Erori de intelegere duc la erori de logica.

In primul rand, ala care zici tu ca e " bun la suflet care a facut doar fapte bune toata viata pentru ca nu stie sa faca altceva" trebuie sa fie un caine, pentru ca doar animalele prin natura lor sunt programate sa faca ceva si nimic altceva.
Orice om este supus ispitei si fara Dumnezeu, chiar daca aparent castiga pe o linie, pierde pe alta iar per total ramane cu sacul virtutii aproape gol.

Chiar daca a facut si fapte bune si aparent este un om de treaba, necredinta este de obicei rezultatul unei rautati ascunse, in orice caz daca va fi mantuit sau nu, Dumnezeu stie, ideea e sa nu ne facem prea multe iluzii in privinta asta.

In ceea ce priveste talharul, aminteste-ti ca erau doi, ce il costa si pe celalalt, atunci cand a pierdut tot, pana si viata, sa se intoarca cu fata la Dumnezeu.
Si iata ca i-a intors spatele.
Deci natura umana nu e atat de simpla cum crezi si nici pocainta atat de usoara.

Sunt destui care avand o viata de necredinta dar ajungand in pragul mortii si avand inca sansa la mantuire, spovedindu-se si impartasindu-se, raman la fel de necredinciosi si resping aceasta ultima sansa.
Cum ar putea face altfel? O gandire de o viata devine o a doua natura. Nu oricine se poate lepada de ea, nici chiar sub securea mortii.

Nu e o supozitie ,e verificat ,in familie.
Acei asa zisi credinciosi care injura si hulesc sunt cum ai spus tu ,"asa-zis credinciosi"
Preoti care deschid cartea nu cunosc ,dar cred ca exista.
Pot sa iti spun ca multi din acestia au fost scosi din biserica ,sau atentionati de indata ce ierahul locului a aflat de faptele lor.
Astea nu sunt argumente.
Noi vorbim de relatia om -Dumnezeu ,nu de preoti.
Or fi si printre preoti uscaturi ,nimeni nu contesta.

Insa nu orice criminal ar fi putut sa spuna si chiar sa-l infrunte pe celalalt talhar, cand Hristos era rastignit pe cruce intre ei:

"Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut nici un rau. Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai (Luca 23, 39-43).

Deci, Hristos fiind in acelasi timp Dumnezeu si Om, i-a cunoscut inima si a stiut ca pocainta talharului era sincera!

Vointa libera se traduce prin faptul ca fiecare este liber sa isi aleaga calea pe care merge si sa faca ceea ce el doreste fara sa-i fie impus nimic de catre cineva, indiferent cine, nici macar de catre Dumnezeu, fiindca Dumnezeu nu e spargator de usi!
Acum, faptul ca cineva va face ceea ce vrea (adica vointa libera), nu inseamna ca va fi scutit de efectele actiunilor sale. Urmarile vor aparea, fara doar si poate, mai mult sau mai putin sesizabile -pentru unii- in viata de aici, dar cu siguranta sezizabile pentru toti in viata de apoi.

De ce este mai primejdioasa lipsa Harului decat lipsa faptelor bune? Fiindca un om fara Har, este un om care nu poate intra in Imparatia Cerurilor. Harul Sfantului Duh, Harul dumnezeiesc este energie necreata care izvoraste din fiinta dumznezeiasca a celor trei Ipostasuri dumnezeiesti. El este, deci, lucrarea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi.

Sf Grigorie Palama spune ca aceasta este slava lui Dumnezeu, strălucirea Lui, lumina taborică, lumina învierii lui Hristos şi a Cincizecimii şi norul luminos al Vechiului Testament.

Harul dumnezeiesc il primeste orice ortodox la Sfantul Botez.
Sf. Diadoh al Foticeii spune: "Inainte de Botez, Harul dumnezeiesc indeamna pe om din afara, dar satana este incuibat in adancul sufletului si al inimii. Dupa ce insa omul este botezat, demonul iese afara din inima, si Harul intra in inima. Dar chiar dupa botez i se permite a sta in adancul trupului (in fata inimii) pentru incercarea libertatii morale. De acolo afuma mintea cu aburul pasiunilor cărnii."
Sf Grigorie al Tesalonicului: "Vrajmasii se ascund si se afla imprejurul inimii dupa lucrare, nu dupa fiinta. Se retrag in simturi. De aici lupta sa castige iarasi inima."

Deci fiecare crestin botezat il primeste de la Sfantul Botez pe Hristos in inima sa. Tot atunci primeste pentru prima data Sfanta Imparatasanie. Spune Mantuitorul in Evanghelie: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el(Ioan VI, 57) iar Sf. Ap. Pavel spune: "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Gal. III, 27)
Aceasta Haina a Botezului este Haina de nunta, despre care vorbeste Mantuitorul Hristos in Evanghelie, si cu cat este pastrata mai curata cu atat este mai bine fiindca "nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor (Efeseni 5,5)

Deci, chiar daca omul botezat face o gramada de fapte bune dar in acelasi timp nu i-a seama la el insusi si duce o viata in tot felul de vicii sau patimi atunci omul nu mai conclucreaza cu Harul dumnezeiesc iar Harul fiind inabusit de tot felul de patimi, omul pierde atunci legatura, comuniunea cu Dumnezeu care se face prin lucrarea Harului necreat si atunci devine mort duhovniceste !

Asadar, daca cineva este bun la suflet si are fapte bune, Dumnezeu va cunoaste foarte bine situatia acelui om si va sti cu siguranta ce este de facut, fiindca Dumnezeu este cunoscatorul inimilor si nu-i poate ramane nimic ascuns. El poate inmulti Harul Sau dar poate si sa-l retraga, insa, bineinteles ca nu o face la voia intamplarii. Acel cineva va trebui sa faca faptele din convingere crestina, adica datorita credintei sale in Hristos, nu fiindca asa e la moda...

"Si au schimbat oamenii slava lui Dumnezeu Celui nestricacios intru asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si a celor cu patru picioare si al taratoarelor si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, care este binecuvantat..." (Romani I, 23, 25)

• “Parintele Cleopa a fost intrebat odata de un parinte din manastire:

– Preacuvioase Parinte, ce se va intampla cu Manastirea Sihastria daca va duceti Sfintia Voastra la Domnul? Iar batranul, privind in jos, a zis:
– Ziduri, ziduri, ziduri…“

Sfântul Lavrenție de Cernigov a spus:

"Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat.

Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită."

Cap. XXXII. Amagirea folosita de diavol a ne scoate din calea virtutii

Diavolul mai are o amagire contra noastra cand vede ca mergem spre virtute. El ridica asupra-ne diferite pofte ca sa ne faca a cadea din calea virtutii. Sa ne arunce in vicii.

De pilda, cand un bolnav si-ar suferi cu vointa rabdatoare boala lui, vrajmasul vazand ca prin aceasta ar castiga deprinderea rabdarii, ii pune inainte multe lucruri bune ce le-ar fi putut face daca era in alta stare, si se sileste a-l convinge ca daca n-ar fi fost bolnav ar fi slujit mai bine lui Dumnezeu si ar fi folosit atat el cat si ceilalti.

Dupa ce nasc intr-insul aceste pofte, le alimenteaza cu aceleasi simtiri si incet-incet le intareste astfel incat incep a-l intrista si a se mahni ca nu le poate indeplini dupa voia lui. Cu cat aceste pofte si dorinti dintr-insul devin mai mari cu atat creste supararea si tulburarea inimii lui. Apoi cu indemanare vrajmasul il face a nu-si mai suporta boala ca pe o boala, ci ca un obstacol in calea virtutilor.

Adus de vrajmas aici cu mare dibacie ii rapeste din minte scopul si tinta ce a avut a-i servi lui Dumnezeu mai bine si a dobandi mai multe virtuti. Si astfel nu-i lasa nimic altceva decat dorinta de a scapa de boala, lucru ce nu merge dupa vointa lui. Atunci se supara si se tulbura incat isi pierde toata rabdarea.

Astfel ajunge ticalosul a cadea in rautatea nerabdarii, din virtutea rabdarii cu care mai inainte era impodobit, fara a se simti ca merge spre desavarsire.

Deci acesta-i modul de a sta contra acestei amagiri a diavolului. Cand esti in aceasta stare de boala incat sa te tulburi si sa te amarasti, ia seama, nu te invoi cu tentatia, ci din vreme respinge poftele venite atunci, oricat de bune ti-ar parea ca sunt. Caci atunci neputand sa le pui in practica, urmeaza sa te tulburi zadarnic si sa-ti pierzi pacea. Ci e bine ca in toata umilinta, rabdarea si supunerea sa crezi ca aceste dorinte nu pot ajunge la acea realizare dorita, fiindca tu esti mai neputincios si mai nestatornic decat ceea ce gandesti; ori cugeta ca Dumnezeu, pentru judecatile Lui tainice ori si pentru pacatele tale, nu doreste de la tine acele bunatati poftite de tine, ci mai ales doreste sa te aiba smerit cu rabdare, sub mana cea dulce si tare a vointii Lui.

Tot astfel, chiar cand esti pus sub canon de parintele tau duhovnicesc pentru vreun pacat si de aceea nu poti dupa pofta ta a urma toate cucerniciile tale, mai ales a te apropia de Sf. Impartasanie, nu te tulbura si nu te supramahni, ci lepadand toata vointa ta, imbraca-te cu ceea ce ii place lui Dumnezeu, zicand cu durere in inima ta:

“Ah, daca ochiul dumnezeestii Providente n-ar fi vazut in mine ingratitudini si neajunsuri, desigur n-as fi ajuns intr-atata ticalosie, ca sa fiu lipsit de harul prea Sfintelor Lui Taine: de aceea vazand ca Domnul meu prin aceasta imi arata nevrednicia mea, laud si preamaresc in veci Numele Lui, zicand catre Dansul: “Stapane iubitorule de oameni; nadajduind in bunatatea Ta desi sunt nevrednic a Te primi in sufletul meu prin dumnezeiestile Taine, nu incetez in altfel a-Ti deschide inima mea, ca sa intri duhovniceste intr-insa, s-o intaresti contra inamicilor ce cauta s-o desparta de Tine. Eu raman totdeauna multumit de toate cele placute ochilor Tai, Facatorul meu, Rascumparatorul meu, dorind numai ca sa se faca voia Ta, acum si totdeauna; aceasta-i hrana si intarirea mea. Mult iubitul meu, cer numai acest dar de la tine ca sufletul meu fiind liber de tot ce nu-Ti place sa stea totdeauna imbracat cu podoaba poruncilor Tale sfinte, gata pentru venirea Ta duhovniceasca si aplecat spre tot ce-Ti este placut”.

De vei pazi aceste sfaturi, fii sigur ca la orice pofta de bine ce nu poti savarsi, venita din fire ori de la cel rau care totdeauna doreste a te scoate din calea virtutii, ori alteori chiar de la Dumnezeu, ca sa dovedesti supunerea ta fata de vointa lui; in orice dorinta a ta neimplinita, zic, vei avea ocazia sa multumesti lui Dumnezeu si sa-I placi. Pentru ca in aceasta consta adevarata cucernicie si slujirea ce o cere Dumnezeu de la noi.

Si sa mai stii ca nu trebuie sa te superi si sa pierzi rabdarea in necazurile si ispitele ce vin, ori din ce parte ar veni, ci se cuvine a utiliza mijloace legale si rationale care de obicei sunt folosite de robii lui Dumnezeu; adica: sa nu te dai pricina lor si sa rogi pe Dumnezeu a te izbavi de ele si altele asemenea lor, dar nu cu atat de mare dorinta si atasament ca sa te eliberezi de aceste necazuri, ci fiindca Dumnezeu voieste a folosi astfel de mijloace si unelte.

Pentru ca noi nu stim daca Dumnezeu voieste a ne izbavi cu aceste mijloace de astfel de necazuri. De aceea, daca vei face altfel, cautand a scapa de necazuri, te vei prabusi in multe rele si usor vei cadea in nerabdare, cand aceasta eliberare nu vine dupa dorinta ta sau rabdarea-ti va fi insuficienta si nu va fi toata placuta lui Dumnezeu, ci va fi vrednica de putina plata.

In fine, te instiintez despre o amagire secreta a iubirii de sine care obisnuieste a acoperi neajunsurile noastre si oarecum a le partini, ca de pilda: cineva e bolnav si foarte putin rabdator in neputinta lui, care-si mascheaza nerabdarea cu valul unui oarecare zel de virtute, zicand ca supararea lui nu este in realitate tulburare de ceea ce sufera, ci ca el este amarat pentru bune motive, fie pentru ca el si-a produs cauza suferintei, fie ca cei ce ii slujesc se dezgusteaza de boala sa, murmura si se vatama.

Astfel sa presupunem si pe iubitorul de slava care se tulbura pentru locul de marire ce nu l-a ocupat, nu cauta cauza neizbanzii in insasi vanitatea lui, ci in alte cauze si pretexte.

Radacina amaraciunii si tulburarii acestor oameni nu-i alta decat ca ei urasc si se intorc de la ce-i contrar poftelor lor. Aceasta e lucru evident, pentru ca bolnavul de mai sus nu se tulbura sau se intristeaza ca ai sai care-l ingrijesc se ostenesc ori se dezgusteaza, ci numai pentru ca nu si-a dobandit marirea dorita.

De aceea, pentru a nu cadea in aceasta greseala si in altele mai mari, sa suferi totdeauna cu barbatie si cu rabdare orice osteneala si pedeapsa ti s-ar intampla, ori din ce cauza ar proveni ea.
Cap. XXXIII. Ultima amagire uneltita de diavol ca virtutile ce am dobandit sa fie transformate in vicii

Vicleanul sarpe nu inceteaza niciodata a ne ispiti cu viclesugurile si amagirile lui, chiar in virtutile castigate, pentru a le face cauze de coruptie si viciu. Aceasta lupta se manifesta astfel. Fiind placute noua, ajungem la mari ganduri si conceptii despre noi, iar de la aceste conceptii inalte cadem, (vai!) in rautate si in groapa mandriei si a vanitatii.

De aceea, frate, pazeste-te de aceasta primejdie! Concentreaza-ti toata mintea in inima, lupta totdeauna impotriva acestui demon, sezand ca intr-o reduta foarte inalta si larga, si zic, lupta in adevarata si adanca cunostinta de netrebnicia ta. Da-ti seama ca intr-adevar nu esti altceva decat nimic, nu poti nimic, n-ai decat neputinta, ticalosii, rautati, vicii si defecte si nu esti vrednic de altceva decat de osanda vesnica.

Dupa ce te-ai asigurat de acest adevar, nu lasa vreodata mintea a iesi la lucrurile din afara ale lumii, nici chiar la un cuget ori intamplare cat de mica ce ti s-ar intampla. Fii incredintat ca toate cele din afara sunt dusmanii tai si de te-ai fi dat in mainile lor negresit ai fi ramas mort ori ranit.

Iar ca sa poti lupta bine si sa-ti aperi reduta mentionata mai sus a adevaratei recunoasteri de nimicnicia ta, urmeaza aceasta tactica.

De cate ori te duci cu mintea la sine-ti si la lucrurile tale, masoara-te totdeauna cu ceea ce este al tau propriu si nu a lui Dumnezeu si a harului Sau.

Apoi considera-te ca si cum n-ai fi existat.

Adica, daca ai in vedere timpul dinainte de a te fi nascut, vei vedea ca in tot acel abis de vesnicie, ai fost un “nimic” si n-ai fi putut face nimic pentru a-ti lua fiinta. Existenta ta e datorita numai bunatatii lui Dumnezeu, lasandu-I pe al Sau (care este providenta vesnica ce te pazeste in orice ceas). Ce esti altceva decat nimic?

Nu ramane nici un semn de indoiala ca, in intaiul tau nimic (din care te-a scos Dumnezeu cu mana Lui cea puternica) te-ai fi intors intr-o clipa, de te-ar fi parasit un singur minut. E clar ca, fiind in aceasta existenta naturala, cu fiinta ta, n-ai dreptul a te socoti vreodata ceva sau a dori sa te socoteasca altii.

Apoi privind existenta darului, se cuvine a medita ca daca firea ta ar fi lipsita de dumnezescul dar si ajutor, ce poate ca prin sine a face vrednic de rasplata? Nimic. Incat poti zice cu Sf. Pavel: “Nu eu (m-am ostenit) ci darul lui Dumnezeu care-i in mine“ (1 Cor. 15, 10).

Cugeta apoi la greselile cele trecute si la multele rautati ce ai [fi] savarsit de nu te impiedica Dumnezeu cu mana Lui cea milostiva. Faradelegile tale s-ar fi inmultit cu zilele si cu anii, faptele rele, viciile si deprinderile (caci o rautate poate trage dupa sine alta) ar fi ajuns la un numar nemarginit.

Vicleanul sarpe nu inceteaza niciodata a ne ispiti cu viclesugurile si amagirile lui, chiar in virtutile castigate, pentru a le face cauze de coruptie si viciu. Aceasta lupta se manifesta astfel. Fiind placute noua, ajungem la mari ganduri si conceptii despre noi, iar de la aceste conceptii inalte cadem, (vai!) in rautate si in groapa mandriei si a vanitatii.

De aceea, frate, pazeste-te de aceasta primejdie! Concentreaza-ti toata mintea in inima, lupta totdeauna impotriva acestui demon, sezand ca intr-o reduta foarte inalta si larga, si zic, lupta in adevarata si adanca cunostinta de netrebnicia ta. Da-ti seama ca intr-adevar nu esti altceva decat nimic, nu poti nimic, n-ai decat neputinta, ticalosii, rautati, vicii si defecte si nu esti vrednic de altceva decat de osanda vesnica.

Dupa ce te-ai asigurat de acest adevar, nu lasa vreodata mintea a iesi la lucrurile din afara ale lumii, nici chiar la un cuget ori intamplare cat de mica ce ti s-ar intampla. Fii incredintat ca toate cele din afara sunt dusmanii tai si de te-ai fi dat in mainile lor negresit ai fi ramas mort ori ranit.

Iar ca sa poti lupta bine si sa-ti aperi reduta mentionata mai sus a adevaratei recunoasteri de nimicnicia ta, urmeaza aceasta tactica.

De cate ori te duci cu mintea la sine-ti si la lucrurile tale, masoara-te totdeauna cu ceea ce este al tau propriu si nu a lui Dumnezeu si a harului Sau.

Apoi considera-te ca si cum n-ai fi existat.

Adica, daca ai in vedere timpul dinainte de a te fi nascut, vei vedea ca in tot acel abis de vesnicie, ai fost un “nimic” si n-ai fi putut face nimic pentru a-ti lua fiinta. Existenta ta e datorita numai bunatatii lui Dumnezeu, lasandu-I pe al Sau (care este providenta vesnica ce te pazeste in orice ceas). Ce esti altceva decat nimic?

Nu ramane nici un semn de indoiala ca, in intaiul tau nimic (din care te-a scos Dumnezeu cu mana Lui cea puternica) te-ai fi intors intr-o clipa, de te-ar fi parasit un singur minut. E clar ca, fiind in aceasta existenta naturala, cu fiinta ta, n-ai dreptul a te socoti vreodata ceva sau a dori sa te socoteasca altii.

Apoi privind existenta darului, se cuvine a medita ca daca firea ta ar fi lipsita de dumnezescul dar si ajutor, ce poate ca prin sine a face vrednic de rasplata? Nimic. Incat poti zice cu Sf. Pavel: “Nu eu (m-am ostenit) ci darul lui Dumnezeu care-i in mine“ (1 Cor. 15, 10).

Cugeta apoi la greselile cele trecute si la multele rautati ce ai [fi] savarsit de nu te impiedica Dumnezeu cu mana Lui cea milostiva. Faradelegile tale s-ar fi inmultit cu zilele si cu anii, faptele rele, viciile si deprinderile (caci o rautate poate trage dupa sine alta) ar fi ajuns la un numar nemarginit.

De aceea de nu voiesti a fi rapitor si fur al bunatatii si slavei lui Dumnezeu, fiindca El a dat toate celelalte si fapturilor Lui, dar slava a tinut-o pentru Sine, ca sa se mareasca singur ca un Ziditor al tuturor, dupa cum si zice: “Nu voi da altuia slava Mea“ (Isaia 42, 8); daca vrei sa stai totdeauna cu Domnul tau si numai sa-L slavesti cum se cuvine, in orice fapta buna, la inceput, in timpul si dupa savarsirea ei, e bine a te considera cel mai de jos si mai rau decat toti oamenii si sa nu neglijezi aceasta defaimare de sine.

Cand se intampla ca cineva te iubeste si te lauda pentru vreun bine ce ti-a dat Dumnezeu, reculege-te, nu iesi nicidecum din nimicnicia ta, ci intoarce-te intai la Dumnezeu, zicand din toata inima:

“Domnul meu sa nu-mi ingadui vreodata o deveni fur al cinstei si darului Tau; Tie se cuvine lauda, marire, si cinste, iar mie rusine; Tie Doamne dreptatea, iar noua rusinea fetelor” (Daniil, 9, 7) “Doamne nu noua, ci numelui Tau se cuvine marire. A Ta este slava si eu sunt servul Tau“ (Ps. 113, 9).

Apoi intoarce-te la laudatorul tau si zi in cugetul tau; de unde acesta ma socoate bun, cand numai Dumnezeu este bun? “Nimeni nu este bun decat unul Dumnezeu“ (Mt, 19, 17).

Cu acest procedeu vei tine la distanta pe demoni si vei fi vrednic a primi daruri mai mari si faceri de bine mai alese de la Dumnezeu.

Daca amintirea faptelor bune facute de tine te indeamna la mandrie, cugeta indata ca aceste lucruri sunt ale lui Dumnezeu, nu ale tale, si ca si cum ai vorbi cu ele, zi:

“Nu stiu cum ati aparut si ati navalit in mintea mea! Nu eu sunt autorul vostru, ci bunul Dumnezeu si Darul sau. El v-a crescut si v-a pazit. Deci numai pe El voiesc sa-L cunosc, Parinte incepator si infaptuitor. Lui ii multumesc si pe El il laud”.

Mediteaza apoi ca toate lucrurile facute de tine nu sunt tocmai in lumina si dupa darul dat tie, sa le cunosti si sa le faci, ci multe sunt neindeplinite si multe departe de scopul curat si sarguinta obligatorie. De aceea cand vei intelege bine acestea, vei vedea ca se cuvine mai bine a te rusina de virtutile tale, decat a fi satisfacut in zadar, si a te mandri cu ele. Fiindca-i destul de adevarat ca virtutile firesti ale lui Dumnezeu, pe care suntem datori a le face, fiind in sine curate si desavarsite, oarecum se profaneaza din cauza lipsurilor si insuficientelor noastre.

Apoi compara-ti faptele cu ale sfintilor, adevaratilor prieteni si robi ai lui Dumnezeu si vei vedea ca cele mai de seama fapte ale tale sunt nimicuri si de foarte putina ori de nici o cinste. Iar de le vei compara cu cele facute de Domnul nostru Iisus Hristos pentru tine, (pe care socoteste-le nu ca fapte ale lui Dumnezeu, ci numai ale omului), de vei cugeta la curatenia iubirii Lui, nevinovatia cu care le-a savarsit, vei vedea ca lucrurile si virtutile tale sunt nimica toata si neinsemnate.

Aminteste-ti ca e scris: “Dreptatea noastra s-a facut ca puzderia“ (Isaia, 47, 6) ori sa zici in gandul tau, ca sunt mai rele decat nimic.

In scurt de iti vei inalta mintea la dumnezeirea si nemarginita marire a Dumnezeului tau (“inaintea Caruia nici cerul nu-i curat“, cum e scris, Iov, 15, 15) vei vedea bine ca in tot lucrul tau nu trebuie sa te mandresti si sa-ti inalti cugetul, ci sa te ingrozesti si sa te cutremuri, oricat de sfant si de desavarsit ar fi. Esti dator a zice din tot sufletul catre Domnul ca vamesul cel smerit: “Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului“ (Lc. 18, 13).

Apoi te mai sfatuiesc a nu fi grabnic in a arata darurile ce ti le-a incredintat Dumnezeu. Aceasta niciodata nu-i placut lui Dumnezeu, cum ne-a invatat cu aceasta istorie.

Odata Iisus Hristos s-a aratat ca prunc unui om cucernic si cu viata imbunatatita. Cunoscand acela ca Domnul este, L-a rugat in toata simplitatea sa-i spuna parola ingereasca, cum se obisnuieste, adica, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara.

Iar sfantul prunc a inceput a zice: “Bucura-te ceea ce esti cu Dar daruita Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei”. Aici s-a oprit si n-a voit a se lauda si a zice: “Si binecuvantat este Rodul pantecelui tau”. Iar pentru ca acela L-a rugat sa spuna si acestea, s-a facut nevazut.

Cu aceasta pilda i-a dat aceasta dumnezeeasca invatatura sa nu se laude vreodata cineva cu darurile ce are. Invata-te a te smeri si a nu te lauda. “Sa te laude pe tine aproapele, nu gura ta; strainul, nu buzele tale” (Parim. 27, 2).

Acesta-i fundamentul tuturor virtutilor, Dumnezeu ne-a facut din nimic si acum fiindca suntem ceea ce suntem prin Dansul, voieste a intemeia toata fiinta noastra duhovniceasca pe aceasta cunostinta ca de la noi insine nu suntem nimic. Cu cat ne vom adanci mai mult in aceasta observare, cu atat vom vedea mai clar neajunsurile si ticalosiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca sa se ridice duhovniceasca noastra zidire.

Nu gandi, o fiule, ca vei putea sa adancesti vreodata toata cunoasterea aceasta.

E cu neputinta.

Din aceasta cercetare de noi insine pusa bine in lucrare putem avea tot binele. Fara ea suntem nimic, chiar de am face faptele tuturor sfintilor si totdeauna ne-am indeletnici numai cu lucrurile lui Dumnezeu.

O, lumina ce scoti din intuneric si luminezi sufletele noastre!

O, nimic care ca si cum te-ai fi cunoscut ne faci domni ai totului!

O, lumina ce scoti din intuneric si luminezi sufletele noastre!

O, nimic care ca si cum te-ai fi cunoscut ne faci domni ai totului!

Nu pot sa ma satur vreodata vorbindu-ti de aceasta, iubite!

De voiesti a lauda pe Dumnezeu, smereste-te si doreste a fi prigonit de altii. Smereste-te cu toti si sub toti, daca voiesti a slavi pe Dumnezeu.

Daca vrei a-L afla nu te inalta, ca El fuge. Smereste-te si smereste-te cat poti si El va veni sa te afle si sa te imbratiseze. Cu cat te vei umili in ochii Lui si vei voi a fi socotit netrebnic de altii si a se intoarce toti de la tine ca de la un lucru urat, cu atat te va primi si se va uni strans cu tine si mai cu iubire.

Frate, pentru marele dar ce ti-l da Dumnezeu, cel atat vatamat de pacatele tale, ca sa te uneasca cu Sine, fa si tu aceasta a te socoti mai nevrednic si mai rau decat toti. Deseori multumeste-le si socoate-te indatorit celor ce-ti dau prilej a te smeri. Adica celor ce te-au defaimat ori te defaima totdeauna. Chiar daca suferi in sila defaimarile, sileste-te, cat poti, a nu arata nici un semn de nemultumire.

Si daca, cu toate aceste nevointe adevarate, viclenia diavolului si inchinarea noastra cea rea se indarjesc la noi, incat mereu ne supara gandurile mandriei si ne raneste inima, chiar atunci este vreme potrivita cu atat mai mult a ne smeri si a ne defaima, a ne uri, cu cat vedem din acea cercare ca intr-adevar luptam cu toate puterile noastre sa ne izbavim de el.

Dar nu ne putem elibera de brutalitatea lui, fiindca suferim de supararile mandriei care-si au radacina si originea in blestemata si desarta parere de noi insine.

Astfel vom scoate din otrava amara, miere; din rani, sanatate si din mandrie, smerenie”

.........................
.........................
...........................

Fapte bune virtual pe net sau macar invatatura lor. De folos pentru cei care nu au vazut in viata lor lumina ... soarelui

in intuneric e mai usor sa dormi decat la lumina
 

mie mi se pare ca s-a ajuns la un anumit fel de useri aici ca nici subiectele nu mai au nimic interensant ca sa atraga. Gradul de penibilitate este infiorator de grandios. Intunericul s-a asezat precum carbunele in plamanii unui miner. Iar intrebarile put a prostie de la 1000 terabytes departare. Si care bineinteles se repeta constant. Seamana cu ceva a turle si clopote. Ca sa rezisti o juma' de ora (om normal fiind) tre' sa iei xanax si 200 de vodca.

Revelatia Fiului Omului este aproape iar voi vorbiti de morminte goale vopsite cu glas cuvios.

Bravos!

sa ajutam la canonizarea parintelui Arsenie Boca semnand aceasta petitie
 

"Faptele bune evanghelice sint sfinte puteri Dumnezeu-omenesti ce izvorasc din Dumnezeu-Omul Hristos si au putere Dumnezeu-omeneasca. Ca atare, ele sint in acelasi timp puteri de-dumnezei-facatoare, in-dumnezeitoare: pe omul crestin il schimba la fata, il in-dumnezeu-inomenesc, il in-dumnezeiesc.

Aceasta este deosebirea de temelie dintre faptele bune evanghelice Dumnezeu-omenesti si toate faptele bune necrestine, fie ele filosofice, religioase, stiintifice, culturale, civilizatorice, politice. In fiecare fapta buna evanghelica, Dumnezeu-omeneasca, lucreaza neincetat impreuna Dumnezeu si omul. Sinergismul Dumnezeu-omenesc, impreuna-lucrarea Dumnezeu-omeneasca, este legea de temelie a tuturor faptelor bune evanghelice. Dupa nemuritoarea buna-vestire a sfintului Apostol, sintem impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:9). Libertatea cea dupa chipul lui Dumnezeu a fiintei omenesti asigura omului impreuna-lucrarea dupa chipul Dumnezeiesc cu Dumnezeu. Fiecare nevointa Dumnezeu-omeneasca este o nevointa harica de buna voie a omului. Cumpana Dumnezeu-omeneasca in nevointele omenesti intru faptele bune o pastreaza Domnul Iisus Hristos, in calitatea Sa de cap al Bisericii si al tuturor madularelor ei, in asa fel incit Dumnezeiescul sa nu pagubeasca omenescul, si nici omenescul sa nu pagubeasca Dumnezeiescul." (Sf Justin Popovici)

"Trei sunt starile sufletesti in care putem sa facem binele, cum zice Sfantul Vasile. Facem binele fie temandu-ne de chinuri, si atunci suntem in stare de robi; fie pentru a lua plata, si atunci suntem in simtirea simbriasului; fie pentru binele insusi, si atunci suntem in simtirea fiului. Caci fiul nu face voia tatalui din frica, nici ca unul care voieste sa ia de la el plata, ci ca unul care voieste sa-l slujeasca pe el insusi, care voieste sa-l cinsteasca si sa-l odihneasca in el insusi." (Ava Dorotei)

"Tot binele e daruit de Dumnezeu cu un rost oarecare si cel ce-l primeste cu aceasta credinta, nu-l va pierde.[...]
Tot binele vine de la Domnul, după o anumită orânduire și pleacă în ascuns de la cei nemulțumitori, nerecunoscători și leneși.[...]
Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci.[...]
Cel ce face binele si cauta rasplata, nu slujeste lui Dumnezeu ci voii sale. [...]
Cei ce ne-am învrednicit de baia naşterii de-a doua săvârşim faptele bune nu pentru răsplată, ci pentru păzirea curăţeniei date nouă.[...]
Bine este să folosim prin cuvinte pe cei care întreabă; dar mai bine e să conlucrăm cu ei prin rugăciune şi virtute. Căci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajută şi aproapelui." (Sf. Marcu Ascetul)


Zicea Parintele Arsenie Papacioc:

Apoi, nici nu stii că acela pe care îl ajuti poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ti dea împărătia cerului si tu nu observi. Si, de regulă, oamenii caută bănutul cel mai mic.

Fratii mei, tineti minte: cersetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit pe cersetor! Cersetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum si împart ce s-a căpătat, si zic: “Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, întru împărătia Ta!” Si are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veti primi! Vrei să te îmbogătesti? Dă tot ce ai! Primesti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Dacă ati cunoaste viata Sfântului Ioan cel Milostiv, v-ati înspăimânta! Sfântul Ioan, când s-a dus în respectiva arhiepiscopie, a întrebat: “Cât aur are arhiepis- copia?” Si i s-a răspuns: “Atâtea litre de aur!” “Dati-i la săraci!” Când au auzit, economii ăia au zis că îi sărăceste. Si a venit înapoi însutit fată de cât a dat. Iar dădea, iar venea însutit. Economii cârteau mereu! Vezi, nu observă omul când primeste, dar observă când dă. Dar venea însutit cu precizie! Este cuvânt din Scriptură. Eu nu am dreptul să-l contrazic pe acest cuvânt. Si obisnuiti-vă cu autoritatea cuvintelor din Sfânta Scriptură. Tainele Bisericii s-au făcut pe temeiul cuvintelor din Scriptură. “Ce dezlegati voi, dezleg si Eu”. Asa a luat nastere Taina Pocăintei.

A venit o doamnă la arhiepiscopie să dea o donatie. Si a întrebat-o Sfântul Ioan: “Cât doriti să dati, doamnă?” “Atât!” Sfântul Ioan se astepta să primească însutit, iar cât dădea doamna asta nu era însutit. Si a întrebat-o: “Atât ai vrut cu adevărat să dai?” “Nu! Am vrut să dau atâta, dar când am scris suma, o mână nevăzută a sters si a scris cât dau eu acum”.

Ce se întâmplase? Economii nu au dat la săraci cât a zis Sfântul Ioan. Au dat mai putin. Si corespundea cu cât a adus femeia asta însutit. Sfântul Ioan i-a mustrat: “Uite cine sărăceste arhiepiscopia!” Si s-a ajuns să dea câte o corabie cu aur, si veneau o sută înapoi; si s-a umplut Marea Mediterană cu corăbii pline cu aur mergând la Sfântul Ioan. Si s-a auzit glas din cer: “Să vedem, Ioane, cine este mai milostiv: tu sau Eu?” S-a verificat cu ape, cu corăbii si cu aur cuvântul Scripturii. Deci, obisnuiti-vă să nu trăiti numai voi, ci să trăiti în toti care sunt cu voi.

http://ziarullumina.ro/agenda-cresti...ai-din-traista

Mai multe citiţi aici: http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarse...inaiubirii.htm

Şi aici despre precuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie17.htm

In Rai nu vom intra datorita ostenelii si faptelor bune, ci pentru harul si vrednicia Jertfei rascumparatoare a Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Iisus Hristos. Faptele noastre bune, pazirea poruncilor Evangheliei sunt necesare doar ca o marturisire a dragostei noastre fata de Hristos. Fara dragostea fata de Hristos nu putem dobandi fericirea, nici Raiul.

Mult timp n-am putut intelege cuvintele Psalmistului "Glasul Domnului, cel ce varsa para focului"(Ps. 28, 7). Apoi am inteles ca flacara, care pe pamant are si foc si lumina, dincolo se imparte intre rai si iad, astfel: LUMINA se afla in RAI si desfateaza pe cei drepti. In timp ce FOCUL, fara lumina, se afla in IAD si arde pe pacatosi. Scriptura spune: flacara din abisul iadului este in intuneric si pacatosii nu se vad unul pe altul. Doamne miluieste-ne si ne mantuieste! (Staretul Varsanufie de la Optina)

Sf. Marcu Ascetul Despre legea duhovniceasca (vezi Vol. I din Filocalie). In primul rand, trebuie sa-ti asculti constiinta si sa faci ce-ti spune ea, daca doresti sa-ti vindeci sufletul. In al doilea rand, numai prin indeplinirea poruncilor poti atrage asupra ta harul Sfantului Duh. In al treilea rand, cel ce se roaga numai trupeste fara cunostinta spirituala este ca si orbul care a strigat, Fiul lui David, ai mila de mine (Luca 18:38). Cand orbul si-a recapatat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38). - Vezi aici

Fiecare om are darul si harul lui Dumnezeu, insa daca omul nu e in iubire, acest har si dar e acoperit si nelucrator. Omului lenes, Dumnezeu ii acopera darul, iar el, nefiind in comuniune cu Dumnezeu, se chinuieste. (Ieroschimonahul Ioan Guţu)

Problema, iubiţii mei fraţi, nu este daca a plecat de lângă noi o persoană iubită, ci este dacă noi suntem organe potrivite să fim cercetaţi de către Duhul Sfânt (ÎPS Ierotheos Vlachos)

Nu Dumnezeu a creat Raiul si Iadul, Dumnezeu este Lumina si lumineaza intreaga lume. Lumina necreata are doua insusiri: si lumineaza, si arde. Unii sunt luminati, altii ard. Astfel, Dumnezeu se impartaseste ca Lumina necreata si cei care nu sunt capabili sa-L primeasca se ard. Daca cineva are ochi bolnavi care nu sunt capabili sa vada lumina, atunci se ard. Parintele Ioannis Romanidis spunea ca Hristos, vorbind despre iad, uneori il numeste intuneric, iar alteori foc. Insa acolo unde exista intuneric nu este foc. Acolo unde este foc nu exista intuneric. Ceea ce inseamna ca Iadul nu este nici intuneric, nici foc asa cum le intelegem noi. Dumnezeu iubeste pe toti oamenii, si pe drepti si pe pacatosi si le trimite harul Sau. Cei care s-au vindecat in aceasta viata vor primi harul lui Dumnezeu ca lumina. Cei care nu s-au vindecat nu vor trai harul ca lumina, ci ca foc. De aceea, focul Iadului nu este creat, este necreat. Acest lucru este foarte bine reprezentat in iconografie, in reprezentarile Judecatii de Apoi. Din acelasi tron al lui Dumnezeu iese si lumina care nu se stinge si focul care arde. Din tronul lui Hristos izvoraste acest râu foc, care ii arde pe pacatosi, ceea ce inseamna ca este un foc necreat.
De aceea in Biserica toti trebuie sa ne luptam, sa ne nevoim, sa ne vindecam ca sa putem sa primim harul lui Dumnezeu ca lumina, nu ca foc. Acest lucru se realizeaza cu Dumnezeiasca Impartasanie. Cei care se pregatesc dupa cuviinta primesc Impartasania ca lumina, cei care nu se pregatesc dupa cuviinta primesc Impartasania ca foc.
Sfintii, in Imparatia lui Dumnezeu nu vor cunoaste o stare statica, de beatitudine cum este descrisa la Fer. Augustin, ci vor cunoaste o inaintare continua in Imparatia lui Dumnezeu. Va exista o miscare continua, cata vreme pacatosii se vor impietri si nu vor cunoaste aceasta inaintare si cunoastere in lumina lui Dumnezeu. (ÎPS Ierotheos Vlachos)

Faptele bune nu pot fi micsorate daca respectiva persoana este ortodox sau nu, crestin sau nu. Faptele bune raman la fel de bune indifferent cine le ar face,si ortodoxia nu poate numi ne-buna o fapta care e clar ca e asa
Conditia pentru ca o fapta sa fie cu adevarat buna e sa fie facuta din inima,nu pentru vreo rasplata ,doar din intelegerea celui catre care facem fapta, din intelegerea nevoii sale.
Si atei pot face fapte la fel de bune si cei de alta credinta ,caci daca sunt pe marginea unui drum,prea putin ma intereseaza care este credinta celui care opreste sa ma ajute . Si credinta adevarata va avea cel care opreste si intuieste ca sunt in nevoie reala , nu cel care se bate cu pumnul in piept ca e credincios
Si la Judecata ,indiferent cine ce ar zice ,Domnul va pretui faptele facute din inima deschia fata de cel aflat in nevoie

Atunci la ce mai e necesara credinta?
Pentru ca doar prin credinta ,ajungi sa cauti si sa pretuiesti binele .
Doar prin credinta stii ca facand bine celui de linga tine , descoperi pe Dumnezeu in tine,dar si in cel care l-ai ajutat,sub forma recunostintei
Daca credinta e adevarata ,si nu din cea dogmatic-paralizanta ,atunci ea te poate ajuta sa inmultesti numarul faptelor tale, mai mult decat ale celor care se scalda in bani ,gen Becali

Caci desfasurarea pare a fi aceasta :
- inima si ratiunea te duce la identificarea nevoii unui om si ajutorul sau .
- In acest moment apare revelatia ,efectiv il vezi pe Dumnezeu, in dragostea fata de celalalt
- Incepi sa nu iti mai trebuiasca recunostinta oamenilor si incepi sa 'vinezi' , sa cauti nevoile celorlalti,doar pt a simti din nou acea stare de comuniune totala cu Dumnezeu
- Incepi sa treci de la fapte materiale ,mai ales cand nu iti permiti , catre fapte sufletesti : de exemplu rugaciunea sau gandu bun pentru cineva
- Incepi sa il vezi peste tot pe Dumnezeu,in toate lucrurile si faptele tale,si in gandurile tale
- Nu gasesti de graba ocazii sa faci din nou fapte bune ,desi ai da orice sa retraiesti acea bucurie fara margini .Incepi sa itri dai seama de neputinta ta
-Astfel in inima se creaza o stare de asteptare,de admiratie a maretiei lui Dumnezeu , care o vezi in faptele bune ale celorlalti mai putin credinciosi ca tine, si de evidentiere a neputintei tale, a micimii tale sulfetesti. Atunci iti dai seama cat de mic sufletste esti ,daca pina si un talhar sau vames te poate intrece in simtire
-Iti pui toata nadejdea in Dumnezeu .Si iar esti ajutat sa faci o fapta buna,si iar portile raiului ti se deschid
-Daca persisti pe acest drum , la limita,te abandonezi de tot, si atunci esti pregatit ca harul sa vina peste tine
-Daca incepi de atunci sa inlocuiesti faptele bune cu cele smerite, Dumnezeu iti va da harul Sau
-In final vei avea capacitatea de a identifica mult mai usor nevoia celorlalti,de a iti depasi limitarile sufletesti , neputinta sufleteasca,dar numai prin harul lui Dumnezeu . Singur nu poti ajunge la desavarsire. Vei ajunge la iubire ,ca o stare continua,nu neaparat ca o fapta ocazionala

Problema este ca multi crestini nu au ajuns nici macar sa faca fapte bune cat cei ne-crestini, caci se cred singuri credinciosi , si isi impietresc inima. Ei se lupta parca exclusive pentru a dobandi harul ,ca intr-o competitie,sarind etape, dar mai bine ar ajuta o babuta sa treaca strada,sau ar admira o persoana nedeclarat credincioasa ,dar care e capabila sa faca astfel de gest.

Noroc ca astfel de persoane au de partea lor rugaciunea ,postul , rivna si in cele din urma iubirea lui Dumnezeu le deschide inima.
Dar drumul lor ar fi mai simplu , daca nu ar nega atat de mult faptele bune si puterea lor,si ar incepe sa le faca dupa puteri,si mai ales din inima. Atunci si harul i-ar lua pe sus , nu ar mai astepta sa depuna atatea eforturi ,oarecum de natura fizica,sau de vointa ,din partea lor.

Insa cei care nu cred in Hristos ,vor ramane cel mult la stadiul inimii,al faptelor bune , poate mai intens facute decat multi credinciosi ,dar nu vor cunoaste pe Dumnezeu. Il vor simti ,dar nu il vor sti,inima le va fi dezvoltata,dar mintea nu va cunoaste Adevarul.

Un om complet este acela care simte cu inima si nu are rautate,intelege cu mintea pe ceilalti si pe Dumnezeu , si e convins ca fara Dumnezeu nu inseamna nimic

Un credincios e smerit, un om natural bun, e multumit de sine

Experienţa propriu-zisă a credinţei lucrătoare în om prin har,
arată că orice credincios smerit nu e mulţumit de sine. Ci e recunoscător lui Dumnezeu. Cu cât credinciosul e mai smerit, cu atât el e mai uimit de Bunătatea Domnului şi mai desprins de vreo mulţumire de sine.

Nu poate fi bun un om natural pentru că bunătatea nu vine din natură, ci din cultură. În cazul nostru, din cultura Duhului, din har. Mai exact din relaţie şi în relaţie. NImeni nu e bun în sine, bunătatea nu e o însuşire per se, nu e proprietatea cuiva ci e o manifestare în relaţie. Bun nu e un termen absolut ci întotdeauna unul relaţional, relativ la altul.
Aminteşte-ţi cum răspunde Învăţătorul când cineva din mulţime îl numeşte "bun"!
Prin aceasta, Domnul arată că voieşte să reteze brusc orice înaintare în iluzia bunătăţii ca însuşire naturală a oamenilor. Atrage viguros atenţia că bunătatea este un rod al împreună-vieţuirii omului cu harul lui Dumnezeu, este o roadă a Duhului în om, al acestei relaţii.

Nu e folositor nouă să trăgem Revelaţia în jos, morfolind-o prin gândurile noastre, siluind-o, sluţindu-i chipul, făcînd-o după măsura noastră. Nu merge să asimilăm Învăţătura şi Predania la schemele noastre.
Ci dimpotrivă, ne e de folos să ne acomodăm (să restructurăm) schemele de interpretare şi de vieţuire la Învăţătură. Să ne ridicăm noi la Munte, lăsînd jos ca pe nişte cârpe murdare sau ca pe nişte pietroaie care ne împiedică la urcuş, toate ale noastre.
"Lasă toate ale tale şi urmează Mie!"

Dar nu se paote obţine nici un progres când mintea e ruptă din relaţia cu Dumnezeu. Doar în relaţie are loc o îmbunătăţire, aşa cum doar în relaţie cu apa şi lumina creşte pomul, doar în relaţie cu focul se înroşeşte fierul.
Tu voieşti ca pomişorul şi fierul să sporească cu de la sine putere, în solipsism. În virtutea nu ştiu cărei proprietăţi interne, autogenerative.
Oare de ce nu îţi lărgeşti interpretarea şi nu voieşti să pricepi că aşa ceva pur şi simplu nu funcţionează?

Ce spui tu va funcţiona doar atunci când pomii vor creşte de la sine, fără ajutorul vreunui factor de mediu, când copiii vor vorbi singuri fără ajutorul semenilor, când genele vor da cu de la sine putere naştere ochilor, inimii, mâinilor fără ajutorul organismului mamei etc.

Omul singur fără relaţia cu Dumnezeu, relaţie concretă în care nu doar Dumnezeu participă ci învaţă să participe şi omul, înnoindu-şi mintea, omul singur moare în el însuşi.
Tot ce avem de făcut e să învăţăm să participăm la Dumnezeire. Despre aceasta ne-a vorbit Hristos şi ne-a arătat prin Pilda Vieţii Lui cum se face, voind să înţelegem că Dumnezeu S-a împăcat cu omul şi că acum a venit vremea ca şi omul să se împace cu Dumnezeu. În acest sens a fost dat Noul Legământ.
Dar omul nu voieşte...

Ai pornit de la cuvantul meu 'omul natural bun' ,pentru a imi dovedi ca doar Dumnezeu este bun. Si pentru mine e la fel de clar acest lucru,noroc ca am strecurat acolo omul 'natural' bun,adica nu prin har.
Tot ce zic trebuie privit relativ la o stare opusa inferioara , precum si in evolutie
Sa ma explic : bunatatea la care fac referire este in contradictie cu rautatea care prea adesea caracterizeaza relatiile umane . Nu poti nega rautatea,caci o intalnim peste tot,dar nu poti nega nici anumite atitudini exemplare ,'bune' , ale semenilor nostril. Acesta e intelesul ,relativ, adica o atitudine mai buna decat o abordare egoista ,agresiva . Nu este intelesul absolut , la care numai Dumnezeu sau prin Dumnezeu avem acces

Priveste sfantul. Acesta tace desi stie privind omul, ce ascunde inima lui: ii stie bunatatea dar ii stie si pacatul. Si totusi tace cu iubire ingaduitoare. Il binecuvinteaza pe om si se roaga pentru el.

Deseori m-a framantat intrebarea: cum sa ma raportez, ce atitudine sa adopt fata de omul din fata mea? aratandu-i pacatul , laudandu-i bunatatea? am vazut ca lumea din lume se supara la aratarea pacatului si se bucura la lauda bunatatii. este o mare suferinta sa privesti duhul lumii din lume si o mare bucurie sa privesti bunatatea din lume. insa mai mereu este suferinta. caci pacatosi fiind si constienti fiind de pacatul nostru si al lumii, suferim.
este nevoie de o tacere plina de rugaciune pentru omenire. si iubire. caci ce este spus mai mult de atat, despre taine, mantuire, traire pentru dobandirea Harului, la omul care nu este inca la masura intelegerii acestora, este spus degeaba si este inteles complet gresit.

da, aveti dreptate. este nevoie de o atitudine mai buna:tacuta insa plina de faptele iubirii - cea mai de pret fiind rugaciunea si exemplul personal.

Cu ce difera faptele bune facute prin har de cele facute in mod uzual de orice om?
Cu nimic as putea zice ,caci ajutorul dat unui om e acelasi si de la un crestin imbunatatit si de la un om milos oarecare,care face totul din simpla mila
Omul milos ,chiar fara a fi crestin,mai are si avantajul ca nu face din vreo constringere ceea ce face,ci din mila pura ,si iubire pura a naturii umane ,care este supusa la cadere in cel ce are nevoie de ajutor
Crestinul o face,cel putin la inceputurile lui,pentru ca stie ca trebuie sa faca binele

Dar apoi comparatia incepe sa fie in favoarea harului.
Harul are menirea de a face din cei rai la suflet , asa cum poate fi un crestin la inceputul drumului sau ,un om imbunatatit , care sa isi inmoaie inima , cu ajutorul lui Dumnezeu
Deci harul poate deschide orice usa,oricat ar fi de ferecata in egoism si rautate .
Crestinul are apoi o privire mai larga a iubirii . El nu mai iubeste doar pe omul care e in nevoie, ci il descopera si pe Dumnezeu in nevoia aproapelui. Crestinul invata dogmatica ,din orice fapta buna care ii e dat sa o faca.
In plus , harul duce la modestie,la smerenie,care face floarea virtutilor si mai frumoasa, caci stim ca noi suntem rai din fire,si nimic nu facem bun, si doar harul lui Dumnezeu lucreaza in noi. Deci crestinul stie ca este rau , si tot binele care il face ,il face numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
In fine ,harul poate duce la treapta desavarsirii,acolo unde sunt sfintii. Problema cu faptele bune este ca sunt greu de gasit si identificat ,desi sunt mereu la indemina noastra,pentru ca inima noastra impietrita nu e dispusa sa daruiasca. Sfintii tocmai asta fac : resusesc sa vada frumusetea in jurul lor, sa isi deschida inima cu totul,fara a mai conta ei , sa dispara rusinea,teama si alte piedici . Si astfel reusesc sa faca fapte mult mai profunde,mai pilduitoare si mai placute lui Dumnezeu. Practic sfintii, se lasa in mana harului,si atunci chipul lui Hristos se arata prin ei ,intregii lumi.

Sa ne dorim sa capatam harul , dar sa nu dispretuim calitatea unei fapte uitandu-ne la fata celui ce o face ,la ce credinta stabilim noi ca are , ci sa fim corecti si sa judecam omul dupa inima care o arata in aceea fapta,asa cum ne cere si Domnul,si nu dupa vreo eticheta.
Ca sa nu ne trezim ca luptam impotriva lui Hristos prin pacatul mandriei ,cand noi insine recunoastem ca nu suntem capabili sa facem binele ,dar judecam pe altii ,ca si cum nici altii nu pot . Si astfel,din cauza ca noi nu putem face binele ,spunem si despre aproapele acelasi lucru : << Ia -ti darul tau inapoi,prefer sa mor de foame, caci toti suntem neputinciosi, si nu cumva tu sa faci o fapta buna cu mine >>

Majoritatea oamenilor din lume sunt cuprinsi de duhul minciunii. acesta vine din dorinta de a ascunde pacatul in fata celorlalti. mare durere sa privesti minciuna si sa taci. un lucru greu dar daca nu taci te va defaima cu minciuni. insa aceeasi oameni fac si lucruri bune. nu ramane decat rugaciunea si atitudinea plina de iubire. si cum ar fi altfel? nu avem si noi pacatele noastre?

trebuie sa invatam in fata cui sa vorbim si in fata cui sa tacem, cand, cum si cat sa vorbim si cand, si cat sa tacem. si prin tacere putem marturisi credinta, lasand faptele sa vorbeasca.

Bunatatea de care vorbiti,anume rugaciunea pentru celalalt in tacere e de o natura superioara, spirituala . La acestea pot ajunge cei ale caror rugaciuni chiar sunt ascultate de Dumnezeu ,caci ei cunosc natura umana si stiu exact de ce are nevoie celalalt : paine,cuvant , sau intelegere
Noi ,astia mai mici, degeaba cerem vindecarea cuiva de o boala prin rugaciune, caci poate boala aceea a fost randuita de Dumnezeu, sau poate se ascunde putina mandrie, ca venim noi de pe site si facem minuni , sau iarasi alt prilej de mandrie ,<<eu am rezolvat toate problemele mele , a mai ramas doar sa ii rezolv iute si pe acesta >>
Pentru antrenament , la noi, cei mici , ne raman faptele mai la indemina : sa ii spunem un cuvant bun dar nu de lauda desarta , sa il primim cand e singur , sa ii facem o surpriza cand se crede nevazut de nimeni, sa il ajutam cu 2 lei cand are nevoie , sa nu cerem acesti bani inapoi . Sa-i dam incredere celui fricos,speranta celui deznadajduit ,lumina celui ratacit ,si paine celui flamind .

Ei bine,cine face aceste fapte ,chiar necredincios fiind ,poate din ignorare sau din zona geografica in care s-a nascut ,arata ca Hristos este in mijlocul nostru,si se arata acolo unde te astepti mai putin.
Omul acela habar nu are ca pe chipul sau straluceste Hristos,dar pentru cineva care isi cauta credinta ,aceste fapte pot fi un bun prilej de a aduce lauda lui Dumnezeu,si a merge mai intarit pe drumul credintei

nu avem voie sa dispretuim pe nimeni, nu avem voie sa judecam pe nimeni. caci nu stim noi inima si sufletul nimanui decat numai Bunul Dumnezeu. cand cineva face o fapta buna, Dumnezeu ii stie inima si poate judeca. noi sa ne judecam inima noastra si sufletul nostru.

uneori acest lucru este extrem de greu. acum cateva zile am vazut pe strada un barbat homosexual, la 60 ani ce se credea femeie. purta o pereche de chiloti tanga din dantela neagra, la brau o curea lata si un maiou cu talie scurta. pe sandale cu toc, mergea tacticos purtand o poseta rosie. machiat, cu par lung grizonat si chelie era o aratare infricosatoare. a fost cumplit. ma rugam lui Dumnezeu sa ma ierte intreband: cum poti sa nu dispretuiesti asa ceva?, cum poti sa nu judeci? si oare acest homosexual nu a facut niciodata bine? ma indoiesc.

de aceea spun, uneori pacatele lumii sunt atat de evidente, si totusi trebuie sa ajungem la masura de a nu ne mai atinge, si de a putea iubi omul asa cum e, uneori cu mila pentru ceea ce a ajuns.

Dumnezeu asculta rugaciunea fiecarui om care se roaga curat. si a celor mici asa ca noi. totul este sa renuntam a cere dupa voia noastra ci dupa voia Domnului. caci, dupa cum bine ati spus, nu stim noi ce are nevoie fiecare, insa Domnul stie. \si mai este nevoie de ceva foarte important: incredere deplina in Dumnezeu.
faptele exterioare, de ajutorare a aproapelui trebuiesc facute in orice situatie, dupa puterea fiecaruia.

Ce inseamna increderea in Dumnezeu?
Ca EL ne va face viata asa cum o credem noi?
Ca EL ne va transforma viata asa cum avem nevoie ca sa ne mantuim?
Increderea in Dumnezeu este credinta ta proprie si egocentrica iar credinta in Dumnezeu este credinta in dirijarea de catre Dumnezeu a sufletului tau catre mantuire.
Speculatii puem face cu totii.

Increderea in Dumnezeu inseamna ca:
- urmand calea pe care ne-a aratat-o Domnul Iisus Hristos, urmand poruncile Lui ( intre care porunca Iubirii este Regina) urmand, deci, invataturile Lui SA AVEM INCREDERE CA vom mosteni Imparatia Cerurilor. Acesta este dorinta crestinilor, sa-i fim mostenitori lui Dumnezeu.

Daca te referi la viata de pe pamant, EL ne lasa pe noi sa alegem ce fel de viata vrem.
Tot aici, pe pamant, in functie de viata pe care ne-am facut-o, punem temelie vietii viitoare, celei vesnice (bucuriei vesnice sau osandirii vesnice...)

Fara sa dorim, fara sa-i cerem, EL nu ne va transforma viata asa cum avem nevoie ca sa ne mantuim... Asta inseamna libertate.

Credinta in Dumnezeu este o virtute ca si Iubirea, ca si Nadejdea, pe care daca le avem vom fi mantuiti.

Din Credinta, Iubire si Nadejde in Dumnezeu se naste increderea in Dumnezeu.

Nu e loc de speculatii

Cand Lucifer iti va prezenta 1% din argumentele cu care i-a convins pe 33% din puzderia de ingeri BUNI sa fie impotriva lui Dumnezeu, atunci vreau sa te vad, cum te zbati intre speculatiile care nu au fost emise de un om ca mine, ci de insusi seful speculatiilor, cel ce L-a contestat pe insusi Dumnezeu.
Raspunsul tau arata doar ca te simti confortabil in credinta ta, nu ca ai credinta. Poate ca ai, dar nu stii, in orice caz, nu se vede.
Dumnezeu vede ce stie El sa vada, dar eu nu vad la tine credinta definitiva: eu vad obnubilare, nu luminare.
Poate gresesc, poate asta este nivelul tau de exprimare a credintei tale, care nu se compara cu nivelul credintei tale...
Cat timp va dura credinta ta? Si dupa ce timpul, nu va mai fi, credinta ta va mai fi?
Eu sunt cel ce intreaba: daca tu esti cel ce raspunde, raspunde la intrebarile mele, nu la lipsa ta de intrebari...
Restul este politica.

Diavolul si ingerii lui sunt mincinosi. Poate ca mi-ar putea face rau, poate ca mi-ar face atat de rau incat nu as putea rabda si as fi in pericol sa-mi pierd iubirea si nadejdea din suflet. Nu pretind ca as putea sa fiu ca si Iov... Dar acum, in confortul credintei mele pe care tu nu o poti vedea, am incredere in Dumnezeu.
Nivelul meu de exprimare este mediocru dar destul de clar. Cred...
Nu stiu cat timp va dura credinta mea. Sper sa dureze pana in ultima clipa. Cand timpul se va termina va incepe vesnicia si atunci credinta mea se va transforma in convingere.
Deoarece nivelul meu intelectual este scazut nu-mi pun prea multe intrebari / probleme si asta imi da un confort existential. Si, in plus, lipsa framantarilor, indoielilor lasa loc Credintei, Iubirii si Nadejdei.
Eu cred in Dumnezeu pt ca asa m-au crescut parintii, asa m-au invatat bunicii, pentru ca experienta mea de viata mi-a dovedit-o in fiecare zi a vietii mele (si nu sunt tanara)
Cu mine s-a jucat satana cum a vrut, asa ca il cunosc, ii stiu inselatoriile.
Cu mine Dumnezeu a facut minuni, adevarate si uimitoare minuni! Mi-a aratat pe fata ca e cu mine si ma sprijina atunci cand aleg binele

Eu nu stiu ce vrei tu sa spui, de fapt. Nu stiu ce raspunsuri astepti de la mine sau de la ceilalti.
Eu asta am avut de spus. Mai mult de atat e vorbarie goala.

Nivelul intelectual este dat de Dumnezeu si fiecare trebuie sa si-l onoreze. Nu cred ca al tau este scazut iar al meu este, in orice caz, maxim sub-mediu: am cunostinte oarecum aprofundate in cateva domenii si disparate in altele. Numai ca tu zici ca un nivel intelectual scazut ajuta la mantuire, ceea ce duce la recomandarea de a-ti educa pruncii sa nu fie intelectuali.
Bunica imi zicea ca prea multa carte, strica. O cred: cu cat mai larg este orizontul, cu atat mai mult esti abatut de la cale, de ceea ce vezi. Dar, revin: nivelul intelectual este dat de Dumnezeu, trebuie sa faci ceva maxim, cu el.

Dupa cum ziceam, astept raspunsuri la intrebarile care au fost posibil sa fie puse (caci asa a vrut Dumnezeu sa ma faca), deci este posibil sa li se raspunda. Nu cred intr-un raspuns complet, ci intr-o pleiada de raspunsuri partiale care se vor uni cu sens.

Buna seara si la multi ani!

Spuneti-mi si mie va rog de ce se intampla, atunci cand faci o fapta buna ( pe care trebuie sa o faci, chiar daca nu iti convine), sa te simti uneori foarte nedreptatit???

( de exemplu, astazi a trebuit sa dau banii inapoi unei cliente care cumparase, in greseala, pt altcineva, niste medicamente care nu ii trebuiau...si, desi era omeneste normal s-o fac, ce era sa faca femeia cu niste medicamente care nu-i trebuiau, m-am tulburat foarte tare...in primul rand pt ca aveam toti banii batuti pe casa, pana la ora aia, si nu am o modalitate legala de a da bani inapoi clientului; apoi, ca astazi nu ma asteptam, si nici nu a fost cine stie ce vanzare, mai e si zi de salariu, si trebuie sa strang bani, si uite acum mai imi trebuiau exact aia 15 lei pe care i-am dat inapoi, si poate pkecam acasa de la 5, ca de la ora 4 au mai intrat trei clienti, unul n-a gasit ce-a vrut, altul a luat de 5 lei si altul de 3,5 ...si acum pana la urma nu-mi pare rau de 15 lei, nu are de ce, ea sa fie sanatoasa, ci de toata tulburarea care mi-a creat-o, si nu trebuia....poate ca de la inceput ma simteam nedreptatita ca trebuie sa vin la munca, in zi de sarbatoare, pt ca merge foarte prost in general, si sa strang macar banii de salariu, si as fi vrut poate sa-i fac repede, in cateva ore, si sa plec acasa...eu inteleg acum ca poate a fost o ispita, si ca e normal sa te incerce ispite cand vrei sa faci bine; dar vad ca si atunci cand nu vrei neaparat sa faci bine, e si mai rau ...pentru ca tot trebuie sa faci, ca asa trebuie si asa e bine, asa ai invatat, chiar daca tu nu vrei neaparat sa faci bine altora si tie rau; in fine, probabil daca nu as fi facut-o m-as fi simtit mult mai prost, si asa mi-e destul derusine ca femeia imi multumea iar eu comentam ca nu-mi convine ce am fost nevoita sa fac...
Si nu imi convine ca tocmai imi propusesem de dimineata ca nu trebuie sa ma mai tulbure orice lucru de nimic, ca doar am vazut de atatea ori ca pana la urma totul e bine cand se termina cu bine, ca nu ne lasa Dmnezeu asa usor, dar poate cine stie, aceasta lupta, repetandu-se zi de zi si fiind nevoiti sa o luam de la capat, la un moment dat ajunge sa ne epuizeze :(...
Dar poate ca asa a trebuit sa fie, sa stau pana la ora asta tarzie, ca iata au mai venit doi clienti buni, si care ma bucur ca m-au gasit, atat pt mine ca mi-au facut vanzare, mai mult dcat ma asteptam si-mi mai trebuia, cat si pt dansii, ca poate aveau nevoie de provizii....

Cum adica a cumparat din gresala pentru altcineva?Atunci de ce nu le-a dat celui care ii ceruse sa cumpere ? Si tu nu mai poti sa iti iei banii pe acele medicamente?
Trebuie sa intelegem bine fapta :)
Cred ca in asta si consta o parte din secretul faptelor bune,sa intelegi exact situatia celuilalt . Daca se va intelege bine fapta , se va putea vorbi si de nedreptatirea simtita de tine. Altfel, ne vom repezi sa spunem ca a fost o ispita.

Cel care ii ceruse, i-a spus apoi ca nu a cumparat ce ii trebuia, si ca atare nu le vrea, nu are ce face cu ele. Ii trebuia altceva, alt medicament.
Bine, m-a deranjat si ca sustinea ea ca a citit si ca nu e pentru ce-i trebuie mosului respectiv, ceea ce nu e adevarat, erau bune si pentru el, doar ca intr-adevar poate nu era de ajuns, ii trebuiau altele mai puternice.
Ma rog, nu erau pentru un mos, ci pt cainele lui de 40 de kg, pe care voia sa il mute, si colega mea ii daduse pastile antistres, iar ei voiau ceva mai puternic de la veterinar, un tranchilizant. Desi teoretic erau ok si pastilele antistres, doar ca trebuia sa ia vreo 5, la statura lui, insa baba sustinea sus si tare ca nu sunt bune, ca a citit pe ele ca sunt pentru catelusi mici, pt pui, ceea ce nu e adevarat, nu specifica nicaieri...cel mult poate sa scrie ca se pot da si la pui, fara probleme...acum poate a gresit si colega mea ca nu s-a prins ca vor de fapt tranchilizante, si a speculat momentul ca sa le vanda anistres, doar ca dpdv deontologic a facut foarte bine ( acelasi lucru cred ca as fi primit si eu daca intram ntr-o famacie si ceream ceva pt stres, in nici un caz nu as fi primit vreun somnifer puternic), ca nimeni nu ar trebui sa vanda la nicio farmacie tranchilizante sau alte medicamente mai puternice, fara o prescriptie medicala clara, mai ales la asemenea specimene sclerozate... . Atata doar ca eu nu m-am dus inapoi la farmacie saimi dea banii inapoi pe antistres, ca mie-mi trebuie te miri ce medicamente serioase de psihiatrie...desi daca mi-ar fi luat maica-mea de ex din proprie initiativa, eventual la recomnadarile farmacistelor, vreun antistres scump si bun de nimic..,m-as fi enervat si eu, desigur..poate n-as fi trimis-o sa ceara banii inapoi, si nici nu i-as fi zis ca nu ii dau, sa se spele pe cap cu ele ( cum ii zisese mosul babei respective), i-as fi dat pana la urma, dar m-as fi ofticat teribil ca sunt pusa in situatia sa dau niste bani pe ceva ce nuimi trebuie, mai ales daca sunt multi si nu am...

Asa ca biata femeie chiar era intr-o situatie de inteles; desi fusese greseala ei ca se apucase sa cumpere de capul ei, pt altcineva, fara sa se documenteze, doar ca acum imi dau seama ca la fel face si maica-mea ( nu cumpara chiar medicamente, ci alte chestii, de imbracat, de mancat, etc, si chiar daca nu imi plac sau nu imi trebuie, ma simt obligata sa ii dau banii pe ele, mai ales daca sunt sume mai mari de cativa lei )
Apoi, teoretic, ei ii trebuiau mai mult acei 15 lei, sa si-i recupereze, pecand eu, teoretic, ii pot recupera de la altcineva cand voi vinde acele medicamente...adica la cati bani sunt la mine blocati in marfa, chiar nu mai conteaza... . Atata doar ca nu imi convine sa vina cineva dupa trei zile sa ii dau banii inapoi, pt ca in timpul asta eu banii ii circul, cumpar alta marfa, platesc facturi, nu ii pun la pastrare pt toti ametitii care se razgandesc, si e foarte posibil chiar sa nu-i mai am la momentul cand se trezesc dansii sa vina sa mi-i ceara inapoi.... . Insa cei care fac asemenea gesturi, au si un fel de a fi atat de..nu stiu cum sa-l denumesc, ca stau pe capul tau, si se roaga, si se milogesc, ca efectiv nu iti dau posibilitatea sa ii mai refuzi...si de asta te simti oarecum exploatat, manipulat...( va dati seama, daca mai intra si altcineva si ii aude cum se roaga de tine, parca atunci isi intensifica rugamintile, ti se face si rusine, te faci de ras in fata celorlalti clienti)...

Asta e, se pare, a fost vina mea ca mi-a pasat mai mult de mne, si de confortul meu, nu am vrut sa imi creez neajunsuri ( lipsa in casa, etc), decat de nevoia si necazul omului respectiv, pana la urma...trebuie sa intelegem si noi greselile si neputintele lor, mai aled ale celor in varsta, ca parintii si bunicii nostri, daca vrem sa gasim si noi intelegere cand vom fi in situatia lor, nu ?

Da , asa e, e f bine ca le intelegi greselile .
Daca ai si de suferit in urma faptei ,chiar daca exista posibilitatea recuperarii banilor , cu atat mai buna este mila si intelegerea ce le-o arati
E bine ca o fapta buna sa o faci din toata inima,ca si cum ai face-o pentru Dumnezeu,nu pentru oameni . In acel caz nu te ai mai considera manipulata emotional de niste 'ametiti' ,ci ai vedea in fiecare client , pe Hristos insusi care vine si iti cere ajutorul.
Ai o meserie frumoasa si e bine sa o folosesti pentru inaltarea ta spirituala ,adica sa faci totul, din toata inima .

Fallen cred ca toti care lucram sau am lucrat in domeniul comertului, indiferent de care, ne-am confruntat cu client care au venit sa ceara banii inapoi pe marfa, fie pentru ca erau nemultumit, fie pentru ca au gresit marfa, ca sa zic asa. Din cate stiu eu, noi, vanzatorii, avem obligatia ca in termen de nu mai stiu care zile, daca vine omul cu produsul si bonul fiscal inapoi suntem obligati fie sa ii schimbam produsul, fie sa ii dam banii inapoi. Parca si pentru mdicamente era vorba de 30 de zile, zile in care poti inapoia produsul.
Treaba este ca suntem oameni, si sigur am patit si noi ceva de genul, sau vom pati laun moment dat. In strainatate, daca cineva nu e multumit de un produs, mai degraba merge sa-l schimbe sau sa-si recupereze banii pe el; romanii au prostul obicei sa nu faca nimic si sa se planga, sau, cum a patit intr-un magazin de papuci, samerg si sa-mi zica tipa de-acolo ca ea e obligata saimi dea alt produs la schimb si nu poate sami dea banii inapoi, chiar daca i-am venit cu bonul si garantia si tot. Pana la urma am vorbit si acolo cu managerul, i-am explicat ca nu era prima daacand patisem asemenea grozavii cu papucii lor, si i-am zis ca eu imi vreau banii inapoi, ca pur si smplu nu vreau altceva din magazin si ca el, conform legii, e obligat sa imi restituie banii. Si mi-i i-a dat daca am stiut sa insist pe ce trebuia. Stiu foarte bine ca bonurile se pot anula, indiferent de casa de marcat si cand aud pe cate unul/una ca nu se poate anula un bon ma apuca damblalele; pana si biletele de loto se pot anula...

Mi se pare in regula sa schimbi sau sa dai marfa inapoi unui client nemultumit, in cazul in care nu el a defectat produsul, sau nu aduce cutia goala :)), sau sa ii dai banii inapoi. Eu cu faptul ca am facut asta mi-am castigat clienti, desi eram convinsa ca o sa pierd clienti. Si adevarul ca si pe mine m-au casigat magazinele care respecta legea, implicit imi schimba marfa sau imi da banii inapoi pe un produs neconform sau chiar care l-am luat fara sa consult eticheta.
Conditia generala la asemenealucruri mi se pare a fi omenia; nici tu ca si client sa nu profiti de treaba asta, dar nici vanzatorul sa nu refuze acest lucru (schimbarea marfii/returnarea banilor pentru marfa).

Sunt intru totul de acord, nsa 1) eu nu stiu cum sau nu am posibilitatea sa bat inapoi pe casa adica cu - , doar sa anulez daca nu am apucat sa dau total; nu am casa dinaia smechere unda scanezi produsul dupa cod de bare, si el iese automat din gestiune sau intra inapoi, dupa caz...si nu stiu dc ati vazut, si la hipermarket daca te razgandesti la un produs nu poate intodeauna casierul sa ti-l scada, tre sa vina una cu o cheie sa faca returul; si 2) la mne nu raman banii din vanzari toti in casa, sa am de unde sa-i dau inapoi la care cum vine, ci la mne banii circula, se platsc facuri, salarii, etc, si e foarte posibil la momentuk cand vii cu produsul inapoi sa nu mai am ce sa iti dau pe el...
Si apoi nu stiu cat de clara e legea in acest sens, am vazut in multe magazine ca produsele se pot schimba, dar nu se pot returna banii, doar in astea mai mari, mai de firma...
Acum depinde si cum ai gestiunea, la unele firme e toata pe calculator, care e conectat cu casa de marcat, si cand vinzi, bati bon si a iesit automat din gestiune; dar mai ai si avantajul ca poti sa ii modifici pretul, daca vrei sa faci cuiva un discount, sau chiar sa-l dai cadou... ei bne, la mine nu se poate nici asta :( ; mi-a spus contabilul clar ca daca vreau sa reduc pretul la un produs, trebuia de la inceput sa il ntroduc in gestiune cu pretul respectiv, ca la mine nu e computerizat, fac eu de mana intrarile...
Iar daca vrea cineva banii inapoi, singura modalitate ( nelegala, de altfel ), neputand sa anulez bonul de acum trei zile, e sa ii dau si gata, numai fac bon la urmatorul client...dar asta presupune desigur un risc si pentru mine..( dar pentru mamaia ametita nu conteaza, important e ca si'a luat ea banii inapoi si poa sa cumpere altcva aiurea cu ei...)
Scuze, astazi chiar nu snt intr-o dispozitie marinimoasa :(...

De fapt, ai si tu dreptate :) si nu e vina ta sau a celor care au gestinunea manuala ca sa-i zic asa.

Pentru ca totul sa functioneze "ca la carte" ar trebui ca statul sa ofere oricarei firme care se ocpa cu comert, deci care implicit au casa de marcat si toate alea, sa ofere, gratis, tehnologia necesara. Eu cat am lucrt in comert nu am fost nevoita de mult eori sa dau banii inapoi; de obicei clientii cereau alt produs, si ntr-adevar era destul de triky sa -l schimb in cazl in care aveam memoria slaba. Desi se putea anula bonul, si reface pe produsul nou, faceam rar asta pentru ca nu eram pra familiarizata cu procedeul; nici sefa nu era tot timpul acolo sa imi explice; Asa ca schmbam produsul, eventual ii dadeam diferenta sau imi platea diferenta, ramaneam cu + sau - pe casa (noroc ca nu aveam produse scumpe si faceam asta strict cand era vorba de diferente de cativa lei (pana in 5 -10 lei), poi cand venea civeva si cumpara produsul care i l-am dat la schimb celei careia i-am schimbat produsul, bateam in casa produsul pe care i-am facut bonul persoanei nemultumite (nu stiu daca se intelege ce vreau a zic). La produsele scmpe, intr-adevar o sunam pe sefa sa imi explice procedeul de anulare bon, dar la inchidere iarasi batai de cap... si, intr-adevar, in general, am lucrat cu case de marcat cnectate la calculator; la micro iesea automat din gestiune ce vindeam si ea muuult ma usor si de facut un mini inventar inainte sa ies din tura, in alt loc produsele ieseau dupa 24 sau 48 de ore din gestiune (lucru care era al naibii - sorry - de nasol, pentr ca licram cu tigari si nu-m puteam prelua stocul corect de tigari de la colega si nu-l puteam face nici cand ieseam din tura, ceea ce era nasol, pentru ca am avut sute depachete de tigari lipsa cat am lucrat acolo, si stiu sigur ca eu nu le-am furat - dar am platit destul pentru furtisagurile colegei). si in ultimul, de fapt primul magazin am lucrat cu casa de marcat simpla, fara calculator si scanner si alte alea, dar avea o cheita cu care, in cazuri de urgenta, o bagam in aparat si puteam anula un bon, scriam anulat pe bonul original, il capsam de bonul cu minus si ramanea in magazin, impreuna cu raportul z, rapoarte care ramaneau in magazin, in dosarul magazinului (pentr contabilitate sau nu stiu pentr ce).

Deci e nevoie de tehnologie ca sameara lucrurile conform asteptarilor si legislatiei. Tehnologiecae ar trebui oferita de catre stat, gratis. Sau sa schimbe legea.

Da. De ASTA e nevoie.

Lumea a functionat, timp de secole, fara case de marcat electronice. Facturi exista din antichitate, dar bonurile sunt o nascocire mult mai recenta.
Si nu e deloc evident ca acuma, dupa generalizarea caselor de marcat fiscale, se fura mai putin ca inainte.
De fapt, statul e foarte preocupat ca nu cumva sa rateze vreo suma de cativa lei pentru impozit. Motiv pentru care orice contribuabil este considerat aprioric a fi un hot.

^Asa e. Been there, done that, not good. De asta am zis ca nu mai lucrez in veci in comert.

Totul e comert, pana la urma :)

E " comica" uneori insa viziunea consumatorului : ce ma intereseaza pe mine ca asa e legea?!? S-o ia na*** de lege, eu nu sunt de acord cu aceasta lege, asadar, nu am de gand sa o respect...si ar fi bine sa n o faceti nici dvs, daca vreti sa-mi faceti pe plac...

Stiti, se spune ca nu poti sa afirmi ca-L iubesti pe Dumnezeu, daca nu ii iubesti pe oameni...ceea ce e trist :(..... . Ca ar trebui in oameni, sa vezi pe Dumnezeu.... . Ce te faci nsa cand ajungi sa vezi in ei mai degraba pe diavol ? Unii chiar asta-ti lasa impresia, ca au venit la tine trimisi de dracu, ca sa te ispiteasca si sa iti puna rabdarea la grea incercare...

Înseamnă că între tine și el s-a interpus un diavol, care-și suprapune chipul peste al omului din fața ta, ca o mască; o mască pe care, de fapt, o proiectezi tu asupra lui, cu lumina din inma ta... care este întuneric.
Sună rău, dar așa și este. Prea adesea îi demonizăm pe ceilalți, individual sau în masă, pe categorii, considerându-i responsabili de răul nostru personal sau al lumii în care trăim.

Ce să facem ca să vedem în ceilalți, toți, chipul lui Dumnezeu? Să ne curățăm inima, prin spovedanie și rugăciune, prin împărtășanie, primindu-L pe Hristos în ea, și atunci vom putea reflecta asupra altora lumina Lui. Fără El nimic (bun) nu putem.

E o mare taină a Lui aici, că El este cel care Se recunoaște în fiecare dintre noi; El este cel care descoperă în celălalt chipul Său, potențându-l, totodată.

Adică dacă El te locuiește, lumina și dragostea Lui îl învăluie pe cel pe care tu îl întâlnești, iar acela recunoaște această lumină și dragoste în adâncul lui, care intră în comuniune cu chipul lui Hristos din el, trezindu-l, măcar pentru un moment, la adevărata viață.

Din dialogul destul de tehnic despre case de marcat nu am resusit sa inteleg ce te-a suparat asa tare la oameni : cei care insista producandu-ti de fapt tie paguba fortandu-ti mana sa le returnezi bani ?
Orcum , stadiul in care te -au adus combinat cu stresul e destul de neplacut, si cred ca de aia ajungi sa ai pozitii total opuse dragostei si invataturii crestine
Orcum ,nu deznadajdui ,multi avem astfel de ispite ,in care efectiv ne e sila de oameni.
Aceste ispite ar trebui sa aiba si un rol benefic, sa ne ajute sa ii acceptam pe ceilalti, sa ne educam cum sa invingem respingerea instinctiva care o avem fata de ceilalti cand suntem afectati puternic de ei
Imprejurarile respective ar trebui sa fie o scoala , si ar trebui sa ii multumim lui Dumnezeu pt ca ne ajuta sa ne invingem egoismul natural si , mai scrasnind,mai cu mila Lui ,sa ne deschidem in cele din urma sufletul. E la fel de greu , ca si cum am muri , sa recunoastem asta , caci orgoliul nostru este infinit de mare .

Cand simtim aceasta repulsie extrema, iubirea devine un cuvant greu si nesuferit, si imposibil de urmat . E ca un semnal ca fortele raului pot patrunde adanc in noi .Dar niciodata nu pot sa ne departeze de speranta ca Dumnezeu ajuta ,chiar daca suntem cazuti in cea mai negra disperare si nedreptate

Da, mi-e clar de-acum ca diavolul lucreaza prin mine :(...

Seminar - partea practica si smerita a milosteniei - destainuirea unui amic

Imi povestea un prieten cum ca a ales sa faca milostenii mai mult in bani, fiind mai comod de felul lui... I se parea greu sa pregateasca cate un pachetel acolo .. si sa-l care dupa el era exclus, haine uzate zicea ca n-avea decat "jerpelituri", cu mancarea se descurca ad-hoc, neavand pe cineva care sa-i gateasca... asa ca banii i s-au parut lui cei mai la indemana. Numai ca dupa cum marturisea, dupa un timp, incepuse sa faca contabilitate, cat si cui dadea (avea el cativa clienti..), ba se mai si mandrea.
Pentru ca nu-l lasa inima sa dea doar 1 leu, alegea 1-2 persoane carora le punea in mana banii pe care dorea sa-i dea de pomana dar, neavand prea multi bani, ajungea sa-i refuze pe altii care asteptau si ei ceva. Azi asa, maine asa ... mandria tot acolo, il insotea ori de cate ori dadea milostenie...
Ce s-a gandit el?! Stia ca nu-l lasa inima sa dea de pomana doar 1 leu, de fapt zicea el ca-i era rusine sa-i puna omului in mana atat de putin. Dar ca sa scape de diavolul mandriei, si-a calcat pe inima si a inceput sa imparta doar cate 1 leu.
Stateam si-l ascultam cum imi povestea bucuros ca de atunci n-a mai fost nevoit sa refuze pe mai toti saracii pe care-i intalnea si din cauza rusinii de a face o atat de mica milostenie a scapat si de mandrie. :1:

Nostima mi s-a parut atunci lectia asta a lui, dar cred ca oricand se poate dovedi eficienta pentru "smerenia mandra" din noi. :25:

Sa ne smerim, asadar, oferind cat mai multor semeni nu cat ne-ar da noua clasa ci cat nu ne lasa mandria din noi! Si numai dupa ce inima noastra va creste smerita, sa oferim cat ne sta in putere si chiar mai mult de atat...!