E vorba de cascadorul Szobi Cseh? Îmi pare rău să aud.. acum am căutat s™i eu pe net s™i am văzut vestea.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Amin.

Pasi prin nisipul unor idealuri pierdute
 

Oamenii nu mai au idealuri si refuza sa mai fie eroi.Este concluzia,poate prea drastica,la care am ajuns intr-o discutie cu un polonez,in mica vacanta,departe de tara mea in fierbere,pe care mi-am permis-o cu sotia mea.Privind amandoi in trecut am ajuns la concluzia ca generatia noastra avea idealuri,poate subversive sau utopice,dar avea idealuri,era dispusa sa genereze eroi,poate chiar fara mari sanse de reusita.Departe de mine ideea rasuflatului cliseu ,,pe vremea mea..." dar totusi speram in ceva desi,de multe ori,visele noastre au fost crancen contrazise de realitatea care le-a urmat.Totusi eram dispusi sa mergem pe un drum,sa incercam ceva,sa nu tacem.Privind in prezent nu am vazut amandoi decat o salbatica lupta pentru supravietuire,o diluare a increderii ca lumea actuala poate genera oameni dispusi sa ridice capul si vocea.Daca totusi exista sunt putin sustinuti de societatea civila,asfixiata de egoism si spirit de consum.Unii se refugiaza in trecut,deziluzionati de lipsa unor modele,altii le cauta cu disperare si pe cei mai multi pur si simplu nu-i intereseaza.De multe ori in istorie momentele tulburi au generat eroi,sau cel putin oameni cu un crez.Oare in ce mai crede lumea astazi,dincolo de comodele aparente si in afara spiritului de trib pe stil,,eu si cei apropiati mie si in rest Dumnezeu cu mila"? Polonezul imi spunea ca prima data cand a citit ,,Crima si pedeapsa"a fost,timp de cateva saptamini,intr-o transa intelectuala,intrebarile il asaltau,il macinau,se strangea impreuna cu amicii lui noaptea,discutau aprig,era o efervescenta culturala intr-un fel.Ne-am simtit amandoi bizar,ca doua exponate expirate intr-o lume parca din ce in ce mai stranie.

Polonezul meu,zambind,mi-a spus ca poate idealismul nostru a fost cauza tristetii din prezent dar daca s-ar intoarce in trecut ar proceda la fel,precum in clipele cand alaturi de alti tineri participa la adunarile ,,Solidaritatea",se croiau vise,sperante,oamenii se rugau si luptau impreuna,pasnic dar crezand in ceva.L-am intrebat daca este un om credincios si mi-a spus ca da,si ca in acele clipe parca se ruga cu adevarat,credea ca poti schimba lumea,sau macar o farama din ea.Mi-a spus ca si acum se roaga dar il doare faptul ca cei din jur parca au uitat ce i-a aprins atunci,parca,cumva,au preferat sa se multumeasca cu mult prea putin,prea putin in comparatie cu idealurile acelor clipe.S-a impacat cu sine dar nu felul cum a ajuns lumea.Eu cred ca cei din aceea generatie de fapt nu ne-am impacat cu noi insine,lumea nu este deloc asa cum visam noi si poate tocmai de aceea nici nu trebuie sa ne impacam cu noi insine.Poate depasiti,poate demodati,poate anacronici,dar undeva,in strafunduri,inca dispusi sa credem ca mai exista speranta si nu doar tristete,eroi si nu doar imitatii,curaj si nu doar lasitate,cultura si nu doar spirit de consum,lupta si nu doar abandonare comoda.

Asta ne facem sa fim niste eroi ? :) Nici vorba,este doar inceputul :) dar eu inca cred ca cei mai tineri pot si trebuie sa fie eroi,sa incerce sa schimbe,sa ajute,sa creada,sa se sacrifice.In aceste timpuri este nevoie de idealuri si modele de urmat si ele exista,cateodata chiar langa tine,poate trebuie doar descoperite sau regasite.Cred foarte mult in cei tineri,la fel cum si altii au crezut in generatia mea.Am reusit ceva sau am esuat asa se va vedea in cat de mult am reusit,sau reusim,sa transmitem ideea ca eroii nu sunt doar poze prafuite din trecut,modele depasite ci certitudinea ca in om exista capacitatea de a invinge rautatea timpurilor,ca te poti ridica deasupra celor care te vor doar masa de manevra.In ziua de azi sa fii erou este foarte greu,de psrca a fost vreodata usor,dar totul poate incepe cu un mic gest,cu un refuz in fata indiferentei,cu un mic sacrificiu in fata egoismului,cu un zambet in fata intoarcerii capului,cu o rugaciune sau pur si simplu cu o intrebare:,,Frate esti bine,ai nevoie de ceva,simti nevoia sa te asculte cineva?Frate imi era dor de tine si vroiam sa stiu ce mai faci.."

Polonezul meu imi spunea ca a ajuns la concluzia,citind NT,ca din punct de vedere crestin Dumnezeu te cheama sa fii erou,nu mai putin de atat,si inclin sa-i dau dreptate,nu caldut,nu rece,ci fierbinte,adica un erou :) un om care refuza chipul acestei lumi,dar nu prin anihilarea ei ci prin transformarea ei,si pentru asta trebuie lupta,trebuie sa-ti asumi prima linie,sacrificiul,din toate punctele de vedere.Am continuat amandoi sa ne plimbam pe malul marii discutand si stiti ceva?Parca ne simteam iar tineri :) sau poate doar visam iar si totusi...nu spunea Par.Arsenie Papacioc ,,Asa sa fie un tanar: un mare erou pentru Hristos"? Doar nu credeati cumva ca erou inseamna mai putin de atat :) Eu nu am fost un erou dar am vazut eroi si credeti-ma : ei chiar exista,poate in fiecare dintre dvs.In Imparatie nu se ajunge tarandu-te pe burta sau tacand,dragi tineri viitori eroi :) si daca cumva credeti ca nu puteti fi eroi,sau daca altii va spun sa va multumiti cu mai putin...sa nu credeti asta.Din clipa in care va asumati in gand si fapta acest frumos vis..ati inceput sa deveniti,incet,incet,ceea ce v-a chemat Dumnezeu sa fiti.Fie ca EL sa va calauzeasca.

"Fără Mine nimic nu puteţi face."
 

Fără post şi rugăciune, moleşit şi narcotizat de nu ştiu ce venin habar n-am cum pătruns în sânge,
orice pui de erou se trezeşte că a devenit (şi acum alege) lichea, năpârcă, trădător faţă de propriile năzuinţe.
Iar viaţa devine un lung peron de aşteptare neputincioasă într-o gară prin care, vai, nu mai trece de fapt nici un tren.
Decât pentru a aduna, la răstimpuri, morţii.

Şi totul pentru că omul se încăpăţânează să creadă că poate face vreo ispravă de unul singur.
De pildă, că poate deveni erou exclusiv prin puterile sale.

Alegeri electorale israelite
 

Arthur Cundall remarca faptul ca ,,in cartea Judecatori cititorul gaseste multe motive de intristare.Poate ca nici o alta carte din Biblie nu ne ofera o marturie mai clara a nestatorniciei firii omenesti."Pe scurt cartea biblica mentionata continua povestea israelitilor de dupa generatia lui Iosua,perioada in care,in ciuda alunecarilor stupefiante ale acestora de la promisiunile facute,Dumnezeu le-a dat judecatori ,,ca sa-i izbaveasca din mainile celor ce-i asupreau" (Judecatori 2.16).Unul dintre acesti judecatori a fost Samuel.Cand a imbatranit,ca orice tata poate,Samuel si-a pus fii judecatori numai ca acestia,spre diferenta de tatal lor,s-au dovedit a fi niste conducatori lacomi,corupti si nedrepti.Textul biblic nu mentioneaza faptul ca Samuel ar fi cerut sfatul divin inainte de alegerea sa si prin urmare,in ciuda sperantelor parintesti,atat de umane,urmasii s-au dovedit a fi crancene dezamagiri.Ei bine in acest moment,descris in I Samuel 8.1-22,batranii evreilor au decis sa vina in fata judecatorului cu o optiune electorala sa-i spunem.Daca tot au esuat fii judecatorului sa calce pe urmele tatalui atunci de ce sa nu avem si noi un rege,precum cei din jurul nostru,sa intram si noi in randul lumii.Sa avem un model viabil de dezvoltare si management,o sursa inspirationala desi la o sumara verificare modelul vecinilor scartaia din toate incheieturile.

Dar ce conta,era moda zilei sa urmezi acel trend politic fara nici o analiza prealabila.Unii ar spunea ca este o dovada clara de provincialism politic dar era modelul momentului.Sa ai de ales intre a trai o viata sfanta,dupa cum ti-a aratat Dumnezeu sau a cauta un surogat uman,mai putin solicitant si mult mai atragator si permisiv, seducator prin insasi imperfectiunea lui atat de draga noua, oricand gata in a ne gasi scuze, pretexte sau solutii paralele.Si bineinteles ca in orice poveste de acest tip,cu alegeri gresite firul dramei incepea sa se desfasoare.

Desi Dumnezeu ii alesese sa fi un popor sfant,o lumina pentru restul natiilor care traiau in intunericul idolatriei,evreii,dupa cum remarca MacDonald,nu au dorit sa fie diferiti in modul divin ales ci au dorit sa se conformeze chipului lumii.Timpul potrivit pentru un rege era cel ales de ei,modul potrivit era cel ales de ei(in acord cu modelul seducator al unor vecini mai puternici) iar textul nu contine nici macar o silaba despre cea mai vaga intentie de a cere calauzirea divina.In tot acest tabloul intunecat divinitatea pare exclusa,marginalizata,cumva desueta in raport de strategiile politice umane.Samuel nu a primit cu ochi buni solicitarea,poate,intr-un acces de orgoliu si de frustrare parinteasca,si-a simtit autoritatea contestata dar Dumnezeu ii atrage atentia ca optiunea israelitilor nu era o lepadare de el,un judecator trecator, ci de insusi Cel care ii scapase din robia egipteana si care-i calauzise prin pustiu, singurul si adevaratul Drept Judecator. Ingratitudinea israelita pare sa fi umplut paharul rabdarii divine ( cine crede ca acesta este un exemplu elocvent de maxim de ingratitudine umana ar trebui sa citeasca povestea biblica in continuare pentru o completa stupefactie) si cu toate acestea Dumnezeu este de acord sa le indeplineasca optiunea umana,care le era atat de draga si parea atat de perfecta.Ba mai mult chiar le spune ca acel conducator ales de ei nu va fi deloc atat de bun pe cat isi imagineaza ei si mai mult chiar le spune ca ei insisi se vor revolta contra lui,contra propriei lor alegeri si tot la Dumnezeu se vor intoarce. Poate ca in acele clipe un indemn ,,electoral" de tipul ,,Alegeti-L pe Dumnezeu si caile Sale si El va va calauzi" nu ar fi castigat un concurs de popularitate la imaginarele urne de vot israelite.Acum,daca erai un israelit si stiai,sau macar aveai o vaga idee,despre Cel care este Dumnezeul care te-a ales dintre toate natiile lumii,un asemenea avertisment ar fi trebuit cel putin sa te puna pe ganduri.Nici vorba de asa ceva,israelitii stiau una si buna ,,Poporul nu a vrut sa asculte glasul lui Samuel. ,,Nu!"au zis ei ,,ci sa fie un imparat peste noi,ca sa fim si noi ca toate neamurile" ( I Samuel 8.19-20).

In loc de final: s-a afirmat, de-a lungul timpului, faptul ca una dintre principalele surse de inspiratie ale lui Shakespeare ar fi fost Biblia.Cred ca exista un sambure de adevar in aceasta idee,scenele biblice precum cele descrise mai sus sunt incarcate de dramatism,alegeri gresite si drame umane care au urmat,miscari scenice pline de semnificatii,interventii divine care desi par a veni din plan secund constituie de fapt adevarata lumina asupra intrigii actiunii.Ingratitudine si slabiciune umana,putere si stiinta divina,multimi in miscare si indivizi in dialog individual cu divinitatea care parea a aparea si a disparea dar care,de fapt,este eroul principal,mereu in prim-plan fie si prin absenta,care este parca menita tocmai sa te faca sa o cauti.Camera regizorului textului biblic se misca cu maiestrie,cadrele se succed dramatic,cautand parca epicentrul dramei.Un spectator,poate bulversat de purtarea israelitilor,s-ar intreba cum este posibil sa aleaga atat de gresit aparenta cea fara de Dumnezeu cand stiau cine este Cel care merita toata increderea, slujirea si lauda.

Ei bine eu i-as raspunde sa se uite cu atentie prin istorie, trecuta,prezenta sau viitoare si va observa cum eroarea s-a tot repetat, si se va repeta, in diverse forme si cu diversi actori,lumea uitand ca atunci cand Dumnezeu a ales,in dragostea Lui,sa mantuiasca lumea ,,God elected you with a 1 vote majority" :)

In diverse emisiunii oamenii comenteaza cu privire la neajunsurile democratiei dar nu-si pun intrebarea,vorba profesorului Simon Goldhill,cui i-a venit aceasta surprinzatoare idee ca puterea trebuie impartita.Nimeni nu vorbeste despre mecanismul democratiei in Grecia antica sau de ce vechii greci,printr-o dureroasa experienta,au ajuns sa constate ca in inima democratiei exista ascuns un sambure al tiraniei.Parca descoperim zilnic oul lui Columb neinvatand nimic din evolutia istorica a unui concept.Daca ar fi contemplat situatia prezenta Pericle probabil ar fi zambit amar.Alti oamenii deplang situatia economica a Romaniei si critica acerb politica UE dar nu scot o vorbulita despre modul de functionare al unei realitati numite Pax Romana care,la timpul ei,a fost o realitate cel putin interesanta intr-un imperiu care domina cea mai mare a lumii cunoscute.Si lista poate continua pentru ca orice efect vedeti in prezent are o cauza in trecut,exceptand situatia in care crezi ca lumea s-a nascut odata cu tine.Un om politic britanic parca spunea odata ca ignoranta este o conditie esentiala a manipularii si cred ca avea dreptate.Totusi,dintre toti manipulati si ignorantii culpabili preferatii mei raman cei care critica globalizarea ca fiind o inventie moderna,stergandu-l astfel din istorie,de exemplu,pe Alexandru cel Mare.Lectiile istoriei se uita doar de catre cei sortiti sa le repete erorile,nicidecum sa traga invatamintele necesare.Schiller spunea ca ,,istoria lumii este tribunalul lumii" si cred ca judecata este fara mila cu cei care, din vina lor,refuza sa inteleaga ca orice idee,orice concept,are un punct de plecare si un drum si ca fara sa le intelegi esti tocmai bun sa devii un ,,yesman".Dar pe soarta ta si pe propria ta eroare.

Apel catre cei mai tineri:cand auziti o idee si credeti ca este noua cautati prin istorie si s-ar putea sa o regasiti sub alta haina,ba mai mult: s-ar putea sa vedeti si ce-a fost bun sau rau in legatura cu ea pentru ca, puteti verifica,nici un talk-show nu se va obosi sa va arate asta.Sau puteti sa-i intrebati, pe cei ce va livreaza zilnic senzational,de ce vechii greci,parintii democratiei,aveau idei interesante de acest tip. Sa nu va mire eventuala tacere pe care o veti primi :)

Amazing Grace
 

,,Doamne, Tu esti stanca mea, cetatuia mea, izbavitorul meu! Dumnezeule, Tu esti stanca mea in care ma ascund, scutul meu, taria care ma scapa si intaritura mea!" (Psalmul 18.2)

,,O, Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare, eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie, Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta. Aceasta este vestea pe care am auzit-o de la Tine, şi pe care o cred ca adevărată, anume că Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric.Dumnezeu este dragoste, şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Tu eşti Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare, şi din care vine orice lucru bun şi orice dar desăvârşit Tu eşti singurul şi binecuvântatul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nimeni nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea. Cerurile spun slava Ta, o, Dumnezeule, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Tale. Puterea Ta veşnică şi dumnezeirea Ta se văd lămurit în lucrurile făcute de Tine, astfel că nu se pot dezvinovăţi nebunii, care spun: “Nu este Dumnezeu”; căci sigur este o răsplată pentru cel fără prihană, sigur este un Dumnezeu care judecă pe pământ şi în cer.

,,De stralucirea fetei Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindina si carbuni de foc.Si a tunat din cer Domnul si Cel Preainalt a dat glasul Sau." (Psalmul 18.12-13)

Iată că mă apropii de Tine cu credinţa că Tu exişti şi că Tu răsplăteşti cu putere şi din plin pe cei care Te caută cu tot dinadinsul. Nu pot pătrunde adâncimile lui Dumnezeu; nu pot ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic. Mare este Domnul, şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă. Cine poate spune isprăvile măreţe ale Domnului, şi cine va putea vesti toată lauda Lui? Cine este ca Tine, o Doamne, Dumnezeule, minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni? Cine se poate compara în cer cu Domnul? Cine între fiinţele cereşti este ca Domnul? O, Doamne, Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, căci credincioşia Ta Te înconjoară? Nimeni nu este ca Tine, o, Doamne, şi nimic nu se aseamănă cu lucrările Tale. Căci Tu eşti mare, şi faci minuni; numai Tu eşti Dumnezeu. Nici o creatură nu are un braţ ca al lui Dumnezeu, şi un glas de tunet ca al Lui.

,,Ma inconjurasera legaturile mortii si ma ingrozisera raurile pieirii;ma infasurasera legaturile mormantului si ma prinsesera laturile mortii.Dar, in stramtorarea mea, am chemat pe Domnul si am strigat catre Dumnezeul meu: din locasul Lui, El mi-a auzit glasul, si strigatul meu a ajuns pana la El, pana la urechile Lui."(Psalmul 18.4-6)

Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus gândurile Tale faţă de gândurile mele şi căile Tale faţă de căile mele. Toate naţiunile sunt înaintea Ta ca o picătură de apă din vadră, ca praful pe o cumpănă, şi Tu ridici ostroavele ca un bob de nisip; ele sunt ca nimic, sunt socotite înaintea Ta ca nimicnicie şi deşertăciune Tu eşti Împăratul veşniciilor, nemuritor şi nevăzut. Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca Tu să fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu; eşti Acelaşi ieri şi azi, şi în veci. Din vechime Tu ai întemeiat pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină. Le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba; dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi. Tu eşti Dumnezeu, şi nu Te schimbi; de aceea eu nu sunt nimicit.

Nu eşti Tu, o, Doamne din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu eşti Dumnezeul veşnic, Creatorul marginilor pământului, care nu oboseşte şi nici nu osteneşte, a Cărui pricepere nu poate fi pătrunsă. Toate lucrurile sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Aceluia în faţa Căruia voi da socoteală, chiar şi gândurile şi simţirile inimii. Ochii Tăi sunt în orice lor, ei văd pe cei răi şi pe cei buni: ei sunt întinşi peste tot pământul, ca să sprijinească pe cei a căror inimă este întreagă a Lui Tu cercetezi inima şi încerci rărunchii, ca să răsplăteşti fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui. O, Doamne, tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti! Ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi iată că Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. O ştiinţă atât de minunată este mai pe sus de puterile mele; este prea înaltă ca să o pot cuprinde. Înţelepciunea Ta, Doamne, este fără margini, căci tu socoteşti numărul stelelor, şi le dai nume Tu eşti minunat în planul Tău şi măreţ în înţelepciunea Ta; înţelept în inimă şi măreţ în putere Doamne, cât de multe sunt lucrările Tale! În înţelepciune le-ai făcut pe toate; şi toate după sfatul voii Tale.

,,El Si-a intins mana de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari"(Psalmul 18.16)

O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, cât de neînţelese sunt căile Lui!. Cerurile, chiar cerurile sunt ale Tale, cu tot ce au ele. Pământul este al Tău cu tot ce este pe el, şi lumea cu cei ce o locuiesc. În mâna Ta sunt adâncimile pământului şi vârfurile munţilor. Marea este a Ta, căci Tu ai făcut-o, iar mâinile Tale au întocmit uscatul. Toate dobitoacele pădurilor sunt ale Tale, toate fiarele munţilor cu miile lor. Tu eşti un Dumnezeu mare, şi un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii. În mâna Ta stă sufletul a tot ce trăieşte şi suflarea oricărui trup omenesc. Tu eşti Stânca, lucrările Tale sunt desăvârşite şi toate căile Tale sunt drepte; eşti un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate. Tu eşti Stânca mea, în care nu este nelegiuire Tu eşti milostiv în toate faptele Tale, şi sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru veşnicie.

,,Da, Tu imi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu imi lumineaza intunericul meu."(Psalmul 18.28)

Tu, Doamne, eşti Cel care a creat trupul meu, şi este făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat. Ochii Tăi mă vedeau când eram un plod fără chip, şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.Tu m-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine; mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, şi m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta. Tu eşti Tatăl duhului meu, pentru că Tu ai întocmit duhul omului în el şi mi-ai dat viaţa. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic mi-a dat viaţă. Tu ai pus înţelepciunea în interiorul meu şi ai dat pricepere minţii mele.

Tu eşti Dumnezeu, Făcătorul meu. Eu sunt lutul, iar Tu eşti olarul meu; sunt lucrarea mâinilor Tale. Tu m-ai scos din pântecele mamei mele; de când eram la sânul mamei am fost sub paza Ta sprijinit pe Tine. Tu eşti Dumnezeul meu din pântecele mamei mele, şi de aceea Te laud fără încetare. În mâna Ta este suflarea mea şi toate căile mele Îţi aparţin; căci soarta omului nu stă în puterea lui, nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă, ci soarta mea este în mâna Ta.Tu eşti Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut, până în ziua aceasta şi m-a izbăvit de orice rău.

Datorită bunătăţii Domnului nu sunt mistuit, chiar pentru că îndurările Tale nu sunt la capăt: ele se înnoiesc în fiecare dimineaţă; credincioşia Ta este atât de mare. Dacă mi-ai lua suflarea, aş muri şi m-aş întoarce în ţărâna din care am fost făcut. Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Departe de Dumnezeu este nedreptatea, departe de Cel Atotputernic fărădelegea; căci El dă omului după faptele lui, răsplăteşte fiecăruia după căile lui. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, chiar şi atunci când judecăţile Tale sunt ca adâncul cel mare! Şi deşi norii şi negura ne înconjoară, totuşi dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie. Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

,,Caile lui Dumnezeu sunt desavarsite, cuvantul Domnului este incercat: El este un scut pentru toti cei ce alearga la El."(Psalmul 18.30)

Mulţi zic: “Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: “Fă să răsară peste mine lumina Feţei Tale, Doamne, şi dă-mi mai multă bucurie în inima mea decât au cei răi când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului”. Implor mila Ta din toată inima mea, căci de aceea mă şi silesc să-Ţi fiu plăcut, fie că sunt acasă, fie că sunt departe de casă.Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, pleacă-Ţi urechea la cererile mele; ascultă-mă în credincioşia Ta, şi fii aproape de mine ori de câte ori Te chem.; căci Tu n-ai zis niciodată seminţei lui Iacov: “Caută-Mă în zadar”.

Tu, care auzi puii corbului când strigă, nu rămânea surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă. Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele. O, toarnă peste mine un duh de îndurare şi de rugăciune, Duhul înfierii, care să mă facă să strig: “Ava! adică: Tată!”; ca să îmi călăuzească inima să mă rog această rugăciune: trimite lumina şi adevărul Tău; ca ele să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale; la Dumnezeu, bucuria şi veselia mea. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta."

,,Amazing grace! How sweet the sound that sav’d a wretch like me! I once was lost, but now am found, was blind, but now I see."

(textele de sub fiecare verset al psalmului sunt rugaciuni alcatuite din parafrazari biblice,stranse de catre Matthew Mead)

Minunate citari. Frate Pelerinule, mi-am descarcat o parte din operele lui Matthew Mead. Am sa le citesc cit de curind; intotdeauna am preferat operele marilor reformati/reformatori in raport cu predicile ciclic de seci ale sacerdotilor.
Numai bine.

Daca Matthew ar fi fost aici ti-ar fi spus sa nu mai pierzi nici o clipa cu o alta predica a lui ci sa mergi direct la Cuvantul lui Dumnezeu,unde vei gasi fiecare gand scris acolo: ,,Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea" (Psalmul 119.105).Daca i-ai fi spus ca iti doresti mai intai,sau mai mult, predicile lui ar fi fost foarte trist.In alta ordine de idei era foarte strict cu privire la rugaciune precum si cu privire la modul cum trebuie ea spusa,credea cu tarie ca nu te poti infatisa oricum in fata lui Dumnezeu,nu poti sa amesteci duhul lumii cu sfintenia lui Dumnezeu.Dumnezeu sa-ti ajute,cauta si vei gasi.Mergi in pace prietene.

Foarte frumos a vibrat sufletul acestui om (şi al altora de la care a cules rugăciunile) la Cuvântul Dumnezeiesc.
Mi-ar plăcea să mai citesc, Pelerinule, chiar dacă autorul s-ar supăra pe mine...:)

Nu, nu. M-ai inteles gresit. Nu pun operele acestui mare om al amvonului reformat deasupra Cuvintului lui Dumnezeu, fereasca Dumnezeu. Nu-s atit de timpit, nici macar o tendinta nu as avea spre asa ceva. Ma refeream ca intotdeauna e o placere sa citesc pe cam oricare din titanii Reformei, din sec. XVI-XVII, mai ales ca izvor proaspat dupa ariditatea plictiselii date de predici cilcice ale sacerdotilor. La asta ma refeream. Decat sa privesc Biblia ca inferioara unor predici, mai bine nu mai ma definesc ca fiinta inzestrata cu ratiune.
Numai bine tuturor.

Ioan,scuze pt scurtul raspuns,nu prea sunt in deplinatatea puterilor.O sa mai caut si te voi ruga sa adaugi ce vei considera tu de cuviinta,din orice sursa doresti.Stiu ca un alt Matthew, si anume Matthew Henry,avea o rugaciune pentru cei aflati in framantari cu privire la credinta lor,o sa o caut,si inoiesc rugamintea de mai sus.Theo sa stii ca era un om timid in esenta lui,dar nu ar fi fost deloc ingaduitor cu un cautator ca tine :) Ar fi vrut sa stie ce marturie dai in viata ta cu privire la credinta ta,cum stai tu in fata lui Dumnezeu.Era aspru cu asa ceva,in sensul ca ar fi vrut sa fii sincer cu tine,pana nu lamurea asta nu te-ar fi lasat sa-i critici pe altii.Eu picam sigur la cercetarea asta,am citit modul cum concepea rugaciunea,la fel ca si Henry,si sunt foarte departe de asa ceva.Oricum eu va doresc,din tot sufletul,cele scrise in I Petru 5.6-11. Dumnezeu sa fie mereu cu voi.

Psalmul 8.1-2
 

Am citit articol intitulat ,,Semida,fiica de preot"scris de catre domnul Marius Matei si postat pe prima pagina a site-ului. O frumoasa incercare de reconstituire, prin ochii unei fete evreice din primul secol, a unui miracol divin.Impresioneaza relatarea inocenta, cu mirari frumoase si nu obsesiv iscoditoare, simplitatea descrierii in contrast cu dorinta moderna de a se diseca divinitatea in parcele meschine.Nu pune multe intrebari, nu relateaza ce ne-am dori toti despre lumea de dincolo, chiar cu pretul de a uita sa ramanem tacuti in fata infrangerii mortii de catre Viata. Recunoaste chipuri, momente, se misca natural in universul ei evreiesc dar il depaseste prin insasi bucuria atat de umana, dincolo de diverse concepte specifice acelui timp.Ai fi tentat sa intrebi,,Cum, doar atat?Pai noi vrem sa stim si mai mult,nu ne poti lasa asa,pai noi avem intrebari,poate chiar si raspunsuri,doar nu o sa le contrazici". Doar atat,de ce sa nu fie suficienta bucuria unui copil intors din morti?Ce vrem de fapt mai mult? Nu este aceasta simplitate,credinta,naturalete,sinceritate si bucuria reala ceea ce a cerut Fiului Omului? Dincolo de poveste ramane mesajul credintei adevarate,incheiat cu o lauda, bucuria de ,,a fi", certitudinea ca acel cineva poate fi cuprins intr-o propozitie cum doar doar un suflet de copil o putea spune: ,,Eu stiu doar ca era tare bine in preajma Lui.Nu as mai fi vrut sa plece". Cat de departe sunt caile Tale Doamne de ale noastre....

,,Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta." (Deuteronom 6.4-5)


Demult un om ce scria psalmi spunea: ,,Un val cheama un alt val, la vuietul caderii apelor Tale; toate talazurile si valurile Tale trec peste mine." iar Dumnezeu a raspuns: ,,"Eu - zice Domnul - te voi invata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea indreptata asupra ta." (Psalmul 32.8).

Cand frica incolteste, cand totul pare pierdut si fara sanse Dumnezeu spune: ,,Nu te teme, caci Eu sunt cu tine; nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare." (Isaia 41.10). Cand norii negrii ai indoielii si ingrijorarii intuneca parca orice lumina Dumnezeu spune: ,,Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante."(Ioan 14.27).

Cand slabiciunea clatina si cel mai tare suflet, cand raul pare de netrecut Dumnezeu spune: ,,Lucrul acesta este cu neputinta la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru ca toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu."(Marcu 10.27). Cand totul pare a se ridica impotriva oricarei sperante, oricarei stradanii Dumnezeu spune: ,,Voi, copilasilor, sunteti din Dumnezeu; si i-ati biruit, pentru ca Cel ce este in voi este mai mare decat cel ce este in lume."(I Ioan 4.4)

,, Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei ." (Iisus din Nazaret)

Frumoase trimiteri! Şi mai ales, din Scriptură fiind, nu cred că pot fi puse sub semnul îndoielii :-)

Ce înseamnă Maranatha? Nu am ştiut niciodată.

Dumnezeu sa va ocroteasca, pe larg puteti citi despre sensul sintagmei aramaice aici. In esenta expresia contine puterea sperantei crestine.

Ar putea fi util şi acest articol:
http://ortodoxianecenzurata.wordpres...an-maximovici/

Cât priveşte Wikipedia, uite ce găsim aici, apropos de insula Patmos: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Patmos

La pagina 2 din acest topic, a saptea postare, primul paragraf, am raspuns mai demult cu privire la motivele care m-au determinat sa aleg acest titlu pentru acest topic :)

Draga Ioan Cezar, vad ca postezi linkuri de pe ortodoxianecenzurata.
Dar cei de acolo sunt pe STIL VECHI, calendaristi.
Poate ar trebui sa postezi linkuri de pe alte site-uri, cu referinte pur ortodoxe.

Galateni 6.7
 

Exista in cartea lui Ezechiel un pasaj foarte interesant, in capitolul 14. O parte din batranii lui Israel vin in fata proorocului.Scopul cel mai probabil pentru care venisera era sa auda un cuvant din partea Domnului, sfaturi trimise prin proorocul Sau, sau chiar voia Sa.La prima vedere era un gest pios, de oameni credinciosi care dadeau senzatia ca doresc sa-si pastoreasca poporul cu intelepciune, dupa Legea lui Dumnezeu.Acesti batrani nu erau oricine,erau persoane cu influenta, cu autoritate, cu putere de decizie, lideri in poporul lor. Trezeau respect si ascultare, se presupunea ca sunt un model.Toate acestea doar in teorie caci, de multe ori, spoiala straluceste foarte convingator.

Dumnezeu intervine foarte direct in naratiune si arata o alta realitate profetului:acei oameni isi purtau idolii in inima, erau ahtiati dupa sursa pacatelor lor, poate bani,poate putere,poate alte tentatii.Cert este ca au venit in fata Domnului perfizi, nu ca niste drepti cu o inima sincera, ci ca niste ipocriti,cu dorinta si de a insela aparentele si poate si pentru a iscodi cum se impaca voia Domnului cu caile lor.Cel mai probabil si-ar fi dorit sa concida voia Lui cu pacatul lor caci ce proba mai convingatoare poti da in fata poporului tau decat o confirmare a Domnului pt caile tale? Dumnezeu intreaba retoric daca acesti oameni ar merita un raspuns,ei fiind straini de Dumnezeu si datorita perfidiei si ipocriziei lor meritand o lunga tacere,pentru ca nu-L poti face pe Dumnezeu garantie a cailor tale pacatoase,nu-L poti manipula.Totusi Dumnezeu le da un raspuns,dar nu cel pe care l-ar fi dorit ei,sau la care s-ar fi asteptat.Dumnezeu ii cheama la pocainta,la lepadarea de idolii lor,la sinceritate si inchinare adevarata.

Si Dumnezeu nu se opreste aici ci mai arata un aspect,ca Cel pentru care sufletul uman nu are secrete.EL arata ca daca proorocul ar fi dat un sfat,ca venind de la Domnul,el ar fi pierit la un loc cu prefacutii idolatrii care venisera la el.Multi poate s-ar mira auzind asta dar Dumnezeu cunoaste natura umana si stia ca proorocul sau, evreu fiind si el,cu slabiciuni,poate ar fi fost tentat sa le dea un sfat ca unor drepti,sa fie mai bland,poate chiar mai permisiv.Sau poate proorocul sau,nerealizand realitatea,ar fi dat un sfat prin care l-ar fi pus pe Dumnezeu in situatia de a fi partas pacatului,de a fi paravan la intentiile murdare ale unor oameni lipsiti de sinceritate.Dumnezeu nu a permis asta si a explicat si motivele Sale,foarte direct si chiar aspru.Dorinta Lui era simpla: oamenii sa nu se mai abata de la EL,sa nu mai umble cu inselatorii,sa nu-si mai poarte idolii in inima,incercand sa para ceea ce nu erau.Ei trebuiau sa fie poporul Lui si EL trebuia sa fie Dumnezeul lor dar nu oricum si nu dupa caile lor pacatoase si lipsite de sinceritate,ci dupa voia Lui, asa cum le-o aratase in mod clar.

Cu toate ca Dumnezeu arata ce masuri va lua,teribile,EL arata ca isi va pastra oameni ai Sai, fii si fice iar cei care ii vor vedea vor intelege diferenta dintre ei si cei prefacuti si pacatosi,si vor intelege dreptatea lui Dumnezeu.Nu vor fi dintre cei veniti la prooroc,dintre acei puternici ai zilei,ci urmau sa fie poate dintre cei nenominalizati atunci dar pe care ii stia Dumnezeu,care erau credinciosi precum cei din primul psalm biblic.

Dear Lord and Father of Mankind
 

Cand clipa minunata se apropie bucuria sfanta ne aduce iar in fata sufletului dorinta de a fi mai buni,de a ne ierta unii pe altii,de a ne aduce aminte de cei dragi noua si de cei care s-au sacrificat pentru noi,de cei aflati in dureri sau lipsuri si care au nevoie de ajutor si compasiune.De cand sunt pe acest forum am cunoscut aici oameni minunati,nu imi aduc aminte sa ma fi suparat cineva dar imi aduc aminte de cei care m-au ajutat.Bunatatea,credinta si dragostea lor pentru semeni imi vor ramane mereu in suflet,indiferent ce va urma in viata fiecaruia,dupa cum a randuit Dumnezeu.Ii rog pe cei pe care i-am intristat,suparat,tulburat sa ma ierte si,cu generozitate,sa inteleaga ca drumul oricarui ,,pelerin", precum cel din cartea lui John Bunyan din care mi-am ales numele de forum,este un drum in decursul caruia nu reusim mereu sa ne ridicam la inaltimea bunatatii celor de langa noi,dar putem incerca,cu ajutorul Domnului,mult mai mult pe viitor.

Fie ca in aceste clipe sfinte Dumnezeu sa va imbratiseze in dragoste,bucurie,pace,credinta si tarie.Sa va dea tot ce aveti nevoie pentru ca la sfarsitul alergarii dvs prin aceasta viata sa primiti hainele albe ale neprihanirii si cununa mantuirii in Imparatia Sa care nu are sfarsit.Sunt sigur ca toate vorbele dvs bune,toate eforturile pe care le-ati facut pt cei aflati in nevoie,toate rugaciunile si toata rabdarea dvs sunt in mainile lui Dumnezeu si EL va va rasplati la vremea potrivita.Nimic nu este in zadar,Dumnezeu isi va duce pana la capat hotararea Lui de a izgoni definitiv raul din aceasta lume iar acel pamant nou si cer nou care vor veni nu va mai exista durere sau moarte ci doar bucuria intoarcerii acasa.Intrucat,ca de obicei,am vorbit prea mult,o sa inchei cu cateva ganduri,parafrazari dupa cantec drag celor ca mine.

Dumnezeu si Drag Parinte al umanitatii,iarta-ne caile nebunesti si ridica iar in mintea noastra gandul cel drept catre Tine pt ca in slujirea unei vieti curate sa regasesti smerenia laudei catre Tine.Lasa sa cada picaturile linistii Tale pana cand toate zbaterile noastre vor inceta; ia din sufletele noastre nelinistea si ingaduie ca vietile noastre cuminti sa marturiseasca frumusetea pacii Tale.Respira prin dogoarea dorintelor noastre balsamul curajului de a face ceea ce este drept.Chiar daca mintea nu va intelege,chiar daca carnea se va impotrivi Tu poti vorbi prin cutremur,vant si foc si totusi cu o bland voce linistita

Craciun minunat tuturor,Dumnezeu sa va binecuvanteze mereu si sa va fie mereu alaturi in toate zilele vietii dvs!

Credinciosul si lumea
 

Anul trecut, daca imi aduc bine aminte, am vazut un sondaj conform caruia romanii sunt printre cei mai nefericiti cetateni ai Uniunii Europene. Unul din motivele invocate de catre cei care au participat la sondaj a fost nedreptatea pe care o putem vedea peste tot in jurul nostru si pe care am vazut-o in forme foarte triste in anii care s-au scurs din decembrie '89 si pana astazi. Sunt putini oameni care pot spune ca nu au fost afectati, intr-un fel sau altul, de profundele nedreptati,inechitati, care s-au intimplat in aceasta perioada. Privind la aceasta situatie, deloc usor de indurat sau acceptat, romanii au ajuns cumva la un nivel ridicat al tristetii, multi si-au pierdut speranta, multi au plecat iar altii pur si simplu au incetat sa mai spere in ceva, traind fiecare zi fara a crede ca urmatoarea poate aduce ceva mai bun. Adica au decis doar sa supravietuiasca cum pot in aceasta stare de fapt.Problema care se pune este urmatoarea: aceasta realitate exista, toti o vedem, dar ce poti face cand, lovit de ea, ajungi in acel punct in care o tristete coplesitoare pare a te birui?

Acum foarte mult timp, cu mai mult de 2000 de ani in urma, un om, Asaf pe numele lui, s-a confruntat cu aceiasi problema, a nedreptatii ingrozitoare care il inconjura.Un cinic, auzind asta, ar spune ca nu este nimic nou sub soare si ca este o dovada in plus ca lumea nu se schimba, ca raul, in multe situatii, pare a triumfa si ca omul poate incerca orice iluzie dar va trebui sa infrunte finalmente realitatea. Ei bine Asaf a scris un psalm despre aceasta experienta a lui. Este extraordinar de actual si prezinta o experienta de viata, o traire a credintei, care arata ca nici macar cei credinciosi, sau in special ei, nu sunt scutiti de confruntarea cu aceste aspecte si ca in cazul lor durerea nu va fi deloc usoara iar framantarile, indoielile chiar revolta, nu vor lipsi ci dimpotriva. Este vorba de Psalmul 73, pe care il puteti citi in Biblia ortodoxa sub titulatura de Psalmul 72. Un comentator a numit acest psalm ,,Dilema credintei" insa eu cred ca este mai mult decat o dilema in el, este o confruntare cu propriile noastre griji, indoieli sau, in general, framantari.

Autorul pleaca de la o baza a discutiei certa: Dumnezeu este bun cu cei cu inima curata. Insa imediat autorul, direct, chiar abrupt, precizeaza faptul ca in ciuda acestei credinte pe care o are a fost la un pas sa se prabuseasca. In mod normal prima intrebare care iti trece prin minte este cum a fost posibil, si spun asta pt ca nu de putine ori ne imaginam, indealizand puterea de rezistenta a fiintei umane, ca cei avansati in credinta, sau cu convingeri ferme, nu se pot clatina pana in pragul caderii complete. Aceasta este povestea unui asemenea om si cei mai multi care o vor citi in paginile Scripturii vor regasi multe trairi si ganduri cu care s-au luptat si ei si vor vedea la ce final a ajuns eroul nostru.

Asaf recunoaste direct ca, in ciuda credintei sale, se uita cu jind la cei rai, la fericirea lor. Pare un gand atat de greu de acceptat ca un om sfant poate avea clipele lui cand invidiaza fericirea evidenta a celui rau.Dar Asaf, in modul cel mai clar,chiar asta spune ca facea si apoi aduce argumente, atat de omenesti, pt a explica cum a ajuns in aceasta situatie. Cei rai, constata el, o duc bine, chiar foarte bine ,nimic nu pare a le tulbura viata indestulata, par a nu avea suferinte si par a nu suferi lovituri ale vietii. Au tot ce isi doresc,sau cu mult mai mult, si nimic nu tulbura aceasta stare de fapt care te trimite intr-o profunda perplexitate. Mai mult, continua Asaf, ei sunt constienti de aceste avantaje si sunt mandri de asta, ba mai mult, convinsi ca nimic nu-i poate atinge, isi permit sa fie nedrepti cu oricine doresc ei. Daca un credincios crede ca la acest moment, vazand aceasta scara a infamiei,o prapastie s-a deschis si i-a inghitit se inseala. Nu li-se intimpla nimic ci dimpotriva: rad dispretuitor, vorbesc cu rautate, batjocoresc chiar si Cerul, pare ca nimic nu le sta impotriva si nimic nu-i poate opri, intreg pamantul pare la cheremul lor. Ajuns in acest punct traumatizant Asaf primeste o noua lovitura in credinta lui: oamenii din jur ii urmeaza pe acesti nemernici, sedusi de puterea lor, dornici macar de o faramitura, dar ce sa spui cand nici macar Dumnezeu pare a nu se implica in marsul lor intunecat si triumfal spre dominatie completa? In definitiv, ar putea spune cineva, oamenii s-au adaptat momentului si incearca sa supravietuiasca cum pot, daca nu au alta sansa. Daca si in aceasta clipa, atat de profund dureroasa si nedreapta, un credincios crede ca Dumnezeu va interveni in poveste, la acest moment, se inseala. Cerul pare inchis si tacut, lipsit de orice reactie.

Asaf se prabuseste aproape complet, invins de disperare: cei rai sunt fericiti intotdeauna iar eforturile sale, de om credincios, sunt inutile, desi a incercat sa traiasca o viata curata necazurile l-au lovit in fiecare zi, in fiecare dimineata. Pe ceilalti parca niciodata. Cat de nedrept pare totul, Asaf pare cazut in genunchi, cu capul plecat, invins, disperat, renuntand la speranta lui. Insa undeva in el, un licar de credinta inca mai palpaie si recunoaste ca desi exista tentatia sa fie ca ei, cati nu cad prada acestei tentatii, el simte ca daca ar face asta ar renunta la credinta lui, la increderea ca Dumnezeu este bun cu cei cu inima curata, in ciuda realitatii asa cum o percepem noi. Asaf, desi lovit, indurerat, framantat, nu este inca pregatit sa renunte la credinta lui, inca crede in motivatia ei, in dreptatea ei. Si atunci face un gest neasteptat dar atat de uman: din moment ce este evident ce se intimpla in jur dar si din moment ce cred in Dumnezeu, din moment ce ambele realitati exista, trebuie sa fie o cale sa inteleg cum de este posibil, care este explicatia unei asemenea realitati paradoxale, in toate sensurile negative. Dezastru insa. In ciuda tuturor eforturilor sale Asaf recunoaste ca nu are o explicatie cum este posibil asa ceva. Ajuns in acest punct cititorului poate ii va fi teama ca Asaf, aproape invins, se va prabusi definitiv sub povara parca insuportabila a problemelor care il framanta si pe care nu si-le putea explica in nici un fel. In acest moment, in acest particular moment, Dumnezeu intervine, cand omul sau credincios, pare ajuns la capatul puterilor, fara solutii, fara speranta.

Dumnezeu ii ofera lui Asaf o scurta privire dincolo de realitate, dincolo de evidente care sunt de fapt aparente, dincolo de chipul lumii care va trece, dincolo de ceea ce poate vedea omul. Asaf descopera finalul unor asemenea oameni rai, iar imaginea tulburatoare, teribila, il face sa isi dea seama ca de fapt nu intelegea nimic, ca judecatile lui erau atat de imperfecte, ca de fapt vazuse totul doar ca un om, ca fusese aproape coplesit de o imagine pe care nu o intelesese in totalitate. Asaf ajunge la concluzia, privind framantarea si disperarea prin care trecuse,ca fusese precum un prost fara judecata, la fel ca un dobitoc in fata lui Dumnezeu, ca uitase tocmai de EL, ca se indoise si el, ca aproape abandonase. Ca si Iov, ca si multi dintre profeti, Asaf experimenteaza o dura dar necesara trezire din disperare, isi da seama cat poate intelege, cat de profund misterioase dar drepte sunt judecatile lui Dumnezeu, cum raul niciodata nu va invinge definitiv ci va fi invins desi, in multe clipe, pare a stapani lumea. Dar viziunea pe care Dumnezeu i-a ingaduit-o, nu mai putin dureroasa pt ca l-a facut sa-si vada limitele dar si dreptatea Lui care da certitudinea- cat de diferite sunt caile Lui de a raspunde la temerile noastre in comparatie cu modul cum ne imaginam noi ca ar trebui sa ni-se raspunda- il ridica pe Asaf.

Credinta din el invie, desi parea aproape stinsa, iar ultimele sapte versete consemneaza exact opusul starii de pana atunci: un imn in crestere al credintei, al biruintei ei, Asaf ajungand la concluzia ca desi el, ca om, va trece din aceasta lume singura ratiune care exista este credinta in Dumnezeu, in dreptatea Lui, in ocrotirea Lui. Din credinciosul aproape prabusit in fata nedreptatii lumii se ridica adevaratul credincios care intelege ca ceea ce vede nu este realitatea finala, ca dreptatea lui Dumnezeu va triumfa, ca tot ce pare de netrecut va trece si ceva vesnic va urma, cu consecinte incomparabil de profunde si cutremuratoare. In fata acestei hotarari a credintei Asaf nu numai ca se ridica plin de incredere din caderea lui dar este atat de convins de adevarata realitate a lui Dumnezeu pe care a experimentat-o incat doreste sa spuna lumii lucrarile lui Dumnezeu. Este acelasi om care era aproape prabusit dar care acum nu numai ca s-a ridicat din disperarea lui dar este gata sa dea marturie in fata lumii despre adevarata lume a lui Dumnezeu, singura care va exista vesnic, este pregatit sa sadeasca speranta, sa aline, sa incurajeze.Dintr-un invins s-a transformat, sub mana tare a lui Dumnezeu, intr-un marturisitor hotarat, plin de linistea pacii Lui, si gata sa arate lumii inselatoare adevarata lume si dreptate a lui Dumnezeu, la fel precum Lumina va alunga definitiv intunericul.

Ceea ce vreau sa spun este ca acest psalm, precum toti psalmii, merita citit cu multa atentie, meditat la lectiile lui, intrucat, ca orice cuvant al lui Dumnezeu, el are puterea sa aline, sa ridice, sa dea puterea, speranta si siguranta. Poate ca fiecare dintre noi ne-am gasit de multe ori in situatia lui si am infruntat realitatea in multe feluri si poate de multe ori nu ne-am gandit cum trebuie de fapt sa privim lucrurile,nu ne-am gandit cu adevarat,si am mers tot pe caile noastre, incarcati de durere, furie, tristete sau disperare. Si Asaf psalmistul a trecut prin asta, la fel ca si noi, iar tocmai din acest motiv mesajul lui, la care a ajuns in urma unei tulburatoare experiente, este atat de actual.

Mulţumim pentru acest mesaj!

Iată mai jos ultimul verset din Psalmul lui Asaf:

"Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc
toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului."

Mi-ar fi placut sa va spun ca povestea celui care va marturisi despre Dumnezeu lumii, sau care va fi trimis de Dumnezeu sa-I anunte voia, va fi mereu o poveste cu final fericit in aceasta lume, ca toti oamenii il vor primi cu dragoste sincera,ca vor imbratisa chemarea sfanta, ca toti cei rai se vor cai de pacatele lor si ca incercarile se vor fi terminat.Asa ceva se intimpla in povesti, in Scriptura povestea se poate continua in mai multe feluri dar exista si situatia in care cel aflat in aceasta situatie, de marturisitor, sa fie abia la inceputul incercarilor. Biblia este cea mai sincera carte care s-a scris vreodata, prezinta lucrurile asa cum sunt, ne intareste dar nu ne menajeaza iluziile si niciodata, dar niciodata, nu alege calea usoara a credintei ci dimpotriva arata cat anevoios dar si inaltator este drumul unui asemenea om.

Puteti citi, un scurt, exemplu, unul dintre cele mai tulburatoare pasaje ale Vechiului Testament, si anume Ieremia 20.7-18.Profetul lui Dumnezeu ajunge intr-un punct critic, de tensiune maxima: isi da seama ca, facand voia lui Dumnezeu si anuntand judecatile Lui, in acel caz aspre, a ajuns in situatia sa fie urat de toti oamenii, chiar si de cei care-l iubeau inainte. Nu mai poate suporta sa vada doar silnicie si apasare si sa anunte numai vesti ale judecatii pt ca, nu-i asa, nimeni nu iubeste asemenea oameni. Doreste sa scape de aceasta povara, dar voia lui Dumnezeu il arde ca un foc pe care nu-l poate opri. Oamenii, infuriati ca li se arata adevarul despre ei, vor chiar sa-l omoare, asteapta momentul prielnic. Ieremia insa stie ca Dumnezeu il calauzeste, ca nu este singur, vrea sa vada razbunarea lui Dumnezeu impotriva celor care il prigonesc, cere cantece pentru Dumnezeu, stiind ca EL nu-l va parasi.

Totusi acest lucru nu-l scuteste, om fiind, de o noua cadere, aproape de o depresie, in care ajunge sa blesteme ziua cand s-a nascut, pe omul care a adus vestea nasterii sale, ar fi dorit sa fi murit in pantecele mamei lui, este la limita puterii de a indura batjocora si ura celor din jur, nu mai poate sa aduca doar vesti proaste, judecati aspre ale lui Dumnezeu, poate ar fi vrut sa aduca, precum Asaf, si alinare dar nu era timpul pentru asta, Dumnezeu ii incredintase o alta chemare, deloc usoara, deloc blanda ci dimpotriva. Profetul Ilie, dupa confruntarea cu adoratorii lui Baal, prigonit fiind de Izabela, care cauta sa se razbune si sa-l ucida, ajunge intr-un punct al epuizarii, datorita incercarilor prin care trecuse ca trimis al lui Dumnezeu, incat ajunge sa-i ceara lui Dumnezeu sa-i ia sufletul, sa-l crute de toate aceste incercari care par sa-l fi dus la limita rezistentei fizice si psihice.In toate cazurile toti acesti oameni ai lui Dumnezeu, prin puterea Lui, au mers pana la capat dar drumul lor nu numai ca nu a fost usor ci dimpotriva. Cine spune ca este usor sa fii un om al lui Dumnezeu, un om care sa marturisesti despre EL in fata lumii fara sa ai probleme, fara sa cunosti incercari poate pana la limita ta, uita ca Dumnezeu este ,,un foc mistuitor" (Deut 4.24). Intradevar sfant este sa fii in slujba singurului Dumnezeu dar drumul nu va fi niciodata usor pt ca marturia pt Dumnezeu va alina si va da speranta dar va arata si ceea ce lumea nu doreste sa vada sau sa auda.

Dupa cum spunea Augustin ,, Fii focul nostru si mangaierea noastra".

http://cdn2.spectator.co.uk/wp-conte...SO-446x413.jpg

Este o profunda lasitate sa ucizi, cu o cagula pe fata, oameni neinarmati, care nu pot riposta.Daca esti convins ca doresti un conflict armat declari razboi, ca un barbat, te duci pe campul de lupta si mori cu arma in mana. Daca consideri ca cineva iti jigneste credinta ii poti demonstra contrariul prin trairea ta, il poti ignora, combate pasnic, da in judecata, exclude in organizatia ta religioasa sau orice altceva. Dar cand il omori las, ascuns, brutal, nu demonstrezi decat ca acel om, care poate gresea, de fapt avea dreptate in a te ironiza, de fapt iti arata cum esti si nu ai putut suporta. Este de fapt cea mai mare infringere pt ucigas. Este modul in care el, ucigasul, recunoaste ca fiind invins nu mai poate decat sa te anihileze fizic in lipsa de alte solutii. Arata cat de gresita este cauza lui. Jurnalistii de la Charlie au ironizat pe toata lumea, inclusiv pe crestini, in moduri foarte dure, poate erau chiar atei declarati. Insa in momentul cand ii omori las de fapt faci ceea ce ei nu au reusit: iti faci singur cea mai adevarata si groaznica caricatura, care nu va mai disparea si nu va fi uitata. Esti propriul tau batjocoritor. Salut Charlie !

Salut!
Mai bine golan, decât cagulan.

Mai bine haimana,
Decît trădător,
Mai bine huligan,
Decît dictator,
Mai bine "golan",
Decît activist,
Mai bine mort,
Decît comunist.

(sau credinciosist)

Salut Jean Caesar :) Pentru mine teroristii sunt adevaratii atei.Nu cred in nimic in afara mortii, deci cred in nimicire, se servesc pervers de credinte religioase pt a-si justifica dorintele ucigase si niciodata nu vor oferi ceva in schimb, doar iti vor pune-n fata moartea ca pe o solutie finala. Dumnezeu nu este un terorist si nu lucreaza cu teroristi.Necuratul in schimb o face.De cand s-a intimplat tragedia m-am uitat cat am putut la suvoiul de comentarii, de toate tipurile si orientarile.O lume intreaga s-a solidarizat,intr-o proportie covarsitoare, nu atat din admiratie pt orientarea celor de la Charlie, ci impotriva unui asasinat. Celor care ii judeca pe cei de la Charlie, sau care nu sunt de acord cu pozitia mea sau vad altfel lucrurile,cu un zambet, parafrazand un regretat om politic roman, le transmit din toata inima ca ,,Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine" :) Salut les copains.

Poti sa nu fii de acord cu ceva fara a batjocori in ultimul hal ceva ce este sfant pentru altii. Asta tine de bun simt. Mai ales ca te consideri civilizat!!!
(Nu ma refer la dvs., banuiesc ca ati inteles asta)

Jocul nuantelor sau gradientul intensitatilor: sa nu uitam de ele!
 

Adevarul e intotdeauna la mijloc. Intotdeauna exista nuante. Atit fratele Scotty cit si doamna iana au mare dreptate, sau mai bine zis, adevarul cit mai aproape de justetea absoluta e la intersectia vectorilornlor de gindire.
Pe de alta parte, Scotty, fii sincer: ca protestant, daca ai vedea o caricatura care infatiseaza pe unul ca sterge pe jos cu Scriptura, sau o caricatura la adresa lui Calvin sau Spurgeon, nu ti s-ar urca singele la cap?
Nu trebuiau ucisi acei oameni, in nici un caz. Si eu am avut puseuri de a scrie ceva extremist, dar mi-am facut mea culpa. (Stii vechile noastre dispute ;) ). Dar, si-au facut-o singuri. Cine e idiot: omul care intarita un caine, sau cainele care il musca pe cel care il intarita?
Scuze, dar chiar ca si calvin, daca vezi si tu caricatura la adresa Maicii Domnului, te-ai indigna si tu.

Sa va spun ceva: cand am vazut, acum ceva timp, prima caricatura profund anticrestina a celor de la Charlie am ramas stupefiat de violenta ei. M-am gandit ce motive au avut si mi-au trecut mai multe ganduri prin cap insa, din fericire, nu m-am gandit sa-i extermin desi, din perspectiva orientarii mele confesionale, as fi avut motive sa-i trimit, strict mental, in fundul iadului. M-au enervat cumplit atunci si am decis sa-i ignor,si asa nu eram un cititor al lor. Si cu asta am terminat povestea cu ei pana la oribilul asasinat. Acum se discuta mult, Theo are dreptate in ce spune, se emit tot felul de pareri, de judecati, de opinii avizate sau nu. Oamenii se solidarizeaza, critica, cauta explicatii sau acuza la randul lor. Acest gen de confruntari, precum cea in cadrul careia au fost ucisi cei de la Charlie sunt confruntari fara invingatori, doar cu foarte multe victime si invinsi.

Uitandu-ma la prezentarea asasinilor m-am ingrozit de modul in care au fost pregatiti, de alti nebuni, sa moara ucigand pe altii, la gramada . Unul dintre frati considera acest gen de asasinate ceva eroic, o soarta de martir. Charlie Hebdo a fost doar motivul aparent, nu ar fi fost ei i-ar fi omorat pe altii intr-o zi, dintr-un magazin, cladire,avion sau statie de metrou. In numele nebuniei lor v-ar fi omorat si pe dvs fara regrete daca li s-ar fi cerut. Teroristii nu cauta solutii echitabile, ci omoruri cu impact, cu semnificatie. Cei ucisi sunt doar elemente nesemnificative pt ei, cu cat mai multi cu atat mai bine. Toti teroristii gandesc asa si sunt multe opinii avizate cu privire la psihologia unor astfel de miscari si indivizi.

La polul opus se bine, cum ati remarcat si dvs, problema dreptului la libera exprimare, pana unde poate merge. Am vazut deja cum curg pe net analizele pe aceasta tema, din toate directiile si orientarile. Daca ar fi sa spun ce cred eu atunci as spune ca nu as fi batjocorit precum cei de la Charlie dar in acelasi timp cred ca cel raspuns la batjocora este sa nu raspunzi, sa-l lasi pe batjocoritor in propria lui alegere, sa nu-l faci mai important decat este. Insa daca il omori atunci esti mai rau decat el, nu numai ca te-ai predat dar ai si ucis, solutia finala a raului. Cei de la CH au avut o alta optiune, eu nu le-o impartasesc si aici ar fi multe de vorbit, de pus pe ganduri,cauze,efecte insa sunt morti in acest moment.

Ca sa rezum pe scurt ce cred. Asasini trebuie adusi in fata justitiei, indiferent cat va dura. Jurnalistii de pretutindeni trebuie sa se gandeasca foarte serios care este rolul lor si pana unde merge libertatea, care sunt minunile ei dar care sunt si abisurile periculoase ale ei.In rest sustin tot ce am scris in postarile anterioare, sunt solidar impotriva unor asasini dar in viata mea, tocmai in virtutea acestui principiu in care cred, al libertatii de constiinta si exprimare, merg pe un drum diferit de cei de la Charlie.

Numai bine, sper sa nu fiti dezamagita de opinia mea, prefer sa-mi asum convingerile mele, asa cum sunt.

Nu sunt dezamagita deloc. Stiam si ca "nu sunteti Charlie"!

Englezul care a urcat o colina dar a coborat un munte
 

Este un film foarte interesant, se pare bazat pe o poveste reala. Candva, in timpul Primului Razboi Mondial, administratia britanica a dispus actualizarea cartografierii mai multor zone din Anglia, pt a se stii exact caracteristicile terenului in cazul unei invazii. Printre zonele supuse masuratorilor se numara si Ffynnon Garw din Tara Galilor.Colina cu pricina era situata intr-un peisaj idilic, rural, tipic galez, plin de verdeata si liniste si impanzit cu clasicele case din piatra ale minerilor din zona. Parea ca nimic nu va tulbura micuta comunitate din zona respectiva, cu exceptia vestilor de pe front de la cei plecati acolo.O intreaga colectie de personaje se prezinta celui ce vizioneaza filmul: batrinul pastor dedicat, barmanul pacatos, prostii satului, veteranul de razboi, politistul, primarul si minerii, cu toate problemele lor zilnice.

Odata cu venirea celor doi reprezentanti ai guvernului britanic, unul dintre ri fiind interpretat de Hugh Grant, o intreg sir de evenimente incep sa se deruleze. Pt localnicii mandrii si atasati de locurile lor pozitia celor doi cartografi, de a considera Ffynnon Garw o colina si nu un munte, declanseaza atat o reactie in lant de patriotism cat si un proces de auto-analiza al fiecarui personaj in parte.Nimic nu era mai important pt ei decat acel munte, simbol al rezistentei galeze la invadatori si simbol al supravieturii lor tenace prin istorie. Colina mandra, semeata, stancoasa, mereu ploioasa se identifica perfect cu felul de a fi al localnicilor, oameni tacuti,aspri,muncitori si foarte atasati de valorile lor. Dupa un sir hazliu de evenimente galezii decid, daca nu pot sa-i convinga cu argumentee cei doi brits ca acela este un munte si nu o colina, sa faca ceva incredibil: sa ridice efectiv inaltimea muntelui printr-un efort colectiv, carand pietre, pamant, cu caldari, roabe si tot ce le pica in mana. Multi ar spune ca erau nebuni dar galezii nu prea glumesc cu valorile lor si sunt dispusi la acest gen de efoturi eroice.Mai mult decat atat in cadrul acestui efort colectiv animozitatile din cadrul comunitatii si dramele personale se estompeaza si dispar in fata solidaritatii nascuta dintr-un efort colectiv.

La finalul filmului se surpa si ultima reduta, ce separa comunitatea: barmanul se impaca cu batranul pastor si participa pt prima data la o predica de Sabat.Intre cei doi exista o veche animozitate intrucat pastorul il considera un pacatos fara vindecare care smintea comunitatea iar barmanul il considera un element inutil de presiune in raport de afacerea lui din micul sau pub.Intr-o scena memorabila, barmanul il roaga pe pastor sa-i convinga pe oameni sa munceasca in aceea zi de Sabat dar initial pastorul refuza, inflexibil si fidel convingerilor sale. Insa daca nu reuseau sa mai adauge la nivelul muntelui in aceea zi de Sabat atunci totul era pierdut intrucat cei doi englezi urmau sa plece cu verdictul de colina.Dupa o noapte de zbucium batranul pastor decide sa le ceara oamenilor sa participe, dedicand efortul lor slavei lui Dumnezeu si memoriei celor din sat care murisera pe front.El insusi merge in fruntea lor desi efortul va fi finalmente peste puterile sale, de om batran si bolnav, si va muri in timpul ultimei incercari a satenilor.

Finalmente tenacii galezi reusesc sa inalte varful la nivelul stabilit de englezi pt un munte iar unul dintre englezi ramane si se indragosteste de o localnica care desi il iubea nu a precupetit nici un efort pt a-l retine cat mai mult in localitate pana localnicii resusesc sa inalte varful. Dragoste si patriotism galez combinate :). Peste ani, bineinteles, ca iar s-a pus problema daca este munte sau colina si la fel de normal ca urmasii acelor mineri galezi s-au apucat iar sa inalte varful :) Unule lucruri pur si simplu nu se pot schimba.Un film romantic foarte frumos despre patriotism,credinta, solidaritate, sacrificiu si atasament de valorile cu care ai crescut, care fac parte din tine si care te reprezinta. ,,The Englishman who went up a hill but came down a Mountain" este un film cu multe lectii de viata si care merita vazut daca aveti prilejul.

..........:) Merci frumos pentru cronică, e specialitatea ta şi mult agreez asta!
Numai că, vezi tu, ai atins un punct sensibil când ai pomenit de auto-analiză. Cică te face schizofrenic (zice un frate pe alt topic, cu smerenia), ia aminte!......:))
În rest, numai de bine şi mulţumiri încă o dată pentru dar!

Sper sa-ti placa filmul daca il vei vedea :) Ciudata opinie despre auto-analiza, nu am mai auzit pana acum dar nici nu sunt un specialist in domeniu. Oricum in film cel putin este un personaj care ar contrazice ideea: tanarul intors de pe front, marcat crancen de atrocitatile pe care le-a trait si cu minte cumva pierduta. Traia tacut in lumea lui, nu mai interactiona cu cei din jur pana incep sa se deruleze acele evenimente catalizatoare. Ele cumva ii redau increderea in oameni si in viata si il determina sa caute in sufletul lui resurse pe care si el si toti din jur le credeau definitiv pierdute. Reuseste si revine incet-incet la normal spre bucuria comunitatii deci... :) Numai bine si tie Ioane, Dumnezeu sa te calauzeasca mereu.

Dear Lord and Father of Mankind
 

,,Am auzit glasul Domnului intreband: Pe cine sa trimit si cine va merge pentru Noi? Eu am raspuns: Iata-ma, trimite-ma! " (Isaia 6:8)

,,Nimeni nu a putut ingropa vreodata mesajul Evangheliei. Oamenii fie se vor intoarce impotriva ei cu o furie animalica, fie se vor converti. Increde-te in Hristos. Increde-te in EL! Nu suntem chemati pentru a ridica imperii sau pentru a fi acceptati de lume! Suntem chemati sa-L slavim pe Dumnezeu. Eternitate. Ziua cand veti sta, in salile cerului, in fata Domnului Slavei. Si ii veti vedea pe oamenii cei mai mari si puternici de pe pamant vor fi impartiti precum graul de neghina, unii aruncati in iad si altii chemati in slava. Traieste pentru eternitate ! Sportivi olimpici, cat sunt ei de majestuosi, se antreneaza de mici si doar asta fac pana la douazeci si ceva de ani. Apoi alearga o cursa de noua secunde, pentru o medalie si apoi se retrag. Si asta este tot. Nu poti tu face macar atat pentru viata vesnica? Exista Cineva acolo care este infinit in slava, si vei petrece o eternitate incercand sa-L cunosti si vei realiza ca nici eternitatea nu este suficienta pentru a-L cunoaste pe deplin.

De aceea ne luptam pentru ca avem speranta ancorata in Dumnezeu Cel Viu. Nu este un martiraj fara sens, in care ne dam vietile inutil pentru nimic, doar pentru a fi pulverizati fara nici o speranta , ci ii slujim lui Dumnezeu si Dumnezeu ne va onora. Ne-am pus nadejdea in acest lucru, si aceasta ne-a dat si ne da mereu putere. Aceasta viata este ca un abur. Cat esti in putere, marturiseste! Cat esti tanar, cat ai inca putere, lupta cu toata puterea ta! Ia toate lucrurile nefolositoare, precum stupidele jocuri video si tot ce este lumesc, si calca-le in picioare. Poti arunca si televizorul pe geam, ai fost creat pentru lucruri mult mai marete decat atat. Daca esti intradevar un copil al Imparatiei nimic nu te poate satisface pe aceasta lume, nimic.

Vrei puterea lui Dumnezeu in viata ta? Atunci unele lucruri trebuie sa dispara! Vrei sa-L cunosti? Atunci o separare trebuie sa existe! Mergi in fata Lui si spune-I ,,Iata-ma Doamne, fa ce trebuie facut, orice trebuie facut, orice ar fi cu mine!€


,,Si lumea si pofta ei trec dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac" (I Ioan 2:17)

EL a murit cu adevarat! Tatal a dat pe Singurul Sau Fiu. Cand spui lucruri precum ,,Isus a murit"€ nu ar trebui sa te opresti cumva din mersul tau? Adica EL a murit, EL a murit cu adevarat.Si a fost chiar sangele Sau varsat pe acel lemn ca singura cale de a spala mizeria pacatelor noastre. Prin sangele de pe acel lemn, prin insasi sacrificarea Fiului lui Dumnezeu. Si prin faptul ca acel Fiu al Omului si Fiu al lui Dumnezeu a inviat din morti si s-a suit la ceruri. Si pentru prima data in istoria timpului un Fiu al Omului a mers pana la portile cerului spunand profeticele cuvinte din psalmi:

,,Porti, ridicati-va capetele; ridicati-va porti vesnice, ca sa intre Imparatul Slavei".€

Si toate fiintele ceresti, pline de cutremur, in liniste si umire l-au privit si au intrebat: ,,Cine este acest Domn al Slavei?”Si Domnul, Mesia, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Omul pentru noi, a strigat cu puterea Lui:

,,Domnul cel tare si puternic, Domnul cel Viteaz in lupta. Porti ridicati-va capetele, ridicati-le porti vesnice, ca sa intre Imparatul Slavei!"€

Si portile s-au deschis, a intrat pe ele, plin de lumina si putere.EL a intrat prin acele porti si orice faptura a cerului a cazut cu fata la pamant inaintea Lui. Toti sa slaveasca puterea numelui lui Isus.Ingerii sa cada cu fata la pamant, aduceti o minunata diadema si incoronati-L Domn al tuturor! Si il vad cu ochii credintei, mergand in slava , pe norii cerului, in fata Tatalui, asezandu-se la dreapta Lui si spunand: ,,Tata, s-a ispravit!"€.

Pe acest Isus pe care l-am crucificat noi, Dumnezeu l-a facut Domn si Hristos al tuturor. Nici sa nu te gandesti ca te voi intreba daca il vrei ca Domn al vietii tale. Isus Hristos este Domnul vietii tale. Fie ca IL slujesti sau nu, fie ca il binecuvantezi sau blestemi, fie ca il iubesti sau il urasti, EL este Domnul vietii tale caci Dumnezeu i-a dat un Nume care este mai presus de orice nume, astfel ca la Numele lui Isus Hristos fiecare genunchi se va pleca si fiecare limba va marturisi ca EL este Domnul. Unii se vor pleca datorita harului care le-a fost dat, altii se vor pleca deoarece genunchii le vor fi zdrobiti de catre Cel care conduce neamurile cu un toiag de fier.

Vreau sa stiti ca exista un Dumnezeu in ceruri si EL este demn de toata slava si cinstea, de toata lauda, si la astfel de lucruri v-a chemat, nu la altele si asta cere de la tine ! Si EL a facut posibil, in slava Sa, in dragostea Sa, ca tu sa vii la EL, si striga catre tine:

,,Toti cei insetati sa vina si sa bea, toti cei flamanzi sa vina si sa manance. Caile Mele nu sunt precum caile voastre. La fel cum samanta creste deoarce apa este turnata peste ea tot asta si Cuvantul Meu nu va ramane neroditor"€

EL porunceste tuturor sa se pocaiasca de pacatele lor si sa creada in Evanghelie., sa-L caute cat timp mai poate fi gasit. ,, Crede in Domnul Isus Hristos si vei fi mantuit. Pentru ca oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit si niciunul din cei care au crezut in EL nu va fi dat de rusine€. Dar sa stii un lucru: timpul se scurge iar moartea si iadul sunt in miscare. Hristos va reveni. Chiar daca crezi ca va reveni undeva departe pana atunci te vei duce tu la EL. Il vei vedea si vei sta in fata Lui. EL vine si cand va veni va fi minunat si in acelasi timp ingrozitor. Depinde de care parte a liniei te afli.

EL va veni si puterea Lui este atat de mare incat daca toti ingerii si toti oamenii s-ar uni sa lupte contra Lui nu ar avea o putere mai mare decat un vierme care izbeste cu capul o stanca de granit. Vei fi judecat si daca numele tau nu este scris in Cartea Vietii atunci vei aruncat in iad, la propriu. Iadul exista, nu ii crede pe oamenii care spun ca nu exista sau ca Dumnezeu nu are putere asupra Lui. Iadul este mania pura, mistuitoare, sfanta, dreapta si terifianta a lui Dumnezeu impotriva pacatului. Nu ai citit cele scrise in Apocalipsa?

,, Si fumul chinului lor s-a suit pana in prezenta Mielului€"

Intoarce-te de la lume la Dumnezeu. Cauta-L pe Domnul, cheama-L! Crezi in EL! Dar sa iti spun ceva: daca crezi o o decizie de moment, sau cateva rugaciuni, sau o mustrare stinghera a constiintei inseamna intoarcere la Dumnezeu, in timp ce mana si ochiul tau raman lipite de pacat, te inseli. Daca nu esti schimbat, daca nu cresti in har si in lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu si nu doresti sa umbli cu EL in fiecare zi a vietii tale, si te intorci in lume precum atatia multi altii, inseamna ca nu s-a intimplat nimic in viata ta. Dovada mantuirii tale este ca vei continua sa mergi cu EL in fiecare zi a vietii tale, pana la sfarsit, si EL va termina buna lucrare pe care a inceput-o in tine. "( Washer&Piper)

Mulţumesc.
Doamne ajută!

,,EL, care nu a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu EL, cu toate lucrurile ? " (Romani 8:32)

,,Este un argument de la Cel mare catre cel mic, de la maretie la uman. Un argument de la ceva greu catre ceva usor, de la insurmontabil la posibil. Si argumentul este urmatorul: daca nu si-a crutat propriul Fiu, si asta este aproape imposibil de imaginat, si anume ca isi va da Fiul sa fie ucis, daca a putut trece peste piedica uriasei, infinitei iubiri care o avea pentru Fiul Sau, si stiind ca din aceasta cauza Fiul Sau va fi ucis..atunci nimic nu IL va impiedica sa-si indeplineasca orice hotarare pentru ca aceasta este cel mai greu lucru de imaginat cu privire la Dumnezeu. Ce poate fi mai greu de crezut, cu privire la Dumnezeu, decat sa crezi ca si-a dat propriul Fiu sa fie scuipat, bicuit, cu spini pe cap si cuie infipte-n EL,crucificat, batjocorit, respins, tradat, abandonat, si cu povara pacatelor lumii asupra Lui...poate fi ceva mai greu de atat pentru Dumnezeu? Ceva mai greu decat sa-si dea Unicul Fiu, infinit sfant si curat la o asemenea oroare...din partea creaturilor lui.

Nimic nu putea fi pentru Dumnezeu mai greu de atat. Si Pavel gandeste plecand de la aceasta idee: daca Dumnezeu a putut sa accepte asa ceva, pentru mantuirea noastra, daca dragostea Lui pt noi a fost atat de mare incat a trecut pana si peste dragostea care a avea pt unicul Sau Fiu, ce tata nu si-ar apara fiul, atunci nimic nu IL va opri sa ne dea tot ce a promis, odata cu Hristos, tot ce ne-ar fi de folos pentru mantuire. Ma intreb cati chiar cred asta. Daca esti in Hristos atunci EL este alaturi de tine in toate circumstantele, alaturi si nu impotriva. Nici una din bolile voastre, atunci, nu este o pedeapsa de Dumnezeu. Nici una dintre slujbele noastre pierdute nu este, atunci, o pedeapsa de la Dumnezeu. Nici unul dintre esecurile casniciilor noastre nu este un semn al maniei Lui. Niciunul dintre copii nostrii cu probleme nu sunt o lovitura de bici de la Dumnezeu.

Ce uimitoare diferenta ar fi in vietile noastre daca chiar am crede asta. Priveste la Isus, iubeste crucea, traieste in dragoste si nu te teme de nimic" (Piper)

Sin must die
 

Pentru un prieten, de pe acest forum, care trece prin incercari si a carui alergare, sprijinita de rugaciunile celorlalti, nu trebuie sa se opreasca.

,,Toata suferinta umana, in special suferinta Fiului lui Dumnezeu, are scopul sa arate unor suflete oarbe- ca al meu- uratenia morala si de necrezut a pacatului si cat de teribil este pacatul in fata lui Dumnezeu. De aceea exista suferinta in lume, conform Romani 8:20. Dumnezeu a supus creatia desertaciunii, nu pentru ca ea a vrut sa fie supusa, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu speranta pentru acea zi, care va veni. Dumnezeu a ingaduit sa vina pe pamant calamitati din belsug, boli din beslug si moarte peste tot cu scopul de a face clar urmatorul adevar: atat de hidos este pacatul. Toate fiintele umane urasc suferinta. Foarte putine persoane urasc pacatul. Ei nu vad legatura. Este vorba de o parabola.

Cancerul este o parabola. Leucemia este o parabola. Ebola este o parabola. Toate sunt parabole care arata uratenia pacatului. Pacatul este hidos. Acesta ar trebui omorat zilnic. Eu trebuie sa mor in fiecare zi, pentru ca Isus a spus: ,,Ia-ti crucea zi de zi". Si crucile sunt pentru moartea pacatului. Pacatul este atat de urat si de teribil incat singurul remediu a fost moartea unui Fiu divin, infinit vrednic. Singurul remediu. Pacatul este atat de urat si de teribil incat toate decesele umane de-a lungul timpului-miliarde- sunt din cauza unui singur pacat. Pacatul este atat de urat si de teribil incat chinul vesnic este raspunsul drept si cuvenit. Pacatul este atat de urat si de teribil incat masacrarea cananitilor a fost justificata, dupa 400 de ani in care pacatul lor a atins cote maxime. Pacatul este atat de urat si de teribil incat Isus il descrie intr-o parabola ca fiind datoria de neplatit echivalenta cu plata salariilor pentru sute de ani de munca. Pacatul este atat de urat si de teribil incat Dumnezeu a randuit 1500 de ani de legi si porunci pentru ca orice gura sa fie inchisa si toata lumea sa fie responsabila inaintea lui Dumnezeu, si sa se stie ca nimeni nu este indreptatit prin faptul ca respecta porunci, 1500 de ani au fost lasati pentru a ne invata aceasta lectie (Romani 3:19-20).

Asadar lupta-te cu aceasta realitate urata si teribila a pacatului pentru ca nu este ceva cu care sa faci pace. Nu este ceva usor. Nu a fost nici pe Golgota si nu este nici in viata de zi cu zi. Cine este credincios, de fiecare data cand se intalneste cu aceasta putere a pacatului, trebuie sa fie inarmat cu o sabie (Efeseni 6:17). Fara armistitiu. Fara compromis. Fara mila. Fara prizonieri. Pacatul trebuie ucis. De fiecare data cand il intalnesti. " (Piper)

Dar cine este Piper?

Un simplu om.

,,noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului Nostru"
 

Am fost adeseori uimit, daca nu bulversat, de reactiile unor eroi ai credintei din VT, in mijlocul incercarilor. Din perspectiva lumii noastre moderne par aproape nefiresti, adeseori sunt privite de multi dintre cititori cu indoiala, cu un zambet compatimitor adresat unor povesti fictive, ireale, exagerate, scrise poate doar in scop apologetic, dar fara mare legatura cu lumea noastra. Habacuc, desi stia ce se va abate peste Israel, desi lua in calcul ca nenorocirea sa loveasca (Habacuc 3:16-17) el spunea ca tot se va bucura in Domnul si nu oricum. Expresia in sine, in ebraica, are un sens foarte apropiat cu a sari in sus de bucurie, o manifestare dezlantuita, exuberanta, foarte apropiata de manifestarile suporterilor din sport la o reusita a favoritilor. Uluitor. Dupa cum spunea un comentator ,,bucurie de cea mai inalta factura in imprejurarile cele mai neprielnice. Ce biruinta!" Ieremia, in mijlocul atrocitatilor abatute asupra Ierusalimului, in timpul asediului babilonian. Profetul acesta vede cu ochii lui toate grozaviile razboiului, violuri, canibalism din cauza foamei, moarte, distrugere aproape completa, devastare.In mijlocul capitolului 3 din Plangeri, cand trece printr-o experienta cumplita, ce spune, la ce se gandea el? Incepand cu versetul 21: speranta, bunatatile Domnului, inoire, credinciosie, nadejde. Iarasi uluitor. Cum vedea omul acesta asa ceva cand in jurul lui totul era cazut in moarte si distrugere? Te pune pe ganduri, in general noi avem tendinta sa nu-L mai vedem pe Dumnezeu din motive mult mai putin dramatice. Adica ganditi-va putin: stai si vezi cum le mor de foame copii scheletici la mame in brate, cum se mananca carne de om si tu spui: ,, bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat.Ci se inoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare! ". Pare credibil in timpurile noastre, cand revolta impotriva lui Dumnezeu, chiar culpabilizarea Lui, pare in plin avant? Bineinteles ca nu si totusi au fost extrem de reale trairile lor.

Oameni precum Habacuc sau Ieremia nu au fost niste eroi indestructibili, pe care nu ii afecta nimic, eroii ideali,artificiali. Au fost oameni cu slabiciuni, ezitari, framantari teribile, si totusi credinciosi in mijlocul unor cumplite framantari. O extraordinara lupta s-a dus in sufletul lor, intre evidentele realitatii inconjuratoare si credinta lor extraordinara. Este moarte in jurul meu, vine nenorocirea? Da, o vad, o traiesc si totusi ma bucur in Domnul. Nu am inebunit, nu am pierdut contactul cu evidenta dar este o realitate peste realitatea pe care o traiesc. Si aceasta realitate care ma loveste cumplit nu imi poate darama credinta ca Dumnezeu, peste toti si toate este un Dumnezeu, bun, drept, plin de dragoste si credinciosie. Un fel de strigat eroic al credintei precum cel din psalmi: ,,Unii se bizuie pe carele lor, altii pe caii lor dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului Nostru". Acesta este om care este fierbinte in credinta pentru Dumnezeu, in mijlocul incercarilor, in toiul loviturilor, in fata nenorocirii si a mortii.

Si totusi o intrebare ramane: cum a fost posibil ca oameni obisnuiti, desi profeti, sa se comporte in acest mod, sa aiba asemenea trairi, in ciuda zbaterilor prin care au trecut, atat de reale si omenesti? Odata cineva mi-a spus :,,Puterea Celui ce trimite, nu slabiciunea celui ce este trimis, este cea care aduce o schimbare si face posibila biruinta". Cred cu tarie ca acei oameni ar fi consimtit din toata inima, ca ar fi sarit in sus de bucurie si l-ar fi laudat pe Dumnezeu.Sau ar fi spus minunate rugaciuni de multumire precum David:

"Binecuvantat sa fii Tu, din veac in veac, Doamne Dumnezeul parintelui nostru Israel! A Ta este, Doamne, marirea, puterea si maretia, vesnicia si slava, caci tot ce este in cer si pe pamant este al Tau; a Ta, Doamne, este domnia, caci Tu Te inalti ca un stapan mai presus de orice! De la Tine vine bogatia si slava, Tu stapanesti peste tot, in mana Ta este taria si puterea, si mana Ta poate sa mareasca si sa intareasca toate lucrurile.Acum,Dumnezeul nostru, Te laudam si preamarim Numele Tau cel slavit.Caci ce sunt eu si ce este poporul meu, ca sa putem sa-Ti aducem daruri de bunavoie? Totul vine de la Tine si din mana Ta primim ce-Ti aducem.Inaintea Ta noi suntem niste straini si locuitori, ca toti parintii nostri. Zilele noastre pe pamant sunt ca umbra si fara nicio nadejde. Doamne Dumnezeul nostru, din mana Ta vin toate aceste bogatii pe care le-am pregatit ca sa-Ti zidim o Casa Tie, Numelui Tau celui sfant, si ale Tale sunt toate."