Da... Eu i-aş include pe toţi cei cărora le trece prin minte să aibă opinii diferite faţă de mine.
Aţi văzut ce scrie iniţiatorul topic-ului: trădătorii de ţară trebuie executaţi.
Concluzia: toţi cei care nu-mi împărtăşesc întru totul opiniile (adică trădătorii patriei) trebuie, neîntârziat, executaţi în piaţa publică.
Ştiţi cum se spune: hai să ne grăbim să râdem până nu ne-neacă plânsul... :) :(

Foarte impresionant, vă mulţumim mult că aţi împărtăşit cu noi aceste gânduri!
Sunt întru totul de acord şi cu ceea ce aţi afirmat în celelalte mesaje de pe acest topic.
Şi eu sunt împotriva pedepsei capitale, indiferent sub ce pretext s-ar pune în aplicare.
Din ce motiv?
Oare mai este necesar să argumentez?...
Dacă da, atunci voi începe prin a menţiona porunca lui Dumnezeu: "Să nu ucizi". "Verbum Domini", cum spun catolicii.
Dumnezeu n-a spus: să nu ucizi decât în cazul în care...
Nu, ci El a spus simplu, categoric şi fără nici un fel de explicaţie: "SĂ NU UCIZI".
Alte argumente?
Toată Legea cea Nouă a iubirii lui Hristos Dumnezeu constituie un îndemn la a evita răzbunarea şi la a păşi, cu bucurie şi încredere, pe calea "dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta" (Steinhardt).
Demonii nu pot fi alungaţi prin metode diabolice!
Răul NU poate fi antidotul răului!
Păcatul nu poate fi distrus prin păcat!
Inspirat fiind de Duhul Sfânt, Apostolul neamurilor ne sfătuieşte: "nu te lăsa biruit de rău, ci BIRUIEŞTE RĂUL CU BINELE".
Să nu perpetuăm răul, ci să-l vindecăm prin bine!
Iar pentru cei care se întreabă ce gândeşte Hristos despre pedeapsa cu moartea... primele versete din cap. 8 al Evangheliei după Ioan îi vor lămuri cu siguranţă.
Hristos este VIaţa noastră! De aceea, noi, în orice situaţie, avem datoria de a ne exprima pentru viaţă şi împotriva morţii.

Doamne ajută!

Desi ideea de pedeapsa cu moartea nu pot spune ca este in acord cu propriile mele convingeri totusi cred ca as fi extrem de tentat sa fiu de acord cu ea pentru cateva categorii printre care pedofilii si violatorii.Pentru violatorii de copii as dori pedeapsa cu moartea prin spanzurare sau decapitare in loc public.Si mai am cateva categorii,mereu m-am intrebat cum pot reconcilia aceste tendinte ale mele cu invatatura biblica.Adevarul este ca nu pot fi reconciliate si atunci singura speranta ramine rugaciunea ca Dumnezeu sa ne fereasca de o asemenea incercare.Este greu sa poti spune ce ai simti sau ce ai face intr-o asemenea situatie,intre teorie si experienta practica traumatizanta si plina de diferite reactii fiind o mare diferenta.In acele momente,Doamne fereste,este greu sa mai gandesti normal,trebuie ceva supraomenesc ca sa poti ierta asa ceva.

Da, Heaven... M-a impresionat ceea ce aţi scris.
Tocmai asta ne cere Dumnezeul nostru: imposibilul.
Este greu, oare, să ne mântuim? Aşa se întreba părintele Rafail Noica... iar răspunsul: nu-i greu să te mântuieşti; este cu neputinţă.
Cu Hristos, însă, imposibilul devine cu putinţă şi uşor.
În Hristos, imposibilul a fost deja realizat: Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului, pentru ca pe oameni să-i facă fii ai lui Dumnezeu - aşa cum spun Sfinţii Părinţi.
De aceea, părintele Nicolae Steinhardt îi atribuia lui Dumnezeu cuvintele: "Nu vă temeţi: sunt Imposibilul Care vă priveşte"!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Sunt in asentimentul tau, as mai adauga ca, inainte de spanzurare sau decapitare le-as mai face cate ceva...
Doamne fereste-ne!

Pedofilii, bogatii verosi/hoti de fonduri publice, politicienii tradatori la un stat strain sau membri ai fratiilor sau societatilor secrete, si violatorii trebuie ucisi. Spinzurarea e o pedeapsa englezeasca si prea rapida, frate; recomand metoda araba a descompunerii in factori primi cu ajutorul cailor, sau pe stil modern, a unor masini. Sau metoda mongola: imbraci condamnatu' intr-o piele proaspat jupuita de capra, camila, vaca, etc., si lasi sa se usuce pe el/ea. Fain de tot!

Da... Doar Dumnezeu poate oferi darul iertării... Oricum, Domnul să ne ferească de asemenea experienţe! :(

"Este mai bine să scape zece vinovaţi decât un singur nevinovat să fie pedepsit." (Dostoievski, Fraţii Karamazov)

Iana&Theo:cel mai usor este sa ne dezlantuim latura intunecata iar durerea este un bun catalizator din pacate.Foarte greu de analizat,desi si eu cred ca as simti asa ceva,o puternica dorinta sa curga sange pentru sange si nu oricum.Laura cumva ai dreptate in cele scrise de tine in ultimele postari,ai un suflet mai bun ca mine,eu sunt mai impetrit de ce am vazut prin lumea larga.Asa ca sa fie cum spui tu Laura si Dumnezeu sa ne fereasca pe toti de asa ceva desi in fiecare clipa in lume se intimpla asa ceva.Poate doar EL sa opreasca dezlantuirea raului de care nici noi,umanitatea,nu suntem nici straini si nici nevinovati.

Avand in vedere ca pedofilii, violatorii n-au frica de Dumnezeu, cred ca frica de pedeapsa oamenilor ar reduce mult numarul acestora.

Furtuna intr-un pahar de apa!
 

Chestiunea este foarte simpla, cine poate da viata de pe acest forum , no ala sa o si ia!!!

Aveti dreptate dar daca luam in calcul elementul patologic,cu toate manifestarile sale,atunci nici asta nu-i va opri ci doar va diminua potentialul infractional.Cred ca pe langa legi dure trebuie si prevenire dar este o discutie complicata cu privire la modalitatea de aplicare a preventiei,nici o societate umana nu este prea dispusa sa-si caute scheletele din dulap :) cand ipocrizia ofera solutii mai profitabile.

Mantuitorul Hristos a biruit moartea prin moarte, insa prin jertfa. Ne amagim crezand ca noi, pedeapsind cu moartea, putem face dreptate sau imbunatati conditia umana. Nu ne aratam decat "coltii" razbunarii.

Sunteti idealist. Avand in vedere lipsa de moralitate din intreaga societate, cred in continuare ca frica este singurul mijloc de prevenire pe termen scurt. Cu moralitatea ar dura cine stie cate generatii.

Am acelasi tip de idealism ca si Shakespeare,plecat dincolo de nori cu aripile realitatii :) Serios vorbind ar fi usor de invocat pedeapsa cu moartea din VT sau chiar cuvintele Apostolului Pavel din Romani 13:4. Sau ca sa mergem direct la sursa cuvintele lui Dumnezeu din Geneza 9:6.Unii le considera justificari suficiente pt ca intr-o lume ca a noastra,vorba unui cinic,un popor care ar aplica fara exceptie Predica de pe munte ar merge direct in Rai pt ca pe pamant nu ar rezista nici 48 de ore ca natie.De-a lungul timpului cred ca toate popoarele numite crestine au aplicat pedeapsa cu moartea,in frunte cu tot cu conducatorii lor crestini.Sa fie asta o dureroasa infringere a mesajului Evangheliei sau exista posibilitatea aplicarii lui doar in comunitati limitate nu si la nivel general? Este o idee care m-a framantat ceva timp,privind la modul cum a fost trait in istorie mesajul crestin.Fara sa ajung la o concluzie definitiva inclin sa cred ca exista doar un singur tip de comunitate capabila de acest gen de traire si de reactie in fata raului dezlantuit,care sa raspunda la intuneric cu altecva decat tot cu intuneric.Scuze pt lunga postare dar trebuie sa plec si am zis sa sintetizez putin ceea ce vroiam sa va zic,mi-a facut placere sa discut cu dvs,numai bine.Dumnezeu sa va. calauzeasca pasii.

Ideea nu era sa "facem dreptate" sau sa "imbunatatim conditia umana" ci sa ne protejam de specia subumana.

M-ati pus pe ganduri. Serios! Care sa fie, oare, acel tip de comunitate? In afara de cea monahala nu stiu care ar putea fi. Si spun asta pentru ca, cred cu convingere, este mult mai usor cand esti singur. Cand ai familie se schimba perspectiva. Cand este vorba doar despre tine suporti mult mai multe, dar cand sunt copii...

Probabil că s-a referit la Biserică... în sens teologic, nu instituţional.
Creştinii Bisericii primare au reuşit, într-o lume ostilă, să învingă persecuţiile prin iubire şi blândeţe, dovedind astfel (dacă porunca divină nu era suficientă pentru a convinge...) că, într-adevăr, cuvântul lui Hristos NU este utopic, ci corespunde întru totul realităţii, poate fi aplicat în istorie, chiar şi-n cele mai dificile împrejurări.
În primele trei veacuri creştine, se-ntâmpla exact ca în poveşti: creştinii se înmulţeau pe măsură ce erau omorâţi.
Oare nu este acest miracol cea mai grăitoare dovadă a biruinţei Luminii asupra întunericului (cf. In1, 5)?
Cum ar fi fost posibil, în condiţii normale, ca o comunitate persecutată cumplit de către autorităţi, o comunitate alcătuită din persoane lipsite de orice posibilitate de a se apăra să cucerească întregul Imperiu Roman, având drept unice arme Crucea lui HRistos şi sângele martirilor?
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Admirabil de drept la tinta, doamna! Subumanii se "inmultesc", fiind protejati de oamenii (?????) din spatele tastaturilor natiunilor..."oameni" votati de noi...nu e de ris? nu, e de ingrozit!

Subscriu întru totul!

Sunteti de un idealism frumos si tineresc, stimata domnisoara si sora in Cristos... Of, daca imaginea istoriei, inclusiv a celei ecleziale, ar fi semanat/ar semana cu, nu zic cu gradinile Raiului, dar macar cu parcurile sau zonele verzi din vremea Bucurestiului comunist...

Cuvintele din Rm13, 4 ar putea fi invocate în favoarea pedepsei cu moartea?... Nu m-aş fi gândit.
Oricum, "litera ucide"... inclusiv fizic.
În legătură cu cei care au ucis creştini fiind... cred că ori n-au înţeles nimic din creştinism... ori s-au prefăcut că erau creştini... ori s-au lăsat manipulaţi de duhul vremii lor... ori câte puţin din toate acestea. În orice caz, dacă stau bine să mă gândesc, noi trăim într-o epocă ce devine din ce în ce mai secularizată şi, în mod paradoxal, îşi şi însuşeşte practic anumite precepte evanghelice pe care, însă, şi le revendică, neţinând seama că ele existau, de fapt, nu din modernitate, ci din vremea Apostolilor şi a primilor martiri ai lui Hristos.

Intradevar m-am gandit si la dansii dar mai mult ca la o consecinta a unei comunitati care,la ora actuala,imi pare pierduta cumva,dansii sunt probabil ultima tresarire a acelei comunitati dar nu la dansii ma refer ci la o comunitate formata din barbati si femei la un loc si cred ca ei aveau ceva ce le schimba intreaga perspectiva:o puternica asteptare a Parusiei iar trairea din aceasta perspectiva schimba totul pt ca accentul pe iminenta are doua laturi:una navalnica,de asteptare imediata si traire inflacarata si a doua latura de o tranzitie,in cazul in care timpul trece,spre o asteptare pe termen lung dar care cumva poate pierde ceva din entuziasmul initial desi stabilizeaza lucrurile.Practic ma refer la comunitatea primilor crestini din FA,puteti incerca sa integrati in descrierea lor din FA cuvintele din I Ioan,I Petru si Iuda si veti observa o imagine a unei comunitati capabile de asa ceva si asta pt ca,inclin sa cred,perspectiva Parusiei le determina toata abordarea vietii si a credintei.In II Petru se simte deja putin din nelinistea de dupa disparitia primei generatii si germenele asteptarii pe termen lung.Este o imagine extraordinara,vie,cutremuratoare,a primilor crestini,a trairii lor atat de deosebita,nu ai cum sa nu-i iubesti,parca iti stau in fata,cuminti,luminosi si tacuti si iti zambesc cu ochii la cer in timp ce in jurul lor se adunau nori negri.

Cred ca atenuarea unei inflacarate asteptari a Parusiei schimba totul fundamental si ma intreb daca a fost inevitabil sau nu.Comunitatile monahale sunt intr-un anumit sens pt mine o ultima tresaltare in istorie a unei forme a acelei asteptari,de exod din lume spre malurile mantuirii vremurilor, asteptand ca Domnul sa despice timpul si lumea la a doua venire a Sa.Mereu m-am intrebat cati mai traiesc in mod real cu o asemenea asteptare,nu la modul anxios sau schizofrenic,sectar,ci la modul luminos,curat,de certitudine care cumva este in drumul ei spre noi,ce de determina sa crezi intr-un anumit mod,sa traiesti intr-un anumit mod,poate mai liber de tine insuti.In fine discutia este mult mai complicata si cu multe aspecte situate in intervalul dintre ,,deja" si ,,nu inca" si cred ca v-am plictisit suficient,luati ce am scris ca simpla opinie,nimic altceva.Intr-un anumit sens si noi traim tensiunea eshatologica,poate mai diminuat sau poate nu mai vrem sa ne rupem asa de mult de lumea asta,prin traire si asteptare.Ce paradoxal,o asteptare ce pare sa curga ca un rau linistit dar care undeva in ea are scanteia iminentei transformatoare :)

O idee m-a bantuit mereu:cred ca spre finalul vremurilor,cand vor fi ele,oamenii se vor intoarce exact la acel tip de traire si cumva cred ca istoria noastra merge inapoi spre acel punct,dupa ce vom fi epuizat toata fuga noastra de Dumnezeu.Cred ca aceea asteptare si aceea traire,si doar ele, ii va uni pe toti la final,in fata ultimei confruntari cu intunericul, la fel ca la inceput, si atunci va veni si clipa Parusiei.Numai bine va doresc.

Mă îndoiesc că aş avea eu un suflet mai bun decât dvs. Cred, însă, că sunteţi foarte smerit, vă spun cu toată sinceritatea!
Dumnezeu să fie cu dvs!

Nu m-ati plictisit deloc. Asadar, la momentul actual, doar comunitatea monahala mai traieste (sau incearca) cu adevarat. Prin urmare noi ce putem face (la nivel de comunitate)? Intoarcere in timp nu se poate, de indepartat ne-am indepartat (dupa cum ati spus si e tare adevarat) foarte tare, deci sa-mi fac un permis de port-arma si sa stau in umbra copiilor, nu stiu pana la ce varsta. Asta e realitatea. Vedem in fiecare zi ce se intampla: copii rapiti, violati.

Va doresc si eu toate cele bune si spre folos.

Subumani ne face pacatul, instrainarea de Dumnezeu. Iar pedeapsa cu moartea, indiferent de motivele sociale ce sunt invocate in justificarea acesteia, constituie tot un pacat.

Cred ca singura "pedeapsa" care poarta intru sine samanta vietii vesnice nu este alta decat cea aratata noua de Mantuitorul, iubirea vrajmasilor. Ea ii poate deschide oricarui talhar, pana in ultima clipa, calea pocaintei, cea catre Hristos.

Asta, poate dupa teologia "Marius". Dupa invatatura Domnului nostru, nu. Biserica Ortodoxa, ca si Biserica Catolica, nu a definit NICIODATA pedeapsa cu moartea ca fiind pacat. Nici nu avea cum, fiindca ar fi fost inca o invatatura noua, facuta de oameni.

Desigur, doar porunca "sa nu ucizi" comporta infinite nuante.

Atat Biserica Ortodoxa, cat si Biserica Catolica au marturisit de multe ori ca pedeapsa cu moartea nu este ucidere in sensul Poruncii. Dar oamenii zilelor noastre, socotindu-se deasupra Sfintilor Parinti, fiind mai catolici decat Papa sau, dupa caz, mai ortodocsi decat Patriarhii, au ajuns sa profeseze o alta invataura morala decat aceea a Bisericii.

De ce crezi ca in timp de razboi ai voie sa-ti aperi tara si inca cu binecuvantare iar familia nu? Doar nu-mi iubesc tara, pamanturile mai mult decat familia?!

Nu trebuie sa va pierdeti niciodata speranta,si cand erau macelariti martirii lumea din jurul lor nu parea deloc inclinata nici spre schimbare si nici spre o traire mai profunda.O Biserica situata cumva in lume dar curata,saraca,eroica,mesianica in lupta ei cu lumea si afirmand inflacarat iminenta Parusiei poate fi momentan un vis prea indepartat dar schimbarea poate incepe in inima si viata fiecaruia,exista un timp pentru fiecare,unii sunt mai inflacarati altii poate au nevoie de un brat sa-i sprijine.Schimbandu-va pe dvs veti schimba putin si lumea din jurul dvs,ca o mica samanta ce va rodi fie si dupa ce calatoria dvs in aceasta lume se va fi terminat,timpul lui Dumnezeu fiind din eternitate in eternitate.Faceti parte dintr-o biserica si dintr-o comunitate si nimic din lumenu trebuie sa va impiedice sa traiti credinta in care credeti,trebuie sa luptati pana la capat.Niciodata sa nu va pierdeti speranta, lumea,in ansamblul ei,poate nu se va schimba dar nu o lasati sa va schimbe pe dvs si cred ca atunci acei crestini din vechime,unde sunt ei acum,vor privi spre dvs cu bucuria si implinirea sperantei ca nimic din ce au crezut si nimic din ce au trait nu a fost in zadar.

Si eu va doresc toate cele bune in drumul dvs spre mantuire-n Imparatia Cerurilor care..incepe aici pe pamant,in launtrul dvs :)

Adevarata traire a fost si va ramane in catacombe. Cred ca avea dreptate si "cinicul" despre care vorbeati. La nivel personal cred ca se poate, asa in pustie, dar la nivel de comunitate nu cred. Poate undeva retrasi pe un varf de munte (insa exista riscul transformarii in vreo secta, o spune istoria). Au rezistat si tibetanii pana au venit chinezii peste ei.
In continuare sustin ca este mult mai usor singur, fara familie. Poate acesta este nivelul meu de intelegere la momentul acesta. Franturi de intrezariri...

Va apreciez spiritul ironic, desi acest subiect nu ar trebui sa ne starneasca zambete.

Sa intelegem ca Dumnezeu ne-a dat aceasta porunca, "Sa nu ucizi", intr-un mod lacunar, ca si cum ar mai necesita completari si lamuriri din partea noastra?

Daca noi nu o respectam, se intampla pentru ca raul s-a inmultit in lume, si a ajuns sa ne stapaneasca. Cain l-a ucis pe Abel, "l-a pedepsit cu moartea", print-un gest disperat de a-si face singur dreptate. Era revoltat, ranit de "nedreptatea" lui Dumnezeu. Omul si-a luat asupra sa unul din "prerogativele" lui Dumnezeu, acela de a decide asupra vietii si mortii. A devenit asemenea Lui, potrivit minciunii diavolului, iar moartea devine un potential instrument in slujba acestei "dreptati a omului".

Nu exista om care sa-si ucida semenul din iubire. Cine se uneste cu Hristos, prin Tainele Bisericii, nu ar trebui sa se faca in lume in nicio imprejurare mesager al mortii, ci doar al Vietii.

Am scris acestea fara a avea pretentia de a emite dogme "ex-catedra", avand constiinta faptului ca ma pot afla in nestiinta si inselare. Domnul stie.

Nu sunteti singura care priveste din aceasta perspectiva,vazand prezentul pe care-l traim mai intunecat dar sa nu uitam ca intr-un anumit sens traim timpurile de pe urma,chiar daca durerea si putina noastra credinta ne fac sa ne scufundam cand dorim sa mergem spre Mantuitor pe valurile vietii.Dar cat timp va exista undeva in sufletul dvs scanteia credintei,nadejdii si a dragostei nimic nu este si nu va fi pierdut,Hristos a implinit cuvintele proorocului citate in Matei 12:18-21 si intrucat toate acestea sunt un dar de la Dumnezeu prin rugaciune veti birui lumea si nimeni nu va va desparti de dragostea Lui si sa va bucurati mult pt asta.Lumea va cunoaste iar intr-o zi incercarile de foc ale credintei botezata-n sange si prigoana dar ramane de vazut cati se vor putea boteza cu acel botez,dvs sa ramaneti tare-n credinta si curata-n traire.Puneti totul in grija lui Dumnezeu,lepadati orice grija in fata Lui si EL va va calauzi.Cuvinte mari nu? Mai ramane doar sa fie traite,nu fiti trista sau ingandurata,ajunge fiecatei zile rautatea ei,priviti prin credinta i ainte si insotiti gandul cu fapta.

Nu este bine sa va sfatuiesc eu,un izvor pictat pe un perete pt un insetat,dar aveti incredere in Dumnezeu si in puterea credintei,pare mica si neajutorata in comparatie cu falnica lume dar va invinge lumea pt ca Hristos a biruit lumea si v-a promis ca va fi alaturi pana la sfarsitul vremurilor.

Categoric. Nu numai aceasta porunca, ci TOATE poruncile Lui necesita completari si lamuriri din partea noastra. De exemplu, porunca "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta", ori porunca "Pazeste Ziua Sabatului si sa o sfintesti" necesita lamuriri si completari din partea noastra.

Acuma, cand spunem "noastra", acest lucru necesita el insusi lamuriri si clarificari. "Noastra" nu inseamna, in niciun caz, "noi, personal". Inseamna sa intelegem, prin Decalog, acelasi lucru pe care il intelege Biserica. Sa observam, in acest sens, ca prin exprimarea "Domnul a dat poruncile Sale oamenilor" nu intelegem aceea ca ni le-a dat noua personal, ci aceea ca le-a dat lui Moise, cel chemat de El. Tot ceea ce oamenii au putut vedea din acel act a fost un nor de fum si un vartej asurzitor, din care a iesit Moise. De aceea, nu trebuie sa va luati dupa mine, Mihnea Dragomir. Luati-va dupa Moise: el, care a tinut in mana chiar tablele Legii si a auzit cuvantul Domnului, a aplicat pedeapsa cu moartea. Luati-va dupa Moise din zilele noastre: alesul Domnului ca sa explice legile Domnului si ca sa conduca Poporul Ales la mantuire.

Imi place sa cred ca, la o analiza mai la rece, va dati seama ca acesta nu e un exemplu de pedeapsa cu moartea, ci un exemplu de razbunare. Cain nu a fost un tribunal legitim. Daca nu din alt motiv, macar din acela ca nimeni nu este siesi judecator.

Hotarat, nu. Insa presupun ca exista oameni, care alegand cariera de judecator spre a-i sluji pe alti oameni, sunt nevoiti sa condamne la moarte oameni ticalosi, din iubire pentru ceilalti.

Foarte bine ca realizati faptul ca, singur, puteti fi in inselare si nestiinta. De aceea spun: lasati-va ghidat de ce spune Biserica, maica si invatatoarea noastra.

Domnule Dragomir, spuneti ca sunt unii judecatori care din iubire pentru ceilalti aleg sa-i condamne la moarte pe unii. Dar va intreb: de ce pedeapsa cu moartea si nu inchisoarea pe viata?

Din nefericire, și pedeapsa pe viață, sau orice pedeapsă care presupune încarcerarea sau chiar numai reținerea presupune măcar amenințarea cu moartea. Fără arme vinovații nu pot fi reținuți, iar în unele cazuri aceste arme chiar trebuie folosite.
A asculta de porunca „să nu ucizi” înseamnă, în lumea noastră, să fii ucis. Creștinul trebuie să accepte asta, într-adevăr, căci așa a făcut Hristos, așa au făcut și apostolii.
Poate că poporul care a împlinit porunca asta cel mai bine (nu știu în ce măsură) este cel nepalez, care a ales ca filozofie de viață non-violența și sărăcia. Ei și-au propus să nu adune niciodată bogății, pentru a nu atrage dușmanii. Iată că reușesc, cu mila Domnului, să supraviețuiască până azi, deși atât de loviți de chinezi, iar în istorie nu știu câte vor fi pătimit și cum se vor fi comportat.
Cred că nici popoarele creștine n-ar trebui să fie departe de această filozofie de viață. Poate părea sinucigașă; însă e doar un fel de asumare a Crucii.

Probabil greșesc, împreună cu Marius, întrucât știu că la noi au pus mâna pe armă inclusiv călugării, atunci când au trebuit să se apere, iar Biserica binecuvintează armatele și războaiele de apărare. Totuși, în inima mea nu mă pot împăca nici măcar cu uciderea unei găini, oricâte justificări raționale s-ar găsi.

Simt că a ucide nu poate fi decât păcat.

Cei care sustin oportunitatea pedepsei cu moartea, chiar si in zilele noastre, se bazeaza pe trei argumente ale superioritatii pedepsei capitale fata de pedeapsa cu inchisoare pe viata.
Astfel:
1) Pedeapsa cu moartea ar avea o mai mare putere de exemplu fata de cei care, eventual, ar fi inclinati sa faca ceea ce criminalii au facut.
De obicei, cei care contesta oportunitatea pedepsei cu moartea in zilele noastre, la aceasta raspund ca, astazi, valoarea de exemplu a pedepsei cu moartea e oricum mult diminuata de faptul ca nu mai exista executii publice, Pana in urma cu cateva decenii, executiile erau publice: oricine putea vedea la ce poate duce crima, iar elevii veneau cu invatatorii lor, avand o experienta de neuitat de tip "asa nu".
2) In timp ce pedeapsa cu moartea duce intotdeauna la pedepsirea faptasului, pe cate vreme inchisoarea face ca adesea faptasul sa scape fara multa pedeapsa, apeland la tot felul de subterfugii. Intr-adevar, vedem cum oameni despre care stim ca au primit sentinta cu ani grei de inchisoare ies dupa un timp scurt. Uneori, ies inainte de a intra. De exemplu, generalul acela cu piciorul in ghips, al carui nume imi scapa momentan, a iesit pe motiv ca "nu suporta regimul penitenciar".
De obicei, cei care contesta oportunitatea pedepsei cu moartea in zilele noastre, la aceasta raspund ca, in timp ce e adevarat ca pedeapsa cu moartea duce intotdeauna la pedepsirea faptasului, ea poate duce uneori si la pedepsirea unora care nu sunt faptasi, in urma unor erori judiciare. Pe nevinovat nu-l poti readuce la viata dupa ce l-ai executat, in schimb il poti elibera dupa ce l-ai inchis.
3) Pedeapsa cu moartea ar avea un mai mare caracter medicinal in comparatie cu inchisoarea pe viata. Cand stii, la modul concret, ca a inceput numaratoarea zilelor tale, ai mai mari sanse sa te pocaiesti. Dimpotriva, cand primesti o sentinta de inchisoare pe viata, esti inclinat sa faci ceea ce, in fond, ai facut si pana atunci: sa traiesti in ignorarea Legii lui Dumnezeu.
De obicei, cei care contesta oportunitatea pedepsei cu moartea in zilele noastre, la aceasta invoca timpul scurt dintre pronuntarea sentintei si executie, fata de timpul mult mai lung pe care l-ar avea la dispozitie un condamnat pe viata.

Pildele lui Solomon24, 11-12:
11.Izbăveşte pe cei ce sunt târâţi la moarte şi pe cei ce se duc clătinându-se la junghiere scapă-i! 12.Dacă vrei să spui: "Iată n-am ştiut nimic!", oare Cel ce cântăreşte inimile nu pătrunde cu privirea şi Cel ce veghează peste sufletul tău nu ştie şi nu va răsplăti omului după faptele lui?


Verbum Domini!

Revin mai tarziu.
Doamne ajuta!

Domnule Dragomir, argumentele pe care le-ati prezentat sunt inselatoare.
Sa le luam pe rand.
Primul care se refera la puterea exemplului. O simpla statistica arata ca in SUA de exemplu, unde pedeapsa cu moartea e inca in vigoare in multe state si a fost in aproape toate pana de curand (unele state americane au abolit-o de foarte curand), numarul crimelor care au loc zilnic NU e deloc mai mic decat in Europa unde pedeapsa cu moartea a fost abolita cam peste tot.
Al doilea argument referitor la pedeapsa. Domnule Dragomir, trebuie sa stiti ca scopul actului de justitie NU este pedepsirea celui care a gresit ci, pe cat posibil, indreptarea lui insotita de reabilitare si reintegrare in societate atunci cand faptasul face dovada ca s-a schimbat in bine.
Al treilea argument referitor la pocainta mi se pare atat de alambicat ca mi-e greu sa-l comentez. Oare nu sunt atatia condamnati la moarte care nu se pocaiesc deloc inainte de executie? Eu nu am auzit de nici un caz recent care sa se pocaiasca inainte de a fi executat. Poate imi dati dvs. unul.