![]() |
Citat:
Interesant ai fost odată cu corul la Nea Makri la Sfântul Efrem și deja ai văzut că e grabnic ajutător, nici eu nu pot uita Elada pentru sfinții ei. Efrem e într-adevăr nume de mărturisitor ai văzut ce i-a făcut neamul fără cruce care vrea să acapareze Europa, în vremurile astea avem nevoie de mulți Efremi. Dar de ce nu îl va chema Spiridon că am văzut că ai fost și în „Kerkyra” ? frumos și la canalul Corint. Și dacă o să ai fată prima dată ? |
Citat:
La Nea Makri am fost de trei ori, niciodată cu corul. Cu părinții și fratele am fost. La Sf Spiridon n-am ajuns. :( Ecaterina. :) |
Pentru Iorest
Stimate domnule,
Daca doriti scrieti-mi in privat si va fac o lista cu toti cei care mi-au scris si exemple de mesaje plus motive pentru care i-am refuzat. Nu stiu ce apare pe comunitatea crestina dar credeti-ma ca nu mi-au scris o duzina de oameni nu inteleg de unde ati scos ideea asta. Va spun sincer ca nu sunt genul de om care sa nu ia in seama pe nimeni.Ultimul meu prieten avea probleme fizice, avea probleme cu vederea si multe altele, dar a fost un om bun si atat.Asta a contat pentru mine.Cei care l-au vazut l-au desconsiderat, dar mie nu mi-a pasat nici de acest aspect.Insa a trebuit sa plece din orasul in care sunt eu si a hotarat sa ne despartim ,Nu cred ca sunt nici pe departe o persoana pretentioasa. Daca a fi pretentioasa inseamna ca am nevoie sa fiu cu cineva cu care sa am ce discuta, mai mult decat @ buna ce faci cum e vremea @, inseamna ca sa ma ierte Dumnezeu, da sunt pretentioasa.La acest baiat cu care am fost m-a atras faptul ca era un om de caracter si inteligent. Va spun sigur ca am intrat si pe site-uri de matrimoniale si e haos ce e pe acolo.Cam putin cu caracterul si cu inteligenta foarte putini.Da,am nevoie sa discut cu un barbat si despre o carte, ceva, o expozitie de pictura sau fotografie.Am pretentii prea mari? Nu cred.AM fost o persoana educata si mi-au placut lucrurile frumoase, cartile si arta .Nu am pretentia sa fie un intelectual cu care sa comentez la nu stiu ce mare nivel,dar macar sa fi citit cateva carti la viata lui.Am pretentii chiar atat de mari???? E grav atunci. |
Pentru Diana
Doamne ajuta!
Iti multumesc mult Diana.Si vroiam sa iti spun ca ti-am dat add pe facebook si totodata ca Sfantul Efrem este si Sfantul meu ocrotitor adica asa il consider.Fara el nu as fi putut trece peste multe probleme din ultimii ani ai mei. |
Citat:
Deasemenea nu-mi doresc să văd eu ce ți-au scris, îți respect intimitatea și integritatea, eu vorbeam și pentru alte fete care mai citesc în ideea că un thread e un topic general din care se informează și alții care chiar nu ajung să scrie niciodată pe forum și care citesc la ani după ce e postat topicul. Cred că în general sunt femei în Biserica noastră care nu se căsătoresc pentru că inspiră o atmosferă glaciară celor care ar fi interesați de ele sau și mai rău disprețuiesc, înțeleg că nu e cazul tău și îmi cer scuze pentru judecată, întrebarea cu bilanțul de refuzați era o temă de reflecție cum m-am obișnuit să lansez, la care nu e musai să se răspundă, era pentru consultarea forului interior. Mai sunt și femei care se plâng jumătate de viață că nu și-au găsit soțul și după ce-și găsesc, cealaltă jumătate de viață se plâng la duhovnic că nimic nu face, nici chiar așa nu e bine să ceri ajutorul lui Dumnezeu, El să-ți trimită și după să fi veșnic nemulțumit sau să vezi că nu ții pasul duhovnicește și să ajungi să-l faci habotnic încuiat etc. Citat:
Citat:
Am auzit tot felul de povestiri cu siturile matrimoniale, a mai fost pe net o încercare a unor mireni de a face un site pentru matrimoniale creștine ortodoxe, dar a fost un eșec situl nu avea trafic, cum mă și așteptam de altfel și știu că treaba cu matrimonialele confesionale e mai mult în lumea protestantă și musulmană din Occident, nu e specifică duhului Bisericii noastre. Cât privește matrimonialele alea non-religioase sunt cea mai de jos speță, un loc insalubru unde poți da de tot felul de nebuni, nu știu cine s-ar ancora în ele. Eu nu sunt de acord cu ideea de matrimoniale religioase, pentru că se pot strica căsnicii așa, se pot vâna mai ușor femei singure și vulnerabile de către escroci sentimentali și pe lângă asta nu este o chestie specifică ortodoxiei, dar înțeleg și respect faptul că unii oameni își doresc să facă o căsnicie creștină lucru tot mai rar. Uneori intenția e bună dar dracul deturnează pe drum, alteori sunt tineri onești care anunță că doresc să se căsătorească și alții din „preacucernicie” înțeleg să-și bată joc și să urle în gura mare că „cutare caută, vai săracul sau săraca” de parcă e ceva de ocară a vrea să intri în rânduială, de aia nu prea e bine să-ți cauți nici prin interpuși, sunt tot felul de oameni cu frustrări pe partea căsătoriei care nu înțeleg nimic, dar care cred că se pun deasupra dacă strigă că x sau y e interesat de căsătorie. Singurul lucru care îți rămâne e nădejdea la Dumnezeu să-ți cunoști din viața reală soțul unde îl poți observa de la gestică, tonalitate, igienă personală până la alte detalii de finețe, până la urmă dacă e să-l găsești se ciocnește el de tine ca Mioara Grigore de soțul ei pe holurile școlii unde erau amândoi profesori. Poate îl întâlnești într-un pelerinaj cine știe, e nevoie de femei creștine care cu abnegația și dăruirea lor să miște substratul creștin al țării în care trăim și vă rog nu vă pierdeți speranța de a trăi și să nu vă îndoiți vreodată că nu ați merita lucruri bune, pentru că după se pică pe panta auto-desconsiderării și a stimei de sine reduse la fel de periculoasă pentru că se va abuza emoțional de voi . |
Citat:
http://www.crestinortodox.ro/comunit...er=elenoirmiro (sari, Demetrius :) E si mult "spam duhovnicesc", dar si destule numere de telefon, email. Pai cam asa trebuia sa incepi. Nu te-a agresat nimeni, esti doar hipersensibila la imaginea de sine, probabil ai avut parinti din cale afara de exigenti si intoleranti vizavi de eventualele greseli si la randul tau esti sensibila la imaginea ta exterioara, pana la a avea crize de agresivitate daca ai impresia ca e pericilitata. Citat:
Citat:
|
Pentru Iorest
In primul rand, m-as bucura sa gasesc un asa-zis tip habotnic.Fata de tipii lumesti, care stiu foarte bine ce asteapta si cam ce doresc, sincer prefer un tip'habotnic". Cei mai mult tipi lumesti sunt..lumesti si nu o sa intru in detalii in ce fel sunt asa. As prefera un om credincios si chiar sa zicem "exagerat" insa asa cum spunea si Diana, desi nu mai stiu la ce s-a referit ea, dar nu as vrea sa fie habotnic in sensul de a nu sti sa glumeasca, a nu sti sa iasa la un film sau suc sau o cafenea.Nu frecventez discoteci sau baruri deci nu asta ma intereseaza, ci sa mearga la un film teatru si sa aiba si simtul umorului, sa nu fie un tip incrancenat si sobru.Oricum de fapt daca e incrancenat si sobru nu prea e semn de credinta, credinta inseamna bucurie.Sau asa ar trebui,asa spun si Sfintii Parinti.
In privinta caracterului,cred ca am ce oferit si voi oferi ceea ce cer, nu mai mult sau mai putin. Oricum multumesc mult de cuvintele frumoase si chiar apreciez.Ati fost chiar intelegator si de treaba.Altii au fost mai duri pe aici, eh, toti avem frustrarile noastre. :) |
Pentru AlinB
Da Alin am discutat si am considerat toate mesajele, citeste mesajul meu anterior ca sa intelegi de ce sunt "pretentioasa".Din pacate cu acei oameni nu am discutat prea multe pentru ca nu aveau prea multe de zis, plus nimic de vreo carte citita sau alte lucruri mai profunde decat generalitati/banalitati.Plus majoritatea nu erau din Bucuresti,si deja am avut o relatie destramata din cauza distantei.
Nu am crize de agresivitate,daca m-ai cunoaste fata in fata si ai vorbi cu toti oamenii cu care m-am intersectat vreodata in viata asta de la 5 ani pana acum la 30 o sa afli ca sunt una din cele mai calme persoane pe care le cunosc, atat de calma si linistita incat de multe ori am fost luata de tampita,pentru ca nu ripostam cand mi se spuneau lucruri urate.De exemplu la fostul serviciu, gen de ce nu ma imbrac mai elegant etc,ma imbracam normal,dar nu extravagant,spre deosebire de colegele mele care nu vorbeau decat de toale si isi permiteau sa si le ia pe cele mai scumpe.Asa ca eram subiect de amuzament.Si nu ripostam.Ma rog pana cand mi s-a umplut paharul si mai ziceam si eu cate ceva.De cand am fost umilita la acel serviciu am inceput sa mai ripostez, dar nu cred ca sunt agresiva, nu mai agresiva decat tine stimate domnule Alin.Dar tu esti genul ala de om cum cunosteam eu un tip mare filozof narcisist care avea darul de a arunca finut ironii grosolane si apoi era calm si astepta ca cel de langa el sa se enerveze si dadea vina tot pe el ca e nebun sau are crize.Cam asa esti dumneata formulezi ironii subtile dar agresive prin natura lor si apoi de vina e tot aia care si-a permis Doamne sa riposteze in loc sa fie calcata in picioare. Eu zic sa iti faci si tu un bilant al modului in care te comporti (virtual). Ce te miri asa ca ala e singurul prieten pe care l-am avut? Da, pe bune, este singurul prieten pe care l-am avut.Nu mai intru in detalii ca sa nu ajungi sa ma bajocoresti si pe alte motive.Dar ca sa intelegi ideea, am fost o fata cuminte in general cum s-ar spune in popor. Si te miri ca sunt singura? NU te mira, pentru ca multi tipi "lumesti"cand au auzit ca sunt mai cuminte ca am principii de obicei a doua oara nu mai sunau nu mai vroiau sa auda de mine sau unul mi-a zis ca sunt un caz patologic.El era obsedat de treburile mai lumesti ca sa zic asa sa nu foloesc alt limbaj,dar pentru el eu eram opusul si eram patologica la varsta de 30 de ani in aceste conditii. Astia sunt barbatii si stiu si tipi credinciosi, unul este un amic care a facut teologia si care culmea si el m-a considerat ciudata,dat fiind ca el nu a fost asa de cuminte :)Nu imi place sa il vorbesc de rau dar iti spun ca sa intelegi ca sunt ca el sute si ca sunt de fapt majoritatea asa.Poate nu te miri de ce mi-am pierdut increderea in barbati. A stai, probabil si tu o sa ma consideri patologica pentru ca am 30 de ani si am fost altfel. Asa ca ma astept si la aceasta reactie. Doar ca iti amintesc ca stii..cam asa scrie prin canoane, dar se pare ca daca le respecti in zilele noastre esti considerat nebun.Ce era inainte normal, firesc, acum e invers. Femeia cea mai buna e cea versata si cu un palmares impresionant.Altfel probabil e ciudata/nebuna/frigida/dusa. P.s.Ba da,nu ies niciodata in evidenta.Stai linistit, pe comunitate e doar o fotografie draguta si atat, care desigur imi scoate in evidenta trasaturile.Nu mi se intampla sa ma agat barbati pe strada sau sa intoarca privirea dupa mine.Nu sunt genul care sa ies nicaieri in evidenta. |
De eticheta de frigidă/nebună/înapoiată m-am izbit și eu, dar nu e motiv de deznădejde. Nu cred că ei sunt mai fericiți pentru că și-au început viața sexuală ori fiindcă s-au căsătorit având o experiență considerabilă în spate. Dimpotrivă, mulți dintre ei nici acum nu și-au format familii.
Sus inima! Știe Dumnezeu ce ți-e pregătit. |
Un sihastru oarecare traia in pustie si avea un frate mirean la tara, intr-un sat. Iar dupa catava vreme a murit fratele lui, si i-a ramas un copilas de trei ani. Iar sihastrul auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine in pustie la chilia lui,hranindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a vazut copilul nici un om, decat pe batranul sihastru care il hranea - de cand l-a dus in pustie - nici femei, nici sat, nici
paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilui. Iar dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i descopere lui pentru acel copil, in care ceata de sfinti este pus ? Si i-a aratat Dumnezeu, caci dupa multa rugaciune cu osardie ce a facut, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scarba si in mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zacand in mare scarba si suparare nespusa. Aceasta vazand batranul, s-a mirat si a inceput a grai catre Dumnezeu, zicand : - "Doamne, ce este nedreptatea aceasta ? Au doara nu era curat acest copil de toate spurcaciunile trupesti si necurateniile lumesti ? El,care in toate zilele si noptile Te preamarea si Te lauda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un pacat lumesc nu era atins ! Dar acum ce este aceasta de-l vad la acel loc de scarba pedepsit ? Iar noi, care suntes nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire o sa avem ? O, amar si vai mie !" Acestea si mai multe cu plangere si cu tanguire graindu-le batranul, a stat inaintea lui ingerul Domnului si a zis : -"Ce plangi asa, batrane si te tanguiesti pentru acel copil, care cu adevarat de pacatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga ? Dar smerenia, adica a se smeri, pentru ce nu l-ai invatat ? Ca avea mandrie mare si inaltare in inima sa, socotindu-se pe sine pentru curatenia si viata lui cea neatinsa de lume ca este om mare si sfant, mai vartos decat toti cei din lume si cu acea gandire inalta in inima a si murit. Deci, sa cunosti ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul." Acestea zicand lui ingerul, s-a facut nevazut. Iar batranul si-a venit in fire si in cunostinta si a tot plans neincetat pentru pieirea copilului, pana la sfarsitul vietii sale. (Patericul egiptean) |
Citat:
Am mai auzit tot așa despre o femeie care să scape de batjocurile și reproșurile din jur stătea în pauza de masă cu căștile pe psaltică în urechi, cine știe câți or trage în toate colțurile țării la locul de muncă, facultate, școală, porția zilnică de ură. Din păcate sunt oameni care trăiesc doar ca să se distreze și să-și cumpere haine și cosmetice, în aspectul ăsta românii sunt și mai păgubiți pentru că în Europa de Est se trimit ciurucurile cu defect sau cu materiale mai proaste taxate la suprapreț, așadar un astfel de om își ia țeapă de două ori, odată că își rispește toată munca și încă odată că i se dă calitate inferioară la suprapreț. Citat:
Dar cu cât vor trece anii se vor mira oamenii de curăție, oricum dacă erai divorțată sau cu „n” relații consumate la activ și distruse poate erai într-o situație și mai rea, că ai fi urât și bărbații și căsătoria, poate ți-ai fi pierdut încrederea de tot în darul lui Dumnezeu. Citat:
Oricât te-ar fi rănit alții, dacă renunți la împlinirea prin căsătorie din cauza experiențelor trecute, ei câștigă pentru că nu ai putut lăsa tot ce a fost rău în trecut, te rog nu te distruge pentru ei. Citat:
Citat:
Eu din ce am văzut oamenii care lucrau într-un colectiv și aveau familii bazate pe încredere și respect erau și cei mai rezistenți pe termen lung, nu aveau boli mentale, asta pentru că una din binefacerile căsătoriei e că dă o stimă de sine și o mulțumire față de viață și-i ajută pe oameni să se reconforteze față de ispitele pe care le-au avut peste zi chiar dacă e mai greu să conviețuiești împărțind și cu alții. Din acest punct de vedere căsătoria este o oază de rezistență dacă e una funcțională, pe de altă parte cei fără căsătorie nici nu se bucurau adesea de cât câștigă, unii spuneau pe net că nu-i mai împlinesc concediile, distracțiile se robotizaseră pe sarcinile și stresul de la muncă și cam atât, în condițiile astea nu e de mirare că lumea se îmbolnăvește psihic. Citat:
|
Pentru flying
Mă iertați dar as vrea sa înțeleg de ce ați pus acea povestire ? În ideea ca as avea impresia ca sunt o persoana mai speciala și sunt mandra cu asta? Nu sunt pentru ca nu am avut acea curățenie pe care o au doar monahii sau sfinții și nu mă cred o persoana deosebita.Dar știu ca mândria e cea mai rea dintre toate.Și nu judec femeile care au avut bărbați prieteni etc .Judecam bărbații care judeca femeile după diverse criterii și faptul ca mă resping mulți ca am avut un alt stil de viață. Întrebare -din povestirea dvs sa înțeleg ca mai bine păcătuim și ne smerim după aia ? Sincer nu înțeleg.Parcă ați scris.o ca sa îmi reproșați. Serios ca nu mai inteleg nimic din acest forum și tot NU INTELEG de ce toți se erijeaza aici în psihologi și duhovnici care știu ce e în inima mea.
|
Elena, relaxează-te. Ești pe internet, e firesc să fii mușcată. Pe facebook e chiar mai rău, te asigur. :) Aici, cel puțin, toată lumea comentează având, cred eu (sper), bune intenții, pe când în alte medii... Ia din toate ce e bun și ți se potrivește și treci mai departe. Nimeni de aici nu îți știe mai bine situația decât tu însăți.
|
Corect
Da,ai dreptate Diana. Oamenii chiar si sub masca fatarnica a unor intentii bune si citate sau mai stiu eu ce te judeca mai rau ca la tribunal.Dar din pacate ei nu se vad pe ei.Eu asta nu inteleg, de ce nu se judeca intai si nu se vad pe ei insisi.Oare nu e o dovada -ca tot mi s-a reprosat mandria - nu e o dovada evidenta din partea lor ca sunt mandri? Mandria e cea care judeca pe altii fara macar sa ii cunoasta.Mandria inseamna aroganta si ironie.Si vad ca toti sunt care de care mai mandri pe aici dar ma arata cu degetul pe mine.Poate se vor vedea si pe ei nu doar pe mine.Mai mult de atat eu mi-am recunoscut niste greseli,dar ei nu par sa vrea sa isi recunoasca vreo greseala.In fine.
|
Citat:
Rar de tot găsești poate doar prin minunile sfinților în România câte o mărturie de acest tip, ceea ce-mi confirmă faptul că odată căsătoriți mulți chiar nu mai problematizează așa și viața capătă alte greutăți. Ar fi interesant un jurnal thriller gen lupta până la căsătorie vol 1 și lupta din viața de familie vol.2, ceva de genul am citit la Monahia Porfiria în cartea „S-a luptat cu valurile”, o grecoaică talentată, blestemată fără motiv de mamă să nu aibă fericire în viață, căreia i-a murit un soț, a făcut avere din croitorie dar a fost ruinată de un bărbat pervers care i-a falimentat afacerea și a ajuns la închisoare pentru datorii în Grecia, finalul e că pleacă în Africa la o misiune grecească de catehizare. Ideal ar fi să fie cazuri cu alt final. Și Danion Vasile scrisese ceva despre căsătorie, cum și-a cunoscut soția, prin ce ispite a trecut, cum pusese inele de logodnă la o icoană a Maicii Domnului și se ruga pentru căsătorie cu o altă fată și a doua zi a găsit inelele de logodnă împrăștiate fără să atingă nimeni icoana, iar fata respectivă de fapt nu era pentru el. Acum am înțeles că Danion lucrează la o carte despre divorț. |
Citat:
Mi-ai făcut seara. "Ziua 453. Încă nu știe că exist." În altă ordine de idei, cred că e o idee bună. Am putea să îl începem chiar aici. Domnule Dragomir, vă așteptăm contribuția. |
Citat:
Am mai intalnit ceva asemanator. Ala ca.sa scape, fara.prea multe.discutii si cine stie.ce.blesteme, a zis ca.se.calugareste. Dar.tot a marait in urma lui.. Pai cum sa.refuze.asa.fata aleasa,.de neam bun si aproape.o.sfanta, ca muica i-a zis ca e o.podoaba.si barbatii ar trebui sa.planga dupa ea.. Temperamentu,nervii si fudulia apai astea is nimicuri,.cine.sta.sa le.cantareasca.. Noi sa.avem barbat ordox, habotnic.da' nu foarte, sa.stie.sa.ne.incante.si cu cele lumesti si sa-si insuseasca la.timp.critica, cand zice femeia, cu ortodoxa smerenie desi.cearta.si reprosurile.numa' ortodoxe nu is. Scurt pi doi.femeie, nu tii la tavaleala' si intr-o casnicie e.loc.de.multa. Nici in calugarie nu se duce lipsa,.da' stii care.e.diferenta? Ca nu mai.ai sentimentu' ca celalalt.iti apartine si trebuie.sa.danseze.cum.canti tu ca deh, i-ai facut hatarul ca.in acte.sa.te.dai drept femeia lui. |
Mda
Domnule Alin sunteti un om frustrat si ridicol.Nu are rost sa mai raspund la toate comentariile dvs pentru ca deja nu faceti altceva decat sub o forma politicoasa sa va bateti joc de mine.Mi-ar fi fost rusine sa scriu ce ati scris dvs.
|
Citat:
O sa-ti povesteasca Demetrius ca tie iti trebuie unul zodie de apa, altfel nu poate sa-ti stinga focul care porneste valvataie din te miri ce.. Eu zic sa stai cuminte, ca mai bine necasatorita decat divortata, presupunand ca ar fi totusi unul atat de orb incat sa nu-si dea seama pana la casatorie ce va urma dupa.. Dar tu esti fata cuminte, nu risti (spre binele tau in primul rand) sa orbesti pe nimeni. Apropo, candidatul ala de te baga in depresie, nu cumva "si-a gasit prietena" dupa ce a avut cateva meciuri din astea duhovnicesti cu tine, dandu-si sema ca pe din afara vopsit e gardul... ? |
***
Domnule Alin,
Nici nu inteleg la ce va referiti.Sunteti incoerent si fara logica.Dar sunteti doar un om din acela rau dar marunt.Sunt oameni mult mai rai ca dvs pe care i-am cunoscut, asa ca rautatile dumneavoastra sunt marunte ieftine si de un mare prost gust. Va compatimesc sincer pentru micimea de suflet si de gandire. Numai bine! |
P.S.pentru domnul Alin,
Cu omul respectiv - daca citesti mesajele mele despre acest subiect- vei intelege.Nu am avut nicio cearta cu el.Chiar am ramas teoretic buni prieteni.El era un fustangiu si o stia toata firma nu doar eu.De fapt eu am aflat ceva mai tarziu pentru ca nu imi venea sa cred si pentru ca de obicei sunt credula,dar dupa cateva dusuri reci m-am desteptat si iata ca ma cert cu dumneata aici.Altfel de obicei eram o fiinta pasnica, insa recunosc, m-am schimbat, sunt mai certareata si ripostez pentru ca nu suport mitocania si rautatea gratuita a oamenilor frustrati si misogini ca dumneata.Si m-am mai schimbat pentru ca am avut de-a face cu oameni extrem de rai, nu mai intru in detalii, dar cert este ca acele experiente m-au facut sa nu mai fiu un om las care accepta sa fie calcat in picioare.Oricum,repet, am avut de-a face cu oameni care sunt efectiv intruchiparea raului pe pamant, tu esti mic copil.De aceea nu imi bat capul cu tine.
|
Citat:
Sfatul meu pentru tine Elena, este sa iti traiesti viata cu bune cu rele si sa ai incredere in Dumnezeu. O preocupare excesiva pentru aceasta, iti incarca gandurile. Si chiar nu este necesar. Pentru ca te orbesc si fac ca sansa sa treaca pe langa tine sau te fac, la un moment dat, sa iei decizii gresite. Foarte multi oameni , intalnesc in viata lor , la un moment dat, pe cel/ cea care este binecuvantare de la Dumnezeu, dar multi rateaza totul pentru ca nu sunt capabili sa inteleaga momentul. Si apoi se intreaba ani de zile , de ce sunt singuri. In concluzie, lasa totul in mainile lui Dumnezeu. Bucura-te de viata si de ceea ce ai, iar de va voi Dumnezeu, acel mult asteptat iti va rasari in cale. Nu te certa cu Alin, incearca sa culegi cele bune din mesajul lui. Nu are intentii rele doar ca este foarte direct. Cu drag Mihaela |
"– Părinte, omul acesta are tensiune. Nu știți cumva vreun medicament?
-Tensiune? Ia vino aici să ți-o cobor! (Și zâmbind, îi prinde capul între mâini și îl apasă, în timp ce acela stătea bucuros și cu evlavie, primind tratamentul Starețului asupra capului său). Tensiunea este din neliniște, binecuvântatule, continuă serios Starețul. Tu să rezolvi problemele cele ușoare. Pe cele grele să le lași lui Hristos" Sf. Cuv. Paisie Aghioratul Elena. Tu sa rezolvi problemele usoare. Pe cele grele sa le lasi lui Hristos. |
***
Buna Mihaela,
Multumesc de raspuns.Apreciez gandurile bune.Insa am alta parere despre motivele pentru care sunt singura si nu doar eu ci din ce in ce mai multi oameni.Dar apreciez parerea ta si multumesc ca ai impartasit-o si mi-ai raspuns. In ce il priveste pe Alin, nu ma cert cu el mai mult decat se cearta el cu mine.Si eu sunt la fel de directa ca si el.Dincolo de toate acestea, el a fost cel care a provocat mereu si cred sincer ca nu ti-ar fi cazut nici tie bine sa iti spuna cineva ca probabil toti barbatii vor fugi de tine ca de ultimul om.Asa ca imi permiti sa ma cert cu un om care face astfel de afirmatii.Sa inteleg ca exista ideea ca femeia e de vina pentru toate si barbatii pot fi nesimtiti pana in panzele albe iar femeile trebuie sa se supuna si sa taca.Asta e o filozofie pe care nu o pot asimila. Numai bine! |
Să-mi fie cu iertare
Elena, cred că răspunsul la thread-ul tău (și la oricare alt lucru) se află tot în înduhovnicire/Dumnezeu. Cu cât te apropii mai tare de Hristos, cu atât nevoile tale se schimbă, realizezi că-ți trebuie (mai) puține lucruri. Și asta ți-o spun nu din ceva piscuri spirituale, ci prin prismainfimei mele experiențe, inclusiv duhovnicești. Când mă străduiam să fac voia lui Dumnezeu, nu-mi păsa că sunt singură, practic trăirea creștină îmi ocupa toată viața. Numai acum, de când am decăzut serios, mi se năzare să mă mărit. (Vezi? Am și eu de lucrat.)
|
Oh...
Parerea noastra, .... este parerea noastra. Dar oare coincide cu a lui Dumnezeu? Din cate se pare nu. Nimic din ce se intampla pe acest pamant cu noi si cu toti, nu este fara stirea si ingaduinta lui Dumnezeu. Lasa. Nu te certa , nici daca ar fi sa se certe tot Universul cu tine. Sa nu cautam vinovati si vini, caci Dumnezeu stie exact vina fiecaruia. Deci la ce bun consum de energie, si agitatie, si ganduri multe? Vrem dreptate? O avem. Dumnezeu ne da tuturor, cu iubire si dreptate. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Poate fi chiar falsa smerenie, o mandrie fariseica.
De ce sa admitem ca poate, avem niste probleme si din cauza asta nu merge treaba? Nu, restul sunt de vina, prea lumesti si noi sfinti in devenire, smeriti pana la pamant. Dar da, problema poate fi si ca vrem ceva mai bun decat suntem, si fizic, si material, si duhovniceste in cazuri de pe aici. Doamne fereste sa ne uitam la ochelaristul ala desirat si timid, cu camasa.mototolita, cu salariu de debutant desi de ani de zile face ore suplimentare, si Logan, ce daca e bisericos, tintim spre Casanova firmei, e sef de birou, arata bine, se imbraca bine, are un mertzan, sh la mana a 4a dar e mertzan. Nu e cu biserica da' il convertim noi, macar sa vina ca sa ne vada lumea ce bine arata, ce familie buna suntem, si desigur masina lui. Si dupa ce ne ia de nevasta si ii facem un plod sau doi, sa stie ca e treaba serioasa si nu mai poate da inapoi, sau daca da inapoi, macar de o pensie alimentara sa iasa. Daca e totusi mai bonom si bisericos, il trimitem in strainate sa faca bani si noi sa ne ocupam de copii, ca doar mama stie ce e bine pentru ei, tatal sa aduca bani in casa si sa-si vada copiii o luna pe an ca e de ajuns. Sigur ca vrem sa vina inapoi dar doar daca se intampla un miracol, ca ne-am obisnuit cu 1000-1500euro pe luna iar aici in constructii abia daca face 400. Si ca sa nu sara unele sa zica 'uite ce misogin e' la fel patesc si barbatii bisericosi uneori: si credincioasa foarte si bine ingrijita si buna si atotdisponibila la pat, mai rar. Daca e bisericoasa nu se epileaza si si ingrasa 20 kg cand ramane insarcinata si asa ramane si dupa, ca post nu inseamna dieta ci burdusit stomacul cu paine si fasole, plus ca sportul nu-i place, pentru deplasari cu mai mult de 3km/ora si 500m, este masina, sex cu taraita, plat si insipid o joie pe luna, daca nu e gravida sau alapteaza, deci pana la urma o joi la 5 ani. Te intrebi daca e frigida fizic, psihic sau in general, afectiv chiar pe urma iti dai seama ca nu conteaza, nu poti sa o scoti din ale ei, ba te scoate ea din ale tale daca incerci. Daca saruta bine si deja stii cum arata in costum de baie, nu te astepta sa stea prea mult pe scaunul de spovedanie, sau in biserica, sau sa tina posturile sau macar sa-ti faca tie mancare de post - desi la inceput mergea si la biserica, si la manastiri, purta un batic sic, chiar mai tinea si posturile ca sa-ti arate ca se pliaza pe valorile tale si poti sa o iei de nevasta. Dar in schimb o sa petreaca mult timp in pat cu tine - tot la inceput cel putin si o vreme uiti de celelalte pe care nu le mai face, pe urma pretentiile ei cresc substantial si aberant, iar prestatiile scad la fel de vertiginos, te trezesti ca-ti gatesi, speli si calci singur si deja poti sti ca orice nu merge in casnicie e numai si numai vina ta si iti dai seama ca la pat sta doar cat primeste ce vrea si tot la o zi pe luna ajungi. Sau pe saptamana, si aia e duminica dimineata cand te miri cum de la semi-pasivitate a ajuns la o pasiune nebuna, te intrebi daca nu cumva s-a indragostit de tine si de fapt iti dai seama ca nu vrea sa o duci la biserica si asta e cel mai elegant mod prin care poate sa ti-o spuna. O sa faca poate, ceva copii, daca e totusi suflet bun si milos si nu avorteaza pe ascuns, cel putin 1-2 clar face, tot pentru "cimentat" relatia, dar de ei o sa se ocupa maicata ca ea vrea cariera cu un salariu simbolic,.cat sa-i ajunga de tzoale si cosmetice, plus trebuie sa o mai ajute pe maicasa cu ceva bani. Si saga alegilor proaste si compromisurilor jenante continua.. Desigur, orice asemanare cu persoane si situatii reale e absolut intamplatoare. |
Citat:
|
Citat:
Asta daca totusi nu te re-orientezi pe zona cu burtica, ochelari, etc. ca spre deosebirea de Elena nu prea esti genul care sa iasa in evidenta, fizic vorbind. Poti sa te obisnuiesti si cu gandul ca o diferenta de varsta de 10-20 ani ar fi binecuvantata daca totusi in conditiile astea se leaga ceva si tipul e dispus sa-ti faca un copil sau doi si chiar si sa-i intretina, nu e un pierde vara. Daca nu, mergi fetita la manastire, n-are rost sa-ti furi singura caciula zicand ca nu vrei sa te mariti dar noaptea ai vise umede gandindu-te la Fat Frumos. Treziti-va la realiate fetelor, ca in afara de tinut cu dintii de niste norme gen, prezenta la biserica, imbracaminte, abstienta fizica, etc. sufleteste n-ati crescut cine stie ce peste femeile "lumesti" care le blamati in sinea voastra, da' ele se marita pana la urma fac copii, etc. ca macar au invatat sa taca si sa mai inghita din cand in cand macar, ca si celalalt multe le rabda. In conditiile actuale, daca o sa va maritati o sa-i faceti barbatului zile fripte exact cum fac si alea si poate avand chiar mai putin de oferit per total. Nu va amagiti spunand ca daca faceti copii si ceva manaj prin casa, ala sa zica bogdaproste, daca sufleteste vorbind cautati doar satisfactia personala, habar nu aveti celalat ce lipsuri sufleteste are, cum i le puteti implini, etc. Va treziti peste noapte ca vai, e alcoolic, frustrat, petrece mai mult timp cu jocuri la calculator decat cu voi sau copiii si va mirati si nu stiti de ce. |
La comentariul ăsta nici nu merită să răspund.
Misoginismul se vede în special în partea a doua a textului, unde le-ați categorisit pe femeile căsătorite. Dar stați liniștit, ortodoxia nu condamnă misoginismul, va chiar mulți clerici îl ridică la rang de normalitate/firesc. De Dumnezeu nu știu ce să zic, El îmi pare oleacă mai echilibrat/echitabil. |
Ce gugumanii puteți debita... eu sunt lumească, mai obișnuită decât femeile care nu merg la biserică. Și n-am nici 22, pentru mila lui Dumnezeu, n-ai vrea să fi turnat și cinci copii până acum?
|
Citat:
Citat:
Dar multi sunt pea delicati sufleteste pentru cazurile grave, nu indraznesc sa le spuna in fata oamenilor ce si cum de teama sa nu-i piarda de tot, mai bat ei saua, dar iapa nu pricepe.. |
Citat:
Citat:
O fac altele mai "lumesti" ca tine.. Asa cum arata acum lucrurile si peste 10 ani o sa ai aceeasi problema daca nu schimbi radical ceva. In plus, inseamna ca poti sa cauti si un tip pe la 35 asa, daca nu e chel si burtos, are si un job bun, e perfect. Ai putea sa incepi si cu hainele, nu vrea nimeni sa se casatoreasca cu o Martora a lui Iehova. Sunt tot felul de tipe grasute care se imbraca totusi mai de lume asa..sigur, nu exagera dar ceva ceva poti sa incerci. Eventual ai putea sa ceri niste sfaturi vestimentarea de la tipa aia draguta cu care esti in poza.. Pai daca tot nu vreti barbat cu barba pana la piept si imbracat in sac si cu cenusa in cap, voi de ce...? Pe urma, macar pana te mariti, sport, dieta..ca la fel, lui daca ii iese burta peste curea, intoarceti capul.. |
Domnule, nu știu la ce poze te-ai uitat tu, dar mie mi-e bine cum sunt. Dacă mă voiam măritată, eram (cam de vreo trei ori până acum). Neiubind omul, nu m-a interesat că era avocat/profesor/teolog, nu mă căsătoresc cu profesia lui.
Și, dacă te-ai fi uitat la poze, ai fi văzut că sunt lumească, nu maică. Și da (oroare!), port și ochelari. Nu mă mai mărit veci, așa-i? :) |
Citat:
Citat:
Dupa tzoalele din poza de la avatar eu as merge pe varianta cu "Martorii" Si cu ochelarii..hai, chiar trebuie sa-ti explic si asta? Sunt ochelariste care te dau pe spate, depinde de fatza si de ochelari, unele chiar nici n-au nevoie de ei - zero dioptrii - dar vor sa dea frisoane barbatilor.. Alte ochelariste in schimb, iti aduc aminte de profesoara aia din generala, aproape de pensionare, la care nu sufla nici musca in clasa...stii tu. Si citeste si restul postarii..partea cu sportul, etc. ca tot alegand si timpul trecand, pana la urma tot la chel cu burtica ai sa ajungi si nici nu o sa mai fie avocat/profesor/teolog ci probabil ceva cu saibe si piulite iar in weekend fotbalul, micii si berea.. Pana pe la 25 asa, femeile au asa o stralucire (unele o pierd si mai devreme in nopti pierdute cu chefuri si tone de machiaj) pe urma ea se atenueaza pana cand de la 30 incolo, oricat de cochete ar fi, raman in mare parte cu ce sunt ca oameni..iar de aici, pentru noi toti e grele, daca e sa vorbim de relatii pe termen lung.. |
Citat:
https://m.facebook.com/story.php?sto...00000694556541 E simplu, nu m-am îndrăgostit de ei. Nu aștept flori din partea nimănui, le prefer în ghivece. Vai, ce bucurie pe mine că te-am prins! Fată bătrână rămâneam de nu mă asaltai cu sfaturi. Ține-le pentru tine, vrei? Căsătorit cu siguranță nu ești. |
Citat:
Nu pot sa dau pe restul ca n-am cont de facebook unde sa-mi torn viata, chiar mi se par amuzante bisericoasele cu facebook, e ca si cand ai purta lenjerie neagra de dantela cu portjartier & stuff duminica la Liturghie :) Citat:
Si un sfat, da' mai bine nu-l pui in practica: daca vrei sa te indragostesti rapid, lasa-te nitel explorata.. Credincioase sau nu, biologia afectiunii e aceeasi, asa cum o mama are sentimente pentru copilul care stie ca a iesit din ea, tot asa dezvolta in contextul proceslui care l-a pus acolo, cu diferenta ca sunt mult mai perisabile astea. Pentru ca daca te indragostesti, nu inseamna ca ai sa-i iubesti ...ba dimpotriva, daca nu treci de la indragostit la iubit - si asta necesita multa vointa, caracter, o gandire sanatoasa si binenteles si el sa fie o alegere inspirata - rare lucruri in ziua de azi, ai sa ramai foarte frustrata peste ani, dar multa lume confunda una cu alta, si tu de altfel.. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 09:05:35. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.