Servus Marian!Citind postarile tale ulterioare,mi-au atras atentia cateva aspecte pe care le-am subliniat si care cumva imi dau impresia (te rog frumos sa imi spui daca este asa,pentru ca nu doresc sa fac interpretari) ca esenta situatiei cu care va confruntati ca si cuplu se afla dincolo de aspectul religios...

- inteleg ca in interiorul tau crezi ca aceste certuri si contraziceri ar urma si dupa casatorie.Deci,ele nu au neaparat ca subiect latura religioasa a legaturii voastre.Si atunci,cumva am sentimentul ca o parte din acest puzzle al relatiei voastre lipseste,cel putin din modul in care l-ai expus aici,pentru ca,se pare ca mai exista si alte aspecte ale vietii voastre personale care genereaza conflicte.
-pai da,exact ce spuneam mai sus.Ma intreb,de unde pleaca aceasta tensiune intre voi doi...
- sigur,intrebarea este,ce anume te-ar face sa simti cu adevarat sa faci acest pas?Facand un exercitiu de imaginatie,esti sigur ca daca acum ai avea un cont frumos in banca,asta te-ar face sa simti sa te casatoresti cu ea si ai alerga drept la biserica si starea civila? :)
- uneori cuvintele noastre exprima mai multe decat am dori chiar noi sa credem sau sa vedem...iti place sa crezi ca te iubeste,insa se pare ca nu esti prea convins in interiorul tau de acest fapt.Adica,nesiguranta resimtita in relatie pare ca este de ambele parti si ce am incercat sa evidentiez prin sublinierile de mai sus este ca poate,ar ajuta mai mult pentru a va clarifica situatia sa priviti in fapt principala cauza care genereaza aceasta nesiguranta si semne de intrebare dintre voi doi...

Asta e problema grea.
Este nelipsita duminica de la Sf. Liturghie?
Ajunge la prima ora?
Sta pana la sfarsit?

Mergem impreuna Duminica la biserica la Sf. Liturghie.
De obicei plecam amandoi, dar mai sunt si momente cand pleaca ea inaintea mea.

Incercam sa ajungem la timp, dar sunt si zile cand ajungem in jur de ora 10:00-10:30.

Frumos.
E un inceput bun.
Oricum, se pare ca este o problema a femeii moderne - nu intelege ca una din prioritati in casatorie este sa faca ascultare de barbat.

Poti sa o intrebi daca se simte pregatita sa vada lucrurile astfel.

Nu este nici o gluma sau misoginism, asta e casatoria crestina, dupa imaginea relatiei dintre Hristos si Biserica.

Biserica trebuie sa faca ascultare neconditionata de Hristos si Hristos in schimb iubeste neconditionat Biserica, pana la sacrificiu. (Efeseni cap. 5)

"Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană."


Daca ea are un raspuns ferm si afirmativ la intrebarea de mai sus, si tu la partea care tine de tine, puteti sa va casatoriti si maine.

NB: pentru tine si deciziile tale, mediteaza la intelesul ultimelor cuvinte, ingrosate, din citatul de mai sus.

Ai ascultat macar o conferinta din cele puse de mine? Banuiesc ca nu.

Nu noi hotaram ce este pacat strigator la cer, ci Biserica. Iar Biserica numeste sexul in afara casatoriei desfranare si se da canon si oprire de la Sf.Imparatasanie cativa ani!(evident, perioada canonului depinde si de persoana care a pacatuit)

Ai cercetat putin sa vezi cum afecteaza sexul o femeie din punct de vedere psihic? Banuiesc ca folositit si contraceptive si daca sunt si avortive e si mai 'minunat'. Chiar asa, ce vei face daca prietena ta va ramane insarcinata?

Daca vrei sa va testati relatia, sa vedeti daca va iubiti cu adevarat, opriti-va si vedeti ce mai ramane! E un simplu test prin care sa puteti vedea daca relatia voastra e bazata pe sex sau pe sentimente. Daca doriti sa aveti o casatorie ortodoxa, care sa fie o cale ptr. mantuire, atunci trebuie sa intrati curati de acum incolo si sa tineti cont de ce spune Biserica.(ortodoxia este mai mult decat o simpla religie)

Dragostea adevarata trebuie sa ofere siguranta, echilibru. Prin sex nu cunosti o persoana langa tine si cu siguranta nu o vei tine ptr. totdeauna langa tine. Relatiile conjugale sunt pecetluirea relatiei deja existente. Baza unei relatii trebuie sa fie iubirea,intelegerea, increderea, credinta.

Spui ca dupa vei face canon. Chiar crezi ca veti fi in stare sa va abtineti cand sunteti casatoriti ptr. ca aveti canon cand nu puteti sa faceti asta acum? Mai ales ca sunt si zilele de post din saptamana si de peste an!

Ar fi bine sa avem si parerea prietenei tale, asa am intelege cel mai bine situatia. Spui ca va certati des si ca nu gasiti un echilibru. Daca este asa, ar fi gresit sa va casatoriti. Casatoria nu o sa rezolve problemele existente acum. La altar nu arunca nimeni praf magic ptr. a va rezolva problemele si nici ptr. a fi disciplinati. Problemele se rezolva inainte sa va casatoriti. Multi fac greseala sa se casatoreasca, crezand ca asa se vor rezolva problemele si vor ajunge la divort. Si nici casatoria de proba/concubinajul/traitul impreuna nu o sa rezolve probelemele. Voi doi trebuie sa le rezolvati.

Casatorie ptr. a nu mai trai in pacat. Pana la un punct este bine, dar numai pana la un punct. Cum a spus cineva inainte mea, puteti trai in pacat si casatoriti fiind. Din punct de vedere ortodox, daca doriti sa nu mai traiti in desfranare, atunci trebuie sa traiti curati pana la casatorie. Si dupa ce ati primit Taina Casatoriei sa tineti cont de invatatura ortodoxa.(sa tineti posturile, sa mergeti saptamanal la Biserica, sa va spovediti cel putin de 4 ori pe an, sa tineti pravila zilnic, sa tineti canonul). In ortodoxie lucrurile sunt clare si simple. Ce este da este da, ce este nu este nu. Ori faceti cum spune Biserica, adica Hristos, ori faceti cum doriti voi. Daca doriti sa traiti ortodox, gasiti-va un duhovnic imbunatatit si urmati sfaturile dansului.

Cerceteaza-te pe tine, vezi ce doresti de la viata, vezi ce ai dori de la viitoarea ta sotie si apoi discuta si cu prietena ta. Parintele Tanase a spus ca daca cineva doreste sa afle daca cel de langa el/ea este cel ales, sa faca 40 de zile Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana--ori va veti desparti ori va veti casatori. Ar fi bine sa il faci tu sau amandoi. E bine sa stiti sigur, ca sa nu va pierdeti timpul. (e o pierdere de timp sa stai 1 an cu cineva si apoi sa te desprati)

Totusi, asculta ce ti-am dat. Parintele Tanase da sfaturi minunate.

Uiti un lucru. Femeia trebuie sa faca ascultare de barbat dupa ce se casatoreste. Pana atunci capul ei este Hristos si face ascultare de El. Daca fata doreste sa se aseze la casa ei, iar prietenul ei nu vrea, nu este obligata deloc sa il asculte, are tot dreptul sa isi gaseasca pe altul. Ba chiar este de obligatia ei sa faca ce spune Biserica, mai ales daca prietenul ei o impinge spre pacat.(avort,perversiuni etc.)
Ascultarea de barbat se face cand femeia este casatorita. Pana la casatorie, relatiile dintre barbat si femeie ar trebui sa fie de prietenie.

Era vorba de casatorie aici, de fapt.

Intr-o duminica un preot a dezbatut si aceasta problema un pic mai nuantat, in felul urmator. Fiecare trebuie sa faca ascultare de celalalt. Daca ei nu-i place deloc un anumit lucru, atunci el trebuie sa tina seama de parerea ei, ca sa nu se distruga armonia.

Daca lui nu-i place absolut deloc un anumit lucru, atunci si ea trebuie sa tina seama de dorinta sa. Aici ma refer chiar si la amanunte, caci si de la amanunte se pot isca certuri (de la un film, de la culoarea rochitei etc.) Daca amandoi au indoieli, atunci barbatul poate sa-si impuna parerea.

In probleme duhovnicesti, daca un barbat e practicant, e comoara la casa, e un adevarat cap al familiei care merita sa fie ascultat. Daca ea se ocupa de latura duhovniceasca si-si pune problema daca ceea ce face sau ceea ce doreste el este sau nu placut lui Dumnezeu, atunci... ea e capul! Fara suparare.

Multi barbati invata foarte bine partea din Biblie care se refera la ascultarea femeilor... A iubi crestineste o femeie inseamna si a tine seama de parerea ei daca aceasta e in acord cu invatatura Bisericii. Si invers.

Practic si Biblia propune o relatie armonioasa bazata pe iubire reciproca. Un barbat poate fi cap al familiei crestine, daca si el face ascultare de Hristos.

Daca aveti sau veti avea acelasi duhovnic, poti sa-i mai spui si lui ce te nemultumeste la ea. O relatie armonioasa se construieste cu grija. Spovedaniile sincere la duhovnic pot tempera anumite excese.

Multe din problemele care pot apărea mai târziu în căsnicie pot fi evitate dacă avem clar de la început ce este căsătoria creștină și de ce vrem să ne căsătorim.
Pentru creștin viața este lucrare, pentru că asta face Dumnezeu mereu („Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez”), iar noi suntem după chipul Său și lucrăm la asemănarea cu El.
Deci și căsătoria este o lucrare, după cum și călugăria. Iar o lucrare presupune jertfă, luptă, iar mai târziu, rod.
Deci cei care doresc să se căsătorească e bine s-o facă dorind să lucreze împreună pentru - și cu - Dumnezeu, într-o lucrare a dragostei jertfelnice. Amândoi trebuie să țintească spre un rod, și să se sprijine reciproc în dobândirea lui. Cel mai obișnuit rod sunt copiii, însă cei mai buni aduc și multe alte roade pe lângă aceștia.
Problema divorțului nu va exista dacă amândoi văd în căsătorie o modalitate de a-și împlini viața dăruind - lui Dumnezeu, soțului, copiilor - într-o exersare permanentă a renunțării la sine. În asta constă frumusețea și unicitatea căsătoriei: în a lucra, a jertfi, a rodi împreună. Și după cum creștinul devine ca atare atunci când încetează să trăiască pentru sine, la fel și soțul, devine soț creștin atunci când începe să trăiască pentru Hristos și pentru familia sa, când nu se mai pune pe sine în centrul vieții sale, ci își mută centrul în Altcineva și preocupările în soția și familia sa.

La slujba cununiei se cântă „sfinților mucenici”, iar cununile care se pun pe capetele mirilor se aseamănă cu cele ale mucenicilor, Biserica arătând prin aceasta ce înseamnă unirea mirilor în Hristos - mucenicie (de bună-voie, evident, altfel e un nonsens). După cum viața în Hristos nu e posibilă fără lepădarea de sine, la fel este și în căsătorie.

Și atunci, nu trebuie să ne mai facem griji pentru noi, pentru ce va fi sau nu va fi, dacă vom face față sau nu traiului împreună. Se poate face față, dacă ești dispus să renunți la tine, dacă ești dispus să trăiești în și prin celălalt.
A fi dispus (a avea disponibilitate), cred că asta este cheia.
Iar cu Hristos orice viață nu poate fi decât împlinită, deci fericită. Iar adevărata fericire vine atunci când nu ești preocupat să o obții, ci să o dai.
A te căsători e o fericire pentru că, dintr-o dată, ai scăpat de tine, de egoismul care te rodea, și prin asta ai dat sens vieții tale. Ai intrat într-o rânduială de viață nouă, în care nu vei mai avea grija egoismului, pentru că în permanență va trebui să dai; chiar și din ce nu ai. Și atunci trăiești viața cea adevărată.

Deci dacă amândoi mirii vor să ducă o viață cu și în Hristos, dacă amândoi vor să se lepede de sine și să trăiască rodind, cred că este imposibil să eșueze.

Nu mi-am dat seama ca vorbeai despre casatorie. Intelesesem ca era vorba despre realtia celor doi din prezent. :)

Asa cum s-a spus si pana acum, a avea relatii sexuale inante de casatorie este pacat, oricum l-am intoarce. Si inca pacat de moarte. Asta inseamna ca daca facem pacatul, suntem morti duhovniceste si nu avem antene pentru harul lui Dumnezeu.
Harul nu poate lucra ca sa ne schimbe inimile si sa ne faca mai buni. Vom ramane incrancenati in noi insine, fara sa reusim sa ne deschidem catre celalalt si sa i ne daruim intru totul.
Solutia este renuntarea la pacat si cautarea Imparatiei, pocainta, nevointa, spovedania si Impartasania. Atunci inimile vi se vor linisti si veti vedea ce e de facut. Veti descoperi adancimi unice ale dragostei voastre, dincolo de apropierea trupeasca. Certurile vor disparea ca prin farmec si veti gasi bucurie in a face voia celuilalt.
Nu este bucurie fara Dumnezeu; toate sunt rele si intunecate fara El. Voia noastra este iadul, Voia Lui este Viata, bucuria si linistea, descoperirea surprinzatoare a frumosului. Faceti cele ale Lui si va veti gasi linistea si veti vedea altfel lucrurile.

corect !

este vital ca toti sa stie asta.

Omul launtric (omul duhovnicesc) se ia mereu la tranta-n noi cu omul trupesc (lumesc). Mai exact spus, este luat la tranta, e pocnit mereu in toate cele moi si delicate ale sale...
Asa e boala aceasta, a noastra, numita viata "normala" (sau nevroza banala)...
Cand omul duhovnicesc o ia un pic inainte (face o secerare, ceva...), omul lumesc riposteaza adeseori sau este ajutat sa riposteze (lumea in care traim e experta in treaba asta). Incep gandurile, filosofiile, modele si modelele, toata harababura contiintei noastre "istete" si a reactiilor subconstiente si inconstiente. Dureri, ofuri, tanguieli si altele mai dihai (nervi, agresivitate, mecanisme compensatorii, fobii, panici, bulimii, betii, loterii, cumparaturi, doctorate, diplome etc.)
Cand omul lumesc pune insa stapanire pe terenul de lupta, vine o liniste frumoasa (pe care eu o numesc "de mormant", la propriu...), apare barbatul macho sigur pe el si de succes, bonomia, nesimtirea, respectiv feminismul si cochetaria, eventual parada de duminica la Liturghie.... Dar linistea aceasta trecatoare nu e deloc Pacea, vorba lui Zaharia pe un alt topic (inspirata distinctie, subliniez din nou cu acest prilej).

Si uite-asa ne trecem vremea, avind sau nu un oarecare spor duhovnicesc, noi cei care ne consideram crestini si (zicem ca) ravnim la mantuire, la Imparatie...
Uneori ne mai si bolnavim la cap, din asemenea galcevi neintrerupte din noi insine, ba chiar imbolnavim pe cei din jur.
Astia suntem, ma iertati, asa vad eu acum conditia noastra, a majoritatii.

Cat priveste "dilema" topicului de fata, mai intai as voi sa spun ca apreciez in mod deosebit (desigur m-au luminat si alte postari sau fragmente - multumesc tuturor!) ce au scris Heaven si N.Priceputu.
Heaven, pentru ca a pus problema cat se poate de plauzibil, sa zic asa... Exact asa cred si eu ca sta treaba cu omul psihologic (iar nu cu cel launtric, duhovnicesc). Cred ca ar merita cercetat raspunsul mai intai la aceste intrebari, pentru o clarificare folositoare. Desigur, daca se doreste inaintarea in spatiul rezolvarii, iar nu tergiversarea (cu motive care imi scapa...).
N.Priceputu a tintit la omul launtric, de fapt (consider eu). In definitiv, Taina Nuntii cu acesta are de-a face, iar nu cu omul lumesc. Trupescul nostru psihologizat il aranjam repede la Primarie, tribunal si neamuri. Poate ceva mai lent la consilierul psi... Cu omul launtric, insa, nu avem ce cauta la acestia, enumerati...

Pozitia mea este aceasta: daca voim cu adevarat sa lucram despatimirea, intru Hristos in Biserica, madulare fiind noi si mladita legata organic de Vitza, daca suntem dornici sa con-lucram mantuirea noastra impreuna cu sotul-sotia, daca voim sa avem casatoria ca lucrare duhovniceasca (si cu totul secundar lumeasca), atunci nu gasesc nici un motiv care sa duca la vreo intarziere a casatoriei. Orice problema, orice nepotrivire, orice necaz, orice lucru care sperie pe omul lumesc din noi atunci cand cugetam la casatorie, este mana cereasca atunci cand cugetam duhovniceste si suntem pusi pe treaba in dezvoltarea naostra duhovniceasca. Daca suntem oameni ai Duhului, porniti pentru totdeauna la treaba, hotariti sa facem bucurie in Ceruri, atunci ... reamintesc sfatul Parintelui Arsenie Boca: "Uite, poftim... ia-o de nevasta ... pe asta!" (aratind aproape la intamplare prin curtea manastirii). Intrucat pentru cel care isi ia in serios omul duhovnicesc dinlauntrul sau, orice femeie este potrivita ca sotie. Ba inca, cu cat e mai "rea" si nepotrivita, cu atat e mai bine in slefuirea de sine a nevoitorului, in lupta cu egoismul ucigas din noi. (In acest sens, Parintele de fapt il incuraja pe viitorul preot sa se dedice cu toata seriozitatea vocatiei preotesti, iar nu grijilor barbato-muieresti ale multimii de gura-casca si bagareti in seama care e lumea din noi...)
Cu cat creste greutatea din afara, cu atat sporeste lumina dinlauntru si vine Pacea, cred eu...

Daca, insa, suntem centrati pe interesele noastre pamantesti si cautam perechea "ideala", atunci imi pare limpede: nu avem nici o treaba cu Taina Nuntii, cu lucrarea duhovniceasca si cu orice tine cu adevarat de Biserica. Suntem trupesti, plini de ifose, egoisti si deocamdata afara din Imparatie. Ca e ea sau alta, de fapt putin imi pasa, ca barbat: important e ca eu sa fiu satisfacut in nevoile mele lumesti, pana la adinci batraneti, de se poate. Similar poate gandi si femeia.
Dar asta nu e Voia lui Dumnezeu. Sa nu ne mai mintim pierzindu-ne vremea...

In concluzie, eu rezum toata discutia la aceasta: vrea omul sa se mantuiasca in con-lucrare cu o femeie care ii devine sotie prin binecuvantarea lui Dumnezeu? Vrea sa se tina de omorirea patimilor si de imbisericire autentica? Atunci, daca vrea barbatul SI vrea si femeia, foarte bine: sa se casatoreasca fara intarziere. Vor vedea mai apoi cum e cu toate detaliile, ca oricum vor fi mereu probleme, de toate felurile...

Iar daca nu vrea asta ci vrea sa se "aranjeze" confortabil si caldut, sa se "potriveasca", atunci... nu mai vad rostul discutiei. Nu aici; eventual, poate, la o bere, doua... la o cafelutza, la coada la coafor sau la frizerie.

Iertati-ma dar e prea grav cum ne mintim mai mereu, complicind lucrurile simple de dragul de a gasi justificari si portite pentru o alegere simpla si dreapta: imi lucrez despatimirea sau nu. Vreau sa slujesc omului launtric sau celui dinafara. (Pe amindoi odata nu se poate sa-i avem stapani.)

Eu am sa scriu ce si cum gandesc in legatura cu situatia expusa initial si nu referitor la celelate comentarii. In primul rand eu nu inteleg fetele acestea disperate dupa maritis. Aici e ceva la mijloc. Sigur ea vrea "altceva" de la tine si e destul de rusinos o astfel de atitudine la o fata. Pe de alta parte ea ar putea fi influentata de rudele sale: "e un baiat bun, trebuie sa pui mana pe el, sa nu ti-l ia alta". O atitudine extrem de gresita si condamnabila! Cat despre cum gandesti tu, mie una mi se pare responsabil. In definiv probabil ea vrea doar un barbat si nu un sot.

Ooooo... este clar. Daca aveti deja atatea pacate ce ar mai fi unul in plus, si anume sa locuiti impreuna!? Si in definitv daca amandoi erati buni crestini nu pacatuiati. Acum in mod normal ar trebui sa va luati (cununie civila).

da, si sa se spovedeasca preotului pentru pacatul comis (curvie)

Da, spovedanie, amandoi. Si nu doar pentru neascultarea din afara casatoriei, adica iubirea trupeasca fara binecuvantarea Domnului. Ca asta e doar consecinta unei lumi de ganduri si obisnuinte pacatoase... Nu pica asa din pom neascultarea noastra de un fel sau altul, ea fiind legata de o intreaga defilare pe langa aratura. Sa nu imi spuneti ca nu-i asa, ca am priceput de mult ca noi suntem cu totul in abatere, in inima noastra pofticioasa si rebela, nu doar pe ici pe colo. O stiu din galcevile cu mine insumi, o stiu si de la altii care s/au istovit cu sine... Din cartile duhovnicilor, iarasi am aflat... Din Scriptura.
Asadar spovedanie generala, cu toata deschiderea de suflet si cu toata nadejdea in Puterea si Dragostea lui Dumnezeu, pentru a lumina viata iar nu pentru a fugi de o pedeapsa. Ca Tatal nostru nu e politist de cartier.... Ci Prietenul, Vindecatorul, Iubitorul Stapan al vietii omului. Cel ce ne ocroteste si ne poarta spre tot ce e mai bun pentru noi. Spre implinirea adevarata a destinului nostru omenesc. In acest sens crescator sunt lasate toate Poruncile Domnului: spre indreptarea fericita a vietii noastre, nu spre chinuiala... Crucea de care facem atata caz ca o purtam, nu e un pietroi de bice pe spinare, ci implinirea Fericirilor. Asta/i Crucea: implinirea, in noi, a Fericirilor. Aceasta este Imparatia lui Dumnezeu Cea dinlauntrul nostru... Sa o primim deschizindu-ne inima catre Fericirile insamantate de Domnul in ogorul fiintei noastre.

Spovedania este intrarea in Salonul Vindecarii: ce doctor adevarat, primindu-si pacientii, face altceva decat sa ii scape de chinuri? Cu atat mai mult, Doctorul Hristos! Venind noi cu raceala mortala a pamantului nostru lumesc, Domnul ne orinduieste tratamentul, prin duhovnicul nostru, asa incat sa ne vindecam deplin si sa ne bucuram de viata, sanatosi sufleteste, duhovniceste. Cu mare bucurie, de negasit pe lumea asta (ci numai in credinta dreapta).

Frica de a ne orindui si indrepta viata, alunecarea iar si iar in "solutiile" noastre copilaresti, mult mahneste pe Tatal nostru si mult rau ne face noua insine.
Ne e frica de vindecarea prin Spovedanie precum copilului ii e frica sa dechida gura ca sa se uite doctorul acolo, sa vada daca are sau nu rosu-n gat...:)

Spovedanie, un canon de indreptare asa cum randuieste duhovnicul si ... cu toata nadejdea si bucuria intoarcerii Acasa, fuga la cele cuviincioase si sfinte. La Cununie, mai intai, spre implinirea intregii bucurii si dezlegarea dragostei inmugurite-n noi.
Apoi rabdare si pace, rugaciune si dragoste simpla pentru alesul inimii noastre. Si viata merge mai departe, cu bucurii dar si cu necazuri felurite, cu prunci cat harazeste Domnul, cu de toate.

Sa lasam frica si indoielile nesfarsite, sa lasam tergiversarea pricinuita de auzite si rasauzite, sa lasam vuietul si strigatele de dezmat si de groaza ale lumii acesteia muribunde si furibunde in inselatoriile ei... Sa auzim, mai bine, spre folosul nostru, Cuvantul Drept al Dragostei. AMIN+