Noi parintii trebuie sa stim ca nu facem copii pentru noi , nu avem voie sa manifestam un asa mare egoism. Ce sacrificiu? Cum sa consideri ca te-ai sacrificat pentru copii? Cum poti sa indatorezi constiinta copilului tau cu o astfel de idee? Ce parinte este acela care ajunge sa fie povara copilului sau? ce gandire este aceea sa spui ca ai crescut copii ca sa ai sprijin la batranete? Parintele acela, preotul, din reportaj avea mare dreptate, noi ca si parinti nu trebuie sa socotim vreodata ca , copiii nostri ar avea vreo datorie fata de noi si asta pentru ca i-am crescut. I-am crescut din vocatie, nu din datorie, pentr ca asta trebie sa faca un parinte. Sa fim fericiti si bucurosi sa ii vedem ca le e bine si ca sunt fericiti. Iar daca cumva avem copii care nu vor sa stie de noi atunci sa intelegem ca avem copiii pe care i-am crescut. Ce am educat si crescut aceea avem. Sunt atat de multi parinti care si-au cheltuit viata in placeri, in vicii, in pacate si patimi si ajung la batranete povara pentru copii.
La Par. Calistrat de la Barnova a venit odata o femeie batrana plangand sa spuna ca nu are venit si copiii nu vor sa stie de ea. Si a luat-o parintele la spovedit si a aflat ca a trait in vicii si pacate , ca si-a irosit viata si acum la batranete vroia sa strice si viata copiiilor ei. Si parintele a certat-o si i-a spus: unde a fost Hristos in toata perioada asta a vietii tale? toata viata te-ai distrat si acum vi la Biserica sa iti ponegresti copiii ca nu te ajuta?

Ca sa fim completi trebuie sa avem o viziune completa.
1. Care este atitudinea parintelui fata de copil? si duhovnicii si preotii si sfintii ne invata, copiii sunt ai lui Dumnezeu nu ai nostri si cand Dumnezeu ni da , ne da de lucru sa crestem copii buni pentru Dumnezeu nu pentru noi.
Tot de la ei invatam care este locul fiecaruia in viata noastra si astfel aflam ca pe primul loc este sotul sau sotia , si nu pentru ca sunt sotii nostri ci pentru ca ei trebuie sa fie una cu noi, trup si suflet, nedespartiti, caci asa spune in Scriptura. Pe al doilea loc sunt copiii primiti de la Dumnezeu pe care sa ii crestem pentru Dumnezeu si pe al treilea loc parintii caruia se cuvine sa le dam cinstea si iubirea noastra. Lasati copiii sa zboare nu le puneti lanturi, vegheati-i cu sfaturi daca le primesc, si nu ii impovarati.

2. Care este atitudinea copilului fata de parinte? daca copilul este crescut asa cum trebuie , dupa invatatura noastra ortodoxa, atunci copilul, si implicit noi ca si copii care avem parinti, trebuie sa ii iubim din inima, curat si sa ii ajutam dupa puterile noastre fara ca ei sa o ceara, daca bineinteles au nevoie de ajutor. Nu trebuie sa cadem in extreme nici de o parte nici de alta, nici neglijarea familiei noastre pentru parinti, dar nici sa uitam de parinti.

Nu vorbesc din teorii sau carti ci din propria mea viata, pentru ca am facut copii si i-am crescut inainte de a cunoaste pe Dumnezeu. Si i-am crescut cum nu trebuie, fara educatia crestin-ortodoxa atat de importanta. Sunt vinovata pentru asta si voi spune cu tarie ca nu le voi cere niciodata nimic , nu am voie sa fac aceasta, nici de ar fi sa nu am dupa ce bea apa. Nu voi impovara niciodata copiii mei cu nimic. Am inteles acum, dupa ce am cunoscut pe Dumnezeu ca nu e sficient sa ii asigur copilului hrana , imbracaminte si confort ci au nevoie de mult mai mult, de modelarea sufletului intru Hristos.

Si eu sunt copil la randul meu, caci mama traieste si parinte de asemenea, avand copii.
Legat de sot si parinti, sustin cu tarie, sotul trebuie sa devina trup si suflet, pentru asta trebuie sa lucram duhovniceste toata viata, toti, asa ne invata Scriptura si nu avem voie sa rastalmacim nimic si nici sa schimbam dupa conjuncturile noastre sau dupa asteptarile noastre. Numai atunci vom ajunge ca daca pe mine ma doare inima pentru mama mea, de exemplu, imediat il doare inima si pe sotul meu, prin mine, pentru mine, fiind una. Si invers desigur.
Cat cei doi sunt dezbinati, dezbinarea domneste, dezbinarea ce vine de la diavol cu tot alaiul, minciuna, viclenie, ascunzis, egoism, ura, pizma si asa mai departe.
Acolo trebuie sa ajungem la momentul cand jumatatea noastra va zice, ajut si iubesc pentru ca te iubesc. Si nu vreau sa suferi caci daca tu suferi sufar si eu. Luptati pentru asta caci asta suntem indemnati de Hristos. Cautati unitatea intru Domnul, fiti trup si suflet intru Hristos.
Nu va distrugeti familiile , nu le ingropati in minciuna. Asa cum se curata sufletul nostru asa trebuie curatat si in familia noastra.
Nu lasati samanta compromisului sa se strecoare in casa voastra, caci sunt ispite si de-a dreapta care se imbraca in haine de virtute ca sa va piarda mantuirea.

Aveti dreptate, mereu e nevoie de mai multa rugaciune.
Poate nu oi fi ingaduitoare, insa nimic pe acest pamant nu are voie sa desparta si sa dezbine ceea ce Dumnezeu a unit. Iar noi trebuie sa luptam sa respectam ceea ce Scriptura spune: sa ne asezam fiecare in familie pe locul care ni se cuvine.

Sora Florentinei isi poate ajuta parintii si fara minciuna.
Iar daca sotul ei a trecut prin multe cum spune, si au facut impreuna ceea ce au, atunci inseamna ca in familia lor ceva s-a intamplat in trecut, caci omul nu e rau de nebun, si nici nu e vicleanul intruchipat, ci probabil o experienta l-a facut asa, l-a schimbat cum spune ea. Unii oameni ies din greutati si nu pot uita pe cei care le-au pricinuit suferinte. Nu stiu ce s-a intamplat , ce l-a schimbat, insa ceva este.
Nu asa se ajuta parintii. Am spus, ele au variante: sa se adune in consiliu de familie si sa rezolve ceea ce este nerezolvat si apoi sa hotarasca cum ajuta fiecare dintre ei pe parinti.
Insa am inteles ca tatal fumeaza, a fost avertizat de medic, daca este sa adunam cati bani cheltuie un fumator intr-o viata pe tigari, cred ca ar fi cumparat 5 masini de spalat semiautomate nu una.
Va spun din experienta, noi copiii iertam usor pe ai nostri parinti sau frati, insa ceilalti iarta mai greu, caci nu vorbeste glasul sangelui. De aceea am indemnat pe sora ei sa inceteze cu minciuna fata de sot si prin atitudinea ei sa il faca si pe el sa treaca peste anumite experiente din trecut si sa ierte. Ceva este de omul nu vrea sa ajute rudele mai sarace ale ei. Sau poate problema este chiar la sora Florentinei. Nu stiu, insa cert este ca omul nu s-a nascut el rau, avar si neindurator.

Noi nu stim daca isi poate ajuta parintii altfel decat asa.
Ea stie cel mai bine.
Daca are acceptul duhovnicului eu cred ca poate sa ii ajute in continuare.

Hristos ne-a dat porunca sa ii ajutam cand i-a certat pe farisei care le spuneau parintilor "cu ce te-as fi putut ajuta "
E adevarat ca parintii nu isi fac copii pt ajutor ,dar d-voastra care sunteti o buna crestina ar trebui sa stiti ca un copil nu se avorteaza.
E o datorie sufleteasca sa ii ajute ,daca toata lumea ar judeca la rece aceasta situatie nu ar mai fi nici un ajutor catre parinti ,niciunde. Unde da ea ,Dumnezeu inmulteste harul.
Poate sunt si acum femei care fac milostenie fara stirea unor barbati zgarciti.Sa nu mai dea ca sa le fie pe plac?
Sora Florentinei nu pagubeste casa ,da din preaplinul ei. O contributie are si ea la acea bunastare ,chiar daca nu face afaceri ,dar are grija de gospodarie ,sot ,copiii.Deci da si din munca ei.
Doamne ajuta !

"Aşadar, câtă dragoste are cineva pentru sine, atâta voieşte [Dumnezeu] să avem şi noi către femeie. Nu numai pentru că suntem părtaşi unei singure firi, ci avem o pricină şi mai mare decât aceasta să ne iubim femeia: fiindcă nu mai sunt două trupuri, ci unul singur: bărbatul cap şi femeia trup.
Dar cum de zice în altă parte: „Capul lui Hristos este Dumnezeu” (I Cor 11, 3)? Asta o zic şi eu: după cum noi suntem un singur trup, aşa şi Hristos şi Tatăl sunt una. Prin urmare, să ne aflăm şi noi avându-L cap pe Tatăl.
Două exemple ne dă: unul al trupului, altul al lui Hristos. De aceea şi adaugă: „Taina aceasta mare este. Eu zic în Hristos şi în Biserică” (Ef 5, 32).
Ce înseamnă acest cuvânt? Mare taină este aceasta – zice -, fiindcă fericitul Moise s-a referit în chip ascuns la ceva mare şi minunat. Ba nu el, ci Dumnezeu, „în Hristos” înseamnă că însuşi, lăsându-L pe Tatăl, S-a coborât şi a venit la Mireasă şi S-a făcut un singur Duh cu ea. Fiindcă „Cel ce se lipeşte de Domnul – zice – un singur Duh cu El este” (I Cor 6, 17). Şi bine a zis că mare taină este. Ca şi cum ar fi spus: „[am grăit în alegorie], dar alegoria nu desfiinţează dragostea”.
„Prin urmare, şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia, ca pe sine. Iar femeia să se teamă de bărbat” (Ef 5, 33). Cu adevărat, cu adevărat taină este, şi încă mare taină: că pe cel ce l-a născut şi l-a crescut şi pe cea care a suferit chinurile naşterii [pentru a-l aduce pe lume] şi care s-a necăjit cu el, pe cei care i-au făcut atâtea binefaceri şi care i-au fost apropiaţi, lăsându-i, se alipeşte de cea pe care nu a văzut-o până atunci şi nici nu a avut ceva comun cu ea, şi o preţuieşte mai mult decât pe toţi ceilalţi. Cu adevărat taină este! Iar părinţii nu sunt necăjiţi că se petrec acestea – ba mai mult ar fi dacă nu s-ar petrece – şi cu bucurie îşi cheltuie banii şi se face multă risipă.
Cu adevărat mare taină este şi are în sine o negrăită înţelepciune. Acest lucru l-a lămurit Moise când a profeţit mai demult.
Acest lucru îl strigă şi Pavel acum: „în Hristos şi în Biserică”. Nu numai despre grija bărbatului grăieşte, ca s-o grijească asemenea trupului său, după cum şi Hristos pe Biserică, ci şi femeii îi spune: „Iar femeia să se teamă de bărbat”. Nu vorbeşte doar despre dragoste, ci şi de altceva. Să se teamă de bărbat! Ea este în treapta a doua , [după bărbat]. Nici ea să nu ceară cinste egală cu el, căci este rânduită sub cap. Nici el să n-o dispreţuiască pe cea supusă lui, căci ea este trup.


Ia vezi cum dezvoltă cele despre dragoste: vorbeşte mai întâi de Hristos, apoi de trupul propriu, iar mai pe urmă zice: „pentru aceea va lăsa omul pe mama sa şi pe tatăl său”. Dar cele despre teamă nu le dezvoltă. Oare de ce? Fiindcă vrea mai bine să predomine dragostea.
Căci atunci când e dragoste, toate celelalte îi urmează. Dar dacă-i frică, nu este deloc aşa. Cel ce-şi iubeşte femeia, chiar dacă nu e foarte ascultătoare, o supune cu totul [prin iubire]. Atât poate fi de grea şi anevoioasă unirea cea de un gând dacă cei doi nu sunt legaţi prin tirania dragostei, încât frica nu o poate îndrepta defel. Pentru aceea stăruie asupra iubirii, ca una ce este mai puternică [decât înfricoşarea].

Femeia, deşi pare că este în pierdere prin aceea că a fost rânduită să se supună şi să aibă frică [de bărbat], de fapt este în câştig. Căci ceea ce este mai greu şi mai important – iubirea – cade pe umerii bărbatului. Dar pentru ce să nu se teamă femeia de bărbat, ar putea zice careva? Tu iubeşte-o! împlineşte ce ţine de tine! Chiar dacă alţii nu fac ceea ce ţine de ei, noi trebuie să facem [tot ce suntem datori]. Oare ce vreau să zic? [Iată ce!] [Pavel zice]: „Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos” (Ef 5, 21).
Pentru ce, dar, celălalt să nu se supună, [ci numai unul din ei]? Tu crede [numai] legii lui Dumnezeu şi [supune-te ei]! Aşa-i şi acum! Femeia, chiar dacă nu e iubită [de bărbat], să se teamă, ca să nu se întâmple nimic rău din partea ei. Asemenea bărbatul, chiar dacă femeia nu se teme, s-o iubească, pentru ca să nu dea el pricină de ceva. Fiecare să facă ce ţine de el.
Sf. Ioan Gura de Aur

Cu adevarat nu e usor sa urmezi poruncii lui Dumnezeu , in casnicie. Caci la mare masura trebuie sa ajungem ca sa facem tot ce tine de noi atunci cand celalalt nu face.
Am cautat mult un raspuns la intrebarea: daca celalalt nu face atunci noi sa facem? si cum?
Sf Ioan Gura de Aur ne-a raspuns.

Trebuie multa putere si curaj de la Dumnezeu sa pornesti a lucra sa fi trup si suflet cand cei doi nu pasesc in acelasi timp. Si totusi la asta suntem chemati. Prea multi renunta inca inainte de a incepe.

Anita, Poate ma intelegeti gresit: repet, nu spun sa nu ne ajutam parintii, ci spun sa o facem curat caci nu are voie trupul care este femeia sa minta capul si nici sa se cocoate in varf si sa spuna, eu sunt cap.

Sf. Ioan Gura de Aur spune: o femeie blanda, inteleapta si iubitoare, poate schimba si cel mai aprig barbat. Stiu insa ca nu e usor ca femeie sa ajungi la aceasta masura.

E cu dus si intors aceasta chestiune.
Pe de o parte sora Florentinei se simte indreptatita sa instraineze bani(si bunuri)deoarece se gandeste ca prin casatorie ii revine si ei jumatate din castigul sotului;nu cred ca este departe de acest adevar.
Pe de o parte minte(sau ascunde adevarul)ca trebuie sa-si ajute parintii...

Minte pt o cauza buna,desi in religia noastra ,nimeni nu este absolvit de pacatul minciunii,fie el facut din cauze rele sau bune...
Teoretic intelegem asta insa practic,inima milostiva de crestin iti dicteaza sa faci orice sa-l ajuti pe celalalt.

Si eu as face intocmai ca sora ei.Recunosc ca nu fac bine,insa eu prefer sa mint sau sa ascund niste chestii ca oamenii sa nu se certe,sa nu duc vorba si sa nu stie stanga ce face dreapta,in general.
Fac asta deoarece si mama facea la fel,este din cale afara de generoasa si ne impartea mancarea cu toate rudele,spre disperarea tatalui meu,care este la polul opus,extrem de chibzuit(zgarcit).

Insa mama,asa nechibzuita si lipsita de gandul zilei de maine,nu ar fi putut supravietui fara sotul ei si mine,caci ar fi ramas pe drumuri la mila altora sau ar muri pur si simplu neavand bani sa-si plateasca medicamente si doctori.
Poate si din privinta asta,o tine Domnul sanatoasa pt ca nu are nici o mie pusa deoaparte pt zile negre.
Da stiu ca lumea ar condamna-o ca nu"strange pt casa" dar tocmai de acest lucru ne avertizeaza Domnul ,caci iubirea aia de aproapele nu este doar o teorie goala si nici grija de material nu ne sfinteste.


In concluzie,cred ca fiecare putem face ce dorim cu lucrurile si venitul nostru atata timp cat nu implica sa faci haiducie,furand de la straini.
Adica cum,sa ascultam de sotul nostru cand ne indeamna la rau?
Cum sunt unii ca isi indeamna sotiile la avort,la desfranare,se stramba din nas cand femeile lor merg la biserica,tin posturi etc.
Cum vine asta?
Nu stiu,eu una nu m-as insoti cu unul necredincios sau m-as desparti daca m-ar forta sa fac lucruri nepermise in sfera spiritual,de dragul maritisului,al uniunii noastre.
Si biserica ne spune sa nu ascultam de barbatul necredincios(ca asta al femeii care da pe ascuns).
Inchipuiti-va un barbat care nu va lasa la biserica,care face scandal ca tii post ,ca ai icoane in casa,ca dai de pomana...
Nu imi pare normal ca,cununia sa insemne tiranie =asta la propriu inseamna ca asculti mai mult de barbat decat de Dumnezeu!

Multe citate,multa teorie :)

Va intreb practic,intr-o intrebare simpla cu da sau nu:
De cine ascultam mai intai,de barbat sau de Dumnezeu?
Atat.
De ce sa ne complicam in atatea comentarii cu citate despre iubirea sotilor si sotiilor cand lucrurile sunt simple?
Puneti-va in situatia respectiva,vedeti un om lesinat pe strada si ati dori sa-l ajutati insa sotul va spune sa nu va opriti din drum caci aveti treburi importante de rezolvat in ziua aia.
Ce faceti?ii lasati pe ala in drum,pt ca Sfantul Ioan Gura de Aur spune sa va iubiti sotul ?
Oare daca il ajutati pe un sarman sa mai apuce ziua de maine,inseamna ca nu va mai iubiti sotul?

Oare ce va inchipuiti voi despre mine? eu nu traiesc printre oameni, nu am familie, frati, surori, parinti, ? Oi fi vreun extraterestru care traieste intr-un glob de sticla si citeste din sfinti? oricine altcineva poate adauga experienta vietii lui, insa eu un extraterestru izolat nu am cum sa adaug experienta. Nu am cum.

Intrebarea ta nu este o intrebare practica ci este o intrebare ipotetica si putin probabila legat de ideea ca omul lesinat nu ar fi ajutat. Si un ateu se opreste din drum si da primul ajutor unui om lesinat. Darmite un crestin , fie el si iubitor de arginti.
Nu pot sa raspund la intrebarea cum voiesti tu Iasmina, pentru ca sotul meu niciodata nu ar spune sa trecem mai departe si sa lasam omul lesinat pe jos. Si cred ca nici sotul surorii Florentinei nu ar face asta chiar daca voi l-ati blamat si l-ati socotit un om rau si insensibil care trebuie mintit cand vine vorba de ajutor.

Legat de casnicie si soti si sotii, oare daca sotul tau este un insensibil fata de oameni tu te socotesti mai buna ca el pentru ca esti sensibila la durerile oamenilor? Dar nu cumva ai si tu pacatele tale? Deci el nu urmeaza pe Dumnezeu, dar tu urmezi?

Trebuie multa intelepciune ca sa intelegi granita pana unde este pacat , si de unde este deja lepadare de Hristos. Caci daca ar fi cu adevarat problema de lepadare atunci trebuie sa divortezi si sa urmezi lui Hristos.
Insa tu ai pacatele tale, el le are pe ale lui, daca tu voiesti sa indrepti lucrurile atunci te indrepti pe tine si apoi prin tine si pe el , cu Harul lui Dumnezeu.
Nu vei schimba un om, fie si jumatatea ta, daca Harul lui Dumnezeu nu e in tine. Fara Domnul, nu poti schimba un om.
Daca sotul tau este avar sau insensibil, si traieste cu tine de cativa ani si nu se schimba, inseamna ca nici cu tine nu e bine, caci daca tu ai fi cu adevarat omul lui Dumnezeu, el ar simti si s-ar schimba prin harul Domnului. Sa nu crezi ca daca faci fapte exterioare de milostenie in fata sotului tau avar, infruntand-l, il vei schimba daca in interiorul tau de pilda este mandrie si cel mai mic repros impotriva lui. Caci simte asta si de aceea nu se schimba si ramane la fel. Fi cu adevarat curata si atunci sotul va simti si se va schimba.

In casnicie cei doi trebuie sa paseasca impreuna spre mantuire, iar daca unul paseste mai greu si ramane in urma, celalalt trebuie sa astepte, facand rabdare si ajutandu-l sa inteleaga ca sa poata pasi mai departe. De aceea am spus intr-una din postari ca trebuie sa fi alaturi de jumatatea ta in cele neintelese de el. Poate nu spun chiar tot, caci ce spun este din experienta mea , si poate cateodata vorbesc in jumatati de masura.
Acest dezacord intre pasii tai si pasii lui pe drumul mantuirii nu trebuie sa duca la minciuna caci esti in mare inselare crezand ca astfel te mantui tu. Caci pe tine te poticneste un pacat, pe el il poticneste alt pacat si te ajuti unul pe altul daca este intelegere. Ce va spun eu acum, a fost pricina mea pentru a dori sa plec la manastire. Caci am spus atunci ca eu vreau sa zbor catre Dumnezeu si nu pot caci avem pasii diferiti. Si am invatat rabdarea si rugaciunea de chemare intr-ajutor. Sa vina Domnul am spus, sa faca ce nu pot eu sa fac.
Nu alegi calea minciunii si ascunzisului, chiar daca ti se rupe sufletul. Pentru ca ajungi in fata lui Dumnezeu si El te va intreba: cei ai facut tu cu jumatatea ta? de ce ai abandonat-o in pacat si nu ai incercat sa il scoti din pacat ajutandu-l? nu pe toti oamenii trebuia sa ii ajuti? nu pe toti trebuia sa ii iubesti?

In casnicie suntem ispititi si unul si altul. Tu ca om duhovnicesc trebuie sa vezi nu numai ispita ta ci si a lui. Caci de e avar apai in acest pacat e ispitit. Iar daca tu esti clevetitoare apai in acest pacat esti ispitita. De aceea am spus intr-o postare a mea, ca suntem ispititi in partile slabe. Cum crezi ca vei vindeca pe sotul tau de avaritie daca tu il minti si lucrezi cu ascunzis si furtisag? Si crezi tu ca te mantui astfel singura? atunci de ce ai mai facut cununie in Biserica in fata lui Dumnezeu , spunand ca veti fi alaturi la bine si la greu? greul inseamna si pacatul cu care te lupti, fie al tau fie al lui. Iata egoismul crestinului, dornic de mantuire, ispita de-a dreapta. Te-ai casatorit, ati fost partasi la Taina sfanta si acum te lepezi de el ca e pacatos?

Bine , bine, deci el e pacatos, nu vrea sa ajute, dar eu stiu ca trebuie sa ajut, nu doar stiu ci simt, si plang in sufletul meu, si deci daca nu ajut nu urmez lui Hristos. Dar sufletul lui cui il lasi? nu incerci sa il scoti din pacat? nu lupti pentru asta? crezi ca poti urma pe Hristos lasand pe cel cu care te-ai cununat in Taina cea sfanta a cununiei, in urma?
Ei bine, cum il scoatem din pacat, cum ne scoatem din pacat, si pe tine si pe el. Nu poti , in casnicie, sa urmezi lui Hristos doar tu singura, ci trebuie sa te lupti sa urmeze si jumatatea pe Hristos.
De aceea am spus ca e nevoie de mult curaj si putere de la Dumnezeu.

O postare cam lunga, cu iertare daca v-am chinuit citind-o.


.

Casatoria, drumul in doi catre mantuire
 

Teorie, pură teorie aici. Ai noroc că tu ai sot credincios si te cam mândresti. Plus că nu întelegi situatia altora, diferită de a ta.

Mai sunt si lucruri care nu trebuie spuse partenerului de viată, aici trebuie dreaptă socoteală. Sunt destul pilde pe tema asta.

Nici sotul meu nu este de acord cu ajutorarea altora, nici a bisericii, unde merge de altfel foarte rar. Toti părintii / preotii cu care am vorbit mi-au spus să nu-l fortez să meargă la biserică si să trăiască ca un crestin practicant. Noi însine nu putem schimba pe nimeni, doar Hristos poate să-i schimbe inima într-o bună zi, prin resorturi numai de el stiute. Asta nu înseamnă că până atunci eu nu mai fac milostenie pentru că el nu este de acord. Sau că nu mai tin post pentru că el nu tine. Si asta nu cred că înseamnă că sunt egoistă, sau că nu-mi pasă de el. Dar trebuie să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Însusi Sf. Apostol Pavel a zis că dacă între soti unul este credincios iar altul necredincios *sau credincios, dar nepracticant, să nu se despartă, ci să trăiască mai departe împreună dacă voiesc. Si sotul necredincios se poate mântui prin cel credincios. Dumnezeu e mare!

Cred ca e la fel ca in cazul ierarhiei, ascultarea merge pana la a face ceva impotriva credintei sau a moralei. Asadar, daca sotul spune sa se converteasca ambii la catolicism sau alt cult in niciun caz nu se face ascultare. La fel, daca spune ca fure sau altceva ce tine de morala nu exista ascultare.

Foarte bine punctat, Anita.

Nu are "noroc", e binecuvântarea Domnului.

Era un fel de a spune, Ovidiu. În fine, fiecare cu binecuvântarea lui. :) Nu mă plâng.

Foarte bun comentariul,la obiect.

Din păcate, nepotrivit. :1:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...roc-81230.html

Ei hai, să nu exagerăm.

Cuvântul noroc există si dacă îl folosim - cel putin asa cum l-am folosit eu - nu înseamnă că ne facem un idol din el.

Pai exact,aici situatia este de asa natura incat este impotriva morale crestine de a ne ajuta parintii in caz de boala si neajunsuri.
Cine sa-i ajute? Nu raman in grija copiilor la batranete?
Cum pot sa ascult de un barbat care imi propune in mod inuman sa-mi las parintii sa traiasca in lipsuri sau sa moara neavand bani sa-si cumpere tratamente costisitoare?
Ma sacaie constiinta ca nu-mi ascult barbatul sau ca-i las de izbeliste pe cei care mi-au dat viata sa se descurce cum stiu?

Cu aceasta falsa morala, nu-I de mirare ca atatia atatia batrani sufera in tacere in timp ce copiii lor huzuresc cu tot luxul si comfortul,numai ei pt familia si urmasii lor.
Inteleg ca femeia trebui sa-si asculte barbatul...asta este un fundament al casatoriei dar nu o osanda ,ascultandu-l orbeste acolo unde nu mai exista morala si ajunge si ea sa-si piarda sufletul alaturi de el.
Cand vezi ca nu o scoti la capat cu un om indaratnic in necredinta sa,aplici metoda"scapa cine poate"!
Nici el nu vrea Binele,nici pe tine nu te lasa...ce este de facut?Il faci oricum,in ascuns pana Dumnezeu il va inmuia si pe el. Nu inseamna ca daca asculti de un necredincios veti ajunge departe amandoi!

Nu fi aşa de sigură, mai gândeşte-te. Eu nu mai insist. :1:

Duhovnicii recomandă, din câte știu și eu, ca în astfel de situații să strecori, măcar, binele, dacă nu-l poți face pe față. Sunt cazuri în care, pentru a face un bine trebuie să minți (cum au fost, spre exemplu, cei care au trebuit să ascundă niște nevinovați de cei ce căutau să-i ucidă. Și nu e cazul să ai mustrări de conștiință pentru așa ceva).

Nu e omul pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om, a spus Domnul. Cu alte cuvinte, legea nu este imuabilă, nu trebuie idolatrizată, nu este o regulă căreia să i ne supunem fără a mai discerne între bine și rău. Suntem datori să facem binele cum putem.

Este dureros când nu poți fi una (în credință, întâi de toate) cu cel pe care-l iubești și te-ai căsătorit, și cred că aceasta este sabia pe care Domnul a spus că a venit să o aducă. Sau piatra de care se va zdrobi cel care nu Îi urmează Lui, și se sfărâmă.

Iar dacă lipsește unitatea în credință, acea căsătorie nu poate fi numită creștină. Ce unitate mai ai, atunci, de apărat? Față de care unitate a soților păcătuiești?

asa este. daca e vorba insa de pacatele unuia sau altuia atunci e altceva.

Ceea ce ii scapa doamnei Mihaela este"micul"amanunt ca sotul despre care se vb nu este credincios!
Si uite asa facem pagini intregi mergand pana-n panzele albe cu citate din sfinti despre cum ar trebui sa decurga o casatorie CRESTINA-unde AMANDOI sunt CRESTINI.
Aici este eroarea!

Tu nu stii cum este sotul meu, si ce "noroace" am eu. Am pus in ghilimele pentru ca eu nu sunt de acord cu ideea de noroc.
Asa si este, parintele are dreptate, nu obligi sotul la nimic, asta spun si eu, dar va faceti ca nu intelegeti. Noi nu schimbam pe nimeni ci numai Harul lui Dumnezeu.
Bine ca am cazut de acord la acest aspect. prin atitudinea voastra de minciuna fata de sot, prin neascultare si ascunzis nu veti aduce Harul Domnului in casa voastra unul la mana, si doi, nu cumva obligati prin aceasta atitudine pe sot sa faca ceva ce nu a ajuns la masura de a intelege? de aceea am zis, rabdare, rugaciune pana ce si el cu ajutorul lui Dumnezeu va simti mila fata de cei sarmani.
Legat de despartire, asta am spus si eu, nu te desparti ci ii stai alaturi si il sustii, il sprijini sa depaseasca momentele grele, sa inteleaga cu ajutorul lui Dumnezeu cat de importanta este curatenia sufletului.
Exista fapte care tin doar de tine, de exemplu postul, sigur ti post doar tu, sau rugaciunea, sau mersul la Biserica duminica, dar exista fapte ce tin de amandoi si care ii implica pe amandoi si chiar intreaga familie.

Sotul meu nu a fost credincios intotdeauna, credincios traitor, era la fel ca toti ceilalti si ca mine de altfel, credinciosi de Pasti si Craciun. Insa eu in Grecia, am simtit ca trebuie sa urmez lui Hristos, si chiar sotul meu a spus ca asa chemare putini o au si daca vreau sa merg la manastire, e de acord si ma sustine, dar el inca nu simte asta. Se speriase, caci erau schimbari mari in sufletele noastre, Domnul lucra, Maica Domnului, Sfantul Munte. Si acum sotul spune sa ma duc la manastire, caci nu mai apartin lumii acesteia. Insa deseori ii spun, ca nu e asa, ca suntem alaturi, suntem impreuna si nu am voie sa parasesc aceasta cale a casatoriei. Plus, am pacatele mele, si de multe ori, cand am fost eu jos el m-a ridicat, si invers. Insa daca nu ne putem privi in ochi cu seninatate, si daca o umbra de indoiala exista , deja dezbinarea isi face prezenta. Cand exista unire, simti totul si de la distanta, cunosti din privire, fara vorbe.

Azi dimineata am citit mesajul Iasminei, inainte de a pleca la lucru si apoi impreuna cu sotul meu am plecat de acasa. Am vorbit, ne-am urcat in tren, cand la un moment dat, sotul meu a spus: esti bine? ce-i cu tine? Ma gandeam la Iasmina si la mesajul ei, si la cat de usor ne inselam din fata calculatorului, vizavi de oameni. Iar el din privire a stiut. Discutam zilnic acest fir al forumului, si chiar il intrebasem ce parere are despre o astfel de atitudine de minciuna a sotiei fata de sot.

Daca tu ascunzi de sot faptele bune, cum vrei sa vina schimbarea si la sot? Prin tine, schimbandu-te si vazand determinarea ta, si dorinta ta de a fi buna, se va schimba si el.
Prin fapte si atitudine vei arata in casa ca te-ai schimbat in bine si ca e buna schimbarea. Ca e bun Dumnezeu. Roaga pe Dumnezeu sa te curete, lupta si tu pentru asta, si faptele tale sa vorbeasca si in familie nu doar pe strada sau intre ceilalti.

Nu mai generalizati ca aruncati discutia cu totul in aer !
Nu recomand minciuna in casatorie in toate cazurile!!


Ci numai acolo unde trebuie sa salvezi morala.
Vreti cu orice pret sa iesiti invingatoare intr-o discutie insa nu sunteti deschisa sa evaluati si alte opinii.
Doar pt ca aveti atata energie sa convingeti si scrieti atat de mult nu ma convingeti sa cred ca trebuie sa renuntam la nevoile aproapelui nostru doar ca sa implinim o lege anosta.

Stiti aia:Legea fara dragoste este osanda!
Dragostea anuleaza Legea!

Probabil ca discutia ar trebui sa se incheie pe aici fara a deveni prea patimasi in a convinge.
Eu cedez de pe acum,avand si alte lucruri mai bune de facut decat de a castiga discutia.

Domnul sa ne lumineze pe toti, pe mine daca gresesc si pe altii!

Cand am spus eu Iasmina, sa nu ajutam parintii in caz de boli si suferinte? Am spus sa o faceti fara minciuna si ascunzis. Si am spus, daca sotul nu vrea inseamna ca si tu ai vina. Nu esti acolo unde ar trebui sa fi. Fiti sfinti si toti cei din jurul vostru se vor sfinti.

In plus discutia noastra este despre doi soti ortodocsi, nu despre unul credincios si altul necredincios. Eu asa am inteles ca sora Florentinei e ortodoxa si sotul ei la fel.
Deci vorbim despre doi ortodocsi uniti in Taina cununiei si pacatele fiecaruia. Cum poti spune ca scapa cine poate?
Pai in comunitatea noastra nu suntem toti pacatosi? Pai scapa cine poate? atunci unde e iubirea de aproapele, pai exista mantuire de unul singur?


Iar daca totusi sunt doi soti dar unul ortodox si altul ortodox cu numele dar necredincios in inima lui, atunci Taina mai e valida? pai nu ne intoarcem noi la discutia despre: cu ce se deosebeste o familie de necredinciosi de o astfel de familie ortodoxa?

Unde am spus sa renuntati la a raspunde nevoilor aproapelui? din contra , am spus , in casatorie, trebuie sa lupti ca si celalalt sa aiba mila de semeni.
Voi va rezumati in a va vedea de sufletele voastre si atat. Nu vrea, fac eu milostenii si ma mantui si fara sa stie. El, da-l incolo de insensibil. Scapa cine poate. Asta este casnicie?

Nu e vorba de a castiga o discutie, ci e vorba de familia crestina, ca de aceea atatea divorturi, de aceea atatea rataciri si familii scaldate in pacate si patimi, de aceea atatea certuri si batai in sanul familiilor iar din aceste familii cresc copii traumatizati care poarta toata viata in suflet tarele trecutului.

Pai ganditi-va dvs singura daca exista mantuire de unul singur....
De ce sa nu existe ,ca nu poti sa obligi pe cineva sa-l iubeasca pe Dumnezeu? !
Faci ce este omenesc posibil dar alegerea este doar a celuilalt om,nu poti sa treci peste libertatea lui si sa-i bagi Biblia si sacramentele pe gat!
Casatoria nu-ti da dreptul sa obligi,sa fortezi!
Eu am vazut exemple cu ochii mei,unde oameni casatoriti de o viata au murit in stari diferite,pt ca oamenii au fost neputinciosi sa-l aduca pe celalalt intr-o stare mai buna!Nu se poate spune ca nu au incercat cat le-a stat in putinta si ca nu l-au rugat si pe Dumnezeu sa-i ajute,dar nu au reusit pt ca alegerea lor finala a fost sa fie rai,insensibili,reci ca gheata!

Faptul ca cineva este cununat in biserica,ca asa este traditia si apoi nu traieste in spiritul religiei nu il face"ortodox"sau "credincios"la comanda ca asa vrem noi!
Daca omul il respinge pe Dumnezeu,mai au Tainele putere asupra lui?
Intrebati-va singura...
Asta pt ca tot nu intelegeti statutul sotului din poveste,facand o varza ca daca-i cununat in biserica e musai sa fie si orthodox authentic!

Ca sa faceti putin lumina,un om pacatos este acela care nu il respinge pe Dumnezeu ci il cauta si vrea cu tot sufletul sa devina mai bun,sa-si spele pacatele iar cel necredincios se afla intr-o stare opusa:nu vrea sa devina mai bun si il respinge pe Dumnezeu.
Deci in ecuatie avem un pacatos cununat cu un necredincios...nu doi pacatosi,nu doi credinciosi.
Atentie!

Foarte bine remarcat, fara unitate in credinta acea casatorie nu mai e crestina. Insa eu vorbeam clar despre o familie ortodoxa. Cate familii asa zis ortodoxe, cununate in Biserica sunt dezbinate? oare de ce? Pacatul il face pe om fara credinta? daca un ortodox este iubitor de arginti inseamna ca el nu mai este credincios? caci vad ca Iasmina asta a inteles, de spune ca e vorba de un necredincios cand se refera la un sot ortodox care nu vrea sa ajute semenii.
Intr-o familie dezbinata domneste pacatul. Si daca macar unul dintre cei doi nu pune stop pacatului, cei doi se scufunda in iad impreuna inca din viata aceasta.
Ce inseamna sa pui stop pacatului? Iar cand faci asta afecteaza si pe celalalt? poti pune stop fara ca el sa stie?

Dar exista diferenta , din punct de vedere a starii pacatoase, intre un betiv de exemplu si un iubitor de arginti? dar intre un desfranat chiar si in sanul casatoriei si un iubitor de arginti?

Cand punem stop pacatului, ce facem? divortam sau ne luptam?

"Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii. "
Arhim. Arsenie Papacioc - Despre aromonia casniciei

"Sub aspectul dăruirii până la mucenicie, căsătoria este superioară călugăriei. Priviți icoana Înfricosătoarei Judecăți sau icoana în care se arată stările de-o parte și de alta, și veți vedea ceata cuvioșilor, ceata mucenicilor, ceata apostolilor etc. Veți vedea acolo că ceata mucenicilor este deasupra cetei călugărilor."
Par. Nicolae Tanase

"Căsătoria cere multe motive ca să fie Taină. Când familia nu va mai fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice, destrăbălate." Par. Arsenie Boca

"Scriptura spune că „bărbatul este capul femeii” (Efeseni 5:23). Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam, iar el a spus despre femeia sa: „Iată, aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea” (Facerea 2:23). "
Cuv. Paisie Aghioratul

PS. Eu vorbeam despre doi ortodocsi. De acolo a pornit discutia. Nu am vazut niciunde sa se spuna ca sotul Florentinei nu ar fi ortodox. Si pe voi v-am considerat la fel cand ati intervenit: daca sunteti casatorite cu un necredincios , asta nu am stiut.
Tot ce am scris eu aici s-a referit la lupta intr-o casnicie ortodoxa si intre doi oameni credinciosi dar care se lupta cu pacatele lor, unul mai constient de starea lor, altul mai putin constient.
Nu e frumos sa intorci discutia acum, rastalmacind si spunand ca de fapt era vorba de necredinciosi. Dar ma rog, fiecare cu ale sale.

Iasmina, tu imi servesti aici exact cuvintele mele pe care i le-am adresat lui Catalin, cand am vorbit de familiile cununate in Biserica dar care sunt mai degraba pagane dpa fapta si asupra carora am spus clar ca binecuvantarea lui Dumnezeu nu poate fi. Aceste casnicii astfel nu se deosebesc catusi de putin de milioanele de familii din lumea intreaga si deci nu avem nici un drept sa ii facem pe aceia curvari. Acolo am spus clar ca participarea la Taina nuntii doar ca si traditie nu ne face mai buni ortodocsi, sprijinind astfel cuvintele Par. Petru Pruteanu.

Ajung la concluzia ca de fapt nu cititi ce scriu insa ma contraziceti si astfel apar si situatii din acestea ciudate ca intre surzi si muti:
X: coala asta este alba se vede clar pe biroul negru.
Y: pai pentru ca biroul este negru, se vede bine ca foaia asta este alba dar tu nu ai ochi sa o vezi.

..... .....

Huh?? Nu e vorba de nicio minciună, nu mai arunca cuvinte asa aiurea. Nici tu nu stii care e starea mea în căsnicie, sau a altora care si-au deschis un pic inima pe aici, asa că nu-mi mai servi etaloane din astea de piosenie si supunere, doamna cvasi-călugarită. La vorbe mari esti bună, dar tare as vrea să te vad într-o situatie din asta despre care predici de zor una si alta.

E un sfat bun, dar de exemplu nu poti pune biserica (cu tot ce derivă din ea) la "cheltuieli comune" dacă unul din soti este ne-credincios, i.e. nepracticant. Si cu ajutorarea părintilor - depinde de sumele care se implică, si cum sunt ele câstigate. Când unul câstigă foarte mult, iar altul putin sau deloc, este dificil să trasezi linia cheltuielilor "independente". Dar cu ajutorul lui Dumnezeu se face si acolo lumină, mai ales cu sfatul duhovnicului sotului care este credincios.

Eu sunt pentru bugete separate, conturi separate, mai ales că banii acum circulă mai putin în cash cât în virtual. Stabilim de ce este responsabil fiecare din cheltuielile lunare/ anuale, apoi fiecare pune ceva deoparte sau dispune cum doreste de ceea ce îi rămâne. Asa se evită disensiunile în familie. Ah, si nu sunt pentru a da socoteală si explicatii sotului pentru fiecare bănut cheltuit. Al meu chiar mi-a spus că preferă să nu stie detalii din astea cu tot dinadinsul.

Botezul ortodox nu il face pe om ortodox. Botezul este doar inceputul, mai ales ca majoritatea romanilor sunt botezati de mici. Cand bine vb de oameni care au devenit ortodox la 40 de ani, e putin diferit.

Taina Cununiei nu te face nici ea ortodox, mai ales in felul cum se face azi. Cati dintre cei care se cununa in Biserica, se spovedesc inainte? Cati sunt cununati de duhovnicul lor? Cati preoti tin o mica cateheza celor doi inainte de cununie? Cati preoti nu ciuntesc Taina Casatoriei? Stiti ca in Taina Casatoriei exista juramant, cu mana pe Biblie? Cati dintre cei casatoriti au facut acest juramant in timpul cununiei?

Eu nu stiu exact daca e vorba de un sot credincios sau nu. Nu s-a specificat exact. Nici de sotie nu s-a spus prea multe, stim doar ca a intrebat un preot despre ce face ea. Poate ar fi bine ca, initiatoarea topicului sa clarifice putin lucrurile, ptr. a sti despre ce vorbim.

Iti multumesc pentru cuvinte.

Nu asculta Dumnezeu de gura pacatosului.

Era vorba despre minciuna sotiei fata de sot, care fura bani din familie, atitudine pe care voi ati sustinut-o. Si era vorba despre o familie de ortodocsi.

Egoism maxim, si avaritie la maxim. Eu castig mult , tu putin, de ce sa folosesti tu ce e al meu, de ce sa dispui tu de munca mea, etc. De ce sa dai tu la parintii tai din banii mei. Sau, si eu am muncit aici nu numai tu, ti-am ingrijit copiii, te-am spalat. de ce sa iti dau eu tie socoteala si explicatii de tot ce fac? fac ce vreau sunt libera si emancipata. asta sunt EU. (nu e asa ca parca citim o sentinta de divort?) unde nu e iubire nimic nu e. Parteneriate strategice in scop de dobandire de castig material.
Oricat de necredincios ar fi un sot, daca isi iubeste sotia nu are cum sa apara discutii pe tema banilor de acest gen si la acest nivel.
Unde exista iubire exista si incredere, unde exista incredere exista unitate. unde exista unitate exista putere.

Atunci cand doi oameni sunt impreuna, si cand vorbim de o familie, totusi nu cred ca este normal ca sa existe bugete separate pentru sot si sotie!
Cei doi trebuie sa se sfatuiasca, sa se inteleaga, asupra modului de cheltuire a banilor! Iar intr-o casatorie intemeiata pe sentimente autentice, discutiile de genul ca tu castigi mai mult si eu mai putin nu trebuie sa existe- fiecare castiga in functie de meseria si domeniul de activitate care i-a placut si in care lucreaza.

Pentru cheltuieli legate de concedii, relaxare, normal este ca atunci cand pleci intr-un concediu, excursie, etc, fiind sot si sotie (sau chiar necasatoriti inca, dar fiind impreuna) sa pleci tot impreuna!

Iar pentru cheltuieli ocazionale- specific masculine (ca orice barbat din cand in cand este normal a se intalni cu prietenii sai la un fotbal sau a cumpara de exemplul lucruri sau aparate ce tin de instalatii, scule electrice, carti cu subiecte preferate, etc) ori specific feminine (cosmetice, coafor, iesit la o cafea cu prietenele, etc), acestea in primul rand ca nu trebuie sa fie facute intr-un mod exagerat si risipitor (nu este normal nici ca barbatul sa stea toata ziua la bere cu prietenii, dar nu este normal nici ca femeia sa vrea a a aveea foarte multe bijuterii sau toalete luxoase), iar in al doilea rand, facute tot prin buna-intelegere, fara a trebui a-i ascunde ceva celui/celei de langa tine.

Iar cu ajutorul fata de parinti: este normal a-ti ajuta parintii in masura posibilitatilor pe care le ai (si omeneste o inteleg foarte bine pe initiatoarea topicului ca doreste a-si ajuta parintii), dar trebuie poate si mai multa comunicare in familie si incercat intr-un fel de explicat si sotului!
Poate ar fi fost bine ca aceste chestiuni sa fie discutate de la inceputul casniciei, si de stabilit niste treburi mai clare si mai precise.

N-ai inteles nimic, ai comentat ca nuca-n perete. In fine, fiecare isi stie mai bine familia si cum decurg lucrurile acolo, daca este pace in casa si toata lumea multumita asta e tot ce conteaza.

Desigur că mergi în concediu împreună! :) Daca citesti mai bine, si eu am spus că trebuie stabilite responsabilitătile (de cheltuieli) ale fiecăruia, de comun acord se intelege, în functie de ceea ce îsi permite să suporte din salariul său. Prin bugete separate înteleg conturi în bancă separate, nu un cont comun pentru amândoi. Eu cel putin la concluzia asta am ajuns. Creează o mai mare responsabilitate din partea ambelor părti. Desigur, fiecare familie este un univers, si nu există un arhetip universal valabil. Ce merge într-o familie poate să nu meargă în alta.

Când este discrepantă mare de câstiguri este cel mai greu. În cazul sorei Florentinei, care a deschis topicul de fată, sotul ei desigur că ar trebui să îi dea si niste bani de cheltuială pentru care să nu-i ceară socoteală, ceva doar al ei, de care să dispună cum vrea. Asa ar fi normal, pentru că si ea are un aport la bunăstarea casei, deci ar trebui să i se permită si ei un fel de venit, pentru care să nu trebuiască să aducă justificări ce si cum cheltuie. Este vorba de o anume libertate pe care trebuie să ne-o acordăm în căsnicie, eu asa o înteleg.

Eu stiu si cazul la extrema cealaltă, când sotia câstigă foarte bine, iar sotul rămâne fără serviciu pe timp îndelungat. Chiar s-a ajuns la divort în familia respectivă, iar faptul că el nu mai aducea bani în casă cred că a atârnat cel mai greu. Nu era o familie de crestini practicanti. Poate dacă ar fi fost nu se ajungea la divort. Sotia respectivă a avut răbdare câtiva ani buni, i se poate reprosa că n-a fost întelegătoare? Dacă ar fi fost credincioasă poate ar fi avut mai multă răbdare si s-ar fi rugat pentru rezolvarea situatiei critice din familie. Pentru că nici a-l arunca pe celălalt în stradă nu este crestineste, oricât de îndreptătit ai crede că esti.