Copacele, nu vezi ca suntem un pic in plus pe aici ? Hai, lasa-i pe cei doi sa gaseasca noi argumente la vechile opinii, iar noi sa mergem la culcare.

Dar tu te duci in camera ta, iar eu in camera mea, da ?

Noapte buna!

Si eu cred la fel.
Aveti dreptate.
Era doar o diferențiere între impietritul indiferent si neveghetor, care nu implineste poruncile lui Dumnezeu din lene sau pentru ca are el pur si simplu lucruri mult mai importante de facut. Si cel care se impotriveste, fatis, intentionat, lui Dumnezeu.

Multumesc pentru raspunsuri.. mi se pare foarte complicata biblia si adevarul e ca de multe ori citesc si ma smintesc.. nu inteleg aproape nimic. :)

Mihai, lăsînd glumele dintre noi la o parte, măcar că prea grozave n-au fost, îţi propun mai întâi să punem în surdină criteriul acesta al stabilirii şi atribuirii vinei şi vinovaţilor. Dacă voim să construim o relaţie de dragoste cu Dumnezeu, aşa cum El voieşte mai întâi, cred că primul lucru e să renunţăm la reproşuri şi la atribuirea vinei, precum şi la o întreagă mentalitate juridică. De voim dragoste, să ne ferim de a rezolva problema la Tribunal, eşti de acord?...:)

Tu repeţi că Dumnezeu trebuie să aibă o responsabilitate, să Se îngrijească de Creaţia Lui.
Iar eu te întreb, mai întâi: ce te face să crezi că, deja, nu o are?
Faptul că noi nu putem da răspunsuri care să mulţumească pe toată lumea la întrebări legate de situaţii ca aceasta pe care o expui mai sus, înseamnă automat şi cert că Dumnezeu nu îşi exercită responsabilitatea? Crezi că ar fi posibile şi alte interpretări?

Ioan Cezar, tu spui "daca voim sa construim o relatie de dragoste cu Dumnezeu, asa cum El voieste mai intai". Spunand asa, pleci tocmai de la o premisa care contrazice dubiul meu, si deci nu mai lasi loc discutiei reale.

Pentru ca eu plec de la premisa ca e posibil ca Dumnezeu sa nu ne iubeasca chiar ata de mult, de vreme ce ingaduie sa se intample evenimente precum cele despre care am vorbit.

Ce intelegi prin a renunta la reprosuri ? Sa-l iertam pe Dumnezeu pentru copii arsi de vii sau smulsi cu baioneta din burta mamei, sau sa amitem ca El nu este responsabil, pentru ca nu putea sa opreasca aceste atrocitati ?

Si nu, nu caut raspunsuri care sa multumeasca pe toata lumea. Caut un raspuns care sa ma multumeasca pe mine, si eventual pe tatal care si-a vazut copilul eviscerat si care a inebunit ulterior.

Spune-mi, te rog, tu admiti ca exista evenimente pentru care NU avem explicatii multumitoare si ca, in lumina acestor evenimente, dubiile cu privire la dragostea lui Dumnezeu sunt perfect rezonabile ?

Se pare ca pentru unii nu-i deloc o gluma rezolvarea conflictelor intre Creator si creatura la Tribunal. Unii chiar o iau in serios si spera sa aiba si castig de cauza. N-ai auzit acum cativa ani, in 2007, ca Dumnezeu a fost citat ca parat intr-un proces?
Senatorul statului American Nebraska, Ernie Chambers, L-a dat in judecata pe Dumnezeu pentru amenintari teroriste si pentru ca a provocat moartea, distrugerea si terorizarea a milioane si milioane de cetateni ai Pamantului, provocand inundatii catastrofale, uragane inspaimantatoare si tornade infricosatoare.
http://www.nbcnews.com/id/20827350/n.../#.VdRKfSWqqko
Dupa mintea lui, in acest proces, Dumnezeu e vinovat de toate relele din lume. Urmeaza doar sa fie prins si inchis.

Doamna Delia, o intrebare foarte punctuala, la care as aprecia un raspuns concis si la obiect: faptul ca Dumnezeu nu poate fi prins si inchis inseamna automat ca nu este vinovat pentru nimic ?

S-ar putea sa nu considerati raspunsul meu concis si la obiect, dar eu cred ca Dumnezeu chiar isi doreste sa fie ''prins si inchis''. In temnita proprie a fiecaruia, aceea din adancul inimii, unde zacem legati in lanturile pacatelor, pentru a ne scoate la lumina. Cred ca chiar isi doreste sa-L prindem si sa nu-I mai dam drumul. :)

Dar cred ca daca am ajuns sa punem problema in acest mod, cum ca Dumnezeu e vinovat de raul din lume, s-ar putea ca finalul apocalipsei sa fie mult mai aproape decat ne place sa ne imaginam.

Parerea mea e ca atunci cand pornim de la prezumptia ca viata in trup este valoarea suprema, e aproape previzibil ca se poate ajunge chiar pana la a-L judeca pe Dumnezeu si a-L socoti vinovatul exclusiv pt. tot raul din lume.

O alta eroare de pornire e ca raul e tot una cu suferinta si moartea. In multe cazuri cand Dumnezeu ingaduie suferinta, El urmareste altceva, un alt fel de bine. Din pacate, cu totul de neconceput pentru cei orientati exclusiv pe cele vazute hic et nunc si nedispusi sa-si accepe nici macar propria cruce, mai mare sau mai mica.

Faptul ca in urma unor experiente de neimaginat si de neindurat de tipul experimentului Pitesti, unii au ajuns sa afirme cu toata bucuria ''Binecuvantata, fii tu inchisoare ca in iadul suferintei mi S-a descoperit Dumnezeu!'', nu face decat sa confirme cat de departe sunt judecatile omului de cele ale lui Dumnezeu.

Sa va intreb si eu ceva. In contextul presupunerilor dvs. (recente banuiesc?) despre vinovatia lui Dumnezeu, care credeti ca a fost motivatia pentru care Hristos si-a asumat vina si pacatele intregii lumi, inainte chiar ca multe din ele sa fi fost savarsite?

Aveti dreptate, nu e nici concis, si, mai ales,nu e la obiect.

Apreciez bunele D-vs. intentii, dar revin cu intrebarea si astept, daca se poate, un raspuns concis si la obiect:

Faptul ca divinitatea este mult mai mare si mai puternica decat noi inseamna automat ca nu avem dreptul sa o tragem la raspundere ? Filosofia "Eu te-am facut, eu te omor" are vreo greutate reala,dinpunct de vedere moral ?

P.S. Exista, intr-adevar, un curent de gandire care nu pune semnul egalitatii intre suferinta si rau. Se numeste masochism. Atunci cand se refera la propria suferinta. Dar cand se refera la suferinta altora ? "Copilul meu a ars de viu. Multumescu-ti Tie, Doamne !" - o fi masochism, o fi sadism, o fi alta forma de boala mentala ?!

E o întrebare interesantă, depinde din ce punct de vedere o privim.

Haideţi să o privim aşa: "Hristos este Dumnezeu, Hristos şi-a asumat vina..." Hmmm........ interesant...

Sau, aşa: "Hristos este Dumnezeu, Hristos şi-a asumat vina întregii lumi pe care El a creat-o...." Hmmmm.... şi mai interesant...

Dar din punctul de vedere al tatălui al cărui copil a murit eviscerat, sau al fiului al cărui tată a murit de cancer, nu ar fi mai rezonabil să spunem că: "În loc să-ţi asumi tu diverse vini şi să mori pentru ele, de ce nu l-ai lăsat pe fiul/tatăl meu să trăiască, dacă tot eşti atottputernic ?"

Şi, ca să ducem discuţia la un alt nivel, ce l-ar întreba, oare, un tată/fiu pe Dumnezeu, în contextul în care Biserica (care vorbeşte cu autoritatea lui Dumnezeu) îi explică că: dacă fiul lui (mort înainte de naştere) nu a fost botezat, sau dacă tatăl lui (mort de cancer, sau într-un incendiu, saau într-un cutremur) nu a fost la Liturghie ultima duminică, atunci sigur vor arde, amândoi, în iad, o veşnicie ?!!!!! Dar. să nu uităm, Biserica îi spune, cu autoritatea lui Dumnezau, că deşi fiul lui şi tatăl lui vor fi în iad pentru toată veşnicia, EL, totuşi, are ocazia să fie în Rai. Nu-i aşa că-i frumos ?

Uite, ceva, tot de meditat o vreme, in paralel, pentru a avea o perspectiva obiectiva.

În Vinerea Patimilor, 1714, Constantin Brancoveanu si fiii sai au fost ridicaţi de turci şi întemniţaţi sub zidurile cetăţii Edicule, in Constantinopol.

A urmat o judecată turcească. Vodă şi cu feciorii săi au fost, timp de trei luni, bătuţi, strînşi în cătuşe de fier, tăiaţi pe trup şi pe cap, arşi cu cleştele înroşit. În cele din urmă, li s-a hotărît moartea.

Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri grele din fier, cu capetele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos călcau încet, cu nădejdea apropiatei biruinţe duhovniceşti şi a vieţii celei veşnice. Au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed şi a trimişilor străini pe lîngă Înalta Poartă.

Ahmed a spus: „Ghiaur Brâncovene, eşti osîndit la moarte cu toţi feciorii tăi, dar te iert dacă spui şi unde este cealaltă avere şi dacă te laşi de legea ta şi treci la cea turcească!”.

Brâncoveanu a răspuns însă fără să stea pe gînduri: „Averea toată cîtă am avut tu mi-ai luat-o şi alta nu am. Iar de legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”.

După ce spuse acestea, s-a întors către băieţii lui: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decît sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sîngele nostru!”.

Sultanul turbă de furie auzindu-l vorbind aşa. Porunci mai întîi să fie tăiaţi copiii domnitorului, iar tatăl să stea şi să privească măcelul. Călăul reteză capul lui Constantin, fiul cel mare, apoi tăie capetele lui Ştefan şi Radu. Cînd veni rîndul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta începu să plîngă. Însă tatăl lui îi porunci cu blîndeţe să tacă şi să-i urmeze pe fraţii săi. Copilul înţelese. Îşi şterse lacrimile, suspină adînc, apoi îşi puse cuminte gîtul pe butuc. Apoi îi veni rîndul şi domnitorului, care bătu o cruce mare, evlavios, şi spuse: „Doamne, fie voia Ta!”. Sabia tăie fără milă.

Situatii similare cu cea expusa de tine, atitudini radical diferite. Ce anume face ca unii sa innebuneasca de durere, sa ramana marcati iremediabil cu sechele psihice, in timp ce ceilalti vad altceva dincolo de suferinta si hotarul mortii?
Acelasi tip de suferinta, pentru unii e spre moarte, iar pentru altii e spre viata.
Asa ca, think again, nu suferinta si nici Dumnezeu care o ingaduie ar fi de blamat.

...o fi sadism, ...o fi masochism, ...o fi alta forma de boala mentala?!

Cred ca e "boala" aceea de care zice Ap. Pavel: "cuvantul Crucii pentru cei ce pier e nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu".



Stiu si eu un Tata al Carui Fiu a murit in chinuri groaznice, rastignit pe Cruce.
"Caci asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe singurul Sau Fiu sa moara pentru ea".

...o fi sadism, o fi masochism, o fi poate iubire nebuna?

Eu încerc să fiu cât mai imparțial. Delia a spus lucruri care, și uman și religios au sens. Pe de altă parte, Mihai exprimă strigătul de durere al unei întregi umanități.
Cred personal ca răspunsul POATE rezidă în acele cuvinte spuse acum două milenii pe o anume Cruce. Și da, mă refer și la "Adevărat iti spun, astăzi vei fi cu Mine in Rai", ca si la "Doamne, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?".
Noaptea e un sfetnic bun. May the Force serve us well.

Doamna Delia, povestilor apocrife despre Brancoveanu va pot si eu opune o suta de povesti islamice despre martirii lui Mahomed care se arunca în aer in autobuze israeliene, pentru a face voia lui Allah.

În definitiv, ce e mai sinistru: să omori 50 de necunoscuţi, necredincioşi, - pentru Dumnezeu -, sau să-ţi laşi cei patru fii să fie omorâţi, pentru Dumnezeu ?

Dumneavoastră, dacă aţi avea de ales, între moartea propriului copil, sau moartea a 10 musulmani, ce aţi alege ?

P.S. Dacă Brâncoveanu, în loc de legea lui Hristos, ar fi făcut vorbire, în ultimele sale cuvinte, despre legea lui Zamolxe, sau legea lui Odin, sau legea lui Budhha, l-aţi fi respectat la fel de mult, şil l-aţi fi dat ca exemplu ?

Mihai, dacă rupi din context (Scriptura şi Biserica) şi începi să filosofezi la liber, în cu totul alt context - anume cel al filosofiilor lumeşti centrate pe idealurile sociale etc. etc. - atunci fireşte că nu ajungem la nici un rezultat, la nici o noimă.
Voieşti cumva să reînnoieşti figura lui Raskolnikov?
Vrei să Îl tragi, programatic, la socoteală pe Dumnezeu pentru tot răul lumii? Pentru răul pe care ni-l facem singuri, nouă înşine şi unii altora - tocmai din dispreţul pe care îl avem pentru Dumnezeu, concomitent cu proslăvirea Mammonei?
Aşteptarea ca Dumnezeu să fie bun după chipul lumii are deja o istorie foarte lungă....

Ce vrei tu de fapt să susţii? Că încă nu mă dumiresc... Sesizez doar un accent mai apăsat ca de obicei în postările tale, privitor la relaţia dintre Dumnezeu şi om. Ce se întâmplă de fapt, Mihai? Poate vrei să spui altceva, de fapt?....

Cel mai probabil traieste o drama pt care il considera vinovat pe Dumnezeu.

Ce idealuri sociale, Ioane ? Faptul că nu îţi doreşti ca fiul/fiica ta să fie măcelăriţi, asta numeşti ideal social ?!!!! Faptul că nu doreşti să fi gazat şi cremat, numeşti ideal social ?! Faptul că doreşti ca tu, şi copii tăi, şi părinţii tăi, să trăiţi, este un ideal social ?!

Feptul că îţi doreşti ca fiul tău, sau fiica ta, să se nască, fără ca o boală oarecare să determine avortul spontan, iar Biserica (ortodoxă, catolică sau care o mai fi ea) să te înveţe că fără botez acest fiu sau fiică vor merge în iad, la muncile veşnice, asta numeşti tu ideal social ?!!!!!!

Spune-mi , Ioane, cum ne facem, singuri, răul unui cutremur ? al unei mutaţii genetice care face ca un copil să moară la câţiva ani ? Cum şi-au făcut singuri rău, şi ce dispreţ au avut faţă de Dumnezeu, copii care au murit în ultimele taifunuri din Asia, copii, în majoritatea lor, nebotezaţi, despre care Biserica din care faci parte învaţă că nu vor ajunge niciodată în Rai ?!!!!

Dar sa stabilim mai intai ce inseamna moartea, din 3 perspective:

1. perspectiva cea mai larg acceptata de mai tot omul, din mai toate timpurile, pentru care valoarea suprema e viata in trup, dupa care mai mult ca sigur nu mai e nimic sau daca o fi, e o nebuloasa cu care nu tre' sa-ti bati capul. Carpe diem! Enjoy the moment! It's all you have!

2. perspectiva celui care crede in Hristos, pentru care viata biologica e doar anticamera Vietii harice, iar moartea e doar usa de intrare

3. perspectiva lui Dumnezeu, pentru care a lua viata inseamna a lua dintr-o parte si a pune intr-alta. "De ma voi sui la cer, Tu acolo esti si de ma voi cobori la iad, tu de fata esti" (un stih dintr-un psalm).

Deci, pt. tine ce inseamna a muri?

Mihai, evident ca este necesara reinterpretarea, din perspectiva mai profunda, a relatarilor biblice - pentru a avea o consistenta logica.


- imperfectiunea primelor fiinte - care cad mai intai in nalucire (din cauza necunostintei) - apoi in mandrie si neascultare

-pedepsirea urmasilor (care se nasc direct in suferinta) pentru faptele inaintasilor; acestia nu beneficiaza de conditii edenice in care sa le fie testata "ascultarea" asemeni protoparintilor - urmasii sunt fiinte destinate sa guste din pedeapsa inainte de a avea posibilitatea sa-si manifeste liberul arbitru, propria vointa si intentie

-incalcarea liberului arbitru ( exemplu Faraon, care poate sugera si posibile incalcari ulterioare)

- un Dumnezeu care se "razgandeste" in actiunile Sale / oscilant, mai intai razbunator-de-moarte apoi iubitor sacrificial.

Pentru unii dintre noi, este esentiala rezolvarea rationala a acestor contradictii, pentru altii nu.

Agumentul solid al acestora din urma va fi invariabil fie incapacitatea umana de a intelege sau - mai agresiv- cum de avem indrazneala sa ne indoim de dreptatea divina.

Insa noi nu ne indoim de dreptatea divina, ci doar vrem sa intelegem.

Acceptarea unui Dumnezeu paradoxal, simutan Infricosator/Terifiant-Iubitor pentru unii este suficienta. Necesitatea rationalului cade in plan secund, devine nesemnificativa, in raport cu intesitatea trairii in relatie cu un astfel de Dumnezeu.

Pana mai cugetam la moarte si suferinta, daca imi ingaduiti, as face o analiza mai mundana referitor la invartosarea inimii lui Faraon.

Daca e cineva pe forum care are cunostinte de limba ebraica, il / o rog sa verifice si/sau sa corecteze urmatoarele aspecte.

Conform specialistilor de limba ebraica, verbele acestei limbi se modifica dupa anumite tipare si radacini derivate, numite binyanim, constructii foarte diferite de ale altor limbi.

Exista 7 astfel de constructii de tip binyanim, conform carora unul si acelasi verb poate suferi 7 tipuri de modificari interne, dand sensuri radical diferite, in functie de afixele adaugate radacinii.
Aceste 7 forme se cheama qal, niphal, hiphil, hophal, piel, pual, hithpael.

Unele aspecte, mult mai simplificate, exista si in alte limbi, inclusiv in romana, atunci cand ne referim la categoria gramaticală numita diateza, specifica verbului si care exprima raportul dintre actiune si subiectul gramatical. Sau la tranzitivitatea /intranzitivitatea unui verb (capacitatea de a accepta un complement direct intr-un anumit context).

Astfel, verbul "kabad" ori "kabed", din textul referitor la invartosarea inimii lui Faraon, e o constructie gramaticala de tip "hiphil", ceea ce inseamna ca sufixul adaugat radacinii face ca raportul dintre subiectul gramatical si actiunea verbului sa nu fie echivalentul diatezei active din limba romana.

Una din caracteristicile verbelor ebraice e ca sensul lor depinde de modificarile date de aceste 7 constructii numite "binyanim". Astfel, actiunea/starea definita de un verb poate avea 4 intelesuri:

1. Cauzal - echivalentul diatezei active, cand subiectul gramatical e cel care face actiunea
2. Permisiv- desi exprimarea se face dupa aceeasi forma ca si cea cauzala, forma "hiphil" a verbului are sensul de permisiune, "a lasa ceva sa se intample"
3. De stare - indica starea, situatia
4. Denominativ - cand forma hiphil se foloseste pentru a crea verbe pornind de la substantive.

In cazul de fata, când se spune că Dumnezeu învârtoşează (in limba romana verb tranzitiv, diateza activa) inima lui Faraon, sensul verbului "kabad" fiind scris in forma "hiphil" trebuie inteles in forma permisiva si nu comisiva a verbului "a invartosa". Si anume: "a lăsa să se invartoseze".

Desi Dumnezeu e subiectul gramatical, la fel ca in forma cauzala, cel care face actiunea verbului este Faraonul insusi. Faraonul e cel care are rolul activ, iar Dumnezeu ii permite, il lasa, ii respecta alegerea.

Ideea sugerata prin sensul permisiv al formei "hiphil" ar fi deci aceea ca Dumnezeu a lasat ca inima lui Faraon sa se invartoseze treptat, nu a intervenit, i-a respectat libertatea, a avut rabdare cu el si l-a lasat sa-si adauge pacat peste pacat pana ce peste sufletul lui s-a facut o crusta groasa de nesimtire. Ca asta e de fapt invartosarea inimii.

Inima lui Faraon s-a impietrit / invartosat ( diateza reflexiva), nu din cauza lui Dumnezeu, ci a propriei rautati care i-a tot cimentat orice simtire binevoitoare fata de evrei.

Cand citim in Exod ca Dumnezeu ii spune lui Moise ca va invartosa inima lui Faraon, trebuie sa intelegem prin aceasta ca il va lasa pe Faraon sa-si invartoseze inima, adica sa mearga pana la capat cu rautatea lui, in ciuda tuturor celor 10 avertismente / plagi trimise gradual.

Un alt exemplu:

De aceeasi categorie gramaticala, forma "hiphil", trebuie sa se tina cont si la intelegerea verbului "a duce in ispita" din rugaciunea Tatal nostru.

Sensul corect sugerat de forma "hiphil" a verbului, nu e cel cauzal, ci cel permisiv, adica "nu ne lasa sa cadem in ispita", fiindca Dumnezeu nu duce pe nimeni in ispita: "Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni". (Iacob 1, 13)

Asadar, Dumnezeu nu invartoseaza/ nu impietreste / nu cimenteaza inima omului, nici nu ispiteste spre rau, ci tocmai pentru ca respecta alegerea omului, il lasa pe acesta sa faca ce doreste cu propria inima: fie sa si-o impietreasca, sa si-o faca rigida, nemaleabila, invartosata, indaratnica, fie sa si-o inmoaie, udand-o mereu cu lacrimi de cainta.

Referintele de limba ebraica le-am luat din mai multe surse. Redau mai jos doar cateva:

http://www.womenpriests.org/courses/inter/hardening.asp
http://www.byuhebrew.com/132PowerPoi...-48-Hiphil.ppt
http://www.becomingjewish.org/learni...tem-hebrew.pdf

Bun. De ce nu se lucrează la o traducere mult mai bună. Uite la ce furtuni sufletești ajung unii colegi/frați ai noștri din cauza asta.
Imi retrag orice afirmație deplasata si zeflemitoare pe aceasta tema.
Delia, scuzele mele.

Dumnezeu sa ne ierte pe toți!

......:) Mulţumesc frumos, Delia, mulţumesc...

Aha! Acum înţeleg mult mai precis la ce te referi. OK, meditez...:) Problema pe care o ridici e acum bine definită, mulţumesc pentru bunăvoinţa de a o formula!

N-ai pentru ce, frate! Da' oricum, cu placere!

Delia,

pentru ca demonstratia sa fie completa (nu doar o solutie sugerata) - sa evidentieze grava eroare de traducere a specialistilor lingvistici din generatiilor anterioare:

Care sunt radacinile celor doua verbe "a invartosa" / "a isipiti" ?

Care sunt afixele care le modifica sensul?

-care este afixul (prefix, sufix, infix) in forma diatezei active?

-care este afixul (prefix, sufix, infix) in forma permisiva?


Cum apar ele in textele considerate originale?

In cazul strecurarii unor traduceri eronate, cate pasaje, verbe, din Biblie mai pot fi considerate corecte (in special cele din Geneza)?

Cand textele sunt eronate, de fapt, ce invataturi citim noi?

Niciunul.
Si, pentru că s-a dovedit ca Biblia este incorectă, să ne întoarcem liniștiți la Buddha.

Buddha a fost întruchiparea tuturor virtuților mărețe.
În El s-a personificat cea mai înaltă moralitate (Sila), cea mai profundă concentrare (Samadhi) și înțelepciunea pătrunzătoare (Panna) – calități neîntrecute și fără de egal în istoria umanității. Următoarele versuri în limba Pali fac referire la nouă dintre virtuțile intrinseci ale lui Buddha, pe care discipolii buddhiști le recită când îi aduc omagiul:

„Itipi So Bhagava Araham Samma-Sambuddho
Vijja-Carana-Sampanno Sugato Lokavidu Annutarro
Purisa Damma-Sarathi Sattha Deva-Manussanam Buddho Bhagavathi.”

Autenticitatea acestui pasaj este de necontestat, din moment ce își are originea în multe dintre textele importante din Tipitaka – canonul buddhist.

Hosanale lu' Buddha!

Dalian, nu eu am afirmat ca traducerile sunt inexacte, cu modificari substantiale de sens.

Sunt ipoteze sugerate de crestini care au sesizat contradictii in Biblie si au incercat sa gaseasca un raspuns rational.

Delia, probabil, a subscris la acest gen de explicatii.

Eu am incercat sa-mi ajustez perspectiva si cu alt gen de rationamente, extra-biblice.

Pentru Mihai, exista un singur raspuns la toate intrebarile sale dureroase, dupa a mea umila parere: autorii Raului sunt Prometeu/Ahriman/Samael si omul. Nu glumesc, e parerea mea sincera. Dumnezeul nostru, Care din vorba Deliei, iubire "nebuna", Si-a trimis Fiul sa moara in chinuri si sa invieze cu slava pentru mantuirea noastra, a oamenilor, nu are nimic de-a face cu Raul.
Daca tu, Mihai, vei starui in aceasta nedumerire razvratita, vei fi banned. Si nu, nu ma refer la forum. Ma refer la un ban vesnic, de la Sfanta Fata a Domnului.
Sincer, gandeste-te: nu cumva catolicismul liberalist post-conciliar setat de soixanthuitarzii gen Schonborn et co. duce exact la un parcurs spiritual spre Abisul razvratirii si hulirii de Dumnezeu, iar tu esti un exemplu viu in acest sens? Cu fratie si preocupare ti-o spun ca asa simt.

Rog adminul sa inchida acest topic primejdios. Cred sincer ca si-a atins scopul.

Cum m-am trezit? Simplu: am pus mana pe telefon, simtind eu, ca sa glumesc putin in stilul meu, o perturbare in Forta, si astfel duhovnicul meu a dat cu tampenia mea rebela de pamant si bine mi-a facut! Mihai, te sfatuiesc sa faci la fel, daca mai ai confesor. Ahriman nu e genul de prieten cu care as dori sa imi petrec vesnicia, crede-ma...

Nu am vrut neaparat sa fie o demonstratie, cu atat mai putin una exhaustiva, ci o tema de reflectie din alt unghi.

Cum ziceam mai sus, referintele de limba ebraica le-am luat din sursele mentionate, elaborate de experti lingvisti (Bruce K. Waltke and M. O'Connor si cei din linkuri), cu precizarea ca eu, nefiind cunoscatoare a limbii ebraice si a distinctiilor dintre forma cauzala si cea permisiva, am facut doar o mica compilatie de amator in chestiunea stufoasa a modificarilor interne date de cele 7 tipuri de constructii Binyamin.

Pentru cunoscatori, detalii suplimentare legate de radacina כָּבַד kabad ori kabed si modificarile la toate cele 7 forme Binyamin, iata un link de sinteza cu informatii din Lexiconul Ebraic-Englez al lui Brown-Driver-Briggs, precum si din NAS Exhaustive Concordance of the Bible with Hebrew-Aramaic and Greek Dictionaries - http://biblehub.com/hebrew/3513.htm

Nu mi-e greu sa dau copy/paste la forma ebraica din Exod 10, 1, הִכְבַּ֤דְתִּי hiḵbadtî , dar nu pot face o analiza morfologica a radacinii כָּבַד kabad si a afixelor, cu infimele mele cunostinte de ebraica.

Pot in schimb sa fac trimitere la analize in depth, facute de experti, pe langa linkurile date deja: An Introduction to Biblical Hebrew Syntax, by Bruce K. Waltke and M. O'Connor
https://books.google.ro/books?id=RCU...20form&f=false

Cateva detalii pe scurt din acest Ghid de sintaxa ebraica, legate doar de sensul cauzativ si cel permisiv:

"Generally, the fundamental causative nuances of a hiphil will be determined by the specific type of verbal root used, and often by the meaning of that root in the Qual and whether it is transitive or intransitive in the Qual. The following semantic categories are helpful in classifying verbs in the hiphil.

a) Causative - indicates the bringing about of the sense of a verb occurring in the Qual or Niphal. But this causation takes a variety of distinctive connotation dependind on the nature of the root involved.

Verbal roots that are specifically stative in Qual tend also to become singly transitive in the Hiphil. Here the term factitive may be used to indicate the transitivizing nature of the Hiphil as in the Piel Usage "do not harden your hearts" / "I will harden Pharaoh's heart".

Pe scurt, radacina kabad (a fi greu) in forma de baza Qual e statica (intranzitiva), descrie o stare, o situatie, insa verbul devine tranzitiv ( poate primi complement direct) in forma Hiphil, devenind astfel un verb dinamic (a se ingreuna), care indica un proces (invartosarea).

E vorba deci de a stabili distinctia dintre intelesul cauzal (care e cauza?) si intelesul permisiv, cand vorbim de starea lui Faraon si cand vorbim de procesul progresiv care a dus la aceasta stare (cum s-a intamplat?).

Despre dificultatea stabilirii cu precizie e distinctiei dintre intelesul cauzal specific formei Piel si intelesul cauzal/permisiv, specific tranzitivitatii verbului in Hiphil, vezi Bruce K. Waltke and M. O'Connor, An Introduction to Biblical Hebrew Syntax, pp. 437-438

b) Permissive - used rarely, the hiphil designates an action that is agreeable to the object and allowed by the subject. Watke and O' Connor observe a number of other uses of the hiphil similar to the permissive, in which the relationship between the principal subject and the secondary subject requires a variety of modals in translation: compulsion, solicitude, toleration, bestowal. "

Cum ziceam si in postarea trecuta, tinand cont de relatarile anterioare in care ni se spune clar ca Faraon insusi si-a invartosat inima, raportul dintre subiectul gramatical (Dumnezeu) si complementul direct (Faraon) e una de tip permisiv, ingaduinta, toleranta, nicidecum obligativitate.


Un alt link referitor la cele 7 forme flexionare ale verbelor ebraice ( diateza, tranzitivitate, conjugari)
http://www.freebiblecommentary.org/H...erb_forms.html

The seven major inflected forms and their basic meaning. In reality these forms work in conjunction with each other in a context and must not be isolated.
1. Qal (Kal), the most common and basic of all the forms. It denotes simple action or a state of being. There is no causation or specification implied.
2. Niphal, the second most common form. It is usually PASSIVE, but this form also functions as reciprocal and reflexive. It also has no causation or specification implied.
3. Piel, this form is active and expresses the bringing about of an action into a state of being. The basic meaning of the Qal stem is developed or extended into a state of being.
4. Pual, this is the PASSIVE counterpart to the Piel. It is often expressed by a PARTICIPLE.
5. Hithpael, which is the reflexive or reciprocal stem. It expresses iterative or durative action to the Piel stem. The rare PASSIVE form is called Hothpael.
6. Hiphil, the active form of the causative stem in contrast to Piel. It can have a permissive aspect, but usually refers to the cause of an event. Ernst Jenni, a German Hebrew grammarian, believed that the Piel denoted something coming into a state of being, while Hiphil showed how it happened.
7. Hophal, the PASSIVE counterpart to the Hiphil. These last two stems are the least used of the seven stems.

Am dat aceste trimiteri doar pentru ca probabil vrei sa aprofundezi terminologia, dar, parerea mea e ca dincolo de toate aceste considerente lingvistice, pentru a intelege ce inseamna invartosarea lui Faraon, trebuie sa tinem cont de toate acele locuri in care ni se spune ca el singur si-a invartosat inima, datorita faptelor lui. Exista multe referinte pe tema asta, a zis si Penticostalul traditional pe scurt despre asta.

Chestiunea de fata nu sta exclusiv in acuratetea traducerii, ci in intelegerea libertatii omului in relatia cu Dumnezeu.

In esenta, intelegerea Scripturii nu sta in relatia fiecarui cititor cu cuvinte si structuri gramaticale mai mult sau mai putin complexe, in functia de limba in care acela citeste Biblia si de abilitatile lui lingvistice, ci mai degraba in relatia fiecaruia cu Cuvantul intrupat.

a lui Evdokimov, vrei sa zici
http://www.sophia.ro/Iubirea-nebun%C...tor-ro-616.htm

Revin ca mi-am amintit ceva despre care vorbea deseori IPS Bartolomeu, si anume distinctia dintre verbul a sti, verbul a intelege si verbul a cunoaste.

Dau copy/paste la varianta condensata din introducerea la Biblia Bartolomeu:

"Cu omul adamic Creatorul vorbea într-un singur limbaj; omul cazut n-a mai inteles graiul ingerilor, si intr-un tarziu s-a pomenit Moise ca tocmai pe el, balbaitul, il trimite Dumnezeu sa le graiasca oamenilor cuvintele Sale.

– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gangav?

– Tu, intr-adevar, esti, dar Aaron, fratele tau, nu e. Eu iti voi spune tie, tu ii vei spune lui, el le va spune oamenilor, si astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine.

Cuvantul devenise cuvinte, Teologia se facuse filologie.

A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o porunca:

– Apuca-te si scrie totul intr-o carte!

Si el a scris totul într-o carte. De aici, lunga si dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stalcite, cu traduceri mai bune sau mai putin bune, cu copisti atenti sau osteniti, cu tomuri, codici si colectii vrafuite, cu studii si cercetari savante, cu evaluari semantice si editii critice..., totul, în ultima instanta, menit sa-i redea filologiei transparenta teologica prin care cuvintele redevin Cuvant.

Asa sta Biblia în fata cititorului: ca o prescura care poate sa ramana paine dospita, poate deveni anafura sau se poate transfigura in Trup euharistic.
Trepte de patrundere, trepte de cunoastere;
trepte de cunoastere, trepte de initiere;
trepte de initiere, trepte de sfintenie: "chiar daca L-am cunoscut pe Hristos dupa trup, acum nu-L mai cunoastem astfel".

Prin urmare, cititorule, daca vei deschide Cartea din simpla curiozitate sau deprindere, spre a-ti implini nevoia de a sti, si daca ai strabatut-o ca pe un simplu act de cultura, fii sigur ca n-o vei uita.

Daca ai zabovit asupra-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat ca in ebraica si greaca veche sunt semanate cuvinte, fraze si denumiri eterogene, imprumutate din culturile cu care autorii biblici s-au învecinat sau din altele pe care nici ei si nici parintii lor nu le-au stiut.

Daca ai citit-o numai ca pe o opera literara, iata ca ai gustat intr-insa belsug de genuri si specii, poezie lirica si epica, istoriografie, legislatie, imnuri sacre si sapientiale, pagini profetice si apocaliptice, proze scurte si nuclee de roman, scenarii dramatice si eseuri filosofice, sentinte aforistice si incantatii prozodice...

Daca ai cercetat-o cu un ochi critic necrutator, vei fi descoperit si ceea ce, in fapt, cautai: naivitati, inadvertente, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolari, paralelisme si multe alte metehne care te vor sminti în masura în care te vei opri aici.

Daca, pentru nevoia de a intelege, o vei cerceta a doua si a treia oara, mai cu de-amanuntul, cu`ncetineli si reveniri, daca-ti vei pune gandul pe textul din fata si pe cele paralele, insemnate alaturi, atunci cugetul tau va fi în stare sã pipaie intelesurile din spatele cuvintelor, sa patrunda in luminisurile alegorice ale intamplarilor, sa desluseasca de ce jertfa lui Avraam, de pilda, s-a petrecut ca fapt istoric la vremea ei dar "si-n prefigurare" pentru vremile din urma.

Dar daca, pentru nevoia de a cunoaste, te vei deprinde s-o citesti nu atat pe dinafara, cat mai ales pe dinlauntru, daca sufletul ti se va aprinde in vapaia celor ce se întraripeaza cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta iti va descoperi ca, de vreme ce toate cartile acestei Carti au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L si vestindu-L, si de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure fapturi, omul, inseamna ca toata Cartea se indreapta spre o singura fiinta, care esti tu, cititorule.

Daca o ocoleai, ar fi fost sa treci pe-alaturi de propria ta viata;
dar fiindca ti-ai asumat-o, a fost sa te descoperi pe tine sieti.

Acum, ajutat de Sfintii Parinti ai Bisericii si, la nevoie, de insemnarile din josul paginii, vei patrunde în adevarurile de credinta si în sensurile adanci ale Scripturii, adica in lumina lecturii ei duhovnicesti, singura care te ridica deasupra lui a sti si deasupra lui a intelege, anume in vazduhul lui a cunoaste, acolo unde cuvintele redevin Cuvant si eternitatea te imbie la Viata" .


Asadar, cum incercam sa-ti zic in postarea anterioara, ca sa intelegem Scriptura si cum anume Cuvantul s-a facut cuvinte, noi avem de facut drumul invers: de la cuvintele scrise -- sa ajungem sa ne unim cu Cuvantul cel cu trup de om.

La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul S-a facut cuvinte iar apoi Cuvantul s-a facut trup si ni s-a dat noua spre mancare.

Problemele exegetice legate de subiectul invartosarii inimii lui Faraon suscita in continuare dezbateri intre cercetatorii textelor Scripturii.

In studiul din linkul de mai jos, al unui cercetator de la Universitatea din Chicago, vei vedea ca acest subiect ridica foarte multe probleme, pe care autorul incearca sa le abordeze pe 3 nivele diferite: lexical, gramatical si contextual, pornind de la observatia ca pe parcursul capitolelor 7 -10 din Exod, forma de baza Qal in care apare verbul in cauza, interfereaza cu formele Hiphil si Piel, ceea ce face ca abordarea acestui subiect al invartosarii sa fie foarte interesanta, intrucat textul ebraic contine 3 radacini diferite si complementare pt. intelegerea termenului in discutie.

Una din radacinile verbului indica taria, puterea, rezistenta, curajul inimii Faraonului, alta indica incapatanarea, iar cea de-a treia, duritatea, insensibilitatea, inflexibilitatea, ceea ce in mentalitatea egipteana era considerat o calitate de lider.

Unii cercetatori ai "inimii de fier" a lui Faraon au facut chiar aluzii la practicile post-mortem ale egiptenilor. Ei credeau ca dupa moarte, zeul Anubis, cel cu cap de sacal, punea inima celui mort pe un taler al balantei iar pe celalalt, statuia zeitei Maat, fiica zeului Ra sau pana ei. Daca inima celui mort inclina balanta, Osiris il primea in lumea de dincolo.

Asadar, in mentalitatea egipteana, a avea inima dura era inteles diferit fata de mentalitatea iudaica, aspect de care trebuie sa se tina cont in decodarea sensurilor folosite in naratiunea ebraica.

Studiul isi propune sa analizeze cele 3 radacini si modul in care conotatiile date de formele Qual, Hiphil si Piel interfereaza, adica mai mult chiar decat m-ai intrebat, si chiar si ce n-ai intrebat.

Lectura placuta!

https://www.ibr-bbr.org/files/bbr/bbr20c02.pdf

caderea lui Adam. Asta a fost cel mai mare cataclism care a lovit omul