Asta-i simplu. Numai să VREŢI să urmaţi toţi ereticii celor ce spune Sfânta Tradiţia a Sfinţilor Părinţi.

Că eu degeaba îţi spun, dacă tu voi toţi, tot în nebuniile ereziilor rămâi, frate cu demonii. (prefer Igor, nu Emilian, mulţumesc)

Deci urmează Sfinţilor, ca să nu mă ostenesc în zadar. Şi desigur, nu sunt aiureli, sunt cuvintele Duhului Sfânt Dumnezeu :

1. ------- "Plânge-i pe cei necredincioşi, plânge-i pe cei care prin nimic nu se deosebesc de ei, adică pe cei care au murit fără a fi luminaţi de Sfântul Botez, fără a fi pecetluiţi cu harul Sfântului Duh. Aceştia sunt cei cu adevărat vrednici de suspine şi plâns, pentru că se găsesc afară de Împărăţie, laolaltă cu cei condamnaţi la iad: "Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu" - Ioan 3, 5. Plânge-i pe aceia."
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Filipeni, Omilia IV, pagina 17. -------

2. ------- "Erezia, ca şi diavolul, tatăl ei, strică adevărul. Ea nu-l răstoarnă cu o lovitură, ca şi necredinţa, ea se mulţumeşte a amesteca cu el rătăcirile, aşa cum a fost amestecată neghina cu grâul curat. La fiecare învăţătură sobornicească, erezia a venit să-i amestece stricăciuni, care fără a o distruge deodată, o strică încet, o denaturează."
Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogăţiile oratorice, pagina 111-112. -------

3. ------- "Trebuie să-i vădesc din Sfintele Scripturi şi de peste tot, pe aceştia, ereticii, ca nişte vrăjmaşi ai lui Hristos, care au fost numiţi astfel şi de către prooroci, sau lupi, numiţi de Domnul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli, şi nu numai lupi s-au numit, dar şi stricători, şi păgâni, şi potrivnici, şi vrăjmaşi, şi vicleni, şi hulitori, şi făţarnici, şi furi, şi tâlhari, şi urâţi, şi prooroci mincinoşi, şi dascăli mincinoşi, şi povăţuitori orbi, şi înşelători şi vicleni, şi antihrişti, şi învrăjbitori, şi fiii celui viclean, şi nebuni, şi fără de Dumnezeu, şi luptători de Duh Sfânt, care au hulit Duhul Sfânt al darurilor, cărora nu li se va ierta, nici în veacul cel de acum, nici în cel viitor, pentru hula lor împotriva adevărului; fiii celui viclean, diavolul, se mai cheamă, fiii diavolului, precum a zis despre ei Domnul, că ei sunt de la tatăl lor, diavolul, iar Ioan Evanghelistul zice adesea că sunt copiii diavolului"
Sfântul Ioan Gură de Aur, volumul Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, pagina 173-174. -------

4. ------- "Cel care nu mărturiseşte mărturia Sfintei Cruci, este de la diavolul, iar cel care răstălmăceşte cuvintele Domnului spre poftele sale şi spune că nu-i nici Înviere, nici Judecată, acela este primul născut al lui Satana, (în acea familie)."
Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, capitolul VII, PSB 1, pagina 253. -------

5. ------- "Pavel îi numeşte "câini" pe cei ce amăgeau pe credincioşi, zicând: "Păziţi-vă de câini"(Filipeni 3, 2), iar în altă parte îi numeşte "Îngerii Satanei" şi "cu cunoştiinţa înfierată", vai lor."
Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni, Omilia XXVII, pagina 283. -------

6. ------- "Ereticul este cu adevărat viclean, are inima stricată şi necredincioasă în toate pirivinţele (mântuirii). Nu se ruşinează, ci ca fiara din miturile eline, HIDRĂ, după ce sunt ucişi şerpii de dinainte naşte alţi şerpi, duşmanii şi urâtorii de Dumnezeu, plângând sufleteşte pe argumentele ce le-au folosit, născocesc alte şi alte argumente prosteşti.
Căci după atâtea argumente şi dovezi împotriva lor, de care ruşinându-se fuge şi diavolul însuşi, tatăl lor, care le născoceşte, care le mormăie, unora şoptindu-le, altora bâzâindu-le ca nişte muşte"
Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al III-lea, LVIII-LIX, PSB 15, pag. 390. -------

7. ------- "...aceste otrăvuri vă vin din capetele înfierbântate de boala unor fantasme nenorocite ale vrăjmaşilor (diavoli)".
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole 210, PSB 12, pag. 434. -------

8. ------- "Două sunt ispitirile demonilor: una care introduce plăcerile în trup şi alta care insuflă rătăcirile în suflet. Acestea din urmă, sunt greu de supus. Pe acestea le trimite Satana vrăjitorilor, rătăciţilor de la credinţă, ereticilor şi tuturor asemenea lor."
"Sfântul Macarie Egipteanul, PSB 34, pag. 48." -------

9. ------- "Unele duhuri insuflă oamnenilor mai ales obiceiul de a huli. Martori suntem chiar noi, auzind un demon spunând că prin Arius şi Eunomius a dat la iveală învăţături eretice. Citim la Cartea a IV-a a Regilor, duhurile lăudându-se: "Voi ieşi şi voi fi duh mincinos în gura tuturor profeţilor lui". Evangheliile atestă că alţi demoni sunt surzi şi muţi, iar altele aţâţătoare ale poftelor şi desfrânărilor. Scripturile ne învaţă de asemenea că există demoni de noapte, de zi sau de amiază.
Avem nevoie de mult timp să percurgem Scripturile să arătăm demonii unul câte unul, ce sunt arătaţi mai ales de profeţi: onocentaurii, satirii, sirenele, lamiile, bufniţele (a se studia pe internet iluminaţii din bohemian groove) struţii, aricii, aspida, basiliscul, în Evanghelii leul, balaurul, scorpionul, sau demoni numiţi de Apostoli: principii ale lumii acesteia, conducători ai întunecimilor. Nu trebuie să ne închipuim că aceste nume sunt date la întâmplare, ci după asemănarea care o au (în ce fac).
(Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Prima Convorbire cu părintele Serenus, cap. XXXII, PSB 57, pag. 432-433) -------

10. ------- "...o viaţă stricată întotdeauna naşte credinţe rele."
Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiriea Epistolei Întâi către Coloseni, Omilia XL, pag. 440. -------

11. ------- "Nu vă întristaţi, fraţii mei; cei care strică casele nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 9, 10)
Dacă sunt desfrânaţii sunt daţi morţii, (Ioan 8, 5; I Corinteni 6, 9-10) cu atât mai mult ereticul care strică printro rea învăţătură, credinţa lui Dumnezeu. Unul ca acesta, fiind întinat, va merge în focul cel nestins, la fel şi cel care-l ascultă (şi-l urmează)."
Sfântul Ignatie Teoforul, Epistole, către Efeseni, cap. XVI, 1-2, PSB 1, pag. 195. -------

12. ------- "Căci nu s-ar putea împăca cu Dumnezeu cel ce nu e în pace cu fratele său, ci în dezbinare şi ură. Ce pace promite duşmănia între fraţi? Ce sacrificii cred că pot aduce duşmanii preoţilor? Când s-au adunat laolaltă, mai cred ei că sunt cu Hristos, dacă se adună în afară Bisericii lui Hristos?"
Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre Unitatea Bisericii, XIII-XIV, PSB 3, pag. 434. -------

Ajung 12 expresii ale Sfântului Duh, nu ?

Mai sunt alte câteva sute.

Recomand tuturor, creştini sau eretici, cartea "Despre Credinţa Ortodoxă şi despre erezii - Florilegiu Patristic", Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti 2010.

http://www.librariaonline.ro/images/...a_ortodoxa.jpg

Preţul este de 21.81 de lei. O găsiţi de comandat aici:
http://www.libris.ro/despre-credinta...--p369018.html

Repet, cu tristeţe şi suspine şi cu adâncă suferinţă: ERETICII şi DEMONII, sunt FRAŢI (câtă vreme ereticii, stau în ascultare de demoni). ERETICII, sunt fiii demonilor, fiii diavolului, şi precum vedeţi, n-am spus eu asta.

Mântuieşte Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini, asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău.

Citatele sunt doar expresia vechii tehnici, născută odată cu societatea și organizațiile politice/religioase, de a țintui la stâlpul infamiei pe cei ce sunt în afara organizației respective, mai ales cei ce au plecat din "clubul infailibil Ltd.". :)
Mesajul mântuitor al unei credințe poate și trebuie căutat și găsit ignorând aceste fire de praf ale subiectivismului organizațional, rămășiță a vechiului instinct de apărare a teritoriului clanului (sau, în cazul "propovăduirii", de invadare a teritoriului altora). Inclusiv creștinismul are un foarte profund și frumos mesaj mântuitor.

Vitiate, el a vrut citate.

E greşit dacă dăm citate din Biblie şi din Sfinţii Părinţi ? Copil necăjit...

Dacă ai fi citit Noul Testament, ai fi văzut că Biserica nu poate să fie o organizaţie, e imposibil, fiindcă e trancedentală, a atemporală şi aspaţială. Şi da, e infailibilă, căci în ea locuieşte Sfânta Treime.

Mesajul "mântuitor" al "unei credinţe", e fals. O singură credinţă mântuieşte: creştinismul. Un singur creştinism nu are erezii: cel rămas după anul 1054 în partea de Răsărit a pământului.

Budismul nu mântuieşte, integrează în nirvana, adică nivelează.
Hinduismul nu mântuieşte, ci transformă oamenii în zei, inclusiv zei ai desfrânării trupeşti, cu "ştiinţa" kama sutra, cărora le închină temple hinduse, cu statui sculptate pe pereţii exteriori, având relaţii trupeşti în grup. Ce "mântuire" e aia?

Vitiate... Vitiate...

Ne amintim că diavolul vroia să fie zeu, sau dumnezeu, scris cu D mare, vroia el. Şi tot aşa la fiecare religie, creată de oamenii care se fac slujitorii demonilor. Credem că astea sunt glume. Nu sunt. Există demoni cu adevărat, cum există şi oameni ce slujesc demonilor cu adevărat. Sunt oameni, care da, din toată fiinţa lor, se străduiesc zi de zi, să slujească demonilor. Cum există şi Sfinţi, acei oameni minunaţi, care se străduiesc din întreaga fiinţa lor, zi de zi, să slujească lui Dumnezeu cu adevărat.

Da, credinţa trebuie căutată, şi în acelaşi timp cu căutarea, cerută de la Dumnezeu. "Caută şi vei găsi, cere şi ţi se va da". Aşa am făcut şi eu. Dar totuşi, ca să ai credinţă, trebuie să depăşeşti raţionalul, intelectul şi să cobori în inimă, ca să te înalţi în virtuţi.

Odată descoperit Adevărul, vei vedea că nu poate fi subiectivism organizaţional, e efectiv imposibil. Dar se descoperă doar inimilor sincere, ce nu caută ale sale, ci caută să fie parte dintrun întreg şi să înţeleagă acel întreg. Comuniunea.

Şi mai ales, clar şi categoric, Biserica nu are nevoie de teritoriu, fiindcă ea nu aparţine lumii acesteia, cum spune că nici Împărăţia lui Hristos, nu e din Împărăţia aceasta, El Însuşi spune.
Creştinii, nu sunt din lumea aceasta, de aceea ei nu apaţin nici unei ţări, nici unei politici, ci sunt cetăţeni ai Împărăţiei Cerului.
Zidurile bisericii ca clădire, Biserica lui Hristos, arată doar cinstea pe care omul o aduce lui Dumnezeu, cerută de Dumnezeu prima dată printrun singur templu evreiesc, unic pe pământ, dar apoi, răspândită pe tot glubul, prin creştinism. Dumnezeu merită cinstea cea mai de preţ, de aceea se împodobesc Sfintele Biserici atât de frumos, cu ornamente, cu simboluri ale mântuirii, virtuţii, despătimirii, cu picturi fără de seamăn de frumoase, cu vase de slujire rare şi unice. Pentru Dumnezeu, totul. Doar ale Lui sunt toate. "Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem şi pentru toate".
Şi este biblic, totul, asta face Ortodoxia, mai minunată faţă de orice gândire.

"... binecuvintează-i Doamne, pe cei ce iubesc frumuseţea Casei Tale, tu pe aceştia-i răsplăteşte, preamărindu-i cu Dumnezeiasca Ta putere ..."

Şi creştinismul (cel fără erezie) niciodată nu invadează teritoriul nimănui, cum au făcut cruciaţii şi inchizitorii. Şi cum fac musulmanii.

Îndumnezeirea, nu-l face pe om zeu, ci coboară prin har, Dumnezeirea în el. Coboară Sfânta Treime în om. Aceste trăiri, nu se pot exprima în niciun compediu şi tratat teologic. Se trăieşte. Şi atât. Şi nu aşa, că zici că închizi ochii şi ai o stare extatică, de euforie, de tremurături, sau de bucurie efervescentă, că stai şi mediezi în diferite poziţii ale corpului sau alte orientări egoiste. Nu. E lucidă. Se trăieşte cu ochii deschişi, e înafara timpului, e în comuniune cu Sfinţii, unde fiecare om rămâne unic şi irepetabil, şi fiecare om îşi adună comori în cer, alte comori mai mari sau altele mai mici, răsplătirea e diferită. Cerurile sunt multe, spune Pavel că a fost suit până la al 3-lea cer. E... fără cuvinte de exprimat.

Dar degeaba mă chinui eu şi-ţi explic, că inima ta, tot crede că ideile tale sunt cele corecte şi reale, dar e oarbă şi nu vede că demonii sunt cei care iau rodul cel bun al Cuvântului lui Dumnezeu şi seamănă propriile impresii şi idei, exact cum spun Sfinţii Părinţi în cuvintele lor, prin Duhul Sfânt, în cartea amintită mai sus.

Dumnezeu să-ţi ajute, altceva, nu ştiu ce să-ţi zic. Să aibe milă de tine.

Păi uite că nu e simplu de loc, pentru că n-ai dat niciun citat.

Eu ţi-am cerut să dai măcar un citat care să susţină invenţia ta că fratele cel mare din pericopa fiului risipitor îi reprezintă pe demoni şi pe eretici, pe păgâni şi pe atei.

Deocamdată, exemple = zero.

Frate Mihai, nu vreau să fac pe înţeleptul cu tine. Nici să îţi torn credinţă în cap cu polonicu, nu pot şi nu vreau. Hristos şi Sfinţii, Biserica, nu face asta. Cei ce vor crede, se vor mântui. Ceilalţi, nu.

Dacă nu crezi că din exemplele de mai sus, şi din exemplele ce le vei mai descoperi când vei citit cartea enunţată, nu reiese că fratele cel mare, este frate cu diavolul, cu păgânii şi cu ateii, dar în special cu ereticii, că mai ales despre ei e vorba, că ei şi fratele cel mare, sunt cei care sunt acasă, dar nu sunt acasă, în acelaşi timp, atunci, eu nu te mai pot ajuta cu efectiv nimic altceva, decât cu nevrednica mea rugăciune.

Te rog să mă ierţi dacă te-am smintit, dar îţi mărturisesc din inimă, că îţi vreau numai binele, nu urmăresc nici un scop, decât mântuirea noastră a tuturor, să o înţelegem, să o dorim şi să o dobândim. Îţi doresc să te ierte Dumnezeu şi să-ţi ajute să ieşi din neputinţele minţii şi inimii tale, spre mântuire.

Cum să cred, când în niciunul din exemple nu se face această alăturare, şi în niciuna din tălmăcirile pericopei evanghelice fratele cel mare nu este identificat cu diavolii sau păgânii ?

Sunt numai invenţiile tale. Spune aşa, şi n-o să fie supărare; fiecare are dreptul la propriile opinii; dar nu mai încerca să-ţi vinzi invenţiile drept învăţătură ortodoxă.

Ia uite aici un fragment din talmăcirea Părintelui Cleopa:

Parintele care avea doi fii este Tatal nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizeaza pe crestinii buni si ascultatori de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe crestinii rai si neascultatori, asemenea lui.

Din ceata crestinilor ascultatori fac parte toti fiii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfintenie poruncile Lui. Acestia merg regulat la slujbele Bisericii, se roaga ziua si noaptea, asculta de Dumnezeu si de pastorii rînduiti, nasc si cresc copii în frica Domnului, se spovedesc si se împartasesc cu Sfintele Taine regulat, duc viata smerita si fac milostenie la cei saraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvîntare si cu rugaciune. De aceea Dumnezeu le ajuta în toate.

Ia uite un fragment din tălmăcirea Sf. Nicolae Velimirovici:

Prin "doi fii" se mai intelege firea dubla care se afla in fiecare om. O fire care inseteaza dupa Dumnezeu si alta care este aplecata spre pacat. O fire indeamna omul sa vietuiasca dupa poruncile lui Dumnezeu, dupa omul cel launtric, dupa cum spune Apostolul, si cealalta este dupa legea trupului (Romani 7:22-23).

Şi uite un alt fragment din tălmăcirea Sf. Nicolae Velimirovici:

"Si au inceput sa se veseleasca. Auzind toate cate se intamplasera, fratele mai mare s-a maniat si i-a spus tatalui sau: “Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai junghiat pentru el vitelul cel ingrasat."

"Fiule", i-a spus tatal, "tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat."

Astfel, Dumnezeu linisteste pe omul cel drept, amintindu-i de bunatatile cele multe, pe care el le stapaneste si le imparte impreuna cu El. Toate ale Mele ale tale sunt. Odata cu intoarcerea fratelui tau celui pocait, partea ta nu se imputineaza, ci bucuria ta va trebui sa fie sporita, "caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat."

Foarte frumoase exemplele citate de tine de la Sfinţi. Frumoase şi reale. Dar ai cam ales ce îţi place ţie. Dar nu te condamn, fiindcă vrei să crezi că şi ereziile sunt bune.

Şi eu am spus acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte. Hristos iubeşte pe toţi oamenii. Dumnezeu iubeşte şi pe demoni. În om, se dă acea luptă între cele două firi. În orice creatură a lui Dumnezeu, mai ales cunoscând binele şi lipsa binelui, răul, deci inclusiv şi în fratele cel mare şi cel mic. Fratele cel mic, încă decând "şi-a venit în fire" şi pleca din ţara aceea, de la roşcovele porcilor, era acasă ajuns. Şi fratele cel mare, era acasă, dar mintea, sufletul, inima, la el, toate erau departe, în patimi şi materialism. Lui îi şedea gândul la iedul pe care vroia să-l mpnânce cu prietenii lui, nu la întoarcerea fratelui său. Aşa sunt şi demonii, aşa sunt şi păgânii, atei şi mai ales ereticii. Forte frumoasă tâlcuirea Sfântului Nicolae Velimirovici. Exact ce spune şi Sfântul Apostol Pavel, că simte că se dă o luptă în el, între voia trupului şi voia duhului.

Ăaa.... Tu ai spus că fratele cel mare este dracul, Sf. Nicolae Velimirovici a spus că fratele cel mare este omul cel drept.

Tu ai spus că fratele cel mare este păgânul şi ereticul, Părintele Cleopa a spus că fratele cel mare este creştinul cel bun şi ascultător de Dumnezeu.

În concluzie, nu ai spus acelaşi lucru. Ai tălmăcit exact pe dos.

Nu :) Sfântul Nicolae Velimirovici nu a spus că fratele cel mare este omul drept, ai uitat deja aşa repede ce ai scris? Mergi şi mai citeşte odată. Of, greu să vezi limpede când eşti orbit de înşelare...

Dar, hai, uite, te ajut eu:

Iar eu n-am spus că fratele cel mare este dracu, ci frate cu dracu, în atitudine, în simţiri, în voinţă, în practică. La fel fratele cel mare este frate în atitudine, simţiri, voinţă, cu păgânii, ateii şi mai ales ereticii. Eretici care ei cred că sunt acasă, dar defapt sunt foarte departe de casă, asemenea fratelui celui mare, şi asemenea celor două firi din om, care se luptă, duhovnicescul şi trupescul, cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici şi Sfântul Apostol Pavel.

E incredibil cum poţi să minţi despre ceea ce tot tu ai scris cu o pagină mai sus:

În fine, cred că este clar pentru toţi cititorii cam care îţi este nivelul de cultură teologică. Cu cât insişti mai mult, cu atât te afunzi mai mult în ridicol.

Nu frate Mihai, nu am minţit şi nu mă afund în niciun ridicol.

Am vorbit, de categoria fratelui mai mare, nu de fratele mai mare. Am vorbit de atitudini diferite, de voinţe, de gândiri, de diferenţa între bine şi rău, între erezie şi Adevăr, diferenţa între creştini şi toţi ceilalţi, în făptuirea lor, a tuturor, de zi cu zi, în complexitatea vieţii fiecăruia, unii spre mântuire, iar alţii, nu.

Dar frăţia ta, n-ai fost atent, ai văzut doar ce-ai vrut tu să vezi.

Aşa sunt toţi ereticii, dar tot îi iubesc, şi mă silesc să-i ajut şi să le arăt minciuna şi înşelarea, fiindcă ştiu că ei, altfel, nu se vor mântui, decât lepădând erezia. Şi mă doare să ştiu că nu se vor mântui în erezie. Dar mă supun Cuvântului lui Dumnezeu.

Mai Igor, cat poti sa le mai sucesti in toate partile...esti incredibil, sti asta?

Dai dovada de ignoranta; dai dovada de mandrie (ohoo, se citeste mandria in mai toate postarile tale), te simti atat de superior celor pe care ii condamni la Iad, cand nici macar nu sti daca nu cumva vei ajunge tu in Iad si cei pe care ii condamni in Rai.
Pentru ca degeaba te bazezi doar pe ce vezi tu prin Scripturi, Dumnezeu e deasupra ta si chiar deasupra Scripturilor, si El va judeca, nu tu. Ai putea macar incepe prin a nu mai condamna dupa capul tau oameni la Iad doar pentru ca tu crezi ca, credinta lor nu este buna, ca tu crezi ca ortodoxia e cea adevarata. Nu sti asta; n-o sa sti asta; nimeni nu stie de fapt.

Doamne ajută, Corina.

Da, am spus deja că sunt un om rău. Sunt mândru, da aşa este şi ştiu că sunt vrednic de iad. Dar nădăjduiesc că se va milostivi Dumnezeu de mine. Pomeneşte-mă, să mă vindec de mândrie şi de tot lucrul rău care-l vezi la mine, dacă te gândeşti la îndreptarea mea, că mă bucur mult. Mulţumesc.

Dar să ştii că nu, eu nu condamn pe nimeni la iad, nici Dumnezeu nu condamnă, ci le oferă oamenilor, ce ei aleg şi au dorit încă din această viaţă, anume o viaţă lipsită de Dumnezeu, cum au trăit-o aici şi o doresc pentru veşnicie, aşa le este dăruită. Oameni nemulţumiţi şi nemulţumitori, dar iubitori de lux şi comozi, oameni frumoşi şi înţelepţi, dar nepăsători de căutarea lor, adânc înfipţi în materialism şi deşertăciuni trecătoare.
Cu ce-i de vină creştinismul? Sau Ortodoxia? Sau Dumnezeu? Cu nimic. Ci doar ei singuri, sufletele lor, pentru toate alegerile lor.

Oameni, pentru care creştinii luptă conştient şi jertfelnic, dar oameni care nu înţeleg că nedorirea, absenţa şi respingerea Binelui, înseamnă aducerea şi prezenţa şi alcătuirea răului. Lucru ăsta n-ar fi posibil fără libertatea dată nouă tuturor. Bucuria noastră în cele bune, e bucuria lui Dumnezeu. Acei oameni, pentru care creştinii se luptă, se întorc împotriva lor, a creştinilor, fiindcă nu vor să fie supuşi lui Dumnezeu, şi mărgăritarele creştinilor, de la Dumnezeu, se întorc şi le calcă în picioare şi pe creştini îi sfâşie, cum spune Biblia...

Deşi toată lumea ştie că toate lucrurile se oxidează şi mor, totuşi, se luptă pentru ele, şi îşi consumă timpul şi viaţa pentru materie, epuizându-se pe ei înşişi, şi chiar exploatând sau ucigând pe alţii pentru aceste iluzii. De aceea, Biblia spune: să folosim ca şi cum n-am avea.

Nu, Corina, noi nu degeaba ne bazăm pe Biblie, ci cu rost, scop, ţel. Da, Dumnezeu este mai presus de Biblie, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu degeaba a dat Biblia. Nu înseamnă că dacă Dumnezeu, mai presus de orice, pe bună dreptate, nu este şi în Biblie. Ba este. Prin Biblie, Îl cunoaştem, El ni se descoperă şi ne învaţă, ne invită să-L urmăm, să-L ascultăm, că-i răsplătim toate câte ni le dă în fiecare secundă, prin simplul fapt să dorim să înţelegem şi să trăim binele şi bunătatea şi frumueţea creaţiei, să vedem că noi n-am făcut nimic şi nicu nu putem să facem nimic, decât din ceva ce a existat deja şi cu care noi să facem ceva. Prin Dumnezeu, cu El, în El.

Deci, da, Dumnezeu va judeca. Dar vor judeca şi sfinţii. "Sfinţii vor judeca lumea" - I Corinteni 6, 2. Fiindcă cele din Biblie, nu sunt scrise degeaba. Ci spre mântuirea noastră, care fără Biblie şi Sfinţii Părinţi, care-au ajuns la ea, noi nu putem ajunge, singuri de capu nostru. Şi prin ei, vedem şi ştim sigur că creştinismul nu are nevoie de erezii, că altfel, nu mai aduce mântuirea. Şi azi, acel creştinism fără erezii, este Ortodoxie. Ştiu asta. Sigur. Pentru că am studiat asiduu. Şi cred asta şi sunt convins. Când vei studia şi tu, vei descoperi, vei înţelege după iubirea cu care vei iubi şi vei aplica după râvna şi voinţa care o vei avea, o vei cere sau o vei înmulţi, spre mântuirea sau osânda ta.

Hraniti trolul si pe urma va plangeti ca musca.

Alin, dacă pentru tine, suprema înţelepciune este a distinge binele de rău, te rog spune-mi: oare cu ce am minţit în ce-am vorbit ?

Oare ce rău am făcut şi ce rău am spus ?

Îţi dedic ţie şi vă dedic tuturor, Ioan 15:

1 Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.

2 Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.

3 Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.

4 Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.

5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

6 Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.

7 Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.

8 Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.

9 Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.

10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.

11 Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.

12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.

13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.

14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.

15 De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.

16 Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.

17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

18 Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.

20 Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

21 Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

22 De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.

23 Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.

24 De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

25 Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".

26 Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

27 Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.

HRISTOS A ÎNVIAT !

16. Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind.
17. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii.
18. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit.

Alin, ai uitat să scrii de unde ai citat: Faptele Apostolilor 16, 16-18.

Uite, îţi mai scrie trolul, cu dedicaţie, preadulcele cuvânt de la I Corinteni 13:

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Daca ti-ai fi dedicat-o tie, era mult mai bine.
Ca dulcegariile amestecate cu aiureli pe care le servesti celor care n-au ce face sa te citeasca, nu e tot una cu iubirea.

Sau altfel spus, dintr-o alta pespectiva, ca o paralel si doar ca o paralela, daca doctorul iti zice ca ai cancer, nu inseamna ca te uraste.

Dacă pentru tine, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, sunt aiureli şi dulcegării amestecate, eu nu te pot opri să crezi ce vrei şi ce poţi. Nu mă pot mântui eu în locul tău.

Dar uite reversul medaliei:

Dacă Hristos şi Sfinţii, când te vei vedea cu ei, îţi vor spune că mergi în iad, nu înseamnă că ei te urăsc. Dimpotrivă, ei te iubesc, dar iadul îl alegi tu, încă din viaţa asta preatrecătoare.

Să te pomenească Dumnezeu întru Împărăţia Sa.

N-am nimic cu tine, eşti un om minunat, mai faci trăznăi şi tu ca toţi oamenii, dar să ai grijă să te căieşti de ele şi pe cât posibil să nu le mai faci.

Pomeneşte-mă pentru neiubirea mea şi tot răul care îl vezi la mine, să-l alunge Dumnezeu, îmi doresc şi eu asta, pentru mine şi pentru toţi oamenii.

Hristos în mijlocul nostru.

Ia lasă gâlceava sterilă şi mai bine dă o fugă pe topicul "Aspectele practice ale Spovedaniei", unde Mirela, sora noastră, are impresia că unele afirmaţii din îndreptare sunt "habotniceşti". Eu i-am zis că sunt întemeiate pe Scriptură, că doar ne pare nouă că sunt "habotniceşti". Eşti bun să îi arăţi tu, cu Scriptura în mână şi în Duhul Părinţilor, de ce de pildă e păcat să vorbeşti cu mai multe înţelesuri? Că întreabă sora noastră acolo.
Hai, fă iubire de fraţi şi ajută-ne niţel cu Scriptura, te rog!
Doamne ajută!

Frate Ioan, mesajul tău ăsta anterior, trebuia dat în privat. Mă arunci în fundul iadului şi ai pretenţia apoi, să te ajut de acolo.

Eu sunt prost, nu pot nimic, vorbesc serios, scriu din ce îmi amintesc, din ce am învăţat. Dumnezeu să lucreze prin noi, că noi nu putem nimic şi în orice minut putem face un infarct şi să mergem să stăm de vorbă cu El.

Voi veni, cu mila Domnului, spre slava lui Dumnezeu.

Pomeneşte-mă şi iartă-mă.

Deh, frate, păcătoasa asta de istorie....
Am învăţat să fiu şi eu, ăăăăăă, cum ziceam atunci? Parcă, Brutus!

Asa zicea si dracu', ca el vorbeste din Scriptura, de ce nu face Fiul lui Dumnezeu dupa cum zice el?
Asa zic si sectantii, mai nou(?), se pare ca si tu esti unul din ei.

Daca ai vorbi serios si semerenia ar fi autentica, ai tacea pur si simplu.

Insa torni un degetar de smerenie fatarnica si pe urma o tona de proasta fudulie de om cu pretentii de invatator.

Păi da, bine zici, vorbea şi dracu din Scriptură, fiindcă o cunoştea, că zice Biblia: şi demonii cred şi se cutremură. - Iacob 2, 19.

Dar demonii vroiau să fie ca Dumnezeu, în locul lui Dumnezeu şi a cerut lui Hristos să i se închine lui, pe muntele Carantaniei, la cele 3 ispitiri, ca să-i dea lumea toată. Hristos îi spune: înapoia mea satano, căci scris este: lui Dumnezeu să i te închini şi Lui să-i slujeşti.

Deci diavolul a scos din Biblie, ce-i plăcea lui şi pervertea, readapta, schimba tâlcuirea. Ce nu-i plăcea, nu amintea de acelea, se făcea că plouă, că nu-şi mai împlinea scopul. Cum spune Duhul Sfânt, mai apoi: "unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." - 2 Petru 3, 16.

La fel şi protestanţii şi neo-protestanţii, conduşi de demonii care vor să fie ca Dumnezeu şi acolo unde-i Dumnezeu, şi sectarii exact fel, vor să fie în Dreapta Credinţă şi acolo unde-i Dreapta Credinţă, dar ei scot din Biblie, doar ce le place, ce nu le place, nu aminteşte de ele, că ajung la Ortodoxie, şi nu vor, se fac că plouă.

Dar nu se pot bate cu Adevărul, îi va birui Adevărul efectiv de fiecare dată.
Şi dacă vor rămâne în nebuniile ereziilor în care cred şi nu vor deveni creştini, cum au fost cei din primul mileniu creştin şi cum au rămas următorul mileniu, jumate din cei din primul mileniu, ortodocşii, precum cei din Rusia, Grecia, România, etc., atunci ei sărăcuţii, eretici fiind, nu se vor mântui.

Acestea fiind spuse, spune-mi ce răstălmăcesc eu din Biblie, ca să pot fi sectar, deci eretic?
Care-i erezia mea?
Sau ce scot, fără să-mi pese de ceea ce rămâne?

Spune-mi te rog, că sunt foarte curios.

Hristos a înviat.

Serios?

Copil necăjit...

Hai să-i spunem şi la Sfântul Apostol Pavel, când spune: "cel dintâi păcătos sunt eu" - 1 Timotei 1, 15. să-i spunem:
Paveleeeee, dacă ai fi vorbit serios şi smerenia ta ar fi fost autentică, ai tăcea pur şi simplu ! :)

Nu, Aline? După mintea ta... Doamne iartă-mă...

Ce bazaconii pot scrie unii oameni, ferească Dumnezeu, ei mari "teologi", adică absolvenţi de teologie, care au pretenţia să fie numiţi teologi, mânca-i-ar Raiul :) dar ei habar n-au, din simplitatea lor, că teologi sunt doar cei îndumnezeiţi. Strict. Atât.

Asta fără să amintesc cum se numesc ei pe sine, Sfinţii Părinţi, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan de Kronstdat şi alţii.

Vei spune: da, dar noi nu suntem ca Pavel şi Ioan şi alţii Sfinţi şi Părinţi.

Nu, nu suntem ca ei, dar ei ne sunt exemple, nu?
Să-i urmăm în sfinţenie, în cuvintele lor, în gândirea lor, atitudine, viaţă, fapte, tot ce primim de la ei.
Greşesc, Aline ?

Scris este:

"7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
17. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos." - Evrei 13, 7, 17.

Şi ne mai spune Dumnezeu să fim sfinţi, precum El, Tatăl nostru, Sfânt este.

Deci, frăţior iubit, gândeşte bine înainte să scrii ceva. Că scrii din ispitire. Scrii din căderi. Scrii prostii...
Scrii din judecată. Scrii orb de un ochi. Ţi s-a orbit din cauza paiului ce-l ai în ochi.

Falsa smerenie e cu totul altceva, decât să te numeşti: păcătos, prost, ticălos, nevrednic, adică să-ţi spui pe nume, să spui Adevărul.

Falsă smerenie eu ereticii, de exemplu, când ei se prefac smeriţi, dar nu vin la dialog şi la cuvânt cu creştinii, să le fie dovedită erezia lor, şi să fie dovedită Biserica Ortodoxă, ca fiind UNICA care aduce mântuirea.
Nu vor.
Îi arde, fiindcă ei defapt urăsc creştinii, nu-i suportă pe ortodocşi, le judecă neputinţele, şi luptele, dar nu se uită la ce haine mulate poartă fetele lor, duminică la adunările lor. Parada modei. Noua modă, de la "Casa Speranţa a Penticostalilor". Nu-i de râs. Se uită la ortodoxele noastre, care mai au nişte blugi mai mulaţi, şi vin la Biserică sfioase, căutând pe Dumnezeu şi căutând iertare şi pocăinţă.

În loc să se uite la fetele noastre ortodoxe trăitoare, cu fuste lungi şi tot capul acoperit (nu doar o banderolă pe un centimetru de păr), sau la preoţii care se coc în reverenzi, dar le poartă cu drag, mărturisind pe Hristos.
La asta nu se uită...
Că-i arde pe suflet, pe eretici...

Vai lor, va fi în ziua judecăţii lor... Vai tuturor ereticilor, vai...

Se îmbracă la costum, iar alţii mor de foame, se uită la reverenzile preoţilor lui Hristos, care sunt din Biblie, şi dau cu bucurie versetul unde spune despre leviţi, preoţii evrei, şi cărturarii, că li se pleacă lumea în pieţe, dar preoţii lui Hristos, nu cer să li se plece lumea, ci lumea vrea, din iubire şi din evlavie, preoţii nu se mândresc şi nu devin arongaţi pentru asta, ci îşi cunosc responsabilitatea, dau binecuvântarea celor ce le-o cer, prin plecăciune şi fiecare merge în treaba lui.

Fiindcă nu oricine poate da binecuvântare, cum îşi dau ei unii altora, câte o binecuvântare pe minut: "domnul isus să te binecuvinteze".
Fiindcă scris este: "nu toţi sunt învăţători, nu toţi sunt apostoli, nu toţi sunt prooroci". - Efeseni 4, 11; I Corinteni 12, 29.
Deci nu toţi sunt preoţi, ca să binecuvinteze. Dar la eretici, dă-i 'nainte, că nu-i problemă.
Oricum n-au har.
Şi nici mântuire.
Binecuvântarea lor, nu e valabilă.

Doar ereticul Simon Magul vroia să cumpere har, şi fiindcă Apostolii au alungat nebunia lui (nu pe el), dar Simon Magul nevrând să se lepede de ea, e plecat cu ea, cu nebunia lui.
Mâ gândeam eu, ce-o fi făcut Simon Magul mai departe, când a ajuns acasă?
Şi am primit de la Dumnezeu răspuns: a ridicat mâinile la cer şi s-a rugat îndelung şi şi-a imaginat că a primit har şi a început să vorbească în limbi, ca şi Apostolii, dar limbile îngerilor (căzuţi), care nu le înţelegea nimeni.
Şi şi-a înfiinţat propria adunare, biserică, etc. Ca şi penticostalii astăzi. Baptişii, la fel. Adventiştii şi ei, şi toţi ceilalţi eretici şi frăţiori înşelaţi.
"Nu oricine îmi zice Doamne Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor", Matei 7, 21.

Dracu care l-a înşelat pe Simon Magul atunci, în felul acela, trăieşte şi azi acel drac, e nemuritor, şi a făcut exact la fel, şi cu William J. Seymour, în 1906, când sa înfiinţat penticostalismul în America, în Los Angeles, oraşul îngerilor (căzuţi), pe strada Azusa, nr. 312, în 18 aprilie.

Exact la fel a făcut acel drac, cu William, cum a făcut şi cu Simon Magul, primul eretic.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Penticostalism

Au uitat...

În fine, pe larg, asta-i falsa smerenie, neîmplinirea, neascultarea şi răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Şi Aline, încă un lucru: eu n-am nicio pretenţie, decât să mă mântuiesc eu şi cât mai mulţi pe lângă mine, atât. Amin.

Iartă-mă pe mine, prostul şi fudulul faţă de lume ! Şi pomeneşte-mă, de vei voii, că nu pot nimic.

Hristos în mijlocul nostru.

Pai da Sf. Apostol Pavel nu spune ca-i prost.
Poti sa fii pacatos ( si toti suntem pacatosi ) dar sa cunosti foarte bine teoria. Dar daca esti prost, ce rost are sa-ti expui opiniile ? Poti eventual sa intrebi si sa bagi la cap. :)

Pai e diferenta dintre smerenia autentica, ca si act al unei trairi autentice si "smernia" de spectacol cu pretentii oratorice, produs al unui talent actoricesc mediocru.

Iuliu, din cuvântul păcătos, ies toate: prost, nevrednic, etc. Păcătos, e spus de Pavel, pentru a se smeri, la fel ca oricine îi urmează.

Alin, consider că dacă Pavel scrie unei comunităţi de creştini şi spune despre el că e cel dintâi păcătos, nu e spectacol oratoric cu talent actoricesc, ci Pavel chiar se smerea. Simţea că spune adevărul. La fel vreau să-i urmez şi eu. Simt că spun adevărul, şi chiar sunt cel dintâi păcătos, din care cuvânt, ies toate celelalte.

Tocmai asta e lipsa smereniei sau falsa smerenie, să nu recunoşti că eşti prost. Adică vă consideraţi înţelepţi? Şi dacă recunoaştem că suntem proşti, ce aveţi cu mine că recunosc şi eu?

Ai un talent de-a dreptul sectar de a suci Sf. Scriptura dupa nevoile tale.
Pacat ca este unul total inutil.

Si femeia cu duh pitonicesc "simtea" acelasi lucru.
Si chiar il spunea uneori.
Si totusi..

Aline, nu sucesc Scripturile, îţi arăt puţin din adâncul şi necuprinsul, pururea nesfârşita frumuseţe a Sfintelor Scripturi, din care înţeleg şi eu, în nevrednicia mea, cât îmi este dat de la Dumnezeu.
"cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie." - Psalmul 50, 7.

Hai să fim sinceri, e greşit dacă ne numim păcătoşi şi în alte feluri, în care noi, chiar simţim cu adevărat că suntem, urmând Sfântului Apostol Pavel?

Sau chiar crezi că dacă avem simţiri de har şi orice mângâiere şi bucurie, şi înţelepciune primim, trebuie să fie neaparat duhuri pitoniceşti? De ce eşti aşa negativist?

Avem har, da, mult har primim, foarte mulţi dintre noi, des. Dar marea problemă e că îl pierdem foarte repede. Dar dacă ne silim după el, ne este dat înapoi.
Spunea Gheron Iosfi Isihastul: la cel mai mic gând de mândrie pleacă harul şi la cel mai mic gând de smerenie, vine harul înapoi.

De ce vrei să vezi totul atât de "pitonicesc"? Nu cumva te chinuie acele duhuri foarte tare pe tine? Alungă-le cu rugăciune, iubire, blândeţe, că n-ai blândeţe, eşti mereu agitat, alungă duhurile cu virtuţi. Fi trist, dar bucuros în acelaşi timp, cum a spus la Apostolul de Duminică de acum, din 14 iunie - Romani 2, 10-16.

Iartă-mă pe mine, păcătosul şi prostul.

[quote=Igor_Paslusnik;592670]Aline, nu sucesc Scripturile, îţi arăt puţin din adâncul şi necuprinsul, pururea nesfârşita frumuseţe a Sfintelor Scripturi, din care înţeleg şi eu, în nevrednicia mea, cât îmi este dat de la Dumnezeu.

Da, ai arata deja.

Ca Sf. Ap. Pavel era prost.

Da, e clar de la ce "dumnezeu" ai tu inspiratia.

Nu, n-am spus că Sfântul Apostol Pavel era prost. Ci pentru mine înţelesul cuvântului, când mă numesc păcătos, aici intră şi că sunt prost. Aşa mă simt. La câte taine sunt în univers şi în natură, nu pot decât să fiu fascinat, şi să văd cât de puţine lucruri ştiu şi cât de prost şi nevrednic sunt, de tot binele şi binecuvântările ce le primesc zilnic, oriunde, fără să le cer, la fel ca ateii, spre exemplu, şi când le cer, le primesc mai minunate.

În rest, dacă tu spui că am draci pitoniceşti, te rog mult roagă-te pentru mine, să-i alunge Dumnezeu, că nu vreau să supăr cu nimic pe Dumnezeu în ce spun şi ce fac. M-am silit toată viaţa, cât am putut, cu mila Domnului, să nu-L supăr. Roagă-te să nu cad şi să reuşesc mai departe să nu-L supăr, din neputinţele mele, care eu cu greu le văd, dar tu le vezi şi vrei să mă ajuţi. Mulţumesc mult. Nu sunt prefăcut în ce îţi vorbesc.

Iartă-mă că te-am smintit, din neputinţele mele şi slăbiciunile mele cele mari, precum îţi dovedesc mereu. Iertare.

"Am simţit superioritatea creştinismului" - musulman londonez, devenit ortodox.

Există în Londra câţiva foşti musulmani care au şi fost ucişi pentru trecerea lor la creştinism. De aceea Părintele Nicolas Savtchenko, paroh al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra, va păstra discreţia asupra unor detalii din viaţa neofitului.

Ce v-a condus la Hristos?

Prima oară am avut dorinţa puternică de a studia în detaliu Noul Testament, şi acest lucru mi s-a întâmplat când mă aflam în faţa mausoleului Kaaba de la Mecca. Am trăit ceva timp şi la Mecca. Literatura creştină în Arabia Saudită este strict interzisă şi numeroase situri creştine sunt blocate, dar cu dezvoltarea modernă a telecomunicaţiilor, nu este dificil pentru cei ce caută să găsească Cuvântul lui Dumnezeu. După câtva timp, am încercat să conving un american care lucra în capitala Arabiei să se convertească la islam. În timp ce vorbeam cu el, acesta mi-a răspuns cu multă convingere şi curaj. Am fost surprins de curajul său, căci în Arabia Saudită, un om care predică creştinismul, poate foarte uşor fi ucis. Conversaţiile cu creştinii în Arabia Saudită au fost foarte importante pentru mine. Ca şi persoană asociată la misiunea islamică în Arabia, am întâlnit mulţi străini creştini. Am remarcat că în cea mai mare parte din cazuri, creştinii nu se converteau la islam din proprie voie, ci doar pentru a putea să muncească în Arabia Saudită şi de a obţine o scutire financiară din faptul că sunt musulmani. Realitatea este că salariile non-musulmanilor sunt mai mici decât ale musulmanilor, din cauza unui impozit special, fixat de însuşi Mahomed. Salariile creştinilor în Arabia sunt foarte mici, şi unii se convertesc la islam pentru a câştiga mai mulţi bani. Majoritatea filipinezilor care au obţinut un domiciliu renunţă imediat la islam. Am început să explorez încă şi mai mult creştinismul şi puţin câte puţin, am simţit superioritatea sa asupra islamului. Ortodoxia pentru prima dată am întâlnit-o la Sarajevo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Sarajevo nu vorbeau engleza şi nu puteam să exprim ceea ce voiam. După ce am aşteptat ca un grup de imami să se îndepărteze de biserică, am intrat în biserica sârbă, şi am simţit privirea uimită a unui preot sârb, când m-am închinat în manieră ortodoxă şi am făcut o metanie până la pământ. Atunci am simţit că ortodoxia era din toate confesiunile creştine, cea mai aproape de mine. Am studiat şi mai mult teologie creştină, în special ortodoxă, am cumpărat o mulţime de cărţi, am vizionat filme Mi-a plăcut mult filmul Ostrovul. Puţin câte puţin am decis să cer Botezul în Biserica Ortodoxă Rusă.

Continuare:

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...mului?page=0,1

Cum a ajuns un protestant calvin, printr-o Sfântă Icoană, în Ortodoxie.

Când, în 1990, am părăsit Hawai pentru a studia la Seminarul Teologic Gordon-Conwell, am făcut-o cu scopul de-a ajunge profesor la liberalul seminar al Bisericii Unite a lui Hristos. Aceasta era una dintre cele mai liberale denominaţii protestante, şi voiam să ajut la aducerea sa înapoi la rădăcinile biblice. Ultimul lucru din lume pe care-l aşteptam era să devin ortodox!

Chemat de o icoană:

După primul semestru, am fost invitat la un studiu biblic ţinut la biserica ortodoxă grecească a Sfinţilor Constantin şi Elena. În timpul studiului, privirile Îmi tot fugeau spre masa unde se găseau de vânzare nişte icoane. Ochii mi se Întorceau către o icoană anume, a lui Hristos ţinând Scriptura. În zilele ce au urmat nu mi-am putut scoate din minte acea icoană, aşa că m-am Întors şi am cumpărat-o.

Când am luat-o, nici prin gând nu-mi trecea să mă fac ortodox. Am cumpărat-o ca pe-un mic gest de răzvrătire Împotriva puternicei atitudini reformate de la Gordon-Conwell. Am simţit Însă În icoană şi o putere duhovnicească, care m-a făcut mai conştient de prezenţa lui Hristos În viaţa mea.

În al treilea an de Seminar am scris o lucrare numită Icoana şi spiritualitatea evanghelică. În ea, analizam cum frumuseţea vizuală a icoanelor ar putea Îmbogăţi spiritualitatea evanghelicilor, care e adesea destul de raţionalistă şi austeră. Pe măsură ce făceam studiul, am ştiut că era important să Înţeleg icoana de pe poziţii ortodoxe, iar nu să impun asupra subiectului prejudecăţile protestante. Deşi după ce-am terminat lucrarea am rămas În comunitatea evanghelică, Începusem să percep Înţelegerea sacramentală ortodoxă a realităţii.

După ce-am absolvit Seminarul, am mers la Berkeley şi am Început studiile de doctorat În religie comparată. Pe când eram acolo, am frecventat biserica ortodoxă bulgară a Sfinţilor Chirii şi Methodie, o parohie mică, alcătuită În mare parte din convertiţi americani. Acolo am văzut Ortodoxia trăită! M-a atins profund ve*derea părinţilor ce-şi purtau copilaşii În braţe pentru a primi Sfânta Împărtăşanie şi-şi ridicau copiii ca să poată săruta icoanele.

Temeiul scripturistic al icoanelor

După câţiva ani la Berkeley, m-am Întors În Hawai. Deşi eram foarte interesat de Ortodoxie, aveam şi câteva rezerve majore. Una dintre ele era Întrebarea: există un temei scripturistic pentru icoane? Nu cumva obiceiul ortodox al cinstirii icoanelor Încalcă cele Zece Porunci, care opresc Închinarea la chipurile cioplite? Cealaltă problemă era Împotrivirea lui Jean Calvin faţă de icoane. Mă socoteam a fi un calvinist şi aveam o mare preţuire pentru Calvin, ca teolog şi cărturar biblic. Am abordat aceste două probleme În maniera tipică a unui student proaspăt absolvent: m-am apucat să fac nişte studii de cercetare.

În cercetările mele, am aflat că există, Într-adevăr, un temei scripturistic pentru icoane. În Cartea Ieşirii, vedem cum Dumnezeu Îi dă lui Moise cele Zece Porunci, printre care se cuprinde interdicţia Împotriva chipurilor cioplite [Ieşirea 20:4]. Însă, În aceeaşi carte, vedem cum Dumnezeu Îl Învaţă pe Moise să construiască Cortul Sfânt, zicându-i, printre altele, să aşeze heruvimi de aur pe Chivotul Mărturiei [Ieşirea 25:17-22]. Mai mult, vedem cum Dumnezeu Îl Învaţă pe Moise să Întocmească chipuri de heruvimi pentru curţile din afară ale Cortului Sfânt şi pentru perdeaua dinăuntru, ce ducea la Sfânta Sfintelor [Ieşirea 26:1,31-33].

Am găsit precedente scripturistice asemănătoare, În favoarea icoanelor, la Templul lui Solomon. În Sfânta Sfintelor se găseau chipuri de heruvimi, cioplite pe cele două uşi ce duceau către Sfânta Sfintelor, cât şi pe zidurile exterioare din jurul Templului [II Paralipomena 3:14 (Cronici); I Regi 6:29, 30, 31-35]. Ce găsim aici se află Într-un contrast izbitor cu austeritatea deplină din multe biserici protestante de astăzi. În timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lăcaşul de Închinare din Vechiul Legământ era plin de bogate podoabe vizuale.

La sfârşitul Cărţii lui Iezechiel se află o descriere lungă şi elaborată a noului Templu. Asemeni Cortului lui Moise şi Templului lui Solomon, noul Templu are heruvimi ciopliţi pe zidurile sale [Iezechiel 41:15-26]. Şi anume, gravurile heruvimilor au fie feţe omeneşti, fie feţe de lei, sau de tauri. Descrierea chipurilor omeneşti de pe zidurile Templului poartă o asemănare izbitoare cu icoanele din Bisericile ortodoxe de astăzi.

Săpături arheologice recente au descoperit o sinagogă din primul secol, ce avea pe pereţi imagini pictate cu scene biblice. Aceasta Înseamnă că atunci când Iisus şi ucenicii Săi mergeau Sâmbăta la sinagogă, nu vedeau nişte ziduri goale, ci evocări vizuale ale adevărurilor scripturistice.

Am fost copleşit şi de faptul că conceptul chipului (imaginii) lui Dumnezeu este crucial din punct de vedere teologic. Este important pentru relatarea Facerii şi de Însemnătate hotărâtoare În Înţelegerea firii omeneşti [Facerea 1:27]. Conceptul acesta este de Însemnătate hotărâtoare şi În Înţelegerea mântuirii. Dumnezeu ne mântuieşte prin refacerea chipului Său din noi [Romani 8:29; I Corinteni 15:49]. Şi vorbim doar de câteva menţiuni ale chipului lui Dumnezeu În Scriptură. Toate acestea m-au dus la concluzia că există, cu adevărat, un temei biblic pentru icoane!

Cum rămâne cu Jean Calvin?

Dar cum rămâne cu Jean Calvin? Aveam cea mai mare cinstire pentru Calvin, foarte preţuit printre protestanţi pentru comentariile sale biblice şi ca unul dintre teologii Întemeietori ai Reformei protestante. Nu puteam trece cu uşurinţă peste iconoclasmul lui Calvin. Aveam nevoie de motive bune, scripturistice şi teologice, ca să resping opoziţia lui Calvin fată de icoane.

Cercetarea mea a dat naştere mai multor surprize. Una a fost descoperirea uimitoare că nicăieri În Instituţiile sale, Calvin nu pomeneşte versetele ce vorbesc despre folosirea imaginilor În Cortul şi Templul Vechiului Legământ. E o omisiune foarte semnificativă.

Un alt însemnat punct slab este felul În care Înţelegea Calvin istoria Bisericii. El presupunea că În primii cinci sute de ani de creştinism, bisericile erau lipsite de imagini, şi abia o dată cu decăderea purităţii dogmatice au Început imaginile să pătrundă În biserici. Calvin l-a ignorat Însă pe Eusebiu şi Istoria sa Bisericească, scrisă În secolul al patrulea, care aminteşte de portretele În culori ale lui Hristos şi ale Apostolilor. Şi aceasta, În ciuda faptului că protestantul Calvin ştia lucrarea, citându-l pe Eusebiu În Instituţiile sale!

Un alt punct slab este faptul că Calvin nu contrazice nicăieri clasica apărare teologică a icoanelor adusă de Sfântul Ioan Damaschin: restricţia scripturistică Împotriva chipurilor se baza pe faptul că Dumnezeu Tatăl nu poate fi Înfăţişat În chip văzut. Însă, deoarece Dumnezeu Fiul a luat la Întruparea Sa fire omenească, El poate fi zugrăvit În icoane.

Am fost surprins să aflu că argumentele lui Calvin nu erau nici pe departe atât de puternice pe cât m-aş fi aşteptat. Calvin n-a luat În seamă toate dovezile biblice, a Înţeles greşit istoria Bisericii şi a dat greş În a răspunde la apărarea teologică clasică. Cu alte cuvinte, iconoclasmul lui Calvin suferea pe plan scripturistic, teologic şi istoric.

În călătoria mea către Ortodoxie, mai erau şi alte probleme pe care trebuia să le lămuresc, dar cea a icoanelor era vârful aisbergului. M-am concentrat asupra icoanelor deoarece socoteam că este punctul cel mai vulnerabil al Ortodoxiei. Spre surpriza mea, era mult mai puternic decât mi-aş fi Închipuit vreodată, Îndoielile mele În privinţa icoanelor au fost asemeni Titanicului lovindu-se de gheţar. Ce părea să fie o bucăţică de gheaţă era de fapt, În adâncuri, un munte uriaş, capabil să scufunde nava cea mare. Cu timpul, teologia mea protestantă s-a năruit şi m-am Încredinţat că Biserica Ortodoxă avea dreptate când susţine că deţine deplinătatea Credinţei.

Am fost primit În Biserică În Duminica Ortodoxiei din 1999. În prima duminică din Postul Mare, Biserica prăznuieşte restaurarea cinstirii icoanelor şi Înfrângerea iconoclaştilor, la al Şaptelea Sinod Ecumenic din 787. În ziua aceasta credincioşii proclamă: Aceasta este credinţa care a Întemeiat lumea!.

Cu siguranţă, a Întemeiat credinţa acestui fost calvinist, În urma puternicei mărturii a unei mici icoane!

Sursa: journeytoorthodoxy.com, traducere de Radu Hagiu, În revista Familia Ortodoxă, nr. 3 (38) martie/2012, pp. 52-54.

Mărturia actorului de succes, american de la Hollywood JONATHAN JACKSON, despre cum şi de ce a devenit ortodox !

Poate cea mai frumoasă şi cutremurătoare mărturie ce a-ţi vizionat-o vreodată:

https://www.youtube.com/watch?v=tsSAtgpWZOY (durează doar 9 minute şi 49 secunde)

Ii rog pe cei care s-au convertit la Ortodoxie sa-mi scrie povestea lor pe vlad.herman@gmail.com sau in privat, daca doresc. Voi publica textul intr-o carte. Multumesc

Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia?
 

Convertirea mea la ortodoxie
 

Numele meu de botez este Gabriela, nume pe care l-am primit in urma cu 16 ani cand am primit botezul ortodox.
Viata mea a fost una deosebit de tumultuoasa.Parintii mei nu mi-au dat nici un fel de educatie religioasa, iar in scoala am invatat ca nu exista Dumnezeu.Doar bunicii mei,baptisti,ma mai duceau in copilarie la adunare.Asadar,pentru mine nu exista credinta. Pe la varsta de 17 ani ,in anul 1974,acasa, in urma citirii unui roman, o rugaciune mi-a strapuns inima; Era rugaciunea unui tata care trebuia sa decida viata sau moartea fiului sau(un criminal).A ales dreptatea, asa cum Dumnezeu a ales ca propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre.Atunci am constientizat ca eu am un Tata in cer si ca Domnul Iisus Hristos,de dragul meu, a acceptat pedeapsa capitala.Am cazut in genunchi si am
plans mult,nu stiu cat am ramas asa,dar stiu ca atunci a fost intalnirea mea cu Domnul care mi-a marcat intraga viata,moment cand am decis sa-i raspund la IMENSA LUI DRAGOSTE cu iubirea mea .Ulterior am cautat o biserica in care sa-l gasesc pe Domnul meu si bineinteles ca m-am dus in adunarea unde erau bunicii mei pe care ii iubeam foarte mult.Acolo am primit toate notiunile de crestinism,am inceput sa citesc Biblia,sa ma incant de minunatia vietii de credinta,am intalnit niste tineri foarte seriosi cu care ne intalneam si ne rugam,ne marturiseam pacatele si plangeam pentru ele.Totul era minunat! Tatal meu care era ateu comunist,fusese chiar ofiter de contrainformatii,a inceput o prigoana acerba impotriva mea.Totul a durat 3 ani,dupa care a reusit sa ma rupa din grupul de rugaciune in care eram, prin trimiterea mea la Bucuresti pentru aproape 2 ani.In aceasta perioada n-am mai avut partasie cu nimeni,dar frecventam adunarea baptista din Bucuresti.M-am intors din nou acasa si am inceput facultatea la Cluj. Atunci s-a produs dezastrul. Am intalit un coleg care prin orice mijloace, a incercat sa ma cucereasca.Nu l-am iubit,nu l-am dorit ca sot,n-am vrut sub nici o forma sa am de a face cu el,dar pana la urma ne-am casatorit si am avut un copil. N-am putut sa impiedic acest deznodamant oricat am incercat sa lupt si sa ma impotrivesc. A fost cumplit! Nici astazi nu-mi dau seama ce s-a intamplat.Totul s-a prabusit pentru mine !In acele conditii toata vina am aruncat-o pe Dumnezeu,pentru ca ar fi fost singurul care ma putea scapa.Atunci am zis :"Doamne, daca Tie nu ti-a pasat de mine sa ma scapi de omul acesta,nici mie n-o sa-mi mai pese de viata mea".
Un singur lucru mi-asi fi dorit de la viata-sa: am o familie CRESTINA si exact aceasta am ratat!Dupa 7 ani am divortat,dar de fapt nu l-am cosiderat niciodata sotul meu ,deoarece n-am fost cununati la biserica,fiind de confesiuni diferite.M-am recasatorit cu actualul sot, dar problemele mele nu au incetat.Sufletul meu avea nevoie de Preiubitul sufletului meu,pentru
ca nicaieri si la nimeni n-am intalnit o iubire asemenea cu a Lui.
Unde era sa-L caut decat acolo de unde am plecat,asadar m-am intors,in 1994 ,in adunarea baptista.Aici am gasit un dezastru.O adunare sfasiata de dezbinari si neintelegeri, cu grupuri si grupulete.Adunarea s-a rupt in trei grupari "oficiale".Eu m-am alaturat asazisilor treziti",adica celor ce cautau rugaciunea si pocainta,care s-au rupt de cei superficiali si "lumesti".Doar nu lasam "lumea "ca sa ma amagesc singura intr-o adunare formala .Adevarul este ca m-a deranjat intotdeauna lipsa adunarii baptiste de profunzime si seriozitate, dar am gasit acel mic grup de oameni seriosi,care,cu adevarat cautau sa traiasca invataturile Bibliei si sa se pocaiasca cu adevarat de faptele intunericului.Acestia au primit fonduri si ajutoare din strainatate sa-si construiasca o casa de rugaciune noua.Atunci a inceput razboiul".Pentru a pune mana pe bani,gruparea conservatoare,a inceput cu denigrari,cu reclamatii la adunarile americane care au trimis banii,cum ca nu se face nimic ,ca uni si-au
insusit acesti bani,reclamatii la Inspectia in Constructii ca nu au proiect, etc....Nimic insa nu a oprit lucrarea de constructie a acestei case.Cand au vazut ca este gata au inceput cu presiuni de la Comunitate(conducerea de la Cluj)pentru a-si pune ca si conducator
(pastor) persoana dorita de ei. Cel ce a condus toate lucrarile de constructie s-a opus. Si aceasta adunare s-a fragmentat in doua partide:una care il sustinea si cealalta care sustinea persoana numita de sus(de Comunitate).Solutia a fost simpla:acel om,care din nimic a construit totul, cu bani necontabilizati,fara sa fie platit a fost declarat hot si a fost dat afara atat el cat si familia lui cat si toti ce-i ce-l sustineau.Eu am asistat la toate aceste lupte intestine si m-am scarbit,ori cum, nu mai puteam ramane aici caci nu era decat o lupta pentru putere,acei putini,care mai cautau cu adevarat pe Dumnezeu au fost exclusi fara alt motiv decat acela ca n-au acceptat noul conducator numit de Comunitatea baptista,persoana care,desi avea studii nu avea nimic de a face cu trairea credintei in Dumnezeu decat "vorbe".In aceste conditii am cautat adunarea acelor oameni cu adevarat "seriosi"in credinta lor.Peregrinarea mea a fost pe la foarte multe astfel de adunari.Totul era bine pana la o vreme dupa care descopeream fel de fel de aberatii si limite in intelegerea cuvantului Lui Dumnezeu.
Convertirea mea la ortodoxism s-a facut tarziul,la 43 de ani,dupa ce o viata intreaga am cautat calea cea dreapta si dupa ce indelung m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este locul meu in trupul Bisericii Sale.Este greu de povestit o viata intreaga si nu vreau sa va
obosesc,insa esentialul este ca in urma cu 16 ani am primit Sf.Botez la Manastirea Sf.Arhangheli din Remetea de langa Turda unde locuiesc. Marturisesc ca intoarcerea mea s-a facut in mod miraculos,fara sa cunosc aproape nimic despre ortodoxie,cu ajutorul Maicutei Sfinte prin sf.Icoana de la Nicula,apoi printr-un parinte exorcist la a carui slujbe de dezlegare am participat de 3 ori si apoi cu ajutorul altui parinte exorcist care m-a si botezat.Totul a durat de la postul Craciunului 1999 si pana la Sf. zi de Inviere din 2000.
In urma cu exact 16 ani, de marea sarbatoare a Botezului Domnului,am auzit la Radio Renasterea de unde se transmitea slujba de la catedrala Ortodoxa ca fratele David Hudston va fi hirotonit diacon ortodox.
Va dati seama ce soc a fost pentru mine- il stiam ca pe o persoana extraordinar de serioasa in credinta si foarte responsabila. Sufletul meu, sfasiat de indoieli legate de neoprotestantism si profund cercetat de Duhul Sfant inca din anul precedent, m-a facut sa sar ca si arsa , sa ma imbrac urgent si sa fug realmente spre Catedrala Ortodoxa ca sa il intalnesc si sa il intreb: "CE VA DETERMINAT SA FACETI ACEASTA MARE SCHIMBARE"?, pentru ca si eu stiam ca trebuie sa fac acest pas, dar nu eram convinsa ca este corect din punct de vedere teologic.
Din pacate, nu am reusit sa vorbesc cu dansul, dar am asistat la slujba de sfintire facuta si a fost pentru mine ca o revelatie si mare minune , a insemnat un moment decisiv in hotararea mea de a alege Ortodoxia.
In aceasta perioada nu pot sa spun ca am primit nici cele mai elementare notiuni teologice de la oameni,deci nu a fost o convertire prin ratiune ci prin simtire si descoperire.Bineinteles ca am incercat sa inteleg si rational daca ceea ce simt este conform Bibliei si am primit ,incredibil, raspuns la toate intrebarile mele teologice.Am citit primele volume din Filocalie si am simtit ca un voal cade de pe ochii mei.Daca pana atunci aveam impresia ca ortodocsii nu au habar de
biblie,am fost uimita sa vad ca in urma cu 1700 de ani Sfintii Domnului au simtit si au trait cu adevarat crestinismul,iar biserica ortodoxa respecta aceeasi randuiala.Am inteles scrupulozitatea cu care sunt respectate toate valorile biblice.toate cuvintele Mantuitorului,dar am inteles si m-am cutremurat de valoarea Traditieiadica toate descoperirile pe care Tatal Ceresc le-a lasat alesilor Sai.Am citit,plangand, Viata Parintelui Cleopa si apoi multe,multe carti.Simt o sete imensa de aceasta APA VIE.Am alergat la Manastirile din Moldova si din tara si nu ma satur sa descopar pe Sfintii Lui Dumnezeu , viata lor si faptele lor.Este ceea ce am cautat intotdeauna, SFINTIREA, DESAVARSIREA. O Biserica VIE care are toate parghiile pentru desavarsirea fiilor ei.
Am simtit ,pentru prima data, PUTEREA Bisericii luptatoare si puterea nevazuta, dar simtita, a Bisericii biruitoare.
Totul a fost incredibil,tot ce am trait si simtit,dar acesta a fost doar inceputul.Tot ceea ce am trait si traiesc acum este o minune continua si simt ca totul este dovada dragostei de neimaginat a Domnului Dumnezeului nostru.
Sunt prea multe de spus, sunt mii de zile si trairi si descoperiri si calauzire si lacrimi si pocainta si durere si indoieli , dar atata fericire pentru ca niciodata n-am mai fost singura, am simtit toata dragostea marii familii in care am intrat.

"O religie străveche – o stea care răsare în Est"
 

În timp ce Biserica Anglicană se străduieste din greu să-şi ţină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prinţul de Wales.

Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliţia din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulţime adunată în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leşinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un poliţisti, era "ca într-un cuptor".

Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ilegală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paşti la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioşilor ortodocşi din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creştină cu cea mai rapidă creştere. Biserici ortodoxe şi circa şase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro şi până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denominaţii şi este, după spusa unui convertit, absurd divizată, în ceartă continuă şi cu multe ranchiune.

Un factor important îl constituie marele număr de imigranţi sosiţi din Răsărit şi din fosta Uniune Sovietică. Deşi numărul de convertiţi nu este mare, prin comparaţie, ei joacă un rol extraordinar de mare. Cei mai influenţi oameni ai bisericii ortodoxe din Anglia – episcopul Kalistos Ware în biserica greacă şi episcopul Vasile Osborne în biserica rusă - au venit de la protestanţi. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiţi. Un centru important de simpatie îl constituie organizaţia Prietenii Muntelui Athos, care susţine mănăstirile greceşti din Sfântul Munte şi include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg şi pe Prinţul de Wales. Implicarea prinţului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Biserica Ortodoxă Greacă şi l-a apropiat mai demult. Mai surprinzătoare este prezenţa prinţului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. "El este profund mişcat în duh de Muntele Athos", spune un membru al Societăţii. "Prinţul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o săptămână şi este foarte admirat acolo".

Philip Sherrard spune că prinţul Charles a fost influenţat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie şi ecologie şi argumentează că întreaga creştinătate occidentală a produs pagubă mediului natural prin separarea dintre spiritual şi fizic. Prinţul mai este puternic influenţat şi de stră-stră-mătuşa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluţiei comuniste şi care a fost canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. În plus, prinţul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiţi, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică şi a înfiinţat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset.

Pentru un neiniţiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri şi ea cere un cap limpede şi o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înţelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma şi Constantinopol.

Primele trei au căzut sub invazia musulmană şi, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naştere marei schisme. Atunci Patriarhul Constantinopolului a fost declarat "primul între egali" (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxă, susţinut prin formarea unor noi biserici şi patriarhii în Grecia şi în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe - n.n.) sunt vlăstare ale acestor biserici şi îşi au jurisdicţia dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istambul şi cea antiohiană la Damasc.

Cea mai largă prezenţă în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în ortodoxie, ea este mai inclinata şi mai deschisă pentru convertiţi decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineaţa, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia.

Ce-i atrage acolo? Conservatismul Ortodoxiei este o importantă atracţie. În timp ce anglicanii şi catolicii agonizează sub tendinţele moderniste, mulţi tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmatia episcopului Ware "a păstrat tradiţia şi continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei".

Această aderenţă la dogmă este completată de credinţa că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe raţiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metaniile şi sărutarea icoanelor are mai multă acţiune fizică şi este mai potrivită pentru emoţia spirituală. "Liturghia noastră are o frumuseţe care se adresează întregii fiinţe", spune părintele John Hockway, un preot englez prin naştere, stabilit în Enfield. "Cântările, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu şi părtăşia noastră la Împăraţia Lui. Ea răspunde unui adânc dor al fiinţei umane".

Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează,în parte, convingerii că Liturghia vorbeşte prin ea însăşi. În plus, spune un convertit, "Ortodoxul este foarte conştient de faptul că el este un musafir în Anglia şi nu doreşte să intre în conflict cu alte biserici".

Cea mai notabilă dintre recentele convertiri fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoţi şi diaconi anglicani care au respins preoţirea femeilor. «Dar – spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper – nici biserica grecă, nici cea rusă, nu s-au arăta receptive faţă de intenţia noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care şi-a deschis bratţele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut".

Faptul că slujbele ortodoxe sunt ţinute tradiţional în limbi nefamiliare englezilor – limbi slavone, greacă sau arabă – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situaţia s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părţi din serviciul religios şi, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză.

Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulţi drept un sfânt. "Nu-mi venea să cred că un aşa de mare număr de englezi au fost prezenţi la înmormântarea lui" spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participanţii la funeralii. "Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă".

Printre cei care au ţinut discursuri funebre a fost şi Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtăşia bisericilor anglicane cu comunităţile ortodoxe. În mod inevitabil, există şi diferenţe de opinii – deşi nu doctrinare – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleaşi naţiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între biserica rusă "roşie", cea care a acceptat jurisdicţia Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de către comunism şi cea "albă" care stă sub jurisdicţia unei succesiuni de episcopi exilaţi. În prezent, relaţiile, oarecum, s-au mai dezgheţat. "Nu mai sunt aceleaşi sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite", zice unul dintre membrii bisericii "albe".

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaşte aceste probleme însă, argumentează el, este mai bine să te sfădeşti pe anumite probleme mai puţin importante, decât să fii, ca anglicanii, «uniţi, în cea mai mare parte, într-o organizaţie aparentă şi să fii profund divizat în credinţe şi în formele publice de adorare a lui Dumnezeu".

"Biserica Ortodoxă, spune un convertit, este plină de tot felul de neînţelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credinţă – neclintită – că lumea este transfigurată prin săvârşirea Sfintei Liturghii. Este foarte obişnuit să găsesti convertiţi care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă şi au gândit: "Aici rămân! M-am întors acasă".



Anthony GARDNER

Traducere şi adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este "O religie străveche – o stea care răsare în Est"