Si daca VORBELE TALE sunt de folos cuiva,numai atunci vorbeste!


Niciodata sa nu scoti la iveala VORBELE auzite si sa nu faci razbunare,ca nu-i crestineste! Ci sa vezi si sa nu vezi
Sa auzi si sa nu auzi!


Domnul sa ne ajute sa-I urmam calea prin tot ce facem!

Tacerea e ca mierea...dar poate fi si pacat daca taci cand nu trebuie:)

Sunt intru totul de acord cu tine, Laurentiu.

Dar ce facem concret, practica sta altfel decat teoria. Poate la tine sta altfel situatia.
In relatia patron-angajat, cand apare conflictul ce e de facut? Imi trimiti tu bani lunar ca sa am din ce trai? :D

Maica Siluana ,
e cu 100 de ani inaintea noastra prin felul de a gandi si a intelege credinta , asa cred eu .

Sa va spun ce zice ,pentru cei care n-ati citit :
Sa nu taci cand te ataca dusmanul (verbal sau altfel n-are importanta).
Sa stigi tare : "Doamne , apara -ma si pe mine si pe el"! .

Stiti ce inseamna asta ?
Spun ce-am inteles eu :
Unde-i ura nu-i putere ,il iei sub aripa ta si te rogi pentru el , faci front comun impotriva diavolului ,mare putere are dragostea , mila !!!!!!!!!!!

A te ruga pentru cineva care nu poate nu e o fapta buna , e o datorie .
Cine-i smerit sa se roage , spune apostolul (nu in sensul profund al smereniei).
Daca stim sa zicem Tatal nostru , sa zicem si pentru cel care nu poate , e datoria noastra!

Dar noi uitam , si daca o mai facem din cand in cand ne umflam in pene "am facut o fapta buna " si nu e decat datoria . Nu ne facem datoria de crestin , cel putin , eu nu . Voi o faceti ?

Sa ne dea Dumnezeu sa medita la acest lucru mai mult !

maria

Tacerea este una dintre cele mai mari virtuti, cand prin ea vorbeste Dumnezeu, cand este ziditoare si mangaietoare de aproapele. Tot asa, tacerea este un pacat greu, cand prin cuvantul nostru nu aparam pe cel nevinovat, cand nu dam marturie buna, cand tacem din rusinea de a fi sinceri ori din mandria de a nu fi luati in ras.

La sfarsit, in Patericul romanesc, un prieten a gasit cuvantul acesta:

"Parintele Cleopa a vorbit pentru Dumnezeu, iar Parintele Onufrie a tacut pentru Dumnezeu."

Poate ca cea mai buna abordare a tacerii este sub forma : "Tacerea este suma tuturor cuvintelor trebuincioase" [Savatie Bastovoi - Haiku] .
Privita din aceasta perspectiva, evident, tacerea implica doar cuvintele CU SENS, sensul cel mai inalt al vietii crestine fiind acela de a darui dragoste.. de unde putem conchide ca doar prin DRAGOSTE putem ajunge la TACERE. :)

Chiar zilele trecute gasisem ceva asemanator.
"Tacerea este pe masura dragostei." (cat taci, atat iubesti)

Iarta-ma, dar nu m-am putut abtine sa nu remarc.. stii ca atunci cand femeile se supara, prefera sa taca (asa isi manifesta supararea). Nu prea vad dragostea.
(Stiu ca nu la aceasta se refera citatul, da exista si aceasta situatie).

Din pacate, cuvintele sunt arme, poti ucide cu ele. Trebuie folosite cu grija.
(Dar sa stii ca si tacerea ucide).

:13: Asta e o ciudatenie, femeile de regula vorbesc prea mult, e traditionala nevasta cicalitoare si scapatul de gura nevestii. Unele vorbesc prea mult, altele plang cand se supara... mai rar sa taca... Poate depinde si de nivelul suferintei.
Mi se parea mai obisnuit pentru barbati sa taca atunci cand sunt suparati... sau sa injure.

Scuzati sunt deja off-topic!

Tacerea e o virtute!
 

"Tacerea e de aur, a vorbi despre Dumnezeu e de argint, restul...desertaciune!"
Mult ii admir pe cei care au aceasta virtute! Fiind extrem de sociabila, vorbesc mult, prea mult poate ... Si atunci, gandul bun imi sopteste tainic: "Pune Doamne straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele..."

Femeile sunt foarte vorbitoare.. asa socializeaza, asa isi rezolva problemele, asa isi exprima afectiunea.. (abilitatile verbale ale femeilor sunt superioare celor ale barbatilor, fara suparare, este afirmat in carti de psihologie. Ele pot vorbi facand si altceva - pentru un barbat este mai greu: daca priveste la tv, gata, a rupt firul, nu mai te intelegi cu el..- chiar par fi facute pentru vorbit!)
A rupe comunicarea este o pedeapsa, una din cele mai severe.
Evident, barbatul face asa, dar nu cu acelasi sens.. pur si simplu el isi muta atentia in alta parte.
Dar cand femeia tace, este f grav (ea nu ignora problema, nu tace din comoditate, este o tacere activa, care o consuma, o scoate din firescul ei).

Dupa cum spuneam ceva mai sus. Tacerea este mare virtute sau greu pacat.
Decat sa tacem cu tacerea aceea rea, mai bine injuram si apoi ne cerem iertare.

Ai dreptate, cand femeia tace e foarte grav... pana acum nu m-am gandit atata la tacerea femeii. Mama a tacut mult... apoi a divortat. Soacra-mea, spune sotul meu, plangea, se certa... Socrii mei au pana la urma o casnicie buna.

Pedeapsa e hidoasa intre soti. Ca pedeapsa, tacerea e hidoasa... Windorin a zis bine ce a zis, mai bine injuri si apoi iti ceri iertare...

Si totusi, daca s-a asternut tacerea... Atunci sa n-o lasam sa ne consume, s-o folosim pentru linistire, rugaciune si intarire. Iarna e ragazul cand se plamadesc resursele primaverii...

"Tacerea nu este niciodata o simpla incetare a cuvintelor; ar fi o definitie prea restrictiva si prea negativa a tacerii. Mai curand ea este pauza ce leaga toate cuvintele rostite si nerostite - si de fapt le da sens. Tacerea este plinatate, nu gol." (Pr. John Chryssavgis)

Cat de profund prezinta parintele Dumitru Staniloae rostul tacerii. Avem nevoie sa cautam a da tacerii acest rost in viata fiecaruia dintre noi:

"Tacerea inseamna reflectie la taina lui Dumnezeu si la taina propriei persoane. Persoana umana se comunica si prin vorbire, dar si prin tacere. Prin amandoua traieste si face sa fie traite lumina si taina ei. Ajunge sa o vad reflectand, ca sa-mi dau seaman nu numai de taina, ci si de lumina ei. Prin tacere, se scufunda nu numai in taina ei, ci si in lumina ei si alui Dumnezeu. Cine vorbeste tot timpul, neintrerupand vorbirea de reflectie, cade intr-o vorbarie superficiala. Iar taina si lumina cea mai mare este Dumnezeu. In tacere se arata simtirea prezentei lui Dumnezeu ca lumina si taina inepuizabila. Unde nu e Dumnezeu, nu e nici taina, nici lumina inepuizabila. Se are impresia ca totul se poate intelege, ca totul se poate margini de mintea proprie."

Am intalnit in pateric acest indemn, l-am mai postat cu alta ocazie, poate nu gresesc daca il reamintesc. "Daca taci pentru Hristos bine faci, daca vorbesti pentru Hristos bine faci". Cu siguranta ca de foarte multe ori tacerea omoara o parte din pacatele noastre si poate coplesi mandria, de aceea tot Sfintii Parinti ne indeamna: "Taci tu, sa vorbeasca faptele tale"

Dragii mei, iaca zic si eu: vorbirea fara tacere e vorbarie goala, iar tacerea fara vorbire e mutenie deplina.
Har, smerenie si jertfa de sine.

"Cel ce-si cunoaste greselile isi infraneaza limba. Iar vorbaretul nu s-a cunoscut inca pe sine cum trebuie. Prietenul tacerii se apropie de Dumnezeu si, vorbind cu El fara sa stie cum, e luminat de Dumnezeu. Tacerea lui Iisus l-a rusinat pe Pilat si linistea unui om duhovnicesc mistuie slava desarta" (Sfantul Ioan Scararul).

Pornind de la cuvintele Scararului, Parintele Staniloae precizeaza ca " tacerea in care s-a apropiat cineva de Dumnezeu e convorbire cu Dumnezeu mai presus de orice vorbire. El cunoaste pe Dumnezeu ca Subiect care-i cere ceva, si-i raspunde prin smerenia sa. Iar aceasta e o lumina ce-i vine din Dumnezeu".

Un moment solemn in care Biserica ne indeama la tacere este Sambata Mare. Auzim in heruvic: "Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor".

Observam ca indemnul nu vizeaza doar tacerea cea din afara, cat mai ales tacerea launtrica, linistirea gandurilor lumesti, potolirea furtunii lor. Aceasta este tacerea-graire, tacerea in care graim doar lui Dumnezeu.

Patimirile si Jertfa Mantuitorului sa ne fie prilej de tacere, iar Invierea Sa, prilej de a grai. Grairea noastra si modul nostru de a fi, sa devina un "Hristos a inviat!", o cale de a da marturie despre Inviere tuturor.

In vremurile de azi tacerea e cea mai buna. La cina cea de taina Mantuitorul le-a spus Apostolilor ca "voi fi dat in mainile oamenilor,ma vor bate,ma vor batjocori,ma vor omori..." Atunci Petru a zis: "Daca toti Te vor parasi,eu nu!"

Ce era mai bine,sa spuna asta sau sa taca?

Doamne-ajuta!

Talcuire Ev. Matei, cap. 21
 

Va rog sa ma ajutati sa inteleg urmatoarea parabola, din Evanghelia dupa Matei, capitolul 21:

<< 28. Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: "Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!"
29. "Nu vreau", i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.
30. S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: "Mă duc, doamne!" Şi nu s-a dus.
31. Care din amândoi a făcut voia tatălui său?" "Cel dintâi", au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: "Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
32. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi. >>

Nu este chiar on-topic, dar mi-am amintit-o citind comentariul lui Raoul, despre cat de buna ar fi uneori tacerea. Daca primul fiu nu ar fi zis nimic, dar s-ar fi dus sa lucreze, ar fi fost ok? Si mie mi se pare ca el a facut voia Tatalui, dupa principiul "faptele vorbesc". Dar din raspunsul lui Iisus, se pare ca nu gandesc corect.
Prin urmare, cum trebuie inteleasa aceasta parabola_

Va multumesc anticipat pentru explicatii!

Aici se refera la poporul evreu,adica la poporul ales. Ei erau feciorul care spuneau ca fac voia Tatalui,dar in realitate erau departe ("Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine."). Adica doar "gura" era de ei,caci prin fapt nu faceau ceea ce ar fi trebuit sa faca,in cazul parabolei de fata sa lucreze via. Iar celalat fecior,sunt popoarele pagane de atunci,care nu ascultau de Lege si de Dumnezeu. Insa cand a venit Hristos si a propavaduit Evanghelia,a facut toate acele minuni si atatea si atatea,le-a parut rau ni se spune,in sensul ca s-au pocait,L-au acceptat pe El drept Dumnezeu si au inceput sa faca voia Lui. Evident,daca ar fi facut si ei din prima voia Tatalui era perfect,insa Dumnezeu ne relateaza foarte clar ca nu face nicio diferenta si ca uita/sterge orice pacat si neascultare,atata timp cat omul se caieste si hotaraste sa se indrepteze cu adevarat.

Iarta-ma,am scris cu cuvintele mele,nu-mi place sa vin mereu cu linkuri si citate. Daca ai vreo nelamurire voi incerca sa te ajut cu draga inima.

Doamne-ajuta!