Pentru evenimentele dramatice care s-au intamplat in vara anului 1940, cu ocazia ocuparii stravechilor teritorii romanesti a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta, prezint si situatia prin care a trecut un fost coleg de serviciu a lui bunicul lui tata- care atunci era sef de post de jandarmi in Basarabia.

In vara anului 1940, când trupele sovietice au ocupat Basarabia, acel coleg de a lui bunicul, se afla cu unitatea de jandarmi in sudul Basarabiei, dar familia sa ramasesera intr-o comuna din nordul Basarabia.

Când trupele sovietice au intrat in Basarabia, anumiti asa-zisi partizani comunisti din aceea comuna (in realitatea niste derbedii notorii), au rapit familia jandarmului si au predat-o trupelor sovietice, care au deportat-o in Siberia.

In 1941, când armata romana (aliata cu Germania nazista) a eliberat Basarabia, Ion Antonescu a dat ordin jandarmilor sa se reintoarca la vechile posturi (erau anumite socoteli de incheiat).

Iar acel coleg de a lui bunicul s-a reintors la vechiul post de jandarmi. Apoi, facand investigatii in sat, a aflat cine erau cei care i rapisera familia in 1940, si i-a chemat la postul de jandarmi.
Luati la intrebari, acestia au recunoscut repede ce facusera in 1940.
Dupa aceasta, colegul de serviciu a lui bunicu, i-a incolonat, si i-a dus pe malul Nistrului. Aici a descarcat pistolul-mitraliera in ei, si le-a aruncat cadavrele in raul Nistru.

In 1944, când URSS a reocupat Basarabia, s-a aflat in sat de fapta jandarmului. Acesta a fost arestat, pentru acuzatia ca asasinasera asa-zisi partizani sovietici (in realitate niste derbedeii notorii in sat), si a fost condamnat la inchisoare pe viata.
In 1964 , o data cu decretul lui Gheorghe-Gheorghiu-Dej de eliberare a detinutilor politici, fostul jandarm este eliberat.


In 1940 bunicul de pe tata (care era sef de post de jandarmi intr-o comuna din Basarabia), bunica de pe tata (care era nascuta in Basarabia) si tata (care atunci aveea 7 ani) s-au refugiat in Romania.
Dar o matusa si un unchi nu au vrut sa-si abandoneze gospodariile, si au ramas in Basarabia. Au fost deportati in Siberia, fiind eliberati si permitanduli-se sa se reintoarca in Basarabia abia in 1956, când Nikita Hrusciov a dat un decret de eliberare a prizonierilor din gulag.

De abia in 1967 tata a primit permisiunea sa-i viziteze in Basarabia, la Soroca.

Dupa 22 iunie 1941, Romania, aliata cu Germania nazista, participa la cel de-al doilea razboi mondial, vizând eliberarea teritoriilor romanesti care fusesera ocupa in 1940 de catre URSS.

Putem afirma ca participarea Romaniei la razboiul impotriva URSS, pana la atingerea liniei Nistrului, a fost un razboi drept si just din partea Romaniei, de eliberare a unor teritorii romanesti.
In momentul in care generalul (ulterior maresalul) Ion Antonescu a dat celebrul sau ordin- Ostasi, va ordon sa treceti Prutul!, a fost sustinut de intreaga clasa politica romaneasca de atunci (regele Mihai intai, liderii principalelor partide politice de atunci- PNL si PNT), dar si de opinia publica romaneasca, si de marea majoritate a populatiei Romaniei.

Dupa eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta si atingerea liniei Nistrului, Ion Antonescu i-a o decizie, care va deveni cea mai criticata actiune a sa- si anume continuuarea razboiului dincolo de Nistru, si participarea armatei romane in luptele din adâncul spatiului URSS.

Este adevarat ca preferabil ar fi fost ca armata romana sa se opreasca la Nistru, si aici s-a incercat o comparatie cu situatia Finlandei.
Finlanda se gasea in 1941 intr-o situatie similara cu cea a Romaniei. Si ea aveea de recuperat teritorii nationale care fusesera ocupate in 1940 de URSS. Astfel, si Finlanda devine aliata de conjuctura a Germaniei naziste in 1941.
Insa, dupa eliberarea teritoriilor finlandeze, conducerea Finlandei si in special maresalul Karl Gustav Manerheim, refuza sa participe la razboiul antisovietic (dincolo de frontiera sovieto-finlandeza din anul 1938), iar armata finlandeza nu participa la asediul Leningradului.

S-a pus problema daca Romania putea adopta in 1941 o atitudine similara Finlandei.
Raspunsul este din pacate negativ, din mai multe motive.

In primul rand, Finlanda aveea un singur dusman impotriva caruia trebuia sa lupte- si anume URSS.
Insa Romania- pe langa faptul ca aveea ca dusman URSS, aveea si un asa-zis aliat, si anume Ungaria hortista. Aceasta atata ar fi asteptat- o defectiune a Romaniei in cadrul Axei, ca sa poata ocupa intreaga Transilvanie.

Daca Ion Antonescu ar fi dat ordin in 1941 armatei romane sa se opreasca la Nistru, reactia Germaniei naziste si a lui Hitler ar fi fost punerea in aplicarea a planului Margareta-2, care ar fi insemnat ocuparea militara totala si desfiintarea ca stat a Romaniei, iar poporul roman ar fi avut probabil soarta poporului polonez.

In 1944, când Horthy a incercat sa incheie o pace separata cu aliatii, Germania nazista o ocupat militar Ungaria si a impus la Budapesta un guvern-marioneta.

Apoi armata romana inregistreaza pierderi mari in batalia de la Odessa, in luptele de pe Don, dar mai ales in marea batalie de la Stalingrad (astazi Volvograd).

Pierderea de catre armata romana si cea germana a bataliei de la Stalingrad, precum si înaintarea armatei sovietice spre vest, il determina pe maresalul Ion Antonescu sa inteleaga ca Germania nazista va pierde razboiul si ca Romania trebuie sa gaseasca o cale de a parasi alianta cu Germania nazista.

Astfel, din septembrie 1942 și până la 23 august 1944, în numele guvernului de la București, diplomații români au făcut tatonări printre Aliați pentru încheierea unei păci separate. Pe de altă parte, anumiți oameni politici români s-au unit, atrăgându-l și pe rege de partea lor, pentru a obține de la Aliați un armistițiu avantajos. În condițiile puternicei ofensive sovietice de la începutul anului 1944, s-au intensificat demersurile pentru încheierea armistițiului. Cele mai importante negocieri s-au purtat la Ankara (septembrie 1943 - martie 1944) și Stockholm (noiembrie 1943 - iunie 1944), din partea guvernului Antonescu, și la Cairo (martie - iunie 1944), din partea opoziției. La Stockholm s-au dus tratative între Frederic Nanu, ambasadorul României în Suedia, în numele mareșalului Antonescu, și Aleksandra Kollontai ambasadoarea U.R.S.S. în Suedia.

Guvernul României a sistat aceste tratative atunci când, la 12 aprilie 1944, i-a fost comunicată delegației române de la Cairo, condusă de Barbu Știrbey, condiția armistițiului: „capitulare necondiționată”, condiție respinsă de Antonescu, care își exprima neîncrederea în promisiunile sovieticilor, făcute la 13 aprilie la Stockholm, atâta timp cât ele nu erau susținute și de Marea Britanie și Statele Unite.

Tatonările sterile ale diplomaților lui Antonescu, care au durat aproape doi ani, erau privite de Puterile Aliate cu suspiciune. Fiascoul debarcării britanice în Grecia și interesul redus al lui Roosevelt în zonă au aruncat în mod tacit România în brațele Moscovei încă de la Conferința de la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943).

In aprilie 1944, guvernul sovietic prezinta conditiile de armistitiu (cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta, parasirea aliantei cu Germania nazista, permisiunea pentru trupele sovietice de a tranzita teritoriul Romaniei, plata despagubirilor de razboi, etc. In schimb URSS se declara de acord cu retrocedarea nord-vestul Transilvaniei catre Romania si cu restabilirea granitei romano-ungare pe aliniamentul din 1937).
Din pacate aceste conditii sunt respinse de Ion Antonescu.

Aici consider ca totusi Ion Antonescu a gresit, deoarece era evident ca alte conditii mai bune nu vor putea fi obtinute, iar reocuparea de catre URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta nu putea fi evitata.

In cel mai fericit caz, Romania ar fi avut soarta Finlandei dupa sfarsitului razboiului- sa cedeze anumite teritorii, dar sa evite ocupatia sovietica si impunerea regimului comunist.

Insa negocierile continuua si dupa aprilie 1944.

La 20 iunie 1944 se constituie o coalitie a liderilor PNT (Iuliu Maniu), PNL (Dinu Bratianu), PSD (Constantin-Titel-Petrescu) si PCR (Lucretiu Patrascanu), a regelui Mihai intai si a unor lideri ai armatei, pentru indepartarea de la conducerea guvernului a lui Ion Antonescu si încheierea unui armistitiu cu aliatii (URSS, SUA si Marea Britanie).

Constituirea acestei coalitii a fost grabita si de faptul ca din martie 1944 armata sovietica ajunsesera pe teritoriul Romaniei, depasind linia Nistrului, frontul stabilizandu-se in intervalul martie-august 1944 pe aliniamentul Chisinau- Iasi- Targu Frumos.

Ideea de rezistenta pe aliniamentul fortificat Focsani- Namoloasa era irealista, iar o atare rezistenta nu putea aveea decat soarta rezistentei franceze pe linia Maginot, din vara anului 1940.

.

In dimineata zilei de 23 august 1944, soseste o telegrama de la ambasadoarea sovietica de la Stockholm, prin care URSS isi exprima disponibilitatea de a negocia un armistitiu cu un guvern roman, condus de Ion Antonescu. Conditiile erau similare celor din aprilie 1944.
O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc. ("Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi. Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu, era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere").

Din pacate telegrama ajunge in mainile lui Niculescu-Buzesti (de la serviciul cifru al ministerului de externe), care o arata si regelui Mihai intai. Apoi acestia distrug aceasta telegrama, neinformandu-l despre ea pe Ion Antonescu.

Acum daca sovieticii si-ar fi respectat promisiunile din aceea telegrama, si daca i-ar fi oferit lui Ion Antonescu conditii mai bune de armistitiu, este foarte greu de spus.

Insa cu siguranta, nici Ion Antonescu (daca ar fi negociat un armistitiu cu sovieticii), nu ar fi reusit sa evite ocupatia sovietica a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta.

In dimineata zilei de 23 august 1944, intors de pe front , Ion Antonescu i comunica reprezentantului german la Bucuresti, ca Germania a pierdut razboiul, si ca in aceste conditii Romania trebuie sa gaseasca o cale de a se salva.

În seara zilei de 21 august a avut loc o întâlnire cu liderii politici (Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu), în care participanții s-au pus de acord asupra planului stabilit în seara anterioară. Regele i-a delegat pe Maniu și Pătrășcanu să formuleze lista de miniștri pentru noul guvern, până pe data de 23 august. Mocsoni Styrcea, care era funcționar la Ministerul Afacerilor Străine, s-a deplasat în aceeași seară la Snagov, la sediul ministerului, unde a petrecut noaptea criptând cele două telegrame ale complotiștilor pentru Ankara. În dimineața zilei de 22 august, înainte de a se întoarce la București, a hotărât să înoate în lac și s-a întâlnit cu secretarul general al ministerului, Davidescu, care l-a informat că Antonescu se întorcea în seara zilei curente de pe front și avea să părăsească a doua zi Bucureștiul, ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii. Fiind informat despre aceste lucruri, data a fost mutată, de urgență, de rege pe 23 august, fără a mai fi consultați liderii politici.

În discuția ce a urmat și care a durat peste o oră, Ion Antonescu a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin „cuvântul de ofițer dat lui Adolf Hitler” că va merge alături de el până la capăt. Regele s-a văzut nevoit să folosească parola „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!” pentru a chema ofițerii care să-l aresteze pe general. În orele ce au urmat, au fost convocate la Palat toate persoanele de încredere ale lui Ion Antonescu. Toți s-au conformat și au fost arestați, cu excepția lui Eugen Cristescu, șeful Siguranței; acesta a fost arestat după alte câteva zile.

La Palat au fost chemați și liderii partidelor democratice, Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu și Constantin Titel-Petrescu, precum și Lucrețiu Pătrășcanu, cel considerat a fi persoana de contact cu Partidul Comunist. Primii trei, însă, nu au fost de găsit (nu se așteptau ca evenimentele să fie înaintate cu trei zile). Astfel, primul care s-a prezentat la Palat a fost Pătrășcanu, după ce noul guvern fusese deja alcătuit din persoane de încredere ale regelui Mihai, în timp ce liderii politici primiseră în guvern titlul de miniștri fără portofoliu. Întrucât gărzile pregătite de rege și de Maniu nu erau nici ele disponibile rapid, singura miliție care să poată păzi pe cei arestați a fost cea a comuniștilor organizați de Emil Bodnăraș, fapt exploatat de propaganda comunistă ulterioară.

Înainte de ora 20:00, regele a înregistrat un mesaj pentru țară ce avea să fie difuzat la radio la ora 22, în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea de partea Aliaților. Solidaritatea cu regele a fost generală, toți ofițerii importanți fiind de partea acestuia. După difuzarea mesajului la radio, au izbucnit demonstrații populare de entuziasm.

În anii 1980–1990 a ieșit la iveală un document despre care căpitanul Gheorghe Teodorescu din garda palatului regal, aflat la post în 23 august, susținea că ar fi fost scris de Ion Antonescu în acea zi imediat după ce a fost arestat. Antonescu a spus că nu s-a opus în principiu ieșirii din război, dar că a refuzat-o argumentând atât cu condițiile grele de armistițiu în raport cu Uniunea Sovietică (semnarea unui act politic de cedare a Basarabiei și Bucovinei de Nord, acceptarea ocupației sovietice, plata de despăgubiri nedefinite), cât și (cel mai important) cu refuzul său total de a întoarce armele împotriva Germaniei Naziste, refuz asumat drept principal argument și înțeles ca atare de ceilalți participanți. Documentul a fost publicat după Revoluția Română din 1989 în ziarul naționalist Românul.

În preajma orei 21:00, la Palat a sosit ambasadorul Germaniei, Manfred von Killinger, care părea să aibă informații precise despre evenimente. Ca să câștige timp, Regele a negat, spunându-i că Antonescu este liber. Forțele germane au lansat a doua zi un bombardament asupra Bucureștiului, distrugând o parte din Palatul Regal. Regele Mihai, însă, se refugiase, împreună cu regina-mamă, la Dobrița, în Oltenia.

Trupele de recruți români prezente în București au rezistat bombardamentelor și atacurilor germane, cu sprijinul aviației americane, care a bombardat și ea pozițiile germane din zona Băneasa și Otopeni, dar și obiective românești (linii ferate și șosele susceptibile de a fi întrebuințate de Wehrmacht pentru evacuare).

În timp ce armata română a avut de luptat împotriva Wehrmachtului - fostul aliat -, Armata Roșie începuse să avanseze pe teritoriul României, socotindu-se încă în teritoriu inamic și comportându-se ca atare, bunăoară, confiscând armament, muniții și bunuri (atât publice, cât și particulare), mii de soldați și ofițeri români fiind luați prizonieri.

Armata sovietica intra in Bucuresti la 31 august 1944, insa, desi guvernul roman intorsesera armele impotriva Germaniei naziste si se alaturasera aliatilor, cu toate acestea, URSS intarzia in mod deliberat semnarea unui armistitiu cu Romania (va fi semnat abia la 12 septembrie 1944), pentru a ocupa cat mai mult din teritoriul romanesc.
In plus, soldatii si ofiterii sovietici au comis numeroase acte de jafuri, crime, violuri, etc, asupra populatiei civile romanesti.
Este relevanta in acest sens expresia marelui actor Constantin Tanase- Davai ceas, davai palton, despre comportamentul soldatilor sovietici in Romania.

Istoriografia occidentală, a adoptat poziția oficială a O.N.U. care nu admitea pentru cel de-al Doilea Război Mondial decât patru învingători și co-beligeranți împotriva Germaniei Naziste, anume Marea Britanie, S.U.A., Uniunea Sovietică și Franța, deși existau și alte țări care luptaseră împotriva Axei (Polonia, Norvegia, Olanda, Belgia, Iugoslavia, Grecia), deși URSS fusese aliată cu Germania Nazistă până în vara 1941, și deși Franța oficială, cea a mareșalului Pétain, se luptase împotriva Aliaților, în timp ce Franța rebelă, cea a generalului De Gaulle, dispunea de mai puțini ostași decât armata română în septembrie 1944.

Dată fiind această poziție oficială, România a semnat Tratatul de pace de la Paris din 1947 ca beligerant învins (ca și Italia, care trecuse de partea Aliaților cu un an înaintea României), regimul Antonescu fiind singurul luat în cont, iar contribuția de partea Aliaților nefiind considerată decât în dezbaterea statutului Transilvaniei de Nord, care, în final, a fost retrocedat României, mai ales că Ungaria, sub regimul lui Ferenc Szálasi, se luptase de partea Germaniei Naziste până la capăt.

Tratatul de pace de la Paris din februarie 1947 confirma reocuparea de catre URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta (la care se va adauga in 1948 si Insula Serpilor), si prin aceasta drama romanilor din aceste teritorii, in perioada postbelica.

Astfel, in 1944- 1945, pe stravechile teritorii romanesti ocupate de catre URSS, se constituie:

-Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSS Moldoveneasca), pe cea mai mare parte a Basarabiei, la care se adauga si 7 raioane din stanga Nistrului .

-Partea de sud a Basarabiei, partea de nord a Basarabiei, partea de nord a Bucovinei si tinutul Hertei si insula serpilor sunt inclusive in RSS Ucraineana.

Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pana dupa moartea lui Stalin, romanii din teritoriile ocupate de catre URSS cunosc un cumplit proces de deznationalizare, in forme extrem de violente.

Potrivit cercetărilor istoricului rus Nikolai Teodorovici Bugai, de la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut acces la arhiva NKVD-MVD-KGB şi la corespondenţa între Stalin şi miniştrii săi, îndeobşte Kruglov, între iulie 1940 şi decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruşi albi (antibolşevici), refugiaţi care fugiseră din URSS, minorităţi religioase, dintre care 47.000 mai erau incă în viaţă, în locurile de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcţie de disponibilitatea materialului feroviar şi rutier.

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii :

Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;

Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;

Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King, diferenţa dintre populaţia teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959 (sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în perioada iulie 1941- martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populaţia băştinaşă românească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de proporţia de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau deportaţi.

Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice, datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim românesc. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahă; unii dintre aceştia au fost închişi sau executaţi. În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, 86.604 persoane au fost arestate şi deportate, în timp ce istoricii ruşi au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 şi 1952.

O campanie de eradicare a aşa-zişilor chiaburi a fost orientată contra familiilor ţăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat şi de securitate I. L. Mordoveţ în conformitate cu un plan numit „Operaţiunea Sud”.

Alte campanii de deportare au afectat: etnicii germani (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări forţate în calitate de colaboratori după război) şi minorităţile religioase (700 de familii, mai ales adepţi ai cultului Martorii lui Iehova au fost deportate în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”).

Din pacate, pentru aceste cumplite crime impotriva poporului roman, nici Stalin si nici unul dintre acolitii sai nu a fost tras la raspundere!

Procesul de deznationalizare a romanilor din teritoriile ocupate de catre URSS continuua si dupa anul 1956, chiar daca in forme mai subtile si mai putin violente.

Prezint evolutia RSS Moldovenesti dupa 1956, asa cum a fost ea, cu bune si rele.

In privinta agriculturii, colectivizarea a fost pusă în aplicare între 1949 şi 1950, deşi încercări au fost efectuate mai devreme încă din 1946. În acest timp, o foamete de mare amploare s-a produs: unele surse dau un minim de 115.000 de oameni care au murit de foame şi boli între decembrie 1946 şi august 1947, alţii pun cifra la 216.000, la aceştia se mai adaugă alţi 350.000 care au fost afectaţi de malnutriţie, dar care au supravieţuit. Nu există suficiente dovezi că aceasta foamete a fost cauzată sau planificată de către sovietici şi îndreptate împotriva celui mai mare grup etnic care trăia în mediul rural (românii). Cauza principală a fost rechiziţionarea de cantităţi mari de produse agricole de către sovietici, dar a fost favorizat de asemenea, de secetă, de întreruperile provocate de război şi colectivizare.

În contextul accentuării foametei, la sfârşitul anului 1946 – începutul lui 1947, a sporit numărul celor care decid să treacă Prutul. Urmare a acestui fenomen, şeful Detaşamentului 22 de grăniceri, colonelul Vladimir Pavlovici Aşahmanov, dă ordin subalternilor săi, la telefon şi la adunări, să fie necruţători faţă de cei care vor încerca să treacă frontiera. În privinţa celor prinşi, Aşahmanov ordonă ca aceştia să fie executaţi pe loc, iar faţă de cei care reuşesc să treacă Prutul – să fie urmăriţi pe teritoriul României şi, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei, să fie împuşcaţi.

Dupa 1960, este adevarat ca s-au facut si in RSS Moldoveneasca lucrari importante privind modernizarea agriculturii, prin irigatii, mecanizare, utilizarea ingrasamintelor chimice, constructia de complexe zootehnice si a fabricilor de prelucrare a produselor agricole.

Cu tractoare produse la Chisinau sau Harkov in special si cu combine agricole produse la Rostov pe Don, s-a mecanizat in mare parte agricultura.

In plus , cererea imensa de produse agricole din RSS Moldoveneasca (nu numai vinurile, dar si alte produse precum: uleiul, zaharul, legumele si fructele, lactatele, etc) in URSS a dus la practicarea unei agriculturi intensive, pe mari suprafete, compacte.

Astfel, de la inceputul anilor 1960, aprovizionarea cu produse alimentare in RSS Moldoveneasca devine destul de buna, in orice caz mult mai buna decat in alte zone a URSS. A fost unul din multele motive pentru care multi cetateni de etnie rusa sau ucraineana veneau sa se stabileasca in RSS Moldoveneasca.

In 1987 cand am fost prima data in vizita la neamuri la Chisinau si Soroca, in piata la Soroca carnea si lactatele erau din abundenta, fara nici un fel de restrictii sau cozi, pe cand in Romania in multe orase trebuia atunci sa stai la coada , sa te trezesti cu noaptea in cap sa prinzi rand, etc!

In plus, pretul alimentelor era foarte ieftin, chiar comparativ cu salariile de atunci din RSS Moldoveneasca.

Un alt aspect pozitiv a fost faptul ca in RSS Moldoveneasca, colhozurilor li s-a lasat mai multa libertate de actiune. Astfel, spre deosebire de Romania (unde prelucrarea carnii si a laptelui a fost concentrata in mediul urban, prin intermediul IRIC si ICIL), in RSS Moldoveneasca, multe colhozuri si-au infiintat propriile sectii de prelucrare a laptelui si a carnii.
Acest fapt a avut ca efecte: dezvoltarea si consolidarea colhozurilor respective, stabilizarea fortei de munca calificate in mediul rural, evitarea exodului de la sat la oras dar si dezvoltarea localitatilor respective.

Totusi, asta nu inseamna ca nu existau si aspecte negative in agricultura din RSS Moldoveneasca

-Cele mai mari suprafete irigate erau situate in stanga Nistrului

-Practicarea monoculturii perioade lungi de timp ducea la eroziunea solului

-In optica organelor unionale, agricultura era domeniul principal in care "trebuiau indrumati" sa lucreze romanii din teritoriile ocupate de URSS. Motivatia acestei politici rezida in faptul ca in agricultura salariile si retributiile erau mai mici decat in alte ramuri a economiei, dar si faptul ca si prin aceasta organele unionale cautau ca romanii sa aibe acces la muncile mai prost platite.

Fara a specula, daca prin aceasta autoritatile sovietice au cautat sa aduca atingere prestigiului sau sa-i denigreze pe romanii din teritoriile ocupate de catre URSS, pana la urma viata s-a razbunat pe promotorii unor asemenea conceptii!

Singura ramura economica care a asigurat- de bine de rau- o anumita stabilitate economiei din RSS Moldoveneasca, a fost agricultura! Tot agricultura a fost singura ramura economica din RSS Moldoveneasca, care a atins si un nivel european.

Dintre produsele agricole din RSS Moldoveneasca, larg apreciate in Europa si in lume, putem aminti: vinurile de Cricova, dulciurile si bomboanele "Bucuria", sucurile naturale din fructe "Alfa-Nistru" (produse la Soroca), branzeturile, etc.

In privinta industriei, este adevarat ca s-a realizat o anumita industrializare si in RSS Moldoveneasca.

Insa, dependenta energetica a RSS Moldovenesti de restul URSS era in proportie de peste 90%, in privinta aprovizionarii cu energie electrica si gaz metan.

Pe teritoriul RSS Moldovenesti s-au realizat numai 3 capacitati de producere a energiei electrice- termocentrala Kuciurgan ( inaugurata in 1964, cu o putere instalata de 2520 MW, dar situata in zona "Transnistriei"), hidrocentrala Dubasari pe Nistru ( 1954, puterea instalata- 48 MW) si hidrocentrala Stanca-Costesti pe Prut (1979, puterea instalata 30 MW).

La acestea se adauga inca 3 CET-uri ("Centrale electrice de termoficare")- doua in Chisinau si unul in Balti.

Catre sfarsitul anului 1985 toate cele: 369 de colhozuri, 484 de sovhozuri, 164 de intreprinderi intergospodaresti, 446 de asociatii de prelucrare a produselor agricole, din RSS-Moldoveneasca, erau deja racordate la reteaua electrica unica de stat.

In anul 1966 este inaugurata aprovizionarea cu gaz metan in RSS Moldoveneasca, prin conducte magistrale.

Insa industria din RSS Moldoveneasca a fost realizata intr-o maniera colonialista de catre autoritatile sovietice, fiind, in optica organelor unionale, doar a anexa a industriei din restul URSS, si in special din RSFS Rusa si RSS Ucraineana.

Astfel, singurul combinat metalurgic din RSS Moldoveneasca a fost construit la Rabnita, in zona "Trasnistriei".

Apoi fabricile si uzinele din RSS Moldoveneasca depindeau , pentru realizarea procesului de productie, de componente esentiale (motoare, piese, etc), care erau aduse din alte republici unionale a URSS. Intreruperea acestui lant dupa 1991 a dus la prabusirea respectivelor intreprinderi.

Apoi existenta unei birocratii stufoase ingreuna activitatea intreprinderilor, care erau subordonate unor ministere unionale de la Moscova.

Dintre cele mai cunoscute intreprinderi din RSS Moldoveneasca, se pot aminti: Uzina "Tracom", Fabrica de frigidere, Fabrica de televizoare , uzina "Moldovahidromash" din Chisinau, uzina "Raut" din Balti, uzina "Hidroimpex" (am o ruda care inainte de 1991 a lucrat acolo ca electrician), uzina "Afla-Nistru", Fabrica de branzeturi (am avut o ruda care inainte de 1991 a lucrat acolo) din Soroca, uzina "Tirotex" din Tighina, etc.

In plus, prin intermediul industriei, s-a "realizat" inainte de 1991 si procesul de deznationalizare a romanilor din teritoriile ocupate de URSS.

Astfel, in posturile de directori de intreprinderi, ingineri si chiar maistri sau sefi de echipe din RSS Moldoveneasca, inainte de 1991, primeau repartitie cetatenii de etnie rusa sau ucraineana, din RSFS Rusa sau RSS Ucraineana.
Acestia erau stimulati sa vina sa se stabileasca cu familiile in RSS Moldoveneasca, prin diverse mijloace: oferirea unor posturi bine platite, in conducerea intreprinderilor, oferirea imediata a unei locuinte (daca ar fi ramas la Moscova sau Harkov de exemplul, ar fi asteptat mai mult pana sa primeasca un apartament), faptul ca in RSS Moldoveneasca aprovizionarea cu produse alimentare si de larg consum era mult mai buna decat in alte zone a URSS, etc.

Legat de aceasta, si de atitudinea multor cetateni rusi care veneau sa se stabileasca in RSS Moldoveneasca (care priveau cu o anumita "superioritate" pe romanii din RSS Moldoveneasca ) va spun o intamplare traita de tatal meu in 1967.

In 1967 tata primeste aprobare pentru a-si vizita un unchi si o matusa din Soroca (pe care nu-i mai vazusera din 1940, cand fusesera deportati in Siberia, si care fusesera eliberati si se reintorsesera la Soroca in 1956, cand Nikita Hrusciov a dat un decret de eliberare a detinutilor politici).

De bucuria revederii cu aacele neamuri, tata scoate pe masa si un vin de Husi, si un coniac de Vaslui.

Cum insa directorul de la fabrica de branzeturi din Soroca (unde lucra aceea matusa)- evident ca era rus- cand a auzit ca e rost de mancare si mai ales bautura gratis, s-a infiintat si el la usa! Bineinteles ca a fost primit in casa si s-a asezat la masa.

Insa, la un moment dat, un vecin de bloc roman, aflat si el la masa, i spune lui tata

-"Valerica, nu mai scoate bautura, ca porcu asta de rus nu mai pleaca pana maine dimineata".

Tata mirat i spune- "Mai, esti nebun ?! Il jignesti pe om!"

La care acel vecin, foarte calm, spune:

-Stai linistit Valerica, ca porcu nu stie romaneste!

Tata mirat se uita la rus, care radea cu gura pana la urechi, crezand ca s-a spus vreo gluma!

oare Basarabia, mai este populata cu basarabeni?Sa nu uitam ce a facut tatucul Stalin cu Basarabia

Oameni buni, nu se mai poate!
Este al nu stiu catelea subiect pe teme istorice si politice care se deschide pe acest forum.
De ce? Acesta este un forum crestin-ortodox, unde ar trebui sa se discute numai pe aceste teme.
De ce nu va duceti sa cautati forumuri cu asa domeniu?
Ah, ca mai apare vreun eveniment deosebit in social, este una, dar numai de discutat istorie si politica la modul general, nu este locul potrivit.

Si in plus ar trebui sa incheiem cu trecutul si razboaiele odata si sa vedem ce este cu oamenii de langa noi. Ce vor ei, ce simt ei, ce au nevoie. Nu sa tot discutam teorii.

Conform ultimului recensamant a populatiei efectuat in 1989 pe timpul URSS, in RSS Moldoveneasca, 64% din populatie s-a declarat de etnie romana (in actele de atunci aparea asa-zisa etnie moldoveneasca, care evident este sinonima cu cea romana).

In privinta transporturilor si telecomunicatiilor, si acestea cunosc o anumita modernizare dupa 1960, in RSS Moldoveneasca.

La transportul feroviar, modernizarile au constat in consolidarea terasamentelor liniilor de cale ferata, a podurilor, utilizarea sinei de tip greu, introducerea tractiunii diesel (in 1961 prima locomotiva 3TE-10M intra in parcul depoului Balti-Slobozia), a echiparii cu instalatii de centralizare electrodinamica a statiilor (in 1980 este inaugurata cladirea CED a statiei si triajului Chisinau) si cu bloc automat de linie, a constructiei de noi cladiri pentru statiile de cale ferata (in 1948 este inaugurata actuala cladire de calatori a statiei Chisinau, in decembrie 1970 este inaugurata actuala cladire a statiei Balti-Slobozia, etc).

Din pacate, nu s-a facut lucrari importante de eliminarea a curbelor stranse si a rampelor mari, precum si a traseelor serpuite a multor caii ferate din Basarabia, ceea ce limita drastic viteza de deplasare a trenurilor de calatori, dar si tonajul si sarcina pe osie la trenurile de marfa.

Astfel, in 1990, pe cel mai bun tronson feroviar din RSS Moldoveneasca, linia Ungheni- Chisinau, in lungime de 107 km, un tren international fara oprire parcurgea acest traseu in 1 ora si 45 minute, viteza medie comerciala nedepasind 70- 80 km/h.

In plus, pe reteaua feroviara din RSS Moldoveneasca s-au efectuat extrem de putine lucrari de dublare de linii , si nici un kilometru de linie nu a fost electrificat.


In transporturile rutiere, se realizeaza noi drumuri (soseaua Chisinau- Balti) si se modernizeaza cele existente, iar pe traseele interurbane se introduc autobuze produse la Lvov in special (de tipurile PAZ-672, LAZ-695 si LAZ-699).

De asemenea, se construiesc noi autogari si autobaze.


In transportul urban in comun, in anii 1960 fostele retele de tramvaie din Cernauti si Chisinau sunt desfiintate, dar in schimb sunt realizate retele de troleibuze in Chisinau (1949), Tiraspol (1967), Balti (1972) si ulterior in Tighina (1993, inclusiv o linie de troleibuze intre Tiraspol si Tighina).
Cel mai cunoscut si raspandit tip de troleibuz din fosta URSS era troleibuzul ZIU-9 (in 1991 in Chisinau existau cca 400 astfel de troleibuze).

Ca si autobuze urbane, din anii 1970, sunt introduse modernele pe atunci autobuze diesel, de mare capacitate, de productie maghiara IKARUS-260 si IKARUS-280.


In privinta transporturilor aeriene, in 1974 este inaugurata actuala cladire a aeroportului Chisinau, care era legat prin zboruri regulate de 73 orase din fosta URSS, cu avioane cu reactie de tipul TU-134, TU-154, AN-26, etc. Atunci erau transportati, de pe aeroportul din Chisinau, cca un milion de pasageri/an.

Insa nu existau curse externe de pe aeroportul din Chisinau, de-abia in 1990 fiind inaugurata prima cursa externa (Chisinau- Frankfurt).


In privinta comertului, si acesta se dezvolta. O unitate de elita era Moldcoop (cooperatia de consum si mestesugareasca din RSS Moldoveneasca), care aveea numeroase magazine, restaurante, spatii de cazare, unitati de mica productie industriala, prestari-servicii, etc.
Am o ruda din Soroca care inainte de 1991 a lucrat ca si gestionara la Moldcoop, si angajatii de acolo beneficiau de anumite avantaje.


In privinta turismului, si acesta se dezvolta. Un mare avantaj a fost ca in RSS Moldoveneasca cladirile vechi, de patrimoniu, cu valoare istorica si arhitecturala, nu au fost demolate, ci pastrate si restaurate, iar apoi valorificate dpdv turistic.

Se realizeaza si noi unitati de cazare si alimentatie publica, unitatea-fanion fiind atunci hotelul Inturist din Chisinau (astazi in ruina).

In privinta procesului de sistematizare urbana si a constructiilor de locuinte, trebuie spus ca acesta a fost mai bine gandit si realizat in RSS Moldoveneasca, decat in Romania!

In primul rand, in RSS Moldoveneasca, cladirile vechi, de patrimoniu, nu au fost demolate, fiind pastrate. Astfel, chiar in epoca sovietica, orase precum Chisinau, Cernauti sau Soroca, si-au pastrat zonele vechi, cu un farmec aparte, ceea ce da o nota distincta acestor orase.

Apoi cartierele de blocuri au fost realizate in general la marginea oraselor, pe terenuri libere. Intre blocuri s-au pastrat spatii foarte mari, de multe ori impadurite, iar strazile si bulevardele din orase au fost construite largi, cu un traseu, pe cat posibil, drept.

In zona centrala a orasului Chisinau, strazile sunt perpendiculare, precum in orasele americane.

Un exemplul reusit de sistematizare urbana este sectorul Botanica din Chisinau (am avut neamuri care locuiau acolo)

La începutul anilor 1970, din bugetul unional, s-au alocat peste un miliard de ruble, pentru dezvoltarea orasului Chisinau (si datorita faptului ca liderul URSS de atunci Leonid Brejnev fusesera prim-secretar in RSS Moldoveneasca in anii 50).

De asemenea, s-au realizat si unele cladiri noi, dar cu o arhitectura interesanta, cum ar fi-

-Actualul sediul a presedentiei RM (construita in anii 1984-1987, dupa proiectele arhitectilor Iuri Tumanian, A. Zaltman si V. Iavorski. In 1991 cladirea adapostea sediul sovietului suprem)

-Actualul sediul a parlamentului RM (construit intre anii 1976-1979, dupa proiectele arhitectilor Alexandru Cerdantev si Grigore Bosenco. In 1991 cladirea adapostea sediul comitetului central)

-Circul de stat din Chisinau (construit in 1981, dupa proiectul arhitectilor S. Soihet, A. Kirilenko, inginerii T. Goriunova si M. Sein, executat de brigadierul A. Parsin, electrosudor-montor M. Postolache, muncitorul-marmurist N. Startev, etc, care au fost distinsi cu premiul de stat al RSSM)

-Magazinul Unic din Chisinau (construit in 1983, dupa planurile arhitectilor M. Orlov, V. Lepskii si A. Varsaver)

-Sediul Moldtelecom

-Cladirea Romaska (Romanita) din Chisinau, un bloc-turn cu o forma cilindrica (cea mai inalta cladire din Chisinau, cu 20 de etaje)

-Ansamblul rezidential Portile Orasului (arhitecti- Iu. Skvortova, A. Markovici si A. Spasov).



De asemenea, trebuie sa recunoastem ca dupa 1960, de dezvolta si activitatea de cercetare stiintifica si tehnica in RSS Moldoveneasca, dar si activitatea cultural-artistica.
Infiintarea televiziunii de la Chisinau, a studionului Moldova-Film, au facilitat afirmarea personalitatilor artistice din film, teatru, cultura, etc.

In aceasta perioada au aparut si s-au afirmat artisti renumiti, precum Anastasia Lazariuc, Gheorghe Urschi, Zinaida Julea, Olga Ciolacu, Eugen Doga, Nicolae Botgros, etc.

Dincolo de constrângerile de ordin politic si ideologic (datorita cenzurii sovietice, anumite subiecte considerate sensibile, in domeniul istoric, nu puteau fi abordate public), totusi trebuie sa recunoastem ca teatrul, opera, baletul, filmul in fosta URSS erau renumite pe plan mondial.


Am prezentat pe scurt realitatile economice si sociale din RSS moldoveneasca dupa 1960, pentru a fi cinstiti in fata istoriei, si a recunoaste si lucrurile bune care s-au facut in timpul regimului sovietic acolo.

Dar procesul de deznationalizare a romanilor din Basarabia a continuat si dupa 1960, chiar daca prin mijloace mai putin violente si mai subtile.

Procesul de deznationalizare a romanilor din Basarabia dupa 1960 s-a petrecut prin o serie de mijloace si metode, cum ar fi

-De obicei, in fabricile si uzinele construite in RSS Moldoveneasca, in functiile de conducere (directori, ingineri, chiar si maistri) erau numiti si primeau repartitie cetatenii de etnie rusa sau ucraineana, adusi din RSS Ucraineana sau RSFS Rusa.

Acestia primeau repartitie in posturi de conducere, bine platite.

Cetatenii de etnie romana, care terminau o facultate cu profil politehnic in RSS Moldoveneasca, primeau de obicei repartitie in alte republici unionale a URSS (de multe ori in republicile din Asia Centrala sau din zona Caucazului)

-In conditiile in care in fosta URSS problema constructiei de locuinta era una mereu deficitara (fonduri masive fiind alocate pentru inarmare), o alta parghie de stimulare a stabilirii in RSS Moldoveneasca a cetatenilor de etnie rusa sau ucraineana era cea a atribuirii imediate a unei locuinte (daca acestia ar fi ramas la Moscova sau Harkov ar fi trebuit sa astepte ani la rand pana când li s-ar fi repartizat o locuinta)


-Aprovizionarea cu produse alimentare si de larg consum era mai buna in RSS Moldoveneasca, decat in alte republici unionale.


-Tinerii de etnie romana din RSS Moldoveneasca, care efectuau stagiul militar obligatoriu in armata sovietica, era repartizati de regula in unitati militare din alte republici unionale. Am avut o ruda, care, desi era nascut in Chisinau, a fost repartizat sa faca stagiul militar obligatoriu la Moscova.


-Obligativitatea studierii limbii ruse din clasa a doua, si utilizarea limbii ruse ca limba oficiala
Legat de aceasta, erau numeroase cazurile când in magazinele din RSSM gestionarii sau gestionarele de etnie rusa sau ucraineana, refuzau sa serveasca un client, daca acesta vorbea in limba romana.

Prin aceste metode, dar si prin multe altele, se ajunsesera ca in 1989, populatia de etnie romana din RSS Moldoveneasca, sa nu depaseasca 64%.

Astfel, in anul 1977, in industrie autohtonii (cetatenii de etnie romana) detineau o pondere de 46%, in agricultura de 78%, in comert de 56%, in domeniul ocrotirii sanatatii de 58%, iar in aparatul de conducere de stat si de partid de doar 43%!

Din aceste cifre statistice, reies mai multe lucruri

-Pârghiile de conducere in aparatul de stat si de partid se aflau in mainile celor veniti din alte republici unionale

-Autohtonii trebuiau, in viziunea organelor unionale, sa aibă acces la muncile mai prost platite si mai slab calificate.

De-abia in anii 1970 este numit un cetatean de etnie romana in guvernul RSSM (ca ministru al sanatatii), si de-abia in noiembrie 1989 este numit un cetatean de etnie romana ca prim-secretar al RSSM (Petru C. Lucinschi).

Semnificativa in acest sens este si etnia si locul nasterii primilor secretari ai RSSM dupa 1945- Nikita G. Koval (1946-1950, etnie ucraineana, nascut in RSSM, Transnistria), Leonid Brejnev (1950-1952, etnie ucraineana, nascut in RSS Ucraineana), D.S.Gladki (1952-1954, etnie ucraineana, nascut in RSS Ucraineana), Z.T.Serdiuk (1954-1961, etnie ucraineana, nascut in RSS Ucraineana), Ivan Ivanovici Bodiul (1961-1980, etnie ucraineana, nascut in RSS Ucraineana), Simeon Grossu (1980- noiembrie 1989, etnie ucraineana, nascut in RSS Ucraineana, sudul Basarabiei), Petru C. Lucinschi (noiembrie 1989- februarie 1991, etnie romana, nascut in RSSM, Basarabia), Grigore I. Eremei (februarie-august 1991, etnie romana, nascut in RSSM, Basarabia).

O alta parghie folosita pentru deznationalizarea romanilor din Basarabia, de catre autoritatile sovietice, a fost si aducerea unui mare numar de cetateni de alta nationalitate (in mare parte rusi si ucrainieni), in Basarabia si nordul Bucovinei.

Astfel, intre anii 1944- 1953, au fost adusi îndeosebi functionari de partid si de stat, cadre al NKVD (ulterior KGB), militari.

In anii 1954-1959 au fost adusi îndeosebi soldati demobilizati , multi din ei de origine turcomana (gagauzi, ciuveri, baskiri, uzbeci, etc).

Dupa anul 1960 au fost adusi îndeosebi specialisti (profesori, medici, ingineri, cercetatori stiintifici, juristi, etc).

Acestia au ocupat posturi privilegiate in aparatul de stat si de partid, si au beneficiat de numeroase facilitati (salarii mari, atribuirea imediata a unei locuinte, etc. De multe ori directorul de nationalitate rus numit la o fabrica din RSSM isi aducea si soacra, pe care o angaja ca femeie de serviciu in fabrica, si care era considerata tot chipurile specialista venita in RSSM).

Acesti alogeni stabiliti in RSSM au constituit factorul decisiv in procesul de rusificare , promovat de autoritatile sovietice.

Datele statistice arata ca anual veneau sa se stabileasca in RSSM cca 100.000- 150.000 de alogeni.
In accelasi timp, in intreaga perioada de ocupatie sovietica a Basarabiei, nordului Bucovinei, tinutului Herta si Insulei Serpilor, din aceste stravechi teritorii romanesti, au fost deportati cca 1.500.000 de romani.
Numai intre anii 1944-1949, din Basarabia au fost trimisi la munca fortata cca 80.000 de tineri in imensitatea spatiului sovietic, din care multi nu s-au mai reintors nicioadata.

Datele statistice arata ca intre anii 1959-1979, numarul romanilor din RSSM a crescut intr-un ritm de 101,5%, cel al ucrainienilor de 101,4% si cel al rusilor de 102 %, iar cel al gagauzilor de intr-un ritm de 101%.

Conform datelor ultimului recensamant a populatiei din RSS Moldoveneasca, din anul 1989, populatia acestei republici unionale era de 4.335.360 locuitori, din care- 65,1% erau romani (in actele de atunci apare denumirea de moldoveni, dar practic erau romani), 13,8% erau ucrainieni, 13% erau rusi, 3,5% erau gagauzi, 2% erau bulgari, 1,5% erau evrei si 0,3% erau tigani.

In privinta relatiilor cu Romania, si a atitudinii liderilor de la Bucuresti in privinta teritoriilor ocupate de catre URSS in 1944, aceasta a avut doua perioade distincte


-Perioada anilor 50.

Atunci, guvernul roman total subordonat Moscovei, subiectul Basarabiei era unul interzis, mai ales ca pana in anul 1958 in Romania au stationat trupe sovietice.
In anii 50, suferintele romanilor din teritoriile ocupate de catre URSS au fost ignorate de guvernul de la Bucuresti, ocuparea Basarabiei de catre URSS fiind considerata chipurile doar o dovada de asa-zisa prietenie din partea URSS.


-Perioada de dupa 1960- 1964

Dupa moartea dictatorului sovietic I.V.Stalin in 1953, incepe o perioada de framantari la varful conducerii URSS.
In 1956, noul detinator al puterii de la Moscova, Nikita Hrusciov, condamna in raportul secret al celui de-al douzecilea congres al PCUS crimele si ororile epocii staliniste, initiaza procesul de destalinizare si proclama teza coexistentei pasnice intre cele doua sisteme politice de pe Glob.

Profitant de aceste framantari de la conducerea URSS, dar si de conflictul ideologic chino-sovietic (care sparge unitatea lumii comuniste), conducerea de atunci a Romaniei, in frunte cu Gheorghe-Gheorghe-Dej, initiaza un proces de distantare fata de URSS, jalonat de

-In 1956 la Bucuresti se vorbeste pentru prima data de o cale nationala in constructia socialismului, in acel an fiind desfiintate ultimile Sovromuri.

-Dupa ce in 1955 este semnat tratatul de stat dintre URSS si Austria, si trupele sovietice sunt retrase din Austria, profitând de acest lucru, in 1958, Gheorghe-Gheorghiu-Dej, ajutat de Emil Bodnaras (si dupa unele surse si de argumente bahice) il conving pe Nikita Hrusciov sa retraga trupele sovietice din Romania.

Astfel, Romania a fost din putinele tari socialiste (alaturi de Iugoslavia si Albania) in care nu au stationat trupe sovietice pana la începutul anilor 90 (cum s-a intamplat in celelalte tari socialiste din Europa- RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Bulgaria).


- Urmeaza apoi o perioada de reluarea a contactelor economice si diplomatice cu tarile vest-europene (inaugurata in 1959 de vizita lui Gheorghe Gaston Marin in Franta), de achizitionare a unor licente de fabricatie vest-europene, de reafirmare a identitatii nationale romanesti in cultura, de eliminare a influientelor sovietice in cultura, de eliminare a consilierilor sovietici, de epurarea a aparatului de militie si securitate de cadre cu vederi pro-sovietice, etc.

-In 1964 Romania respinge ferm planul Valev (intocmit de economistul sovietic E.B.Valev), prin care Romaniei si Bulgariei li se rezervau rolul de tari agricole, conducerea de la Bucuresti denuntand acest plan ca o incercare de subminare a independentei, suveranitatii a Romaniei si de amestec in treburile interne ale unui stat suveran.

Gheorghiu-Dej initiaza o politica de industralizare a Romaniei (in 1961 incepe constructia combinatului de la Galati), spre nemultumirea conducerii URSS (nemultumire deveninta evidenta in cursul vizitei lui Nikita Hrusciov la Craiova, la uzinele Electroputere, când acesta a criticat cumpararea licentei elvetiene Sulzer pentru locomotive diesel-electrice de catre Romania)

Bulgaria a acceptat planul Valev, dar în cazul românilor reacția a fost violentă, comuniștii români apreciind că propunerea Moscovei înseamnă practic o dezmembrare a teritoriului național.

România a respins planul, prevalându-se de prevederea potrivit căreia hotarârile CAER puteau fi luate numai prin unanimitate. Politica de industrializare a României a fost susținută cu vehemență de către delegația sa la CAER, îndeosebi de Alexandru Bârlădeanu, delegat permanent.

Economistul Costin Murgescu publică în revista Viața economică un articol prin care respinge planul, iar la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964 s-a adoptat „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, care însemna o reorientare publică a guvernanților de la București în raport cu Moscova. Documentul exprima poziția României în conflictul chino-sovietic și formula principiile care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. În consecință, Declarația sublinia că nu există și nu poate exista un „partid părinte și cu un partid fiu, partide superioare și partide subordonate”.

In 1964, prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer, dupa ce anterior se intalnisera cu liderii de la Beijing, la întâlnirea cu Nikita Hrusciov, a spus- Chinezii au spus ca ne-ati luat Basarabia!
Luat prin surprinde, Nikita Hrusciov nota in memoriile sale- Romanii au repetat ceea ce auzisera de la chinezi, dar nu si-au exprimat dezacordul cu ceea ce chinezii spusesera de Basarabia. Aceasta discutie ne-a lasat un gust foarte neplacut!


Politica lui Gheorghe-Gheorghiu-Dej, de distantare fata de URSS si afirmare a unui socialism national, este continuuata si amplificata dupa 1965 de Nicolae Ceausescu.

In 1965 intr-un discurs Nicolae Ceausescu citeaza o scrisoare a lui Friedrich Engels, in care acesta critica anexiunea Basarabiei de catre Imperiul Tarist in 1812, iar Academia Romana publica scrisori ale lui Karl Marx, in care acesta critica anexiunea Basarabiei de catre Imperiul Tarist in 1812.
In 1966, într-un alt discurs, Nicolae Ceausescu a denuntaț apelurile făcute de Partidul Comunist Român către URSS prin care se cerea anexarea Basarabiei și a Bucovinei.

Din manualele scolara este scoasa expresie- In 1940, in urma unui acord romano-sovietic, introducandu-se formularea corecta- In urma unui ultimatum, URSS ocupa Basarabia.
Pactul Ribentrop-Molotov incepe sa fie analizat in esenta lui, ca un act criminal, de impartire a sferelor de influienta intre doua state imperialiste si agresoare- Germania nazista si URSS.

Dar problema Basarabiei nu a constituit nicioadata un subiect de negociere la nivel inalta intre RSR si URSS, fiind discutata doar la nivel de cercetare stiintifica si istorica, si readusa in discutie ori de cate ori relatiile romano-sovietice deveneau mai incordate.

Daca in plan politico-diplomatic problema Basarabiei era oarecum ocolita, in domeniul invatamantului, culturii si a stiintei s-au facut eforturi pentru restabilirea adevarului istoric.
In 1975 este publicata cartea lui Marin Preda, Delirul, in care este prezentata intr-o maniera realista si corecta participarea Romaniei la razboiul anti-sovietic.
Apoi istoricii din Romania au inceput sa abordeze intr-o maniera noua participarea Romaniei la acel razboi, sugerând ideea ca actiunea militara a Romaniei din 1941, de eliberare a Basarabiei , nordului Bucovinei si tinutului Herta, a fost una justa si corecta.
De la începutul anilor 80 unii carturari, scriitori si artisti basarabeni au primit acceptul de a vizita Romania, si de a publica in revistele literare romanesti.
In 1987 apare la Bucuresti cartea Costelatia Lirei, o lucrare de culegere de versuri a poetilor basarabeni.
La congrese si alte reuniunii stiintifice internationale, istoricii romani au abordat in mod deschis problema Basarabiei, sublinind ca acesta este un stravechi teritoriu romanesc, aflat sub ocupatie sovietica.

In 1976 Nicolae Ceausescu este primul sef de stat roman care viziteaza Basarabia dupa 1944.

Dupa venirea la conducerea URSS in 1985 a lui Mihail Gorbaciov, relatiile romano-sovietice se deterioreaza puternic, Nicolae Ceausescu (ca si alti lideri conservatori precum Erick Honecher in RDG sau Gustav Husak in Cehoslovacia) respingând programul reformist a lui Mihail Gorbaciov, asa-numitul glasnost si perestroika.

La ultimul congres al PCR din noiembrie 1989, Nicolae Ceausescu a spus public- Romania considera ca trebuie sa se treaca la adoptarea masurilor necesare solutionarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat inca. In primul rand, apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc, de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragandu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate.

Potrivit unor informatii, aceasta problema a fost ridicata de Nicolae Ceausescu si in ultima sa intalnire cu Mihail Gorbaciov, din 9 decembrie 1989.

Miscarea de eliberare nationala a romanilor din Basarabia se desfasoara in conditii grele in perioada sovietica, multi patrioti romani riscandu-si viata sau libertatea, pentru pastrarea identitatii nationale romanesti, pentru rezistenta fata de procesul de rusificare.

Cateva evenimente jaloneaza aceasta miscare

-La începutul anilor 70, Lilia Neagu (studenta la facultatea de medicina) si Asea Andrul (eleva), sunt condamnate la ani de inchisoare, pentru înscriptii cu caracter nationale, facute pe peretii unor cladiri din Chisinau

-In 1972 Valeriu Graur (care lucra la institutul pedagogic din Tiraspol) este condamnat la 4 ani de inchisoare, pentru detinerea unui material cu situatia romanilor din Basarabia (material intocmit de Gheorghe Ghimpu)

-in 1969 are loc la Chisinau, in ilegalitate, congresul Frontului National- Patriotic (fondat de Alexandru Usatiuc Bulgar, Valeriu Graur, Alexandru Soltoianu, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Lupan, Tudor Basarabeanu, Nicolae Testemitanu, Valeriu Gagiu, Mihai Cimpoi, Mircea Druc, Anatol Corobceanu, Vasile Topata).

La 12 iunie 1970, Alexandru Usatiuc Bulgar s-a prezentat la Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, cerând să fie primit în audiență de Nicolae Ceaușescu.
Nereușind să fie primit, a lăsat un plic cu o scrisoare de 6 pagini adresată lui Ceaușescu în care îi prezenta amănunte despre metodele folosite de KGB pentru deznaționalizarea românilor și despre încercările de organizare a unei rezistențe românești, cerând un ajutor din partea autorităților de la București pentru a evita pierderea identității românești a basarabenilor.
Ceausescu da spre rezolvare cazul lui Ion Stanescu- la accea vreme seful DSS-ului. Acesta, aprecind in mod eronat ca materialul este o provocare a sovieticilor (pentru a testa reactie autoritatilor romanesti in cadrul Tratatului de la Varsovia), remite (cu o scrisoare) materialul catre Iuri Andropov (președintele Comitetului Securității de Stat al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S.).
Ca urmare, Alexandru Usatiuc Bulgar a fost condamnat 12 ani de închisoare și exilat în Siberia.

-La începutul anilor 70, Mihai Morosanu protesteaza impotriva autoritatilor locale de a muta statuia lui Stefan cel Mare si Sfant din centrul Chisinaului.

Dupa venirea la conducerea URSS in 1985 a lui Mihail Gorbaciov si initierea programului reformist de glasnost si perestrioka, miscarea de eliberare nationala a romanilor din Basarabia se manifesta din ce in ce mai puternic.

-In 1986 se constituie la Chisinau Miscarea pentru sustinerea restructurarii, care activeaza in ilegalitate pana in 1988, când se transforma in Frontul Popular.

-In martie 1989 este editata in RSS Letona revista Glasul, in alfabet latin, de catre un grup de intelectuali romani din Basarabia, in frunte cu Leonida Lari.

-In iunie 1989 are loc o mare manifestatie studenteasca la Chisinau, iar Frontul Popular cere (in revista Literatura si arta) - suveranitatea republicii, limba romana ca limba oficiala de stat, trecerea la grafia latina si tricolorul ca drapel de stat.

-La 27 august 1989 are loc prima Mare Adunare Nationala la Chisinau, la care participa peste 700.000 de oameni (numar egal cu aproape intreaga populatie a orasului Chisinau), obligând sovietul suprem al RSSM sa adopte limba romana (in acte apare asa-zisa limba moldoveneasca) ca limba oficiala de stat.

Partidul comunist al RSSM nu a indraznit sa conteste legitimitatea unui asemenea for, multumindu-se sa combata in paginile revistelor ce-i mai ramasesera fidele , ceea ce numea manifestari de nationalism.

-La 7 noiembrie 1989 patriotii romani din Basarabia opresc desfasurarea paradei militare sovietice, facand un lant uman, care a oprit defilarea tancurilor armatei sovietice.

Reactie autoritatilor a fost una deosebit de brutala. Cateva zile mai tarziu, un militar sovietic deschide focul impotriva populatiei civile in Chisinau. Ca atare, mari mase de oameni se aduna in fata sediului ministerului de interne a RSSM, cerand socoteala.

Atunci la conducerea ministerului de interne a RSSM se afla un individ de trista faima si de o prostie mai rar intalnita- pe numele sau Vladimir Voronin.

La inceput, cei adunati in fata ministerului de interne manifestau pasnic, dar la indemnul unor indivizi dubiosi, atmosfera se tensioneaza la maxim, fiind aruncate cu pietre si alte obicte contondente asupra sediului ministerului de interne.

Ca atare, militienii din dispozitiv incearca sa disperseze multimea cu gaza lacrimogene si bastoane, dar nu fac decat sa atate multimea, care devasteaza si incendiaza cladirea ministerului de interne.


-In martie 1990 au loc primele alegeri libere din RSSM, castigate de Frontul Popular Moldovenesc.

-La 27 aprilie 1990 tricolorul este adoptat ca drapel de stat, iar in luna urmatoare este organizat primul pod de flori.

-La 23 iunie 1990 RSSM adopta Declaratia de suveranitate, si refuza sa organizeze referendumul unional propus de Mihail Gorbaciov.

-In fata acestei situatii, autoritatile de la Moscova trec la aplicarea de sanctiuni economice si la sabotarea aprovizionarii RSSM cu produse de prima necesitate.

De asemenea, cu ajutorul armatei a 14, Moscova sustine formatiunile paramilitare si criminale transnistrene, dar si separatismul in Gagauzia (incitandu-i pe gagauzi sa-si proclame o asa-zisa republica).

-La 16 decembrie 1990, are loc cea de-a doua Mare Adunare Nationala de la Chisinau, cu participarea a 800.000 de oameni.

-La 27 martie 1991, se sarbatoreste pentru prima data, dupa o jumatate de veac, actul unirii Basarabiei cu Romania din 1918.

-In urma puciului esuat de la Moscova, PCUS este desfiintat si scos in afara legii, iar republicile unionale din compunerea URSS (aflata in plin proces de dezintegrare) isi proclama independenta de stat.

Ca atare, la 27 august 1991, RSSM devine Republica Moldova si isi proclama independenta de stat.

In Declaratie de independenta a Republicii Moldova, sta scris

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere și democratice,

AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale;

CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei , acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru;

LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcînd chiar prerogativele sale constituționale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la URSS;

REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declarația suveranității Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că populația Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menținerii URSS;

ȚINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață:

REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki și normelor de drept internațional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,

PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN și INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de interes comun cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internațional și practicii existente în lume în această materie.

ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și în agențiile sale specializate;

DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa și la mecanismele sale:

CERERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;

HOTĂRĂȘTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținînd grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Adoptată la Chișinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991


Primul presedinte al Republicii Moldova este ales Mircea Snegur (de meserie inginer agronom), iar prim-ministru este ales Mircea Druc ( 25 mai 1990- 28 mai 1991) si apoi Valeriu Muravschi (28 mai 1991- 1 iulie 1992).

Independenta Republicii Moldova (al doilea stat romanesc) este recunoscuta in acceiasi zi de guvernul de la Bucuresti.

La 29 august 1991 este incheiata conventia consulara intre Romania si Republica Moldova, prin care se stabileste dreptul de libera circulatie pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului (pe baza de buletin), se incheie acorduri de colaborare in domeniul economic si cultural, mii de tineri basarabeni primesc burse din partea statului roman, se editeaza numeroase lucrari istorice, stiintifice, culturale, etc in comun.

In septembrie 1991 guvernul Republicii Moldova preia controlul asupra punctelor vamale, a structurilor KGB si incepe sa se organizeze armata nationala.

In martie 1992 Republica Moldova devine membra a ONU.

In 1993 este intodusa ca moneda leul moldovenesc, si se constituie întreprinderile de stat in transporturi- Calea ferata a Moldovei CFM (prin preluarea activelor fostelor cai ferate sovietice SZD de pe teritoriul Republicii Moldova) si Air Moldova (prin preluarea activelor Aeroflot de pe teritoriul RM).


La sfarsitul anului 1991, Mircea Snegur este reales presedinte al Republicii Moldova, si declara ca este gata sa organizeze imediat un referendum, prin care populatia sa se pronunta daca doreste unirea cu Romania sau pastrarea independentei RM.
Din pacate parlamentul RM nu a fost de acord cu organizarea atunci a acelui referendum.

Multi i-au reprosat atunci atat lui Mircea Snegur, cat si lui Ion Iliescu, ca nu au facut mai mult pentru unirea Republicii Moldova cu Romania.
Intradevar, poate se putea face mai mult atunci, poate s-a pierdut o ocazie istorica, insa problemele cu care se confrunta RM erau deosebit de grele!

Era vorba in primul rand de mentalitatea colectiva de atunci din Republica Moldova. Desii majoritatea intelectualilor, a istoricilor si a oamenilor de stiinta erau favorabili unirii, marea masa a populatiei (educata timp de zeci de ani in mentalitatea imperiala sovietica) nu cred ca ar fi fost favorabila unirii, din pacate!

Era un mod de gandire, reflexe formate in zeci de ani, care nu puteau fi schimbate peste noapte.

Apoi RM era si este aproape complet dependenta energetic de Rusia! In conditiile când peste 90% din canditatea de energie electrica si gaz metan erau si sunt importate din Rusia, era si este o parghie extrem de puternica de control politic si santaj folosita de Moscova.

Apoi inca de la infiintarea sa, Republica Moldova a fost atrasa in conflicte militare cu doua regiuni separatiste- in Transnistria si in Gagauzia.

La aceastea se adauga si divergente politice, dar si orgolii personale (fiind tot romani, nu puteau sa nu aibă si acest defect al poporului roman) a liderilor de la Chisinau.

Astfel, in decembrie 1992, Alexandru Mosanu (unionist) isi da demisia din postul de presedinte al parlamentului, el fiind urmat de alti parlamentari care demisioneaza (Ion Hadarca, Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei).

La aceasta se adauga confruntarea politica intre unii lideri ai Frontului Popular (in frunte cu Iurie Rosca), si presedintele Snegur, cu acuzatii extrem de dure de ambele parti.
Aceste confruntari , aceste orgolii personale duse la extrem, nu au facut decat sa produca o mare dezamagire in rândul populatiei si sa submineze ideea de unire cu Romania a RM.

O alta problema grava a fost prabusirea dramatica a nivelului de trai din RM, in special dupa anii 1992-1993-1994, aducând RM in starea de cea mai saraca si corupta tara a Europei.

Prabusirea dramatica a nivelului de trai din RM dupa acei ani s-a datorat mai multor cauze

-Coruptia generalizata si jaful din averea publica

-Disparitia legaturile si a pietelor de desfacere traditionale (majoritatea fabricilor din RM, realizate pe timpul URSS, erau gandite sa functioneze ca parte a unui lant in intreaga URSS. Ruperea acestui lant a dus la imposibilitatea aprovizionarii fabricilor cu materii prime, utilaje si piese de schimb)

-Pierderea controlului asupra unitatilor din Transnistria (hidrocentrala Dubasari, termocentrala Kuciurgan, nodul feroviar a Tighinei, etc)

-Proliferarea crimei organizate si a bandelor de raketi

-Mentinerea unor mecanisme ineficiente si greoaie in functionarea colhozurilor in agricultura

Alegerile parlamentare din februarie 1994 sunt castigate de PDAM (Partidul Democrat Agrar din Moldova), prim-ministru fiind numit Andrei Sangheli, iar cele prezidentiale din 1996 de Petru Lucinschi.

Insa nici guvernarea agrariana (1994-1998) nu reuseste sa rezolve gravele probleme economice si sociale din RM.
Erau vremuri când salariile si pensiile nu erau platite cu lunile, când de multe ori in loc de bani salariatii primeau diverse produse din fabrica unde lucrau, când întreruperile in furnizarea energiei electrice erau frecvente, etc.

In 1994 este adoptata constitutia RM (de catre majoritatea agrariana din parlament), in care se spune ca limba oficiala a RM este asa-zisa limba moldoveneasca!
Desi ulterior Mircea Snegur a spus ca denumirea corecta este limba romana, totusi in 1994 a promulgat aceea constututie!

Esecul evident al guvernarii agrariene determina înfrângerea clara a PDAM (care nici nu mai intra in noul parlament), la alegerile din 1998.
Se constituie o asa-numita Coalitie pentru democratie si reforme, dar certurile frecvente intre partidele care compuneau aceasta coalitie duce si la esecul acestei scurte guvernari de dreapta (1998-2001)

Pe fondul nemultumirii tot mai mari a populatiei, a un nivel de trai extrem de scazut, a unei coruptii generalizate, populatia este din ce in ce mai nemultumita de partidele care au guvernat in anii 90.
Aceasta a determinat victoria la alegerile din februarie 2001 a Partidului Comunistilor a lui Vladimir Voronin, si lunga guvernare comunista (februarie 2001- aprilie 2009).

Este adevarat ca aceea guvernare comunista (februarie 2001- aprilie 2009, cu prim-ministri Vasile Tarlev si Zinaida Greceanii), au fost si cate rezultate bune (plata la timp a salariilor si pensiilor, eliminarea in mare parte a bandelor de raketi, realizarea unor lucrari de infrastructura- constructia cailor ferate Revaca- Cainari, pentru evitarea nodului feroviar a Tighinei, ocupat de separatistii transnistreni, Cahul- Giurgiulesti, amenajarea singurul port al RM la Dunare- portul Giurgiulesti, modernizarea aeroportului Chisinau).

Insa trebuie spus un lucru.

Din pacate astazi in Republica Moldova, orientarea politica de stanga, este confundata si este perceputa numai ca o atitudine cretina antiromaneasca si antiunionista, si de apropiere de Moscova!

In capul idiot a celor doi asa-zisi lideri chipurile de stanga (asa-zisul comunist Vladimir Voronin- ca la ce avere are numai comunist nu e, si asa-zisul socialist Igor Dodon), a aveea o atitudine politica de stanga inseamna a fi antiroman si antiunionist si in politica externa a fi dependent de Moscova!

As vrea sa existe la Chisinau un partid politic puternic de stanga (eventual social-democrat ca si doctrina), care sa aibă o atitudine net pro-unionista si pro-romaneasca.

Cat despre ideile politice si mentalitatile lui Vladimir Voronin si a lui Igor Dodon, acestea sunt de o prostie si de un primitivism mai rar intalnit!
A afirma si a crede ca ar exista un asa-zis popor moldovean si o asa-zisa limba moldoveneasca, sau a spune ca Romania este cea mai mare amenintare pentru Republica Moldova, este dovada de prostie maxima!


Explicatia pentru care multi oameni, chiar de buna-credinta, voteaza indivizi precum Igor Dodon sau Vladimir Voronin, rezida in starea de saracie extrema si de dezamagire cvasi-completa fata de clasa politica corupta din Republica Moldova!
Multi oameni, chiar de buna-credinta din Republica Moldova, regreta inca vremurile URSS, datorita nivelului de trai material mai bun de atunci (multi regreta vremurile sovietice, pentru ca atunci aveau un serviciu sigur si stabil, ca utilitatile, curentul electric si gazul metan erau ieftine, ca mâncarea era ieftina, ca-si putea permite o data pe an un concediu la soci sau in Crimeea, ca-si puteau lua un autoturism Lada sau Moskvici, etc).

Insa acesti oameni trebuie sa inteleaga un lucru. Acele vremuri, asa cum au fost, cu bune si cu rele, existau doar in cadrul unui sistem politic, social si economic care a cazut definitiv, si care nu se mai poate reintoarce.

Si cu atat mai putin indivizi precum Vladimir Voronin sau Igor Dodon (ultimul chipurile mare socialist, dar daca-l intrebi contextul istoric, economic si social in care a aparut socialismul habar nu are) nu pot reinvia acele vremuri!

In urma suspiciunilor de fraudare a alegerile din aprilie 2009 (castigate oficial tot de comunisti), se produce o revolta si manifestatii de protest la Chisinau, iar dupa alegerile anticipate din iulie 2009, se constituie Aliante pentru integrare Europeana.

Astazi societatea si opinia publica din Republica Moldova este puternic divizata intre

-O parte care inca regreta vremurile URSS si voteaza indivizi de genul lui Igor Dodon, pe baza unor promisiuni fantasmagorice ale acestuia

-O parte profund dezamagita de asa-zisa clasa politica democratica (sau de dreapta- cum vreti sa-i spuneti), unde exista doua categorii de politicieni

-Unii pusi numai pe furat si pe imbogatire

-Altii cu orgolii personale prea mari, care vor neaparat sa fie lideri de partid, indiferent cat de mic ar fi acel partid.

Exemplul este si actualele alegeri prezidentiale!

Partidele zis democratice sau de dreapta se prezinta extrem de divizate si faramitate, nereusind sa alcatuiasca o coalitie puternica, capabila sa se opuna in mod eficient socalistilor si comunistilor.

Daca lideri de partide precum Marian Lupu, Andrei Nastase, Mihai Ghimpu sau Iurie Leanca s-ar fi retras din cursa electorala si si-ar fi indemnat electoralul sa voteze cu Maia Sandu, aceasta ar fi avut mai mari sanse in confruntarea electorala cu Igor Dodon.

Sa speram ca actualele alegeri din Republica Moldova vor fi castigate de Maia Sandu, si ca un individ precum Igor Dodon nu va ajunge nicioadata la conducerea RM.


In privinta unirii Romaniei cu Republica Moldova, personal imi doresc sa se petreaca cat mai repede! Insa pentru ca aceasta unire sa se realizeze, trebuie intreprinde masuri concrete, mai ales de natura economica, pentru apropierea celor doua state romanesti


1. Eliminarea dependentei energetice a RM de Rusia. Aceasta (alaturi de coruptie si de saracie) este cea mai grava problema cu care se confrunta astazi RM

pentru ACEASTA TREBUIE

-Constructa gazoductelor Ungheni- Chisinau si Ungheni- Balti.
Romania poate asigura cea mai mare parte din necesarul de gaz metan a Republicii Moldova.

-Interconectarea retelelor de distributie a energiei electrice a Romaniei cu cele din Republica Moldova
Romania poate asigura intreg necesarul de energie electrica a Republicii Moldova


2. Eliminarea organizarii administrativ-teritoriale anacronice , dupa sistemul sovietic cu raioane, din Republica Moldova, si revenirea la o impartire administrativ-teritoriala in Republica Moldova pe baza de judete.
Tinand cont de teritoriul mic al Republicii Moldova, aceasta ar trebui sa aibă o organizare administrativ-teritoriala cu 6 judete (Soroca, Balti, Orhei, Lapusna, Tighina si Cahul- eventual judetul Cahul sa fie in limitele administrative ale actualei UTA Gagauza).
In felul acesta, s-ar elimina si mare parte din birocratie si s-ar usura si activitatea de luare si implementare a unor proiecte si investitii la nivelul autoritatilor locale).
Este absurd ca la cateva comune sa ai un raion!


3. Modificarea constitutiei, astfel incat sa se precizeze clar in constitutie ca limba oficiala in Republica Moldova este limba romana.


4. Adoptarea in Republica Moldova a unor institutii similare cu cele din Romania.


5. Modificarea sistemului de educatie, astfel incat in scolile din Republica Moldova sa se studieze istoria romanilor, iar in manualele scolara sa se arate clar ca nu exista popor moldovenesc sau limba moldoveneasca!


6. Adoptarea in Republica Moldova a sistemul de standardizare european ISO (utilizat si in Romania) si renuntarea la utilizarea sistemului de standardizare de tip sovietic Gost.


7. Trecerea la ecartament normal (de 1435 mm) a cailor ferate din Republica Moldova.

Daca aceste masuri ar fi puse in practica, s-ar crea premise esentiale pentru unirea celor doua state romanesti.

In privinta gagauzilor, care sunt din pacate folositi ca o masa de manevra de catre Rusia, trebuie explicat acestora ca nu au de ce a se teme de o eventuala unire cu Romania, si sa fie asigurati ca in eventualitatea unei uniri cu Romania, statul si poporul roman, le-ar asigura si proteja identitatea cultura, istorica, etnie, traditiile si obiceiurile folclorice, culturale, etc!

Sa vina sa vada cum traiesc turcii sau tatarii din zona Dobrogeii, in deplina intelegere cu populatia majoritar romaneasca.

La fel in privinta cetatenilor de etnie rusa sau ucraineana din Republica Moldova. Sa vina sa vada in ce relatii traiesc rusii-lipoveni din zona Deltei Dunarii, cu populatia majoritar romaneasca.

Parerea mea
 

Acesta fiind un topic public consider că pot să-mi exprim parerea despre Republica Moldova ,relația cu România şi perspectiva unirii.În primul rând trebuie să înțelegem ce înseamnă român.Român inseamnă cum ne referim noi la noi înşine .Noi suntem români la general pentru că vorbim aceiaşi limbă şi sutem covinşi că"de la Râm ne tragem" cum spune cronicarul.Dar mai departe...."România" este un cuvânt care nu exista acum 200 de ani.La fel cum nu exista nici "Țara Românească".Despre Dobrogea..Nu cred că era percepută ca o entitate în totalitate de origine română.Iar acele țări nu erau locuite de români iar ei nu vorbeau limba română.Ei erau valahi sau munteni,moldoveni şi ardeleni,bănățeni..etc.Şi "grăiau" moldoveneşte,munteneşte şi cred că în spațiul Transilvănean se refereau la ei inşişi ca vorbind "romineşti".Despre alfabetul latin nici nu mai vorbim a apărut in principate pe la 1800 si ceva din câte ştiu.Astfel,poporul moldovenesc există sau a existat la fel şi "graiul" (dialectul) moldovenesc.Alături de cel muntenesc.In 1812 o parte din principatul Moldovei a fost ocupat de către imperiul tarist total ilegal.Au impus administratia proprie si s-a incercat o rusificare intensă.Dar baza şi marea parte a primcipatului Moldovei a rămas iar la 24 ianuarie 1859 au votat unirea cu Muntenia formând inceputul a ceea ce noi astăzi numim România.Era şi este decizia firească a unor oameni de aceiaşi natie care au ales ca impreună să fie mai puternici şi uniți asa cum sperau de multă vreme.Mai târziu Transilvania ,alt teritoriu cu o majoritate română s-a unit cu țara.Asta este istoria.Ce trebuie să intelegem este că toți su tem romăni şi nu unii mai români decât alții.Moldovenii există ca nație si sunt cei mai mulți români.Ei au un dialect "grai" al limbii române care nu este cu nimic mai prejos decât dialectul muntenesc care este considerat limba academică.La fel si dialectul din Transilvania.Şi ardelenii sunt la fel de români deşi au obiceiurile lor şi "graiul" lor.Se incearcă o "românizare" in direcția Bucureştiului.Eu cred că acesta este cel mai mare pericol pentru români.Nu stiu dacă ați observat dar de ceva vreme toți arată spre capitală din prisma relelor care se intâmplă(proasta guvernare) şi se dezic de cauza românească.A devenit un obicei să spuna că ei sunt Bucovineni,Ardeleni,Bănăteni..dar mai puțin asociați românismului oficial.Asta şi datorită faptului că oficialii promovează doar "românismul" Muntenesc şi chiar in timp au şi redenumit principatul "Țara Românească" deşi termenul era folosit pentru toate cele 3 principate in.trecut.Aşadar.Deşi suntem toți români pentru că vorbim aceiaşi limbă suntem şi Moldoveni,Ardeleni,Munteni.Când vorbim despre republica Moldova nu putem spune decât că rusificarea continuă.Moscova insistă printr-o jonglerie luată de mulți drept bună că moldovenii sunt altceva şi România a ocupat şi cucerit Moldova ,când e fapt este total invers.Trist este că din nou generație puțini ințeleg ce inseamnă român ,se cred "moldovani" şi cu mult superiori nouă.Profită de ajutorul pentru studii din România doar ca rampă de lansare pentru vestul Europei şi cam atât.In plus ne consideră şi avizi referitor la pământul lor şi agresivi în urma propagandei sovietice despre atrocitățile comise de soldații români în timpul retragerii efectuate după pierderea Basarabiei.În altă ordine de idei limba română pierde rapid in fața rusei pe toate planurile şi pe tot cuprinsul republicii.În acelaşi timp oficialii noştti dar şi organizațiile care militează pentru unire bat câmpii şi folosesc acelaşi limbaj de lemn neadaptat din filmele lui Sergiu Nicolaescu.Eu cred că perspectiva unirii este din ce.in ce mai îndepărtată.Ba mai mult din cauza indeciziei noastre vom pierde caracterul unitat al teritoriului nostru(federalizare) cât de curând.Deja circulă idei de autonomie în multe cercuri aparținând sau nu minorităților naționale iar oamenii aderă fără a gândi ce înseamnă de fapt dezbinarea noastră..a românilor.Dezbinarea noastră reprezintă moartea in van a.eroilor din primul război mondial şi reintoarcerea la putere a celora care ne-au asuprit multe veacuri.Nu înțeleg cum un partid ca cel a maghiarilor a putut să se reorienteze spre o politică de genul"vă scăpăm noi de nepricepuții de la Bucureşti" iar ai noştri intelectuali nu au reuşit să depăşească stadiul de "aici este pământul nostru şi dacă nu vă inþelegeți plecați".
Cu mult respect şi Doamne Ajută!

m-am oprit la "nu exista tara romaneasca". citeste scrisoarea lui neacsu si o sa ai o surpriza. asa ca n-am citit mai departe, in mod cert bati campii.

:))
 

Este foarte simplu să spunem că cieva bate câmpii.Cum spuneam.Să reformulez:Din perspectiva celorlalți(Moldoveni,Ardeleni,Bănateni,etc).Denumi rea de Tara Românească nu exista.Denumirea de Tara Românească este modul cum unul din modurile de referintă ale muntenilor despre tara lor atât.Asta nu înseamnă nici pe departe că numai ea se reprezintă ca şi "fanion" a tot ce inseamnă român.Şi dacă tot "bat câmpii"..Atât de frumos spus pe un forum crestin vă rog să-mi numiți numai un singur personaj din afara Munteniei (dar din celelalte teritorii) care numeste Muntenia Tara Românească.Cu mult respect si Doamne ajută.

nu inteleg, daca e forum crestin nu poti sa bati campii?

zona asta a valahiei, perimetrul campulung/curtea de arges-targoviste-buzau si dincolo de munti in zona fagarasului, este singura zona dintre cele locuite de romani in care au existat mugurii panromanismului. cum necum, mai usor sau mai greu, mai cu binele sau mai cu forta, cu ajutorul fratilor ardeleni si a unei parti patriotice din boierimea moldoveana, am reusit sa formam romania. nu-ti place? tie si altora? carelu, tata, ca acum e voie...

Parerea mea..:))
 

Tocmai despre asta vorbeam mai sus.Pericolul dezbinării României şi unul din motivele pentru care Republica Moldova nu se va uni cu cu țara mamă sunt fix oamenii care gândesc că Muntenia este buricul românismului şi de la Bucureşti pleacă lumina.Despre pantomânism..L-aş pune mai degrabă pe seama şcolii Ardelene.Dar asta-i altă discuție.

inchei discutia acum.

moldova nu se va reuni cu romania pentru ca nu vrea, asta in primul rand.

romania nu are nevoie decat de oamenii de acolo, daca vin un milion de basarabeni aici e perfect, doua milioane ar fi o bogatie. din pacate guvernantii nostri sunt si imbecili, nu numai banditi, nu-si dau seama ca adevarata comoara sta in oameni, nu in teritoriu. dar cred ca incet incet nici ei nu vor mai vrea sa vina aici.

in ceea ce priveste buricul, e taman invers, eu nu stiu pe cineva din bucuresti, de exemplu, cu adevarat bucurestean, care sa aiba un asemenea complex de superioritate. toti, fara exceptie, ar vrea sa se retraga la tara, pe undeva. adevarul este ca provincia are un complex de inferioritate, care ar fi ridicol daca n-ar fi penibil, sau invers.

e basta.

Este cert faptul ca nu exista popor moldovenesc sau limba moldoveneasca, si ca romanii de pe ambele maluri ale Prutului formeaza unul si accelasi popor si vorbesc acceiasi limba- limba romana! Acesta este adevarul istoric si stiintific!

Acest fapt a fost recunoscut inclusiv de

-Academia de stiinta a Republicii Moldova

-Unul dintre cei mai nationalisti lideri politici din Rusia, pe nume Vladimir Jirinovski, care a declarat public- Moldovenii sunt romani! Noi rusii le-am spus moldoveni, dar ei sunt romani!

-Fostul presedinte a Republicii Moldova, Mircea Snegur, a spus- Denumirea corecta a limbii pe care o vorbim este limba romana! Cine nu intelege asta sa consulte expertii!


In aprilie 1990, fostul soviet suprem al fostei RSS Moldovenesti, recunoaste ca limba oficiala limba romana.


Cat priveste clasa politica de la Chisinau, astazi din pacate (ca si in Romania) aceasta este mai mult interesata de a se imbogati si a fura cat mai mult!


Pe de alta parte, exista si unii politicieni de la Chisinau, onesti si care au o optiune ferma pro-unionista, precum Ana Gutu sau Anatol Salaru.


In ceea ce o priveste pe Maia Sandu, aceasta pare a aveea intentii bune si a nu fi amestecata in fapte de coruptie. Insa, in privinta unionismului, ar trebui sa adopte o atitudine mai transanta pro-unionista.


In privinta cetatenilor Republicii Moldova, acestia sunt puternic divizati, si aici întâlnim mai multe situatii

-Mare parte din cetatenii tineri, activi, care sunt apti de munca, au plecat la munca cu precadere in tari precum Italia sau Spania, si intr-o masura mai mica in Rusia.
Acestia, datorita traiului greu, a greutatilor materiale, nu prea mai au timpul si dispozitia necesara a analiza subiectul unionismului


-In Republica Moldova, mai ales in mediul rural, au mai ramas de multe ori doar batranii si pensionarii. Din pacate, multi din acestia, datorita pensiilor extrem de mici si a traiului greu, au inca nostalgia vremurilor URSS, si asta din considerente strict materiale (multi dintre cei aflati la pensie, care locuiesc azi in RM, zic ca pe vremea URSS pensia le ajungea, gazul si curentul electric erau ieftine, etc)
Insa acestia trebuie lamuriti asupra unui aspect: Acele vremuri, acel sistem economic si social au exista o data, si nu se mai pot reintoarce!
Solutia ca si ei sa aibă pensii decente, sa poata trai decent, nu este aceasta nostalgie dupa vremurile URSS, ci adevarata solutie este combaterea coruptiei, oprirea jafului din banul public, apropierea si apoi unirea RM cu Romania!



-O categorie aparte o reprezinta gagauzii din Republica Moldova
Din pacate, astazi mare parte din acestia se lasa amagiti de propaganda agresiva rusa, devenind simple unelte in politica expansionista si agresiva rusa!
Insa aici cred ca ar trebui procedat astfel: Cei care sunt sincer atasati idealului unionist (atat de la Bucuresti cat si de la Chisinau) sa mearga prin satele locuite de gagauzi, si sa le explice oamenilor de acolo ca aservirea fata de Rusia nu le aduce nici un avantaj, ci dimpotriva, i condamna la subdezvoltare, saracie, lipsa locurilor de munca, venituri mici, etc!

Efectiv nu stiu cum l-ar putea avantaj in vreun fel pe un cetatean de etnie gagauza care locuieste la Comrat sau ceadar-Lunga aservirea fata de Rusia! Doar salariul sau pensia lui tot de mizerie este, locuri de munca tot foarte greu gaseste in zona, copii lui când ajung maturi tot in Italia sau Spania vor sa lucreze, etc!

Apoi gagauzii trebuie sa inteleaga faptul ca unirea RM cu Romania nu le-ar aduce decat beneficii

-Nivelul de trai si nivelul veniturilor este oricum mai mare in Romania decat in Republica Moldova

-Statul roman si poporul roman au dovedit de nenumarate ori ca respecta identitatea etnica a minoritatilor conlocuitoare, si asigura absolut toate conditiile pentru ca aceste minoritati sa-si pastreze traditiile istorice, culturale, folclorice, etc! Asadar gagauzii nu au de ce a se teme de o unire a RM cu Romania.



In privinta situatiei economice de astazi a Republicii Moldova, si a relatiilor sale economice cu UE, Romania si Rusia, se pot retine cateva aspecte:

-Astazi 64% din exporturile Republicii Moldova sunt facute catre tari membre UE
Exista unele produse ale RM, care si-au castigat o pozitie solida si un binemeritat renume pe piata europeana si romaneasca- ca sa amintesc numai doua din ele- dulciurile Bucuria si vinurile de Cricova.

-Problema cea mai grava a RM, dpdv economic, este dependenta energetica a acesteia fata de Rusia!

Intreaga canditate de gaz metan consumata in Republica Moldova este importata din Rusia, de la GAZPROM.
Aici se fac eforturi in realizarea conductei de gaz metan Ungheni- Chisinau, care ar crea posibilitatea importului de gaz metan din Romania, si a reducerii semnificative a dependentei fata de rusia in problema gazului metan.

Datoria istorica a Republicii Moldova fata de Gazprom, se ridica la suma de 6,5 miliarde $. Din aceasta suma , doar 500 milioane $ reprezinta datoria istorica a teritoriului controlat de autoritatile de la Chisinau fata de GAZPROM (pentru gazul metan livrat si consumat in teritoriul controlat de autoritatile de la Chisinau), restul de 6 miliarde $ reprezentând contravaloarea gazului metan livrat si consumat (practic pe gratis!) in zona controlata de regimul criminal si terorist de la Tiraspol.

Aici si guvernul de la Chisinau si premierul Pavel Filip (care totusi a propus concernului Gazprom ca datoria in suma de 6 miliarde $ sa fie trecuta in contul entitatii denumita Tiraspoltransgaz), ar trebui sa adopte o atitudine mult mai dura si mai ferma, si anume sa declare ca recunoaste numai datoria in suma de 500 milioane $, si nicioadata si sub nici o forma nu va recunoaste si nu va achita datoria in suma de 6 miliarde $, a regimului criminal si terorist de la Tiraspol, fata de concernul Gazprom.


-In privinta alimentarii cu energie electrica, aici ar trebui facute eforturi pentru interconectarea liniilor de transport a energiei electrice ale Romaniei si Republicii Moldova.
Datorita faptului ca astazi in Romania exista o productie mai mare de energie electrica decat cererea interna, Romania poate furniza Republicii Moldova inteaga canditate de energie electrica necesara.

Cate ceva despre evenimentele dramatice de la Chisinau, de la sfarsitul anului 1989 si inceputul anului 1990.


După „Marea Adunare Naţională” de la Chişinău din 27 august 1989, în care sute de mii de romani din RSSM ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, în 31 august Sovietul Suprem al republicii (parlamentul) a votat legile care îndeplineau aceste cerinţe. Discuţiile din Sovietul Suprem au avut loc într-o atmosferă tensionată.

Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii „moldoveneşti” (de fapt romane) ca limbă de stat, cerîndu-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Conform informării făcute de Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi, cu un efectiv de 80000 de muncitori, intraseră în grevă („Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989). Probabil, această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a romanilor, care au venit în număr mare la „Marea Adunare Naţională”.

Grevele se declanşaseră în practic toate oraşele mai mari ale republicii: Chişinău, Tiraspol, Bender (Tighina), Bălţi, Rîbniţa, Comrat. După unele afirmaţii din presa de limbă romana, dar şi din spusele lui Mircea Snegur în suspomenita informare făcută Sovietului Suprem, în unele cazuri muncitorii erau siliţi să intre în grevă de direcţia fabricilor, alcătuită în mare parte din rusofoni (efect al politicii de cadre sovietice).

„Muncitorii unui şir de întreprinderi, bunăoară, de la fabrica de elemente de beton armat (Bender), de la uzina Mezon (Chişinău), de la asociaţia Bendertrans şi de la alte întreprinderi se adresează cu indignare Prezidiului Sovietului Suprem în legătură cu faptul că conducătorii întreprinderilor îi îndeamnă la greve, împiedică exercitarea funcţiilor lor de producţie”, spunea Mircea Snegur, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, criticînd în cuvîntarea sa şi ziarul „Pravda”, pentru „reflectarea insuficient de obiectivă (…) a evenimentelor care au loc în republica noastră”.


Încă înainte de începerea dezbaterilor din Sovietul Suprem, climatul interetnic din republică se înrăutăţise simţitor, ajungîndu-se şi la violenţe (prevestind parcă conflictul transnistrean din 1992). Alecu Reniţă scria, în „Literatura şi Arta” din 24 august 1989 (ziar care trecuse deja la grafia latină, nemaiaşteptînd legile Sovietului Suprem): „Microraionul Buiucani din capitala Moldovei s-a transformat într-un colţ de infern pentru băştinaşi. Vasile Malaneţchi, directorul adjunct al Muzeului republican de literatură ‘D. Cantemir’, Valentin Filipschi, ziarist şi Tudor Bragă, colaborator la Muzeul de arte plastice, în seara de 12 spre 13 august au fost atacaţi de un grup de vreo 10 bandiţi înarmaţi cu vergi şi lanţuri de metal. Tăbărînd asupra lor cu răcnetul: ‘Bei rumînskuiu padlu!’, huliganii i-au imobilizat pe toţi trei, lovindu-i cu bîtele şi bătîndu-i cu picioarele. Ulterior, V. Malaneţchi a fost internat la spitalul nr. 2, avînd o comoţie cerebrală şi coşul pieptului năsădit. V. Filipschi s-a ales cu leziuni corporale şi cu o mînă fracturată”.


Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti nu fusese ales democratic, primele alegeri „semi”-pluraliste, în condiţiile gorbacioviste, urmau să aibe loc abia în 1990. Avuseseră însă loc alegeri în condiţii gorbacioviste chiar în 1989, pentru Sovietul Suprem al URSS. Cu acest prilej, au putut deveni deputaţi în parlamentul de la Moscova mai multe persoane care-şi trecuseră în programul electoral decretarea limbii asa-zis moldoveneşti (de fapt romane) ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, ceea ce dăduse legitimitate acestor revendicări, iar deputaţii Sovietului Suprem ştiau că la următoarele alegeri chiar va conta părerea alegătorilor la eventuala lor realegere.


Conform sistemului sovietic, deputaţii Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti nu erau politicieni de profesie, cu excepţia cîtorva şefi care lucrau în aparatul de stat şi de partid (comunist, acesta era încă partid unic, organizaţiile politice alternative de felul Frontului Popular existau, erau chiar foarte active, dar nu fuseseră înregistrate oficial). Majoritatea deputaţilor aveau însă un loc de muncă de bază – tractorişti, preşedinţi de colhoz, ingineri, pedagogi – de unde lipseau doar cîteva zile pe an cît ţineau sesiunile Sovietului Suprem.


Desfăşurarea sesiunii Sovietului Suprem este relatată de Alecu Reniţă, în „Literatura şi Arta” din 7 septembrie 2009: „Pe marginea rapoartelor prezentate de M. I. Snegur şi I. P. Calin s-au pronunţat timp de două zile, 29-30 august, 45 de deputaţi. Diapazonul cuvîntărilor, reflectînd stările de spirit din republică, au oscilat de la principiile leniniste ale egalităţii în drepturi a tuturor naţiunilor pînă la frazeologia înşelătoare a interfrontiştilor. În cuvinte, nici un vorbitor n-a protestat deschis împotriva statalităţii limbii moldoveneşti, în realitate, însă, organul legislativ a fost supus permanent şantajului politic din partea falangei iovvist-ţurcanist-ţîmaist-ninaandreeviste, care a recurs la cele mai impertinente şi agresive încercări de a reduce la zero proiectele de legi”.


Prin principiile leniniste ale egalităţii în drepturi a tuturor naţiunilor se înţelege acceptarea limbii asa-zis moldoveneşti (de fapt romana) ca unică limbă oficială a RSS Moldovenească şi revenirea la grafia latină.

Interfrontul (Frontul Internaţionalist) era o organizaţie politică neoficială care se opunea Frontului Popular şi susţinea păstrarea dominaţiei limbii ruse în republicile unionale şi menţinerea unui sistem centralizat în URSS, în aceasta constînd frazeologia sa înşelătoare.
Susţinătorii Interfrontului erau în general minoritarii ruşi şi rusificaţi.

Vasile Iovv era prim secretarul Partidului Comunist Moldovenesc la Bălţi, devenit mai apoi înalt demnitar al Republicii Moldova sub regimul Voronin (interesant că Alecu Reniţă îl pune pe Iovv pe primul loc în enumerarea pe care o face a duşmanilor legii privind limba de stat).

Leonid Ţurcan era prim secretar al Partidului Comunist la Tiraspol, azi dispărut practic din viaţa politică.

Piotr Ţîmai era prim secretarul de la Bender (Tighina).

Nina Andreeva era o activistă de la Tiraspol, devenită apoi activă şi în mişcarea separatistă.

Falanga iovvist-ţurcanist-ţîmaist-ninaandreevistă reprezintă deputaţii care susţineau greviştii rusofoni, respingînd ideea că minorităţile naţionale din Moldova ar trebui să înveţe romaneste şi cerînd statut de limbă de stat şi pentru limba rusă.



Evenimentele sînt relatate şi de Vasile Năstase, în „Tinerimea Moldovei” din 6 septembrie 1989:

„Deputatul Simion Grossu [prim secretarul Partidului Comunist al Moldovei] lansează ideea acordării limbii ruse a funcţiei de limbă de comunicare interetnică pe teritoriul republicii noastre.

Deputatul Ion Druţă e de părerea că în asemenea caz ar fi mai judicios să se renunţe la eufemistica formulă ‘limbă de comunicare între naţiuni’, ea constituind de fapt un pleonasm în raport cu noţiunea limbă de stat.

Deputatul Ion Hadîrcă consideră absolut necesar de a se adăuga în varianta finală a proiectului (articolul nr. 1) că limba asa-zis moldovenească (de fapt romana) este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul republicii, dar, din păcate, nu este susţinut de toţi cei prezenţi în parlament.

Era în jur de ora 20 şi cînd se părea că bucăţica de pîne a fost zmulsă cu forţa din mîna flămîndului, afară, lîngă Teatrul de operă şi balet [în care se desfăşurau lucrările parlamentului], s-a produs un mare miracol. Ciucurii de oameni, de parcă ar fi fost dirijaţi de o forţă extraterestră, au început a se consolida cu o rapiditate fulgerătoare.
‘Oameni buni, ne-au amăgit!’

Aceasta a fost durerea unui om care peste doar o miime de clipă a pătruns în inimile tuturor basarabenilor de bună credinţă. Astfel, puhoaiele de oameni au început a se îndrepta spre clădirea teatrului scandînd încontinuu: ‘Noi vrem o limbă’, ‘Grevă generală’, ‘Unire moldoveni!’.

Cordoanele detaşamentelor de ocrotire a ordinii publice le-au barat calea spre scările parlamentului, cîteva femei au fost lovite cu bastoanele înfierbîntate ale unui miliţian, semnalele salvării păreau a fi un piuit jalnic pe fundalul vacarmului declanşat. Grupul de filmare la NBS News ne dă o lecţie serioasă de operativitate şi profesionalism pentru că chiar în acea seară informaţia colegilor noştri – prin intermediul televiziunii moldoveneşti – a ocolit lumea întreagă… Se anunţă o pauză şi membrii parlamentului dau ochii cu realitatea”.


„Tinerimea Moldovei” avea să preia şi expresia „ora astrală a neamului” folosită anterior de săptămînalul „Literatura şi Arta” pentru a descrie adunarea populară din 27 august în care se ceruse adoptarea legilor despre limbă de stat şi alfabet latin. Ceva pare să se fi întîmplat la „Tinerimea Moldovei”, ziar care pînă atunci urma linia oficială. În numărul din 6 septembrie, în care se vede o adoptare a liniei naţionale, deasupra casetei de redacţie apare „pentru redactor Valeriu Rogozenco”, în timp ce pînă atunci ziarul apărea cu specificarea „redactor Vasile Botnari”. Rogozenco este cel care se va plînge, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989, despre cenzura existentă la „Tinerimea Moldovei”, apropo de evenimentele din 7 şi 10 noiembrie 1989.

La 16 noiembrie 1989 a avut loc un eveniment important pentru Republica Moldova si pentru poporul roman: înlăturarea de la putere a lui Simion Cuzmici Grosu, prim-secretarul filialei moldoveneşti a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) şi înlocuirea sa cu Piotr Chirilovici Lucinschi (cunoscut şi sub numele de Petru Lucinschi), fost secretar adjunct al filialei din Tadjichistan a P.C.U.S., basarabean de obîrşie. Lucinschi avea să devină mai apoi preşedinte al Republicii Moldova din 1996 pînă în 2001, şi să fie decorat de Emil Constantinescu cu ordinul „Steaua României” în anul 2000.

Evenimentul a reprezentat o izbîndă a mişcării naţionale de peste Prut, căci Simion Grosu, lider politic din perioada brejnevistă, se manifestase ca un duşman al acestei mişcări, pe cînd Petru Lucinschi avea faima de a fi o persoană mai tolerantă din acest punct de vedere.


Nicolae Dabija, redactorul şef al Literaturii şi Artei, era entuziasmat de schimbarea politică intervenită. Pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea publica o telegramă de la un oarecare Gheorghe Oancea: „La 16 noiembrie pe mult pătimitul pămînt al Moldovei s-a mai născut un copil. În cinstea alegerii lui Petru Lucinschi ca prim-secretar al C.C. al P.C.M. am hotărît să-l numim Petru”.


Nu a fost uşor să se ajungă la această situaţie. A fost nevoie pentru asta de ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine din Chişinău, în urma cărora sediul Ministerului de Interne moldovenesc, condus de Vladimir Voronin (fostul preşedinte al Moldovei) a fost incendiat. Este un fel de „13 iunie” moldovenesc, un crîmpei din istoria românilor destul de ignorat în România.


Totul a început în 7 noiembrie 1989, cînd se aniversa principala sărbătoare sovietică: Marea Revoluţie Socialistă din 1917. Conducerea de la Chişinău a hotărît să sărbătorească această zi în mod tradiţional, cu paradă militară. Povesteşte Alexandru Donos, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989: „Un grup de cetăţeni s-au adunat în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989 lîngă spitalul de boli infecţioase de pe bulevardul Lenin, unde se afla coloana tehnicii militare ce urma să ia parte la parada de pe Piaţa Victoriei. Aceştia au hotărît să-şi exprime poziţia antimilitaristă prin blocarea tancurilor şi altor blindate, aşezîndu-se direct în stradă în faţa tehnicii, pentru a-i bara calea”.


Oameni neînarmaţi care să se împotrivească tancurilor mai fuseseră în 1989 în Piaţa Tien An Men din China. Reacţia forţelor de ordine moldoveneşti o povesteşte tot Alexandru Donos: „Detaşamente de tineri îmbrăcaţi în civil au tăbărît asupra celor din stradă, începînd fulgerător să-i bată în modul cel mai crunt, pînă la însîngerare, apoi îi luau tîrîş de acolo, ducîndu-i pe trotuar”.


După acest incident, oameni furioşi s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, unde întreaga conducere de partid a RSS Moldoveneşti se afla la tribuna oficială aşteptînd parada militară. La vederea acestora întreaga ştăbărime sovietică moldovenească şi-a luat tălpăşiţa! O umilinţă nemaiîntîlnită pentru puterea sovietică, de la instalarea ei în Basarabia!

Alexandru Donos e grijuliu să dezvinovăţească Frontul Popular din Moldova de acest incident. Nu se ştia care va fi reacţia autorităţilor, dacă nu cumva Frontul Popular, organizaţia ce reprezenta mişcarea naţională a românilor basarabeni, nu va fi scoasă în afara legii: „Dinspre monumentul lui Ştefan cel Mare a venit un grup de bărbaţi şi femei, purtînd un tricolor. Ajungînd în dreptul tribunei (lor li s-au alăturat, întorcîndu-se tot atunci înapoi, o parte din demonstranţii coloanei ce trecuse deja …), grupul s-a oprit să scandeze ceva. Din cauza muzicii ce răsuna puternic din megafoane, nu se auzea ce strigă ei. Tot atunci conducerea a părăsit repede tribuna. Şi abia peste cîteva minute (…) a apărut coloana Frontului Popular. Cînd aceasta a ajuns în dreptul monumentului lui V. I. Lenin, la tribună, desigur nu era nimeni, fapt care i-a şi deziluzionat pe cei sosiţi. Ei nu ştiau: cu zece minute înainte aici venise un grup de provocatori cu scopul de a alunga conducerea de la tribună, pentru ca ea să nu întîmpine coloana F.P.M.”.

Cu alte cuvinte, explică Donos, Frontul Popular din Moldova e format din cetăţeni sovietici loiali care veniseră să-şi exprime bucuria aniversării marii revoluţii socialiste, şi care au fost profund dezamăgiţi că conducerea republicii nu le acordă atenţia cuvenită. Ăia care au oprit tancurile şi apoi au alungat conducerea republicii de la tribuna oficială nu ştim cine sînt, nişte provocatori.


„Literatura şi Arta” nu spune cine erau persoanele de la tribuna oficială care-şi luaseră tălpăşiţa de frica mulţimii. Indirect aflăm acest lucru din „Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989, care publică un reportaj pe ton festiv despre eveniment, neamintind nici o vorbuliţă despre incidentele neplăcute conducerii sovietice: S. C. Grosu, I. T. Guţu, G. I. Eremei, I. P. Calin, V. C. Pşenicinicov, A. N. Sangheli, V. F. Semionov, M. I. Snegur, L. D. Dicusar, V. A Caziulin, G. I. Lavranciuc, V. V. Runcovschi, membri şi membri supleanţi ai Biroului C.C. al Partidului Comunist al Moldovei.


În „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Valeriu Rogozenco, ziarist la „Tinerimea Moldovei”, avea să explice că la acel ziar s-a interzis publicarea altor ştiri despre aniversarea din 7 noiembrie în afară de relatarea oficială a ATEM (Agenţia Telegrafică Moldovenească, aflată sub controlul guvernului moldovean).


„Literatura şi Arta” a fost practic singurul ziar care a spart cenzura, publicînd şi relatări ale martorilor oculari. Unele contrazic afirmaţiile lui Donos despre neimplicarea Frontului Popular. Vladimir Dorogan: „oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecţioase pentru a participa la manifestaţie în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular. În faţa noastră staţionau tancurile şi rachetele gata pentru parada militară. Din masa de oameni a ieşit în faţa tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane (…) tovarăşii conducători au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”.


A urmat apoi o represiune sangeroasa din partea fortelor de ordine a RSSM , asupra protestatarilor adunati in centrul Chisinaului, represiune de care se face vinovat in primul rand ministru de interne de atunci al RSSM, pe nume Vladimir Voronin.

Cateva din marturiile victimelor acestei represiuni:


Nicolae Croitoru, moldovean, 38 de ani, angajat al magazinului de discuri „Melodia”, internat în spitalul clinic orăşenesc nr. 2: „Mi-am terminat programul de lucru la orele 18,15. Am urcat în troleibuz la staţia strada Bender. La prima staţie, strada Armeană, am coborît. Aveam de gînd să trec pe la brutăria „Franzeluţa” de la colţ, să iau o pîine şi să plec acasă. Cînd mă dădeam jos din troleibuz (care, de altfel, s-a oprit, drumul înainte fiind blocat), am observat de cealaltă parte a drumului foarte mulţi miliţieni şi ostaşi, echipaţi cu veste antiglonţ, coifuri, înarmaţi cu bastoane de cauciuc şi scuturi enorme. (…) În momentul cînd lumea s-a dat jos din troleibuz, un detaşament de miliţieni şi ostaşi au trecut drumul şi au început să lovească furios în femei, bătrîni, copii, fără să întrebe şi fără să aleagă în cine lovesc. Oamenii strigau, inclusiv în ruseşte, că se află la staţie, că nu-s vinovaţi cu nimic. Cei cu bastoanele de cauciuc loveau însă necruţător. Lumea fugea îngrozită, femei cu copii în braţe, bătrîne fără puteri. Am luat-o şi eu la fugă, dar n-aveam cum să trec de mulţimea care-mi sta în faţă. Ţin minte atît, că un miliţian m-a lovit cu bastonul de cauciuc în cap, eu am căzut lat la pămînt şi am reuşit să-mi acopăr faţa şi capul cu mîinile. Vreo cinci miliţieni cu bastoanele au tăbărît pe mine continuînd să mă lovească mai întîi cu bastoanele, apoi cu picioarele. Atunci am pierdut cunoştiinţa. (…) După ce am zăcut cîteva minute pe asfalt, nişte trecători m-au ridicat şi m-au dus într-o parte. Mi-am revenit un pic şi am luat-o însîngerat spre casă. Acasă soţia a chemat ambulanţa. Ce am văzut la spitalul de urgenţă m-a îngrozit: oameni însîngeraţi, cu comoţii grave, cu leziuni corporale, cu fracturi, printre care erau femei, bătrîni, care probabil, se îndreptau în acel moment spre casă sau se duceau la cumpărături”.



Alexandru Fialca, ucrainean, 26 de ani (nu posedă limba de stat), angajat al cooperativei „Lux”, internat în spitalul clinic orăşenesc nr. 2: „(…) Am luat troleibuzul nr. 1 spre gară. În preajma monumentului lui Lenin, în Piaţa Victoriei, tot transportul era blocat. Lumea a coborît din troleibuz. Am făcut şi eu acelaşi lucru, bineînţeles. Lîngă teatrul Mihai Eminescu, de cealaltă parte a străzii Comsomolului, am văzut cîteva rînduri de miliţieni, ostaşi cu scuturi, coifuri, bastoane de cauciuc. În preajmă multă lume se grăbea care şi încotro, de prin magazine, de la lucru, bătrîni, femei, copii, tineri. La un moment dat, probabil la ordinul cuiva, aceste trupe înarmate au luat tam-nisam lumea la bătaie. Vreau să vă spun că pe ei nimeni nu i-a atacat. (…) Ceea ce a urmat e ceva de speriat. Trupele înarmate au trecut fulgerător strada şi au început să lovească cu furie şi cruzime pe toţi delaolaltă. N-am văzut aşa ceva nici în reportajele din Cili [Chile] ori Coreea de Sud. Asupra mea au tăbărît doi cu bastoanele, lovindu-mă din răsputeri în cap. Ca prin vis auzeam ţipete de copii şi femei. Nu mai ţin minte cine m-a ridicat de jos. Cînd m-au urcat în ambulanţă şi mi-au dat să miros amoniac, mi-am revenit uşor. În acel moment, ţin minte, nişte miliţieni şi ostaşi, probabil după ce s-au răfuit şi cu alţii, s-au apropiat de medicul cu ambulanţa şi au început să-l înjure şi să-i strige să se care imediat”.

Mihail Gleanţ, evreu, 58 de ani, comunist, funcţionar al agenţiei de reclamă (nu posedă limba de stat), internat în spitalul urgenţei: „Mă duceam spre casă, pe la ora 18. În preajma comitetului executiv orăşenesc am coborît din troleibuzul care se oprise şi am luat-o pe jos cu gînd să cotesc pe strada Comsomolului spre Iscra şi să-mi continui drumul. La colţ am fost lovit din spate. Lovitura a căzut pe ochiul stîng. Vedeţi în ce stare e, nu ştiu dacă am să mai pot vedea cu el”.


Ion Zamfir, moldovean, 58 de ani, lucrător al spiutalului clinic orăşenesc nr. 2 pentru copii, internat în spitalul urgenţei: „(…) Am observat în preajma ministerului de interne rînduri de miliţieni echipaţi special şi aliniaţi în formaţie de luptă, cu căşti, scuturi, bastoane. Mi-am dat seama că se întîmplă ceva neobişnuit şi nedorind să am neplăceri mi-am continuat drumul pe str. Armenească în sus. La un moment dat am auzit şi observat cu groază că lumea de alături începe să ţipe şi să fugă îngrozită. N-am reuşit să întorc capul să văd ce se întîmplă cînd am simţit o lovitură năpraznică dată cu bastonul în cap. Loviturile au continuat cu nemiluita şi atunci cînd am căzut la pămînt, vreo trei-patru vlăjgani în uniformă specială şi cu bastoane au început să mă lovească cumplit cu picioarele. M-au lăsat lat şi s-au retras împreună cu ceilalţi miliţieni”.


Natalia Ghidirim: „Am fost martor ocular al măcelului din data de 10 noiembrie şi m-am aflat la faţa locului de la 17 şi 40 pînă după orele 19. Mă întorceam de la Magazinul universal şi, trecînd pe lîngă M.A.I., am văzut un grup de aproape 100 de oameni care stăteau în faţa clădirii şi scandau: „Jos mafia!”, „Jos corupţia!”. Cereau, de asemenea, eliberarea arestaţilor [din ziua de 7 noiembrie].


În timpul acesta mă întîlnesc cu o colegă de institut (cîndva am învăţat împreună), care îmi venea în întîmpinare. N-am izbutit să ne apropiem şi să ne întrebăm una de alta ce are loc aici, cînd în momentul acesta drept pe lîngă noi au trecut în goană cîteva grupuri de miliţieni înarmaţi cu bastoane de cauciuc, echipaţi cu veste antiglonţ şi coifuri albe, care ieşeau din clădirea ministerului unul după altul. (…) S-au năpustit asupra oamenilor aşa, peste stradă, peste maşinile ce mergeau. Noi am rămas lipite de un copac, pe trotuar, de partea ministerului, şi tremuram de frică, căci nu văzusem pînă atunci ceva asemănător. Pînă ne-am dezmeticit, miliţienii se întorceau de acum cu prada, ducînd nişte tinere de păr şi de braţe, mai mult moarte decît vii, căci nu se puteau ţine pe picioare. Trecătorii care vedeau toate acestea erau indignaţi şi uluiţi. Se auzerau replici: „Ce mamă v-a făcut!”, „Ce mîrşăvenie!”, „Şto vî delaete?!”, „Huje cem v Cili”, „Kakoe zverstvo!”, şi ironic: „S prazdnicom vas, tovarişci!”. „Şto v delaete v vaş prazdnic?” ş.a. Se indignaui trecători de orice naţionalitate: şi ruşi, şi moldoveni.



Acesta a fost primul atac din partea miliţienilor, la care am fost martoră în jurul orei 18,00. După ce s-au retras iar în clădirea ministerului, oamenii au trecut din nou strada şi s-au grămădit în faţă. Erau deja mai mulţi, pentru că li s-au alăturat trecători ce se întorceau, probabil, de la serviciu. După cele întîmplate şi văzute cu proprii ochi, după acest nemaipomenit act de violenţă din partea miliţiei, dispoziţia oamenilor se schimba văzînd cu ochii. Ei scandau cu indignare: „Fascistî!”, „Hunta!”.

În jur se aduna tot mai multă şi mai multă lume. Foarte mulţi se aflau adunaţi la staţia de troleibuz de vis-a-vis, cu copii. Transportul circula, deocamdată, normal. Eu stăteam la staţie, aşteptam troleibuzul.



În acest moment pe scările ministerului au apărut nişte conducători, care se adresau prin porta-voce oamenilor adunaţi, dar nu puteam desluşi nimic. Şi iarăşi au început să izvorască – de data aceasta şi mai mulţi, şi mai bine înarmaţi – soldaţii din clădirea ministerului. S-au năpustit din nou în goană asupra oamenilor şi au dat busna peste drum, peste maşini, peste trecătorii ce stăteau la staţie şi erau speriaţi şi nu ştiau ce să facă. Şi eu, de asemenea. M-am lipit de vitrina magazinului şi tremuram, şi plîngeam căci puteam să nimeresc şi eu sub bastonul de cauciuc, iar eu am doi copii mici acasă. Soldaţii alergau printre trecători şi-i loveau cu bastoanele din fugă. Şi nu înţelegeam după cine aleargă ei, pe cine caută… Prima vitrină care a fost spartă era la vreo trei metri de mine şi a fost făcută ţîndări de bastoanele miliţienilor, care au înghesuit acolo un tînăr şi îl ucideau fără milă. Doi îl ţineau şi-l băteau în burtă, căci el era lat jos, aproape fără cunoştiinţă; şi încă doi cu bîtcile: patru bîtce odată peste pieptul şi burta tînărului, care era deja întins jos, leşinat, şi în care continuau să cadă cîte patru lovituri odată. Asemenea urgie n-am mai văzut nicăieri, ca patru oameni înarmaţi să bată un tînăr slăbuţ, care era de acum fără cunoştiinţă.



Aşa au urmat cîteva atacuri din partea miliţienilor, care se năpusteau ca nişte fiare asupra oamenilor ce se adunau tot mai mult şi mai mult. Toţi trecătorii se adunau, erau oameni de diferite naţionalităţi ce ieşeau de acum în stradă, căci nu mai încăpau pe trotuare. Eu eram deja în troleibuz şi de acolo continuam să privesc urgiile ce se petreceau numai şi numai din partea miliţiei. Cîte trei-patru miliţieni duceau un om aproape fără cunoştiinţă şi în care continuau să bată ca în hoţii de cai. Oamenii se schimbau la faţă văzînd cu ochii, fiind martori la fărădelegile şi mişelia soldaţilor. Eu, de exemplu, asemenea urgie am văzut pentru prima dată.


După vreo cîteva atacuri de felul acesta asupra mulţimii, s-au retras în faţa ministerului şi au format un perete de scuturi de metal, de după care li se vedeau numai picioarele. Şi abia acum au început să zboare în ei pietre, ce zîngăneau scuturile celea. Aruncau nişte tineri, mai degrabă nişte adolescenţi, elevi, aşa îi vedeam eu din troleibuz, care ieşeau din mulţime în faţă şi aruncau cu pietre pe care le scoteau de pe marginea trotuarului. Iar pînă la atacurile miliţiei şi soldaţilor n-am văzut la nimeni în mîini pietre, ciomege, vergi de metal, după cum afirmă ministrul afacerilor interne Voronin”.


Dupa aceste cumplite actiuni de represiune din partea militiei sovietice, actiunile demonstratilor se radicalizeaza, in cladirea ministerului de interne al RSSM fiind aruncate pietre si sticle incendiare.


Bilanţul intervenţiei miliţiei, pomenit de „Literatura şi Arta” este de 76 de cetăţeni avînd nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 14 internaţi în spital, 8 cazuri înregistrate de otrăvire cu gaze toxice. „Foarte multă lume se teme să apeleze oficial la serviciile publice”, scrie ziarul.




Surse: Presa din RSSM de atunci (ziarele si revistele Literatura si arta, Tinerimea Moldovei), si informatiile publicate pe blog Mariusmioc.

O foarte interesanta carte, despre procesul de renastere nationala a poporului roman din fosta RSSM, apoi Republica Moldova, despre evenimentele de la sfarsitul anilor 80 si începutul anilor 90, despre razboiul din asa-zisa transnistrie si separatismul gagauz, etc, este cea scrisa de generalul Ion Costas (cel care a ocupat functia de ministru al afacerilor interne a RSSM si apoi a Republicii Moldova, intre 1990- 5 februarie 1992 si functia de ministru al apararii al Republicii Moldova, intre 5 februarie 1992- 29 iulie 1992) si intitulata Transnistria 1989-1992 Cronica unui razboi nedeclarat.


Un scurt pasaj din aceasta carte, unde este descrisa si arestarea liderului separatist transnistrean Igor Smirnov, actiune desfasurata la Kiev:

Smirnov a fost prins de un luptator al politiei cu destinatie speciala, Alexandru Zelinschi, in timp ce comisarul de politie al sectorului Botanica, Valeriu Apostol, il tinea pe liderul separatistilor in catarea automatului, tragand si cateva focuri de avertisment. Fara dificultate, Zelinschi l-a prins in brate pe Smirnov, l-a aruncat pe bancheta din spate, s-a urcat si el in masina si l-a inghesuit pe prizonier. Când il duceau pe presedintele uzurpator la Chisinau, pe podul plutitor peste Nistru, Apostol l-a scos pe Smirnov din masina si i-a spus ca il va arunca in apa, drept razbunare pentru faptele pe care le comisese. Când prizonierului i s-a propus sa-si ia adio de la viata, acesta s-a speriat de moarte si a cerut, cu lacrimi in ochi, iertare pentru tot!

Aici cred ca este locul potrivit pentru a-I aminti (fara ca lista sa fie complete) pe cei care, la sfarsitul anilor 80 si inceputul anilor 90, au initiat si condus miscarea de renastere nationala a poporului roman din fosta RSS Moldoveneasca si apoi Republica Moldova.

Grigore Vieru, Leonida Lari, Gheorghe Ghimpu, Ion Hadarca, Alexandru Mosanu, Mircea Druc, Mircea Snegur, Ion si Doina Aldea Teodorovici si multi altii.

Unii dintre acestia au fost membri ai Frontului Popular din Moldova (FPM).



De asemenea, este locul sa-i amintim si pe cei care au condus lupta pentru Republica Moldova si implicit pentru poporul roman, in sangerosul razboi din Trasnistria, provocat de elemente separatist criminale si teroriste de la Tiraspol, sustinute fatis de armata a 14 a sovietica, apoi rusa.


Generalul Ion Costas (ministru afacerilor interne a fostei RSSM, apoi ministru afacerilor interne a Republicii Moldova, apoi ministru apararii al Republicii Moldova)

Generalul Anton Gamurari (comandantul brigazii cu destinatie speciala a politiei din Republica Moldova)

La 13 decembrie 1991 separatistii transnistreni (gardisti, "militieni", puscariasi eliberati din inchisorilor rusesti, cazaci, etc) lanseaza un atac asupra comisariatului raional de politie din Dubasari , la aceea data singura unitate a politiei moldovenesti, care mai ramasesera in stanga Nistrului. In ajutorul politistilor de la Dubasari soseste de la Chisinau brigade cu destinatie speciala a politiei moldovenesti, condusa de Anton Gamurari. Cu ocazia confruntarilor armate de pe barajul hidorcentralei de la Dubasari, 4 politisti ai brigazii cu destinatie speciala isi pierd viata (Gheorghe Casu, Ghenadie Iablocichi, Valentin Mereniuc si Mihail Arnaut).

Victor Gusleacov (comandatul sectiei de politie moldovenesti din orasul Tighina, atacata de separatistii transnistreni)

Cei care au realizat operatiunea de arestare a liderului separatist transnistrean Igor Smirnov: mandatul de arestare pe numele lui Igor Smirnov a fost emis de procurorul Pavel Lutenco, iar echipa din cadrul ministerului afacerilor interne de la Chisinau care l-a capturat la Kiev pe Igor Smirnov a fost compusa din: colonelul Chiril Panteleev, Alexandru Zelinschi si Valeriu Apostol.

Din pacate, la scurt timp dupa arestarea sa si aducerea in izolatorul politiei din Chisinau, liderul separatist transnistrean Igor Smirnov este eliberat, la presiunea Moscovei, decizia de eliberare a lui Smirnov fiind luata de Mircea Snegur.

Anatol Plugaru (ministru securitatii nationale din Republica Moldova, intre 29 august 1991- 1 iulie 1992)

Si multi altii!