Tot din gama "Sa traiati bine" si "Nu mai traim in frig ca inainte".

Şeful ANRSC vrea să interzică închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare: "Şmecheria" de a beneficia de căldura venită prin pereţi e o încălcare a Constituţiei

http://www.mediafax.ro/social/seful-...utiei-12034713

De ce?

"Pe doamna Tatiana am gasit-o astazi cu 3 din 4 calorifere inchise. Are caldura doar in dormitor, dar si acolo cu portia. Femeia nu are bani sa incalzeasca toata casa.
"Eu tremur de frig si imi pun 10 cojoace pe mine si cand stau la TV in sufragerie imi pun si patura pe picioare si iau si ceva pe mine. Ei nu au dreptul sa vina la mine in casa sa verifice daca inchid sau nu repartitoarele", spune femeia.
Daca propunerea devine obligatie, pe robinetul termostatat va fi montata o piedica astfel incat proprietarii sa nu poata roti mai jos de 2 sau 3, in functie de tipul repartitorului.
Ca in orice disputa exista doua parti. La fel de nemultumiti sunt si aceia care considera ca platesc mai mult din cauza vecinilor care stau in frig."

Legea caloriferului imparte Romania in doua. Cum ar putea deveni repartitoarele pe care am dat bani inutile

http://stirileprotv.ro/stiri/social/...sanctiuni.html

Pentru putori si puturosi , căci atunci P.C.R.-ul avea grijă si de "semenii" tăi din această categorie :))))

Poate, cumva, "Daţi Cezarului..."?

Măi nenea Cristian doar atât îți zic: să fii iubit! Și Dumnezeu să te binecuvânteze cu încâ cel puțin 26 de ani fericiți în această orânduire minunată!
Papa!

Mulțumesc asemenea , nenea Dragos , si matale sa fi iubit , sănătos si fericit in această orînduire , căci alta mai bună încă nu a apărut la orizont , si nici omenirea nu a inventat alta, dovadă ca tot la capitalism am ajuns după o pauză de 50 de ani :)
Te pup !

Eu încă sper că tu faci mișto. Pe cuvânt!

Exceptional.

Corect. Primul copil nascut din rasa umana, cazuta-n pacat, a fost un ucigas. De atunci au tot urmat pe acest drum si altii, servind un interes sau altul, dar cu aceiasi sursa intunecata.

Aceşti primi 26 de ani au reprezentat un lung şir de etape atât de necesare dezvoltării unui stat capitalist. După atât de mulţi ani petrecuţi în comunism, în care totul s-a construit pe baza acelui sistem, consider că suntem pe drumul cel bun mai ales din punct de vedere al mentalităţii care începe să se schimbe şi să se apropie mult mai mult de mentalitatea unor state cu o istorie îndelungată din punct de vedere democratic.

Chiar dacă 26 de ani înseamnă mult, să nu uităm că reformarea unui sistem se face în primul şi în primul rând cu ajutorul noilor generaţii, generaţii care s-au născut nealterate de conceptul comunist.
Comunismul a reprezentat drumul cel mai scurt de la capitalism la capitalism .
Bun sau rău , Capitalismul a rămas si va rămâne in picioare tovarășe Dragos P. :)

Ce spui tu acolo?

Marţi, 22 decembrie 2015, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român în decembrie 1989.

La Catedrala patriarhală, slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 va fi oficiată după Sfânta Liturghie, de la orele 12.00.

De asemenea, în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2015, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 26 de ani.

În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la troiţa din cimitirul Eroilor Tineri (cartierul Pieptănari, sector 4), la troiţele de la Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Radio şi Televiziune, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).

Ca e pro-secularism si pro-gay :)

Cred că tu esti pro-mitocănie si pro-nesimțire, si mult mai mult de atât !

Încearcă să mă spele pe creier. Și mă acuză de tovărășizme.

Să înțeleg că nu faci mișto, bade Cristian?:43:

Stii vorbea aia a lui Einstein? Cu cele doua lucruri infinite? :4:

Dap, de al 2-lea-s din ce în ce mai sigur.

Se pare că omul este destul de serios.

Ti-au mai fost sterse niste postari in urmă cu două zile de Admin , dar văd ca continui sa scri in batjocură, pueril si fără conținut, folosind si cuvinte țigănești si uiți pe ce site te afli.
Rusine sa-ti fie !

Bun aşa. Eu îmi dau demisia. :))
N-ai voie, domn'le, să mai spui ceva.

În decembrie 1989, mii de tineri au ieşit în stradă pentru a-şi revendica dreptul la o nouă viaţă. Mulţi dintre ei nu împliniseră încă 18 ani. Unii au plătit cu preţul vieţii faptul că au îndrăznit să strige "Libertate!". Nicoleta Matei avea atunci 14 ani. A ieşit în stradă cu fratele şi tatăl ei. Pentru ea, au urmat nopţi şi zile dramatice, în arest la Jilava şi apoi la o şcoală de corecţie.

Nicoleta Matei are 40 de ani. A studiat dreptul şi jurnalismul şi traieşte, alături de soţul ei şi cei doi copii, Luca şi Alexis în Bucureşti. În fiecare seară, cei doi parinţi îi iau pe micuţi de la şcoală şi creşă. O familie fericită şi totuşi altfel. Nicoleta şi Cătălin sunt parte din istoria scrisă cu sacrificii de tinerii români în decembrie 1989. Au fost printre cei care au avut curajul să rămână în stradă în noaptea de 21 decembrie când Ceauşescu încă nu căzuse.
Fiul cel mare al Nicoletei, Alexis, are 9 ani. Îşi doreşte să devină arhitect, să studieze în străinătate, apoi să revină în România să construiască clădiri... cu multe ieşiri de urgenţă. Povesteşte despre viitoarea lui carieră cu multa seriozitate. Despre revoluţia românilor din decembrie 1989, vorbeşte ca un om mare.
„Oamenii au ieşit ca să schimbe ceva în România de atunci. Şi chiar s-a întâmplat asta,” spune Alexis Matei.
Acum, familia se pregăteşte pentru Crăciun. Însă, de 26 de ani, Nicoleta şi soţul ei, Cătălin, nu aşteaptă venirea sărbătorilor de iarnă aşa cum o facem cei mai mulţi dintre noi. Pentru ei, luna decembrie este cea mai tristă perioadă a anului.
În 1989, tatăl lui Cătălin a murit în timpul evenimentelor din decembrie. Ieşise în stradă să-şi caute fiul plecat la Revoluţie. A devenit, asemeni altor mii de români ieşiţi în stradă, ţinta gloanţelor.
„Eu l-am luat pe tata de pe jos de pe caldarâm, l-am dus într-o spălătorie şi l-am spălat cu un vecin, la 16 ani jumate. ....şi acum, după 26 de ani ei claseză dosarul,” povesteşte Cătălin Giurcanu, revoluţionar.
Nicoleta Matei este şi ea unul dintre copiii Revoluţiei. În decembrie 89, avea 14 ani. Ieşise în stradă să ceară libertate, alături de tatăl şi fratele ei. Se săturaseră de frig, de făcut temele la lumina lumânării, de nopţile state la cozi pentru un litru de lapte.
„Visam o Românie liberă pentru că în nopţile alea la revoluţie am mâncat bătaie pentru că am avut curajul să strig libertate, şi e cuvântul cel mai sfânt din viaţa mea. Şi eram sigură că vom fi liberi. O libertate care pur şi simplu îmi invada sufletul,” îşi aminteşte Nicoleta Matei.
Însă, clipele de coşmar prin care au trecut şi umilinţele la care au fost supuşi Nicoleta şi fratele ei, în noaptea de 21 decembrie 1989, nu-i dau pace nici astăzi, 26 de ani mai târziu.
„Am fost martor la prima baricadă de la Inter, iar de acolo totul s-a declanşat. Noaptea, cine nu a murit, cine n-a udat caldarâmul cu sângele lui, în noaptea aia a ajuns la Jilava. Steagul ăsta este de atunci. A fost călcat în picioare şi este plin de sânge, este pătat. Este bijuteria noastră de familie. Eu şi Cătălin îl iubim la fel de mult precum ne iubim băieţii,”
spune Nicoleta.
În seara de 21 decembrie 1989, Nicoleta şi fratele acesteia au fost duşi la circa 14 Miliţie, unde au fost bătuţi crunt. De acolo au fost transferaţi la Jilava unde au primit acelaşi tratament. Apoi, în aceeaşi noapte, au fost transportaţi la Şcoala de corecţie. Nicoletei îi fusese întocmit dosar de prostituată, iar fratelui ei, dosar pentru delincvenţă juvenilă.
„Ne-au pus în genunchi şi ne-au pus să ne rugăm, să ne cerem iertare la tabloul în care era fotografia lui Ceauşescu c-am ieşit în stradă şi-am avut puterea să strigăm libertate,” mai spune Nicoleta.
Reporter: „Cum te-au împlinit pe tine ăştia 26 de ani?”
Nicoleta: „Cum m-au împlinit? Nu s-a schimbat nimic. Am ajuns să muncim pentru copiii securiştilor, am ajuns să ne simţim umiliţi în propria ţară, în care ne rugăm în fiecare zi s-avem putere să ne creştem copiii, să-i instruim şi să-i învăţăm cu profesorii de aici care încă mai sunt oameni.”
Nicoleta şi Cătălin au crezut mereu în adevăr, în dreptate, într-o Românie civilizată, care îşi respectă cetăţenii. Pentru ea au ieşit în stradă în decembrie 89, şi tot pentru ea au ieşit şi acum, la protestele Colectiv. Au regăsit în tinerii de azi aceeaşi furie şi aceeaşi dorinţă de schimbare pe care ei înşişi au trăit-o în urmă cu 26 de ani.
Nicoleta Matei: “Chiar cu soţul meu vorbeam, cum a fost şi cum este poporul ăsta încercat: atunci a fost focul de armă care ne-a nimicit şi ne-a terminat şi au fost foarte mulţi morţi atunci, peste 1000, iar acum tot, după atâţia ani tot focul i-a mistuit şi i-a terminat pe tinerii de la Colectiv.”
Nicoleta Matei: “În primul rând, am regăsit, a fost tânărul acela care a murit, a intrat şi a salvat alte vieţi, Adrian Rugină, tot respectul, Dumnezeu să-l odihnească. Am zis că omul ăla e un adevărat erou.”
Nicoleta a crezut în tinerii care au îngenunchiat comunismul în decembrie 89. Astăzi, un sfert de secol mai târziu, crede tot în tineri.
Nicoleta Matei: " Cei care au murit acum la Colectiv, generaţia de acum e mult mai puternică decât noi. Şi sunt convinsă că poate să facă mult mai mult. Pentru că sunt copii instruiţi, copii care au acasă părinţi care au suferit la fel ca şi mine. Poate mulţi dintre ei au părinţi care ştiu ce a fost atunci. Şi au în ei puterea, forţa necesară de-a lupta, de-a merge mai departe şi de a nu mai şterge cu buretele."
Cea mai mare dorinţă a Nicoletei, însă, este alta: ca Luca şi Alexis să prindă vremuri mai bune, să trăiască într-o ţară care-şi respectă cetăţenii şi care nu-şi lasă tinerii să plece.

Frate Cristian, îmi cer smerit iertare. Din fericire și țiganii e uameni, unii chiar creștini. Ba și ortodocși.

Și postarea mi-a fost ștearsă pentru că tu le cam încurci cu socotelile.

Din nou, iertare.

P.S. Pe 23.12 se împlinesc 26 de ani triști de când cumnatul meu Florin s-a dus la Domnul, ucis fiind de o rafală de akm, în fața primăriei din Brăila. Așa că mai ușor cu mandolina pe trepte. Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească cu drepții pe toți cei secerați atunci.

De ce nu există un muzeu al comunismului?

Petru Guran : „Singurul muzeu al comunismulu - și anume Memorialul de la Sighet - este o întreprindere privată, a doi oameni curajoși și foarte energici, Ana Blandiana și Romulus Rusan, și a unei echipe în jurul lor de oameni devotați acestei nevoi de memorie. În schimb, statul roman nu numai că nu s-a ocupat să aibă o istorie a comunismului, dar a impiedicat timp de 25 de ani receptarea corecta a acestei perioade.
De ce e important ca Bucureștiul să aibă acest muzeu? Pentru că, pe de o parte, e orașul cel mai mare, tinerii cei mai numeroși sunt aici, oamenii activi. Pe de altă parte, Bucureștiul a fost sediul puterii comuniste. Deci o serie de instituții-cheie ale regimului comunist se află la București. Și monumentele cele mai terifiante ale teroriii comuniste se află la București. Între altele, celebrul Fort 13 Jilava. Or, cred că inima comunismului zace în teroare și e primul lucru care ar trebui arătat, denunțat, astfel încât niciodată să nu se poată repeta această formă de violență extremă, cea mai sistematică formă de violență”.
Dumitru Mazilu : „Să facem dezbaterea asta în viziunea pe care o avea unul dintre cei mai mari istorici ai românilor, Nicolae Iorga. Care spunea așa: vrem să ne cunoaștem prezentul și să descifrăm viitorul, trebuie să cunoaștem trecutul. Cine nu vrea să prezinte trecutul în realitățile sale dureroase înseamnă că nu vreas să cunoască bine prezentul și să descifreze căile spre viitor. Sigur, de muzee avem nevoie. Eu cred că în primul rând, princopalul element de reținut din istorie se referă la statutul cetățeanului de azi. Dacă am învăța din istorie ce trebuie, dacă am eliminat tot ce e rău din istorie și nu am reținut acest rău în viața de zi cu zi de azi înseamnă că am învățat ce trebuie. Dacă nu, putem să facem muzee.
Ați văzut că noul președinte s-a și pronunțat în sensul organizării unui muzeu. E bine ca tinerii să cunoască exact ce s-a întâmplat înainte de 1989, anul care a schimbat în mare măsură Europa.
Petre Guran : Cred că nu am încheiat războiul civil pe care l-a presupus regimul comunist. A fost un război civil de 50 de ani, care se află oarecum într-o fază de acalmie acum, dar nu e stins. Nu a existat o viziune unitară între dreapta și stânga, între grupul social masiv și violent al statului postcomunist și cei care denunțau falsitatea regimului imediat după 89 ca o continuare a regimului dinainte de 89.

Despre abdicarea regelui
Și pentru că discuția a avut loc într-o zi istorică, 30 decembrie, invitații au evocat abdicarea forțată a regelui:
Dumitru Mazilu : Problema românilor azi e să prezentăm în mod corect evenimentele de atunci (30 decembrie 1947, abdicarea regelui – n.r.). Pentru că pretutindeni în lume, când ocupantul e stăpân în acea țară, își dictează comandamentele. Iar unul era să se proclame un nou sistem politic, adică o republică populară. (...) Să rețunem că s-a produs sub stăpânire străină, rămâne un act al stăpânului din acea țară, stăpânul fiind Uniunea Sovietică.
Armand Goșu : Au fost presiuni inclusiv cu amenințare fizică asupra regelui. Momentul decembrie 1947 a fost un șantaj la rege: ai grijă că sunt sute de studențp încă, cei arestați în 1945, care pot oricând să dispară în închisori, deci e în interesul tău și al cauzei tale să semnezi acest act de abdicare pentru ca ei să scape cu viață. S-a înregistrat o presiune psihică asupra monarhului. Între timp au apărut și documente, putem reface destul de amănunțit momentul respectiv.
Absurdități ale austerității comuniste

Cei trei invitați ai Elenei Vijulie au vorbit și despre tehnicile perfide de inducere a terorii practicate de regimul comunist și și-au împărtășit câteva amintiri despre anii din urmă ai regimului Ceaușescu, cei mai crunți din punct de vedere al privațiunilor, în care se întâmplau lucruri atât de absurde, încât pentru epoca de azi par imposibile.
Armand Goșu : „Frigul...Îngheţam şi cei din generația mea îşi amintesc cum tremurau, stăteau în paturi, învăţau pentru examene de multe ori la lumânare, pentru că se stingea lumina. Am prins foame, foame. Am rămas cu obsesia faptului că nu găseşti nimic de cumpărat în magazine.
Totul se vindea pe cartelă, de la pâine până la zahăr, ulei, făină. Și nu era război atunci. Îmi ieşeau ochii de foame la un moment dat şi încercam să iau ceva de pui. Și era un magazin celebru pe vremea aia în București, aproape îmi curgeau lacrimile şi după două ore de stat la coadă mi-au spus că nu, că nu am buletin de Bucureşti. Ai fi ros şi colţul ierbii, asta însemna foamea aceea cumplită.
Călătoream cu nașul din provincie şi căram de acasă mâncare. Dar mâncarea aceea cărată în borcane, o mazăre, lucruri aşa....ţinea două zile, trei zile. După care de miercuri până sâmbătă la ora 14 când încheiai cursurile şi puteai să pleci în provincie, de unde erai....dar aveam colegi care erau cu borcane mari de untură, colegi din Ardeal fericiţi că aveau untură. La un moment dat în untura respectivă fuseseră şi nişte cârnaţi. Și luau aşa, cu degetul, nişte untură. Deci s-a trăit greu, astea nu sunt glume”
Dumitru Mazilu : „Fiul meu scria cu mănuşi în mână. Păi, când vedeai ce se întâmplă, puteai să suporţi?”
Armand Goșu : „La orice bibliotecă din ţară s-a redus programul până la ora 17, ca să nu aprindă becurile. Nu mai funcţiona mina de pix din cauza frigului”.
Petre Guran : „Mergeam să stăm la coadă cu rândul, pentru că dura câteva ore. Când ajungeai în sfârşit, luai două pachete de unt, cum eram noi, patru, şi asta era pe o lună. O altă amintire erau cozile interminabile la benzină. Vă daţi seama ce irosire de energie, de inteligenţă....”

Cea mai mare cursă din istoria omenirii. Este definiţia dată comunismului de filosoful Gabriel Liiceanu, într-o discuţie, în premieră, la Digi24, cu Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici. La 26 de ani de la Revoluţie, încă mai există zvâcniri ale comunismului, spun cei trei scriitori, şi asta pentru că românii nu au reuşit să înţeleagă ce a însemnat, de fapt, regimul totalitar sub care au trăit patru decenii.

În volumul "O idee care ne suceşte minţile" , scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici încearcă să explice, la 26 de ani de la căderea comunismului, răul care a stat la baza unui sistem politic aparent ideal.
Gabriel Liiceanu: „Cum să explici că oroarea e oroare? Cei care l-au trăit nu vor să își mai aducă aminte. Cei care nu l-au trăit, occidentalii, li s-ar rapi odată cu comunismul ideea că ar putea realiza perfecțiunea aici, pe pământ”.
Andrei Pleşu: „Comunismul are defectul că scoate ce e mai rău în oameni și pune în lucru acest rău latent în oricare dintre noi”
Horia-Roman Patapievici: „Nu are nicio legătură cu egalitate, libertate, fraternitate. Cine invocă aceste idealuri pentru a justifica construcția statală comunistă comite un fals flagrant”.
Meteahna societăţii româneşti este că nu conştientizează gravitatea regimului comunist, care a distrus reperele şi destinul românilor, explică Horia-Roman Patapievici.
Horia-Roman Patapievici: „Oameni transformați în cadavru în fiecare minut și nu o singură dată un singur minut, ci minut de minut, oră de oră, zi de zi, timp de 60 de ani, fără întrerupere. Asta a facut comunismul.
Andrei Pleşu: „Eu zic că locul unde supraviețuiește comunismul e nostalgia comunismului”.
Gabriel Liiceanu: „Apropo de această asimetrie a memoriei, ideea că exista o votcă cu numele Stalin, pe care oamenii o beau cu conștiința împăcată, e din punct de vedere a clarității morale o monstruozitate”.
Provocat să explice unui tânăr care nu a trăit experienţa comunismului ce au însemnat acele vremuri, Andrei Pleşu evocă o închisoare: „O pușcărie e foarte bine așezată, adică sunt ore fixe de trezire, ore fixe de masă, meniu clar, adăpost garantat, securitate garantată. Prin urmare, sigur că atunci când ieși de acolo te simți puțin depășit. Trebuie să îți faci rost singur de mâncare, de adăpost, trebuie să te ocupi. Acolo se ocupă alții. Tu ești doar cu suferința”

De ce trişti, dacă s-a dus la Domnul? :)

Şi eu am pierdut un unchi, Vasile, miliţian la circulaţie, avea 28 de ani şi a avut doi copii. :)

Amin. Domnul să-i ierte!

Au murit ca fostii comunisti, noii capitalisti, sa-i incalece pe cei ramasi.

Triști Ovidiu, pentru că a murit ca un câine, singur, la morga spitalului.
Dar veseli pentru cei harnici, puturosul de mine.

Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, eroii Patriei, parintii si fratii nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savirsit, si iarta-le lor toate greselile pe care cu cuvintul sau cu lucrul, sau cu gindul le-au savirsit si-i aseaza pe ei, Doamne, la locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si supararea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac.
Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfirsite si fericite.
Ca Tu esti invierea si odihna adormitilor robilor Tai , Hristoase, Dumnezeul nostru si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfintitului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfirsit.

Nu a murit prietene ca un caine, el a fost numarat de Dumnezeu, printre cei care si-au dat viata desi ,,lumea nu era vrednica de ei", dupa cum spunea Apostolul Pavel. In Imparatia Lui va stralucii cu dreptii iar cand Dumnezeu isi va pogori Imparatia Lui, in care nu mai exista lacrimi, durere sau moarte, cei ca el vor mosteni pamantul inoit. Bucura-te caci nici un drept nu se va pierde. Dumnezeu sa-l aiba mereu in dragostea Lui.

S-ar putea sa exagerezi nitel.

Ba, ca om, a murit ca un câine. A fost luat pe sus și aruncat, plin de sânge, viu, direct la morgă.
Și câți alții or fi fost ca el...

Dumnezeu, in atotputerea Lui, ingaduie un timp si un fel de moarte pentru fiecare. Fiul Sau, fara de pacat, a murit pe cruce plin de sange, in durere, chinuit si batjocorit. Martirii,stiuti sau nestiuti, multi dintre ei, au murit singuri si in chinuri oribile.Fiecare om isi poarta crucea lui de la Dumnezeu si nimic nu este fara rost in fata Lui, totul este ingaduit cu un rost. Nici un sacrificiu nu este inutil chiar daca raul din lume incearca sa-i ofere o haina groaznica dar Dumnezeu preschimba raul si suferinta in bine si slava spre gloria Lui. In prima zi dupa Inviere, din Gibraltar si pana in China, raul a continuat sa existe dar timpul lui se apropie de sfarsit si cel rau stie asta.Este timpul lui de pe urma. La Judecata fiecare dintre noi va vedea cu uimire fata in fata, cati drepti ai Lui au fost in lume, cat de diferite sunt judecatile Lui de ale noastre si cum slava Lui va straluci asupra lor.

Da, frumos, poetic, dar stii care e tragedia?

Nu stiu cati au vrut sa fie martiri, adica chiar au vrut sa-si puna viata pentru o cauza si mai ales martiri pentru regimul Iliescu si restul cozilor de topor ce se tot perinda la conducerea tarii astea de 26 ani.

Nu prea exista consolare pentru asa ceva.

Mantuitorul a spus ca nici macar o pasare nu cade pe pamant fara voia lui Dumnezeu. Credeti ca moartea unui om, chiar daca noua ne poate parea oribila sau fara sens, sau inutila, este fara sens in fata Lui? Exista credinta in inviere si in vietuirea vesnica a dreptilor cu Hristos. Este inima credintei crestine, daca ne-am pune speranta doar in lumea asta sau in cat intelegem noi am fi pierduti.Tot ce este rau va fi spulberat de Dumnezeu.Aici putem muri, si tuturor poate ne-a murit cineva drag in conditii greu de inteles, dar cand Hristos va veni se vor implini cele spuse de Apostolul Pavel in I Tes 4.14-17. Apostolul spune ,,mangaiati-va unii pe altii cu aceste cuvinte". Cat despre cei rai judecata Lui va fi crancena, uitati-va in Apocalipsa 19.13-16 pentru ca va fi implinirea profetiei din Isaia 63.2-4.

Nici lumea si nici moartea nu-i vor desparti de dragostea lui Dumnezeu.Pierderea e grea si doare dar nadejdea si credinta sunt mai puternice si daca simtim ca ne doboara tristetea si ca ziua de maine pare a fi de neindurat atunci aduceti-va aminte de cuvintele lui Ieremia, rostite in imprejurari tragice: ,, Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat, ci se inoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare!"

Eu asta am avut de spus si deja am vorbit mai mult decat trebuia. Credeti cum stiti voi mai bine si Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va lumineze.

Asta ce e determinismul fatalist calvinist dus la extrem intr-un ton pozitiv?

Cu o farama de apocatastaza in el?

Amândoi aveți, în egală măsură, dreptate.
Nu mai zic de mine...:5:

La final Alin, in Ziua Domnului, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde. Asa spune Apostolul Petru. Dar nu va fi spre anihilare ci spre inoire pt ca Apostolul Ioan a vazut un cer nou si un pamant nou, Dumnezeu va locui cu oamenii si va sterge orice lacrima, orice durere si moartea nu va mai fi.Calea spre Imparatia este stramta dar in fata Lui, va sta o multime ce nu va putea fi numarata, imbracata in haine albe si cu ramuri de finic. Apostolul Ioan a vazut asta, cu ochii lui si a dat marturie. Insusi Hristos va sta in mijlocul lor, va fi pastorul lor, ii va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor. Judecatile lui Dumnezeu nu sunt precum ale oamenilor.

Ce spun eu puteti sa nu credeti. Dar pe Parintele Galeriu il puteti crede :)
https://irinamonica.wordpress.com/20...vom-fi-liberi/

Doamne ajuta

Putu-rossssss-uleeeeee! :P

Serios acum, daca si tu esti lenes, atunci promit sa mananc pietre.

Marţi , 22 decembrie 2015 , în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român în decembrie 1989.
La Catedrala patriarhală, slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 va fi oficiată după Sfânta Liturghie, de la orele 12.00 .
De asemenea, în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2015 , la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 26 de ani.
În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la troiţa din cimitirul Eroilor Tineri
(cartierul Pieptănari, sector 4), la troiţele de la Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Radio şi Televiziune, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).
Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Nu a murit ca un câine. Ci a fost ucis în chip bestial.
Domnul nu poate fi indiferent faţă de asta. Domnul este gentleman, Domnul este milostiv, Domnul este drept! Domnul l-a răsplătit.

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la pomenirea eroilor din decembrie 1989, care şi-au jertfit viața pentru libertatea şi demnitatea poporului român (22 decembrie 2015):
Pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989 este o datorie morală a românilor de pretutindeni. De aceea, sunt oficiate slujbe de pomenire în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe ale Patriarhiei Române, din țară şi străinătate.
Comemorarea sau pomenirea eroilor din decembrie 1989 în stare de rugăciune sau comuniune spirituală este un act de recunoștință şi de prețuire a jertfelnicei lor, precum şi expresia cea mai profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului şi opacitatea mormântului . Iar dacă nu-i pomenim pe eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului nostru, înseamnă că îi „îngropăm” în uitarea noastră. Însă pomenirea eroilor în nădejdea Învierii şi a vieții veșnice înseamnă recunoașterea demnității lor şi speranța odihnei lor în lumina Împărăţiei lui Dumnezeu care „ este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt ” ( Romani 14, 17).
Cei care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989 au fost, în general, tineri. Acești tineri au arătat nu numai curaj, ci şi foarte multă credință, moștenită de la părinții şi bunicii lor. Mulți dintre ei au îngenuncheat în stradă şi au rostit rugăciunea Tatăl nostru, deși în şcolile publice nu se permitea predarea religiei în timpul regimului comunist ateu.
Tinerii au simțit lucrarea iubirii lui Dumnezeu în dorinţa lor pentru eliberarea poporului din absurditatea ideologiei politice atee, a minciunii şi a dictaturii opresive . De aceea, în mod spontan, ei au strigat în multe locuri din țară: „Dumnezeu este cu noi!” sau „Murim, dar vom fi liberi!”
Aceşti tineri eroi, care s-au jertfit pentru credința, libertatea şi demnitatea poporului român, ne cheamă azi să nu despărțim darul libertății de recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi faţă de eroii neamului .
Comemorarea eroilor români din decembrie 1989 ne îndeamnă, de asemenea, să nu uităm cât de mare este preţul jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a societăţii umane, când e bolnavă de patimi egoiste, rănită de ură şi violență, de intoleranță şi indiferență, de multe forme ale degradării fizice şi spirituale.
Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, pentru ca jertfa celor care şi-au dăruit viața pentru libertatea şi demnitatea poporului român, în decembrie 1989, să fie roditoare de speranţă şi de comuniune frățească mai intensă.
Veșnică pomenire eroilor români din decembrie 1989!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române