trebuie sa ne ducem crucea pana la capat....asa ca da, ne trebuie sa cumam zilele...cat avem ducem in spate... ...sa ne rugam sa fie bine...si noi sa fim mai buni, mai corecti..

eutanasia e un pacat si o crima de catre cel care o face .Suferintele din ultimeleluni,zile ,ore ,poate ca sterg niscaiva pacate ale omului si il pregatesc pt drumul spre infatisarea inaintea lui Dumnezeu,iar cel care omoara in acest fel taie o posibilitate de mintuire a acelui suflet si va da seama pt acel suflet inaintea lui Dumnezeu. Fiecare tre sa-si duca crucea pina la capat ,cea rinduita de Cel se sus.Apoi mai exista si posibilitatea ca sa fie eutanasiate persoane virstnice care nu doresc asta pe motiv de mostenire.,caci e mai comod si mai cu perdea.

in oriceconditzii... DA! ca eutanasia inseamna sa ai proasta impresie sa-tzi inchipui shi sa nu mai simtzi ca exista pacat... sa fi mushcat de cobra shi sa zaci in anestezia generala a vremii in care crezi ca doar altzii sunt datori, ca doar altora merita sa li se intample, ca e drept sa li sa patzeasca rele doar ceilaltzi ca oricum sunt ei devina cu ceva... deci eutanasia memoriei printr-o minune aberanta si lipsita de Dumnezeu este un pacat imens.... iar eutanasia la propriu a bolnavului incurabil este calea de mijloc dintre doua suferintze care duce direct in iad.... nu pe el il duce in iad ci pe tine... defapt iei viatza unui semen de-al tau... asta pe scurt.... si ramai si cu proasta impresie ca ai avut mila de el... te amageshti...???

- stadiu de leguma, dar daca ii faci o inregistrare EEG afli ca inca mai functioneaza creierul! Poate ca gandeste! Si nu poate spune daca vrea sau nu eutanasie!!
Da, sunt de acord cu donarea de organe, dupa ce omul e declarat mort, dupa ce o echipa de medici constata la intervale diferite de timp ca pacientul are creierul complet mort.
In niciun caz cu eutanasia, mie mi se pare sinucidere si crima in acelasi timp.
Zic acum si- de acord- fara sa am dureri: daca as ajunge cu dureri groaznice si o leguma pe care s-o ingrijeasca altii- m-as ruga in fiecare clipa sa mor, dar nu as recurge la eutanasie. Ma tem ca nu I-ar placea lui Dumnezeu aceasta.

Dupa morala crestina propovaduita de Mantuitorul lumii, nici cele mai grele suferinte nu indreptatesc distrugerea vietii, caci orice clipa a ei, daca pare fara sens pentru viata pamanteasca, pretuieste mult, chiar foarte mult, sub aspectul moral pentru viata de dincolo, putand prilejui cres*tinului cainta pentru pacatele sale. De aceea, si Mantuitorul pretinde sa ne ducem cu rabdare crucea vietii, adica sa suportam orice suferinta cu deplina incredere in milostivirea divina. Iisus Hristos, pe langa poruncile catre ucenicii Sai, a lasat-o si pe aceea : "Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi..." (Matei X, 8). Cu aceasta porunca suntem obligati sa ajutam si noi pe aproapele nostru.

Citind mes voastre mi-am amintit de Pr. Paisie Olaru, care plangea ca a omorat un gandac din greseala!!! Cei care l-au cunoscut pot confirma sfintenia si iubirea parintelui. Cat de departe suntem..mai ales eu..

Bine-nteles ca eutanasierea este un pacat inaintea lui Dumnezeu,la oameni pentru bolile grave si la animale pentru ca incomodeaza,de fapt,tot datorita incompetentei unei societati atat de corupte ca cea a tarii noastre.
Sincer,nu-mi place sa omor gandaci,dar o fac,fiindca ma-mpinge nevoia,chiar daca este culmea si cu restrictia asta spirituala,de-a omora orice faptura.Poi ce facem cu tantarii aia de prin Somalia,purtatori de-atatea boli ingrozitoare...de!si ei sunt fapturi!,dar a boalii fapturi,care pe cat sunt de mici,pe-atat de puternic pot sa injumatateasca sau chiar sa elimine definitiv o comunitate de oameni.
Deci,sa nu exageram in ceea ce priveste "omorarea gandacului",fiindca,toate ganganiile astea si microbii patroneaza de fapt pamantul,si nu oamenii...care sunt zidiri ale Creeatorului,si care reprezinta singura specie caruia Dumnezeu ai cere rationament.
Insa,intr-adevar,fiecare faptura isi are rolul ei menit de Dumnezeu,iar NOI si nu ele,le-am invadat teritoriul,de cele mai multe ori.In acest sens,oare care este taramul menit intr-adevar omului???Ca nu prea inteleg,sau poate ca tot pamantul ne este dat sa-l impartim,si-atata tot.
Cat despre eutanasierea oamenilor,cred ca este o beratie,cand stim ca suferinta reprezinta o posibilitate de mantuire.Pentru cel care cere eutanasierea,reprezinta sinucidere,iar pentru cel care o infaptuieste,reprezinta crima,si dei doua pacate cat se poate de mari si de clare.Dar,un om care este conectat o gramada de timp la aparate,care,de altfel,doar acestea il mentin in viata,lucrurile cred ca i-au o alta intorsatura,adica acel om tinut mecanic in viata,nu mai poate fi considerat ca este tinut intr-un mod firesc,in viata de catre Dumnezeu,Deci,oprirea aparatelor nu cred ca poate fi considerata eutanasiere,ci o procedura care tine de competenta cadrelor medicale,si a carui semnificatie nu poate fi pusa pe seama misticii.

PRIN RABDAREA SUFERINTELOR BOLII PACIENTUL,BOLNAVUL ADICA ISI POATE MINTUI SUFLETUL ,IAR EUTANASIA II RAPESTE ACEASTA POSIBILITATE SI ACEL CARE EUTANASIAZA VA SA RASPUNDA LA JUDECATA DE APOI PT SUFETUL LUI ,CARE IL VA ACUZA PE UCIGAS,caci tot ucigas este,indiferent de motiv,de faptul ca i-a taiat aceasta posibilitate.

Uitarea reprezinta adevaratul piedestal al vietii noastre,prin ea corpul se odihneste regasindu-si forta in rapaos,prin ea ne traim fiscare zi ca o intreaga viata,cu sentimente si resentimente,cu fapte si simtiri.Prin uitare viata capata adevaratele forme ale unei randuieli binecuvantate,fiindca fara ea haosul si deznadejdea isi face lacas in trupul neputincios si obosit al omului.
Va veti gandi,probabil,ce vrea Ory sa spuna in acest context aparent nesemnificativ.Ei bine,vreau sa pun accent pe o forma foarte grava de sinucidere lenta,si anume;insomnia.Aceasta nu este prea cunoscuta la standardele ai distructive,care poate modifica,aproape iremediabil o fiindta umana,si numai o fiinta umana fiindca ea detine ratiunea,si deci insomnia vine tocmai din dezechilibrul acestei ratiuni,din invalmaseala de cuvinte izvorate haotic din mintea unui individ ajuns in pragul unei permanente supravegheri de sine si de ceea ce este in jur.Este cumplit,este o viata fara viata,si asa cum spunea Cioran,"este o lupta cu fiecare zi in care din inceput esti doborat,si ai pierdut....".Este o cumplita lupta,in care o zi este cat o eternitate si in care oboseala deformeaza orice simtire fireasca,inducand-o pe treptele cele mai nemiloase ale unei realitati sumbre.
Poate am fost cam filozofica,dar nu stiu cum poate fi exprimata aceasta stare "de spirit",pe care numai cei ce o simt sau au simtit-o la un moment dat o pot intelege.Si-aici este vorba de insomnia de lunga durata,de insomnia aceia care pierde in neant ore si zile intregi de neodihna.Si toata aceasta veghe malefica vine dintr-un nonconformism diabolic,poate din lipsa de credinta,sau poate din amalgamul de evenimente potrivnice la care un suflet este supus.
Spunea Cioran,ca odihna,respectiv teoria uitarii zilnice din viata noastra,reprezinta fundamentul vietii pe pamant,fara ea nimic nu poate exista,nu la cotele firesti de existenta.Tot Cioran spunea ca toti oamenii de dincolo de aceasta problema sunt de fapt niste fiinte naive.Asa este!!!Asa am simtit si eu in neputinta mea doborata de insomnii acute.Dar fara aceasta naivitate lumea nu ar putea supravietui,ea face ca viata sa continue,si tot ea o evolueaza si-o diversifica atat de "gratios".
O sa-mi sariti in cap pentru ca l-am amintit pe Cioran,un pagan si un necredincios fiu de preot,cum spun unii.Poate ca asa este,dar eu nu am facut decat sa ma regasesc intr-o parte din neputinta sa,pe care nu o pot nega si nu pot pretinde altceva din izvorul cugetarilor mele,in acel moment de deznadejde.Pentru mine insomnia este echivalenta cu sinuciderea,pentru ca organismul si cel mai mare dus,man al sau capata atunci cea mai cumplita forma de autodistrugere.Dar poate fi,in acelasi timp si vindecat,depinde extrem de mult de individul si capacitatea acestuia de-a o suporta si de-a metamorfoza aceste stari.Cat despre credinta,si ea reprezinta o parte afectata de aceasta veghe,afectata involuntar,ca orice celula care raspunde necorespunzator la stimuli,in astfel de situatii.
Este greu de inteles,insa lucrul imbucurator este ca se poate trece peste aceste "afectiuni",dar niciodata fara repercursiuni,fara sa lase sechele in trupul si memoria odinioara afectata.Aceasta poate schimba cursul unei vieti si-l poate subrezi intr-un permanent sentiment de nesiguranta si decadere.Este cumplit,si poate fi groaznic de real.Poate ca am exagerat in viziunea voastra,a celor mangaiati de aceasta uitare nocturna si fireasca,este normal sa nu se priceapa,si FEREASCA DUMNEZEU!,sa se-nteleaga din experienta.Cand te-ntalnesti cu acest vrajmas al constiintei razvratite si mereu treze,nimic din ceea ce inainte capata un sens,nu mai imbraca aceleasi straie.Totul aluneca la vale stingand in cet viata unui suflet posedat de oboseala,o permanenta oboseala fizica,psihica...irationala,oboseala de viata.Aceasta este INSOMNIA,cea mai de temut stare a vietii,care calca in picioare tot ceea ce insufleteste un om,fara diferente ,atunci cand il acapareaza.De aceia mi-e mila de oamenii disperati din diferite motive,minore de altfel,compatimesc sinucigasii din banalitati ale vietii,pentru ca viata inseamna inainte de toate intretinerea ei,si-aceasta se manifesta prin hrana,apa si odihna,de ele depinde implinirea ei,apoi celelalte suntem dispusi sa le alegem,sa le analizam.
Iertare pentru inducerea intr-o atmosfera atat de "exagerata"si de negativista.

ory draga, tu vorbesti de cei rapitzi de demonul acestei lumi, care nemultzumitzi se revolta shi razvratindu-se se indreptatzesc, pana acolo incat nu mai au somn, sau de cei impatimitzi cum mi se intampla shi mie, de exemplu de shah, sau diferite socoteli sau cautari in ale stiintzelor shi creatziei, nu mai au somn ca sa rezolve problema, sa afle ei ceva extraordinar, sau despre sarmanii care din negrija au ajuns in pacate care ii chinuie, sau altzii din grijile lumeshti, sau cele reale asha cum spui, ale saracilor care n-au ce pune pe masa... da, totzi aceshtia sufera de insomnie, dar leacul nu este odihna prin somn asha cum afirmi, ci

o plimbare, aerisirea camerei, multa ceapa la masa de seara, shi poate inainte de moartea de fiecare zi (somnul de peste noapte), un gand shi o rugaciune in taina inimii catre Dumnezeu n-ar strica, caruia ii incredintzezi duhul tau cand vei adormi... Ca deajuns zilei grija ei ca ziua de maine se va ingriji ea insashi de cele de trebuintza... asha ne invatza Sfantul...

dar domnule, exista intr-adevar shi forme de insomnie mai grave in care chiar nu potzi sa adormi, shi atunci trebuie sa faci cate ceva, dar sa nu desnadajduieshti tot disperand, ci sa-tzi acceptzi crucea, boala, suferintza, ca intr-un final medicul trupurilor shi sufletelor (Hristos) se va milostivi de starea ta...

dar cand uitzi shi dormi prea mult ca mine, atunci ce leac vezi, cand imi este prea multa odihna shi este din aia fara folos... atunci? cand sunt paralizat sufleteshte de nu reushesc sa fac mai nimic bun, numic pentru mantuirea mea, decat sa moleshesc shi sa somnoresc toata ziua, nu-i asta mai grav decat cateva insomnii trecatoare? cand toata ziua ma hlizesc la vitrine sau la unele vise lumeshti, sau stau asha intr-o letargie a uitarii, ca un vitzelash de aur invacutzator... shi huzuresc cu diferite pareri frumoase despre mine... atunci ce spui, nu sunt mai de plans decat frica asta a ta de insomnie... poi si eu am avut stresuri de examene sau de intalnirea cu shefii shi cu profesorii, dar somnolentza asta trista shi pustiitoare parca le intrece... asha ca eu tzi-am aratat leac, spune-mi acuma tu, shtii ce este de facut? ca parca nu ma mai pot urni din loc... nu este TV-ul de vina... e altceva...

adica, ory, e ca shi cum ai trai aceiashi zi, ziua cartitzei, daca ai vazut filmul, doar ca ziua respectiva din film era interesanta, avea un sens, o misiune, dar in cazul meu se reduce la lucruri simple, mult somn shi odihna fara folos, aceleashi lucruri shi obijnuintze, de exempu: trezit, servici, calculator, masa de seara, tv, shi mult somn... ziua cartitzei, shi mai am doar catziva ani pana la moarte... (sper ca nu zile, dar cine poate shti)... e frumoasa shi asta, nu ma plang, dar parca ma mustra ceva in mine... parca am o vaga parere de rau ca nu fac mai nimic din ce mi s-a cerut... oricum nu am degand sa cer cuiva sa ma eutanasieze pentru asta... dar e vorba de insomnia cea buna referitoare la pacate, shi nu la ce intzelegem noi prin starile psihice ale trezirii sau adormirii trupeshti...

Ovidiu,tu ai dreptate,eu am dreptate,el(ea)are dreptate....Fiecare cu neputinta si virtutea lui,cu parerea si trairea lui,fiecare reprezinta o mica lume,individuala si complexa.
Tu crezi ca tendinta aceasta de-a deslusi tainele vietii dpdv filosofic,m-au dus pe drumul atat de fragil al insomniei,eu cred ca acest lucru s-a-ntamplat tocmai invers.Si sa stii ca oamenii care traiesc intr-atatea neajunsuri materiale nu au insomnii,acestia tocmai datorita acestor neajunsuri isi pastreaza mintea ocupata cu telul si zbuciumul pentru a le umple si-a le materializa,acestia sunt cazuri fericite ale vietii,sunt sanatoase si datatoare permanenta de energie.Este frumos sa ai dorinte,sa aspiri spre intruparea lor,sa investesti sperante si fapte edificatoare,este mai dureros ca acestea sa moara inainte de a se intrupa.
Stii cum suna inaintea unui insomniac expresia;"eu dorm prea mult!",ca o sfidare...si nu o spun cu vre-un sentiment de indignare,ci ca un simt de realitate distorsionata din interiorul acestui insomniac.Ai idee ce-nseamna sa nu dormi 36-48 de ore,si in acelasi timp sa te pregatesti dimineata pentru ingrijirea a doi copii plini de energie,nazbatiosi ce tipa si distrug tot ce-ntalnesc in cale,sa-i hranesti si sa-i schimbi cum se cuvine,sa faci curatenie si mancare pentru sotul ce are sa vina de la serviciu..Este cumplit,atunci cand acest lucru se repeta sistematic,cand simtirile raman blocate in aceasta lipsa acuta de somn si odihna,si nu mai ai simtiri ci parca doar te zbati in propria-ti suflare.Un lucru este clar,neputinta poate creea insomnii,si mandria si neadaptarea la anumite situatii,si vestile proaste aparute ca un soc intr-un suflet nepregatit.Ca atare,insomnia nu este o stare aparuta din senin,ea deriva in timp din diferite stari si experiente neplacute,poate fi produsul si-a unor trairi dramatice din copilarie.Mie personal,mi-a provocat-o,initial,o deceptie in dragoste,apoi s-a intensificat pe nesimtite in viata mea,s-a preschimbat in anumite disfunctii psihologice,cum ar fi fobii si depresii,si-asa a atins cote alarmante atunci cand sistemul meu neurovegetativ s-a aratat mai vulnerabil,in timpul sarcinii.
Dar n-am intentionat a ma plange sau sa disper aici,chiar daca am exprimat purul adevar din trairea proprie.Oricum Dumnezeu nu m-a pierdut si nu m-a lasat in deznadejde,dandu-mi astfel o putere,aproape inumana,de-a trece peste aceste lucruri,de-ami departaja problema in masura in care as putea sa o scot din interiorul meu,sa-i sustrag esenta distructiva,prin lupta reusesc sa-mi fac fiecare zi mai buna,sa dorm,sa lupt cu demonii gandurilor invalmasite si fara sens,sa fiu multumita si fericita cu toate lucrurile simple din jurul meu.Ba chiar uneori incerc sa intorc in favoarea mea aceasta neputinta,si stiu cu toata fiinta mea ca Dumnezeu a randuit acestea cu un scop,si-aceasta-mi este crucea,si chiar daca pentru unii pare una usoara,va spun sincer ca este una foarte anevoioasa,iar acest lucru numai Dumnezeu si sufletul meu,si-acelora care au trecut prin asa ceva,il stie.
Deci,Ovidiu,sa stii ca sunt bine,ma consider o invingatoare pentru ca am luptat cat am putut eu sa trec dincolo de deznadejdea si disperarea care,nejustificat,ma impresurau.
Nu pot decat sa ma bucur si sa incerc a-mi indrepta viata,spre bine,fiindca ce-i drept am si deficiente in ceea ce priveste calitatea vietii.Rugaciunea,nutritia,odihna,tv-net,miscarea,gandirea pozitiva,si alte lucruri care ajuta la o existenta mai armonioasa si mai sanatoasa.Toate aceste lucruri,de multe ori schiopatate in viata romanului,contribuie la imbunatatirea vietii,implicit al somnului.
DECI VIATA ESTE FRUMOASA,TREBUIE DOAR SA O RESPECTAM ASA CUM A DAT-O DUMNEZEU,CU BUNELE SI RELELE EI,FARA ARTIFICII SI "PATIMI"DAUNATOARE.

Draga Ory, am un mic amendament la ce ai scris in incheierea expunerii tale si anume ca intradevar viata trebuie respectata asa cum ne-a dato Dumnezeu, cu bunele ei. Relele ei noi le-am creat si alimentat tot timpul. Raul nu l-a creat Dumnezeu si nu are cum sa vina de la El. Raul din viata asta in care traim este din afara Dumnezeirii.

Un om care sufera de o boala nevindecabila si dureroasa si doreste o moarte fara chinuri, este intotdeauna stapan al gandirii si dorintei sale ? Consimtamantul sau de a muri fara chinuri este rezultatul gandirii sale logice, sanatoase si a liberei alegeri si vointe ? Boala sa n-a avut nici o influenta in evolutia normala a gandirii sale ?
Chiar si in cazul in care bolnavul se gaseste in depline facultati mintale si consimte pentru aplicarea eutanasiei, se ridica iarasi intrebarea : poate aceasta dorinta sa constituie o cerere de baza pentru aplicarea eutanasiei ?
Bonhoeffer spune ca "Asa cum ne este cunoscut, viata este impotriva mortii. Medicul nu este obligat sa se conformeze cererii bolnavului de a muri, ci cererii de a trai".

ory draga, sa stii ca insomnia se ia, shi azi abea am adormit spre dimineatza, dupa ce m-am foit intr-o disperare infioratoare toata noaptea... totushi sa shti ca m-am bucurat, ca decat moleshala mea mai bine ca m-am molipsit de la insomnia ta... ca macar ziua cartitzei, cea de fiecare zi, a avut o alta desfashurare... :) durerosa dar macar am mai buiguit cate ceva intre veghe shi somn... :)

Vad ca multa lume e impotriva eutanasiei unei persoane...in primul rand din motive spirituale, nedemonstrate stiintific, si legi scrise intr-o carte veche de 2000 de ani, care pot fi interpretate in 1000 de feluri. Nu am citit (chiar daca nu am citit toate posturile) un post care sa prezinte o opinie stiintifica (gen, in cata suferinta se afla acele persoane pe patul de moarte).

Folositi cuvantul "Dumnezeu" de 10 ori in fiecare rand, numindu-l pe el ca fiind cel care decide care viata va fi luata, care va fi ispasita si care va fi chinuita continuu timp de luni pana cand va muri. Pana la urma, omul este stapan pe viata lui, fapt demonstrat de atatea ori pana acuma: incepand de la deciziile pe care le luam in viata, la credinta pe care o alegem si in final, in concluzie la modul in care vrem sa traim si sa murim. Moartea este cat se poate de nediscriminatoare, si va lua pe oricine, fie ca este un sfant sau un criminal...si la fel de bine, ii va tine la pat in dureri cumplite pe amandoi.

Dar, pe patul de moarte cand o persoana zace in chinuri cumplite, dureri continue, zi si noapte, eu cred ca trebuie sa i se poata oferi o moarte demna, nu sa il lasi sa moara ca un animal in chinuri, incet-incet, ramanand intr-un stadiu de leguma.

Vorbiti de curaj si de puterea de a te lupta cu durerea. Ce tampenii...o persoana nu trebuie judecata dupa modul in care a murit (gen, prin eutanasie) si automat sa i se faca un portret: "vai, ce las, a preferat sa se eutanasieze decat sa se lupte cu durerea", ci prin modul in care a trait.

De controlul durerii se ocupa medicii. Mai nou exista echipa formata din doctor, asistenta, psiholog; se incearca o organizare mai buna. Sa speram ca vom trece si de bariera: intarziem administrarea morfinei ca sa nu devina dependent, si ca vom avea si o populatie mai educata in aceasta privinta.
Unii oameni au nevoie de timp sa se obisnuiasca cu ideea de moarte. Sa se pocaiasca. Chiar si ceilalti, apropiatii celui aflat pe moarte au nevoie de timp sa isi ia la revedere. Prefera sa il ingrijeasca asa, in stadiul de leguma.
Omul e stapan, liber pe viata lui. Asa ca poate alege sa se lase in voia lui Dumnezeu.
Am auzit ca cei impacati cu ceilalti mor mai usor. Daca au lasat treburi neterminate pe aici, se cam chinuie.
Daca va fi rezolvata problema durerii, daca oamenii in stadii terminale vor fi ingrijiti cum trebuie, vor avea confortul fizic, oare tot asa ai gandi, Joe?

Hmm...probabil ca daca as stii ca la un moment dat, oamenii nu ar trebui sa sufere atat de mult pe patul de moarte, si ca ar fi o solutie sa traiasca normal in ultimele luni de viata, da, cred ca mias schimba parerea...probabil. Mi-as schimba parerea in sensul ca as considera gresita abordarea persoanelor care nu sufera sa isi ia viata...

E destul de complicata ideea pe care o exprimi, pentru ca e cam greu de imaginat. Intotdeauna vor fi boli care te vor ucide incet incet...Oricum, ca o concluzie cred ca as ramane tot cu ideea ca fiecare om e stapan pe viata lui, si poate face ce vrea cu ea. Asa ca daca considera pe patul de moarte ca nu are sens sa continue lupta, sau ca durerea e insuportabila...decizia lui/ei.

Viata este cel mai de pret lucru pe care Bunul Dumnezeu ne-a dato . De acest bun nu avem voie in nici un fel a ne atinge, in a o suprima. Sfarsitul nostru in asta lume este strans legat de pacatele si faradelegile noastre care nu au avut o indreptare. Chinurile mortii inspaiminta, dar sa cugetam mai inainte de toate astea, ce am facut pentru indreptare. Am dorit noi oare a ne cai in fata Bunului Dumnezeu ? Am dorit din tot sufletul sa mergem pe drumul pocaintei ? Am stat in rugaciune si-n post ? Ne-am spovedit si impartasit regulat ? Acestea sunt doar cateva intrebari ce ar trebui sa ne framante zi de zi, ceas de ceas. Sfarsitul nostru din asta lume si trecerea vamilor vazduhului la cele vesnice, depind de cele ce-am facut in viata noastra de aici. Viata si sfarsitul ni-L HOTARESTE DUMNEZEU.

"Eutanasia, ca moarte buna sau usoara (conform cu sensul literal al cuvantului), nu doar ca este acceptata de Biserica, dar si dorita de catre aceasta. Neincetat repetata cerere a ei - "Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace" - precum si asocierea mortii cuvioase cu moartea cinstita si pasnica, confirma aceasta afirmatie.

Totodata, insa, Biserica cinsteste si moartea dureroasa, nu doar cand se intampla pentru marturisirea lui Hristos, dar si cand este legata de boli sau imprejurari dureroase, pe care omul le sufera cu rabdare si nadejde in Dumnezeu. Aici moartea cea buna nu consta in lipsa durerii, ci in infruntarea ei cu rabdare si nadejde in Hristos.

Moartea buna sau rea nu este determinata in cele din urma de forma ei exterioara, de usurinta sau greutatea cu care survine, ci de starea interioara cu care o abordeaza omul. Moartea buna nu este totdeauna usoara, nici moartea usoara nu este totdeauna buna. Sunt relevante intrebarile formulate pe aceasta tema de catre Sfantul Ioan Gura de Aur: Oare a fost rea moartea lui Ioan, fiindca i s-a taiat capul, sau a lui Stefan, fiindca a fost omorat cu pietre, sau a Mucenicilor, ca si-au sfarsit viata in chinuri? Si raspunde el insusi: Rea nu este moartea aceasta, ci moartea in pacat." Georgios Mantzaridis

Eutanasia nu este niciodata permisa.
Dumnezeu hotaraste atat inceputul cat si sfarsitul vietii fiecaruia.

Ea,este permisa, de om, in libertatea prost inteleasa pe care a folosit_o asa cum a vroit. As-i mai adauga totusi ceva, pe care multi ,din pacate, o trece cu vederea:faptele noastre potrivnice semenilor nostri ce reprezinta o eutanasie lenta dar tot ucidere reprezinta. Sa fiu mai explicit , ma refer la saracirea si exploatarea fizica, emotoniala, a celor din jur, ducand la vlaguirea efectiva a celor in cauza. Sunt fapte premeditate, mult mai grave, avand un cinism greu de imaginat. Imbuibarea unora, in deprimentul altora. Nepasarea fata de saracia si suferinta celor din jur. Astea sunt crime cu premeditare, o eutanasie lenta a celor ce trudesc pentru cei imbuibati ce-si cheltuie averile pentru desfranare, conducand lumea dupa bunul plac. Scadenta va veni pentru fiecare in parte, mai devreme sau mai tarziu, dar va veni.

Cristi tu ai mare dreptate in ce spui insa sa nu deviem de la definitia acestui cuvint...

Eutanasia este adminstrarea RAPIDA, nu LENTA, a unui preparat medicamentos ce are ca scop scurtarea suferintei UNUI MURIBUND in MARE SUFERINTA

...scurtare de ordinul minutelor sau chiar a secundelor

Eutanasia nu este permisa.Cine are dreptul sa ia viata unui om pe care Dumnezeu a creat-o.Dumnezeu este cel care da viata si cel care o ia la timp stiut numai de el.Fie ca unul trece prin momente groaznice,fie ca nu are probleme,nimeni nu are dreptul asupra vietii lui decat Dumnezeu.
Este cel mai mare pacat facut de o fiinta umana,acela sa iei viata cuiva.Nimeni nu are acest drept si niciodat nu va simti parfumul raiului cel care face asemenea lucru.Ganditi cand vorbiti pentru ca pacat se face si cu gandul nu numai cu fapta

Da Cozia, ai perfecta dreptdate, numai ca eu am gasit prilejul sa-mi vars oful, vorbind de eutanasierea lenta a miliarde de oameni , ce slugaresc pentru cateva zeci de milioane de imbuibati si care, tot acesti imbuibati prin nesimtirea si nepasarea lor au distrus mediul inconjurator, Planeta insasi. Cat priveste eutanasia medicala, ea, este o crima copiata dupa metodele si experientele naziste, care au experimentat prima data metoda eutanasiei. Deci: crima! ! !

Alinarea in suferinta, este rugaciunea , credinta si dragostea in Hristos ! " STRIGATI MAICII LUI DUMNEZEU TOTI OAMENII CREDINCIOSI SI CUCERNICI. RUGATI-VA EI CU EVLAVIE SI BUCURATI-VA DE FATA EI CU BUCURIA DUHULUI. APROPIATI-VA DE EA CU INIMA BINE SUPUSA SI IN UMILINTA INIMII. PLECATI-VA GENUNCHII IN FATA SFINTEI INCHIPUIRI A FETEI SALE, CARE LUMINEAZA CU HAR CERESC. SA FIM CURATI CU INIMA SI EA NI SE VA INFATISA CU PACE SI CU LINISTE. IAR DE LA CINE IMPARATEASA CERULUI ISI VA INTOARCE FATA SA, DIN PRICINA IMPIETRIRII INIMII SALE NEPOCAITE, ACELA NU ARE NADEJDE DE MANTUIRE "(din Psaltira Maicii Domnului-Psalmul99-Catisma a treisprezecea)

M-au impresionat cateva randuri din cartea ,, Mantuirea pacatosilor" de Agapie Criteanul in care se vorbeste despre experimentarea chinurilor vesnice. Cel care doreste eutanasia poate fi indemnat sa tina mana deasupra flacarii unei lumanari. Unul ca acesta cum va suporta focul vesnic daca nu poate sa-si tina mana aproape de flacara mai mult de cateva secunde?

Bunica mea, Dumnezeu s-o odihneasca, s-a chinuit cu o tumora la gat. O auzeam oftand si chinuindu-se dar se ruga tot timpul (am cartea ei de rugaciuni cu foile rupte de atata citit). numai Dumnezeu stie ce o fi fost in sufletul ei.Tumora care crestea tot timpul nu o lasa sa manance si sa respire.
Mama mea, plecata si ea la Domnul, a stat tot timpul langa ea si a suferit cu ea pana la capat.
ma bucur ca nici una nu a renuntat! asa, pot astazi sa mi le amintesc pe amandoua cu mult mai multa bucuriesi dragoste, cunoscand jertfa lor si avndu-le ca exemplu.
oare nu este mult mai bine sa suferim cu cel apropiat al nostru , pana la capat, decat sa curmam (cu ce drept? cu "dreptul" de a trai confortabil si fara griji?) suferinta unui aproape al nostru care il poate salva?

iar aceasta suferinta si jertfa ajuta nu numai lui, ci si celor apropiati lui, asa cum mi-au ajutat si mie. cata implinire se poate gasi intr-o suferinta impartasita si traita cu gandul la Dumnezeu!

imi place ce ai scris antoniap si mabucur ca mai sunt si astfel de oameni.

Sa ne rugam sa nu ne dea Dumnezeu poveri si dureri mai mari decat cele pe care le putem suporta. Ma gandesc la Sfantul Grigorie Decapolitul si la alti sfinti care inainte de a muri au avut parte de chinuri pricinuite de boala. S-ar mai vorbi astazi despre ei daca in ultimii ani ar fi facut voia celui rau si ar fi acceptat sa moara in chip stupid lasand diavolul sa-si bata joc de ei?

Unui om sa i se faca o injectie si sa moara asa ca un caine? Si sa se lipseasca de cea mai mica sansa de mantuire, la fel ca si Iuda? Doamne, ai mila de noi si nu ne lasa sa gresim astfel!

Sa ne rugam sa nu cadem prada deznadejdii in acele momente pentru a cantari bine ce e mai de folos sufletului nostru. Cel rau se lupta pana in ultima clipa sa ne atraga la pacat. Si inca ce pacat! Doamne ajuta-ne sa avem parte de un sfarsit crestinesc!

Ca instrument si mijlocitor prin care Dumnezeu lucreaza, medicul este dator sa aline suferintele, dar nu are dreptul sa grabeasca intentionat procesul natural al mortii.

"Sa fi calauzit de Dumnezeu, sa nu ai nici o voie. Robul nu are nici o voie: ce vrea domnul sau. Tot astfel si credinciosul rob al lui Dumnezeu. Devi rob al Lui, dar in Dumnezeu afli slobozire. Aceasta este adevarata libertate. Sa arzi pentru Dumnezeu. Daca esti biruit de Dumnezeu, esti robit Lui si traiesti in libertatea fiilor lui Dumnezeu" (Parintele Profirie) . Ceea ce te biruieste, aceea te si stapaneste ( Petru 2, 19)

Nu este o regula, unele suferinte trebuie sa le evitam, altele sa le acceptam. Rolul suferintei este vindecarea sufletului de patimi. Fara suferinta omul ramâne o bruta si o bruta nu poate fi fericita. Suferinta nu e ceva nobil, asa cum o preyinta multi, ci un mijloc tehnic.


Iar sinuciderea e un pacat fiindca e ceva rau pentru om (asta este pacatul în general). Prin sinucidere omul strica planul lui Dumnezeu cu el, posibilitatatea calauzirii spre mântuire.

Atat timp cat crezi in Dumnezeu, nu mai suferi singur. Dumnezeu se uneste atat de mult cu persoana care crede in El, incat ajunge sa sufere impreuna cu ea. Cei dragi pot participa si ei la durere, insa, nu ca Dumnezeu. Ei ne pot compatimi, dar nu pot patimi impreuna cu noi, asa cum o face Dumnezeu.

eutanasia este un altfel de cuvant pentru executie, care are nuante ceva mai domoale chipurile, dar tot o executie este. Daca cineva se chinuie si sufera si este clar ca nu mai are nici o sansa de supravietuire, dupa ce s-a spovedit si s-a impartasit, cel mai bine cred ca ar fi sa-l decuplezi de la aparatele care-i prelungesc viata si suferinta si sa-l lasi sa se stinga de la sine. Desi prin suferinta ti se spala multe pacate, mai ales dintre cele care nu stii sau ai uitat ca le-ai facut, dar acuma ma rog, sa ne feareasca Domnul sa fim pusi in fata unor astfel de situatii.

Cei conectaţi la astfel de aparate, nu simt suferinţa precum spui, apoi suntem datori să luptăm până în ultima clipă şi să salvăm o VIAŢĂ de putem. Pe ce temei hotărăşti tu "execuţia" ?

Trebuie făcută distincţia între decuplarea de la aparate şi eutanasie. Nu săriţi, e numai părerea mea.

Cine iti da tie dreptul sa decuplezi aparatele?

Conducătorul echipei medicale ia această decizie în baza constatării morţii creierului.

Si totusi cred ca nimeni nu are dreptul sa opreasca aparatele... Dumnezeu stie de ce ingaduie aceasta stare si persoana in cauza poate reveni la viata dupa luni sau ani de suferinta daca vrea Dumnezeu!