Da, intradevar foarte interesant material!

Total e acord. Ideea e sa iesi din "zona de confort". Sa iesi, sa vezi lumea (sau macar tara). Mergi intr-o excursie/tabara/pelerinaj organizat unde, vrei nu vrei, sigur te imprietenesti cel putin cu o persoana. Vezi altfel viata cand faci ceva si pentru sufletul tau.

Iar in ceea ce priveste casatoria dupa 2-3-4 luni dupa ce ai cunoscut pe cineva, mai ales daca esti proaspat divortat, ma sperie efctiv. Dupa un divort, cred eu, ai nevoie de TIMP ca sa te refaci. Nu imi pot imagina pe cineva dupa un divort ca nu simte nimic, ca super ok cu ideea, ba chiar ma e si fericit, decat in cazul in care persoana respectiva a fost inselata, batuta, jugnita in mod constant. Altfel, nu-mi pot imagina...
Suferi dupa 1-2 ani de relatie dupa cineva, pentru ca ai investit sentimente, planuri, idei, te-ai ATASAT de persoana respectiva, dar daca ai mai fost si casatorit.
Eu m-am casatorie cu sotul dupa 6 ani si jumatate de relatie, si tot nu il cunosc perfect (de fapt, n-o sa-l cunosc niciodata la perfectiune, cand nici macar pe mine nu ma cunosc la perfectiune). Dar inainte de casatorie eu zic ca ai nevoie sa cunosti cat decat persoana, sa sti ce il/o duce captul, sa sti daca e dispus sa sacrifice ceva de dragul celui/celei e langa el/ea, sa sti daca poti avea incredere in el/ea, sa sti daca te poti baza pe el/ea, sa iti faci o idee despre "cum ar fi viata cu el/ea daca ne casatorim". Eu am avut nevoie de aproximativ 4 ani pana mi-am dat seama ca da, cu el vreau sa ma casatoresc si sa imi traiesc restul vietii. Iar dupa alti 2 ani si ceva ne-am casatorit.

30+
divortate(deja)
remaritate la o luna dupa ce au cunoscut un alt barbat
mai trebuie comentat ceva?

Marry in haste, (and) repent at leisure. Scuze pentru engleza, dar eu zic ca se potriveste perfect.

Si eu cunosc un caz, s-a casatorit dupa o luna, si deja nu isi mai suporta sotul, il critica non-stop, nimic nu e bun la el, dar s-a casatorit pentru ca era la o varsta si s-a gandit ca nu mai gaseste pe nimeni altcineva dornic de casatorie, probabil, din disperare.
A facut si un copil presata de parinti si de sot, desi nu vroia. Sunt curioasa care e mai situatia in prezent, nu am mai tinut legatura cu persoana.

De fapt nu s-au casatorit inca(adica acte si religios),desi ziceau asta la inceput. S-au grabit si s-au mutat impreuna si acum asteapta sa se desfasoare viata in fata lor,mai ales copii(fac tot posibilul sa aibe copii,35 de ani...).
In timpul asta,o sa descopere omul de langa ele,care nu o sa el mai placa ca dupa 3-5 zile dupa ce l-au cunoscut dar asta este ...un alt divort nu o sa le sperie...
Desi pare ceva ciudat sa fii"posesoarea"mai multor divorturi sau casnicii ratate in decursul a numai catorva ani...

Persoanele acelea americane au creier sau doar ganglioni cerebroizi? Sanatatea, afacerea, casatoria: tripticul cu care e necesara atentie maxima. Ah, uitasem, la unele femele de primate aflate in estru, pardon, occidentale "indragostite", ratiunea suna dusmanos.

Imi place ca o gramada de oameni au o nostalgie bolnava pt o perioada, belle-epoqueizata de altfel, gen "unde este perioada aceea a catacombelor, cand crestinii erau sarea pamantului si indurau cu zambetul pe buze genocidul."

Hai sa clarificam ceva.
In primul rand, era o perioada extrem de grea, la care nu stiu cati dintre noi am rezista.
In al doilea rand, nu erau toti gata de martiraj "at a drop of a hat"(ma rog erau circumcelionistii, dar ei deja devenisera un cult al mortii ciudat si eretic).
Au fost o gramada de oameni care fugeau, mituiau oficialii ca sa scrie ca au inchinat ofrande, colaboratori cu regimul(http://en.wikipedia.org/wiki/Traditors), etc.

Prietene dar te cam grabesti cu concluziile si etichetele intocmai ca...fata mare la maritat(ca tot suntem in subiectul topicului).

Din nefericire,am sa te dezamagesc(cu scuzele de rigoare) si am sa-ti relatez ca aceste prietene sunt 100% pur romance,nascute si crescute pe plai mioritic.
Asadar nationalitatea nu are de-a face cu dorinta nestavilita a unora de a bifa in CVul lor toate,dar absolut toate succesele.

Totusi nu inteleg de ce nu sunt fericite? Am vb cu ele,si desi imi vb despre case,copii,planuri si nunti totusi vb cu indiferenta unei zile plictisite,banale...
Ceva este putred! Mai ales ca nu vb cu emfaza nici despre viitorii soti,ei sunt doar oamenii prin care ele isi materializeaza scopul.
In fine,sper sa ma insel eu si sa nu fie asa,chiar sa aibe sansa unei casatorii fericite-pt ca imi plac oamenii pozitivi si fericiti prin preajma :)

Mihai draga, este ca si cum ai vrea sa stii combinatia perfecta pentru numerele de la Loto! Si stii prea bine ca asta este o probabilitate de 1 la 14 milioane de combinatii!!! Dar...cum sa cistigi daca nu iei bilet?...Incearca-ti "norocul"!

Ai sanse si aici pe forum...
Nu stiu daca a ajuns cineva la casatorie deja,insa in mod clar la o "pasiune virtuala"de idei tot s-a ajuns :)
Sansele sunt nenumarate,oamenii se intalnesc in diverite medii si situatii.

Chiar daca startul nu e foarte ok, pe parcurs lucrurile se mai pot schimba, cel putin atat timp cat tu esti credincios/credincioasa (practicant/practicanta) si te asigur ca viitorul tau tovaras de viata macar nu este dusmanos la ideea de Dumnezeu si biserica (nici viclean in aceasta privinta).

Poti sa te gandesti ca e mai bine o ultima incercare disperata (chiar si cu pretul unui esec) decat sa pierzi si ultimul tren.

Este adevarat- am vazut si aici pe forum femei cu opinii si principii sanatoase, insa pana nu vorbesti cu omu fata in fata, e greu sa-ti faci o parere mai intemeiata!

Pentru ca de la 15-20-25 ani pana la 30+ nu au reusit sa-si rafineze criteriile dupa care isi definesc fericirea.
Maturizarea fizica nu este pentru ei un timp care pentru ele sa fi trecut cu folos in plan mental/sufletesc ci o neplacere a vietii cu care trebuie sa se acomodeze.
Pentru ca mintea/sufletul la randul lor nu s-a maturizat ci cam dimpotriva acumuleaza mai multa blazare, plictiseala, indiferenta, etc..

Plus stresul specific, ca femei care au trecut deja printr-un divort nu mai au iluziile celor de la 20+ care se gandesc ca o data maritate l-au prins pe Dumnezeu de un picior si orice ar face casatoria e cvasi-indisolubila.

Dar chiar si casnicia este probabil pentru ele un rau inevitabil, copii poate la fel, daca stii cum sa le iei, probabil ti-ar marturisi ca idealul lor de de viata este acolo unde erau si ce faceau cand aveau 15-25 ani, relatii fara obligatii, libertate, distractie, etc.

Depinde cum definesti "sanatoase".
Sunt oameni care se cred foarte maturi si echilibrati, chiar si credinciosi dar au handicapuri grave in planul credintei, daca vorbim la modul practic.

Insa atat timp cat ajungi sa cadeti de acord in fata sistemului de valori pe care il propune Biserica pentru familie si om in general, conflictele, aproape inevitabile in orice relatie, se pot concilia mult mai usor.

Daca este o credinta doar de suprafata, cand se ajunge la valori nici unul nu e dispus sa-si plieze ambitiile dupa ele, Dumnezeu cu mila...

daca vrei o "reteta" pentru ati intalni jumatatea, nu cred ca exista. Dumnezeu e mare si milostiv si iti va scoate in cale jumatatea

Nici eu nu stiu cum e mai bine. Unii spun ca mai bine este singur decat cu o companie nepotrivita, altii zic ca e mai bine oricum, decat singur, singuratatea e grea. E mai bine cu un om credincios langa tine.
Nici disperarea nu e buna, te poate face sa alegi gresit.
Important este sa fie intelegere si acceptare.

Asa cum sunt oameni buni si oameni rai si oameni parte buni si parte rai, asa sunt si jumatatile.
De obicei Dumnezeu iti scoate in cale multe posibile jumatati, dar tu esti cel care alegi cu care sa faci "lipeala" prin Taina Cununiei.
Si o data facuta, buna sau rea, este a ta si trebuie sa o tratezi asa cum spune Sf. Scriptura "ca pe tine insuti".
Insa din pacate sunt multi care nu se iubesc pe sine sau daca se iubesc se "iubesc" la modul gresit, pana la mutilare si auto-distructie.

Motivele. Diferenta o face motivele.
Daca o faci pentru tine, sa te simti tu bine, sa nu-ti ratezi "cariera" in domeniu, sa nu pierzi trenul, sa ai o companie cu care sa te simti bine, etc. exisa sanse mari sa o dai in bara indiferent cat de inspirata a parut alegerea la momentul initial.

Daca o faci pentru Dumnezeu si cu logica credintei care deriva din primirea mesajului Evangheliei, atunci este cu totul altceva.

Poti sa faci o alegere proasta(initial) dar care sa sfarseasca cu o cununa.

Eu nu zic ca oamenii ar trebui sa aleaga prost ca atunci sigur iese bine la sfarsit, dimpotriva, trebuie sa caute sa faca cea mai buna alegere in conformitate cu credinta, principiile crestine, dar daca n-au reusit sa faca asta de la inceput, nu inseamna ca trebuie sa sfarseasca in frustrari sau divort.

Aici mi se pare ca prea se despica firu' in patru! Ca un om sa fie fericit cu adevarat si sa aiba o viata crestineasca, trebuie indeplinite cateva conditii :

1. Sa aiba credinta in Dumnezeu, atat din punct de vedere a convingerii, cat si prin caracterul si faptele concrete care le face;
2. Sa fie sanatos fizic si psihic
3. Sa iubeasca si sa fie iubit de o persoana de sex opus;
4. Sa aiba un serviciu care sa-l faca cu placere, din pasiune si nu din obligatie (conditia asta se indeplinea foarte usor inainte de 1989, astazi mai greu!)
5. Sa aiba cat mai multi prieteni cu care sa poata socializa si petrece timpul liber.

Vai.
Daca astea sunt criteriile, sa nu te miri daca o sa ai probleme cu a-ti gasi "jumatatea" sau in casatorie, dupa.

Pai..acum, nu te supara dar aici pe forum/net sunt slabe sanse sa o gasesti. Internetul din pacate este o mare capcana. Scrii in orb, avand in fata doar un monitor. sant fff putine persoanele care inteleg ca dincolo de el se afla un OM! De aceea cauta sa gasesti fata potrivita privindu-o in ochi nu cititindu-i mesajele pe net. Aici oricine poate fi slab, blond si bun..

Aici -trebuie sa recunosc- din pacate aveti dreptate! Intradevar- internetul este de cele mai multe ori un "loz necastigator""!

Pai atunci dupa dumneavoastra ce ar trebui sa aiba un om (care a ales calea lumeasca si nu cea monahala!) pentru a aveea o viata fericita ?!

Ma bucur Florine daca ai inteles! Si acuma daca tot ai inteles, fa ceva nu ramane aici ,in faza aceasta de intelegere/asteptare.
Parintele meu duhovnic are o vorba tare frumoasa. Tot ceea ce cerem in viata este ca un imprumut la banca. Primeste ceva...dar trebuie sa dai si tu ceva la schimb!
Hai, fruntea sus ca fete nu"s cat se vad la geam..roaga-te si asteapta!

Te-ai mira daca ai putea stii cate infinit de multe conditii "se cer" ca sa fie omul fericit...Teoretic e foarte usor de enumerat cateva conditii,practic daca parsoana iubita face un singur gest care nu-ti place sau te contrariaza,risti sa te simti deceptionat sau sa te indoiesti de "alegerea" facuta...Adevarul este ca numai Bunul Dumnezeu face "alegerea",noi nu putem decat sa ne rugam si sa asteptam decizia Lui...

Nu trebuie sa te lasi influentat de "parerile" tuturor-experientele altora,chiar daca-ti sunt prieteni,pot fi foarte departe de ceea ce-ti doresti tu insuti..Iar ca sa ajungi la "intelegere si acceptare" trebuie muncit din greu de ambele parti...Dar unde vrea Dumnezeu,totul se rezolva.Asa ca rugaciunea intensa si rabdarea ajuta cel mai mult.

Draga Mihai,nu cred ca la varsta asta trebuie sa-ti faci probleme...Te-ai mira sa afli cate fete cuminti sunt in tara asta,care intrunesc "conditiile" tale...din pacate,genul asta de fete nu se expun prin birturi,nu umbla hai-hui toata ziua,nu se "ofera" pe tava nimanui...de asta sunt greu de gasit...Ma gandesc ca ,pe forumul asta ti-ai putea gasi ,eventual,chiar si o soacra(glumesc).Deci roaga-te mult si nu-ti pierde speranta.

Nu pot spune ca imi fac probleme, insa timpul trece pentru toata lumea...
Criteriile pe care le-am exprimat in intrebare ar trebui sa fie banale, de bun simt, si sa se regaseasca in fiecare dintre noi fie ca suntem baieti sau fete...
Deoarece stiu ca ,"nu umbla hai-hui toata ziua,nu se "ofera" pe tava nimanui...de asta sunt greu de gasit" m-am gandit sa intreb de modalitatile practice de a intalni persoana potrivita..

PS: Ce bine ar fi daca fetele din ziua de azi ar' semana cu mamele din ziua de azi:)...in modul asta cu siguranta as vrea sa imi cunosc mai intai soacra si apoi sotia (glumesc si eu:).

amice, eu cred ca e destul de grav daca cineva asteapta sa-si gaseasca jumatetea pe internet, asa cum si tu ai precizat cu lozul necastigator

Definitia pe care ai dat-o tu fericii este pur hedonism si in ciuda scopului declarat, n-a facut fericit pe nimeni ba chiar dimpotriva, pentru ca viata e facuta mai mult din incercari decat din satisfactii de genul asta iar un om care are o astfel de filosofie de viata mai degraba se umple de frustrari decat le valorifica intr-un mod pozitiv, spiritual.

"Calea lumeasca" nu e calea crestina iar calea crestina a omului din lume nu este practic diferita de cea a monahului, ambii trebuie sa urmeze practic acelasi set de valori chiar daca practicate intr-un fel diferit.

Nu conteaza unde, conteaza cum.

Domnule "AlinB"- aveti un talent deoasebit in a face din niste lucruri simple, elementare, o intreaga filozofie! Seamana cu invartitul in jurul cozii!

Am cunoscut oameni, care aveeau acele 5 conditii care le-am zis si erau foarte fericiti: nu aveeau treaba cu medici sau spitale, la servici plecau fluierand de bucurie (de exemplul mecanicii de locomotiva care atunci cand luau dieselul sau electrica in primire si plecau la drum faceau treaba asta cu placere, la fel si soferii de la ITA sau IJTL pe autobuze, etc), erau fericiti cand stiau ca dupa 24 de ore de servici i asteapta acasa femeia iubita, iar in societate foarte veseli si de treaba (atat in sensul de a-i ajuta pe ceilalti: da vecine, nici o problema, daca vrei sa te ajut la vreo reparatie electrica, la alte treburi gospodaresti, la taiat lemne, etc.; cat si in sensul de distractie, petrecere sau chef).

De exemplul:

http://www.youtube.com/watch?feature...&v=JLT3bfDszuw

http://www.youtube.com/watch?feature...&v=Ws0p-UOW2IM

Acestia nu vi se par oameni fericiti ?!

Cel mai practic este să ai o pasiune, ceva, un hobby să zicem și să ai ceva activități extra serviciu sau școală. Astfel îți poți lărgi cercul de cunoscuți și ai șansa să întâlnești pe cineva cu o pasiune comună. Știu un caz al unei fete care și-a întâlnit viitorul soț la un curs de pictură de icoane. E doar un exemplu.

Că tot s-a adus vorba de internet, eu una n-aș exclude nici opțiunea asta.
Cred că inclusiv aici pe forum sunt destule fete nemăritate care merită atenție. :)
Trebuie însă ca de la întâlnirea virtuală, pe net, să se ajungă la întâlnirea față în față - care poate să lămurească mai multe aspecte în ceea ce privește persoana pe care ne-o dorim să o avem alături în viață.

Mult succes îți doresc, să-ți scoată Dumnezeu în cale persoana potrivită și să ai un An Nou fericit !

Nu vreau sa supere colegele de forum, insa (sau poate asa am avut eu ghinionul sa intalnesc) din pacate vad ca unele femeii sunt tare nehotarate (si nu vorbesc de adolescente-cand as mai putea intelege!, ci de femei mature- la 28-30 de ani), si parca nu stiu ce vor!

Daca-mi poate explica cineva (ca eu unul nu mai pricep!) ce "mentalitate" o fi asta, cand vorbesti cu un om, te porti civilizat (fara "aluzii" din prima direct la pat!), dai dovada ca esti serios, te implici, vorbesti cu cunoscutii ca sa-i gasesti un loc de munca unei persoane cu care vrei sa incepi ceva serios (vorba aia-iti pui obrazul in joc), ca dupa persoana respectiva sa zica ca o fi, o pati, ca se vezi pe aici si pe dincolo (fara sa-ti spuna vreun motiv cat de cat serios) si sa nu mai vrea safie cu tine!
Am auzit multe femei ca cica "barbatii nu ar vrea sa se implice la ceva serios", dar tare mi-e teama ca e invers!

Parca doi barbati cand stabilesc un lucru mai degraba se tin de cuvant (la o lucrare, o reparatie, etc, sau cand stabilesc sa se intalneasca la ora x in locul y)!

Şi nu poţi ajuta un om fără să-ţi doreşti să-l vezi gol la tine în dormitor? Şi nu poţi să-i găseşti serviciu unui om fără să te gândeşti cum i-ar sta cununiile pe cap? Şi nu poţi scoate un om din supărarea şomajului fără a-i cere o întâlnire în schimb? Frate, înainte de-a fi femeie, e om, bucură-te c-ai ajutat-o.

Şi noi ar trebui să indignăm în masă, luând la cunoştinţă de păţania ta, sau ce-ar trebui să spunem ca să te linişteşti?

Nu cred că ţi-ar fi convenit ca fata să rămână cu tine doar din recunoştinţă că i-ai făcut un bine. Mulţumeşte lui Dumnezeu că te-a ferit de o asemenea păcăleală sentimentală şi fata a fost, cât de cât, sinceră cu tine.
Iar fapta bună "se pune", cel puţin în creştinism, dacă n-a primit recunoştinţa pretins cuvenită de la oameni.

Fără să fie neapărat aşa cum spun eu, s-ar putea ca nerăbdarea ta de a avea o relaţie cu o fată să-ţi fie realmente o piedică în atingerea scopului.

Unde dai si un crapa!

1. De a ajuta oameni asta mi se pare absolut normal! Doar pe toti oamenii care i cunosc prin targu' asta (atat barbati cat si femei; cunosc oameni cu un caracter exceptional- atat simpli muncitori, cat si soferi, profesori, ceferisti, etc), atunci cand am putut sa-i ajut i-am ajutat fara nici o problema, si fara a astepta nimic in schimb! De exemplul cum as putea sa nu-l ajut pe un fost dom' impegat de miscare sau mecanic de locomotiva, cu care in urma cu 20 de ani am stat impreuna la manevra, sau pe un prieten bun, care este om cu mine, sau pe un vecin ?!
Aici merg pe ideea: esti om cu mine, sunt om cu tine! Esti porc cu mine, atunci ura si la gara!
Aici m-am referit in general la relatiile cetatenesti cu oamenii, cu vecinii/vecine, cu diverse cunostiinte, etc., cand nu sunt implicate chestiuni de natura sentimentala.
De exemplul asa ca intre vecini daca o doamna casatorita imi cere ajutorul la o reparatie a unei instalatii electrice, ma duc sa o ajut asa ca intre oameni si vecini, fara sa ma gandesc la alte treburi!
Sau nicioadata (ar trebui sa fiu tampit la cap!) nu as putea sa ma gandesc la alte treburi cu sotia sau prietena/iubita unui om care e prieten bun cu mine, care a fost om cu mine! E cea mai mare magarie si prostie in accelasi timp sa pierzi un prieten adevarat , din cauza unei prostii de moment.

2. Insa atunci cand sunt implicate chestiuni de natura sentimentala, si cand imi place de o femeie (care e singura), mi se pare normal sa actionez, sa-i spun ca as vrea sa o cunosc, sa o ajut cu ce pot! Nu am zis nicioadata de grabit lucrurile, de "fortat" nota, de o atitudine de aia posesiva, etc! Ne intalnim, discutam, stam la o masa, servim o prajitura intai, apoi cu timpul ne cunoastem, etc.

Insa aici am intalnit doua atitudini foarte ciudate:

-fie acel gen de femeie care refuza si o banala intalnire sau discutie, ;
-fie acel gen care, dupa ce ai apucat sa te cunosti cat de cat, dupa ce te-ai intalnit si ti-a spus ca ar vrea sa mearga spre ceva serios, ai stat de vorba ca omu', si fara ca tu sa fi comis vreo "gafa" majora, si fara nici o explicatie cat de cat rezonabila, brusc se razgandeste si zice ca nu mai vrea sa continuati! Aceasta nehotarare nu o inteleg!

Cu datele tale, m-aş orienta mai degrabă spre o tipă care colecţionează trenuleţe de jucărie sau insigne cu Stalin. Dacă te duci în vizită e simplu, câteva vagoane, locomotive, şine-macaz te scot din fâstâceala primului cadou.

Atat ati retinut din ce am zis ?! Nu vad ce e rau in a respecta si a ajuta niste oameni care s-au dovedit a fi OAMENI cu adevarat! Iar despre nobila meserie de ceferist as spune mai multe, dar depaseste cadrul acestui topic!

Iar despre "primul cadou", nu stiu ce "fastaceala" va imaginati! Important e sa fie ceva de bun-gust, nu sa fie extrordinar de valoros! La o prima intalnire mi se pare de bun-simt si ca gest sa iei flori!
Cu alesul hainelor si a toaletelor pentru femei-aici mai greu ca si barbat sa te pricepi foarte bine!