![]() |
Citat:
Totusi trebuie sa ne batem cumva cu UE. Eu as zice că Terhes face treabă bună acolo sa se ia de liberali. Observ că cică UE au un proiect de lege să interzică oamenilor să mai poarte cruci , brătări Èi alte accesorii sfintite la gat, mâini, etc., pentru crestini. Mi se pare aberant si strigător la cer să facă UE asa ceva. Poate nu stiti dar am avut un subiect legat de vrăji si farmece unde am răspuns mai demult aici pe forum legat de cineva din familie care se ducea la o tigancă să facă făcături bărbatului ei. Si se trezea bărbatul ei că nu mai avea icoana Maicii Domnului în portofel, câteva lucruri sfintite (accesorii). Si cine mai stia de lucrurile astea spunea, daca scoti icoana Maicii Domnului din portofel (ceva mic) , acel individ este subjugat unei forme de farmece. Poate sunt unii care nu cred asta, dar când s-a aflat imediat acest bărbat a fost dus la biserica sa ii citească preotului si să dezlege. Acest bărbat s-a trezit ca prin minune după rugăciunile preotului. Revenind la subiect , daca UE face asa să interzică lucrurile sfintite, oamenii fără să stie ar deveni tinte sigure farmecelor Èi vrăjitoriilor, capcana dracilor. |
Citat:
De pildă și dacă ar fi o politică de distrugere a fermelor, ar fi periculoasă o astfel de rezoluție fiindcă ne-ar arunca în foamete și deprivare materială, și așa la sat mulți supraviețuiau din gospodărie și odată distrusă gospodăria vor pleca. Dacă se vor interzice mașinile pe combustibil - se va restrânge autonomia de deplasare. Sunt foarte multe lucruri toxice care pot veni de acolo în următorii 10 ani, votând PSD-PNL, anulând votul, sau votând partide de 1%, nu facem decât să sporim rândurile unor politicieni care sunt amenințați să voteze de grupul politic. Trebuie să votăm cu cap la următoarele alegeri, nu să stăm acasă, sau să-i lăsăm să se joace cu psihicul nostru să ne demoralizăm. |
https://www.turnulsfatului.ro/2024/0...-aur-18-208310
Un sondaj la comanda PNL dă AUR la 18%, ceea ce înseamnă la o marjă de eroare +/- 3%, au spre 21%, chiar PNL recunoaște asta, de obicei se rotunjește în jos dacă cei care dau banii casei de sondare au interesul. S-ar putea să fie o prezență mare la vot la europarlamentare. Conform sondajului, mai mult de jumătate dintre cei chestionați (53%) declară că vor merge în mod cert la vot la alegerile europarlamentare. Deci dacă 53% declară deja că vor merge, poate va fi spre 60% prezența la vot. Interesant e că PNL are și interes să o umfle pe Șoșoacă în sondaje ca să tragă AUR sub ei dând impresia că Șoșoacă are șanse să facă mai mult decât pragul. Conform cu strategia lor, dacă dau impresia că Șoșoacă crește, poate-poate vor convinge segmente întregi din populație să se îndrepte spre ea, undeva la 2-3 %, suficient cât să coboare AUR sub ei, încercând să manipuleze prin sondaje umflate nehotărâții care optează între cele 2 partide. |
Citat:
La Diana e alta problema: VIDEO | Mirel Palada: Cel mai bun prieten al lui Marcel Ciolacu, al PSD și al Securității este „civila” de Șoșoacă https://r3media.ro/mirel-palada-dian...sd-securitate/ Sociologul Mirel Palada spune că peisajul politic românesc va fi împărțit în trei părți aproximativ egale, în vara lui 2024. Partidul AUR ar putea să aibă mai mult, dar formațiunea Dianei Șoșoacă absoarbe 4-5% din voturile suveraniștilor și astfel dă o mână de ajutor lui Marcel Ciolacu și PSD. Într-o intervenție la Bună Ziua Iași, Palada afirmă că partidul Dianei Șoșoacă este un „experiment pus la cale de băieți deștepți”. „Diana Șoșoacă nu are organizare, e posibil să nu intre-n Parlament, dar mănâncă din voturile suveraniștilor. Suveraniștii, în loc să ia 27-28%…Și-a făcut treaba? A luat 5 din 27? E a cincea parte. Cum a fost experimentul „Pro România”, creat ca să taie din nasul PSD la tura anterioară de alegeri. Dacă adunai PSD-ul 23%, cu Pro România 6%, îți ieșea 29-30%. Deci cât a luat Pro România din PSD? Deci tot a cincea parte, exact cât ia acum Șoșoacă de la AUR. Astea sunt niște experimente, puse la cale de niște băieți deștepți – nu spun mai mult – și care au o anumită eficiență. O să avem un peisaj electoral foarte îmbâcsit, foarte precar, în iunie 2024, pentru că vom avea trei partide foarte apropiate: un PSD pe la 27%, vom avea un AUR pe la 23-24, dacă n-ar fi Șoșoacă ar fi parte-n parte cu PSD-ul. |
Citat:
De exemplu intr-o postare spuneau ca limba romana a dat nastere limbii latine, si nu invers. Si faza la care m-am referit, in partea cealalta, au facut o postare prin care au sustinut ca Romania sa fie pe primul loc, iar Dumnezeu pe locul 2. Mai pun si intrebari, "cu ce te ajuta Dumnezeu? " Urata scena politica din Romania. Nu stiu ce va fi la voturi, mai vedem. Late Edit: Nu zic, ba sa nu iubesti tara. E bine sa iubesti tara unde ai locuit, traditiile, sa fii patriot. Dar de la patriot la nationalism....e total altceva. |
Citat:
https://www.evanghelismos.ro/carte/7...si_nationalism Părintele greu încercat Gheorghe Calciu Dumitreasa despre naționalism: Sunt naționalist în sensul creștin al cuvântului https://www.youtube.com/watch?v=qKE-tPMAPX8 „Pentru mine neamul este înțelegerea aspectului metafizic al neamului, al ființei neamului, ..., pentru mine neamul are un sens absolut mistic.” |
Citat:
Altfel spus, în filetism sunt incluse toate concepțiile care așează națiunea mai presus de omenire ca întreg și mai presus de rânduielile dumnezeiești. |
Citat:
|
https://www.stiridiaspora.ro/george-...ca_516101.html''
George Simion a ajuns la Washington DC "În următoarele 3 zile voi fi în Washington DC ca invitat la cea mai mare conferință republicană: CPAC / The Conservative Political Action Conference. Urmăriți pe Story aici sau pe Instagram în timp real și pe canalul meu de YouTube (doar pentru abonați) jurnalele zilei. În câteva minute intrăm în direct cu o conferință de presă pe pagina Alianța pentru Unirea Românilor - AUR.", a scris Simion pe Facebook. CPAC - Conservative Political Action Conference - este cea mai mare conferință a liderilor conservatori din lume. Pe data de 24 februarie va fi prezent la CPAC și Donald Trump. |
Se pare ca nu a fost doar Simion la Washinghton ci mai mulți membri:
https://r3media.ro/aur-la-washington...doi-politruci/ AUR la Washington: Asistăm la o adevărată MINERIADĂ la adresa drepturilor fundamentale, pusă la cale de doi politruci O delegație a partidului AUR se află la Washington DC, în Statele Unite, pentru conferința conservatorilor americani (CPAC), din 2024. Cu această ocazie, liderii AUR au susținut o conferință de presă despre comasarea alegerilor din România, decisă miercuri de coaliția PSD-PNL. George Simion a declarat că este vorba despre „un atac inimaginabil asupra democrației, se calcă în picioare Constituția. De frica AUR, vor să aducă alegerile prezidențiale cu trei luni înainte. Iohannis i-a chemat la raport și anexele lui, PSD și PNL, s-au executat”. La rândul său, europarlamentarul Cristian Terheș, a asemuit comasarea cu o mineriadă. „Aasistăm la o adevărată mineriadă, la adresa drepturilor fundamentale, indusă de doi politruci: Ciucă și Ciolacu. Vor doar să-și păstreze puterea, altceva nu-i interesează. Nu se comasează toate, ci doar le modifică pentru a se păstra la putere. Fac acest lucru pentru a bloca ascensiunea „suveraniștilor”. Ascensiunea e a poporului român și a unei națiuni care dorește să-și ia viața în propriile mâini”, a explicat Terheș. |
Intelectualul Gabriel Purcăruș despre comasare:
Mie imi este foarte clar ce se întâmplă cu comasarea, nu atât a datelor, cât a listelor PSD- PNL. In Vest, socialiștii de tip vechi si nou se aliază cu liberalii de tip nou si vechi plus cu pseudoconservatorii. In Europa, Ursula de la PPE guvernează cu ajutorul Renew, al socialiștilor și al verzilor. In Germania, social democrații și creștin-democrații sunt tot o apă și un pământ de multă vreme. In Spania pseudoconservatorii de la populari se aliază cu socialiștii ca să țină „extremiștii” de la Vox în afara puterii. In Polonia s-au aliat toate forțele iadului ca să îi țină afară pe cei de la PiS. In Canada pseudo-liberalul Trudeau se menține artificial la putere cu ajutorul socialiștilor de la NPD. In America, Trump e demonizat zi de zi și se fac toate eforturile pentru a fi împiedicat să candideze. Iar domnul Putin joacă rolul auto-asumat de bau bau, care ajută globaliștii să își impună mesajul. Ce fain e să ai un dușman declarat…(nu-i vorba, el face la fel la el în țară, eliminând toți incomozii). Așa că de ce să nu facă și România la fel, de vreme ce s-a primit ordin de sus? Iar mesajul e mereu același – sa izoleze “extremiștii” – adică cei ce apără libertatea, demnitatea, suveranitatea, credința, familia. Scopul principal – impunerea agendei globalisto-sataniste numite Agenda 2030 care are ca scop sărăcirea populației și controlul cetățenilor prin eliminarea libertăților. [...] In mod normal, comasările împotriva firii mai mult dezamăgesc în loc de a încuraja. Sunt convins că sunt pesediști nemulțumiți și liberali nemulțumiți de această „nuntă” nefirească. Dar dacă au făcut-o, e clar ca sunt dispuși, ca în cazul Trump 2020, să și fraudeze ca să le iasă. Ordinul nu se discută, se execută! Rămâne o singură soluție – ca fortele anti-sistem plus cele din interiorul sistemului cărora încă le pasă, care nu vor să devenim iarăsi sclavii neo-comunismului nihilisto-progresisto-globalist să se unească. |
Candidatura independenta la Europarlamentare
Avocatul Florentin Țuca afirmă că actuala ofensivă ideologică woke este mult mai „perfidă” decât vechea ideologie marxist-ceaușistă de dinainte de 1989.
„Există o imensă diferență între învățământul politic ca mijloc de îndoctrinare comunistă de dinainte de 1989 și ofensiva ideologică de astăzi. Înainte de 1989, noi, victimele acestei îndoctrinări oficiale, știam de unde vine pericolul. Doi: știam formele de expresie. Știam ce scrie ziarul Scânteia, era previzibil. Trei: Propaganda de dinainte de 1989 , cu toate păcatele ei, nu ataca esența noastră ca oameni, pentru că separat, de atentatele de care se vorbea, propaganda woke vine să promoveze urâtul drept frumos, păcatul drept virtute și minciuna drept adevăr și o face în mod insidios. E o ideologie infinit mai perfidă decât propaganda marxist-comunistă”, a spus Țuca la evenimentul „Gala Conservatorilor – Europa încotro?”, organizat de Mihail Neamțu. Evenimentul, unde Mihail Neamțu își anunță candidatura ca independent la alegerile europarlamentare 2024, este aici. ___________ E interesant dacă Mihai va reuși să treacă de primul hop și să strângă 100.000 de semnături pt candidatura independentă, atât impune statul totalitar condus de PNL-PSD care dorește să limiteze orice om dinafara lor la accesul - măcar în primă fază - pe buletinul de vot pt Parlamentul European. |
Citat:
Acum daca spui ceva anti-woc, cel mai rau ce ti se poate intimpla este sa fi "cancelat", in traducere un paria social, pffff, vax albina! Ce-am avut si ce-am pierdut, vai vai nu mai pot fi o curva ordinara cu "platforma mea" si sa curat max 100 euro pe luna daca ma mai baga in seama vreun septegenar caruia ii curg balele dupa mine. Cu Nea Nicu, ajungeai cu "job" permanent(cot la cot cu puscariasii) la Canal, la mine de carbuni, sau pe Baragan in baraci cu sobolani, la 50 C la porumb, in spatele combinelor si alte munci, irigatii la sapa. Citi s-au imbolnavit de TBC si alte nenorociri, sau de citi morti nu mai vorbim. Deci avocatul Florentin poate povesti multe tineretului credul pafarist dar nu celor de la 50 de ani in sus. |
Citat:
https://r3media.ro/parlamentul-europ...titate-de-gen/ Parlamentul European a votat ca „limbajul urii” să devină o infracțiune la nivel european, inclusiv pe bază de „expresie și identitate de gen” Parlamentul European a adoptat o rezoluție care cere includerea „limbajului urii” și „ infracțiunilor motivate de ură” pe lista europeană a infracțiunilor. Deși majoritatea statelor UE au aceste infracțiuni menționate în legislațiile naționale, rezoluția va permite Comisiei Europene să stabilească o pedeapsă minimă pentru acest tip de infracțiuni, notează The European Conservative. Practic, documentul permite introducerea „limbajului urii” în lista infracțiunilor „particularmente serioase cu o dimensiune trans-frontalieră”, alături de terorism, traficul de ființe umane, traficul de droguri și de arme, spălarea de bani și crima organizată. Includerea pe această listă permite UE să stabilească pedepse minime pentru aceste infracțiuni. Un al doilea obiectiv al documentului adoptat de PE este să sporească numărul categoriilor potențialelor victime. Până azi, limbajul urii era definit doar în legătură cu rasa, culoarea pielii, religia sau etnicitatea persoanei. Astfel, documentul cere extinderea categoriilor victime ale limbajului urii în funcție de „sex, orientare sexuală, identitate de gen, expresie de gen, caracteristici sexuale, vârstă, dizabilitate sau orice altă caracteristică fundamentală”. ________________ După cum se vede treaba, orice poate intra la discursul urii. |
FOTO | George Simion, întâlniri cu posibilul vicepreședinte al SUA și cu fostul consilier al lui Donald Trump
Președintele AUR, George Simion, este prezent la CPAC 2024, la Washington, la evenimentul care reunește cei mai importanți lideri conservatori din întreaga lume. Acolo, liderul român s-a întâlnit cu Vivek Ramaswamy, fost candidat la președinția SUA și cel mai probabil vicepreședinte al Americii, dacă va fi ales Donald Trump. Vivek Ramaswamy este foarte popular pe social media și este din aceeași generație cu Simion, amândoi având 37-38 de ani. O altă întâlnire importantă a lui Simion a fost cea cu Sebastian Gorka, fost consilier pe zona de securitate al lui Donald Trump și un apropiat al acestuia. Gorka este un personaj foarte influent în cercurile politice conservatoare americane, fiind și realizator de emisiuni. Doar pe Twitter, Gorka este urmărit de aproape 1,5 milioane de oameni. Fostul și probabil viitorul consilier al lui Trump este des văzut în compania acestuia la reședința de la Mar-a-Lago. |
Imagini fabuloase!!!!
George Simion, s-a întâlnit cu baschetbalistul Ghiță Mureșan la o Biserică din Washington DC, unde acesta din urmă este membru în consiliul parohial. https://www.facebook.com/george.simi...l?locale=ro_RO |
|
Citat:
Prin asta eu înțeleg că practic BOR recomandă AUR pentru alegeri. |
Citat:
Mai mult e un profil de candidat, s-ar încadra și Mihai Neamtu aici, Dan Puric șamd, deși ei individual și de la 0 nu au șanse să facă un partid care să treacă pragul, timpul e prea scurt. |
Citat:
Cel mai normal mi se pare ca BOR să dea îndrumare cu cine să votăm dacă ne interesează apărarea credinței. Pe mine nu mă preocupă politica, mă distrage de la lucrarea de mântuire, și nu mă cred vreun înțelept care să știe toate complicațiile din politică. Ăsta e un subiect complex pentru oameni preocupați, prefer să fac ascultare în astfel de cazuri. |
Citat:
Ar fi important dacă ar veni 1 milion de români din diaspora în concediu acasă și să schimbe componența la locale împotriva PNL-PSD-UDMR și pe unde mai împărățesc ăștia. Am încredere în voi că putem să scoatem un rezultat istoric care să deschidă drumul pt resuveranizarea reală a României. |
Cristian Terheș, Mihail Neamțu și Robert Turcescu
Cristian Terhes, Mihai Neamțu si Robert Turcescu, într-un podcast exploziv despre suveranitate, valori, familia tradițională si conservatorismul luminat vs. progresismul dus la extrem, cancel culture, mișcarea woke si dictatura minorităților. Emisiune cu 42.000 de vizualizări în 6 zile. |
Tov. NEAMȚU are multe, mult prea multe compromisuri făcute în trecut și inclusiv în prezent, el are multe explicații de dat pentru diverse întreprinderi de-ale sale, mă refer la zona politică, inclusiv ceea ce se întîmplă de la o vreme pare suspect, văd că participă la multe acțiuni a căror sursă de finanțare publicul larg nu cred că o știe, nu spun că ar fi „ascunsă”, dar lumea nu știe, mai ales avînd în vedere că în urmă nu cu multă vreme își rărise foarte tare înregistrările video, spunea chiar el că alții se întrebau „din ce trăiește NEAMȚU”, și dintr-o dată l-am văzut la o televiziune la care s-a făcut și se face propagandă religioasă iudaică, pentru că acea Kabală este o structură din religia iudaistă, ceea ce pentru un licențiat și cred că și doctor în teologie (ortodoxă, bănuiesc) este ceva extrem de suspect, și e clar că omul are probleme. Acum de la o vreme am văzut că și-a întețit înregistrările, apoi vizitele, cel puțin sub anumite semne de întrebare, prin SUA și Israel, participă sau poate chiar organizează tot felul de evenimente despre care noi nu știm de cine sînt finanțate, deci sînt niște lucruri care ridică foarte clar semne de întrebare.
Așa cum semne de întrebare ridică și alte lucruri pe care le-am evidențiat aici pe forum, spre exemplu la ce întîlniri secrete sau cvasi-secrete a participat tov. NEAMȚU, de unde are el informații despre o întîlnire secretă dintre G. Simion și prim-ministrul unui alt stat, e vorba despre B. Netanyahu, și cum a putut, că e o chestie extrem de inexplicabilă, să ajungă la concluzia că actul de trădare al lui Simion, în chestiunea Israel / Netanyahu / „retrocedări” de cetățenii „furate”, ar fi performanță internațională. E clar că NEAMȚU are probleme foarte mari. Citat:
|
Citat:
Deci este clar din multe surse consultate, mă refer la cei așa-ziși din „tabăra suveranistă și conservatoare”, că ei descriu sistematic, inclusiv în cazul României viitoarele alegeri ca o confruntare „apocaliptică” cu „tabăra globalistă, neomarxistă și cum o mai fi” , orice altă părere dizidentă, alternativă fiind exclusă din „peisaj”, fiind băgată la indexul interziselor, așa cum este cazul opiniilor pe care le-am exprimat mai sus și în alte dezbateri de aici de pe forum. S-a stabilit cumva un consens general, apropo de faptul că nici de exemplu „USL” sau USR etc. nu îi atacă pe o astfel de temă, că aceste aspecte trebuie trecute total sub tăcere, ceea ce este clar că dă senzația că e cazul unor ordine de tip militar, deci care se execută și nu se discută. (Ca exemple chiar și numai doi menționați aici în dezbatere, Purcăruș și Neamțu, se încadrează foarte clar în această schemă, dar sînt mulți alții care se comportă în această chestiune ca niște militari supuși, la ordine, la comandă, efectiv ca fiind ca sub un consemn militar.) |
George Simion hărțuit de servicii: https://www.facebook.com/george.simi...2333646201929/
|
Citat:
Hartuire: A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc. |
Citat:
Credeți că un civil are acces așa prin orice instituție a statului ? Ciolacu folosește poziția guvernamentală pentru a urmări opoziția. |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Stii si tu ca Ei au informatii mult mai multe despre Simion decit are chiar Simion. Cineva s-ar putea sa i-o coaca si astia au trimis pe un baiat sa fie umbra lui Simion in caz de vre-o cacialma. Mie baiatul mi s-a parut foarte bine pregatit pe rolul de "umbra" Nu scotea nici un cuvintel, facea exact ce i s-a ordonat. Eu ii tin minte de pe vremea lui Nea Nicu pe traseul lui. La fel erau foarte tacuti. |
Citat:
Laura Codruța Koveși umblă cu pază și protecție după ea https://www.youtube.com/watch?v=3oXdLAW7oic |
Citat:
|
Citat:
Oricum asta dovedeste ca nu este un oarecare de pe strada ceea ce este bine. |
Citat:
Ce spui tu că vrea să-l păzească e o supoziție a ta, nu părea și nu avea fizic de gardă de corp respectivul, de fapt nu știi cu ce scop e urmărit, nu e prima dată când spune că pățește din astea. |
Citat:
Citat:
Însă din înregistrarea asta nu reiese decât âncă o dată DISPREȚUL TOTAL al acestui nemernic față de români, dispreț care reiese din mai tot ce face, români cărora acest „vierme” vrea să le inducă ideea că un „securist” se lasă agățat, filmat, înregistrat și mai ales intrând „în dispozitiv sau în unitate”, așa să îl vadă toată lumea. Nu este deloc un mit că fanii lui Simion, și am văzut și eu dintre ei, nu mă refer la unii și alții care se dau pe lângă el din interes, deci fanii lui sînt în general persoane cu puțină sau foarte puțină școală, iar unii chiar dintr-ăia cu școală „ajutătoare”. Se vede din înregistrarea respectivă că totul este o înscenare care poate fi demontată „în doi timpi”, numai că scopul ei este să fie „viralizată” pe „rețele” unde Simion consideră că urmăritorii lui sînt dintre cei menționați anterior de mine, persoane fanatizate, fără școală și mai ales fără discernămînt politic. E un caz tipic de manipulare cu tentă electoralistă, peste câteva zile nici Simion nu își va mai aduce aminte despre ce era vorba. De altfel el se victimizează de multă vreme, a mai fost auzit că cineva ar vrea să îl omoare, emițînd tot felul de aberații și de minciuni prin care să atragă atenția unora dintre fanii lui „cu cerințe speciale” și să creeze o falsă imagine că ar fi în pericol, că ar fi o victimă etc. Este exact același tipar de care vorbeam și în altă dezbatere, același spirit șarlatanesc, de escroc, de mincinos diabolic, de mîrșav „satanic”. Eu sînt tot mai convins că acest „vierme” efectiv nu mai poate trăi fără minciuni, șarlatanii, înșelăciuni și așa mai departe, asta a fost și este „expertiza” lui dintotdeauna, încât posibil să-i fi „intrat în sânge”, să-i fi devenit ca o a doua natură. MÎRȘĂVIA a devenit pentru acest „vierme” modus vivendi, chiar forma mentis; este un caz clar de formă de sociopat, personajul e „dus” rău de tot cu duhul. Este un „limbric” vândut Satanei, căci „ucigă-l toaca” este patronul minciunii. |
Citat:
Cum crezi că a luat Dragnea 45% la sută în 2016 fără sprijinul structurilor sau măcar fără îngăduința lor ? Încă ești atât de exaltat să citezi din Dragnea și să vrei să te dai imparțial, apolitic, e clar ce mafie susții. Citat:
De ce i-ar da puncte bonus electorale vezi ce logică ai ? Citat:
|
Cine este George Simion? Copilăria, crezul politic și căutarea lui Dumnezeu
Interviu Mihail Neamțu cu George Simion |
Citat:
|
Citat:
E foarte important că un om călit în bătăliile cu USL(Uniunea Social Liberală care a dat și legea care lovește în mărturisitorii închisorilor), Mihai Neamțu, un conservator autentic strânge rândurile alături de AUR, cam aceasta ar fi vestea bună a serii. |
https://ecopolitic.ro/teologul-mihai...oparlamentare/
Teologul Mihail Neamțu a confirmat, într-un podcast realizat cu George Simion, că a acceptat oferta liderului AUR pentru a se alătura acestei formațiuni, scrie r3media.ro. „Să spunem asta, dacă ne este permis în Postul mare, tuturor creștinilor care s-au simțit umiliți la Referendumul din 2018, care a fost sabotat, tuturor creștinilor ortodocși, evanghelici, romano-catolici, greco-catolici, care s-au simțit umiliți când nu li s-a permis să sărbătorească Paștele, în 2020, tuturor creștinilor care s-au simțit jigniți de actualul președinte, Klaus Iohannis, care i-a făcut fundamentaliști, tuturor creștinilor care cred că viitorul este în mâna copiilor lor, le spunem să nu voteze această mincinoasă alianță PSD-PNL, să nu se lase cumpărați cu 30 de arginți, ci să voteze cu patrioții și cu conservatorii”, a spus Neamțu. La rândul său, Simion a declarat că dacă cetățenii vor vota AUR, vor avea o voce în persoana lui Mihail Neamțu, în Parlamentul European. |
Citat:
Intelegi tu? |
Ora este GMT +3. Ora este acum 11:15:35. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.