Asta cam aşa e, Moshule - să ne fie spre luare aminte, cu bun folos.
Doamne ajută!

P.S. Şi să ne străduim, totuşi, să ne iertăm unii pe alţii. Uite, mie deja îmi pare rău că nu am găsit cuvinte încă şi mai blânde pentru Igor. I-am scris, bag seamă, cu supărare, deh... Deşi nu sesizam atunci.

Da, Igor, mulţumesc pentru citate. Sunt binevenite oricînd, spre mângâierea şi înţelepţirea noastră.
În fapt, cred că ai încercat să vezi printr-o erminie a Duhului anumite fapte ale vieţii noastre care năzuieşte la despătimire. Îţi mulţumesc pentru efort!
Te rog să mă ierţi că ţi-am vorbit aspru. Îmi pare rău. Mă rog să nu te fi nedreptăţit fără voie.
Doamne ajută!

Daca tot iti place , ia arunca un ochi pe LEVITICUL cap 26, ca sa vezi viitorul Romaniei. :p

Frate Ioan, poate ai aşteptat răspuns de la mine.
Nu am găsit răspuns, că ai mare dreptate în tot ce ai scris. Tu mi-ai dat răspunsul, nu a mai fost nevoie să mai spun nimic.

Şi fratele Neagu a venit împodobind mai frumos răspunsul tău.
Nu, eu nu vă judec. Departe gândul. Nu fac aluzie la nimeni, dar fiecare vede în postarea celuilalt atât cât iubeşte.
Aşa de limpede sau înceţoşat vede.
Fiindcă aşa e firea omului, de aceea pare că noi ne tot certăm pe aici, dar nu ne certăm, ne îmbunătăţim iubirea.
De aceea tot revenim mereu, şi scriem, fiindcă poate fără să ne dăm seama, ne pasă. Şi iubim. Poate puţin, dar iubim. Ne pasă de noi înşine, să ne aruncăm egoismul şi ne pasă de ceilalţi, să-i iubim mai mult. Şi vedem cât de dulce e să iubeşti, şi vrem să iubim din nou. Şi scriem din nou, căutând iubirea.
Aşa-i pe forum...
Cât mă priveşte, aşa fac şi eu, şi mă văd pe mine, în toate postările tuturor celorlalţi, şi când scriu să ajut pe cineva, mă ajut pe mine, primul.

Vă rog mult să mă iertaţi, pentru neputinţele mele, scriu mereu aspru, fiindcă iubesc puţin, sunt şi eu om, şi greşesc mult, foarte mult, dar întotdeauna îmi doresc să ajut, să fiu de folos, să slujesc, să ne sprijinim unii pe alţii, să ne întărim în neputinţele noastre, unii pe alţii, că... aşa ne cheamă şi ne învaţă Hristos, să facem. Sunt şi rămân neputincios, şi vă mulţumesc mult că mă ajutaţi, şi îmi vreţi binele, ştiu şi simt că îmi vreţi binele şi mă învaţaţi smerenia, care eu n-am cunoscut-o niciodată, dar voi, mai realizaţi şi experimentaţi ca mine, mă chemaţi la ea, cu bucurie. Da, vreau să vin.
Aş scrie mai mult, dar acesta nu e răspuns, e... o constatare. Şi din nou, o neputinţă.

Dacă vreţi, să mă pomeniţi, dar mai important, îmi doresc să mă iertaţi.

Vă îmbrăţişez în Hristos.

Poate vroiai să spui al întregului pământ.

Dar noi, creştinii, nu avem de ce să ne temem. Să rămânem iubitori şi smeriţi. Atât cât putem. Nu ne e frică de moarte, ci de Dumnezeu.

"Ajutor de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul", să cerem, că vom primi, să căutăm şi vom găsi. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor Săi.

Dragi colegi ,Osândirea, după cum vedem, nu lecuieşte, ci aduce şi mai mult boală !
 

Avva Dorotei scrie: „Când fratele tău ţi se împotriveşte, înfrânează-ţi limba, ca să nu spui nimic cu mânie..., deplânge-l, ca nu cumva diavolul care l-a rănit prin săgeata manierii să-l ia prizonier şi să-l omoare prin pomenirea de rău, ca nu cumva astfel, din neatenţia noastră, să piară sufletul său pentru care a murit Hristos..." Părinţii spun: „Dacă tu, mustrând pe altul, eşti atras de mânie, prin aceasta îţi mulţumeşti propria ta patimă. Dar niciun om înţelept nu-şi dărâmă casa lui, chipurile, ca să înalţe casă aproapelui său". Dacă iritarea dintre voi continuă, sileşte-ţi inima ta să se roage astfel: „Dumnezeule milostive şi iubitorule de oameni..., vino acum şi ajută neputinţei noastre şi precum odinioară ai îmblânzit marea tulburată, astfel şi în acest ceas împacă inimile noastre tulburate, ca să nu ne pierzi şi să ajungem amândoi morţi în păcat..., căci, iată, candelele noastre se sting din pricina puţinului nostru untdelemn!" (adică din pricina îndurării noastre către aproapele - n.n). După această rugăciune, când inima ta se îmblânzeşte, poţi din nou cu înţelepciune şi smerenie, după porunca Apostolului, să mustri, să cerţi, să lecuieşti şi să dai învăţătură fratelui tău (vezi II Tim. 4, 2), ca unui mădular neputincios. Atunci fratele tău, dacă îşi dă seama de milostivirea sa, va primi cu credinţă învăţătura ta, iar tu prin pacea ta îi vei umple de pace şi inima lui."

Osândirea, după cum vedem, nu lecuieşte, ci aduce şi mai mult boală; nu scoate firul de pai, ci însângerează ochiul. Nu îndreaptă pe fratele ce greşeşte, ci îl înrăieşte. Rănit dureros în mândria lui, acesta fierbe, se umple de răutate împotriva celui ce-şi ia rangul de judecător cu de la sine putere şi atâta multă cuprinde inima lui, încât nici nu mai doreşte să-l vadă, nici să-l mai audă.

Sfântul Apostol Pavel dă dreptul la aceasta - spre a mustra pe cei care greşesc - nu tuturora, ci doar oamenilor duhovniceşti, procedând în aceste cazuri cu foarte mare luare-aminte: Fraţilor, - scrie el - chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti indreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită! (Gal. 6, l). Marele Apostol are dreptate pe deplin. Căci care va fi folosul dacă dorim să ajutăm altuia să iasă din ispită şi noi înşine cădem într-o şi mai mare ispită?

Osândirea îşi arată starea ei vicioasă prin înrudirea cu cele mai grele păcate posibile: mandria, răutatea, pizma, ura.
Arhim. Serafim Alexiev Arhim

Doamne...
Nu vreau minuni... Nu vreau nimic special, decât uimit de prezenţa Ta de pretutindeni, vreau doar să mă mântuiesc, să fiu cu Tine, veşnic, cu Creatorul meu...
Ştiu Doamne... că fiecare respiraţie a mea e o minune, fiecare clipire din ochi, pas făcut, şi fiecare mişcare a degetelor mele, e o minune. Ştiu că fiecare fir de păr de pe mine, e o minune, fiecare fir de păr de pe orice animal e o minune.
Doamne... fiecare atom şi bacterie e o minune. Totul e întrun atât de minunat echilibru, doar Tu, Iubirea, poţi face asta, Sfântă Treime.

Fiecare frunză, fiecare planetă, stea, galaxie, e o minune. Sunt atât de mic şi neputincios, în faţa acestora, dar mai ales în faţa unui fir de iarbă. Nu-l pot crea, pot doar să-l admir. Să mă uimesc de Tine, Dumnezeule Iubire...

Nu vreau nimic fără Tine.
Nu vreau să pot ceva fără Tine.
Nu vreau să trăiesc, să vorbesc să gândesc, fără Tine, Doamne, Dumnezeule meu, Hristoase...
Ştiu că nu pot face ceva fără Tine, şi dacă am ceva, orice, e de la Tine, TU mi-ai dat, şti ce mi-ai dat şi de ce. Deci de ce să nu mă bucur, când Tu eşti izvorul bucuriei?
Orice am, orice pot, orice fac, vreau să fie cu Tine, prin Tine, Doamne... Ştiu că nu pot nimic fără Tine, şi e atât de bine aşa...

Oricât de multă ştiinţă ştiu, din orice domeniu, Doamne, dacă Tu lipseşti din viaţa mea, nu ştiu nimic. Şi mor şi trec şi plec în abisul durerii oamenilor care te resping pe Tine, Iubire...

Doamne...
Toată creaţia, e plină de miliarde de minuni. Un infinit de minuni... Dai în fiecare zi, la fiecare om, la tot universul. Fiecare gând e o minune...
Cum să nu fiu bucuros, în fiecare miime de secundă?
Cum să nu Îţi mulţumesc în fiecare miime de secundă?
Cum aş putea să nu Te slăvesc, uimit, cu dor fierbinte, de a mă lăsa să Te slăvesc, în fiecare miime de secundă, Doamne?
Cum?
E atât de bine, să spun "Doamne Iisuse"... Doamne Iisuse... Atât de dulce... Atât de dulce... Nimic nu egalează bucuria asta, care nimeni niciodată nu o va lua de la noi, cei care te iubim pe Tine...

Toate dulceţile, orice ar fi ele, trec... Ţin atât de puţin, sunt atât de goale... de reci, de schimbătoare şi trec, se duc şi mor... Amintiri din alte secole, ca o poză veche e unor lucruri vechi...

Dar Tu! Tu eşti! Tu eşti cu adevărat. Tu nu ai timp. Te respirăm pe Tine, în fiecare gură de aer ce o luăm în piept. Dulceaţa cea adevărată eşti Tu, Doamne...
Prin Tine, descopăr şi simt, că toţi oamenii, sunt atât de buni şi de frumoşi... Nu au cusur în frumuseţea lor. În fiecare om, Te văd pe Tine. Cu toţii purtăm chipul Tău... atât de frumos... Eşti atât de frumos, Doamne...

Mă îndrăgostesc de fiecare om, în ei te văd pe Tine, mă îndrăgostesc de Tine, mereu, şi tot mai mult, sunt tot mai fascinat de Tine, Bunul meu Domn Iubire...
Cum eu atât de mic, un punct, un atom sunt, în harta universului, pe care Tu o ştii... Tu te-ai gândit la mine, m-ai creat, mă ţii în fiecare zi, la fiecare răsărit de soare, Doamne... pe mine? Dar cine sunt eu? Atât de important sunt pentru Tine, Doamne, eu? Toate apelativele şi diminutivele exprimării uimirii faţă de iubirea Ta, nu vor fi de ajuns, nici dacă aş inventa alte câteva mii, nu sunt de-ajuns...

Fiecare îmbucătură de mâncare, fiecare bulgăre de pământ, picătură de apă, le-ai aşezat pe toate...
Sunt fără cuvinte...

Tăcerea... şi Tu... În linişte te aud pe Tine, în trilul păsărilor, care şi ele te slăvesc pe Tine, cum spui în Biblie, că şi corbii te slăvesc...

Eu de ce m-aş opri? De ce nu te-aş mai slăvi? Vai mie... De ce să treacă o secundă, fără să mă gândesc la Tine?
Doamne Iisuse...
Doamne Iisuse...

Ai milă mai departe de mine...

Ce-ai ba cneazule Igor, ti-ai vandut apartamentul cu 50.000 de Euro si nu mai ai nicio camera in care sa te rogi? Ai iesit p-aci prin piata virtuala sa faci rugaciuni lungi ca fariseii doar-doar ti-o face cineva plecăciuni.

Citeste de saptezeci de ori cate sapte cele doua versete din Evanghelie:
„Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie.”

.... :) Cămara aceea costă mai mult de 50000 euro şi nu e în grija primăriei din Timişoara...:) E mult mai scumpă / de nepreţuit, deşi ni s-a dat gratis, fiecăruia.

Ooo! :) ..."Sfântul Dalian Exiguul", ce onoare ! Nevrednic sunt de vizita sfântă a dvs.

Ce am scris eu mai sus sunt glume ieftine nu rugăciuni, faţă de cele 58 de imne ale iubirii dumnezeişti, scrise de Sfântul Simeon Noul Teolog, caută să net să auzi epopee a iubirii. Sau poeziile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul...
Spuneţi-mi, "sfinte" Dalian, şi Sfântul Simeon a ieşit în piaţă, cu imnele sale, să facă rugăciuni lungi ca fariseii, doar îi face cineva plecăciuni, nu? :) Sau poate e modul lui de-ai mulţumi lui Dumnezeu?

Nu sunt rugăciuni, Daliane, sunt "gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii..." Iar apartamentul nu-i al meu, e al mamei mele. Dar mulţumesc că te gândeşti la mine şi la binele meu, frate drag.

Să mă pomeneşti şi să mă ierţi, frate Dalian, că vezi şi tu ce neputincios sunt.

N-am stiut in ce Liga joci, prietene.
Ma-nclin cu tot respectul.

În aceaşi ligă în care trebuie să jucăm (luptăm) toţi. Liga creştină a iubirii şi mântuirii. Liga de a ne sfinţi, prin curăţire, despătimire, neprihănire, luminare, îndumnezeire, dobândirea Duhului Sfânt, scopul creştinului pe pământ, cum spune Sfântul Serafim de Sarov. "Fi-ţi Sfinţi, precum Eu Tatăl vostru sfânt sunt."

Ştim că suntem păcătoşi şi murim păcătoşi, dar pururea să avem înaintea ochilor şi să ne silim spre sfinţire şi mântuire. Restul, să facă Dumnezeu, prin voia şi pronia Lui, cât crede şi ce crede de cuviinţă, cu noi, turma lui, creştinii iubitori ai Lui, din Ortodoxie. Împreună lucrare. Conlucrare.

Să mă ierţi, frăţior Dalian, că m-am port aspru cu tine. Hristos în mijlocul nostru.

Nu-i bai, colega.
Noi intre noi ne permitem.

Ma simt ca si cum Sfântul Simeon Noul Teolog l-ar certa bland pe Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul.
Si-mi vine sa zic ca-n Psaltire: „Certa-ma-va dreptul cu mila si ma va mustra”.

NU vreau să ştiu cât îi ceasul... Ce oră este...
Vreau să exist înafara timpului, ştiu că sună absurd, şi e copilăresc ce spun. Dar e realitate. Vom exista, înafara timpului. Când vom muri, spun ateii: moarte; sau când vom pleca din viaţa asta, în viaţa cea adevărată, veşnică, vom exista în afara timpului.

Fiindcă, timpul e temporar. La fel şi păcatul.

Răutatea nu e temporară. E alegere. E veşnică. A te lipsi veşnic de Dumnezeu? Ce iad mai mare decât ăsta să fie? Să te lipseşti de Dumnezeu de bună voie?

N-am nimic cu nimeni, dar cred că în milioanele de dovezi şi argumente care atestă că Dumnezeu există, unul ar fi, banalul... creşte iarba.
Iarba ne arată că Dumnezeu există.
Poţi face tu să crească iarbă din senin? Nici în laborator nu e posibil. Trebuie seminţă, pământ, apă, soare.
Poftim! Iarba cea verde ne arată că există Dumnezeu.
Iarba arată că suntem temporari şi trecători. Iarba cea care creşte des şi mult şi frumos, nu ierburi halucinogene. Ci limpezimea minţii. Constantă.

Ăsta e adevăratul drog: limpezimea minţii...
Iarba ne arată că totul se naşte şi moare, prin timp, şi se vor termina la un moment dat, odată cu timpul şi va începe veşnicia.

Nu vreau să ştiu câte minute au trecut. Din viaţă, din ziua aceasta, de când scriu aceste rânduri... Mă face să mă gândesc la timp, şi să pierd esenţialul: pe Dumnezeu.

Vreau să fiu cu Dumnezeu Treime Iubire. Atât... E tot ce îmi doresc. Aici, pe pământ şi în viaţa veşnică. Să fiu cu Dumnezeu.

Nu vreau de la Dumnezeu nimic, n-am ce să-i cer; serios... fiindcă nu am dorinţe, am primit totul şi nu am cerut nimic. Ce să mai vreau altceva?
Sunt fascinat, de fiecare secundă care trece peste mine, descopăr şi simt tot mai mult. Înţeleg şi trăiesc tot mai adânc şi mai înalt. Asta primesc de la Dumnezeu. Ce să-i mai cer altceva?
Sunt fascinat de toată omenirea, de toată natura... de stele, de planete, de Univers... Ce-aş putea să-i cer Domnului? Când eu nu mă pot opri din a mă minuna?
Nu pot decât să mulţumesc încontinuu, să-L slăvesc încontinuu... Merită? Doamne... Tu! Eşti totul.
Ce să-i cer? Decât să mă lase să fiu lângă El, cu El, sau în El, dacă e posibil, nu ştiu, că sunt taine. Şi astfel, spun: cu Dumnezeu.

Nu am nimic împotriva noii ordini mondiale, nu am nimic împotriva unui guvern mondial, împotriva masoneriei, a iluminaţilor şi a oricărei societăţi secrete, nu am nimic împotriva nimănui. Aşa ar trebui să fie toţi creştinii.
Cer un singur lucru: lăsaţi-ne pe cei ce vrem să credem, să credem. Lăsaţi-ne să iubim pe Hristos, să fim creştini, să descoperim, să ne minunăm şi să trăim Ortodoxia.
Nu am nimic împotriva ereticilor, păgânilor, sau a ateilor, a oamenilor de ştiinţă, a nici unui om, nici satanist, nimănui. Dar oricine ar fi, îi cer doar două lucruri: să iubească şi să nu facă rău nici unui om şi să fie sincer, astfel încât să putem vorbi, eu cu el, oricine ar fi, sau noi, ortodocşii cu ei, oricine ar fi.
Să dialogăm, să comunicăm, omeneşte, să vorbim din Biblie şi din afara ei, din bunul simţ, raţiune, logică, conştiinţă. Dacă vrea. Dacă nu, să ne evite, să ne lase în pace să fim ortodocşi. Că eu unul, mult mă bucur să fiu ortodox. Asta fiindcă am studiat intensiv din multe credinţe. Mai pură, mai iubitoare, mai loială, mai cu discernământ, dar fără compromis, decât Biserica lui Hristos, Ortodoxia, nu am întâlnit altă grupare de oameni mai minunaţi, decât pe creştinii ortodocşi.

Mă simt liber. Mai liber ca niciodată. Când iubeşti pe oamenii care te bagă în puşcărie, când slujeşti unui alt om, nu din orice obligaţie, ci să îl slujeşti fiindcă îl iubeşti, atunci eşti liber.
Atunci Îl primeşti pe Hristos în inima ta şi cinaţi cu el. Atunci vezi pe Sfinţi, la masa lui Hristos, cea nematerialnică şi veşnică, vorbind, înţelegând, bucurându-se, atunci... devi ortodox, devi creştin.

Şi văzându-i pe ei, îi vezi cum te cheamă să vi lângă ei, dar o chemare fără gesturi, o chemare din priviri, care îţi spune să stai să lupţi pentru iubire în viaţa asta trecătoare, oricât îţi este dat să trăieşti şi apoi vei veni lângă ei.
E o chemare din Sfintele lor Icoane, pline de Duhul Sfânt Dumnezeu.
Luptând deci cu ei, cu Sfinţii lui Dumnezeu, cu Hristos alături, biruieşti.
Trebuie doar să vrei să lupţi.
E greu puţin, dar e aparenţă, nu-i imposibil, căci aceaşi luptă este purtată de toţi oamenii, doar că nu toţi biruiesc. Doar cei ai lui Hristos. Căci El ne spune: luaţi jugul Meu, că nu este greu, luaţi povara Mea că este uşoară.
Iată ! Doamne, slavă Ţie !

Bucuria, pacea, discernământul, iubirea, căinţa de păcate, care o simt în inimă, nu o pot reda în cuvinte, dar vă spun doar: nu încetaţi a mulţumi şi a slăvi pe Dumnezeu. Niciodată. Merită.
Şi vi se va arăta, fie şi pentru o secundă, Împărăţia Cerurilor înăuntru vostru şi veţi trăi ce n-aţi trăit vreodată, fie chiar şi o secundă. E foarte rară grea de ajuns stare şi se pierde cel mai repede, dar pentru acea secundă merită, consumată toată viaţa dacă e nevoie.

Iertaţi-mă dacă v-am smintit, e din cauza neputinţelor mele. Dumnezeu să vă întărească.

Doamne.. ajută...

Discurs copiat de la mitropolitistul securitatii Banatului?

Tare, asta, chiar misto.

De ce să ne facem actori?
Ca să alergăm după statui Oscar, după Globuri de Aur, după alte premii?
Să distrăm lumea? Să o amuzăm, să o distragem şi noi împreună cu ea? De la ce?
Nu înţeleg, ce e aşa de minunat, ca să fi actor?

Sau afacerist...
De ce să-mi dezvolt afaceri, să lupt pentru asta?
Ca să fac bani? Ca să trăiesc întrun cât mai mare confort, lux, comoditate?
Să-mi pot permite tot ce vreau?
Dar oare ce vreau cu adevărat la ce-mi foloseşte?
Pot ştii sigur că nu voi muri mâine?
Şi-atunci?
De ce să vreau atât de multe?
Cu cât am, cu atât vreau mai mult...
Oare m-am gândit că pentru acel confort al meu, unii oameni lucrează întro fabrică pe un salar de 1000 de lei în România, sau un salar de câţiva dolari în China, Vietnam, Bangladesh?
Şi îi vedem adesea plecând dimineaţa, arătând cât de bine pot ei, şi seara, vin atât de obosiţi...

Oare m-am gândit că poate eu reuşesc să-mi fac o mică afacere, dar sute de milioane de oameni, pe pământ mor de foame?

La fiecare 4 secunde moare un om de foame, pe pământ... în diferite colţuri ale lumii, copil sau adult !
Copil !
Care moare de foame !

Şi noi ?
Noi ne văităm că nu putem să ţinem post !
Oamenii ăia care mor de foame, ţin post pentru mii de alţi oameni !
Doar că nu "se pune", decât pentru ei.
21.000 de oameni mor de foame, în fiecare zi...

Oare ce e în mintea lor, cu câteva minute înainte de a muri?
Acea moarte în agonie...

Ce e în mintea lor cu câteva zile înainte de moarte, ştiind că vor muri?

Sunt convins că nu se gândesc la mâncare...

Oricum dacă ar primi mâncare, nu îi mai ajută în acele momente. Îi ia corpului câteva săptămâni sau luni, să-şi revină din starea aceea de malnutriţie, depinde în ce stadiu e...

Noi spunem că facem milostenie, nu dăm un ban la un cerşetor, că merge şi-i bea !
Dar dute cumpără-i un corn cu ciocolată, cu 2 lei, sau un produs de patiserie cu 2 lei !
Nuuu!
Că n-am timp!
N-am bani.
N-am chef, dispoziţie, mă doare capu, altă dată, sunt cu prietena, nu mai scot din adâncul poşetei/genţii, până caut, lasă că Dumnezeu vede intenţia şi alte motive...

Justificări...
Ieftine justificări, e primul gând ce-mi vine, dar e ispită...
Că sunt scumpe, plătite cu răspunsul nostru la Judecată.
Dac-ai ştii că... Hristos e Cel căruia îi dai, nu omului aceluia.
Oare nu ţi-ai face timp să mergi să-i iei cerşetorului un corn cu susan sau cu mac, cu 1 leu?
Practic îţi iei ţie, sufletului tău, veşniciei tale...
Dacă-ai ştii...
Hristos n-are nevoie de acel corn, şi nici tu nu ai, căci poate ai mâncat, dar ce vrea Hristos, este dragostea noastră, să ne iubim unii pe alţii, să ne pese unii de alţii.
Şi-atunci, veşniciei tale îi dai...

Priveşte pe acel cerşetor în ochi, şi fi sigur ! îţi promit, sau cu jurământ îţi spun: Îl priveşti în ochi pe Hristos !
Domnul Creator, care Îşi doreşte pentru tine, frate şi soră, să faci parte din Împărăţia Cerurilor, gătită ţie şi mie şi tuturor Sfinţilor Lui, care sunt vi şi ne privesc şi se roagă pentru noi.

Atât de uimiţi vom fi de Împărăţia Cerurilor, încât mulţi dintre noi, nu vom vrea să facem altceva, decât să ne rugăm... să slăvim, să mulţumim Domnului...

Dar asta, dacă facem milostenie, dacă ţinem post, dacă ne rugăm, încă de aici din viaţa aceasta trecătoare şi scurtă.
Acestea, dacă vom fi în comuniune cu Sfinţii, din ceruri şi de pe pământ, care vin la Sfânta Biserică, ascunşi şi smeriţi şi retraşi şi blânzi şi iubitori, cei ce vor moşteni pământul, ei care merg la Vecerniile de seară şi la Utreniile şi Liturghiile de dimineaţă, ca şi creştinii primelor veacuri, aceaşi, atunci şi acum...

Doamne, ajută-ne să ne rugăm, să ţinem post şi să fim milostivi, şi odihneşte pe toţi cei care mor de foame...

Măcar; omule; dacă nu faci milostenie... de ce nu ţi post, dragul meu frate sau draga mea soră ?

Întrebări...

Iertaţi-mă...

Bullshit, tot acest topic. Misticism lacramos. Parerea mea.

Pai eu, cersetorul am vrut sa tin post, dar a venit un individ ciudat si mi-a oferit foarte generos un corn cu ciocolata desi mi-ar fi fost de-ajuns o gogoasa!

Cunoastem!... N-ai reusit sa schimbi nimic pe interior. Tot asa... Si probabil tot impotriva lui Origen si Evagrie Ponticul...

Il stii pe Keanu Reeves?
Uite ce am citit despre acest celebru actor:

Reeves set up a cancer charity, choosing not to attach his name to the organisation; he has also supported PETA, the SickKids Foundation and Stand Up To Cancer. His sister Kim has battled leukemia for more than a decade.[46][47]

Reeves gave US$80 million of his US$114 million earnings of The Matrix sequels, The Matrix Reloaded and The Matrix Revolutions, to the special effects and makeup staff. He is quoted as saying "Money is the last thing I think about. I could live on what I have already made for the next few centuries."[48]

Cine zice frate sa nu fii actor???
Pai sa tot fi precum Keanu si altii.

Iasmina, am dat exemplu, actoria, ca mod de consumare a vieţii pe nimic. Oamenii investesc în divertisment, ca relaxare, ca drog.

Actorii îşi primesc tributul, omul îşi ia doza. Viaţa fiecăruia se consumă pe nimic bun şi nimic util.

Exemple pot fi nenumărate: ingineria zgârâie-norilor, nu văd rostul metropolelor, sau ingineria militară, nu văd rostul submarinelor, crucişătoarelor, distrugătoarelor, port-avioanelor, bombardierelor, avioanelor de vânătore, tancurilor, etc.

Sute de miliarde de dolari, de euro, de lire, etc., aruncaţi pe nimic, pe autodistrugerea noastră.
Ce e în mintea oamenilor? De ce acceptăm aşa ceva?

Se vorbeşte de sisteme nucleare, cu scop domestic, ca metode de energie, dar de ce nu se investeşte în electricitatea gratuită, dezvoltată de Nicolae Tesla, sau energiile solare, eoliene?
Ne facem că plouă... dar toate ţările investesc masiv în... energie ! Nucleară !
Când ştiu cu toţii ce efecte nocive are, nu le pasă.

Toţi oamenii care fac cariere în aceste domenii, îşi aruncă vieţile la gunoi.

Banii aceia pot fi folosiţi pentru salvarea acelor copii care mor de foame, 21.000 de oameni pe zi, copii şi adulţi.

Fotbalişti, plătiţi cu milioane de euro.
Snooker, biliard, tenis, golf, rugby, toate carierele sportive, unde se pompează milioane şi zeci de milioane de euro.
De ce?
Bijuterii, din nou cariere, şi vieţi aruncate pe conforturi, luxuri, bunăstare... idioţenii... când alţii n-au de mâncare.
Tehnologie scumpă şi exagerată, din nou, investim în nimic. Ne aruncăm vieţile la gunoi.

Deci exemplul actoriei e doar un mod, din miile de moduri în care poţi să-ţi arunci viaţa la gunoi.

Iar Keanu Reeves, a rămas totuşi cu 34 de milioane de dolari.
Nu-l condamn ca persoană.
E şi singurul probabil din toate sutele de actori care a făcut aşa ceva.
Şi totuşi ce asigurare are că toţi cei 80 de milioane donaţi, ajung unde trebuie?

Putea touşi, să de-a doar jumate, la cancer, oricum un leac real şi sigur nu există. Deci şi ăia sunt oarecum bani aruncaţi. Dar salvarea copiilor care mor de foame, şi nu au cancer, acela e un leac real şi adevărat, dând mâncare acelor copii, sunt salvaţi, i-a salvat, pe când de la cancer nu salvează pe nimeni, sau pe foarte puţini...

Ortodoxia înseamnă nevoinţă...

Nevoinţa e singura cale, prin care poţi să obţii orice virtute, prin care poţi să te rogi, prin care poţi iubeşti.

Efectiv, singura cale e nevoinţa.

Nevoinţa e singura cale prin care te curăţeşti, ajungi să vezi lumina necreată şi singura cale de a ajunge la îndumnezeire.

Lucrurile nu stau chiar asa.Poate te referi la actori de "carton" , milionari
in dolari deoarece sunt slujitorii, promotorii, interfetele umane intre public
si sistemul mamonic.
Majoritatea filmelor in care a jucat nea' Keanu asta, promoveaza , sustin
si se bazeaza pe lumina luciferica, in care demonul este infatisat ca
un prometeu ce-l salveaza pe om de la robie , dandu-i focul cunoasterii,
invatandu-l sa cunoasca ce este binele si raul.

Insa sa stii ca mai exista si adevarata actorie.Dar aia nu-i intereseaza
pe majoritatea oamenilor.Daca subiectul filmului/piesei de teatru
nu excita sau isterizeaza simturile animalice atunci nu se vinde,ori
daca nu se vinde atunci sistemul mamonic nu-i da importanta.


Pai astea sunt efectul pervertirii inteligentei umane in slujba raului.
Foarte bine, energia nucleara poate fi folosita pt a face bine, insa scopul
sau principal pt care a fost cercetata a fost sa faca rau.
Multi nu stiu multe chestii, dar idee principala de unde s-a pornit cautarea
energiei nucleare, a venit din societatea ezoterista Thule, adica promotorii acestei
energii au fost ezoteristii de sorginte satanica si nu savantii.Ei au indicat savantilor
de la acea de vreme de unde sa inceapa si cu ce sa inceapa.
Adica seful de proiect de la Manhattan Project, savantul respectiv era
ucenicul lui Albert Pike, cel care a scris biblia satanica.
Lucrul asta era stiut inca de pe atunci in cercurile stranse.Nu este secret.

Sa stii ca unui savant daca nu-i dai bani sa-i finantezi experimentul si nu-i dai bani
sa-si intretina familia si sa-si plateasca facturile, atunci acel savant este mai useless decat gaina ratacita din
curtea prafuita a babei.Investind multi bani in anumite sectoare, tu faci legea in stiinta, si directioneazi
calea stiintei catre cei vrei tu(omu' cu banu') si nu catre ce vrea savantul.

Pt ca oamenii iubesc asa ceva.Pt majoritatea banul este ca un drog.
Asa cum unii nu se pot abtine de la fumat, asa si majoriteatea nu se
pot abtine de la lacomia banilor.PT ca banii sunt simbolul puterii.Iar acolo
unde este multe putere acolo este si multe mandrie.Iar oamenii asta
cauta.Cauta starile opuse virtutilor.Adica cauta pacatul.

Mai ideea este ca si electricitatea dupa metoda lui Tesla va fi pusa la dispozitie insa contracost.Daca te vor prinde ca generezi electricitate de unul singur dupa metoda lui Tesla, te vor baga la zdup.
Si asta pt ca sistemul mamonic te leaga, te face rob, intr-un lagar international al planetei.Iar cei care vor sa fie liberi sunt adevarate pericole
pt asezamantul mamonic.

Mi se pare ciudat ca nu recunosti simptomele.O spun duhovnicii.Neputinta
de a iesi din patima.A cata treapta a pacatului este ?

Si ii fac pe altii sa-si arunce viata la gunoi.


Sistemul mamonic din nou, fuga dupa bani care inseamna putere care
genereaza mandrie care genereaza lumina luciferica.

Pai n-are.

Depinde.Nevointa devine virtute in spirit Ortodox, daca acea nevointa este
auto-impusa si nu dictata de catre altcineva.

Una este sa stau pe munti de bani si sa decid eu sa ma nevoiesc(adica sa
ma infranez) de la pofta banilor, si sa-i donez ,si atunci nevointa mea este
o virtute ortodoxa, si cu totul alta este sa ma nevoiesc pt ca nu am destui
bani din cauzele x, y, z(In acest caz nevointa nu este o virtute ortodoxa
ci doar o stare sociala, iar cei care cred ca sunt saraci din cauzele altora si
o iau ca pe o virtute sunt in mare inselare).

Nevointa insotita de rugaciune, altfel degeaba faci nevointa aia.
De fapt ca nevointa sa produca obtinerea de virtuti, trebuie sa se intample
concomitent urmatoarele:
1.Nevointa sa fie auto-impusa si nu dictata de factori externi.
2.Cu ceea ce economisesti prin nevointa ta, fa milostenie
3.Intotdeauna insosteste cele doua actiuni alaturi de rugaciune si psaltire.

Altfel, efectiv te afli in treaba.
Ortodoxie practica si nu teologie "teoretica."

Cand o sa faci nevointa cum ti-am spus eu, o sa-ti treaca cheful de a filosofa
si o sa ti se trezeasca cheful de rugaciune si psaltire.
Pana la indumnezeire, sa fiiiiim noi sanatosi cat mai avem.

Da, inutilitatea vieţii de actor... Să trăieşti mereu, transpus cu totul până la posibilă identificare patologică, viaţa altora... Să repeţi ca papagalu "dau un regat pentru un cal!" când tu n-ai călărit niciodată unul şi, oricum, n-ai avea ce să întreprinzi cu el... Să-i faci pe oameni să râdă, când viaţa e ceva serios, foarte serios! Să-i faci să plângă, când singurul motiv pentru care ar trebui să plângem sunt păcatele noastre, ştiute şi neştiute... Să-i faci, uneori, să zâmbească ori să surâda ca Gioconda, când totul ar trebui să fie ori negru ori alb, ori da ori nu....
Şi apropos de Gioconda, ce nebunie şi asta! Auzi, să faci muzee pentru tablouri, când acele imense clădiri ar fi trebuit să fie lăcaşuri de cult (nu de cult-ură) sau să fie donate ţărilor unde copiii mor de foame... Să blochezi atâta bănet într-o bucată de cârpă... Ca să se zgâiască lumea ba la un nas strâmb, ba la nişte corpuri goale (şi grase, pe lângă nişte draperii voluptoase, încă, şi acelea), ba la vreo căprioară-alergînd, ba la un pumn de fazani trântiţi între nişte ciorchini de struguri ori,mai ştii, la o dărâmătură de casă care stă să cadă pe o plajă însorită din îndepărtatele Indii... Ce zădărnicie!
Şi sportul, vai sportul! Milioane de oameni alergînd ca nebunii prin parcuri, pe stadioane, pe scări, prin ape şi pe sub ape... Şi alte milioane căscînd gura la ei şi admirîndu-i, aplaudîndu-i frenetic, plătindu-i! Când singura nevoinţă demnă de om e mătania! Mică şi mare! Mai ales mare! La acestea, da, merită să vedem campionii, laureaţii, olimpicii! La acestea ar trebui să folosim parcurile, stadioanele, monitoarele, laurii!
Şi poeţii, nebunii, vai... nenorociţii ăştia care caută, ca nişte obsedaţi, mii de cuvinte când totul e atât de simplu: da, respectiv, nu. Zero, iar de nu, unu. Cu găselniţele lor ciudate de ameţesc oamenii de cap, cu milioanele de arbori jertfiţi pentru a le face lor hârtie. Ce, nu ajunge o pădure carpatină ca să tipărim Psalmii? Ce, nu-i bună lirica ebraică?
Cât despre dramaturgi, se ştie - teatrul e cea mai satanică invenţie, cea mai mare păcăleală. Ah, dau o duzină de mătanii pentru un cal!, totuşi, unul cu două locuri, decapotabil, să o şterg haiduceşte din lumea asta nebună şi să-l iau şi pe Igor cu mine. Ca să-l scap, nu ştiu cum, din greşeală în vreo râpă, la curbă, pentru a-i reda omului acolo, printre struţi şi şacali de colină, liniştea adâncă, incoruptibilă, curăţită de orice liră străină, în care să îşi facă omul, liniştit, nevoinţa.
Şi să mă întorc în lumea asta nebună şi, lăsînd deoparte toate zădărniciile expuse aici, să pot juca liniştit o partidă de şah, cu gândul la gambitul macabru în care voi fi sacrificat, alegoric, un rege fals pentru un pion mic, dar veridic, al vieţii...

Splendoarea în şi din cuvânt şi gând are un nume: Ioan Cezar.

Poezia e scrisă de oamenii cei mai trişti şi mai singuri din lume.

Poezia nu poate fi scrisă de oameni veseli şi mon*deni. Ar fi o catastrofă. Măcar de aceea că poezia cuprinde tristeţea şi singurătatea lumii, sublimate prin frumuseţe.

Poezia e un altar al dragostei şi al muceniciei.

Nu pot şi nu am să pot înţelege vreodată fantoşele arogante ce se dau drept artişti. Un poet e ca un murmur de izvor subteran, ca o clipire de rază peste un mormînt, ca o adiere vestitoare din necunoscut. Din necunoscutul tandru, care ne face atenţi la cântecul chiriecilor, la gingaşii crini de august, la vântul de toamnă, care a prins deja să scuture frunzele.

Poezia nu e o artă. Poezia este o suferinţă mai presus ca arta. Poate de aceea triştii însingurării care o scriu de adevăratelea, s-ar cuveni să primească recunoaşterea preoţiei lor.

Dar ei sînt atât de modeşti. Ei, dacă ar fi s-o spunem la direct, nici nu ar voi să iasă în faţa lumii, dindărătul operei lor. Or, ei numai atunci ies, adică sînt nevoiţi să iasă numai atunci când arde pământul sub picioare, când e pusă în cumpănă însăşi viaţa neamului în care s-au născut, cu toate ale ei, pre nume - limbă, istorie, datini. Atunci nu te pune cu ei, tăcuţii, modeştii, gingaşii. Căci ai să pierzi. De aceea, că sînt luptătorii cei mai cumpliţi din câţi au fost pe vremuri, lamură a sufletului acelui neam, care a cutezat să-i nască. Ei, poeţii, de parcă visă*tori, aşa, de parcă nerealişti, dintotdeauna au zdruncinat din temelii marile imperii.

Dar cântă chiriecii, dar au înflorit crinii de august, dar au căzut şi primele frunze, pe când gândeam: poeţii sînt cei mai trişti şi cei mai singuri oameni din lume. Pentru că sînt oamenii Cuvântului.
........

Leonida Lari

Cântaţi imperii

Cântaţi imperii,
Mamele voastre să cânte.
Sperjurul dat serii,
Amurgul neputinţei voastre,
Ideal omenesc să descânte,
O minte de gheaţă în astre.

Cântaţi imperii,
Familiile noastre nu-s multe,
Orfeii duioşi ai durerii,
Belciug în belşug, doar e pâine,
Zâmbete-n-ţelepte şi mute,
Copii a-ţi fost toţi; şi e mâine.

Cântaţi imperii,
Căci nimeni nu vine s-asculte,
Cântul adus adierii,
Triumful oştirilor slabe, plăpânde,
Istoria scurta-n-vierii,
În dragostea vieţii crescânde.

Măi, eu am zis "linişte adâncă, incoruptibilă"... Tu ce ai înţeles?

P.S. Nu-i rău textu, ceva din simţămîntu tău a răzbit şi pân la mine. Merci.
Atâta doar că n-am priceput cum e cu belciugul ăla din belşug, cu a-ţi (de ce nu, pur şi simplu, aţi?) şi cu ... vierii. (Io n-aş prescurta Înviere, nici să mă tai!)
În fine, mi se pare un gest absolut gratuit, sau aşa, niţel nefiresc - să mîi imperii întregi la cor (cu tot cu mame!) cînd.... "nimeni nu vine s-asculte"..
Păi aşa ai pomenit tu la Festivalu Enescu? Nu ţi-e milă de atâta amar de popor cântăreţ? De ce le pui belciug în belşug?
Hai, puţină milă faţă de imperii, frate, zău aşa!...

De-ai înţelege...

Vei înţelege...

Iartă-mi.

"Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iara!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra tară;
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete printre anii trecători."
(Vasile Alecsandri, Iarna)

Poezia poate fi un " tratament" pt cei depresivi sau pt cei care vor sa schimbe
lumea si apoi se supara ca vacarul pe sat, ca "lumea nu vrea sa faca cum
vor ei ".
Depinde de cine este construit altarul....
Pai si atunci cand isi mai plateste facturile, daca toata ziua sta intr-o
stare letargica, un fel de extazy-intelectual ?

Hai sa nu amestecam borcanele tanti.Lasa preotii la preoti, si atunci cand
mai momemente din astea (un fel de imi vine sa-mi tai venele cu stiloul)
du-te la spovedanie sa scapi de dracii aia care iti dau pesimism, singuratate,
depresie.Astea-as de la aia cu copite si coada.

Ce-au facut ? Star-Trek frate....

Nu cucoana.Poetii pe careu ii descrii tu, sunt tristi pt ca vor sa fie tristi, si pt ca nu vor sau nu doresc sa-i dea suferintei personale sensul pe care Dumnezeu le indica.
De fapt sunt oameni incapatinati ,care nu vor sa accepte adevarul si atunci
prefera sa-si creeze o lume prorpie a lor care functioneaza dupa legile lor
si in care ei sunt stapani.(asta este signatura luminii luciferice).
Apoi simt nevoia sa arate lumii aceasta lume, imbracata intr-o forma
lirica, specific fiecaruia dupa propria personalitate.

Tanti, astfel de poeti nu-s poeti, nu fac parte din categoria lui Alescsandri,
Cosbuc, Eminescu, Blaga.
Astfel de poeti sunt pacienti care nu vor sa-si ia medicatia si sa se duca
la spovedanie, si atunci vine dracusorul-liric si le spune ca-s intelectuali
destepti si ffoarte sensibil, iar el dracu poate sa le ofera universul
particular pentru fiecare.

PS:eu daca as fi femeie m-as feri sa iau de barbat pe unul care este
mai tot timpul depresiv/pesimist si ii vine din orice motiv sa-si taie venele.
Instinctul matern(de viitoare mama) m-ar indeparta de un asemnea specimen.
Din aceasta cauza acesti "po-etzi" raman singuri.Ceva la cutiutza nu
functioneaza cum trebuie iar instinctul matern al femei sesizeaza acest
lucru si decide respingerea.:57::16:

Se pare ca unii au sarit peste lectia smereniei sau inca nu au aflat ca trufia nu are nici o legatura cu crestinismul autentic si iubirea de aproape ... stranie viziune despre ortodoxie au unii. Se preda undeva?

Acum daca ai cutezanta de a gandi si de a spune adevarul se cheama
trufie si lipsa de "iubire pt aproape".
Nush care secta va invatza asta, dar la unii din voi sintagme "iubirea de
aproape" si "smerenie" au devenit ceva de genul Political correctness.

De obicei cei care sunt Political correctness aia habar n-au de ce vorbesc.
Concluzie: nu toti care au probleme personale sunt po-etzi.
De asemeni viata m-a invatat ca cei care sunt "Political correctness" sunt de fapt
teribil de vicleni si plini de ura, de aceea trebuiesc evitati cu orice pret.

Textul pe care l-ai mutilat tu mai sus este o notă dintre cele mai autentice care s-au scris despre poeţi. Aparţine unui om frumos, pe nume Leonida Lari - aşa cum era precizat în finalul postării (ai fi aflat dacă aveai răbdare să citeşti până la capăt şi nu săreai ca scroafa în copacul unei noi ţicneli):
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonida_Lari

Pentru trecerea ta din rândul oilor şi al pomilor la condiţia de om, ţi-ar putea folosi câteva vorbe din partea Leonidei Lari:

Acolo
Ţi-e fericita astazi faţa,
Timpu-i nisip,
Înca un pic te salta viaţa
Înca-ntr-un chip.

Şi-apoi va fi o alta viata
O, nu uita,
În care n-ai sa ieşi pe piata
Cu marfa ta.

În care ai sa stai cuminte
Şi potolit,
Şi-ai sa-ntelegi fara cuvinte
Tot ce-ai trait.

Ca-atuncea înspre tine, stândul,
Veni-vor rând
Fapta comisa, starea, gândul,
Umbra de gând.

Şi vocea-ti cu strigari şi plângeri
Ai s-o auzi
La vama cea cu paşnici îngeri
Şi demoni cruzi.

Acolo unde suflul suie,
Daca e clar,
Acolo unde timpul nu e
Nisip macar.

*

Artistul şi lumea

Nu-astepta rasplata mare
Pentru facerea de bine-
Lumea este schimbatoare,
Trece iute peste tine.

Si-ti gaseste-ntr-o clipita
O multime de gresale
Spre a fi indreptatita
In opiniile sale.

Ba ca sufletu-ti cuteaza
Catre zone fara nume,
Ba ca unul iti cedeaza
Locul lui in asta lume.

Iar cand ti se face sila
De aceste mofturi calpe
Si de tine-un pic de mila
Si ii lasi sa sara-n talpe.

Si sa-nsire pan-amija
Cate dracul le inspira,
Amintindu-ti cu ce grija
Si pe Crist il rastignira.

Si te duci unde iti scrise
Darul tau de poezie,
Spun ca Dumnezeu gresise
Ca l-a dat anume tie.

Nu-astepta deci multumire
Pentru-a tale fapte toate,
Nu primi nici o marire,
Ca iti pierzi din libertate.

Tu asteapta-te, terestra,
Sa iti puna-n deal o cruce,
Unde-n sunet de orchestra
Cu-alai mare te vor duce.

Si cand vei avea sub luna
Doar in tintirim o casa
Ei vor spune ca-i fost buna
Si de nimeni inteleasa.

Cat mai poti cu ochii, plansii,
Sa-ntrvezi ce ai a face
Da-te-n laturi de la dansii
Sa te lase-odata-n pace.

*
Cai de aur pasc ceaţa
(Fratelui Leonard)

Cai de aur pasc ceata,
Pe-o astrala coroana,
Înspre moartea-ti cu viata
Ma deschid ca o rana.

Uite-asa ca si tine
Stau si eu într-o casa
Si la rau, si la bine,
Cu-a mea umbra la masa.

Ca si tine cu sete
Sorb cu gura vazduhul,
Din perete-n perete
Mi se zbuciuma duhul.

La un dor mai aparte
Va tîsni peste minte,
Ma va duce departe,
Ma va curge-n cuvinte.

Fi-voi tot mai adese
Ca si tine idee
Si mai pe întelese,
Decît poate-o femeie.

Caci din ochiul de tina
Pîn-la steaua-ti sclipinda
Sînt un plîns de lumina
Într-o bezna rîzînda.

Eu nu am mutilat nimic.Au am spus adevarul, iar daca adevarul mutileaza
atunci acolo e numai intuneric.

"Leonida Lari a fost membru PRM timp de aproape 10 ani, ea obținând în total trei mandate de deputat (primul dintre ele obținându-l pe liste PNȚCD, după care a trecut la PRM)

La începutul lunii februarie 2005, pe când era singurul parlamentar al PRM Suceava, Leonida Lari a anunțat că demisionează din acest partid deoarece preferă „libertatea de a gândi și de a acționa” și „un limbaj civilizat chiar față de adversarii politici”.

În ziarul Jurnal de Chișinău s-a opinat că: A fost membru al Partidului România Mare, pe care l-a părăsit, trebuie să recunoaștem, dintr-un motiv egoist, deloc principial, fiindcă nu a mai fost „realeasă” într-un post oarecare din structurile PRM

Pe 6 ianuarie 2007, ziarul Adevărul anunța că "Deputatul PRM Leonida Lari-Iorga și-a depus cerere de înscriere în Partidul Popular Creștin-Democrat (PNȚCD). Ea revine, astfel, în partidul care a propulsat-o în parlament, în 1992, pe listele din Galați".
"

Deci, deci deci avem:
traseism politic,
goana dupa functii,
goana dupa putere,
goana dupa privilegi.

Dar noi, in fatza publicului trebuie sa pozam in oameni onesti carora ne place
"po-ezia" ca sa vada publicul ca suntem niste interfete umane, dar in realitate
noi urmarim acelasi lucru pe care il urmaresc cei pe care ii acuzam de toate
cele in "po-ezile" noastre.Astfel noi facem politica din varful pixului si apoi
asteptam sa ne vina banul ca sa ne platim facturile.Pt noi "po-etzii" fuga de
munca este un obiectiv care trebuie musai indeplinit.

Ce spunem eu in topicul anterior: ca in spatele multor po-etzi , po-etse
se ascunde fuga de munca cinstita si oneste si catre parvenitism ?
Ba da. Ei uite cum realitatea imi confirma suspiciunile.

Sau pe limbajul po-etzilor cu simpatii URSS-iste:
Kanietz filma tovarisci Cezar.

La munca tovarisci, nu la poezii.Lasa poeziile pt cei care se nasc poeti.
Cam greu sa pui samantza pe unde a arat Eminescu cu plugul.
Nu iese bre, nu iese de nici o culoare.E doar pierdere de vreme si politica.

Atata mai lipseste: Udrea si pitizpoancele sa inceapa sa faca si el po-ezii ca si ele pot fi po-etese.

Citisem carnati si imperii...da'in fine.

Carnati si imperii bre...

Lol. Cum vine asta belciug in belsug.Ma simt de parca as citii manualul
de utilizare al unei nave extraterestre.
Cum vin aia "belciug in belsug" ? Ce vrea sa insemne ?

Adica belsugul inrobeste. Of. Greu cu cyborgii astia cu procesor chinezesc.

Apoi, "mai draga" Copacel, vorba cuiva pe-aici care m-a facut sa izbucnesc fara sa vreau in hohot, e greu cu cyborgii astia cu procesor chinezesc... Stiu, n-are nicio legatura cu tine, dar omul are dreptul sa faca ce legaturi vrea muschiu' lui, nu-i asa?
Nu stiu de fapt cui te adresezi cu "tanti" si "cucoana"? Daca cel caruia ne adresam astfel nu s-a straduit prea mult sa ne supere la modul personal ca sa fim (fals) motivati sa ne adresam sub aceasta forma, atunci te substitui involuntar acelora de care spuneai: "De fapt sunt oameni incapatinati ,care nu vor sa accepte adevarul si atunci
prefera sa-si creeze o lume prorpie a lor care functioneaza dupa legile lor
si in care ei sunt stapani.(asta este signatura luminii luciferice).
Apoi simt nevoia sa arate lumii aceasta lume, imbracata intr-o forma
lirica, specific fiecaruia dupa propria personalitate."

O intrebare prosteasca: ai fost vreodata poet, sau vorbesti din carti? Poezia (si nu "po-ezia" fata de care afisezi toata rautatea de care dai dovada), are in sine ceva deosebit, chiar daca vine (de cele mai multe ori) de la cel rau. Cred ca tocmai acest motiv te scoate pe tine din sarite. Am cunoscut poezii coplesitoare (de la noi, ma gandesc doar la Minulescu, pe care Cristiboss, l-a adus in paginile forumului, surprinzandu-ma oarecum prin aceasta lipsa de vigilenta), dar care stimuleaza patima si pacatul... Dar am vazut deasemenea (uneori la aceleasi persoane, ajunse la o alta treapta de intelepciune) versuri inchinate lui Dumnezeu, care nu doar reusesc sa mai spele din pacatele tineretii, dar ne trezesc noua constiinta adormita... Sa nu vorbesti de poezie, daca nu ai auzit niciodata vocea muzei in ureche. Pentru ca foarte multi dintre acesti poeti rataciti candva, ajung in final sa cunoasca si starea de vinovatie pentru trecutul lor, si mila pe care si-a facut-o Dumnezeu cu ei pe tot parcursul vietii, asteptandu-i cu rabdare sa se intoarca, dar mai ales, mai ales, ajung la acel nivel de smerenie binecuvantata care acopera toata nevointa de care vorbeati tu si Igor mai devreme. Nu nevointa este intaia si cea mai mare ci smerenia: Ea are puterea sa ne mantuiasca la fel ca pe talharul de pe cruce care NU mai avea timp sa se nevoiasca.
Am scris in tineretea mea, poezie de toate genurile, de care acum nu ma mandresc. Atunci insa ma consideram cineva, iar prietenii se distrau nevoie mare. Nu pot sa redau aici acele versuri fiindca aduc mare sminteala. Iar ele erau puse pe note si cantate la chefuri si aniversari... Habar nu aveam pe-atunci, cat rau pot sa fac, doar amuzandu-ma in acest fel... Pentru ca DA, m-am nascut cu acest TALANT. O parte din ele inca mai exista pe anumite pagini de net, pe care nu le-as populariza pentru nimic in lume. O alta parte am reusit sa le sterg, avand aceasta optiune. Incet-incet, omul se poate schimba. Iar daca noi ajungem sa judecam dupa ce-l care-a fost odata, nicidecum dupa cel ce este sau mai ales dupa cel ce pare a deveni inaintea noastra, nu facem decat sa dovedim superficialitate in credinta pe care dealtfel o cerem tuturor celorlalti din preajma noastra.
Iata doar doua exemple. Nu din mandrie le redau, ci din durerea ca am risipit un timp atat de pretios care nu se va mai intoarce niciodata. Acum, oricat as alerga, nu cred ca mai sunt capabil sa-l prind pe cel care-ar fi trebuit sa fiu!...

Vizita
Ea spuse:
- Te caută un domn.
- Pe mine?
Eu nu cunosc decât
Oameni sărmani,
Cu suflet chinuit.
- Salut, Moşnege. Am venit !
- Vă rog să mă iertaţi
Pe cine căutaţi,
Că sunt oleacă încurcat ?!
- Nu mă cunoşti ?
Glumeşti!
- Nu, chiar nu ştiu!
Poftiţi, intraţi
Şi să scuzaţi deranjul
Am multe cărţi ce stau pe jos...
Cu... ce vă pot fi de folos ?
- Ei, hai, Moşnege, serios,
Tu chiar nu te prefaci?
Trecutului n-ai ce să-i faci.
Iar eu
Sunt cel ce-am fost mereu :
ORGOLIUL tău.
De-o vreme
M-ai făcut uitat.
N-am mai băut
N-am mai mâncat
Şi sor'€™mea
VANITATEA,
Se plângea
Că te-ai cam dat la fund!...
Aşa
Nu se mai poate! Pe cuvânt!...
Hrăneşte-ne, bătrâne,
Zi ceva!
Un banc, o vorbă dură,
O bârfă, o înjurătură,
O teorie mai semeaţă
Cum s™tii tu, în sictir şi greaţă
Tu n-ai egal în lumea ta!
Fii mândru că eşti "€žcineva"€,
Deştept, citit, documentat
In lumea asta de... doi lei.
Ai "€žstofă"€, "€žştaif"€ şi ştii ce vrei!!!
Altul ca tine, greu găseşti!
Ia zi, acuma ce citeşti?
Ce-i asta ? "Sfinţi Părinţi"€,
"€žPsaltirea"€?
Bătrâne, ţi-ai ratat menirea !
Eşti jalnic. Ce-ai păţit?
Nu-mi spune că te-ai pocăit!...
Dacă ştiam, ţi-aduceam flori
Si-ţi dedicam şi aforisme...
Ce altceva poţi să-mi oferi,
Afară de icoane şi catisme?...
- Nimic! Ce-a fost a fost
Des™ertăciune fără rost
Doar flecăreli şi rătăcire,
Cădere s™i dezamăgire...
Aş vrea să cred că m-am schimbat!
Pe filozofi i-am cam lăsat;
Nu mă mai cert, nu mai combat,
Nădăjduind să fiu iertat.
Eu nu mai sunt cel care-am fost...
Un biet sărman umil şi prost
Trăind din mila Domnului!...
- Ce spui!?!
Bravo, bătrâne! Aşa mai zic şi eu:
Mândrie pân’ la Dumnezeu!!
Eşti deja sfânt, nu cel ce-ai fost!
Mă-ntreb de când? De la intrarea-n post?

Bătrâna intervine:
- Ce-i moşnege ?
Mi s-a părut
Că te aud vorbind.
- Vorbind? Aşa?
Am aţipit
Şi tocmai ce-am primit
Pe cineva.
Un camarad apropiat;
Era flămând şi însetat,
Chiar trist mi s-a părut
- Om bun, era?
- Nu prea!
Dar pretindea
Că fără el,
N-aş exista!...
- Şi ce-ai făcut?
Cum ai scăpat?
- Nimic. Tu m-ai salvat!...
Nu doar acum, ci-atunci, cândva
Când ai zâmbit şi ai spus "DA"
În faţa Sfântului Altar.
Nu meritam
Ştiam. Dar
Dumnezeu a vrut aşa.
Mi-ai dat copii şi viaţa ta
Şi te-ai băgat sub Crucea mea
Luând povara cea mai grea
Şi-am înţeles că dacă dai
Ai porţile deschise-n Rai!...
****************************

Suflet sarman

N-am timp pe cât aş vrea să am,
Suflet sărman!
M-am risipit tot căutând
În van
Potcoave de cai morţi !
Sute de cărţi
Pierdute printre rafturi şi coperţi
De autori celebri şi "experţi" !
Ce-a mai rămas din ele-acum ?
Povara unei Cruci în drum,
Sub soarele dogoritor,
Urcând Golgota faptelor!
Câtă risipă ? Câte nopţi
Pierdeam mereu
Închis în mine, fără Dumnezeu?...
Mă frământam, din zori în miezul nopţii,
Ca să descopăr, astfel, taina vieţii.
Şi rămâneam supus în umbra morţii,
Printre filozofii întortocheate,
Cu fraze-alese, sau alambicate...
Mă complăceam în fals şi slăbiciune,
Fără esenţă, fără adâncime,
Că nu găseam nicicum "Cuvinte vii" !...
Doar vorbe goale !... Simple fantezii !...

Te-am chinuit mereu, suflet sărman
Şi te-am ţinut închis între zăbrele,
Înghesuit de gânduri efemere,
În loc să te apropii de liman !
Ai fi putut avea "Comoară-n cer"
De ţi-aş fi dat la vreme, cele bune,
Dar ai rămas dator în căi străine
Iar ca să te salvez, e greu să sper !...
Talantul care ni s-a dat
Şi-a risipit în van, menirea.
Naiv, mi-am compromis zidirea,
Că la vrăjmaş a fost amanetat!...
O viaţă a trecut pe lângă noi !
Orgoliu, slăbiciune şi noroi.
Ţinut pustiu şi dezolant
Aveam talent, dar... nu aveam Talant !...

Of Moshule al meu e facut in Germania.N-are nici o legatura cu RPC.

Don't care, problema lui.
Ma adreseam acelei tanti pe care o citea Ioan.Cunosc tipul asta de specimen.
Stiu cum gandesc astfel de cucoane.Dovada este insusi drumul in cariera
a acelui cucoane.
N-a tinut cu poezia, a trecut in politica, a mers din partid in partid , nu te
principii nu tu dogme
, doar fuga dupa oportunitati de functii /putere/etc
Adica practic in realitatea nu este mai nimic.

Am fost obligat sa intreprind aceasta activitate pe la sfarsitul liceului de
specimene exact precum aceasta tani/cucoana lirico-melo-dramatica.

Minulescu face parte din corifei.Hai sa nu comparam continutul borcanelor.

Am auzit-o si in ureche si pe langa o ureche.

Dar nu poezia ii face sa se intoarca la Dumnezeu.Alte chestii ii fac.
Slava Domnlui cati po-eti anonimi au murit in santz cu sticla in mana....

Omul nu se schimba niciodata, ci doar anumite parti pot fii, fie amplificate
fie atenuate.Insa atunci cand intensitatea amplificarii sau atenuarii se
micsoreaza omul revine la starea initiala asa cum era el..

PS:Igore nu mai imita stilul psalmilor.Lasa-i in pace.:65:

Hm! Imi amintesti de Petre Ispirescu. Parafrazandu-l, te intreb in gluma: "Cum vrei sa ne luptam, voinice?" "In cuvinte, ca am dictionar performant!..."

Eu nu ma avant in lupta, fiindca-mi lipseste "stioul cu penita de aur!" Si-apoi, nici nu vreau sa te zgârii din greseala...


In realitate, persoana respectiva va trebui sa traga linie intr-o zi si Dumnezeu nu ne va intreba pe noi despre greselile vietii ei. "Copacel"-ule, daca nu dai roade bune si la vreme, ma tem ca risti sa ai aceiasi soarta cu "tanti-cucoana"... Nu ca ar fi treaba vreunuia dintre noi, dar printre randuri, strabate o nota falsa si straina partiturii ortodoxe.


"Obligatia" de a face poezie suna straniu. Cel ce sculpteaza, picteaza, face versuri sau preotie din obligatie, este tocmai personajul blamat de toata lumea ca fiind un intrus.


De ce "Slava Domnului", nu inteleg. Oricum, anonimi sau nu, nu ne deosebim de ei. Tu chiar nu sesizezi ca suntem cazuti in aceiasi inselare?



Omul nu se schimba niciodata? Pacat ca poti sa crezi o astfel de ipoteza. Filocalia ne pune la dispozitie o infinitate de exemple. Aseara ascultam o mai veche inregistrare a Parintelui Arsenie Papacioc. Iar el spunea ca omul are un potential nebanuit in interiorul lui, astfel incat, el ii poate depasi pe Ingeri. Iar daca omului i-ar fi ingaduit sa vada un Inger, ar fi cu neputinta sa nu moara. Ei bine, Ingerii au o stare de permanenta si ei nu mai pot evolua, asa cum reuseste omul prin smerenia lui. Omul ii poate depasi pe Ingeri si poate ajunge in preajma Imparatului, sa cineze cu El, sau sa mijloceasca pentru cineva in mare nevoie. Ingerul doar transmite informatia nemodificata, la Dumnezeu, fara a avea dreptul la "mai mult de-atat". Pe cand omul, desi fost muritor (sau inca muritor, daca ne gandim la cate minuni savarseau unii dintre sfinti fiind inca in viata, prin Harul lui Dumnezeu), desi fost mare pacatos in vremea tineretii (Maria Egipteanca) chiar se pot schimba, daca vor. Iar cel mai mare imbold in acest sens ni-l da farama de har care vine atunci cand acceptam smerenia. E de-ajuns sa-l simti odata, ca sa fii in stare sa lasi TOTUL, penru cateva clipe de mila din partea lui Dumnezeu!...

In "Tinerete" fara "Batranete" si "Viata" fara de "Moarte"
In realitate nu stim daca va trage linie si daca o va face sau nu , nu reprezinta
problema mea.

Imposibil, prin design n-am cum.
De fapt n-are de-a face nimic cu ortodoxia.Eu ma opun celor spuse de tanti
respectiva.Este o mare greseala sa abordezi definitia poeziei cu nuante de "propaganda" in spiritul unui tragedii antice.
Nu trebuie sa te tai cu lama ca sa fii poet si nu toata lumea care citeste
poezie se taie cu lama.Mai suntem si noi astia realistii-pragmatici cu nuante
de optism bine motivat.

Atunci lumea are o problema pt ca in ziua de astazi, lumea este formata
in majoritate de intrusi.Cu alte cuvinte lumea se blameaza pe sine insasi.

Ia-l ca pe un sinonim pentru "Sa fii tu linistit..."
Dar noi avem mai multe sanse de a iesi decat ei.

Stai putin.Ca de la potential pana la realizare acestuia este o diferenta de
la cer la pamant.Inainte de a atinge acel potential descris in filocalie,
mai intai ar trebui sa atingi potentialul crestinilor din vremurile cand
s-au redactat canoanele.
Daca sa presupunem ca tu ai avea dezglarea la impartasanie dupa ce
in prealabil duhovnicul te-ar fi judecat dupa canoane(aplicandu-le asa
cum au fost redactate) , de abia atunci ai avea sanse reale sa ajungi
la cele spuse in filocalie.

Insa aici am avea o problema.Nu poti sa ajungi la potentialul crestinilor
de atunci , traind in societatea de azi.Ar trebui sa parasesti societatea
de azi , sa te retragi din societate, sa te faci monah/pustinic/ .

Un mirean care traieste in societate de azi poate sa ajunga la asemenea
nivel ? Da-mi un exemplu de un singur mirean catre traieste in societatea
contemporana care a ajuns la un asemenea nivel ? Unul, please.
Ca sa nu zici ca sunt absurd si nu acord nici o sansa.Te rog, un singur exemplu, arata-mi-l si mie.
(si nu pt ca sa-mi demonstrezi mie ceva, ci ca sa ma duc sa-l intreb concret cum a aplicat invataturile
de a putut realiza un asemeni obiectiv:sa traiasca in lume actuala ,anul 2015 si sa fie inger in trup omenesc)

Prin design, AI CUM! Toti am fost ziditi sa... dam rod. Altfel riscam sa fim aruncati in foc!!!

Si iar o nota falsa: ortodox "realist-pragmatic"...


Daca te-ai intelege cu adevarat ai fi limpede ca lumina zilei, fiindca ti-ai dat singur raspunsul la propriile razvratiri si... neacceptari. Daca TOTI suntem niste "intrusi" (atat timp cat cantam pe note false sau nu dam rod, cred ca se subintelege esentialul), cum de indraznim sa privim peste umar si sa spunem:

In baza a ce? Niciodata nu a existat vreo certitudine ca toti cei ce se calugaresc se mantuiesc si nici daca nu te calugaresti nu te mantuiesti. Citeste "Scara" Sfantului Ioan Scararu, pentru o mai mare relevanta.

E foarte trist ca ai ajuns la aceasta concluzie. Am cunoscut mireni in ochii carora mi-e rusine sa privesc. Mireni ce traiesc in societate, muncesc cinstit de dimineata devreme si pana in noapte, tin posturile cu seninatate si nu fac nicio diferenta intre mancarurile pe care si le pregatesc singuri, nu se plang niciodata de nimic, nu se cearta si nu se manie, se roaga zilnic si... in mod ciudat, chiar au rugaciunea mintii mai mult decat o au unii din manastiri, iar daca-i urmaresti discret in biserica la Sf Liturghie, ii vezi mereu cu ochii umeziti, smeriti si cu inima curata.

N-o sa-ti dau niciun exemplu, fiindca chiar de ar veni cineva din morti, nu l-ai crede. Apoi... le-as face un mare deserviciu. Ei nu au nevoie sa-i stie lumea; dimpotriva, fug cu toata fiinta lor de laude si ispite de-a dreapta. Dar, din cate imi amintesc, cu niste ani in urma chiar am avut pe forumul nostru astfel de suflete. In plus, daca ai sta de vorba cu mari duhovnici, ai intelege ca fiecare dintre ei au cunostinta de astfel de crestin-ortodocsi ce traiesc in lume, viata cu totul desavarsita. Iar in preajma lor, aproape ca ajungi sa "pipai" harul lui Dumnezeu... Daca nu ai avut niciodata parte de astfel de oameni, in preajma ta, nu este pentru ca ei nu exista, ci pentru ca pur si simplu nici nu doresti sa-i vezi si cu atat mai putin sa-i recunosti mai vrednici decat tine!...