Doamne cum se schimba lucrurile cu timpul. Doamne...Si nici n-a trecut asa mult timp.
Eu sunt initiatoarea acestui topic si cand ma gandesc ca acum am cu totul si cu totul alta problema. Poate si problema asta de acum peste un an mi se va parea fum risipit, asa cum mi se pare acea pt care am deschis acest topic.
Totusi sa va spun cum mi-a trecut. Mi-a spus preotul la spovedanie sa nu mai comunic deloc cu persoana respectiva. Sunt foarte sigura ca nici pana in ziua de azi nu mi-ar fi trecut de nu faceam asa.
Si apoi m-am indragostit de altcineva si am alte probleme, poate iar trebuie sa-mi spuna preotul ceva:10:

Iti doresc asta! Sa te auda Dumnezeu si peste un an sa nu mai ai deloc problemele astea si nici altele. ;-)
Sfatul duhovnicului tau este excelent, asta mi l-a dat si mie al meu intr-o situatie asemanatoare si nu l-amascultat, dar pe urma mi-am dat seama ca rau facusem.

De ce ai vrea sa "tratezi" o stare atat de frumoasa precum iubirea? Nu este o boala este ceva normal, indiferent de pozitia sociala a persoanei respective. Daca iubesti pe cineva nu conteaza parerea celorlati, circumstantele, varsta sau alte obsatcole. Chiar daca societatea te considera "imoral" tu sti ca ai facut ce ai stiut tu pentru a iti fi bine si a trai fericit alaturi de persoana respectiva. Restul sunt detalii neimportante!

In momentul cand iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu exista unul din aceste 3 impedimente (persoana respectiva sa aiba deja pe altcineva, persoana respectiva sa nu te iubeasca si ea sau persoana respectiva sa locuiasca intr-o localitate mai indepartata- o "relatie de la distanta" e destul de dificil sa mearga), trebuie sa faci absolut tot ce e omeneste fizic posibil pentru a fi impreuna!

Eh, aici te contrazic, Florine, cel putin cand vine vorba de al treilea impediment. :P
Daca doi chiar se iubesc, ar trebui sa lupte, iar distanta nu ar trebui sa ii desparta. Stiu ca, la cum e lumea astazi, relatiile la distanta nu prea merg, iar relatia mea poate e o exceptie.

Noi am stat 2 ani despartiti de 2.000 de km iar de un an incoace si-a cumparat un apartament in orasul in care stau, si a renuntat la tot ce a avut ca sa stea mai aproape de mine. (vechea facultate, prieteni, orasul in care stat atata vreme)

Ce pot sa zic decat bravo voua! Intradevar, cand iubesti pe cineva trebuie sa faci tot ce poti ca sa locuiesti cat mai aproape (ideal ar fi in acceiasi localitate) de persoana respectiva!
Problema cea mai mare in Romania e ca in lipsa locurile de munca (din punctul asta de vedere ce bine era inainte de 1990! ) e destul de greu sa gasesti de munca in alta localitate, in special in orasele mici!

dragoste !
 

dragostea e o traire irationala ,specifica in cea mai mare masura femeilor !
femeile in general sunt persoane afective, si irationale !
singurul remediu impotriva dragostei,care e elementul cald, e elementul rece,carcateristic barbatului :ratiunea clara si taioasa, rece ca o iarna polara !!!

=))))
Acum ceva timp niste tampiti au introdus dragostea la boli psihice.

Nu sunt foarte sigura ca indepartarea te face sa uiti, ba din contra e posibil sa existe riscul ca persoana sa ramana in amintirea ta ca un "fat frumos"... pe cand daca-l cunosti mai bine (nu neaparat trupeste) exista mari sanse sa realizezi ca nu e decat un om ca toti ceilalti, daca nu chiar poate deveni dezagreabil.

Poate cel mai greu de suportat sentiment pe care-l poate trai un om este atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, iar persoana respectiva se dovedeste a fi mincinoasa si neserioasa!
Atunci cand este sincera si iti spune in fata ca nu vrea sa fie cu tine inteleg si asta-i viata (doar dragoste cu forta nu se poate), insa cand una iti spune in fata si alta e realitatea atunci nu inteleg asemenea comportamente!
De ce oare unii oameni (si vorba aia- oameni care se presupune ca sunt maturi, trecuti prin viata- nu adolescenti) nu pot fi sinceri, sa spuna exact ceea ce vor si isi doresc ?!

Pai inseama ca de fapt ai iubit pe altcineva, o persoana imaginara, nu persoana reala, mincinoasa si neserioasa.

In mod clar sentinta asta nu vine de la cineva cu o "ratiune clara si taioasa" ci mai degraba "tulbure si nesanatoasa". Si boanta?

da. Hipnoza!

Mai bine sa previi decat sa tratezi.

Foarte adevarat si corect, insa din pacate in cazul de fata nu prea se poate aplica!
Nu avem de unde sa stim dinainte (doar daca este cineva cu talente "paranormale"" si telepatice!) ce fel de caracter are persoana de care ne place si de care apoi ne indragostim! Si nici nu avem toti ""talente si relatii la SRI"" ca sa putem sa cercetam trecutul persoanei respective!

Pai daca nu te-ai prins, asta e problema, mai intai ne indragostim, de cineva imaginar care are o fatza reala si pe urma aflam ce e de fapt in spatele acelei fetze.
Chestie de igiena sentimentala.

Hai sa va zic eu leac: acum cativa ani eram putin indragostita de un coleg, si desi nu mai lucram impreuna, totusi imi ramsese in suflet o leaca de dor...cumva mi-am amintit sau chiar am povestit despre acele vremuri, si iata intr-o noapte visez ca lucram tot acolo si ma trimite sefa sa-l ajut... ajung la el si ce sa vezi, baiatul singur, la inceput ne bucuram sa ne revedem, apoi el insista, eu zic stai usor, baiete, ce inseamna asta, el zice ceva de genul 'daca nu stai ma enervez"... noroc ca ne intrerupe cineva, dar deja eram convinsa ca nu mai am scapare, ca ne vom intoarce de unde ne-am oprit si ...nu stiam cum voi mai da ochii cu al meu acasa.... Desigur ca dimineata m-am trezit cu niste draci pe mine, mi se parea inadmisibil cum a putut sa faca asa o mojicie, imi trecuse orice urma de simpatie sau dor, drag de respectivul...ma gandeam ce-ar trebui acum, sa multumesc lui Dumnezeu pentru "leac"? Dar oare e adevarat ce am visat eu, oare el chiar asa ar fi procedat si in realitate? Sincer, inca ma indoiesc!

un "leac" pentru dragoste este timpul

Nu e dragoste.

Care "al tau" ca nu e "al tau"?
Daca maine gaseste una in stare sa suporte ce suporti tu si are si ceva extra sau poate in minus (ani), sa vezi cat de repede primesti calificativ necorespunzator..

Ba da, e al meu si doar al meu! (n-am eu norocul si nici el sa gaseasca altul/alta mai buna, care-l sa suporte mai bine ca mine; poate mai degraba una care sa-l puna la "punct si virgula").
Nu inteleg de ce mie imi iei apararea (aici) iar in xemplul care l-am relatat in alta parte zici ca e si vina femeii si ca trebuie acordat si barbatului dreptul la replica; de ce nu-i dai dreptul la replica si aici?
Sti care o sa fie replica lui? Acuze fata de persoana mea nu va face niciodata in public, decat poate sa se mai planga la ai mei ca pierd vremea aiurea pe la biserica (stie ca nici ei nu sunt de acord) sau pe la serviciu, ca nu-s atenta cu banii, ca cheltui/risipesc prea mult, etc.
Insa principalul motiv pt care refuza cununia este, din pacate, de natura spiritual: ce nevoie avem sa mergem la biserica si sa primim binecuvantarea lui Dumnezeu prin intermediul unui popa? ?? Asta zice el e blasfemie ( ca si iertarea pacatelor doar "sub patrafir"), Dumnezeu ne binecuvanteaza relatia oricum, pt ca stie sentimentele pe care le avem.

Visul pe care l-am avut are insa cu totul alt inteles, pt ca nu e primul de genul asta. Se facea ca 'socializam" cu o vedete autohtona, si imi facea deosebita placere compania si apropierea persoanei respective, insa cand a incercat sa se apropie mai mult mi-a displacut, m-a deranjat. Mi-am dat seama ca nu e dorinta de desfrau ceea ce simt eu, pentru ca actul in sine ma scarbeste, ci mai degraba dorinta de altceva, de socializare, de apropiere, habar n-am...
Ceea ce e grav insa e ca in acest moment probabil 'subconstientul' a inteles ca toate aceste tentative ne a ne simti bine nu duc decat inevitabil la pacat, lucru care dupa un timp realizezi ca nici macar nu este datator de placeri imediate...

Pai, din punct de vedere ortodox, nu este al tau. Al tau o sa fie cand primiti Taina Sf.Cununi si veti deveni sot si sotie. Momentan, din punct de vedere ortodox, ce aveti voi este concubinaj si se canoniseste.
Faceti cum vreti.

Daca lui nu ii pasa de punctul de vedere ortodox, eu ce sa ii fac acum? cu cat insist, cu atat se inversuneaza impotriva dreptei credinte, si mi-e frica ca va cadea de tot, daca nu a acazut deja in apostazie.
Nici nu stiu daca faptul ca spun, il dau de gol, ii dau in fapt ereziile pe care le-a spus, il ajuta cu ceva, ba din contra, faptul ca le-am facut publice il poate condamna definitiv. Asa poate daca mi le-a spus doar mie, in intimitate, pot trai cu iluzia ca Dumnezeu nu l-a auzit sau macar nu l-a luat in serios, si nici vrajmasul poate nu l-a auzit. Poate nu erau niste concluzii definitive ci doar speculatii, care odata facute publice prin ce am scris aici, au devenit reale...poate era mai bine sa ma rog pentru iertarea si intoarcerea lui din ratacire.

Banuiesc ca omul stie dinainte ce fel de om isi alege langa el. Nu e vorba sa schimbi omul de langa tine, ci sa alegi omul potrivit, caci nu e vorba de casatorie, ci de o relatie. Daca Biserica a fost descoperita in tipul unei relatii, atunci e de inteles de ce se incearca a se sta o perioada langa acea persoana, dar nu se poate la nesfrasit. La un moment dat, o sa trebuiasca sa se faca o alegere intre iubit/a si Dumnezeu, caci el/ea face pacate,desi stie ca nu e bine, cealalta persoana face si ea pacate, chiar daca in acel moment nu isi da seama, insa prima persoana stie. O sa dam seama si ptr. pacatele noastre, dar si ptr. pacatele care au fost facute de alte persoane din cauza noastra.

Eu am vorbit la modul general. Repet, faceti cum credeti voi, dar sa tineti minte ca la Dumnezeu scuzele astea umane nu tin. Cand incalcam poruncile lui Dumnezeu cu buna stiinta in numele unui barbat, nu facem din el un fel de idol? Nu incalca asta prima porunca, pe langa celalalte care vin ca urmare a unui concubinaj? Iubirea ptr. Dumnezeu ar trebui sa fie mult mai puternica decat cea ptr. un om.

Oricum, cred ca se stiu toate acestea.

De asta e bine de discutat si vazut niste lucruri de la inceput (100% nu poti cunoaste un om nicioadata, insa macar unele chestiuni de baza sa fie discutate si stabilite de la inceput), ca sa nu apara mai tarziu motive de neintelegere!

Vorbesti ca si cand ar depinde de el, tu nu poti face nici o alegere decat aceea de a-l bate la cap.
Din cate ne-ai spus, n-are cum sa cada in apostazie ca oricum era acolo de la bun inceput.
Ma rog, poate nu e propriu spus apostazie, dar oricum este anti-teu.

Si daca e sa vorbim de relatie, casatorie, ar trebui sa accepte macar casatoria civila, daca vrea cu adevarat sa-si ia vreun agajamant pe linia asta.
Dar cred ca e vorba mai mult de iluziile tale decat de ceea ce vrea el cu adevarat.

Tu citesti ce scrii? Eu imi fac griji. Serios.
Asta e drumul care duce spre schizofrenie.

Si pentru tine cine se roaga?
Ca esti poate intr-o cadere si mai mare, stiind ce e bine si ce e rau, urmezi totusi raul, iti spui o gramada de minciuni doar ca sa nu privesti realitatea in fatza:

1. ca nu ar fi concubinaj - indiferent daca iti place sau nu in plan sexual, faptul ca exista un plan sexual inseamna ca este concubinaj.

Faptul ca nu-ti face placere planul sexual nu inseamna ca ai fi intr-o ipostaza virtuoasa ci poate ca el este ingrozitor la capitolul asta (asa se intampla cand nu iubesti o femeie ci doar o folosesti pe post de "paratraznet hormonal" + alte utilitati) sau ai o problema medicala sau si mai grav, una de ordin psihologic - trupul tau incearca sa-ti spuna ca esti intr-o relatie nepotrivita, dar nu-l asculti).

2. ca e o relatie ca de casatorie - nu este, nu vrea sa auda de casatorie, nici macar de cea civila

3. ca este totusi o relatie ca de familie - nu este, nu-si doreste copii cu tine, motiv pentru care gaseste tot felul de pretexte

4. ca n-ar sta atat de rau vizavi de credinta - fals pentru ca nici macar cel care este cat de cat credincios nu se stie daca se va mantui, dar cel care lupta cu ideea de credinta si nici nu vrea sa calce in Biserica, ce nadejde poate avea?

5. te minti ca faci ceva pentru sufletul lui - adevarul este ca nu indraznesti sa faci mai nimic, pretextul fiind "sa nu cada in apostazie", loc in care se afla deja.

6. te invinovatesti exagerat (cu "ajutorul" lui) pentru ca din aceasta vinovatie (indusa artificial poate in buna parte) rezultand o oarecare obligatie/indatorire fata de aceasta relatie, sa te simti "norocoasa" ca ai aceasta relatie de care o femeie crestina care se respecta s-ar tine la distanta

Pentru clarificarea relatiei d-voastra trimiteti la o manastire ,cu binecuvantare de la duhovnic , numele lui si al d-dvoastra pentru a fi pomenit la psaltire.
Incercati sa il pomeniti mai mult timp ,adica dupa ce au trecut 40 zile ,pomeniti iar , pana se va hotari.
In Bucuresti aveti multe manastiri ,incercati la schitul Darvari sau la Man.Radu Voda
Vorbiti cu un parinte si ii lasati acatistul.
Sa stiti ca ajuta citirea la psaltire foarte mult.
Puteti citi si d-voastra din Psaltire ,se clarifica multe aspecte.

Era doar o metafora, stai linistit, o formula de stil. Poate intr-adevar traiesc si eu cu niscaiva iluzii, dar nu mai multe ca restul lumii... (care nu realizeaza in ce mare ra... se afla si ca merge pe o directie gresita, sperand sa iasa la liman, dar de fapt mai rau se infunda, probabl la fel facem si noi dar e mai greu sa ne dam seama).
In caz ca nu ai observat, marea majoritate a semenilor nostri sunt cazuti de fapt intr-o mare apostazie, fara ca macar sa isi dea seama. Fac greseli de judecata si apoi in loc sa se intoarca sa o ia dde la inceput, incearca sa o dreaga, in speranta ca poate nu se va observa. Traiesc intr-o mare minciuna pe care au ajuns chiar si ei sa o creada, sau fac eforturi in acest sens. In felul asta ar putea cand vor ajunge la judecata sa afirme "nu am stiut; asa am crezut ca e bine, asa mi s-a spus"; " daca eu am facut eforturi sa uit sau sa neg ca am facut pacate, poate si Dumnezeu ma crede, ca doar El ne-a facut asa"(imperfecti, supusi greselii). Toti ticalosii spun "Dumnezeu e bun si iarta pe toata lumea, o sa ne ierte si pe noi" (cu alte cuvinte noi astialalti care ne abtinem sa nu facem rele suntem niste fraieri). In fine, e posibil ca pe acestia 'saraci cu duhul' chiar sa ii creada. pe noi insa cei care am stiut ca nue bine ceea ce facem si totusi am facut, e alta treaba.
Si cum spuneam, majoritatea lumii nu beneficiaza de consilere si tratament pentru marea paranoie si inselare in care se afla si se straduie sa se mentina (realitatea ar fii prea crunta).

Nu cred ca se poate face intre un om sau oameni in general si Dumnezeu; intr-adevar exista pericolul idolatriei, care se intalneste frecvent intre oameni, dar nu e in cazul nostru. Oamenii coopereaza, fraternizeaza, colaborareaza, "concubineaza' de multe ori, dar asta n-are a face cu idolatria. De cele mai multe ori tb doar sa "work together", asa cum putem, cu calitati, cu defecte...

@anita, multumesc de sfat.

"leac pt dragoste" e ceva greu de gasit, pt ca e impotriva firii; dragostea e un sentiment dumnezeiesc, sa te opui lui ar fi o incalcare a unei porunci dumnezeiesti, ar insemna sa iti impietresti inima (cum se intampla de obicei). Faptul ca dragostea poate fii pervertita (mai ales atunci cand e unidirectionala si neimpartasita) si din ea deriva patimi si pofte, obsesii, manii, asta e o alta problema, tot atat de greu de tratat, si are drept rezultat ori trecerea la o alta obsesie, ori impietrirea de care am mai spus.
Sa iubesti curat, nepatimas, asta cere ori inocenta, ori mult exercitiu spiritual ca sa o recapeti, dupa ce ti-ai pierdut-o sau ti-a fost brutal indepartata. Majoritatea confundam iubirea cu necesitatea de a completa ceva ce ne lipseste, chiar propria iubire de sine pierduta, de multe ori. Deci practic tu nu te indragostesti de o alta persoana ci o vezi ca pe o oportunitate de a fii iubit/a , ca celalalt sa-ti dea ceva ce iti lipseste sau ti-ai pierdut. Asta fac multi, si nu sunt din pacate consiliati pentru asta ci sunt liberi printre noi.
Nu ati observat (cei singuri mai degraba) ca de multe ori ai nevoie de un suport, te apropii de cineva, preferabil de sex opus, si aparent dispus sa ti-l ofere, apoi ulterior constati ca personajul, daca nu e dus la biserica, iti propune o treaba fara obligatii, iar daca este (ori conformist, ori efectiv indisponibil) , iti spune ca nu e interesat de asa ceva (chiar dc nu i-ai propus) si/sau da bir cu fugitii? By the way, ca tot veni vorba, de ce aveti voi barbatii impresia ca stiti voi mai bine, "ghiciti" care sunt intentiile noastre ascunse si ce ne dorim, chiar aveti impresia ca stiti mai bine decat noi? sau va e frica de propriile voastre slabiciuni?

Am o vecina, peste 60 de ani, pe care sotul ei tot timpul, de zeci de ani, o jigneste si o umileste, si culmea chiar e o femeie harnica si intreprinzatoare. iar cand batranul isi cere drepturile conjugale (inca!) spune ca ea nu mai simte nici o placere pt ca (pe langa varsta) nu poate uita si trece peste jignirile si vorbele urate ale lui. Chiar daca el ii spune 'cand vii in pat uita tot", chiar daca atunci se schimba si-i vorbeste frumos, zice ca s-a prins ca sunt doar vorbe in vant, ca se preface, si ca nu asta e realitatea... (culmea, eu inca il mai cred, pe al meu, cateodata, ca e sincer cand imi vb frumos, iar cand ma jigneste vb la nervi...insa am observat alt aspect: dragalasenie maxima, vorbe dulci, etc, pana i se implinesc dorintele, iar in secunda doi, cand se da jos din pat, observa ceva in neregula, nepus la locul lui, si redevine cel dinainte )

Chiar daca majoritatea traiesc in apostazie ,asta nu e un motiv sa traim si noi asa
Mai ales ca Hristos ne vrea pe toti mantuiti.
De ce sa refuzam noi darurile vesnice pt o comoditate de moment ?
Hristos ne va judeca mai aspru pe noi ,cei care am stiut , decat pe cei care nu au avut habar
A spus cam asa "daca nu ati fi stiut vina nu ati fi avut"
Incearcati sa va rugati mai mult ,adica o perioada mai indelungata ,dimineata un acatist al Maicii Domnului si seara Paraclisul si veti vedea daca mai acceptati atat de usor aceasta situatie.
Doamne ajuta !

Daca vrei sa re-iterezi vechea problema "ca uite altii care sunt casatoriti si se inteleg mult mai rau", ei bine faptul ca sunt casatoriti face o diferenta majora, zic eu, in ceea ce priveste obligatiile si responsabilitatile, arata macar un minim de angajare care toate dulcegariile si manipularile "dragostoase" nu o pot inlocui.
Ca sa nu mai vorbim de har, binecuvantare.
Una este rugaciunea sotiei pentru sotul sau (sau invers) si alta rugaciunea concubinei pentru cel cu care traieste in pacat ca Dumnezeu sa faca sa mearga pacatul bine?
Ca de adus la credinta un mare necredincios in timp ce tu insuti faci faptele necredintei (pacatul), mai greu, ca har nu prea, abordare logica/filosofica nu ca ne e frica sa nu se isterizeze si mai tare, asadar?

Citeste si tu vietile sfintilor, au fost unii care au trait in concubinaj si s-au convertit, de obicei unul la inceput si pe urma si celalat (celelalte - era unul care avea doua concubine chiar) a(u) fost convins(e) sa se intoarca la credinta.
Insa se pare ca au fost doua conditii:

1. se iubeau cu adevarat (cat era omeneste posibil la nivelul lor de intelegere, fara Dumnezeu) - stiu ca si tu ai impresia ca exista asa ceva intre voi dar din ce ai povestit eu cred ca mai degraba sunt multe iluzii de partea ta, convenienta de partea lui.
Cred ca stii de expresia "de ce sa cumperi vaca daca laptele e gratis?".
Cu alte cuvinte, avand din partea ta toate beneficiile casatoriei + posibilitatea sa-si schimbe usor si fara bataie de cap optiunea mai tarziu, de ce s-ar casatori cu tine?
Practic tu esti cea care il incurajezi in directia asta.

2. cel care s-a convertit primul s-a convertit profund, autentic, a rupt orice legatura cu pacatul si a refuzat orice compromis. Ar fi putut fi crestin de convenienta, sa creada in Hristos si sa continue cu pacatul dar ghici ce? S-ar mai fi convertit si celalat? Indoielnic. In cel mai "fericit" caz ar fi fost ambii niste credinciosi de convenienta.
Cum de altfel se intampla, de multe ori.

Si tu de ce tii sa cazi in aceasta categorie?

Pai si ce te face sa crezi ca starea asta de lucruri e normala?

La 60 ani, casatorita si cu altele pe cap (casa, copii, nepoti, etc.), cam greu sa faci o alta alegere.
In plus, este o femeie credincioasa? Il suporta jertfelnic, in numele credintei, sau din comoditate?

Tu nu esti nici macar casatorita, gandesti cumva masochist ca doar atata meriti si crezi ca facand sacrificii totale, inclusiv credinta si morala crestina, il vei schimba cumva?

Sacrificii poate si trebuie sa faca omul pentru binele aproapelui sau, si Dumnezeu binecuvanteaza asta, dar pana la credinta si morala, cand le sacrifici pe astea, deja nu mai e bine si nici binecuvantare, din acel moment cel cazut il trage si pe celalat dupa el iar credinta deja nu mai e ce ar trebui sa fie, nu mai este mantuitoare, nici pentru sine nici pentru cel de langa tine.

Ce pui mai presus de Dumnezeu si morala crestina devine un dumnezeu care ia locul lui Dumnezeu, teoria nu e grea de inteles, practica e mai dificila.

Destul de bine descrisa situatia, tu unde te plasezi in raprot cu problema asta?

Nu prea e in firea femeii sa propuna si de obicei cand o face o face cu rezultate cam nefericite din pacate pentru ca barbatul daca ar fi fost interesat ar fi remarcat-o el, i-ar fi propus el, etc.

La ce te referi?

Habar n-am. Nu m-am gandit. La prima vedere mi-e greu sa-mi dau seama, dar o sa mai incerc.

Majoritatea barbatilor sustin ca li s-au facut asemenea propuneri din partea femeilor; unii sustin ca intr-adevar au fost dezgustati si au refuzat, altii poate s-au inhibat, dar multi insa au profitat de situatie, lasand jena la o parte, si poate s-au simtit si bine si au apelat si ei la randul lor la serviciile persoanei respective, chiar daca in fata lumii au vorbit-o de rau...



[quote=AlinB;539433
La ce te referi?[/QUOTE]

La ce ma refer? speram sa fie doar o iluzie, dar din pacate nu e. Foarte multi baieti sau chiar barbati, daca ii putem numi asa, au cvasipermanent impresia ca daca o fata sau femeie ii abordeaza in vreo oarecare problema ( i se strica masina, calculatorul, i se imbolnaveste catelul, o bate/inseala barba-su, etc), e posibil doritoare de sex...
( ceea ce confunda insa barbatii de multe ori este ca nevoia de sex a femeii nu e intodeauna asa intrinseca ca a barbatului; ci mai degraba ea isi cauta un potential partener care sa ii fie alaturi in mai multe scopuri: sa o protejeze, sa o intretina, sa-i ofere un adapost, etc; doar urmarea fiziologica a sexului este nasterea de copii, si asta e scris in genele noastre, insa se pare ca femeile inca constientizeaza asta mai bine ca barbatii, care nu asociaza neaparat implicarea intr-o relatie sexuala cu eventualele urmari, respectiv casnicia si nasterea de copii)

In alte situatii mai intra in functiune mecanismul de care s-a scris mai sus, de a incerca sa compensezi o pierdere prin altceva, preferabil ceva cu potential de a-ti face placere (ori te duci la cofetarie, ori te duci la carciuma, la pacanele, la shopping, ori barbatii se mai duc la baruri de streaptease, asa si unele femei incearca sa se consoleze in bratele unui barbat).

Insa nu e obligatoriu ca asta sa se intample in orice situatie: foarte probabil ca victima sa vrea doar sa-i repari masina, sau telefonul, sau sa o duci undeva cu masina, sau sa o consiliezi intr-o problema sentimentala...desi n-ar trebui nimeni nici sa ceara nici sa accepte asa ceva, decat daca e specialist in astfel de probleme, pentru ca e prea interpretabil si cu risc de implicare, empatizare, etc .
Posibil sa-ti amintesti ca ai fost si tu in situatii similare, sa ti se trezeasca niste resentimente, si sa nu mai poti judeca obiectiv situatia; sau posibil sa-ti amintesti ca candva, in trecut, ai mai incercat sa consiliezi pe cineva si te-ai trezit luat de val, intr-o ipostaza sau chiar relatie nepotrivita, cu persoana respectiva, iar apoi lucrurile nu au evoluat bine...
De aceea multi fug si se feresc cand vine vorba sa ajute pe cineva, mai ales daca e o persoana de sex opus.

Morala 'comunista' careia i se supun cei din generatia parintilor nostri, are cateva puncte comune cu cea crestina. Femeia trebuie sa respecte, sa se supuna barbatului, etc, daca divortai erai considerata "...", era greu sa-ti cresti copiii singura, si erai nevoit asa accepti cat mai rapid o a doua casatorie, fara sa stai prea mult pe ganduri si sa ai pretentii, ca deja erai sub anatema societatii ca femeie divortata si cu copil, cine te lua iti facea o mare favoare si trebuia sa inchizi ochii... iar barbatul care o facea era de obicei ranit la randul lui, respins de vreo mare iubire sau intr-o relatie nepotrivita, etc, deci si el considera ca face un compromis.
Multe lucruri se faceau si inca se fac de ochii si gura lumii, si atunci si acum... Nu e frumos sa vorbesc despre problemele altora, insa uneri e strigator la cer cum poate reaua credinta a unora sa influenteze pe altii care saracii au potential de oameni buni, si ce framantari le poate crea acestora, si totusi e uimitor cum victimele reusesc sa nu se schimbe si sa-si pastreze principiile sanatoase, cel putin mare parte din ele...

Am mai zis asta, dar cu siguranta cea mai mare problema a societatii contemporane este ca omul (care mai crede in Dumnezeu) incearca sa si-l adapteze pe Dumnezeu la el. Altfel zis, nu imi convine ce spune invatatura Bisericii spun fie ca nu e buna, fie ca este depasita, fie o interpretez cum imi convine mie. Deci omul isi "face" credinta, nu "invata" credinta adevarata.

Dupa invatatura Bisericii nu era cuvie? Ba da. Deci Dumnezeu binecuvanteaza desfranarea?
Ce usor ne este sa ne ascundem in spatele "iubirii".

Tot asa si protestanti argumenteaza (si mai nou unii ortodocsi) "Eu cred in sinea mea, nu am nevoie de popa si de mers la biserica".
Dar oare, la fel, nu pot argumenta si homosexualii? Ca si ei spun ca se iubesc. Or sa reclame si ei binecuvantarea lui Dumnezeu.