Sa ai parte din plin de :liniste , smerenie , si de mult bine !

Multumesc Cristi :1: si tie sa-ti dea Domnul multa sanatate si spor in toate in rest stie Domnul mai bine de ce avem nevoie.

Plansu
 

Ce multa potignire aducem uni dintre noi aici unde ar trbui sa fie sfintenie si curatenie si nu datu cu parerea , Pentru ca nu sitem noi acei ce cunoatem adIncul inimi fratilor nostri .caci cu datu cu parerea ba ca vine PLInsu din mIndrie ba ca vine din partea deavolului , Dar cine ne da dreptu sa judecam noi sau sa smintim pe unul care sa intors din pribegie de prin lume si sa adus aminte de casa parinteasca cu multa mIncare din belsug pt. toate slugile Tatalui sau si vine cu parere de rau si cere iertare sii pare rau ca nu a ascultat. Si noi acum Cind el sa trezit si se caieste cu lacrimi Il apucam sal sfIsiem cu judecatile noastre , Mai bine ar fi sa dam safturi ca sa se caiasca toti inclusiv eu mul pacatusu de timpul perdut si far de rod si sa nu oprim izvorul lacrimilor de cainta si de smerenie ca numai Bunul DUMNEZEU cunoaste Tainele sufletului si adincul Inimi si EL ne iarta ca un Parinte mult INDURAT,

Va rog din adincul sufletului meu sarman si pacatos sa nu va suparati pe mine si sa nu o luati in nume de rau ce am scris ca nu am scris cu dusmanie ci cu dragostea adevarata si frateasca Intru Domnul si MIntuitorul Nostru Hristos Fiul Tatalui ceresc , cel nascut din preacuata si mult milostiva StapIna noasta amin amin amin+++ +++ +++ +++
Miluiestene Doamne Dupa mare mila ta si dupa multimea Indurarilor Tale si nu ne perde pe noi cu multimea pacatelor noasre ce ne iarta ca bun si milostiv si ibitor de oameni Esti amin

Si eu am plans la liturghie in Decembrie anul trecut. Parintele graia atat de adevarat cand a spus ca ”...si atunci plansul s-a adeverit ca fiind al Lui, si intreaga lui maretie scatofila se ivi peste prohod” incat nu m-am putut abtine sa nu plang si eu. Vazand ca plang, a plans si vecinul meu Vasile care venise cu mine la slujba, apoi sotia lui si fratele sotiei lui. Apoi un tanar ne-a intrebat de ce plangem si i-am spus si atunci a inceput sa planga si el, asa ca acum eram cinci. Si se uita toata biserica la noi cum plangem caci eram mai aproape de Domnul, si randul din fata noastra a inceput in el sa planga o doamna mai in varsta. Am iesit afara ca nu mai puteam si nu voiam sa ma vada lumea cum plang, iar cand m-am intors, Vasile plangea cu o tanara de 16 ani in brate, inghesuiti intr-un colt. Fata plangea mai abitir decat Vasile si printre sughituri am incercat sa aud ce striga, dar deja plangea intreaga sala. Plangea preotul, plangeau cei veniti la sfanta slujba, plangeau pana si doamna cu domnul care vand lumanari la intrare care este acolo sa vanda lumanari care este. Si n-am mai rezistat si l-am luat pe Vasile in brate, plangand acolo cu el, cu mucii curgandu-mi peste obraji, formand cute de lichid deasupra buzelor, iar Vasile nu voia sa-i dea drumul fetei care striga si plangea cu el deasupra ei. Pana la urma a venit sotia lui Vasile si l-a tras de acolo ca sa nu mai planga fata si ne-am linistit cu totii.
La picioarele noastre, o mare de Kleenex mototolite, umplute de lacrimi.
Nu e rusine sa plangi cand crezi intr-u Domnul, caci pentru El plangi cand plangi. TOtul e sa plangi plangand intr-u credinta, caci intr-u credinta plangi.
Doamne ajuta!

Vasile plangea cu o tanara de 16 ani in brate

Tu esti sigur ca erai intr-o biserica ortodoxa??

anton79 a facut misto. of, oare de ce trebuie sa-ti pierzi simtul umorului odata ce devii prea credincios? sunt chiar atat de opuse credinta cu spiritul liber care sesizeaza ironiile?

Ironia îşi are rostul ei , dar miştocăreala deja e prostie de cartier ce duce cu gândul la lipsa celor şapte ani de acasă ! În general miştocarii ei fac "poanta" şi tot ei râd de ea , precum prostul ce are drept "virtute"prostia, ignoranţa şi alte cele ! Umorul, ironia îşi au rostul lor , dar în postarea sus menţionată nu găsim nici umor si nici ironie , şi atunci nu rămâne decât prostia . Ignorând prostia nu te faci părtaş ei ! Tu ce alegi ?

Noi sintem pe un forum de crestini ortodocsi nu pe unul de mistocari, sper sa sezizeze Adrian cit mai repede, in timpurile astea chiar ca nu ne arde de glume proaste.

din cate mai stiu eu, lacrimile de la rugaciune sunt de 2 feluri ... iar unul este de la firea umana ... nu este un dar al Duhului Sfant

asa incat nu e bine sa ne "incredem" in toate lacrimile de la vremea rugaciunii

Şi cele venite din firea umană sunt benefice , sunt o uşurare , fac parte din normalitate , asta doar de nu trecem la extrama cealaltă , a bocitului continuu din orice şi oricând ! Vorba aceea :discernământ şi echilibru . . . !

"Lacrimile în vremea rugăciunii sunt o frumoasă baie, iar după rugăciune să ţii minte pentru ce ai plâns ". ( Sf. Nil Sinaitul ) . "Ferice de cei care îşi plâng cu adevărat păcatele". ( Avva Isaia Pustnicul ) . "Rugăciunea împuternicită de lacrimi scoate afară din suflet toate gândurile care o duşmănesc". ( Avva Ilie Ecdicul ) .

Cum am mai zis, nu contează lacrimile ci durerea reală din suflet, dacă vorbim de plângerea păcatelor. Apa care curge din ochi nu spală nici un păcat, e H20 și nimic mai mult.


Dacă vom analiza ce simțim atunci când plângem și după aceea vom constata o mângâiere, o delectare și încântare care nu este altceva decât mândria, mulțumirea de sine.

Plânsul e o formă de manifestare a egoismului nostru, o auto-compătimire (când urmează unei introspecții a propriilor suferințe) sau auto-încântare (când e plâns de bucurie), întotdeauna ceva necurat.

Când Sfinții Părinți recomandă plângerea păcatelor ei vorbesc de căință, de durerea inimii, de remușcări iar dacă sunt unii care au vorbit exclusiv de apa din ochi atunci e vorba de înșelare duhovnicească, închipuire de sine de care sufereau și ei, ca orice om.

Închipuirea de sine nu e un păcat mic ci periculos, fiindcă este poarta mândriei. Trebuie să avem discernământ față de scrierile Părinților, nu să luăm orice pe neverificate.

Mi se pare o imensa exagerare si, in acelasi timp, o jignire la adresa acelora a caror emotivitate se manifesta prin plans.

Nu se poate face atat de usor distinctie intre starea interioara si manifestarea ei exterioara.

Ca unii pot sa "dea apa la soareci" la comanda, pentru a impresiona, sunt de acord. Dar de aici si pana la a acuza pe cel care plange in timpul rugaciunii de necuratenie e cale lunga.

Corect ! Sa ne ferim de verdicte atat de categorice , precum purcede fratele nostru !

Sfantul teofan zavoratul
 

La ceasul rugaciunii,fie in biserica,fie in casa,lacrimile sunt binefacatoere si folositoare.Trebuie insa sa le ascundem de ceilalti.Lacrimile sunt margaritare duhovnicesti stralucitoare,dar cu cat le aratam,cu atat orbesc cu stralucirea lor.Cand nu ne rugam singuri,sa ne limitam la lacrimile tainice ale inimii,la starea de evlavie,la duhul zdrobirii de inima.

Nu te opri,nu te abtine din plans.Plansul e o rugaciune, o descarcare si un semn de strigat catre Dumnezeu.Mai ales la tine inseamna recunostinta,iubire,regret.Plansul e placut in fata lui Dumnezeu si oricine te indeamna sa plangi cand iti vine.Dumnezeu sa te ajute!

lacrimile sunt de 2 feluri:

1. din slabiciunea firii
2. de la Duhul Sfant


fericiti cei care le au pe cele greu de dobandit ...


... dar sa nu fim mandri si sa credem ca am dobandit cerul ... cand suntem copii

Afirmațiile dvs. dovedesc o gândire instinctivă, o preluare mecanică a unor teorii din tradiția bisericească sau din societate. După ce vă ghidați când faceți niște afirmații? Ați analizat problema sau doar urmați niște opinii considerate normă de către alții?

A adopta niște puncte de credință fără verificare e un fanatism fără nici un rezultat benefic. Noi trebuie să ne însușim adevărul printr-o experiere a lui directă, nu prin adoptarea orbească a unor idei emise de ceilalți. Un adevăr acceptat fără înțelegere nu are nici o valoare. În plus, a adopta fără discernământ tot felul de învățături are mari șanse de înșelare.


Dacă veți căuta independent să înțelegeți psihologia plânsului, poate veți ajunge la aceeași concluzie cu mine: apariția lui în momente de puternică emotivitate (bucurie sau dimpotrivă durere) nu are o cauză duhovnicească ci este o manifestare a orgoliului. Pusă în cuvinte, trăirea care duce la apariția plânsului ar suna cam așa: "trăiești sentimente dramatice, ești o ființă nobilă". Aceasta e sugestia care provoacă plânsul, voce care poate fi foarte bine a diavolului. Plânsul este alintare, auto-încântare, cu alte cuvinte mândrie.


Căința adevărată pentru păcate sau pentru altceva nu se manifestă prin lacrimi ci printr-o durere mută. Plânsul e întotdeauna întors spre propria măgulire, e o formă de auto-compătimire, de mângâiere prin gâdilarea orgoliului.


Trebuie să ne învățăm să ne controlăm emoțiile și gândurile, aceasta ar trebui să fie activitatea noastră principală fiindcă numai așa ne vom curăța de patimi. Și cu timpul vom ajunge să înțelegem natura păcătoasă a diverselor manifestări pe care înainte le consideram nevinovate. Mândria are aspecte foarte subtile și învingerea ei este scopul principal al luptei duhovnicești.

Nu stiu de ce, dar mie una imi vine sa rad in timpul slujbei de Liturghie ...
Mai demult plangeam, acum rad desi nu e de ras, mai degraba de plans, mai ales cand vine milogu' cu galeata sa-i dau si lui un banut saracutul de el, ca tare sarac e ...

e adevarat, m-am smintit si eu, pot sa zic; adica nu e normal; dar e mai bine totusi daca nu-ti place de preot sa schimbi biserica, asa e cel mai intelept

Sunt momente in timpul slujbelor cand imi vine si mie sa plang. Nu m-am gandit niciodata daca e bine sau nu. Dar intotdeauna ma abtin si-mi reprim lacrimile.
Dar daca cineva plange cand se spovedeste?

fericiti cei ce plang ( nu cei ce se autovictimizeaza intr-o vaicareala patetica), ca a acelora este Imparatia cerurilor si mai ales fericiti cei sensibili la plansul si durerea muta a celorlalti.

uneori lacrimile se plang toate fara nici un rost daca nu aflam ca ceea ce ne doare e de fapt durerea departarii de Cel-pe-care-L-ranim-cu neiubirea-noastra.

,,Când, izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil, întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.
Lucian Blaga, Lacrimile

Cred ca pe undeva ai dreptate.
Nu ai dreptate cand generalizezi.. foarte probabil ca oamenii sa planga din motive/trairi foarte diverse.

Eu plang cu f mare usurinta. Plang si la comedii romantice, si cand vad lucruri frumoase (bebelusi, de ex..), plang de mila, de tristete, de bucurie etc... Si am prietene care sunt exact la fel.. si in mod foarte penibil, plangem uneori impreuna din te miri ce tampenie vedem/gandim.

Asa ca eu NU plang la Sf. Liturghie, chiar daca uneori imi dadeau lacrimi. Dar de cand am analizat sursa plansului si am inteles ca nu are nimic "duhovnicesc" (evident!), nici nu imi mai vine sa plang!
Si daca plang la rugaciune, tot din inselare plang: de teama de Dumnezeu (pt ca am multe pacate), pt. c a nu sunt in stare sa-mi plang pacatele (deci plans de frustrare), de mila de mine etc.. Nimic bun, in opinia mea.

Sunt convinsa ca lacrimile sfintilor NU au nimic in comun cu motivele mele de plans.

Cum spui mai sus, plansul de teama de Dumnezeu, plansul ca nu suntem in stare sa ne plangem pacatele, de mila de sine-de ce sa nu fie bune?
Asa, la nivelul nostru, Dumnezeu primeste si lacrimile astea. Atata timp cat incercam sa fim sinceri, chiar daca nu ne iese intru totul. Nu stiu daca e constructiv sa ne tot comparam cu sfintii, in loc sa facem ce putem, nadajduind si noi in dragostea lui Dumnezeu.

Uite,mie mi-au dat putin lacrimile in Sf.Biserica la sarbatoarea Sf .Arhangheli Mihail si Gavril.Lacrimi poate pentru pacatele mele in care se afirma parerea de rau,lacrimi poate ca l-am suparat pe Dumnezeu si mai pot fi alte surse...dar iti zic un lucru:plansul face bine sufletului,inseamna cainta,parere de rau ,pocainta si truda si mai ales daca pocainta si schimbarea sufletului se face Dumnezeu este cel mai multumit.Sa plangem de cate ori ne vine fiindca lacrima goleste suferinta si pacatul sufletului ,asta cred eu cel putin si sa nu ne necajim pentru asta ca nu e nimic grav si urat.Doamne ajuta

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, plânsul este de două feluri . Întâi , plânsul cu lacrimi de pocăinţă , care este cel mai bun. Al doilea plâns este întristarea minţii după Dumnezeu , cu mâhnire şi suspine de căinţă pentru cele greşite de om înaintea lui Dumnezeu. << FERICIT ESTE OMUL CARE-ŞI CUNOAŞTE NEPUTINŢA SA , ÎNTRUCÂT CUNOŞTINŢA ACEASTA I SE FACE LUI TEMELIE , ŞI RĂDĂCINĂ , ŞI ÎNCEPĂTURĂ DE TOATĂ BUNĂTATEA >> ( Filocalia , vol. X , Cuvântul 25 ) .

Eu personal nu cred ca e ceva rau sa plangi (bine,daca sunt lacrimi de pocainta,care izvorasc din suflet),dar si daca as ajunge la un astfel de nivel as prefera sa nu o fac in vazul tuturor. As avea impresia ca ma mandresc,precum fariseii care sa spoiau pe fata sa arate ca postesc,sau care se rugau la rascruce de drumuri si in piete. Deci mai bine sa avem o atitudine care sa ne tradeze credinta (daca o avem),mai bine sa ne arate lumea cu degetul si sa ne catalogheze (in mod fals) putin credinciosi,rai crestini si altele,decat sa ne luam plata (lauda) de la oameni. Rasplata adevarata si aprecierea vin de la Dumnezeu!

.....chiar si baietii plang cateodata.....

ps. imi place melodia !

Din Pateric
 

Mi-am adus aminte de o povestioară cu tâlc din Pateric , care spunea că un frate l-a întrebat pe avva Pimen :" Ce să fac împotriva păcatelor mele ?" . Bătrânul îi zice : "Cine vrea să se izbăvească de păcate , se izbăveşte prin plâns , cine vrea să dobândească virtuţi , le dobândeşte prin plâns. Plânsul este calea pe care ne-a lăsat-o moştenire Scriptura şi Părinţii, care au zis :<<Plângeţi !>>. Nu există altă cale în afară de aceasta . ( Pateric ) -

dragul meu ferice de cei ce pling, nu toti pot plinge,in momentul cind poti plinge starea ta, sau bucuria care ti-o da Dumnezeu,inseamna ca sa deschis un nou canal de comunicare cu Dumnezeu.deci sa ne rugam noi ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne putem plinge pacatele pina la cea din urma suflare.si asta nu-i mindrie.


in noul tau avatar a cui sfint e icoana?

Am mai spus si repet,nu condamn plansul,este ceva extraordinar sa ajungem la un asemenea nivel duhovnicesc. Insa daca ar fi sa plang mai bine o fac la mine in camera,cu usa inchisa,in fata icoanelor decat intr-o biserica plina. Nu zic ca ar rade lumea,poate m-ar aprecia,dar de ce sa imi iau plata (lauda) de la oameni?

In noul avatar este "icoana" mea,a unui pacatos...

Doamne-ajuta!

mai dragul meu dar plinsul nu e ceva executat la comanda daca iti vine.... ce sa faci?.

Te mai poti si abtine,sau sa fii intr-un loc mai retras. Eu spuneam ca idee,e mai bine ca faptele de smerenie,credinta,pocainta,rugaciune etc. sa nu fie facute in vazul tuturor. Asta recomanda si Hristos.

Să nu ne smolim faţa , să fim cât mai fireşti posibil, apoi omul are discernământ, voinţă, se poate autocontrola . Poziţia ta , este cu adevărat creştină ! Mulţi pot lua drept schimonoseală , joc de teatru , şi alte cele , şi nu asta voim a sminti şi a fi judecaţi aiurea . Mai e un aspect , a nu se confunda lacrima , plânsul , cu bocetul . . . ! Deci, frate gândeşti corect.

Spun si eu ce gandesc,cum vad eu lucrurile,incerc sa le vd cat mai in conformitate cu Sfanta Scriptura si invataturile Bisericii. Pana la urma sunt doar un tanar pacatos...

Toţi suntem păcătoşi , dar e bine că ai urmat Calea încă de tânăr find ! Doamne ajută!+

In functie de sensibilitatea pe care o avem fata de o anumita problema, putem reactiona si prin plans. Apoi, in biserica se creeaza o ambianta duhovniceasca cu totul aparte. O predica anume poate sa emotioneze. Un pacat pe care tocmai l-am savarsit poate sa ne creeze mustrari de constiinta in urma unui cuvant din Evanghelie sau din Sfanta Liturghie. Si atunci, cine poate sa zagazuiasca izvorul lacrimilor?

Plansului teatral ramane teatral oriunde. Dar, daca in mod discret se intampla sa lacrimam, nu consider ca este nici greseala, nici o virtute a crestinului in cauza. Poate ca este el mai sensibil si atat. Poate ca altul si-a smerit inima mai mult decat cel care s-a exteriorizat prin plans. Poate ca a simtit ca un cuvant i-a fost adresat in mod special prin gura preotului. Un potop de lacrimi poate fi si inceputul unei pocainte cat se poate de sincere.

Dumnezeu lucreaza tainic cu fiecare dintre noi. Numai Dumnezeu, care cunoaste tainele, stie cu adevarat valoarea lacrimilor noastre si a pocaintei. Prin urmare, nu cred ca e o rusine daca se intampla sa plangem in timpul slujbelor. Cu discretie, facand tot posibilul sa nu atragem atentia asupra noastra.

Si eu plang, plang pentru ca se predica frumos, pentru pacatele mele si pentru ca sa imi gasesc linistea.