| Barsaumas |
30.03.2015 18:04:37 |
Boala valaha veche: iar a deviat topicul. :)))) Ba despre mine, ba despre bogatie ca potetiala piedica la mantuire, etc.
Fratilor, o sa deschid un topic: despre scepticismul eclesiofob al unor intelectuali. Unul din astia sunt eu.
Alin, daca tu doar atata ai inteles din mine, dupa ce vorbiram atatea, inclusiv privat...asta e.
Am explicat despre ce e vorba. Si nu, nu as calca pe cadavre sa ajung sus. Dimpotriva: tocmai ca daca sa zicem prin minune ( ase citi ajutorul lui Dumnezeu) as ajunge destul de bogat, de frica, as incerca sa ma pastrez la un nivel modest-spre-decent ca venit si standard de viata. De ce? Cinstit sa fiu (deh, Alin, o sa ia felul deschis in care vorbesc ca sfidare, sau cel putin cinism) din doua motive, care nu au de-a face in mod fatis cauzal cu credinta: frica de a deveni corupt si frica a fi sub reflectoare. Si poate si din motivul dorintei de a fi intotdeauna invers-decat-majoritatea. :P
Sunt multi care, indeosebi dupa ce au citit istorie bisericeasca s-au "smintit" (nu-mi place arhaismul asta calugaresc, cu miros muced pentru mine) ca mine, si pur si simplu stau pe margine.
In aceste vremuri e autodestructiv sa fii naiv.
Eu nu sunt naiv, cel putin nu in cele lumesti. sunt foarte greu de pacalit, din mila Cerului. Insa tocmai acest scepticism sanatos, care este intr-un fel si o marca a maturitatii, eu il extind si in credinta.
Alin, iti voi pune, dar nu numai tie, ci si altora, o intrebare la care raspunsul dat de mine este deopotriva ce vedeti unii din voi ca o problema soteriologica grava a mea, si in acelasi timp esenta dramei credinciosilor hiperconstienti de necesitatea libertatii individului in raport cu institutiile si grupurile.
Fii atent:
- esti undeva pe la sfarsitul crizei monotelite, sau pe vremea domnitorilor arieni, sau a celor iconoclasti. (Stiu, e o capcana sa judeci din perspectiva actuala, cand stam cuminti si satisfacuti cu tableta sau laptopul in poala si tastam pe froumuri, ca acelea au fost erezii. Atunci nu aveam, ca si credinciosi, o perspectiva diferita de cea impusa cu anasana de ierarhia Bisericii si mai ales, ca sa fim cinstiti, de imparatul bizantin).
Te-ai fi supus, la auzul declaratiei solemne, citite de pristavi in toate satele si orasele Imperiului si de toti preotii de mir, cum ca Biserica crede si decreteaza credinta in cutare si cutare (aici, u name heresy)?
Tu, pe alt topic, mai demult, mi-ai zis ca da, argumentand cu o intrebare care, probabil, era retorica, anume "crezi ca cei ce au fost iconoclasti din ascultare si-au pierdut mantuirea?". Ceea ce ma duce la urmatoarea intrebare, de bun-simt: "pentru ce atunci punem accentul pe corectitudinea dogmei, de ce o definim ca o conditie sina qua non a mantuirii?".
De aici, ajungem la urmatorul aspect, la pretinsa negresalnicie a bisericii. Vedeti voi, am acasa mai multe variante ale Scripturii, si in toate, fara exceptie, Domnul zice ca Biserica este intemeiata pe Petru, si ca nu va fi infranta de nimeni, nici macar de "portae inferi". Nu zice nicaieri ca e negresalnica. E absurd ca o asociatie, fie si mistica si ierarhica, formata evident din creaturi inteligente, dar cazute, sa pretinda asa coroana: negreselnicia, care este atributul doar al Lui Dumnezeu. Ingerii sunt de departe mai puternici si apti decat noi infata tainelor si legitatilor acestui Univers (sau poate acestor Universuri)? Da. Sunt organizati perfect ierarhic? Da. Au cazut in seditiune, conform Traditiei, o treime din ei? Da.
Deci, dupa unii sau majoritatea din voi, daca Biserica zice enuntul cutare, pe care la data cutare il defineste ca ortodox sau normativ, apoi se contrazice (chiar daca la interval de decade sau secole), definind acelasi enunt ca eretic, nu greseste?!
Parintii mei sau parintii vostri, evident, chiar cand mici si neajutorati, nu erau negresalnici. Nici nu ziceau astfel desprei ei insisi. Ziceau doar "fa cum zice mama/tata, ca noi stim mai bine si iti vrem binele". Biserica se considera, cumva, cu o functie parentala, insa are trufia narcisica sa se defineasca ca negresalnica!!!
Asa ca, repet, privind in perspectiva istorica, e ca in vechea mea metafora sau imagine-simbol daca vreti: masele de credinciosi, fiind alergati, cu ierarhii si clerul in frunte, intr-o anume directie prin tarcul istoriei ecleziastice, pana la un anume punct. Ei bine, aici se opresc, si apar alti ierarhi, care zic maselor "Inapoi! Cine v-a adus aici sa fie anatema! Si voi, daca nu ne urmati pe noi!". Si turma goneste ascultatoare, exact ca o turma de oi, chit ca e compusa din oameni, unii (auto)declarati stralucitori ca minte, instruire, ravna, bunatate, etc. Unde goneste? In sens opus. De ce? Caci face ascultare. Dupa aceea, iar, istoria se repeta. Stiti bine ca asa s-a intamplat; acest gen de translatare dementa (hai acolo! ba nu, aici! ba nu, inapoi!) a mase intregi de oameni s-a petrecut efectiv pe vremea crizei iconoclaste. Sau, amintit-va de cartea aceea postata aici pe forum, de ce au patit maicile convertite de Sf. Maxim Confesorul. Sunt acele maici in Sinaxar? Nu. Au fost arse pe rug in Rasaritul bizantin, care avea sa devina ortodox peste secole, (indiferent de ce o sa argumenteze acum campionul subiectivismului confesional, bunul nostru coleg Catalin2)? Da.
De aceea, notiunii de credincios eu abia acum i-am descoperit sensul real.
Vedeti voi, a existat o opera a oprtunistului-dar-genialului-scriitor Mihail Sadoveanu, scrisa in vremea stalinismului, in care erau pedepsiti de "popor" (a se citi DGSP si KGB) niste oameni, de fapt unul singur, care la o adunare de agitatie (sau cum as spune eu, de "aglutinare pentru cauza") pentru sustinerea nord-coreenilor in razboiul cu americanii spusese "dusmanos": "Apoi cu mericanii ceia n-avem noi treaba, iar cu coreenii nu suntem neamuri!". Ceva de genul. Cred ca Clont-de-Fier se cheama nuvela. No, privjnd situatia actuala, acum e la fel, dar in oglinda: deja trebuie sa ne aglutinam cuminti, o ducem bine sau nu, saraci sau bogati, etc., sub steagul luptei anti-rusesti sau anti-iraniene. De ce? Ca sa vrea autoritatea. Deci, din nou o translatare a maselor umane, de parca ar fi turma de oi, si apoi o aglutinare, de parca ar fi o gramada de tubifex, care se strang toti ca unul. Intotdeauna ne adunam ca oile si facem ce ne spune autoritatea.
De aceea, revenind la subiectul eclezial, eu vad "ascultarea" ca o strivire a ce ne-a dat Facatorul: individualitatea. Fiecare din noi e unic, si fiecaruia i s-a dat, mai mult sau mai putin, o ratiune si o logica. Asa ca eu Il caut si Il rog cu dragoste, teama si respect pe Dumnezeu, si cultiv in primul rand o relatie personala cu El, iar cea mediata eclezial vine in planul...enspe.
Ma intelegeti? Vedeti voi, sunt multi care gandim asa, dar doar eu sunt asa "nebun" sa o spun pe fata pe un forum crestin-ortodox.
Cred ca tot ce este istorie si devenire sociala a omului, atunci cand e privita ideologic sau religios, se rezuma la acele versuri ale nemuritorului poet Nicolae Labis: "Cei ce nu ard dezlantuiti ca noi/In flacarile noastre se destrama". Marele poet a rezumat perfect, fara sa vrea, definitia subiectivismului ideologic sau religios uman.
Ei bine, asta nu e de mine. Deopotriva Bisericii si Statului le spun: "Non serviam!".
|
