Si nu puteai sa urmezi pilda care ai dat-o, spunand pur si simplu ca nu esti eretica, desi totusi era mai de bonton nici sa nu-l bagi in seama?

Daca te-a jignit pentru ca asa a avut el chef, fara sa ofere vreun motiv, ce crezi, daca incepi sa bati din picior si sa pretinzi sa ti se ofere scuze pe "tonul" asta, il impresionezi cumva si o sa-ti cada la picioare?
Just common sense, dar se pare ca vorbesc de lucruri mari.

Si o mai faci si cu argumente infantile: "daca nu o faci atunci nu esti demn sa te numesti ortodox", de parca il intereseaza pe el sau pe oricine altcineva titlurile de ortodox pe care le acordati sau retrageti, chestie se pare femeiasca ca nu esti prima sau singura care a comis-o in felul asta.

Pana una alta tu ai folosit apelativul asta si de obicei cand apelezi la astfel de calificative, te califica, daca intelegi ce vreau sa zic, daca nu, nu-i bai.

Tocmai de aia, am zis si mai sus.

Mmm, ai spus ceva dar de fapt te gandeai la altceva.
Vorbind la persoana a 3a plural, de fapt te refereai exclusiv la altii, ca daca te-ai fi gandit si la tine ca esti inclusa aici, n-ai mai scrie atatia km de mesaje cu pretentia ca pui in ordine niste lucruri, pentru ca vezi, TU avand "discernamant duhovnicesc miop si schiop" o buna parte din ce scrii, s-ar putea sa fie prostii mari, asa ca e mai sanatos sa nu le scrii.
Are logica ce zic sau e mai presus de intelegerea ta?

Oamenii cer niste pareri, nu e de bun simt sa le dai ceea ce cer?

Apelul la teoria conspiratiei este esecul ratiunii si succesul rautatii gratuite.

Dar fiind femeie, prin natura lucrurilor, nu e ceva iesit din comun, de asta nici nu au femeile acces la preotie si nici dreptul sa predice.

Dar e bine ca au totusi dreptul sa scrie pe forumuri, sa ne aducem aminte de ce nu au altele, care tin de viata reala. :)

Si da, sunt si exceptii, dar din pacate, asa cum se zice, ele confirma se pare, regula.

Si din partea mea, sper sa fie cat mai multe exceptii.

De ex. colega Laura, chiar daca nu e cel mai bun exemplu de persoana rationala, fiind de altfel si un copil si din pacate cred ca in contact cu un mediu cam nociv pentru dezvoltarea ei duhovniceasca, nu am vazut-o nici macar o data sa scape o rautate gratuita, sau chiar o rautate in general, chiar si cand a fost lovita din toate partile, ceea ce zic eu, o face o raritate in cadrul genului ei si de admirat.

Ce-ar fi să treci peste reaua credinţă cu care de atâtea ori ţi-ai permis să abordezi realitatea forumului (şi am toată convingerea că această rea credinţă o aplici ori ai aplicat-o şi în viaţa "reală", "nevirtuală"), ce-ar fi deci să treci peste astea şi să ne spui şi nouă aşa cam ce crezi tu că înseamnă libertatea de conştiinţă şi discernământul duhovnicesc, în varianta ta "autentică" de creştinism ori de înţelegere a creştinismului.

De aici se vede încă o dată abordarea insuficient fundamentată a problemei de către Laura, pentru că modelele sfinţilor le putem reclama şi folosi ca paravan ori justificare pentru opiniile noastre doar sub condiţia că şi noi suntem la acelaşi nivel ori măcar pe aproape cu acela al unor sfinţi (cum e cazul aici al sfântului Maxim).

Mie mi se pare că totuşi nu aveţi lucrurile foarte clar delimitate, însă nici nu susţin că ar fi uşor de delimitat şi nici uşor de a exprima teoretic această delimitare. Însă raportat la ceea ce spuneţi, problema este că ori e duhovnicul cel de care trebuie să facem ascultare, deşi nu doar duhovnicii personali pretind ascultare pe lumea asta în numele lui Hristos, ori măsura este Cuvântul lui Dumnezeu, iar neclaritatea vine din aceea că preoţii, episcopii şi duhovnicii nu urmăresc întotdeauna, şi probabil că nici nu pot şi deseori nici nu vor, Cuvântul lui Dumnezeu şi în general adevărul dumnezeiesc religios şi moral şi Sfânta Tradiţie a Bisericii. Prin urmare cât trebuie să fie de condiţionată sau nu ascultarea rămâne o problemă pe care nu aţi reuşit să o soluţionaţi până la capăt, deşi din alte lucruri pe care le-aţi scris se vede că aveţi o înţelegere destul de bună asupra neajunsurilor aşa zisei libertăţi de conştiinţă şi a aşa zisului discernământ duhovnicesc, pe care Laura, am impresia, pretinde, fără să spună explicit, a le cam avea la "degetul cel mic".

Nu am dus-o pana la capat, pentru ca se subintelege. Intr-un fel nu am dorit sa o duc pana la capat. Sunt de altfel sigura ca si ce voi spune in continuare, nu va fi bine inteles de unii oameni si acesta este motivul pentru care am dus lucrurile pana la jumatate in postarea cu pricina.

Da, trebuie ascultare de duhovnic.
Da, masura este Cuvantul lui Dumnezeu.
Da, nu trebuie sa asculti de nici un preot , fie si ierarh daca are invatatura gresita si invata contrar cuvantului lui Dumnezeu. Un lucru extrem de important este ca in judecata noastra sa nu punem in antiteza duhovnicul cu invatatura lui Hristos, caci nu sunt, nu exista ori Cuvantul lui Dumnezeu , ori duhovnic in ceea ce priveste ascultarea. Caci duhovnicul , cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa invete. Deci Cuvantul lui Dumnezeu este al amandorura, dohovnic si ucenic.

ca sa ajungi insa la masura de a putea discerne daca te invata conform cu ceea ce Domnul ne-a daruit e nevoie de intelepciunea ce vine din experienta cea duhovniceasca. De aceea am spus, e nevoie de ascultare mai ales la inceput de drum in credinta. Primii pasi nu sunt grei in ceea ce priveste intelegerea invataturii celei drepte, si orice preot te poate indruma, insa apoi cand depasesti un anumit prag, cand incepi sa simti pe Dumnezeu, sa comunici cu Dumnezeu, cand incepi sa simti cum vine inselarea de la cel viclean, ei bine, cand se ascuteste lupta, atunci vine greul cel mare si atunci e nevoie de un duhovnic foarte intelept.

Sunt multe de discutat, lucrurile sunt complexe. Daca voiti le analizam. Un singur lucru as mai voi sa adaug , acela ca de prea multe ori se face o confuzie majora intre invatatura pe care preotul ne-o da si greselile si pacatele pe care preotul le face sau le are, ca orice om pe pamantul acesta. E greu sa te detasezi de ceea ce vezi in jur si sa nu condamni invatatura doar pentru cu omul ce o da este si el un om cu pacate la fel ca si noi. Uitam un lucru extrem de important ca duhovnicul este sfintit, si aceasta nu este putin lucru.

ca incheiere as dori sa spun ca suntem datori sa facem urmatorul lucru: orice invatatura primita trebuie verificata cu invatatura lui Hristos si daca este conforma cu ceea ce Hristos ne-a daruit sa o urmam. Insa este necesar sa fim sinceri cu noi insine si sa admitem daca suntem in stare sa facem o astfel de verificare.

Frumoase ”perle”... Arată-i duhovnicului tău acest răspuns (că tot e vorba de ascultare), cu care văd că te lauzi (asemănându-te cu sfinții), să vedem cât de ”ortodox” e răspunsul tău.

Asa deci. Daca tu zici ca nu trebuie sa primesc scuze pentru jignirea adusa, atunci sa nu primesc. ma multumesc ca am lamurit problema, deci stie toata lumea ca nu sunt eretica, asta este suficient.
Legat de argument, este aici o subtilitate ce pare ca tu nu ai inteles-o. Omul venise sa spuna ca eu nu sunt ortodoxa, fara argument, si am venit sa spun ca un ortodox adevarat cand jigneste si raneste pe cineva , fara motiv isi cere si scuze. Este parte din invatatura ortodoxa pe care Insusi Hristos ne-a daruit-o. Eu socotesc ca nu e infantil deloc ci chiar foarte important. Si sa iti explic si de ce. Caci de nu ceream aceste scuze , nu ofeream omului prilejul sa isi spele pacatul, caci eu l-am si iertat din prima, insa daca tu zici ca fiecare sa primeasca rasplata de la Dumnezeu, asa sa fie. deci eu astept sa ma indreptateasca Dumnezeu de acum, nu e nevoie sa fiu indreptatita de oameni.
Dalian , sa nu iti ceri scuze, ca nu e nevoie, las pe Dumnezeu sa aseze lucrurile cum stie El mai bine. Vom simti cu totii in inimi cand Domnul face dreptate.

Vezi, vorbim de discernamant, insa dovedim cu toti cat discernamant avem. Al tau Aline e plin de resentimente. Insa ma opresc aici cu polemica. Cu toate ca te-ai desfasurat pe aici fara piedici majore, eu nu am de gand sa ma contrez cu tine. Nu am sa iti satisfac imboldurile de contrazicere si cearta.
Asadar , dupa aceasta postare, noi doi vom avea doar dialoguri constructive in spirit ortodox, daca vrei, daca nu - atunci poti sustine monologuri cate voiesti.

Daca citesti cu atentie cele spuse de mine mai sus, ai sa intrezaresti un raspuns la ce spui tu aici legat de asa zisa punere in ordine a lucrurilor.

Eu nu stiu ce discernamant am eu, insa cine voieste sa vada daca ce scriu eu sunt prostii sau nu, sa verifice cu invatatura data de Dumnezeu noua. deci masura nu este judecata ta, aprecierile tale, hotararile tale in mintea ta.


Asa socotesti, ca tu oferi pareri, nu altceva? Atunci de ce oamenii reclama parerile tale? Aa, inteleg, ei au disceramant schiop si miop, al tau e plin de stravedere, vezi bine, corect, dai parerile perfecte, insa oamenii nu te inteleg.


PS. ovidiu.b esti invitat sa faci corecturile gramaticale de rigoare, eu nu ma supar. Nu poti fi perfect, cel putin eu nu ma laud cu asa ceva. Chiar ma bucur ca sunt oameni pe aici foarte atenti la greselile de exprimare ale celorlalti si ii corecteaza.
Explicatia "perlei" am scris-o aici in primul paragraf. Recunosc , am scris acest mesaj cu vreo 4 ore in urma, dar nu il trimisesem la publicare, caci m-am gandit sa ignor mesajul lui Alin, totusi. Insa vad ca era de fapt nevoie sa raspund, caci de o faceam nu te mai grabeai tu sa sari in ajutor. Va agatati de orice scanteie, de orice firiciel ca sa va tineti de polemici. Fiecare cu ce il preocupa. iata adevarata libertate de exprimare.

Vad ca v-ati cam sesizat pe aici , vreo 2 -3 si sa sariti repede in ajutor, unora altora, uitand si de Dumnezeu si de invatatura si de tot. Dar nu-i bai fiecare face dupa cum il duce capul.

Invidia.

Cum adica domnule sa vina unele , si femei pe deasupra sa ne spuna noua cum trebuie sa fim si ce trebuie sa facem, noua ditamai barbatii?
La cratita, la pres, ca doar de aia Dumnezeu nu a dat voie sa fie femeile preoti.
Femei , fiti smerite, plecati capul, lasati barbatul sa va jigneasca, sa va umileasca , sa va batjocoreasca. Cunoasteti-va locul.
Doar in Biblie nu spune ca barbatul sa o ocroteasca si sa o iubeasca, sa o respecte. Nu scrie. Nu. Acolo scrie ca noi avem mandrie barbateasca care nu are de-a face nimic cu mandria , aia de care spun sfintii. Voi femeilor, niste mandre proaste, care va suiti in capul barbatilor si va apucati de propovaduit.


Acum cateva zile tocmai am citit ce inseamna duhovnicia, venita din partea preotului , ca duhovnic, si ce inseamna povata duhovniceasca , venita din partea celor care au inaltime in suflet si putere de povata. Si iata ca cel care poate da povata poate fi si femeia, in genere este o maica stareta care are multa rugaciune si traire , insa se poate sa fie si femeia mireana daca ea traieste cu adevarat intru Hristos. Iar exemplul suprem pentru noi este Maica Domnului povatuitoarea crestinilor.

Cand suntem orbiti de mandrie, nu putem intelege nici Scriptura cum se cuvine, ca avem micime multa si asa ajungem la razboi intre noi, pe diverse categorii si segmente de populatie: tinerii cu batranii, barbatii cu femeile, copiii cu parintii...

Asa, acum pentru ca eu inteleg bine ce disputa este aici, domnilor barbati care v-ati simtit lezati, ma iertati, ca asa se intampla cand vorbeste omul fara sa fie purtat de har. Una spune si alta se intelege. Asta mi-s. Eu recunosc ca voi sunteti mai buni decat mine cel putin.

Mă iertați și dumneavoastră doamnă care v-ați simțit lezată de ceea ce eu nu am spus. Nu cred că sunteţi o eretică dar prea o făceaţi pe smerita. Şi mi-am zis că o tragere de mânecă atunci când scrieţi mari prostii, nu v-ar strica. Asta e tot.

Dar dacă tot vă plac povestirile, vă dăruiesc un leac împotriva agitaţiei:
"Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul şi i-a zis: „Avvo, spune-mi cuvânt să mă mântuiesc!” Şi i-a zis bătrânul: „Du-te la mormânt şi ocărăşte morţii!” Deci ducându-se fratele a ocărât şi a azvârlit cu pietre şi venind a vestit bătrânului. Şi i-a zis bătrânul: „Nimic nu ţi-au grăit?” Iar el a răspuns: „Nu”. I-a zis lui bătrânul: „Du-te şi mâine şi îi slăveşte!” Deci mergând fratele, i-a slăvit zicând: „Apostolilor, sfinţilor şi drepţilor!” Şi a venit la bătrânul şi i-a zis: „I-am slăvit”. Şi-a zis bătrânul: „Nimic nu ţi-au răspuns?” A zis fratele: „Nu”. I-a zis lui bătrânul: „Ştii cu câte i-ai necinstit şi nimic nu ţi-au răspuns şi cu câte i-ai slăvit şi nimic nu ţi-au grăit? Aşa şi tu, dacă voieşti să te mântuieşti, fă-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor să nu o socoteşti, ca cei morţi să fii şi poţi să te mântuieşti”.

Deci, dacă eu mi-am cerut scuze, faceţi-vă şi dumneavoastră moartă şi cu totii vom avea numai de câştigat.
Post cu fapte bune şi cu mult folos!

Doamne ajuta ! Dalian
Insa eu am mare nevoie, in urma dialogului nostru sa invat.
Asadar care sunt acele mari prostii care le-am spus?

Nu de alta dar eu , inainte de a spune ceva verific ca nu care cumva sa gresesc si sa ma abat de la invatatura ortodoxa.

Cu smerenia. Asa s-a vazut? ca fac pe smerita? vai de capul meu, numai smerita nu sunt. Tot incerc sa invat. dovada ca nu sunt smerita este tocmai faptul ca scriu aici.

PS. revin doar sa va spun ca stiu de unde vine ideea cu agitatia, ca nu va apartine. un mic sfat: nu luati de bun tot ce spun unii oameni despre altii . Convingeti-va singur de cum este fiecare om in duhul lui.

Nu mai veniţi ca o şerpoaică blândă că nu de învăţat vă arde dumneavoastră ci cercaţi propovăduiri feministe şi ceartă neghioabă p-acilea. Nu m-aţi convins că aţi citit cu atenţie sfatul lui avva Macarie egipteanul. Mai citiţi o dată cu un duh de rugăciune!

Eu am scris mai pe ocolite, dar exemplul era dat pentru a justifica o ideea modernista, luata din protestatism, de aceea am scris de ecumenism. Cine sunt cu neascultarea? Protestantii. Iar aceasta neascultare intuiesc ca se referea si la readaptarea invataturii la cea modernista, a teologiei inovatoare.
Am scris un mesaj si la celelalt topic: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=34
Citez dintr-un articol: "Noi, ca şi creştini ortodocşi, ştim că baza vieţii noastre în Hristos o are ascultarea. Ascultarea, după Sfinţii Părinţi, e mai importantă decât orice virtute deoarece "ascultarea e cea care aduce smerenie" sau "după cum Adam a căzut din Rai prin neascultare noi vom ajunge înapoi în Rai prin ascultare".
"O ascultare pe care o facem pentru a fugi de responsabilităţi nu e o ascultare ortodoxă şi în Duhul lui Hristos care în primul rând ne-a făcut liberi. Cei din secte de obicei când fac ascultare ei renunţă la libertatea lor, la tot ce ţin de ei şi preferă o ascultare oarbă în schimbul de a scăpa de responsabilităţi. "

Niciodata nu am sustinut feministele. cautati pe forum, topicele in cauza sa vedeti.
Din contra. Consider ca miscarea feminista este cea mai proasta atitudine, si nu reprezinta deloc ortodoxia.
de fapt atitudinea in orice situatie trebuie sa fie moderata, fara a cadea in extreme.

Pe Sf. Macarie Egipteanul l-am citit in urma cu vreo doi ani, si mai bine, are niste omilii extraordinare, pentru mine este un sfant foarte drag. Acum vreun an jumatate chiar aceasta pilda citata de dvs, o adusesem in discutie pe acest forum, pentru a putea sa ne ferim de mandrie , de slava desarta si de a face pacate ce vin din iuteala de fire. Chiar va recomand cu caldura PSB 34.

"Profetul Iezechiel, a contemplat taina sufletului care, primind pe Domnul , se va face tron al slavei Lui. Pentru ca sufletul care se invredniceste, gratie Duhului, care si-L pregateste Sie-Si scaun si salas sa se impartaseasca de lumina Lui si sa se imbrace cu frumusetea slavei celei de negrait, devine in intregime lumina, in intregime fata, in intregime ochi. Nu este nici o parte din el, care sa nu fie plina de ochii cei duhovnicesti si luminosi. Astfel spus, nu are in el nimic intunecat, ci este peste tot duh si lumina. Atunci cand vine si se aseaza peste el frumusetea cea negraita si slava luminii lui Hristos, peste tot este plin de ochi, peste tot este numai fata si nu este nici o parte care sa fie in dos sau in spate.
Dupa cum soarele nu are nici o parte dosnica sau inferioara ci in intregime este scaldat in lumina, dupa cum lumina focului este peste tot la fel, neavand in ea vreun element care sa fie primul sau ultimul, mai mare sau mai mic; tot asa si sufletul care a fost luminat in chip desavarsit de frumusetea cea de negrait a slavei luminii fetei lui Hristos, care a intrat in comuniune cu Duhul Sfant in chip desavarsit si s-a invrednicit a se face lacas si tron a lui Dumnezeu, se face in intregime ochi, lumina , slava si duh.Asa il face Hristos cel care il sfatuieste, il sustine si il poarta, il impodobeste si il infrumuseteaza cu frumusete spirituala. S-a zis: "o mana de om era sub Heruvimi." (Iez. 1:8; 10:8) pentru ca Acela care este purtat de suflet, Acela si conduce sufletul." Sf. Macarie Egipteanul - Omilii duhovnicesti

Cine este acela care este purtat de sufletul nostru si cine ne conduce sufletul!

Mandria este cea care nu ne lasa nici macar fapta buna sa o facem cum se cuvine. Si fapta noastra buna devine intinata de mandrie. De exemplu: vreau sa imi cer iertare cuiva dar o fac in asa maniera incat sa ma justific pe mine: stii , te-am jignit, imi cer scuze, insa am facut-o ca vorbesti prostii. Si apoi indemn pe celalalt sa taca invocand exemplul sfintilor. Si totusi sunt intrebata de ce spun ca vorbeste prostii? Imediat urmeaza ca mandria din mine sa se dezlantuie, mai ales daca nu exista argument la justificare mea.

Te-am intrebat Dalian despre prostiile care zici tu ca eu le-am spus, nu ca sa invat de la tine ci ca sa te dovedesc. Sa te fac sa te inveti pe tine insuti, sa inveti pe cine poarta sufletul tau si cine conduce sufletul tau.

Din toate imprejurarile putem invata, si din jigniri si din ocari si din laude, putem invata cum suntem noi insine, cum este inima si mintea noastra.
Inceputul cunoasterii de Dumnezeu incepe prin cunoasterea de sine si a toate cele ne inconjoara.
Spor sa ai in cele bune si viata lunga!

Şi uite cum, după un discurs feminist prelung şi vitriolant, le-ai pus şi maicile stareţe, ba chiar şi pe Maica Domnului în slujba mişcării feministe! Aşa ceva chiar că n-am mai întâlnit.
Eh, dacă l-ai citit înseamnă că stai bine cu teoria.
Nu aţi dovedit decât că sunteţi şerpoaică. Dovedită.

Sfatul meu prietenesc este să te calmezi. Faptul că mi-am dat şi eu cu părerea nu înseamnă că sar în ajutorul cuiva. Iartă-mă că am îndrăznit a-ţi da un sfat, acela de a-ţi consulta duhovnicul şi de a-l lăsa pe dânsul să decidă dacă ai sau nu dreptate. Dacă el îţi va da dreptate atunci eu îmi cer iertare anticipat pentru "perlele" pe care le-am sesizat.
Pace şi bucurie îţi doresc. Post binecuvântat!

ps: când am spus "perle" m-am referit la cu totul altceva.
Iertare.

Aşa cum a argumentat şi Fani71, atitudinea lui Luther poate fi înţeleasă "sine ira et studio" în contextul său istoric.
Luther a avut o intenţie cât se poate de sinceră şi curajoasă: aceea a recuperării spiritului Bisericii primare, pervertit grav de Papalitatea de atunci.
A obiectat faţă de teoria meritelor prisositoare (din care derivă atât doctrina purgatoriului, cât şi practica vânzării indulgenţelor) - de aici tendinţa lui către cealaltă extremă prin dogma "solla fide" -, faţă de monopolul Papalităţii asupra Scripturii (de aceea a şi tradus Biblia în germană) etc etc etc.
Intenţia lui nu a fost aceea de a dezbina şi mai grav Biserica, aşa cum s-a întâmplat, din păcate... :( A încercat să propună o reformă din interior... dar nu s-a putut.
Şi gândiţi-vă: nu a avut dreptate în revolta sa?...
Desigur, multe dintre dogmele luterane sunt diferite de cele ortodoxe.
Mă refer, însă, la intenţia lui de a se opune pervertirii credinţei.
În zilele noastre, din fericire, atât BC, cât şi protestanţii au, cel puţin la nivel oficial, o atitudine irenic-ecumenică şi conştientizează greşelile trecutului.
Da, s-a ajuns la sciziuni grave în interiorul creştinismului, persecuţii interconfesionale şi alte atitudini grave, care n-au nicio legătură cu Persoana şi învăţătura Domnului Dumnezeului nostru.
Important cred că este, însă, să recunoaştem toţi, cu sinceritate şi smerenie, realitatea istorică şi, vorba maicii Siluana, "să ne vindecăm iertând".
Doamne ajută!

Cred că e cazul să încetezi şi matale cu citate din avva Macarie şi apoi să o dai cu epitete de genul:

Nu aţi fi avut cum să vă daţi seama, acesta a fost şi scopul. :)
Ideea mea era aceea de a-i determina pe cei care susţin ideea de ascultare necondiţionată şi fac mereu apel la autorităţi în orice discuţie, să le sugerez să condamne atitudinea Sf. Maxim, pentru ca apoi să le dezvălui la cine m-am referit şi să le spun:
iată cum, prin această "virtute creştină" a obedienţei se poate ajunge la aprobarea unor nedreptăţi (aşa cum a fost persecutarea Sfântului Maxim).
Doamne ajută!

"Datori sunt fratii sa vietuiasca in sinceritate, in lipsa de rautate , in iubire si in pace, si sa duca lupta si razboi cu cugetele cele dinlauntru.
Datori sunt fratii sa arate multa dragoste unii fata de altii. Fie ca se roaga, fie ca citesc Scripturile, fie ca fac un lucru oarecare, se cuvine sa aiba ca temelie a relatiilor dintre ei , iubirea. Numai asa poate sa existe armonie in preocuparile lor, numai asa cei ce se roaga si cei ce citesc, si toti impreuna pot sa se foloseasca reciproc. Pentru ca de ce s-a scris "Faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant" daca nu ca fratii sa fie intre ei asemenea ingerilor din cer, care traiesc laolalta in armonie, pace si iubire si nu cunosc mandria si invidia, si-si arata reciproc iubire sincera." Sf. Macarie Egipteanul - Omilii duhovniceti pag. 96

"Se cuvine ca sa strabata cu luare aminte si cu grija drumul din stadionul acestei lumi, ca sa obtina de la Dumnezeu si de la ingeri laude ceresti.
Cei ce vor sa duca o viata crestina, dupa toata randuiala sunt datori sa se ingrijeasca, inainte de toate de facultatile judecatii si discernamantului care se afla in suflet. Pentru ca ajungand sa discernem cu exactitate intre bine si rau si sa deosebim intotdeauna pe cele care , impotriva firii, patrund in firea noastra cea curata, vietuim drept si fara prihana. Folosindu-ne de puterea judecatii, intocmai ca de ochi, sa nu ne lasam amagiti de insinuarile celui rau. Atunci vom fi socotiti demni sa primim harul divin si sa ne facem vrednici de Domnul." Sf. Macarie Egipteanul - Omilii duhovnicesti - pag. 99

Problema lui Luther nu a fost neascultarea.
Nici cei mai intransigenţi "antiecumenişti" nu-l blamează pe Luther fiindcă s-a opus Papalităţii, ci doar pentru teologia sa.
La fel, sfinţenia lui Maxim Mărturisitorul nu se datorează doar calităţii sale de disident, ci curajului de a-L mărturisi pe Hristos cu preţul sacrificiului suprem.
Prin urmare, disidenţa nu este o virtute în sine, ci se cuvine a fi evaluată teleologic.
În schimb, obedienţa da, e viciu în sine, pentru că se opune libertăţii.
Obedienţa se află în antiteză cu ascultarea creştină autentică, aşa cum postul creştin autentic este opus sinuciderii prin inaniţie.
Ascultarea creştină cu dreaptă socotinţă, bazată pe încredere, este virtute, iar obedienţa, ascultarea necondiţionată, e sinucidere duhovnicească.
Îl ascult cu drag pe părintele meu duhovnicesc în mod liber, fiindcă AM ÎNCREDERE în sfinţia sa, pentru că părintele îmi este îndrumător spiritual.
Astfel, ascultarea autentică e rod al iubirii, respectului şi încrederii faţă de persoana celui de care mă las influenţată, iar nu al unui respect principial faţă de ideea de autoritate şi ierarhie.
Îl ascult pe părintele, nu fiindcă altfel aş merge în iad, ci fiindcă ştiu că sfaturile Sfinţiei Sale sunt spre binele meu, sunt rodul unei îndelungate experienţe de viaţă spirituală, de viaţă dedicată lui Hristos Dumnezeu.
Îl ascult pe părintele meu duhovnic în mod raţional: dacă părintele mi-ar spune, de exemplu, să abandonez studiile teologice... nu l-aş mai asculta; ceea ce nu ar însemna că mi-aş pierde încrederea în părintele, ci i-aş rămâne fiică duhovnicească şi aş continua să-i urmez sfaturile în alte privinţe.
În schimb, pe un episcop nu l-aş asculta aşa cum îl ascult pe părintele meu duhovnic, decât dacă mi-ar argumenta foarte convingător ceea ce crede el că e bine să fac.
Altfel, dacă mi-ar spune ceva neargumentat, legat de viaţa mea duhovnicească, n-aş lua în considerare, din două motive:
1. pentru că nu mă cunoaşte, nu-mi ştie nivelul duhovnicesc, ispitele, frământările, neliniştile, idealurile etc;
2. pentru că nu-l cunosc nici eu şi nu ştiu cât este de bine pregătit teologic, spiritual etc.
De asemenea, între un părinte profesor al meu de la Teologie şi un episcop mai puţin pregătit teologic, aş avea mult mai mare încredere în părintele profesor, neţinând seama de ierarhie, ci de pregătirea teologică a fiecăruia.
Acum sper că mi-aţi înţeles mai bine punctul de vedere.
Revin.
Doamne ajută!

Acum îmi înţeleg prietenul care mi-a spus cândva că ăştia la teologie mai nou îţi spală creierul.

"Egalitatea dintre bărbat şi femeie a fost şi continuă să fie afirmată de Biserică. Sfântul Vasile cel Mare spunea că „virtutea bărbatului şi a femeii este una, pentru că şi zămislirea este de aceeaşi cinste pentru amândoi şi deci şi răsplata este aceeaşi pentru amândoi. Auziţi ce se spune la Facere: «Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie» (Facere 1, 27). Deci dacă firea lor este una, şi lucrările lor sunt una; şi dacă munca lor este deopotrivă şi răsplata este aceeaşi“.

Din punctul de vedere al mântuirii, bărbatul şi femeia au aceeaşi lucrare şi tind către acelaşi ţel, unirea cu Hristos, în care diferenţele de sex dispar, pentru că îşi pierd rostul. „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii“ (Luca 20, 34-36).

Aceasta pare a fi cea mai mare neînţelegere, deoarece veacul de acum este unul imperfect în care diferenţele există, cu un scop bine determinat de Dumnezeu, pe când în veacul de apoi aceste necesităţi ale firii căzute îşi pierd utilitatea împlinindu-se în unirea cu Hristos.

Dacă în veacul de apoi vom trăi ca îngerii, purtaţi de aripile trupurilor transformate în Hristos, acum lucrarea noastră este stânjenită de materia greoaie a firii căzute. Nu putem confunda aceste două stări, cea căzută şi cea înviată. În cea căzută ne supunem legilor firii căzute, tânjind prin credinţă şi lucrarea mântuitoare să urcăm spre cea înviată. Această lucrare nu înseamnă însă negarea rolurilor fireşti ale celor două părţi, bărbătească şi femeiască, nu înseamnă o egalizare forţată, vârâtă pe gâtul tuturor printr-o politică de nondiscriminare prost înţeleasă, ci printr-o împreună-lucrare în perfectă armonie şi înţelegere.

Ortodoxia nu împinge femeile pe linia de tuşă. Preoţia ţine într-adevăr de partea bărbătească, dar asta nu înseamnă că femeia nu are nici un rol în Biserică. Preoţia împărătească, de care vorbeşte Sfântul Apostol Petru (1 Petru 2, 9), este deschisă tuturor, nu neapărat într-un înţeles sacerdotal, ci ca unul general, de martori ai Învierii în lume.

În Duminica Mironosiţelor vedem înseşi femeile ca întâi martori ai Învierii, primind misiunea de-a o vesti Apostolilor. „Mironosiţele, de dimineaţă venind şi privind mormântul gol, ziceau Apostolilor: Zdrobit-a Cel puternic putrejunea şi pe cei din iad i-a smuls din legături; propovăduiţi cu îndrăzneală, că a înviat Hristos, Dumnezeu, dăruind lumii mare milă“. Femeile mironosiţe nu sunt altceva decât Apostoli ai Apostolilor, vestitoare ale Evangheliei Învierii lui Hristos.

În aceeaşi tradiţie apostolească a mironosiţelor putem vorbi şi de alte femei care sunt înscrise în calendare cu cinstea de „asemenea cu apostolii“: Sfânta Mare Muceniţă Fotini, Sfânta Mare Muceniţă Tecla, Sfânta Împărăteasă Elena, Sfânta Nina Luminătoarea Georgiei, Sfânta Olga Împărăteasa Rusiei, femei care prin viaţa lor sfântă au propovăduit şi întărit credinţa popoarelor.

Dar orice femeie, soţie, mamă sau monahie poate ajunge asemenea cu Apostolii dacă se străduie să fie un exemplu de credinţă, chemare, dăruire şi sacrificiu. De-a lungul întregii istorii, femeile dreptcredincioase şi-au arătat pe deplin rolul lor apostolic crescând în credinţă generaţii şi generaţii de creştini. Deşi lucrarea acestora poate părea orientată spre interior, spre familie, rodul este unul sobornicesc, universal. Ştim bine că în spatele oricărui sfânt se află o mamă bună: Sfânta Macrina pentru Sfântul Vasile cel Mare, Sfânta Antusa pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, şi aşa mai departe. Acestea nu s-au ruşinat să-şi împlinească rolul lor formator de mame, ba din contră, şi l-au asumat ca o misiune sfântă spre împlinirea firii lăsate de Dumnezeu.

Biserica însăşi este de genul feminin, deasupra fiecărui altar ortodox este zugrăvită Maica tuturor, Născătoarea de Dumnezeu."

http://ziarullumina.ro/repere-si-ide...-al-cuvantului

Tot ceea ce am scris în acest topic sunt reflecţii personale, nu lucruri studiate la Teologie!
Probabil că mi-am spălat singură creierul, sau nu ştiu ce să zic... :))
Dar vă asigur că ceea ce am scris aici nu are legătură cu învăţământul teologic.
Doamne ajută!

Să mă ierţi, dar duhul scolastic miroase de la o poştă. Ar fi îmbucurător faptul că ceea ce ai scris nu ar avea legătura cu ceea ce ai studiat la Teologie.

Eh, vedeţi că se poate vorbi şi fără duh de ceartă?
Aşa mai merge, sincere felicitări!

Intru totul de acord cu interpretarea ta.
Probabil ne-au spalat bine creierele la amandoua astia de la institutele de teologie si romane, si francezo-ruse - si cu acelasi sapun ;-)

Vezi tu, daca Luther ar fi pus inainte ascultarea, ar fi ramas calugar romano-catolic si nu cu mult departe, ca si intelegere si practica a lucrarii mantuirii subiective, de Biserica.
Insa a pus inainte, valoarea propriei judecati, care s-a dovedit a fi gresita, departandu-se astfel ani-lumina de ceea ce spuneam mai sus.

Tehnic, de fapt a marturisit o dogma si inca una care tine de o chestiune delicata si de o intelegere care nu este multora chiar asa accesibila.
Personal, cred ca a avut un mandat expres, de Sus, si nu a fost o ambitie personala rezultata dintr-o "problema de constiinta" cum a incercat Fani sa puna problema.

Aici te-ai jucat nitelus cu cuvintele si ai reusit sa introduci foarte originala notiune de "obedienta" care nimeni nu a pus-o in discutie, practic o a treia categorie dintre cele doua disputate: opozitie(disidenta, daca vrei) vs. ascultare.

Mai corect ar fi fost sa spui ceva de genul: "disidenta nu este nici o virtute, nici un pacat in sine, ci trebuie analizata in raport cu valorile crestine, atat morale cat si teologice."

Interesant ce spui tu acolo, dar din pacate iubirea, respectul si increderea de care vorbesti tu pot fi de o natura mult mai subiectiva si chiar eronata fata de principiul abstract, aparent impersonal si rigid, al autoritatii si al ierarhiei.

Mie mi se pare ca te contrazici singura.
Uite:

Pai cum vine asta?
In ciuda "unei îndelungate experienţe de viaţă spirituală, de viaţă dedicată lui Hristos Dumnezeu." pana la urma tu esti cea care stie mai bine ce e bine si ce e rau?

Pana la urma experienta ta limita de viata si spirituala este cea care valideaza sau invalideaza sfaturile lui?


Daca ai ceea ce ai nevoie, pentru a fi o astfel de supra-autoritate peste cea a lui, de ce mai ai nevoie de el in primul rand?

Tot e bine, macar episcopul are o sansa, aceea de a-ti explica si a te convinge, pe cand parintele duhovnicesc nici macar asta, din ce ai zis, nu l-ai asculta pur si simplu, daca nu-ti convine ce-ti cere.

Ar putea fi "vazator cu duhul".
Ar putea sa nu-ti spuna din prima, ca nu are de unde sa stie, intr-adevar, dar prin prisma experientei de viata si cateva discutii, dupa modul in care abordezi anumite probleme si enunti anumite principii de gandire, sa-ti cunoasca slabiciunile si caderile si unde ele au sa te duca tinand cont de un anumit context de viata..

Si sa iti recomande sa eviti acel context, si chiar fara explicatii, daca si-ar da seama ca oricum n-ar ajuta la nimic, tu considerand ca stii mai bine chiar decat cei mai experimentati duhovnici.

Ba chiar s-ar putea ca explicatia exacta sa nu o aiba nici el, simtamintele duhovnicesti nu se traduc neaparat in cuvinte, chiar daca functioneaza binisor in firea despatimita.

Cu alte cuvinte, pentru a avea o sansa la aprobarea ta, ar trebui sa faca eforturi deosebite sa te impresioneze mai intai.

Sa stii ca nu toti au timp de jocuri din astea.
Daca nu ai incredere in el, nici nu trebuia de la bun inceput sa te afli acolo.

Depinde ce intelegi tu prin "pregatit teologic" si la ce capitol ar trebui sa ai incredere sau nu.
Daca e vorba despre cum interpreteaza Sfanta Traditie un pasaj din Sfanta Scriptura, poate profesorul stie mai bine.

Daca e vorba de un aspect duhovnicesc, care tine de modul in care abordeaza fiecare trairea crestina, nu se stie.
Faptul ca unul e episcop si celalat profesor nu spune mare lucru despre cine ar putea avea dreptate intr-o astfel de problema.

Eu am inteles, dar din pacate problema nu tinde sa se simplifice ci sa se complice.

Astept. :)
Cu bucurie.

Doamne ajută !
 

Ba da, din faptul că te-ai exprimat la timpul prezent era foarte probabil ca situația să fie una contemporană. Recitește-ți descrierea, te rog.

Laura, este o imensă eroare ceea ce ai vrut să faci. Să nu dai amănunte exacte ci doar să te referi în linii mari la acea situație, când Biserica nu era ceea ce este acum - când dogmele sunt pe deplin clarificate - doar pentru ca să-ti creezi un precedent, nu este deloc fairplay, dacă înțelegi ce vreau să spun. Este foarte important momentul când se petrece o anume situație, nu poți să-l rupi din context pentru a crea false impresii.

Bine a zis Ovidiu, că numai un văzător cu duhul putea să dea verdictul exact! :)

Și apropo de soluțiile propuse de tine - ți-a explicat Decebal că Sf.Maxim nu putea fi caterisit pentru că nu era cleric.
Și în fine, doar un sfat îți mai dau : pe viitor nu mai încerca să induci în eroare. Nu e deloc creștinește.

Dar ce, ştia Luther care e sau era spiritul Bisericii primare? Sau aşa i se părea lui?

Avem, iată, încă o mostră de gândire eretică marca laurastifter. Nu, Luder nu a dezbinat mai grav Biserica, el a ieşit pur şi simplu în afara Bisericii, împreună cu ceilalţi eretici care l-au urmat ori care i-au semănat. Spuneam eu că atunci când aud Stifter mă gândesc la Elveţia; adaug: la Elveţia protestantă, eretică şi sectară. Iar cu propunerile şi reformele din interior se pare că Luder s-a cam grăbit. Şi ca o consecinţă ne-am pricopsit şi noi aici în Rumânia cu o sectă de eretici luterani.

Păi cum a avut dreptate acest eretic? A avut o falsă îndreptăţire de sine, şi poate poate o fi avut şi el ceva dreptate, dar pe care a reuşit să o includă într-o erezie, distorsionând-o astfel.

Nu, scumpeteo, "dogmele" luterane nu sunt diferite de cele ortodoxe, ele sunt erezii. Iar luteranismul nu este eretic doar în materie dogmatică, ci şi în cea morală, şi în cea liturgică, şi în cea spirituală. După cum se ştie erorile dogmatice, ereziile (nu opinii diferite) sunt legate cu alte tipuri de erori, scoţându-i pe eretici în fapt în afara Bisericii, aşa cum au şi rămas până în ziua de azi.

Deci prozelitismul extrem de agresiv al ecumeniştilor şi francmasonilor este atitudine irenică? Am trăit să o mai aud şi pe asta; norocul meu că nu o aud la biserică, ci dinspre sinagogă.

Toată chestiunea e că Hristos nu a întemeiat creştinismul, ci Biserica. Nu ştiu de ce am senzaţia că tu vrei să dai cu piciorul unor daruri pe care le-ai primit, pe care iată că te arăţi că nu le prea cinsteşti, şi, încetul cu încetul, te pregăteşti să ieşi subtil din Biserică pentru a face parte din creştinism, sau poate vrei să te duci direct la sinagogă. Sau poate la Templul din Ierusalim, reclădit. Sau, cine ştie, poate chiar la vreo lojă, deşi până acum nu mă gândeam la chestia asta.

Fr. Andrew Damick a tinut un fel de conferinta in care a vorbit despre toate religiile. A vorbit despre catolici, protestanti, neo-protestanti, secte, iudaism, islam, alte religii pagane. Diferentele dintre Ortodoxie si celelalte invataturi sunt f.clare. Cand a vorbit despre luterani, a adus in vedere faptul ca, luteranii si-au aruncat ochii spre Est, stiind ca esticii nu sunt catolici. Ei se asteptau sa fie tot luterani. Si surpriza. Patriarhul de la Constantinopol a avut mai multe discutii cu luteranii, a incercat sa ii aduca pe calea Ortodoxiei, dar luteranii nu au dorit asta, ei o tineau pe a lor. Deci nu, luteranii nu au avut nici o scuza. Stiau de Biserica Ortodoxa, au vb cu Patriarhul de atunci si au ales alta cale. Ei s-au razvratit impotriva Bisericii Catolice, mai ales impotriva unor legi date de Papa, dar s-au razvratit si impotriva Bisericii Ortodoxe. Interesant este ca si luteranii s-au schimbat de-a lungul timpului. Sa nu uitam ca Luther era impotriva Sf.Traditii, a ierarhilor si a preotilor.

Fr. Gregory Hallam, un parinte ortodox englez, a tinut o predica despre istoria ortodoxiei in UK si ce s-a intamplat dupa invazia francilor(cei care au adus catolicismul in Britania). A povestit pe scurt, evident. Dansul a precizat, si a dat si citate, ca dupa o perioada de catolicism, multi catolici din UK erau nemultumiti fata de Roma, dar nu ptr. ca doreau sa fie protestanti, ci acuzau Roma ca s-a despartit de Est si ca au introdus invataturi noi. Parintele a mai spus ca leacul a fost mai grav decat boala. Protestantii au mers pe un drum si mai gresit.

Ar fi foarte folositor sa se faca si in Romania conferinte sau predici pe acesta tema. Sa stie tot romanul cu ce se mananca protestantismul, catolicismul, islamul etc.

Ascultarea de duhovnic se face pana la credinta. Adica, daca duhovnicul te invata ceva ce nu tine de invatatura Bisericii, nu trebuie sa il asculti. Dar in general, ascultarea fata de duhovnic are rostul ei, la fel si taierea voiei. Monahii sunt sub ascultarea de-asemenea. Sf.Maxim Marturisitorul nu a facut ascultare ptr. ca era adevarul credintei in joc, nu ptr. ca avea el idei si ifose. Nu ptr. ca ii considera pe ceilalti sub el sau ca ierarhii nu aveau nu stiu ce studii teologice. Sa nu ne folosim de Sfinti si de vietile lor ptr. a ne justifica propriile actiuni si idei.

Consider ca este gresit sa judeci un ierarh dupa cate studii teologice are. Cu alte cuvinte, sa il judeci dupa cata teorie stie. Adevarata teologie este in Biserica. Un Parinte simplu, dar care traieste ortodoxia cu adevarat, cum e Pr.Cleopa, e cu mult mai sus decat un profesor universitar care stie multa teorie si cam atat.

Nu stiam ca Ortodoxia se traieste si se intelege la nivel rational.

despre ascultare
 

Evident în primul rând contează în aprecierea situației, 'ce spune cutare monah/mirean/cleric'
așa:
1- dacă monahul respectiv e Arie (sau Nestorie ...) merită o caterisire și chiar o palmă;
2- dacă monahul este Maxim Mărturisitorul (sau Marcu al Efesului...) atunci el nu merită caterisirea cu toate că monahul Maxim Mărturisitorul a fost caterisit și a fost chiar mutilat prin tăierea mâinii drepte și a limbii, (astea neoprind-ul în mărturisire, căci a continuat să mărturisească în chip minunat)

Ascultarea necondiționată (tăierea voii) este o atitudine mântuitoare și mai mult de atât :sfințitoare (fiind maximul împlinirii 'legii'/poruncii: 'cine vrea să-mi urmeze, să se lepede de sine...'). Această ascultare se face în primul rând față de Dumnezeu, apoi de duhovnic, ierarhie, avă. Asta înseamnă că cei care ascultau de Arie motivând ascultarea nu făceau acest lucru, ci erau împreună răzvrătiți cu Arie. Iar Sf Maxim Mărturisitorul (papa Martin, Marcu Evghenicul ... ) era în (împlinea porunca) ascultare.

Problema este enunțată în mod viclean.

-pai atunci de ce ai mai terminat facultatea de teologie? nu ca sa asimilezi invatatura ortodoxa de credinta (Filocalii,Biblie,paterice,vietile sfintilor,parinti si scriitori bisericesti,si alte scrieri ale sfintilor ortodocsi ...) si sa renunti treptat la erezii(ecumenism),invatatura pagana,newageista,invatatura lumeasca,logica lumeasca,filosofie desarta ....?

Eu chiar nu înțeleg cum de unii de p-aci se bagă ca musca-n ciorbă în subiecte mai presus de capacitatea lor de absorbție şi prelucrare a datelor. Acuma, pentru a fi bun ortodox n-o fi frate nevoie de studii teologice universitare dar nici nu-i musai să fii ţărănoi de la oi cu mintea greoaie procesor Intel 8086/8 MHz. Şi să fii prost nu-i condiţie eliminatorie pentru a ajunge în rai.

Cred ca exista intre ascultare si libertate o antinomie asa cum exista intre faptul ca pe de o parte Dumnezeu ne lasa liberi si pe de alta el 'vede' sau 'stie' ce 'vom' face.
Cred ca de asta este greu de gasit o formula atotcuprinzatoare care sa ii dea dreptate automat sfantului Maxim in 'neascultarea' sa si sa il condamne pe Arie in neascultarea sa.
O asculare nu este la fel cu alta ascultare, iar o neacsultare nu este la fel cu alta neascultare... Crtieriul binelui este numai Dumnezeu - daca il urmez pe El sau nu.
Cum stim daca il urmam? Pai, asta este greutatea ortodoxiei: ca nu putem sti in mod absolut pana in Imaparatie. Ne mai putem insela pe parcurs. Trebuie sa incercam sa Il urmam cu smerenie, sa ne cercetam cugetul mereu si sa incercam sa vedem adevaratele motivatii ale actelor noastre.

Spunea cineva mai sus ca nu mai este la fel ca in vremea sfantului Maxim, sunt rezolvate, formulate probleme de credinta cele mai importante. Este adevarat ca acum nu mai este cazul sa se discute dogmele care Il privesc pe Hristos si Sf. Treime, cele formulate in sinoade si primite de Biserica (caci a tine un sinod nu este o garantie a Ortodoxiei, ramane sa fie si primit de Biserica, a se vedea exemplele istorice de sinoade neprimite si pana la urma neconsiderate in lista celor 'ecumenice').

Da, este adevarat, dar asta nu insemana ca tot ce tine de aplicarea credintei in viata noastra este batut in cuie de sinoade. Exista multe domenii ale vietii in care Biserica (in totalitatea ei, nu numai episcopii, nu numai calugarii) etse chemata, zi cu zi, in fiecare epoca, sa se pozitioneze.
Suntem fiecare membri ai Bisericii si fiecare 'imparati', profeti' si 'preoti', precum Hristos. Fiecare putem sa ne gasim in situatia de a trebui sa luam o hotarire din domeniul etic de ex, si in Ortodoxie nu exista un 'organ' de tip magisterial care sa dea toate raspunsurile la care credinciosii de rand ar trebui sa se conformeze fara discutie si fara intrebari. Exista desigur episcopi, exista parinti duhovnicesti, dar exista si fiecare credincios botezat (care are acces, mai ales in zilele noastre, la toata comoara Traditiei din toate epicile) si care, in ascultare fata de acestia, dar in ascultare in duhul dragostei si al libertatii date fiecaruia (dar si al semreniei, pentru a nu o lua razna, fecare trebuie sa isi dezvolte trezevia necesara), poate si trebuie sa isi faca o parere si sa urmeze o cale a lui.

-am zis eu ca nu e nevoie de studii teologice ? (foarte bine ca a terminat teologia) nu ,am zis doar ca ea trebuia sa asimileze invatatura sfintilor ortodocsi si sa renunte la filosofii lumesti,la erezii...

Laura,

In primul rand ca sfantul Maxim nu a fost singurul aparator al ortodoxiei in problema celor doua vointe. La fel ca si sfantul Maxim, si papa Martin al Romei, si sfantul Sofronie al Ierusalimului si Gheorghe episcopul Ciprului si alti papi care au urmat lui Martin (cu exceptia papei Vitalian care a cam cedat), toti acestia au aparat dreapta credinta. Si erau episcopi.
Deci sfantul Maxim nu a fost singur, chiar daca asa e prezentat uneori.
Apoi, s-a incetatenit ideea ca aparatorii Ortodoxiei au fost numai calugarii, in timp ce episcopii nu. E tocmai invers: episcopii au fost cei care au solutionat marile probleme ale dreptei credinte. Episcopi au fost : Atanasie cel mare, Ioan Gura de aur, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Ambrozie, Augustin, Ilarie de Poitiers, Irineu de Lyon, Epifanie al Salaminei, Nicolae din Mira Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Leon cel Mare, Chiril al Alexandriei,
Grigorie cel Mare, Martin al Romei si multi multi alti aparatori ai dreptei credinte.
Desigur, au existat printre episcopi si eretici, dar si printre calugari au fost eretici (Arie, Eutihie, Pelagius etc)

De aceea in problema dogmei religioase cred ca cel mai bine si mai corect ar fi sa tinem cont de pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe. Majoritatea dintre noi nu avem o experienta teologica foarte mare si exista riscul ca interpretand dogma religioasa dupa mintea noastra sa gresim.

Renunță tu mai întâi, făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui și sorei.

" Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel.

Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata."
Sf. Maxim Marturisitorul

Problema ridicata de tine e pertinenta .Unii fac pe desteptii pentru ca stiu deja ce s-a intamplat cu Sf. Maxim, dar daca trăiam exact in acea perioada ...altele erau discutiile. Probabil ai ridicat problema şi în urma unor argumentari gen :"noi ascultam neconditionat de Biserica,deci noi suntem adevăratii ortodocsi, deci in concluzie noi avem dreptate in tot ce debitam " ale unor forumisti, in discutii ca cele pro/contra cip-cirip.
Sigur ca Sf. Maxim a avut "trimitere" de la Dumnezeu, care a actionat într-un mod suprafiresc in viata viitorului sfânt, sigur ca Biserica era in calugarul Maxim si nu într-un sinod de episcopi eretici.Biserica este unde e Adevărul si daca presupunem ca numai calugarul "eretic" Maxim pe o insula pustie era in adevar EXACT acolo si numai acolo era Biserica cea adevarata.Intrebarea e cati isi "puneau banii" pe Maxim...daca traiau atunci, exact in toiul disputei.