Da, inteleg. Nu zic ca n-ai dreptul sa ai propria parere, nici ca-i musai sa zici ori sa faci ca mine. N-am zis vreodata, si cred ca nici Yasmina, sa nu mearga oamenii la nunti daca nu-i post. Asta-i adagiul tau. Previzibil, de altfel. Daca zic ca ceva nu-i alb, nu rezulta automat c-ar fi obligatoriu negru.

Eu incercam doar sa amintesc varianta propusa de Hristos. Stii, aceea cu “dati cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Acuma, depinde de fiecare, ce si cat considera.

Hai sa vedem un pic ce inseamna "a fi chit", dupa ce facem un mic calcul ca sa stim cat avem de dat lumii si cat lui Dumnezeu. Legat strict de problema mersului la nunti.

In decursul unui an, avem 52 de sambete si 52 de duminici, in total 104 zile cand se pot organiza nunti. Lasam la o parte faptul ca se pot face si lunea sau joia.

Din aceste 104 zile, anul acesta, un numar de 46 de sambete si duminici cad in post ori sunt zile de sarbatoare in care nu se fac nunti. Mai raman 58 de alte ocazii cand poti sa dai lumii cele ce se cuvin ei, la capitolul nunti, evenimente in familie etc.

De unde dar, impresia asta ca daca respecti porunca de a nu merge la nunti in post daca se intampla in vreuna din cele 46 de zile oprite de Biserica, gata, te-ai izolat, esti autist, ti se inchid toate portile? Ti-au mai ramas oricum alte 58 de ocazii. Foloseste-le pe alea pentru socializare, nunti si petreceri, daca te tine buzunarul, si macar cele randuite de Biserica sa le inchinam Domnului.

A, si sa nu uitam! Cand mergem la slujba si auzim ectenia aceea cu “ toata viata noastra lui Hristos, Dumnezeu sa o dam”, sa modificam raspunsul. In loc de “Tie, Doamne” , mai putin ipocrit ar fi “ Nu se poate, Doamne, ca ne considera lumea ciudati”. Amin.

Ba, nu! Sophia, reciteste ce au scris ceilalti, scurt si la obiect. Inclusiv Yasmina care e foarte pragmatica si nu-ti tine teoria chibritului ca mine.

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

Da, si limba franceza opereaza cu aceste distinctii. Un om care mananca mult, pantagruelic, este un gourmand. Unul care se deda placerilor gastronomiei ca arta, visand la produse de haute cuisine, devenind eventual el insusi aidoma unui chef artisan si unui sommelier este un gourmet. Mai avem cazul celui care nu rezista sa nu manance atunci cand vede mancare, fiind capabil sa consume mai mult cand se fac bucatele decat atunci cand is servite. Acela este un glouton.

Cine vrea sa studieze geniul francez al desfatarii papilelor trebuie sa inceapa prin a citi "Fiziologia gustului" a lui Brillat-Savarin. Jurist si politician de nivel mediu, daca nu cumva mediocru, acest Pastorel Teodoreanu al Senei a ramas in istoria literaturii pentru scrierile sale gastronomice. In onoarea lui cofetarii parizieni, urmati de cei ai Micului Paris, au elaborat savarinele, astfel incat de binefacerile lui pentru omenire ne bucuram si azi.
Locul unde parerile mele se despart de cele ale lui Savarin e dat de putina consideratie pe care o are fata de rasol. In "Fiziologie" el foloseste cele mai aspre cuvinte despre acest minunat fel de mancare, gasindu-l de speta inferioara. Parerea mea este ca acest lucru se explica prin aceea ca inca nu descoperise hreanul, mijlocul fundamental care, combinat (desi nu obligatoriu) cu usturoiul si smantana, da har rasolului. Numai hreanul, aceasta dumnezeiasca buruiana, care face parte, nu intamplator, din familia cruciferelor, adica purtatoarelor de cruce, poate innobila rasolul de care Savarin si-a batut joc in nemuritoarele lui pagini. Este un betesug al artei culinare franceze, care, totusi, nu duce lipsa de minunate mirodenii: aici nu s-a descoperit hreanul nici pana in ziua de azi. Cu exceptia unei regiuni, Alsacia de influenta germana, in rest hrean nu se gaseste, iar precupetii nici macar nu stiu ce-i aia, scotandu-si Larousse-ul de sub taraba deindata ce-i intrebi de raifort. Aceasta atitudine refractara a francezilor fata de miraculoasa crucifera se explica, in opinia mea, prin aceea ca folosirea ei exclude nobletea vinului, facand ca un Chateau Lafite sa nu poata fi deosebit de o posirca. Dar atunci, oare nu cu atat mai mare ar trebui sa fie gloria hreanului ?

Il felicit pe Mihnea pentru vointa sa; e admirabil ce a facut.
 

Si eu am renuntat la paine, mult mai tarziu si greu decat fratele Mihnea. Nu mai sunt porcul pe care l-au vazut Mihnea si Ioan Cezar. Insa nu pot renunta la antricoate, jumari, peste fript, compoturi fara zahar sau miere, si mai ales multe fructe si legume crude. De pilda, cred ca doar un ciudat ca mine ar manca dovlecei cruzi. Nu e mai putin adevarat ca era post, atunci.

OK, pai mancarea trebuie sa aiba gust. E normal, de aceea ni s-au dat papile gustative. Ascetii sunt...asceti. Doar nu o sa fie, pentru mireni, niste calugari, si inca eremiti sau stalpnici, model! Imi pare exagerat. Nu trebuie sa traim ca ei, caci nu suntem sub voturile monahale. Nu stiu, e parerea mea. Sper ca nu exagerez eu, la randul meu.

Va multumesc tuturor, chiar nu ma asteptam la atatea puncte de vedere, mai asezate sau mai caustice, dupa cum ne e felul si firea. Am inteles ce avem de facut si concluzia este ca in credinta nu exista jumatati de masura. Daca vrem sa primim trebuie in primul rand sa dam, TOTUL.

Confirmat.
Paine e un "aliment" ciudat.
Nu-l dispretuiesc, nu l-am exclus in totalitate, dar in cea mai mare parte da.

Nu stiu daca e valabil doar pentru graul modern, hibridat, astept recolta de alac de anul asta .

FlorinIonut spune ca e o experienta cu totul diferita, sunt curios daca va fi asa :)

Unii mai dau vina pe drojdie (fata de maiaua traditionala) dar cred ca pana la urma totul se reduce la gluten care e o proteina de proasta calitate, greu digerabila (poate de asta si somnolenta - sistemul digestiv lucreaza din greu sa o proceseze si cere multe resurse) si chiar alergenica.

Iar multi s-ar putea sa fie alergici fara sa-si dea seama, nu o alergie violenta si evidenta dar nu mai putin rea prin efectele pe termen lung si faptul ca adevarata cauza ramane in afara suspiciunilor.

De fapt toti facem chestiile astea. Singura diferenta e ce mai faci intre.

Sau poti sa privesti lucrurile altfel.
Poti sa renunti la acel exercitiul ascetic care nu aduce folose lui Dumnezeu, Sfantului, Bisericii, etc. exact cum ai spus, ci strict personale si sa faci o bucurie unor oameni venind la nunta lor.

Oameni care nu au poate o intelegere asa elaborata duhovniceste si care pur si simplu se bucura sa te vada si sa te vada mancand si sunt intristati de un refuz sau o participare in care tu esti singurul la masa care nu maninca sa mofaie o frunza de salata (daca exista un pacat diametral opus lacomiei, categoric asta trebuie sa fie)

Nici persoanele care dau astfel de sfaturi rupte din contexct, categoric nu cred ca sunt capabile sa sesizeze diferenta duhovniceasca la un post lipsa (sau chiar mai multe) din motive binecuvantate sau nu.

Cu atat mai putin a unui post care loveste in aproapele lui.

Posturi mai sunt, ba chiar in fiecare saptamana sunt cel putin doua, nunta unor oameni e un eveniment UNIC in viata.

Sigur, mai sunt nuante care pot face o diferenta enorma, sunt prieteni apropiati sau doar cunostinte care vor sa marcheze banul pe inca o pereche de participanti?

Dand sfaturi dupa litera si nu dupa duh, producem oameni morti, care desi respecta regulile pana la ultimul fir de izma marar si chimen (Matei 23:23), sunt handicapati sufleteste si nu in ultima instanta, duhovniceste.

De obicei în problemele de genul ăsta apare și unul care spune ceva de genul: „Discută problema cu duhovnicul și fă ascultare, indiferent ce te sfătuiește!”.

Chiar dacă ești dispus să renunți la voia proprie pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, nu este ușor întotdeauna să înțelegi cum să îmbini dragostea de Dumnezeu cu cea față de un aproape de altă credință. E foarte bine să ceri sfat și iată că sfaturi bune s-au dat pe topic, numai că sunt contradictorii.
Rugăciune și duhovnic, înainte de a face o alegere cu sufletul împăcat.

În felul acesta te poţi trezi că din dragoste pentru aproapele să nu mai ţii post (sau foarte rar)... Nu poţi trece peste ceea ce Biserica ne porunceşte, decât cu binecuvântarea duhovnicului. Pardon, poţi trece, eşti liber să alegi, numai că alegerea s-ar putea să nu te ajute la final. :)

Iată un sfat după duh şi nu dupa literă.

De parca duhovnicul ar fi si el infailibil.

Din cate stiu sunt vreo 10.000 de preoti in tara asta, nu sunt sigur ca ar fi primit acelasi raspuns de la toti.

Si depinde si cum pui problema "ma duc la nunta in post la niste pagani" sau "as vrea sa particip la nunta din post a unor foarte buni prieteni pe care ii pretuiesc foarte mult si s-ar simti raniti de neparticiparea mea", duhovnicul e si el om si percepe lucrurile variant in functie de cum le prezint in fata lui.

Fiecare dupa felul de a fi isi alege si duhovnicul si exista sanse ca sa primeasca si sfaturi in consecinta.

Exista o sensibila diferenta intre "iertarea pacatelor" si "duhovnicia" insa putini inteleg lucrul asta si cred ca e obligatoriu ca duhovnicul sa fie f. inspirat in fiecare sfat particular care il da si mai mult, sa le spuna cum sa faca fiecare pas in viata.

Imi pare rau, aia e litera, e raspunsul standard care daca ar fi acceptat de toti, 3/4 din subiectele de pe forumul asta n-ar fi existat niciodata.

Si nu stiu cati pot spune ca primesc raspuns in rugaciune la toate intrebarile lor.
Daca ar fi asa, n-ar mai merge la duhovnic pentru sfaturi.

Iar unii ar avea surpriza neplacuta sa vada ca raspunsurile nu prea se potrivesc.

Litera este cam aşa: e post şi nu mă duc.

Serios, as vrea sa vad si eu omul ala care are atatia prieteni buni ca trebuie sa mearga la nunti toate cele 46 zile de post care cad in weekend -uri.

Eu as zice ca ala nu mai are nevoie de asceza, deja e un om fericit, este deja in Paradis.

Sj cand pacatuiesti, tot cu binecuvantare o faci?
Ah sigur, atunci o faci in necunostinta de cauza, din nepricepere, nici vorba sa fi fost acolo alegerea si vointa ta.

Am certitudinea absoluta ca nu o sa ajunga nimeni in Iad ca a incalcat o zi de post intr-un an ca sa nu raneasca sentimentele unor prieteni dragi.

Si eu repet: Matei 23:23
Si :24 si etc.

Eu, personal, nu m-aş fi dus la o nuntă în post fără binecuvântarea duhovnicului. Tu repetă.

Alin, drept grait-ai! Cu conditia ca exceptia sa nu devina regula, si de dragul aproapelui de alta credinta sa incalc sistematic randuiala Bisericii mele.
Intotdeauna situatia trebuie inteleasa mai la adanc, in functie de variabilele date, asa cum ziceai, ca acolo se limpezeste mai bine ce se castiga (pe un plan), cand ceva se pierde (pe altul).
Cred ca de multe ori, vedem exagerat si disjunct relatia dintre iubirea fata de Dumnezeu si iubirea de aproapele, or, ele se interconditioneaza reciproc. Nu-l putem iubi pe Dumnezeu, sfidand aproapele, dar nici pe aproapele,
incalcand randuielile lui Dumnezeu.

Mno, drept ai grăit.

Mi-au placut mesajele lui Alin de data asta. Cam asta incercam si eu sa spun.
Eu va inteleg si pe restul si nu vreau sa minimizez credinta, sau postul.
Dar mie mi se pare o decizie foarte grea acest caz si nu numai.
Eu nu stiu cum as face in asa o situatie. Chiar nu stiu.

Am incercat sa dau sfatul dupa simtirea mea.
Depinde de cine sunt cei care ma invita si ce legaturi am cu ei, depinde si de context (am posibilitati materiale,
este la mine in zona, sau trebuie sa calatoresc, etc.). Depinde daca ma simt bine trupeste si sufleteste.

Eu una nu sunt cu mesele, cu petrecutul sunt retrasa si linistita de felul meu.
Dar uneori mi se intampla si mie sa-mi doresc sa dansez, sa uit de lume, de probleme.
Unii poate ca au mai des ocazia sa fie invitati, altii rar.

Asa cum am mai spus in general nu inviti la masa decat persoane apropiate. Mai ales pe economia
din ziua de azi. Totul se face in cadru restrans.

Mi mi-e greu sa refuz oamenii. Si mai ales mi-ar fi greu sa le explic motivul (ca tin post) unora care nu-l
stiu/inteleg.

Am mai spus greutatile pe care le am in postul Craciunului...

Fiindca imi doresc si sa nu fiu singura si sa fiu acolo in grupul caruia ii apartin.

Pentru ca pentru mine in credinta este foarte important omul, socialul.
Spre deosebire de altii...
As putea sa spun si eu ca Delia ca sunt destule zile in care se pot face nunti si sa socotesc zilele cand nu este post si sa ma duc la nunti petreceri.
Dar ma gandesc si invers. Cate zile in an ai ca sa tot postesti? Nunta este o data in viata! Te duci o zi la o nunta, restul poti sa postesti.

Asta pentru ca asa se intampla ca unii s-o fixeze in zi nepotrivita.
Si nu depinde numai de tine cand o fixezi. Mai trebuie sa tii cont si cand poate preotul, primaria, nasii, rudele, restaurantul etc.
Mai ales cand nu esti tu singurul cuplu care vrei sa te casatoresti.

Pe mine ma intristeaza si ma supara teribil cum se fac lucrurile la noi, chiar daca ma stradui sa inteleg motivele.
Slujba, apoi mai sunt unii care au parastas. Se face repede si apoi trebuie sa-si mute masa cu lucrurile undeva, ca vine un botez sau o nunta.
Repede pregatit ce trebuie, grupul ce urmeaza sta la usa si asteapta. Apoi dau navala ca trebuie sa-si gaseasca locul, sa pregateasca si ei.
Biserica n-apuca nici sa fie aerisita, sa faci putin curat.
De decorat nici nu mai vorbesc (pentru nunta), rar se intampla.
Unii n-au tihna sa-si pomeneasca mortii si sa imparta in liniste, sa se reculeaga, altii n-au tihna sa-si aranjeze evenimentul (nunta, sau botez).
Parintele obosit, nemancat, tracasat.
Bai mai apara printre astea si altii care mai au alte nevoi: de citit vreo rugaciune pentru alte nevoi ( de ex. citit pentru bebelus la 8 sau 40 de zile, sau alte probleme), de intrebat ceva pe preot/de discutat cu el.

Nu e posibil asa ceva. Nu e normal.
Pentru mine ramane mereu intrebarea ce doreste Hristos de la noi mai mult?
Sa ne ingrijim in camaruta noastra de post si rugaciune sau sa avem grija de aproapele nostru, sa fim langa el si la propriu si la figurat.

In manastire nu-i problema. Tii toate ale lui Dumnezeu.
Dar in lume ai si alte obligatii, ai oameni in jur.

Daca ai probleme cu sotul, cu copilul, cu alta ruda, cu un prieten, renunti in ziua aia la rugaciune, sau la biserica si ai grija de acela, sau nu?
Asta ma intreb mereu.
Daca te duci in vizita la bunica sau la matusa care te pune la masa cu ce are ea acolo si se bucura de tine. O refuzi?

Nu cumva ajungem in egoism chiar din credinta?

Dar da, este important si postul, si slujba si rugaciunea.
Am mai spus. Este pacat ca regulile nu sunt generale.
Si trebuie sa te rupi in doua.
Si au si preotii/duhovnicii destule greutati in a judeca drept.
Mai ales in diaspora unde trebuie sa tina cont de particularitatile locului, ale
oamenilor. Nu poti sa indrumi oamenii la a crea conflicte si discriminari.

Spuneati aici de post, de mancare, de lacomie etc.
Asupra postului s-a discutat pe aici atat, cu pareri contradictorii.
Ca e pentru Dumnezeu, sau sfinti, ca e pentru om si sanatatea lui (atunci este dieta si nu post), ca te face mai usor si te rogi mai bine, sau dimpotriva te rogi mai greu ca ti-e foame si rau, ca te infranezi, etc.

Pentru un vegan e ceva, pentru un omnivor e altceva, pentru unul casatorit e ceva, pentru cel singur e altceva.

Unul mananca de foame, cantitati mari, altul calitati inalte, altul mananca pentru ca sa traiasca, sa aibe putere, altul are niste cerinte psihice ( o prajitura, sau o bucatica de altceva ii mangaie sufletul trist), altul trebuie sa tina regim, altul trebuie sa se infraneze.

Acum depinde de ce nunta vorbim.

Daca e un biznis cum sunt de multe ori nunti la noi, un fel de CAR -uri pe termen lung, nu-i bai, eu unul nu ma duceam si fara sa fie post :)

Dar fa un efort si imagineaza-ti o clipa ca ai fi avut un prieten la care sa tii.
Nu seful de care ti-e frica sa-l refuzi, sau lumea care o sa te judece ca postitor, sau un partener de afaceri sau alte chestii din marunte si lumesti.
Un om, la care tii si care la randul tau te pretuieste ca om si prieten si care tine la prezenta ta acolo.

Si pentru ca puneai problema prost la duhovnic (vezi ceva postari mai sus) sau duhovnicul are si el niste handicapuri afective si nu da doi bani pe prietenii tai si relatiile tale "pamantest", iti zicea ca nu, ce faceai?

Te ascundeai ca mieluselul in spatele duhovnicului si spuneai prietenului de o viata "pas" pentru ca "asa a zis duhovnicul" pe care tu i-ai oferit o autoritate mai mare decat e cazul si l-ai ales si prost pe deasupra, corect?

Pai ce sa zic, poate din cauza asta exercitiul de mai sus o sa ramana un exercitiu de imaginatie, care e putin probabil sa-ti reuseaca fie ca si exercitiu de imagiantie.

Sa nu confundam poruncile morale cu rutina spirituala.

Nu-ti cere prietenul sa mergi la furat sau la curve cu el si trebuie sa-i faci pe plac sa nu-l dezamagesti.

Ci doar sa renunti la ceva care te avantajeaza strict pe tine - asa cum a spus-o destul de clar si tu, o renuntare care nu te pagubeste practic pe tine nimic (si nici pe altii) pentru a face o bucurie unui prieten sau macar pentru a nu-l supara intr-un moment unic in viata.

Iar lucrurile se pot extinde si la alte situatii de viata in care tindem sa devenim farisei, si poate nu de putine ori sa facem din Dumnezeu o scuza pentru prea putina noastra iubire si rea voire.

Ceea ce ar trebui sa dobandeasca in primul rand un credincios autentic, ar fi trairea evanghelica, ca simtire si fapta vizavi de aproapele sau, ori exista riscul ca tocmai acolo sa ne poticnim si ca scuza pentru ne-iubire sa-L punem tocmai pe cel care ne-a predicat-o, ceea ce cred ca poate fi un pacat mai mare decat toate celelalte la un loc.

Ovidel dragule, graise ea mai multe, doar atat ai prins?
Uite de asta nu e bine sa ajungi abia la sfarsitul predicii, s-ar putea sa ratezi esentialul iar concluzia sa o intelegi taman pe dos :)

Trebuia să dau qoute la tot mesajul că să se înţeleagă că am citit tot mesajul? Şi că sunt de acord cu el? :))

Da, pai si ascetii au papile gustative. Dar nu-si fac din ele idoli mentali carora sa le aduca cele mai rafinate ofrande.
Vezi mai sus ce zicea Sf. Grigore cel Mare. "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele".

Nu hrana in sine ar fi problema, nici gustul ei, ci felul in care ne folosim de ea. Poate fi cumpatat, poate fi exagerat, fie accentuand cantitatea, fie cautand exclusiv calitatea ultra, desfatarea rafinata a simturilor.

In esenta, e vorba de modul de hranire propus de Dumnezeu, raportul optim dintre inteligibil si sensibil, pentru a nu deraia in directii patologice.

Nu trebuie sa fii musai ascet, nici sa-ti spuna nutritionistul sau psihologul, ca ne dam singuri seama cand ne facem rau prin exces si intrebuintarea patologica a hranei. Mancatul compulsiv, bulimia - stim ca fac mari ravagii. Psihologul nostru, Ioan Cezar ne poat explica mai bine mecanismele compensatorii ale tulburarilor de genul asta. Lipsa iubirii si golul resimtit de absenta cuiva, trebuie umplut cu ceva, cel mai la indemana fiind mancarea. Mai ales dulciurile.

Ascetii percep lacomia de mancare in sensul unei intelegeri rasturnate a dorintei de a ne hrani. Omul e facut sa se hraneasca si spiritual si material, si inteligibil si sensibil. Ce-a zis Hristos pe tema asta? "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot Cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu".

Cand dorinta noastra de a manca si de a ne desfata exagerat simtul gustului e mai mare decat dorirea de Dumnezeu, ea ne devine patima si pricina de moarte sufleteasca.

Hrana Il poate descoperi omului pe Dumnezeu ( asta-i o arta a ascetilor), fiindca mancarurile pot fi cugetate ca un mediu transparent al energiilor lui Dumnezeu. Sf. Isaac Sirul, vorbeste chiar de cel ce a vazut / perceput in hrana sa pe Domnul, adica poate intelege ratiunea, motivatia lui Dumnezeu cand a facut roadele cu care sa ne hranim. Nici intr-un caz spre imbuibare ori ca afrodisiac de innebunit simturile. IMHO.

Alin,

Concluzia Deliei prinde foarte bine ceea ce tu ai subliniat în mesajele anterioare, însă fără a face abstracţie de rânduiala Bisericii. Ori tu ai negleijat rânduiala Bisericii, dând întâietate dragostei faţă de aproapele. Dacă tot ai alte ocazii să posteşti, de ce nu poţi pune problema în acelaşi mod şi faţă de aproapele? Crezi că Dumnezeu nu-ţi va da ocazia să-ţi demonstrezi adevărata pritenie în multe alte ocazii? Doar pentru că este un moment unic din viaţa aproapelui? Dar apropele în cazul de faţă de cine ascultă? Este binecuvântată acea bucurie când Biserica spune clar să nu facem nunţi/petreceri în zile de post? Cine va binecuvânta acea nuntă? Ori dragoste fără discernământ nu se poate. Şi cel mai potrivit lucru, în acest caz, pe care îl poţi face este să te sfătuieşti cu duhovnicul. Şi nu cred că duhovnicul nu va ţine cont de faptul că îţi este un prieten apropiat sau este unul doar de afaceri. Sau crezi că el nu ştie ce înseamnă a avea un prieten (bun sau de afaceri)?

Ce-mi place mie pendularea asta! :) Cea care a deschis topicul, zicea ca-i o nunta din obligatie. Tu, din dorinta de a nuanta situatia, vii si pui problema cu prietenul care se bucura de tine si tu de el. Ipoteze distincte, concluzia fiind…in functie de caz, nu.

Vezi ca a zis Yasmina intr-o postare ceva asemanator cu ce propui tu. S-a nimerit sa fie prinsa de imprejurari in voiajul de nunta al unor prieteni in Las Vegas, chiar in Vinerea Mare.
Vezi ce concluzii a tras! Tu te-ai duce, for instance, la nunta de dragul prietenul tau, chiar in Vinerea Mare? Sau, fiind asa prieteni apropiati, nu cumva ar fi fost mai nimerit in prealabil, in faza de pregatire, sa fi incercat
sa-l sfatuiesti din timp sa aleaga alta ocazie cand sa-si faca nunta?

Cam da. Altfel se intelege ca doar acea parte.
Care, ca sa fim realisti, cam rastoarna restul sau oricum, arunca toata problema iarasi in incertitudine.

In postarea initiala nu vad nimic despre "din obligatie".
Nu am citit tot topicul, discutia extinzandu-se oricum peste problema in sine, asa ca ...

Situatia nu este exact aceeasi, pentru Vinerea Mare te pregatesti mai bine de o luna cu post, si nu e vorba atat de post cat de atmosfera si mai ales ziua anume.

In ceea ce priveste consilierea, tine doar daca sunt de aceeasi credinta, iar daca sunt si fac astfel de alegeri nu e mai usor ci mult mai dificil si cred ca si notiunea de "prieteni apropiati" trebuie pusa intr-o alta perspectiva.

In cazul de fata oamenii sunt de o alta credinta si nici nu este Vinerea Mare.

Cel de o credinta cu tine, poate sa-ti inteleaga refuzul (desi asta nu inseamna ca nu poti sa participi macar la cununia religioasa si sa le dai un cadou) desi nu iti impartasesc convingerile si ar fi chiar si un mesaj bun pentru ei, poate o clipa ii pune pe ganduri.

La cei de alta credinta, depinde cum am zis, de situatie, sunt foarte multe nuante aici si cred ca am definit destul de bine contextul in care duhul trebuie sa treaca inaintea literei.

Cred ca este o problema tendinta omului de a generaliza si a scoate din orice caz particular o regula universal valabila.
Cred ca tine de aplecarea mai mult spre litera decat spre Duh..

si nici in situatia unui prieten foarte apropiat (daca am inteles bine) pentru care Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul sa treaca pe plan secundar.
Solutia cu trimis darul, mie imi pare foarte ok.

In fine, Lidia zicea ca a inteles ce are de facut, so case closed!
La alte situatii, poate alt tip de rezolutie :)

Intelegerea tine atat de capacitatea de intelegere cat si de influenta celor din jur.

In cazul ei si doar al ei, influenta poate fi o scuza buna, la altii mai cu pretentii, mai putin.

Si apropo, ce inseamna "trimis", nu poate participa nici la cununia civila si religioasa?

Pe undeva ai dreptate dar atunci apar alte intrebari:

1. Daca acorzi atentie aproapelui inseamna ca ai neglijat randuiala Bisericii? Dumnezeu n-a spus oare tot timpul sa ne iubim aproapele. In el se afla insusi Dumnezeu. De ce tot dam la o parte aceasta invatatura.
Tot timpul asta ne-a invatat: sa ne iubim unii pe altii. Cate pilde se refera la asta si cate la post?
Hai sa punem listele!

2. Aproapele de cine asculta si cine binecuvanteaza nunta? Problema este ce fac confesiunile crestine si de ce este asa un haos intr-o religie crestina.
De ce aproba unii nunti intr-o zi cand altii le interzic. Si doar stiu acum ca lumea este deschisa si sunt relatii de prietenie si interconfesionale.
A cui este vina pana la urma?
A mirilor, a autoarei firului, sau a Bisericilor?

Aici este alta discutie.
Ma intreb in ceea ce ai scris tu aici, ce loc acorzi postului de fapt.
Ca totusi postul la noi ortodocsii este foarte sever si te duce la ideea ca tot ceea ce mananci este rau.
Unde este limita intre normal/modest si imbuibare?

Cand spui asa:

"Cand dorinta noastra de a manca si de a ne desfata exagerat simtul gustului e mai mare decat dorirea de Dumnezeu, ea ne devine patima si pricina de moarte sufleteasca."

...spui ca daca bei lapte in loc de ceai dimineata esti exagerat, sau nu mai ai dorire de Dumnezeu? Daca mananci un ou sau o bucatica de branza este patima si moarte sufleteasca?

Patologice sunt: bulimie, anorexie, adica a manca prea mult dar si prea putin.

Asceza este deja un lucru extrem, la fel ca si postul negru.
Te duc astea mai mult/mai degraba la Dumnezeu, la credinta?

As vrea sa inteleg cat este pentru om postul o necesitate pentru credinta, o imagine a iubirii de Dumnezeu si cat altceva (regim alimentar, ambitie etc.)

Am mai spus ca am citit patericul athonit si mi-a ramas (neplacut) in minte toata asceza lor: fara mancare (unii refuzau complet), fara somn, spanzurati nu stiu cum toata ziua, fara haine etc..
Si ma intreb daca asta ne cere Dumnezeu si daca asta este credinta.

Si da, nu traim numai cu painea, cu hrana trupeasca. Tocmai aici este problema.
Multi insista pe post si renuntarea la social, la iubire, la omul de langa noi.
Nu conteaza sa fim cu oamenii cat ceea ce bagam in gura.

Eu raman la ideea ca se denatureaza totusi credinta.

Si ca sa raspund si lui Ovidiu aici si altora, in incheiere.
Pana la urma situatia de dezbinare ajunge foarte stresanta.
Pentru ca se repeta mereu si mereu.

Te invita o prietena la o inghetata, sau in pauza de pranz si trebuie sa tii cont ca este vineri (cine tine si miercuri, sau chiar si luni), ca este sarbatoarea nu stiu care si e post, ca Postul Craciunului, al Pastelui, etc.
Asta o spun pentru cie care se afla in alte tari.
Se organizeaza diverse actiuni la institutii, organizatii, sau in privat, la care trebuie sa participi.

Si nu in ultimul rand trebuie sa tii cont si de sanatatea si puterile tale.
"In esenta, e vorba de modul de hranire propus de Dumnezeu, raportul optim dintre inteligibil si sensibil, pentru a nu deraia in directii patologice."

Patologic este si cand ti se face rau pentru ca nu mananci ce si cat trebuie.

Fratilor,prea subliniati "iubirea de aproapele"intr-o zona in care se loveste de alte interese personale,cum ar fi curatirea prin post,infranare de distractii.

Din cele ce sustineti,Alin si Sophia,reiese ca ar trebui sa facem tot ce ne sta in putinta sa le facem pe plac oamenilor,sa nu cumva sa-i suparam iar poruncile si sfaturile bisericii sa le incalcam in numele acestei iubiri pt aproapele.
Daca am face asta,reiese ca am tine post foarte rar,din intamplare,atunci cand scapam neinvitati la o petrecere cu fast,sau cand nu suntem chemati la o masa prieteneasca -unde prietenii ori nu sunt ortodocsi ori nu traiesc in spiritul ortodox.

Despre ce iubire pt oameni este vb cand participi la o nunta?Adica am facut tot ce mi-a stat in putinta,am ajutat saracii,am facut vizite pe la orfelinate,camine de batrani,puscarii si scoli de corectie?am ajutat oamenii strazii,familiile cu multi copii si bolnavii? Adica toate astea le-am bifat si nu mi-a mai ramas decat sa-mi "ajut"niste biete cunostiinte cu prezenta la nunta? Hotarat lucru,le-am facut pe toate !!

Daca nu sunt decat niste cunostiinte vagi,care te-au invitat ca sa umple restaurantul care are capacitate de 400 de locuri,mai ganditi-va daca merita sa participati in ziua taierii capului Sf.Ioan Botezatorul.
Ma amuza ce cred unii,ca daca sunt invitati la o nunta oamenilor le pasa de ei sau de prezenta lor!!! Asta este foarte amuzant :)
Daca este sora,verisoara,colega de banca din liceu sau vecina cu care aveti relatii f bune atunci este mai dificil sa nu va duceti,caz in care apelati la autoritatea duhovnicului.

Eu vad dorinta de participare din"dragostea de aproape"doar o dorinta personala ,ascunsa, de a petrece alaturi de oameni. Nu-i rau,dar poate fi amanata pt ca ocazii mai sunt ,Slava Domnului.

Astea-s consecintele daca avem prieteni neortodocsi sau dintre cei care traiesc inafara credintei.
Nu-i bai,daca un prieten va iubeste ,va respecta "stilul de viata" si va intelege"toanele",ca asa-s prietenii atenti si respectuosi.

Dar daca nu este post si oricum nu pot sa mananc inghetata deoarece am intoleranta la lactoza? Asta inseamna ca nu merit sa am prieteni,pt ca sunt altfel construita decat cei normali?(nu mai intru in detalii de nutritie,moderna care afirma ca majoritatea adultilor dezvolta intoleranta la lactoza,laptele fiind un aliment pt sugari only).

Dragostea pt oameni(prieteni)deseori trece peste aceste amanunte enervante.
Ieri am fost la ziua de nastere a prietenei mele thailandeze. A avut vreo 20 de persoane invitate,daca nu mai multe. Eeei...chiar si asa a gatit ceva special vegetarian pt mine,desi eram singura cu aceasta problema acolo.
La fel,cand am invitati acasa care nu sunt vegetarieni sau vegani le prepar ceea ce stiu ca le place,incluzand produsele pe baza de carne.
Si am oroare de carne cruda de animale moarte in jurul meu...dar pt prietenie si familie,inchid ochii si-mi pun vata-n nas!


Vorbesc si eu ca nu am ce face,stiu Sophia ca pt tine scriu degeaba si niciodata nu o voi scoate la capat in dicutiile despre post,mancare de post,zile de post,evenimente in zile de post,nutritie optima in perioada de post,prietenii si postul ortodox etc etc etc etc ......

După ce auzi la biserică, în dimineaţa zilei de 29 august, Evanghelia praznicului, şi rămâi cu ceva în minte din conţinutul ei, parcă nu-ţi mai arde de ospeţe cel puţin o vreme. Mie mi-ar fi greu să n-o văd peste tot pe Salomeea executând coregrafii lascive pe placul regelui şi m-aş aştepta în orice clipă să intre un ospătar purtând pe o tipsie capul încă sângerând al Prodromosului.

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în El. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta, sta mult pe gânduri şi era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod, de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Atunci fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei, zicând: orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea. Iar ea ieşind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat şi i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului şi din pricina celor care şedeau împreună cu el la ospăţ, n-a voit să-i nesocotească cererea. Şi trimiţând îndată pe paznicul temniţei, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi apostolii s-au adunat la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut şi câte au învăţat pe oameni. (Marcu 16, 14-30)

În Biserică există reguli şi excepţii de la reguli. Dacă pe acestea nu le confunzi între ele, depărtându-te deopotrivă de desfânarea de-a stânga (nepostirea cu tot felul de justificări) şi desfrânarea de-a dreapta (zelul fanatic pentru formele ascezei), eşti încă viu, cu şanse de însănătoşire (mântuire).

Imi place asta la nebunie :)
Pt dragostea de aproapele,mananc cu drag si bucurie tot ce-mi pica de dulce ,in perioade de post. Si ma si duc la tot felul de petreceri sa ma distrez.
Vorba aia,de dragul tau as manca un pui fript! :))

De ce nu,de dragul aproapelui as face ceva mai putin placut ? Sa sacrific ceva din mine?

Nu poţi îndeplini dragostea faţă de aproapele făcându-te în acelaşi timp părtaş păcatului în care fratele tău se scaldă. Un priten adevărat îi arată fratelui său greşeala în care se află, dar nu neapărat predicând, ci mai ales prin faptă. Păcatul ne desparte de Dumnezeu, ceea îmi dă motiv să mă îndoiesc că Îl vei descoperi pe Dumnezeu la o nuntă care nu are binecuvântarea Bisericii. Să avem în vedere dragostea cu discernământ şi nu dragostea pătimaşă.

Vina este a noastră, a tuturor.