheu s-a smerit, de ce nu s-ar intampla asa cu multi dintre noi, daca ne-am vedea dintr-o data luati in seama, cu toata nevrednicia de care suntem constienti? Asa cum Zaheu era si el tot fiu al lui Israel, nu suntem si noi botezati in numele Aceluiasi Iisus Hristos? De ce, cand vorbim noi despre harul vazut si perceput de noi, ni se umezesc ochii sau poate varsam multe lacrimi, iar cand vorbeste altul, ne grabim sa credem ca e ratacit, ca se preamareste, ca nu i se putea intampla tocmai lui, cand de fapt el face atatea si atatea lucruri care contrazic harul? Ispititorul face eforturi disperate, si daca nu reuseste intotdeauna sa ne amageasca prin vechile metode, ii porneste pe cei din jur la razboi impotriva noastra, doar-doar ne smintim macar un pic. Si - vai noua! - ca de cele mai multe ori ii si reusesc urzelile, desi Dumnezeu stie cat de mult ne ostenim sa ne stapanim si sa ne controlam!... Noi... nu reusim sa ne iubim nici semenii, care nu ne-au facut nici un rau, dar sa mai fie nevoie sa ne iubim vrajmasii?!?... |
Moshule, Harul se revarsa in intreaga Creatie. Este pretutindeni.
Nu isi cauta pasarea cuib.... Pasarea aceasta cu care a fost comparat harul nu e chiar o pasarica neajutorata... E insasi manifestarea Dumnezeirii! Nu are nevoie de curatenia omului pentru a se aseza, in sfarsit, undeva... Ba, dimpotriva, face ea curatenie acolo unde se azasa. Cred ca in citatul oferit de Costel, pasarea apare acolo nu ca sa ne centram asupra ei, ci sa cugetam asupra noastra, asupra felului cum suntem si cum am fost chemati sa fim. Despre noi vorbeste citatul, despre faptul ca suntem atat de putin dispusi la smerenie incat harul se retrage, se indeparteaza, desi nu dispare cu totul pentru totdeauna. E vorba despre grosolania sufletului nostru, iar nu despre spaimele pasarii... Fericirile ne vorbesc limpede despre cum putem incepe, inca de aici, sa fim in Imparatie. Nefiind asa cum arata Mantuitorul, fireste ca pasarea zboara. Desi vine mereu, neincetat... Dragostea Domnului pentru noi e nesfarsita. Si totusi zboara. Pentru ca ne gaseste tot lipsiti de cainta, tot egoisti, tot lacomi, tot indragostiti de pacatele noastre, de patimi, de pamant si de moarte... Nu vrem sa fim cu ea, cu El. Vrem doar cu ale noastre, pe care le iubim mai mult decat pe El. Si, iata, nevoind sa ne oblige cu nimic, pasarea zboara... Ne respecta, ea, gingasa, insasi grosolania noastra.. Insa cel care este dispus sa renunte la toate bilutzele stralucitoare ale veacului acestuia, la toate amagirile, la toata mania, la tot egoismul, la toata nedreptatea... ei bine, acesta nu sparie pasarea si ea ramane cu el si el ramane cu ea. Isi sunt suficienti, unul altuia, mai intai. Cred ca exista oameni care trec prin lume avind pentru totdeauna un astfel de soim pe umar... Un neam al soimarestilor a fost mereu, pretutindeni in istoria lumii. Sunt crestinii din Fericiri. Sunt cetatenii Imparatiei lui Dumnezeu. |
Citat:
|
Imi pare asa de rau ca unele ganduri trec pe langa noi cu viteza luminii, desi poate Dumnezeu pune un pic de har si acolo!
Citat:
|
Him... Se prea poate sa fie chiar asa cum zici, Moshule. Da, din pacate, cred ca e foarte plauzibil sa fie exact cum spui.
Astia suntem, frate! Astia suntem... |
Nu am urmarit toate mesajele. Harul se revarsa de la Dumnezeu asupra creatiei, dar harul interior a putut fi primit de oameni doar dupa jertfa Mantuitorului, prin Botez si Mirungere. Pana atunci era harul exterior.
Harul nu se poate capata prin fapte (fara Botez si Mirungere), una din ereziile de la inceput a fost pelagianismul, care spunea ca harul se poate primi prin fapte, fara Botez. Erezia spunea ca pacatul stramosesc nu s-a transmis, nu considera Botezul neaparat necesar pentru mantuire si minimaliza lucrarea Mantuitorului, considera pe Iisus doar un model de urmat. Exagerarea opusa a fost predestinarea, faptul ca fara har nu se pot face fapte bune. Mai multe in articolul parintelui Dumitru Popescu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ura-68963.html De asemenea, Sfantul Serafim de Sarov are o prezentare clara a acestor invataturi. |
Am observat rasfoind topicul ca Laura19 s-a retras de pe forum, nu stiu de ce.
|
Citat:
|
"Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului..."
Cum vom zice? Putere Mangaiere Adevar. Asa pare a spune rugaciunea fara de care nici o slujba din Biserica nu inainteaza. Si fiecare tinde, cumva, in intimitatea experientei subiective, sa "probeze" aceste cuvinte: puterea, mangaierea, adevarul... Cum oare le vom pricepe? Cum le resimtim?.... Ne aflam, oare, in oceanul subiectivitatii? Oricate norme si invataturi vor veni peste noi, chiar si pe acestea tot prin mintea si inima noastra le talmacim, le cugetam, le simtim. Unii suntem centrati pe ce si cum resimtim. Altii pe ce ni se spune... Iar altii, aflati in vesnica tensiune, pe confruntarea dintre ce auzim si ce resimtim... De aici varii, nesfarsite pozitii. O stim din istoria lumii, din periplul (ne)credintei... |
Cu frica si cutremur, gunoi inaintea voastra si a Domnului, imi iau acum libertatea (fie, Doamne, sub Mila Ta!) de a rosti in vecinatatea, obscura inca pentru mine, a termenului "mangaiere".
Zvarliti de-o graba, poate, de-o ne-deplinatate, in afara Imparatiei, stramosii nostri au simtit un gol. O prapastie cumplita care, fara de fund si inca fara nume, se deschisese-n ei. In cei copii... Ne-au dat, apoi, fireste, ce-au avut: Adeseori simtim si noi acelasi hau, aceeasi neimplinire pe care, nu-i asa, le-acoperim cum fiecare poate. Si nu insist. S-au scris, deja, istorii... In clipa s-a produs ruptura. In trepte largi, in epoci, re-implinirea... De parca Insusi Dumnezeu a strabatut prin hauri de nespus, re-alipirea. Intalnirea. Re-unirea. De unde stiu copiii mangaierea? Abia se nasc si ... se-alipesc la san! Iar mama, chiar stangace si speriata, Miroase-a lapte cald, a dor si fan... De unde, muribundul, impacarea? De unde vin iertarile, cat marea?... De unde doctorul, blajin, indreapta pulsul Pe un ocean de chin... Si de suspine... De unde, oare, mangaierea, vine?... La prima vedere, asceza crestina este un refuz categoric al mangaierii. Ca si cum, in ciuda ranilor evidente, sufletul crestinului doreste inca si mai multa rana. Ca si cum s-ar pedepsi, in multa lui vinovatie, pentru un pacat pe care si-l recunoaste adinc incrustat in fiinta lui... Asa spun unii oameni, in despartirea lor... Cu toate acestea, cuviosii ne-au invatat mereu sa ne rugam Mangaietorului, pe care Domnul Ni L-a lasat ca povatuitor, fiindu-ne noua de "mai mult folos", ca indreptar, ca aminte-aducere catre "tot Adevarul". Ce fel de mangaiere cautam? Prima capcana! Intrucat nu de mangaiere avem nevoie, cat de Mangaietor. De Persoana re-intregirii noastre. De Cel ce ne poarta peste prapastia necuprinsa din noi. Unde voim mangaierea? A doua capcana! Sufletul omenesc nu are loc. Nici timp. Dovada, Pacea deplina pe care o resimtim atunci cand suntem mangaiati cu peste-timp si dincolo-de-loc... Cand vom cere mangaierea? A treia capcana! Nu mangaierea vine aici, in clipa si moment, ci noi purcedem catre Mangaietor, smulgindu-ne, lasindu-le in lepadare pe toate de aici. |
Uneori, re-intregirea ia forma unor imagini. Asa suntem noi, chiar si cu ochii inchisi tot in imagini ne deschidem... Plasmuiri, in tot cazul, plasmuiri care vindeca, totusi, duc spaimele toate, pentru totdeauna...
O bolta. Ca un fel de sapatura, cat un strat de om, in piatra nesfarsita, in munte... Un scurt hol, obscur, obscur cu totul. Si dincolo de orice lege-a firii, intr-un intuneric deplin, vederea unui morman de carti. Jos, cu totul desarte, gunoi absolut cu miros de sange si adinca tradare. Sufletul cunoaste aceasta, suspina, deplange. Amar se caieste. O clipa. Cat veacul!... O usa. Bolta din nou, bizantina. Arcada precum sprancenele mosilor, arcuite si grele... Adinca ezitare. Coplesitoare frica. Si, ca si cum ar pluti, sufletul e purtat in lumina unei camere fara de pereti, fara margini, o plasmuire doar a luminii. Si dincolo de orice lege-a firii, in aceasta lumina, cu mult mai stralucitoare aurul bland al unei carti masive, iradiind calmul si linistea toate. Si alte carti, treptat, se dezvaluie alipite, vibrind potolit in acelasi aur al luminii nesfarsite. Ramai si contempli: o biblioteca din lumina! Si acum raman doar atat: sufletul omului si cartile de lumina aurie, potolita... Suficient, pentru o viata de om, pentru totdeauna. Si frica nu mai este. Nici suspin. Cine poate descrie?... |
Se intampla si altfel: o rusine insuportabila. Mai grea ca un munte care te-a strivit deja si nu e cu putinta sa deosebesti de esti viu ori esti mort.
Te vezi pur si simplu, cu un ochi interior, iar daca pui ochii de carne pe un lucru, acesta dintr-odata devine monstruos, pentru o clipa... Si intuiesti imediat ca toata zidirea te arata pe tine, proiectie a starii tale de spirit, cum ar zice savantii... Din fericire nu dureaza mult, poate cateva clipe fulgeratoare, cel mult... Ai vrea sa afli un loc unde sa te ascunzi de tine insuti, de ceea ce iti este oglinda, dar nu gasesti... Te vezi in lumina deplina, de data aceasta insuportabila pentru tot ce credeai despre tine insuti. Ce vezi iti pare strain si totodata stii, mai limpede ca oricind ca acesta esti chiar tu. Tu insuti, cunoscut iata, acum, de tine insuti... Fara iluzii, fara vreo perdea. Toti "raii" pe care i-ai cunoscut si care iti parea ca ti-au gresit, acum iti par ca ingeri... Ai vrea sa le ceri iertare in genunchi, dar esti numai tu cu imaginea ta... E cumplit, mai ales acest simtamant al neputintei de a-ti cere iertare... In jur pot fi fiare, un lup sau un urs sau vreo alta fiinta... In lupta cu tine, sleite de toate puterile, ca si tine, in crunta atingere care poate inceta pentru totdeauna, pentru intunericul cel mai plin... Atunci, in supliciul acesta, poti auzi pasi de departe... Nu mai poti sa mai speri, doar astepti, esti cu totul deznadejdea care inca nadajduieste... Pot fi unul sau doi, poate chiar trei, oameni care vin din adancimea unui drum nebanuit, din naintea durerii, in taina. Ei pasesc moale, abia simtit, cu o seriozitate aparte, cu soapte... Ti-e clar: se sfatuiesc intre ei, precum doctorii, grijulii foarte... Nu te ating, nu-ti vorbesc, doar te poarta... Inaintezi intr-o camera blanda unde, pur si simplu, faci dus, cu o apa stiuta si nestiuta, dincolo de memorie, dincolo de intelesuri... Esti iarasi imbaiat, ca si cum ai mai fost candva... Apoi e pace, e doar bine si nimic altceva. In viata obisnuita, mai apoi, toate se intampla ca si cum asa trebuiau sa se intample dintotdeauna. Nu mai simti nici o impotrivire, toate par o binecuvantare. Orice mizerie (cum parea, altadata) orice nedreptate (cum spuneai), orice pierdere sau durere sunt cu totul bineprimite. Simti doar un plans usor care te imbie sa te rogi, linistit, ca un prunc. Necontenit. De fapt, asta si faci, pana se destrama totul, in fuioare lungi, care pot dura zile intregi... Apoi o iei de la capat. Dar, parca, nu mai esti chiar tu. Ceva prietenos, cineva bland te insoteste abia ghicit. Si trec zilele, anii... Si uite-asa ne purtam veacul, cu totii, in Palma lui Dumnezeu. AMIN+ |
HARUL!!!
Cred ca fiecare are o abordare personala si cu totul inedita, atunci cand vorbeste despre har... Dar, fie ca acceptam, fie ca nu, Dumnezeu a pus in fiecare dintre fapturile Lui, o farama de har, cat de mica, acolo!!! Si... iar imi bat gura, pana fac bataturi la limba, pana ajung ori sa fiu evitat in orice coltisor ma voi afla, ori sa fiu vanat, ori sa fiu pus "la colt" (asta e mai greu, ca daca scot din manecuta "as"-ul mandriei, repede ma cocot in varful "cuvintelor", unde ma cred eu mai... stapan pe mine!!!), ori, cine stie, sa faca Doamne-Doamne o minune si sa ne intelepteasca pe toti, ca multa nevoie mai avem!... Frate Cezar, privindu-ti aceste mesaje, nu pot sa nu apreciez si sa nu recunosc ca Dumnezeu nu a facut exceptie nici cu tine, ci a pus har, iar tu, reusesti acum, aici, sa-ti inmultesti talantul. Dar daca arunc o privire pe alte mesaje care tot tie iti apartin, TU, ce-l de-aici, lipsesti cu desavarsire... Sau poate ma exprim gresit; mai bine te-as intreba unde este Cezar "de dincolo"? Pentru ca dincolo eu vad mult zbucium si multa tristete. Iarta-ma, Cezar! Tu cunosti bine pozitia mea, sau macar asa imi inchipui eu!... Imi permit uneori sa te cert, desi tu vezi bine ca nu o fac cu rautate, si sper din suflet, nici sa nu intelegi ca vreau sa ma substitui in "Inteleptul satului"... Daca ma mai adresez tie, astfel, uneori, si mult mai putin altora, as vrea sa intelegi ca nu se intampla asta nici din tendinta de a ma considera superior (Dumnezeu stie bine ca NU SUNT!), ci din multa simpatie. Cu toate astea, imi cer iertare, frate, dar eu nu pot sa te iubesc pe tine mai mult decat pe ceilalti care, in perceptia unora sau a altora, scot pe gurita tot felul de "perle"... Pentru ca, vezi bine, nici tu si nici eu, nu facem exceptie! Spui: "Si uite-asa ne purtam veacul, cu totii, in Palma lui Dumnezeu." Pai vezi, Cezar, ce bine ar fi daca am accepta si dragostea lui Dumnezeu, acolo, in Palma Lui? Sau, poate n-am inteles eu bine!... Oare tu vorbesti doar de prezenta ta, "acolo", sau in comuniune cu ceilalti. Iar daca suntem cu totii "acolo", si eu, si tu, si... "mancatorii de caju, de migdale, de stafide negre, de fructe de mare si de alte porcarii "din afara".", si "feministe, care ne invata cum trebuie sa se poarte azi femeia crestina...", oare trebuie pe acestia sa-i impingem cu picioarele, sa cada de-acolo "de sus" si sa-si rupa gatul, ca si cum noi am fi "cei buni"? De ce noi "cei buni"? De aceea spuneam c-o sa fac bataturi la limba, tot insistand... Tu, cand vorbesti de har si de Dumnezeu, ti se umezesc ochii si chiar cred ca traiesti bucuria in sufletul tau, dar cand altul, pe care Dumnezeu nu l-a lasat "invalid" ci i-a pus si lui o farama de har, cine stie prin ce varf de unghie, spune si el ceva acolo, pentru inceput cum il taie capu', dar pe care poate Dumnezeu, daca nu l-a inteleptit deja, il va intelepti in curand mult mai mult decat pe noi, atunci ne razvratim si strivim in... palmele noastre, "corola de Lumini, a Lumii"... TOTI suntem creatia Lui, frate Cezar, iar daca eu nu te iubesc pe Tine, doar fiindca te "delectezi" cu "caju", sau numai fiindca te intrevad ratacind printre reguli ciudate de tinuta bisericeasca, in timp ce sufletul sufera "de frig", atunci NU MERIT sa stau in Palma lui Dumnezeu, ci mai degraba sa primesc Palma Lui pe obrazul meu ca sa ma trezesc din inselarea in care eu insumi ma complac!! |
Cel ce s-a botezat in Sfanta Biserica nu mai poate pierde botezul, in cazul apostaziei devine doar inactiv. Harul se pierde si se castiga de multe ori, doar in cazul unei vieti despatimite nu se mai intampla asta. Un preot spunea ca exista o deosebire intre har si o traire mai extatica, ultima fiind cauzata de sentimenele omenesti. Nu stiu care e aceasta diferenta.
|
Ce de sfinti pe aici plini de invatatura teologica literara a Duhului Sfant. Rugati-va fratilor si pentru mine ca sa ajung si eu inaltimea cunostintelor domniilor voastre.
AMIN! ++++++++ Har pace bucurie! |
În pădurile primitive - ciomagul; în societate - sarcasmul. (G. Ibraileanu)
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Iar in acest caz, te sfatuiesc sa-ti faci rost de un permis de port-arma!!! |
Citat:
|
Citat:
Prin harul Domnului, fie acest cuvant de folos, intru indreptare! Imi cer iertare, tuturor, pentru nebunia mea. |
Citat:
Astfel , vazind raspunsurile , pe care le-am si bolduit, am cazut pe ginduri si am indrasnit sa intreb in continuare . Daca pt. toate cele bolduite de mine aveti o parere ferma (ba chiar citind diversi autori) va rog sa formulati o pozitie (fie si citata din autori) despre : - pe cine a nascut Maica Domnului ? Un om , un Iisus, un mintuitor , pe insusi Dumnezeul neincaput in fiinta umana pina atunci, vreun har al dumnezeirii , vreo radiatie solara sau energetica, pe Dumnezeul-Om insusi in persoana, si pe una dar si pe alta ? In ce chip a nascut ? De ce se numeste neintinata , nepatata, neprihanita si Preacurata ? De ce i se spune indubitabil ca a fost fecioara inainte de nastere , in nastere si dupa nastere tot fecioara a ramas , pt. ca a nascut niste energii ? Sau Ea a nascut un om si apoi a venit asa, un extraterestru si a intrat in omul acela si s-au combinat si a rezultat ceea ce stim noi ca se chiama Hristos Fiul lui Dumnezeu cel ce ste mai inainte de veacuri ? Are vreo legatura ceea ce a nascut Ea si pe Cel purtat in pintece si felul in care a nascut, cu prezenta SIMBOLICA (precum afirmati - daca nu gasiti aliniatul vi-l indic eu !) a lui Dumnezeu in Sf. Euharistie ? Va rog sa intelegeti ca nu va trag la raspundere pt. parerile pe care le aveti ; ca nu stau cu cartile pe genunchi urmarind aliniate ca sa ava pot "da in git"; ca parerile va apartin si ca eu nu pot decit sa simpatizez cu ele sau nu ! Dar pun totusi aceste intrebari deoarece eu vad ca si dvs. lucurile desi in amanunt ne deosebim destul de mult ! Daca sunteti bun va rog sa formulati o idee, o parere , despre cele intrebate ! Dar in ultima secunda mi-am dat seama ca din dragoste fata de restul fratilor s-ar putea sa nu raspundeti nevoind sa tulburati fratii cu pareri off topic ! Daca ar putea fi asa , va rog sa ma iertati pt. indrasneala si va accept tacerea ! NB: o alta intrebare ar fi prezenta Sf. Treimi la stejarul Mamvri : atunci Dumnezeul neincaput s-a facut incaput in trup omenesc care a vorbit si stat la masa cu Avraam (prinzind , bind apa) sau au fost doar niste energii necreate ale dumnezeirii care l-au imbatat de cap pe patriarh si acesta a avut vedenia intruparii ? Sau totul a fost real, absolut real ? Cum de a incaput dumnezeirea nemarginita intr-un trup marginit de om , cum s-a atins cineva de Dumnezeul atotpur ? Adica exact intrebarirele patriarhului eretic Nestorie ? Sau totul a fost asa o poveste , o himera, o iluzie, un vis ? Cum a fost , sau cum este pina la urma ??? |
Citat:
Deci L-a născut pe Dumnezeu, înțelegând prin aceasta că în ea s-a zămislit, de la Duhul Sfânt, Fiul lui Dumnezeu, luându-Și trupul din ea, fără sămânță omenească. De aceea o numim Preacurată și Fecioară înainte, în timpul și după naștere. Căci nu de la om, ci de la Duhul Sfânt a zămislit. Însă trebuie să nu uităm că Dumnezeu-Fiul este născut din veci, de către Tatăl, după cum spunem în Crez. Citat:
Când distingem, însă, între harul Duhului Sfânt și Duhul Sfânt ca persoană trebuie atenție, iar eu chiar mă tem că mă bag în așa ceva, ca să nu greșesc. Ce vreau să spun, însă, este că harul este nedespărțit de Persoana Duhului Sfânt, nefiind, în același timp identic cu Ea. Cât despre prezența simbolică a lui Dumnezeu în Sfânta Euharistie... Chiar vă rog să-mi dați citatul, pt. că probabil m-am exprimat neclar acolo. Nu consider că este simbolic, ci că este, în chip minunat, Trupul și Sângele Domnului. |
Citat:
Îmbracă, altfel spus, forme limitate pentru înțelegerea noastră limitată, ca să ne ajute să-L cunoaștem. Se micșorează pe Sine de fiecare dată, coborându-Se la noi, din dragoste, ca un Părinte bun. P.S. Teama mea nu este de frăția ta; sunt convins că nu-mi pândești greșelile de raționament. De Dumnezeu mă tem, ca nu cumva spunând ceva greșit să mă abat de la ce învață Biserica și să induc și pe alții în eroare. De aceea, sunt recunoscător oricui ar sesiza ceva greșit, ca să mă folosesc, îndreptându-mă. Pe de altă parte, mă gândesc că e o prea mare cutezanță a încerca să explici tainele Dumnezeirii și poate fi inevitabilă greșeala, întrucât încercăm, cumva, să definim nedefinitul. De aceea consider mai potrivite la tema de față mesajele scrise de cezar ioan, mosh-neagu, costel și ceilalți care au preferat o exprimare mai puțin explicită, mai degrabă descriptivă, prin evocarea unor stări, prin pilde și alegorii. Cred că nu întâmplător însuși Domnul a vorbit în pilde, iar nu în adânci explicații filosofice. Care pot fi utile (nimic nu e de disprețuit, cu siguranță), însă nu pot spune totul. |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Cu adevarat , taina ramine taina iar rationalismul catolic sau protestant nu ne este de nici un folos in apropierea de Dumnezeu . Inca odata iti multumesc ! |
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 17:07:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.