Nestorienii spuneau ca sunt doua firi, dar despartite, de aceea ar fi Doua Persoane distincte.
Monofizitii spuneau ca e o singura fire, amestecata, de aceea e o singura Persoana (divina).
Ortodocsii spun ca sunt doua firi unite in mod nedespartit, neamestecat, neimpartit si neschimbat, Hristos fiind Dumnezeu si Om, in acelasi timp. Adica este Persoana divino-umana, Persoana divina si umana, in acelasi timp. Diferenta fata de nestorieni este ca ei spun ca e o Persoana divina si Persoana umana (Doua Persoane), fata de Persoana divina si umana (o Persoana).

Nu aceasta este diferenţa fiindcă după nestorieni "în final, cei doi fii care se unesc după Nestorie, precum conducătorul cu vehiculul, sunt consideraţi drept un ipostas unitar"
Diferenţa este că ortodocşii nu vorbesc despre două persoane. Ortodocşii spun că Hristos este o singură Persoană în două firi. De aceea Hristos este Dumnezeu şi Om deopotrivă. De asemenea ortodocşii spun că cele două firi s-au unit într-o singură Persoană în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit!

Monofiziţii (eutihienii) spuneau că există o singură fire în Hristos, fiindcă după unirea celor două firi în Persoana lui Hristos, firea dumnezeiască a absorbit firea omenească, iar aceasta a dispărut şi de aceea a rămas o singură fire. Acesta este şi motivul pentru care au fost numiţi "monofiziţi" şi au fost anatemizaţi!
Termenul de "monofizism" care provine din greacă "mono-physis" înseamnă o fire (gr. mono-physis = o fire).
Miafiziţii (severienii sau monofiziţii moderaţi) spun că după unirea celor două firii în Persoana lui Hristos, a rezultat o singură fire compusă cu o singură voinţă (monotelism) şi cu o singură energie-lucrare (monoenergism).

Sinodul Ecumenic de la Calcedon, printre altele, a hotărât că Hristos este o singură Persoană/Ipostas în două firi. Iar unirea celor două firi în Persoana lui Hristos s-a realizat în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit!

Asta este un paradox. De ce spun asta, pentru ca daca spui Cuvantul a suferit, si in acelasi timp spui firea dumnezeiasca este impasibila(nepatimitoare), creezi o contradictie de proportii. De ce?
Cuvantul este Dumnezeu. Firea dumnezeiasca este Dumnezeu. Deci in mod logic Dumnezeu nu poate sa sufere si sa fie impasibil in acelasi timp.
Dar vei spune, persoana sufera. Ei bine aici e buba. Persoana reprezinta cel mult comunicarea insusirilor. Ce este comunicarea insusirilor?
Ei bine o sa explic ca la gradinita, pentru ca am observat ca multi nu inteleg si au impresia ca fac misto, sau sunt un troll...

Omul ii comunica Dumnezeului ca ii este foame. Dumnezeu intelege ca ii este foame dar El nu poate sa simta foamea.
Omul ii comunica Dumnezeului ca ii este sete. Dumnezeu intelege ca ii este sete dar El nu poate sa simta setea.

Si viceversa...

Dumnezeu ii comunica Omului ca este omniprezent. Omul intelege ca este omniprezent, dar el nu poate sa traiasca in omniprezenta.
Etc.
Si de aceea Dumitru Staniloae nu greseste cand spune persoana omeneasca si persoana dumnezeiasca. Pentru ca asta a fost Iisus :Om si Dumnezeu.
Dar in momentul in care vrei sa adaugi comunicarea insusirilor spui o persoana cu doua firi. Asta e diferenta la nestorieni, ei nu au acceptat comunicare insusirilor.
Dar in ceea ce priveste suferinta lui Dumnezeu au avut dreptate.

Concluzia este ca aceste polemici despre firi si persoane in Yeshua nu duc decat la denigrarea lui Dumnezeu. Eu nu sunt cu dogmele, nu sunt cu aglutinare(mai ales ca sunt celiac) vorba lui Barca, eu sunt solo...

Mie nu imi place tribunalul, dar nu stiu ce sa spun despre scriptura:"Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?" I Corinteni

Iar diferenta dintre El si cei care L-au urmat este ca El a inviat. Stiu nu e mare lucru dar conteaza ...

Perfect exprimat, clar si la obiect!

Este aici o eroare,omisie de atribute ale lui Dumnezeu:Dumnezeu este omnipotent si atoatestiutor etc!!

Omul ii comunica Dumnezeului ca ii este foame. Dumnezeu intelege ca ii este foame dar El nu poate sa simta foamea.
Omul ii comunica Dumnezeului ca ii este sete. Dumnezeu intelege ca ii este sete dar El nu poate sa simta setea.
Foamea nu este o patima!Este o stare .Dumnezeu nu are nevoie sa ii comunice omul ca ii este foame pt caEl stie cand ii este foame omului!Foamea este un semnal pus de Dumnezeu ca omul sa stie cand corpul sau are nevoie de alimente!Dumnezeu nu are nevoie de alimente pt a exista asa ca nu are nevoie de acest semnal.Dar foamea devine patima cand nu este potolita pt ca ea semnalizeaza omului posibila distrugere a trupului nu prin foame ci prin inanitie.Dar pervertirea spre hedonism a ACTIUNII DE A MANCA face ca foamea sa semnalizeze de multe ori lipsa satisfacerii hedonismului cea ce tranforma foamea deseori in pedepsa pt pacatul hedonismului!Nici in acest caz Dumnezeu nu are de ce sa simnta foame !

PRIN PERSOANA INTELEGEM O FIINTA VIE ca totalitate a insusirilor sale.Aceste insusiri exista in persoana dar in anumite situatii se manifesta dominant unele dintre ele.
De aceea in Iisus nu sunt 2 persoane ci una singura persoana cu doua firi fiecare cu insusirile ei!

PT BIOLOGI ESTE SIMPLU DE INTELES .DECI PT CEI CE SE BAZEAZA PE STIINTA SI NU PE PSEUDOSTIINTA EXISTA MODELE COGNITIVE IN LUMEA VIE!

Barbatul este diferentiat de femeie prin gene.In structura genetica exista structura genetica X,Y a unei perechi de cromozomi.Y este cromozon masculin,X feminin.Nu exista barbat YY.Cromozomii Ysi X sunt strans uniti,dar neamestecati>Maimult cromozomulY apartinei grupei G iar cromozomul X apartine grupei C.Deci barbatul din punct de vedere genetic este o persoana cu doua naturi diferite sexuale dar neamestecate .STructura perechii de cromozoni sexuali la femeie este XX.Femeia din punct de vedere genetic este o persoanacu doua naturi sexuale de acelasi fel!
Deci tot asa din punct de vedere creator-creatura Mantuitorul este o singura persoana cu doua firi diferite,unite dar neamestecate.

Aici trebuie spus ceva.Daca ar fi preotie feminina atunci ar fi numai a unei parti a oamenilor ,cu structura XX,dar preotia barbateasca este pt intreaga omenire fie pt ca acesta preotie cuprinde structura YX pt toata omenirea

Gresit.
Acesta este un enunt protestant, logic pentru cel ce se crede inteligent; tu atribui lui Dumnezeu limitele gandirii umane.
Sunt dezamagit, da'mi trece.

Propun sa se mai comenteze despre ipostasul Mantuitorului dupa 3 zile de post negru( al celui care vrea sa faca 1 comentariu).Cine e impotriva? Ceva abtineri?...

apoi sa ia frumusel un piron si sa-si strapunga unul din picioare.
Iar in aceasta stare , sa incepe sa comenteze despre ipostasul Mantuitorului.

A suferit Dumnezeeu pe cruce?
Nu ,daca denumirea de Dumnezeu se refera la fire .Caci firea lui Dumnezeu nu cunoaste suferinta si patima
Da ,daca denumirea de Dumnezeu se refera la persoana, pentru ca Cel care a suferit pe cruce a fost sii om si Dumnezeu . Dupa firea omeneasca a suferit cand cuiul I-a strapuns piciorul ,dupa firea dumnezeiasca nu a suferit,caci firea dumnezieasca nu sufera durere.
Deoarece persoana Fiului lui Dumnezeu are ambele firi ,nu se poate spune ca persoana Cuvantului Intrupat nu a suferit .
Cuvantul din eternitate nu a siferit .Dar Cuvantul Intrupat acum 2000 de ani a suferit.

Intrebarea corecta era : a suferit Fiul lui Dumnezeu pe cruce ? Era El Fiu al lui Dumnezeu ?
Poate fi impuns cu sulita Fiul lui Dumnezeu ?
DA ,categoric da . Persoana dumnezeiasca a Fiului lui Dumnezeu , nascuta din vesnicie din Tatal, si Dumnezeu dupa fire din eternitate , a suferit pe cruce ! Mirati-va de aceasta ,si intelegeti ceea ce nu poate fi inteles !
Nu o natura a suferit , nu dumnezeiraea in sine ,ci o persoana a acelei firi ,anume persoana Fiului lui Dumnezeu
Si nici macar Fiul lui Dumnezeu la orice moment de timp ,ci doar Cel de dupa intrupare.
Cuvantul fara trup nu are cum suferi cuiele ,dar Cuvantul intrupat le sufera .

CORECT!Ca persoana Iisus Hristos a suferit!

Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?(Matei9,5)

Amice tu îţi citeşti comentariile înainte de a le posta?

Afirmaţia ortodoxă este că în Hristos a pătimit firea Sa umană. De aceea mărturisim că Hristos a suferit în firea Sa omenească.

"Însă nu spunem că dumnezeirea Sa a pătimit pe cruce, ci afirmaţia ortodoxă este aceea că în Hristos a pătimit firea Sa umană, neînţelegând prin aceasta că au pătimit toate persoanele umane ci aceea că Hristos a suferit în umanitatea Sa deplin asumată." (Sf. Ioan Damaschin)

Nu stiu daca le citesc dar se pare ca tu le citesti ,ca repeti exact ce am zis si eu .
Ca nu dumnezeirea patimeste pe cruce ci persoana Fiului lui Dumnezeu .
Persoana Fiului patimeste prin natura sa umana. Dar aceasta natura umana nu este rupta de persoana,nu patimeste de una singura , ci impreuna cu persoana .
Dumnezeirea nu a suferit pe cruce,,dar Fiul lui Dumnezeu da,pentru ca Fiul lui Dumnezeu , prin intrupare , si-a asumat suferinta umana ,desi prin natura Sa eterna nu poate suferi .

Iustin ar fi frumos sa dai o definitie la ce intelegi tu prin persoana, cum a facut Ezio, ca sa intelegem si noi la ce te referi.

Imposibil să îmi imaginez un Dumnezeu fără simţire, absolut detaşat şi indiferent.
Un astfel de Dumnezeu nu mă îmbie să mă închin Lui, să Îi aduc recunoştinţă, să Îl implor etc.
Un Dumnezeu străin de simţămintele omeneşti, Unul Care să nu cunoască pe viu dragostea, durerea, bucuria... nu mă îmbie la comuniune. Nu co-există cu mine şi nici eu cu El. Sau, mai exact, nu mă poartă din nefiinţă şi ex-istenţă în Fiinţare.
Voi de unde ştiţi că Domnul zace în ne-simţire veşnică şi detaşare absolută?
Că eu cred tocmai contrariul (veşnică simţire şi voire, implicare absolută), să fiu iertat pentru mărturisire.

Cum poate ierta Dumnezeu, dacă e lipsit de simţăminte? Cum poate pedepsi dacă nu are o voinţă vie? Cum a putut regreta Potopul? Cum de va vărsa din Gura Lui pe căldicei?
Să fie Dumnezeu o tablă rece de legi şi norme? Un tabel de algoritmi? Un procesor care rulează implacabil precum legile neîmblânzite ale naturii?
Greu de crezut.

Firea Dumnezeiască este aceea prin Care, din iubire, a fost creată lumea şi a fost făurit Adam. Să cred că Această Natură Iubitoare şi cu veşnică voinţă joacă rece şi plictisită, precum un gamer dezolat, jocul de-a Pronia şi mântuirea?
Nu, nu îmi pot închipui un tată, fie El şi Tatăl Ceresc, care să nu sufere pentru fiul lui. Cu atât mai mult cu cât e Tatăl al Cărui Fiu e pironit pe Cruce.

Bag seamă că Ipostasul divino-uman a devenit pe aici un fel de cutie de tablă, încăpătoare foarte, dar care nu mai e bună nici măcar să sufere rugina ploii ăsteia de aprilie....

Dumnezeu este iubire divina nici nu are nevoie sa simta dragostea, bucuria si durerea acestei lumi. Si ce te face sa crezi ca El are nevoie de inchinarea ta?

Rog pe crestinii ortodocsi sa se abtina de la orice comentariu cu caracter de contradictie sau disputa in aceasta saptamana!Discutiile pot fi reluate saptamana viitoare!

Voi n-ati inteles, omului i-au venit niste idei si vroia sa le expuna, nu putea pur si simplu ca va luati de el, nefiind tocmai ortodoxe, asa ca a fluturat nitel capa, voi v-ati repezit ca taurii, si in timp ce gafiati pe langa el primind dezaprobari sub masca unei tentative nereusite de maeutica, el v-a oferit ideile lui, asteptand probarea voastra.

Un meci fara sens dupa mine dar ma rog..

Dumnezeu este unul singur in fiinta dar in trei ipostaze , persoane :Tatal ,Fiul si Sfantul Duh .
Persoana Fiului lui Dumnezeu ,si numai ea ,s-a intrupat , a luat alaturi de firea dumnezeiasca ,care o avea din eternitate ,si fire omeneasca .
Aceasta fire a devenit proprie si inseparabila persoanei Fiului , fara insa a ii reduce in vreun fel dumnezeirea . Acest lucru s-a intamplat la un moment anume de timp ,in istorie ,prin nasterea dupa trup ,a Fiului lui Dumnezeu cel etern. Cel care a fost intre noi, a mancat cu noi , a suferit pe cruce este acelasi si om si Fiu al lui Dumnezeu .
Cuiele au intrat in om,caci Dumnezeu este fara de margini,si nu poate fi strapuns , dar de suferit a suferit persoana a doau a treimii , Fiul lui Dumnezeu .
Nu exista o alta persoana care a suferit ,nu a suferit doar trupul ,a suferit persoana , Fiul lui Dumnezeu , dumnezeu din eternitate si om la implinirea vremii .
Cine spune ca nu a suferit Fiul lui Dumnezeu inseamna ca nu admite ca El s-a intrupat.
Iar cine spune ca Dumnezeu in fiinta sa nemarginita poate fi atarnat pe un lemn , fara a fi intrupat , inseamna ca face zadarnica intruparea ,caci rastignirea s-ar fi putut face si fara trup ,undeva ,intr-o dimensiune spirituala .

Voia Tatalui ,clar exprimata si in gradina Ghetsimani, si la ispitirea lui Petru ("Doamne,sa nu ti se intample asa ceva') a fost ca sa primeasca jertfa Fiului pentru a ne putea darui iertarea si dragostea Sa.
Fara jertfa Fiului ,nimic din acest univers nu ar fi putut sa ne faca si pe noi , fii ai lui Dumnezeu ,impacati cu El.
Fiul nu a facut niciodata altceva decat voia Tatalui ,iar planul acesta a fost de la inceputul lumii ,ca toate lucrurile sa fie impacate cu Sine prin Fiul,pe cruce ,prin sangele jertfei Lui.
Suferinta Tatalui si a Fiului au fost coplesite de bucuria iertarii si a indurarii ,asa cum numai un Dumnezeu poate imagina .

Aşadar Dumnezeu nu este impasibil, cum părea a fi creionat mai nainte, ci capabil de suferinţă şi de bucurie care covârşeşte toată suferinţa.

Cand impungi un om, nu sufera intreaga omenire ,ci doar acel om , persoana a speciei umane. Nu impungi specia umana , ci doar o persoana a speciei.
Suferinta e personala .
La fel e si la Dumnezeu .Impungi corpul unei persoane dumnezeiesti,fara sa sufere idea de dumnezeire ,natura dumnezeiasca , ci doar corpul si persoana careia ii apartine.
Sau nu crezi ca Dumnezeu Fiul a avut corp ?

Dumnezeu Întreit în Persoane. Care, Persoane, sunt şi simt dragostea, bucuria, durerea etc. Tocmai de aceea simţim şi noi (cei care suntem creaţi după chipul şi asemănarea Domnului), tocmai de aceea Le şi iubim.
Dar poate că tu iubeşti o abstracţiune sau poate că iubeşti chiar pe robocop. Or, să fim înţeleşi: Dumnezeu nu e robocop şi nici abstracţiune. Este Fiinţa.

Ioan 14:
"
7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea."

Fiul spune ca Tatal era intru El. Si spune ca cine L-a vazut pe El L-a vazut pe Tatal.

Daca ceea ce spui tu e adevarat nu ar trebui sa se contrazica cu spusele Mantuitorului...

Fiul si Tatal sunt UNA in fiinta ,o singura dumnezeire .
Dumnezeu nu poate fi vazut de oameni .
Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, "dumnezeu adevarat din dumnezeu adevarat" , noi am putut vedea cu ochii fizici pe insusi Fiul lui Dumnezeu si nu un simplu om ,asa cum se spune si in versetele citate de tine :"Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl"

Nu am vazut corpul lui Dumnezeu , ci corpul Fiului lui Dumnezeu ,cel de o fiinta (dumnezeiasca) cu Tatal .

Deci negresit am vazut pe Dumnezeu,vazand pe Fiul sau,Iisus Hristos ,caci nu am vazut un corp miscandu-se animat de vreo forta straina , ci pe Fiul lui Dumnezeu intrupat ca om

Suferinta Fiului a fost reala,dar dupa trup si nu dupa dumnezeire , si nu Tatal a fost rastignit ,ci Fiul .

Dumnezeu este iubire .
Chiar si cand pedepseste , o face spre un bine
Dumnezeu nu cunoaste patimirea pentru ca esenta Sa este vesnic bucurie si revarsare de dragoste .
Si cel mai cumplit moment al istoriei creatiei ,rastignirea Fiului sau,a fost de fapt o imensa revarsare de dragoste , fara plata,fara explicatie ,pentru cei care il rastigneau pe Fiul Sau.

Vorbesti tampenii.

Stiu ca Dumnezeu e unul!

Dar nu sunt eu cel care il disec in persoane si spun care ce cum a suferit, ce a facut.
Vorbesti de parca ai fi din Sfanta Treime, si uite Iisus te contrazice, daca nu citesti scriptura...

Daca este unul care a fost rastignit ,pentru ce spune : "Eli ,eli ,lama sabactami" ?
El striga catre el insusi?
Se vede clar de aici ca Fiul a fost rastignit si nu Tatal.

Se refera la un anumit psalm. Dar acum e tarziu
Noapte buna.

Bine, bine, desigur. Iar când ai puţin timp lămureşte-mă şi pe mine te rog ce înţelegi prin esenţă, eventual ce este esenţa lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, eu nu pot crede într-un Dumnezeu impersonal. Nu mă interesează.
Iar dacă e personal, dacă e comuniune de Persoane, apoi eu înţeleg că iubeşte, suferă ş.a.m.d. Desigur, în alt mod decât o facem noi oamenii însă, dacă e să dăm crezare celor care Îl cunosc, El are toate acele însuşiri pe care le găsim de obicei la o persoană - înţelepciune, bunătate, compasiune, milă, răbdare etc.

De la Adam şi Eva, Noe, Iov şi toţi cei din vechime despre care aflăm din Scriptură - până la cuvioşii şi sfinţii pomeniţi în calendar, cu toţii au cunoscut un Dumnezeu personal Care S-a manifestat ca deţinător al unor atribute printre care se numără şi trăirile cât se poate de "emoţionale", voliţionale, atitudinale etc. Dumnezeu nu e nicăieri în creştinism, în Biserică, prezentat ca rece şi ne-simţitor.
Oare nu vrem noi să facem fapte "bineplăcute" Domnului? Aşadar Domnului îi plac unele fapte ale noastre, iar altele nu îi plac, ba chiar Îl mâhnesc mult, după cum am aflat de la cei care Il cunosc precum este.

În orice caz, eu cred că Dumnezeu a coborât în istorie şi a suferit, precum S-a şi bucurat împreună cu noi. Şi mai cred că şi azi face la fel şi că aşa va face pururea, cât va dăinui omenirea.
E doar opinia şi credinţa mea, deocamdată aşa cum am formulat-o aici. Iertare pentru intervenţie, prin care voi fi iritat ca de obicei pe fraţii bine catehizaţi şi pe cei cu solide cunoştinţe de dogmatică...

Ai vazut vreo icoana cu Hristos vesel? Sau macar zambitor ?

Pentru "intereactiunea" cu omul, Dumnezeu are o latura umana sau/si a fost definit ca atare, dar nu asta ii defineste natura proprie.

Cum este de fapt natura lui Dumnezeu doar sfintii pot (eventual) intelege, restul isi dau cu parere de la marimea furnicii despre cum ar fi de fapt anatomia elefantului.

Si inca nici nu suntem pe aproape cu proportiile.

Despre multe atribute s-a aspus ca sunt esenta lui Dumnezeu :ca este atotputernic ,ca este milostiv, ca este Judecator
Toate sunt desigur adevarate.
Si toate calitatile bune ,enumerate si de tine ,sunt atribute ale lui Dumnezeu ,fara ca insa ele sa ii cuprinda intreaga fiinta.
Liantul,esenta acestora ,ia-o ca pe o parere subiectiva ca sa nu stam sa cautam diferite alte marturii ,pe care le -am mai intalnit dar nu imi vin acum in minte , liantul tuturor acestor 'bunatati' ale lui Dumnezeu este iubirea
Aceasta 'cheie' ne ajuta cand mintea noastra limitata incepe sa se uite si la atributele cu conotatie sau chiar direct negative : patimirea ,suferinta , gelozia ,pedeaapsa,razgandirea

Daca am izola aceste stari ,si nu am cauta motivatia iubirii in acele manifestari ,l-am judeca pe Dumnezeu ca pe un om. Caci la noi asa e,ne racim in dragoste ,si toate obstacolele care le intalnim incep sa devina prilej de poticneala si de carteala si in cele din urma de suferinta

Deci chiar si pe cruce , cititi cu atentie Evanghelia dar si alte cantari din aceasta vreme, Fiul isi dorea cu ardoare sa indeplineasca voia Tatalui pentru noi. Si dragostea pentru noi a acoperit suferinta si rusinea . Mereu Iisus anunta patima sa,nu ca un lucru de rusine sau de care ar fugi ,ci cu bucuria de a indeplini cele pentru care a fost trimis de Tatal.
Chiar si rugaciunea din gradina Ghetsimani , aparent pentru a scapa de chinuri , poate nici nu se referea la El insusi ,ci la a ii scuti pe ucenici sai de incercarile grele ce vor urma .
Chiar si cand Dumnezeu sufera pe cruce ,fara cheia iubirii ,l-am intelege cumva omeneste,precum talharul al doilea ,cel batjocoritor,care in fata durerii,nu a devenit mai bun.

Cel mai bine il inteleg pe Dumnezeu pacatosul sau neputinciosul care primeste daruri de la El :desfranata ,vamesul , orbul ,indracitul
Acestia inteleg cel mai bine ca Dumnezeu este iubire , pentru ca isi pierdusera orice speranta ,si El i-a cautat cand toti ii parasisera , si i-a gasit cand nici ei nu se mai gaseau ,si i-a adus inapoi acolo unde nu indrazneau nici macar sa priveasca

Discutia era la alt nivel.
Dar ar fi fost mai bine sa ramana la asta.

Arhimandritul Sofronie spune ca atunci cand zicem ca dumnezeirea e impasibila NU inseamna ca Dumnezeu nu iubeste, ca nu compatimeste, ca nu se mahneste pentru pacatele noastre.
Bineinteles ca Dumnezeu sufera, compatimeste, iubeste, dar aceasta compatimire sau suferinta NU induce nici o sfasiere, nici o ruptura, nici o tragedie in fiinta Lui, asa cum e la oameni. Cred ca asa trebuie inteles.

Omenirea este sinonim cu firea / specia umana, natura, fiinţa, substanţa sau esenţa !!!
Atât trupul cât şi sufletul raţional şi mintal aparţin firii omeneşti. Iar dacă împungi trupul, suferă întrucâtva şi sufletul.

Nu împungi toate persoanele care au fire umană, însă împungi specia umană (firea, natura, fiinţa, esenţa, substanţa) fiindcă din punct de vedere dogmatic toate persoanele au aceeaşi fire, natură, fiinţă, esenţă sau substanţă. Însă, Mântuitorul Hristos este singura Persoană din Sfânta Treime care posedă două firi (divină şi umană), spre deosebire de Tatăl şi Sfântul Duh care au doar fire divină !!!

"Ipostasa se defineste: fiinta impreuna cu accidentele. Pentru aceea ipostasa poseda comunul impreuna cu particularul si existenta in sine. Fiinta, insa, nu exista in sine, ci este considerata in ipostase. Prin urmare, daca patimeste una din ipostase, atunci intreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se spune ca a patimit in una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere toate ipostasele de aceeasi specie cu ipostasa care sufera". (Sf. Ioan Damaschin)

"Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a inaltat si s-a asezat de-a dreapta Tatalui, nu in sensul ca toate ipostasele oamenilor au inviat si s-au asezat de-a dreapta Tatalui, ci in sensul ca firea noastra intreaga este in ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul apostol: Ne-a sculat impreuna cu El, ne-a asezat impreuna cu El, in Hristos (Efeseni II, 6.). (Sf. Ioan Damaschin)

Natura lui Dumnezeu nu poate fi înţeleasă de către nimeni, nici măcar de către Sfinţi. Dumnezeu este incognoscibil şi inaccesibil în natura Sa. Oamenii şi în mod special Sfinţii, Îl pot înţelege şi cunoaşte întrucâtva pe Dumnezeu în lucrările şi energiile Sale necreate, însă niciodată în natura Sa divină, fiindcă aceasta este inaccesibilă oamenilor, fie că vorbim de sfinţi, fie că vorbim de păcătoşi !

Recomand articolul. Iată un fragment:

Erezia masalienilor

"Masalienii, auzindu-l pe Sfântul Apostol Petru spunând: ,,Pentru aceasta faceţi-vă părtaşi firii dumnezeieşti (I Petru 1, 4), s-au lăsat înşelaţi crezând că creştinii au primit de la Dumnezeu harul de a deveni părtaşi firii Lui Dumnezeu, fire care, după ei, este văzută şi de care ne putem împărtăşi. Nicidecum! Acest lucru nu este posibil pentru nici o fiinţă creată, atât pentru îngeri, cât şi pentru oameni. De aceea şi sinodul care s-a ţinut împotriva masalienilor a hotărât că ,,se poate ca, din voia Mângâietorului, Dumnezeu să locuiască peste cei vrednici, dar nu cu firea Sa." Natura Lui Dumnezeu cea mai presus de fire şi prea mărită, nu doar că nu poate fi accesibilă fiinţelor create, dar este şi nevăzută, dar nu doar nevăzută este, ci şi incomprehensibilă, neînţeleasă cu mintea şi nedescoperită. Fiindcă ceea ce este nesfârşit nu poate fi încăput în ceea ce este limitat. Aşadar, împărtăşirea de dumnezeiasca fire, despre care spune Sfântul Petru, este ca creştinii să participe şi să se împărtăşească aceia care s-au curăţit şi s-au desăvârşit prin credinţă şi viaţă cuvioasă din lucrările, puterea, harul şi, mai simplu, din atributele lui Dumnezeu, pe care fire a Lui Dumnezeu a numit-o corifeul Apostolilor, Sfântul Petru, fiindcă aceasta este unită cu firea Lui Dumnezeu, şi neîmpărţită de aceasta, şi, prin urmare, substanţială şi, firescă, din Dumnezeu. Şi, după cum dumnezeiasca fire este veşnică şi necreată, la fel şi aceasta este împreună-veşnică cu Dumnezeu şi necreată. Aşadar, de vreme ce aceia care sunt curăţaţi de păcate devin părtaşi energiilor Lui Dumnezeu, se şi îndumnezeiesc şi devin dumnezei după har acum şi aici ca într-o însoţire [logodnă], pe când atunci, desăvârşit şi definitiv, cu toate că şi această împărtăşire se face cu îngăduinţa Lui Dumnezeu[6].

Lucrul acesta, pe care apostolul Petru l-a spus mai sus, şi anume faptul că creştinii vor deveni părtaşi dumnezeieştii firi, este acelaşi lucru pe care îl spune Sfântul Cosma Melodul (de Maiuma) în cel de-al doilea tropar al cântării a treia al canonului iambic la Naşterea Domnului, şi anume că Hristos ne-a transmis ceva şi nouă din dumnezeiasca Sa fire. La fel spune şi Sfântul Ioan Damaschin în primul tropar al cântării a şaptea a celui de-al doilea Canon la Schimbarea la Faţă: ,,Acum s-au văzut de către apostoli cele nevăzute, dumnezeirea în trup strălucind în muntele Taborului celor ce strigă: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeule în veci. Însă, aici, ,,dumnezeirea nu se referă la natura şi firea cea mai presus de fire a Lui Dumnezeu, aşa cum considerau masalienii, ci este energia dătătoare de dumnezeire, Harul şi Lumina Lui Dumnezeu[7]."

.................................................. ............................................

Cu natura/ousia Lui Dumnezeu, care este incomprehensibilă şi inexprimabilă, credinciosul nu poate intra în contact. Relaţionează, însă, şi devine părtaş dumnezeieştilor energii ale Lui. Acestea, însă, ca şi dumnezeiasca esenţă, sunt necreate şi neplăsmuite. Adică, este altceva faţă de dumnezeiasca esenţă/ousia, dar nu este altceva decât Dumnezeirea. Credinciosul, prin pocăinţă, asceză, rugăciune şi participare la viaţa mistică a Bisericii, comunică cu dumnezeieştile energii necreate şi devine ,,părtaş dumnezeieştii firi. Adică, cu ajutorul energiilor dumnezeieşti necreate, şi, printr-un urcuş duhovnicesc continuu, inima credinciosului se curăţă de patimi, mintea se luminează şi se învredniceşte să vadă ,,lucruri dumnezeieti", în mod tainic, dumnezeiasca slavă, Lumina necreată.
.................................................. .............................................

"În Tradiţia Patristică există două îndumnezeiri. O îndumnezeire este firească, adică este a fiinţei lui Dumnezeu. Aici este vorba de posesia fiinţei lui Dumnezeu. La aceasta participă doar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru că fiinţa Treimii este cunoscută numai Sfintei Treimi.

Singura dintre cele create care participă la această îndumnezeire este firea omenească a lui Hristos. Astfel că Hristos ca Dumnezeu, dar şi ca Om, are fiinţa lui Dumnezeu ca îndumnezeire. De aceea unirea în Hristos a celor două firi, dumnezeiască şi omenească, este şi "după fiinţă" şi "după ipostas" şi "după fire". (Teologia Patristică, Ioannis Romanides - Bucureşti: Ed. Metafraze, 2012, pag. 283)

În acest verset Mântuitorul se referă la slava, energie, lumina necreată pe care o pot vedea sfinţii care au ajuns la îndumnezeire prin har. Persoanele Sfintei Treimi au aceeaşi fiinţă, însă au şi aceeaşi energie, aceeaşi slavă. De aceea spune că "Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl"! Despre Apostolii Petru, Ioan şi Iacov ştim sigur că au văzut lumina necreată pe Muntele Tabor. Însă nu putem spune că ceilalţi Apostoli nu au văzut lumina necreată în chip tainic şi personal. Despre Apostolul Pavel avem de asemenea mărturie că a văzut această lumină necreată pe drumul Damascului şi a auzit glasul Mântuitorului.

Ca sa incerc sa recapitulez :
Iisus Hristos ,Fiu al lui Dumnezeu cel de o fiinta cu Tatal , a suferit pe cruce dupa firea sa umana ,si impreuna cu intreaga fire umana ,dar si ca persoana dumnezeiasca ,fara insa a suferi si in firea dumnezeiasca durerea
Dumnezeu Tatal si Sfantul Duh nu pot suferi acelasi fel de suferinta ca si Fiul intrupat ,pentru ca ei nu simt durere, nu au corp sau alte limite ce pot fi strapunse (dar nu dsitruse!) , ,nu pot fi batjocoriti de oameni ,nu pot muri .
Oricat de tainica ar fi coexistenta celor 2 firi in Hristos, oricine incearca sa nege ca Fiul lui Dumnezeu a suferit pe cruce , neaga de fapt mantuirea omului .