Dar de proverbul românesc "răzbunarea-i arma prostului", nu zice nimic?

Nu, probabil pentru că autorul fiind un rus, nu prea s-a înghesuit să studieze proverbele românilor.

Mda.... Ce să mai zic. Mare, da.... Curios că tocmai ţie ţi se întâmplă lucruri din astea. Pare inexplicabil, la prima vedere.

"Mai mult decât la iertare, Hristos cheamă la iubirea vrăjmaşilor. Or, tocmai în virtutea acestei iubiri, se impune vindecarea acestora, orientarea lor pe drumul care să-i conducă la mântuire. Sigur, este vorba despre acea iubire compătimitoare şi mereu gata de jertfă, despre care ne spune Apostolul Pavel în Întâia Epistolă către Corinteni, iubire care "€žrabdă îndelung"€ (13, 4), "€žpe toate le suferă"€, "€žpe toate le rabdă"€ (13, 7). Dar -€“ atenţie! -€“ nu trebuie nici o clipă uitat că este, în acelaşi timp, o iubire care "€žde adevăr se bucură"€ (13, 6). Cu alte cuvinte, o iubire autentică, capabilă să aducă o bucurie adevărată, paradisiacă, este numai aceea care se însoţeşte cu adevărul. Asta uită mulţi dintre cei care propovăduiesc o toleranţă cu orice preţ, fiind adepţi ai relativismului şi laxismului în raport cu adevărul."

- extras din prefata lui Costion Nicolescu la cartea "Zeul tolerantei" si decrestinarea crestinismului

Iar unii au înţeles de aici că pe ceilalţi, nevrăjmaşii, să îi dispreţuim şi să îi urâm. Să ni-i facem vrăjmaşi mai întâi, ca apoi, avîndu-i în sfârşit vrăjmaşi , să putem împlini aşa chemarea Domnului, iubindu-i....
Amuzant, dacă n-ar fi mai înainte de plâns.
Dar fiecare cu libertatea lui de a fi cum alege. Şi cu toate consecinţele.

Nu cred că a înteles nimeni asa ceva. Paranoia comentariilor tale n-are nimic amuzant, e chiar de plâns.

Mirela, Ioan Cezar
Ce mai faceti dragilor? Sunteti bine?

Ei, merci de întrebare. Ne descurcăm şi noi cum putem, fiecare pe cont propriu, se pare...:)
Deşi mai nou mi-e greu să ţin pasul, Mirela propovăduind în ultimul timp, aşa cum se vede în postarea ei de mai sus, "o iubire autentică, ..., paradisiacă". Greu lucru pentru muritorul de rând!...:)
Dar mă străduiesc. Am plămâni mari, sunt obişnuit să îmi refac suflarea.

Poate fi vorba de diferenta de fus orar?

1. dacă ai sământă de artag nu te apuci să sâcâi oamenii cu telefoanele, ci stai în banca ta.
2. dacă nu stii să calculezi nici măcar o diferentă de fus orar, cu atât mai mult.
3. dacă îti lipsesc notiuni de bază din codul bunelor maniere, si mai grav.

Pe vremea când în România funcţiona din plin telefonul cu taxă inversă (nu ştiu dacă mai e de actualitate), un domn, filolog şi poet de oarece stimă printre poeţi, era foarte apreciat de o doamnă, filoloagă şi poetesă... Cu sau fără vreo inspiraţie deosebită, poeta îl suna uneori (iar cu vremea a început să-l sune deseori) şi stăteau la taclale nevinovate, îndeosebi noaptea... De-ale poeţilor!
De la o vreme, domnul se cam săturase însă de clişeul discuţiilor pe care nu le declanşa, dar pe care, din amiciţie, delicateţă ori din spirit de breaslă, le suporta. A încercat să-i sugereze doamnei că ar fi bine să o mai rărească, un pic. Măcar că domnul mai avea şi familie şi obligaţii profesionale şi noi apucături literare (începuse să lucreze la un roman), precum şi-un început de cardiopatie (care, am aflat de curînd, l-a şi răpus). Inutil demers, telefoanele reveneau şi, ca un făcut, parcă chiar se prelungeau. Uneori pe banii domnului, alteori pe cheltuiala doamnei.
În fine, sătul de atâtea delicateţuri şi nereuşind omul să spună clar ce îl supăra (ciudate inhibiţii au şi poeţii ăştia uneori! - mai ales când e vorba de admiratoare înfocate), domnul a hotărât să încheie în forţă toată tărăşenia. A procedat astfel:
Într-o seară, motivînd că nu poate suporta băneşte convorbirea din motivul x, a rugat-o pe admiratoare să accepte o convorbire "numai 5 minute, dragă!" cu taxă inversă. Era în jur de opt, ora locală, la munte. I-a "mărturisit" doamnei că avea o revelaţie, o viziune, o inspiraţie colosală care se cere musai împărtăşită etc. - altfel spus i-a livrat, cunoscîndu-şi bine omul, o chestie care place mult amatorilor şi amatoarelor de pretext de poezie. Şi a subliniat că ar dori ca ea să fie prima (evident!) care să afle "taina". Căzînd în plasă, doamna s-a arătat foarte fericită de întâmplare şi s-a grăbit să fie confidenta norocoasă. Atunci, omul, un orator extraordinar (l-am auzit nu o dată vorbind ore, fără să ai impresia că au trecut mai mult de câteva minute; rămâneam cu toţii cu gura căscată şi cu regretul că maestrul s-a oprit), s-a apucat să "meşterească" o snoavă cum numai el ştia... Un roman consumat oral, pe care, dacă-l scria, ar fi luat o menţiune, ceva, la vreun concurs cu chiolhanuri prin provincie... E drept că n-a dormit omul toată noaptea, dar în dimineaţa zilei care a urmat a lăsat prin nordul Moldovei, total bulversată şi ultraindignată, şi evident vindecată, o doamnă cu o notă de telefon care depăşea pe atunci cel puţin două salarii de profesoară....
Aşa s-a încheiat, în sfârşit, povestea cu telefoanele nocturne. Ştiu păţania asta mai întâi de la doamna - care nu reuşise să îl ierte nici după ani buni de la păţanie. Ulterior mi-a confirmat-o, cu un aer încă plictisit de acele vremuri, însuşi poetul.
Curioase lucruri se petrec uneori între oameni. De dragul poeziei şi nu numai. Pe firul telefoanelor nocturne.

Sa nu exageram. Multi stau treji pana tarziu, uitandu-se la tv sau online. Si daca nu vrei sa fi deranjat, inchizi telefonul dupa o anumita ora si/sau ignori e-mail-urile etc.

@Cezar

Interesanta si putin amuzanta povestea.
Totusi, eu personal prefer persoanele directe. Spune direct care iti e oful, nu ma lasa sa ghicesc in stele. :)

N-am exagerat deloc.
Data viitoare ti-o pasez tie să te certi cu ea pe telefon. :D
Înteleg că prin alte părti nu se poartă "codul bunelor maniere".
Să fie acolo la voi !

Codul bunelor maniere nu e ceva batut in cuie. Difera de la tara, la tara; si de la om, la om. Unii oameni sunt mai stricti, alti mai lejeri. Pe mine personal nu ma deranjeaza cand cineva imi da mesaj/ma suna la ora tarzie, mai ales daca sunt treaza, si daca am o relatie amicala cu acea persona. Daca nu vreau sa vb., ignor pana a doua zi. Daca vreau o seara linistita, imi inchid telefonul sau il pun pe mut. Cand e vb de somn, iar imi imi inchid telefonul, sau il pun pe mut. De aceea am spus ca mie, personal, mi se pare putin exagerat.
Fiecare om e diferit, si nu e nimic rau in asta.

N-am nici un of, soro, e totul O.K.
Pur şi simplu, prin nu ştiu ce asociere mi-am amintit de întâmplarea asta citind postările de aici.
Îţi mulţumesc frumos pentru grijă....:) Doamne ajută!

Cred ca stiu la cine faci referire si imi pare rau sa aud astfel de lucruri, mai ales ca va stiam prietene. Dar - iertata sa-mi fie indrazneala - nici cu tine nu mi-e rusine... Ca atare, daca il cunosti pe admin atat de bine, poate imi pui o pila sa devin... moderator... Cred ca stii bine la ce ma refer. Am fost surprins neplacut sa constat ca ii avansezi o astfel de propunere unei persoane care nici macar nu figureaza ca membru pe forumul nostru. Tu cum te-ai cataloga in acest caz, sau mai exact, ce impresie ti-ar face cineva care ar proceda asa cum ai procedat tu? Si-apoi ce-ai fi facut daca persoana ar fi acceptat? I-ai fi spus: "Scuze, am glumit!"? Sau chiar crezi ca ai atata influenta pe forum? Ca daca-i asa, e grav!!!
Asadar, chiar daca persoana care te supara, se incadreaza sau nu in acea categorie a judecatii tale, nu uita ca toti facem gafe mai mici sau mai mari, si n-ar trebui sa "le spalam" in public!!! Incheiati-va socotelile pe "privat"!...

Moshule, te cam înseli... persoana chiar este membru al forumului. :) Si da, i-am facut propunerea mai mult în glumă, decât în serios (pe FB). Ah, si relaxează-te. Nu am intentia să pun pile la admin, nu am asa influentă.

Relaxarea ne-o cream noi, noua insine. Chiar de vrem sa fim relaxati, lamentarile celorlalti ne pun la grea incercare. Acum negi, ce? Ai spus: "poate vrei să fii moderator pe forumul crestinortodox.ro" Daca persoana n-ar fi raspuns: "Îmi pare rău că trebuie să te refuz tocmai pe tine (dacă ai influentă acolo)... dar eu nu prea pot să fac fată cum trebuie nici la site-ul meu (de la care încă sper ceva...)." , as fi fost tentat sa te cred ca face parte dintre useri. Oricum, tot nu se cade sa faci asta, indiferent de situatie. Pentru ca daca tot s-ar merge pe pile si-aici, toata poliloghia nostra despre morala este desarta.
As fi tacut si mi-as fi vazut de drum, considerandu-ti propunerea cel putin hazardata, si-atat. Dar daca tot faci atata caz de fosta ta prietena si colega noastra de forum, (chiar daca e foarte posibil sa ai dreptate), atunci trebuie sa stii ca nimeni nu-i perfect si cu-atat mai putin eu, care-mi permit sa te pun la colt...
Oricum... nu esti obligata sa-ti recunosti vreo vina in asta... Pastreaza-ti demnitatea imaculata!...

Omule, nu-ti înteleg înversunarea comentariilor. Persoana chiar face parte din forum, am spus si mă repet. Nu am obiceiul să mint. Ai fi putut realiza si tu treaba asta [că e membru] dacă ai fi făcut o minimă cercetare înainte de a te hazarda în comentarii. Cam atât, nu am de gând să duc o polemică cu tine în seara asta. Crezi ce vrei... Noapte bună!

Inversunarea mea este asupra acelor persoane care doresc sa treaca drept foarte evlavioase si care mai bine ar crapa decat sa spuna cuiva "Iarta-ma, sora/frate, am gresit!" Si nu din complezenta, ci fiindca asa simte in sufletul pe care si-l doreste curatit de patimi.
Persoana respectiva nu cred ca figureaza pe numele real in forumul nostru, si am spus, chiar daca ar fi, nu impotriva persoanei am ceva, fiindca e posibil sa fie un om cu totul deosebit, ci impotriva acelora care se trezesc vorbind, dupa care foarte senin spun: "Ei si ce?" Pai daca e "Ei si ce?" pentru tine, atunci trebuie sa fie si pentru cei pe care ii blamezi pe foc-automat! Nu sunt singurul care constat asta. Nimeni nu te condamna si nimeni nu te judeca, in momentul in care tu insuti te recunosti un om slab. Dar cand ridici capul deasupra altora, mereu se va gasi cineva sa te puna la pamant. Nu fac rugby si invit pe oricine sa ma puna la pamant in cazul in care las cuiva impresia ca ma ridic mai sus decat imi este locul. De tine "m-am luat" fiindca vrei sa pari buna la suflet dar NU IERTI si NU-TI CERI IERTARE cand gresesti. Si nu ti-o spun sa te supar desi asta e efectul, ci fiindca asa as dori sa se comporte orice bun prieten cu mine in cazul in care ma contrazic!
Si-acu' iarta-ma, daca mai ai putere si mai incap pe lista aia luuunga pe care ai mototolit-o de tot!...

Moshule, insisti în greseală, si totusi te iert, că am inima largă. Să-ti fie de bine!

PS: nu vreau să par nicicum, sunt ceea ce sunt, pur si simplu. Si nu crăp deloc să-mi cer iertare atunci când e cazul.

Poate-i patimă, nu obicei...:65:

Nu, domnule, nu mint.

Mi se pare corect.

Nu te mai minţi. :)

Nu, nu se minte, ci spune adevărul. Garantez eu pentru ea (împreună cu alţii, probabil; de fapt e sigur).
Numai că unde e inimă largă trebuie şi o uşă pe măsură, bine păzită. Foarte bine păzită! Iar asta nu-i deloc uşor, uneori, după cum bine ştii, frate Ovidiu!...:)

Mda, carevasăzică si tu, Brutus.. :)

Problema nu e usa inimii, ci faptul că unii tin mortis să sară gardul.

Avea cineva o vorbă pe-aici: "Prietenii rămân prieteni. Cei care nu rămân... înseamnă că n-au fost."

Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, ci si insultele ei! - Dan Puric

Un prieten adevărat nu-şi unge prietenul cu toate alifiile tocmai când acesta sare gardul. Asta nu înseamnă că nu mai rămân prieteni. :)

ps: din punctul meu de vedere tu ai sărit gardul (chestiunile private nu au ce căuta într-o discuţie publică), iar o "inimă largă" nu înfruntă într-un asemenea mod turma...acel citat este ca nuca-n perete dacă-l corelezi cu ultimele tale meseje.

Ştiu frate şi nu neg. Am încerat să tai puţin craca surioarei care vorbea se sine...înţelegi tu mai departe.

Aşa este. Mulţumesc. :)

Păi nu e deloc ca nuca-n perete. Că dă turma peste tine si... restul Domnul stie. Gata, am încheiat discutiile pe tema asta.

Cum adică urcă ... invers?
Păşind cu spatele?
Pe partea cealaltă a scării? (asta e mai degrabă pentru purec, decât pentru om).
Sau cum vine cu urcuşul ăsta?.....
P.S. Ca să nu fie interpretări şi supărări, din nou, vreau să precizez clar că îl admir mult mai mult pe Dan Puric în arta lui, decât în incursiunile băgăreţe din ultimii ani. Desigur, actorul poate zice şi face tot ce vrea, mai ales că are farmec şi isteţime cât cuprinde, precum şi oarece mimă de cultură, însă cred că apariţiile lui publice ar fi fost ideal să rămână la cele pe care le practică de minune.

Concluzia era că nu ai dat un răspuns potrivit turmei...în cazul de faţă inima nu este prea largă cum pare să fie, dacă vrei să pricepi, dacă nu ţine nasul pe sus, îţi şade "bine"...facem şi o poză să o punem pe topicul Lucruri minunate in imagini. :))

dar mai este o vorba: apara-ma Doamne de prieteni...!

Hai, nu mai pune şi tu sare pe răni...:)

Mirela, dacă aş alege un cuvânt de-al lui Dan Puric (e chiar în volumul "despre omul frumos", la pagina 143), unul care să îmi placă la modul sănătos, l-aş alege mai degrabă pe acesta:

Sunt femei ale acestui neam care sunt sfinte şi care au ajutat să nu se piardă credinţa.
Deasupra Craiovei era un duel aerian. O ţărăncuţă, undeva în marginea Craiovei, printr-un sat, urmărea înspăimântată cum trăgeau cu mitralierele în aer unul într-altul; şi, la un moment dat, un avion românesc cade în flăcări.
Şi ce-a putut să facă femeia aia?
A luat nişte lumânări şi, de pe câmp, în goană, a strâns nişte floricele, să-i ducă pilotului mort, acolo, la căpătâi,
pentru că ştia că are şi ea un copil care este pilot.
Şi alergînd cu lumânările şi cu florile - avionul era în flăcări -, ea se ducea suspinînd,
fără să ştie că cel din avion era chiar fiul ei.

Spre deosebire de alte texte, pline de emfază şi de pretenţia că informează ori învaţă (ce să înveţe excesul de artificiu retoric, cabotin?), acest fragment face un lucru foarte bun, foarte sănătos: emoţionează puternic, mai exact încununează un sentiment frumos (provocat de gestul femeii) cu măreţia tragică (moartea fiului, pe care ea îl cinsteşte fără să ştie, sub puterea tainei).
Nu poţi citi un astfel de text fără să te simţi chemat în miezul marilor experienţe ale vieţii. Noi oamenii de azi (mai ales) nu avem nevoie de frecţii la picior de lemn precum dulcegăriile sentimentale şi gâdilările rafinate ale egoului din lumea babiloniei contimporane, ci de poveşti ca acestea - simple, cutremurătoare, înălţătoare. Altminteri, inclusiv patriotismul - ca să amintesc un sentiment înălţător - va pieri în derizoriu, ca multe altele... Câte n-au pierit dizolvate în bancuri şi glumiţe pe valurile neiertătoare ale istoriei!...

chiar NU am vrut sa fac asta!

https://www.youtube.com/watch?t=48&v=JZyo2G42SeM
Nu cumva este vorba de moschea care este construita pe locul unde
a fost templul lui Solomon ?
Era o profetie parca (s-ar putea sa ma insel) ca Antihristul se va inscauna
in viitorul templu al lui Solomon, unde este acum aceasta moschee.
Asta insemna ca din "greseala" moschea se va darma.

...doar puțin ardei iute...

Parintele Paisie Olaru
 

Am ezitat o vreme daca sa continui sa postez pe unul dintre topicele incinse de orgolii, sau in alta parte. Ce-i drept am incercat si acea varianta, dar spiritele raman incinse, desi postul a inceput deja. Si pentru ca a inceput, poate n-ar strica o pregatire pentru spovedanie...
Am mai spus-o si cu alte ocazii, iar acum cu atat sunt mai convins de sfintenia Parintelui Paisie Olaru. Am urmarit toate conferintele Parintelui Rafail Noica, despre Parintele Sofronie, caruia i-a fost ucenic si care a intrat in randul sfintilor. Atat de patrunzator vorbeste despre el incat nu poti sa nu fii miscat si cu adevarat convins ca Parintele Sofronie a fost cu adevarat un om sfant. Si totusi, nici nu stim ca avem chiar aici, in preajma noastra un Parinte care a fost cel putin la inaltimea sfinteniei Parintelui Sofronie. Am fost in doua randuri si am privegheat la mormantul Parintelui Sofronie. Nimic nu ma grabea, nimic nu-mi tulbura prezenta, fiind singur cu gandurile mele. Nu asteptam si nu cautam sa se intample ceva anume, fiindca nu eram acolo pentru a mi se indeplini o dorinta, ci fiindca eram in acea lume doar pentru o vreme, si acel loc era de departe cel mai plin de sfintenie, dupa parerea mea. Nu voiam sa pierd acele sanse. Era ca si cum as trece prin Grecia, si nu m-as opri la Sf Nectarie, sau Sf Ioan Rusu...
In cimitirul din Sihastria, era mereu cate cineva la crucea parintelui Cleopa... Multe femei veneau, se asezau un genunchi si plangeau in hohote... M-am asezat undeva la distanta pe o banca, aproape fara ganduri, dar cu toata pacea in suflet. Un monah se strecura printre cruci, adaugand ulei in fiecare candela, si avand grija ca tote sa fie curate si aprinse... Si deodata, fara motiv, am fost coplesit de o smerenie care n-o mai simtisem niciodata in acel fel. Imi venea sa plang, dar nu isteric, nu patimas, ci undeva in interior, in adancul inimii... Parca era o boare de iubire care-mi coplesea intreaga fiinta, si care venea de undeva... Directia era catre mormantul Parintelui Cleopa, si m-am ridicat apropiindu-ma incet, in timp ce plangeam aparent fara motiv... Si cu cat ma apropiam, cu atat sentimentul era mai puternic. Am ocolit crucea Parintelui Paisie, dand sa ma apropii de cea a Parintelui Cleopa. Si totusi, NU de acolo venea acea "adiere", ci chiar de la Parintele Paisie... Nu stiu cat a durat totul. Poate 2 minute, poate 3, poate 5... Nu stiu... Dar as fi vrut sa nu se mai ternine... Am sarutat crucea si am multumit lui Dumnezeu pentru tot. Dar eu nu eram acolo sa cer ceva, sau sa caut ceva... Eram... in trecere... De-atunci, pentru mine, Parintele Paisie Olaru, nu are egal intre duhovnicii Romaniei. Pentru mine! Din fotografia inramata, si asezata pe birou, ma priveste zilnic, cu ochi usor dojenitori si mainile impreunate... Mi-e atat de drag incat nu stiu cum sa-i fac mai mult loc in inima mea, ca parca niciodata nu-i deajuns... Acum am gasit ceva nou despre Parinte. Si cum e timpul postului si al spovedaniei, si cum as dori ca duhul pacii sa se aseze macar pe durata postului, pe forumul nostru... ortodox, as zice sa lasam orgoliile, sa nu ne mai facem tulburare unii altora, ci sa privim mai mult in interiorul nostru, ca avem ce vedea!...

Iata si mesajul de care vorbeam:
http://www.ganduridinierusalim.com/d...intele-paisie/