Dar ia spuneti-mi mie, ( va rog frumos, buna ziua pe ziua de azi :)) , apropos de imparitati: mi-a zis cineva pe alt forum ca sufar de " tulburare tripolara"; este posibil asa ceva, sau a facut misto de mine? Poate avea un lucru, sau o stare, trei ( sau mai multi) poli ? ( franci, parale, lei, dolari, ludovici, guinee, etc, da, poate, insa...poli, in acest context, adica capete opuse, extreme, etc ???)

Fallen, sa stii ca pe lumea astea sunt multi care sufera de tulburari multi-polare(adica peste trei).Este de ajuns sa te uiti la actorii de pe scena politica
sa vezi tulburari multi-polare. :1:

Uf, haideti ca ma bagarati in si mai ceata...
Imi vine sa sun doctoru sa-ntreb dc se poate asa ceva, da' sigur nu-mi raspunde, si-apoi mi-e si rusine sa-l deranjez cu asemenea stupiditati...

Adica sa stai linistita ca sunt altii care au adevarate tulburari multi-polare
si ii vad pe altii ca fiind bolnavi.
Tu tine dreapta credinta, rugaciune, fapte bune pentru aproapele tau
si de restul de ocupa Dumnezeu.

Tulburarea bipolara presupune ca astazi, acum, de ex, esti foarte " maniac", inversunat, hotarat sa faci ceva, hiperactiv, nelinistit chiar, parca nu tevpoate opri nimic, numai dormi, numai iti trebuie nici mancare,'nimic altceva decat ceea ce te preocupa obsesiv ( aici ai dreptate ca pot fi mai multe chestii, adica poti trece rapid de la obsesia pt ceva la altceva, sa ai mai multe preocupari obsesive sau idei delirante), iar maine, sau mai incolo, sau peste o perioada mai lunga de timp, zile, saptamani, brusc cazi intr-o stare opusa, respectiv depresia, apatia generalizata, cand numai ai chef, nu-ti mai trebe nimic, nu te mai intereseaza, numai ai nici o motivatie nici sa mananci, nici sa te scoli din pat, sa iesi din casa, sa meri la munca ori scoala, nici sa mai traiesti efectiv, in cazuri extreme....
Caracteristic in boala asta fazele evolutive alterneaza pe perioade mai lungi, saptamani sau chiar luni; cand alternanta e mai rapida, chiar in cursul aceleiasi zile, e o forma mai usoara care se chiama tulburare ciclotimica.
Ioan Cezar descrie mai in amanunt particularitatile acestei conditii, pe un alt topic.

Ce spuneti dvs de " multipolaritate", probabil va referiti la cei care se prefac, nu au niste principii constante, sunt ipocriti, joaca in multe tabere, se dau dupa cum bate vantul, etc...ca nu-mi vine acum termenul incetatenit.... ( versatili, perversi ???? In mitilogia greaca era un personaj numit "Proteus", precum microbul omonim - caretot de-acolo isi trage numele- si care nu avea o fata, mutra, figura proprie si putea lua infatisarea oricui....); intr-adevar sepoate ajunge la adevarate, autentice tulburari de personalitate, crize de identitate personala, cand individul impricinat efectiv nu se mai recunoaste, numai stie cine si ce e, ce reprezinta, in ce crede, etc...

Pai de depresie in general mai toata lumea sufera.:36:

Nu confunda depresia gen "tristete" cu despresia, boala. Din cauza unor probleme hormonale, sau ale unor impacte emotionale majore, la unele persoane se opreste sau limiteaza secretia de dopamina. Asta ii determine sa fie depresivi. Chiar daca ar vrea, nu pot sa fie "fericiti".

Nu exista depresie "gen tristete".Exista doar depresie, care se poate trata
doar cu fericire.

De ar fi asa usor sa tratezi depresia...
Si da, exista depresie minora, temporara, si depresie de care cineva nu scapa asa usor, si are nevoie de stimulente de dopamina sau serotonina.

Rugaciunea, ea alunga fortele intunericului , rugand-ul pe
Dumnezeu sa-si intoarca fata catre tine.Dumnezeu alunga depresia.
Tu doar trebuie sa-l rogi s-o faca.

Um.. ok.. cand ai apelat ultima data la un medic? Sau la medicamente?

Stiu pe cineva foarte credincios care a facut depresie dupa ce i-a murit mama, si dupa un an de depresie, de slabit 20 de kg si de mers la biserica la fiecare ocazie, s-a dus la doctor si intr-o luna era iar pe picioarele ei.

Pacat ca pe ea nu a vrut sa o ajute Dumnezeu...

Acum 9 ani.

Si ai avut o experienta neplacuta?

Ba a ajutat-o, altminteri nu mergea la doctor.
Când creierul îşi schimbă metabolismul şi se instalează biochimia bolii, nimic nu mai merge bine în minte, implicit nici rugăciunea. E drept că şi sufletul modelează corpul, inclusiv creierul, dar atunci când sufletul este ataşat prea puternic de cele lumeşti (de pildă de o persoană dragă, cum ar fi un părinte) el stă de fapt cu spatele la Dumnezeu. Merge în biserici, se roagă, dar inima e tot acolo, la cel pierdut... În acest caz harul de fapt nu e primit să lucreze cum ar lucra dacă omul nu ar fi atât de pătimaş legat de ceva sau de cineva din lumea aceasta trecătoare. Consecinţa este că creierul, care e parte a corpului, nu primeşte prin suflet ajutorul harului, şi astfel îşi continuă modificările biochimice specifice depresiei sau altor forme de îmbolnăvire. Influenţînd, astfel, la rândul său viaţa sufletească.

Medicamentele au rostul, precum ierburile din vechime, de a contracara procesul morbid instalat la nivel biochimic. Eliberează sufletul din mănuşa de fier a biochimiei bolii. Iar odată eliberat, acesta îşi poate relua iar preocupările duhovniceşti sanogene. Printre altele, acum îşi dă omul şi seama cât greşea când era bolnav, cum îşi automenţinea boala, cum se pedepsea pe sine pe nedrept (când particip la moartea unui om drag am şi eu tendinţa de a muri într-un fel, pentru a nu-l lăsa singur... Face parte din doliu, psihologic vorbind, e un proces inevitabil care pe unii îi poartă departe, din păcate). Îşi recunoaşte ataşamentele, neîncrederea în Dumnezeu, greşelile şi păcatele. Poate învăţa de acum când şi cum să facă la viitoarele încercări. Printre altele învaţă să nu-i mai dispreţuiască pe medici. Se smereşte.

Alţii însă cad în gropi şi mai mari: cred că medicul e Dumnezeu etc. etc.

In ce sens ?

Pentru ca mi se pare ca ai mai mare incredere in rugaciune decat in doctori.

Deci in concluzie, Dumnezeu a trimis-o la doctor, in timp ce duhovnicul ei ii zicea sa nu faca asta, ci sa se roage.

Asta e destul de bine!

Am uitat virgula in prima! My bad! Sunt de acord.

Cine ( cand, unde) a zis ca duhovnicul ii zicea sa nu mearga la doctor?

Stiu ca s-a mai discutat pe tema asta, insa eu una nu cred ca daca vreau sa merg la doctor imi poate interzice duhovnicul asta, asa cum nu imi poate interzice absolut nimic din ceea ce vreau sa fac...a, sa nu imi dea binecuvantarea, asta da, mi se pare normal, daca as vrea sa fac un lucru rau...dar daca as insista ca vreau sa merg la medic, cred eu ca m-ar putea ajuta, sau in alta parte, ar trebui sa ma lase sa incerc...( inteleg sa nu ma lase sa merg la vrajitoare, adik sa imi recomande " strongly" sa nu ma duc, dar bineinteles, nici macar asta nu ma poate opri...)
Daca insa m-as duce si m-as plange ca nu sunt multumita de medici, tratamente,'medicatie, etc, nu vad nicio imbunatatire, ba din contra ( credeti-ma is f multi si in situatia asta), atunci e clar ca problema e la nivel sufletesc, si acolo trebuie lucrat, in paralel eventual, dc e cazul, cu trat medical...

Cand restul familiei ii zicea sa mearga la doctor, ea zicea ca duhovnicul ei i-a zis sa nu, si ca sa o lase in pace. Duhovnicul ei este un calugar de la sihastria, din cate stiu eu. Mai tinerel asa.

Dacă preferi să înţelegi aşa... Eu ziceam altcumva, în fine...

Asta insa nu inseamna neaparat ca ea ar i vrut sa mearga dar nu a lasat-o dansul...

Acum ce sa mai zic, lumea a sarit in sus cand a murit o psihopata intr-o manastire, insa cine stie cati nu mor si in spitale, sau la ei acasa refuzand tratamentul...
Si cand vezi atatia oameni nenorociti, practic, care nu primesc un tratamemt adecvat sau la care nu functioneaza, sau care nu se compliaza ( refuza sa-l mai ia, sau numai au discernamantul necesar), mai ca esti tentat sa crezi ca nu asta e solutia vindecatoare...
Si apoi chiar sunt persoane a caror suferinta este la nivel sufletesc si nu se poate vindeca fara ajutorul lui Dumnezeu, sau daca ele nu isi regasesc credinta in El, la acestea e posibil chiar sa nu functioneze nici o medicatie....dupa cum sunt multe alte boli grave, gen cancer, in care succesul terapeutic este influentat decisiv si in mare masura de voia lui Dumnezeu ( adica nimic nu e garantat ca poate functiona fara asta).

Dumnezeu indica unde, si medicul aplica cele invatate cu mintea pe care
tot Dumnezeu i-a dat-o.Apoi dupa ce medicul a prescris tratamentul si
pacientul incepe sa faca tratamentul, Dumnezeu incepe sa vindece.

Ei, vezi?

Deci in concluzie, pentru depresie grava, la medic.

dar intai la Dumnezeu, apoi la medic si apoi iarasi la Dumnezeu.

Chestia este ca... doctorii sunt oameni, si pot gresi. Nimeni nu este perfect. Dar ei isi dedica viata salvarii de vieti, si fac tot ce le sta in putere (bine... majoritatea).

Cand un doctor nu a putut salva un om, atunci este de inteles, deoarece doctorul este si el om (nu vorbesc aici de malpraxis. Desi si asta poate fi considerata o greseala omeneasca in unele cazuri).

Daca nu e tratata cat mai rapid, depresia poate sa-l determine pe om sa se duca direct la Dumnezeu, fara sa mai ajunga la vreun medic...

Cred ca se pot face ambele in acelasi timp. Sa astepti un semn de la Dumnezeu ca sa te duci la medic nu mi se pare o solutie prea eficienta pentru vindecare...

Da.
Dar n-am zis asta.De unde ai scos-o ?!!!!!!!!!

Ma indoiesc ca la Dumnezeu...
( ma tem ca mai degraba la...)

In cazul depresiei ca si al celorlalte boli psihice, nu e neaparat vorba de erori umane in ce priveste terapia, ci ...de specificul lor in sine, particularitatile lor, raspunsul nefavorabil la tratament, in multe cazuri, necomplianta pacientilor, in altele, si, nu in ultimul rand, cred eu ("parerea mea"), lucrarea necuratului, in ultima instanta...( care probabil e desavarsita de cauzele favorizante mentionate anterior)

Chiar am vazut cu ochii mei, la o femeie " scapata de la balamuc", sau mb zis " eliberata", am inteles ca mergea acolo doar sa manance si sa doarma cateodata, dar toata vara, cat era ziua de lunga, zacea pe treptele unei farmacii, cand la soare,cand la umbra....si cateodata,'in unele zile, o apuca tipatul, strigatul, injuratul...initial credeam ca poate o supara cineva, ca-i e foame, sete, cald, vrea cafea, tigari, etc, insa nu o supara nimic si nici nu voia ceva anume ( ii dadea lumea de toate); ceea ce o determina sa faca ca toti dracii, din senin, era doar in capul ei...

E complicata treaba cu Constantin, desi personal cred ca a fost ca presedintele crestin al Taiwanului, care a pus Ziua Constitutiei pe 25 decembrie.
Atat convingere personala, cat si o treaba unficatoare.
Astea-s aiureli care pana si unii atei zic ca sunt tampenii.
Avem atat Scripturi vechi(vezi Codex Sinaiticus), copii ale marii majoritati ale apocrifelor exista pana in ziua de azi(http://www.sacred-texts.com/chr/index.htm), si avem copii ale scrisorilor episcopilor care au intocmit incet, incet, canonul inainte si DUPA Niceea.
Dar, ma rog, face parte din greseala mult mai mare si mai raspandita de a considera crestinismul ca fiind limitat la Imperiul Roman.

Eu nu sunt de acord cu viziunea asta masochista in care "mai bine ne torturau in continuare". Nu ajuta, si e romantizat doar de cei care nu au simtit acele vremuri.
Crestinii ca persecutori e chiar rezultatul acelor prigoane.
A fost demonstrat in studii ca atunci cand un grup oprimat ajunge in pozitia celorlalti, se comporta mai crud fata de fostii oprimatori.
Si eu sunt de acord ca Biserica si Statul trebuie sa ramana separate.

Si referitor la Iisus ca rebel anti-roman, pana si Scripturile arata ca, desi sacrificiul hristic e in prim plan, romanii l-au crucificat pentru ca il considerau un pericol.

Romanii, ca si mai marii evrei, puteau invoca orice motiv, pretext pt a-l condamna pe Iisus sau pe orice altcineva, pt ei nu era o persoana asa importanta incat sa se justifice in fata poporului si a lumii....
Ceea ce invoca insa ateii este ca Christos nu s-ar fi sacrificat ca asa a vrut el, ci ca nu prea a avut incotro...
La fel cum spun si despre Brancoveanu si altimartiri, ca chiar daca s-ar fi rugat ei pt indurare, si ar fi fost dispusi la orice compromis, tot nu li s-a acordat.

Sigur ca n-a avut incotro fiindca S-a supus Voii Tatalui.


42. Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.(Lc22,42)

Asta asa e, dar din pacate pe asta o credem doar noi... dusmanii Lui cred ca ar fi vrut sa scape dar n-a mai putut ca nu l-au lasat ei...
Intrebare : oare pe dusmanii lui Dumnezeu putem sa-i trimitem ( adica sa le sugeram sa se duca ) la naiba?
Sau sa le uram ceva referitor la idolii lor, si la sarbatorile lor, asacum ne ureaza si ei noua?

Nu trebuie să le urăm fiindcă ei oricum tot acolo se duc din moment ce se îndepărtează de Dumnezeu.

Adevărul este că Iisus Hristos a vrut să Se supună voii lui Dumnezeu.

Intrebare
 

Daca un om rau, fara sa constientizeze asta ( ca faca rau), incearca tot posibilul sa ii indeparteze si pe altii ( ai lui, apropiati) de la credinta, si ulterior moare si ajunge in iad, cum ii va fi mai " bine": daca a reusit sa traga si pe altii dupa el, diavolul ii va fi cumva recunoscator, in vreun fel, dandu-i osanda mai usoara, sau mai grea daca nu reuseste? Sau diavolul nu-i face nimic, depinde doar de el cum considera: se bucura ca l-au urmat si ai lui si sufera imreuna cu el, sau sufera mai rau din cauza asta? Ar suferi mai mult sau mai putin daca ei nu l-ar fi urmat, si acum ar fi ei in sanul lui Avraam, si intre el si ei o prapastie de netrecut? Sau poate pentru el chiar numai conteaza asta, unde ii sunt cei dragi, pentru ca nu este sigur cat de autentice au fost sentimentele lui de iubire pentru ei? Daca ar fi fost asa cum trebuie, sigur s-ar bucura mai mult daca macar ei ar ajunge bine, iar durerea i-ar fi sporita daca ar suferi si ei, insa ma gandesc ca daca ar fi capabil de atare sentimente, poate nu ar mai ajunge nici el in iad...iar daca ar fi un om cu suflet rau care sa-si merite osanda, probabil s-ar bucura ca a tras si pe altii dupa el, sau i-ar pizmui daca nu l-ar urma si s-ar salva...